Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

39
1 Introducere Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru deplasarea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca o reacţie la stresul datorat urbanismului şi industrializării tot mai mari. Ceea ce este cu desăvârşire nou se referă la dimensiunea fenomenului în spaţiul rural. Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural: pe de o parte este vorba despre relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradiţional (clasic). Conform unei definiţii mai largi ― turismul rural include o serie de activităţi, servicii, amenajări oferite de fermieri, ţărani şi locuitori din mediul rural pentru a atrage turişti în zonalor, faptce generază venituri suplimentare pentru afacerilelor‖. Acceptând acest concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau agroturismul, ci şi un interes special pentru vacanţele în natură, excursii în zonele rurale precum şi turismul rezidenţial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivităţi, recreere în aer liber, producerea şi vânzarea de produse manufacturate şi a produselor agricole. Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiţie cât mai exactă a termenului de turism rural, care să fie utilizată în mod unitar pe tot continentul european, nu a fost elaborate. Turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural. Dar, are oare turismul rural calităţi intrinseci sau este vorba doar despre o simplă activitate turistică ce se desfăşoară într-o aşezare rurală? Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite într-adevăr calificativul de rural? Lista acestor trăsături ar cuprinde: apropierea de natură, absenţa mulţimii, linişte şi un mediu ambiant ―nemecanizat‖; contacte personale - în opoziţie cu izolaţionismul şi anonimatul tipic urban, senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii vii şi trainice; posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locurile şi oamenii acelor locuri; contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările, cu activitatea specifică zonei; cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local, iar faţă de comunitatea rurală, înregistrarea identităţii indivizilor comunităţii precum şi a altor trăsături specifice ce ţin de adevăratul turism rural. Practic, este un fel de integrare în comunitate pe perioada sejurului.

description

documentul contine informatii despre potentialul zonei,indicele de atractivitate,analiza swot

Transcript of Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

Page 1: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

1

Introducere

Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru deplasarea

în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca o reacţie la stresul datorat

urbanismului şi industrializării tot mai mari. Ceea ce este cu desăvârşire nou se referă la

dimensiunea fenomenului în spaţiul rural. Această expansiune este determinată de existenţa a

două motivaţii pentru turismul rural: pe de o parte este vorba despre relansarea şi dezvoltarea

domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă

tradiţional (clasic). Conform unei definiţii mai largi ― turismul rural include o serie de activităţi,

servicii, amenajări oferite de fermieri, ţărani şi locuitori din mediul rural pentru a atrage turişti în

zonalor, faptce generază venituri suplimentare pentru afacerilelor‖.

Acceptând acest concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau

agroturismul, ci şi un interes special pentru vacanţele în natură, excursii în zonele rurale precum

şi turismul rezidenţial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivităţi,

recreere în aer liber, producerea şi vânzarea de produse manufacturate şi a produselor agricole.

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de

activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic

rural. Cu toate acestea, o definiţie cât mai exactă a termenului de turism rural, care să fie utilizată

în mod unitar pe tot continentul european, nu a fost elaborate. Turismul rural este un concept

care include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural.

Dar, are oare turismul rural calităţi intrinseci sau este vorba doar despre o simplă

activitate turistică ce se desfăşoară într-o aşezare rurală? Care sunt acele trăsături pe care trebuie

să le aibă turismul rural astfel încât să merite într-adevăr calificativul de rural? Lista acestor

trăsături ar cuprinde: apropierea de natură, absenţa mulţimii, linişte şi un mediu ambiant

―nemecanizat‖; contacte personale - în opoziţie cu izolaţionismul şi anonimatul tipic urban,

senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii vii şi trainice; posibilitatea de a

cunoaşte îndeaproape locurile şi oamenii acelor locuri; contactul nemijlocit cu autorităţile locale,

cu preocupările, cu activitatea specifică zonei; cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe

plan local, iar faţă de comunitatea rurală, înregistrarea identităţii indivizilor comunităţii precum

şi a altor trăsături specifice ce ţin de adevăratul turism rural. Practic, este un fel de integrare în

comunitate pe perioada sejurului.

Page 2: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

2

1.CARACTERIZAREA GENERALA A ZONEI

1.1.Istoria si cultura zonei

Parte a provinciei istorice Moldova, regiunea nord-estica a Romaniei este o zona in care

istoria, cultura si traditia completeaza mediul natural, deosebit de atragator. Regiunea Nord-Est

este cea mai mare regiune de dezvoltare a Romaniei sub aspectul numarului de locuitori si al

suprafetei detinute. Din perspectiva geografica, linia peisajului variaza de la lanturile muntoase

impadurite din Vest, spre podisurile line din centru si apoi catre campii in Est, cu lacuri, vii si

zone agricole extinse. Beneficiind de o bogata traditie istorica, culturala si spirituala, regiunea

imbina in mod armonios traditionalul cu modernul si trecutul cu prezentul, potentialul acesteia

putand fi folosit pentru dezvoltarea infrastructurii, a zonelor rurale, a turismului si a resurselor

umane.

Comună Gârceni(fig 1.1) alături de celelalte localităţi de pe teritoriul ţării

noastre,constituie o vatră de vechi tradiţii a neamului românesc.Ca date istorice,localnicii bătrâni

afirma că satele comunei cu excepţia Racoviţa format după anul 1864 şi Slobozia din anul

1920,sunt aşezări vechi,legendele păstrate amintesc de locuri şi întâmplări din timpul domniei lui

Ştefan Cel Msre ,ca de exemplu locul numit ―Scaun‖ legat de luptă de la Vaslui,relevând

participarea maselor de ţărani la luptele viteazului domnitor,cât şi întâmplări de mai înainte de

domnia acestui mare domnitor.

Denumirea localităţilor provin de la denumirea unor personae care au contribuit la

formarea acelei localităţi că de exemplu:Gârceni de la Garceneanu-originar din

Maramureş;Racoviţa de la apă cu acelaşi nume ca şi Dumbraveni-satul din Dumbravă,străbătut

de pâraiaşul cu acelaşi nume;ca şi localitatea Racova legată de pârâul Racova.Existenţa

documentară a unor localităţi din comună este atestata încă din 15 mai 1437(înainte de domnia

lui Ştefan Cel Mare ) când Pan-Tofan primeşte danie mai multe localităţi de pe Valea

Racovei,din care Garcenesti(veche denumire a Garcenilor) şi Dumbrăveni sub denumirea de

―Ungureni‖.

Pe Valea Racovei şi la Vestul satului Gârceni s-a întărit proprietatea moşiereasca a

boierilor:Lionesti,Cuzesti,Nedelcu iar la Gârceni a lui Floricel,Marcopol şi Bastache care au fost

Page 3: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

3

desfiinţate după 1945.Ca o dovadă a locuirii din timpurile cele mai îndepărtate a unei populaţii

stabilite pe aceste meleaguri o dovedesc şi descoperirile de locuinţe,ceramică aparatinand culturii

Cucuteni.Menţionăm şi un frumos monument al naturii sub denumirea de ―Cheile Racovei‖ legat

de legendele locale evocând personalitatea domnitorului Ştefan Cel Mare.Ca si clădiri

menţionăm ―Mănăstirea Malinesti‖ bisericile din lemn din satele Gârceni şi Dumbrăveni,apoi

monumentele eroilor : din războiul de independenţă 1877-1878;primul război mondial şi plăcii

comemorative a eroilor din al-II-lea război mondial situate în centrul satului Gârceni.

Vechimea şi continuitatea populaţiei din aceste locuri este demonstrată în mod

convingător şi de folclorul tradiţional , deosebit de bogat şi variat. Folclorul este diversificat în

primul rând în legende . Lungile nopţi de iarnă în jurul vetrelor , cu pâlpâiri prietenoase de

flăcări , şezătorile , la care mainele lucrează harnice , iar gurile sporovăie proverbe şi vorbe de

duh , când bătrânii dezvăluie prin amintirile lor întâmplări uitate.Omul din popor a fost şi este

capabilă să exprime uneori cu fineţe sentimentele sale , ale semenilor , în felul acesta se explica

cele mai multe creaţii populare ( doine , oraţii de nuntă , cântece , balade , descântece ). Asta

pentru ca oamenii muncesc şi trăiesc înconjuraţi de frumos de minunatele obiecte înflorate , de

case cu aspecte noi şi strămoşeşti , în ritmul vioi şi trepidant al dansurilor şi cântecelor . Toate

sunt rodul înţelepciunii populare.

Fig 1.1:comuna Graceni(foto original)

Page 4: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

4

Moldova este o zonă bogată în tradiţii culturale autentice, din păcate aproape necunoscute

în afara graniţelor României.Din această regiune provin mulţi dintre marii poeţi, scriitori sau

artişti ai României, printre aceştia numărându-se Nicolae Iorga, istoricul care a scris peste 2000

de cărţi şi articole, compozitorul George Enescu şi poetul naţional, Mihai Eminescu.

Muzee intresante există în fiecare dintre oraşele principale din regiune şi uneori chiar şi la sat.

