Politicile UE

25
Capitolul 1 Conceptul de Uniune Europeană Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era decât un vis al filozofilor și vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea „Statelor Unite ale Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost însă spulberat de groaznicele războaie care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX. O nouă formă de speranță a luat însă naștere din ruinele celui de-al doilea război mondial. Cei care au opus rezistență totalitarismului în timpul celui de-al doilea război mondial erau hotărâți să pună capăt antagonismului internațional și rivalităților în Europa și astfel să creeze condițiile necesare unei păci durabile. Între 1945 și 1950, câțiva oameni de stat, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi și Winston Churchill și-au pus în gând să convingă cetățenii de necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a Europei Occidentale, bazate pe interese comune și fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept și egalitatea între toate țările membre. Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al Franței) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Astfel, țările care odinioară se confruntau pe câmpul de luptă decid să plaseze producția de cărbune și oțel sub responsabilitatea unei autorități supreme comune. Din punct de vedere practic, dar și simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat în instrument al păcii și reconcilierii. 1

description

UE

Transcript of Politicile UE

Page 1: Politicile UE

Capitolul 1

Conceptul de Uniune Europeană

Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era decât un

vis al filozofilor și vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea „Statelor Unite ale

Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost însă spulberat de groaznicele

războaie care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX.

O nouă formă de speranță a luat însă naștere din ruinele celui de-al doilea război mondial.

Cei care au opus rezistență totalitarismului în timpul celui de-al doilea război mondial erau

hotărâți să pună capăt antagonismului internațional și rivalităților în Europa și astfel să creeze

condițiile necesare unei păci durabile. Între 1945 și 1950, câțiva oameni de stat, precum Robert

Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi și Winston Churchill și-au pus în gând să

convingă cetățenii de necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a

Europei Occidentale, bazate pe interese comune și fondate pe tratate, care ar garanta statul de

drept și egalitatea între toate țările membre.

Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al

Franței) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

(CECO). Astfel, țările care odinioară se confruntau pe câmpul de luptă decid să plaseze

producția de cărbune și oțel sub responsabilitatea unei autorități supreme comune. Din punct de

vedere practic, dar și simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat în instrument al păcii și

reconcilierii.

Reunificarea continentului european

După căderea Zidului Berlinului în 1989, Uniunea Europeană a fost cea care încurajat

reunificarea Germaniei. În 1991, odată cu prăbușirea Imperiului Sovietic, fostele țări comuniste

din Europa Centrală și de Est decid, la rândul lor, după ce timp de decenii s-au aflat sub tutela

Pactului de la Varșovia, că viitorul lor este legat de cel al marii familii a națiunilor democratice

din Europa.

Procesul de extindere continuă și astăzi. Astfel, în timp ce Turcia și Croația au început

negocierile de aderare în octombrie 2005, o serie de țări din Balcani și-au depus și ele

candidatura, ceea ce ar putea duce, într-o bună zi, la aderarea efectivă a acestora la marea familie

europeană.

1

Page 2: Politicile UE

Siguranța și securitatea

În secolul XXI, Europa încă se mai confruntă cu probleme de siguranță și securitate. De

aceea, UE trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta siguranța și securitatea statelor sale

membre. În acest scop, UE trebuie să colaboreze constructiv cu regiunile aflate dincolo de

granițele sale, respectiv țările din Balcani, din Africa de Nord, din Caucaz și din Orientul

Mijlociu. UE trebuie, de asemenea, să își apere interesele militare și strategice, prin colaborarea

cu aliații săi, în special cu NATO și prin dezvoltarea unei veritabile politici europene comune de

securitate și de apărare.

Securitatea internă și externă sunt două fețe ale aceleiași monede. Combaterea

terorismului și a crimei organizate necesită o colaborare strânsă între forțele polițienești din toate

țările UE. Crearea unui „spațiu de libertate, securitate și justiție” în sânul UE, unde fiecare

cetățean are acces egal la justiție și este protejat de lege, constituie o nouă provocare la nivel

european, necesitând o coordonare sporită a acțiunilor întreprinse de autoritățile naționale.

Organisme precum Europol, Oficiul European de Poliție, și Eurojust, care promovează

cooperarea între procurori, judecători și ofițeri de poliție din țările membre ale UE, sunt chemate

să joace un rol mai activ și mai eficient.

