TEMA: Politici educaţionale: Realizaţi un eseu de minim o pagină prezentând avantajele şi dezavantajele descentralizării sistemului de învăţământ din România.

Descentralizarea sistemului educaţional este un demers necesar şi îndelung aşteptat, pe de o parte, din perspectiva democratizării vieţii interne şi a eficientizării administraţiei serviciilor publice şi, pe de altă parte, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană nu numai la nivel retoric, teoretic sau conceptual ci şi, mai ales, la nivel operaţional, al practicilor curente.

Descentralizarea este inevitabilă: a devenit evident faptul că deciziile luate la nivel central nu au cum să ia în considerare toate situaţiile şi, mai ales, toate nevoile şi interesele concrete ale diverselor instituţii, grupuri şi persoane. O societate democratică presupune apropierea procesului decizional de locul ei de aplicare,  cetăţenilor trebuind să li se ofere posibilitatea participării deciziile care îi afectează în mod direct sau indirect.

Deşi descentralizarea a fost pusă în discuţie încă din primii ani de după 1989, în lipsa unei politici şi strategii clare şi coerente, măsurile luate până acum au fost parţiale şi timide, iar procesul a înregistrat multe suişuri şi coborâşuri.

Pornind de la aceste definiţii, putem constata uşor că nu există, nicăieri în lume, nici sisteme complet centralizate nici sisteme complet deconcentrate sau complet descentralizate. Nici în prezent nu putem spune că sistemul românesc de învăţământ este foarte centralizat, multe decizii financiare fiind descentralizate iar altele deconcentrate. Mai mult, deciziile privind curriculum-ul la decizia şcolii sunt atât deconcentrate (şcoala decide, cu avizul inspectoratului) cât şi descentralizate (părinţii şi elevii decid – cel puţin în teorie – structura c.d.ş.).Foarte importantă în definirea direcţiei descentralizării este viziunea propusă: şcoala devine principalul factor de decizie, în condiţiile în care se asigură participarea şi consultarea celor interesaţi. Din punct de vedere managerial, aceasta însemnă că se trece la ceea ce în literatura de specialitate se numeşte “management centrat pe unitatea şcolară.  Schimbarea propusă este considerată drept “cea mai radicală formă de descentralizare”: cele mai importante decizii, în special cele privind resursele umane, resursele financiare sau materiale dar şi decizii curriculare vor trece de la nivelul central (Ministerul Educaţiei şi Cercetării

şi Ministerul Finanţelor Publice) şi regional (al Inspectoratelor Şcolare Judeţene), la nivel local.Acesta înseamnă, potrivit experţilor în domeniu, că:

Şcolile obţin autoritatea de a face schimbări în plan curricul Planurile de dezvoltare instituţională sunt dezvoltate la nivel local iar resursele

necesare funcţionării şcolii şi implementării planurilor de dezvoltare sunt transferate la nivelul şcolii.

Şcolile îşi gestionează resursele umane. Directorii sunt selectaţi şi numiţi de către comunitate, folosind criterii

transparente. Directorii sunt numiţi pe durată determinată; ei pot fi revocaţi sau contractul lor nu va fi reînnoit dacă rezultatele stabilite nu sunt atinse.

Cadrele didactice au răspunderi sporite în dezvoltarea instituţională. Directorii au autoritatea de a evalua cadrele didactice. Şcolile au autoritatea (şi resursele) pentru a lua propriile decizii referitoare la

dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Focalizarea pe rezultatele învăţării.

Avantajele şi dezavantajele descentralizăriiPentru că este considerată una din priorităţile momentului, clamată, dorită, văzută drept remediul miraculos al tuturor problemelor sistemului, trebuie să insistăm asupra avantajelor/ dezavantajelor descentralizării. Descentralizarea unei organizaţii, precum sistemul de învăţământ, presupune că autoritatea de a dispune de oameni şi bani este larg dispersată, aflându-se la nivelul de bază al structurii, unitatea de învăţământ. Avantajele descentralizării sunt importante:->Permite conducerii superioare să se concentreze asupra responsabilităţilor strategice.->Accelerează procesul de luare a deciziilor operaţionale.->Sporeşte gradul de flexibilitate al deciziilor locale, ceea ce permite adaptarea rapidă la schimbare.->Permite ajustarea dimensiunii şi structurii personalului în acord cu nevoile.->Îmbunătăţeşte strategiile de recrutare, selecţionare şi numire a personalului.->Responsabilizează managerul şcolar.->Creşte competenţa decizională a managerului şcolar.->Creează un parteneriat real şcoală-comunitate.->Motivează mai mult şi mai bine personalul.->Impune schimbarea sistemului tradiţional de finanţare.->Organizaţia devine mai flexibilă/ deschisă la nou.

Nu trebuie ocolite nici dezavantajele: ->Impune crearea unui sistem de comunicare şi de control operativ, pentru a se evita erorile sau încălcarea reglementărilor legale. ->Solicită creşterea capacităţii de coordonare a conducerii superioare, pentru a menţine armonia organizaţională.->Dificultatea de a realiza manifestări naţionale (mişcarea de personal, examene etc.).->Arbitrariul şi autoritarismul managerial.->Dificultatea colectării situaţiilor statistice.->Dificultatea relaţiei instituţionale cu ministerul.->Generează incoerenţă şi inconsecvenţă.->Impune existenţa managerilor de profesie în aplicarea legislaţiei specifice.->Impune existenţa de standarde unitare la nivel naţional.->Desfiinţarea unor unităţi de învăţământ, neperformante sau subfinanţate.->Finanţare inegală – inegalitatea şanselor.->Pericolul atomizării.