Povestea lui Harap-Alb

Introducere

"Povestea lui Harap-Alb" scrisa de Ion Creanga este un basm cult*, publicat

in revista "Convorbiri literare", in anul 1877. Autorul porneste de la modelul

folcloric, caracterizat de stereotipie, dar il reorganizeaza conform propriei

viziuni, intr-un text narativ mai complex decat al basmelor populare.

*Basmul cult este

specie narativa ampla

cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice

actiunea basmului implica prezenta fabulosului (elemente

supranaturale)

este supusa unor stereotipii (constructia subiectului), care infatiseaza

parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui

personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii, dar

sunt individualizate prin atributele extraordinare si prin limbaj

reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate

sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice

stilul este elaborat, naratiunea se imbina cu dialogul si descrierea

Fabulosul - categorie a fantasticului care desemneaza personaje sau fapte

imaginare, incredibile, de domeniul fanteziei, al supranaturalului, fara

corespondent in lumea reala.

Viziune despre lume

Definita pe care G. Calinescu o da basmului, "o oglindire a vietii in moduri

fabuloase", se concretizeaza in cazul "realismului taranesc" al lui Ion Creanga,

prin tendinta hiperbolizanta si imaginea carnavalesca a lumii, care, sub efectul

unei culturi populare a rasului, conduce la "edificarea unei lumi <<pe dos>>,

adevarata a doua lume, parodie a celei reale" (Zoe Dumitrescu-Busulenga,

Receptarea lui Creanga azi).

Viziunea lumii pe dos, realizata in universul de fictiune din basmul lui

Creanga, este exprimata in monologul lui Ochila "....deasupra capului meu

vad o multime nenumarata de vazute si nevazute; vad iarba cum creste din

pamant; ... copacii cu varful in jos, vitele cu picioarele in sus si oamenii

umbland cu capul intre umere ..." .

Portretul lui Ochila pare si un portret satiric al scriitorului, inzestrat cu

darul unic de a vedea altfel lumea: "Ma rog, unu-i Ochila pe fata pamantului,

care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta ... " .

Perspectiva narativa

Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar

nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii, unele

adresate interlocutorilor ipotetici. Poata fi observata in basm atitudinea fata de

eroul naiv a naratorului si a personajelor, care par a cunoaste dinainte

scenariul calatoriei vazute ca ritual de initiere. Calatoria lui este "imitatia unui

model exemplar", initierea tatalui, la care toti au participat altadata.( cf. Florin

Ionita )

Fabulosul/miraculosul face ca elementele supranaturale sa nu provoace

spaima sau uimire nici personajelor, nici cititorului, care accepta de la inceput

conventia basmului.

Moduri de expunere

Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul

cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea. "Creanga nu

da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea in

dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor

dialogul personajelor" (Tudor Vianu, Studii de literatura romana).

Naratiunea este dramatizata prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea

digresiunilor si descrierilor, iar individualizarea actiunilor si a personajelor se

realizeaza prin amanunte ( limbaj, gesturi, detalii de portret fizic).

Dialogul are o dubla functie, ca in teatru: sustine evolutia actiunii si

caracterizarea personajelor. Prezenta dialogului sustine realizarea scenica a

secventelor narative " spectatori" ai maturizarii feciorului de crai fiind atat

celelalte personaje, cat si cititorii.

Tema si motive narative

Tema basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful

binelui. Concret, eroul parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al

maturizarii , pentru dobandirea unor valori morale si etice.

Motivele narative specifice sunt : superioritatea mezinului, calatoria,

supunerea prin viclesug, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria.

Structura si compozitie

Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative/ a

episoadelor este redata cronologic, prin inlantuire.

Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional,

unor parti narative, etape ale drumului initiatic :

-etapa initiala, de pregatire pentru drum, la curtea craiului –“fiul craiului”,

“mezinul” (naivul)

-parcurgerea drumului initiatic – Harap-Alb ( novicele/cel supus initierii)

-rasplata – imparatul (initiatul)

In basm sunt prezente cliseele compozitionale/formule tipice, plasate in

incipit si la final. Formula initiala si formula finala sunt conventii care

marcheaza simetric intrarea si iesirea din fabulos, avertizandu-l pe cititor. Insa

naratorul inoveaza formula initiala, punand povestea pe seama spuselor

altcuiva: “cica” adica “se spune”, fara a nega ca in basmul popular ( a fost

odata ca niciodata), iar formula finala include o relfectie asupra realitatii

sociale, alta decat in lumea basmului. Formulele mediane “si merg ei o zi, si

merg noua, si merg patruzeci si noua” , “si mai merge el cat mai merge” ,

realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin

suspansul/curiozitatea cititorului.

Modelul structural al basmului este dominat de stereotipie, implicand o

serie de actiuni conventionale, dispuse in perechi opozitionale (

interdictie/incalcarea interdictiei) sau in structuri ternare (succesiuni stereotipe

de actiuni progresive-cele 3 probe).

Creanga utilizeaza triplicarea (triplarea sistematica a situatiilor ce compun

schema logica a naratiunii ), dar supraliciteaza procedeul de tehnica narativa

specific basmului

popular: a treia proba contine alte incercari impuse de Imparatul Ros si chiar

de fata. Astfel eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai multe serii de

probe.

In basm sunt prezente numerele magice, simbolice : 3, 12 ,24, si obiecte

miraculoase, unele fiind grupate cate trei.

