Perspectiva_corecta_asupra_Cuvantului_-_Transcriere_-_1545.pdf

8/19/2019 Perspectiva_corecta_asupra_Cuvantului_-_Transcriere_-_1545.pdf

1/9

21 noiembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Cristian Petrişor

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib -ro.org saucontactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: [email protected]

- 1 -

Data: 21 noiembrie 2010Text: Iacov 1:19 – 27Titlu: Perspectiva corectă asupra Cuvântului Vorbitor: Cristian Petrişor

I. IntroducereEpistola lui Iacov cap.1, începând cu v.19, cea de-a doua parte, până la v.27, inclusiv: Orice om să

fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucreazăneprihănirea lui Dumnezeu. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi

primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori aiCuvântului, nu numai ascultători , înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-lîmplineşte cu fapta, seamănă cu un om care- şi priveşte faţa firească într -o oglindă, şi după ce s-a

privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care estelegea slobozeniei, şi va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi

fericit în lucrarea lui.

Dacă crede cineva că este religios şi nu- şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religiunea unuiastfel de om este zadarnică. Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru,este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. Amin

Iată, în această dimineaţă ne oprim în dreptul celui de-al treilea adevăr, cea de-a treia temă pe care odescoperim în Epistola lui Iacov, şi vorbim de o perspectivă corectă asupra Cuvântului luiDumnezeu. Înainte de a ne adânci în textul care a fost citit îngăduiţi-mi două observaţii. Prima esteîn legătură cu temele pe care le-am studiat până acum în carte, iar cea de-a doua este în legătură cutemele care urmează să fie studiate până la sfârşitul cărţii.

Prima observaţie: aşa cum am văzut împreună, Iacov începe vorbind despre încercări şi ispite. Sau,dacă le-aş da un alt termen, le-aş spune – evenimente neînţelese, evenimente grele. Una dinîntrebările cu care m-am confruntat a fost şi aceasta: oare de ce găseşte Duhul lui Dumnezeu cu calesă înceapă Epistola lui Iacov vorbind despre încercări şi ispite? Dacă ar fi fost după mine, cusiguranţă aş fi început vorbind despre Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu şi

perspectiva corectă asupra cuvântului lui Dumnezeu este cel mai important lucru în viaţa unuicredincios. Din Cuvântul lui Dumnezeu ne desprindem învăţăturile, răspunsurile la frământările şiîntrebările noastre.

Unul din răspunsurile pe care le-am descoperit la această frământare este şi acesta: încercările şi

ispitele, sau dacă mă detaşez de terminologia aceasta, evenimentele neînţelese, sunt de fapt modulîn care Dumnezeu sapă adânc în pământul vieţii noastre. Sunt plugul pe care Dumnezeu îl foloseşteca să sfarme glia împietrită a inimii noastre. De ce? Ca să pregătească pământul în vederea primiriiseminţei. Ce altă sămânţă decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Cea de-a doua observaţie este legată de temele care vor fi întâlnite în carte până la sfârşitul ei. Când parcurgem pasajul care a fost rostit în această dimineaţă, descoperim că în el sunt prezentate temelemajore care vor fi dezvoltate în carte, printre care şi ascultarea. Acea ascultare care trebuie să ducăla împlinire; sau, cum spune Iacov în cap.2, acea credinţă care trebuie să ducă obligatoriu la fapte;acea credinţă care se vede în fapte. Deci, cap.2 va reveni la acest adevăr şi -l va dezvolta mult maimult, ca să-l înţelegem.


2/9



- 2 -

Încet la vorbire – când intrăm în cap.3 deja observăm această terminologie: să nu fiţi mulţiînvăţători, căci ştiţi... şi începe să vorbească despre limbă, despre vorbirea noastră, şi continuă pânăîn cap.4, chiar cap.5 prima parte. Şi ne spune: băgaţi bine de seamă, o vorbire necontrolată, ovorbire nestăpânită, este dovada unei inimi nestăpânite de Dumnezeu.

