Boala Parkinson

Boala Parkinsoneste o maladie ce aparine unui grup de afeciuni reunite sub numele de tulburri ale sistemului motor, boli ce apar ca rezultat al distrugerii celulelor cerebrale productoare de dopamin. Cele patru simptome principale ale bolii sunt: tremurul, rigiditatea, instabilitatea postural, precum i tulburrile de echilibru i coordonare.n majoritatea cazurilor, simptomele ncep s apar dup 50 de ani. Cu toate acestea aproximativ 5% din pacienii care sufer de Parkinson au mai puin de 40 de ani. Brbaii prezint un risc cu 50% mai mare dect femeile de a dezvolta aceast boal. Pe msur ce pacienii nainteaz n vrst simptomele devin tot mai pronunate iar tratamentul mai puin eficient.Cauze:O persoan care sufer de maladia Parkinson are un nivel anormal de sczut de dopamin n creier. Dopamina este generat de celulele cerebrale, ns experii nu tiu care este cauza care duce la moartea acestor celule. Atunci cnd nivelurile de dopamin sunt prea mici, oamenii i controleaz mai greu micrile. Dopamina este un neurotransmitor implicat n trimiterea de mesaje ctre o parte a creierului care controleaz coordonarea i micarea.Din nefericire, nivelul de dopamin scde progresiv la pacienii cu Parkinson, astfel nct simptomele devin tot mai severe.Unii din factorii care pot influena acest proces sunt:Factorii genetici -care pot influena apariia bolii n cadrul familiei la vrste tot mai tinere.Anumite medicamente utilizarea pe o perioad ndelungat a medicamentelor precum: haloperidol, clorpromazina sau metoclopramid, care pot crete riscul de a dezvolta Parkinson.Factorii de mediu expunerea la substane chimice precum erbicidele i pesticidele pot crete riscul de a dezvolta maladia Parkinson. De asemenea, i expunerea la disulfur de carbon, praf de mangan, i monoxid de carbon sunt factori care pot duce la distrugerea celulelor cerebrale.Simptome:Simptomele bolii Parkinson pot varia de la o persoan la alta. Semnele precoce pot fi uoare i pot trece neobservate. Mai mult, simptomele ncep s apra, de multe ori, pe o singur parte a corpului.Acestea pot include:Tremurturila nivelul membrelor, minilor sau la nivelul degetelor.Micari ncetinite.n timp, boala Parkinson reduce capacitatea pacientului de a se mica. Acest lucru face ca sarcinile simple s devin unele dificile. Paii devin tot mai mici, iar pacientul experimenteaz probleme n a-i muta picioarele sau n a se redica de pe scaun.Rigiditatea muscular.Rigiditate muscular poate s apar n orice parte a corpului. Muchii rigizi limiteaz micrile i pot produce chiar i dureri.Afectarea posturii i a echilibrului.Postura pacientului se modific i este posibil s apar probleme de echilibru.Rigiditatea feei.Pacientul care sufer de Parkinson capat o figur rigid, zmbete mult mai greu, iar mimica facial este redus.Modificri la nivelul vorbirii.Discursul pacientului poate capta inflexiuni obinuite dar i o intensitate redus.Complicaii:Pe lng simptomele fizice, pacientul poate experimenta depresie, anxietate sau fric, toate acestea cauzate de contientizarea bolii. De asemenea pot aprea dificultai n gndire pe msur ce boala avanseaz.Persoanele care sufer de boala Parkinson pot avea de multe ori probleme de somn, inclusiv insomnii precum i probleme ale vezicii urinare, inclusiv incapacitatea de a controla urina sau dificulti la urinare precum i disfuncii sexuale.Constipaie este un alt simptom care poate aprea la persoanele cu boala Parkinson deoarece tractul digestiv devine mai lent.Diagnostic:Nu exist teste pentru a diagnostica precoce boala Parkinson, astfel nc boala este, de cele mai multe ori, diagnosticat numai dup instalarea simptomelor specifice. Medicul poate diagnostica boala Parkinson n funcie de istoricul medical al pacientului, dup analiza simptomelor i dup un control neurologic i fizic. Medicul poate solicita, uneori, teste pentru a exclude alte boli asemntoare maladiei.Tratament:Tratamentul medicamentosBoala Parkinson nu poate fi vindecat, dar anumite medicamente ajut la controlul simptomelor. De asemenea, medicul poate recomanda modificarea stilului de via, exerciii aerobice ct i terapia fizic. Medicul poate prescrie medicamente precum:Carbidopa i levodopa.Levodopa este un produs chimic natural care ajunge n creierul pacientului i este convertit n dopamin. Efectele secundare includ grea i o scdere a tensiunii arteriale atunci cnd pacientul se ridic n picioare.Inhibitori periferici ai catecol-0-metiltransferazei (COMT).Acest medicament prelungete efectul tratamentului cu levodop prin blocarea unei enzime care descompune medicamentul.Agonisti dopaminergici.Spre deosebire de levodop, medicamentul nu se transform n dopamin ns imit substana. Efectele adverse ale agonitilor dopaminergici includ halucinaii, somnolen sau comportamente compulsive, cum ar fi hipersexualitatea sau foamea excesiv.Agenii anticolinergici.Aceste medicamente au fost folosite de mai muli ani pentru a ajuta la controlul tremuratului asociat cu boala Parkinson. Medicul poate recomanda benztropina sau trihexifenidil. Efectele secundare includ: tulburari de memorie, confuzie, halucinaii, constipaie, gur uscat i urinare dificil.Amantadina.Medicii pot prescrie medicameentul numai n stadiul incipient al bolii Parkinson. Efectele secundare pot include umflarea gleznelor sau halucinaii.Tratementul chirurgicalIntervenia chirurgicaleste o opiune doar atunci cnd tratamentul medicamentos nu mai controleaz simptomele. Dup o intervenie chirurgical pacientul rencepe tratamentul medicamentos.Electrostimularea profund cerebraleste o procedur care este aplicat pacienilor ntr-un stadiu avansat al bolii. Terapie utilizeaz impulsuri electrice pentru stimularea unor anumite zone ale creierului. Aceste impulsurile electrice sunt generate de o serie de electrozi plasai n creier printr-o intervenie chirurgical.Transplantul de celule nervoaseeste un tratament aflat nc n faza experimental. Pn n acest moment, nu se cunosc informaii despre beneficiile aceste proceduri.Sfaturi pentru acasPacienii care sufer de aceast maladie sunt sftuii s: Aib o alimentaie sntoas bogat n fibre i lichide. Consulte un terapeut ocupaional deoarece realizarea activitilor zilnice devine mult mai dificil Evite czturile i micrile prea rapide.Suportul pentru pacienii care sufer de boala Parkinson este foarte importat. Pacientul trebuie s se bucure de sprijinul familiei pentru a putea tri cu acest maladie extrem de grav. Pacientul, dar i familia acestuia pot apela la un psiholog deoarece este foarte posibil s apar stri precum depresie, anxietate sau panic.De asemenea, exist grupuri de suport specializate n care oamenii cu aceeai suferin fac schimb de informaii i i ofer sprijin reciproc.

