PLUG, CUVÂNT DACIC NU RUSESC ORI SLAV. Minciuni grosolane în lingvistica românească. Aşa cum toţi nemţii se trag din "Germania" şi toţi slavii se trag din "Rusia". Nişte slavi plecaţi din nordul Carpaţilor şi ajunşi în sudul Dunării, pe parcursul unui secol, cel mult, nu aveau cum să inventeze o nouă limbă, slavă, cu cuvinte inexistente în locul de baştină, fără să facă un împrumut masiv de la băştinaşii sud-dunăreni. Slavii sud-dunăreni sunt de fapt bulgarii, din care se trag sârbo- croaţii şi macedonenii. Din nordul Dunării nu vin decât aproximativ 100 de etimoane "slave", 35 ruseşti şi 60 ucrainiene. Din sudul Dunări vin 1000 de cuvinte bulgăreşti, care sunt comune doar cu românii şi cu nimeni altcineva.Genetic, bulgarii recunosc doar un procent de 15%, slavi. Cu ocazia creştinării slavilor, bulgarii au transmis jumătate din acest vocabular ruşilor, constând în cuvintele care alcătuiesc discursul liturgic, ceea ce ruşii numesc "limba bisericească", recunoscând implicit absenţa ei, înainte de a avea biserici, adică înainte de anul 864 AD. La nivelul anilor 500 BC, neamul românilor geţi era elita celui mai numeros popor din Europa, tracii, o singură etnie, după Herodot şi ca urmare limba lui nu putea să dispară. PLUG, pluguri, s.n. 1. Unealtă agricolă cu tracţiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriştit etc. ♢ Expr. De la coarnele plugului = de la ţară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupaţia plugarului; plugărie1. ♦ – Din sl. plugŭ = Ogor, pământ; ţară. PLUGUŞÓR, pluguşoare, s.n. 1. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului nou, recitând colinde, sunând din clopoţei, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul nou în folclorul românesc, – Plug + suf. - uşor. http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Plough&action=edit&section=1 Etimologia cuvântului englez, scris PLOUGH = PLUG şi pronunţat PLAU. PLUGUL pentru AR-at a purtat în engleza veche nume diverse, precum "sulh", "medela", "GEI-ZA" (din Old High German) şi ARţr (din Old Norse, vechea suedeză, a celor numiţi aici GETAE, în antichitate). Cuvântul "plough", vine de asemenea din germană, dar pare să apară relativ târziu (absent din limba goţilor GETAE şi se crede a fi împrumutat dintr-o limbă nord italică. În aceasta având diverse înţelesuri şi aspecte: "plaumorati", în raetică şi "plaustrum", "ploostrum, ploostelum, plooxenum, plooxinum" toate cu înţelesul de căruţă. În limbile germanice a fost atestat întâi în lombardă, ca PLOOVUM, cu referire la plugul greu cu roţi.Din germană, termenul a fost împrumutat în limbile balto-slave, dând din vechea limbă bisericească a slavilor cuvântul "PLUGU" şi lituanianul "PLUGAS".

