Politici de segregare, izolare, asimilare si integrare etnica

Cele patru politici in domeniul etnic, referitor la minoritate, pot influenta direct evolutia numerica a etniei in cauza. Influenta capata astfel o conotatie cantitativa, alaturi de cea calitativa, referitoare la statutul si pozitia minoritatii respective in raport cu majoritatea. Alaturi de procesele de imigrare/emigrare, aceste patru politici pot genera aparitia unor forme spatiale de concentrare umana prezentate mai ales la nivel urban si regional. In acelasi timp, exacerbarea unora dintre cele patru tipuri de politici mentionate poate genera conflicte bazate pe reactia de raspuns din partea majoritatii. Pot apare, astfel, incalcari ale drepturilor omului, se pot aduce atingeri specificului si identitatii nationale a etniei implicate. Tot prin transpunerea in viata a acestor politici, se „modeleaza” continuu raportul dintre majoritate si minoritate, anumite moduri de viata sau diferite caracteristici ale acestora putand „glisa” de la o etnie la alta, de la majoritate la minoritate sau invers. Se imbogateste astfel sau, din contra, se saraceste viata culturala, sociala a unui stat, pot apare situatii noi, uneori cu urmari nedorite in ceea ce priveste violenta, criminalitatea sau statutul social, in anumite areale.

In randul politicilor care depind aproape exclusiv de dorinta si actiunea grupului minoritar se inscrie segregarea etnica.

Segregarea reprezinta esenta procesului de separare, atat functionala cat si teritoriala, de alte grupuri etnice, pe baza unor diferente autoseizate, care fac ca etnica in cauza sa se considere „altfel” decat ceilalti parteneri sociali. Segregarea implica vointa grupului etnic si nu a celorlalti parteneri. In trecut segregarea era vizibila la nivel regional sau national, avand la baza o limba materna diferita, o religie, un mod de viata diferit, ducand la formarea unor colonii ce au stat la baza aparitiei enclavelor etnice din care vor genera ulterior ghetourile. Segregarea, in prezent actioneaza, in special, la nivel intra-urban, fiind specifica unor grupuri etnice mai putin dinamice ca evolutie sociala, dar puternic diferentiate ca dinamica demografica. Ca ex pot fi mentionate cazurile negrilor din Harlem-New York, al rromilor din cartierele bucurestene Rahova sau Giulesti, Craiovita Noua din Craiova si multe altele.

Segregarea pleaca de la un nivel psihologic prin care o etnie aplica teritorial diferenta resimtita mental fata de alte etnii. Aceste simtaminte apar in special in legatura cu grupurile etnice nou sosite, imigrante, in momentul intrarii in relatie cu grupul etnic majoritar. De asemenea, poate apare voit, ca o reactie de individualizare a etniei fata de etnia gazda, atunci cand aceasta este considerata expansionista. Segregarea se face simtita nu numai teritorial, ci in primul rand, mental. Este o reactie venita in principal din partea etniei minoritare, ca o reactie de „aparare”, de opunere a unei posibile, viitoare, asimilari etnice.

O forma extrema a segregarii etnice este reprezentata de izolarea etnica.Izolarea etnica presupune dorinta de separare extrema de alte etnii, inclusiv la nivel

teritorial. Ea este prezenta in special la nivel regional si national. Reprezinta principala cale ce duce la formarea enclavelor etnice si in marea majoritate a cazurilor da nastere la o reactie din partea etniei majoritare. La fel ca si segregarea, izolarea este o actiune tipica etniilor minoritare alohtone.

Izolarea nu ofera o pastrare reala a caracteristicilor etnice specifice grupului minoritar pt ca le aduce in direct conflict cu cele ale altor etnii (chiar cu cele ale majoritatii), lucru ce duce in final la xenofobie. In acelasi timp, adoptarea unei pozitii izolationiste fata de majoritari reprezinta, in practica, negarea oricarei legaturi cu alte etnii. Ea este baza de plecare pt viitoare conflicte teritoriale, inclusiv cele legate de granite si frontiere.

Segregarea si izolarea etnica reprezinta actiuni initiate si desfasurate de etnia minoritara, dintr-un sentiment de frustrare, dintr-o inferioritate nereala, care o impiedica pe aceasta sa intre in relatie cu majoritatea sau cu alte etnii. Un aspect derivat din aceasta pozitie adoptata de minoritate poarta numele de „politica sindromului minoritarului”. Sindromul minoritarului, repr totalitatea actiunilor desfasurate de o etnie prin care aceasta constientizeaza un sentiment de inferioritate mascat, fals, auto-indus, lucru care genereaza o „retragere in propria cochilie”, initiind in paralel, actiuni de genul revendicarilor bazate pe drepturi colective, si nu individuale.

