Simbolismul este o miscare literara aparuta la sfrsitul secolului al XIX-lea - nceputul secolului al XX-lea, orientata mpotriva romantismului si parnasianismului. Acesta i reproseaza primului retorismul apasat, prefernd un ton mai intim si confesiv, iar celui de-al doilea i reproseaza raceala si formalismul, miznd mai degraba pe emotie si o muzica interioara a ideii. Viziunea simbolista porneste de la principiul analogiei universale, prin care toate elementele universului ar fi legate ntre ele, iar simbolul este cel prin care se poate exprima aceasta relatie. Simbolismul propune, de asemenea, cultivarea sinesteziei, din perspectiva unei corespondente subtile ntre toate simturile, precum si cultivarea sugestiei ca metoda de transmitere a mesajului poetic. Asadar, dupa cum observa si Alexandru Macedonski 343h79d n afirmatia "Poezia nu va fi dect muzica si imagine, aceste doua principale sorginti ale ideii", simbolismul are ca surse de inspiratie muzica si imaginea, care se vor reflecta la nivel stilistic, prin tipul de figuri de stil si imagini, prin cromatica si prin vocabularul folosit.

Una dintre cele mai importante si interesante trasaturi ale acestui curent este preferinta pentru stari confuze, vagi, fluide, treceri neasteptate de la o traire la alta si acestea se manifesta prin melancolie, tristete, singuratate, iritare, exasperare, nevroza, isterie, claustrare etc. Din punct de vedere formal, poezia simbolista este caracterizata prin versul alcatuit n general pe tehnica refrenului.

George Bacovia este considerat cel mai important poet simbolist romn, care realizeaza o sinteza geniala a trasaturilor specifice miscarii acesteia si ale poeziilor precursoare ei, sinteza n care discursul poetic va miza pe repetivitate si pe reluare obsesiva a acelorasi elemente de imaginar pentru a contura sentimentul de angoasa, propriu poeziei bacoviene. A avut un succes imediat prin volumul "Plumb" publicat n 1916, nsa dupa acest moment, critica l observa drept un "talent n declin" (Vladimir Streinu).

Poezia care da numele volumului ilustreaza tema sentimentului de singuratate, exprimat cel mai adesea printr-un imaginar care sugereaza ideea de claustrare. Lumea ostila si stranie conturata simbolic este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. "Plumb" poate fi considerata reprezentativa pentru universul liric bacovian, pentru ca regasim n ea acea stare de criza, remarcata la mai multe niveluri: criza a realului, a relatiei cu sine si a comunicarii.

La nivelul structurii, putem observa o rigiditate voita a compozitiei, un discurs care mizeaza pe forme repetitive si pe paralelism. Textul este alcatuit din doua catrene, cu repetitia obsedanta a cuvntului "plumb" de 6 ori, devenind n felul acesta un simbol al poeziei, prin intermediul caruia se exprima sentimentul general al apasarii.Modul de expunere predominant este descrierea, caracteriznd asa-zisul lirism obiectiv; spatiul acordat persoanei I este foarte redus si se remarca ntr-un vers n fiecare strofa. n prim-plan este adus imaginarul bacovian care capata valente simbolice, sugernd starea, emotia care l configureaza. Desi poezia se ncadreaza n lirismul de tip obiectiv, opera bacoviana nu are nicio tangenta cu logica prozei, care reuseste sa gaseasca adesea cauza crizei existentiale, n cazul n care ea exista. Poezia simbolista nu doreste a explica originea crizei si nicidecum sa-i ofere o solutie, ea doar reda acea stare si contextul ei, prin dramatismul trairilor eului liric.