Alzheimer

Alzheimereste o boal degenerativ care afecteaz esutul cerebral n special la persoanele de peste 65 de ani. Boala este marcat de un declin mental devastator: funciile intelectuale, limbajul, memoria i nelegerea se deterioreaz.Bolnavii de Alzheimerau probleme de atenie, ntmpin dificulti n efectuarea calculelor, iar activitile zilnice devin din ce n ce mai dificile. Apare confuzia, frustrarea, modificarea frecvent a dispoziiei, crize de anxietate i perioade de apatie profund. Printre factorii de risc ai bolii Alzheimer se numr vrsta naintat i preexistena demenei.Se estimeaz c n lume exist 24,3 milioane de persoane cu demen, iar anual se diagnosticheaz 4,6 milioane de cazuri noi, adica un caz la 7 secunde. Dintre acestea 50% sunt cazuri de Alzheimer.Simptomele bolii Alzheimer1) Declinul cognitiv progresiv:- tulburri de memorie caracterizate prin imposibilitatea de a-i aminti unele informaii i incapacitatea de a nva altele noi- afazie: tulburri de limbaj- apraxie: imposibilitatea de a efectua activiti fizice, cu toate c funcia motorie nu este afectat n niciun fel- agnozie: imposibilitatea de a recunoate i identifica obiecte, n condiiile n care funciile senzoriale sunt intacte- tulburri ale fuciilor executive prin afectarea capacitii de planificare a activitilor zilnice2) Debut gradat3) Tulburri de comportament:- Schimbri de dispoziie- Agitaie- Tendina de a pleca de acas4) Deteriorarea activitilor fizice printr-un declin semnificativ fa de un nivel anterior5) Ameeli sau tulburri de echilibruCauze:Cauzele bolii Alzheimernu au fost identificate nc, cercetrile n acest sens fiind n desfurare. De asemenea, dei se crede c factorul genetic este una dintre cauzele apariieibolii Alzheimer, n realitatea doar 3% dintre cazuri sunt provocate de cauzele genetice. Un alt mit, combtut de cercettori este acela cboala Alzheimerapare doar la btrni. n realitate, boala se manifest ncepnd cu vrsta de 40-50 de ani. Trebuie subliniat faptul cboala Alzheimernu este o consecin normal a mbtrnirii.Cu toate acestea, exist anumii factori favorizani care determin apariiabolii Alzheimer. Spre exemplu, la persoanele care sufer de hipertensiune, diabet, arterioscleroz i tabagism, riscul de a suferi la un moment dat de boala Alzheimereste de dou ori mai mare. n categoria factorilor de risc mai intr i alimentaia nepotrivit,exerciiile fizice, consumul de tutun, cafea sau alcool. Printre cauzelebolii Alzheimermai sunt ncadrate i expunerea la substane toxice n cadrul activitilor profesionale.Diagnosticarea Diagnosticarea bolii Alzheimerse face de cele mai multe ori de ctre familie i prieteni, care observ aceste modificri comportamentale ale pacientului. Un diagnostic cert albolii Alzheimerse poate pune printr-un examen morfopatologic post mortem al creierului, care evideniaz leziunile caracteristice ale maladiei. O anamnez amnunit, urmat de o explorare neuropsihic corelat cu rezultatul examenelor neuroradiologice pot stabili diagnosticul cu o probabilitate de 85-90%.De aceea, foarte important n cazulbolnavilor de Alzheimersunt rudele i prietenii, care pot diagnostica maladia i se pot adresa medicului specialist.Astfel, Societatea Romn de Alzheimer pune la dispoziia familiilor pacienilor un test congnitiv pe care l poate aplica pacientului i astfel s ajute la diagnosticareabolii Alzheimeri stadiul n care aceasta se afl:

Pacientul este rugat s precizeze:1) Vrsta2) Ora3) O adres (pacientului i se spune o adres, pe care este rugat s o repete la sfritul testului)4) Anul5) Numele instituiei n care se desfoar testul6) Precizarea a dou persoane cunoscute7) Anul n care a nceput primul Rzboi Mondial8) Data naterii9) Numele preedintelui10) Numerele n ordine descresctoare de la 20Pentru fiecare rspuns corect se va acorda un punct. Schema urmtoare ofer un punctaj total corelat cu severitatea bolii:6-10 puncte stadiu uor3-6 puncte stadiu moderat0-3 puncte stadiu avansatTratamentTratamentul bolii Alzheimera fost mult vreme un capitol deficitar, ns studiile realizate n ultimii 20 de ani au dovedit faptul cboala Alzheimereste tratabil, din pcate nu i vindecabil. Exist totui inhibitori de acetilcolin, care s-au dovedit a fi cele mai eficiente medicamente pentru tratareabolii Alzheimer.Avnd n vedere cboala Alzheimereste o boal caracterizat de stri depresive i de anxietate, medicii recomand presopunctura care poate fi eficient n cazul relaxrii i atenurii strilor caracteristice alebolii

Hipertensiune Intracraniana

Definitie:Este ansamblul tulburarilor care apar dupa cresterea volumului continutului cranian. Sindromul apare fie datorita dezvoltarii unui proces expansiv intracranian, fie acumularii in exces a lichidului cefalorahidian, fie cresterii patului vascular, prin vasodilatatie activa sau pasiva cu turgescenta cerebrala, fie aparitei unui edem cerebral perifocal sau generalizat.Continatoruleste cutia craniana, o cavitate inextensibila la adult si in in conditii normale, formata din oase unite prin suturi care dau nastere la bolta, respectiv la baza craniului. Cavitatea craniana are un singur orificiu reprezentat de gaura occipitaal prin care comunica cu exteriorul, dar si prin care encefalul se prelungeste cu maduva spinarii.Continutuleste reprezentat de: encefal insemnand emisfere cerebrale, cerebel, trunchi cerebral; vase meningo-cerebrale; lichid cefalorahidian.Valoarea medie a presiunii intracraniene este de 110 ml coloana de apa sau 7 mmHg, cu limite variind intre 80 si 150 ml coloana de apa sau 2-12 mmHg. Din intreaga capacitate a cutiei craniene, creierul ocupa 90% din volum. Cantitatea de lichid cefalorahidian intracranian in orice moment este de aproximativ 150 ml, fiind repartizat in ventriculii cerebrali, cisternele bazale si spatiul subarahnoidian.Lichidul cefalorahidian este secretat in permanenta la nivelul plexurilor coroide, se reinnoieste continuu fiind resorbit de vasele meningeene si de granulatiile Pacchioni. Acest lichid are rol de protectie fata de socurile mecanice, precum si rol de nutritie prin schimburile metabolice la nivelul tesutului nervos central.In mod normal, presiunea intracraniana este de 110 ml coloana de apadaca se masoara cu pacientul stand pe spate. Ea creste in mod fiziologic la: efort fizic; somn; pozitie decliva a capului.In producerea hipertensiunii intracraniene, se parcurg 4 pasi: producerea unui process patologic expansiv care sa inlocuiasca spatiul sau care sa determine expansionarea creierului; cresterea in volum a parenchimului cerebral prin producerea de edem; cresterea cantitatii de lichid cefalorahidian; modificarea patului vascular cerebral.CauzeCauzele hipertensiunii intracraniene sunt multiuple si variate: malformatiile congenitale; tumori craniene si intracraniene; traumatisme cranio-cerebrale; parazitoze ceebrale (chist hidatic, cisticercoza); afectiuni vasculare (hematoame, anevrisme); afectiuni inflamatorii (abces cerebral, meningite, encefalite, sifilis, tuberculoza cerebrala); intoxicatiile (cu dioxid de carbon, arsenic, plumb); stari alergice; hemopatii (leucemii, purpura, policitemii); compresiuni medulare; SIDA.Simptomea)Simptome principale: cefaleea, varsaturile si staza papilara. Cefaleea este matinala, la inceput localizata, mai tarziu generalizata, si are trei caractere de mare importanta pentru diagnostic: aparitia recenta, absenta unei cauze locale (sinuzite etc.), accentuarea de efort, stranut, tuse, uneori aparitia la cea mai mica miscare a capului. Diminua dupa varsaturi si este foarte rezistenta la terapia obisnuita.Varsaturile apar mai frecvent dimineata, uneori se produc la schimbarea de pozitie a bolnavului, in special la miscarile capului. O forma particulara este varsatura in jet, fara greata. Varsaturile nu sunt in legatura cu alimentatia. Staza papilara, datorita stazei venoase; este un semn capital. Papila nervului optic are marginile sterse, iar in jur, focare hemoragice. La inceput vederea este normala, dar pe masura dezvoltarii atrofiei optice, aceasta scade pana la orbirea definitiva.b)Simptome accesorii:crize epileptice, localizate sau generalizate, tulburari psihice (reducerea activitatii intelectuale, diminuarea memoriei, dezorientare si confuzie, somnolenta si chiar coma), tulburari oculare (scaderea acuitatii vizuale sau diplopie), hipoacuzie, astenie, tulburari digestive, hipertermie si hipersudoratie si sernne de deficit motor.DiagnosticDiagnosticul este precizat de o serie de examene paraclinice: examenul oftalfnologic, radiografia craniana simpla (modificarea seii turcesti, amprente digitale, dehiscenta suturilor, calcifieri intratumorale), Electroencefalografia (pune in evidenta leziunea si uneori o localizeaza). Ventriculografia (insuflarea ventriculara cu aer prin gauiri de trepan), practicata preoperator, precizeaza diagnosticul topografic. Angiografia cerebrala (injectarea cu substante de contrast a vaselor cerebrale) evidentiaza tumorile cerebrale.Cefaleea puternica aduce de cele mai multe ori pacientul la medic si sugereaza diagnosticul de hipertensiune intracraniana. Pentru a-l confirma insa, se apeleaza la: radiografia simpla de craniu; tomografia computerizata; rezonanta magnetic nucleara.La acestea se mai pot adauga in anumite conditii: encefalografia; ventriculografia; angiografia cerebral; electroencefalografia; scintigrafia; ecoencefalografia.Criterii de diagnostic1. Hipertensiunea intracranianacompensata Cefalee: frontala, occipitala sau difuza; frecvent apare in a doua parte a noptii sau matinal; accentuata de efort si pozitia decliva a capului; initial ameliorata de antialgice, in evolutie