Unele dintre acestea păstrează mărturii din timpuri de mult apuse : epoca Neolitică, Getica şi pre-

Romana, iar altele au exponate care exemplifica tradiţiile şi cultura zonei.Acestea sunt

completate de case memoriale, galerii de artă, anticariate sau expoziţii, în fiecare dintre oraşele

mari.Dar viaţa culturală de aici nu este doar o exponata, regiunea trăieşte intens, din punct de

vedere cultural şi artistic în orice sezon al anului prin festivaluri, concerte de muzică clasică, pop,

dance şi rock.Iar teatrul şi festivalurile teatrale joacă un rol foarte important în viaţa acestei

regiuni.Un alt punct de atracţie sunt festivalurile rurale.Unele dintre ele sunt obiceiuri

tradiţionale sau sărbători religioase care marchează viaţa rurală din întreaga regiune, iar altele

sunt activităţi locale, cu foarte puţină publicitate sau participare din exterior. Ajunşi în satele

Moldovei, mulţi turişti sunt încântaţi de bogăţia de obiceiuri şi de cultura zonei.Pe aceste

meleaguri sunt păstrate şi transmise din generaţie în generaţie meşteşuguri tradiţionale, iar

produsele specifice sunt realizate prin utilizarea unor tehnici străvechi.Confecţionatul costumelor

şi măştilor populare, olăritul, ţesutul, arta prelucrării lemnului sunt doar câteva dintre

acestea.Locuitorii satelor, religioşi şi conservatori, sunt păstrătorii unor tradiţii culturale vechi de

sute de ani.O atracţie deosebită o prezintă obiceiurile din timpul Sărbătorilor Pascale, când

întregul sat sărbătoreşte Învierea Domnului, participând cu mic cu mare la slujba religioasă de la

biserică, urmată apoi de o masă cu bucate tradiţionale.Dintre acestea fac parte şi faimoasele ouă

încondeiate, care sunt specifice acestei sărbători.Bucătăria moldovenească este un alt punct de

atracţie al Regiunii, care a fost de-a lungul istoriei sursa de inspiraţie pentru mulţi scriitori

romani. Mâncărurile tradiţionale, cum ar fi Hârzobul (păstrăv afumat pe cetina) îmbie vizitatorii

să le deguste alături de minunatele vinuri moldoveneşti de Bucium, Cotnari şi Huşi.Fiecare zi

petrecută în mijlocul locuitorilor acestor sate, a căror existenţă se derulează în strânsă legătură cu

natura, se dovedeşte o experienţă fascinantă pentru turişti.Ospitalitatea cu care moldovenii îşi

tratează oaspeţii este legendară.

Page 5: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

5

1.2.Aşezarea geografica si căile de acces

Teritoriul comunei Gârceni ,judeţul Vaslui se afla în podişul central al Moldovei în

partea de nord-vest a judeţului Vaslui şi se învecinează : la nord-comuna Băceşti ,la nord-vest-

comuna Oniceni judeţul Neamţ,la vest-comuna Lipova judeţul Bacău,la sud-comuna Pungeşti şi

la est-cimunele Todireşti şi Oşeşti

din judeţul Vaslui.

Comună Gârceni are în

component un număr de 6 sate

după cum urmează:

Satul Graceni-este amplasat

în partea de N-E a comunei şi are o

suprafata170 de ha teren intravilan

Satul Dumbraveni-este

amplasat în partea de est a comunei

şi are o suprafaţă de 96 ha teren

intravilan,aflându-se la o distanţă

de 4 km faţă de sătul de centru-

Garceni

Satul Trohan-este amplasat

în partea de vest a comunei şi are o

suprafaţă de 90 de ha teren

intravilan,aflându-se la o distanţă de 4 km

de sătul de centru

Satul Racova-este amplasat în partea de vest a comunei şi are o suprafaţă de 60 ha teren

intravilan.aflându-se la o distanţă de 8 km de sătul de centru

Satul Racovita-este amplasat în partea de vest a comunei şi are o suprafaţă de 35 de ha

teren intravilan, aflându-se la o distanţă de 5 km de satul centru

Fig 1.2 Comuna Gârceni

(www.zarnesti .net)

Page 6: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

6

Satul Slobozia –este amplasat în partea de nord-vest a comunei şi are suprafat de 70 ha

teren intravilan,aflându-se la o distanţă de 9 km faţă de satul centru

Suprafaţa totală a comunei este de 5776 ha şi se compune din următoarele categorii de

folosinţă a terenului:arabil 2136 ha, păşuni 1032 ha,fâneţe 186 ha,vii 35 ha,păduri 1074 ha,ape

125 ha,drumuri 96 ha,construcţii 177 ha şi neproductiv 385 ha.

1.2.1 Relief

Relieful este format din dealuri și văi largi, orientate preponderent nord-sud. Altitudinea

maximă: 485 m – Dealul Mângăralei, în nord-vest și 425 m — Dealul Cetățuii, în partea de nord-

est. Altitudinea medie este de 250-350 m. Altitudinea minimă este de 10 m în lunca

Prutului. Teritoriul este alcătuit în proporţie de 100% deal.Relieful deluros a determinat evoluţia

unui anumit tip de aşezare rurală,sate de tip răsfirat cu geometrie neregulată,drumuri

introtochiate,densitate relative redusă excepţie făcând centrele de comună,unde casele sunt

amplasate unele lângă altele

1.2.2.Soluri

Prin poziţia, natura şi rolul său solul este un component al biosferei şi produs al interacţiunii

dintre mediul biotic şi abiotic, reprezentând o zonă specifică de concentrare a organismelor vii, a

energiei acestora, produse ale metabolismului şi descompunerilor. Solul şi vegetaţia acoperă

scoarţa terestră, formează o unitate inseparabilă, sistemul pedoecologic mondial, sistem în care

planta şi solul activează împreună.

În substratul de sol se găsesc formaţiuni de pietriş, bolovăniş, nisip şi balast datând din

cuaternar (Pleistocenul mediu), iar în regiunea satului Dumesti întâlnim straturi mai subţiri de

călcare marnoase şi de gresii calcaroase din neogen şi din cretacicul superior, argile cenuşii. De

asemenea, s-au explorat în satul Pungesti gaze naturale. La altitudini de 200-800 m solul face

parte din categoria cernoziomurilor bogate în humus, care de fapt îi dă culoarea neagră, dar şi cu

nuanţă de castaniu şi ciocolatiu. Pe terenurile mai joase şi cu exces de umiditate exista soluri

hidromorfe.

Page 7: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

7

Din punct de vedere geologic ,teritoriul se desfăşoară pe depozite argilo-nisipoase şi

calcaroase de vârsta Sarmaţianului mijloi,de vârsta Sarmaţianului superior şi a Meoţianului şi

depozite meoţiene pe culmea dealurilor.În albia majoră a pârâului Racova,sunt aluviuni argilo-

nisipoase de vârsta Cuaternara(Holocen).

1.2.3.Hidrografia

Hidrografia este reprezentată de râuri,pâraie şi afluientii lor,precum,pâraie temporare,baraje

de acumulare, iazuri. Sunt pârâuri domoale din zona de deal cu pantă lină spre vărsare,maluri

joase,care permit apei(în cazul viiturilor) să se reverse în albia majoră şi chiar în

lunca.Totodată,datorită alcătuirii paturilor râurilor dintr-o alternantă de straturi permeabile şi

impermeabile cu inclinări generale aproximativ pe direcţia de curgere a râurilor,pe anumite

porţiuni se pierd cantităţi importante de debite de la un sector la altul pe traseul aceluiaşi rău.În

comună Graceni hidraografia este reprezentată prin paraiele Racova,la 10 km lungime din

cursul său superior şi Garcineanca ,la 8 km lungime din cursul superior şi mijlociu,care se

întâlnesc pe teritoriul comunei Pungeşti.Mai sunt câteva paraie mici,toate cu curgere

temporară.Pe valea pârâului Garceneanca,spre marjinea de sud-est a comunei,este un iaz de 15

ha suprafaţă.

În partea de nord există lentil de ape freatice cantonate în depozite superficiale lutoase şi

luto-nisipoase.Stratele acvifere sunt înmagazinate în formaţiunile sedimentare pliocencuaternare

cu granulaţie grosieră şi mijlocie,cu o adâncime ce oscilează între 5 şi 30 m şi care se regăsesc în

jumătatea de sud a teritoriului.Cele mai importante strate acvifere,interceptate de foraje,sunt

înmagazinate în depozitele sarmatiene şi policene.

1.2.4. Clima

Temperatura pe culmile şi pe versanţii dealurilor cu peste 300 m altitudine

absolută,temperature medie anuală a atmosferei este în jur de 8,5-9°C,brumele au toamna şi

primavera o frecvenţă şi o intensitate mai redusă,precipitaţiile atmosferice cad în cantităţi mai

mari(600 mm anuală), iar vânturile au viteză mai sporită.În aceste condiţii climaterice,pădurea

Page 8: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

8

de fag are condiţii prielnice de dezvoltare ,mai ales acolo unde înălţimea reliefului depăşeşte 400

m altitudine absolută.Sub această altitudine (de 300 m),clima are un mai vădit caracter temperat-

continental:vai,unde se produc cele mai numeroase brume păgubitoare,îngheţuri toamna şi târzii

primavera.Tot pe aceste vai şi vânturile au viteze mai mari.Pe versanţii cu expunere sudică,sud-

estică şi vestică,precum şip e versanţii opuşi directive dominante a vânturilor(unde au loc uşoare

procese de foehnizare a aerului în coborâre),insolaţia este mai puternică,prin aceasta creându-se

condiţii foarte favorabile dezvoltării culturilor pomicole.

1.2.5.Umiditatea

Media anuală a precipitaţiilor este de 600 mm.Luna cea mai ploioase este iunie urmată de

mai şi iulie.Luna cea mai secetoasa este februarie urmată de martie şi ianuarie.În generală ploile

din anotimpurile secetoase au un regim torentia.De remarcat că sunt ani cu precipitaţii

abundente,care depăşesc cu mult media anuală şi alţii care rămân mult sub această.

1.2.5. Vegetaţia şi fauna

Vegetația include atât elemente specifice pădurilor central-europene (gorun, fag) cât și specii

floristice caracteristice stepelor și silvostepelor continentale est-europene. În cadrul județului

Vaslui se disting două mari zone de vegetație, una a pădurilor de foioase (în V și NV) și alta de

stepă și silvostepă (S și SE). Cu toate că nu dispune de un patrimoniu turistic valoros, județul

Vaslui suscită interes prin aspectul peisagist predominant deluros și de podiș, prin existența unor

obiective social-istorice și cultural-artistice, prin prezența mai multor rezervații naturale, a

podgoriilor.

Pădurea este cel mai important factor stabilizator al mediului înconjurător ce asigură

conservarea resurselor de apă şi echilibrarea regimului de scurgere.Ea adduce mari servicii

societetii omeneşti,contribuind la creşterea calităţii vieţii prin funcţiile multiple de protective pe

care le îndeplineşte.Foioasele sunt reprezentate de pădurile de gorun-stejar care corespund

zonelor cu relief de altitudine mijlocie de 250-300 m(fig 1.2.5).

