Fundamentele stiintelor educatiei. Subiecte pentru examene

1. Definiți conceptul de educație și pedagogie.

Educația reprezintă ansamblul influențelor exercitate asupra indivizilor umani, de regulă copii și tineri cu

scopul de a influența evoluția și dezvoltarea lor, atît pe plan social cît și specializat avînd ca scop

formarea personalității individului cît și formarea profesională.

Pedagogia este știința educației care studiază fenomenul educațional, scopul și sarcinile educație,

principiile și formele de desfășurare.

2. Relatați despre fenomenul educațional de-a lungul istoriei omenirii

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății.

Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate

proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.Odată cu

succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, conținuturile, finalitățile educației s-au schimbat, au

evoluat și s-au perfecționat. Educația este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu

societatea din comuna primitivă.În momentul în care strămoșii îndepărtați ai omului au început să

muncească, prin aceasta, felul lor de viață a început să se deosebească fundamental de cel al animalelor.

Acestea din urmă au continuat să se adapteze și să se comporte față de mediul natural în mod instinctiv.

Omul însă a adoptat față de mediu o atitudine activă, transformându-l cu ajutorul uneltelor pe care le

confecționează. Astfel apare atitudinea activă a omului față de propria sa dezvoltare, simțul de răspundere

pentru generația viitoare, exprimat prin grija adulților de a transmite celor tineri experiența de

confecționare și utilizare a uneltelor în vederea formării lor ca forță de muncă. Între muncă și educație s-a

stabilit astfel un raport de intercondiționare, raport care se află la baza perfecționării uneltelor de

muncă.Dezvoltarea vieții sociale, îmbogățirea experienței umane fac să se complice însuși procesul de

transmitere a experienței acumulate, de procesul de educare. Generațiile adulte transmit tinerelor generații

nu numai experiența de muncă, ci și limba și regulile de comportare. Acest proces intenționat de formare

a tinerelor generații este tocmai ceea ce înțelegem prin educația în comuna primitivă.Apariția proprietății

private și a claselor sociale fac ca educația antichității să se deosebească de cea specifică comunei

primitive. Educația are acum un caracter de clasă. Acest caracter este evident atât în statele din orientul

antic – Egipt, China, India – cât și în Grecia și Roma antică.În școlile egiptene se urmărea, pe de o parte,

pregătirea conducătorilor statului – a preoților – iar pe de altă parte, pregătirea acelora care, îndeplinind

diverse funcții administrative mai mărunte, aveau obligația de a ști să scrie.Din documentele ce au ajuns

până în vremea noastră se poate deduce că chinezii au avut școli cu mult înainte ca societatea lor să se

împartă pe clase. Cu toate acestea școlile din China antică devin treptat un monopol al aristocrației. Spre

deosebire de alte școli din orientul antic, în China se acordă mare atenție formării deprinderilor de

comportare, urmărindu-se mai ales cultivarea supunerii atât față de cei mai în vârstă, cât și față de cei

superiori ca situație socială. Educația morală din școala chineză era puternic influențată de religie.Ca și la

egipteni, pentru indieni nu exista o demarcație precisă între cunoștințele religioase și cele profane. Ele se

împleteau. În India se studia astronomia, medicina (cu ajutorul magiei), matematica și limba sanscrită.În

Grecia antică putem evidenția două tipuri de sisteme educaționale. Acestea privesc cele două mari puteri:

Sparta și Atena. Sistemul educațional spartan era cu precădere unul militar, pe când în Atena predomina

un sistem democratic.Sistemul educațional al romanilor a cunoscut o organizare diferită, corespunzătoare

principalelor etape ale dezvoltării statului. Astfel în perioada regalității educația se făcea în familie; în

timpul republicii începe să se manifeste tot mai mult preocuparea pentru organizarea învățământului; pe

când în timpul imperiului sistemul de instrucție și educație capătă un caracter de stat.Trecerea de la

societatea sclavagistă la cea feudală a însemnat, totodată, și trecerea de la sistemul de educație sclavagist

la altul care corespundea cerințelor vieții economice și sociale specifice orânduirii, a cărei durată se

întinde din secolul al V-lea până în secolul al XVIII-lea.Ideologia dominantă a orânduirii feudale a fost

cea religioasă – creștinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul apropiat și nordul Africii,

budhismul pentru Orientul îndepărtat. Biserica – îndeosebi cea creștină – acaparase pământ, putere

politică și întreaga viață culturală. Dogmele religioase serveau integral intereselor claselor dominante, de

aceea ele constituiau elementul primordial și baza oricărei gândiri teoretice a reprezentanților acestor

clase. Este cunoscut faptul că în această perioadă filosofia a devenit o “slujnică” a teologiei. Arta a fost și

ea subordonată spiritului teologiei, devenind o expresie a disprețului religios pentru natură, pentru om.

