Partea Adoua

8/17/2019 Partea Adoua

1/24

CAPITOLUL II Cele două sarcini pe care le implică întrebarea privitoare lafiinţă. Metoda cercetării i planul ei ! ". Analitica ontolo#ică a $ a s e i n%uluica scoatere în evidenţă a ori&ontului pentru o interpretare a sensului fiinţei în#enere Atunci cînd am caracteri&at sarcinile pe care le implică 'punerea(

întrebării privitoare la fiinţă) am arătat că este nevoie nu numai să stabilim careanume este fiinţarea ce trebuie să funcţione&e ca intero#at primordial) ci cădeopotrivă se cere ca modul de acces la această fiinţare să fie însuit i asi#uratîn c*ip e+plicit. ,%a lămurit care fiinţare anume urmea&ă să preia rolul principalîn întrebarea privitoare la fiinţă. -nsă cum trebuie să devină accesibilă aceastăfiinţare) $asein%ul) i cum poate fi ea) aa &icînd) pătrunsă cu privirea pentru a fiînţeleasă i e+plicitată Preeminenţa ontic%ontolo#ică pusă în lumină în ca&ul$asein%ului ar putea să acredite&e ideea că această fiinţare ar trebui să fie i una

dată primordial ontic%ontolo#ic) nu numai în sensul unei sesi&ări 'nemi/locite( afiinţării însei) ci i în sensul că felul ei de a fi ne este dat în prealabil în c*ip totatît de 'nemi/locit(. -ntr%adevăr) ontic vorbind) $asein%ul nu ne este doaraproape sau c*iar cel mai aproape 0 c*iar noi înine sîntem de fiecare datăacest $asein. Cu toate acestea) sau poate tocmai de aceea) el este) ontolo#icvorbind) ceea%ce%ne%este%cel%mai%departe. $esi#ur) ţine de fiinţa lui cea mai

proprie faptul de a avea o înţele#ere în privinţa ei i de a se afla de fiecare dată pe o anumită treaptă de e+plicitare a fiinţei sale. -nsă de aici nu re&ultă cîtui de

puţin că această e+plicitare preontolo#ică imediată a fiinţei proprii ar putea filuată ca fir călău&itor adecvat) ca i cum această înţele#ere a fiinţei ar trebui săia natere dintr%o meditaţie tematic ontolo#ică asupra constituţiei sale de fiinţăcelei mai proprii. $impotrivă) $asein%ul) potrivit unui fel de a fi care îi aparţine)are tendinţa să înţelea#ă fiinţa proprie pornind de la acea fiinţare la care) prinesenţa lui) el se raportea&ă în c*ip constant i în primă instanţă) pornind de la M.12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< 8= 'lume(. -n$asein%ul însui) i astfel în propria sa înţele#ere a fiinţei) se află ceea ce >8?@

vom evidenţia ca fiind refle+ul ontolo#ic al înţele#erii lumii asupra e+plicitării$asein%ului. $e aceea) preeminenţa ontic%ontolo#ică a $asein%ului este cea caree+plică de ce constituţia de fiinţă care îi e specifică 0 înţeleasă în sensul uneistructuri 'cate#oriale( care aparţine $asein%ului 0 îi rămîne acestuia acoperită.Ontic vorbind) $asein%ul îi este siei 'cel mai aproape() ontolo#ic îi e cel maideparte) preontolo#ic însă nu îi este străin. -n felul acesta se arată doar

provi&oriu că o interpretare a acestei fiinţări se află în faţa unor dificultăţispecifice) care îi au temeiul în felul de a fi al obiectului tematic i al însei

raportării temati&ante) i nicidecum într%o dotare precară a facultăţii noastre


2/24

co#nitive sau într%o lipsă) aparent lesne de înlăturat) a unui aparat conceptualadecvat. -nsă dacă $asein%ului îi aparţine nu numai înţele#erea fiinţei) ci aceastăînţele#ere se formea&ă sau se pierde o dată cu fiecare fel de a fi al $asein%uluiînsui) acesta poate să dispună de mai multe trepte de e+plicitare. Psi*olo#ia