Page 9: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

9

Pădurile sunt limitate aproape exclusive la culmile dealurilor ,aici întâlnindu-se pe lângă

gorun-dominant pe inaltimi-şi stejar-in părţile mai joase.Se întâlnesc mult şi

teiul,jugastrul,arţarul,gladişul,velnişul şi ulmul de câmp.În părţile mai înalte şi mai umbrite apar

sporadic şi carpenul,paltinul ori fagu,iar în părţile mai însorite în component pădurilor intra şi

specii de stejari termofili,că stejarul pufos şi stejarul brumariu.Pădurile sunt luminoase şi au

poieni,astfel încât stratul arbuştilor şi vegetaţia ierboasă sunt mai bine reprezentate.Între

arbuşti,mai des se întâlneşte păducelul,măceşul,alunul, cornul,porumbarul,calinul,mărul

pădureţ,părulsălbatic .În aceste păduri trăiesc: lupul,vulpea,caprioara,mistretul,jderul,sturzul,

mierla,cucul,pisica salbatica,ciocanitoarea sticletele.

Fig 1.2.5:Padure de foioase

(foto original)

Page 10: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

10

1.2.6.Regimul eolian

Vântul cel mai frecvent şi în aceelasi timp cel mai puternic este cel din nord.Frecvenţa

acestuia este de 30,1%.Al doilea vânt ca intensitate şi frecvenţa (13,6%) este vântul din sud.Bate

mai frecvent vară,la sfârşitul primăverii şi începutul toamnei.Un vânt aducător de ploaie este cel

din vest.Frecvenţa acestuia este de 4,4%.Vânturile de NE şi de E,vestite prin frigul pe care-l aduc

iarna(Crivatul) şi prin aerul dogoritor din unele zile de vară(asemenea vânturilor uscate şi

fierbinti-existente în partea de sud-est a Federaţie Ruse şi din Asia Centrală), dau de obicei stări

de vreme cu urmări negative pentru culture,animale şi oameni,fiind însoţite de geruri cumplite şi

de secete grave vara.

1.2.6.Căi de acces

Singura posibilitatea de a ajunge în comună este calea rutieră ,pe şoseaua DN 2F Vaslui-

Bacau(fig 1.2.6).

Fig 1.2.6:Soseaua DN

2F

(Foto original)

Page 11: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

11

Comună este străbătută de următoarele cai de comunicaţii:drumul judeţean Pungesti-

Girceni-Manastirea Malinesti; drumul judeţean Pungesti-Trohan-Racova-Slobozia şi drumuri

care fac legătura între satele componente ale comunei.

1.3. Nivelul de dezvoltare socio economică

1.3.1. Populaţia

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Gârceni se ridică la 2.443

de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră

2.571 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,66%), cu o minoritate

de romi (3,89%). Pentru 2,46% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de

vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,8%), dar există și minorități

de creștini după evanghelie (2,42%) și penticostali (2,09%). Pentru 2,46% din populație, nu este

cunoscută apartenența confesională(fig 1.3.1).

Fig 1.3.1:Componenta etnica si

confesionala(www.wikipedia.org)

Page 12: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

12

1.3.2.Economia

Referitor la viaţa economică şi sociala în diferite perioade putem afirma că baza economică

era slab dezvoltată, apoi treptat, treptat, ţăranii au început să-şi muncească pământurile, la

început în întovarăşire şi apoi, din 1962, în cadrul C.A.P.-ului. La ora actuală s-au format

„Asociaţii Agricole", ţăranii muncind restul pământului particular, începând cu luna aprilie, şi

terminând recoltatul toamna târziu.

Principalele activitati economice sunt reprezentate de:

Agricultură,Apicultură,Silvicultură

Zootehnie

Comert

Prestari servicii

În comună există mori pentru făină de grâu şi porumb şi mori cu ciocănele, unde localnicii

care se ocupă cu agricultura, cultura plantelor de câmp şi creşterea animalelor vin zilnic să

macine.Sunt prezente si aproximativ zece puncte de vanzare(chioscuri,bodega) o farmacie aflata

in satul centru al comunei si agentia PTTR si Postul de Politie,ca instituie componenta a

dezvoltarii economice.

În cadrul comunei funcţionează următoarele instituţii sociale:cabinet medical individual

uman,cabinet medical individual sanitar-veterinar-subordonat Direcţie Sanitar Veterinare

Bârlad,şcolile cu clasele I-VIII Gârceni şi Racova,şcolile primare din

satele:Gârceni,Dumbrăveni,Trohan,Racova,Racoviţa şi Slobozia-acestea sunt subordinate

Inspectoratului Judeţean Vaslui,Căminul cultural Gârceni,Dumbrăveni,Trohan şi Racova.

Page 13: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

13

1.3.3 Agricultura

Agricultura este, din cele mai vechi timpuri, ocupaţia de bază a locuitorilor de pe aceste

meleaguri. Uneltele cu care se lucra pământul au fost multă vreme primitive. La sfârşitul

secolului al XlX-lea se mai folosea încă plugul din lemn, având numai cuţitul din fier. Piesele

plugului au fost înlocuite treptat, până s-a ajuns la plugul din fier, prin anul 1920.

Recoltarea se făcea şi cu coasă. Treieratul cu caii s-a practicat până în jurul anului 1938, când au

început să fie folosite batozele şi tractorul fără tracţiune, care erau trase de animale. Au apărut

apoi tractoarele cu tracţiune proprie. După 1955, au apărut combinele trase de tractor şi apoi

combina autopropulsată (cu tractor propriu).

Până în anii 1960, în agricultură se cultivau soiurile de plante folosite din tată în fiu şi

productivitatea era pe măsura calităţii muncilor agricole care se făceau atunci. Numai grâul se

trata, celelalte cereale (orz, ovăz) se selectau şi se semănau fără tratament.

Cartoful local folosit pe atunci, era de culoare roz, cu forma rotundă, care la fiert crapa din cauza

conţinutului mare de amidon. Producţia era destul de mare şi cartofii mari, iar plantele nu se

manau, rămâneau verzi până spre sfârşitul lunii septembrie.

După încheierea colectivizării forţate a agriculturii, au început să se aducă soiuri noi de

plante, mai productive. Primul care a fost adus a fost cartoful roz şi oval, care a mers bine câţiva

ani. A apărut apoi gândacul de Colorado, foarte greu de combătut. Soiurile de cartofi aduse au un

procent mare de apă şi o rezistenţă slabă la boli. Orzul şi ovăzul se semănau an după an folosind

sămânţa din producţia proprie. Acum nu se mai poate folosi sămânţa proprie, pentru că se

mănează. Înainte de 1960, unii ţărani aveau un soi de ovăz cu spic bătut, foarte productiv, care a

dispărut, pentru că nu a fost cultivat. Porumbul hibrid are o productivitate mult mai mare decât

vechile soiuri cultivate în această zonă, dar are un procentaj mai mare de umiditate. Multe dintre

soiurile de plante introduse în ultimii ani s-au dovedit lipsite de rezistenţă la boli, astfel meat

producţiile au fost serios afectate. Astfel, în vara anului 1997, în luna iulie şi în prima decadă a

lunii august, a plouat aproape zilnic, ceea ce a favorizat producerea de mână. Din comunicatul

Inspectoratului pentru Protecţia Plantelor şi carantina Fitosanitară rezultă că mana, „boala care

deţine primul loc în topul afecţiunilor ce atacă plantele", a afectat, din cauza ploilor, 80% din

cultura de cartofi, tomate şi castraveţi.

Page 14: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

14

Încă din cele mai vechi timpuri, populaţia comunei s-a ocupat şi cu creşterea animalelor, în

special a oilor. Tradiţia oierilor s-a păstrat secole de-a rândul. Ciobanii mai ţin pe lângă stana şi

capre. În perioada comunistă stanele erau controlate de cooperativele de consum, care aveau

contracte de livrare a laptelui, care îl ridicau direct de la stana. Drumurile amenajate pentru

circulaţia cisternelor care colectau laptele erau numite „drumul laptelui". Gospodarii mai ţineau

şi două trei vite pe care le dădeau ziua la păşunat, fiindcă în toate satele păşunea era lângă sat.

Cel care le păştea se numea văcar, proprietarul se numea bouar.

Judeţul ocupă o suprafaţă totală de 226.000 ha.Suprafaţa arabilă este de 123.430 ha, adică

55,50 % din suprafaţa judeţului şi 0,43 % din suprafaţa totală a ţării.Din suprafaţa arabilă a

judeţului, marea proprietate deţine 11.795 ha, adică 9,40 %, iar mica proprietate 113.635 ha,

adică 90,60 %.Din totalul suprafeţei arabile, cerealele ocupă 107.052 ha, astfel

repartizate:Porumbul ocupă 59.734 ha cu o producţie de 340.193 chintale (prod. medie 5,7

chintale la ha).Grâul ocupă 29.675 ha cu o producţie de 225.425 chint. ( prod. medie la ha 7,6

chint.).Ovăzul ocupă 7.635 ha cu o producţie de 37.383 chint., (adică o producţie medie la ha de

4,9 chint.).Orzul ocupă 9.800 ha, cu o producţie de 53.886 chintale (prod. media la ha 5,5 chint.).

Secara ocupă 134 ha, meiul 65 ha şi măturile 9 ha.Fâneţele cultivate şi alte culturi furajere

ocupă 9.832 ha. Din această suprafaţă dughia ocupă 2.987 ha, cu o producţie de 37.174

chint. Lucerna ocupă 792 ha, cu o producţie de 16.865 chint. (media la ha 21,3 chint) şi 50

chint. sămânţă. Alte fâneţe cultivate ocupă 5.332 ha, cu o producţie de 76.684 chint. Rădăcinile

de nutreţ ocupă 721 ha cu o producţie de 69.066 chintale.Plantele alimentare ocupă 2.523 ha. Din

această suprafaţă cartofii ocupă 541 ha, cu o producţie de 22.579 chintale (media la ha 41,7

chint.). Fasolea ocupă 430 ha, cu o producţie de 2.793 chint.(media la ha 6,5 chint). Lintea ocupă

424 ha, cu o producţie de 1.473 chintale.Fasolea printre porumb dă o producţie de 45.146

chintale, iar dovlecii printre porumb dau o producţie de 326.438 chintale.

