Precizări conceptuale în problematica rezolvării conflictelor

1. Conflictul, structura conflictului şi familia de concepte relative la conflict1.1.Definiţie 1.2. Structură

2. Concepte corelate conflictului 2.1. Conflictul armat 2.2. Conflictul violent sau conflictul mortal 2.3. Conflictul contemporan 2.4. Conflictul refractar sau insolubil 2.5. Conflictul prelungit

3. Forme de intervenţie în conflict şi încheiere a conflictului3.1. Prevenirea conflictului. Ombudsman, funcţie şi instituţie 3.2. Transformarea conflictului3.3. Managementul conflictului 3.4. Reducerea conflictului 3.5. Rezolvarea de probleme 3.6. Acordul /aranjamentul /înţelegerea conflictului 3.7. Concilierea 3.8. Reconcilierea3.9. Consensul 3.10. Negocierea 3.12. Medierea 2.13. Arbitrarea 3.14. Med-arb 2.15. Mini-procesul 3.14. Diplomaţia secundară (complementară)

4. Sursele conflictelor5. Tipologii ale conflictelor6. Conceptul de rezolvare a conflictului7. Dimensiuni actuale ale preocupărilor pentru studiul şi practica rezolvării

conflictelor

1

Niveluri macro şi micro: Studiile la macro: “studii asupra păcii”, “studii asupra păcii şi

conflictului”, “ştiinţa păcii”. Studiile la nivel micro; “rezolvarea conflictelor sau “managamentul

disputelor”.

Teoreticieni şi practicieni. Teoreticienii sunt istorici, sociologi, specialişti în ştiinţele politice,

psihologi. Practicienii (rezolvitorii de conflicte, intermediarii, terţele părţi) sunt:

asistenţii sociali, psihologii clinicieni, avocaţi, miniştri, strategi militari, diplomaţi, specialişti în managementul muncii.

2

1. Conflictul, structura conflictului şi familia de concepte relative la conflict

1.1. Definiţie. Existenţa a două sau mai multe “părţi”/„sisteme” (persoane, grupuri, comunităţi), existenţa unor trebuinţe, scopuri, valori, resurse sau caracteristici individuale care sunt diferite sau incompatibile reciproc (sau numai par unei părţi sau unor părţi) şi prezenţa emoţiilor (anterioare, însoţitoare, sau posterioare conflictului). Incompatibilitatea sau doar diferenţele produc o tensiune care se cere eliberată, ceea ce conduce la conflict.

Alte definiţii:

▪ James Schelemberg: „Pentru început, putem defini conflictul social ca fiind opoziţia dintre indivizi şi grupuri, pe baza intereselor competitive, a identităţilor diferite şi a atitudinilor care se deosebesc.” (1996, p, 8).

▪ L. A. Coser: „Conflictul este o luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii” (Coser, 1967, p. 8).

▪ John Burton: "O relaţie în care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele şi conduita celuilalt ca antitetice alor lui". (J. Burton, 1988).

▪ Conflictul este „o situaţie în care oameni interdependenţi prezintă diferenţe (manifeste sau latente) în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale şi interferează în procesul de îndeplinire a acestor scopuri” (Donohue & Kolt, 1992, p. 3).

▪ J. P. Folger, M. S. Poole şi R. K. Stutman definesc conflictul ca fiind „interacţiunea dintre două persoane independente care percep scopuri incompatibile şi interferenţa reciprocă în realizarea acelor scopuri.” (Folger, Poole & Stutman, 1993, p. 4).

▪ „O divergenţă de interese aşa cum este ea percepută, sau credinţa că aspiraţiile curente ale părţilor nu pot fi realizate simultan” (Rubin, Pruit & Kim, 1996, p. 7).

3

1.2. Structura conflictului

Johan GALTUNG, 1969. C. Contradicţia – incompatibilitatea scopurilor A. Atitudinea - influenţată de emoţii ca teama, furia, amărăciunea şi ura.

- elemente afective (emoţiile), - elemente cognitive (convingerile) - elemente conative (voinţa).

B. Comportamentul: cooperare vs. coerciţia, conciliere vs ostilitatea.

Bernard MAYER (2000). „Un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gîndirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea).

