Poezia Plumb

1
Poezia Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916, care marchează debutul lui Bacovia în lumea literară. Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume. Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum:folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara. Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei. Cuvântul „plumb”, format dintr-o vocală închisă de câte două consoane „grele”, se repetă de 7 ori în text şi sugerează un spaţiu închis, o stare de angoasă, apăsare şi imposibilitatea eului liric de a evada. Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de obiecte. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare. Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strofă corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare. Lirismul este subiectiv, evidenţiat prin numeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe la persoana I singular ("stam", "am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I singular

description

comentariu

Transcript of Poezia Plumb

PoeziaPlumbdeschide volumul cu acelai titlu, aprut n anul 1916, care marcheaz debutul lui Bacovia n lumea literar.Poezia este oart poetic, deoarece autorul i exprim n mod direct, prin mijloace artistice, concepia despre condiia artistului n lume.Textul se inscrie inlirica simbolist modernprin utilizarea elementelor specifice precum:folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric.Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.Titlulpoeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei. Cuvntul plumb, format dintr-o vocal nchis de cte dou consoane grele, se repet de 7 ori n text i sugereaz un spaiu nchis, o stare de angoas, apsare i imposibilitatea eului liric de a evada.Tematextului este condiia poetului ntr-o lume ostil, sufocant, apstoare, dominat de obiecte. Din aceast lume nu se poate evada i nu exist refugii salvatoare.Poezia estestructuratn dou catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strof corespunde realitii exterioare, iar cea de-a doua strof corespunde realitii interioare.Lirismuleste subiectiv, evideniat prin numeroasele mrci ale subiectivitii: verbe la persoana I singular ("stam", "am nceput") i pronume sau adjective pronominale la persoana I singular