1. INTRODUCERE

Datorită actualei structuri agrare ne întrebăm incotro se indreaptă agricultura României și ce fel de politici trebuiesc adoptate pentru a indrepta agricultura României spre o direcție dorită.Extinderea agriculturii durabile la nivelul fermelor agricole răspunde priorităţilor formulate de ţara noastră în actuala orientare a politicii de dezvoltare rurală înconformitate cu Liniile Directoare Strategice Comunitare. Structura complexă a agriculturii actuale nu trebuie să ne sperie. Fiecare componentă își poate găsi locul și rolul său în structura agrară a agriculturii României în mileniul III, cu o singură condiție: să avem, deopotrivă, atitudine favorabilă, sprijin echilibrat față de toate aceste structuri. Fiecărei componente trebuie să-i găsim cel mai adecvat rol în ansamblul agriculturii. Politica de pâna acum de a sprijini numai un singur sector, de a forța revenirea tuturor celorlalte structuri spre tipul etatist-asociativ a dat cele mai slabe rezultate în politica de creditare și subvenționare. În același timp, se manifestă un gen de aversiune, de cele mai multe ori din necunoaștere, a actualei puteri față de tot ceea ce este domeniu public sau privat al statului în agricultură sau sistem asociativ in agricultura privată. În condiţiile în care spaţiul rural românesc reprezintă 89 % din teritoriu şi există un număr mare de sate (peste 12000) iar populaţia este într-o proporţie covârşitoare de tip rural (46,6 %), s-a dovedit necesară o nouă politică de dezvoltare rurală care să reflecte orientarea formulată la nivel european de restructurare a agriculturii, dezvoltare teritorială/locală şi integrarea mediului.

2. Politici de dezvoltare a exploatațiilor agricole în România (2000-2020)

In urma aplicării (partiale) Legii fondului funciar, in România au apărut mai multe tipuri de exploatații agricole. Structurile agrare ale României in anul 1997 pot fi prezentate astfel: 1 -proprietăti funciare private 5,0-5,2 mil.2 -gospodării rurale 3,6 mil. din care:3 -gospodări agricole 3,1 mil. in care:4 -familii(excusiv) agricole 1,0 mil.5 –asociații familiare 15031 1,5 mil. ha6 –societăți agricole 3956 1,7 mil. ha 7 –societăți comerciale 684 1,7 mil. ha8 –institute (statiuni) de cercetare, fermele model 120 0,1 mil. ha După cum se poate observa, intre primele șase categorii de elemente ale proprietății și exploatații agricole private există unele corelatii. În primul rând,circa 500.000 de gospodării rurale nu au activițati agricole. Sunt familii rurale fară pământ, care nu au depus cereri pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate sau nu au fost luate in considerare cu ocazia aplicării Legii fondului funciar.Sunt, de asemenea, familii rurale care locuiesc in apartamente de bloc sau in alte locuinte fără gospodărie agricolă. În al doilea rând, diferența dinte 5-5,2 milioane proprietati și 3-3,1 milioane gospodării, reprezintă, in cele mai multe cazuri, familiile mostenitoare de pamânt care nu se afla in aceiași localitate cu proprietati funciare.Acestia fie au arendat terenu, fie s-au înscris în asociații si societăți fie sunt acționari la societătile comerciale cu capital majoritar de stat. În al treilea rând, din totalul 3-3,1 milioane gospodării agricole, familiile exclusive agricole reprezintă circa un million, adică 33%. În al patrulea rând, numărul gospodăriilor (familiilor) agricole in perioada 1992-1997 este în ușoară creștere (circa 50-80000/an) prin desprinderea anuală in asociații si societăți. In același timp, se constata și un fenomen invers, dar amploarea lui fiind mult mai redusă numeric și ca suprafată. În al cincilea rand, in următorii ani prin aplicarea unor amendamente la Legea fondului funciar, acționarii care reprezintă circa 300.000 de gospodări vor dobândi teren agricol .Este relativ greu de precizat cate familii vor ramâne acționari și cați vor deveni proprietari de teren.Totuși, apreciem noi, din observații parțiale, că familiile in vârstă si unele familii care nu se afla la locul

proprietății vor rămâne in continuare acționari.Ponderea acestora nu poate fi mai mare de 15-20% din totalul acționarilor inregistrați la 31 decembrie 1996. Dezvoltarea expoatațiilor, gospodăriilor și fermelor agricole.În actuala structură Agricolă a României este firesc sa ne intrebăm: încotro se îndreaptă agricultura României? Care este cea mai adecvata exploatație pentru agricultorii României? Ce fel de politici agrare trebuie sa adopte structurile de putere pentru a canaliza agricultura României spre o directie dorita? Structura agrară si caile de dezvoltare ale acesteia sunt:

a) fiecare tip de exploatație are loc în structura agrară;b) fiecarui tip de exploatație trebuie sa i se găseascărolul său (comercial,

tehnic si tehnologic, de extensiune știintifică, de subzistență, de rentă viageră etc.).

c) pentru fiecare tip de exploatație trebuie găsite cele mai adecvate căi de susținere financiară pentru a se așeza pe principii de profabilitate;

d) pentru fiecare tip de exploatație trebuie gasit cel mai performant sistem managerial.