Plantele industriale ocupă 2.277 ha. Din această suprafaţă floarea-soarelui ocupă 1.569 ha, cu o

producţie de 10.874 chintale. Cânepa ocupă 436 ha, cu o producţie de 1.582 chint. fuior şi 1.704

chint.sămânţă.

Page 15: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

15

Fig 2.1.2.1:Manastirea

Malinesti

(foto original)

2. ANALIZA OFERTEI TURISTICE A ZONEI

2.1. Potenţialul turistic

2.1.1. Resurse turistice naturale

În comuna Gîrceni,exista doua baraje, cel din satul Trohan si cel din Gîrceni.

2.1.2. Resurse turistice antropice

1.Mănăstirea Malinesti(fig 2.1.2.1) este aşezată la o altitudine de 600 m în comună

Gârceni, în zona numită popular Dealul Schitului, la 48 de km NV de Municipiul Vaslui.

mănăstirii care fusese desfiinţată timp de patru

decenii.

Aşezarea monahală este ctitorie

Ieromonahului Nicodim Hudici de la

1826 din bârne de stejar, împodobită

cu iconostas şi pictură în ulei.Din

inscripţia amplasată deasupra intrării

reiese că Biserica a fost renovată de

meşterii Teodor şi Gheorghe la 30

aprilie 1826.Biserica şi pământul

Schitului Malinesti au aparţinut

Parohiei Gârceni de la 1887 la

1928,timp de 41 de ani neîntrerupt.În

anul 1929 la 12 decembrie,prin

şedinţa Sfântului Sinod,s-a aprobat

reînfiinţarea Schtului Malinesti că

schit de călugăriţe,care a funcţionat

până la anul 1959.Viaţa călugărească

Page 16: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

16

reîncepe la 1990 prin venirea unui grup de monahi.În anul 1995,la 20 iulie,Preasfinţitul Ioachim

Vasluianu oficiază slujba de sfinţire a locului pentru noul aşezământ.Lucrările de construcţie şi

conducerea obştii au fost încredinţate stareţului Protosinghel Filip Mercas.În cadrul Mănăstirii

funcţionează o bibliotecă cu sala de lectură,purtând numele Episcopului Academician Iacob

Antonovici.În anul 1928 Preasfinţitul Episcop Iacob Antonovici împreună cu Mareşalul Prezan

hotărăsc reînfiinţarea.

Paraclisul manastirii

Mănăstirea Malinesti,expresie artistică a dreptei noastre credinţe,a rafinamentului şi

gustului pentru frumos a neamului nostru,stă de secole de strajă în mijlocul codrului ce o

înconjoară pe trei laturi,ca o mărturie a credinţei noastre strămoşeşti şi a istoriei neamului.Va

dăinui peste veacuri,întreţinând vie făclia spiritualităţii ortodoxe româneşti.

Accesul către Mănăstirea Malinesti se realizează foarte uşor, aceasta găsindu-se la o distanţă

de aproximativ 46 km de Vaslui. Având ca punct de plecare oraşul Vaslui, cei care vor să

viziteze aceast lăcaş pot urma traseul drumului naţional DN15 D, până în localitatea Băceşti, din

acest punct până la mănăstire distanta fiind foarte mică.

Fig2.1.2.2:Sala de lectura

(foto original)

Page 17: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

17

La fel ca majoritatea lăcaşurilor sfinte din această zonă a Moldovei, cât şi de pe întregul

teritoriu românesc, Mănăstirea Malinesti a avut o istorie zbuciumată şi în acelaşi timp foarte

interesantă. Prima aşezare sfântă a fost ctitorita aici încă din anul 1762, aceasta fiind

reconstruită ulterior, în anul 1826 pe locul unde se găseşte şi în prezent. Vieţuitorii schitului au

avut o existenţă liniştită până în momentul în care au fost secularizate averile manăstireşti. După

acest eveniment istoric, schitul a fost părăsit timp de mai mult de jumătate de secol, viaţa

monahală fiind reluată aici abia în anul 1929, după ce între anii 1925 şi 1928 mănăstirea a fost

renovată şi transformată în schit de maici, datorită efortului depus de familia mareşalului

moldovean, Prezan. Un alt eveniment neplăcut din istoria acestui lăcaş a fost reprezentat de

perioada dictaturii comuniste, în anul 1959 mănăstirea fiind desfiinţată. După căderea regimului,

lăcaşul a prins din nou viaţa, fiind reiinfiintat că mănăstire de călugări, cu sprijinul

preotului Visarion şi al preotului Melchisedec. În prezent, Mănăstirea Malinesti este una dintre

cele mai cunoscute din judeţul Vaslui, în special datorită Icoanei Maicii Domnului, găzduita de

această mănăstire, despre care se spune de asemenea că este făcătoare de minuni. Icoana de la

Malinesti, la fel ca şi cele de la Mănăstirea Bujoreni şi Mănăstirea Floreşti, atrage an de an

un număr impresionant de pelerini, dornici să se descarce de problemele şi greutăţile vieţii şi să

găsească un sprijin în puterea divină. Legendele create pornind de la această veche icoana sunt

numeroase şi toate pun accentul pe valoarea religioasă a acesteia şi pe puterea să tămăduitoare.

Se spune că în ciuda

tuturor evenimentelor

petrecute la Mănăstirea

Malinesti, icoană a

vegheat mereu asupra

acestui loc, prezentându-se

şi astăzi într-o stare foarte

bună.

Situată într-un cadru

natural liniştit, ferit de

agitaţie şi zgomot, tipice

aşezărilor urbane,

Mănăstirea Malinesti

Page 18: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

18

reprezintă un loc ideal de pelerinaj, apreciat de toţi credincioşii care i-au trecut pragul.

Sărbătorindu-şi hramul în ziua Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, lăcaşul găzduieşte

an de an foarte mulţi credincioşi, reuniţi aici din toate localităţile învecinate.

Ansamblul monahal de la Malinesti este format din vechea biserica de lemn, primul aşezământ

sfânt ridicat aici şi din biserică nouă, o construcţie mare şi impunătoare ce poartă hramul Sfintei

Parascheva. Întregul spaţiu pe care se desfăşoară clădirile sfinte este încântător, meritând cu

siguranţă efortul de a ajunge până aici pentru a-l vizita.

2. Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Dumbrăveni se afla în comună

Gârceni, judeţul Vaslui, a fost construită cu lemn de pe loc şi se remarca prin tehnică, decoraţii şi

pictura interioară.Biserica a fost ctitorita între anii 1784-1787 şi refăcuta în 1818 de către un

preot şi fiii săi, împreună cu răzeşi şi doi monahi.Uşa masivă de stejar dinspre pronaos păstrează

sistemul de închidere originar, iar pe frontispiciu, apar palma meşterului şi datările: 1784, 1818.

Turnul clopotniţa al bisericii este ctitorie a obştii din anul 1814. Face parte dintre puţinele

clopotniţe care îşi păstrează aspectul iniţial. Clopotul este turnat la Viena în 1792. Biserica este

construită din bârne de stejar ce stau încheiate în „cheutoare dreaptă‖. De asemenea, lăcaşul are o

temelie de piatră şi „tălpoaie‖ de lemn. Nu putem trece cu vederea acoperişul, care este realizat

în patru ape, cu coamă profund alungită. Turnul clopotniţă al acestei biserici a fost ridicat în jurul

anului 1814 şi este printre puţinele clopotniţe din eparhia Huşilor, care încă îşi păstrează aspectul

iniţial.

3.Biserica Trohan comuna Gârceni cu Hramul “Adormirea Maicii Domnului”

Biserică din satul Trohan, comună Gârceni a fost construită de către familiile răzăşeşti Armeanu,

Vintila, în frunte cu Teodor Vrabie.Biserica a fost ridicată în anul 1824 pe pământul numit

―Popesc‖. A fost construită din stejar, lucrată în amnări şi acoperită cu draniţa, namaifiind

reparată de la data construcţiei. Timpul îndelungat a făcut ca temelia Bisericii să se macine,

lăsându-se partea dinspre miazănoapte în pământ, care a permis lemnelor să iasă din încheieturile

amnafilor, producadu-se crăpături mari ce permiteau a se vedea dinăuntru afară.

Dat fiind că şindrila de pe acoperiş a putrezit, apa de ploaie s-a infiltrate prin multe locuri ceea ce

a făcut să putrezească scândurile de la bolta. În anul 1935, pe vremea când era Paroh Pr.

Diaconiţa Anton s-a purces la renovarea acestei Biserici care a procedat la alcătuirea unui

Page 19: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

19

comitet de refacere din enoriaşi fruntaşi în număr de 15 cu ajutorul cărora a început a strânge

fonduri şi material ca: piatra cca 80 m.c., lemn stejar 100 m.c., var 8000 kg, şindrila 30 mii

bucăţi aduse din oraşul Bacău precum şi toată fierăria necesară.În ziua de 17 aprilie 1939, cu

începutul unei ierurgii, după ce a fost adunat tot materialul necesar s-a început desfacerea

Bisericii, care a fost terminate vara anului 1940.A fost sfinţită în ziua de 20 oct. 1940 de

Preasfinţitul Grigore Leu, Episcop al Eparhiei Huşilor, cu un sobor de 12 preoţi şi diaconi.

Biserica are temelia de piatră cu ciment în formă de cruce, pereţi din lemn de stejar, fiind

căptuşită pe din afară cu scândura vopsită cu ulei, culoarea gri acoperită cu şindrila care a fost

vopsită cu carbonileu.În interior Biserica este spicuita şi tencuita cu var nisip şi ciment.La intrare

are scări betonate şi un pridvor cu geamlâc din scândură şi cu sticlă îngheţată care s-a înfundat cu

ocazia reparaţiei din 1940.