Nu la întâmplare în pasajul care a fost citit în această dimineaţă descoperim în penultimul verset o

afirmaţie decupată parcă din cap.4: dacă crede cineva că este religios şi nu- şi înfrânează limba, ciîşi înşală inima – un adevăr dezvoltat în cap. 3, 4 şi începutul lui 5. Nu numai atât: zăbavnic, sauîncet – asta înseamnă zăbavnic – încet la mânie. Cap.5:7, Iacov îl începe adresându-se celornedreptăţiţi, celor care au acumulat atâta nedreptate şi sentimente de răzbunare în inima lor; şi pe

bună dreptate trăiau cu aceste sentimente în inimă. Iacov spune: băgaţi bine de seamă, drepta tea luiDumnezeu este mai valoroasă decât dreptatea voastră. Abandonaţi lucrurile voastre în braţele luiDumnezeu, lăsând ca El să-şi lucreze dreptatea Lui. Şi de aceea, nu vă exprimaţi mânia, cidimpotrivă, fiţi îndelung răbdători fraţilor, până la venirea Domnului.

Aşadar, textul pe care l-am citit şi în care suntem în această dimineaţă, poate fi considerat un text program, ştirile pe scurt, care urmează să fie dezvoltate în continuarea cărţii. Aceste două observaţii

fiind spuse, haideţi să ne întoarcem la textul nostru, o perspectivă corectă asupra cuvântului luiDumnezeu.

II. Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

Deseori de-a lungul istoriei oamenii au avut o perspectivă greşită asupra Cuvântului lui Dumnezeu.Şi tocmai de aceea Iacov vine să sublinieze pentru ei şi pentru noi astăzi care sunt paşiifundamentali care duc la formarea unei perspective corecte asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Aceşti

paşi devin evidenţi la o simplă citire, de la o simplă privire de ansamblu, de la structura textului. Şi

v-aş invita să priviţi împreună cu mine, primul paragraf , v.19-21, în care Iacov ne spune primul pas.

Primul pas este să asculţi cuvântul lui Dumnezeu – ascultarea cuvântului. Însă acest pas nu estesuficient. El trebuie continuat obligatoriu cu cel de-al doilea: pe calea credinţei nu putem umblaîntr-un picior, nu putem şchiopăta, suntem chemaţi să ne folosim ambele picioare, amândoi paşii.Tocmai de aceea, în cel de-al doilea pas suntem chemaţi să împlinim cuvântul lui Dumnezeu – v.22-25 – împlinirea cuvântului.

Însă atunci când îmi asum cei doi paşi, rezultatul lor este vizibil în viaţa noastră: se vede efectulcuvântului – religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu. Desăvârşeşte-o, Doamne, Terugăm în viaţa Bisericii Tale. Amin

Haideţi să ne oprim în dreptul primului adevăr sau primul pas. Iacov începe astfel din partea luiDumnezeu, v.19: Orice om să fie... Pe bună dreptate am putea intitula Epistola lui Iacov – epistolaimperativelor. Este o epistolă în care suntem mereu confruntaţi. Însă, am observat aceste imperativechiar din primul pasaj. Şi primul pasaj începe tot cu un imperativ: Să priviţi ca o mare bucurie – unimperativ care vorbeşte de o atitudine pe care trebuie să o avem.

Când am intrat în cel de-al doilea pasaj şi am vorbit de ispite, din nou începea cu un imperativ: Nimeni când este ispitit să nu zică... un imperativ care vorbea de-o mentalitate. Dar tot mai multIacov se apropie de caracter: orice om să fie... Şi începe să se apropie de caracterul nostru, să-lcerceteze şi să ne cheme la ascultare şi evaluare pe fiecare dintre noi.


3/9



- 3 -

Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie. Iacov preia un adevărgeneral-valabil. Ar fi adevărat şi dacă l-ai rosti într-un amfiteatru plin de studenţi, dacă l-ai rosti înmijlocul unei adunări, în mijlocul dezbaterilor, şi cu atât mai adevărat în Biserica lui Hristos. Poatedeseori ar trebui când începem dimineaţa să rostim acest verset: Orice om să fie grabnic laascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie – şi bine aţi venit în Biserica lui Hristos! Şi ar fifoarte corect.

Întrebarea care se ridică este: de ce ţine Duhul lui Dumnezeu să le înşire, să le lege astfel? Existăvreo relaţie între cele trei? Şi evident că da! Nu poţi asculta dacă nu-ţi limitezi, dacă nu-ţi stăpâneştivorbirea; motiv pentru care doi limbuţi nu se înţeleg niciodată, pentru că fiecare se aude doar pesine. Aşadar, ca să fii grabnic la ascultare trebuie să fii încet la vorbire sau să-ţi stăpâneşti vorbirea

– un adevăr general-valabil.