filo&ofică) antropolo#ia) etica) 'politica() poe&ia) bio#rafia i istorio#rafia)fiecare în felul ei i în proporţii diferite) au studiat modurile de comportament)facultăţile) puterile) posibilităţile i peripeţiile $aseinului. 4ămîne însăîntrebarea dacă aceste e+plicitări au fost întreprinse într%un c*ip tot atît deori#inar din punct de vedere e+istenţial pe cît de ori#inar au fost poateîntreprinse din punct de vedere e+istenţiel. u este obli#atoriu ca cele douănivele să mear#ă împreună) dar ele nici nu se e+clud. 2+plicitarea e+istenţielă

poate să pretindă o anali&ă e+istenţială) dacă o cunoatere filo&ofică este

concepută în posibilitatea i necesitatea ei. Abia atunci cînd structurilefundamentale ale $asein%ului sînt suficient elaborate i orientate e+plicit cătreînsăi problema fiinţei) abia atunci tot ceea ce s%a cîti#at pînă acum prine+plicitarea $asein%ului îi va primi /ustificarea sa e+istenţială. O analitică a$asein%ul trebuie astfel să rămînă primul nostru obiectiv atunci cînd punemîntrebarea privitoare la fiinţă. -nsă abia atunci obţinerea i asi#urarea uneimodalităţi de acces care să ne îndrume către $asein devin cu adevărat o

problemă ar&ătoare. e#ativ e+primatB nu avem voie să recur#em) în privinţa

acestei fiinţări) la o construcţie do#matică) aplicîndu%i indiferent ce idee desprefiinţă i realitate) oricît de 'subînţeleasă( ar fi ea) aa cum nu putem să impunem$asein%ului) fără o considerare ontolo#ică prealabilă) vreuna dintre 'cate#oriile(

prefi#urate într%o asemenea idee. $impotrivă) modul de acces i de e+plicitaretrebuie să fie ales în aa fel încît această fiinţare să se poată arăta în ea însăi

pornind de la ea însăi i în speţă acest mod trebuie să arate fiinţarea în ceea ceeste ea în primă instanţă i cel mai adesea) în cotidianitatea ei medie. -n aceastăcotidianitate nu trebuie scoase la suprafaţă structuri arbitrare i >89@ aleatorii) ci

M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< 8structurile esenţiale) cele care determină în c*ip constant fiinţa $asein%uluifactic în fiecare fel de a fi al său. Urmărind îndeaproape constituţiafundamentală a cotidianităţii $aseinului) vom a/un#e apoi să de#a/ăm fiinţaacestei fiinţări într%o manieră pre#ătitoare. Astfel concepută) analitica $asein%ului rămîne în între#ime orientată către sarcina călău&itoare) cea a elaborăriiîntrebării privitoare la fiinţă. Prin aceasta se determină i limitele ei. 2a nu îi

poate propune să ofere o ontolo#ie completă a $asein%ului) care desi#ur că

trebuie construită) în ca&ul în care ceva de felul unei antropolo#ii 'filo&ofice(


3/24

trebuie să stea pe o ba&ă filo&ofic satisfăcătoare. $acă intenţia noastră este săfacem posibilă o astfel de antropolo#ie) adică să o fundamentăm ontolo#ic)interpretarea care urmea&ă nu ne pune la dispo&iţie decît cîteva 'fra#mente()c*iar dacă acestea nu sînt neesenţiale. -nsă anali&a $asein%ului este nu doar

incompletă) ci i 0 în primul rînd 0 provi&orie. 2a nu face decît să de#a/e&efiinţa acestei fiinţări fără să interprete&e i sensul ei. 2a trebuie mai de#rabă să

pre#ătească scoaterea la iveală a ori&ontului necesar pentru cea mai ori#inarăinterpretare a fiinţei. O dată aceasta obţinută) anali&a pre#ătitoare a $aseinuluise va cere reluată pe o ba&ă ontolo#ică mai înaltă i autentică. Ca sens al fiinţeiacelei fiinţări pe care o numim $asein va fi evidenţiată temporalitatea7Deitlic*Eeit8=@ printr%o interpretare a timpului aa cum s%a cristali&at ea sub forma conceptului tradiţional de timp păstrat de la Aristotel

i pînă dincoace de Fer#son. Aici trebuie arătat că acest concept de timp iînţele#erea obinuită a timpului în #enere se nasc) într%un fel sau altul) dintemporalitate. M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:.:;;8< :; Prin aceasta) conceptul obinuit de timp îi va recăpăta le#itimitatea