Biserica este construită de meşterul Ioan N. Ursache din comună Grumăzeşti judeţul

Neamţ, iar rama catapetesmei şi stranele sunt lucrate de meşterii: Neculai I. Popă, D. I. Vintila,

Ioan V. Toma şi Vasile Ghe. Toma. Strana arhierească este donata de enoriaşul Constantin P.

David, iar iconstasul de enoriaşul N. I. Popă, toţi credincioşi din satul Trohan.De remarcat este

stilul catapetesmei cu o formă unică deosebită.Pictorul şi arhitecul nu se cunosc.

În această Biserică se afla obiecte cu valoare istorică din argint- vase de cult donate de către

fostul Mitropolit Primat al Ţării Româneşti Athanasie Mironescu, care a fost fiu al satului.

În anul 1985 acoperişul Bisericii a fost refăcut cu tabla albă zincată.

În anul 2009 au fost recondiţionate vasele de cult, s-a obţinut avizul Direcţiei pentru cultura culte

şi patrimoniu cultural naţional a judeţului Vaslui pentru renovarea Bisericii deoarece scândura

Fig 2.1.2.4:Biserica

Trohan

(bp.blogspot.com)

Page 20: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

20

exterioară era într-un grad avansat de deteriorare, Biserica fiind declarată monument intoric. În

exterior Biserica a fost placată cu scândura vopsită gri, respectându-se normele impuse de

Direcţia pentru cultura culte şi patrimoniu cultural naţional a judeţului Vaslui. A fost refăcută

parţial şi clopotniţa Bisericii.

4.Biserica Sfântul Nicolae,satul Racova

Biserică din satul Racova, comună Gârceni a fost construită de C. Sion, boier din familia

Sionestilor, de loc din Coseşti Vaslui, în anul 1802, din lemn de stejar. A fost făcută în formă de

corabie, pe locul Manolachestilor, acoperită cu draniţa. Catapeteasma, în stil Bizantin, a fost

refăcută în anul 1908 de către zugravul N. Ionescu sub păstorirea preotului Dimitrie Mironescu,

precum se vede din inscripţia de pe icoane. În anul 1930 s-a reparat acoperişul care era din

şindrila. În anul 1958-1959 s-a lărgit Biserica, folosindu-se tot lemn de stejar, s-a acoperit cu

tabla albă şi s-a căptuşit cu scândura înăuntru şi afară. Această lucrare a fost executată de

Nicolaie I. Popa şi Ghe. Vârlan din satul Trohan preot fiind Constantin Vintila şi s-a sfinţit la 25

octombrie 1959 de către Pr. Constantin Radu, Protoiereu al Raionului Negreşti. Toate aceste

lucrări s-au făcut cu cheltuiala credincioşilor parohiei Trohan şi filialei Racova: Pr. Vintila

Constantin, cântăreţ Manolache Aurel, enoriaşii Anghelache Ioan şi Armeanu

Toader. Catapeteasma a rămas aceiaşi din Biserică veche.

5. Biserica de Lemn „Sf. Voievozi” a Manastirii Malinesti

Ctitorită în 1826, de obştea de monahi, lângă biserica veche a schitului din 1762.

Lucrările au fost executate de meşterii Gheorghe şi Teodor. Schitul din secolul al XVIII-lea a

fost întemeiat de ieromonahul Nicodim Hudici din Gârceni. Pe lângă schit a funcţionat o şcoală

de cântăreţi bisericeşti, care şi-a încetat activitatea după secularizarea averilor mănăstireşti din

1863. Deposedat de cele două moşii din jur: Gârcenii şi Mărmurenii, care îi asigurau existenţa,

schitul s-a desfiinţat. În 1925, a fost redeschis, prin strădania episcopului Huşilor, Iacov

Antonovici, cu sprijinul moral şi material al generalului Constantin Prezan şi al soţiei sale, Olga,

care îşi stabilise reşedinţa în satul vecin, Schinetea. Cu această ocazie, biserica şi chiliile au fost

renovate în 1928. Schitul de maici se întreţinea din venituri proprii, realizate din exploatarea

celor 7 ha teren arabil şi 30 ha de pădure, la care se adăugau sumele provenite din vânzarea

produselor realizate în atelierele proprii. În cadrul schitului funcţiona o ţesătorie de pânzeturi şi

Page 21: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

21

covoare. În 1936, războaiele tradiţionale de ţesut au fost înlocuite cu războaie mecanice, cu

sprijinul mareşalului Constantin Prezan.

În 1959, schitul a fost din nou desfiinţat, iar biserica a devenit de enorie, filială a parohiei

„Sf. Nicolae‖ din Gârceni. În 1995, aşezământul monahal a fost reactivat ca mănăstire de

călugări, în interiorul incintei construindu-se un paraclis şi chilii, oferind spaţii de masă şi cazare.

Biserica are plan triconc, cu turn clopotniţă pe pridvor şi două turle de secţiune octogonală pe

naos şi altar, intrare sud. Este durată din bârne de stejar, încheiate „în cleşte‖, pe fundaţii de

piatră şi tălpoaie de lemn, acoperiş în patru ape. Faţadele au fost căptuşite cu şindrilă după 1995.

Bolţi octogonale pe naos şi altar cu nervuri simple. Trecerea din pronaos în naos este marcată de

doi stâlpi despărţitori (iniţial patru), pe care se sprijină o grindă, decorată în acoladă. În pridvor,

deasupra portalului, crestat în acoladă, se află pisania, săpată în grindă, cu litere chirilice.

Se păstrează iconostasul din secolul al XIX-lea, lemn, sculptat, pictat în tehnica ulei. Fondul de

carte veche, cu însemnări din secolele XVIII-XIX, se află la Muzeul eparhial din Huşi.

Fig 2.1.2.5:Biserica Sf Voevozi

Page 22: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

22

2.2. Unităţi de cazare,unităţi de alimentaţie publică,bucatrie locala

2.2.1. Unităţi de cazare

În comuna Gîrceni ,nu există unităţi de cazare pentru turişti.

2.2.2. Unităţi de alimentaţie publică

În comuna Gîrceni, nu există unităţi de alimentaţie publică.

2.2.3. Bucătăria locală

Bucate manăstireşti

În fiecare din mănăstirile din Moldova, îşi duc viaţa monahală călugări-bărbaţi,

călugăriţe-femei, care seamănă cu familiile numeroase, unde cuvîntul Domnului există peste tot.

Lucrările la mănăstiri sînt efectuate de călugări, călugăriţe. Pregătirea bucatelor e în grija unor

femei. Mănăstirile au pămînt, cresc animale, păsări, dar nu le consumă ca hrană. Ei le vînd şi

procură cele necesare pentru mănăstire.Informaţiile culese şi materialele publicate afirmă, că la

mănăstiri se mănîncă mai mult bucate de post şi mai rar lactate, peşte şi nici într-un caz

carne.Mîncarea de post este aceea, care nu conţine nici un fel de produs animalier, sau păsări, ci

numai produsele pămîntului şi al pomilor. Aceste produse ale pămîntului se consumă fierte sau

crude.

Regimul alimentar la mănăstiri e păstrat cu stricteţe mai ales în timpul celor 4 posturi

mari de peste an. (Postul Paştelui, Crăciunului, sfinţilor Apostoli Petru și Pavel şi Postul

Adormirii Maicii Domnului). În Postul Paştilor nu se mănîncă peşte deloc numai la Buna–

Vestire şi la Florii, iar călugării postesc şi în zilele de luni, miercuri şi vineri dde pe tot parcursul

anului. În Postul Crăciunului şi al sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel se mănîncă de sec 3 zile –

lunea, miercurea, vinerea şi se abţine de peşte, de ulei şi de vin. În Postul Adormirii Maicii

Domnului postesc lunea, miercurea, vinerea şi mănîncă numai de sec: nici ulei, nici vin, iar

peşte nicidecum.Acestea sînt cele patru Posturi pe care nu numai cei de la Mănăstiri le

păstrează, dar şi toţi creştinii ortodocşi.În zilele de post, înainte de mîncare se mănîncă anafură

şi se bea apă sfinţită, numai înainte de prima masă de zi. În timpul postului călugării mănîncă

foarte puţin şi mîncarea este pîine, apă şi verdeţuri.

Page 23: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

23

La mănăstire nu se face mîncare în zilele de sărbătoare, nici duminica, mîncarea se face

cu o zi înainte de sărbătoare, apoi numai se încălzeşte.Pentru masa de seară nu se face foc, iar

mîncarea trebuie păstrată să fie caldă. În timpurile vechi se pregătea mîncarea în vase de lut şi ea

putea fi păstrată caldă. Se fac mese pentru pelerinii care vin la mănăstire, la sărbători.

Deserturi locale

Pentru ziua de Sfântu Toader (pomenirea morţilor) bătrânii pregăteau o coptură numită

„alivancă" (Fig.2. 2.3.1 ), preparată din făină de porumb mărunţită, dată prin dosul sitei cât cădea

de voie, care se opărea cu zer sau chişleag, cu câteva ouă bătute. Se punea în tăvi şi se introducea

la cuptor. Acea coptură era un pic acrişoară şi cu mirodenii avea un gust plăcut.

O altă coptură pe care o făceau străbunii era învârtita (Fig. 2.2.3.2), care se prepara din

turte de făină de grâu, de mărimea gurii unei găleţi. Fiecare turtă era unsă cu untură de peşte,

peste care se punea un strat de nucă măcinată cu puţin zahăr. Aşa se pregăteau 3-4 turte, apoi se

făceau sul şi se învârteau (răsuceau) în mână pentru a se lungi. Se puneau în tavă şi se vâra la

rolă sau cuptor.

Fig.2. 2.3.1 Alivanca

(www.bucataras.ro)

Page 24: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

24

Toamna era multă carne de oaie, apoi peşte, carne de pasăre şi porc. Ca verdeaţă în borş

se puneau hasmaţuchi şi ştir roşu, despre care se spune că este mai bun decât loboda. Ştevia se

folosea la borş şi ca învelitoare pentru sarmale. Pentru ziua de Ovidenii, la 21 noiembrie, bătrânii

pregăteau vărzări, un fel de plăcinte cu varză. Se toca mărunt varza, se fierbea şi se punea puţin

piper şi zahăr în varză, care forma

umplutura la plăcinte, se coceau în

rolă şi se dădeau de pomană.