2.1 Exploatatiile agricole privat-familiare

In toate țările cu agricultură performantă, tipul de exploatație a evoluat de la gospodaria de subzistență a primei jumatati de secol xx spre ferma, exploatația agricolă comercială de mare randament tehnic si economic din a doua jumatate a secolului nostru.Marele experiment economic, social si politic – comunismul – hotărât de Stalin, cu acceptul si concursul generos a lui Roosevelt si Churchil, a confirmat, ce-i drept, sângeros si cu prețul libertații unei treimi din populația globului timp de 50 sau 75 de ani, falimentul agriculturii de tip colectivist si etatist. Exploatațiile privat-familiale vor continua să coexiste încă o perioadă sub forma gospodăriilor țăranești si a fermelor agricole privat-familiale. 1. Gospodăriile țărănesți In numar de circa trei milioane, caracterizate prin suprafețe mici de teren agricol(0,5-1 ha) și effective reduse de animale (1-2 vaci;1-5 porci;5-10 oi;sub 100 de păsări), sunt gospodari de subzistență,care asigură in principal, hrana(la produsele de bază) pentru familie și, in secundar, produse agricole pentu piață.Aceste gospodarii nu sunt insa de neglijat in balanța generală a necesarului de produse agricole al României,deoarece asigură produsele agroalimentare de bază pentu aproape jumătate din populatia țarii.De asemenea,insemnate cantități de produse de pe piața țarănească vin din acest tip de exploatație agricolă. Un alt fapt important referitor la gospodăria țărănească consta in aceea că majoritatea forței de muncă este secundara.Munca din gospodaria țăranească este asigurata de membrii familiei care,in cele mai multe cazuri,lucrează in gospodărie ca activitate secundară,in cazul salariaților sau ca activitate

principală,in cazul pensionarilor.De asemenea,sunt si membrii de familie care lucreza numai in gospodarie,dar în aceste cazuri structura de producție este,de regulă,mai intensivă (legumicultură,creșterea animalelor etc.).Acest tip de exploatație agricolă va continua sa funcționeze incă multa vreme.Dată fiind importanța economică a acestei exploatații,trebuie sprijinită prin facilitați economice si oferte tehnice de ușurare a muncii,de creștere a productivitații. Accesul gospodarilor la un inventar agricol performant si ieftin(tractorașe,motocultori,motocositori,aggregate de stopit,prafuit,instalații de irigat,miniincubatoare,instalații zootehnice,aparate de muls la bidon etc.) va conduce,implicit,la sporirea productivitații muncii concomitant cu ușurarea acesteia in mod deosebit pentru gospodarii in vârsta sau cei cu timp limitat. Pentru aceste gospodării, asigurarea materialului biologic de înalta calitate (semințe,material de plantat,material seminal sau reproducatori) este prima condiție a reușitei. Sprijinul efectiv pe care l-ar putea acorda statul roman ar consta in scutirea acestor gospodări de impozitul pe venitul agricol.Gospodariile sub 1 ha de teren agricol indifferent de modul de folosință agricolă și gospodăriile care dețin effective reduse de animale (2 vaci,5 porci,10 oi,100 pasari) ar trebui scutite de impozitul pe venitul agricol sau de impozitul pe terenuri. 2. Ferma agricolă țăranească La această dată ,cu puține exceptii, putem vorbi de existența, in adevarata accepțiune a noțiunii; a fermelor agricole privat-familiare.În multe localități din țară gasim 2-3 ferme de acest tip, unele din acestea sunt modele de urmat pentru agricultura privată din România.Multe însă se confruntă cu numeroase greutați, inainte de noiembrie 1996 datorită mentalității potrivnice și a obstrucționării permanente a fostei puteri,iar acum din cauza nepasării, neputinței sau neștiinței actualei puteri. În cele mai multe cazuri fermierii sunt tineri agricultori dornici de ”a face” agricultură performantă, bazată pe tehnologii, management si marketing modern. Acești tineri privesc in mileniul III și in Uniunea Europeană și nu in timpul patriarhal al bunicilor lor, așa cum nu in puține cazuri am intalnit la generația aflată spre apusul ei. Potențialul uman al fermelor.Cine pot fi viitorii fermieri ai României?Populația ocupată in agricultură la inceputul anului 1996 era de 3187 mii persoane, din care 181 mii personae in domeniul public și 2926 mii persoane in domeniul privat al agriculturii.

