Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

14
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor Agenția de Dezvoltare Regională Sud Eugen LUPAȘCU, șef secție management proiecte, ADR Sud Potențialul investițional al Regiunii de Dezvoltare Sud

Transcript of Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Page 1: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Ministerul Dezvoltării Regionale și ConstrucțiilorAgenția de Dezvoltare Regională Sud

Eugen LUPAȘCU, șef secție

management proiecte, ADR Sud

Potențialul investițional al

Regiunii de Dezvoltare Sud

Page 2: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Cadrul de planificare a investițiilor

Nivel național – Documentul Unic de Program 2013 – 2015 aprobat prin HG nr. 993 din 18 decembrie 2012. Document de programare pe termen scurt a implementării politicii de dezvoltare regională

Nivel regional – Planul Operațional Regional. În conformitate cu prevederile Legii nr. 438-XVI din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Planul Operaţional Regional reprezintă planul de implementare a Strategiei de dezvoltare regională, prevăzut pentru o perioadă de 3 ani. POR conţine programe, proiecte şi activităţi prioritare

Page 3: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte din DUP 2013-2015 aprobate spre finanțare

62 de proiecte prioritare în domeniul dezvoltării regionale pentru 3 ani, în valoare totală

de 1 255,36 mil.lei.

16 dintre proiectele incluse în DUP 2013-

2015 sunt aplicate din RDS

Page 4: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Planul Operaţional Regional Sud

2013-2015 POR Sud 2013-2015 este cel de

al doilea ciclu de implementare a SDR Sud - cuprinde 26 proiecte selectate în urma APP II

Prioritatea I – 16 propuneri de proiecte;

Prioritatea II – 3 propuneri de proiecte;

Prioritatea III – 7 propuneri de

proiecte.

Costul total al proiectelor –

163

7Prioritatea IPrioritatea IIPrioritatea III

668 080 mii lei

Page 5: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Portofoliul proiectelor de dezvoltare regională

Portofoliul de proiecte regional include proiecte regionale, aflate in diferite stadii de pregătire, care să contribuie la realizarea prioritaților și măsurilor incluse în Planul Operațional Regional și prin intermediul cărora să se poată rezolva nevoile identificate la nivel regional, dar în același timp să se poată obține și indicatorii care să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională

Page 6: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte de dezvoltare regională 2013-2014Proiecte cu finanțare din FNDR

11 proiecte în implementare, dintre care 4 finalizate.

Costul total al proiectelor implementate – 261 090 mii lei

Costuri acoperite din FNDR – 225 492 mii lei

Proiecte finanțate cu suportul GIZ Moldova 3 proiecte aprobate spre finanțare din sursele

GIZ Moldova Costul total al proiectelor – 65033,15 mii lei

Page 7: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte implementate

Page 8: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte implementate

Page 9: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte investiționale de perspectivă. Prioritatea I. Reabilitarea

infrastructurii fizice- Modernizarea stației de epurare a apelor reziduale în or.

Taraclia (Cost estimativ 13 200 mii lei);

- Dezvoltarea sistemului de canalizare pentru localitățile rurale din bazinul r. Cogălnic. (Cost estimativ 67239 mii lei);

- Apă de calitate pentru comunități defavorizate (Cost estimativ 59181 mii lei);

- Construcția și extinderea sistemului de canalizare în satele Manta, Pașcani, Crihana Veche, raionul Cahul (Cost estimativ 48990 mii lei);

- Reabilitarea infrastructurii drumurilor între localitățile Abaclia și Basarabeasca (Cost estimativ 30869 mii lei);

- Construcția drumului local Filipeni-Romanovca-Sărata Nouă (Cost estimativ 27626 mii lei).

Investiții necesare – 247 005 mii lei

Page 10: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte investiționale de perspectivă.

Prioritatea II. Diversificarea economiei și susținerea sectorului privat

Incubator de afaceri regional Cimișlia (Cost estimativ 11608 mii lei)

Crearea parcului industrial Cimișlia (Cost estimativ 15000 mii lei)

Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin reabilitarea drumului de acces către zona economică Hîrtop-Mereni (Cost estimativ 15000 mii lei)

Investiții necesare – 41608 mii lei

Page 11: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Proiecte investiționale de perspectivă. Prioritatea III. Îmbunătățirea factorilor de mediu și a atractivității

turistice

Gestionarea integrată a deșeurilor menajere solide în raionul Cimișlia (Cost estimativ 15731 mii lei )

Evacuarea centralizată a deșeurilor (s. Roșu) (Cost estimativ 2712 mii lei )

Construcția sistemului de management al deșeurilor solide în or. Iargara (Cost estimativ 9459 mii lei)

Extinderea proiectului pilot de salubrizare a comunelor Crihana Ceche și Manta prin regionalizarea serviciilor publice de salubrizare. (Cost estimativ 4200 mii lei)

Investiții necesare – 32102 mii lei

Page 12: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Strategia de gestionare integrată a deșeurilor din RDS – necesități

investiționalePrevederi:Extinderea serviciilor

orășenești de colectare a DMS în zonele rurale

Dezvoltarea stațiilor de transfer a deșeurilor în fiecare raion.

Amenajarea gunoiștilor intercomunale (3-5 per raion).

Depozitarea deșeurilor în maxim 3 depozite regionale.

Costuri estimative – 42 365 mii euro.

Page 13: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

Programarea regională sectorială – instrument de planificare a

investițiilor în regiuneProgramarea regională – realizată de ADR Sud

în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germania

Domenii de intervenție: - Eficiența energetică a clădirilor publice- Alimentarea cu apă și canalizare- Managementul deșeurilor- Drumuri regionale și locale- Acordarea suportului complementar

sectorului privat

Page 14: Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud

VĂ MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE !!!

bld. Ştefan cel Mare, 12, or. Cimişlia,

Republica Moldova, MD-4101 Tel.. +373 241 2 62 86Fax. +373 241 2 62 86

Email: [email protected]