În ajunul Crăciunului se

preparau turte cu julfă (Fig 2.2.3.3 ) .

Turtele se făceau din aluat din făină

de grâu, se coceau pe plită şi apoi se

lăsau să se usuce, iar julfa se pregătea

din sămânţă de cânepă. Sămânţa se

alegea cu grijă şi se pisa în pive, până când se zdrobea

bine.

Fig.2 2.3.2 Învârtita

(www.samancam.ro)

Fig.2. 2.3.3. Turte cu

julfă (www.samancam.ro)

Page 25: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

25

Sămânţa zdrobită se punea în sită şi se spăla până când miezul trecea în apă, care

se făcea albă ca laptele. Acea apă lăptoasă se punea la fiert şi, înainte de a fierbe, tot miezul

lăptos se ridica la suprafaţa apei, asemănător cu jintiţa când se prepara urda. Acea spumă groasă

era culeasă fără apă şi se punea într-un castron, peste ea se punea zahăr şi se amesteca. Turtele se

puneau în apa de la julfă ca să se înmoaie şi se puneau în castron. Peste fiecare turtă se întindea

un strat de julfă şi se puneau mai multe turte una peste alta (ca un fel de tort). Se lăsa acel tort cu

julfa până dimineaţa, în ajunul Crăciunului, şi se tăia la fel ca tortul. Toate aceste bucate erau

bunătăţi pentru zilele de post ale străbunilor.

2.3. Cadrul etnografic

Particularităţi ale tradiţiilor şi obiceiurilor locale (meşteri populari în prelucrarea

lemnului, ceramicii, ţesături, cusături, împletituri, măşti, alte îndeletniciri)

Trebuie semnalat faptul că în decursul timpului locuitorii comunei noastre se ocupau mai mult cu

ţesutul ştergarelor, sacilor şi coaserea lor.

Începând cu ultimii 50 de ani locuitorii nu mai păstrează decât cu unele excepţii tradiţiile,

portul popular, chiar ţesutul devenind o practică din ce în ce mai rar întâlnită.

Referitor la viaţa economică şi socială în diferite perioade putem afirma că baza economică era

slab dezvoltată, apoi treptat, treptat, ţăranii au început să-şi muncească pământurile, la început

în întovărăşire şi apoi, din 1962, în cadrul C.A.P.-ului.

La ora actuală s-au format „Asociaţii Agricole", ţăranii muncind restul pământului

particular, începând cu luna aprilie, şi terminând recoltatul toamna târziu.

În cadrul comunei noastre, în perioada 1950-1960 existau doar 5 magazine mixte pentru

desfacerea mărfurilor, o moară la curent electric, de asemenea nu se putea vorbi despre o

existenţă sanitară, locuitorii deplasându-se în satul Bozieni, comuna Dulceşti, actualmente

comuna Ruginoasa. La ora actuală în comună se află un dispensar medical, unde vin la

consultaţii oamenii din comună. Mai există şi un dispensar veterinar în satul Făurei, lângă

primărie, unde îşi desfăşoară activitatea zilnică un medic veterinar şi un asistent medical.

Treptat, lucrurile s-au schimbat înspre bine, cu şcoli în cadrul fiecărui sat, cămine culturale în

Budeşti şi Tatomireşti. Exista un singur cinematograf în satul Budeşti, cu un număr de 200 de

spectatori lunar.

Page 26: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

26

În cadrul căminelor culturale se organizau activităţi cultural-distractive: baluri, discoteci,

video, serbări şcolare, piese de teatru din deplasări, spectacole populare cu diferiţi rapsozi,

diferite şedinţe pentru populaţia comunei.

Tradiţiile satelor din această zonă sunt vechi, s-au păstrat din moşi strămoşi şi s-au

transmis generaţiilor viitoare prin forma vizuală şi auditivă, dar multe dintre ele s-au simplificat

în cursul timpul

2.3.1 Portul popular

Costumul tradiţional moldovenesc(fig 2.3.1) este un certificat de înaltă iscusinţă şi

pricepere, este un etalon de frumuseţe, care posedă un limbaj de comunicare a unor tradiţii

străvechi, o mărturie vie a unui proces de creaţie în masă.Pe timpuri nu era acceptată copierea

motivelor ornamentale de pe costumul altei persoane şi nici înstrăinarea de la tradiţiile

comunitare. Fiecare fată trebuia să-şi creeze propriul costum de sărbătoare, lăsînd pe el

amprenta tradiţiilor locale şi viziunii sale estetice. Costumul trebuie să corespundă firii omului,

să armonizeze cu ţinuta lui, cu culoarea ochilor şi a părului, vîrsta şi locul lui în societate.

Costumul fiecăruia prezenta o valoare unicală şi irepetabilă. Pentru perioada trecutului

aproape că nu găsim două costume identice, fiecare avînd unul sau cîteva costume, care se

deosebeau de altele parţial prin desen şi culoare, proporţii. Acelaşi mod era şi pentru realizarea

cămaşelor brodate ale bărbaţilor. Ei aveau cămaşe brodate de mame, bunici sau viitoarele

mirese.

Ca materie primă pentru costumul tradiţional pe parcursul secolelor s-au folosit ţesăturile

de casă lucrate manual din fire de lînă, cînepă, in, bumbac, mătase – „borangic‖, care de

asemenea se pregăteau în condiţii casnice.Costumul popular a cunoscut o bogată varietate în

dependenţă de factorul social, climateric, demografic etc. Anumite particularităţi funcţionale

puteau fi depistate în costumele din mediul rural la tîrgurile de toamnă, la sărbătorile de iarnă, la

horele din sate, la nunţi, în zilele de Paşti.

Bărbaţii purtau cămăşi înflorate la guler, pe piept, pe mâneci, la umeri şi la manşete.

Peste cămaşă, la brâu puneau nişte poale cu flori în partea de jos, strânse în bete (brâu îngust

înflorat), iţarii (pantalonii albi) erau de lână albă pentru iarnă şi din bumbac pentru vară.

Când tineretul a început să poarte pantaloni de culoare închisă, înainte de 1850, cei mai vârstnici

Page 27: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

27

râdeau spunând „uite-i cu noaptea în fund!". În picioare aveau ciorapi împletiţi în cârlig

(împletitul cu andrelele a început să fie folosit după războiul de întregire a ţării). Peste ciorap se

puneau obiele albe (bucăţi din ţesătură de casă) şi opincile din piele de animale (mai târziu din

cauciuc), care se legau pe picior cu sfoară de urzică, despre care se spune că nu suge apa. În

spate se îmbrăca o bondă din piele de oaie, cusută cu flori - cea de sărbătoare - şi fără flori, cea

de purtat, iar când se încălzea o vestă din stofă de casă. Pe cap se purtau căciuli în timpul iernii

şi pălării împletite manual din paie de secară şi grâu şi cu paie din planta ciorii (o plantă care

creşte sub formă de tufă în locuri mlăştinoase şi are tulpina verde care nu se decolorează) cu

care se făceau diferite flori verzi în împletitură.

Primăvara şi toamna purtau sumane din stofă de casă, fără căptuşeală. Sumanele de

toamnă erau cusute cu flori de diferite culori aplicate pe ţesătură. Iarna purtau cojoace din piele

de oaie, ornate cu şnur. Femeile purtau pe cap un şal împletit din lână, un fel de fular lung şi lat.

Ca să acopere capul îl dădeau pe după gât şi mai rămânea o parte atârnată în faţă. Vara purtau un

Fig 2.3.1.Portul popular

(emuzeu.blogspot.ro)

Page 28: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

28

şal subţire din borangic. Cămăşile cu flori erau mai bogat împodobite decât cele bărbăteşti. Unele

cămăşi erau cusute cu mărgele şi fluturaşi (rotiţe mici din zinc) care străluceau. În partea de jos

purtau catrinţe ţesute în dungi şi legate la brâu cu bete înflorate, iar în picioare purtau pantofi,

ghete sau cizme. În spate purtau bundiţe cu flori şi peste o sumaică (scurteică) cu mâneci largi,

înflorată, numită caţaveică, făcută din şiac (stofă de casă), îndesită la pive.

2.3.2. Arhitectura

Până la primul război mondial, casele ţărăneşti (Fig. 2.6. ) se construiau dintr-o cameră

numit „cameră de curat" şi o sală de intrare, din care se construia bucătăria, care mai lua un pas

din „camera curată", ceea ce însemna că aceasta nu avea o formă geometrică regulată. Camera de

curat avea două ferestre, iar bucătăria o fereastră mică.

Casa era acoperită cu stuf, ca să formeze o streaşină pentru curgerea apei, iar peste stuf se

puneau paie de secară sau de grâu. Acoperişul se făcea în patru ape (părţi) şi în partea dinspre

sud se făcea o gaură orizontală pentru lumină şi ca să iasă fumul din pod. Nu se putea face coş

scos afară pentru că intra ploaia şi strica acoperişul.

Cei mai avuţi oameni acopereau casele cu şindrilă (draniţă - scândurele mici şi subţiri din

brad, care se prindeau în cuie). La spatele casei se prelungea acoperişul şi se făcea un perete de

nuiele care se lipea cu pământ, pentru a opri frigul, obţinând astfel o încăpere folosită ca

magazie.

Pereţii caselor aveau colţuri şi la mijloc stâlpi de stejar sau salcâm, lemn rezistent la

putrezire. În capătul stâlpilor se puneau grinzi orizontale, peste care se fixau grinzile tavanului,

pe care se puneau scânduri. Înainte, din lipsa de scânduri, tavanul se construia din bârne cioplite,

peste care se punea lut, iar după ce se usca lutul din pod, se lipea lut şi partea din cameră a

tavanului. Pereţii se construiau din joase, se punea lut negru amestecat cu paie şi după ce se usca

se netezea peretele să nu crape.

