NICHITA DANILOV

Aur [i vin

Vai vai stau în pattot în aur tot în purpură înveşmîntatNiciodată n-am fostmai frumos mai palidşi atît de curatca acum în aurşi purpură înveşmîntat

În cameră e linişteadîncă răcoarezac în pat înconjuratde mii răsmii de fecioare

Niciodată n-am fostatît de tăcut de liniştiteu niciodată de nimenişi astăzi atît de iubit.

Niciodată mai palidniciodată atît de curatca acum în aurşi purpură înveşmîntat

Vinoapropie-ţi cupasă-mi oglindescîn ea chipul meunelumesc

O vai niciodatăn-am fostmai palidmai blînd mai seninca un îngerimpunător ca un prinţ

pe pleoape îmi cadbănuţi de lacrimi fierbinţi

Nu plîngeţi le spun

lumînărilor oarbe din jurcăci mă pregătescsă mă-nalţ în azur

Priviţi-mă cît sînt de sobrucît de solemnmi-e capul de lemnuns cu cel mai sfînt untdelemn

O Doamne în curîndmă voi înălţaspre înalta linişte a Ta.

Invocaţie

Tată al micilor şi tată al marilor lucruritată ce hohoteşti sub pământşi tată ce râzi în ceruritată de pretutindeni şi tată de nicăieri

Tată al focului şi tată al apeitată al norilor şi tată al vântuluitată al răsăritului şi tată al apusuluitată al luminii şi tată al întunericuluitată de dedesubt şi tată de deasupraTată al nimiculuişi tată al Totului!

........................

... Singuri în faţa nopţiicumplit de singurinici nu ne naştem, nici nu murim!

Deasupra lucrurilor

Nu-mi veţi vedea faţa, căci faţa meae mult prea-n faţa voastră. Binele şi răul,partea şi întregul, lumina şi întunericulşi acest drum nesfârşitce se sfârşeşte în toate.

Nu-mi veţi vedea faţa şi umbra nu-mi veţi simţicăci umbra mea e permanent în umbra voastrăbinele şi răul, partea şi întregul,lumina şi întunericulşi acest drum nesfârşit

ce se sfârşeşte în toate...

Arlechini la marginea câmpului(tablou fără ramă)

Stau trei îngeri decapitaţila capătul unui peisaj galben.Peste ei pică seara.Primul e verde ca iarba,al doilea roşu ca focul,al treilea vânăt ca luna.

Capetele le-au căzut la pământşi acum în jurul lor creşte iarba.Primul ţine în mână o trâmbiţă,dar nu are gură să sufle într-însa.

Al doilea ţine o sabie,dar nu mai are putere s-o ridice deasupra.Al treilea are în mânăo sferă de foc şi-năuntrul ei creşte iarba.

Perechi de îndrăgostiţiîn jurul lor au făcut cercşi dansează în iarbă.Zac trei îngeri decapitaţila capătul unui peisaj galben.

Primul e verde ca iarba,

al doilea roşu ca focul,al treilea vânăt ca luna.Capetele te-au căzut la pământşi acum în jurul lor se ofileşte iarba...

-

URMELE ÎNDRĂGOSTIŢILOR

Pe drum au rămas urmele îndrăgostiţilor;urmele paşilor ei ca două cupe din care s-a băut vinul,urmele tălpilor lui ca două urnedin care s-a golit cenuşa.

Bate vîntul lunar şi le-acoperăcu aceeaşi pulbere rece şi liniştită.Unde sînteţi acum voi, îndrăgostiţilor,care în somn v-aţi apropiat unul de altulîntr-o îmbrăţişare sfioasă?

Unde sînteţi, îndrăgostiţilor?Bate vîntul lunar şi vă spulberă urmele...

SFÎRŞIT DE SECOL

Firul de iarbă din Răsăritse va ridica asupra firului de iarbă din Apusşi cel din Miazăziva veni cu oasteasupra celui de la Miazănoapte.

