Politica sub lupa CEPE · alte state, războiul civil sirian, programul nuclear iranian, problemele...

P e n t r u l u m e a p o l i t i c i i internaţionale, anul 2013 a fost unul intens, presărat cu numeroase provocări la adresa securităţii și stabilităţii mondiale. Pe tot globul au fost, și încă sunt, situaţii tensionate cu potenţial destabilizator la nivelul întregului sistem: Marea Chinei de Sud, continentul african, Orientul Mijlociu, America Latină, iar în ultimele luni am asistat și la o tensiune între partenerii NATO generată de așa-zisul spionaj american asupra propriilor aliaţi.Deși Washington-ul își propusese pivotarea spre Asia de Sud-Est, consecinţele legate de perpetuarea primăverii arabe în alte state, războiul civil sirian, programul nuclear iranian, problemele legate de tranziţia democratică din Egipt, conflictul dintre Israel și Palestina au făcut ca statele lumii să acorde o atenţie sporită Orientului Mijlociu, să se reunească în câteva ocazii special pentru a discuta ce este de făcut, fără ca finalul anului 2013 să

aducă cu sine adevărate soluţii. Pentru Uniunea Europeană ultimele luni ale acestui an au culminat cu obţinerea unui acord asupra noului plan bugetar al Uniunii Europene, cu discuţii aprinse cu privire la dreptul de liberă circulaţie începute de Marea Britanie și un sumit care ar fi trebuit să aducă mai aproape de Comunitate două state de la frontiera sa: Ucraina și Republica Moldova. În cursul acestui an, am putea spune că Rusia lui Putin a avut numeroase reușite diplomatice, reușind în cele mai multe dintre cazuri să obţină rezultatele dorite și să își impună dezideratele chiar și în faţa SUA, dacă ne gândim la criza siriană sau programul iranian. În cursul acestui an, am remarcat și o Chină mai agresivă și asertivă, care a coalizat de cele mai multe ori cu vecinul său rus.

Din nefericire anul 2013 a fost și un an în care lumea a pierdut personalităţi care au marcat istoria, oameni care constituiau simboluri, despre care am scris și noi în cadrul acestei secţiuni a Lupei CEPE. Din

CUVÂNTUL EDITORULUI

Center for European Policy Evaluation

Nr.18, Decembrie 2013

Politica sub lupa CEPE

Subiecte abordate

• Scutul anti-rachetă

• Parteneriatul Estic

• Nagorno-Karabakh

• Politica Marii Britanii faţă de imigranţii români și bulgari

• Flota nucleară submarină a Chinei

• Conflictul din Siria

În acest număr:

Scutul anti-rachetă: între retorică, necesitate, eficienŃă şi ameninŃare reală Răspunsul NATO la adresa cărei ameninţări?

3

Parteneriatul Estic – centrul unui nou joc de putere între UE și Rusia

6

David Cameron și înăsprirea condiţiilor pentru imigranţii români și bulgari: o realitate căreia Uniunea Europeană îi răspunde

10

„Pentru a fi liber nu este suficient doar să tai lanţurile unui om, ci este necesar să trăiești într-un mod care respectă și sporește libertatea altora”. (Nelson Mandela)

Omagiu adus lui Nelson Mandela

2

Politica sub lupa CEPE Cuvântul editorului

acesta le-a promovat și după care s-a ghidat în activităţile pe care le-a întreprins. Consider că acestea constituie importante surse pentru a portretiza un om care a luptat împotriva segregaţiei rasiale din Africa de Sud, care a luptat pentru drepturile fundamentale ale omului și s-a remarcat printr-o voinţă de fier - cei 27 de ani petrecuţi în închisoare nu l-au făcut să renunţe la idealurile sale și nu l-au făcut răzbunător, ci dimpotrivă i-au întărit convingerea în puterea reconcilierii și a iertării. Ar fi minunat dacă tot mai mulţi lideri, și nu numai, ar promova și acţiona după citate precum cele de mai jos.

Alina MOGOȘ

păcate, data de 5 decembrie 2013 a fost marcată de decesul unuia dintre cei mai mari oameni pe care lumea i-a cunoscut, un simbol al păcii și unităţii, un om despre care toţi liderii planetei au avut numai cuvinte mari de spus și căruia dorim să îi aducem un omagiu prin aceste rânduri ale editorialului nostru: Nelson Rolihlahla Mandela. Despre acest „gigant al istoriei” cum l-a numit președintele Obama se pot scrie pagini întregi despre modul în care acesta „a condus o naţiune spre dreptate”(citat din discursul lui Barack Obama la funeraliile lui Mandela) și de ce este unul dintre cei care au meritat într-adevăr Premiul Nobel pentru pace. În următoarele rânduri aș vrea să redau câteva fraze celebre ale lui Mandela, care exemplifică valorile pe care

„Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi utiliza pentru a schimba lumea”.

„Am învăţat că dârzenia nu este definită ca fiind absenţa fricii, ci mai degrabă depășirea fricii. Un om

curajos nu este cel căruia nu îi este teamă, ci cel care cucerește frica.”

„Nimeni nu s-a născut urând o altă persoană din cauza culorii pielii sau a trecutului sau a

religiei. Oamenii trebuie să înveţe să urască, iar dacă pot învăţa să urască, atunci ei pot fi

învăţaţi să iubească, pentru că dragostea pare a fi mai naturală pentru inima omului, decât

ura.”

„Cea mai mare glorie în a trăi nu constă în a nu fi doborât niciodată, ci în a ne ridica ori de câte ori cădem.”

„Sărăcia nu este un accident. Asemenea sclaviei și apartidului, este un produs al omului și

poate fi înlăturat prin acţiuni ale oamenilor.”

„Dacă vorbești unui om într-o limbă pe care o înţelege, mesajul îi va ajunge la cap. Dacă vorbești unui om

pe limba lui, acel mesaj va ajunge la inimă.”

„Dacă vrei să faci pace cu dușmanul tău, trebuie să conlucrezi cu el. Atunci el va deveni

partenerul tău”.

„Este mai bine să conduci din umbră și să îi lași pe alţii în faţă în special când se celebrează o victorie, când

au loc lucruri frumoase. Trebuie să ieși în linia întâi când este pericol, atunci oamenii vor aprecia

leadership-ul tău.”

„În ţara mea se merge mai întâi la închisoare și apoi se devine președinte”.

„Nu am fost un Mesia, ci un om obișnuit ce a devenit lider datorită unor circumstanţe extraordinare.”

„Visez la o Africă ce a căzut la pace cu ea însăși.”

„Spre deosebire de unii politicieni, eu pot admite o greșeală.”

Proiectul scutului anti-rachetă nu este nou, el apărând încă din timpul Războiului Rece (sub conducerea lui Ronald Reagan). Unele state precum SUA sau Rusia, deja au amplasate astfel de sisteme de apărare. Ele sunt prevăzute a fi elemente de apărare, pentru descurajare, având în vedere inutilitatea sau ineficienŃa unui atac în faŃa unui astfel de sistem. Totuşi tehnologia actuală tinde să schimbe ceea ce până acum era relativ stabil şi anume balanŃa de putere nucleară, existând posibilitatea dezvoltării unei dileme de securitate care să provoace o nouă cursă a înarmării. De ce?

Până în prezent doctrina MAD (Mutual Assured Destruction - distrugere reciprocă asigurată) şi considerentul că arma nucleară era arma supremă au făcut necesară dezvoltarea unor relaŃii bazate pe comunicare şi deci predictibilitate, echilibru, chiar dacă nu încredere. Dezvoltarea unui sistem care să schimbe această balanŃa şi să facă din arma nucleară ceva ce poate fi folosit şi chiar inutil generează o nevoie de creştere a securităŃii prin altceva mai puternic decât bomba, ceea ce la rândul său crează premisele unei insecurităŃi regionale, poate chiar sistemice.

3

Cele două ameninŃări majore identificate sunt

Coreea de Nord şi Iranul, două state care încearcă

să îşi dezvolte propriile arme nucleare. Faptul că

un stat are o armă de natură nucleară nu

înseamnă în mod automat că acesta este o

ameninŃare. Un exemplu în acest sens ar fi chiar

SUA sau FranŃa, Marea Britanie etc.

Impredictibilitatea şi ieşirea din logica raŃională

dictată încă din timpul Războiului Rece este ceea

ce transformă Iranul şi Coreea de Nord în două

state periculoase pentru Occident. Ideea de a

deŃine o armă nucleară nu înseamnă şi a o folosi,

principalul său obiectiv fiind acela de descurajare,

fapt ce nu este în mod automat previzibil în cazul

celor două state mai sus menŃionate.

Deci acest proiect apare ca o reacŃie îndreptăŃită

în vederea asigurării securităŃii aliaŃilor europeni,

însă

Nr.18, Decembrie 2013 Scutul anti-rachetă

ce se va întâmpla dacă aceste

ameninŃări nu vor mai exista sau vor fi

neutralizate înainte ca scutul să devină

operaŃional?