Solidaritatea economică și socială

Cu toate că, la origine, Uniunea Europeană a fost creată pentru a realiza un obiectiv

politic pacificator, aspectul economic a fost totuși cel care a reușit să dinamizeze și să

încununeze cu succes această construcție europeană.

La ora actuală, tendințele demografice în UE nu sunt foarte favorabile, în comparație cu

celelalte state ale lumii. De aceea, statele membre trebuie să se apropie tot mai mult, pentru a

asigura creșterea economică și pentru a se menține competitive la nivel mondial. Nici un stat

membru nu este pregătit să facă față, singur, concurenței pe plan mondial în domeniul

comerțului. Astfel, piața unică oferă întreprinderilor europene o platformă vitală, asigurându-le

competitivitatea pe piețele mondiale.

Cu toate acestea, acest spațiu de liberă concurență la nivel european trebuie să aibă drept

corolar solidaritatea națiunilor europene. Aceasta are consecințe pozitive asupra cetățenilor

europeni: prin urmare, atunci când cetățenii din unele regiuni ale Europei sunt victime ale

inundațiilor sau ale altor calamități naturale, bugetul UE prevede fonduri de asistență în acest

sens. Fondurile structurale, gestionate de Comisia Europeană, încurajează și sporesc eforturile

depuse de autoritățile naționale și locale ale țărilor membre pentru a reduce inegalitățile între 2

Page 3: Politicile UE

diversele regiuni ale UE. Mijloacele financiare de la bugetul UE și creditele oferite de Banca

Europeană de Investiții (BEI) sunt alocate pentru a îmbunătăți infrastructura de transporturi (de

exemplu, extinderea rețelei de autostrăzi și a infrastructurii feroviare de mare viteză), contribuind

astfel la promovarea unor regiuni și la stimularea schimburilor comerciale transeuropene. Astfel,

succesul economic al UE se va manifesta, în parte, prin capacitatea pieței sale unice, de 500 de

milioane de consumatori, de a satisface interesele unui număr cât mai mare de consumatori și

întreprinderi.

Identitatea și diversitatea în contextul globalizării

Societățile postindustriale ale Europei devin tot mai complexe. Astfel, deși nivelul de trai

al cetățenilor europeni nu a încetat să crească, diferențe semnificative între bogați și săraci

persistă. La rândul ei, extinderea a accentuat și mai mult aceste diferențe, întrucât noile state

membre au intrat în UE având un nivel de trai sub media europeană. De aceea, colaborarea

statelor membre este crucială pentru a se reuși reducerea acestor diferențe.

Totuși, toate aceste eforturi nu au fost realizate în detrimentul identității culturale și

lingvistice a statelor europene. Dimpotrivă, activitățile întreprinse de instituțiile europene au

contribuit la realizarea creșterii economice, având în vedere particularitățile regionale și bogata

diversitate culturală și tradițională a țărilor membre.

După jumătate de secol de construcție europeană, UE în ansamblul său este mai

impunătoare decât fiecare stat membru luat separat: ea exercită o influență economică, socială,

tehnologică, comercială și politică mult mai mare decât dacă acestea ar fi trebuit să acționeze

individual. Faptul că UE întreprinde acțiuni comune și se exprimă printr-o singură voce

constituie o valoare adăugată incontestabilă pentru Europa.

Valorile Uniunii Europene

UE își dorește să promoveze valorile umaniste și progresiste și să garanteze că ființa

umană este stăpânul și nu victima schimbărilor majore care au loc la nivel global. Nevoile

cetățenilor nu pot fi satisfăcute doar prin intermediul mecanismelor de piață și nici nu pot fi

impuse în mod unilateral.

De aceea, UE pledează pentru acea viziune a omenirii sau acel model de societate care

este susținut de majoritatea cetățenilor săi. Europenii se mândresc cu patrimoniul bogat de valori,

printre care se numără drepturile omului, solidaritatea socială, libertatea întreprinderii,

3

Page 4: Politicile UE

distribuirea echitabilă a roadelor creșterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea

diversității culturale, lingvistice și religioase și o sinteză armonioasă a tradiției și a progresului.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în decembrie 2000 la

Nisa, cuprinde toate drepturile recunoscute la ora actuală de statele membre și de cetățenii UE.

Aceste valori creează un sentiment de apartenență la aceeași familie europeană. Un exemplu bun

în acest sens îl constituie abolirea pedepsei cu moartea în toate statele UE.