Şi veţi vedea între un fir de iarbă şi celălaltun gard înalt de fier.(în spatele lui vor sta de strajăalte fire de iarbă.)

Păsări mari vor croncăni prin amurgpeste imensele turnuride beton şi de sticlă,purtînd în ghearele lor şi în pliscurile lorflăcări şi păpădii,şi ramuri înflorite de salcie!

ORĂ

IMîna mea mi-o întind peste lucruri,cu degetele mele închid pleoapelefiecărui lucru bolnav.Mă înalţ din întuneric şi din propriilemele adîncimi pier!

„Sînt cel care sînt!“Paşii mei nu lasă urme pe drum,nici o oglindă nu păstreazăimaginea mea!

II„Sînt cel care sînt!“

IIISeara mă simt ca un ceriluminat de tristeţe,noaptea mă las dus de valurispre mine ca spreun ultim ţărm.

Nu intru pe nici o uşă,în nici o casă nu vin,în nici un suflet nu mă cobor.Nicăieri nu mă aflu,nici înlăuntrul meunu mă regăsesc.

IVSînt tristeţea cea mai vastă,cel mai dureros extaz.Bucuria ce creşte din minenu va ajunge niciodată la cer.Cu disperare mă revărs,ţîşnesc din sinea measpre lucrurile îngrozite din jur,dar pretutindeni sînt Eu!

VDe sete norii crapă pe cer!

VIÎnchid ochii şi în faţa tatot mai gol mă trezesc.Ia şi du-mă din tine afară, în plin vînt!

MELANCOLIE

Cine în imensitatea ta de strigătul tău nu s-ar teme?Dar el, a cărui umbră abia o putem bănuiprintre umbrele lucrurilor, el umbra cui este?Bucuria şi strigătul, valul de spaimă şi valul de frigşi un alt val ce amestecă lucrurile.Noapte albă potopită de sfere.Şi iată şi chipul tău crescînd la orizontşi paşii ce mereu se îndepărtează... Nici adiere de aripi,nici fîlfîit de steaguri, nici trîmbiţelenopţii, ci doar o imensă linişte şi chipul tăuca un cer luminos cuprins de purpura înserării.Ochii grei din care se ridică aburiimorţii. A cîta oară irumpe fîntîna aceastaa cărei apă eşti tu? Chip desprins dintr-un alt chip:te îndepărtezi, imagine ştearsă, răsfrîntăde o altă imagine. Oglinda unei alte oglinzi,ora unei alte ore. Timp al unui alt timp.Nostalgică durere a lucrurilor,umbra cărui cer eşti, melancolie?

POEMUL LACRIMILOR

Lacrimă pe care tu o striveşti cu piciorulşi lacrima pe care o arzi cu un fier înroşit.Lacrima care-ţi arde în ochişi lacrima care aleargă pe ape.

Lacrima în faţa căreia stai în genunchi,cu creştetul gol şi faţa în lacrimi....Spui: Nu există lacrimi fără ochişi totuşi tot nevăzutul plînge...

RAZĂ A LUCIDITĂŢII

Ca o leucemie neagră a stelelor

sufletul meu se întoarce la sinetot mai singur şi tot mai bolnav.

Deasupra, aceleaşi dezolante priveliştiale întunecatei tale singurătăţişi jos, negre privelişti!

Nici depărtatul ţipăt de dragosteşi nici chemarea nostalgică a morţiinu mai tulbură înăuntru nimic.

Şi doar neîndurătoarea rază a lucidităţiistrăbate tot mai rece şi necruţătororice 'ndoială, orice speranţă, orice fior!

UMBRĂ

Chipul meu nu-l vei puteavedea niciodată tulburat ca o apă,tu cel care mă strigi din adîncurişi mă chemi în adîncuri!

Aburi uşori vor plutiîn semn de întrebareşi în loc de răspunsse va risipi peste lacun stol ciudat de lebede searatulburîndu-mi amurgul şi apa,nu chipul. Căci chipul meunu-l vei putea tulbura niciodată!