Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” IașiFacultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului

POLUAREA RADIOACTIVĂ. ACCIDENTUL DE LA CERNOBÂL

Anul Universitar 2014-2015

Argument…………………………………………

1. Poluarea radioactivă................................dr

1.1. Începutul erei atomice...........................

1.2. Ce înseamnă radioactivitatea?..............

1.3. Surse de contaminare............................

2. Premise.....................................................

3. Accidentul..................................................

4. Derularea cronologică a evenimentelor......

5. Contaminarea............................................

6. Primele victime ale accidentului................

7.”Lichidatorii”- oamenii de sacrificiu de la Cernobâl……..

8. Măsuri de urgenţă pentru pregătirea populatiei…………

9. Implicaţii asupra sănătăţii……………………

10. Vedere de ansamblu asupra evenimentelor………………

11. Urmările dezastrului…………………………

12. Bibliografie……………………………………

Introducere

Există ore și minute care schimbă cursul istoriei, când fiecare secundă, fiecare cuvânt rostit și

fiecare decizie luată degajă o tensiune aproape insuportabilă, și îșî lasă amprenta nu numai asupra unei

singure națiuni, ci asupra destinului întregii omeniri. Se spune adesea că tocmai aceste ore, nu luni sau ani

de acțiuni atent organizate și planificate, provoacă cele mai semnificative schimbări. Totuși, deși aceste

moment intră în istorie, de multe ori posteritatea știe prea puține despre tot ce s-a întâmplat, despre

proporțiile uriașe ale evenimentelor și deciziile luate în acele câteva minute fatidice.

Cernobâl este o localitate nelocuită din Ucraina situate în nordul țării, în apropiere de granița cu

Belarus. Orașul e situate lângă lacul de acumulare Kiev, la confluența râurilor Pripiat și Nipru. La

aproximativ 10 km de oraș se află Centrala Atomoelectrică Cernobâl-Lenin, cu patru reactoare energetic

nucleare de tip RBMK-1000, la unul dintre care, în noaptea din 26-27 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav

accident nuclear din istoria energeticii atomice, cu urmări catastrofale atât pentru mediu cât și pentru

societate.

Poluarea radioactivă

I.1 Începutul erei atomice

Primul pas spre era atomică a fost facută de fizicianul Henri Becquerel, pe 26 februarie 1896.

Acesta a lăsat câteva plăci fotografice ferite de lumină în apropierea unui minereu de uranium.

Developându-le le-a descoperit înnegrite, ca și când ar fi fost expuse la lumină. De aici a tras concluzia că

minereul de uranium emite radiații necunoscute. Apoi fizicienii Marie Curie și soțul ei Pierre Curie și-au

dedicate mulți ani cercetării radiațiilor radioactive. Împreună, cei trei cercetători au primit premiul Nobel

pentru fizică în anul 1903.

I.2 Ce înseamnă radioactivitatea?

Anumiți nuclizi sunt stabili, dar mulți nu. Stabilitatea unui nucleu este dată de numerele de

neutroni și de protoni, de configurația lor, precum și de forțele pe care le exercită unii asupra altora. Un

nuclid instabil se transform în mod spontan în nuclidul unui alt element și, făcând aceasta, emite radiații.

Această proprietate se numește radioactivitate, transformarea se cheamă dezintegrare, iar nuclidul se

numește radionuclide. Dintre cei aproximativ 1.700 nuclizi cunoscuți, circa 280 sunt stabili.

Radiațiile emise în mod obișnuit de radionuclizi sunt : particule alfa, particule beta și fotoni

gamma. O particulă alfa constă din doi protoni și doi neutron legați împreună; ea este astfel grea și are o

sarcină egală cu două sarcini elementare. Radiația gamma reprezintă o cantitate discretă de energie fără

masă sau sarcină, care se propagă ca o undă.

În natură există câteva elemente radioactive, cel mai cunoscut fiind uraniul. Alte câteva elemente

au izotopi radioactive care se găsesc în natură, cei mai stabili fiind carbonul-14 și potasiul-40. În ultimele

decenii s-au produs cu mijloace artificial câteva sute de izotopi radioactive ai elementelor natural, inclusive

cei bine cunoscuți ca stronțiul-90, cesiu-137 și iod-131. S-au produs, de asemenea, și câteva elemente

radioactive, de exemplu, promețiu și plutoniu, dar cel din urmă apare sub formă de urme și în minereurile

de uraniu.

Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să scadă la jumătate, prin dezintegrare, se numește

timp de înjumătățire, symbol Tf. Fiecare radionuclide are un timp de înjumătățire unic și nealterabil : pentru

carbon-14 este de 5.730 de ani; pentru bariu-140 de 12,8 zile; pentru plutoniu-239 de 24.131 ani; pentru

uranium-238 de 4,47*109 ani.

Există multe tipuri de radiații ionizante, dar două sunt mai importante : radiațiile X și neutronii.

Radiațiile X sunt produse, în mod obișnuit, prin bombardare cu electroni a unei ținte metalice într-un tub

vidat. Ele au proprietăți similar cu cele ale radiațiilor gamma, dar de obicei au energie mai mică; o

instalație obișnuită de radiații X dintr-un spital emite radiații X cu energii până la 0,15 MeV.

Radiațiile gamma și X sunt de aceeași natură ca și lumină invizibilă; astfel, ele se deplasează tot

timpul cu viteza luminii. Deși viteza inițială a unei particule depinde de energia și de masa particulei, nu

poate depăși viteza luminii.

I.3 Surse de contaminare

Sursele majore de contaminare radioactivă a mediului, implicit a omului, care s-au dovedit destul

de grave sunt date de :

Defectarea uneia sau mai multor component ale reactorului nuclear, al instalației unde se

produc sau se separă diverși radionuclizi;

Revenirea pe sol și deci scăparea de sub control a unor sateliți purtători de mici reactor

nuclear;

Testele nucleare;

Pierderi de surse puternice de radiații.

