MorfologiaPoliomielita (paralizia infantila) este infectia cauzata de un virus, virusul poliomielitic, care

se transmite pe cale fecal-orala sau respiratorie si invadeaza sistemul nervos central, putand determina paralizii flasce la nivelul membrelor uneori ireversibile, fiind o boalainvalidanta. Cu toate ca in multe cazuri infectia este asimptomatica sau produce doar forme usoare, exista si cazuri foarte grave, in care prin afectarea centrilor bulbari sau cerebrali poate determina paralizia muschilor respiratori si deces. Este o boala epidemica si contagioasa, afectand mai ales copiii sub varsta de 5 ani, singura metoda de prevenire recomandata fiind vaccinarea antipoliomielitica.

Mod de transmitereTransmiterea este fecal-orala, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii

fecale (in care virusul e prezent timp indelungat), sau aeriana, prin picaturi (virusul fiind prezent in secretiile nazo-faringiene). Riscul transmiterii virusului este foarte mare pe durata celor 7-10 zile care preced si care urmeaza aparitiei primelor simptome de boala. Persoanele cu infectii inaparente si purtatorii sanatosi de virus pot de asemenea sa transmita boala.

SimptomePersoana infectata nu prezinta intotdeauna simptome. In unele cazuri simptomele

sunt pseudo-gripale: febra, angina(durere de gat), tulburari digestive, dureri de cap, dureri abdominale. Uneori pacientul acuza redoare de ceafa sau dureri la nivelul membrelor inferioare. Cea mai grava forma a bolii este paralizia poliomielitica. Durerile musculare sunt foarte intense, paralizia instalandu-se in decursul primei saptamani. Paralizia poate afecta unul sau ambele membre inferioare sau superioare, cat si musculatura toracelui. Vindecarea este mai mult sau mai putin completa, in functie de caz.

TratamentAproximativ 1% dintre copii sunt afectati de paralizie. Dintre acestia peste 1% sunt afectati

pe viata post-poliomielita. Daca sunt afectati muschii respiratori, in absenta respiratiei artificiale, poate surveni decesul. Nu exista tratament, dar intr-o oarecare masura se pot ameliora simptomele. Bolnavul poate avea uneori nevoie derespiratie artificiala.

ProfilaxieMetoda de prevenire recomandata copiilor este vaccinarea cu vaccin antipoliomielitic. Sunt

disponibile doua feluri de vaccin contra poliomielitei:- un vaccin cu germeni viu-atenuati, Sabin, care se administreaza pe cale orala- un vaccin cu germeni omorati, Salk, cu administrare injectabila.

ClasificareTermenul "poliomielită" este utilizat pentru a identifica boala cauzată de oricare din cele

trei serotipuri de poliovirus. Sunt descrise două modele de bază de poliomelită: o boală minoră care nu implică sistemul nervos central (SNC), uneori numită poliomielită abortivă și o boală majoră care implică SNC, care pot fi paralitică sau nonparalitică. La cele mai multe persoane, cu o sistem imunitar normal, o infecție cu virusul polio este asimptomatică. Rareori infecția produce simptome minore, acestea pot include infecția tractului respirator superior (dureri de gât și febră), tulburări gastro-intestinale (greață, vărsături, dureri abdominale, constipație sau mai rar, diaree), și boli asemănătoare gripei. Virusul pătrunde în sistemul nervos central în circa 3% din infecții. Cei mai mulți pacienți cu implicarea SNC dezvoltămeningită aseptică nonparalitică, cu simptome de dureri de cap, gât, spate, dureri abdominale și extremităților, febră, vărsături, letargie și iritabilitate. În jur de unu din cinci, în 1000 de cazuri de boală progresează spre paralizie, în care mușchii devin slabi cu slăbirea controlului și, în cele din urmă pacienții devin complet paralizați,

această condiție este cunoscută sub numele de paralizie acută flască. În funcție de locul paraliziei, poliomielita paralitică este clasificată ca: spinal, bulbar, sau bulbospinal.

Encefalita, o infecție a țesutului cerebral în sine, poate să apară în cazuri rare, și este de obicei limitată la sugari. Acesta este caracterizată prin confuzie, modificări ale statusului mental, dureri de cap, febră, și mai puțin frecvent, criză și paralizie spastică.

CauzePoliomielita este cauzată de infecția cu un membru al genului enterovirus, cunoscut sub

numele de poliovirus (PV). Acest grup de virus ARN colonizează tractul gastro-intestinal în mod specific orofaringele și intestinul. Timpul de incubare (la primele semne și simptome), variază de la trei la 35 de zile, cu o durată obișnuită de la șase la 20 de zile. Poliovirusul infectează și provoacă boli doar oamenilor. Structura virusului este foarte simplă, compusă dintr-un singur genom ARN închis într-un înveliș proteic numit capsidă. IÎn plus pentru protejarea materialului genetic al virusului, proteinele capsidă permit poliovirusului să infecteze anumite tipuri de celule. Trei serotipuri de poliovirusul au fost identificate: poliovirus de tip 1 (PV1), de tip 2 (PV2), și de tip 3 (PV3)- fiecare cu o proteină de capsidă ușor diferită de celelalte. Toate trei sunt foarte virulenți și produc aceleași simptome. PV1 este forma cea mai întâlnită, și cel mai asociată cu paralizia.