proprie) de&minţind te&a lui Fer#son potrivit căreia timpul avut de el în vederen%ar fi altceva decît spaţiul. 'Timpul( funcţionea&ă de multă vreme drept criteriuontolo#ic 0 sau mai de#rabă ontic 0 de distin#ere naivă între diferitele re#iuniale fiinţării. O fiinţare 'temporală( 7procesele naturii i evenimentele istoriei<

este opusă unei fiinţări 'netemporale( 7raporturile spaţiale i numerice


4/24

obiceiul de a disocia sensul 'atemporal( al propo&iţiilor de desfăurarea'temporală( a enunţurilor propo&iţionale. ,e constată apoi e+istenţa unei'prăpăstii( între fiinţarea 'temporală( i eternitatea 'supratemporală( i seîncearcă suprimarea ei. 'Temporal( înseamnă aici de fiecare dată ceva de felul

fiinţării 'în timp() o determinare care evident este încă îndea/uns de obscură. Unlucru e limpedeB timpul) în sensul de 'a fi în timp() funcţionea&ă drept criteriu aldeparta/ării re#iunilor fiinţei. $ar cum anume a/un#e timpul să aibă aceastăfuncţie ontolo#ică privile#iată i cu ce drept funcţionea&ă tocmai ceva precumtimpul ca un atare criteriu A/un#e oare timpul) prin această utili&are naivontolo#ică a lui) să e+prime adevărata lui relevanţă ontolo#ică posibilă Astfelde întrebări nu au fost puse pînă acum i nici o cercetare nu a fost întreprinsă înaceastă privinţă. 'Timpul() în ori&ontul înţele#erii lui obinuite) a a/uns oarecum

'de la sine( să aibă această funcţie ontolo#ică 'subînţeleasă( i a păstrat%o pînăastă&i. $impotrivă) pe terenul întrebării de/a elaborate privitoare la sensulfiinţei) trebuie arătat că problematica centrală a oricărei ontolo#ii este) într%unfel sau altul) înrădăcinată în fenomenul timpului vă&ut i e+plicitat în modcorect. $acă fiinţa trebuie concepută pornind de la timp i dacă diferitelemoduri i derivate ale fiinţei devin în fapt compre*ensibile în modificările iderivaţiile lor din perspectiva timpului) atunci fiinţa însăi 0 i nu doarfiinţarea ca aflătoare 'în timp( 0 devine vi&ibilă în caracterul ei 'temporal (.

-nsă atunci 'temporal( nu mai poate să însemne doar 'fiinţînd în timp(. $easemenea 'atemporalul( i 'supratemporalul( sînt) în ce privete fiinţa lor)'temporale(. Gi acest lucru nu se petrece doar în modul unei privaţiuni prinraport cu un 'temporal( în sensul de fiinţare 'în timp() ci într%un sens >8@

po&itiv) care oricum trebuie abia lămurit. $eoarece termenul 'temporal(7&eitlic*< 0 cu semnificaţia de/a amintită 0 este atestat în limba/ul prefilo&ofici filo&ofic i deoarece el) pe parcursul cercetărilor care urmea&ă) va fi utili&atcu o altă semnificaţie) determinarea ori#inară a sensului fiinţei i a caracterelor

i modurilor sale pornind de la timp o vom numi determinarea sa temporală7temporal


5/24

acest răspuns este considerat ca un re&ultat de sine stătător i perpetuat casimplă luare la cunotinţă a unui 'punct de vedere() poate deviant în raport cufelul de pînă acum al considerării. $acă răspunsul este unul 'nou() lucrul acestanu are nici o importanţă i rămîne un simplu fapt e+terior. Ceea ce este po&itiv