Accidentul nuclear, conform definiției date de Normele Republicane de Securitate Nucleară din

România, este evenimentul care afectează instalația nuclear și provoacă iradierea și/sau contaminarea

populației și a mediului înconjurător peste limitele admise.

Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de când s-a inaugurat “era

nucleară” , sunt :

1948-1951, la Celiabinsk-65-URSS, la instalaţiile de producer a plutoniului au fost

deversaţi cca 1017 Bq în pârâul Teka;

Octombrie 1957, la Wwindscale- Marea Britanie, accident la un reactor având ca

moderator grafitul, soldat cu incendiu şi emisii atmosferice de radionuclizi;

Decembrie 1957, la Kistim-URSS, la instalțiile de producere a plutoniului are loc o

explozie a unui țânc de cu deșeuri, urmată de împrăștierea în mediu a 7*1017 Bq;

Ianuarie 1976, la Palomares-Spania, un avion B-52 cu încărcătură nucleară suferă o

ciocnire, rezultând împrăștierea în mediu a plutoniului de la două bombe cu hidrogen.

Aprilie 1986, Cernobâl-Ucraina, accident la reactorul nr. 4, neanvelopat, moderat cu grafit

și soldat cu explozie și incendiu, care a dus la împrăștierea a peste 3,7*1017 Bq de

radionuclizi ai cesiului, stronțiului, iodului și ai altor elemente.

Premise

Reactorul numărul 4 era un reactor cu grafit, care folosea ca agent de răcire apa. În acest tip de

reactor, neutronii eliberați prin fisiunea nucleilor de uraniu-235 sunt încetiniți (moderați) de grafit, pentru a

se menține o reacție în lanț. Căldura produsă de fisiunea nuclear în acest tip de reactor este folosită pentru a

fierbe apa, iar aburul astfel obținut pune în mișcare turbinele centralei nucleare. Acest tip de reactor a fost

criticat de mulți experți în energie nuclear, în primul rând pentru că nu include o structură de siguranță, dar

consumă mari cantități de grafit pe post de combustibil.

Accidentul produs în reactorul nr.4 de la central nuclear din Cernobâl a avut loc în noaptea dintre

25 și 26 aprilie 1986, în timpul unui test de siguranță. Echipa care realize testul respective intenționa să

verifice dacă turbinele puteau produce suficientă energie pentru a menține în mișcare pompele de răcire, în

eventualitatea unei pierderi de energie, până când se active generatorul diesel pentru situații de urgență.

Pentru ca testul să nu fie interrupt, sistemele de siguranță au fost închise în mod deliberat.

Reactorul urma să fie setat să funcționeze la numai 25% din capacitatea totală. Această procedură nu a

funcționat însă conform planului. Din motive necunoscute, reactorul a ajuns să funcționeze la mai puțin de

1% din capacitatea sa, ca urmare a fost nevoie de un nou reglaj, pentru a determina o ușoară creștere a

acestei cifre. Totuși, la 30 de secunde după începerea testului, s-a produs pe neașteptate o creștere

considerabilă a nivelului de energie. Sistemul de închidere a reactorului în situații de urgență, care ar fi

trebuit să stopeze reacția în lanț, nu a funcționat.

Accidentul

Se zice că timpul vindecă orice… Au trecut mai mult de 25 de ani de când la Cernobâl a avut loc

nefericitul accident nuclear care a devastate viețile a nu mai puțin de 5 milioane de oameni doar în Rusia,

Belarus și Ucraina. De asemenea emisiile de radionuclizi au fost transportate de către curenții de aer pe o

bună parte a mapamondului. Aproape 3 decenii mai târziu, coșmarul continuă pentru oamenii care au trăit

această poveste.

Explozia de la Cernobâl a emis de 100 de ori mai multe radiații decât bombele atomice de la

Hiroshima și Nagasaki.

Accidentul a pus în dscuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nuclear,

încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului soietic să devină mai puțin secretos. Acum

statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus au fost supuse decontaminării continue și substanțiale.

În timpul testului de la Cernobâl au fost îndepărtate simultan un număr mare, prea mare, de tije de

control, care au fost reintroduse apoi în reactor tot simultan, în timpul procedurii de oprire a reactorului în

regim de urgență. Această procedură a determinat o creștere atât de drastic a nivelului energetic, încât

reactorul a fost distrus. O eroare similar, dar cu consecințe mult mai puțin grave, se produsese déjà într-un

reactor de același tip în Lituania în 1983. Aceasta experiență nu a fost transmisă și personalului operațional

de la Cernobâl.

Pentru a stinge focul și a opri astfel eliberarea de material radioactive în atmosfera, pompierii au

pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului.

Din 27 aprilie până în 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat deasupra reactorului în flăcări,

aruncând 2.400 de tone de plumb și 1.800 tone de nisip, încercând să înăbușe flăcările și să absoarbă

radiațiile. Toate aceste eforturi au fost însă inutile, agravând situația, deoarece sub aceste material aruncate

căldura s-a întețit. Astfel că atât temperatura din reactor

cât și cantitatea de radiații eliberată au crescut

considerabil. Miezul reactorului a fost răcit cu azot,

astfel că abia după data de 6 mai s-a reușit menținerea

sub control a focului și a emisiilor radioactive.