Persoanele care sunt expuse la virus, fie prin infecție de imunizare cu vaccin polio, dezvoltă imunitate. La persoanele imune, anticorpiiIgA împotriva poliovirusului sunt prezente în amigdale și în tractul gastro-intestinal, și sunt capabili de a bloca replicarea virusului; anticorpii IgG și IgM împotriva poliovirusului pote preveni răspândirea virusului la neuronii motori al sistemului nervos central. Infecția sau vaccinarea cu unul din serotipurile poliovirusului nu oferă imunitate împotriva altor serotipuri, și imunitate deplină necesită expunere la fiecare serotip.

O afectiune rară, cu o prezentare similară este poliomielita nonpoliovirus, care poate să apară de la infecții cu enterovirus nonpoliovirus.

TransmiterePoliomielita este extrem de contagioasă pe cale oral-orală (sursa orofaringiene) și fecal-

orală (sursă intestinală). În zonele endemice, polioviruși sălbatici pot infecta practic întreaga populație umană. Acesta este sezonieră în climat temperat, cu vârful transmisiei vara și toamna. Aceste diferențe sezoniere sunt mult mai puțin pronunțate, întropice. Timpul dintre prima expunere si primele simptome, cunoscute sub numele de perioada de incubație, este de obicei de 6-20 de zile, cu gama maximă între 3-35 de zile. Particulele virale sunt excretate in fecale pentru mai multe săptămâni după infectarea inițială. Boala este transmisă în principal prin intermediul traseului fecal-oral, prin ingerarea de alimente sau apă contaminată. Acesta este ocazional transmisă pe cale orală-orală un mod vizibil mai ales în zonele cu salubritate și igienă bună. Poliomielita este cea mai infecțioasă între șapte și zece zile înainte și după apariția simptomelor, dar transmiterea este posibilă atâta timp cât virusul rămâne în salivă sau fecale. Factorii care cresc riscul de poliomelită sau afecteză gradul de severitate al bolii include  imunodeficiența, malnutriția,  tonsilectomia, activitate fizică imediată după debutul de paraliziei, leziunile mușchilor scheletici ca urmare a injecție vaccinului sau agenților terapeutici. și sarcină. Deși virusul în timpul sarcinii poate traversaplacenta, fătul nu pare a fi afectat nici de infecția maternă și nici de vaccinarea antipoliomielitică. Anticorpii materni trec, de asemenea, prin placentă, oferind imunitate pasivă, care protejează copilul de infecție de poliomelită în primele luni de viață. Ca o măsură de precauție împotriva infecțiilor, piscinele publice au fost adesea închise în zonele afectate în timpul epidemiilor de poliomielită.

PatofiziologiaPoliovirusul intră în organism prin gură, infectând primele celule cu care vine în contact -

faringele și mucoasa intestinală. Reușește să intre prin legare la un receptor de tip receptor imunoglobulinăl, cunoscut sub numele de receptor pentru poliovirus sau CD155, pe membrana celulelor. Virusul deturnează apoi mecanismul propriu al celulei gazdă, și începe să reproducerea. Poliovirusul se divide în interiorul celulelor gastro-intestinale, pentru aproximativ o săptămână, de unde se răspândește la amigdale (în special la celulele foliculare dendritice cu rezidență în centre germinale tonsilare, în țesutul limfoid intestinal, inclusiv celulele M ale plăcilor Payer, și adânc în colul uterin și ganglioni mezenterici limfatici, unde se multiplică din belșug .Virusul este apoi absorbit în fluxul sanguin. Cunoscut sub numele de viremie, prezența virusului în sânge permite ca aceasta să fie larg distribuit în întregul corp. Poliovirusul poate supraviețui înmulți în sânge și limfă pentru perioade lungi de timp, uneori 17 săptămâni. Într-un procent mic de cazuri, se poate răspândi și reproduce în alte locuri, cum ar fi tesutul adipos brun, țesuturi reticuloendoteliale și musculare. Această replicare susținută provoacă viremie gravă și duce la dezvoltarea simptome minore, asemănătoare gripei. Rar, aceasta poate progresa și virusul poate invada sistemul nervos central, provocând un răspuns inflamator local. În majoritatea cazurilor, acest lucru duce la o inflamare auto-limitativă alemeningelor, straturile de țesut din jurul creierului, care este cunoscut sub numele de meningită aseptică nonparalitică.Penetrarea sistemului nervos central oferă nu oferă niciun beneficiu cunoscut virusului și este destul de probabil o deviere accidentală a unei infecții gastro-intestinale normale. Mecanismele prin care virusul polio se extinde la nivelul SNC sunt greu de înțeles, dar se pare a fi în primul rând o șansă-eveniment, în mare măsură independentă de vârstă, sex, sau poziția socio-economică a individului.

