POEZIA ROMANTICA"SARA PE DEAL"

de Mihai Emineseu

"Sara pe deal buciumul sună cu jale,

Turmele-l urc - stele le scapără-n cale,

Apele plâng clar izvorând din fântâne,

Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară, 

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, 

Stelele nasc, umezi pe bolta senină, 

Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, 

Streşine vechi, casele-n lună ridică, 

Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, 

Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare 

Vin de la câmp, toaca răsună mai tare, 

Clopotul vechi împle cu glasul lui sară,

Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte, 

Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte,

Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, 

Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă!

Ne-om rezima capetele-unul de altul 

Şi surâzând vom adormi sub înaltul, 

Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată 

Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?"

Poezia "Sara pe deal" a fost scrisă de Mihai Eminescu la Viena, în1871-1872, mai întâi ca o variantă a poeziei "Ondina" şi a fost

publicată în revista "Convorbiri literare" abia la 1 iulie 1885, deaceea ea se încadrează în prima etapă a poeziei erotice, perioadădominaiă de optimism, în care imaginea iubirii este luminoasă.

Tema: 

Poeziei o constituie aspiraţia poetului pentru o dragoste ideală, opoveste de dragoste ce se imaginează într-un cadru natural rustic.

Ideea poetică ilustrează intensitatea iubirii, dorinţa celor doiîndrăgostiţi de a fi fericiţi prin trăirea deplină a sentimentului,fapt ce înalţă dragostea la valori cosmice, universale, prin puterniceşi profunde accente filozofice.

Titlul "Sara pe Deal" de Mihai Eminescu 

Titlul: Este specific pastelului şi precizează timpul "sară" şi locul "pedeal", care constituie cadrul natural în care urmează să se manifesteiubirea.

Structură, semnificaţii, limbaj artistic

Poezia este o idilă cu puternice note de pastel şi este alcătuită dinşase strofe şi două secvenţe poetice, distribuite astfel: primasecvenţă cuprinde primele patru strofe, dominate de pastel, în carenotele rustice terestre se împletesc cu elemente ale Cosmosului,ilustrând lirismul obiectiv; secvenţa a doua (ultimele două strofe)este dominată de lirism subiectiv şi intensifică accentele de idilă,finalul fiind impresionant prin valoarea absolută pe care o areiubirea, în numele căreia eul liric este gata să ofere sacrificiulsuprem: "...- Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viaţa luitoată?"

Prima secvenţa poetica. Incipitul îl constituie versul de pastel,indicând locul şi timpul naturii personificate: "Sara pe deal buciumulsună cu jale".

Strofa întâi a poeziei ilustrează tabioul înserării într-un peisajnatural, în care imaginile vizuale se împletesc cu cele auditive, cufiguri de stil specifice descrierii, ceea ce motivează specia literarănumită pastei. Personificarea buciumului care "sună cu jale" şi aapelor care "plâng" semnifică armonia perfectă a naturii cusentimentele poetului, care aspiră spre un sentiment de iubiredesăvârşită. Imaginile vizuale şi motorii "Turmele-1 urc, stele lescapără-n cale" şi cele auditive exemplificate mai sus compun cadrulnatural în care urmează să se manifeste sentimentul de dragoste.

Strofa a doua îmbină alternativ elementele de pastel, descriptive,

predominant cosmice, cu cele de idilă, care exprimă sentimente Ia felde înalte, ce conferă o sugestivă deschidere spre Univers. Elementesimbolice ale Cosmosului "luna pe cer" şi "stelele [...] pe boltasenină", care constituie motive romantice, sunt în relaţiesemnificativă cu ochii iubitei "Ochii tăi mari caută-n frunza cearară", ultimul vers al acestei strofe accentuând nerăbdarea şi dorinţaarzătoare a trăirii sentimentului de iubire: "Pieptul de dor, frunteade gânduri ţi-e plină".

