Poeme%20 crestine(1)

36
1 POEME CREŞTINE de GABRIEL IORDAN DOROBANłU (GAVRIIL STIHARUL) Teologie pentru azi Bucureşti 2008

Transcript of Poeme%20 crestine(1)

1

POEME CREŞTINE de

GABRIEL IORDAN DOROBANłU

(GAVRIIL STIHARUL) Teologie pentru azi

Bucureşti 2008

2

Cu smerenie, dedic toate stihurile mele

PREASFINTEI NĂSCĂTOARE

DE DUMNEZEU

Această plachetă de versuri a fost publicată online cu sprijinul

Părintelui Drd. Dorin Picioruş şi al Preotesei Drd. Gianina Picioruş, cărora

le mulŃumesc pentru ajutor.

3

ELEISON ME TON AMARTOLON

[Miluieşte-mă pe mine păcatosul]

Doamne, credinŃă am avut de neclintit când valurile negre mă trăgeau in jos,

semeŃii munŃi i-am clătinat…dar m-am mândrit: miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,

căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios, cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit :

miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit, pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,

ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit : miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,

cu Tine am gustat din bice pân’ la os şi oasele-mi zdrobite au fost…dar m-am mândrit :

miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, de atâtea ori spre raiul înflorit Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos

cu sfinŃii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit: miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, atâtea lucruri bune au răsarit

din rugăciunile rostite cu folos. Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit :

miluieşte-mă pe mine cel păcatos…

4

SFĂNTA DREPTMĂRITOARE

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea, în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.

Maică, apa ta e bună,din piept stins-a durerea, păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar, mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,

pâinea caldă, masa plină,curcubeul în ştergar şi viŃelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,

ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană. Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă, dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,

apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinŃi, dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard, cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinŃi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,

cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt, lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,

peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.

5

A FI CREŞTIN

A fi creştin înseamna a iubi cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă,

să arzi în Hristos şi să mai ştii ca dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care

la ospaŃul lumii a întins o pâine, spăland picioarele tremuratoare tuturor înfometaŃilor de mâine.

A fi creştin înseamnă a fi încredinŃat că eşti în starea leprosului, şi-n tine, creşte neoprit minunea. A fi vindecat,

mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge Spinii durerii şi a zâmbi înŃelepciunii,

cu tăria luată din cel ce mai frânge pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu

golgotele, călcând sfios pe colŃi de piatră şi a crede că pasu-Ńi greu

e-al lui Hristos Cel înviat din morŃi.

6

SURSUM CORDA!

[Sus inimile!]

Diavolul îndoielii îşi întinde-o gheară, iadul necredinŃei îşi arata faŃa,

deznădejdea urlă tragic ca o fiară… Sus inimile! Nu ucideŃi speranŃa !

Nenorocirea ne otraveşte traiul,

nepăsarea lumii mai rece ca gheaŃa, crucea-i tot mai mare şi mai dureroasă…

Sus inimile! Nu ucideŃi speranŃa !

Năpârcile fricii se strecoară-n gânduri, moartea pare mai reală decât viaŃa.

De crezi că Scriptura nu-Ńi mai foloseşte… Sus inimile! Nu ucideŃi speranŃa !

Nu ucideŃi porumbiŃa din fereastră, căci din neştiut vesteşte dimineaŃa,

când noaptea a biruit raza de lumină… Sus inimile! Nu ucideŃi speranŃa !

7

ASCULTĂ CUM CÂNTĂ BISERICA VIE !

Copilule, crescut la cântece de noapte, mugind de patimi, hulă şi trufie,

în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate… Ascultă cum cânta Biserica Vie !

Cântă Biserica dis-de-dimineată , salută voios, mulŃumeşte creştin… Auzi cum urcă versul către ViaŃă şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă :

cântă tinereşte omul pe ogor, legănand pruncul, tânara nevastă dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână

prin chilii şi case curate. Tineri şi bătrâni cântă impreună, dau slavă lui Hristos pentru toate.

Dă slavă fecioara pentru curaŃie, dă slavă nevasta zămislitoare,

mulŃumeşte mireasa pentru cununie, mulŃumeşte feciorul pentru îndreptare.

Dă slavă brutarul pentru aluatul din care pâinea se va plămădi.

MulŃumeşte seara acasă bărbatul pentru cina cea buna şi pentru copii.

Cântă zidarul, dând temelia bisericii noi, cu turla-n azur.