în el trebuie să re&ide în aceea că el este îndea/uns de vec*i pentru a ne învăţa săînţele#em posibilităţile statuate de cei vec*i. 4ăspunsul) potrivit sensului săucelui mai propriu) oferă o indicaţie cercetării ontolo#ice concrete) aceea de aîncepe cu intero#area investi#atoare înăuntrul ori&ontului pe care l%am scos laiveală 0 i el nu face altceva decît aceasta. $acă răspunsul la întrebarea

privitoare la fiinţă devine astfel o indicaţie menită să călău&ească cercetarea)atunci re&ultă că el nu va fi satisfăcător decît atunci cînd) plecînd de la el însui)felul specific de a fi al ontolo#iei tradiţionale) destinele intero#ării sale) ale

descoperirilor i ale eecurilor sale vor fi înţelese ca necesităţi de ordinul$asein%ului. ! ?. ,arcina unei destrucţii a istoriei ontolo#iei Orice cercetare 0i nu în ultimul rînd aceea care se mică în perimetrul întrebării centrale

privitoare la fiinţă 0 este o posibilitate ontică a $asein%ului. 5iinţa acestuia îi#ăsete sensul în temporalitate. Totui) temporalitatea este totodată condiţia de

posibilitate a istoricităţii 73esc*ic*tlic*Eeit< ca fel de a fi temporal al $asein%ului însui) abstracţie făcînd de întrebarea dacă i cum anume este el o fiinţare'în timp(. $eterminarea numită istoricitate este anterioară faţă de ceea ce se

numete îndeobte istorie 7procesul istoriei universale:;@ Istoricitatea are învedere constituţia de fiinţă a 'survenirii( 73esc*e*en< $asein%ului ca atare) petemeiul căreia este pentru prima oară posibil ceva precum 'istoria universală( iapartenenţa istorică la istoria universală. $asein%ul este de fiecare dată) în fiinţasa factică) cum el a fost de/a i 'ceea ce( el a fost de/a. 2+plicit sau nu) el estetrecutul său. Gi aceasta nu se întîmplă doar în sensul că trecutul i se strecoară)aa &icînd) 'în urmă() că el posedă un trecut precum o calitate simplu%pre&entă)care cînd i cînd se face simţită în el. $asein%ul 'este( trecutul său întrun mod

care este propriu fiinţei sale) ceea ce înseamnă) în linii mari spus) în modul uneiM. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< :: fiinţe'survine( de fiecare dată pornind din viitorul său. -n fiecare dintre modurile luide a fi) i astfel i atunci cînd e vorba de înţele#erea pe care el o are desprefiinţă) $asein%ul este prins într%o e+plicitare a $asein%ului pe care el a motenit%o i în care de altfel el a crescut. Pornind de la ea el se înţele#e pe sine în primăinstanţă i) în unele privinţe) c*iar constant. Această înţele#ere desc*ide ire#lea&ă posibilităţile fiinţei sale. Propriul său trecut 0 i aceasta înseamnă

totdeauna cel al '#eneraţiei( sale 0 nu îi urmea&ă $aseinului) ci de fiecare dată


6/24

îl precede de/a. Această istoricitate elementară a $asein%ului poate să%i rămînă$asein%ului însui ascunsă. -nsă ea poate de asemenea să fie des%coperită într%unfel sau altul i să fie anume cultivată. $asein%ul poate să des%copere tradiţia) să o

păstre&e i să o urme&e în c*ip e+pres. $es%coperirea tradiţiei i desc*iderea a

ceea ce ea 'dă mai departe( i a felului în care dă poate fi luată ca sarcină desine stătătoare. 5elul de a fi al $asein%ului devine atunci intero#are i cercetarede tip istorio#rafic. -nsă istorio#rafia 71istorie< 0 mai precis discursul istoric71istori&itHt< 0 ca fel de a fi al $asein%ului intero#ativ) este posibilă numai

pentru că $asein%ul) în temeiul fiinţei sale) este determinat de istoricitate. Cîndaceasta îi rămîne ascunsă $asein%ului i atîta vreme cît ea rămîne astfel) lui îieste deopotrivă refu&ată posibilitatea intero#ării i des%coperirii istoriei cumi/loacele istorio#rafiei. Lipsa unei istorio#rafii nu este defel o dovadă