Cei care aveau pădure construiau pereţii din trunchiuri de copac, care se încheiau în

colţuri prin crestături şi cuie de lemn groase şi la celălalt capăt se ţineau în stâlpul de la ferestre

şi uşă. Se mai făceau şi pereţi din blănuri (scânduri groase) pe care se băteau în cuie şipci şi apoi

se izbea lutul negru cu paie şi la urmă se netezea cu lutul galben. Pentru năsăpit casa ( ase pune

pământ pe jos în cameră), tânărul care-şi făcea casa vorbea cu tineretul care venea cu căruţele şi

căra pământ, iar duminica sau sâmbăta făceau o clacă cu muzică la care tinerii jucau în cameră ca

să sărbătorească pământul şi în pauze îl nivelau şi completau cu pământ.

Page 29: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

29

Pentru a feri pământul de apa ploilor, se punea pământ lângă peretele casei, care se

bătătorea, apoi se lipea. Mai târziu au început să se construiască prispe cu dulapi de scândură la

margine, sprijiniţi de stâlpi speciali. Se umplea apoi cu pământ, se bătătorea şi se lipea. Camerele

erau şi ele lipite pe jos cu lut. La unele case bătrâneşti, astfel de camere au existat până pe la

1980. Apoi a început construcţia caselor cu două camere (4X4 m) şi cu sală la mijloc. A apărut

deci o nouă arhitectură ţărănească ( nu se ia în calcul arhitectura boierească şi cea de la oraş, care

erau mai avansate). Acoperişul caselor avea „abagele" (luminătoarea) pentru a lăsa lumina să

intre în pod, iar coşurile de fum au început să fie scoase afară, prin acoperişul de şindrilă.

Odată cu dezvoltarea industriei şi materialelor de construcţie, după 1960, au început să

apară case cu temelii din beton, cu pereţi de cărămidă şi acoperiş de ţiglă, iar prispa a dispărut.

Casele acoperite cu tablă până în 1960 erau o raritate.

2.3.4 Obiceiuri si traditii

În felul de a construi casele , cu îndeletnicirile de bază şi anexe , în cântece şi jocuri , în

maniera de exprimare a înţelepciunii colective , în obiceiuri se evidenţiază clar împletirea

vechiului cu înnoirea.Într-un gen străvechi , în strânsă legătură cu munca agrară sunt

manifestările fastuase ale Anului Nou , manifestări ce cuprind un riat de sărbători de iarnă , de

dansuri , un ceremonial interesat , parţial inedit al nunţii.

Jocuri specifice acestui moment din an

PLUGUSORUL(urare de bine gazdelor , pentru anul ce urmeaza)

Pluguşorul este un obicei general, practicat de romani cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu

adânci rădăcini în spiritualitatea românească, pluguşorul este o colindă; o colinda agrară

declamata, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii. Plugul,

ornat cu hârtie colorată, panglici, şervete, flori, pe care se punea, eventual, şi un brad, era o

prezenţă nelipsita în cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenţă simbolică, în cadrul

uraturilor care li se adresează oficialităţilor.Pluguşorul se recita din casă-n casă în Ajunul Anului

nou, seara, sau până în dimineaţa Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenţi, ca şi acum.

Dar se spune că, mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat (în judeţele

Botoşani şi Galaţi) este consemnată şi prezenţa femeilor în ceaţă. În general, se practică în cete

mici, de 2-3 inşi. Mai demult, se ura şi în cete mai mari, care îşi alegeau un vătaf. Recitarea

Page 30: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

30

textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de pocnetul bicelor. In scenariile mai

complexe ale obiceiului apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si

pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

CAPRA,JIENII,CERBUL

Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele

Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca

flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în

timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra,

ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari

caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.

Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un

ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual

menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul

recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".

Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si

cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace

cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce

repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele

unor pasari rapitoare.Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se

de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe

fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.

VALARETUL,CAIUTII,URSUL

Toate aceste jocuri au texte specifice si costumatie aparte.

Fig 2.3.4:Valaretul

(www.ziarelive.ro)

Page 31: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

31

3. STRATEGII DE DEZVOLTARE ŞI PROMOVARE

A POTENŢIALULUI TURISTIC AL ZONEI

3.1. Modalităţi de dezvoltare si promovare a turismului rural al zonei

Dezvoltarea turistică sustenabilă trebuie să se facă prin implementarea unor programe şi

activităţi ce trebuie dezvoltate pe termen lung şi mediu ţinându-se cont de viziunea ecologică

prin care mediul natural şi resursele locale să nu fie afectate sau deteriorate.

Restructurare industrială

Sunt necesare mijloace de stimulare adecvate orientate către diversificarea activităţilor şi

creşterea locurilor de muncă pentru populaţia în vârstă de munca aceasta putând susţinerea

creşterii economice .Pentru că există o pondere ridicată a populaţie cu vârste cuprinsă în tre 18-

39 ani sunt necesare măsuri de ocupare pentru populaţia tânără,stimularea spiritului

antreprenorial în rândul tinerilor,încurajarea acestora în demararea unor afaceri

inovatoare,promovarea unei culture favorabile antreprenoriatului şi dezvoltării IMM-urilor.

Agricultură

Sectorul agricol este destul de slab dezvoltat,caracterizat prin agricultura de subzistenţă şi

semi-subzistenta.Împroprietărirea sin perioada postcomunistă a fragmentat

terenurile,determinând performante scăzute.Pădurile ocupă o suprafaţă de aproximativ 30 %din

totalul suprafeţei comunei,mult peste media din judeţul Vaslui de 15%.De fapt este zona c cea

mai extinsă suprafaţa de pădure din judeţ.

Dealurile din zonă sunt favorabile înfiinţării plantaţiilor de pomi fructiferi şi

nuci.Relieful,climă,solurile,prezintă caracteristici favorabile plantaţiilor de pomi fructiferi şi viţa

de vie.Prin urmare,dezvoltarea pomiculturii şi viticulturii reprezintă o oportunitate pentru

teritoriul.

Sistemul de producţie mixt al exploataţiilor de semisubzistenta (producţie vegetală şi

zootehnica) poate acoperi necesarul de autocuncum al unei gospodarii precum şi valorificarea pe

Page 32: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

32

piaţă a producţie excedentare.Din acest motiv este necesară sprijinirea comunităţii pentru

realizarea unor asociaţii care să contricuie la crestera competitivităţii sectorului agricol şi pentru

stoparea abandonării terenurilor agricole,fenomen care se manifestă din ce în ce mai frecvent în

zonă.

De asemenea este necesară încurajarea comasării terenurilor deţinute de micii proprietari

şi creşterea în dimensiune a exploataţiilor agricole.Agricultura ecologică este şi ea o soluţie

pentru valorificarea avantajoasă a produselor agricole pe piaţă,care poate determina şi

dezvoltarea procesării produselor tradiţionale.

Ţinând cont de condiţiile climaterice,este necesar că atât sectorul agricol cât şic el silvic

să-şi aducă contribuţia la combaterea efectelor produse de schimbările climaterice prin utilizare

de surse de energie regenerabilă.

Zootehnie

Sunt necesare investiţii pentru dotarea cu utilaje performante ,asigurarea condiţiilor de

igiena şi bunăstare a animalelor,aplicare de noi tehnologii care să vizeze îmbunătăţirea calităţii

produselor,în conformitate cu standardele comunitare de calitate a produselor şi de mediu,în

generalinvestitii care să contribuie la procesarea laptelui şi a cărnii pentru desfacerea în condiţii

concurenţiale de piaţă.

În zona nu există cooperative agricole şi nici grupuri de producători,ci doar asociaţii

profesionale în domeniul agricol,care reprezintă interesele micilor fermieri şi producătorilor

agricoli în relaţia cu APIA pentru încasarea subvenţiilor păşune şi în relaţia cu autorităţile

locale.Acţiunea de natură asociativă poate avea o contribuţie importantă la formarea canalelor de

comercializare şi integrare pe piaţă a locuitorilor comunei.Se impune aşadar încurajarea

asocierilor pentru valorificare produselor pentru a face faţă cerinţelor conjunturale ale pieţei.

O altă metodă de dezvoltare sipromovare a zonei o poate reprezenta creearea unei mărci

locare şi certificarea acesteia sub care pot fi promovate produse agricole,industrial,produse de

artizanat şi evenimente sportive(pescuit pe cele două baraje Trohan şi Gârceni) şi culturale(ziua

comunei pe 8 septembrie a fiecărui an).

Page 33: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

33

Turism si agroturism

Turismul existent la această dată este reprezentat de turism religios,recreaţional,pescuit şi

vânătoare.Teritoriul prezintă valoare naturală ridicată datorită peisajului şi biodiversitatiii

culturale datorită manastiriii şi bisericilor de lemn.Păstrarea tradiţiilor şi bucătăria locală

reprezintă posibilităţi de dezvoltare a agro-turismului.Zona se adresează oamenilor pasionaţi de

natură,de aventură,entuziasmaţi de minunată biodiversitate a florei şi faunei.Zona este afectată de

lipsa ofertei de cazare şi servire a mesei,infrastructura rutieră deficitara şi lipsa activităţilor de

promovare.Singura posibilitate de cazare se afla la aproximativ 20 de km de comună, în comună

Ivăneşti la Mănăstirea Poiana lui Borş care dispune de 40 de locuri de cazare.Astfel , este lesne

de înţeles că prin restructurarea infrastructurii,construirea unei unităţi de cazare şi servire a mesei

, o mai bună promovare a comunei prin mijloace diverse şi dezvoltare infrastructurii medicale,de

învăţământ,precum şi lucrări de reabilitare şi alimentare cu apă canalizare publică şi distribuţia

gazelor naturale ,comună ar putea deveni una din zonele cu potenţial turistic mult mai mare decât

în present(21,5%).