rebela la medicatie. Varsaturi : in jet, amelioreaza cefaleea, frecvent matinale. Tulburari de vedere : in stadii avansate apar vedere neclara, scotoame, diplopie, hemianopsie, strabism convergent. Alte semne si simptome: tulburari de comportament, deficite neurologice, semne si simptome ale bolii de baza.2.Hipertensiunea intracraniana decompensata Cefalee permanenta si de intensitate mare. Varsaturi frecvente, eventual conducand la deshidratare. Tulburari ale starii de constienta: obnubilare, torpoare, coma (cu tulburari respiratorii si cardiace consecutive).Semne de angajare: compresia pedunculului cerebral: somnolenta coma; dilatare pupilara homolaterala midriaza areactiva homolaterala; hemipareza contralaterala hemiplegie contralaterala; in final pozitie de decerebrare; compresia diencefalului: disparitia reflexelor trunchiului cerebral, coma, tulburari respiratorii apnee, in final midriaza bilaterala areactiva; compresia amigdalelor cerebeloase in gaura occipitala: redoare de ceafa, crize tonice posterioare, tulburari respiratorii si cardiace, coma.Forme clinice etiologicea)Tumorile cerebrale: acestea pot fi secundare sau primitive. Tumorile secundare sunt metastaze ale unui cancer visceral. La barbat este vorba de obicei de un cancer bronsic, iar la femei de un cancer la san. Cele mai frecvente sunt glioamele (tumori ale tesutului nervos), care rediciveaza adesea dupa operatie, meningioamele (tumori ale meningelor), neurinoamele acustice, tumorile congenitale, vasculare (angioame), glandulare (adenoame hipofizare).Dupa localizarea tumorii se deosebesc: tumori prefrontale, caracterizate prin euforie, puerilism, pierderrea simtului autocritic, tulburari de mers (ataxie frontala), aparitia reflexelor de apucare fortata; tumorile regiunii frontale ascendente se manifesta prin crize de epilepsie jacksoniana; tumorile parietale se manifesta prin tulburari senzitive, imposibilitatea efectuarii miscarilor adecvate unui scop; tumorile occipitale, prin halucinatii vizuale si hemianopsii; tumorile temporale; epilepsie temporala, afazie.b)Abcesul cerebral: cauza cea mai frecventa este otita netratata, dar apare si dupa meningite purulente, traumatisme craniene, supuratii la distanta (abces pulmonar, bronsiectazie, flegmon perinefretic) etc. Sindromul de hipertensiune intracraniana este insotit de slabire rapida, febra, hiperleucocitoza sanguina.c)Alte cauze sunt: tuberculoamele, hematoamele, encefalopatia hipertensiva, toxice, accidentele alergice etc.ComplicatiiNetratata sau tratata tardiv, hipertensiunea craniana poate fi ameniontatoare pentru viata.Complicatiile circulatorii sunt de natura ischemica, prin ingreunarea circulatiei sangvine cerebrale (peretii vaselor se colabeaza datorita presiunii crescute de pe fata externa) . TratamentTratamentul este raportat la etiologia sindromului. Terapia depletiva glucoza 33%, sulfat de magneziu, Manitol 20% (500 ml in perfuzie), este eficace in caz de edem cerebral. Interventia chirurgicala este singurul tratament eficace in tumorile cerebrale, cu conditia unui diagnostic si a unei interventii precoce.In cazul pacientilor cu stupor sau coma care prezinta semne acute de herniere sunt: capul ridicat la 30 de grade; administrarea de Manitol 20% 1 1, 5 g/Kg (ritm rapid); hiperventilatie cu mentinerea PCO2 = 28 32 mmHg.Aceste masuri urmaresc scaderea presiunii intracerebrale, rapid si eficient. Aceasta se face provizoriu inaintea interventiei chirurgicale de decompresie.Crizele convulsive precoce se trateaza cuLorazepam(0, 05 0, 1 mg/Kg), urmate de doze de incarcare administrate i. v. cuFenitoin15 20 mg/Kg sau acid valproic 15 45 mg/Kg. Se vor monitoriza EEG toti pacientii comatosi si se va trata eventualul status epileptic cuMidazolam incepand cu doze de 0, 2 mg/Kg/ora. La pacientii in stare critica se initiaza alimentatia enterala in primele 48 de ore.Interventia chirurgicalase realizeaza dupa stabilizarea pacientului, cat mai curand. Tehnicile chirurgicale depind de etiologia hipertensiunii intracraniene (tumora, anevrism, etc) . Exista tehnici de drenare a lichidului cefalorahidian in cavitatea peritoneala sau la nivelul cordului, cu rezultate foarte bune pe termen lung.Orice pacient avand un traumatism cranian grav, o meningita purulenta cu coma sau o encefalita virala cu coma trebuie considerat ca avand probabil o hipertensiune intracranianainstalata.A. hipertensiune intracranianacompensata, pacient stabil (tratament de fond)Extremitate cefalica in pozitie neutra, ridicata la un unghi de 15-30o fata de orizontala.Analgezie loco-regionala sau sistemica pentru manoperele dureroase (Fentanyl i.v.1-3 g/kg/doza sau Sufentanil i.v. 0,1-0,3 g/kg/doza).Sedare (diminuarea agitatiei psihomotorii): Midazolam i.v. 0,05-0,1 mg/kg/doza (max. 5 mg/doza).Evitarea hipo si hipervolemiei si corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice.Tratamentul convulsiilor: Diazepam i.v. 0,3-0,5 mg/kg/ doza maxim 10 mg/doza lent, in 3-5 minute, cu o eventuala repetare dupa 5-10 minute in caz de persistenta a convulsiilor; in caz de absenta a abordului venos, se poate folosi Desitin intrarectal, 0,5 mg/kg/doza.Lipsa raspunsului la benzodiazepine reclama administrarea de anticonvulsivante de linia a II-a (Fenitoin incarcare cu 20-30 mg/kg in perfuzie continua timp de 20 de minute, intretinere cu 5 mg/kg/doza la 12 ore; valproat de sodiu 20 mg/kgc i.v. in 5 min., apoi 6 mg/kgc/doza la 6 ore).Combaterea febrei (antitermice, impachetari).In caz de tumora cerebrala (edem vasogenic peritumoral)sau abces cerebral (edem inflamator) corticoterapie (dexametazona i.v. 0,5-1 mg/kg/zi divizata in 2-4 subdoze zilnice). Este discutabila corticoterapia in HIC secundara unei meningite purulente.Evitarea medicamentelor cu efect vasodilatator cerebral: nitroprusiat de Na, nitroglicerina/trinitrina, hidralazina, halothan (cu prudenta se pot folosi isofluran sau sevofluran).Evitarea medicatiei hipotensoare (exceptie, cand HIC este cauzata de o criza hipertensiva.Tratamentul etiologic (in cazurile in care acesta este posibil).B. hipertensiune intracranianadecompensataIntubatie traheala de urgenta (secventa rapida) daca pacientul este comatos: Thiopental i.v. 5 mg/kg (sau etomidat 0,3-0,4 mg/kg in caz de instabilitate hemodinamica) si curarizant cu actiune rapida (succinilcolina i.v. 1-2 mg/kg/ doza).Ventilatie mecanica cu mentinerea unei PaCO2 intre 35-40 mmHg; in caz de absenta a ameliorarii clinice rapide, se hiperventileaza pentru reducerea PaCO2 la 30-35 mmHg.In caz de hipotensiune arteriala se asigura in prima faza umplerea vasculara, apoi (in caz de persistenta) se administreaza agenti vasopresori (dopamina 10-20 g/kg/min in perfuzie continua).Depletie cerebrala: Manitol 0,5-1 g/kg, eventual urmat de Furosemid i.v. 0,25-0,5 mg/kg/doza (la 15 minute dupa Manitol). Ulterior se poate continua terapia depletiva cu Manitol 0,25 g/kg la fiecare 6 ore si/sau Furosemid i.v. 0,25-0,5 mg/kg/doza. Daca pacientul este instabil hemodinamic (hipovolemie), se poate folosi (de prima intentie) solutia salina hipertona (3%) in perfuzie continua, 0,1-1 ml/kg/ora cu monitorizarea sodemiei.Barbiturice in doze mari (Thiopental i.v. 5-10 mg/kg) in special la cazurile refractare la hiperventilatie si terapie hiperosmolara. Se folosesc doar la pacientul stabil hemodinamic, induc un risc crescut de hipotensiune si se asociaza frecvent cu umplere vasculara si medicatie inotropa.Drenaj extern al LCR sau (in cazuri extreme) punctie ventriculara, eventual subdurala

Incontinenta urinara

Incontinenta urinara este definita ca pierderea involuntara (accidentala) de urina, care reprezinta pentru individ o problema sociala si de igiena. Se clasifica in incontinenta de efort (stres), incontinenta imperioasa, incontinenta mixta, incontinenta prin prea plin si incontinenta functionala. Aceste tipuri de incontinenta difera atat din punct de vedere etiologic, fiziopatologic, clinic, cat si terapeutic. Pentru a fi eficient, tratamentul incontinentei trebuie individualizat in functie de cauza specifica.Cauze:Incontinenta urinara nu este atat o boala cat un simptom care poate fi atribuit unor afectiuni neurologice sau activitatilor diverse: spina bifida, leziuni ale coloanei vertebrale, diabet, accident vascular cerebral, scleroza multipla, boala Parkinson, nasterea pe cale vaginala, radioterapia pelvina, operatii suferite la nivelul perineului, pelvisului sau prostatei, varsta inaintata, obezitatea. In absenta unui tratament, incontinenta poate deveni un handicap ce limiteaza activitatile fizice, viata sociala, sexuala sau profesionala, fara a pune la socoteala cresterea riscurilor de depresie si anxietate. In plus, unele forme ale incontinentei urinare pot cauza infectii urinare recurente, precum si infectii ale pielii.Morbiditatea este dominata de infectii de tract urinar, dermatite, internari prelungite, sepsis. Principalele cauze de incontinenta urinara sunt: hipermobilitatea uretrei pe o musculatura perineala slaba, miopatii si neuropatii ale detrusorului vezical, hipertrofia benigna de prostata, stricturile uretrale, prolapsul de organe pelvine, hernia de disc lombar.Clinica incontinentei permite incadrarea intr-unul din tipuri, sugereaza etiologia si ghideaza investigatiile si tratamentul ulterior.Incontinenta urinara apare atat la femei, cat si la barbati. Insa contextul incontinentei poate fi diferit: pierderea urinei la tuse sau efort fizic apare mai ales la femei, in timp ce pierderea urinei la emotii, frig sau pierderea prin prea-plin apare cu egala frecventa la femei si barbati.