Prin conținutul său, arta exprima aspirația către viața viitoare. În pictura și sculptura feudală era redat

extazul mistic al unor ființe dematerializate, disproporționate anatomic.În ceea ce privește învățământul

feudal, acesta a fost un monopol al clerului – atât în Europa, cât și în Orientul apropiat și depărtat.Se știe

că orânduirea feudală cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele având anumite particularități care și-au

exercitat influența și asupra educației și învățământului. Astfel, educația evului mediu propriu-zis

(secolele V-XIV) se deosebește mult de aceea care se practica în epoca Renașterii și Reformei (secolele

XV-XVI), iar aceasta avea unele trăsături care o diferențiau de sistemul educativ din perioada

descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII).Către sfârșitul evului mediu ritmul de dezvoltare al

societății a devenit mai alert. Cruciadele au înlesnit schimbul de mărfuri, au contribuit la dezvoltarea

puternică a meseriilor, a atelierelor meșteșugărești. În industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a

început să se folosească roata de tors și s-a trecut la organizarea unui nou tip de producție industrială,

producția manufacturieră. Secolele XIV și XV constituie – pentru o parte din țările Europei de apus –

perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Criza economică și socială din aceste secole este însăși

criza regimului feudal, care a permis trecerea de la supremația nobilimii feudale la dobândirea puterii de

către burghezie. Populația orașelor a crescut continuu. Treptat, apar, mai ales în Italia, o mulțime de

“republici”. Aproape fiecare oraș mai dezvoltat a devenit o republică – Veneția, Florența, Genova, Milano

etc. Schimbări majore s-au petrecut și în educație. Conceptele umanismului au influențat puternic ideile

pedagogice. Se dă o mare importanță respectului față de om, încrederea în posibilitățile sale fizice și

intelectuale.Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se caracterizează pe plan

socio-politic printr-o succesiune de victorii ale burgheziei din țările Europei occidentale. Întrucât înseși

interesele sale economice și politice îi impuneau asigurarea unei instrucții elementare pentru categorii

largi ale populației. Această perioadă constituie un mare pas înainte în direcția generalizării

învățământului primar și a dezvoltării teoriei pedagogice corespunzătoare. Amploarea pe care a luat-o

acum învățământul, mai ales școala elementară, a atras după sine și dezvoltarea instituțiilor de pregătire a

corpului didactic. Aceste împrejurări au stimulat procesul de constituire a pedagogiei ca disciplină

științifică.Interesul manifestat pentru problemele dezvoltării tinerei generații au favorizat crearea unei

instituții speciale de educare, precum și elaborarea unei teorii pedagogice privind copii de vârstă

preșcolară.Dar anul 1900 nu este o piatră de hotar în dezvoltarea teoriei și practicii pedagogice. Către

sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor au apărut o serie de elemente noi care anunță

importante mutații în gândirea pedagogică și practica școlară. Aproape tot ceea ce creaseră secolele

anterioare în domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum în termenul de școală tradițională și

începuse să fie repudiat. Apare, mai întâi, o reacție față de școala herbartiană, întemeiată exclusiv pe

receptivitate, pe orientare exclusiv teoretică a conținutului activității didactice. Se creează, astfel, așa-

numitele școli noi din Marea Britanie, Franța, Germania, SUA.Tot acum, ca urmare a inițierii cercetărilor

experimentale în psihologie, începe să se manifeste o puternică reacție față de pedagogia filosofică –

constituită deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se conturează astfel

ideea unei pedagogii experimentale și, concomitent, ideea unei științe a copilului – pedagogia.Tot în

această perioadă se constată o altă tendință: depășirea limitelor pedagogiei întemeiată pe psihologie – care

conducea spre cultivarea individualismului – prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie,

adică pedagogia socială.Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anunțat, încă de la început – prin teoria

educației noi – ca un secol al copilului.De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru

dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de ordine și raționalitate în viața

socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.

3. Numiți formele educației și relatați pe scurt despre fiecare dintre ele.

Tradiţional, educaţia oferită de şcoală a fost considerată educaţia formală, activităţile educative

organizate de alte instituţii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept educaţie

nonformală, iar influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media

etc., educaţie informală. Delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei este una teoretică, în practică ele

funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de trasat. Mai mult, în ultima perioadă asistăm la

o dezvoltare şi la o "formalizare" a educaţiei nonformale, care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul

şcolar. Şi şcoala - ca instituţie - a răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea

unor parteneriate cu societatea civilă,comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale.