Pe data de 27 aprilie, la numai 36 de ore de la

producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai

localității Pripiat, aflată la 4 km. Depărtare, au fost

evacuați cu autobuzele, iar orașul a rămas nelocuit până

în present. Până la data de 5 mai, toți cei care trăiau pe

o rază de 30 de km în jurul reactorului avariat au fost

nevoiți să își abandoneze locuințele. În decurs de 10

zile au fost evacuate 130.000 de personae din 76 de localități aflate în această regiune. Teritoriul respective

a fost declarat zonă de excludere și este necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest

perimetru. În ciuda interdicției oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puțin 800 de bătrâni s-au întors

la casele lor.

Pe data de 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile

pentru a se distribui populației iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului

radioactive de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactive fusese déjà eliberat în atmosferă

în primele 10 zile după producerea accidentului.

În 1997 a fost lansat The Shelter implementation Plan (Planul pentru Construirea unui Adăpost)

de către țările din G7, plus Rusia, Uniunea Europeană și Ucraina,împreună cu Banca Europeană pentru

Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Noul adăpost ar urma să permit depozitarea substanțelor radioactive

în condiții de siguranță pentru o perioadă de cel puțin 100 de ani. Această structură de 20.000 tone va fi

utilizată pentru depozitarea tuturor reziduurilor radioactive rămase în reactorul nr. 4 de la Cernobâl.

Conform surselor oficiale, acest proiect de 768 de milioane de euro trebuia să fie gata în 2008.

La 3 ani de la producerea acestui accident nuclear, guvernul sovietic a stopat construirea

reactoarelor nr. 5 și 6 din complexul centralei nucleare de la Cernobâl. După negocieri internaționale de

durată, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie 2000.

Fig. 1 Răspândirea radiațiilor pe glob, în urma accidentului de la Cernobâl

Derularea cronologică a evenimentelor

25 aprilie-Ziua 1

1:00 am

Reactorul funcționează la capacitate completă, operațiunile se derulează absolute normal. Energia

produsă cu ajutorul aburului este dirijată către turbine și generatoarele de energie. Treptat, operatorii încep

să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru test.

1:05 pm

La 12 ore după inițierea operațiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcționează la

50% din capacitatea sa. Acum nu mai este necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea

scăzută de abur, iar turbina nr. 2 este oprită.

2:00 pm

În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacității

reactorului la 30%, însă autoritățile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se

pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie mai ridicat. Reactorul rămâne setat la 50%

din capacitatea sa pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele și sistemele de siguranță sunt

închise.

26 aprilie-Ziua 2

12:28 am

Echipa de la Cernobâl primește aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacității

reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greșeală și, în loc să

mențină nivelul la 30%, a uitat să reseteze un aparat, ceea ce a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului

de producer a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

1:00-1:20 am

Operatorul reușește să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând toate tijele de control, cu excepția

a 6 dintre ele. Această procedură reprezintă o încălcare a regulamentului de operare, deoarece reactorul nu

este construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, și este instabil atunci când miezul său este plin cu

apă. Operatorul încearcă să facă față manual fluxului de apă care se întoarce din turbină, ceea ce este foarte

dificil, deoarece chiar și o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuații massive în nivelul

producerii de energie. Operatorul nu reușește să corecteze fluxul de apă și reactorul devine din ce în ce mai

instabil.

1:22 am

Operatorii consider că au atins condiții de maximă stabilitate și decid să înceapă testul. Un

operator blochează sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în

cazul pierderii ambelor turbine, temându-se că, dacă reactorul se inchide, testul va fi anulat.

1:23 am

Testul începe. Este închisă și turbine care mai rămăsese în funcțiune.

1:23:40 am

Energia produsă în reactor începe să treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă în urma

închiderii turbine. Operatorii inițiază procedura de închidere manual, ceea ce determină o creștere rapidă a

nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.

1:23:44 am

Momentul dezastrului – Reactorul își mărește capacitatea maximă de 120 de ori. Tot

combustibilul radioactive se dezintegrează, iar presiunea aburului produs în exces, care ar fi trebuit să se

îndrepte spre turbine, distruge conductele de presiune și aruncă în aer scutul protector de pe acoperișul

reactorului.

Contaminarea

Fig. 2 Nivel deosebit de ridicat al radiațiilor la Cernobâl

Regiunile contaminate se află în nordul Ucrainei, sudul și estul Belarusului, precum și în zona de

vest, la granița dintre Rusia și Belarus. Estimările forurilor internaționale arată că o suprafață totală de

125.000 – 146.000 de kilometric pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina a fost contaminată cu Cesiu-137, la

niveluri care depășesc 1 curie (Ci) sau 3,7*1010 becquerel (Bq) pe kilometru pătrat. Această suprafață

depășește ca dimensiuni toate țările învecinate, Letonie și Lituania la un loc. La momentul accidentului, în

teritoriile contaminate locuiau aproximativ 7 milioane de personae, dintre care 3 milioane erau copii.

Aproximativ 350.400 de personae au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuși, aproximativ 5,5

milioane de personae, între care peste 1 milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate.

Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special primele 10 zile

după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul (I-131), cesiul (Cs-137) și

stronțiul (în special Sr-90). După acest accident, cesiul-137 a fost cel mai raspândit element radioactive cu

durată mare de înjumătățire.

Belarus a fost țara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobâl, deoarece până la 70% din

precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări. 23% din suprafața totală a țării a fost

contaminată cu cesiu-137, în cantități de peste 1Ci/km2. La momentul accidentului, în aceste regiuni

locuiau 2,2 milioane persoane, adică o cincime din populația totală a țării.

200.000 dintre cei 800.000 ”lichidatori” – soldații care au fost trimiși în misiune să curețe zona

reactorului – proveneau din Rusia. Conform rapoartelor oficiale publicate de cele trei foste state sovietice

afectate, de atunci și până în present au murit 25.000 dintre acești ”lichidatori”. Costurile suportate de statul

rus ca urmare a acestui dezastru nuclear se ridică la aproximativ 3,8 miliarde dolari în perioada 1992-1998.