Componenta 1: Percepţia conflictului (conflict imaginat) Componenta 2: Afectivitatea în conflict (emoţiile şi sentimentele).

aspect expresiv (componenta nerealistă a conflictului) orientat spre rezultat (componenta realistă - satisfacerea nevoilor, a

interesului). Rolurile componentei afective::

a) Cauză b) Resursa energetică c) Mecanism de stingere d) Simptom sau indicator

Managementul emoţiilor: a. exprimarea liberă a emoţiilor, b. suprimarea temporară, c. exprimarea controlată a emoţiilor.

Componenta 3: Acţiunea. de la încercarea de a face ceva în dezavantajul altuia, la exercitarea puterii, apoi la violenţă şi distructivitate sau, dimpotrivă, la caracterul conciliant, constructiv şi prietenos.

Cele trei laturi ale conflictului nu corelează.

4

2. Concepte asociate conflictului

▪ Conflictul armat - ambele părţi utilizează forţa.

▪ Conflictul violent sau conflictul mortal este similar cu c. armat, dar în plus include violenţa unilaterală. Violenţa poate fi fizică sau structurală.

▪ Conflictul contemporan - conflictele politice şi violente de după războiul rece.

▪ Conflictul refractar sau insolubil - centrat pe nevoi umane fundamentale, pe valori, pe identitate. Diplomaţia secundară /complementară /dubla diplomaţie („two track diplomacy”).

▪ Conflictul prelungit.

5

3. Forme de intervenţie în conflict

3.1. Prevenirea conflictului. Ombudsman, funcţie şi instituţie

Ombudsman (pl. ombudsmen). Originar din Suedia anului 1809, conceptul de ombudsman a făcut carieră atît ca angajat (funcţie), cît şi /sau ca departament.

Ombudsmen interni sau externi. Pentru ideea de încheiere a conflictului sintagma de rezolvare a

conflictului este cea mai generală şi cunoscută. Aceasta semnifică, într-adevăr, lichidarea definitivă a conflictului, prin win-win (victorie-victorie) care dă satisfacţie ambelor părţi. „Rezolvarea conflictului înseamnă lichidarea lui prin metode analitice, care presupun accederea la rădăcina problemei şi obţinerea unui rezultat care este văzut de ambele părţi ca fiind o soluţie permanentă a problemei” (Burton, 1988). Dar sintagma de „rezolvare a conflictului” este interşanjabilă, de mai mult de un deceniu, cu conceptul de „transformare a conflictului”, deşi se pare că acesta din urmă va reuşi să îşi construiască o identitate proprie.

6

3.2. Transformarea conflictului. John Paul Lederach, 1995. rezolvare a conflictului management al conflictului.

El devine necesar cel puţin în trei situaţii: cînd conflictul este asimetric (de ex. conflictele etnice, care intră în

categoria conflictelor majoritate-minoritate), după rezolvarea conflictului, sau ca o condiţie premergătoare acestuia.

7

3.3. Managementul conflictului are două accepţiuni majore: a) termen generic pentru toate acţiunile de gestionare a conflictului (prevenţie /prevenire, rezolvare, tratare a consecinţelor), dar şi b) strategii de control, sau reglare a conflictelor de durată şi refractare la soluţiile pozitive, (“reducere a polarizării”). Strategiile prin care oamenii fac faţă conflctului insolubil sunt: bîrfa, ridiculizarea, linşarea, terorismul, războiul, duşmnia de moarte, genocidul, legea, medierea şi evitarea.

Thomas C. Schelling, 1960, Strategy of Conflict - perspectivă multidisciplinară: economie, psihologie, sociologie şi drept.

Donald Black, 1990, a fundamentat ştiinţific studiul managementului conflictului.

8

3.4. Reducerea conflictului - concept inutil şi derutant.

3.5. Rezolvarea de probleme a. rezolvarea propriu-zisă de probleme, b. conflictul.

Emoţia este relativ scăzută, multe elemente de descoperire şi creativitate. Nu orice problemă este un conflict, dar toate conflictele au de rezolvat probleme.

9

3.6. Acordul /aranjamentul / « înţelegerea » (Conflict settlement)

3.7. Concilierea. Proces similar medierii, singura deosebire fiind aceea că părţile nu se întîlnesc, iar terţa parte recurge la un gen de “diplomaţie navetă” (shuttle diplomacy), de regulă prin telefon sau e-mail.

