Poezie Stereotip

Anonim

(poezie hibrid beta 0.1)

Lumini portocalii sparg bezna noptii

Din intuneric vin spre tine

Si fum rasare printre portii

In veci ele n-ar sa te-aline

Decat din beci mai sara mortii

Atunci tu vei uita si de suspine

Si soare mare, cerul cucereste

Durerea si frica o asupreste

Sperante noi din beci ne daruieste

Dragostea din asta supravietuieste

Far-a stii cum o-nsoteste

Misterul prin mister creste

Si nimic, nimic nu se-ntregeste

Si-ti spui ca balta n-are peste

Vezi cum sta pe banc-o fata

Curajul iti creste de-indata

Si mergi la ea ca printr-un vis

Senzatia ti-e de nedescris

Te-npiedici de o alta fatacumpatata

“Acum nu pot vorbi, alta data”

Apoi m-arunc din nou pe cal

Imi spun si-s sigur –‘sunt pe val!’

“Vreau sa iti spun ceva , fato”

“Nici o secunda nu mai pot sa astept

Dar totusi stau de ani si tac

Ganduri apar dar cuvintele zac

Zac pe jos prin balti si spume

De ce pot ele speranta s-o sfarame?

Cum de se face ca tot tac vorbind

Destul! Iubireea trebuie s-o aprind

M-arunc pe ea si o sarut

Si ea se lasa sarutata

Pa-n ce moare sufocata

Dar moartea ei e dulce

Daca ar fii fost adevarata

Iubirea nu moare niciodata.