Sindromul minoritarului apare in cazul gresitei intelegeri a relatiei majoritate-minoritate, sperandu-se ca pastrarea si conturarea trasaturilor etnice proprii se face prin izolarea de majoritate si nu prin integrare sau cooperare etnica. Sindromul minoritarului este un sindrom auto-impus, care substituie realitatea cu propria imagine autogenerata a realitatii. Poate initia reactii de raspuns din partea majoritatii, uneori periculoase, de genul asimilarii etnice.

Asimilarea etnica reprezinta procesul prin care majoritatea „inghite” grupul minoritar. Caracteristica de baza a asimilarii este pierderea specificului etnic (intr-o oarecare masura) a etniei asimilate si inlocuirea unor trasaturi specifice cu cele ale majoritatii. Asimilarea poate fi facuta liber consimtit sau fortat, functie de optiunea asimilatului sau de actiunea asimilatorului. In unele cazuri, asimilarea etnica este chiar dorita de asimilat. Acest caz particular mai poarta numele de „aculturatie”, caz in care imigrantul adopta valorile, atitudinile, modul de viata, lb vorbita etc. ale societatii in care emigreaza.

Rata de desfasurare a acestui proces depind ede o serie de factori, unii legati dirct de specificul etnic (lb materna, rasa, religie etc), altii legati de elementul socio-economic specific societatii asimilatoare (statut economic, educatie, atitudini, profesie, casatorii mixte etc).Asimilarea functioneaza in relatie cu majoritatea, putand di extinsa si in interiorul celulei sociale a unui grup etnic: familia.

Unii autori recunosc doua tipuri de asimilari: culturala (comportamentala) si structurala (reala). In Dictionarul de geografie umana sunt semnalate trei forme de asimilare, defalcandu-se, de fapt, asimilarea culturala in doua subcategorii, comportamentala si sociala.

Asimilarea etnica presupune adoptarea trasaturilor etnice specifice grupului asimilator, inlocuirea caracteristicilor proprii cu cele ale acestuia si pierderea identitatii etnice proprii. Asimilarea este in marea majoritate a cazurilor un proces initiat, la nivel de grup etnic, de majoritate, proces care da nastere unei reactii ce raspuns din partea grupului etnic asimilat, unor reactii extrem de violente ce pot sta la baza terorismului. Astfel de reactii de raspuns, mai mult sau mai putin violente, regasim si in cazul bascilor si catalanilor, in Spania, sau in cazul corsicanilor, bretonilor sau normanzilor in Franta.

Un alt tip de actiune specific majoritatii in relatie cu minoritatea etnica este integrarea.

Integrarea etnica reprezinta solutia cea mai benefica atat pt majoritate cat si pt minoritate. Spre deosebire de asimilare, integrarea ofera grupului etnic integrat oportunitatea pastrarii trasaturilor specifice, ajustandu-le si aducandu-le in concordanta cu specificul majoritar. Acest lucru face ca etnia integrata sa poata sa-si desfasoare existenta sa alaturi si in relatie directa cu majoritatea integratoare.

Ca si in cazul asimilarii, procesul de integrare are mai multe fete, fiind legat de reactia etniei integrate, de lipsa „anticorpilor etnici” care pot opri sau intarzia procesul de integrare. In unele cazuri, grupul etnic integrat sesizeaza acest proces ca o modalitate de aliniere la un standard mai ridicat de viata, insa in alte cazuri integrarea este privita doar ca o pierdere partiala a specificului etnic.

Intelectualitatea este clasa sociala care are un rol covarsitor in acest proces. Putem observa ca grupurile etnice puternic intelectualizate si culturalizate au optat mai usor pt o integrare in societatea majoritara decat grupurile mai putin intelectualizate.Acest lucru demonstreaza pe de-o parte, justetea procesului si faptul ca el nu este nociv etniei integrate, cu atat mai mult etniei majoritare integratoare, iar pe de alta parte, faptul ca majoritatea cat si minoritatea au numai de castigat de pe urma acestui proces. Pt societatea majoritara, aportul cultural, intelectual, folcloric, lingvistic al unei etnii integrate nu poate sa fie decat benefic, ducand la o imbogatire a patrimoniului etnic propriu. Pt etnia integrata, alinierea la specificul majoritatii permite recunoasterea acesteia din urma ca un partener, un prieten, pe drumul dezvoltarii sociale respective, lucru care fereste ambele etnii de aparitia starilor conflictuale.

Integrarea este nimic altceva decat solutia viabila pt relatiile interetnice, solutie bazata pe o colaborare benefica pt ambii partener, in care ambele etnii sa se simta respectate si nefrustrate de pastrarea specificurilor lor etnice. Cazul etniilor evreiasca, germana, greaca, armeana din Romania demonstreaza acest lucru pe deplin...