4

Page 5: Politicile UE

Capitolul 2Modul de funcționare al Uniunii Europene

Mai mult decât o confederație de state, mai puțin decât un stat federal, Uniunea

Europeană este o construcție nouă care nu intră în nici o categorie juridică tradițională. Se

fondează pe un sistem politic original, în continuă evoluție de peste cincizeci de ani.

Tratatele (ce constituie legislația primară) sunt la baza a numeroase acte juridice (numite

„secundare”) care au incidență directă asupra vieții cotidiene a cetățenilor Uniunii. Este, în

special, cazul regulamentelor, directivelor și recomandărilor adoptate de instituțiile UE.

Aceste legi, precum și politicile Uniunii în general, sunt rezultatul deciziilor luate de

triunghiul instituțional format din Consiliu (care reprezintă guvernele naționale), Parlamentul

European (care reprezintă cetățenii) și Comisia Europeană (instituție independentă de guvernele

statelor membre, garantă a interesului colectiv al europenilor).

a) Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri) este principala instituție de decizie a

Uniunii. Președinția Consiliului este deținută prin rotație de câte un stat membru, pe o perioadă

de șase luni. Consiliul reunește câte un ministru din fiecare stat membru, în funcție de domeniul

înscris pe ordinea de zi: afaceri externe, agricultură, industrie, transport, mediu etc.

Consiliul are putere legislativă, pe care o împarte cu Parlamentul European prin

„procedura de codecizie”. În plus, Consiliul și Parlamentul sunt responsabile în egală măsură de

adoptarea bugetului Uniunii. Consiliul încheie, de asemenea, acordurile internaționale negociate

în prealabil de către Comisie. În conformitate cu tratatele, deciziile Consiliului sunt adoptate cu

majoritate simplă, majoritate calificată sau în unanimitate, în funcție de domeniul abordat.

În domenii esențiale, ca modificarea tratatelor, lansarea unei noi politici comune sau

aderarea unui nou stat, Consiliul trebuie să decidă în unanimitate.

În celelalte cazuri, se folosește majoritatea calificată, ceea ce înseamnă că o decizie a

Consiliului este adoptată numai în cazul în care obține un număr minim de voturi favorabile.

Numărul voturilor atribuite fiecărui stat membru reflectă aproximativ mărimea populației

acestuia.

Consiliul European se reunește, în principiu, de patru ori pe an, și este prezidat de șeful

statului sau guvernului care deține președinția Consiliului Uniunii Europene la momentul

respectiv. Președintele Comisiei Europene participă ca membru de drept.

5

Page 6: Politicile UE

Prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European a devenit oficial inițiatorul

principalelor politici ale Uniunii și arbitru în problemele dificile care nu au fost soluționate în

cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Consiliul European abordează, de asemenea, probleme de actualitate internațională, prin

intermediul politicii externe și de securitate comune (PESC), expresie a unei diplomații comune

a statelor membre.

b) Parlamentul European

Parlamentul European este ales prin vot și reprezintă cetățenii Uniunii. El controlează din

punct de vedere politic activitățile Uniunii și participă la procesul legislativ. Începând cu 1979,

membrii săi sunt aleși direct, prin vot universal, la fiecare cinci ani.

Sesiunile plenare ale Parlamentului European se țin, în principiu, la Strasbourg, iar cele

suplimentare, la Bruxelles. Cele douăzeci de comitete ale Parlamentului, care pregătesc sesiunile

plenare, precum și grupurile sale politice, se reunesc de obicei la Bruxelles. Secretariatul General

are sediul la Luxemburg și la Bruxelles.

Parlamentul își exercită puterea legislativă la trei niveluri.

Prin intermediul procedurii „de cooperare”, introdusă în 1987 prin Actul Unic

European, Parlamentul European participă la elaborarea directivelor și a regulamentelor,

pronunțându-se asupra propunerilor Comisiei Europene, care pot fi modificate în funcție de

poziția Parlamentului.

Tot din 1987, prin procedura de „aviz conform” sunt supuse ratificării de către

Parlament acordurile internaționale, negociate de Comisie, precum și orice nouă extindere a

Uniunii.

Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, a introdus procedura de „codecizie”,

care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul în ceea ce privește legiferarea în

domenii importante, inclusiv libera circulație a lucrătorilor, piața internă, educație, cercetare,

mediu, rețele transeuropene, sănătate, cultură, protecția consumatorului etc. Tratatul prevede

totuși o procedură de conciliere.