Pe langa structura narativa a basmului, stereotipiile vizeaza si constructia

personajelor, care indeplinesc o serie de roluri tipice pentru basm: eroul,

raufacatorul, donatorul, ajutorul, fata de imparat etc.

Conflict

In basm, conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Personajele, purtatoare ale unor valori simbolice si ale unor functii specifice

basmului, se polarizeaza in jurul acestor notiuni si al personajelor care le

personifica: protagonistul si antagonistul.

Timp si spatiu

In incipit, coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitateasi

aspatialitatea conventiei : “Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea

trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o

alta tara, mai departata. […] Tara in care imparatea fratele cel mai mare era

tocmai la o margine a pamantului.” Fuziunea dintre real si fabulos se

realizeaza inca din incipit. Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii

eroului, care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt al lumii ( in plan

simbolic, de la imaturitate la maturitate ). El paraseste lumea aceasta,

cunoscuta, si trece dincolo, in lumea necunoscuta.

Momente ale subiectului

Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de

actiuni conventionale care corespund momentelor subiectului: o situatie initiala

de echilibru, o parte pregatitoare, un eveniment care deregleaza echilibrul

initial, apartitia donatorilor si a ajutoarelor, actiunea reparatorie/ trecerea

probelor, refacerea echilibrului si rasplata eroului.

“Cartea” primita de la Imparatul Verde, care neavand decat fete, are

nevoie de un mostenitor la tron (motivul imparatului fara urmasi) care

este factorul perturbator al situatiei initiale si determina parcurgerea

drumului initiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superioritatii

mezinului) . Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai deghizat in ursul

de la pod. Aceasta este o proba a barbatiei/ a calitatilor razboinice , conditie

initiala obligatorie pentru cel ce aspira la tronul imparatesc.

Trecerea podului – podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii si se

faca intr-un singur sens. Aceasta proba urmeaza unei etape de pregatiri. Drept

rasplata pentru milostenia aratata Sintei Duminici, deghizata in cersetoare,

mezinul primeste sfaturi de la aceasta sa ia “calul, armele si hainele” cu care

tatal sau a fost mire pentru a izbandi. Se sugereaza astfel ca tanarul va repeta

initierea tatalui, lucru ce ii creeaza acestuia o oarecare “nemultumire”.

Ratacirea in padurea-labirint (urmatoarea proba dupa cea a podului) -

simbol ambivalent, loc al mortii si al regenerarii, caci pentru tanar se va incheia

o etapa si va incepe alta.

Coborarea in fantana are, in plan simbolic, semnificatia grotei, spatiu al

nasterii si al regenerarii. Schimbarea numelui/identitatii reprezinta inceputul

initierii spirituale, unde va fi condus de Span. Ajunsi la curtea Imparatului Verde

, Spanul il supune la trei probe : aducerea salatilor din Gradina Ursului ,

aducerea pielii cerbului si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria Spanului.

Mijloacele prin care trece probele tin de miraculos, iar ajutoarele au puteri

supranaturale.

Pentru a-I da fata, Imparatul Ros il supune pe Harap-Alb la o serie de

probe, trecute datorita puterilor supranaturale ale ajutoarelor. Fata imparatului,

“o farmazoana cumplita” , impune o ultima proba: calul lui Harap-Alb si

turturica ei trebuie sa aduca “trei smicele de mar si apa vie si apa moarta de

unde se bat muntii in capete”. Proba fiind trecuta de cal (prin inselaciune), fata

il insoteste pe Harap-Alb la curtea Imparatului Verde.

Decapitarea eroului reprezinta ultima treapta si finalul initierii, avand

semnificatia coborarii in Infern/a mortii initiatice. Invierea este realizata de

farmazoana cu ajutorul obiectelor aduse de cal. Eroul reintra in posesia

palosului si primeste recompensa : pe fata Imparatului Ros si imparatia. Nunta

si schimbarea statutului social confirma maturizarea eroului. Deznodamantul

consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului.

Personaje

Harap-Alb – nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale, dar

dobandeste prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale/valori etice

( mila, bunatate, generozitate, prietenie, respectarea juramantului, curajul)

necesare unui imparat, in viziunea autorului. Numele personajului reflecta

conditia duala : rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar sugestia

cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initierea) intre starea

de inocenta/naivitate(negru) si “invierea” spirituala a celui ce va deveni

imparat (alb).

Modalitati de caracterizare a personajelor – specific basmului cult

este modul in care se individualizeaza personajele, in primul rand prin limbaj.

Cu exceptia eroului, al carui caracter evolueaza pe parcurs, celelalte personaje

reprezinta tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta. Prin portretele

fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului, se ironizeaza defecte umane, dar

aspectul lor grotesc ascunde calitati precum bunatatea si prietenia.

Stil si limbaj

Limbajul cuprinde : termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau

lexicale, ziceri tipice.

Limbajul naratorului, dominat de oralitate si umor, face memorabile

portretele fizice.

Registrele stilistice popular, oral si regional confera originalitate limbajului,

care difera de al naratorului popular prin specificul integrarii termenilor, prin

modul de exprimare.

Incheiere

“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult avand ca particularitati:

reflectarea viziunii despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,

individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Insa, asemenea

basmului popular, pune in evidenta idealul de dreptate si de adevar, fiind “o

oglindire … a vietii in moduri fabuloase” (G. Calinescu, Estetica basmului).