Pe grupe de vârstă populația ocupată in agricultură se distribuie astfel:

Specificare 15-24 ani

25-34 ani

35-49 ani

50-64 ani

peste 65 ani

Total

Numar-mii 379 417 692 1049 650 3187Ponderi-% 11,9 13,1 21,7 32,9 20,4 100

După statutul professional structura populației ocupate in agricultură se prezintă dupa cum urmează:

Specificare Numar,mii Ponderi,(%)Salariat 370 11,8Patron 3 0,1Gospodar 1603 50,3Lucrator neretrebuit 1182 37,1Membru in asociații 29 0,9Total 3187 100,0Din care femei 1396 43,8

Contingentul de probabili (posibili) fermieri ai viitorului se plasează în categoriile de vârstă 15-20 ani și 25-34 ani, însumând in total 796 mii gospodari si salariați agricoli.Nu pot fi neglijați însa nici gospodarii din categoria de vârstă 35-49 ani, in numar de 692 mii, deși aceștia nu se incadrează in categoria tinerilor agricultori.Aplicând procentul de tineri agricultori (25%) la categoria profesională de gospodari, rezultă ca 321 mii pot reprezenta viitoarea structură profesională a fermierilor. Luând in considerare faptul că și din rândul salariaților agricoli si a lucrătorilor agricoli neretribuiți pot să apară potențiali fermieri, apreciem ca la orinzotul anilor 2000-2010 numarul probabil de fermieri va fi de 400-600.000 de mii. În cazul in care se acceptă scenariul de mai sus, acesta nu trebuie lasat să se deruleze de la sine, natural.Numărul de 400-600.000 agricultori sunt fermieri potențiali.Pregatirea lor profesională de specialitate agricolă pe profile, pregătirea financiar-contabilă si comercială a managerilor precum si în domeniul organizării și reprezentarilor profesionale si sindicale trebuie asigurată prin sprijinul statului, prin școlile de agricultură și ale (viitoarelor) camere de agricultură și servicii aagricole locale. Conceptual de formare profesională al fermierilor trebuie să aparțină universitaților de științe agricole si Ministerului Agriculturii, iar organizarea

propriu-zisă a procesului de formare cade in sarcina camerelor si ocoalelor agricole. Fondul funciar. Terenul agricol care va constitui baza de producție a viitoarelor ferme privat-familiare poate fi apreciat la suprafața de aproximativ 7-8 milioane de ha teren agricol.Diferența pană la 14,7 mil ha teren agricol va constitui baza de producție pentru gospodariile taranești (circa 1,5-2 mil ha), asociații familiare si societați agricole (circa 1,0-1,5 mil ha), societăți comerciale pe acțiuni (0,75-1,0 mil ha) si domeniul public si privat al statului si colectivitaților locale (2,5-3,5 mil ha). Acceptând acest scenariu, apreciem ca in prima fază suprafața medie a fermei agricole privat-familiale poate sa ajungă la 15-20 ha. Cum se poate ajunge la aceasta suprafață? În țara noastră, la această dată, există circa 350.000 de gospodării cu suprafața medie peste 5 ha (aproximativ 11% din totalul gospodăriilor).Daca fermele viitoare se vor grefa pe actualele gospodări mai mari,acestea trebuie sa achiziționeze incă 5-6 milioane de ha.Suprafața ”potențială” de a se constitui ca ofertă de vânzare-cumpărare se estimează, pe surse de proveniență astfel: 1,5 mil ha de la actualele asociații familiale si societați agricole de la familiile in vârstă si mostenitorii acestora plecati de la locul proprietații si 3,5-4,5 mil ha de la actualii proprietari care, de asemenea, nu se află la locul proprietății si care, in timp, vor dori să-și plaseze capitalul funciar in alte afaceri, case, masini etc. Luând in calcul o perioada de 10-15 ani pentru constitiuirea acestor ferme, rezultă ca anual va exista o piață funciară de 500.000-750.000 ha.Prețul mediu al pământului in zonele agricole ale țării este de 2-3 milioane/ha (nu este cazul terenurilor din apropierea orașelor, a terenurilor cu vocație de construcție etc).Valoare anuală a terenului agricol de pe piața funciară la preturile anului 1997, este de 1000-1500 miliarde lei. În cazul in care statul roman va avea in centrul politicii sale agrare formarea și dezvoltare a fermelor privat-familiale ar trebui sprijinit procesul de cumpărare a terenului de către agricultorii cu vocație de a deveni fermieri printr-un fond de creditare avantajoasă.Considerăm ca un fond anual de circa 1000 miliarde pentru creditarea tinerilor agricultori in condiții avantajoase ar constitui o bună creditare a viitorului agriculurii românesti. După părerea noastă, procesul de dezvoltare al fermei agricole românești trebuie susținut printr-o legislație funciară (a pieței funciare) adecvate si o politica de creditare avantajoase a cumparătorilor de teren-viitori fermieri.Socotim ca este necesară o lege care să reglementeze piața funciara, unde un loc aparte trebuie sa-l ocupe deptul de preemțiune al tinerilor (potențiali) fermieri la cumpărarea terenului.Dreptul de preemțiune după părerea mea trebuie sa aibă urmatoarea ordine de prioritate:coproprietarii, vecinii, arendașii, tinerii agricultori (sup 35 de ani) și agricultorii (sub 50 ani) din localitatea unde se vinde terenul.Numai in cazul în care nu se prezintă nici un cumpărător din categoriile care au drept de preemțiune,terenul se poate vinde liber.In același timp legislația pieței funciare trebuie să definească notiunile de agricultor tânar și agricultor.