1. Prototip

La sfârşitul lunii octombrie a.c. s-a dat startul construcŃiei bazei de la Deveselu (JudeŃul Olt, România) a ceea ce după 2015 va reprezenta o parte a sistemului de scut anti-rachetă propus de americani şi adoptat în cadrul NATO pentru protecŃia Europei împotriva unui atac nuclear.[1]

Scutul anti-rachetă: între retorică, necesitate, eficienŃă şi ameninŃare reală

Răspunsul NATO la adresa cărei ameninţări?

4


Primul care a venit cu propunerea amplasării unui scut anti-rachetă pe teritoriu european a fost George W. Bush, care a propus Poloniei şi Cehiei să fie state gazde. Având în vedere că proiectul a fost întâmpinat extrem de negativ de către Rusia, iniŃiativa a fost abandonată. Atunci reacŃiile Rusiei au fost catalogate drept previzibile şi îndreptăŃite, deoarece proiectul viza apărarea împotriva unor rachete de rază medie şi lungă (ceea ce Rusia deŃinea, iar Iranul şi Corea de Nord nu puteau dezvolta). IminenŃa amplăsării unor rachete la Kaliningrad au determinat Cehia, dar şi Polonia să refuze amplasarea unui astfel de proiect pe teritoriul naŃional, considerând că acesta ar avea o finalitate invers proporŃională, scăzându-le nivelul de securitate, deşi ar fi trebuit să îl crească.

O a doua iniŃiativă a fost cea venită din partea lui Barack Obama, care de această dată a propus un plan incrementalist (2011 amplasarea radarului în Turcia; 2013 amplasarea interceptoarelor pe teritoriul României, 2014 amplasarea interceptoarelor pe teritoriul Poloniei). Scutul va apăra aliaŃii europeni împotriva unor rachete de rază scurtă, deşi iniŃial Obama propusese dezvoltarea treptată către apărarea împotriva unor rachete de rază medie şi lungă. În martie 2013 acesta a renunŃat la ultima fază, preferând mutarea ei în Alaska pentru a combate ameninŃarea nord coreană. De această dată şi România a fost invitată să participe. Astfel, pe 28 octombrie 2013 a fost demarată oficial construcŃia de la Deveselu, unde urmează să fie amplasate 24 de interceptoare. În același timp, portul de la Constanţa și baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu au devenit principalele puncte logistice pentru transferul de trupe și echipamente în și din Afganistan. [2]

Proiectul scutului este menit să crească substanŃial gradul de securitate al statelor gazdă, însă, aceleaşi reacŃii şi temeri ca şi în trecut tind să influenŃeze dezbaterile actuale. Deşi sună destul de cinic, ne place să credem că Războiul Rece s-a terminat, dar cred că ar tebui să acordăm mai multă atenŃie dinamicilor actuale, care nu sunt chiar atât de diferite de cele din trecut, de exemplu, reacŃiile FederaŃiei Ruse. Proiectul scutului a fost anunŃat ca fiind unul de natură defensivă, acordul dintre România şi SUA

specificând clar acest aspect. Acesta este o reacŃie la adresa Iranului, deci nu este îndreptat împotriva capabilitătilor ruseşti. Cu toate acestea, Rusia îşi menŃine opoziŃia. Ne-am putea întreba de ce acest lucru? În primul rând pentru că politica sa externă este dependentă de cale şi pentru că implementarea proiectului poate fi văzută drept un eşec al eficienŃei politicii Kremlinului. Apoi, proiectul era vizat a se dezvolta într-o capabilitate care ar fi putut stopa şi rachetele de rază medie şi lungă ale Rusiei (etapă relocată în Alaska după evenimentele petrecute în Coreea de Nord). Un alt motiv este şi lipsa de încredere, ruşii argumentând că nimeni nu le garantează că acest proiect nu ar putea fi transformat într-unul de natură ofensivă. Astfel, imediat după demararea lucrărilor la Deveselu, președintele Vladimir Putin a dizolvat grupul de lucru Rusia-NATO de cooperare în ceea ce privește apărarea antirachetă. În al doilea rând, el a ordonat o inspecŃie fulger a forţelor nucleare rusești, ocazie în care cel puţin două rachete balistice intercontinentale terestre (ICBM) au fost testate împreună cu rachete cu rază scurtă. Și în al treilea rând, două bombardiere Tu-160 nucleare strategice au zburat de la baza aeriană Engels din regiunea Volga spre Venezuela și Nicaragua dovedind că, dacă ar vrea, Rusia ar putea lovi teritoriul Statelor Unite.[3] Până aici, am putea afirma că acestea reprezintă tradiŃionalele reacŃii şi tactici ruseşti, care cel mai probabil nu vor influenŃa deciziile deja luate de la nivelul NATO. Rusia a crezut întotdeauna în puterea a ceea ce este denumită a fi „politica băŃului”, de multe ori fiind acuzată de nerespectarea unor principii de bază alte dreptului internaŃional precum suveranitatea statală.

Forţele spaţiale ruse au lansat o rachetă

balistică intercontinentală, Topol

RS-12M. Aceasta a fost lansată, la 10:45

ora Moscovei [06:45 GMT] de la Centrul

SpaŃial Plesetsk și a lovit o ţintă

desemnată, în Peninsula Kamceatka.

Scutul anti-rachetă

5


De această dată, ruşii au dezvoltat şi ceva care ar putea fi punctul de plecare pentru o cursă a înarmării.

Racheta testată acum a fost construită prima oară în 1987 și a fost în serviciu până în iulie 2007.[4] În cazul în care rapoartele oficiale au fost adevărate, racheta testată, Topol RS 12 sau Topol SS-27, așa cum este cunoscut în cercurile militare din întreaga lume, ar trebuit să fie cel mai rapid obiect pe care omul l-a văzut vreodată. Până la acest test, cel mai rapid lucru cunoscut de om a fost X43 A, un avion hipersonic, fără pilot construit de NASA. Acesta a zburat de 10 ori viteza sunetului, parcurgând aproape 7200 mile într-o oră. Dar racheta Topol nu atrage atenţia doar prin viteza la care poate ajunge. O rachetă balistică intercontinentală convenţională (ICBM), odată lansată, după ce atinge o anumită altitudine urmează o anumită traiectorie. Tocmai de aceea poate fi văzută pe radar şi poate fi interceptată. În acest caz, apărarea funcţionează de cele mai multe ori, interceptoarele oprind racheta înainte ca aceasta să lovească Ńinta. Cu Topol, aceste dinamici pur și simplu nu intră în joc. Pentru a începe, racheta poate fi manevrată şi în timpul zborului, ceea ce înseamnă că nu are o traiectorie bine definită şi, deci, previzibilă. Astfel, radarul unui sistem anti-rachetă este inutil, deoarece nu poate prezice traiectoria rachetei. Un alt lucru este tipul de tehnologie de evaziune construit în racheta. Acesta o face invulnerabilă la orice tip de radiaţii și de interferenţă electromagnetică și fizică. Apoi, există problema focoaselor nucleare terestre utilizate în mod tradiţional pentru a opri ICBM-urile. Până în prezent, orice ICBM poate fi doborât prin detonarea unui focos nuclear de la 10 de kilometri. Topol rezistă până în momentul în care un focos nuclear este la 500 de metri. Dar, având în vedere viteza şi manevrabilitatea remarcabilă, probabilitatea unui focos atât de aproape este practic imposibilă. Astfel mai există doar două opŃiuni: racheta trebuie doborâtă în momentele sale cele mai vulnerabile - fie atunci

când este pe teren sau atunci când abia a fost lansată. Aparent, rușii au găsit o soluŃie şi la această problemă. Spre deosebire de aproape orice ICBM care există în unele baze militare, Topol nu trebuie să fie pe o bază statică. Tot ce are nevoie este partea din spate a unui camion, iar camioanele pot fi conduse oriunde, oricând, oricum. Acest lucru face practic imposibilă misiunea oricărei ţări de a monitoriza modul în care multe dintre aceste rachete au fost trimise și unde indiferent de nivelul de dezvoltare al serviciilor secrete.[5]

Dacă aceste teste sunt veridice, iar tehnologia permite construirea unei astfel de rachete, unii dintre noi s-ar putea întreba: care este utilitatea scutului? Răspunsul ar fi, pentru a-i proteja pe aliaŃii europeni împotriva Iranului. Dar şi în cazul Iranului, dezbaterea este în plină desfăşurare, mai ales, după ce ȋn luna noiembrie a.c. negocierile ȋn format 5+1 (SUA, China, Rusia, FranŃa, Marea Britanie+ Germania) au dus la suspendarea activităŃii de ȋmbogăŃire a uraniului din partea Iranului. Printre cele mai importante aspecte ale acordului semnat putem observa şi faptul că Iranul va „neutraliza” stocurile de uraniu îmbogăţit dincolo de punctul de 5% şi va permite accesul inspectorilor internaŃionali pe teritoriul său. Ȋn schimbul acestor concesii, nu vor mai exista noi sancţiuni privind activităţile nucleare timp de șase luni, iar statul iranian va primi aproximativ 7 miliarde de dolari.[6] Aşadar, odată ce acest acord a devenit realiate, cum mai poate justifica NATO necesitatea scutului anti-rachetă? ReacŃiile Rusiei nu vor face decât să crească ȋn intensitate, mai ales că Mosocva nu va fi singurul stat care va tinde să creadă că proiectul scutului a avut o Ńintă declarată şi una reală. Pe această cale, cred că NATO va avea nevoie de un răspuns bun şi rapid la această întrebare.