Femeile au uretra mai scurta, deci sunt mai predispuse la aceasta neplacere. In plus, sfincterele sunt afectate de dilatatiile produse de nasteri. Incontinenta la efort este urmarea fireasca a unei slabiciuni a perineului si a sfincterelor. Barbatii pierd urina la efort doar cand au in antecedente interventii chirurgicale in zona pelvisului sau a perineului. Se mai intampla ca si barbatii sa aiba incontinenta la efort, prin asa-numitul "prea plin", care este o retentie cronica ignorata mult timp; asta inseamna ca vezica nu se goleste niciodata complet, raman cantitati mai mari de 200 ml dupa urinari, ceea ce face ca, atunci cand se umple foarte mult, sa "dea pe afara". Pierderile de acest gen apar mai ales noaptea. Acest "prea plin" poate sa apara si la femei, dar mult mai rar.DiagnosticDiagnosticul de incontinenta vezicala este in principal clinic, bazat mai ales pe anamneza. Stabilirea exacta a tipului de incontinenta si a etiologiei presupune investigatii paraclinice: Analize de laborator:sumar de urina, urocultura, citologie urinara, uree, creatinina. Studii imagistice:ultrasonografie pelvina, cistograma, rezonanta magnetica nucleara. Teste:jurnalul mictional, testul tamponului (cantarirea tamponului care colecteaza urina), testul Q-tip (amploarea mobilizarii unui mic tampon inserat in uretra prin cresterea voluntara a presiunii intraabdominale indica o eventuala hipermobilitate uretrala), testul tusei etc. Studii fiziologice:evaluarea volumului rezidual postmictional, masurarea fluxului urinar, cistouretrograma, studiul presiune-flux urinar, studiu electromiografic, uretrocistoscopie.Tipuri1)Incontinenta de efortapare in conditiile unei cresteri bruste a presiunii intraabdominale in lipsa unei contractii neinhibate a detrusorului; colul vezical prezinta o rezistenta redusa la flux. Cea mai frecventa cauza de incontinenta de efort este hipermobilitatea uretrei datorata unui suport anatomic perineal slab. Tratamentul optim al incontinentei de stres este reprezentat de fizioterapia musculaturii perineale, aplicarea de dispozitive antiincontinenta si/sau interventia chirurgicala.2)Incontinenta imperioasa- numita si vezica neurologica, reprezinta o pierdere involuntara de urina datorata unei hiperactivitati a detrusorului vezical. (Incontinenta urinara si hiperactivitatea vezicala se pot presupune una pe alta, dar nu sunt notiuni sinonime). Acesta hiperactivitate poate avea drept cauza o miopatie si/sau o neuropatie a detrusorului. De multe ori incontinenta imperioasa este idiopata. Acest tip de incontinenta poate fi tratata prin modificari de dieta si comportament, exercitii ale musculaturii pelvine si/sau administrare de medicamente si unele interventii chirurgicale.3)Incontinenta mixtaeste o combinatie intre incontinenta de efort si cea imperioasa. Colul vezical este slab si detrusorul este hiperactiv. Cel mai frecvent se intalneste o uretra hipermobila si un detrusor instabil. Incontinenta mixta necesita de obicei terapie anticolinergica si chirurgicala. Incontinenta prin prea plin apare datorita distensiei excesive a detrusorului vezical, prin boli obstructive la nivelul colului vezical, detrusor aton, sau afectare neurologica a detrusorului.4)Incontinenta urinara prin prea-plineste prezenta in special la barbati, aceasta forma de incontinenta este urmarea unei retentii urinare cronice care mentine vezica plina. Totusi, incontinenta prin prea-plin nu se manifesta decat in timpul noptii deoarece pacientul isi pastreaza complet controlul asupra vezicii in starea de veghe. Cauza poate fi o afectiune a prostatei care comprima uretra, sau leziuni neurologice senzoriale asociate diabetului (neuropatie periferica diabetica).5)Incontinenta totala- este vorba despre o incontinenta cu emisie continua de urina, atat ziua cat si noaptea. Controlul voluntar asupra urinei lipseste complet. Incontinenta urinara totala poate fi cauzata de o malformatie congenitala. Totusi, ea este cel mai adesea consecinta unor leziuni fizice ce survin indeosebi in urmatoarele situatii: nastere, accidente care afecteaza bazinul sau coloana vertebrala, unele interventii chirurgicale, unele boli ale sistemului nervos.6)Enurezisuleste forma de incontinenta ce se manifesta noaptea si afecteaza copiii cu varsta peste 6 ani. Enurezisul se poate explica prin lipsa maturitatii vezico-sfincteriene.La femeiIn general se apreciaza ca intre 10-12% dintre femei sufera regulat de incontinenta urinara cu o prevalenta mult mai mare la anumite grupuri de varsta. Cea mai frecventa forma de incontinenta urinara la femei este incontinenta urinara de efort. Este urmata de incontinenta imperioasa, iar multe femei sufera de ambele forme de incontinenta avand simptome combinate.Cand o femeie se prezinta cu simptome de incontinenta urinara este foarte important sa excludem alta patologie inainte de a pune diagnosticul de incontinenta urinara de efort, incontinenta imperioasa sau incontinenta mixta. Aceasta trebuie sa cuprinda un istoric medical pentru depistarea traumatismelor craniene, cervicale sau dorsale, afectiuni relevante ca de ex. diabetul, sportul si activitatea fizica, paritatea, antecedente familiale si o analiza a simptomatologiei urinare si examinarea fizica.Examenul fizic trebuie sa excluda constipatia, prolapsul, formatiuni tumorale pelviene, fistula si leziuni determinate de sarcina, nastere, proceduri chirurgicale sau traumatisme anterioare. Simptomele neurologice si starea mentala trebuie evaluate in cazul traumatismelor cerebrale, scleroza multipla, boala Parkinson, Alzheimer etc.Incontinenta urinara de efort descrie pierderea involuntara de urina la efort sau exercitii, la stranut sau la tuse. Aceste pierderi sunt de obicei in cantitate mica, dar uneori pot fi semnificative.La barbatiStigmatul asociat cu incontinenta urinara face ca, frecvent, barbatul sa nu ceara ajutor medical, afectiunea fiind mult mai frecventa decat se crede, desi prevalenta este mai mica decat la femeie. Pot fi afectati barbati de toate varstele.Incidenta incontinentei la barbatii de 50 de ani este mai mica comparativ cu femeile de aceeasi varsta. Prevalenta la barbati creste cu varsta. Totusi, nu este pur si simplu in functie de varsta, ci este legata direct de alte boli precum hipertrofia de prostata, cancerul de prostata si afectiuni neurologice precum scleroza multipla, boala Parkinson si Alzheimer. Intr-o masura mai mica, incidenta diabetului si obezitatea precum si alti factori de risc cresc incidenta incontinentei urinare la barbati.Incontinenta la barbat poate fi impartita in grupe de simptome care pot fi utile la evaluare. Barbatii cu scurgeri postmictionale pot fi ajutati prin exercitiile pentru musculatura planseului pelvian si mulgerea uretrei. Incontinenta urinara de efort este observata mai ales dupa chirurgia prostatei, iar incontinenta imperioasa adesea implica cresterea in volum a prostatei sau hipertrofia benigna a prostatei, obstructia sau alte interventii chirurgicale precum rezectia colo-rectala.Incontinenta urinara de efort la barbati apare in general dupa chirurgia prostatei, desi apare si in alte situatii, si se manifesta prin pierdere involuntara de urina la eforturi precum tusea, alergatul, saritul etc. Acestea difera in functie de fiecare barbat. Unii vor prezenta numai sporadic mici pierderi de urina, posibil pe termen scurt, pe cand altii pot prezenta pierderi constante si pe termen lung. Multi vor recupera complet continenta datorita tratamentului adecvat.TratamentTratamentul incontinentei urinare este complex, complicat si de multe ori dezamagitor, mai ales in cazurile insuficient evaluate. Pe langa terapia medicamentoasa, exista numeroase alte tipuri de abordare terapeutica, de la metode paliative, protetice, educative, comportamentale, pana la metode chirurgicale, dispozitive implantabile etc.Exista patru stadii importante ale incontinentei urinare: Stadiul 0- nu exista semne clinice; Stadiul 1- se pierde urina la efort, iar baza vezicii urinare coboara cu mai putin de 2cm fata de marginea superioara a oaselor pubiene; Stadiul 2- vezica urinara coboara cu mai mult de 2 cm, se pierde in continuare urina la efort; Stadiul 3- se pierde urina in repaus (deficienta sfincteriana intrinseca).Cea mai importanta etapa in tratarea incontinentei urinare consta in suspendarea si suportul segmentului vezicouretral cat mai aproape de pozitia lui initiala. Acest lucru poate fi obtinut prin interventie chirurgicala. In special in randul femeilor, tratamentul poate fi si unul medicamentos.Metodele terapeutice cuprind produsi absorbanti, dispozitive de contentie, cateterizari urinare, dieta, exercitii fizice (exercitiile Kegel), tehnici chirurgicale, administrare de medicamente. Sunt utile cateva clase: medicamentele alfa-adrenergice (pseudoefedrina), anticolinergice (diciclomina, hiosciamina, propantelina), spasmolitice (darifenacina, solifenacina, oxibutinina, tolterodina L-tartrat, trospium), antidepresivele triciclice (imipramina, amitriptilina), estrogenii conjugati.DietaEliminarea din alimentatie a substantelor care determina sau accentueaza simptomele de incontinenta pot ameliora si chiar vindeca suferinta. In mancare trebuie interzisa utilizarea de sosuri iuti, piper, ardei iute, curry, mustar; pH-ul acid din urina, determinat de citrice, contribuie la accentuarea simptomatologiei la fel ca si dulciurile care contin ciocolata. Bauturile care contin cofeina (cafea, ciocolata, ceai, cola, chiar si cafeaua decofeinizata), sucurile acide, cele din citrice, determina accentuarea simptomatologiei si trebuie