PRACTICĂ (SPEŢE, JURISPRUDENŢĂ) ÎN MALPRAXIS

I. Condiţii generale ale angajării răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 642 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii: “malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico – farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice”, iar potrivit dispoziţiilor art.644 alin. (2) din acelaşi act normativ, “ unităţile prevăzute la art. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta”.

Rezultă în mod vădit, faptul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului (unitatea sanitară) pentru fapta săvârşită de prepusul său (medicul angajat), se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unei fapte ilicite, constând într-o eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical;

- existenţa unui prejudiciu produs pacientului;- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi

prejudiciu;- existenţa vinovăţiei medicului, constând în neglijenţă,

intenţie sau imprudenţa cu care a acţionat;- existenţa raportului de prepuşenie între unitatea sanitară

şi medic;- medicul să fi săvârşit fapta în funcţia care i s-a

încredinţat.

Aşadar, persoanele care au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical, se pot adresa instanţelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis în termen de 3 ani de la data prejudiciului.

Partea care se consideră ca a fost vătămată, are astfel, la îndemână, trei modalităţi prin care se poate îndrepta împotriva medicului şi anume:

a). poate sesiza direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art.668 din Legea nr. 95/2006, instituţie care are autoritatea şi competenţa necesară pentru a decide existenţa actului de malpraxis;b). sesizarea instanţei de judecată în vederea soluţionării cererii;c). demararea procedurilor specifice în cadrul unui litigiu penal.

Asupra adoptării ultimei modalităţi, este de reţinut faptul că toate erorile medicale constituie, prin ele însele, fapte prevăzute şi pedepsite de legea penală (vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă), astfel, la finele procesului, partea vătămată poate obţine cu mult mai mult decât în cadrul unui proces civil.

În cazul în care, în cadrul procesului penal se va avea în vedere doar soluţionarea laturii penale, pacienţii, vor avea posibilitatea demarării unei acţiuni civile, având ca obiect obligarea medicilor şi a spitalului, în solidar cu asigurătorul, la plata de daune.

Demn de reţinut este faptul că în doctrină se face disticţia între

culpa comisivă : manifestată în cadrul unei acţiuni inadecvate prin imprudenţă, nepricepere, culpa omisivă manifestată în cadrul unei inacţiuni prin neexecutarea unei acţiuni necesare, culpa “in eligendo” constând în alegerea greşită a unor proceduri medicale ori în delegarea unor persoane necompetente şi culpa “in vigilando’”constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare.

În vederea stabilirii în mod corect a formei de vinovăţie este important a se face distincţia între fapta comisă prin eroare şi fapta comisă din greşeală. Eroarea este determinată de situaţii ca evoluţia complicată a unei boli, apărând independent de profesionalismul de care a dat dovadă medicul, pe când greşeala presupune încălcarea unor norme profesionale pe care un alt medic, le-ar fi respectat.

II. Speţă 1: Realizarea unor implanturi dentare.Operaţie stomatologică incorect executată.

Curtea de Apel Bucureşti, Decizia Civila nr. 1242R din data de 19 iunie 2013, irevocabilă.

Răspundere medicală. Condiţii speciale. Îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Inexistenţa unui raport de prepuşenie.

Instanţa de fond a reţinut, că la data de 28.06.2008, reclamanta “D.I.”, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, contând în inserarea

de implanturi dentare în poziţiile 14, 34,36, 37, de către pârâtul R.I.N., la sediul S.C. N.S.R.L.; reclamata fiind controlată postoperator, la datele de 29.06.2008.05.07.2008, 23.08.2008.

La data de 30.08.2008, pârâtul a procedat la efectuarea unei noi intervenţii chirurgicale, constând în dezinserarea completă a implantului 36 şi reinserarea acestuia la o distanţă de 2 mm superior faţă de nivelul iniţial.

La data de 27.01.2010, în cadrul Spitalului de Stomatologie D. Th., reclamanta suferă o noua intervenţie chirurgicală, constând din ablaţia implantului 37, prezentându-se în vederea controalelor postoperatorii la datele de 30.01.2010, 06.02.2010, 13.02.2010.