Ana Maria GHIMIŞ

Scutul anti-rachetă

6

Politica sub lupa CEPE Parteneriatul Estic

Odată ce acestea s-au arătat interesate de integrare europeană, Rusia, din interesul de a-și menŃine foștii sateliţi în zona de influenţă s-a opus vehement apropierii acestora de UE. Importanţa ţărilor din PaE pentru Rusia înglobează interese economice și dorinţa de consolida Uniunea Vamală Euro-Asiatică. Strategia de securitate energetică în care UE ar fi dorit să implice Ucraina, Azerbaijan și Belarus ar fi pus în pericol monopolul Gazprom (compania de gaz a Rusiei) asupra gazului din aceste state [8]. Nu în ultimul rând, având în vedere situaţia socială precară din Rusia (unde există un nivel ridicat de pesimism, care îngreunează procesul de creștere economică [9]), păstrarea acestor state în zona sa de influenţă ar putea fi de importanţă majoră pentru dezvoltarea economiei și securităţii Rusiei. De asemenea, acţiunile de opoziţie a apropierii acestor state de UE pot fi o reacţie la aşa-zisul imperialism al Uniunii Europene pe care Rusia îl vede în PaE. Interesul Uniunii Europene de a-și apropia estul (unii consideră că scopul a fost crearea unei zone tampon între Rusia și restul continentului european, deși retorica UE a fost una bazată pe cooperare economică și crearea unei zone sigure în vecinătatea sa [10]) a pus bazele unui joc geopolitic între cele două mari puteri continentale care înconjură aceste state,

transformându-le într-un punct fierbinte al luptei pentru putere. În timp ce Uniunea Europeană se făcea atractivă prin liberalizarea vizelor și deschiderea pieţei comune, Rusia a fost mai curând adepta unor metode mai degrabă bazate pe presiune și ameninţare. Jocul a început, surprinzător, cu președinta actuală a Uniunii Europene – Lituania - care își propusese ca în timpul președinţiei sale să aducă mai aproape de UE fostele state sovietice și a jucat un rol major în interiorul Uniunii în sensul acesta. Rusia a răspuns printr-un embargo pe produsele lactate, lucru care a costat scump economia lituaniană, aceasta înregistrând pierderi financiare semnificative[11]. Deși pentru unele din aceste state (precum Azerbaidjan, cu toate că există strategii de colaborare între aceasta și UE mai ales în ceea ce privește domeniul energetic) interesul de a adera la Uniunea Europeană nu există, sau există într-o mai mică măsură decât cel înregistrat în cazul altora, Putin s-a folosit totuși de cartea Nagorno-Karabakh pentru a întări poziţia Azerbaidjanului și a Armeniei, prin asigurarea azerilor cu arme. Armenia, dacă până recent se afla în negocieri cu UE, aceasta a cedat presiunilor rusești exprimându-și intenţia de a adera la Uniunea Vamală Euro-Asiatică [12]. Asupra Republicii Moldova, Rusia a aplicat metoda deja

2. Caricatură

Europa de est a devenit miza unui joc de putere UE-Rusia, între care foștii sateliţi ai Rusiei au fost puși sub presiunea de a trebui să aleagă calea de politică externă pe care doresc să o urmeze. Dintre atracţiile de ordin economic și de libertate de mișcare venite din partea Uniunii Europene pe de o parte, și presiunile de ordin economic, dar și militar într-o mai mică măsură înaintate de Rusia pe de alta, majoritatea statelor din Parteneriatul Estic au cedat acestora din urmă. Reunite la Summit-ul Parteneriatului Estic(PaE) de la Vilnius în perioada 28-29 noiembrie a.c., doar Republica Moldova și Georgia au parafat Acordurile de Asociere și de Liber Schimb din cele 6 state membre: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina[7].

Parteneriatul Estic – punct ochit, punct lovit Parteneriatul Estic – centrul unui nou joc de putere între UE și

Rusia

7


Parteneriatul Estic

folosită asupra Lituaniei, adică embargo pe vinuri. Vizite mai dese ale oficialilor ruși au fost înfăptuite cu scopul de a avertiza asupra instabilităţii relaţiilor bilaterale cu Rusia dacă se va fi înaintat cu opţiunea europeană. Interzicerea importului de vin moldovenesc pe piaţa Rusiei a avut mai curând efecul invers, întrucât Europa s-a mobilizat foarte rapid în a ajuta piaţa moldovenească de vinuri deschizându-și pieţele pentru companiile moldovenești. Acţiunile Rusiei au stârnit o și mai mare aversiune faţă de apropierea Republicii Moldova de aceasta în rândurile societăţii civile.

Încă o dată, în timp ce Rusia folosea presiunea economică drept mijloc de persuasiune, Uniunea Europeană înainta moldovenilor un sentiment de solidaritate, siguranţă și apartenenţă, acesta nefiind lipsit totuși de considerente economice. Rezultatele înregistrate de Republica Moldova la Vilnius arată că în acest caz metoda europeană a fost mai eficientă. În ceea ce privește Georgia, Rusia s-a folosit de avertizarea asupra eventualelor turbulenţe economice ce vor fi urmat parafării Acordurilor cu UE și de faimosul embargo pe ciocolată[13].

Ultima dar prima ca importanţă atât pentru UE cât și pentru Rusia este Ucraina, datorită poziţiei geografice, economiei, dimensiunii și rolului său pe harta energetică a Europei, în contextul în care securitatea energetică are loc fruntaș pe agenda europeană[14]. Este de la sine înŃeles că Rusia se opune independenţei energetice a UE datorită faptului că este un important- dacă nu principalul- furnizor de gaz al Europei. Iar arma energetică folosită deja cu succes este una la îndemână pentru Rusia, prea la îndemână pentru a fi scăpată. Problematica Ucrainei este din aceste puncte de vedere, dar și datorită faptului că a surprins oficialii europeni prin amânarea semnării Acordurilor cu UE în ajunul Summit-ului, cea mai controversată. Pentru evitarea semnării Acordurilor între Ucraina și UE, Rusia a depus cea mai mare cantitate de „energie”, prin emiterea de avertizări de reduceri de gaz și alte restricţii de ordin economic[15]. Aceste restricţii și ameninţări aveau să rămână în conștiinţa ucrainenilor sub numele de „război economic”. Decizia finală a Ucrainei de a nu mai semna Acordurile a venit ca urmare a unei vizite secrete a președintelui Ianukovici la Moscova. Intriganta situaţie a Iuliei Timoșenko a jucat, de asemenea, un rol important, ea ajungând să fie în mod ironic un ţap ispăşitor în această intrigă, în sensul în care condiţia de eliberare a sa, impusă de UE pentru semnarea Acordurilor, a putut fi jucată ca o ieșire de sub povara responsabilităţii faţă de

eșecul de la Vilnius de către liderii ucraineni. Cu toate acestea, președintele Ianukovici este privit ca fiind vinovat și în faţa Uniunii Europene dar și în faţa cetăţenilor pe care îi reprezintă[16]. Pentru a împiedica semnarea Acordurilor cu UE, Rusia a oferit Ucrainei gaz mai ieftin în schimbul întăririi cooperării dintre cele două, în contextul în care Ucraina are datorii scadente semnificative pentru gaz, și susţinere în alegerile următoare în contextul în care la nivel internaţional acesta este perceput ca având un grad de coruptibilitate mare și abuzând de putere (cel puţin în privinţa Iuliei Timoșenko). Rusia s-a folosit deci nu doar de presiuni, dar și de diminuarea datoriei pe care Ucraina o va fi avut de plătit. Politica sferelor de influenţă, încă o dată scoasă la lumină după alegerea lui Putin din 2000 în zona Europei de Est, a făcut cu neputinţă renunţarea la Ucraina care are o importanţă strategică majoră pentru ambele puteri europene, motiv pentru care a și deschis pieţele Uniunii Vamale Ucrainei. Faptul că a trecut deja prin trei rânduri de recesiune de la începutul crizei în 2008 a avut o puternică greutate asupra alegerii direcţiei în care politica externă a Ucrainei va merge post-Vilnius. Ucraina se va putea îndrepta mai ferm spre direcţia europeană dacă UE își modifică strategia economică vis-a-vis de acest stat pentru a o ajuta să iasă din impas. Dacă însă preferinţa președintelui Ianukovici pentru a strânge cooperarea cu Rusia are la bază alte considerente, atunci societatea civilă are un rol important în schimbarea direcţiei Ucrainei către UE pentru că acesta, jucat energic, va pune presiune pe guvernul ucrainean. În ceea ce privește Armenia, ar putea-o întoarce din drum un final la povestea Nagorno-Krabakh, ceea ce ar face-o mai puţin susceptibilă la presiuni de ordin militar, dar momentan nu există consens și nici interes pentru a încheia acest conflict.