Din această sumă, 3 miliarde de dolari au fost plătite drept compensații victimelor afectate de radiații,

precum și celor care au curățat zona dezstrului.

II.Primele victime ale accidentului

E dificil de estimate un număr précis al victimelor produse de evenimentele

de la Cernobâl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau

incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citirea ”radiație” din certificatele de deces.

Pentru lichidarea efectelor exploziei au fost mobilizate 800.000 de persoane, asa numiții

”lichidatori” din care făceau parte soldați, pompieri și muncitori; aceștia au fost nevoiți să intervină cu

mijloace rudimentare, lipsiți de orice fel de protecție.

Vestea unui accident nuclear a provocat o adevărată psihoză în Europa. Specialiștii din domeniu

au atras atenția întregii Europe asupra efectelor nocive care apar în urma expunerii la emisiile radioactive.

Cel mai mult au avut de suferit Ucraina, Belarus și Rusia.

Peste 3,2 milioane de ucrainieni, inclusive peste 1 milion de copii, au avut de suferit în urma

accidentului Cernobâl. Emisii radioactive au trecut și peste România, Polonia, Iugoslavia și au ajuns până

în Statele Unite. Medicii români susțin că în urma accidentului nuclear de la Cernobâl a crescut numărul

copiilor cu problem grave de sănătate.

Sarcofagul reactorului trebuie acoperit cu peste 20.000 de tone de oțel, valoarea acestei lucrări

depășește 750 de milioane de euro, bani de care Ucraina nu dispune în present.

În urma accidentului au fost evacuate 135.000 de persoane în timp record; în urma lor a fost

instaurată o așa numită zonă de ”interdicție” de 4.000 km2, cu un nivel radioactivitate periculos. În

interiorul acestei zone bine păzite, timpul pare că nu se mai scurge; o localitate neîngrijită, cu arhitectură

gri-posomorâtă și urme vizibile ale abandonului și altele mai puțin vizibile ale morții care pândește din aer,

pământ și apă; cesiul-137 și stronțiul 90.

Natura a trecut prin mai multe faze de adaptare, după catastrofă. Prima dintre acestea, care a durat

circa un an, a provocat moartea plantelor și a animalelor cel mai grav irradiate, a precizat Rudolph

Aleksahin, director al Institutului de Radiologie Agricolă de la Moscova. Acesta a fost cazul ”pădurii

brune”, o pădure de pini care a trebuit doborâtă și îngropată. Puieții de pin plantați ulterior în zona cresc

rapid în present; o credință locală afirmă că reînnoirea faunei și a florei – grav afectate timp de 6 ani – se

datorează vegetației de rostopască, plantă care crește abundant și care ”a curățat solul” după 1986.

Infernul s-a transformat apoi într-o oază pentru animalele sălbatice care, în absența omului, s-au

înmulțit și au pus stăpânire pe zonă. Nimeni nu poate ști cu siguranță care este efectul radiațiilor asupra

acestora, existând zvonuri că au apărut déjà mutații grotești, zvonuri dezmințite însă de oficiali.

Și în România, specialiștii apreciază că una dintre consecințele pe termen lung ale unei

catastrophe de genul celei de la Cernobâl este înmulțirea cazurilor de cancer. Fenomenul continuă să se

manifeste alarmant și după mai bine de 20 de ani de la accident. Astfel că în ultimii 14 ani numărul

cazurilor de cancer s-a dublat. Dacă în 1996 în județul Cluj existau 4.000 de bolnavi de cancer, iar în anul

2009 figurau aproape 7.500, din care aproape 6.000 au fost cazuri noi. Cele mai întâlnite forme de cancer

sunt leukemia și cancerul tiroidian, adică exact acele forme care apar în urma expunerii la radiații.

”Incidența cancerului tiroidian a rămas însă ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia,

Ucraina și Belarus, la aproape 30 de ani de la accident”, susține profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea,

vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie.

Medicul a dedicate mulți ani studierii dezastrului de la Cernobâl. ”Cifrele prezentate în rapoarte

nu corespund. Au fost mult mai ulte victime. Mii de copii au fost afectați, s-au născut cu malformații. Nu s-

a știut nimic despre cazurile acestea mulți ani, nu se putea raporta într-o țară care mergea numai înspre

soare. Copiii aceștia nu aveau nicio vină. Nu s-a știut despre ei. Eu, ca medic neurochirurg, am văzut o

mulțime de copii malformți de pe granița de est a României. Nu se știe numărul victimelor, nu s-a dorit o

arhivare corectă. Conform datelor de arhivă rămase, nimeni nu a murit de radiații în Uniunea Sovietică. Nu

apare în niciun certificat de deces acest fapt. Mușamalizarea este impresionantă”, și-a expus părerea

profesorul Ciurea în cadrul conferinței pe care a susținut-o la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași în anul

2014.

De asemenea au fost aduse în discuție multiple afecțiuni non-maligne, în special de raporturi

independente:

Afecțiuni ale sistemului endocrine, în special glanda tiroidă. După unele date,

pentru fiecare caz de cancer tiroidian există alte 100 de hipotiroidism.

Diabet zaharat – a fost observată o creștere cu 28% a cazurilor de diabet

insulin-dependent la vârste tinere, conform unui studio realizat în Belarus.

Probleme oculare – creșterea numărului de cazuri de cataractă, cu debut

precoce.

Afecțiuni diverse ale sistemului imun – cu scăderea rezistenței la infecții și

creșterea numărului de boli alergice, în special la copii.

