Politici publice

Stabilirea agendei de politică publică

Etapele modelului procesual

• Stabilirea agendei• Formularea alternativelor• Decizia• Implementarea politicilor• Evaluarea

Stabilirea agendeiDefiniţii:• Agenda poate fi definită ca o listă de itemi pentru

acţiune, lucruri ce trebuie făcute.• Stabilirea agendei poate fi definită ca procesul prin

care guvernul recunoaşte o problemă ca fiind problemă de politici publice.

• În cadrul curentului pluralist, stabilirea agendei a fost considerată a fi procesul prin care cererile diverselor grupuri din populaţie sunt traduse în itemi sau teme care concurează pentru atenţia oficialilor publici.

• J. Kingdon oferă o definiţie neutră a agendei, ca o listă a subiectelor sau problemelor cărora oficialii guvernamentali, precum şi persoanele din afara structurilor guvernamentale care sunt apropiaţi le acordă atenţie la un moment dat.

Tipuri de agende de politică publică

• W. Cobb şi Charles D. Edler, au identificat două tipuri de agende: agenda sistemică şi cea instituţională.

• Agenda sistemică include toate problemele care sunt percepute în mod obişnuit de membrii comunităţii politice ca necesitând atenţie publică şi ca implicând aspecte în cadrul jurisdicţiei legitime a autorităţii administrative existente. Pe agenda sistemică are lor iniţierea temei, specificarea soluţiei, extinderea suportului pe această temă.

• Agenda instituţională reprezintă acea listă explicită de itemi pentru a fi considerate activ şi serios din partea decidenţilor cu autoritate.

Iniţierea agendeiDiferite tipuri de stabilire a agendei în funcţie de regimul politic al

ţărilor:• Iniţierea externă apare în cazul societăţilor liberale, pluraliste, în

care grupurile exterioare au un rol cheie. • Mobilizarea apare în cazul regimurilor totalitare în care se anunţă

tema mai întâi pe agenda instituţională şi apoi se caută sprijin pe agenda sistemică.

• Iniţierea internă se întâlneşte în regimurile birocratice autoritare în care rolul cheie este deţinut de grupuri cu acces special la factori de decizie. În acest caz, sprijinul popular, agenda sistemică are o importanţă redusă.

Critica adusă acestui model este supra-generalizarea – deşi există legături între tipul regimului şi stabilirea agendei, nu se poate generaliza, stabili un model unic pentru un anumit regim. Întotdeauna, indiferent de regimul politic, agenda instituţională se stabileşte prin metode multiple, iar varianta cheie care este importantă în acest proces este natura problemei.

Ferestre de oportunităţiKingdon susţine că există trei tipuri de surse pentru politicile

publice: • Percepţia problemei ca problemă publică solicită acţiunea

guvernamentală, precum şi eforturile de a rezolva aceste probleme. În această situaţie, temele ajung în atenţia oficialilor în momente de criză sau prin mecanismul de feed-back.

• Expertiza – experţii examinează problema şi propun soluţii• Voinţa politică – politicul prin schimbări administrative,

legislative, campanii ale grupurilor de interes.

Atunci când aceste trei izvoare converg şi se întâlnesc, apar aşa-numitele ferestre de oportunităţi (duce la trecerea problemei de pe agenda sistemică pe cea instituţională).

Ajungerea pe agendă şi menţinerea necesită insistenţă. Crizele pot reconfigura agendele de politică publică.

Dinamica stabilirii agendelor• În condiţiile în care luăm în considerare

dimensiunile de acces şi organizare a grupurilor, se ajunge la următoarea împărţire (Jones):

cu acces fără acces

bine organizate 1. grup bine

organizat cu acces

2. grup bine

organizat fără acces

slab organizate 3. grup slab

organizat cu acces

4. grup slab

organizat fără acces