interzise. Important este si volumul de lichid, atat in exces (placerea gustului, apa pentru regimuri de slabire), cat si restrictia din teama de a scapa urina (pe langa riscul, real, de deshidratare, urina concentrata accentueaza incontinenta imperioasa). La pacientii cu enurezis nocturn este indicata abtinerea de la lichide seara si uneori desmopresina (DDAVP, Stimate, Minirin).Exercitii anti-incontinentaSlabirea musculaturii planseului pelvin (levator ani) duce la prolaps pelvin si incontinenta de efort. Pentru tonifierea acestei musculaturi pacientul trebuie invatat sa practiceexercitiile Kegel, care duc la intarirea sfincterului urinar extern. Beneficiaza cel mai mult pacientele mai tinere, care reusesc sa-si identifice muschii levatori (contractarea in timpul exercitiilor, a musculaturii fesiere si a peretelui abdominal, este o greseala). Dupa un antrenament de 3-4 saptamani se inregistreaza ameliorari subiective si spatierea mictiunilor la 3-4 ore.Terapia de biofeedbackeste o forma de reabilitare a musculaturii planseului pelvin pentru pacientii cu dificultati in identificarea muschilor respectivi (electrozi care se plaseaza in vagin/rect si pe abdomen si care semnaleaza contractia corecta).Electrostimulareaaduce, in plus fata de terapia de feedback, stimuli electrici nedurerosi care produc contractia sfincterului uretral extern si alevator ani inhibarea contractiei vezicii. "Antrenamentul" vezicii este o metoda de autoeducare, de re-constientizare a procesului mictiunii, combinand strategii de distragere si relaxare, dieta, conduse de personal cu experienta si aplicabil in general femeilor tinere.ChirurgieTerapiile chirurgicale pentru incontinenta de efort presupun proceduri de crestere a rezistentei uretrale: suspendarea vezicii urinare, refacerea planseului perineal (periuretral, pubavaginal), sfincterul urinar artificial. In incontinenta imperioasa se incearca cresterea capacitatii si compliantei vezicale: modularea nervilor sacrali, injectare de toxina botulinica, augmentare vezicala.MedicamenteTerapia medicamentoasa in incontinenta vezicala presupune cresterea tonusului colului vezical (stimulare directa, stimularea receptorilor alfa-adrenergici din sfincterul intern) si relaxarea musculaturii netede a vezicii urinare. Principalele categorii de medicamente utilizate sunt substantele alfa-adrenergice, anticolinergice, antispastice, antidepresivele triciclice (ATC) si estrogenii.Medicamentele alfa-adrenergiceactioneaza prin stimularea numerosilor receptori de la nivelul colului vezical - pseudo-efedrina hidroclorid (Decofed, Efidac, Sudafed, Suphedrine, Triaminic etc.). Desi are ca principala indicatie terapeutica congestia nazala, are si un efect adjuvant important in tratamentul incontinentei vezicale. Se administreaza in doze de 60 mg po qid sau 120 mg po bid. Principalele contraindicatii sunt glaucomul cu unghi inchis, traumatismul cranian, hemoragiile cerebrale; se recomanda precautie in caz de boli cardiovasculare, hipertrofie de prostata, diabet zaharat; propranololul, IMAO, alte simpatomimetice pot agrava reactiile adverse ale pseudoefedrinei.Medicamentele anticolinergicereprezinta o terapie de prima linie in incontinenta imperioasa la femei, inhiband contractiile involuntare ale detrusorului vezical. Amelioreaza frecventa urinarilor, incontinenta de stres, enurezisul nocturn. Profilul terapeutic si al reactiilor adverse (tulburari de vedere, uscaciunea mucoaselor, tahiaritmii, ameteli, rush, confuzie, retentie acuta de urina, hipertermie) este aproximativ similar pentru diferite substante din aceasta clasa. Sunt contraindicate in miastenia gravis, glaucom cu unghi inchis, alaptat, colite ulcerohemoragice, ocluzii intestinale, obstructii la nivelul tractului urinar. Trebuie administrate cu prudenta la pacientii cu disfunctie hepatica, renala, hipertiroidie, HTA. Efectele sunt potentate de antihistaminice, fenotiazine, ADT, IMAO, haloperidol. Diciclomin hidroclorid (Bentyl) se mai admi-nistreaza in durerile colicative intestinale; 10-20 mg po tid. Hiosciamin sulfat (Levbid, Levsin, Cystopaz) 0,125 mg po q4h, 375 mg po bid. Propantelina (Pro-Banthine, Propantelina), prototip pentru substantele anticolinergice, blocheaza acetilcolina la nivelul receptorilor parasimpatici postganglionari; 15 mg po tid/qid.Medicamentele antispasticeprin actiunea directa de relaxare asupra musculaturii netede vezicale determina cresterea capa-citatii vezicale si amelioreaza eficient sau chiar rezolva incontinenta imperioasa. Efectele adverse sunt asemanatoare cu cele ale anticolinergicelor. De asemenea, pot determina confuzie, tulburari de atentie, interferand cu activitatile ce impun concentrare, coordonare fizica. Darifenacin (Enablex) este un antagonist competitiv al receptorilor muscarinici cu o afinitate crescuta pentru receptorii M3 de la nivelul vezicii urinare, tractului digestiv, glandelor salivare si al corpului ciliar. Clearance-ul este crescut de ketoconazol, macro-lide, ritonavir; efectul toxic este potentat de anticolinergice, antihistamince. La randul ei, scade indexul terapeutic al flecainidei, unele ADC, midazolam, digoxin. Doza initiala este de 7,5 mg po qd, apoi 15 mg qd. Este contraindicat in insuficenta hepatica severa, glaucomul cu unghi inchis, retentia acuta de urina, staza gastrica.Solifenacin (VesiCARE), de asemenea antagonist competitiv muscarinic, determina relaxarea musculaturii netede vezicale, ceea ce il face indicat in terapia incontinentei imperioase, a "vezicii hiperreactive". 5 mg po qd, apoi 10 mg po qd. Are interactiuni medicamentoase similare cu darifenacina, in plus poate creste riscul proaritmic la medicamentele ce lungesc intervalul QT (sotalol, moxifloxacin, tioridazin).Oxibutinin (Ditropan), cu acelasi efect de relaxare a musculaturii netede vezicale, poseda in plus un oarecare efect anestezic local asupra vezicii reactive. In plus, beneficiaza de un sistem inovativ de livrare a substantei (oral osmotic delivery system - OROS) ce permite eliberarea constanta a substantei in 24 ore. Evita primul pasaj hepatic si astfel citocromii P450 si inductorii acestei enzime; are o eficienta clinica foarte buna si reactii adverse minime, similare clasei. Este contraindicat in glaucomul cu unghi inchis, miastenia gravis, colite ulceroase, megacolon toxic. 5-15 mg po qd (formele cu eliberare imediata se administreaza 2,5-5 mg po tid).Tolderodin (Detrol), fata de celelalte anticolinergice, are o selectivitate crescuta pentru receptorii muscarinici vezicali si o activitate si o afinitate minime pentru receptorii altor neurotransmitatori. Se administreaza 2 mg po bid sau 4 mg po qd, formele retard. Dozele trebuie diminuate in caz de disfunctii renale, hepatice si in cazul asocierii de macrolide sau antifungice. Trospium (Sanctura), produs cuaternar de amoniu cu efect antimuscarinic, antispastic; 20 mg po bid; alimentele grase scad absorbtia; substantele care scad secetia tubulara (digoxin, procainamida, pancuronium, vancomicina, metformin) pot sa scada eliminarea trospiumului.Antidepresivele tricicliceau ca efect principal cresterea nivelului norepinefrinei si a serotoninei, fiind utilizate in tratarea depresiilor majore. In plus, ADT au si un efect anticolinergic si de relaxare directa a musculaturii vezicale. Imipramina (Antideprin, Tofranil) creste capacitatea vezicala prin scaderea contractilitatii vezicale si cresterea tonusului la nivelul colului vezical (efect alfa-adrenergic pe col si antispastic pe detrusor). De asemenea, mai are un efect anestezic local asupra mucoasei vezicale. 10-50 mg po qd/tid. Este contraindicat in glaucom, IMA, in cazul administrarii recente de IMAO, fluoxetin. Potenteaza actiunea simpatomimeticelor si scade efectul antihipertensiv al clonidinei. Se recomanda prudenta in bolile cardiace, tulburari de conducere, epilepsie, hipertiroidie.Amitriptilina (Elavil, Equili-brin, Laroxzl), ADT cu proprietati sedative, creste nivelele circulante ale noradrenalinei si serotoninei prin inhibarea recaptarii lor la nivelul terminatiilor nervoase. Este ineficienta in incontinenta imperioasa, dar are o indicatie foarte buna la pacientele cu disfunctie a musculaturii perineale scazand simptomatologia mictionala. Este bine to-lerata. Se administreaza ince-pand cu doze de 10 mg/zi crescandu-se progresiv pana la maxim 150 mg/zi, pana la ameliorare simptomatica sau pana la aparitia efectelor adverse. Contraindicata in caz de aritmii, epilepsii, glaucom, administrare recenta de IMAO. Nivelul amitriptilinei poate fi crescut de chinidina, cimetidina.Estrogenii conjugati (Premarin, Estrace)cresc tonusul musculaturii uretrale prin efectul up-regu-lator pe care il au asupra receptorilor alfa-adrenergici din zona, imbunatatesc tonusului musculaturii perineale, amelioreaza functia sfincterului intrinsec. La femeile in postmenopauza cu incontinenta medie-moderata, suplimentarea de estrogeni pare sa fie cea mai eficienta abordare terapeutica. Raspund la estrogeni incontinentele de stres si mixte. Se administreaza oral sau vaginal. Pentru a evita hipersti-mularea uterului, se admi-nistreaza ciclic (21 zile si apoi 7 zile pauza). Nu este recomandata administrarea de rutina la femeile in premenopauza. Cea mai buna indicatie o au femeile in postmenopauza cu incontinenta si histerectomie. Pentru cele cu uter intact se recomanda terapii cu doze mici, de scurta durata si monitorizare frecventa. Este contraindicata administrarea estrogenilor in caz de sarcina, neoplasm mamar, tromboflebita, boala trombo-embo-lica. Doza medie este de 0,625 mg/zi.

