POLITICI ACTIVE DE PROTECȚIE A ȘOMERILOR

1. ŞOMAJUL – FENOMEN SOCIAL

Fiecare ţară în mod independent îşi formează propria strategie şi politici privind piaţa muncii

cât şi protecţia socială a persoanelor apte de muncă, respectiv dezvoltarea pieţii muncii, luând în

considerare specificitatea concretă ale acestora, atât din punct de vedere al modelului politic adoptat

cât şi din punctul de vedere al culturii precum şi al nivelului dezvoltării economice ale naţiunilor.

Persoanele care nu au loc de muncă şi care în urma medierii muncii efectuate nu pot fi

încadrate, de regulă, beneficiază de protecţie socială pentru asigurarea de şomaj cu condiţia

îndeplinirii unor cerinţe legale obligatorii.

Şomajul este un fenomen foarte complex a cărui geneză a făcut obiectul unor cercetări

relevante înca de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Şomajul a fost și continuă să fie definit în diferite

moduri. Fiind un fenomen care afectează în diferite proporţii, toate țările, prin nivelul, structura,

durata și consecinţele sale, şomajul s-a impus atenţiei guvernelor și forţelor sociale, devenid o

preocupare generală. Pe termen scurt, obiectivul major al tuturor acestora îl formează atenuarea

exacerbării consecinţelor sale, iar pe termen mediu și lung obiectivul constă în diminuarea sau chiar

reabsorbirea resurselor de muncă aflate în stare de şomaj. Numeroasele aspecte interdependente, prin

natura lor, vizează atât firmele cât și societatea, atât pe cei care lucrează, cât și pe şomeri. Toate

acestea formează obiectul unor reglementări sau orientări care, în totalitatea lor, sunt cunoscute ca

politici sau măsuri pentru combaterea şomajului.

La originea sa, noţiunea de şomaj, o are pe aceea de inactivitate. În decursul timpului,

noţiunea de şomaj s-a folosit pentru desemnarea absenţei de activitate din diferite cauze, de exemplu,

inactivitatea de duminică, din zilele nelucrătoare, întreruperea lucrului din cauza lipsei de comenzi.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în legătură cu şomajul, consacră faptul că:

„orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială”1.

Numai dupa anul 1989 somerul a fost recunoscut oficial, ca o situaţie posibilă, prin

adoptarea Legii nr.1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, au

fost reglementate raporturile specifice pieţei forţei de muncă, au fost introduse prestaţii ca: ajutorul

de şomaj, ajutorul de integrare profesională, alocaţia de sprijin, calificarea, recalificarea şi

perfecţionarea într-o nouă meserie sau specialitate a şomerilor2. În definirea şomajului, acesta este

acceptat a fi un fenomen negativ pentru oricare societate şi economie indiferent de modelul acesteia,

deoarece produce un dezechilibru important al pieţei muncii, și nu numai.

2. POLITICILE SOCIALE PRIVIND ȘOMERII

1 Declararatia Drepturilor Omului, art 22

2 Legea 1/ 1991, art 11/10

Forţa de muncă reprezintă în contextul economiei de piaţă, un bun care se comercializează, în mod

liber pe o anumită piaţă, denumită piaţa forţei de muncă. Din acest punct de vedere, şomajul

reprezintă excedentul de oferta de forţă de muncă faţă de cererea de forţă de muncă.

Şomajul este rezultat din faptul că cererea de forţă de muncă din partea angajatorilor -

agenţilor economici – este mai mic decât oferta de pe piaţa muncii – numărul persoanelor în vârsta

activă de muncă și dispuse să muncească.

Exprimat altfel, şomajul este rezultat din faptul că oferta de forţă de muncă activă – aptă de

muncă - este mai mare decât cererea de forţă de muncă încadrabilă din partea angajatorilor.

O alta definiţie foarte cunoscută a şomajului este dată de Biroul Internaţional al Muncii-

organizaţie cuprinsă în Sistemul Naţiunilor Unite, care elaborează statistici, studii şi analize pe baza

informaţiilor primite de la ţările membre şi care are ca scop o mai bună fundamentare a deciziilor

luate pentru combaterea şomajului. Conform definiţiei acesteia este şomer: orice persoană care a

împlinit 15 ani; este apt de muncă; este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată; nu

munceşte; caută un loc de muncă.

Deşi este acceptat faptul că există şomaj, acest lucru nu înseamnă că se exclude definitiv

existenţa unui echilibru pe piaţa forţei de muncă. Ca urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă a

devenit echivalentă cu un şomaj al cărui nivel este scăzut, reflectat printr-o rată a şomajului de

câteva procente. J.M.Keynes era de părere ca folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absența

şomajului, dar este compatibilă cu un şomaj voluntar şi funcţional3.

3. MĂSURI PASIVE ȘI MĂSURI ACTIVE

Măsurile pasive sunt cele care constau în acordarea de asigurări de şomaj sau alocaţii pentru

şomeri, acestea deţin locul prioritar în fondurile alocate pentru combaterea şomajului și sunt

practicate în cele mai multe țări.

