Povestea Elenei Text de Andrei Crăciun

Disclaimer: pentru a proteja identitatea persoanelor aflate în grija GSK și Salvați Copiii, numele folosite în materialele de comunicare sunt fictive.

Elena, zece ani, nu aude. Transplantul de timpan îi poate încă schimba viața

Elena n-a auzit bine niciodată. Așa s-a născut. Trece de un deceniu prin viață beneficiind doar de frânturi

de cuvinte. Ar trebui să poarte un aparat auditiv în fiecare ureche. Fără să poată da o explicație coerentă

pentru această situație, părinții, deși au la dispoziție două astfel de aparate, i le pun Elenei pe rând. Când

am ajuns noi, ne auzea puțin cu dreapta. Doctorii spun că implantul de timpan ar putea fi o soluție

definitivă de rezolvare a problemelor acestui copil. Elena merge la școală, dar prea puțin înțelege.

Copiază însă cuvintele scrise pe tablă. Are o caligrafie rezonabilă în condițiile date.

Mama ei, Geta, are patruzeci de ani. Tatăl ei, Silviu, are doar treizeci și doi. I-a plăcut lui să ia femeie cu

opt ani mai mare. Silviu mai are cinci frați. Nu știe să spună câți nepoți are în total, le-a pierdut șirul.

Silviu are brațul stâng tăiat la fiecare doi centimetri cu lama, cu un briceag sau chiar cu cuțitul cel mare.

- De ce, Silviu?, de ce faci așa?, îl întreb.

- De supărare. Nu vedeți ce viață avem?, îmi răspunde.

Îi tac. Când se supără pe viața pe care o are, Silviu pune mâna pe o armă albă și se automutilează. Iese la

iveală că, da, dacă are ce, mai bea, dar, per total, de unde bani de băut? Concluzia este că atunci când au

băutură, romii de la marginea asta de sat și de lume o împart totuși unii cu alții. Pe de altă parte, casa în

care ne aflăm e ridicată de Silviu cu mâna lui. El și Geta mai au o fiică – Ioana, în vârstă de optsprezece

ani. Fiica lor cea mare are doi copii – Andrei, de doi ani, și o fetiță, Alexandra, de trei luni. Andrei, care e

un grăsun, a căzut de curând și s-a lovit rău la ochiul stâng. N-au mers să-l vadă un doctor, deși e

limpede că nu e deloc bine. Nimeni nu are – în această familie - loc de muncă. Au fost la vot și au votat.

Trăiesc toți din ajutorul social și alocațiile copiilor într-o casă fără curent electric. E adevărat, mai iau

uneori curent de la niște vecini binevoitori. Când au curent se uită la televizor- prind exclusiv TVR 1. Sunt

la curent, așadar, cu faptul că a început Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, ba chiar și cu unele

dintre rezultate. E ceva cu sportul ăsta, te gândești, dacă evenimente petrecute în jungla amazoniană, la

Manaus, de pildă, au rezonanță până la Gulia, după dealurile Sucevei. E ceva.

Pe noptieră se află mai multe jucării, printre care un Moș Crăciun, obez cum îl știm, cu o față obosită,

abandonat de la sărbătorile trecute lângă perete, și un clovn cu însemnele unei cunoscute rețele de

restaurante fast-food, adus de cineva cândva de la oraș. Nu se mai știe nici de către cine, nici când, nici

măcar de unde. Clovnul afișează un rânjet incurabil. Jucăria preferată a Elenei este o păpușă cu ochii

foarte albaștri, pe care o îmbracă și o dezbracă, de care are grijă întocmai ca o fetiță de vârsta ei de la

oraș. N-a știut însă că ar fi trebuit să îi pună un nume, așa că nu i-a pus.

În casă mai există și un calculator, vechi, probabil un Pentium 6, dar nu mai merge de ani buni. Există și o

combină muzicală, care conferă posibilitatea de a asculta casete audio, dar și CD-uri, dar care, tot așa,

Povestea Elenei Text de Andrei Crăciun

Disclaimer: pentru a proteja identitatea persoanelor aflate în grija GSK și Salvați Copiii, numele folosite în materialele de comunicare sunt fictive.

ține de decor. Un telefon mobil foarte vechi este pus în priză la încărcat, deși curentul să încăpățânează

să nu existe. Telefonul mobil este în grija Getei.

Mama Elenei a absolvit șapte clase. Tatăl Elenei niciuna – n-a trecut deloc, dar deloc!, pe la școală. Dacă

împărțim totalul sumelor primite de stat de membrii acestei familiei la numărul lor rezultă un total de

douăzeci de lei pentru fiecare om. Trăiesc din 20 de lei pe lună fiecare. Au câteva găini. E tot ce au. Mai

muncesc cu ziua pe la cei mai bogați. Câteodată, fac măturoaie și le vând la oraș - de obicei, cu doi lei

măturoaia.

Elena e un copil foarte frumos. Îi spunem că e foarte frumoasă și ea nu ne aude.

Reporter: Cât costă, doamnă, un implant de timpan?

Mama Elenei: Doctorii de la oraș ziceau ceva de treizeci de milioane (n.m. – de lei vechi).

Reporter: Pentru amândouă urechile?

Mama Elenei: Pentru una singură. Măcar una să aibă și ea, dacă ne ajută bunul Dumnezeu.

Elena continuă să nu ne audă. Andrei Pungovschi o fotografiază în dreptul ferestrei. Lumina cade peste

Elena ca și cum ar fi o lumină cu sens. Mă îndrept către ea. Îngenunchez și ajung la înălțimea ei.

Fotograful ne imortalizează.

CIFRĂ

20 de lei pe lună este venitul pe cap de locuitor în familia Elenei.