VoinŃa lui se prinde de piatră, mortarul fluid se-ncheagă dimprejur.

El cântă un cântec de dor şi de slavă, Nervul si braŃul vânjos vibrează-ncordat.

Inima, în ritmul poeziei suave, Transformă ideea în beton armat.

8

DimineaŃa, în atelier, tâmplarul, cânta, punându-se inimos pe treabă. El Domnului mulŃumeşte...şi harul coboară în ale lui mâini degrabă.

Minune! S-a oprit mirat. Priveşte : din lemnul inform ivitu-s-a perfect un lucru util. Dulgherul slăveşte

pe Domnul Iisus, lemnar din Nazaret.

Auzi pe cizmar cum cântă-n bucurie, lucrează cu sârg, cu suflet şi nesaŃ,

mâna-i alearga într-o simfonie, Hristos e pe buze şi duhul e-n braŃ.

Dau slavă cinstita preoŃime,

pentru slujba Liturghiei sfinŃite, şi cea intru Hristos diaconime pentru darurile bineprimite.

Auzi cum cântă Biserica Bizantină,

apostolească, vie, ocrotitoare… Cântă poporul ei răsfăŃat de lumină, de lina lumină a Slavei biruitoare.

Copilule crescut la cântece de noapte,

mugind de patimi, hula si trufie, în ritmuri bacante şi vorbe desfrânate…

Ascultă cum cântă Biserica Vie !

9

ÎNVIERE LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE BIZANTIN Ă

Din cerul de lavă scânteie un fulger, s-aşază peste beznă-ndurarea.

Cu chip neprihănit, palid, un înger Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridic-o ceaŃă

Scânteia astrului aprinde încăperea : Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaŃă

Transfigurează tainic chipul şi durerea !…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape, Sufletul e prohod şi întrebare,

Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte, Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.

Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate Cu aripi de porumbiŃe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea

La dumnezeiasca strajă spre dimineaŃă. S-aprind în altar lumini. E Învierea, Lanuri de mâini se-ntind să ia ViaŃă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…

Troparele învierii se toarnă în lumină. Moartea e-nvinsă.E Sfânta Duminică. E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.

10

MAI CRED COPIII NO ŞTRI ÎNTR-O MINUNE?

Veacul disperării perfid si mişel renaşte dumnezei cu pântec de-oŃel,

eresuri străine poleite-n cuvinte coboară-n suflet şi-n minte.

VopsiŃi in roşu, mânjiti pe braŃe si dinŃi

pe stadioane hipioŃii dau concerte in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinŃi, cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament

şi-a convins ciracii – extaz si încântare – , învaŃându-i că ar fi un instrument

divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria, căci veacul e-ntors spre alta menire! E hipiotul un sfânt? E guru, Mesia?

Sunt ale lor fraze... mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit şi sufletul o clipa se ridică.

Văd patru cuie şi-un Hristos smerit ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui si-o înviere care

va fi a noastră şi Raiul în mine creşte, cum creşte Liturghia in Altare,

când preotul solemn împărtaşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă si albă, bătând mătănii la icoana poleită

a Sfintei Fecioare. O rugaciune caldă se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi in Altare şi minuni, în Maica Sfantă şi Pruncu-i de la sân,

în holdele sfinŃite, în datini şi-n goruni, în naşterea Ta, Doamne,din staulul cu fân?

11

FRUMOASA MEA VE ŞNICIE

Vai, ce luptă se dă-n mine când trupul este pe moarte !… Să-l miluiască... n-are cine... Vai, cât plânge şi se zbate !…

Irmosul, ecou îmi bate-n veac,

mi se vesteşte-n parastas… Un gol străin şi fără leac se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi

în goliciunea de-început, făra straie, scumpe, moi, şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că într-o zi sfinŃită

lumina se va-ntoarce-n pleoape, porumbiŃă împodobită, ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,

sorbi-voi puhoaie de zări, ochiul mirat va creşte roată îmbrăŃişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare

în ritmul zborului rar vesti-va în lumea reală curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă si somn

la viata plămădita sus ! Eu ridicat...dincolo de om, prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare, împodobi-mă-vei din neştiut

cu straie sfinte, cu slavă mare… Unde e moarte, goliciunea din mormânt ?

