Poezia

Poezia este o lume plină de farmecul şi frumuseţea vieţii. Marile miracole le poţi savura fiind în universul poeziei, care e un limbaj al sentimentelor şi trăirilor omeneşti. Iubirea, natura, viaţa şi moartea sînt teme majore,subiecte poetice, dar şi esenţe existenţiale pentru un muritor care crede în veşnica viaţă a sufletului. Omul e un călător în Marele Timp,pe acest pămînt el e muritor, dar are şansa înveşnicirii spirituale prin pătrunderea în lumea deliciilor rare, precum este poezia.

Poezia cîntă viaţa,iubirea, moartea. Poezia exprimă prin cuvintele magice, parcă furate din lumea aştrilor, durerea sau bucuria iubirii, suferinţa sau curajul de a privi în faţa morţii. Cuvintele pătrunzătoare, imaginile deosebite,trăirea poetică interioară pe care o resimte cititorul, este acel mîndru veşmînt de care ne atingem cu drag cînd sufletul nostru zboară sau cînd e copleşit de dor. Rostim cuvintele textului poetic şi ne înveşmîntăm, adică ne pătrundem de adevăruri şi frumuseţi spirituale. Poeziile eminesciene ,,Povestea codrului”, ,,Singurătate”, ,,Peste vîrfuri”, ,,Odă în metru antic” sînt creaţiile poetice ce re-crează o lume ideală,cu şoapte de dragoste,luceferi căzători, codri,lacuri, prin care erul liric se destăinuie,meditînd despre dragoste şi moarte, sugerîndu-ne fiorul acestor taine.

Un cadru romantic, ce îţi freamătă inima de frumuseţe, desprind din lectura poeziei ,,Povestea codrului” de Mihai Eminescu. Simbolurile terestre şi celeste: codrul, teiul,luna, soarele,luceferii sînt imagini-cheie, care dezvăluie idei şi trăiri profunde ale eroului liric eminescian, ce-şi doreşte armonizarea propriei fiinţe cu sufletul feeric al naturii. Eul poetic trăieşte o stare de încîntare în spaţiul paradisiac, unde ,,împărat slăvit e codrul” şi ,,izvoare spun poveşti”. În acest rai primordial eroul visează o întîlnire cu iubita sa: ,,Hai şi noi la teiul,dragă...” În acest spaţiu al visului eroul liric şi iubita sa sînt perechea adamică ce cunoaşte fericirea prin iubirea ca esenţă a vieţii,iubirea eternă sugerată de simbolul-metaforă: ,,Adormi-vom, troieni-va/Teiul floarea-i peste noi...”

O altă ipostază a eroului liric eminescian sedesprinde din poezia ,,Singurătate”. Din mesajul versurilor reconstitui imaginea omului marcat de singurătate. Este chipul gînditorului ,,iară eu pe gînduri cad”,al unui suflet trist ce pare că şi-a pierdut identitatea,căutînd un liman în existenţa-i plină de dulci iluzii şi amintiri. Este o tristeţe senină sugerată de epitetul ,,dulce pace”, de care e cuprins eroul care îşi aşteaptă iubita. Şi atunci cînd ,,Ea” apare ,,deşarta casă” îi pare plină, căci fiinţa dragă îi risipeşte incertitudinile, singurătatea, oferindu-i speranţa împlinirii prin iubire, deşi eroul e conştient că fericirea e doar o ,,clipă suspendată-n univers”,că timpul e trecător şi există doar o singură soluţie pentru poet: să creeze. Creaţia, cîntecul iubirii atenuează într-un fel efectele dezastruoase ale însingurării. Eroul se regăseşte pe sine prin iureşul de cuvinte-amintiri, gînduri-rînduri, care-i luminează ,,pervazul negru-al vieţii”,metaforă ce sugerează ideea unei vieţi lipsite de bucurii. Creînd eroul reînvie chipul iubitei şi bucuria iubirii, poetul parcă ar opri Timpul, inspirînd şi cititorilor săi că viaţa e frumoasă prin sentimentul iubirii, chiar dacă vremea trece ireversibil şi cu ea ne trecem şi noi,oamenii. Dar rămîne sufletul dornic de taine,vis, iubire, pasiune de frumos şi creaţie. Poezia eminesciană te vindecă de necredinţă, de durere, de singurătate, fiindcă, dincolo de tristeţea existenţială imensă şi sufeinţa dramatică, pe care ni le