Cât despre Azerbaidjan, acesteia îi place libertatea de mișcare când spre răsărit, când spre apus. O poziţie neutră îi aduce foloase economice de la ambele părţi datorită resurselor naturale imense dar și politice dacă ne gândim la regimul deseori descris ca fiind dictatorial care ar fi fost, în cazul unor intensificări ale cooperării cu UE, sub ochiul democratic și netolerant din acest punct de vedere al acesteia. Totodată, importanţa sa pe piaţa energetică ar putea împiedica Rusia să dea curs discursurilor legate de eventualitatea intrării într-un război de partea Armeniei. Nu cred că va accepta pentru moment niciun fel de constrângere politică sau economică. Belarus este un ferm partener al Rusiei și nu va face o mișcare de întoarcere în viitorul apropiat.

8


Foste state sovietice până în 1991, Armenia și Azerbaidjan încă reprezintă un punct de interes pentru Rusia. Rolul său de mediator în conflictul din Nagorno-Karabakh sub umbrela Grupului Mink al OSCE (împreună cu Franţa și SUA) și politica contradictorie - deloc subtilă – a scopului primeia de balansare a puterii între cele două a contribuit la menţinerea conflitului îngheţat și a garantat eșecul apropierii Armeniei de UE. Balansarea de putere, așa cum e definită de Morgenthau, se referă la eforturile depuse de un stat pentru prezervarea unui echilibru de putere, preferabil din punctul de vedere al școlii de gândire realiste pentru a menŃine un nivel ridicat de securitate în condiŃiile anarhiei din sistem [21]. Aplicată la regiunea analizată, aceasta explică politica Rusiei de a se înclina când spre Armenia,

Nagorno-Karabakh

când spre Azerbaidjan în funcţie de interesele sale. Găzduitoare a două baze militare rusești și membră a organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO)[22], Armenia (împreună cu alte state din cadrul Parteneriatului Estic) a făcut obiectul unui controversat joc de putere între UE și Rusia înainte de Summit-ul de la Vilnius unde era așteptată să parafeze Acordurile de Asociere și de liber schimb. Deși avea probleme în a întâlni pragurile impuse de UE, Rusia s-a văzut nevoită să se întoarcă spre Azerbaidjan cu un acord de furnizare de armament și alte acorduri de cooperare economică [23]. Acest fapt a avut două efecte: a câștigat Armenia de partea Uniunii Vamale și a câștigat Azerbaidjanul prin întărirea securităţii acesteia. Este de precizat că Azerbaidjanul nu și-a exprimat niciodată intenţia

Deși Summit-ul de la Vilnius s-a încheiat cu parafarea Acordurilor de Asociere și de liber schimb de către Republica Moldova și Georgia, el nu a reușit să angreneze alte 4 foste state sovietice de importanţă majoră pentru UE, în drumul spre integrare. Eșecul său se datorează faptului că acesta a devenit un joc de putere cu final neproductiv pentru UE, a cărei imagine a fost avariată. Rusia a demonstrat o mare putere de coerciţie (fundamentată pe restricţii financiare și presiuni asupra foștilor sateliţi, aceasta fiind subestimată de Uniunea Europeana care la rândul său s-a încrezut prea mult în puterea sa de atracţie fundamentată pe dezvoltare economică, mobiliate și un mai mare grad de cooperare bilaterală și regională[17]. Prin aceasta Rusia şi-a

întărit rolul de mare putere în Europa și poziţia competitivă faţă de UE. Evenimentele legate de Parteneriatul Estic aduc în prim plan necesitatea unei schimbări de strategie în relaţia UE-Rusia, iar oficialii europeni au declarat post-Vilnius că nivelul de asertivitate în ceea ce o privește va scade [18], evenimentul marcând poate o nouă direcţie în ceea ce privește relaţiile dintre UE și Rusia. În sensul acesta se va organiza un summit UE-Rusia la sfârșitul lunii ianuarie unde se intenţionează a se discuta despre politica Rusiei în privinţa Parteneriatului Estic, și efectele acesteia în cooperarea dintre cele două[19].

Petronela CHIRVASE

La începutul lunii octombrie, colonelul rus Andrey Ruzinsky, detașat la baza militară din Gyumri, Armenia, a reasigurat societatea internaţională de intenţia și pregătirea Rusiei de a interveni de partea Armeniei într-un potenţial conflict militar între aceasta și Azerbaidjan, pe fondul disputei asupra regiunii Nagorno-Karabakh [20]. Declaraţia, precedată de acordul de furnizare de armament de la Baku (întreprins pentru a împiedica parafarea Acordurilor de Asociere și de liber schimb cu UE de către Armenia în contextul Summit-ului de la Vilnius, unde fostele state sovietice din Parteneriatul Estic erau așteptate pentru a solidifica cooperarea cu UE), pune sub semnul întrebării calitatea de mediator a Rusiei pe care aceasta și-a adjudecat-o în rezolvarea disputei asupra regiunii Nagorno-Karabakh, aflată sub egida OSCE. Un alt motiv pentru care Rusia a decis să furnizeze armament Azerbaidjanului ar putea fi politica sa de balansare între cele două state, cu scopul de a împiedica oricare din aceste state de a se ridica deasupra celeilalte.

Nagorno-Karabakh: terenul de joacă al Rusiei -O viziune realistă-

3. Harta regiunii

9


de a adera la Uniunea Europeană, însă având o vastă importanţă pentru asigurarea securităţii energetice a Europei, UE nu a încetat să creeze punţi de cooperare cu Azerbaijan. Armenia a fost, poate, una din aceste punţi. După ce a reușit să deraieze Armenia de pe calea europeană și să sigileze integrarea sa în Uniunea Vamală Euro-Asiatică [24], Rusia și-a reîntărit angajamentul de a asigura securitatea Armeniei prin declaraţiile Colonelului Ruzinsky. Dat fiind faptul că Rusia are o istorie de echilibrare a resurselor militare între cele două [25], politica balanţei de putere angajată de aceasta permite păstrarea influenţei sale în Caucazul de Sud menţinând totodată cele două state aflate în dispută în afara structurilor vesticilor. Cu toate acestea, un conflict armat ar veni în detrimentul intereselor Rusiei în ceea ce privește securitatea energetică [26] și în același timp ar fi precedat de un final al conflictului dintre cele două, ceea ce face acţiunile din cadrul grupului de mediere de la Minsk să aibă într-o anumită măsura un caracter veridic. Deși implicarea sa activă în mediere poate părea contradictorie societăţii internaţionale faţă de interesele Rusiei de a menţine conflictul îngheţat, aceasta este de fapt complementară balansării de putere. În toată această scenă, Nagorno-Karabakh, regiune populată de armeni dar sub tutela Azerbaidjanului, nu dorește alipirea de Armenia, ci mai degrabă independenţa faţă de oricare din acestea [27]. Atingerea acestui scop pune piedici Rusiei în procesul de a menţine cele două state aflate în dispută în raza sa de influenţă, motiv pentru care singura modalitate de a se termina conflictul și de a pune capăt politicii de

balansare a Rusiei în regiunea disputată ar fi întocmai această independenţă. Deși în detrimentul Azerbaidjanului, acest lucru nu ar semnifica o pierdere totală pentru Armenia, întrucât populaţia din Nagorno-Karabakh împarte aceeași cultură și istorie cu aceasta.

Structuri de cooperare economică, militară, culturală pot fi angajate pentru o apropiere a acestora. (ele fiind de un interes major în procesul de asigurare a independenţei energetice a acesteia). Totodată, perpetuarea conflictului înghetat este o pârghie pentru păstrarea influenţei Rusiei în zonă sub pretextul medierii și menţinerii păcii. În eventualitatea rezolvării conflictului se va fi creat un vacuum care ar permite unor state precum Turcia, Iran, SUA să își caute interesele de ordin energetic și de securitate în zonă [28]. În ceea ce privește UE, interesele sunt bazate, dacă ne raportam la retorica acesteia, pe dorinţa de construi o vecinătate sigură, însă interesul crescut al UE pentru est a fost privit și ca o încercare de creare a unei zone tampon între Rusia și restul Europei.

Petronela CHIRVASE

Nagorno-Karabakh

Independenţa ar lăsa totodată Rusia

fără pârghia necesară împiedicării

cooperării celor două state cu Uniunea

Europeană

10


David Cameron și înăsprirea condițiilor pentru imigranții români și bulgari

4. David Cameron

Marea Britanie a fost decade la rând cel mai mare susţinător al extinderii Uniunii Europene și a liberei circulaţii, dar acum încearcă să traseze noi reguli care să îi împiedice pe muncitorii din statele europene mai puţin dezvoltate să vină în statele membre mai bogate. Cameron sugerează

Acesta a propus impunerea unor restricţii de circulaţie până când produsul intern brut al unei ţări pe cap de locuitor va atinge o anumită cotă din media europeană sau care să permită fiecărei ţări să stabilească un plafon anual imigranţilor din UE. [30]

De când Bulgaria și România au aderat la Uniunea Europeană în 2007, angajatorii britanici care doreau să angajeze cetăţeni din aceste ţări trebuiau să aplice pentru un permis de muncă, în

timp ce angajatul trebuia să obţină un card de acces. Anumite industrii au fost scutite de permisul de muncă- doctori și profesori, de exemplu. Dar angajatorii din orice alt domeniu au trebuit să dovedească că locul de muncă oferit nu putea fi ocupat de un britanic. Aceste restricţii vor expira pe 31 decembrie, ceea ce a ridicat anumite semne de întrebare în legătură cu o invazie a imigranţilor români și bulgari în Marea Britanie.