12

CREZUL MEU PENTRU VE ŞNICIE

Cred într-Unul Dumnezeu Ziditor de pâine

şi mai cred in darul Său, în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul şi in mierea-I din cuvinte. Cred în stihuri şi în dorul

din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie, mângâiere pentru viaŃă şi într-o dulce veşnicie

cu Hrisos loc de verdeaŃă.

Cred in sfinŃi şi in cununa mucenicilor răsplată din Biserica stărbună,

binecuvântată.

Cred in pâine şi în vin şi-n Sfânta Predanie, în puternicul Amin şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea

Dumnezeului durerii şi-n cuvintele înalte din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept

Al Sfintei Dreptmăritoare, că Iisus din Nazaret

va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte îmi mărturisesc prihana,

aştept morŃii din mormânt iarăşi să deschidă geana.

13

STIHUITORII LUI HRISTOS

Sunt trist, bolnav sau poate surd de ploaia de cuvinte grele

din vorbele drăceşti, urlând, din cântecele rele.

Eu vin la voi, stihuri sfinte, Din cântari şi rugăciune,

care-n zilele cumplite mi-aŃi fost pâine şi minune.

La voi, rapsozi ai lui Hristos ce aŃi postit cu rânduială –

ne-aŃi dat în dar cuvânt frumos, cum l-aŃi trudit cu osteneală.

La icoana ta mă-nchin, lucrătorule cel darnic,

vine vremea, drag creştin, să te pomenim la praznic.

Stihurile tale bune

le-am păstrat în scoarŃe groase, m-au tămaduit de lume şi de amagiri intoarse.

Bunule,cu dulce grai,

ca un sfânt din Pateric, să te odihneşti în Rai cu slavă de mucenic.

14

CRĂCIUN SFÂNT

În noapte-adancă se rostogoleşte luna, în candele amurgul se-ntoarce aprins, la Poarte Raiului aud cum bate mâna

lui Moş Crăciun, hoinar, cu părul nins...

Prin beznă, vine uşor şi se duce… Bolta podoabe de stele îşi pune,

se tulbură somnul Pruncului dulce din braŃele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, MicuŃul întinde o mană,

magii uimiŃi se-ntorc în Scriptură, El mută hotarul de vis şi de ape

al Iordanului nostru din bătatură.

15

LA LOC CU VERDEA łĂ [priceasnă]

Trec în zbor nori

spre alte zări şi anii-n şirag

duc cu ei ce e drag.

Geme pe pămant prelung jalnic cânt –

e-n zadar chemat sufletul plecat.

E-n zadar chemat

omul răposat ce-a fost pe pămant… acum e-n mormânt.

Cei rămaşi în urmă: frate, soră, mumă, vor veni la rând, vor veni curand.

Plânge cu amar pleopa în zadar, ochiul tulburat,

pentru cel plecat.

– SufleŃelul meu, plânsu-mi este greu,

lacrimile mele vor seca şi ele.

Vor seca de ape,

vor fi scurse-n noapte... Cerule, cât rabzi

pe pâmat să cazi !

– Nu mă mai jeliŃi, fraŃii mei iubiŃi, căci eu am în cer

dulcele năier.

16

Nu vă întristaŃi, iubiŃii mei fraŃi,

căci, în ceruri sus, îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,

pe Apăratoarea, Maica bucuriei, Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată Ce-n ruga curată Îl numim cu dor

AtotŃiitor.

Şi mai am in dar sfinŃi din sinaxar,

care mijlocesc şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte de Domnul lucrate şi m-am spovedit, m-am impărtăşit.

Şi n-am întinat

casa unde-am stat, lucrul cel oprit

eu nu l-am poftit.

Şi daca am poftit lucrul cel oprit, am fost dezlegat de al meu păcat.

Mai am o credinŃă

ca o biruinŃă, că voi fi mereu

cu-al meu Dumnezeu.

17

PETALE DIN GRADINA MAICII SFINTE

Creştinul ortodox

Ochi sărutând icoana, gând îmbrăŃişând ochiul, suflet lăcrimând gândul.

În Ńelepciunea dumnezeiască

Acoperindu-i lumina veacului,

acestui pustnic orb i-ai dat puterea licuriciului.

Taina isihastului

Albit de ani,

călugărul crede că i-a înflorit raiul.

Taina spovedaniei

Hristos nevăzut, duhovnic atent,

sfinŃii de pe catapeteasmă îndepărtându-se.

Lucrarea lăuntric ă

Mănastire… sfinŃii respiră

prin rugăciunile călugarilor.