Putem observa ca cele doua catrene simetrice, redau, prin paralelismul sintactic si repetitie, doua spatii, unul exterior, vazut prin elemente concrete ale realului, si unul interior, concentrat pe imaginea amorului. Cele doua universuri sunt redate prin intermediul acelorasi elemente de cadru si chiar sintagme poetice: "flori de plumb". Spre deosebire de dualitatea spatiala romantica peste care se suprapunea o dualitate valorica asimilnd exteriorul unor valori negative si interiorul celor pozitive, spatialitatea bacoviana se caracterizeaza, dimpotriva, prin uniformitate, granitele dintre cele doua lumi sunt aparente. Vidul exterior este dublat de unul interior - "stam singur", nu exista nicio diferenta calitativa sau cantitativa, de unde reiese si fluiditatea imaginilor si a starilor bacoviene care traverseaza spatiul si decorul. Aceasta lume exterioara, ostila, ar putea fi asociata cu societatea artificiala, lipsita de aspiratii, cu un orizont nchis, limitat, n care eul, izolat n propriul univers, se afla n imposibilitatea comunicarii si a evadarii, de unde reiese starea de angoasa, monotonie si depresie.

Universul exterior ia forma sugestiva a unui cavou, facnd aluzie la o lume carcera, la un sentiment al prizonieratului, o neputinta de a scapa, devenind un simbol al nchiderii perfecte. O ntreaga recuzita funerara vine sa contureze aceasta lume - "sicrie de plumb", "coroane de plumb", "funerar vestmnt". n strofa a doua putem observa aluzia la imaginea mitica a lui Amor, copil adolescent naripat, dar si un element obisnuit de recuzita funerara, sau imaginea abstracta, ideea iubirii imposibile, o imagine a dragostei absente, deschiznd granitele unei lumi interioare, pe care eul bacovian nu o sondeaza cu o voluptate a introspectiei, ci cu impersonalitate rece, nstrainat de sine. n acest sens, Amorul poate fi o proiectie obiectiva, exterioara, a propriului eu, inert, contemplat cu raceala, deci gasim aici o ipostaza a nstrainarii de sine, tipic simbolista.

Ambele catrene ncep cu un verb static - "dormeau", sugernd prin indicativul imperfect, un timp trecut durativ, al continuitatii, al actiunii reluate. Sensul static al verbului, acela al somnului, indica o absenta a constiintei frecventa n poezia bacoviana, constituind o varianta eufemizata a mortii. Verbului i se asociaza doua epitete care i subliniaza valoarea definitiva, sintagme echivalente ale mortii - "adnc", "ntors". Exista si o unica imagine auditiva, stridenta, dizarmonica, a scrtitului coroanelor, amplificnd caracterul static al imaginilor si dnd poeziei o sonoritate neplacuta, lugubra.

Starea generala exprimata este cea de apasare, de singuratate, pentru ca insul bacovian pare lipsit de aparare ntr-o lume n care totul pare sa se prabuseasca n jurul lui. Eul si lumea functioneaza ca doua vase comunicante, pentru ca sentimentele individului sunt proiectate n lume si toate elementele universului par sa actioneze direct asupra starilor sufletesti ale acestuia.

Singuratatea lui este cea esentiala a omului modern care se descopera ntr-o lume vidata de sens, fara niciun loc al intimitatii, al retragerii n sine, si de aici reiese sentimentul de claustrare. Avem de-a face cu o criza existentiala care ia forme explicite, sugernd o stare imposibil de remediat: "stam singur". Eul este unul abulic, lipsit de vointa, neputincios, el ramne n centrul acestui univers si totusi el este absent. Se defineste prin nemiscare, inertie, singuratate, o permanenta stare de disconfort (vnt, frig), iar singurul gest care pare sa rupa monotonia este strigatul. Desi indica angoasa, un fel de ncercare disperata de a rechema amorul defunct, totusi revolta apare nabusita, iar miscarea capata ceva neverosimil, de cosmar, pentru ca verbul "am nceput" prelungeste actiunea la infinit. Fundalul sonor devine discordant, dar prin intensitatea egala se rencadreaza n monotonia generala. Revolta se dezvaluie ca neputinta si aceasta este reluata n imaginile ulterioare - aripile atrnnd ale amorului, sugernd simbolul pervertit al caderii n locul ascensiunii.

