Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o

atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de

delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de

cercuri electorale din cele 27 comitate românești,

apoi episcopii, delegații consilierilor, ai

societăților culturale românești, ai școlilor medii

și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de

meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român,

ai organizațiilor militare și ai tinerimii

universitare. Toate păturile sociale, toate

interesele și toate ramurile de activitate

românească erau reprezentate.

Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea

Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular,

era afluența poporului. Din toate unghiurile

țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu

trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în

haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în

frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a

ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o

sută de mii de oameni s-au adunat în această zi

spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei

românilor. Spectacol simbolic și instructiv:

cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau

drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu

coloanele armatei Mackensen care, umilite și

descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre

Germania.

Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie

printre șirurile de țărani români înveșmântați în

sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor

lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate

de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român.

Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și

se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune,

cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor

pe care le trăiesc.

În mijlocul aprobărilor unanime și a unui

entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată

împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile

Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni

și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu

Maniu explică împrejurările în care se

înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce

adeziunea la Unire a muncitorimii române.

Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-

catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a

tuturor românilor din Transilvania, Banat și

Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor

îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie

/ 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor

români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii

cu România. Adunarea proclamă îndeosebi

dreptul inalienabil al națiunii române la întreg

Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație:

autonomia provizorie a teritoriilor până la

întrunirea Constituantei, deplină libertate

națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina

libertate confesională, înfăptuirea unui regim

curat democratic pe toate terenurile vieții publice,

reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a

muncitorimii industriale. Adunarea națională

dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea

și libertatea atât pentru națiunile mari cât și

pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc

pentru reglementare a raporturilor internaționale.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin

votarea unanimă a rezoluției, Unirea

Transilvaniei cu România era săvârșită.

Ziua națională a României

Ziua națională a României a fost între 1866-

1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua

de 23 august.

Carol I al României

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a

depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața

adunării reprezentative a Principatelor Române

Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai

1877, tot el a proclamat în fața parlamentului

independența de stat a României. În data de 14

martie/26 martie 1881 camerele reunite ale

parlamentului au votat transformarea țării din

principat în Regatul României.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data

de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a

adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a

proclamat Republica Populară Română. Ziua de

23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat,

sub numele de ziua insurecției armate

antifasciste, începutul revoluției populare în

România, cu referire la întoarcerea armelor

împotriva Germaniei naziste și arestarea

guvernului condus de Ion Antonescu în anul

1944.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din

1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat

propunerea venită din partea opoziției, de a

adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare

națională a României. Pe fondul confruntărilor

interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și

a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul

României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10

din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea

Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august

1949 privind declararea zilei de 23 august ca

sărbătoare națională și a proclamat în locul ei

ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.

Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau

motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi

națională a României.

Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a

făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului,

Crișanei și Maramureșului cu România în 1918,

respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a

avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei

zile ca sărbătoare națională a României a fost

văzută drept un afront adus minorității maghiare

din România, pentru care ziua de 1 decembrie a

însemnat o pierdere politic.

Material propus de:

Prof. Viorica Voicu, Prof. Gabriela Stan, Prof. Dorina Mocanu, Prof. Ioan Leonte; şi promovat de elevele:

Oprişan Irina şi Mădălina Turbuc, clasa XI-a B

“Noi Suntem România”

Toti romanii sarbatoresc de 1 decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, stabilita in 1990, prin legea nr. 10 din 31 iulie. Pana la acesta data, Ziua Nationala a Romaniei era 23 august. Alegerea zilei de 1 decembrie are legatura cu Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania, in 1918, respectiv la Proclamatia de la Alba Iulia.

Vă propune

Proiectul local de informare:

“Noi suntem ”