NecredinŃă

Dumnezeu la lucru, Minuni pretutindeni…

Atâtea irosindu-se.

18

Epifanie

Drum şerpuind spre mănastire, Dumnezeu şi Sfântul Petru

printre pelerini.

Miercurea tr ădarii

Punând capul pe pernă, Ńipă un gând : Ghetsimani!

Vinerea Mare

Hristos pe cruce…

Până şi cei nenăscuŃi Îl biciuiesc.

Zbor înalt

Aripile Îngerului

se deschid înlăuntru… rugăciunea lăuntrică !

Rugăciunea inimii Rugăciunea s-a oprit

şi cu ea respiraŃia sufletului.

Înviere

Neplânsă,

moartea moare la miez de noapte…

Hristos a înviat !

Canon de pocăinŃă Stropi de ploaie

bat pământul asemenea unor mătănii.

19

Ziua inainte-mergatoare În mohorâtul ianuarie,

o zi de primăvară: Boboteaza.

20

RUGĂCIUNE UCISĂ PRIN NEROSTIRE

Dă-mi, Doamne, rostirea sfinŃilor ca să-łi pomenesc dumnezeiescul Nume.

Dumnezeule, candela îmi este stinsă, limba îmi este străină

şi inima îmi bate cu disperare într-un zid de piatră dincolo de care eşti Tu.

Numele Tău sfânt geme biciuit de cuvinte făŃarnice, iar noi credem că-l laudam şi-l cântăm.

Eu ştiu că rugăciunea este ucisă prin nerostire ca un prunc în pântecele mamei prin nenaştere...

Dar, cuvintele mele pământeşti sunt o cunună de spini pe fruntea Ta dumnezeiască.

Dă-mi, Doamne, rostirea sfinŃilor Tai ca să-łi pomenesc dumnezeiescul Nume, lăudat,cântat şi plâns de sihaştri şi poeŃi.

21

POARTA RAIULUI

Motto: Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuŃia unei Ńări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,

Sodome şi Gomore de-amar, Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,

străine locuri,chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă loc de verdeaŃă, loc minunat, unde Biserica e încă mireasă şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din Ńara de brazi şi de har,

eu sunt din turma Tatălui, drumul meu nu fu-n zadar,

căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din Ńara cu mucenici, cu voievozi mărturisind credinŃa, de-a pururi paşii mei rămân aici,

căci am gustat din miere-n suferinŃă.

Eu sunt din Ńara de neuitate datini, cu sfinŃi sihaştri în posturi priveghind,

cu icoane biruind balauri şi Brâncoveni în moarte aŃipind.

Eu sunt din Ńara fără de hotare,

fără oprelişti către infinit, sunt pravoslavnic, căci la altare, cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din Ńara de holde şi minuni,

cu ploi sfinŃite şi rouă miruind, eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,

pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

22

Poate am ostenit să plâng un iad, Sodome şi Gomore de amar,

eu ştiu un loc mai verde ca un jad… Eu sunt din Ńara de brazi şi de har.

23

HAIDE łI SĂ MAI CREDEM ÎN IISUS HRISTOS!

Horoscoape astăzi ne îndrumă sorŃii, cina rugăciunii este tot mai rară, prin televizoare îşi arată colŃii

diavolul ce urlă tragic ca o fiară.

Neştiut de nimeni merge-n veşnicie un copil al străzii fără lumânare, soboare de îngeri îi Ńin tovăraşie şi-l înaripează spre cereşti altare.

Un sărman mănâncă supa lui creştină, pe piept, el îşi face crucea preasfântă,

din puŃina pâine opreşte puŃină pentru un câine frate cu privirea mută.

łintuit de-o cruce zgâriată-n perete, satanişti sălbatici pe el se răzbună –

îl batjocoresc lovindu-l cu sete cu înjurături de Hristos şi mumă.

Căte un tâlhar intră-n puşcărie –

gând de razbunare pentru cel ştiut, o maicuŃă simplă dă o liturghie pentru pomenirea fiului pierdut.

PărasiŃi de rude, merg spre loc de-odihnă

batrâni din azile,oameni fără soartă, doar Sfânta Fecioară din cer mai suspină

şi un preot le citeşte fără plată.

Carturarii, în letopiseŃe, cată disperaŃi poveŃe creştine:

sfinŃii de demult ne spun cu blândeŃe să avem răbdare căci va fi un mâine.