Pachetul de restricţii anunţat la sfârșitul lunii noiembrie a fost susţinut de către partenerii liberal-democraţi. Ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru cetăţenii bulgari și români, începând cu luna ianuarie, a determinat un val de îngrijorare în rândul

Printre propunerile lui Cameron se numără : interzicerea ajutoarelor pentru locuinţe pentru

David Cameron a anunţat luna trecută că restricţiile faţă de imigranţii români și bulgari care vor să își găsească un loc de muncă în Marea Britanie se vor intensifica. Printre cele mai aspre restricţii se numără interdicţia accesului la beneficiile de cazare pentru noii- veniţi și trei luni de interdicţie înainte ca indemnizaţia de șomaj să poată fi solicitată. Cameron a declarat că înţelege îngrijorările britanicilor legate de cerinţa UE de a elimina controalele de tranziţie pentru români și bulgari din luna ianuarie și că va acţiona în consecinţă[29].

David Cameron și înăsprirea condiţiilor pentru imigranţii români și bulgari: o realitate căreia Uniunea Europeană îi răspunde

„noi aranjamente care să încetinească

accesul deplin la pieţele forţei de muncă

ale altor state până va exista

certitudinea că acest lucru nu va

provoca migrări masive.”

britanicilor care doresc, conform

sondajelor de opinie, ca celor două

categorii de imigranţi să li se interzică

accesul pe piaţa de muncă.

11


cei recent sosiţi, imposibilitatea accesării ajutoarelor sociale în primele trei luni de ședere în Marea Britanie, înăsprirea normelor de eligibilitate pentru ajutoarele de șomaj prin introducerea unui nou prag de câștiguri minime cât și creșterea amenzilor pentru angajatorii care nu plătesc salariul minim de 20.000 de lire pe an. Problema liberei circulaţii a muncitorilor din UE, un principiu de bază a pieţei unice europene, va domina algerile parlamentare europene din vară. Aproape jumătate dintre britanici cred că românii și bulgarii nu ar trebui să aibă dreptul să lucreze și să trăiască în Marea Britanie, arată un sondaj. Un sondaj Channel 5 News arată că 47% dintre cei chestionaţi cred că imigranţii din cele două ţării nu ar trebui să ceară anumite beneficii și drepturi în Marea Britanie, iar 56% dintre respondenţi cred că fenomenul imigraţiei a avut un impact nagtiv asupra Marii Britanii. [31] Miniștrii români și bulgari au declarat în nenumărate rânduri că nu sunt convinși de faptul că mulţi dintre conaţionalii lor vor vrea să vină în Marea Britanie într-un număr deosebit de mare atunci când restricţiile pentru imigranţi vor fi retrase în ianuarie, pentru că mulţi dintre cei care au intenţionat să plece sunt deja acolo sau în alte state ale Uniunii Europene. [32] Pe termen scurt, Londra se va concentra probabil să prevină așa numitul „turism pentru beneficii sociale”, de vreme ce Marea Britanie poate face prea puţine pentru a opri imigraţia muncitorilor din statele europene către Marea Britanie. Pe termen lung, Marea Britanie va încerca probabil să modifice cadrul juridic al Uniunii Europene prin aplicarea unor limite mai eficiente a liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. [33] Planul lui Cameron, care se bucură de susţinerea vice prim-ministrului Nick Clegg din partea Liberal Democraţilor a atras critici usturătoare din partea Uniunii Europene. Laslo Andor, șeful ocupării forţei de muncă a Comisiei Europene, numind-o „o reacţie regretabilă exagerată” care ar putea provoca isterie. Acest plan, a adăugat el „prezintă riscul ca Marea Britanie să devină oaia neagră a Uniunii Europene.” [34] 54 de parlamentari conservatori au semnat deja un amendament cu privire la restricţiile prezente impuse emigranţilor români și bulgari, pentru ca acestea să fie extinse pentru încă cinci ani, până în 2019. Aceștia speră că modificarea legii cu noul amendament de interzicere pe termen lung a românilor și bulgarilor să lucreze în UK va descuraja migraţia pe scară largă în anii următori. Se așteaptă o reacţie din partea Comisiei Europene care ar putea să aducă în instanţă

Marea Britanie pentru a răsturna noua lege, care încalcă tratatele UE. [35]

Rămâne sub semnul întrebării dacă Prim-Ministrul Marii Britanii va reuși să obţină majoritatea calificată de care are nevoie din partea altor state membre ca să schimbe actualele legi și regulamente, dar acesta militează pentru alegerile din mai 2015 pentru a negocia relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană și pentru a le oferi britanicilor un referendum cu privire la apartenenţa la Uniunea Europeană. [36]

Cameron se sprijină și în același timp răspunde cererii anumitor britanici care mizează pe o relaţie mai distantă cu Uniunea Europeană dar și celor care sunt îngrijoraţi de pierderea locurilor de muncă și de creșterea ratei șomajului, astfel încât miza imigraţiei devine una mult mai mare decât până în prezent. [37] Pe de altă parte, Cameron se confruntă cu cerinţele din interiorul propriului partid de a începe o bătălie juridică cu Bruxelles-ul în privinţa controalelor de frontieră ale Marii Britanii pe fondul temerilor legate de un nou val de migraţie în masă din Europa de Est. Deși

Emergența unui nou Afghanistan în Africa

În dorinţa sa de a nu pierde voturile

electoratului britanic, premierul britanic

a ales să atace principiul liberei

circulaţii, una dintre pietrele de temelie

ale Uniunii Europene, ca și egalitatea în

drepturi a cetăţenilor Uniunii Europene.

12


China a dezvăluit cel mai bine păstrat secret din ultimii 40 de ani

UE nu a specificat clar dacă va lua sau nu măsuri legale, a menţionat că se opune categoric încercărilor de a limita libertatea de circulaţie, un principiu central al pieţei unice europene de aproximativ 500 de milioane de cetăţeni. [38] Comisia Europeană i-a transmis deja Marii Britanii că regulile privind libertatea de circulaţie din UE nu sunt negociabile și că Londra va trebui să le accepte dacă vrea să facă parte în continuare din piaţa unică europeană.

Dar dacă Marea Britanie vrea să rămână o parte a pieţei unice, se aplică regulile de liberă circulaţie. Nu poţi să mănânci singur tot tortul, domnule Cameron!”. [39]

Ana Maria DUCUłĂ

Viviane Reding, Vice-președinta Comisiei

Europene a declarat pentru Reuters că

O demonstraţie de forţă realizată de chinezi a avut loc la începutul acestei luni cu scopul de a revela statusul curent al puterii nucleare a Beijingului. În ceea ce a apărut ca fiind o propagandă a Armatei Populare de Eliberare, China a arătat că dispune în prezent de o flotă de submarine suficient de evoluată pentru a-i oferi încredere și mai ales pentru a o ajuta în continuare în dezvoltarea capabilităţilor armate. În același ton cu evenimentul, marina chineză a oferit liberul acces mediei și televiziunii pentru a realiza fotografii cu flota submarină, un proiect nu demult secret. Deși au fost unele voci care au comparat acţiunea Chinei ca fiind una de intimdare la adresa Statelor Unite ale Americii, ajungându-se cu scenariile până la un eventual atac pe teritoriul american, ulterior mai mulţi specialiști în domeniu au subliniat faptul că intenţiile Chinei au fost doar de promovare a avansului technologic pe care China l-a atins și faptul că banii contribuabililor chinezi sunt cheltuiţi cu grijă.