O alta lege prin care să se sprijine formarea și dezvoltarea fermelor se referă la Legea creditului agricol.Această lege trebuie să conțină prevederi referitoare la sistemul preferențial de creditare pe termen lung pentru cumpărarea de teren, tractoare si utilaje, animale de producție si de reproducție,credite pentru infiimțarea de plantații de pomi si vie,pentru lucrări de imbunatațire a terenului (irigații, desecări,combaterea eroziunii solului, constructia de spații de producție zootehnică și de prelucrare a produselor agricole).Toate categoriile de credite trebuie să aibe durate de rambursare,funcție de destinație,intre 10-25 ani, cu perioade de grație de 1-3 ani si dobănzi anuale modice. Mărimea fermelor agricole. Desi am vorbit de o suprafață medie de 15-20 ha pe fermă, totuși este necesar sa precizăm ca această cifră este o medie cu mărimi variabile, funcție de de specificul, de profitul fermei. Marimile fermelor agricole la orizontul anilor 2010-2020 in România, dupa opinia mea ar trebui să fie:-ferme cerealiere si culture tehnice 30-50 ha;-ferme legumicole 3-5 ha;-ferme pomicole si viticole 5-10 ha;-ferme de vaci cu lapte (câmpie) 20-30ha;15-20 cap;-ferme de vaci cu lapte (deal) 10-20 ha;7-15 ha;-ferme de vaci (montane) 3-5 ha;2-5 vaci;-ferme de porci 100-500 capete;-ferme de găini 5000-10000 cap;-ferme de oi 500-2000 cap;-ferme mixte (de campie) 20-30 ha;-ferme mixte (deal) 10-15 ha;-ferme mixte montane 3-5 ha; Terenul fermei trebuie saă fie, pe cat posibil, comasat intr-o singură parcelă sau intr-un număr minim de parcele (2-3).Dacă procesul de formare a suprafeței fermei este o chestiune financiară, problema comasării terenului este o problemă de concepție și legislație.Și in România, din rațiuni economice si tehnice, este nevoie să se adopte o lege de organizare a teritoriului agricol in ferme compacte.Conceperea și adoptarea legii, pornind de la principiul neatingerii dreptului de proprietate funciară, se impune în regim de urgență, dacă avem in vedere faptul că in România, terenul agricol se apreciază a fi format din 40-45 milioane parcele. Un alt element important al procesului de constituire al fermelor agricole il reprezintă amplasarea fermelor de creștere a animalelor.Din considerente economice, ecologice, sanitaro-veterinare ș.a. fermele de creștere a animalelor, de mărimire menționate, este necesar să fie amplasate in câmp si nu in sat cum este in present. Statul român, prin institutele de cercetare proiectare, poate oferi proiecte tip de ferme, precum și executarea echipării tehnice a teritoriului: rețele de drumuri de expoatare, rețele de comunicare, utilități etc.Desigur, procesul de formare al