Ca o prorocire ne îmbărbătează

mâna lor întinsa, gândul lor frumos – ca nădejdea noastră să rămână trează : haideŃi să mai credem în Iisus Hristos !

24

TATĂL NOSTRU ŞI PÂINE

Aievea sunt, îmi place să le ştiu în vis ce azi se cheamă înfometare.

Copii abandonaŃi, bătranii părasiŃi orfelinate sumbre, cârciumi funerare.

E adevarat şi aş vrea în vis să fie tot ce blestem căzu ca o ruşine.

E adevarat şi parc-o lungă tragedie ne otrăveşte traiul, nădejdea de mai bine.

O cârciumă eu vad în miez de noapte,

flăcari verzi danseză ca-n iad, boabe de fosfor, albe, răscoapte, picură-n pahare, sfârâie şi ard.

Pierdut în patimi, mut şi-ntunecat,

robul Tău Doamne, soarbe din pahar otrava vicleană, alcoolul distilat

plătit cu trudnice braŃe, chin şi-amar.

Undeva l-aşteaptă în miez de noapte copiii înfometaŃi de tată şi de pâine,

cu mânuŃele fragede, curate, se roagă pentru ziua cea de mâine.

Dar la cârciumă e-n toi azi veselia, prin fum de Ńigară beŃivii înjură, femei pierdute îşi fac meseria

şi diavolul le toarna vorbe de hulă.

În fiecare noapte iadul varsă jar, şi cârciuma, ca o răsuflare fierbinte, spulberă scântei ca dintr-un amnar şi focul s-aprinde in minŃi ameŃite.

25

Îmi place în vis să le ştiu: cârciuma murdară, taverna-mormânt…

Dar aici sunt toate: sticla cu rachiu, flăcarile verzi, iadul pe pământ.

Doar tu, Iisuse, Te mai răstigneşti, Golgotele le mai colinzi prin lume, ai grijă de copiii Tăi şi le mai pune

pe Tatăl Sfânt şi-o pâine-n rugaciune.

26

LA VREME

La vreme, Domnul trimite înger de lumină să-Ńi picure pe gene clipiri suave, dulci… când oboseala zilei şi grija cea de mâine

întârzie odihna cu teamă de năluci.

La veme, Domnul trimite binecuvantate ploi, peste ogorul negru o bură tremurândă.

La vreme e-o primavara în straie tot mai noi. La vreme mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieŃii izbitoare,

în fiecare greu e-o pronie cerească, când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,

nu-i vrabie să cadă, nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman, când marea se răzbună şi se frământă valul.

La vreme, se răceşte şi lava din vulcan, se linisteşte marera şi se arată malul.

De arde Cuvântul Său veşnicind iubire,

nu-i loc de-ngrijorare, nici cumpatul să-l pierzi. Când Harul Sfânt dă gândului tărie,

de ziua cea de mâine să nu te-ngrijorezi.

De trimite Domnul pildă de-ntărire : pasarea mănâncă, deşi n-a semănat…

Crinii se-mbracă în haine tot mai fine – E vremea să te bucuri…Ce dar minunat !

27

CUVIOSULUI

Vartejul innoirii şterge, şi rău, şi bine, şi frumos, căci viaŃa merge înainte... şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,

Lumea nu-i mai pomeneşte, un monah, la mănastire un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi putrezesc de vreme rea,

de ploi reci si aspre vânturi stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,

Moaştele de cuvios, ce în viaŃă a purtat

crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beŃie să-i întoarcă la credinŃă,

a dat vot de săracie şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinŃi,

nevoindu-se stingher şi, in nopŃile fierbinŃi, a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit

fost-a moştenirea sa, sufletului ostenit datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat către alte zări mai bune – din loc verde, înmiresmat, ne-ntăreşte-n rugăciune.

28

VIS ŞI ÎNGER

Dezrăstignită din ultimele raze, ziua coboară în locaşul rece…

Roşul asfinŃit scurgându-se pe case. E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.

În băltoace lăcrimează luna cu palidul chip trist, supt. Şi varul fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră

a tristului leagăn de orfani, cu ochi miraŃi de bolta cea largă,

fetiŃa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaŃi cerul îl vede frânt şi stelele

se coboară în bucăŃi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă ca o jimblă imensă, aburind, şi-o mâna albă, delicată, blândă, pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting. Rămâne doar sala jalnică şi rece… Şi ochii ei de pâine mai plâng,

de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost şi-n ochii ei mari,calzi si curaŃi,

visul de pâine se frânge.