Problem cardiovasculare – unele studii susțin ca Cesiu-137, izotopul cel mai

răspândit în zonele contaminate, se concentrează la nivelul miocardului, determinând diverse tulburări de

ritm și cardiomiopatii. A mai fost semnalată creșterea prevalenței hipertensiunii arteriale. După unele date,

prevalența bolilor cardiovasculare este de 4.000/100.000 în rândul lichidatorilor și 3.000/100.000 printre

locuitorii din zona învecinată reactorului, rata de 1.600/100.000 în populația general.

Scăderea fertilității în rândul lichidatorilor și scăderea drastic a ratei

natalității, în special în zona afectată cel mai mult de răspândirea materialelor radioactive.

Efecte asupra sarcinii. Se afirmă că acumularea de Cs-137 la nivelul

placentei a dus la creșterea numărului de avorturi spontane și la dublarea cazurilor de retard mintal prin

suferință fetală. Conform altui studio iradierea în prima săptămână de sarcină duce ireversibil la avort

spontan; pentru o sarcină care a depășit prima săptămână și pentru care doza totală nu depășește 50 mSv,

nu există efecte secundare asupra fătului. Pentru o doză mai mare de 200 mSv, se recomandă întreruperea

sarcinii.

Fig. 3 Mutații la nou-născut ca urmare a iradierii

III. Lichidatorii: oamenii de sacrificiu de la Cernobâl

În urma catastrofei nucleare de la Cernobâl, peste 800.000 de oameni au lucrat la operațiunile de

curățare a zonelor contaminate.

Lichidatorii, așa cum au fost numiți de autorități, și-au riscat viețile pentru a limita daunele

dezastrului, reușind în momentele cruciale să aducă sub control reactorul deteriorat. Datorită eforturilor

depuse, au împiedicat o nouă explozie, mult mai devastatoare, cu numai 2 zile înainte ca ea să se petreacă.

După ce reactorul numărul 4 de la centrala nucleară de la Cernobâl a explodat în dimineața zilei

de 26 aprilie 1986, în urma unei verificări de rutină, tone întregi de materiale radioactive au fost dispersate

în atmosferă, dând naștere unui nor toxic ce a contminat o bună parte a Europei.

Sovieticii au creat imediat o zonă de excluziune de 30 de km de jur împrejurul centralei,

încercând să minimizeze pagubele, și i-au evacuat pe toți cei care trăiau în interiorul ei, inclusiv pe cei

50.000 de locuitori din Prypyat.

Riscul unei noi explozii

Între timp, 600 de pompieri au fost trimiși la fața locului și au pompat cantități imense de apă într-

o încercare disperată de a răci miezul reactorului, cu încă 30 de elicoptere militare descărcând în

următoarele zile 5.000 de tone de pământ, nisip și alte materiale menite să înăbușe miezul supraîncălzit.

Dar în ciuda tuturor acestor eforturi temperatura a continuat să crească.

Cu podeaua întărită a reactorului stând să cedeze, există riscul ca resturile topite ale miezului să

ajungă în camerele inundate de sub el. Cercetătorii sovietici au atras atenția că la contactul cu apa se putea

declanșa o nouă explozie de abur supraîncălzit care ar fi pus în pericol întreaga centrală.

Puterea ei ar fi echivalat-o pe cea a tuturor explozibililor folosiți în cel de-al Doilea Război

Mondial și ar fi lăsat o zonă înconjurătoare de 200 km2 de nelocuit, neluând în calcul și pagubele ce ar fi

fost provocate de răspândirea materialelor radioactive.

Trei ingineri primesc atunci misiunea sinucigașă de a coborî în camerele inundate, înotând prin

apa contaminată până au găsit valvele care au acționat ecluzele, permițând evacuarea camerelor. Deși cei

trei au murit la scurt timp din cauza iradierii, prin sacrificiul lor au fost salvate milioane de alte vieți.

Savanții sovietici preconizaseră că numai 2 zile îi despărțeau de o nouă catastrofă, ce ar fi fost

mul mai devastatoare ca prima.

Podeaua a cedat în cele din urmă, iar resturile topite ale miezului și-au făcut loc în camerele de

sub reactor, după cum se așteptaseră. Dar încă mai exista riscul unei explozii dacă se ajungea la pânza de

apă freatică, așa că sovieticii s-au hotărât să înghețe pământul de sub reactor cu azot lichid pentru orice

eventualitate. Ei au chemat mii de mineri din regiunile înconjurătoare să sape dedesubtul reactorului pentru

a monta instalațiile necesare, iar apoi au fixat o lespede de beton sub reactor.

Bio-roboții de la Cernobâl

În același timp, centrala nucleară era acoperită cu 100 de tone de materiale radioactive care

trebuiau curățate. Mai întâi, au încercat cu peste 60 de roboți, de la rovere lunare la buldozere controlate

prin radio, dar s-au defectat repede din cauza condițiilor extreme.

Sovieticii au fost nevoiți să trimită rezerviști, soldați în termen, pompieri și inginerii, numiți

batjocorito ”bio-roboți”, îmbrăcați în costume de plumb improvizate, care folosin lopeți sau propriile

mâini, au reușit să curețe acoperișul. Unii nu stăteau mai mult de 40 de secunde din cauza radiațiilor

intense și chiar și așa au fost iradiați cât pentru o viață întreagă.

Reactorul este răcit abia pe 6 mai, după mai bine de 10 zile de eforturi disperate. Două săptămâni

mai târziu, încep lucrările la sarcofagul care urma să închidă reactorul distrus împreună cu resturile de

materiale radioactive.

La 8 luni de la catastrofa de la Cernobâl, construcția sarcofagului era încheiată, dar lichidatorii

încă nu terminaseră. În anii următori, ei au decontaminat zona de excluziune cu multe sacrificii.