4. Educația continuuă/permanentă corolar al desăvîrșirii ființei umane

Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri, fiinta umana este si ea

supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii. Educația permanentă are ca scop desăvîrșirea

și/sau perfecționarea ființei umane, dat fiind faptul că ființa umană este în permanentă dezvoltare socio-

culturală și fiind supus acțiunii schimbărilor permanente care au loc în societatea contemporană omul

trebuie să se adapteze și să se conformeze la aceste schimbări permanente și aici intervine educația

permanentă ca un instrument al desăvîrșirii ființei umane prin învățare, noi metode și noi deprinderi atît

de necesare într-o societate fluctuantă și supusă schimbărilor permanente.

După cum afirmă R. H. Dave, educaţia permanentă este „un proces de perfecţionare a dezvoltării

personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor în scopul îmbunătăţirii calităţii

vieţii atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor.” Aceasta este o idee comprehensivă şi unificatoare care

include învăţarea formală, nonformală şi informală pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de

cunoaştere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil şi diferite stadii şi

domenii ale vieţii (1991, p. 47). Conceptul educaţiei permanente, este în mod funcţional, bazat pe ideea

că învăţarea permanentă poate fi dobândită de către indivizi şi societăţi în moduri diferite şi că aceste

modalităţi alternative sunt în stare să conducă spre atingerea celui mai înalt şi celui mai bun nivel al

calităţii vieţii de către toţi. (Dave, R. H., 1991, p. 48).Progresele ştiinţei şi modificările survenite în

tehnică influenţează în mod progresiv întreaga omenire. Cel care nu este mereu la zi va fi în mod sigur

depăşit. Mijloacele de informare, pentru a-şi îndeplini rolul constructiv, cer a fi dublate de o muncă

intensă şi continuă de pregătire în acest sens. „Tehnici şi structuri pe care generaţii de-a rândul le-au

perfecţionat pentru a transmite cunoştinţe şi priceperi proprii fiecărei societăţi, de la cei mai în vârstă la

cei mai tineri, din tată-n fiu, în bună parte încetează să mai fie eficace, astfel încât chiar rolul şi funcţiile

tradiţionale ale acţiunii educative fac obiectul unor reevaluări şi reexaminări critice, iar educaţia este

nevoită din ce în ce mai mult să caute căi noi” (Lengrand, 1973, p. 21).

5. În ce măsură sistemul educațional din R. Moldova satisface cerințele educației

permanente?

Începând cu anul 2000, la nivel european, educaţia permanentă este privită ca viitorul comun al

tuturor într-un mod unic şi individual, iar Consiliul European, prin Memorandumul privind învăţarea

permanentă, sugerează statelor-membre că anume învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie

direcţia comună de dezvoltare, care poate sigura o tranziţie reuşită spre societatea cunoaşterii,

considerând sistemele de educaţie şi formare drept responsabile pentru promovarea şi implementarea

acestei concepţii. Dat fiind faptul că și Republica Moldova a început să facă parte din marea familie

europeană și să importe valori și inițiative de pe piața europeană și în condițiile în care educația a fost

declarată prioritate primordială în dezvoltarea social-economică a țării în Republica Moldova se

acordă un loc important (cel puțin pe hîrtie) practicilor de ănvățare continuuă. În R. Moldova

activează mai mult programe internționale care încurajează educația permanentă prin schimb de

experiență pentru toate categoriile de vîrstă și domenii de studii. Din păcate în Rep. Moldova se

observă o pasivitate enormă din partea viitorilor subiecți ai educației care din cele mai mici etape ale

dezvoltării educaționale dau dovadă de pasivitate în procesul de studiu, chiar dacă vom implimenta

sute de programe de studii și formare continuuă și subiecții educației continue vor fi la fel de pasivi

atunci implementarea acestor metode este inutilă.

6. Care din disciplinele din sistemul științelor educației credeți că ar trebui incluse în

programul de formare inițială a cadrelor didactice? Argumentați răspunsul.

După părerea mea una din disciplinile sistemului științelor educației care ar trebui incluse în

programul de formare inițială a cadrelor didactice ar trebui sa fie pedagogia comparată care ar fi de

folos într-un stat cum este Rep. Moldova care suferă mereu din cauza lipsei experienței în domeniul

educațional și schimbarea permanentă și reforme frecvente în sistemul educațional. Pedagogia

comparată le-ar permite tinerilor specialiști să efectueze un studi comparativ al sistemelor

educaționale care sunt puse în practică în statele vecine sau în diverse țări privite prin prisma

dezvoltării cultural-istorică a acelui stat și ce am putea noi împrumuta în domeniu de practici

educaționale,valori educaționale, organizarea învățămîntului, modul de desfășurare a examenelor,

orientarea școlară și profesională, sistemul de pregătire a cadrelor didactice.

7. Care considerați că ar trebui să fie raportul între dimensiunea națională și

internațională în sistemele educative contemporane?