De asemenea, Parlamentul European împarte cu Consiliul responsabilitatea privind adoptarea

bugetului Uniunii. Parlamentul poate respinge propunerea de buget, lucru care s-a întâmplat deja

de mai multe ori. În acest caz, întreaga procedură bugetară trebuie reîncepută. Comisia

Europeană propune proiectul de buget, care este apoi dezbătut de Consiliu și Parlament.

Parlamentul și-a folosit din plin puterile bugetare pentru a influența politicile Uniunii.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Parlamentul European este instituția de control

democratic al Uniunii. Acesta dispune de puterea de a demite Comisia prin adoptarea unei

moțiuni de cenzură cu o majoritate de două treimi. De asemenea, supraveghează gestionarea 6

Page 7: Politicile UE

politicilor UE prin întrebări orale și scrise adresate Comisiei și Consiliului. În final, președintele

în exercițiu al Consiliului European informează Parlamentul cu privire la deciziile luate de

Consiliu.

c) Comisia Europeană

Comisia este al treilea element al triunghiului instituțional care administrează și conduce

Uniunea Europeană. Membrii acesteia sunt numiți pe o perioadă de cinci ani, de comun acord de

către statele membre și aprobați de Parlamentul European. Comisia este responsabilă în fața

Parlamentului, care îi poate cere, printr-o moțiune de cenzură, să demisioneze colectiv.

Comisia se bucură de o independență considerabilă în exercitarea atribuțiilor. Ea

reprezintă interesul comun și nu trebuie să primească instrucțiuni de la nici un guvern național.

„Gardian al tratatelor”, Comisia veghează la aplicarea regulamentelor și a directivelor adoptate

de Consiliu și Parlament și poate recurge la calea contencioasă în fața Curții de Justiție în caz de

neaplicare a dreptului comunitar.

În calitate de braț executiv al Uniunii, Comisia pune în aplicare deciziile luate de Consiliu

în domenii ca politica agricolă comună. Ea dispune de o mare putere în gestionarea politicilor

comune, al căror buget îi este încredințat: cercetare și tehnologie, ajutor pentru dezvoltare,

dezvoltare regională etc.

Comisia este asistată de o administrație formată din 36 de direcții generale (DG-uri) și

servicii, care sunt repartizate în principal la Bruxelles și Luxemburg.

7

Page 8: Politicile UE

Capitolul 3Politicile Uniunii Europene

Scopul principal al politicilor de solidaritate este acela de a sprijini finalizarea pieții unice

(a se vedea Capitolul 6, „Piața unică”) și de a corecta orice dezechilibre prin măsuri structurale,

venind astfel în sprijinul regiunilor defavorizate sau al sectoarelor industriale care întâmpină

dificultăți. Nevoia imperativă de solidaritate între statele și între regiunile UE a devenit încă mai

stringentă ca urmare a recentei aderări a celor 12 noi țări membre cu venituri sensibil inferioare

mediei UE. În același timp, UE are datoria să contribuie la restructurarea acelor sectoare

economice care au fost grav afectate de creșterea rapidă a concurenței internaționale.

A. Ajutor regional

Politica regională a UE se bazează pe transferuri de fonduri dinspre țările bogate spre cele

sărace. Aceste fonduri sunt folosite pentru încurajarea dezvoltării în regiunile defavorizate,

pentru revitalizarea zonelor industriale aflate în declin, pentru sprijinirea inserției profesionale a

tinerilor și a șomerilor de lungă durată, pentru modernizarea agriculturii și pentru ajutorarea

zonelor rurale defavorizate.

Fondurile alocate acțiunilor regionale în perspectiva financiară pentru 2007-2013 se

concentrează asupra următoarelor trei obiective:

Convergență. Scopul este acela de a ajuta țările și regiunile cele mai slab

dezvoltate să se alinieze mai rapid la media europeană, prin îmbunătățirea condițiilor pentru

creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Acest obiectiv poate fi realizat doar investind

în capitalul fizic și uman, în inovație, în societatea cunoașterii, în adaptabilitatea la nou, în

protecția mediului și în eficiența administrativă.

Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă. Ținta este creșterea

competitivității, a nivelurilor ocupării forței de muncă și a atractivității regiunilor. (Nu sunt

vizate aici zonele cel mai puțin dezvoltate.) Metoda de îndeplinire a acestui obiectiv este aceea

de a anticipa schimbările economice și sociale și de a promova inovația, spiritul întreprinzător,

protecția mediului, accesibilitatea, adaptabilitatea și dezvoltarea unor piețe ale forței de muncă

mai favorabile incluziunii sociale.