Tributul în vieți

Dincolo de cei aproape 30 de oameni care și-au pierdut viața ca o consecință directă a exploziei

de la Cernobâl, numărul celor care au murit ca urmare a expunerii la radiații este obiectul unor intense

dezbateri.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2006 a preconizat că în total 9.000 de oameni

vor muri de cancer ca urmare a contaminării de la Cernobâl. Dar constatările sale au fost aspru criticate

pentru că s-ar fi încercat reducerea voită a numărului de victime.

La polul opus se află cartea a 3 cercetători ruși publicată în 2007 care indică în jur de 985.000 de

morți premature ca urmare a expunerii la radiații, la rândul ei criticată pentru supraestimarea numerelor.

Dar, dacă luăm în calcul spusele lui Viatcheslav Grichine, reprezentantul celei mai importante

asociații a lichidatorilor, în Rusia, Ucraina și Belarus au murit până astăzi 60.000 de lichidatori ca urmare a

complicațiilor apărute din cauza expunerii la radiații, iar 165.000 au devenit infirmi.

Oficialii din cele 3 țări au ajuns să-i acuze pe lichidatori că mint în documente oficiale doar pentru

a primi compensații și toate acestea în ciuda faptului că cei mai mulți dintre ei, printre altele, au probleme

cardiovasculare încă de tineri și au demonstrat o incidență crescută de boli canceroase.

În timp ce autoritățile sovietice i-au lăudat ca pe niște eroi, la aproape 30 de ani după ce au ajutat

la diminuarea efectelor celui mai grav accident petrecut vreodată la o centrală nucleară, salvatorii Europei

au fost uitați de guvernele propriilor țări, devenind un memento pe care preferă să-l îngroape.

IV. Măsuri de urgență

Mulți dintre locuitorii orașului Cernobâl, din imediata vecinătate, care pregăteau parada de 1 Mai,

s-au strâns pe acoperișul celor mai înalte clădiri din oraș, să privească norul radioactiv care se înălțase

deasupra centralei, expunându-se astfel la maxim radiației.

Din cauza secretomaniei tipic comuniste, măsurile medicale au întârziat însă. Pe data de 23 mai a

început distribuirea de iod populației. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni

absorbirea iodului radioactiv de către glanda tiroidă. Măsura a fost practic tardivă,

întrucât mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele 10

zile după accident.

În România anului 1986, populația a aflat cu întârziere despre ce s-a

întâmplat la Cernobâl. La 5 zile de la accident, sovieticii țineau autoritățile române încă ”în ceață”. La

aproape o săptămână după explozia de la Cernobâl, chiar de ”1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic

Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o ședință de urgență pentru a discuta despre

efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei

ședințe.

După 2 mai, oamenilor le era recomandat să spele bine fructele și legumele sau să evite ieșirile

copiilor în spații largi.

Ulterior a fost declanșată o campanie în școli prin care elevilor li s-a administrat ”antidotul” – o

doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii și policlinici, unde se

distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni.

V. Implicații asupra sănătății

Unul dintre cele mai semnificative efecte indirect ale evenimentului din 1986 a fost afectarea

societății în asamblul din cele 3 foste republici sovietice. A fost constatată o scădere general a nivelului de

trai și o creștere general a morbidității, care nu poate fi asociată efectelor radiației ionizante.

La anxietatea populației determinată de necunoașterea efectelor contaminării pe termen lung s-au

adăugat problemelor legate de numărul mare de persoane evacuate și lipsei de încredereîn autorități. În

special în rândul lichidatorilor s-a remarcat creșterea frecvenței următoarelor acuze nespecifice, legate în

special de expunerea la stres:

Cefalee;

Tulburări de somn;

Probleme de concentrare;

Anxietate;

Sentimente de victimizare și nesiguranță;

Probleme de relaționare, izolare socială.

Situația României în privința efectelor pe termen lung ale accidentului de la 26 aprilie este

similară altor țări din Europa, existând multe controverse și ipoteze, însă prea puține certitudini.

Un raport din anul 2000, asupra situației radioactivității factorilor de mediu din România, a arătat

prezența de cesiu-137 și cesiu-134 (în unele probe de sol necultivat, în rețeaua hidrografică, ca aerosoli și

în vegetația spontană).

Într-un studiu longitudinal efectuat de Institutul de Sănătate Publică, între 1986 și 1994, pe un lot

de 310 copii, cu vârste între 0 și 6 ani, au fost studiate posibile efecte ale accidentului: morbiditate crescută,

întârziere în dezvoltarea fizică și valori mai scăzute ale coeficientului de inteligență. Dintre afecțiunile cu

contribuție mai mare la creșterea morbidității, mai frecvent observate au fost cele ale sistemului

osteoarticular și cariile dentare. Indicatorii privind dezvoltarea, talia și greutatea au fost sensibil mai scăzuți

în cadrul lotului probant, iar diferențelle în ceea ce privește dezvoltarea psihică au fost nesemnificative

statistic.

Când nucleii de uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale

fisiunii radioactive. În ceea ce privește impactul acestora asupra sănătății, cele mai periculoase dintre aceste

produse sunt iod-131, cesiu-137, stronțiu-90 și plutoniu-239. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul

aerosolilor și pot fi inhalate, se pot infiltra în sol și ape o dată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanțul trofic,

prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri.

Iod-131, cesiu-137, stronțiu-90 și plutoniu-239 sunt elemente radioactive instabile, care se

descompun la rândul lor, formând noi elemente și eliberând energie sub formă de radiații. Când celulele

organismului sunt expuse acestor radiații, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite

radicali liberi. Aceștia pot afecta funcțiile celulelor.

O doză mai mare de 0,5 sievert (Sv) este considerată o doză mare de radiații. Peste acest prag,

efectele adverse devin vizibile imediat sau după cel mult câteva zile. Sistemul imunitar este slăbit, apar

modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne, precum și sistemul nervos central. Când o

persoană absoarbe doze de 1-2 Sv sau mai mari, mortalitatea crește în proporție de 20%, după cum arată

specialiștii în medicina bolilor produse de radiații.