acestor ferme este unul de durată, dar el trebuie conceput, început, îmbunătățit și integrat în sistemul de organizare a teritoriului agricol. Tehnologia de producție. Am menționat deja că nu se poate face agricultură performantă fără tehnologie adecvată, fără tehnică și management de vârf.O fermă de dimensiuni comerciale, în mod obligatoriu trebuie să fie dotată cu, cel putin, un tractor de 45-65 CP si setul de mașini de prelucrat solul (disc, grapă, cultivator, combinator), mașini de semănat și de tratat.Valoarea activelor menționate, la prețurile actuale, ajunge la 100-150 milioane lei pe fermă. Admițând că la numărul preconizat de ferme se va ajunge in 15-20 de ani, rezultă un ritm mediu de constituire a unui număr 20-30000 ferme pe an.Din acest calcul se desprinde faptul că pe piața românească este nevoie în fiecare an de circa 25-30000 tractoare.Necesarul de mijloace financiare pentru cumpărarea acestor active este de 3000-3500 miliarde pe an.Luând în calcul și faptul că pe lângă utilajele agricole, menționate, funcție de specificul fermei, mai sunt necesare fonduri pentru procurare de animale, construcția de adăposturi și echiparea cu utilaje adecvate producției zootehnice, pentru înființarea plantațiilor pomicole și viticole etc.,apreciem că, la nivelul țării, anual este nevoie de un capital suplimentar de încă 1000 miliarde. Capitalul anual necesar pentru formarea si dezvoltarea fermelor, in prețurile anului 1997, este de circa 5000-6000 miliarde (1000-1500 miliarde teren, 3000-3500 miliarde utilaje și 1000 miliarde echipare tehnică, construcții și animale). Dacă România iși definește strategia de dezvoltare economică pentru următorii 20-25 de ani ca opțiune de bază agroalimentară și turistică, atunci suma de 5000 miliarde annual nu este un effort prea mare.Cu o condiție, ca intrega disponibilitate să fie concentrată înspre realizarea acestui obiectiv fundamental de evoluție al agriculturii românesti. Direcții pentru exploatarea unei agriculturi familiare in România.Experiența dobândită in perioada 1990-1997 ne face să afirmăm, in cunoștiință de cauză, că ceea ce-i lipsește cel mai mult acum agricultorului care dorește să-și injghebeze și să dezvolte o exploatație agricolă este informația și organizarea.Este vorba de informația concretă, adică cum să facă, cu ce să facă, și ce trebuie să obțină pentru a progresa încet, dar sigur. Întrebările fundamentale care se pot formula cănd stabilim direcțiile de evoluție pot fi următoarele: - ce fel de agricultură pentru ce fel de viitor social-economic ? - ce fel de agricultură pentru ce fel de mediu inconjurător ? - ce fel de agricultură pentu ce fel de dezvoltare ? Trebuie să aflăm cu claritate ce stiu si ce nu știu țăranii, sau ce ar trebui să stie pentru a face o agricultură performantă într-o exploatație profitabilă. Cercetările interprinse, observațiile directe , discuțiile avute cu un număr mare de agricultori ne indreptățesc să afirmăm ca informația este prima nevoie a agricultorului. Am fi tentați să apreciem că prima informație de care are nevoie țăranul ar fi cea tehnică și tehnologică,adică: soiuri, hibrizi si rase, doze de ingrășăminte și rețele furajere, epoci de insămânțate si norme de sămânță, erbicide , norme de

aplicare, lucrari de bază ale solului, lucrări de ingrijire a animalelor.Am mai putea spune ca acum țăranul trebuie să știe norme și stasuri de calitate, modul de prezentare al produselor agricole-marfă, tehnologii de fabricare, incepând de la făină, pâine și terminând cu cele mai sofisticate rețele de salamuri, brânzeturi sau de vinuri. Prima informație de care țăranul are nevoie este:Ce fel de activitate agricolă să dezvolte ?Pornind de la resursele de care dispune: pământ, forță de muncă, spații de producție, animale, mașini, capital, cineva trebuie să-i spună cu precizie ce să facă acum și in viitor. Pentru a răspunede correct la intrebarea: ce fel de activitate să dezvolte? Are nevoie la informații cu privire la ce se cere pe piață acum.De asemenea,informația referitoare la prognoza cererii este deosebit de utilă pentru fundamentarea pe termen mediu a structurii producției.Cu alte cuvinte pentru a stabili oferta agricultorului trebuie să pornim de la cererea pieței și resursele de care dispune. Concret, cele trei elemente: cererea, oferta si resursele constituie componentele de bază ale unui proiect de activitate agricolă.Instituțiile de cercetare-proiectare trebuie să ofere normele de proiecte, proiecte adaptabile la situația concretă a fiecărui ferme sau gospodări agricole. Principalele tipuri de proiecte necesare pot să fie: proiecte de ferme vegetale, proiecte de ferme pomicole, viticole, legumicole, de sere, proiecte de vaci cu lapte, de porci de ingrașat, de păsări ouătoare, proiecte de ovine etc. Proiectele se pot extinde si in domeniul prelucrării produselor agricole: mori, uleinițe, brutări, patiserii, lăptării, fabrici de conserve etc. Proiectarea, desi de la prima impresie, pare scumpă, utilizănd fonduri bugetare, totuși, prin faptul că agricultorul nu bâjbâie, prin faptul că agricultorul face economie de resurse si obține producțiile necesare, inseamnă, de fapt, o mare economie pentru țară. A doua categorie de proiecte se referă la: structurile de servire ale producției agricole propriu-zise și la structurile de prelucrare a produselor și de desfacere a producției agroalimentare. Prima etapă de structurare a sistemelor de producție agroalimentară a si inceput dela.Întâlnim interprinderi mici de brutărie, lăptărie, măcelărie etc. În a doua fază toate aceste mici interprinderi trebuie să se integreze in sisteme agroalimentare de tip cooperatist sau holding care să regrupeze producătorul de materie primă, producătorii, distribuitorii și chiar bancherii. A treia categorie de proiecte necesare pentru agricultorii români sunt proiecte de structurare profesionale și sindicală a acestora.S-au făcut încercări, sunt, la ora actuală și unele structuri in teritoriu, dar cele mai multe se află sub diferite influențe politice,fără a reuși să-și realizeze scopul principal de reprezentanți ai intereselor economice și sociale ale agricultorilor. Lumea satului românesc cunoaște, după reforma agrară din februarie 1991, răsturnări importante de ordin structural, la care se adaugă urmările economice și sociale ale tranzacției spre economia de piață. Legea asupra autonomiei locale din noiembrie 1991 are nevoie, pentru a putea fi pusă in practică, pe