China a dezvăluit cel mai bine păstrat secret din ultimii 40 de ani - flota nucleară submarină

Totuși înainte de a dezvolta astfel de scenarii trebuiesc subliniate două aspecte mai relevante și anume: în actuala construcţie securitară asiatică și mai ales în diferendul continuu pe care Republica Populară Chineză îl are cu Japonia este de înţeles intenţia conducerii de la Beijing de „a-și flexa mușchii”; cel de-al doilea aspect face referire la însăși flota nucleară chineză-liderul incontestabil în materie de forţe nucleare sunt Statele Unite ale Americii urmate îndeaproape de Rusia, iar la mică distanţă aflându-se Marea Britanie și Franţa, China se află pe locul cinci urmată îndeaproape de India, Pakistan și Israel[40]. Prin urmare are acţiunea Chinei o intenţie ascunsă sau este doar un mod de a afirma că de acum înainte vor fi cât se poate de transparenţi în ceea ce privește dezvoltarea militară? La momentul publicării aceastei știri, majoritatea comentariilor au vizat eventualitatea unui atac nuclear pe teritoriul american, datorită faptului că submarinele nucleare chineze sunt susceptibile de a lansa un atac cu rachete balistice care să ajungă până în zona orașului Seattle[41]. Astfel, diverse hărţi apărute pe internet odată cu această știre, au revelat posibilele ţinte americane

ale chinezilor, printre acestea aflându-se o zonă din sud-estul orășelului New Hamshire, anume Nashua[42]. De la această imagine s-au dezvoltat și scenariile unui posbil atac. Trebuie menţionat însă că imaginea respectivă a fost creată de către jurnalistul care a lansat știrea, iar acurateţea ei este de o calitate contestabilă. Continuând pe același scenariu se poate observa foarte ușor că premizele de la care s-a plecat în alcătuirea unei astfel de afirmaţii sunt false sau cel puţin în neconcordanţă cu realitatea. În primul rând, ţintele desemnate pe hartă includeau centre rurale evitând aglomeraţii urbane de natura Bostonului. Totodată, sursa, și anume Global Times, un cotidian sino-englez, este una care poate fi lecturată cu îndoieli datorită faptului că și în trecut acesta a prezentat date neconforme cu realitatea, iar în cazul de faţă este vorba despre o hartă care prezintă mari lacune în ceea ce privește acurateţea datelor, ca să nu omitem faptul că organul principal politic al statului și anume Partidul Comunist Chinez are propriul organism media și în nici un caz nu ar da publicităţii astfel de informaţii mai ales prin intermediul unui astfel de cotidian. În continuare

„Dacă Marea Britanie vrea să

părăsească piaţă unică, ar trebui să

spună asta de la bun început.

13


China a dezvăluit cel mai bine păstrat secret din ultimii 40 de ani

trebuie, de asemenea, subliniat faptul că Beijingul deţine rachete nucleare balistice cu rază lungă de acţiune care ar putea atinge Coasta de Est, încă de la începutul anilor 90[43]. Prin urmare, acţiunea Chinei nu are legătură directă cu Statele Unite ale Americii și nu are nici efect imediat în termen de zilele următoare.Pe cale de consecinţă de ce a recurs China la un astfel de „exerciţiu”? Și, mai ales, care sunt interesele ei?

dincolo de evidenta forţă economică de care China dispune în prezent, toate acestea fără însă transmite vreun mesaj de ameninţare. Trebuie să remarcăm pe lângă acest lucru și modul în care a fost prezentată publicului această expunere de forţe, care în viziunea Partidului Comunist Chinez a fost un „succes excepţional” întreprins de către o marină care în ultimii 40 de ani a evitat orice accident nuclear spre deosebire de competitorii americanii sau ruși. Dincolo de graniţele Chinei, în Statele Unite ale Americii, campania de imagine a chinezilor a fost însă văzută ca un exerciţiu strict de imagine, „un spectacol public de forţă” [45]. Arsenalul militar cu care China a defilat nu este reprezentativ pentru dezvoltarea militară pe care acest stat l-a atins în ultima perioadă. Mai mult decât atât submarinele care au fost prezentate publicului au fost lansate în 1970 și sunt dotate sau cel puţin așa erau la vremea respectivă cu rachete cu rază scurtă de acţiune[46]. O paranteză merită a fi facută cu privire la această statistică sau la vocea analiștilor care au dezvoltat această afirmaţie, iar acestă paranteză vizează durata de viaţă propriu-zisă a unui submarin nuclear care poate fi de 30, maxim 40 de ani, timp în care respectivul subamrin poate suferi daune sau reparaţii, poate deveni desuet în echipamente sau poate fi modernizat, însă peste toate aceste amănunte trec 40 de ani, iar încrederea într-un astfel de echipament nu mai poate fi de 100%. Tot analiștii din Statele Unite ale Americii au ţinut să precizeze faptul că dincolo de submarinele participante la acest exerciţiu, China a făcut însă progrese semnificative, consemnate într-un raport al Centrului American pentru Inteligenţă Spaţială, în cadrul căruia sunt prezentate date care confirmă faptul că actualele focoase nucleare chineze sunt capabile să ajungă în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, conform Armatei de Eliberare a Poporului, China a reușit să depășească perioada Războiului Rece din punct de vedere al echipării navale, iar în prezent noua generaţie de

submarine 094 clasa Jin sunt capabile de a atinge al doilea lanţ de insule, submarinul actual fiind de asemenea echipat cu 16 rachete model JL-2 cu rază de acţiune de până la aproximativ 8000 de km.

Lansate din Marea Chinei de Est, rachetele JL-2 sunt capabile să atingă GUAM-ul, Hawaii și Alaska, armate fiind cu încărcătură nucleară.[46] Revendind la entuziasmul chinez, amiralul Li Yan Ming, comisar politic al bazei Qingdao, una din bazele Armatei pentru Eliberarea Poporului a declarat că „după mai mult de 40 de ani de dezvoltare acum este momentul pentru a arăta lumii hotărârea noastră și capacitatea de a proteja pacea, dar și pentru a spune poporului nostru despre această forţă „misterioasă”. După toate aceste informaţii o întrebare tot persistă care a fost scopul Chinei în acţiunea întreprinsă, explicaţiile se cer mai ales în contextul în care o mare parte din analiștii din Statele Unite ale Americii au catalogat exerciţiul respectiv ca fiind unul strict de imagine, iar autorii chinezi ai exerciţiului au etichetat exerciţiul ca fiind unul de mare împlinire? În primul rând, eforturile Chinei pot fi văzute în termeni de promovare a transparenţei și de afișare a acestui principiu faţă de cetăţenii săi privitor la investiţiile majore care se fac în rândul armatei. Este bincunoscut dincolo de graniţele Chinei apetitul pentru mister și pentru lipsa de transparenţă în ceea ce privește guvernul și adesea acţiunile întreprinse de acesta. În al doilea rând, gestul Chinei poate fi caracterizat ca fiind un gest de demostrare a puterii pe care Beijingul este în stare în prezent să o dezvolte, aceasta în timp ce devine tot mai puternic economic și încrezător în forţele sale. Deloc mai prejos este și necesitatea acută a afișării unui element descurajator mai ales în contextul în care este tot mai angrenat în dispute regionale cu Japonia. Exerciţiul în sine a stârnit diverse comentarii iar conform celui redat mai sus se pare că prin intermediul acestuia China a dorit să treacă la o noua etapă în ceea ce privește politica sa externă astfel; Li Yan Ming a declarat că „acum este momentul pentru a arăta lumii hotărârea noastră și capacitatea de a proteja pacea”- este o

În primul rând, acţiunea Chinei rămâne

una strict de imagine care a fost condusă

în ideea nuanţării potenţialului militar,

Prin urmare acestă nouă generaţie de

rachete ar putea atinge Los Angeles-ul,

lansate fiind din apele de la est de

insulele Kurile.

14

Politica sub lupa CEPE Se prefigurează o soluție pentru oprirea războiului civil din Siria?

declaraţie care vine să sublinieze în mod clar dorinţa Chinei de a afișa pe plan extern o capacitate mai mare de asumare a răspunderii faţă de întreaga comunitate internaţională și de protejare a păcii. Pentru cetăţenii săi, prin acest gest China poate că a încercat să transmită că va

asigura un sistem la fel de transparent precum cel promovat de marile puteri ale lumii.

Cătălin BADEA

S-au scurs mai bine de 33 de luni de când sirienii nu cunosc pacea și trăiesc într-o continuă stare de insecuritate. Peste 125.000 de oameni au fost uciși în conflictul dintre regimul Alawite și opozanţii săi, dintre care un procent semnificativ de victime civilE, între care și câteva mii de copii. Cu un an în urmă ONU anunţa triumfal că planul de pace în șase puncte al lui Kofi Annan va aduce pacea în Siria. Însă, timpul a dovedit ineficienţa ONU în a rezolva o problemă ce pare tot mai mult a testa rolul acestei organizaţii în prevenirea unor crime împotriva umanităţii. Pentru prima dată de la începerea conflictului sirian, la începutul lunii decembrie, un organ al ONU l-a acuzat în mod direct pe Bashar al-Assad de implicarea în comiterea unor crime împotriva umanităţii. Ar putea fi văzut ca un pas important în procesul de soluţionare a situaţiei care pătează imaginea SUA, UE și a ONU per ansamblu sau ca un aspect ce va diminua și mai mult prestigiul celor trei?

Se prefigurează o soluţie pentru oprirea războiului civil din Siria?

Raportul Misiunii ONU de anchetă a acuzaţiilor cu privire la utilizarea unor arme chimice în Siria în data de 21 august 2013, finalizat în 16 septembrie a concluzionat faptul că au fost utilizate arme chimice în Siria, fără a indica însă de către cine au fost utilizate[47]. Acest fapt a demonstrat cât de eficientă a fost diplomaţia Federaţiei Ruse, care înainte de publicarea raportului a reușit negocierea unui acord cu SUA și Siria pentru a preveni ceea ce se prefigura a fi o posibilă insurgenţă americană. Cu doar două zile înainte de publicarea raportului,

Pe această cale, Siria „a scăpat” fără o intervenţie străină chiar și după ce a depășit ceea ce președintele Obama numea ca fiind „linia roșie”.

