Pedodontie an V

Stagiul 3

Patologia şi terapia dinţilor permanenţi tineri

Leziunile carioase ale dinţilor, în perioda de creştere sunt localizate de

cele mai multe ori pe feţele proximale şi ocluzale ale coroanelor dentare şi ceva

mai rar ca la adulţi, pe feţele vestibulare şi orale. Tratamentul dinţilor

permanenţi în perioada de creştere este dominat de două deziderate:

- economia de ţesuturi dure dentare

- asigurarea continuării creşterii rădăcinilor

În terapia cariei simple la aceşti dinţi sacrificiile de ţesuturi dure se vor

reduce la minim prin modificarea extensiilor preventive şi a diferitelor sisteme

de retenţie.

Tratamentul pulpopatiilor are drept obiectiv major păstrarea (cel puţin

parţială) a vitalităţii pulpare la aceşti dinţi pentru a asigura creşterea rădăcinilor

lor. De aceea limitele de conservare a vitalităţii organului pulpar se pot extinde

dincolo de graniţele admise la adult.

Mai greu este tratamentul gangrenei pulpare la dinţii cu rădăcina

incomplet formată. Apexul larg deschis necesită schimbarea obiectivelor şi

tehnicilor de tratament, fie prin reluarea dezvoltării rădăcinilor, fie prin crearea

în această zonă a unor noi limite de substanţă dură.

CARIA DINŢILOR PERMANENŢI TINERI

Diagnosticul de leziune carioasă pe un dinte permanent prematur capătă

un caracter de urgenţă stomatologică deoarece evoluţia sa pune în pericol pulpa

dentară, care asigură o edificare radiculară normală.

Smalţul imatur, dentina cu canaliculii dentinari largi constituie un teren

extrem de favorabil pentru instalarea şi evoluţia rapidă a procesului carios.

1

Alţi factori favorizanţi constau în relieful anatomic plin de anfractuozităţi

al molarilor permanenţi precum şi posibilele malpoziţii dentare ale incisivilor,

carii netratate ale dinţilor temporari, aparatele ortodontice mobile şi fixe.

Cel mai frecvent afectat este molarul de 6 ani, care este adeseori

confundat cu molarul temporar, fiind un dinte de completare.

Dacă iniţial procesul carios îşi face apariţia pe suprafaţa ocluzală, el este

urmat rapid de unul mezial sau distal. Nu rareori se depistează proces carios şi la

nivelul fosetei vestibulare la molarii inferiori şi palatinal la cei superiori.

Următorii dinţi afectaţi, în jurul vârstei de 10-12 ani, sunt incisivii, având

ca localizare predominantă faţa proximală şi uneori palatinală, la nivelul

foramenului caecum.

În cazul descoperirii precoce a cariilor evolutive la nivelul molarilor primi

permanenţi, se recurge la metode obişnuite de restaurare. În cele tardive, toate

eforturile noastre se vor îndrepta în direcţia conservării vitalităţii pulpare.

Formele clinice pe care le poate îmbrăca un proces carios la dinţii

permanenţi tineri pot fi:

- caria evolutivă a şanţurilor şi fosetelor, cu localizare predilectă la nivelul

molarilor de 6 ani, care debutează punctiform, dar la explorarea cu sonda se

constată că smalţul este nesusţinut pe o suprafaţă extinsă.

- caria de suprafaţă, care se situează preferenţial pe feţele vestibulare ale

incisivilor şi caninilor, la coletul vestibular al premolarilor şi molarilor, apariţia

ei se datorează de obicei unui periaj incorect ce permite retenţia plăcii

bacteriene. Iniţial, leziunile sunt strict de suprafaţă, ulterior progresând în

profunzime, smalţul fiind distrus în centrul leziunii, lăsând dentina descoperită.

Marginile leziunii, prost delimitate sunt cretoase. Această denivelare a suprafeţei

smalţului constituie o retenţie suplimentară pentru placa bacteriană. În final,

extensia leziunii se face pe toată suprafaţa vestibulară, luând aspectul unei

cavităţi extinse de clasa a cincea, cu margini de smalţ puţin distincte. Leziunile

2

de acest tip sunt, din nefericire, adesea asociate cu un periaj insuficient, de multe

ori în cadrul tratamentelor ortodontice fixe.

Terapia în acest caz, trebuie să debuteze cu mijloace preventive: periaj

incorect, aplicaţii topice de fluor şi control periodic stomatologic.

În caz de decelare în stadiul iniţial al leziunilor, tratamentul va consta din:

- oprirea evoluţiei cariei

- stabilizarea leziunilor

- remineralizarea ţesuturilor.

Aceste obiective se pot realiza prin:

- perfecţionarea tehnicii periajului

- netezirea leziunilor de debut cu o pastă fluorurată şi obţinerea unei

suprafeţe plane cu zone de retenţie diminuată

- aplicări topice repetate de fluoruri.

Dacă nu reuşim să stabilizăm situaţia, va trebui să recurgem la tehnici de

restaurare cu materiale fizionomice.

Tratamentul cariei dinţilor permanenţi tineri.

În pregătirea caviţăţilor la dinţii permanenţi tineri, vom urmări principiile

lui Black, când se apelează la materiale de obturaţie clasice. Pe cât posibil vom

face o economie maximă a ţesuturilor dure şi vom căuta să menţinem integră

vitalitatea pulpară.

Tratamentul plăgii dentinare

Protecţia pulpo – dentinară este întotdeauna justificată cu predilecţie la

dinţii permanenţi tineri. Ea va avea următoarele obiective:

- limitarea reacţiei dentino – pulpare post – operator

- favorizarea formării dentinei reacţionale

- menţinerea la nivelul dinţilor permanenţi imaturi a condiţiilor fiziologice

favorabile formării rădăcinii şi a închiderii apicale.

3

În principiu, pentru toaleta cavităţii vom folosi ser fiziologic, apă distilată,

aer cald, evitând apa oxigenată, alcoolul, împregnările.

În cavităţile cu profunzime medie se poate aplica baza de ciment şi apoi

obturaţia definitivă.

În cavităţile profunde vom recurge la preparate bazate pe hidroxid de

calciu cu priză rapidă, urmată de baza de ciment şi material de obturaţie

definitivă.

Când suntem nevoiţi să lăsăm un strat de dentină ramolită sub formă de

insule, ca să evităm deschiderea camerei pulpare, se va recurge la metoda

anterior amintită, dar obturaţia definitivă se va aplica la 6 – 8 săptămâni, după ce

revenind, am îndepărtat în totalitate dentina ramolită. Acest act terapeutic se

poate aplica doar în situaţia în care dentina reacţională s-a depus şi pulpa este

astfel apărată.

Realizăm apoi obturaţia de bază folosind preparatele de hidroxid de

calciu, ciment oxifosfat de zinc şi apoi aplicăm un material de obturaţie

definitivă.

Controlul priodic se impune pentru a testa vitalitatea pulpară, iar

continuarea formării rădăcinii se urmăreşte radiologic, doar astfel putem avea

certitudinea reuşitei terapeutice.

4