Măsurile active sunt cele care conduc la crearea de noi locuri de muncă, la reconversie

profesională sau cele prin care se oferă facilităţi pentru cei care angajează şomeri.

3.1. Indemnizația de şomaj

În România, şomerii beneficiază de o indemnizaţie de şomaj care se acordă dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii: au un stadiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni;

nu realizează venituri sau acestea sunt mai mici decât indemnizația de şomaj; nu îndeplinesc

condiţii de pensionare; sunt înregistrați la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă4. Nivelul

indemnizaţiei de şomaj este o suma fixă, neimpozabilă, lunară, care reprezintă 75% din salariul de

bază minim brut pe țară, în vigoare la data stabilirii acesteia. In afara indemnizaţiei de şomaj, din

3 Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanziii si a banilor, John, Maynard Keynes, Ed Publica, Bucuresti, 2009, traducere de Corina Madalina Haita4 Legea 76/ 2002, actualizata, art 34

2/10

sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru şomaj se pot acorda și plăţi

compensatorii (pentru salariaţii care sunt disponibilizati prin concedieri colective efectuate în

procesele de restructurare, reorganizare, privatizare sau lichidare de către companii naţionale, regii

autonome, societăți comerciale).

3.2. Măsuri de diminuare a şomajului și a efectelor sale

Prin conţinutul lor, asemenea măsuri au efecte directe și indirecte asupra şomajului sau

asupra consecinţelor sale. Oricare dintre ele nu se limitează la un singur aspect, uneori efectele unei

acţiuni nefiind numai pozitive, ci și contradictorii. Măsurile pentru diminuarea şomajului, după

aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în trei mari categorii: măsuri care privesc direct pe

şomeri, măsuri care privesc populaţia ocupată, alte măsuri.

3.3. Măsuri care privesc direct pe şomeri

Din această categorie se remarcă: măsurile de organizare a pregătirii și calificării celor în

căutarea unui loc de muncă pentru a putea face față noilor tehnici și tehnologii, facilitățile acordate

de stat pentru crearea de noi întreprinderi care oferă locuri de muncă și pentru crearea de noi locuri

de muncă în activități publice. Să remarcăm totuşi că, în mai toate țările, se pune concomitent

problema “raționalizării” forţei de muncă din sectorul public. O mare importanță au dobândit, în

ultimii ani, măsurile pentru trecerea la noi forme de ocupare: angajare pe timp parţial sau cu orar

atipic; angajare provizorie cu contract (de obicei medie sau scurtă); angajări specifice, stagii sau

contracte de muncă de tipuri deosebite, create în cadrul politicilor recente de diminuare a şomajului,

inexistente în trecut. Față de ocuparea “normală”, aceste forme prevăd angajări pentru obiective

precise și limitate. Politica de diminuare a şomajului prevede măsuri selective pentru formarea și

angajarea tinerilor și şomerilor de lungă durată. De regulă, asemenea măsuri au ca rezultat asigurarea

unor salarii mai mici decât cele “normale”. Conducând la scăderea costului salarial al firmelor, ele

sunt nu numai acceptate și practicate de utilizatorii de muncă, dar și iniţiate de ei.

Din cadrul primei categorii de măsuri fac parte și unele reglementări juridice inexistente mai

înainte. Una dintre acestea constă în radierea din rândul şomerilor a celor care până la pensionare

mai au o perioadă egala cu perioada pentru care se acorda indemnizaţie de şomaj. In acest fel,

oficiile de plasare a forţei de munca diminuează numărul şomerilor pe termen scurt, realizând o

orientare a locurilor de munca spre alte categorii sociale.

3.4. Măsurile ce privesc populaţia activă ocupată

Acestea au ca scop, pe de o parte, să prevină creşterea şomajului printr-o calificare adecvată,

iar pe de altă parte, tind să diminueze şomajul prin crearea de posibilități suplimentare de angajare

care se asigură prin reducerea timpului de muncă și duratei vieţii active, precum și prin îndepărtarea

imigranţilor și revenirea lor în țările de origine.

3/10

De fapt, cea mai semnificativă problemă care priveşte populaţia ocupată se referă la

“împartirea” muncii între cei angajaţi și crearea unor noi posibilități de angajare. Aceasta decurge

din însăși realitatea creşterii lente sau chiar a descreşterii, în anumite momente, a volumului

necesarului de muncă. În aceste condiţii, singura manieră de a face să lucreze cât mai mulţi sau chiar

toţi, este ca fiecare să lucreze mai puţin. Aceasta presupune o împărțire a muncii la scara economiei

și afirmarea unor principii de organizare a muncii și producţiei.