Se face intuneric şi visul apune, doar în sufletul ei nepământesc, Îngerul, flămând de rugăciune, veghează,ocroteşte şi plânge.

29

IISUS PE CRUCE

Mainile Tale, slăvite Ziditor, au fost batjocorite, străpunse, nu mai pot mângâia păsările în zbor…

Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii care dau târcoale prăzii, zvârcolindu-se in Ńarană…

Urechile Tale nu mai aud decât paşii îngerului morŃii… Melci jilavi se urcă pe lemnul crucii, lăsând în urma lor

dâre argintii. ÎŃi pipăie rănile, apoi se chircesc în cochiliile lor

ca într-un mormânt de piatră, aşteptând învierea Ta. Din lumină picură stropi mari de lacrimi,

Boabe de lut nepământesc, spălandu-łi rănile : Plânge lumina?

Numai Tatal Tău poate face o astfel de minune la moartea Fiului.

E târziu… Păşind peste osemintele Golgotei ca pe trepte,

îngerul morŃii a ajuns până la Tine. Ochii lui plecaŃi te-au rugat de iertare,

apoi el łi-a cerut sufletul. Tu,łi-ai dat ultima suflare în mâinile Tatălui...

łi-ai încovoiat trupul ostenit aidoma unui semn de-ntrebare: Părinte al Meu, pentru ce M-ai părăsit?...

O pasare a Ńipat sfâşiind întunericul… Fiul Omului a murit…

A murit frumos, legănându-se peste lacrimile amare ale Maicii Sale, peste jalea cernita a îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au ieşit la pradă. Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge :

gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu ca printr-o Ńara pustie.

30

DULCEA CHEMARE A VE ŞNICIEI

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos, cu stihuri de foc şi cântec de nai,

cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios, cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,

în traistă îŃi pune psalmi şi cântare, din rugăciune,croieşte-Ńi veşminte, şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,

crucea din spate rabd-o-n tăcere, lacrima să-Ńi fie treaptă de folos, necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus, când ploaia se cerne mărgele-n şirag şi valurile bat în norii de sus:

ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaŃă, cu stihuri de foc, cu cântul de nai: Dincolo de azi e-o zi mai măreaŃă,

razele de înger, boabele de rai.

31

NEBĂNUITE STIHURI, CUVÂNT DE COLIND Ă

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă, îŃi vin acum în casă cu blagoslovire… Deschide, deschide uşa frate creştine! Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde

în rime coboară, tremură şi sună, când cerul îşi scutură petalele albe şi ninge prin Ńară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate

şi heruvimii tămâiază înalt, când harul sfânt tremură şi arde

şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină, din ochii Presfintei o lacrimă cade, mâna smerită la icoane se-nchină, pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine

nebănuite stihuri de iubire, Deschide, deschide uşa creştine, bate în suflet cuvânt de Psaltire!

32

RUGĂCIUNE PENTRU STRICAREA LUCR ĂRII DIAVOLE ŞTI

Tu, Ce-ai stricat lucrarea diavolească, eşti veşnic mântuire dumnezeiască,

Iisuse, mântuire dumnezeiască !

Mă zbat în boale, mai aproape de mormânt, trimise de vrăjmaşul prin vrăji şi descânt, pe patul suferinŃei prin vrăji şi descânt.

Doctorii din spitale leacul nu-mi găsesc, căci suferinŃa mea n-are leac pământesc,

Boala mea n-are leac pământesc.

Ascultă-mi, Doamne, smerita rugăciune, fă cu mine astăzi încă o minune, o preafrumoasă şi dulce minune.

Dă-mi limpezimea apei de izvor curat,

sufletul mi-l spală în chip minunat, de vrăji mi-l spală în chip minunat.

Pentru rugăciunile maicii Tale,

curăŃeşte-mă de păcat şi întristare, cu mila Ta, de păcat şi întristare.

33

LUMIN Ă LINĂ

Din piatra de vatră strămoşească

murmură glasuri ca de vaier, buciumul le duce mai departe, vremea le prinde în al ei caier.

Trec turmele să se-adape,

e încă tulbure izvorul, răsar în câte-un ochi de apă

stropi albi îngemănaŃi cu dorul.

Un cântec păgân se toarce-n noapte, aspida iese la lumină

adulmecând strachina cu lapte şi vrăji se Ńes pe lună plină.