Nu numai atât. Nu-ţi poţi stăpâni vorbirea dacă nu rezolvi ceea ce o alimentează: zăbavnic sau încetla mânie, în sensul de revărsare a mâniei. Cu alte cuvinte, învăţăm în această dimineaţă căascultarea poate fi compromisă. Nu este suficient să am capacitatea auditivă: Cine are urechi deauzit – nu să audă – să asculte. Este un lucru important, un lucru diferit. Tocmai de aceea suntem

chemaţi ca Biserică a lui Hristos să învăţăm şi să ne asumăm condiţiile ascultării.

Faptul că stăm în această dimineaţă aici şi avem capacitatea auditivă, slăvit să fie Domnul, nuînseamnă că vom şi asculta. Tocmai de aceea, trebuie să rezolv sau să dau la o parte lucrurile care ar

putea umbri, care ar putea compromite ascultarea. Însă ca să fac acest lucru trebuie să încep de la sfârşitul listei. Tocmai de aceea Iacov continuă spunând: căci, problema e de acolo, căci mâniaomului nu lucrează neprihănirea, sau dreptatea, lui Dumnezeu. Extraordinar câte justificări avem.

Acesta este versetul care m-a izbit într-un mod foarte puternic: mânia omului... dar am dreptate! Darel a greşit! Dar îi repet de atâta timp! ... mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Chiardacă ai tu dreptate sau ai impresia că o ai, bagă bine de seamă: mânia omului niciodată nu lucreazăneprihănirea lui Dumnezeu. Să nu am impresia că mânia mea, mânia omului, poate fi scuzatăînaintea lui Dumnezeu. Poate fi justificată, asta avem impresia noi, ca oameni. Dar Dumnezeu nespune atât de simplu şi ne confruntă atât de puternic: mânia omului nu lucrează neprihănirea lui

Dumnezeu.

Imaginaţi-vă starea cu care trăiau în inimă cei din diaspora. Citim printre rânduri din cap.2 chiar,erau oameni care se discriminau unii pe ceilalţi: cei avuţi aveau întotdeauna locul în faţă, cei maisărmani colo în picioare, sau dacă chiar vrei să şezi jos – la picioarele mele. Nu numai atât. Înnevoile cu care se confruntau erau ajutaţi de pe buze, superficial, nimănui nu-i păsa de fapt.

Când intrăm în cap.3 descoperim alte probleme: dădeau din coate toţi, şi parcă toţi doreau să fieînvăţători – un lucru bun – dar doreau să fie învăţători mânaţi din pizmă amară şi duh de ceartă, şiaceasta devora relaţiile dintre ei. Dădeau din coate, se călcau în picioare, şi prin vorbele pe care şi leadresau se ucideau unii pe alţii.

Intrăm în cap.5 şi descoperim ceva şi mai înfiorător: în relaţiile sociale pe care le aveau mergeau şilucrau pentru fraţii lor. Dar fraţii lor abuzau de ei, şi în loc să le dea plata cuvenită, dimpotrivă, leopreau prin nedreptate plata lor. Nu numai atât. Cei sărmani au devenit obiectul câştigului celor maiinfluenţi. Şi Iacov trebuie să aducă Cuvântul lui Dumnezeu pentru o astfel de comunitate. Cum ar fi

putut asculta?

Poţi să stai şi în această dimineaţă să asculţi în virtutea tensiunilor cu care ai venit, muncit degândurile care te consumă, de dorinţele de răzbunare. Pot să stau alimentându-mi mânia, dar când


4/9



- 4 -

stai şi asculţi cu această atitudine, deşi Dumnezeu vorbeşte, ştiţi ce prindem noi? Doar lucrurile carene îndreptăţesc purtarea, lucrurile care ne susţin, şi spunem: bine am făcut, uite şi cuvântul luiDumnezeu ne învaţă astfel.

În cosilierile sau în discuţiile pe care le avem între noi, întotdeauna suntem atât de capabili în a negăsi justificări, în a scuza purtarea, în a scuza pumnul cu care lovim, în a scuza tonalitatea pe care o

folosim, atitudinea pe care o întrebuinţăm. Dar mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Nu există nicio scuză, nu există nicio justificare: mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu, fiindcă lucrurile stau astfel. Ce este de făcut?