În ultimă instanţă se consideră că PLUGU ar deriva dintr-un ancestral (proto-indo-european "BLOKO", corelat cu armeanul "PELEM", a săpa şi limba WELŞĂ, "BWICH", gaură, crestătură. Oricine poate observa că etimologia pentru PLUG este obscură. Din această lucrare putem remarca şi faptul că, in antichitate, cei numiţi GETAE în Suedia, ziceau ARŢR la a ARA ŢĂRÂNA. În română există morfemul stem *R= "en-ER-ergie", a AR-a, a UR-ca, a cob-OR-â, ca o contaminare semantică de la *R= "apă, râu" =AR-ieş (în zona sciţilor agatârşi, din Apuseni, la care AR=apă; AK-AR, apa= AR, din oki=AK, lacrima, la sciţii (DAC) TOC-ARIENI, din nordul Chinei, Cf. Dan Sluşanki, astfel că AR IESE la AR-IEŞ şi este râu în AR- geş, AR-get-oaia, AR-DA, în Bulgaria, AR-agon, în Spania, AR-gun, izvor al Amurului din Siberia ); APA ARĂ=sapă ŢĂRÂNA. În momentul când se scrie etimon slav înseamnă că nu este rusesc, ci din sudul Dunării, ceea ce presupune că ruşii nu cunoşteau plugul în secolele VI-VII, când a început migraţia slavă, pentru că atunci ar fi existat plug în limba rusă nu numai în slavonă. Cu aproximativ 1000 de ani mai înainte de această migraţie slavă, în secolul III BC, Alexandru Macedon vorbea de lanuri înalte de grâu ale geţilor nord -dunăreni, dovadă că neamul românilor cunoştea plugul şi toată terminologia agricolă, înainte de a se întâlni cu romanii sau cu slavii. După Marius Sala et al., Limbile lumii, toată terminologia agricolă a romanilor este împrumutată de la oscuo-umbrieni, descinşi dintre iliri. Admiţând caracterul aglutinant al lexicului românesc, putem observa că PLU-GU este compus din două morfeme stem româneşti. Morfemul stem PL* = "a umfla", "a PLE-sni", precum PLĂ-mânul, PLO-sca. Morfemul stem G* = "pământ", GU-noiul agricol, GÂI-naţul, care înoiesc ogorul, GEEA, GE-osul pe care merge agricultorul, pe pământ, adică pe GE-os (pe JO-s). Aglutinarea celor două morfeme dă înţelesul noţiunii de PLUG, prin ceea ce face plugul: PLESNEŞTE PĂMÂNTUL (GE=GU), în brazde, pentru a-l aerisi, ca un plă- mân, un cuvânt imagine, o metaforă românească, nu slavă ( unde "plugu" este ogorul, nu instrumentul, unealta, care îl ară, care produce ogorul). A PLESN'I, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violenţă şi de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variaţii de temperatură etc.; spec. a exploda. -Din slavul PLESNONTI=a se izbi cu zgomot de un obiect. A UMFLA; umflătură, etimon latin, din INFLARE = a înşfăca, a înhăţa, a prinde, a lua, a ridica. PLĂMÂN, etimon neogrec, PLEMONI (inexistent la greci pe vremea geţilor). PLOSCĂ, vas umflat, etimon bulgaro-sârbo-croat (slav), PLOSKA.

Această unealtă este UN TOT unitar şi ca atare componentele ei ar trebui să aparţină unei singure limbi şi nu o colaborare internaţională pentru a produce un obiect "slav". Plug fără coarnele plugului nu poate exista. Coarne, excrescenţe din osul fronal al animalelor, etimon latin (=CEREBRUM) CORNU, colţ, ungher, margine, aripă de tabără. Lama plugului este fixată într-o armătură de lemn care se cheamă bârsă. BẤRSĂ, bârse, s.f. Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana şi plazul plugului. – Cf. alb. v ë r z. BRĂZDÁR, brăzdare, s.n. 1. Parte componentă a plugului, care taie brazda (1) în plan orizontal. – Brazdă + suf. -ar. BRÁZDĂ, brazde, s.f. 1. Fâşie îngustă de pământ, tăiată şi răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură.♦ – Din sl. brazda = Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feţei; rid. CORMANĂ, cormane, s.f. Parte a plugului confecţionată din tablă de oţel, care deplasează lateral, răstoarnă şi mărunţeşte brazdele; răsturnătoare. – Din magh. kormány= CÂRMĂ, guvernare, conducere. CÂRMĂ, instrument de schinbat direcţia din mers, etimon slav KRUMA. PLAZ, plazuri, s.n. Piesă de sprijin aşezată în dosul cormanei, pe care se târăşte plugul în timpul aratului. – Din bg., scr. plaz. Bârsa la rândul ei este prinsă de jugul boilor de o tânjală. Tânjală, etimon necunoscut. Jugul, etimon latin JUGUM şi sanscrit YOGA