În condițiile sistemelor educaționale de astăzi cînd este foarte frecvent importul și exportul de valori

educaționale, specialiști și inițiative și faptul că se tinde în ultima vreme spre o globalizare o

tendință de unificare a sistemelor de învățămînt din întrega lume deoarece apar discordanțele dintre

produsele finite ale unui sistem educațional și cerințele internaționale ți faptul că este imposibilă

angajarea unui specialist într-un mediu străin decît cel în care a fost educat ca cetățean și ca

specialist. Tendința unificării sistemelor educaționale are ca scop facilitarea accesului pe piața

educațională a tuturor subiecților doritori de a studia indiferent de proveniența sa.

8. Traditie, modernitate si postmodern in educatie.

Tradiţia, condensează ansambluri de obiceiuri, credinţe, practici păstrate şi transmise din generaţie

în generaţie, constituind zestrea unei comunităţi. Ataşamentul faţă de tradiţie se manifestă prin respect

valoric, critic, selectiv a identităţii unei comunităţi. Tradiţia este moştenirea unei comunităţi, dovada

existenţei comunităţii, conservării, direcţiilor de progres sau regres. Raportarea la tradiţie este o problemă

de educaţie. Tradiţia trebuie păstrată, respectată, cunoscută, valorificată şi transmisă selectiv generaţiilor

viitoare. Prin sistemul educaţional al comunităţii (formal, nonformal, informal) se transmite, selectiv şi

după criterii valorice, creaţia materială şi spirituală a înaintaşilor. Respectul pentru sine (demnitatea) şi

respectul pentru altul (altruismul şi generozitatea) favorizează înţelegerea, colaborarea şi toleranţa.

Cunoaşterea tradiţiei şi evaluarea ei trebuie să fie unul dintre obiectivele politicii educaţionale. Reformele

într-un domeniu marcat de tradiţie, cum este cel al învăţămîntului şi educaţiei, se realizează greu şi din

cauza rezistenţei tradiţionale.

A fi modern înseamnă a aparţine timpurilor prezente, a fi actual, a corespunde epocii recente. A fi modern

înseamnă a aparţine timpurilor prezente, a fi actual, a corespunde epocii recente.

Direcţiile modernizării privind structura învăţămîntului în opinia Elenei Macavei sînt:

• consolidarea învăţămîntului particular ca alternativă a învăţămîntului public, de stat;

o retehnologizarea învăţămîntului, informatizarea;

o extinderea noilor modalităţi de perfecţionare profesională: studii aprofundate, maşter,

programele Socrates, Erasmus, obţinerea diplomelor şi a doctoratelor în cotutelă;

o îmbunătăţirea perfecţionării continue a personalului didactic;

o extinderea folosirii învăţămîntului la distanţă;

o adoptarea sistemelor de instruire alternativă (Montessori, Waldorf, sistemul modular,

sistemul proiectelor, sistemul creditelor transferabile);

o organizarea centrelor de consiliere a carierei;

o compatibilizarea învăţămîntului naţional cu sistemele de învăţămînt europene avansate şi

cu cele din alte zone ale lumii.

Direcţiile modernizării curriculumului (conţinutul învăţămîntului) sînt:

restructurarea şi înnoirea planurilor, programelor şi manualelor (actualizare,

selecţie, corelaţii interdisciplinare) pe baza ariilor curriculare;

o reducerea numărului de ore pentru disciplinele comune, obligatorii, extinderea ponderii

disciplinelor opţionale şi facultative;

o • abordarea tematică din perspective pluridisciplinare, interdisciplinare, transdisciplinare,

mulţi- şi interculturale;

conceperea curriculumului din perspectiva educaţiei permanente;

crearea condiţiilor pentru extinderea bugetului de timp al elevului şi al

o studentului pentru studiu individual, pentru odihnă şi relaxare;

reconceperea tematicii curriculare din perspectiva problemelor lumii

contemporane, a ameliorării condiţiei umane.

Postmodernismul este un model teoretic de percepere a lumii moderne cu contradicţiile, erorile şi

neîmplinirile ei, un model de încadrare a omului în această realitate Postmodernismul este doctrina negării

tiparului, cenzurii, stereotipului, permanenţei, certitudinii, cauzalităţii, este doctrina negării societăţii

moderne, a exceselor ei: agresivitatea, imoralitatea, depersonalizarea, alienarea, (înstrăinarea), violenţa,

intoleranţa, un model teoretic, o nouă ordine socială, morală, deontologică, estetică, educaţională în care

domină valorile: libertatea, toleranţa, altruismul, originalitatea, perfomanţa, interculturalitatea.

Societatea postmodernă, acordă importanţă meritocraţiei, promovării şi aprecierii înaltelor performanţe,

creaţiei şi deontologiei. Concepte ca: educaţie multilaterala şi armonioasă, educaţie totală, continuă,

permanentă, educaţie planetară, detaşate de conţinuturi strict istorice şi actuale, fac parte din discursul

reflexiv asupra educaţiei.Oamenilor le revine responsabilitatea schimbării sociale care trebuie anticipată

de schimbarea de sine ce implică modul prospectiv de gîndire, receptivitatea la nou, combaterea

„asasinilor de idei”, lupta pentru libertatea de exprimare, pentru îndeplinirea menirii „de a crea”.