Strofele a treia şi a patra redau imaginea rustică a satului, în stilpanoramic, de la nori, raze, la streşini, case, fântâni, stâne,fluiere, omul obosit, adică de la general la detaliu: "Nourii curg,raze-a lor şiruri despică,/ Streşine vechi casele-n lună ridică,/Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,/ Valea-i în fum, fluieremurmură-n stână". Imaginea satului se compune din imagini vizuale şiimagini auditive, de la oamenii osteniţi care vin de la câmp, la toacaşi clopotul care, prin personificare, "împle cu glasul lui sară".

Ultimul vers, "Sufletul meu arde-n iubire ca para", accentuează,printr-o expresie populară tipică idilei, nerăbdarea, intensitateadorinţei de iubire.

îmbinarea armonioasă a planului uman-terestru cu planuluniversal-cosmic este sugestiv relevată de prezenţa elementelorspecifice fiecăruia dintre ele: "streşine", "case", "fântâna", "stâna"şi respectiv "luna", "nourii". Trebuie remarcate în mod deosebit înaceste strofe de pastel imaginile auditive şi cele vizuale, care compuntabloul pictural al satului în amurg.A doua secvenţă poetică (ultimele două strofe) revelează ritualuliubirii specific eroticii eminesciene, exprimând emoţia şi nerăbdareaeului liric ca stări sentimentale ale fiorului iubirii, redate deinterjecţia sugestivă: "Ah!" care se repetă la începutul primelor douăversuri. Dorinţa îndrăgostiţilor de a trăi în profunzime sentimentul deiubire este însoţită de declaraţie erotici: "Ore întregi spune-ţi-voicât îmi eşti dragă". Ritualul este revelat şi de verbele la viitor,sugerând gesturi tandre, mângâietoare de dragoste, dacă ea s-arînfăptui: "Ne-om rezima capetele unul de altul/ Şi surâzând vom adormisub înaltul,/ Vechiul salcâm [...]" E prezentă aici şi ideea proiecţieiiubirii într-un viitor, cândva, precum şi ipostaza naturii ocrotitoarea iubirii, care izolează cuplul erotic de restul lumii: "sub salcâm",idee ilustrată şi în prima strofă. Poezia are şi un uşor optimism, datde verbul "surâzând", sugerând bucuria eventualei împliniri a iubiriiideale.

Ideea sacrificiului suprem în numele iubirii ideale, a perfecţiunii îndragoste este sugerată şi în finalul acestei poezii:".. .-Astfel denoapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?", sacrificiu de careeste capabil numai omul superior, geniul,, singurul care poate aspiraspre idealul de iubire.

Limbajul artistic. Armonia dintre planul uman şi planul naturii esterealizată de Eminescu prin personificări (buciumul sună cu jale","apele plâng"), natura umanizată aflându-se în deplin acord spiritualcu trăirile poetului.

Comparaţiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-, metaforele-"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [...] "sfântă şi clară","înaltul, vechiul salcâm"- dau sentimentului de iubire sensibilitate,emoţie, frumuseţe interioară, intensificând trăirile.Sugestive sunt, de asemenea, imaginile vizuale şi imaginile auditivespecifice pastelului, a căror îmbinare perfectă compun un emoţionant şisemnificativ tablou natural, în care sentimentul de iubire seintegrează în mod desăvârşit:

- imagini vizuale: "Turmele-i urc, stele le scapără-n cale", "Luna pecer trece-aşa sfântă şi clară", "Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare/Vin de la câmp ..."etc.- imagini auditive: "buciumul sună cu jale", "Scârţâie-n vânt cumpănade la fântână", "toaca răsună mai tare", "Clopotul vechi împle cuglasul lui sară" etc.

Registrul stilistic este predominant romantic, în care motivele poetice- luna, stelele, cerul, noaptea - ca simboluri cosmice se îmbinăarmonios cu motivele poetice terestre - salcâmul, satul în amurg,dealul.

Prozodia este deosebită prin măsura versului de 12 silabe, ritmulfiind, în mod cu totul surprinzător, format dintr-un coriamb, doidactili şi un troheu, iar rima este pereche şi feminini (ultima silabăneaccentuată) dă o mare gingăşie, delicateţe şi puritate poeziei.