împotriva istoricităţii $asein%ului) ci) ca mod deficitar al acestei constituţii defiinţă) o dovadă în favoarea ei. Unei epoci nu îi poate lipsi istorio#rafia decît înmăsura în care este 'istorică(. $acă) pe de altă parte) $asein%ul a surprins

posibilitatea care re&idă în el) nu numai pe aceea de a%i face transparentăe+istenţa) ci i pe aceea de a intero#a sensul e+istenţialităţii însei 7adică de aintero#a în prealabil sensul fiinţei în #eneral:8@ însei ca intero#are istorică) săafle imboldul de a%i cerceta propria istorie) adică de a pătrunde în teritoriulistorio#rafiei) pentru ca) prin însuirea po&itivă a trecutului) să intre în deplina

posesiune a posibilităţilor sale intero#ative cele mai proprii. Potrivit felului propriu în care ea poate fi împlinită) în speţă ca e+plicare prealabilă a $asein%ului în temporalitatea i istoricitatea sa) întrebarea privitoare la sensul fiinţei

este adusă de la sine să se înţelea#ă istorio#rafic. Interpretarea pre#ătitoare astructurilor fundamentale ale $asein%ului cu privire la M. 12I$23324) 5iinţăi timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< : felul lui nemi/locit de a fi itotodată mediu 7un fel de a fi în care el este de aceea în primă instanţă i istoric<va pune însă în evidenţă următorul lucruB $asein%ul nu are numai înclinaţia de acădea sub dominaţia lumii sale 7a lumii în care el este< i de a se e+plicita pesine ca un refle+ al acesteiaJ $asein%ul cade totodată sub dominaţia tradiţieisale) surprinse mai mult sau mai puţin e+plicit. Aceasta îl descarcă de sarcina de

a se conduce sin#ur) de a intero#a i de a ale#e. Gi acest lucru este valabil) nu în


7/24

ultimul rînd) pentru acea înţele#ere 7ca i pentru posibilitatea educării ei< careîi are rădăcina în fiinţa cea mai proprie a $asein%ului) în speţă pentruînţele#erea ontolo#ică. Tradiţia care a/un#e în felul acesta dominatoare) în loc săfacă accesibil ceea ce ea 'dă mai departe() dimpotrivă) în primă instanţă i cel

mai adesea) ea ascunde. Ceea ce ea a motenit este lăsat în seama de%la%sine%înţelesului i totodată este înc*is accesul la 'i&voarele( ori#inare) cele din carei%au tras seva) în parte în c*ip autentic) cate#oriile i conceptele care ni s%autransmis. Tradiţia mer#e c*iar pînă acolo încît face să cadă cu totul în uitare oasemenea provenienţă. 2a face să dispară nevoia unei asemenea întoarceri lasurse i ne împiedică pînă i să înţele#em că această întoarcere este necesară.Tradiţia de&rădăcinea&ă în asemenea măsură istoricitatea $asein%ului încîtori&ontul lui de micare se re&umă la interesul pe care i%l stîrnete multitudinea

de posibile tipuri) direcţii i puncte de vedere ale filo&ofării din culturile celemai îndepărtate i mai e+oticeJ purtat de acest interes) el caută să ascundă

propria%i lipsă de teren ferm. Urmarea este că $aseinul) c*iar i atunci cînd e în /oc un interes de ordin istorio#rafic i cînd se străduiete să facă o interpretarefilolo#ic 'obiectivă() nu mai înţele#e condiţiile cele mai elementare) care) eledoar) fac cu putinţă o întoarcere po&itivă la trecut) în sensul unei însuiri

productive a lui. $e la bun început 7! 8< s%a arătat că întrebarea privitoare lasensul fiinţei nu numai că nu a primit un răspuns) nu numai că nu e pusă în c*ip

satisfăcător) dar) în ciuda între#ului nostru interes pentru 'metafi&ică() ea acă&ut de fapt în uitare. Ontolo#ia #reacă i istoria ei care) prin diverse filiaţii ideviaţii) determină pînă i astă&i aparatul conceptual al filo&ofiei) stau mărturie

pentru faptul că >::@ $asein%ul se înţele#e pe sine însui i fiinţa în #eneral pornind de la 'lume( i că ontolo#ia astfel de&voltată cade pradă tradiţiei) care oface să se cufunde în de%la%sine%înţeles i să devină un material care nu cerealtceva decît să fie din nou prelucrat 7cum se întîmplă la 1e#el