9. Functiile si caracteristicile educatiei!

Funcţiile generale ale educaţiei- vizează integrarea economică, politică şi culturală a personalităţii la

nivelul sistemului social global:

Funcţia antropologic- culturală a educaţiei urmăreşte umanizarea copilului prin sistemul de

relaţii pe care îl stabileşte cu alţi oameni. Umanizarea are loc prin transmiterea produselor culturii

şi reproducerea culturală (repetarea aceloraşi valori), determinînd formarea comportamentului

uman.

Funcţia axiologică a educaţiei este înălţarea valorilor culturii şi civilizaţiei umanităţii.

Funcţia socializării copilului cu scopul adaptării şi integrării sociale

funcţiile derivate

funcţia de informare, funcţia de culturalizare, funcţia de asistenţă psihologică (subordonate funcţiei

culturale);

funcţia de protecţie socială, funcţia de propagandă /ideologizare (subordonate funcţiei politice);

funcţia de specializare, funcţia de profesionalizare, funcţia de asistenţă socială (subordonate

funcţiei economice).

Caracteristici generale ale educaţiei.Caracterul teleologic al educaţiei presupune

orientarea spre anumite scopuri sau finalităţi educaţionale aflate la baza proiectelor pedagogice de tip

curricular.

Caracterul axiologic reflectă raporturile stabile dintre valorile şi conţinuturile generale ale educaţiei:

formarea-dezvoltarea morală, intelectual/ştiinţifică, tehnologică, estetică şi psihofizică a personalităţii).

Caracterul prospectiv angajează activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii raportată permanent la

viitor şi vizează capacitatea educaţiei de depăşire a situaţiei actuale în termeni de progres, eficienţă şi

eficacitate.

Caracterul dialectic demonstrează complexitatea activităţii de formare-dezvoltare permanentă a

personalităţii prin transformarea treptată a obiectului educaţiei în subiect al propriei sale (auto)formări) şi

formare continuă.

10 .Limitele si avantajele ale educatiei formale si informale.

Critici şi limite ale educaţiei formale :

centrarea pe performanţele înscrise în programe lasă mai puţin timp liber imprevizibilului şi

studierii aspectelor cotidiene, cu care se confruntă elevii;

există tendinţa de transmitere-asimilare a cunoştinţelor în defavoarea dezvoltării-exersării

capacităţilor intelectuale şi a abilităţilor practice;

orientarea predominantă spre “informare şi evaluare cumulativă a proceselor instrucţionale

lipsa iniţiativei elevilor şi slaba participare a părinţilor în activităţile şcolare fapt ce conduce şi la

o comunicare defectuoasă dintre aceşti agenţi pedagogici importanţi;

dotarea materială şi tehnică insuficientă a sălilor de clasă şi a laboratoarelor din şcoală care nu

mai satisfac cerinţele tot mai crescute ale elevilor conexaţi in permanenţă la noi mijloace de

transmitere, prelucrare şi actualizare rapidă a informaţiilor.

Avantajele ed.Formale

stimularea şi dezvoltarea capacităţilor cognitive complexe (gîndirea divergentă, gîndirea critică,

capacitatea de a privi şi a cerceta lucrurile;

formarea şi dezvoltarea inteligenţelor multiple: inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice-

matematice, inteligenţei spaţiale, , inteligenţei intrapersonale, inteligenţei naturaliste, inteligenţei

morale

Limitele ed.Informale

educaţia informală are o funcţie formativă redusă

Puţine informaţii devin cunoştinţe.

Avantajele ed.informale

iniţiativa învăţării revine individului; educaţia fiind voluntară;

ofera o mai mare libertate de actiuni individului.

11. Trasaturile si caracteristicile educatiei extrascolare

Educaţia nonformală (EXTRASCOLARA) cuprinde ansamblul activităţilor şi al acţiunilor care se

desfăşoară într-un cadru instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar, constituindu-se

ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal”

Coordonatorii acestei forme de educaţie îşi joacă , mai discret rolurile, sînt animatori, moderatori.

Conţinutul şi obiectivele urmărite sînt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare

flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de vîrstă, sex, categorii socioprofesionale, interesul participanţilor,

aptitudinile şi înclinaţiile acestora.

Evaluarea activităţilor desfăşurate în cadrul educaţiei nonformale este “facultativă, neformalizată, cu

accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.”