În toată această perioadă, reclamanta a acuzat dureri de la mandibulă până în zona urechii, a simţit disconfort la masticaţie, încleştări ale mandibulei, articulând mai greu cuvintele.

La data de 19.10.2010, reclamanta a fost supusă intervenţiei de scoatere a implantului 36 la Biroul Asociat de Ortodonţie I.V. din Italia.

Instanţa a apreciat că fapta ilicită a pârâtului a constat în alegerea greşită a implanturilor 36 şi 37, inserarea în mod incorect a acestora şi neluarea niciunei măsuri medicale eficiente în vederea ameliorării stării pacientei, în urma controalelor postoperatorii efectuate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico - legala din data de 03.12.2010.

În raportul de expertiză s-a amintit că “alegerea implanturilor exclusiv în baza unei ortopantograme şi a examenului clinic, în condiţiile actuale ale posibilităţilor de diagnostic imagistic în sfera buco-maxilo-facială poate fi considerată temerar – hazardată”.

Pentru alegerea precisă a implanturilor, ortopantograma trebuia completată cu alte investigaţii imagistice, fie statice (tomografie computerizată), fie dinamice (kinesiografie, electromiografie).

Fapta ilicită a fost săvârşită de către medicul pârât cu ocazia furnizării serviciului medical, adică în cursul manoperelor diagnostice şi terapeutice la care a fost supusă reclamanta.

Sub aceeaşi explicaţie, instanţa a considerat că nu a existat un caz de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, anume consimtămânutul pacientei, aceasta dându-şi acordul pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale în mod competent.

Întrucât reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtului, starea post operatorie, în sensul înştiinţării despre simptomele avute postoperator, instanţa a considerat ca neîntemeiate susţinerile pârâtului conform cărora reclamanta nu s-a prezentat la controalele postoperatorii obligatorii.

Sub aspectul neîncrederii căpătate de pacientă faţă de pârât, instanţa a apreciat justificat refuzul acesteia de a se supune în continuare vreunei manevre chirurgicale şi intenţia de a se prezenta într-o clinică de specialitate din străinătate (Italia).

Pârâtul, în calitate de medic dentist, nu a prevazut rezultatul faptei sale, deşi putea şi trebuia să îl prevadă, având posibilitatea de a efectua, suplimentar alte investigaţii, care, cu siguranţă ar fi condus la efectuarea cu precizie a întregului act medical.

Prejudiciul cauzat pacientei, potrivit raportului expertiză a constat în compresia prelungită în timp a nervului alveolar inferior de pe partea stangă, cu reverberaţii în teritoriul de distribuţie al nervului trigemen; pacienta având următoarele simptome: dureri la vorbit, masticaţie, piederea sensibilităţii muşchilor obrazului în momente de activitate ale muşchilor mimicii, încleştarea mandibulei.

Instanţa de judecată a considerat că între fapta ilicită a pârătului şi prejudiciul suferit de reclamantă, există o legatură de cauzalitate.

Cu privire la existenţa prejudiciului material, instanţa de judecată a apreciat în mod corect ca acesta există, cuantumul fiind de 29.994,265 lei, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (facturi justificative), însă, având în vedere faptul că reclamanta nu a suferit o incapacitate de muncă, instanţa a considerat neîntemeiat capătul de cerere prin care aceasta solicită acordarea contravalorii expertizei efectuată de către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, în cuantum de 725 lei.

Cu privire la daunele morale, care, în acest caz, reflectă starea generală de sănătate a reclamantei, şocurile suferite pe plan fizic, psihic, cât şi intensitatea şi durata acestora, fără a conduce la o îmbogăţire fără just temei a reclamantei, instanţa a apreciat că prejudiciul moral este în valoare de 25.005,735 lei.