Considerată ca atare, “împărțirea muncii” nu poate reprezenta o măsura de durată pentru

diminuarea și resorbirea şomajului. Trebuie neapărat completată cu amplificarea investiţiilor și

creşterea productivității în condiţiile unei noi organizări a muncii, despre care se spune că trebuie să

aibă ca rezultat, pe termen mai scurt sau mai lung, acceptarea condiţiilor proprii formelor noi de

ocupare caratcerizate prin nesiguranţă sporită, durată zilnică mai mică, orar atipic, salarii mai mici

etc.

Desigur, diminuarea reală a şomajului nu poate fi decât rezultatul creării de noi locuri de

muncă ce sunt însoțite de rezultate benefice corespunzătoare. În această etapă, literatura economică

atribuie creşterea numărului locurilor de muncă în mare parte protecţiei mediului natural. Deşi

corespunde într-o oarecare măsura realității și convine unor forțe sociale și politice, aceasta se

referă, în fond, la o gamă mai largă de activitați, unele dintre ele având doar legătura indirectă și

îndepărtată cu protecţia mediului natural. Crearea locurilor de muncă decurge însă din tendinţele

generale ale dezvoltării societații contemporane.

Măsurile pentru diminuarea şomajului și ameliorarea condiţiilor celor afectaţi de şomaj

figurează printre revendicările tuturor organizaţiilor sindicale și sunt sprijinite de largi grupuri

socioprofesionale. Programele de acţiune ale sindicatelor cuprind însă și alte obiective care privesc

populaţia ocupată: garantarea locurilor de muncă, creşterea salariilor și imbunatățirea condiţiilor de

odihnă, înlăturarea marilor discrepanțe între salariile medii ale bărbaților și cele ale femeilor etc.

Pentru a lupta împotriva şomajului trebuie să ţinem seama că: folosirea forţei de muncă nu

este un obiectiv politic, ci unul economic, deoarece piaţa forţei de muncă este o piaţă ca oricare alta

a cărei funcţionare nu trebuie cu nimic perturbată; cel puţin pe termen scurt, moneda trebuie să

rămână neutră; aceasta pentru că mişcările ample şi manipulaţiile masei monetare perturbă

anticipaţiile şi destabilizează economia; decorsetarea întreprinderilor, de orice mărime, de povara

sarcinilor fiscale; aceasta ar fi de natură să dea un nou impuls activităţii economice, care în virtutea

acestui fapt vor crea noi locuri de muncă; reducerea cheltuielilor publice şi în general „reducerea

statului”; slujbele fictive, „birocratice”, fără motivaţie, trebuie să dispară; înlăturarea oricărei piedici

din calea liberei iniţiative.

3.5.Măsuri pentru prevenirea şomajului 

4/10

În cazul unor restructurări ale activităţii care pot conduce la modificări substanţiale ale

numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile

pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi

prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurări. Angajatorii sunt obligaţi să acorde

preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor

care urmează să fie disponibilizaţi. În perioada preavizului angajaţii vor participa la serviciile de

preconcediere realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii

de ocupare din sectorului public sau privat, acreditaţi, selectaţi de către acestea, în condiţiile legii.

3.6. Șomajul tehnic

Șomajul tehnic reprezintă situația în care unele categorii de salariați încadrați în anumite

sectoare de o importanță mai mare își întrerup activitatea în mod temporar datorită riscului social

de diminuare respectiv de pierdere a locului de muncă- pentru motive economice, tehnologice,

structurale sau similare.

Pe perioada somajului tehnic persoanele afectate beneficiază de un statut special datorită

unor implicații asupra desfașurării raporturilor de pe piața muncii.

Persoanele aflate în somaj tehnic beneficiază de o indemnizație cât și alte prestații de

protecție socială suportate de către sistemul asigurărilor sociale pentru somaj, respectiv din fondul de

salar ale angajatorilor dar cu scutiri privind contribuțiile sociale și nu numai.

3.7. Măsuri speciale în cazul unor concedieri colective

Aceste măsuri se reglementează în mod special prin acte normative, respectiv contracte

colective de muncă. Ele au în vedere impactul asupra pieței muncii, a posibilității de reconversie

profesională a celor disponibilizați, servicii de consiliere, consultanță, respectiv alte considerente de

natură să asigure menținerea păcii sociale.

Demersurile reglementate în cazul concedierilor colective sunt complexe și presupun costuri

semnificative cât și unele drepturi speciale de asigurări sociale pentru cei concediați.

3.8. Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă

Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă vizează:

a) creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

b) stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea de noi locuri de

muncă.

Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă se adresează atât persoanelor în căutarea

unui loc de muncă, cât şi angajatorilor şi sunt realizate prin servicii specializate, furnizate de

agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii din sectorul public sau

privat.

5/10

Furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă pot să presteze,

pe bază de contracte încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, servicii finanţate din

bugetul asigurărilor pentru şomaj, numai dacă sunt acreditaţi. Furnizorii de servicii specializate

pentru stimularea ocupării, care finanţează aceste activităţi din alte fonduri decât bugetul asigurărilor

pentru şomaj, se acreditează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă5.

5 Legea 76/ 2002 actualizata6/10