PATOLOGIA RENALA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA Parametrii functiilor renale se diminueaza progresiv cu varsta. Dupa 50 de ani, deficitul functional ajunge la 35-40 % fata de valorile varstei adulte. Scad filtratul glomerular, fluxul plasmatic renal eficace, fractiunea filtrata, capacitatea maxima de excretie tubulara. Excretia si reabsorbtia tubulara sunt de asemenea influentate. Reabsorbtia glucozei scade de la 350 mg/minut cat este la 25 de ani, la 220 mg/minut la 85 de ani. Reabsorbtia tubulara a apei nu sufera modificari importante, in schimb excretia de Ca2+ Na+, K+, Mg2+, se reduce progresiv. In ciuda importantelor modificari morfo-functionale, posibilitatile adaptative renale se mentin si la longevivi.Infectiile tractului urinar Infectiile tractului urinar se definesc prin prezenta bacteriuriei semnificative cu leziuni ale tractului urinar la diferite nivele, cu sau fara manifestari clinice, in conditiile examinarii urinei imediat dupa colectarea ei. Bacteriuria este apreciata ca fiind semnificativa in cazul unui titru de 100000 microorganisme/ml de urina. Infectiile tractului urinar pot fi complicate si necomplicate.1. cele necomplicate - se dezvolta in lipsa anomaliilor functionale si anatomice ale cailor urinare si rinichi, in urma unor manopere urologice recente sau a unor interventii chirurgicale.2. iar cele complicate - apar pe fondul litiazei urinare, anomaliilor congenitale renale sau a cailor urinare, in contextul disfunctiilor vezicale neurologice, adenomului do prostata sau a altor factori obstructivi, sau dupa efectuarea unor investigatii instrumentale urologice. Cauzele infectiilor tractului urinar:1. microorganisme patogene ca: Echerichia coli (80 %), cel mai des intalnit germen la varstnici, Proteus, Pseudomonas, Klebsiella, Enterobacter, Staphylococcus (saprophyticus, aureus) -5-15%;2. manopere instrumentale urologice;3. aport insuficient de lichide, care deregleaza ritmicitatea mictiunilor si golirea vezicii urinare;4. obstructia cailor urinare;5. disfunctia neurogena a vezicii urinare;6. incontinenta urinara, golirea insuficienta a vezicii, scaderea diurezei, diabetul zaharat ( glicozuria fiind un mediu de cultura prielnic infectiilor urinara), scaderea imunitatii. Infectiile tractului urinar intraspitalicesti (se dezvolta dupa 48 ore de tratament in stationar), infectiile nozocomiale avand o evolutie mai grava si sunt provocate de specii bacteriene rezistente la multe dintre preparatele antibacteriene. Sexul feminin este mai predispis la infectiile tractului urinar, datorita unor factori predispozanti:uretra scurta, deschiderea orificiului uretral in vagin, unde salasluieste o flora abundenta polimorfa, care poate patrunde in uretra in timpul actului sexual sau a unei igiene precare; Semne si simptome1. polakiurie; disurie; mictiuni imperioase; jet urinar fortat, intrerupt, lent; usturime postmictionala; hematurie; disconfort suprapubian, durere suprapubiana in cistite; durere suprapubiana, perineala, lombo-sacrala in prostatite (e necesar tuseu rectal); dureri uretrale la mictiune, inflamatia meatului uretral, eliminari;2. aparitia simptomelor sistemice (afectarea starii generale, febra), dureri lombare, puncte costo-vertebrale dureroase - semne caracteristice pielonefritei. Educatia pacientului de catre cadrul medical, cuprinde:1. asigurarea igienei personale, inclusiv a regiunii perineale;2. asanarea focarelor infectioasc ginecologice sau altor focare cronice infectioase;3. tratamentul bolilor intestinale, combaterea coprostazei;4. cunoasterea importantei fluxului urinar adecvat si golirea ritmica a vezicii urinare in eradicarea infectiei;5. dietoterapie - limitarea produselor picante, aport abundent de lichide (cate l litru in 2-3 ore) pentru urinari frecvente. Complicatii posibile - pielonefrite acute sau cronice, septicemii, artrite reactive, dereglari sexuale, incontinenta de urina.Incontinenta urinara Incontinenta urinara este "pierderea de urina pe cale naturala la timp nepotrivit si in loc nepotrivit", scurgerea involuntara si inconstienta a urinii. Aceasta arata ca rezervorul vezical isi pierde capacitatea de inmagazinare a urinii, iar aceasta curge necontrolat, imposibil de stapanit, in repaus sau la efort, complet sau incomplet. Incontinenta urinara determina probleme de sanatate sau sociale. Desi este o problema care nu este de obicei discutata cu medicul, ea afecteaza aproape jumatate din femeile tinere sau de varsta mijlocie, iar frecventa ei creste cu varsta. La barbati, incontinenta urinara este asociata hipertrofiei benigne sau maligne de prostata. Mai putem defini incontinenta ca pierderea controlului constient si voluntar al continentei urinare sau ca pe o pierdere involuntara, temporara sau permanenta, de urina. Conform statisticilor, peste 15 % dintre varstnici au aceasta problema. Incontinenta urinara poate fi tranzitorie si cronica. Cea tranzitorie este determinata de cauze reversibile: infectii urinare, vaginite si uretrite atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative, decongestionante nazale cu efedrina) alcoolul, unele boli (insuficienta cardiaca,insuficientavenoasa),constipatia. Dintre cauzele incontinentei urinare cronice, cea mai frecventa la varstnici este tulburarea de contractie a muschiului vezicii urinare, secundara unor afectiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer), sau altele (cistite, cancere vezicale, obstructie uretrala). Incontinenta urinara de stres este a doua cauza de incontinenta la femeile varstnice si consta in pierderea de urina prin manevre ce cresc presiunea intraabdominala (tuse, stranut, ridicatul de grutati) fiind o consecinta a slabirii planseului pelvin prin imbatraniri si nasteri multiple. La barbati principala cauza a pierderii de urina o constituie afectiunile prostatei (adenomul sau cancerul de prostata). In 5 % dintre cazuri incontinenta urinara este secundara neuropatiei diabetice, deficitului de vitamina B12 sau este idiopatica. La toate aceste cauze se adauga modificarile fiziologice de varsta (scaderea capacitatii vezicii urinare, cresterea eliminarii lichidelor consumate ziua in timpul noptii). Mobilitatea redusa a varstnicului, tulburarile de mers, pierderea echilibrului contribuie la aparitia incontinentei urinare. Consecinte ale acestei afectiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceratii, micoze, infectii urinare), psihosociale (jena, izolare sociala, depresie), economice (deseori se ajunge la spitalizarea batranilor cu costuri foarte mari). Varstnicul cu incontenenta urinara trebuie sa se prezinte la aparitia primelor simptome la medic. Identificarea cauzei determina o anumita conduita terapeutica. Tratarea infectiilor urinare prin antibiotice, atrofiei vaginale prin terapie hormonala, eliminarea unor medicamente, tratamentul constipatiei pot rezolva aceasta problema. In incontinenta urinara de stres alaturi de modificarea stilului de viata (scaderea greutatii corporale la obezi, oprirea fumatului, exercitii de intarire a planseului pelvian), tratamentul factorilor precipitanti (tuse, vaginite), un rol important il au tratamentele farmacologice si chirurgicale. Pentru incontinentele urinare care nu au raspuns la aceste masuri un rol major il are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite intervale de timp, reducerea consumului de lichide dupa ora 18.00 (fara insa sa-si restrictioneze consumul de lichide in cursul zilei), golirea vezicii urinare inainte de culcare, au un efect benefic. Toaleta locala riguroasa previne aparitia infectiilor bacteriene, micotice, leziunilor. Purtarea condoamelor, tampoanelor, pampersilor, montarea sondelor urinare temporar sau definitiv devin necesare in incontinentele urinare refractare la masurile terapeutice. Incontinenta urinara este o problema delicata si grava prin consecintele sale putand duce la izolarea varstnicului si dependenta sa de casa. Prezentarea in timp util la medic determina tratarea si deseori vindecarea acestei afectiuni. In situatia persoanelor cu incontinenta urinara refractara la tratament, pierderea necontrolata a urinei genereaza probleme serioase de ingrijire curenta: miros neplacut pentru anturaj, schimbarea frecventa a lenjeriei sau utilizarea unor absorbante speciale costisitoare, precum si riscul