Referitor la capătul de cerere formulat de reclamantă, împotriva pârâtei S.C. N.S.R.L., instanţa a respins solicitarea, motivarea fiind tocmai faptul că între medicul pârăt şi societatea mai sus –amintită, nu există un raport de prepuşenie (de subordonare) între cele două părţi, încheindu-se un contract de prestări servicii şi nu un contract individual de muncă.

Mai mult decât atat, s-a avut în vedere în motivarea instanţei, faptul că medicul raspunde personal, deoarece asistenţa medicală nu este acordată pe baza îndrumărilor date de către organele de

conducere ale unităţii sanitare, ci în mod independent, pe baza cunoştinţelor medicale acumulate de către medic.

Exercitarea profesiei de medic este reglementată prin Titlul XII din Legea nr. 95/2006. Profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical, fiind o profesie liberală.

În speţa prezentată, instanţa a apreciat că este vorba de o obligaţie de rezultat – realizarea implanturilor dentare -, medicul având obligaţia să depună toate eforturile şi să garanteze rezultatul procedurilor efectuate, lipsa rezultatului atrăgând angajarea răspunderii civile.

Speţa nr. 2. Mamoplastie. Fapta victimei înseşi – asimetrie mamară datorată nerespectării de către pacient a recomandărilor medicale.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa Civila nr. 5422 din 14 martie 2013, irevocabilă.

Pe rolul instanţei de judecată al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta R.L.E. a chemat în judecată pe pârâtele A.A. şi S.C. C.Z.M. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând contravaloare daune materiale şi morale, deoarece intervenţia chirurgicală a fost realizată cu neglijenţă şi imprudenţă de către pârâta A.A..

S-a notat de către instanţă că, la data de 18.03.2010, reclamanta a suportat, la cerere, o intervenţie chirurgicală de mamoplastie de ascensionare bilaterală, cu implanturi mamare, intervenţia fiind efectuată de către medicul A.A., în cadrul clinicii S.C. C.Z.M S.R.L..

La momentul externării, pacientei i s-a înmânat biletul de externare, care cuprindea recomandările medicale postoperatorii.

Din cuprinsul interogatoriului, a rezultat faptul că, la controlul postoperatoriu obligatoriu, reclamanta a susţinut că a avut parte de un incident, respectiv, a fost atinsă în zona umerilor, în mod accidental, de uşile liftului în care se afla, în acelaşi timp, acuzând şi o asimetrie a implanturilor. Cu privire la acest aspect, pârăta a precizat că asimetria implanturilor s-a produs din pricina faptului că pacienta nu a respectat indicaţiile postoperatorii, aducând în prim plan discuţia pe marginea incidentului produs de uşile liftului, precum şi că zona de necroză şi vindecarea dificilă s-au datorat unei fragilităţi tisulare genetice a reclamantei.

Referitor la zona necrozată, instanţa a reţinut faptul că pacienta, a suportat o a doua intervenţie chirurgicală, realizată în cadrul aceleiaşi clinici şi de către acelaşi medic, ambele pârâte recunoscând că evoluţia postoperatorie a primei intervenţii chirurgicale nu a fost favorabilă, apărând zona de necroză, concluzia instanţei fiind faptul că reclamanta a suportat un prejudiciu, de natură fizică şi psihologică.

Din cuprinsul raportului de expertiză medico – legală, instanţa a reţinut faptul că “asimetria mamară s-a datorat nerespectării de către pacientă a recomandărilor medicale care interziceau orice traumatism în perioada de vindecare”, iar “apariţia necrozei tegumentare de la nivelul plăgii operatorii mamare drepte a constituit un eveniment imprevizibil, consecinţa unui granulom de fir, survenit la o pacientă la care atât datele anamnestice, cât şi istoricul repetat de leziuni musculare şi tendinoase cu caracter traumatic atestă o fragilitate structurală a acestot ţesuturi”, nerezultând, existenţa unor deficienţe medico – chirurgicale.

Instanţa apreciază că nu se poate reţine o culpă medicală în sarcina medicului şi în acelaşi timp nici a clinicii în care au fost efectuate aceste intervenţii.

