Perfectul simplu: Este cunoscut ca timp al dinamizarii actiunii, a accelerarii evenimentelor prezentate. 

Perfectul compus: Este mai lent si pune accentul pe faptul ca o actiune a fost incheiata,nu pe viteza desfasurarii ei.

Mai mult ca perfectul indicativului: Poate avea si el valoare stilistica.Deoarece exprima o actiune anterioara alteia,mai mult ca perfectul are valoare evocativa si de timp cadru.

Imperfectul (imperfectul narativ): Poate fi pus in valoare cu intentii stilistice ,fiind mai lent,dand impresia de curgere si continuitate si avand valoare evocative.

Prezentul: Timpul prezent are, de asemenea ,valente stilistice,in special atunci cand  exprima un adevar etern si general.Timpul verbal care face”introducerea” este prezentul care, avand in vedere ca Biblia -o carte, deci, si inca una fundamentala-are valoare de prezent etern(Biblia ne povesteste,ne-a povestit si ne va povesti intotdeauna). Apoi, imperfectul dormea desemneaza o actiune in curs de desfasurare intr-un moment trecut, imprimand textului o atmosfera calma,evocatoare. Formele de perfect compus : au prins, au legat,au scos(ochii) reprezinta de fapt , scheletul scurtei naratiuni,al povestii.In sfarsit ,prezentul din versul final –Ca dovada de ce suflet sta in pieptii unei rochii-ajuta la exprimarea unei asertiuni pe care cel putin emitatorul o considera ca fiind un adevar impartasit,general,confirmat in timp.Si astfel, intr-un spatiu restrains –o strofa-,valoarea stilistica a timpurilor verbale este exploatata cu maiestrie.

Viitorul: Poate avea si el o valoare stilistica particulara,atunci cand este utilizat in locul trecutului. Acesta reprezinta deopotriva o modalitae de a-l aduce pe receptor in mod imaginar in epoca despre care se vorbeste ,de a-l face sa se simta contemporan cu evenimentele si cu personajele evocate,dar si de a le eternize pe acestea din urma.