aparitiei escarelor sacrate in conditiile in care acest important punct de sprijin este asezat pe un asternut umed in permanenta. in trecutul nu prea indepartat, ingrijirea acestor persoane, era foarte greu de realizat, din cauza dificultatilor tehnice la indemana pentru realizarea unui drenaj (scurgeri) al urinei din vezica urinara prin uretra la exterior, intr-un sistem inchis, etans. Progresele tehnologiei medicale, ne-au pus la indemana mijloace pe cat de simple pe atat de eficiente pentru ajutorarea acestor pacienti, reusindu-se pentru multi dintre ei o reintegrare aproape completa in viata familiala si sociala. Mai simplu spus, un om cu incontinenta urinara nu trebuie sa se mai simta jenat si complexat in fata prietenilor care-l viziteaza, din cauza mirosului neplacut de urina, pentru ca acest inconvenient este astazi usor de evitat printr-un mijloc devenit curent in practica medicala - sonda vezicala zisa 'a demeure' (sonda lasata pe loc). Purtatorul acestei sonde se poate deplasa si poate desfasura orice activitate in limita posibilitatilor lui motorii. Sonda urinara trebuie montata de catre un medic sau un cadru mediu cu experienta in efectuarea acestei manevre si in conditii perfecte de igiena (asepsie): igiena riguroasa a regiunii uro-genitale, folosirea de: manusi sterile, sonda Foley sterila, pungi colectoare. Ingrijirea persoanaei cu sonda 'a demeure' presupune:1. Schimbarea obligatorie a sondei o data pe luna;2. Inainte de extragerea sondei se injecteaza in vezica o fiola de gentamicina 80 mg sau 100 ml solutie apoasa de clorhexidin 0,02%, lasata in vezica timp de 30 minute;3. Daca apar semnele unei infectii urinare (febra, frisoane, usturimi) este indicat tratamentul cu antibiotice (la indicatia medicului) de tipul norfloxacin, gentamicina sau biseptol. Daca simptomele nu cedeaza dupa 3 zile de tratament, trebuie schimbata sonda;4. Trebuie scoasa sonda cand nu mai functioneaza: exista urina in vezica, dar nu se evacueaza pe sonda din diverse motive (sonda nu este in vezica, sonda este obstruata); cand pe sonda se scurge sange; cand exista semnele unei infectii urinare severe;5. Purtatorul sondei urinare va fi incurajat sa consume cantitati cat mai mari de lichide (minim 3 litri pe zi), mai ales ca sunt indepartate neajunsurile incontinentei. Trebuie mentionat ca sonda urinara 'a demeure' aduce nu doar un confort fiziologic, dar are un impact psihologic extrem de pozitiv, redandu-i pacientului increderea prin eliberarea de neplacerile cauzate de incontinenta. Cateterele uretrovezicale sunt de multe ori o solutie comoda, in cazul bolnavilor cu incontinenta urinara sau retentie de urina. Instalarea unei sonde vezicale a demeure are insa marele dezavantaj ca poate duce rapid (uneori in cateva zile) la aparitia bacteriuriei, mai ales la bolnavii spitalizati. Din bolnavii sondati si spitalizati, 32 % dezvolta bacteriurie si cu timpul toti bolnavii cu catetere urinare mentinute prelungit dezvolta bacteriurie. Factorii predispozanti, privind infectia urinara la bolnavii cu cateter, sunt: sondajul prelungit peste 7 zile, insertia cateterului dupa 6 zile de spitalizare, tratamentul anterior cu antibiotice, mediul de spitalizare, sistemul de drenaj, nerespectarea conditiilor de asepsie la efectuarea tehnicii de catre medic sau asistenta medicala. Desi, in majoritatea cazurilor, bacteriuria la bolnavii sondati ramane asimptomatica, poate produce totusi manifestari clinice, unele fiind legate de complicatii locale (epididimite, prostatite, pielonefrita cronica) sau chiar complicatii sistemice severe (sepsis, endocardite, soc septic). Astfel, intr-un studiu, s-a demonstrat o afectare a parenchimului renal la 38 % din bolnavii cu cateter vezical, la care, majoritatea deceselor au fost legate de bacteriemii cu punct de plecare urinar. Diferitele tipuri de cateterism urinar au risc de infectie diferit. Se pot considera 3 tipuri de cateterism:1. Cateterismul uretral de scurta durata (30 zile), cel mai frecvent folosit (monitorizari de diureza, postchirurgical, in retentia acuta de urina), prezinta un risc mic al infectiei (5 % pe zi); numai 10-30 % dintre acesti bolnavi fac bacteriurie.2. Cateterismul uretral pe termen lung (in retentia cronica de urina), prezinta un risc maxim de bacteriurie (100 %).3. Cateterismul intermitent (folosit in vezica neurogena) are initial un risc de infectie scazut, care creste insa cu numarul cateterismelor (1- 3 % pe cateterism). Orice cateter reprezinta un corp strain, care produce inflamatie mecanica si chimica la nivelul mucoasei uretrale sau vezicii urinare. De asemenea, tubul cateterului ofera atat in portiunea luminala, cat si in portiunea endogena, o suprafata care permite bacteriilor sa se multiplice, generand un 'biofilm' protector fata de mijloacele de aparare ale organismului si chiar fata de actiunea antibioticelor. Germenii implicati in aceste infectii au de obicei origine exogena (din mediul de spital) si poseda de multe ori adezine specifice pentru fixarea pe epiteliul urinar endogen. Izolarea la bolnavii cateterizati a anumitor germeni ca Serratia marcescens sau Pseudomonas cepacia, care nu colonizeaza in mod normal intestinul, sugereaza sursa exogena de infectie, spre deosebire de izolarea altor germeni, ca E. coli, Proteus, Enterococcus, alte specii de Pseudomonas, Enterobacter, Klebsiella, Candida.Infectiile urinare la bolnavii cu cateterism urinar se pot produce pe 2 cai:

1. prin ascensiunea extraluminala (de-a lungul suprafetei externe a cateterului) a germenilor endogeni din mucoasa uretrala;2. prin ascensiunea intraluminala a germenilor exogeni (catetere nesterilizate) sau prin ascensiunea intraluminala a germenilor endogeni, proveniti din portiunea distala a uretrei (introdusi in momentul instalarii cateterului). In cateterismul intermitent, germenii care pot fi introdusi intermitent in vezica pot persista din cauza golirii incomplete a acesteia (vezica neurogena). La bolnavii cu cateter urinar, infectia urinara se produce ascendent, in special cu bacili gramnegativi (Enterobacteriaceae), in principal Escherichia coli si mai rar cu coci (Staphylococus epidermidis, enterococi) sau cu fungi (atunci cand sunt folosite antibiotice). Cu timpul, etiologia devine polimicrobiana, iar germenii capata rezistenta la antibiotice. Cel mai mare risc il prezinta germenii, care pot produce frecvent bacteriemie postbacteriurie, si anume: E. coli, Enterococcus, Psedomonas aeruginosa. Etiologia infectiei urinare se modifica, in functie de durata cateterismului si acest lucru trebuie sa influenteze optiunea terapeutica. La bolnavii cu cateterism de scurta durata, se produc in general bacteriurii asimptomatice, iar flora este monomicrobiana. Germenii cel mai frecvent intalniti sunt : E. coli, Ps. aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia marcescens, Staph. epidermidis, Enterococus. La bolnavii cu cateterism de lunga durata, se produc infectii urinare polimicrobiene, care stau la baza altor complicatii sau sunt intretinute de acestea (obstructii , litiaza, infectii periurinare, insuficienta renala, neoplasm al vezicii urinare). Germenii cel mai frecvent intalniti sunt E.coli si Providencia stuartii. Se mai pot intalni: stafilococi coagulazonegativi, Ps.aeruginosa, Proteus mirabilis, Morganella morganii, Acinetobacter si uneori fungi. In practica, cel mai frecvent fung care este izolat este Candida albicans. Se considera ca o candidurie >10 000/ml poate sa aiba o semnificatie patologica. Totusi, la bolnavii cu sonda a demeure, candiduriile superioare sau egale cu 100 000 /ml pot fi obisnuite si fara valoare patologica. Candiduria asimptomatica sugereaza de obicei o contaminare, in timp ce infectiile urinare fungice sunt insotite de simptomatologie urinara. Sonda "a demeure' trebuie pe cat posibil evitata. Aceasta combate retentia de urina sau inconvenimentul incontinentei urinare, dar prezinta mari riscuri. Se poate justifica la batrani cu scurta durata de viata (accidente vasculare cerebrale, boala Alzheimer), daca amelioreaza suferinta. Intretinerea corecta a sondei previne relativ infectia urinara si obstructia sondei. Irigatiile vezicale cu antibacteriene (Neomicina, Polimixina, Metenamin, Nitrofurantoin) au efect temporar. Impregnarea sondei cu antibiotice nu diminua riscul infectiilor.