S-ar putea să spunem: nu citim în Epistola lui Pavel către Efeseni – mâniaţi-vă...? Dar oare în cesens rosteşte Pavel aceste cuvinte? Îngăduie mânia? În primul rând ştim că Pavel citează un adevărdin Psalmi: cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi; fiţi cutremuraţi de aceste lucruri. Dar nu numai atât. Văinvit să deschideţi împreună cu mine în Epistola lui Pavel către Efeseni, şi spune el astfel, doarcâteva versete mai jos, clarificând sensul pe care-l are în vedere. Citim din v.31, cap.4:

Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate,

să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, astfel de lucruri nu au ce căuta în Biserica lui Hristos. DarBiserica lui Hristos, spunem noi, suntem noi. Astfel de lucruri nu au ce căuta în viaţa mea, pentru cănu pot fi scuzate, nu pot fi îndreptăţite, nu pot fi justificate. Tocmai de aceea, continua Pavel,dimpotrivă – sau continuă Iacov la fel, versetul următor:

De aceea, lepădaţi orice necurăţie, şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele. De aceea, dezbrăcaţi aceste lucruri. Doamne, dar aşa m-am născut! O fi adevărat; eu m-am născut extrem de furios. Dar tocmai de aceea am fost născuţidintr-o altă natură, din Dumnezeu, ca să cultivăm caracterul lui Dumnezeu în viaţa noastră. Deaceea, lepădaţi orice necurăţie, dezbrăcaţi, puneţi la o parte orice răutate, deoarece să nu neînşelăm, răutatea din noi întinează procesul ascultării, întinează relaţiile pe care le avem, şiîntinează viaţa noastră în cele din urmă.

Să nu ne înşelăm! De aceea lepădaţi orice necurăţie, lepădaţi orice revărsare de răutate... oare chiartrebuie să vină Dumnezeu să ne smulgă mâinile? Oare ar trebui Dumnezeu să ne smulgă limba dingură? Ce să mai facă Dumnezeu? Atât de frumos auzeam în rugăciunea de la început: Doamne, ştimcă această epistolă vorbeşte de lucrurile pe care trebuie să le facem noi; lucrurile pe care trebuie săni le asumăm noi. Ce să mai facă Dumnezeu pentru tine sau pentru mine din lucrurile pe care nu le-a făcut până acum?

Problema este, şi consider în dreptul meu, şi poate este adevărat în dreptul multora dintre noi, că am

devenit prea su perficiali, nu ne pasă cu adevărat. De aceea, lepădaţi orice necurăţie şi oricerevărsare de răutate... Şi ce să aşez, Doamne, în locul mâniei mele? Blândeţea, şi cu blândeţe primiţi cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele. Şi odată ce ai un suflet mântuit deDumnezeu, cu siguranţă poate mântui şi relaţiile pe care le legi în continuare.

De aceea, lepădaţi... dar nu este suficient să leapăd, să dezbrac, ci trebuie să aşez altceva în loc,spune Iacov în continuare: primiţi cu blândeţe... cu blândeţea pe care o vezi la Moise, acel om carese coboară în mijlocul unui popor pătruns de idolatrie, şi ştiţi ce face el în cele din urmă? Unde-iapogeul mâniei lui? (între ghilimele al mâniei) Unde se vede blândeţea? În momentul în care , stândîn particular cu Dumnezeu, îi spune: Doamne, decât să ştergi pomenirea acestui popor, mai bineşterge numele meu din cartea vieţii.


5/9



- 5 -

Oare unde este apogeul blândeţii Domnului Isus Hristos? Oare nu este acolo când pe cruce, privindla cei care-L nedreptăţeau, El, spune sfânta Scriptură, s-a supus dreptului... cum era drept

judecătorul acesta? Cum era aceasta dreptatea lui Dumnezeu? Într-un mod în care pentru o clipă,noi ca oameni nu o puteam explica, dar era dreptatea lui Dumnezeu, era dreptul judecător carelucra. Şi El s-a supus şi a spus: Doamne, iartă-i! Doamne, această blândeţe aşeaz-o adânc în inimanoastră, Te rugăm. Astfel să învăţăm să răspundem, astfel să ne alimentăm inima, pentru că vrem să

avem o ascultare curată, o ascultare necompromisă. Doamne, am vrea să rostim aceste lucruriînaintea Ta.