lângă resursele bănești,și de parteneri locali receptivi la noi strategi de dezvoltare, la noi priorități, la noi modalități de formare a cadrelor, expertixă, etc. Dezvoltarea rurală in România nu înseamnă doar privatizarea fondului funciar, grija de a produce mereu mai mult sau dezvoltarea exclusivă a activităților agricole. Ea inseamnă și colaborarea tuturor protagoniștilor care acționează in lumea țărănească in scopul unei dezvoltări complexe intr-o perspectivă pe termen lung de administrare chibzuită a resurselor. Organizațiile rurale sunt nuclee, loc de întâlnire al diferiților protagoniști care acționează în lumea țărănească pe scară locală, națională sau europeană. Scopul organizațiilor rurale in România sunt: - să favorizeze coordonarea, la nivel local, a mijloacelor și programelor care privesc dezvoltarea lumii țărănești;- să întărească capacitatea colectivităților locale de a formula o politică de dezvoltare rurală adaptată la specificul regiunii lor; - să ușureze cooperarea si schimburile de experiență cu alte structuri europene asemănătoare;- să pună in valoare resursele locale și să inițieze acțiuni de sprijin financiar;- să implice populația locală in dezvoltarea viitoare a localităților;- să servească drept mijlocitor între asociatiile întemeiate de populația locală și autoritaților publice; Organizațiile rurale din România pot oferi mai multe tipuri de servicii:- actiuni de formare pentru definirea și concretizarea noțiunii de ”agent/protagonist al dezvoltării;- anchete in teren și dezbateri pe diferite teme de interes;- crearea instrumentelor de gestionare și finanțare necesare realizării proiectelor locale;- crearea unui grup de experți, specializați în mai multe discipline, care să poată intervene în domeniul turismului, mediului înconjurător, agriculturii;- crearea unui centru de documentare asupra dezvoltării rurale;- realizarea de studii privind viabilitatea anumitor proiecte și acțiuni de sprijinire a acestora;- sprijin la intocmirea documentelor și procurarea resurselor bănești necesare;- realizarea unei rețele de schimburi și contacte între partenerii români și asociațiile de sprijinire a dezvoltării locale din alte țări europene. În ce măsură aceste încercări vor da rezultate, va rămâne ca timpul să ne dea răspunsul.

2.2. Asociațiile familiare și societățile agricole

Politica puterii instalate după Decembrie 1989 în domeniul exploatațiilor agricole a fost axată pe menținerea si refacerea structurilor de tip asociativ în producția agricolă.Așa ne explicăm de ce, la numai două luni de la apariția Legii fondului funciar, se promulgă Legea societăților agricole prin care se stabilește cadrul juridic de costituire și funcționare al asociaților și societăților agricole in timp ce unele legi care să stimuleze formarea fermelor privat-familiare nu au apărut nici acum.Dar pe lângă cadrul legislative, apariția asociațiilor și societaților agricole are și cause obiective.Am văzut că gradul de asociere este diferit de la județ la județ și de la provincie la provincie.În Banat și Transilvania, in majoritatea județelor din aceste provincii, gradul de asociere este mult mai mic comparativ cu provinciile și județele de dincolo de carpați. Factorii mai importanți care favorizează asocierea sunt urmatorii:1 - gradul redus de dotare tehnica cu tractoate și utilaje al gospodăriilor private;2 - capacitatea si vârsta proprietarilor de pământ;3 - capacitatea managerială a țăranilor de a organiza și conduce ferma proprie;4 - demotivarea în aspirația spre o gospodărie agricolă performantă;5 - modul lejer de a obține rentă viageră de la asociațiile agricole, chiar dacă mărimea acesteia este la nivelul suficienței. Gradul de dotare tehnică este factorul principal care favorizează asocierea în exploatații de tip asociativ.Între gradul de asociere și ponderea tractoarelor deținute de sectorul privat din agricultură este o corelație inversă foarte strânsă.In județele unde ponderea tractoarelor din sectorul privat este mică, incărcătura pe tractor este mare iar gradul iar gradul de asociere este ridicat.In schimb, in județele unde ponderea tractoarelor deținute de sectorul privat este ridicată, încarcătura pe tractor este mai redusă iar exploatarea pământului se face in regim privat.