Cerul s-a întunecat şi plouă,

din pleoape-nalte cad în taină, lacrimi limpezi precum roua, în boltă s-a deschis o rană.

Făra de veste aspida fuge,

vraja în două se rupe gemând, păstorii se trezesc din gânduri

uimiŃi să vadă un om cu chipul blând.

S-apropie tăcut ca o lumină, pasul uşor mângâie pământul,

păstorii înspăimântaŃi se-nchină căci este Dumnezeu Preasfântul.

Norii se arcuiesc peste păduri,

un vuiet trece prin mugurii verzi, omul vorbeşte ca din Scripturi şi-i lini şteste cu vorbele blânzi.

Se limpezeşte către zori izvorul, turmele sorb din apă creştină,

se pierde în zare Călătorul într-o lumină, lină lumină.

34

NOAPTE SFANTĂ

Să-mi pun smerit sărutul pe-a Ta icoană, pe răstignirea Ta de moarte omorâtoare :

sa-łi sorb iubirea şi să-mi fie hrană şi rugăciunii să dau aripi de cocoare.

Se cutremură stihiile-n zare

şi bat in lemnul crucii plin de praf ca-n toaca din preasfânta Vineri Mare când lacrimi curg pe Sfântul Epitaf.

Eu vin la Tine cu povara-n spate, Iisuse al me cu chipul din icoană,

paşeşti pe moartea care ne desparte cu învierea ta din fiecare rană.

Osteneşte vâsla închisă între pleope…

slova aŃipeşte în Psaltire, Mă visez cu Tine mergător pe ape, când luna păşeşte pe valul subŃire.

35

POEM NICIODAT Ă ÎNCHEIAT…

Când am fost părăsit de toŃi,

Am lăcrimat...Apoi am zâmbit. Clipele acelea au trecut,destramându-se ca o haină veche,

ce lasă în urmă doar amintirea, amintirea vârstă, amintirea gând, amintirea dor.

Când singur mi-am dus crucea umerii au curs înlauntru trăgând dupa ei

toată disperarea lumii… Doamne, cum simŃeam bucuriile iubirii ca pe o povară şi petalele florilor de mai ca pe o zăpadă de ianuarie!

Priveste, un nou început a venit atunci când mi-ai oblojit umerii cu balsamul sfânt al cuvintelor Tale !

Hristoase, mi-ai cerut ca să-łi deschid porŃile şi mi-ai trecut bucuros pragul.

De atunci ascult neîncetat vorbele Tale ca pe un poem ce-mi trece prin suflet

niciodată încheiat…

36

Cuprins

ELEISON ME TON AMARTOLON………………………………….3 SFĂNTA DREPTMĂRITOARE………………………………………4 A FI CREŞTIN…………………………………………………………5 SURSUM CORDA……………………………………………………..6 ASCULTĂ CUM CÂNTĂ BISERICA VIE…………………………...7 INVIERE LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE BIZANTINĂ.............9 MAI CRED COPIII NOSTRI ÎNTR-O MINUNE ?..............................10 FRUMOASA MEA VEŞNICIE…………………………………….…11 CREZUL MEU PENTRU VEŞNICIE……………...............................12 STUHUITORII LUI HRISTOS………………………………..…........13 CRĂCIUN SFÂNT……………………………………………………14 LA LOC CU VERDEAłĂ……………………………………….…....15 PETALE DIN GRĂDINA MAICII SFINTE…………………….……17 RUGĂCIUNE UCISĂ PRIN NEROSTIRE……………………..….....20 POARTA RAIULUI…………………………………………………...21 HAIDEłI SĂ MAI CREDEM ÎN IISUS HRISTOS…………………..23 TATĂ SI PÂINE………………… ……………………………………24 LA VREME………………………………… …………………………26 CUVIOSULUI…………………………… ……………………………27 VIS SI ÎNGER………………………………………………………….28 IISUS PE CRUCE………………………………………………………39 DULCEA CHEMARE A VEŞNICIEI………… ………………………30

NEBANUITE STIHURI,CUVÂNT DE COLINDĂ……………………31

RUGĂCIUNE PENTRU STRICAREA LUCRĂRII DIAVOLEŞTI ….32 LUMINA LINA…………………………………………………………33 NOAPTE SFANTĂ……………………………………………………..34 POEM NICIODATĂ ÎNCHEIAT…………………………………..…..35 CUPRINS……………………………………………………………..36