Aceleaşi lucruri pe care le ştim din vechime; aceleaşi lucruri care au fost general-valabile şi pentruoameni ca Eli, care îi răspunde lui Samuel: nu te-am chemat, du-te şi culcă-te; şi a doua oară vine...Dar la un moment dat Eli înţelege că cineva îl chema pe Samuel. Nu era un om, ci Dumnezeu voiasă-i vorbească, şi Eli ştie care este condiţia obligatorie ca să poţi asculta cuvântul pe care-l rosteşteDumnezeu. Tocmai de aceea îl priveşte pe Samuel şi-i spune: Dacă mai auzi o dată chemarea, ştiice trebuie să spui? Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!

Samuel avea capacitatea auditivă şi până la acel moment, dar este nevoie de ceva mai mult.

Dumnezeu aşteaptă ascultare. Doamne, înlătură Te rugăm din noi orice lucru care ar putea umbriaceastă ascultare, care ar putea compromite ascultarea vieţii noastre, şi Doamne, tocmai de aceea,vrem să înălţăm către Tine o rugăciune. Şi în rugăciunea noastră să spunem: renunţăm la gândurilenoastre, r enunţăm la campaniile vieţii noastre, renunţăm la lucrurile care alimentează sentimentele,

poate chiar de furie din noi, în această dimineaţă; şi nu ştiu, dar poate mulţi am venit cu scandal, cu probleme, cu tensiuni acumulate. Şi stai ascultând mereu, măcinat şi consumat de aceste lucruri.Doamne, învaţă-mă să renunţ la ele. Însă odată ce renunţ să-mi îndrept privirea asupra Ta, să-mideschid viaţa spunând: Doamne, vorbeşte, căci robul Tău ascultă. Amin

III. Împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu

Am început afirmând că formarea unei perspective corecte asupra Cuvântului lui Dumnezeureclamă doi paşi obligatorii. Primul pas este ascultarea; însă ascultarea nu este suficientă.Ascultarea nefiind un scop în sine, ascultarea trebuie să ducă obligatoriu la cel de-al doilea pas.Tocmai de aceea şi Iacov continuă în următorul paragraf, începând cu v.22, şi spune astfel: Fi ţiîmplinitori ai C uvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.

Fiţi împlinitori, deoarece ascultarea este întotdeauna în vederea împlinirii. Ascultarea nu estesuficientă, ea trebuie să conducă obligatoriu la împlinire. Să nu te înşeli, să nu ne înşelăm vreunuldintre noi. Tocmai de aceea Iacov repetă aceste adevăruri atât de cunoscute atât de clare, dar care ne

sunt de folos: fiţi împlinitori, nu numai ascultători, înşelându-vă.

Dar cum se înşelau ei? Şi continuă Iacov, oferind o comparaţie, dar o comparaţie pe care mai jos ova explica. Tocmai de aceea citim următorul verset, v.23: căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-lîmplineşte cu fapta - cum altfel ai putea să-l împlineşti dacă nu cu fapta? Dar subliniază atât de multacest aspect, pentru că ne-am deprins să fugim de el, să-l ignorăm. ... dacă ascultă cineva C uvântul

şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care se trezeşte dimineaţa, se ridică din pat şi mergela oglindă; şi se uită la oglindă, şi-şi vede părul vâlvoi, îşi vede lucrurile care trebuiesc corectate,vede lucrurile care trebuiesc cosmetizate, îşi petrece timp în faţa oglinzii, şi -şi vede chipul firesc,spune Cornilescu, sau chipul de la început.

Şi după ce s-a privit, s-a privit cu atenţie, iese pe uşă şi intră în societate fără să schimbe absolutnimic. Oare care dintre noi facem astfel? Păi, e absurd! Noi privim în oglindă în vederea schimbării.


6/9



- 6 -

Şi această lege nu este schimbată, este de bun simţ. Dar oare nu este la fel de adevărat şi atunci cândne oprim în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu? Acel cuvânt personal, nu doar propoziţional.

Poate prea mult ne-am obişnuit să ne jucăm cu propoziţii şi să nu mai întâlnim şi persoanaDomnului Isus Hristos. Tocmai de aceea, când citim Epistola lui Iacov, cuvântul este totdeauna

personal, în primul rând; Cuvântul lui Dumnezeu, el care este oglindirea slavei Lui, întipărirea

fiinţei Lui. Poate ne-am obişnuit să ne întâlnim cu fraze şi cu analiza frazei, nu cu Cuvântul şi culucrarea pe care vrea s-o facă Cuvântul în noi. Şi în acest Cuvânt să-ţi aminteşti nu doar chipul tău pe care l-ai primit prin naştere, ci şi de Chipul pe care l-am primit prin creaţie.