Educaţia nonformală este importantă prin următoarele caracteristici:

este centrată pe cel ce învaţă, pe procesul de învăţare, nu pe cel de predare solicitînd în mod

diferenţiat participanţii;

• “demitizează funcţia de predare” şi “răspunde adecvat necesităţilor concrete de acţiune”

(Constantin Cucoş, 1996, p. 37)

• dispune de un curriculum la alegere (“cafeteria curriculum”), flexibil şi variat propunîndu-le

participanţilor activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile

speciale şi de aspiraţiile lor;

• contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferind

activităţi de reciclare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor

defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;

• creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut,

urmărind destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic;

• asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii fiind interesată să menţină

interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vîrstă şi pregătirii lor

profesionale, punînd accentul pe aplicabilitatea imediată a cunoştinţelor;

• antrenează noile tehnologii comunicaţionale, ţinînd cont de progresul tehnico-ştiinţific,

valorificînd oportunităţile oferite de internet, televiziune, calculatoare etc.;

• este nestresantă, oferind activităţi plăcute şi scutite de evaluări riguroase, în favoarea strategiilor

de apreciere formativă, stimulativă, continuă.

12. Definiti conceptual de finalitate educationala

Finalităţile educaţiei/pedagogice definesc orientările valorice asumate în activitatea de formare-

dezvoltare a personalităţii la nivel de sistem şi de proces.

Conceptul de finalitate a educaţiei defineşte „trăsăturile fundamentale ale activităţii de formare-

dezvoltare a personalităţii concentrate la nivelul caracteristicilor sale funcţional-structurale, în plan

teleologic şi axiologic

În plan teleologic, finalitatea exprimă capacitatea de proiectare a educaţiei conform unor „ţinte" sau

intenţii, exprimate în limbajul comun prin termenul de scopuri,

În plan axiologic al educaţiei, perspectiva filosofică este dezvoltată în cadrul ştiinţelor pedagogice

(educaţiei) de filozofie a educaţiei şi conferă acesteia un sens restrîns, concentrat asupra valorilor

general-umane implicate, în mod obiectiv, în orice activitate cu funcţie formativă. Valorificarea lor, în

mod subiectiv, depinde de calitatea finalităţilor propuse la diferite niveluri (sistem de educaţie /

învăţămînt, proces de învăţămînt, an de învăţămînt, treaptă şi disciplină şcolară; activitate de tip formal -

nonformal etc).

13.Finalitatile educatiei./pedagogice -sunt orientari valorice asumate in activitatea de

formare-dezvoltare a personalitatii la nivel de sistem si de proces.

Elementele structurale ale sistemului de finalitati:

-idealul educ(finalit de maxima generalitate a educ,realizabila pe termen lung )

-scopurile educ(finalit derivate din ideal desemnind aspiratii si intentionalitati pe termen mediu)

-obiectivele educ(sarcini particulare analitice concrete a procesului educational,derivate din scopuri, nivel

perspectiv mediu)

Sunt finalitati:- de sisitem (Macrostructurale)dif(sunt orientari valorice valabile in scara intregului sistem

de educatie si invatamint pe termen lung(idealul) si mediu(scopurile)este formarea personalitatii prin

implicarea tuturor resurselor disp.la nivel de sist educ.

-de proces(Microstructurale) dif(orient.valorice care formeaza si dezvolta personalit la nivelul

procesului de invatamint,proectarea activitatii de instruire/educt in context scolar si extrascolar)

14.Obiectivele educationale:este o categorie pedagogica fundamentale.este sustinuta de functii

de :proiectare,anticipare organizare, evaluare si axiologica )proprii acestui tip de finalitati

educationale.

Dupa gradul de generalitate:

-obiective generale, valabile pe toata perioada scolaritatii;finalitatile sistem.si subsistem.ce defineste

orientarile valorice specifice ale procesului de invatamint in raport cu caracteristice psihoindividuale si

nevoilor de educatie ale elevilor la diferite virste

-obiective de generalitate medie (specifice),valabile pentru unele nivele, forme, discipline de

оnvaNamвnt;sunt acelea finalitati microstructurale ce definesc orientarile valorice intermediare intre

obiectivele generale si obiectivele concrete ale proces.de invat.

-obiective operationale(concrete), valabile pentru o activitate didactica:sunt finalitati microstructurale

elaborate de educator/prof pentru realizarea unor activitati pedagogice intrun contex spatiotemporar

limitat exprimind ceea ce vor fi capabili sa realizeze elevii la svirsitul lectiei in plus fata de ceea ce erau

in stare sa faca la inceputul ei

Constructia acestor finalaitati microstruct se numeste OPERATIONALIZARE-semnifica transpunerea

respectiv derivata scopurilor procesului didactic in obiective specifice si a acestora in obiect.concrete prin

precizarea unor componente cognitive si/sau psihomotorii observabile si masurabile

15.In cadrul idealului educational sunt 3 dimensiuni educationale:

-dimensiune sociala-orce ideal educativ exprima cerintele fundamentale ale societatii fata

de actiunea educativa intrun anumit moment al dezvoltarii ei

-dimens.psihologica-ideal educativ descrie trasaturile psihologice,detine un rol central

pentru structura person.unui om ideal.