O bună parte din problemele comunei pot fi rezolvate prin cooperarea între unităţile

administrative-teritoriale în asociaţii de dezvoltare intercomunitare.Aceasta este o soluţie menită

să resolve şi insuficientă veniturilor proprii şi capacitatea financiară limitată de accesare a

fondurilor europene pentru finanatarea unor proiecte pentru protejarea eficientă a

mediului,protejarea patrimoniului natural şi cultural,creşterea economică şi ocupare a forţei de

muncă,dezvoltare culturală şi păstrare a tradiţiilor,valorificarea potenţialului touristic,şi nu în

ultimul rând îmbunătăţirea serviciilor destinate populaţiei.Situaţia serviciilor şi infrastructurii

afectează puternic calitatea vieţii în comună şi constituie o piedică pentru dezvoltarea

activităţilor economico sociale.

Fermierii şi proprietarii de case tradiţionale pot deveni gazed primitoare pentru turiştii

dornici de vacanţe interesante ,de care îşi pot apoi aminti cu plăcere.De asemenea pot fi

organizate excursii în pădurile comunei,loc în care elevii pot observa natură,arborii,specii

floricloe sălbatice,plate medicinale,culturile agricole din împrejurimile pădurilor.O ocazie de a

învăţa să te orientezi în pădure fără busolă.Se pot organiza în cooperare cu şcoala,ziua

primăverii,iernii,verii,toamnei,pentru a observa natura în fiecare anotimp.Copii pot vizita stane

Page 34: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

34

sau gospodarii tranesti.Pot fi amplasate pe trasee panouri cu explicaţii care să prezinte

flor,arbori,plante medicinale.

Se pot face trasee turistice educaţionale cu vizite la o stână,la o moară de cereale,la casa

de cultură a comunei,la cele două baraje din comună,unde de asemenea se pot organiza

competiţii sportive de pescuit atât pentru profesionişti cât şi pentru pasionaţi(în present existant

doar posibilitatea pescuitului individual contra cost).Existenţa celeor două baraje poate constitui

punctual de plecare în construirea unei baze de agreement cu diferite posibilităţi de relaxare şi

petrecere a timpului liber(hidrobiciclete,spaţii amenajate cu grătare,foişoare ,bănci spaţii de

odihnă şi meditaţie).

O altă modalitate de dezvoltare ar putea constitui existent unui poligon pentru pasionaţii

de vânătoare,unde se pot organiza vizite ale elevilor şi studenţilor de la diferite unităţi de

învăţământ dar şi înfiinţarea unui fond cinegetic local şi valorificarea resurselor

faunistice(cerbul,mistretul,fazani,sitarul,gastele salbatice) prin organizarea partidelor de

vanatoare.

Una dintre cele mai importante probleme ale turismului este reprezentată de numărul

redus al activităţilor de marketing. Numărul mic de turişti este datorat şi de lipsa de promovare şi

de gradul de cunoaştere redus al judeţului Vaslui din punct de vedere turistic la nivel naţional şi

internaţional. Sunt necesare activităţi de marketing ce stârnesc interesul vizitatorilor pentru

activităţile şi evenimentele organizate în judeţ, determinând în mod direct îmbunătăţirea vieţii

sociale a localnicilor şi au efect asupra dezvoltării economice a judeţului.Imaginea pe care

majoritatea persoanelor si-au creat-o despre acest judet este una mai putin buna,astfel

determinand o retinere in ceea ce priveste existent unor posibilitati de materializare a dorintelor

persoanelor c ear putea fi dispuse sa viziteze zona.

Înfiinţarea unui centru de turism este primul domeniu de intervenţie al acestei priorităţi.

Al doilea domeniu de intervenţie îl reprezintă instruirea specialiştilor din turism, urmărindu-se

perfecţionare, recalificare şi instruirea actorilor din toate ramurile domeniului turistic

Page 35: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

35

3.2. Determinarea indicelui de atractivitate a zonei

Componentele ofertei turistice

Ponderea

elementelor turistice

(qi)

Nivelul calitativ (Ci) Indicele de

atractivitate (I)

1. Resurse naturale 0.25

- Peisaj

0.110 4 0.440

- Climă 0.01

2 0.02

- Rețea hidrografică 0.02

2 0.04

- Păduri 0.05

4 0.2

- Fauna de interes cinegetic 0.04 4 0.16

- Iazuri 0.02

1 0.02

2. Resurse antropice 0.30

- Biserici de lemn 0.10

3 0.30

- Primarii 0.01 1

- Manastiri 0.19 4 0.76

3. Poluarea mediului 0.10

- Poluarea solului 0.03

1 0.03

- Poluarea aerului 0.03

1 0.03

- Poluarea apei 0.04

2 0.08

4. Accesul 0.10

- Rutier 0.10

2 0.20

5. Forme de turism

practicate

0.25

- Turism rural 0.05

3 0.15

- Turism religios 0.15 4 0.6

- Turism cultural 0.05

2 0.10

Total 1 3.130

Page 36: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

36

Interpretarea indicelui de atractivitate a comunei Girceni

Valoare indicelui de atractivitate a zonei comunei Gârceni este de 3.130,valoare care

exprimă un potenţial turistic destul de ridicat.Acesta arată gradul ridicat al resurselor naturale şi

antropice capabile să atragă un flux mare de turişti în cazul amenajării unor structuri materiale în

zonă.

În ceea ce priveşte resursele naturale,destul de puţin numeroase, participa cu o valoare a

indicelui de atractivitate de 0.86.Peisajul este component principal a resurselor naturale, cel care

reuşeşte în proporţie de 40% să impună atenţie asupra acestora.De asemenea pădurea, fauna şi

vegetaţia de interes cinegetic reprezintă o altă component importantă ce creşte valoarea

indicelui.Existenţa unei suprafeţe impadurite de peste 60 % cu exemplare dendrologice,floricole

de interes cinegetic şi medicinal şi specii de animale de interes cinegetic,cât şi prezenţa celor

două baraje,Trohan şi Gârceni ,sunt componente importante,care prin modernizare şi o

exploatare adecvată pot atrage atenţie turiştilor şi pot oferi spaţii potrivite de practicare a unor

activităţi relaxante,culturale,educaţionale.

Pe de altă parte resursele antropice joacă şi ele un rol important, acestea fiind destul de

numeroase în situaţia în care comună este relativ restrânsă ca suprafaţă(5793 ha):Mănăstirea

Malinesti şi cele cinci biserici,monumente istorice din satele Gârceni ,Dumbrăveni, Trohan,

Racova.

În ceea ce priveşte poluarea mediului,aceasta are valori destul de scăzute,în zona

neexistând surse de poluare industriala.Accesul este unul din elementele deficitare ale comunei

deoarece acesta se poate realiza pe o singură şosea,DN 2F Vaslui-Bacau.

Ca şi forme de turim deja practicate în comună se număra turismul cultural(ziua

comunei), turismul religios(Mănăstirea Malinesti) şi turismul rural într-o măsură mai

mică.Existenţa acestor tipuri de turism influienteaza într-o măsură mare valoarea indicelui de

atractivitate ,astfel turiştii care vizitează aceste obiective turistice ar fi încântaţi de apariţia unor

noi oportunităţi de petrecere a vacantelor în zonă şi ar putea influienta în mod pozitiv alte

persoane ,posibili viitori turişti.

Page 37: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

37

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Există condiţiile necesare dezvoltării

agroturismului datorită resurselor

naturale(pădure,iazuri,peisaj);

Există condiţii necesare dezvoltării

agroturismului datorită resurselor

antropice(biserici,mănăstirea);

Autorităţile locale investesc suficient

în comună şi sprijină toate activităţile

de modernizare;

Telefonie mobilă;

Drumuri pietruite şi asfaltate;

Forta de munca ieftina;

Comună nu are tradiţii în agroturism ;

Lipsa persoanelor cu experienţă şi pregătire

profesională în domeniul turismului;

Inexistenţa unei asociaţii de turism care să

implementeze proiecte de desfăşurare a unor

activităţi turistice;

Lipsa mijloacelor de promovare a resurselor antropice existente;

Lipsa unor programe de dezvoltare profesionala aunor personae competente care ar putea contribui la dezvoltarea comunei;

OPORTUNITATI RISCURI

atragerea unor investiţii importante

în zona ;

creşterea notorietăţii comunei ;

existenţa fondurilor "PHARE" pentru

dezvoltarea agroturismului ;

venituri stabile pentru comunitate ;

dezvoltarea infrastructurii;

realizarea unor unităţi de cazare şi

alimentaţie publică în zonă .

necesită investitii structural importante ;

lipsa forţei de muncă calificate ;

necesită investiţii pe termen

lung, iar rezultatele nu sunt imediate .

Page 38: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

38

Concluzii

In concluzie, oferta turista din comuna Girceni este reprezentata destul de putin

comparativ cu potentialul acesteia. Comună prezintă valoare naturală ridicată datorită peisajului

natural permiţând practicarea în viitor a unor activităţi cum ar fi

parapantism,deltaparapantism,cicloturism,downhill,vânătoare şi pescuit sportive.Este şi poate

deveni un loc pentru cei care nu doresc să îşi petreacă timpul liber costisitor,ci pentru cei care

doresc să îşi înfrumuseţeze viaţa prin natură,credinţa,sport şi liniştea locurilor.

Comuna păstrează peisaje natural încântătoare,dealuri înalte împădurite,flora şi fauna

sălbatică şi sate cu multe tradiţii şi obiceiuri locale.Aici timpul are răbdare cu oamenii.Ritmul

este dictat de plecarea vitelor spre păşune şi întoarcerea lor spre seară spre uliţele satului.Sunt

locuri nepoluate şi neaflate de zgomotul claxoanelor,forfota străzilor sau cel industrial. Bucătăria

tradiţională e moldoveneasca.Gătitul la plita şi cuptoarele de piatră se regăsesc în fiecare

gospodărie.Produsele din gospodărie ,magiunul,gemul,mierea,brânză,smântâna,casul,carnea,

ouăle sunt mereu proaspete şi gustoase.

Page 39: Potentialul turistic al zonei Girceni,judetul Vaslui

39

BIBLIOGRAFIE

http://valearacovei.ro

http://www.ghidulprimariilor.ro/

http://www.comunagirceni.ro/

http://ro.wikipedia.org/