Şi pe faţa noastră, pe chipul nostru să aşezăm trăsătur ile acestui Chip, pentr u că noi suntem fii; şi cafii suntem chemaţi să întipărim trăsăturile părintelui nostru în viaţa şi-n caracterul nostru. Tocmaide aceea continuă el: dar cine- şi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea

slobozeniei, şi va stărui în ea... Adâncirea este importantă; adâncirea în ascultare este foarte preţioasă, dar nu este suficientă, ea trebuie să ducă la stăruinţă, la stăruire nu în ascultare –ascultarea uitucului – ci va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapt a, va fi

fericit în lucrarea lui.

La fel ne înşelăm şi noi după mii de ani. Aceeaşi înşelare continuă şi colindă întreaga istorie aBisericii. Şi când rostesc aceste cuvinte vă mărturisesc că mă gândesc în mod deosebit la viaţa mea,şi poate mulţi ne regăsim aici. Când stăm şi adunăm, adunăm, adunăm, ani de zile; începem să ne

jucăm cu concepte grele, pe care chiar avem impresia, şi poate unii chiar le stăpânim şi le putemarticula, şi la un moment dat ai impresia că aceasta este suficient şi este substitutul împlinirii.

La urma-urmei, în ce se vede ritualul tău? Sau ritualul meu? Religiunea ta sau religiunea mea? Şiîncep să adun şi încep să dezbat, şi curios, mereu suntem la adâncit, mereu ne întoarcem în acest

pas. Dacă în această dimineaţă n-am venit în virtutea mentalităţii lui Saul de odinioară, care oprit deDumnezeu îi spune: cine eşti tu, Doamne? Dar imediat mai pune o întrebare: ce vrei să fac? Dacănu mă preocupă împlinirea, ascultarea oricât de adâncă ar fi ea, oricât de bine ar reuşi să dezlege mistere şi să lege tematici deolaltă, nu are nici un preţ. Această ascultare o dobândesc şi dracii, darei se opresc aici.

Pentru a putea parcurge orice drum, ai nevoie de ambele picioare, de amândoi paşii: ascultare şiîmplinire. Drumul sfinţirii nu poate fi parcurs altfel. Nu poţi sări într -un picior, nu poţi şchiopăta

până la mântuirea promisă de Dumnezeu. Nu pot umbla astfel, ci am nevoie de ascultare, şi oascultare parţială duce la o împlinire în consecinţă. Dar pe urmă văd că trebuie mai mult şi atuncimă adâncesc mai mult în ascultare, ca să am o mai deplină împlinire. Şi parcurgând acest drum,ajung într-o bună zi să-L privesc faţă în faţă şi să regăsesc în viaţa mea şi-n caracterul meu

trăsăturile chipului Său.Avem impresia că vom ajunge într -o bună zi, în acea zi glorioasă şi-i vom spune lui Dumnezeu:Doamne, aş vrea să te surprind cu o nuanţă pe care am descoperit-o în Sfânta Scriptură. Nu, lucrul

pe care-l aşteaptă Dumnezeu de la noi este împlinirea, este transformarea. Pentru că Dumnezeu nu avorbit şi nu vorbeşte în vederea informării noastre, a primului pas, ci El întotdeauna vorbeşte învederea transformării noastre, şi este mare diferenţă.

IV. Efectul Cuvântului în viaţa noastră

Oare ce am aşezat în locul transformării vieţii noastre? Tocmai de aceea, Iacov mă confruntă pemine şi ne confruntă pe fiecare dintre noi şi ne spune: priveşte la efectul Cuvântului; priveşte la


7/9



- 7 -

urma paşilor tăi în vale. Şi ce se vede în urmă? Găseşti religiunea curată şi neîntinată înaintea luiDumnezeu? Bineînţeles, suntem religioşi. Iacov spune: bravo! Hai să ne cercetăm, hai să evaluămreligiunea asta cu care te lauzi.

Şi spune el în v.26: Dacă crede cineva că este religios... eu cred că sunt religios – şi nu- şiînfrânează – dar, Doamne, nu te lega de lucruri din astea mărunte, leagă-te de lucruri grele, cu mare

greutate, cu rezonanţă nu-n vorbire, nu în limbă. Dacă crede cineva că este religios şi nu- şiînfrânează limba, ci îşi înşală inima – este un citat decupat parcă din cap.4 – religiunea unui astfelde om este zadarnică.