Cooperare teritorială europeană. Scopul este intensificarea cooperării

transfrontaliere, transnaționale și interregionale. UE urmărește prin aceasta promovarea unor

soluții comune la problemele de aceeași natură întâlnite de autoritățile vecine, în sectoare precum

dezvoltarea urbană, rurală și costieră, cultivarea relațiilor economice și stabilirea unor rețele între

întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).

8

Page 9: Politicile UE

Aceste obiective vor fi finanțate cu fonduri specifice ale UE, care fie se vor adăuga la

contribuțiile existente ce provin din sectorul privat și din partea administrației naționale și

regionale, fie vor stimula investițiile din aceste direcții. Aceste fonduri sunt cunoscute sub

numele de fonduri structurale și de coeziune.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), primul dintre fondurile

structurale, finanțează consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, prin reducerea

disparităților dintre regiuni, prin sprijinirea dezvoltării structurale și a ajustării structurale a

economiilor regionale, inclusiv în vederea reconversiei zonelor industriale aflate în declin.

Fondul Social European (FSE), cel de-al doilea fond structural, finanțează

inițiative destinate formării profesionale și creării de locuri de muncă.

Pe lângă fondurile structurale, există fondul de coeziune, folosit pentru finanțarea

proiectelor referitoare la infrastructura de transport și la protecția mediului înconjurător în acele

state membre ale UE în care indicele PIB pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media

UE.

B. Politica agricolă comună (PAC)

Obiectivele PAC, astfel cum au fost stipulate în Tratatul de la Roma din 1957, au fost în

mare parte îndeplinite: asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă;

stabilizarea pieței; aprovizionarea consumatorilor la prețuri rezonabile; modernizarea

infrastructurii agricole. Și alte principii adoptate de-a lungul timpului au funcționat bine.

Consumatorii se bucură de siguranța ofertei, iar prețurile produselor agricole sunt menținute la

un nivel stabil, protejate de fluctuațiile de pe piața mondială. Bugetul destinat PAC este cunoscut

sub numele de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA).

Cu toate acestea, PAC a fost o victimă a propriei sale reușite. Producția a crescut mult

mai rapid decât consumul, exercitând o presiune considerabilă asupra bugetului UE. Pentru a

rezolva această problemă, politica agricolă a trebuit redefinită. Această reformă începe să dea

rezultate. Producția a fost încetinită. Agricultorii sunt în prezent încurajați să folosească metode

agricole durabile care să ocrotească mediul, să protejeze zonele rurale și să contribuie la

ameliorarea calității și siguranței alimentare.

Noul rol al populației agricole este acela de a asigura un anumit nivel al activității

economice în fiecare zonă rurală și de a proteja diversitatea peisajului rural european. Această

diversitate, împreună cu relația armonioasă a oamenilor cu natura, recunoscută ca o veritabilă

„civilizație rurală”, constituie o parte importantă a identității europene.

Uniunea Europeană ar dori ca Organizația Mondială a Comerțului (OMC) să pună mai

mult accent asupra calității alimentelor, să sublinieze principiul precauției și să urmărească

bunăstarea animalelor. De asemenea, Uniunea Europeană a început reforma politicii sale în 9

Page 10: Politicile UE

domeniul pescuitului. Scopul este de a reduce supraîncărcarea flotelor sale de pescuit, de a

proteja stocurile de pește și de a asigura sprijinul financiar ce le-ar permite comunităților de

pescari să întreprindă și alte activități economice.

C. Dimensiunea socială

Scopul politicii sociale a UE este de a corecta inegalitățile cele mai evidente din cadrul

societății europene. Fondul Social European (FSE) a fost înființat în 1961 pentru a încuraja

crearea de locuri de muncă și pentru a ajuta lucrătorii în transferul lor dinspre un gen de ocupație

și/sau dinspre o zonă geografică spre alta.