n privinta discursului poetic, putem observa posibilitatea de interpretare la mai multe niveluri. La nivel lexical se observa un vocabular restrns, a carui monotonie este subliniata prin repetitie, care ofera unor elemente prezente n text valoarea de simboluri, n mod specific acestui curent literar. Plumbul asociat sicriului indica moartea, nchiderea, nsa implicatiile spirituale ale mortii sunt inexistente, deoarece aceasta este incapabila sa redea purificarea. Floarea de plumb este si ea un simbol rasturnat, prin imaginea puritatii, a delicatetii, pervertite aici. Ea nu se ofileste, dar tocmai aceasta nchidere ntr-o forma definitiva i rapeste frumusetea, i da un aer grotesc. Amorul de plumb ilustreaza figura sculpturala a adolescentului mitic, dar nu se regaseste n ea nimic din gingasia si inocenta acestuia.

Din punct de vedere morfologic si sintactic, remarcam faptul ca prezenta verbelor este redusa, iar impactul lor atenuat, prin semnificatia statica: "dormeau", "stam", "atrnau". n general, poezia bacoviana nu foloseste structuri sintactice complicate, prefernd coordonarea relatiilor, de aceea elipsa predicatului ar putea fi considerat un mod sugestiv de a reda absenta ordinii si a sensului n realitatea pe care acelasi enunt o defineste. Frazele se construiesc prin juxtapunere, ncercnd sa redea acea imposibilitate de gasire a unei coerente a universului, prin aglomerarea de elemente n cadrul unei enumeratii. Obiectele se ngramadesc n spatiul deschis dnd o puternica senzatie de sufocare: "si flori de plumb si funerar vestmnt". La nivelul efectului sonor, putem observa ca repetitia obsesiva a motivelor poeziei devine un mijloc de sugestie, de comunicare. Sentimentele sunt sugerate nu pe eufonie, ci pe monotonie la nivel auditiv, pe redundanta, disconfort, menite sa amplifice sunetele de discontinuitate.

Din punct de vedere fonetic, se mai observa si folosirea vocalelor nchise "o" si "u", precum si a consoanelor "m" si "n". Acestea dau o sonoritate vibranta, dar sumbra, lugubra, la care se mai adauga folosirea vocalei "i" care ofera o nota stridenta decorului - "strig", "scrtiau", sugernd iritarea nevrotica.

n ceea ce priveste prozodia, putem observa masura de 10 silabe, ritmul iambic, rima mbratisata si adesea relund cuvinte, capatnd o sonoritate repetitiva.

Simbolismul constituie una dintre miscarile literare cele mai importante, oferind o viziune noua asupra lumii, si, n felul acesta, ea prefigureaza nceputurile modernismului, mai ales prin ideea generala a crizei existentiale a eului. Teatralismul bacovian este o modalitate de manifestare a tragismului, tipica omului modern, pentru care a fi devine o formula de suferinta. Artificialitatea este att de pregnanta pentru ca natura nu mai poate fi, ca la romantici, spatiu privilegiat, univers compensatoriu, ci este doar un decor textual, creat prin forta conotativa a cuvintelor, care circumscrie spatii ale dezagregarii continue. Asadar, aceasta literatura de valoare, puternica, a reusit sa traiasca prin inovatie, dupa cum observa si Alexandru Macedonski 343h79d . A oferit o alta viziune prin nsasi starea sufleteasca a omului modern, prin imaginarul poetic bazat pe cromatica specifica, pe figurile de stil predominante - repetitia si enumeratia, pe refrenul tipic simbolist si pe stilizarea puternica a decorului.

George Bacovia este, fara ndoiala, cel mai mare poet simbolist romn, pentru ca a valorificat n mod eficient caracteristicile acestui curent si a reusit sa capteze, prin poeziile sale, atentia cititorilor, chiar si pna n prezent.