-dimens.ped.idealul educ oglindeste posibilitatile de modelare educativa a trasaturilor de

personalitate.

16.Comparati educatia morala cu cea religioasa.

educaţia morală – identifică influenţele educative ce vizeaza cu precădere sprijinirea individului în

dezvoltarea conştiinţei morale (noţiuni, judecăţi, sentimente şi reprezentări morale) şi în formarea

deprinderilor şi obişnuinţelor de conduită morală, trăsăturile pozitive de caracter;În privinţa educaţiei

religioase, obiectivele informative sunt: dobândirea de informaţii despre conceptele religioase

fundamentale, despre istoria religiei şi cultelor, despre practicile religioase. Dacă educaţia morală

reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţa care are în vedere cunoaşterea,

înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi adaptarea la viaţa conunităţii, educaţia religioasă

trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală acordându-i fundament divin.

17.Explicati componentele educatiei estetice si educatiei intelectuale.

Continutul educatiei estetice în scoala este concretizat în ceea ce se întelege prin cultura estetica. La

rândul ei, cultura estetica scolara se prezinta sub doua ipostaze: a. cultura obiectiva reprezentata de un

ansamblu de cunostinte si capacitati estetice, prevazute în documentele scolare si transmise în procesul

instructiv - educativ din scoala. b.cultura subiectiva care ne apare - asa cum remarca G. Vaideanu - "ca

rezultat spiritual produs în individ de asimilarea culturii obiective.

Continutul educatiei intelectuale

a) asimilarea unui sistem de cunostinte fundamentale si a deprinderilor specifice unor domenii de

cunoastere.pacitati, aspiratii, sentimente si convingeri estetice, toate subsumate si integrate unui ideal

estetic.b) dezvoltarea capacitatilor cognitive. c) dezvoltarea resurselor afectiv-motivationale ale invatarii.

d) cultivarea unui stil de munca intellectual. e) educarea/dezvoltarea creativitatii

18.Definiti conceptul de sistem de educatie.

Sistemul de educaţie reprezintă ansamblul organizaţiilor/instituţiilor sociale (culturale, politice, economice)

şi al comunităţilor umane (familie, popor, naţiune; grupuri profesionale, grupuri etnice; sat, oraş, cartier,

colectivitate) care îndeplinesc funcţii pedagogice, de activare şi influenţare a procesului de formare-

dezvoltare a personalităţii.Sistemul de educaţie implică educaţia formală, nonformală, informală prin

conţinuturi morale, intelectuale, tehnologice, estetice, psihofizice etc. cu deschideri spre problematica

educaţiei şi instruirii, cercetările fundamentale ce asigură exercitarea funcţiei sociale a şcolii, realizat la

nivelul sistemului şi al procesului de învăţămînt

19. Relatia despre idealul educational al etapei actuale.

Idealul educational reprezintă finalitatea de maximă generalitate a educatiei, ce exprimă orientările

strategice ale unui sistem educativîntr-o anumită etapă istorică a dezvoltării economico-social, ştiinţifice

şi culturale ale unei ţări. Realizabilă pe termen lung, sintetizînd modelul de personalitate dezirabil social.

În ceea ce priveste idealul educational actual al învatamântului din tara noastra, acesta este sintetizat prin

formularea urmatoarelor cerinte: "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane în

vederea formarii unei personalitati autonome si creative. Astfel, idealul educational al acestei perioade

vizeaza desavârsirea potentialului uman si valorificarea acestuia în vederea formarii unei personalitati

armonioase si creatoare capabila sa se integreze în societate si sa faca fata cu succes cerintelor de orice

natura ale societatii.

20. Elaborati 5 obiective operationale la limba romana

Obiectivele operationale sunt:

sa defineasca timpul viitor

sa indentifice viitorul in textul scris si in utilizarea orala

sa recunoasca diferite moduri de a exprima viitorul

sa ortografieze corect formele inverse ale viitorului

sa realizeze distinctia intre viitor si celelalte timpuri ale modului indicativ in diferite contexte

21. Numiti care sunt factorii dezvoltării psihice a personalităţii.

Ereditatea- factor intern de ordin filogenetic, care reprezintă ansamblul dispoziţiilor

(predispoziţiile, potenţelor şi posibilităţilor) se natură anatomofiziologice, înăscute sau transmise

prin mecanizmele şi informaţiile genetice de la generaţiile anterioare la generaţiile tinere prin

intermediul părinţilor.

Perspectiva dezvoltării personalităţii copiilului depinde în mare măsură de potenţele anatomo

fiziologice: potenţele (particularităţile) analizatorilr; potenţile (particularităţile) sistemului nervos

cemtral; şi instinctele , pe care le posedă la naştere copilul, avîndule primite de la părinţi prin

programa ereditară.