Judete Grad de asocierePonderea

tractoarelor in sectorul privat (%)

Constanța 89,63 29,5Ialomița 88,26 43,7Brăila 81,25 23,9Galați 78,25 40,0Dolj 59,44 45,8

Tulcea 57,90 43,4Teleorman 57,84 49,5

Iași 59,44 45,8Buzău 50,96 39,1Arad 30,71 63,8Timis 21,97 55,7

Bistrița-Năsăud 1,47 63,2Caraș-Severin 0,81 85,8

Maramureș 0,29 76,6

Capacitaea de muncă și vârsta proprietarilor este un factor important care determină atitudinea acestora față de modul de exploatare agricolă. Propriatarii de pământ fără capacitate de muncă sau cu capacitate de munca diminuată, fiind, in general, in vârstă, au ales calea asociativă. Capacitatea manageriala de a organiza ferma proprie.Unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale colectivizării asupra țăranului este depersonalizarea și pierderea deprinderii de a-și organiza singur munca și ași conduce ferma și afacerile.Țăranul s-a învățat să fie condus să i se spună în fiecare ce și cum să facă.Îi mai ușor să te înscri intr-o asociație sau in societatea agricolă sătească și să aștepți sfârșitul anului să primești produse și bani. Analizând evoluția în timp a factorilor favorizanți ai asocierii agricole, se poate observa tendința lentă de desprindere a țăranilor din societăți agricole ca urmare a îmbunătățirii gradului de dotare cu mijloace a anumitor categorii de țărani și apariția dorinței agricultorilor tineri de construire a gospodăriilor propri (ferme). Acest lucru ne face să apreciem faptul că exploatația agricolă sub forma societăților și asociațiilor agricole nu are viitor in România cu o singură condiție: țăranii să nu fie reorientați prin politici guvernamentale de favorizare a sistemului asociativ sau prin politici de nesusținere a țăranului cu exploatații privat-familiare. In România, spre deosebire de alte țări, nu s-a organizat și nu funcționează un sistem cooperatist de aprovizionare-desfacere și de prelucrare a produselor agricole.Explicația constă în aversiunea față de sistemul cooperatist prost conceput și organizat in perioada României comuniste.Apreciem că un system cooperatist în agricultura românească este necesar, în primul rând, din rațiuni economice.Cooperativele agricole, care reunesc țăranii dintr-o localitate sau mai multe localități, comercializează produse agricole și aprovizionează gospodăriile în favoarea agricultorilor.

2.3. Societățile comerciale agricole pe acțiuni

Majoritatea societăților comerciale agricole pe acțiuni (cu capital majoritar de stat) se află, la ora actuală, intr-o situație tehnică și financiară dezastruoasă, în pragul falimentului. Factorii care au adus societățile comerciale în acestă situație sunt: - incapacitatea managerială de adaptare la noua formulă organizatorică și la tranziția la economia de piață; - influența negativă puternică a foarfecelor prețurilor asupra stării financiare. Din raportul prețul imput-urilor/prețul produselor agricole, societățile comerciale au pierdut in fiecare an circa 15-25% din venituri și din capacitatea de capitalizare.