Se știe că un număr de cel puțin 1.800 de copii și adolescenți din zonele cele mai grav afectate din

Belarus au contractat un cancer al tiroidei din cauza accidentului nuclear. Oamenii de știință se tem ca

numărul cazurilor de cancer tiroidian în rândul persoanelor care erau copii sau adolescenți la data

producerii accidentului va ajunge la 8.000 în deceniile următoare. Estimările publicate însă de Organizația

Mondială a Sănătății (OMS) ajung până la 50.000 de cazuri. Profesorul edmund Lengfelder, de la Otto Hug

Strahleninstitut din Munchen, este specialist în medicina bolilor produse de radiații și expert în studiul

accidentului de la Cernobâl. Din 1991, el conduce un centru pentru boli tiroidiene în Belarus și avertizează

asupra celor până la 100.000 de cazuri adiționale de cancer tiroidian apărute în toate grupele de vârstă.

La nivel internațional a fost recunoscută și o altă consecință directă a acestui accident nuclear:

creșterea numărului de cazuri de cancer la sân. Oamenii de știință din Belarus și Ucraina previzionează și o

creștere a numărului de cazuri de tumori uro-genitale, cancer pulmonar și cancer stomacal, atât printre

”lichidatori”, cât și în general, în rândul populației masculine din zonele sever contaminate.

Agenția guvernamentală ucraineană Cernobâl Interinform din Kiev a raportat în martie 2002 că,

din cei 3 milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuți radiațiilor, 84% au fost înregistrați deja ca

suferind de diferite afecțiuni și boli. Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobâl

înființat în Minsk de guvernul din Belarus, media cazurilor de boală este mai ridicată în regiunile

contaminate decât în cele necontaminate.

VI. Vedere de ansamblu asupra evenimentelor

Țara cea mai afectată de dezastru a fost Bielorusia – a cărei graniță este situată la doar 10 km nord

de Cernobâl – unde au căzut aproape 70% din compușii radioactivi eliberați în accident. Un sfert din

suprafața totală a țării a fost contaminată cu cesiu-137. În Rusia, aproape 18 milioane km 2 (1,5% din

suprafața totală) au fost contaminați, în special din jurul orașelor Brianskoe, Tula, Kaluga și Orel.

Restul de 20-30% din totalul depunerilor radioactive s-a răspândit cu precădere în estul si nordul

Europei, Europa Centrală și de Vest și în statele din sud-estul Europei (în România și Bulgaria).

Totalul celor afectați de radiații se ridică la circa 9 milioane de oameni din întreaga Europă, Asia,

chiar și Statele Unite. În total 786 de localități se situează în zonele în care după accident s-a început

monitorizarea radiologică permanentă.

Accidentul de la Cernobâl a avut un impact major și asupra întinselor terenuri agricole din

regiunile învecinate, compuse în special din cernoziom (sol foarte fertil). Depunerile de particule de Cs-137

au afectat întinse suprafețe agricole situate la distanțe până la 300 de km de reactor. În total circa 2,2

milioane hectare de teren agricol din Ucraina, Belarus și Federația Rusă au înregistrat niveluri mari ale

radioactivității. Circa 100.000 de hectare au fost scoase din circuitul agricol și declarate terenuri

neproductive, iar restul incluse într-un program de decontaminare și supraveghere permanentă sau

periodică.

În 1989, 3 ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr.

5 și 6 din complexul centralei nucleare Cernobâl, iar, după intense negocieri, întregul complex a fost închis

pe data de 12 decembrie 2000, costurile dezafectării, estimate la 1,5 miliarde de dolari fiind suportate de

Euratom (40%), Banca Europeană pentru Construcții și Dezvoltare (14,5%), Rusia (15,1%) și Ucraina

(3,4%).

Costurile totale plătite de Rusia ca urmare a acestui dezastru, inclusiv despăgubirile, se ridică la

aproximativ 3,8 miliarde de dolari în perioada 1992-1998.

VII. Urmările dezastrului

Autoritățile sovietice au sperat că nimeni nu va observa, dar la 27 aprilie locuitorii din Prypyat au

fost evacuați. După ce au ascuns adevărul, sovieticii au admis că a avut loc un accident la Cernobâl și că

incendiul de la reactor încă nu era sub control. Expunându-se unui risc foarte mare, pompierii au încercat să

oprească scurgerile de radiații.

Puțini au fost cei care au știut ce s-a întâmplat de fapt. Orașul Prypyat, construit special pentru

muncitorii de la Cernbâl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decât atât, abia pe 23

mai 1986 au început pregatirile pentru a se distribui populației iod pentru a preveni absorbirea iodului

radioactiv – practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja

eliberată în primele 10 zile.

Toate persoanele implicate în acest accident (cei 600 de pompieri, precum și echipa de operare

care a fost implicată în lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre acești oameni au fost expuși unor

doze de radiații între 0,7 și 13 Sv, suferind de așa-numitul Sindrom Acut de Radiații (ARS). Prin urmare, în

decurs de numai câteva ore, acești oameni au fost expuși unui volum de radiații de până la 13.000 de ori

mai mare decât 1milisiervet (doza maximă de radiații la care poate fi expusă populația care trăiește în

apropierea unei centrale nucleare).