comunică,versurile poetului ,,cu lira-ndurerată”, ne transmit şi farmecul, frumuseţea lumii universale, speranţa confruntării cu timpul prin visul iubirii ideale,căci nu e spirit omenesc,nu e suflit împlinit cel ce nu soarbe din miracolul iubirii pure. Astăzi oamenii sînt pragmatici, nu cred în sentimente profunde. Dar fiind în universul poeziei eminesciene,nu poţi să nu visezi,nu poţi să nu simţi frenezia sentimentului ce ne creşte inimile, ne aprinde ochiul şi ne inspiră să trăim, să dăinuim prin frumos şi armonie.

Poezia este o comunicare prin imagini poetice. Imaginea o poţi simţi, vedea, auzi,o treci prin suflet şi minte, ca să cunoşti ce este viaţa. Un creator de valori poetice perene este Lucian Blaga.Poezia lui respiră a veşnicie, ea este un cîntec al dorului, este ochiul clarvăzător al sensurilor vieţii, este creaţia modernă, valorificînd formulele expresionismului pentru a reconstitui un Tot cosmic, un sens metafizic pe care îl rîvneşte fiinţa umană inteligentă,cu aspiraţii spre cunoaştere.

Eroul liric blagian este expresia unei conştiinţe complexe, cu atitudini grav-meditative sau apare ca un purtător de lumină,nedistrugător de taine. Este stihial, demiurgic sau poate fi somnolent, contemplativ. În poezia sa de program ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”,constituită pe baza unei opoziţii ,,lumina mea – lumina altora”, se afirmă o atitudine, o credinţă poetică: lumea e o ,,corolă de minuni”. Lumina eroului blagian simbolizează cunoaşterea de care se pătrunde fiinţa umană, este luciditatea omului care nu poate să distrugă ,,vraja nepătrunsului ascuns”, ci dimpotrivă amplifică taina, fiindcă, dacă omul ar dezlega misterul, nu ar mai avea ce crea. Opţiunea poetului este cunoaşterea luciferică, cea care amplifică taina, fiindcă destinul uman e în creaţie, e în desăvîrşirea lumii prin miracolul cuvîntului. Secretele lumii sînt de nepătruns, omul poate fi limitat în gîndirea sa, dar resursele creaţiei sînt inepuizabile, mai ales dacă iubeşti,căci aşa afirmă şi Blaga: ,,...eu iubesc şi ochi şi flori şi buze şi morminte”.

Poetul şi-a exprimat prin poezia sa şi presimţirea fiorului morţii. Poezia ,,Gorunul” m-a impresionat prin atmosfera de linişte deplină,prin dialogulimaginar al eroului liric cu gorunul, arbore ce simbolizează moartea,căci trupul lui îi va fi sicriul. Presentimentul morţii e marcat de timpul trecător şi se topeşte într-o senină melancolie, eroul simţind şi ,,atîta pace”, fiind dezmierdat de frunza jucăuşă a gorunului. Moartea e un dat al sorţii, omul odată cu trecerea materială în nefiinţă,capătă viaţă veşnică prin spiritualizarea sufletească, dizolvată în Marele Tot,care semnifică Natură, Univers, Spiritul Lumii. În fiecare particulă universală există promisiunea vieţii. E important doar să iubeşti şi să crezi în sublima taină cosmică, în frumuseţea şi sensibilitatea sufletului omenesc.

Fiecare om are un scenariu propriu al vieţii,dar viaţa îţi este mai înveşmîntată, dacă te apropii cu inima de poezie. Încercînd să-i înţelegi mesajul incifrat, să-i dezghioci imaginile atît de neînţelese adeseori sau, purşisimplu, citind mai des din poezie, poţi deveni mai bun,mai armonios,mai înţelept, îţi dai seama că a trăi înseamnă a iubi,nefiindu-ţi frică de moarte.