Poezia eminesciană este dominată, ca la majoritatea romanticilor, detema iubirii şi a naturii, care la Eminescu se înnobilează cu oînălţare cosmică, spaţiu în care se regăsesc natura şi iubireadeopotrivă, îngemănate prin sensibilitate, emoţie, vibrare interioară.

Tabloul al cincilea creează, impresia unui epilog şi revine Ia motiveleromantice iniţiale: sub stăpânirea atotputernică a lunii, ca astrututelar şi martor, se desfăşoară spectacolul naturii eterne şi alumanităţii efemere. în Universul ilustrat prin aceleaşi elemente ca laînceputul poemului, "pustiuri", "codri", "valuri", oamenii suntmuritori şi supuşi sorţii, idee filozofică ce se constituie, parcă,într-o concluzie a poeziei şi a existenţei întregii omeniri:

"Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii Deopotrivă-istăpâneşte raza ta şi geniul morţii!" Limbajul artistic este specificliricii eminesciene, construit din modalităţi uimitoare atât în ceea cepriveşte lexicul, cât şi prozodia sau figurile de stil.

Imbinarea surprinzătoare a limbajului popular şi a celui intelectual,însă fără abuz de regionalisme, arhaisme ori de neologisme, fapt ceparticularizează stilul acestui poem prin câteva trăsături:

- naturaleţea şi prospeţimea limbajului poetic este dată de cuvintepopulare, regionalisme şi arhaisme folosite: "gene ostenite","ceasornicul", "suflu-n lumânare", "fereşti", "osebite", "răboj","prizărită", "colb";

- expresia intelectualizată este prezentă, mai ales, în tabloulcosmogonic, unde Eminescu sugerează mituri, idei filozofice, etice,

care obligă la cugetare; de exemplu, imaginea haosului primordial, "pecând fiinţă nu era, nici nefiinţă" trimite la imnurile creaţiunii dinRig-Veda sau aminteşte de ideile lui Schopenhauer: "stăpânul fărămargini peste marginile lumii". De asemenea, sunt prezente expresiilivreşti, "precum Atlas în vechime", "microscopice popoare", "nesuccedem generaţii;

Viziunea contrastantă asupra lumii este realizată prin relaţii de opoziţie şi prin antiteza specifică poeţilor romantici:

- antiteză compoziţională: tabloul cosmogonic cu cel satiric;

- antiteză ideatică: "Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,/ Altul caută în lume şi în vreme adevăr";

- antiteză la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fiegenii ori neghiobi", "viitorul şi trecutul"; prin derivare: "fiinţă nuera, nici nefiinţă";Epitetele morale şi ornante construiesc un fundal descriptivcorespunzător sentimentelor poetului: "mişcătoarea mărilorsingurătate", "galbenele file", "bătrânul dascăl", "timpul mort","ironică grimasă", "universul cel himeric";Comparaţiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei:"precum Atlas în vechime", "ca şi spuma nezărită", "ca o mare făr-orază";Personificările ilustrează desăvârşita familiaritate a poetului cunatura terestră şi cosmică deopotrivă: "luna varsă peste toatevoluptoasa ei văpaie", "codru-ascund în umbră strălucire de izvoară","timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie";

Metaforele sunt numeroase ca şi epitetele şi au capacitatea de avizualiza ideile: "urna sorţii", "colonii de lumi pierdute", "muştide-o zi", "din ungherul unor crieri";

Prozodia. Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul este trohaic.în prima parte a poemului, rima este feminină, iar în partea de satirărima este masculină, ilustrând tonul retoric. Rima este aici absolutinedită, fapt ce a stârnit reacţii impresionante în epocă; Eminescurimează în mod surprinzător substantiv cu pronume, adjectiv cu pronumesau cu adverb, pronume cu substantiv: "mititel/el", "adâncă/încă","recunoască-1/dascăl", "iată-I/Tatăl"."Limba română devine un instrument absolut docil în mâna lui magistralăşi poetul o foloseşte pentru a exprima gânduri şi viziuni cum nu se mailuminaseră niciodată într-o minte românească" (Tudor Vianu).