Din cursul lunii noiembrie merită menţionate câteva elemente apărute în presă cu privire la implicaţiile și dimensiunile pe care situaţia din Siria le dobândește, care au potenţialul de a crește șansele unei posibile intervenţii externe. În prima jumătate a lunii noiembrie era prefigurată conferinţa pentru pacea din Siria - Geneva II, însă aceasta a fost amânată și după ceva timp a fost fixată pe data de 22 ianuarie. Conferinţa urmărea să aducă la masa negocierilor pe liderul Assad și liderii opoziţiei. Amânarea conferinţei a stârnit reacţii variate și explicaţii diferite: fie legate de faptul că Assad nu ar fi dispus să negocieze, că opoziţia nu are un singur lider și că SUA nu ar fi de acord să invite la negocieri și Iranul, așa cum propusese Rusia. [48] Toate

5. Traducere: „Dacă nu ne ajutaţi, noi vom fi uciși”

Siria a semnat Convenţia pentru

Interzicerea Dezvoltării, Producerii,

Depozitării și Utilizării Armelor Chimice

și distrugerea celor deja deţinute.

15

Nr.18, Decembrie 2013 Se prefigurează o soluție pentru oprirea războiului civil din Siria?

acestea nu fac decât să pună sub semnul întrebării șansele de reușită ale acestei conferinţe, asupra cărora noi teme de discuţie reies. Între timp populaţia siriană este epuizată de luptele de stradă, ba mai mult, tot mai multe declaraţii ale variilor locotenenţi denotă această stare de oboseală. Insurgenţii povestesc că nu nici nu mai știu de ce anume luptă, simt că își pierd cauza și că duc un război din care nu câștigă nimeni. Mi-au rămas întipărite cuvintele unui locotenent:„după aproape trei ani de război, am descoperit că suntem buni luptători, dar politicieni nepricepuţi, știm cum să cărăm o pușcă, dar nu știm cine beneficiază de acest lucru.” [49] Corelând declaraţiile de acest gen cu

comunitatea internaţională ar trebui să fie din ce în ce mai determinată să stopeze acest conflict ce poate duce la implicaţii regionale grave și pe termen lung. Înarmarea și antrenarea unui grup de insurgenţi pentru a câștiga lupta pentru putere într-un stat arab, fragmentat amintește foarte mult de cazul Afganistanului și al talibanilor, care au fost antrenaţi și înarmaţi de forţe externe, iar apoi au devenit sub influenţa al-Qaida promotorii terorismului.

Pe 2 decembrie a.c. Navi Pillay, șefa comisiei ONU pentru drepturile omului, declara că în urma unei anchete,

Această acuzaţie a fost lansată odată cu publicarea noilor cifre privind numărul celor decedaţi în violenţele din Siria. [52] Declaraţia a iscat la rându-i numeroase dezbateri cu privire la o nouă dinamică ce pare a se prefigura pentru soluţionarea conflictului. În mod normal, dacă un lider este acuzat de crime împotriva umanităţii, cazul este înaintat Curţii Internaţionale de la Haga care urmează a judeca persoana în cauză. Când vine vorba despre Siria însă, două probleme principale trebuiesc luate în considerare: faptul că

Siria nu este membră a Curţii de la Haga, prin urmare pentru ca un caz să fie înaintat Curţii este nevoie de mandat de la Consiliul de Securitate. Ori istoria ne-a învăţat cât de greu ajung cei cinci membrii permanenţi la un consens chiar și în faţa unor acte de genocid. În al doilea rând, să presupunem că presiunile pe care acuzaţii de acest tip le implică ar produce rezultatul dorit și cei cinci ar hotărî să trimită cazul Curţii Internaţionale, cum va fi adus Assad în faţa ei, dacă va refuza să capituleze? După cum a evoluat conflictul până acum, Assad a dovedit că nu este dispus să renunţe ușor, astfel că nu pot să nu pun întrebarea dacă o decizie a Consiliului de Securitate de a-l acuza pe Assad de crime împotriva umanităţii nu va echivala cu o acţiune militară externă pentru capturarea sa. Iar dacă acesta va fi cazul, este binecunoscută deja poziţia a doi dintre cei 5 membri permanenţi faţă de o astfel de intervenţie. Va conta oare atât de mult dimensiunea umană a conflictului pentru a-i determina pe cei 5 să iniţieze o astfel de acţiune? Vor decide SUA să preia iar conducerea și să intervină de dragul umanităţii? Pentru că dacă aceste acuzaţii au fost lansate pentru a-l speria pe Assad, pentru a-l determina să fie deschis la negociere, s-ar putea ca acesta să vadă totul ca pe un simplu bluff, ghidându-se după un raţionament ca cel de mai sus. Nu ne rămâne decât să vedem dacă noul an va aduce pacea la care sirienii râvnesc tot mai mult sau va fi nevoie de apariţia unui nou Mandela pentru a împăca cele două părţi?

Alina MOGOȘ

intenţiile Arabiei Saudite de a cheltui

milioade de dolari pentru a înarma și

antrena luptători sirieni pentru a-l

înfrânge pe Bashar al Assad, [50]

ONU deţine dovezi consistente ale

implicării președintelui Bashar al Assad

în „crime de război, crime împotriva

umanităţii.” [51]


16

Sursa fotografiilor

1. http://rt.com/news/missile-defense-killer-prototype-411/

2. http://www.presseurop.eu/en/content/article/4174231-moscow-blocks-path-eu

3. http://romanian.ruvr.ru/2009/01/08/562749/

4. http://static.guim.co.uk/sys-images/Guardian/Pix/pictures/2011/9/6/1315308970380/

David-Cameron-007.jpg

5. http://p1.img.cctvpic.com/program/africalive/20120215/

images/1329267390385_1329267390385_r.jpg

17

[1] „Aurescu in Warsaw: Start of Deveselu works highlights consistency of U.S. commitment to European security”, AgerPress, 29 octombrie 2013, http://www.agerpres.ro/media/index.php/news-of-the-day/item/233711-Aurescu-in-Warsaw-Start-of-Deveselu-works-highlights-consistency-of-US-commitment-to-European-security.html; [2] Tomasz Dąborowski, Andrzej Wilk, „Missile shield in central Europe becoming a reality”, CeWeekly, 30 octombrie 2013, http://www.osw.waw.pl/en/publikacje/ceweekly/2013-10-30/missile-shield-central-europe-becoming-a-reality ; [3] Stephen Blank, „Moscow flexes nuclear capabilities to counter Western missile defense”, Jamestown, Eurasia Daily Monitor, Volume 10, Issue 207; [4] „Russia test launches Topol ICBM ’’, Ria Novosti, 3 noiembrie 2013 http://en.ria.ru/military_news/20111103/168385053.html; [5] Charles Assisi , „Russia's SS-27 Makes Bush's Missile Defense A Fantasy”, The Times of India 1-15-6, http://www.rense.com/general69/tiddosdzdd27makes.htm; [6] „Iran agrees to curb nuclear activity at Geneva talks”, BBC, 24 noiembrie 2013, http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-25074729; [7] „Joint Declaration of the Eastern Partnership Summit, Vilnius, 28-29 noiembrie 2013”, http://static.eu2013.lt/uploads/documents/Programos_12/131129%20Vilnius%20Summit%20Declaration.pdf; [8]Andrei Zagorski, „Eastern Partnership from the Russian Perspective”, 2011. Disponibil la http://library.fes.de/pdf-files/ipg/2011-3/05_zagorski.pdf; [9]David Sharar, „MOSCOW, RUSSIA: Urgent Need for EAP”, Global business, 8 februarie 2010. Disponibil la http://www.globalbusinessmobiletalent.com/story.asp?sid=1215 [10]Sebastian Schäffer, „The EU-Russia relations and the Eastern Partnership”. Disponibil la http://www2.le.ac.uk/departments/politics/research/jean-monnet-module/research-seminars-and-events/the-european-neighbourhood-policy-aims-and-impact/S%20%20Schaeffer%20EU%20Russia%20and%20the%20EaP.pdf; [11] „Moscow blocks the path to the UE”, presseurop, 25 septembrie 2013, http://www.presseurop.eu/en/content/article/4174231-moscow-blocks-path-eu; [12] „Moscow blocks the path to the UE”, presseurop, 25 septembrie 2013, http://www.presseurop.eu/en/content/article/4174231-moscow-blocks-path-eu; [13] Margarita Antidze, „Five years after war, Georgia defies Russia over Europe”, Reuters, 27 November 2013, http://www.reuters.com/article/2013/11/27/us-ukraine-eu-georgia- idUSBRE9AQ0DZ20131127; [14] „Eastern Partnership gains new impetus”, Press Release, Lithuanian Presidency of the EU 2013, 27 noiembrie 2013, http://www.eu2013.lt/en/news/pressreleases/eastern-partnership-gains-new-impetus; [15] Margarita Antidze, „Five years after war, Georgia defies Russia over Europe”, Reuters, 27 noiembrie 2013, http://www.reuters.com/article/2013/11/27/us-ukraine-eu-georgia- idUSBRE9AQ0DZ20131127; [16]„Vilnius Summit-Ukraine needs a new perspective”, press release, European Free Aliance, 29 noiembrie 2013, http://www.greens-efa.eu/vilnius-summit-11104.html [17]„What is EaP?”, official website of the Eastern Partnership http://www.easternpartnership.org/content/eastern-partnership-glance; [18]„EPP leader: Vilnius is a turning point in EU-Russia relations”, EurActiv, 29 noiembrie 2013,http://www.euractiv.com/global-europe/epp-leader-vilnius-turning-point-interview-532031; [19] „UE va cere Rusiei sa inceteze hartuirea fostelor state sovietice”, Crainicul, 4 decembrie 2013. Disponibil la http://www.crainicul.ro/index.php/ue-va-cere-rusiei-sa-inceteze-hartuirea-fostelor-state-sovietice-7506; [20] Alexander Petersen, „Russia shows its hands on Karabakh”, EuObserver, 8 Noiembrie 2013. Disponibil la http://euobserver.com/opinion/122032 [21]Peter Toledo, „Classic Realism and the Balance of Power Theory”. http://pi.library.yorku.ca/ojs/index.php/gjis/article/viewFile/35205/31924; [22] „Russia to help Armenia expend its air force”, Asbarez, 27 iunie 2013. la http://asbarez.com/110896/russia-to-help-armenia-expand-its-air-force/;