Sprijinul financiar nu este singura metodă prin care UE caută să amelioreze condițiile

sociale în Europa. Ajutorul financiar în sine nu ar putea rezolva toate problemele antrenate de

recesiunea economică sau de subdezvoltarea regională. Mai presus de orice, efectele dinamice

ale creșterii sunt cele care trebuie să încurajeze progresul social. Aceste efecte trebuie încurajate

printr-o legislație care să garanteze un set minimal dar consistent de drepturi. Unele dintre aceste

drepturi sunt înscrise în tratatele fundamentale, ca de pildă dreptul femeilor și bărbaților la

remunerație egală pentru aceeași muncă prestată. Altele sunt stabilite prin directive referitoare la

protecția lucrătorilor (normele privind sănătatea și siguranța la locul de muncă) și standarde

esențiale de siguranță.

În 1991, Consiliul European de la Maastricht a adoptat Carta comunitară a drepturilor

sociale fundamentale, stabilind drepturile de care trebuie să se bucure toți lucrătorii din UE:

libera circulație; o compensație echitabilă; condiții mai bune de muncă; protecție socială; dreptul

de asociere și de negociere colectivă; dreptul la formare profesională; tratament egal pentru

femei și bărbați; informarea, consultarea și participarea lucrătorilor; protecția sănătății și a

siguranței la locul de muncă; protecția copiilor, a persoanelor în vârstă și a persoanelor cu

handicap. Carta a fost integrată în Tratatul de la Amsterdam în luna iunie 1997, iar acum se

aplică în toate statele membre.

Politicile de inovație

Activitățile Uniunii Europene au un efect direct asupra vieții cotidiene a cetățenilor ei,

întrucât abordează provocările reale cu care se confruntă societatea: protecția mediului, sănătate,

inovație tehnologică, energie etc.

a. Protecția mediului și dezvoltarea durabilă

10

Page 11: Politicile UE

Activitatea UE în domeniul protecției mediului se bazează pe programul de acțiune

intitulat „Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră”. Acesta cuprinde perioada 2001-2010 și

subliniază nevoia de:

atenuare și de încetinire a schimbărilor climaterice și a încălzirii globale;

protejare a habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice;

tratare a problemelor legate de mediu și sănătate;

conservare a resurselor naturale și de administrare eficientă a deșeurilor.

Pe tot parcursul perioadei la care se referă acest program, ca și cele cinci programe care l-au

precedat, de-a lungul a peste 30 de ani de stabilire a standardelor, UE a introdus un sistem

cuprinzător de protecție a mediului.

Problemele abordate sunt extrem de variate: poluare fonică, deșeuri, protejarea habitatelor

naturale, gaze de eșapament, produse chimice, accidente industriale, calitatea apei de scăldat și

crearea unei rețele europene de informare și asistență pentru urgențe, care să acționeze în cazul

declanșării unor dezastre ecologice de tipul incendiilor forestiere sau resturilor de hidrocarburi

provenite din accidente navale sau de exploatare petrolieră în larg.

Recent, temerile exprimate privind efectele nocive ale poluării asupra sănătății au fost

examinate în planul de acțiune pentru protecția mediului și a sănătății pentru perioada

2004-2010. Acest plan stabilește legătura dintre sănătate, mediu și politicile din domeniul

cercetării.

Reglementările europene stabilesc același nivel de protecție pe întreg teritoriul UE, dar sunt

îndeajuns de flexibile încât să ia în considerare circumstanțele de la nivel local. Sistemul de

reglementare este de asemenea actualizat în permanență. De exemplu, s-a hotărât revizuirea

legislației privind substanțele chimice și înlocuirea unor reglementări mai vechi, care fuseseră

dezvoltate independent, în diferite etape, cu un sistem unic pentru înregistrarea, evaluarea și

autorizarea substanțelor chimice (REACH).

Acest sistem se bazează pe o bază centrală de date, care va fi administrată de o nouă Agenție

Europeană pentru Substanțe Chimice, cu sediul la Helsinki. Scopul este acela de a evita

contaminarea aerului, apei, solului sau imobilelor, de a proteja biodiversitatea și de a îmbunătăți

sănătatea și siguranța cetățenilor UE, păstrând în același timp nivelul de competitivitate al

industriei europene.

b. Inovația tehnologică

Fondatorii Uniunii Europene aveau dreptate să considere că prosperitatea viitoare a

Europei va depinde de capacitatea ei de a rămâne un lider mondial în domeniul tehnologic. Știau

ce avantaje pot apărea prin reunirea cercetării europene sub o umbrelă comună. Astfel, în 1958, 11

Page 12: Politicile UE

în paralel cu CEE, au înființat Euratom - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Scopul

acestei comunități era de a facilita pentru statele membre ale UE exploatarea în comun, în

scopuri pașnice, a energiei nucleare. Ca parte a acestor eforturi, a fost creat un Centru Comun de

Cercetare (CCC), compus din nouă institute aflate în patru locații distincte: Ispra (Italia),

Karlsruhe (Germania), Petten (Țările de Jos) și Geel (Belgia).