Retentia de urina. Este o tulburare a mictiunii, frecventa varstei a treia, constand in imposibilitatea eliminarii urinei din vezica. Se insoteste de glob vezical si poate fi acuta sau cronica. Retentia acuta apare brusc si este pasagera. Dispare dupa tratament sau sondaj vezical. Retentia cronica apare la varstnici, datorita, in special, hipertrofiei de prostata. Retentia cronica de urina apare lent si progresiv, dupa o perioada de tulburari de mictiune (polakiurie, disurie). Se poate instala dupa o faza de retentie cronica incompleta. Complicatia obisnuita este infectia urinara, care poate favoriza formarea de calculi intraveziculari si care se poate propaga ascendent la rinichi si anexe. Pot aparea retentii acute de urina si in boli infectioase sau in stari toxice. Tratamentul consta in cateterism evacuator, cu o sonda de tip Foley cu carje. La femei se poate utiliza si o sonda metalica sau o sonda Nelaton corect sterilizata si manevrata. Cateterismul prezinta riscuri importante, de aceea bolnavii trebuie investigati preventiv. Printre medicamentele care pot perturba mictiunea enumeram: anticolinergicele, neurolepticele, anxioliticele, antihistaminicile si chiar unele siropuri de tuse cu atropina.Adenomul de prostata Adenomul de prostata este o afectiune frecventa a sexului masculin, intalnita intr-un procent de 20 % la barbati in jurul varstei de 40 de ani, 70 % la 60 de ani si 90 % la 80 de ani. Aceasta afectiune poate prezenta manifestari clinice evidente, specifice sau poate evolua multa vreme asimtomatic. Diagnosticul se stabileste pe baza unor semne clinice, care aduc de cele mai multe ori pacientul la medic, a tuseului rectal si a unor analize de laborator - antigenul specific prostatic (PSA), in anumite situatii fractiunea sa libera, free-PSA, examenul sumar de urina (pentru o posibila infectie urinara supraadaugata). Ca simptomatologie sugestiva, sunt de mentionat semne urinare iritative: nicturie (mictiuni nocturne), senzatie imperioasa de a urina, polakiurie, disurie; incontinenta si semne de obstructie: forta scazuta a jetului, jet ezitant, golire in doi timpi, efort la urinare. Tuseul rectal permite evaluarea dimensiunilor, formei si consistentei prostatei, palparea eventualilor noduli.Valoarea crescuta a PSA poate da informatii cu privire la evolutia adenomului de prostata, dar singura nu poate transa diagnosticul. Complicatiile adenomului de prostata sunt datorate accentuarii obstructiei cailor urinare, constand in retentie acuta de urina cu glob vezical, infectii la diferite niveluri ale tractului uro-genital (uretrite, cistite, pielonefrite, prostatite, epididimite), insuficienta renala progresiva. Pana de curand, chirurgia urologica reprezenta singura modalitate de abordare terapeutica realista a adenomului de prostata. Diversele tehnici chirurgicale utilizate sunt destul de laborioase, necesita o pregatire atenta a pacientului in perioada preparatorie, se soldeaza adeseori cu tulburari de dinamica sexuala, tulburari de ejaculare. Uneori, datorita conditiilor asociate, interventia chirurgicala poate sa fie contraindicata. In prezent, exista alternative medicale de tratament, aplicabile mai ales in tratamentul formelor usoare si medii ale acestei afectiuni. Aceasta presupune o mai mare implicare a retelei medicale primare in diagnosticul cat mai precoce (anamneza corecta, tuseu rectal, investigatii paraclinice) si orientarea terapeutica. Tratamentul medicamentos este reprezentat de doua clase de medicamente care se adreseaza celor doua tipuri de simptome, iritative sau obstructive: blocantele se adreseaza pacientilor cu simptomatologie moderat-severa. Acestea au o eficacitate superioara in adenoame de dimensiuni medii (sub 50 cm3), la care predomina fenomenele iritative. Scopul tratamentului este remisia simptomatologiei. Volumul prostatic nu este influentat de acesta. Toate -blocantele (tamsulosin, alfuzosin, doxazosin, terazosin) pot determina, mai mult sau mai putin, hipotensiune (efect despre care pacientul trebuie avertizat); inhibitorii de 5 reductaza (dutasterid sau finasterid) inhiba transformarea testosteronului in dihidrotestosteron (componenta activa asupra receptorilor adrenergici) si duce la diminuarea cu 20-30 % a volumului prostatic. Se adreseaza pacientilor cu simptomatologie moderat-severa, cu adenoame de peste 30-40 cm3. Tratamentul cu inhibitor de 5 reductaza duce la reducerea libidoului si, foarte important, scade nivelul PSA. De aceea este bine sa se recolteze PSA inainte de initierea tratamentului si sa se tina cont ca valoarea este fals diminuata pe parcursul tratamentului. Pacientul trebuie sa fie avertizat asupra faptului ca tratamentul medicamentos este de lunga durata, el durand toata viata sau pana cand se impune interventia chirurgicala. Tratamentul combinat -blocant - inhibitor de 5 reductaza pare a fi mai eficient decat monoterapia, insa este destul de costisitor. Extractele de plante nu pot fi recomandate pentru tratamentul adenomului de prostata. Pana acum nu sunt studii care sa le dovedeasca eficienta. Tratamentul chirurgical de prima linie este reprezentat de electrorezectia transuretrala a prostatei (TURP), care se adreseaza adenoamelor de pana la 60-70 cm3. De notat ca recidiva adenomatoasa este evaluata la 15 % dintre pacienti la 8 ani postoperator. Pentru adenoamele mai mari, indicatia este de adenomectomie transvezicala (chirurgie deschisa). Trebuie mentionat ca varianta chirurgicala este aleasa dupa principii medicale riguroase si nu este optiunea pacientului decat in foarte putine situatii. Alternative chirurgicale mai putin utilizate sunt: incizia transuretrala a prostatei (ITUP) pentru prostate sub 30 cm3; prostatectomia indusa cu laser (TULIP); divulsia prostatei cu balonet dilatator; montarea de proteze endoprostatice. Tratamentul chirurgical este indicat atunci cand sub tratament medicamentos pacientul prezinta: retentie completa de urina, repetat; reziduu vezical peste 100 ml; reziduu vezical infectat; infectii urinare repetate secundare adenomului; hematurie repetata de la nivelul adenomului; rasunet inalt al obstructiei subvezicale; litiaza sau diverticuli vezicali secundari adenomului.Educatia pacientului cu adenom de prostataAnumite schimbari ale stilului de viata pot adesea controla simptomele unei prostate marite si preveni agravarea bolii1. Limitare consumului de lichide seara -dupa ora 7 p.m. pentru a reduce nevoia de a merge la toaleta in timpul noptii. In mod particular, bauturile care contin cafeina cresc producerea de urina si pot cauza iritarea vezicii si agrava simptomele;2. Golire vezicii urinare- evitatare umplerii la maxim a vezicii urinare. Pacientul sa incerce sa urineze cat de mult poate de fiecare data cand merge la toaleta. Pentru anumiti barbatii, urinarea cu asezare pe toaleta este mai eficienta decat din picioare;3. Limitarea consumului de alcool. Alcoolul creste producerea de urina si irita vezica;4. Atentie la folosirea decongestionantelor nazale. Aceste medicamente pot cauza contractia muschiului care controleaza curgerea urinei din uretra (sfincterul uretral ) , facand urinarea si mai dificila;5. Evitarea inactivitatii fiziceInactivitatea produce retentie urinara. Chiar si efortul fizic moderat poate reduce problemele urinarare cauzate de marirea prostatei;6. Evitarea frigului si umiditatii. Vremea rece poate duce la retentie urinara si poate creste urinarea imperioasa.Cancerul de prostata Liga Romana de Cancer estimeaza ca in Romania sunt diagnosticate anual 177 de cazuri noi de cancer de prostata si ca aproximativ 7,3 % din barbati mor anual din aceasta cauza. Cancerul de prostata reprezinta a doua cauza de deces prin cancer dupa cancerul pulmonar. Cancerul de prostata este in principal o boala a persoanelor in varsta, si este rar diagnosticat inainte de 45 de ani. a creste rapid o data cu varsta, si global, trei sferturi din cazuri apar la barbatii peste varsta de 65 de ani. Si cum populatia lumii imbatraneste, cancerul de prostata va deveni o problema de sanatate extrem de importanta. Mecanismul specific care duce la aparitia cancerului de prostata este inca necunoscut dar au fost identificati anumiti factori de risc ca: varsta, prezenta bolii in familie, alimentatia bogata in carne rosie, grasimi si produse lactate. Antigenul specific prostatic (PSA) este cel mai bun instrument disponibil pentru detectarea cancerului de prostata in stadii precoce, deci curabile. Celulele prostatice neoplazice produc in exces aceasta proteina, determinand cresterea nivelului PSA in sange. Totusi metoda nu poate diferentia cresterile PSA datorate cancerului de cele de alte cauze cum ar fi infectiile sau ejacularea recenta. Cancerul de prostata evolueaza lent si fara simptomatologie in stadiile initiale. Semne de alarma pot fi dificultatea sau durerea la urinare, urinarea frecventa, mai ales nocturna, prezenta sangelui in urina sau sperma. Durerile lombare, toracice, pelviene sau la nivelul coapselor pot semnaliza ca a aparut diseminarea la nivelul coastelor, pelvisului sau altor oase. Toate aceste simptome pot totusi avea si alte cauze cum ar fi infectia sau adenomul de prostata sau cresterea de volum a prostatei, rezultat firesc al procesului de imbatranire. Medicul va suspecta prezenta cancerului de prostata daca la tuseul rectal va descoperi prezenta unui nodul sau a altor neregularitati prostatice, iar daca se verifica prezenta acestora va indica o biopsie. Societatea Americana de Cancer recomanda efectuarea anuala a tuseului rectal la barbatii peste 50 de ani si de asemenea efectuarea anuala a unui test PSA. Cancerele localizate pot fi tratate cu hormoni antitumorali sau medicamente citostatice, care reduc tumora prostatica si suprima capacitatea acesteia de metastazare. Anumite medicamente pot incetini evolutia cancerului dupa ce a depasit glanda prostata. In multe cazuri prostatectomia este frecvent asociata cu radioterapia. Totusi aceasta operatie poate determina impotenta si incontinenta urinara. O alternativa a acestui tratament este brahiterapia sau terapia cu implante radioactive, in care o sursa cu iod radioactiv este inserata in prostata. Procedeul, efectuat sub anestezie, protejeaza tesuturile sanatoase si invecinate si pare a fi la fel de eficient ca si interventia chirurgicala in stadiile precoce de cancer. La barbatii de peste 70 de ani boala progreseaza adesea atat de lent incat decesul e determinat de alte cauze inainte ca simptomele cancerului de prostata sa devina importante. Din acest motiv unii medici considera ca la pacientii din aceasta grupa de varsta se poate renunta la interventia chirurgicala sau la tratamente