Bibliografie utilizată în redactarea articolelor Nr.18, Decembrie

2013


18

[23]Andrew Wilson, „Armenia refuseniks”, European Council of Foreign Relations, 19 noiembrie 2013. http://asbarez.com/110896/russia-to-help-armenia-expand-its-air-force/; [24]Haik Aramyan, „Is Moscow hinting at offensive?”, Lragir, 2 noiembrie 2013. http://www.lragir.am/index/eng/0/comments/view/31230; [25] Andrew Wilson, „Armenia refuseniks”, European Council of Foreign Relations, 19 noiembrie 2013. Disponibil la http://asbarez.com/110896/russia-to-help-armenia-expand-its-air-force/; [26]Olga Kuzmina, „Taking a critical look at Russia’s mediation in Nagorno-Karabakh”, Center for Global Interests. http://www.globalinterests.org/2013/07/01/cgi-around-town-a-critical-look-at-russias-mediation-in-nagorno-karabakh/; [27]Wendy Bets, „Third Party Mediation: An Obstacle to Peace in Nagorno Karabakh”, SAIS Review,1999. http://muse.jhu.edu/journals/sais_review/summary/v019/19.2betts.html; [28]Dimitri Trenin, „Russia’s security interests and policies in the Caucasus region”, 1996. http://poli.vub.ac.be/publi/ContBorders/eng/ch0301.htm; [29]Macer Hall, „David Cameron: we are off target on immigrants”, Express, 3 decembrie 2013, http://www.express.co.uk/news/uk/446482/David-Cameron-We-are-off-target-on-immigrants; [30]George Parker, “David Cameron launches attack on EU”, Financial Times, 27 noiembrie 2013, http://www.ft.com/intl/cms/s/0/b2b10574-56c3-11e3-ab12-00144feabdc0.html; [31]Ben Riley-Smith, and Christopher Hope, „Half of Britons think Romanians and Bulgarians should not be allowed to live or work in UK”, The Telegraph, 25 noiembrie 2013, http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/immigration/10472424/Half-of-Britons-think-Romanians-and-Bulgarians-should-not-be-allowed-to-live-or-work-in-UK.htmlș [32]Jessica Elgot, „Britons Favour Denying Immigration Rights To Bulgarians, Romanians, But

Overestimate Foreign-Born Already Here”, The Huffington Post UK, 25 noiembrie 2013, http://

www.huffingtonpost.co.uk/2013/11/25/romanian-bulgaria-immigration_n_4335736.html;

[33] „UK: Immigration Remains a Controversial Issue for Cameron”, Warsaw Business Journal, 9 decembrie 2013, http://www.wbj.pl/article-64529-uk-immigration-remains-a-controversial-issue-for-cameron.html?typ=ise; [34]Steven Erlanger, „Dispute Over Immigration Widens Between Britain and E.U”, The New York Times, 27 noiembrie 2013, http://www.nytimes.com/2013/11/28/world/europe/cameron-urges-limits-on-immigrants-welfare-benefits.html?_r=0; [35]Andrew Osborn, „Britain’s Cameron curbs welfare benefits for EU migrants”, Reuters, 27 noiembrie 2013, http://www.reuters.com/article/2013/11/27/us-britain-immigration-eu-idUSBRE9AQ0AY20131127; [36] „David Cameron defiant over tougher EU benefit plans”, BBC UK Politics, 27 noiembrie 2013, http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-25114890; [37]Robert Stevens, „British PM Cameron’s attack on immigrants”, Global Research, 30 noiembrie 2013, http://www.globalresearch.ca/british-pm-camerons-attack-on-immigrants/5359953; [38]Jason Beattie, „David Cameron in new bid to stop Bulgarian and Romanian migrants with immigration bill changes”, Mirror News, 27 noiembrie 2013, http://www.mirror.co.uk/news/uk-news/david-cameron-new-bid-stop-2855324; [39]Toby Vogel, „Reding hits back at Cameron over migration”, European Voice, 29 noiembrie 2013, https://www.europeanvoice.com/article/2013/november/reding-hits-back-at-cameron-over-migration/78908.aspx; [40]„International campaign to abolish nuclear arsenal” 08 noiembrie 2013, http://www.icanw.org/the-facts/nuclear-arsenals/; [41] Miles Yu,„Inside China: Nuclear submarines capable of widespread attack on U.S., The Washington Times, 31 octombrie 2013 http://www.washingtontimes.com/news/2013/oct/31/inside-china-nuclear-submarines-capable-of-widespr/; [42] The Nuclear Threat Initiative, ,,Nuclear facts on China”, 01 octombrie 2013, http://www.nti.org/country-profiles/china/; [43] Kavitha A Davidson, ,,China Reveals Fleet Of Nuclear Submarines In Apparent Show Of Force,, The Huffington Post, 01 noiembrie 2013, http://www.huffingtonpost.com/2013/11/01/

Bibliografie utilizată în redactarea articolelor

19


china-nuclear-submarines_n_4193837.html; [44] Zachary Keck, ,,China Showcases Nuclear Submarine Fleet,, The Diplomat, 29 octombrie 2013, http://thediplomat.com/flashpoints-blog/2013/10/29/china-showcases-nuclear-submarine-fleet/; [45] Idem; [46] Matthew Hickley, ,,The uninvited guest: Chinese sub pops up in middle of U.S. Navy exercise, leaving military chiefs red-faced”, 10 noiembrie 2007, http://www.dailymail.co.uk/news/article-492804/The-uninvited-guest-Chinese-sub-pops-middle-U-S-Navy-exercise-leaving-military-chiefs-red-faced.html; [47] General Assembly Security Council, „Report of the UN Mission to Investigate Allegations of the Use of Chemical Weapons in the Syrian Arab Republic on the alleged use of chemical weapons in the Ghouta area of Damascus on 21 August 2013”, 16 septembrie 2013, http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/67/997; [48] „Syrian peace conference postponed, before it was even announced”, AsiaNews.it, 6 noiembrie 2013, http://www.asianews.it/news-en/Syrian-peace-conference-postponed,-before-it-was-even-announced-29473.html; [49] Ghaith Abdul-Ahad, „Syria is not a revolution any more- this is civil war”, The Guardian, 7 noiembrie 2013, http://www.theguardian.com/world/2013/nov/07/syria-crisis-saudi-arabia-spend-millions-new-rebel-force ; [50] Ian Black, „Syria crisis:Saudi Arabia to spend millions to train new rebel force”,The Guardian, 7 noiembrie 2013, http://www.theguardian.com/world/2013/nov/07/syria-crisis-saudi-arabia-spend-millions-new-rebel-force; [51]„UN implicates Bashar al-Assad in Syria war crimes”, BBC.co.uk, 2 decembrie 2013, http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-25189834 ; [52] Ian Black, „Bashar al-Assad implicated in Syria war crimes, says UN”, The Guardian, 2 decembrie 2013, http://www.theguardian.com/world/2013/dec/02/syrian-officials-involved-war-crimes-bashar-al-assad-un-investigators.

Bibliografie utilizată în redactarea articolelor


WWW .CEPEOFFICE .COM

Redactor Șef: Alina Mogoș

Secretar General: Ana-Maria Ghimiș

Redactori:

Cătălin Badea

Petronela Chirvase

Ana Maria Ducuță

Ana Maria Ghimiș

DTP: Andra Alexandru

[email protected]

[email protected]

Textele publicate în acest buletin de analiză exprimă opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Center for European Policy

Evaluation.

Este strict interzisă preluarea informațiilor fără citarea sursei sau acordul prealabil al Center for European Policy Evaluation.

20


Politica sub lupa CEPE · alte state, războiul civil sirian, programul nuclear iranian, problemele...

Documents

Transcript of Politica sub lupa CEPE · alte state, războiul civil sirian, programul nuclear iranian, problemele...