Vă mărturisesc că am fost puternic confruntat personal de acest cuvânt. Nu neapărat că mi-amîmbogăţit şi mi-am lărgit mintea cu concepte, cât Dumnezeu a început să lucreze la mădularelemele, la umblarea mea. E atât de simplu: stăm şi ascultăm şi ne lăudăm cu lucrurile pe care le ştim.Dar mă întorc acasă, tonalitatea vocii îmi este aceeaşi, cu aceeaşi furie dau cu pumnul în masă;vorbesc la fel cu părinţii şi nu am nici o problemă. Dar eu, o, eu sunt religios.

E curios că nu ne mai doare, nu ne mai răneşte nimic. Toate ieşirile noastre în decor până la urmă

sunt justificate. Mânia omului nu este justificată niciodată, pentru că mânia omului nu lucreazăneprihănirea lui Dumnezeu. Îmi amintesc cu ani în urmă, şi v-am spus cu sinceritate că m-am născutfurios, aveam probleme în discuţiile cu mama mea, şi aveam ferma impresie că am dreptate;

pornisem deja pe drumul credinţei, dar aşa-mi expuneam dreptatea încât numai scântei rămâneau,numai răni. Şi nu mă lăsa Dumnezeu să dorm şi mă trezeam la 11, 12, mă ridicam din pat, măduceam şi-o căutam şi-mi ceream iertare. Şi poate mulţi dintre tinerii sau studenţii care sunt aici îlslăvesc pe Dumnezeu că trebuie să meargă doar o dată pe lună acasă, că altfel...

Dar noi, o, noi suntem religioşi, nicio problemă. Ce contează cum vorbesc cu soţia? Ce conteazăcum vorbesc cu soţul? Nu are nicio importanţă! Eu, eu sunt sfântul Domnului! Contează, pentru căvine Iacov şi spune: eşti religios? Mă bucur să fii aşa! Hai să luăm în considerare vorbirea, limba.Ai impresia că eşti religios şi nu-ţi înfrânezi limba, ci-ţi înşeli inima. Religiunea unui astfel de omeste zadarnică.

Mai curând am descoperit o altă problemă. Locuiesc în Gheorgheni şi am decis ca săptămânal sămerg să-mi vizitez mama, că ea stă acasă, în Someşul Rece, şi pentru aceasta, evident, trebuie sătrec tot oraşul. Mă urc în maşină, şi drumul care ar trebui să dureze zece minute, totdeauna sedublează. Nu am nicio problemă la primul şofer; trec cumva şi peste al doilea, dar la al treilea explodez.

Nu, noi nu avem probleme din cauza drumurilor; străzile sunt bune, avem undă verde, întotdeauna

am avut probleme cu şoferii. Mi-am dat seama de această problemă din viaţa mea; şi Cuvântul luiDumnezeu spune: eşti religios şi nu-ţi înfrânezi lim ba – amarnic te înşeli! Am decis să leapăd acestelucruri şi-n locul lor să aşez altceva. Am decis ca atunci când sunt singur în maşină, în momentul încare ies din parcare să încep să mă rog lui Dumnezeu; oricum am nevoie de mult mai multărugăciune în viaţa mea. Parcă mereu sunt în zbor şi niciodată nu mai reuşesc să aterizez, să găsescun moment de intimitate, de părtăşie cu Dumnezeu, că aşa-i viaţa noastră a tuturor.

Şi atunci am zis: Doamne, aici, din această jumătate de oră cât sunt la volan, vreau să fac aceastaodăiţa mea în care să mă rog, să cânt, să mă las să fiu cercetat de Tine, să vorbesc cu Tine. Aceasta-i moda mai nou, fiecare avem maşina noastră şi habitatul nostru, dar nici unul dintre noi nu maiavem o odăiţă, acea cămăruţă în care să ne izolăm de lume şi să-l căutăm pe Dumnezeu. Oare de ce

nu am putea face din maşinile noastre acest lucru?