Poliomielita paralitică

În jur de 1% din infecții, extinderea poliovirusului de-a lungul anumitor căi de fibre nervoase, se replică de preferință și distrug neuronii motori în măduva spinării, trunchi cerebral, sau în cortexul motor . Acest lucru duce la dezvoltarea poliomielitei paralitice, la care diferitele forme (spinal, bulbar și bulbospinal) variază doar privind leziunile neuronale, inflamațiile care apar, și regiunea afectată a sistemului nervos central. Distrugerea celulelor neuronale produc leziuni în ganglioni spinali, acestea pot apărea în formațiune reticulară, nuclei vestibulari,vermis cerebelos, și nucleii cereboși profunzi. Inflamația asociată cu distrugerea celulelor nervoase modifică de multe ori culoarea și aspectul materiei cenuși din coloana vertebrală, făcându-l să apară roșiatică și umflată. Alte modificări distructive asociate cu boala paralitică apar în regiunea prozencefalonului (creierul anterior) , în special în hipotalamus și talamus. Mecanismele moleculare prin care poliovirusul provoacă boala paralitică nu sunt încă pe deplin înțelese.

Poliomielita spinalăPoliomielita spinală este cea mai comună formă de poliomielită paralitică, care se datorează

invaziei virale ale neuronilor motorii ale celulelor cornului anterior sau ale materiei cenușii din coloana vertebrală, care sunt responsabile pentru mișcare a mușchilor, inclusiv a celor de trunchi, membre și mușchilor intercostali.

Invazia virusul provoacă inflamația celulelor nervoase, ceea ce duce la deteriorarea sau distrugerea neuronilor motori. Atunci când neuronii spinali mor, are loc degenerarea walleriană, ceea ce duce la slăbiciunea mușchilor inervați anterior de neuroni acum morți. Cu distrugerea celulelor nervoase, mușchii nu mai primesc semnale de la creier sau măduva spinării; fără stimulare nervoasă, mușchii se atrofiază, devenind slabi, și slab controlabili și, în cele din urmă bolnavul va fi complet paralizat. Progresia la paralizie maximă este de rapidă (de la două până la patru zile), și este de obicei asociată cu febră și dureri musculare. Reflexele tendinoase adânci sunt de asemenea afectate și de obicei sunt abolite sau diminuate; cu toate acestea, capacitatea senzitivă ale membrelor paralizate nu este afectată. Gradul paraliziei spinale depinde de regiunea

afectată, care poate fi în zona cervicală, toracică, sau lombară. Virusul poate afecta mușchii de pe ambele părți ale corpului, dar cel mai adesea paralizia este asimetrică. Poate fi afectat orice membru sau combinație de membre : un braț, un picior sau ambele picioare sau ambele brațe. Paralizia este adesea mult mai severă proximal (în locul unde membrul se unește cu organismul), decât distal (degetele de la mâini sau de la picioare).

Poliomielita bulbară

Poliomielita bulbară este responsabilă până la aproximativ 2% din cazurile de paralizie, care apare atunci, când poliovirusul invadează și distruge nervii din regiunea bulbară a trunchiului cerebral.Regiunea bulbară este o cale a materiei albe, care conectează cortexul cerebral la trunchiul cerebral. Distrugerea acestor nervi slăbește musculatura inervată de nervii cranieni, producând simptome deencefalită și produce dificultăți de respirație, dificultăți de vorbire și de înghițire. Nervii critici afectați sunt nervul glosofaringian, care controlează parțial de înghițirea și funcțiile în gât, mișcarea limbii și gustul; nervul vag, care trimite semnale la inimă, intestine, și plămâni, și nervului accesoriu, care controlează mișcările părții superioare a gâtului. Din cauza efectului la înghițire, secreții ale mucusului pot ajunge până la căile respiratorii, cauzând sufocare. Alte semne si simptome includ slăbiciune facială, cauzate de distrugerea nervului trigemen și nervului facial, care inervează obraji, canalele lacrimale, gingii, și mușchii feței, printre altele; vedere dublă; dificultate de mestecat, și rată respiratorie anormală și ritm anormal de respirație, ceea ce poate duce la stop respirator. De asemenea, sunt posibile și edemul pulmonar și șocul, care pot fi fatale.

Poliomielita bulbospinală

Aproximativ 19% din toate cazurile de poliomielită paralitică au atât simptome bulbare cât și spinale, aceasta se numește poliomielită respiratorie sau bulbospinală. Aici virusul afectează partea superioară a segmentului cervical al coloanei vertebrale (vertebra cervicală C3 până la vertebra C5), și are loc paralizia diafragmei toracice. Nervii critici afectați sunt nervul frenic, care acționează diafragma pentru a extinde plămânii, și cele care acționează mușchii necesari înghițirii. Prin distrugerea acestor nervi, această formă de poliomielită afectează respirația, ceea ce face dificilă sau imposibilă bolnavului respirația, fără sprijinul unui aparat respirator. Aceasta poate duce la paralizia brațelor și a picioarelor și poate afecta, de asemenea, funcțiile de înghițire și ale inimii.