Trei oameni muriseră în explozie. Alți 29 au murit în următoarele săptămâni din cauza arsurilor și

a bolilor provocate de radiații. Aproximativ 200 de mii de alți oameni care locuiau în zonele din jur au

primit doze mari de radiații și arsuri. Praful radioactiv a căzut sub formă de ploaie pe toată Ucraina,

Bielorusia și Rusia. Norul a transportat praf chiar și în Siberia, Iran, Arabia, Franța, Italia, etc. Fauna a fost

grav afectată de radioactivitate. Multe defecte de naștere au fost înregistrate în rândul animalelor sălbatice

și domestice, în mod similar copii născuți chiar după accident au avut o incidență neobișnuit de mare de

probleme clinice.

În urma estimărilor s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu

și de iod și 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare

parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate

de vânt, inițial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului și Rusiei, iar într-o mică măsură, în Scandinavia, Polonia,

Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei. În ultimele zile, direcția vântului s-a schimbat, emisiile

radioactive afectând mai ales țările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria și Turcia.

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai, din cauza

schimbării direcției vântului. În noaptea de 1 mai, stațiile ce se ocupau cu măsurarea radioactivității au

transmis că, în anumite zone ale țării, s-au înregistrat valori depășite ale radioactivității. Cel mai ridicat

grad de poluare a fost atins la Iași, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ”sarcofag” de

beton, care oprește radiațiile.

VIII. Concluzii

„Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleara în lanţ, controlată

şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară în care reacţia în lanţ apare într-o fracţiune

de secundă şi este complet necontrolată).”Majoritatea reactorelor nucleare comerciale sunt bazate pe

fisiunea nucleară şi sunt considerate problematice datorită nesiguranţei lor şi riscurilor asupra sănătăţii.

Dar, în ceea ce priveşte producerea de energie electrică, centralele nucleare sunt considerate de majoritatea

oamenilor drept o metodă sigură şi nepoluantă.

Reactorul RMBK a fost construit în Uniunea Sovietică fiind utilizat în centralele nucleare

pentru producerea energiei elecrice din combustibil nuclear. Reactorul de tip RMBK a fost implicat în

dezastrul de la Cernobîl. Reactoarele de tip RMBK au nevoie de apă care să circule continuu prin centrul

lor, atâta vreme cât este prezent combustibilul nuclear. Reactorul de la Cernobîl a avut o pereche de

generatori diesel disponibili, dar aceştia nu se activau imediat- reactoarul a fost pregătit pentru

deconectarea turbinei, iar scopul experimentului a fost acela de a se hotărî dacă turbina în fază regresivă

poate genera suficientă putere ca să alimenteze pompele.

Potrivit Ziua, acest orășel aflat la granița cu Bielorusia care, în 1986, a fost zguduit de unul

dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie și care acum pare să trăiască un soi de renaștere; deși nu

este repopulat cu oameni, ci cu animale, consemnează ziarul La Republica.

Pădurea este populată de mistreți sălbatici, cerbi, vulpi. Printre mulțimea de mărăcini și-au

făcut apariția din nou chiar și bizonul european, aproape pe cale de dispariție la începuturile secolului XX.

Revanșa naturii asupra dezastrului radioactiv a atras atenția oamenilor de știință din toată

lumea, declanșând chiar o diatribă prin rafale de cercetări științifice.

Potrivit unui studiu al profesorului Anders Moller, animalele care populează la ora actuală

regiunea Cernobâl sunt din punct de vedere genetic devastate de radiații. Echipa lui Moller susține că nu au

fost făcute eforturi corespunzătoare la nivel internațional pentru monitorizarea ecosistemelor de la

Cernobâl. Organisme precum OMS și AIEA (Agenția Internațională pentru Energia Atomică) s-ar fi bazat

numai pe ”probe anecdotice”.

”De ce nu s-a făcut nimic pentru a se monitoriza efectele pe termen lung ale radiațiilor

asupra animalelor sălbatice și a ființelor umane?”, se întreabă Moller și colaboratorii săi. Animalele de talie

mare supraviețuiesc grație mutațiilor genetice care le-au modificat rezistența și obiceiurile alimentare. Așa,

de pildă, lupii, care încep să reapară prin păduri fiind de talie mai mică față de cei normali. Teste științifice

au demonstrat că funcționarea organelor lor a fost acum modificată genetic din cauza radiațiilor.

Acum la mai bine de 20 de ani de la tragicul accident ar trebui să stăm o clipă și să ne amintim cât

de marcant a fost pentru omenire Cernobâl-ul în urmă cu 29 de ani, pe data de 26 aprilie 1986 la ora locală

1 si 23 de minute.

IX. Bibliografie

1) Petrică Sandu, editura Planeta 2000, Radionuclizi-radioactivitate-radioprotecție;

2) Sandor Csegzi, editura Didactică și Pedagogică 2007, Radioactivitatea în curbura carpatică-

Radonul din locuințe;

3) Karin Popa, Doina Humelnicu, Alexandru Cecal, editura Matrixrom 2005, Radioactivitatea

mediului înconjurător;

4) http://www.referat.ro/referate/Radioactivitate_7577.html

5) http://www.referat.ro/referate/Poluarea_radioactiva_7658.html

6) http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cernob-l-povestea-dezastrului-urss

7) http://www.descopera.ro/dnews/11560919-de-ce-locuiesc-oameni-in-hiroshima-si-nagasaki-

dar-nu-si-in-cernobal

8) http://cultural.bzi.ro/totul-despre-accidentul-nuclear-de-la-cernobil-foto-video-530

9) http://adevarul.ro/locale/iasi/cernobil-manipulare-nuclear-1_531cad0d0d133766a8c01243/

index.html

10) http://www.ziare.com/cultura/documentar/lichidatorii-oamenii-de-sacrificiu-de-la-cernobil-

documentar-1338942

11) https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-accidentului-nuclear-de-la-cernobil/

12) http://www.dcnews.ro/cat-de-mare-a-fost-iradierea-de-la-cernobil-in-romania-cum-ne-

aparam-de-radiatii_310035.html