Cu toate acestea, pe măsură ce inovația a căpătat avânt, cercetarea europeană a trebuit să

se diversifice, adunând laolaltă oameni de știință și cercetători din domenii cât mai variate cu

putință. UE a trebuit să găsească noi metode de a finanța munca acestora și noile aplicații

industriale ale descoperirilor lor.

Cercetarea comună la nivelul UE a fost concepută pentru a completa programele

naționale de cercetare. Ea se concentrează asupra proiectelor care aduc laolaltă un număr de

laboratoare din mai multe țări europene. De asemenea, sprijină cercetarea fundamentală în

domenii precum fuziunea termonucleară controlată (o sursă potențial inepuizabilă de energie

pentru secolul al XXI-lea). În plus, încurajează cercetarea și dezvoltarea tehnologică în

industrii-cheie, precum sectorul electronicii și calculatoarelor, care se confruntă cu o concurență

acerbă din afara Europei.

Finanțarea cercetării UE se face în principal prin intermediul unei serii de

programe-cadru. Cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare

tehnologică acoperă perioada 2007-2013. Cea mai mare parte a bugetului de peste 50 miliarde

de euro va fi dirijată spre domenii precum sănătatea, sectorul alimentar, cel agricol, al

tehnologiilor informației și comunicațiilor, al nanoștiințelor, cel energetic, al protecției mediului,

al transporturilor, al securității, cel spațial și spre științele socioeconomice. Alte programe

suplimentare vor promova idei, oameni și abilitățile lor, prin intermediul cercetării aflate la

granițele dintre domeniile cunoașterii științifice, prin sprijinirea cercetătorilor în dezvoltarea

carierei lor profesionale și prin stimularea cooperării internaționale.

c. Energie

Combustibilii fosili – petrol, gaze naturale și cărbune – reprezintă 80 % din consumul

energetic în UE. Un procent important din cantitatea necesară de combustibil fosil se importă din

afara UE. În prezent, 50 % din necesarul de gaze naturale și petrol se importă, iar această

dependență ar putea ajunge la 70 % până în 2030. UE va deveni astfel mai vulnerabilă la

întreruperea alimentării sau la explozii ale prețurilor cauzate de crize internaționale. Un alt motiv

pentru reducerea consumului de combustibili fosili este acela de a tempera procesul de încălzire

globală.

12

Page 13: Politicile UE

Va trebui ca în viitor să fie luate diferite măsuri, precum economisirea energiei prin

utilizarea ei într-un mod mai inteligent, dezvoltarea unor surse alternative de energie (în Europa

este vorba în special despre surse regenerabile de energie) și încurajarea cooperării

internaționale. Consumul de energie ar putea scădea cu o cincime până în 2020 dacă s-ar

schimba comportamentul consumatorilor și dacă tehnologiile de ameliorare a eficienței

energetice ar fi întrebuințate la maximum.

Politici de susținere a pieței unice

a. Transportul

Activitatea Uniunii Europene a vizat mai ales libertatea de a presta servicii în domeniul

transporturilor terestre, în special accesul liber pe piața transporturilor internaționale și

activitățile de cabotaj, care constau în a permite accesul transportatorilor nerezidenți pe piața

națională de transport a statelor membre ale Uniunii Europene. Au fost luate decizii în vederea

armonizării condițiilor de concurență în domeniul transporturilor rutiere, în special a condițiilor

privind accesul la profesie și la piața de muncă, libertatea de stabilire și de a presta servicii,

timpul de conducere și siguranța rutieră.

Politica comună în ceea ce privește transportul aerian trebuie să facă față efectelor

concurenței mondiale. Liberalizarea spațiilor aeriene europene este realizată în etape, rezultatul

acestui fapt fiind o mai mare flexibilitate a modului în care marile companii aeriene își împart

între ele aceste spații, accesul reciproc pe piețe și libertatea fixării tarifelor. La aceasta se adaugă

clauzele de protecție referitoare la responsabilitățile serviciului public aerian și la imperativele

amenajării teritoriului.