- rata impovărătoare a dobânzilor, in condițiile nevoii ridicate de credite pentru producție, corelează cu incapacitatea de rambursare la scadență, a avut efecte catastrofale asupra echilibrului și fluxului financiar. - tendința de căpătuială a multor manageri generali și șefi de ferme, prin încheierea sau acceptarea de contracte dezavantajoase financiar pentru societate, alături de sustrageri, distrugeri, absența controlului, pasivizarea membrilor AGA și a Consiliului de administrație, incapacitatea, din toate punctele de vedere, a acționarilor principali reprezentați de FPS și FPP de a gestiona averea statului și a acționarilor personae fizice. Revigorarea activității de producție și comerciale a societăților agricole pe acțiuni este o necessitate pentru agricultura României. Măsurile ce trebuiesc luate pentru revitalizarea acestor exploatații agricole trebuie să fie următoarele: - punerea in proprietate a deținătorului de teren în condiții similare cu a celorlalte categorii de propeietari funciari; - terenul agricol domeniu privat al statului românesc, rămas la fiecare societate comercială, evaluat la prețurile practicate pe piața funciară, va costitui pachetul de acțiuni al statului; - proprietarii de teren care doresc să rămână acționari la societățile comerciale pot să schimbe proprietatea funciară în proprietate asupra unui pachet de acțiuni la prețul de evaluare echivalent al terenului și acțiunilor; - privatizarea managementului prin concesionarea la licitație a societăților comerciale în baza unui caiet de sarcini în care să se stipuleze obligațiile și drepturile concesionarilor și proprietarului; - vânzarea activelor cu drept preemțiune pentru cei care au concesionat fermele. Societățile comerciale pe acțiuni trebuie să îndeplinească anumite funcțiuni în cadrul ansamblului agriculturii românesti.Funcția de bază a societăților comerciale ar trebui să fie producerea de sămânță, material de plantat și de animale de reproducție.Prin contractele de cocesionare, in caietele de sarcini, se inscriu prevederi cu privire la ponderea suprafețelor de cultivat cu loturi seminciere. Restul suprafeței poate fi cultivată cu acele culturi pe care șeful de fermă le consideră cele mai profitabile.Plata dreptului de cocesionare a terenului se stabilește prin negociere între administratirul societății și șeful de fermă.În acest fel se asigură cel puțin trei avantaje: a) statul încasează prețul concesiunii, 20-25% din valoarea producției; b) se asigură necesarul de sămânță, material de plantat, material biologic și reproducători pentru piață; c) concesionarii, print-un management intelligent și prin tehnologi performante, pot câștiga la un nivel demn și sigur. Referitor la societățile comerciale agricole pe acțiuni de profil zootehnic (porci,păsări) care nu au un teren agricol in proprietate ne exprimăm opinia că se pot aplica regulile generale de privatizareprin vânzarea activelor și acțiunilor. Societațile comerciale prestatoare de servicii, cu excepția atelierelor de reparații și subsistemelor de aprovizionare cu carburanți, lubrifianți și piese de schimb, ar trebui treptat lichidate prin vânzarea activelor.

2.4. Institutele (stațiunile) de cercetări, fermele model

România are o rețea extinsă de institute și stațiuni de cercetări agricole comparative cu spațiile ecologice diferențiate ale țării. Existența paralelă a Academiei de Științe Agricole și Silvice cu o structură, in primul rând, administrativă și numai în secundar științifică și a institutelor de cercetări pe profile nu se justifică din punct de vedere economic și bugetar.Activitatea de cercetare științifică propriu-zisă și de producere de material biologic din verigi superioare trebuie organizată in două institute au in structură stațiuni de cercetări pe profile: - Institutul de Cercetări Agricole al României (ICAR); - Institutul de Cercetări Zootehnice (ICZ);În teritoriu, cele două institute au în structură stațiuni de cercetări pe profile: cereale si plante tehnice, plante medicinale, legume, pomi, vie, pajiști și plante furajere etc. De asemenea in cadrul institutelor de cercetări agricole poate să funcționeze o rețea de ferme model, ferme de reproducție de tipul oerilor naționale, hergheliilor, depozite de armăsari, colecții de rase, hibrizi (genoteci). Statutul juridic al institutelor și stațiunilor de cercetare agricole și a fermelor model, modul lor de finanțare trebuie reglementată prin Legea de organizare și funcționare a cercetării științifice agricole. Considerăm că sunt necesare toate stațiunile de cercetare actuale.Stațiunile de cercetare trebuiesc introduse într-un system de acreditare.Cele care nu îndeplinesc standardele de acreditare sau a căror funcționare nu se justifică în agroecosistemele delimitate pot fi transformate în societăți comerciale sau ferme model. O alta variantă de organizare a cercetării științifice agronomic ar putea fi adoptată prin integrarea zonală a stațiunilor de cercetări în sistemul universităților de științe agronomice.

3. Concluzii Putem spune ca am învățat despre exploatația agricolă că nu este o uzină, fabrică sau combinat industrial, încercarea dupa modelul Marxist-leninist, de a socializa mijloacele de producție și însăși viața agricultorilor nu a dat rezultatul scontat. Așadar sunt suficiente argumente economice,sociale și politice pentru a accepta sistemul de exploatații privat-familiare, sistem care a dus agricultura vest-europeană și americană la performanțe de neconceput. Viitorul exploatațiilor române rămâne in mâinile tinerilor agricultori, care nu privesc in urmă la bunicii lor ci in viitor, dornici de a face agricultură performantă bazată pe tehnologii, management si marketing modern.