Mediul- ansamblul condiţiilor înconjurătoare în care omult trăieşte, activează se creiază,

avînd două componente de bază:mediul natural, ecologic şi mediul social-global, psihosocial.

Educaţia- ca factor al dezvoltării personalităţii, reprezintă unul din factorii cheie, care în

contextul teoriei triplei determinări, îşi aduce o contribuţie specifică importantă la formarea şi

dezvoltarea personlalităţii, în interacţiune cu ceilalţi doi factori - ereditatea şi mediul.

Datorită calităţilor, funcţiilor şi caracteristicilor ei, printre care subliniem caracterul organizat,

conştient, intenţionat, cu un conţinut selectat şi îndrumat de specialişti anume formaţi şi

selectaţi pentru instrucţie şi educaţie, educaţia, fără a diminua cu nimic rolul celor doi factori cu care se

intercondiţionează, are un rol hotărîtor în interacţiunea factorilor dezvoltării

personalităţii.

22.Relatati despre rolul mediului eridetatii in procesul educational?

Rolul mediului in procesul educational are o mare insemnatate primordiala.Ca copilul sa se nasca sanatos

cu capacitate este nevoie de conditii speciale.Este important tot ce il inconjoara:apa,aer,alimentatia totul

trebuie sa fie curat si sa nu contina substante nocive.Parintii trebuie sa inteleaga responsabilitatea pentru

viitorul copil si sa nu otraveasca organismul lor personal cu alcool,droguri,etc.Este necesar ca copilul sa

fie crescut intro atmosfera de dragoste,stima intro familie sanatoasa.Intrun mediu ambient

sanatos.Moldova si nu numai cu parerea de rau a fost afectata de avaria din Cernobil in anul 1986,din

cauza radiatiei se nasteau multi copii bolnavi cu mutatii si pina acum procesul nu este oprit.

Tucmai de aceea rolul mediului este important foarte mult in plan psihic,fizic in dezvoltarea a

copilului.Parintii de la nasterea copilului trebuie sa implimenteze educatiea cuvenita.Si sa creasca copilul

in acelea conditii ca in viitorul lui sa devina o persoana care corespunde cerintelor societatii.

23.Propuneti solutii de imbunatariea a procesului educational:

Solutii care as propune sunt:

1.Utilaj electronic cit mai avansat pentru a stimula interesul elevilor.

2.Remunirarea coresponsatoare pentru profesori.

3.Schimb de experienta peste hotare cit profesoriilor atit si a eleviilor.

4.Micsorarea numarului de ore la profesori pentru ca sai apartina mai mult timp pentru pregatirea orelor.

24.Relatati care este rolul bisericii in educatie:

Timp de mii de ani religia icearca sa influenteze asupra omului sa il dezvolte spiritual ca sa atinga

idealul,ori partea devina a religiei.Insasi omul este o fiinta care poate fi foarte usor manipulate si deaceea

fiecare persoana de mic copil trebuie sa se dezvolte intro familie deplina unde fundamental va fi o

educatie bine stabilita cu anumite norme si valori.Biserica joaca un rol foarte important in viata

credincioselor.Crestinismul se sprijina pe anumite cerinte etice si morale ca de exemplu cele 10 porunci

care indruma oamenii spre un ideal ,un comportament decent,demn.Biserica are scop sa limiteze actiunee

care pot sa duca la incalcarea normelor sociale.Fiecare persoana de mic copil trebuie sa fie educat intro

familie unde persista dragostea,stima reciproca,sa cunoasca cele 10 porunci ca sa nu se abata de normele

sociale.Eu cred ca Biserica are o foarte mare importanta in educatie.

25.Relatati care este rolul armatei in educatie:

Educatia patriotica este foarte importanta si necesara,cu parerea de rau educatie patritica nu primeste

atentiea cuvenita in ultimul timp.Ce inseamna a fi patriot?Patriot inseamna a avea dragoste fata de

pamintul stramosesc,fata de eroii care au varsat singe pentru acest pamant,familia,miinele mamei si

mirosul bucatelor preparate de bunica,pevestele bunelului toate acestea sunt legaturi care nu pot fi rupte

de pamintul natal.Dupa parerea mea in Moldova educatia patriotica este slab dezvoltata.In scoli despre ea

putin se vorbeste nu se lamureste elevelor rolul armatei ca un factor de stabilitate a societatii.Ca un plus ar

fi intilnirele prin scoli a militarelor cu elevii si profesorii pentru stimularea interesului fata de

armata,armata educa spiritual de patriotism la elevi de a apara patria.Deci noi trebuie sa implimentam cit

mai multa informatie despre necesitatea si marea responsabilitatea a ostaselor,aparatoriilor nostri.