8/9



- 8 -

Să nu ne înşelăm: religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu este foarte vizibilă şi uşor demăsurat. Ia seama la modul în care vorbeşti, îţi dă un exemplu simplu Iacov, la limbajul tău. Nu-icontrolat – te înşeli amarnic. Pentru că religiunea curată şi neîntinată, continuă el în v.27, esteaceasta: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Interesantă această alăturare în Cuvântul lui Dumnezeu. Iacov aduce din partea Duhului Sfânt un

element extrem de măsurabil şi palpabil – modul în care ne raportăm la cei lipsiţi de valoare din punct de vedere al oamenilor; modul în care ştii să te comporţi cu cei care nu au atâtea lucruri şistrălucesc cum strălucesc alţii; un adevăr cu care va continua în cap.2: să cercetăm pe orfani şi pevăduve în necazurile lor.

Dar nu este un exemplu banal. Nu, nu este un exemplu simplist. Iacov face un lucru diferit. Eldeseori face aluzie la concepte sau la învăţături ale Mântuitorului său, ale Domnului Isus Hristos. ŞiDomnul Isus Hristos în Matei 25 foloseşte exact acest adevăr: Am fost sărac, am fost în temniţă şi

M-aţi cercetat. Este exact acelaşi termen pe care-l foloseşte Iacov. Adică, în ciuda aparenţelor, înciuda stării Mele, în ciuda perspectivei pe care oamenii o aveau asupra Mea, atunci voi v- aţiapropiat de Mine, şi M-aţi găsit acolo, când eram bolnav, când eram străin, când eram marginalizat.

Voi aţi fost acei care v-aţi apropiat: Veniţi binecuvântaţii Tatălui de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Dar la urmă, îi va privi pe cei de la stânga şi le va spune: Plecaţi de la Mine blestemaţilor în foculcel veşnic; pentru că am fost străin, am fost gol, am fost în temniţă, am fost bolnav şi nu M -aţicercetat, n-aţi venit pe la Mine. Dar, Doamne, noi mereu te-am urmărit cu privirea şi nu te-amidentificat niciodată. Adevărat vă spun că ori de câte ori nu aţi făcut aceste lucruri acestor foarteneînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu mi le-aţi făcut.

Iacov face o aluzie la o învăţătură extrem de puternică, un adevăr pe care l-a rostit Domnul IsusHristos. Dar după care, prin afirmaţia pe care o aduce, încheie cu un adevăr general-valabil: să ne

păzim neîntinaţi, sau separaţi de lume. Ce înseamnă aceasta decât a fi sfânt? Iacov şi Petru seîngână mereu. Şi descoperim în cele două epistole, chiar pasaje întregi reluate dintr -una în alta.

Dar dacă Iacov îi spune – religiune, ritualism – care are valoare în ochii lui Dumnezeu, Petru îispune – sfinţire: După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră,căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. Şi dacă acum sunteţi fii, dacă chemaţi ca Tată pecel ce judecă fără părtinire pe fiecare, nu după ascultarea lui, ci după faptele lui , purtaţi-vă cu fricăîn timpul pribegiei voastre, căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fostrăscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la cealaltă naştere, firească, cicu sângele scump al lui Isus Hristos, Mielul fără cusur.

V. Concluzii

Doamne, poate privim în urmă şi putem spune că sunt zece ani, cincisprezece ani, douăzeci de anichiar, de când ne-am întors la Tine, am devenit copiii Tăi. Dar Dumnezeu se întoarce înspre fiecaredintre noi în această dimineaţă şi ne întreabă: cum se văd cei douăzeci de ani în transformarea vieţiitale? Ştiţi care este ironia? Cea mai înaltă culme pe care am umblat a fost chiar înainte de a ne

boteza şi două luni după, după care ne-am mulţumit să rămânem la fel.

Nu, să nu ne înşelăm. Aceşti ani ar trebui să se vadă într -o transformare tot mai adâncă, tot mai

profundă, în viaţa noastră, într -o asemănare tot mai vizibilă cu Domnul nostru Isus Hristos, pentrucă El poartă chipul lui Dumnezeu şi ştim cum trebuie să schimbăm chipul nostru ca al Lui. Să nu ne


9/9



9

înşelăm, am pornit pe acest drum şi este bine, dar acest drum nu poate fi parcurs şchiopătând. Acestdrum nu poate fi parcurs într-un singur pas, ci trebuie să-mi iau această decizie în timp ce eu umbluspunând: ascultare – împlinire, până în clipa în care vom ajunge acasă. Amin

Perspectiva_corecta_asupra_Cuvantului_-_Transcriere_-_1545.pdf

Documents

Transcript of Perspectiva_corecta_asupra_Cuvantului_-_Transcriere_-_1545.pdf