Pe fondul lipsei întrunirii cerinţelor prevăzute de art. 642 din Legea nr. 95/2006, pentru existenţa cazului de malpraxis şi a condiţiilor cerute, cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sau pentru fapta altei persoane, potrivit dreptului comun, instanţa a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Speţa 3. Chirurgie laringiană. Nedovedirea legăturii de cauzalitate între operaţia efectuată şi patologia post –chirurgicală, a cărei simptomatologie poate fi oricând exacerbată de aţti factori.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa Civilă nr. 15551 din 17 septembrie 2012, irevocabilă prin nerecurare.

Reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâtul R.C., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 EUR, reprezentând contravaloarea prejudiciului material şi moral cauzat prin malpraxis.

La data de 04.02.2010, reclamanta s-a internat la Spitalul Universitar de Urgenţă cu diagnosticul mixomatoză bilaterală şi tumoră benignă pe coarda vocală stangă, fiind supusă unei operaţii efectuată de medicul C.R. la data de 05.02.2010, acesta fiind asistat de medicul C.R.. Reclamanta a precizat în cerere că a fost externată la data de 09.02.2010, cu diagnosticul vindecat şi recomandarea de a se prezenta la controlul postoperator dupa 3 – 4 saptămâni.

Dupa 7 zile de la externare, reclamanta a încercat să vorbească, fără a putea să articuleze cuvintele, acuzând dureri mari de gât.

În urma controlului postoperatoriu, medicul care a efectuat operaţia a constatat că tumora a crescut, motiv pentru care, reclamanta s-a hotărât să ceară şi o a doua opinie medicală, în urma căreia medicul S.I. din cadrul Spitalului Sf. Maria i-a extirpat tumora, constatând că pârâtul nu efectuase această manevră şi că îi fusese secţionată coarda vocală stângă, informând-o pe reclamantă că vorbirea îi va fi afectată în proporţie de 20%.

Reclamanta a menţionat că este de profesie cadru didactic de educaţie fizică şi sport şi arbitru la Federaţia Română de Canotaj, vocea fiindu-i necesară în vederea exercitării profesiei şi că în urma ambelor intervenţii chirurgicale a fost nevoită să întrerupă activitatea profesională, având concediu medical de 15 zile.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivând că pacienta a primit informaţiile necesare referitoare la posibilele incidente postoperatorii, insistând şi pe aspectul că reclamanta este fumatoare de 25 ani, prezentând reflux gastro – esofagian prin hernie gastrică hiatală, fapt care ar fi putut contribui la cicatrizarea postoperatorie.

Pârâtul a înştiinţat instanţa de judecată faptul că plângerea reclamantei la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor a Municipiului Bucureşti a fost respinsă.

De asemenea, din raportul de expertiză, reiese faptul că după prima operaţie, o nouă tumoră s-a dezvoltat pe fondul terenului inflamator cronic determinat de refluxul gastro – esofagian, constatându-se inexistenţa vreunei deficienţe de tehnică chirurgicală cu ocazia primei operaţii efectuată în data de 05.02.2010.

Cât priveşte coarda vocală afectată, din raportul de expertiză, s-a constatat că aceasta nu a fost secţionată, recuperarea pacientei fiind îngreunată datorită terenului patologic preexistent al pacientei; disfonia făcând parte din simptomatologia clasică a laringitei cronice congestive, întreţinută şi de faptul că reclamanta a fost fumătoare.

Întrucât nu s-a facut dovada existenţei faptei ilicite, a vinovăţiei pârâtului şi a raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, iar din probele administrate nu a rezultat existenţa unei culpe medicale, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de prevederile art. 998 C. Civ. “ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara” – art. 999 C. Civ. “ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”, respingând acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

“Medicina este arta vindecarii, care teoretic nu are limită” – Petre Ţuţea

Bibliografie: Jurisprudenţă – Malpraxis – Răspunderea medicului şi a furnizorilor de servicii medicale – practica judiciară – Judecator Roxana Maria CălinCodul Civil, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prin O.G.nr. 11/2015.