Transporturile maritime sunt supuse regulilor concurenței care se aplică atât armatorilor

europeni, cât și celor care navighează sub pavilionul unor state terțe. Aceste reguli vizează

combaterea politicilor tarifare neloiale (pavilioane de complezență), dar, de asemenea, urmăresc

să facă față gravelor dificultăți cu care se confruntă industria șantierelor navale din Europa.

b. Concurența

Prezentă în Tratatul de la Roma, politica comună a concurenței este corolarul

indispensabil al aplicării regulilor libertății comerciale în cadrul pieței unice europene. Această

politică este pusă în aplicare de către Comisia Europeană, care, alături de Curtea de Justiție,

veghează la respectarea ei.

Această politică a apărut pentru a împiedica orice înțelegere între companii, orice ajutor

public sau monopol abuziv susceptibile să denatureze libera concurență în cadrul pieței unice.13

Page 14: Politicile UE

Orice înțelegere care cade sub incidența regulilor Tratatului trebuie notificată Comisiei

Europene de către companiile sau organismele implicate. Comisia poate aplica în mod direct o

amendă companiilor care nu respectă regulile concurenței sau care omit să adreseze notificarea

cerută.

În cazul unui ajutor public ilegal sau în absența notificării acordării unui astfel de ajutor,

Comisia Europeană poate solicita rambursarea acestuia de către beneficiar. Orice fuziune sau

preluare care ar putea genera o situație de poziție dominantă într-un sector anume trebuie

notificată Comisiei.

c. Protecția consumatorului

Politica privind protecția consumatorului în Uniunea Europeană permite cetățenilor

europeni să facă cumpărături în deplină siguranță în toate statele membre. Toți consumatorii

beneficiază de același nivel ridicat de protecție. Produsele alimentare și nealimentare sunt supuse

unor teste efectuate în scopul verificării faptului că sunt de cea mai înaltă calitate. Uniunea

Europeană întreprinde măsuri pentru a preveni riscul înșelării consumatorului de către

comercianți lipsiți de scrupule sau de către o publicitate mincinoasă sau înșelătoare. Drepturile

consumatorului sunt protejate, acesta putând cere despăgubiri oriunde pe teritoriul Uniunii

Europene, fie că și-a făcut cumpărăturile într-un magazin, prin poșta electronică, prin telefon sau

pe internet.

Politica de azil și imigrație

Europa se mândrește cu tradiția sa umanitară de a primi străini și de a oferi azil pentru

refugiați. În prezent, guvernele statelor Uniunii Europene trebuie să facă față unui număr

crescând de imigranți, atât cu statut legal, cât și ilegal, într-un spațiu lipsit de frontiere interne.

Guvernele UE au hotărât armonizarea reglementărilor în acest domeniu astfel încât

cererile de azil să fie examinate conform unor principii de bază recunoscute în întreaga Uniune

Europeană. În 1999, statele Uniunii și-au fixat ca obiectiv adoptarea unei proceduri comune în

materie de azil și acordarea unui statut egal pe tot cuprinsul Uniunii Europene persoanelor care

au obținut azilul. Au fost adoptate anumite măsuri tehnice, cum ar fi stabilirea unor standarde

minime pentru acceptarea solicitanților de azil și pentru acordarea statutului de refugiat.

A fost creat, de asemenea, Fondul European pentru Refugiați, cu un buget anual de 114

milioane de euro. În ciuda cooperării la scară largă dintre guvernele naționale, crearea unei

politici comune în materie de azil și imigrație rămâne un obiectiv de atins.

14

Page 15: Politicile UE

BIBLIOGRAFIE

Cursuri, tratate, monografii:

A. Autori români

1. Scăunaș Stelian, Uniunea Europeană. Constucție, reformă, instituții, drept,

Editura C.H. Beck București, 2008.

2. Mazilu Dumitru, Integrare europeană, drept comunitar și instituții europene.

Curs, ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2005

3. Jinga Ion, Popescu Andrei, Integrarea Europeană, Dicționar de termeni

comunitari, Editura Lumina Lex, București, 2000.

4. Fuerea Augustin, Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,

București, 2002.

5.

B. Autori străini

1. Nello Susan Senior, The European Union, economisc, policies and history,

Editura McGraw Hill, Berkshire, 2005.

Articole publicate în reviste de specialitate

1. Ținca Ovidiu, Un grad nou de juristicție în Uniunea Europeană: Tribunalul

Funcției Publice, publicat în Revista Română de Drept Comunitar, nr.1/2007, București,2007.

15