3.8. Reconcilierea. Post-conflict. Caută să-i determine pe oameni să-şi reconsidere adversarii istorici.

Charles Hauss, 1995. John Paul Lederach: 4 componente importante: încrederea, dreptatea, mila

(îndurarea) şi pacea. Johan Galtung oferă o sinteză asupra problematicii reconcilierii. un proces de vindecare atît a victimei, pentru traumele suferite, dar şi a făptaşului (agresorului). Abordările identificate (N=12) sunt relevante şi pentru conflictele interpersonale.

10

1. Reconcilierea justificativă natură-structură-cultură, posibilă în unele cazuri de violenţă colectivă sau individuală. De felul în care este înţeles actul săvîrşit de făptaş (violenţa), depinde relaţia dintre făptaş şi victimă, existînd patru variante:

1) Dacă victima nu poate accepta circumstanţele atenuante pentru agresor → răzbunarea.

2) Dacă victima poate accepta circumstanţele atentuante pentru agresor → reconciliere.

3) structura a fost /este deficientă şi că comportamentul lor a fost legiferat prin poziţiile structurale (legislaţie, funcţie) mai degrabă decît a fi fost ceva personal

4) Perspectivă orientată spre o cultură deficientă - energia părţilor fiind redirecţionată şi valorificată pentru reducerea violenţei care caracterizează culturile lor.

Terţa parte poate sugera părţilor o atribuire externă.

11

2. Reconcilierea prin reparaţie /restituţie. Acest lucru se poate petrece la nivel interpersonal (îi cumperi altă vază în locul celei pe care i-ai spart-o) sau inter-statal. Are loc o restituţie, reparare, reinstalarea statutului anterior.

3. Reconcilierea prin scuze /iertare. Aici este o transformare spirituală dublă. Posibile traduceri:

- Îmi cer scuze = Aş vrea să nu fi făcut ceea ce am făcut şi promit să nu mai fac.- Accept scuzele = Cred ce spui, hai să ne vedem de ale noastre. - Te rog să mă ierţi = Te rog să mă eliberezi de vina pe care o simt faţă de tine.- Te iert = Prin aceasta te eliberez de vina faţă de mine.

12

4. Reconcilierea teologică /penitenţă. Numele terţei părţi este acum “preotul”. O problemă majoră: victima poate cere să fie lăsată în pace - preotul nu-i va aduce faţă în faţă prea devreme, ci va discuta separat.

5. Reconcilierea prin abordarea juridică /a pedepsei. Numele terţei părţi este acum statul (judecătorul). Succesiunea devine: prezentarea cazului – confesarea - pedepsirea prin

izolare – reacceptarea de către societate. Făptaşul se simte eliberat de vina faţă de societate.

13

6. Reconcilierea prin karma.

7. Reconcilierea prin relatări. Ex. Irlanda in 1975; În Japonia Soka Gakkai a adunat memoriile femeilor în 26 de volume.

8. Reconcilierea prin dramatizări /retrăiri a) povestirea întîmplării, ca parte implicată sau ca martor; b) crearea unei piese pentru a fi prezentată la tv spre consum public Jucătorii pot retrăi evenimentele pînă în momentul în care s-a greşit, apoi să inventeze împreună o continuare alternativă.

14

9. Jelirea (doliul) comun.

10. Reconstrucţia comună.

11. Reconcilierea prin rezolvarea comună a conflictului se referă la implicarea populaţiei în discutarea a ceea ce a fost şi a ceea ce va urma.

12. Reconcilierea ho’o ponopono. Cei 3R: reconciliere, reconstrucţie şi rezolvare.

15

3.9. Consensul - un punct de vedere comun (ca preparativă pentru negociere) sau chiar o soluţie. În consens este considerată atitudinea fiecăruia. 3.10. Negocierea.

3.11. Medierea (“negociere asistată”)- medierea pură- medierea cu muşchi.

16

3.12. Arbitrarea. Arbitrarea se foloseşte îndeosebi în conflictele dintre organizaţii.

3.13. Med-arb.

3.14. Mini-procesul proces de tatonare cînd părţile au nevoie să audă un rezumat al cazului lor, pentru a păşi la

negocieri.

3.15. Diplomaţia secundară (Two Track diplomacy) „diplomaţie dură” versus „diplomaţie blîndă”.

17