8/24

istorii sînt luate în consideraţie anumite domenii privile#iate ale fiinţei) elea/un#înd c*iar să călău&ească întrea#a problematicăB e#o co#ito al lui $escartes)subiect) eu) raţiune) spirit) persoană. Toate aceste domenii rămîn neintero#ate în

privinţa fiinţei i a structurii fiinţei lor) tocmai pentru că întrebarea privitoare la

fiinţă a fost cu desăvîrire omisă. $impotrivă) fondul de cate#orii al ontolo#ieitradiţionale este transpus) prin formali&ări corespun&ătoare i prin restricţii purne#ative) asupra acestei fiinţări sau) atunci cînd se are în vedere o interpretareontolo#ică a substanţialităţii subiectului) este c*emată în a/utor dialectica. $acă

pentru însăi întrebarea privitoare la fiinţă trebuie obţinută transparenţa proprieiei istorii) atunci e nevoie de o rela+are a tradiţiei ri#ide i de o eliminare astraturilor acoperitoare aduse de ea. Această sarcină o înţele#em ca destrucţiecare se reali&ea&ă pe firul călău&itor al întrebării privitoare la fiinţă. Avem de

împlinit o destrucţie a fondului ontolo#iei antice aa cum ne%a fost el transmis iea ne va conduce la e+perienţele ori#inare prin care au fost obţinutedeterminările prime ale fiinţei) determinări care de atunci au rămas călău&itoare.Această punere în lumină a provenienţei conceptelor ontolo#ice fundamentale)ca cercetare în urma căreia este eliberat 'certificatul lor de natere() nu arenimic de%a face cu o relativi&are de proastă calitate a punctelor de vedereontolo#ice. $estrucţia are tot atît de puţin sensul ne#ativ al unei de&bărări detradiţia ontolo#ică. $impotrivă) ea trebuie să ae&e tradiţia în posibilităţile ei

po&itive) ceea ce înseamnă întotdeauna în limitele eiJ acestea sînt date factic odată cu fiecare punere a întrebării i cu delimitarea 0 trasată tocmai prinaceastă întrebare 0 a cîmpului posibil al cercetării. e#înd) destrucţia nu seraportea&ă la trecutJ critica ei îl vi&ea&ă pe 'astă&i( i modul dominant de tratarea >:@ istoriei ontolo#iei) fie că el ţine de do+o#rafie) de istoria spiritului sau deistoria problemelor. -nsă destrucţia nu vrea să în#roape trecutul în deri&oriuJintenţia ei e po&itivă) iar funcţia ei ne#ativă rămîne nee+plicită i indirectă. -ncadrul lucrării de faţă) care are drept scop o elaborare fundamentală a întrebării

privitoare la fiinţă) destrucţia istoriei ontolo#iei) care aparţine în c*ip esenţial punerii acestei întrebări i care nu e posibilă decît în interiorul ei) nu poate fireali&ată decît în mar#inea etapelor cu adevărat decisive ale acestei istorii. M.12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< :" Potrivittendinţei po&itive a destrucţiei trebuie mai întîi să ne întrebăm dacă 7i în cemăsură< în cursul istoriei ontolo#iei în #eneral interpretarea fiinţei a fost tematicasociată cu fenomenul timpului i dacă problematica temporalităţii7TemporalitHt


9/24

către investi#area dimensiunii temporalităţii) în speţă care s%a lăsat mînat înaceastă direcţie constrîns fiind de fenomenele însele 0 este ant. Abia după ce

problematica temporalităţii va fi fi+ată vom reui să aruncăm o lumină înobscuritatea doctrinei sc*ematismului. -nsă apucînd acest drum vom putea

deopotrivă arăta de ce acest domeniu) în dimensiunile sale proprii i în funcţiasa ontolo#ică centrală) trebuia să%i rămînă lui ant inaccesibil. ant însui tiafoarte bine că se aventura într%un domeniu obscurB 'Acest sc*ematism alintelectului nostru) prin raport cu fenomenele i cu simpla lor formă) este o artăascunsă în adîncurile sufletului omenesc) al cărui adevărat mecanism ne va fi#reu să%l smul#em vreodată naturii pentru a%l înfăţia privirii noastre.(8 Lucrulîn faţa căruia ant) ca să spunem aa) dă aici înapoi este cel care trebuie scostematic i fundamental la lumină) dacă e adevărat că numele 'fiinţă( trebuie să

aibă un sens ce poate fi arătat. -n ultimă instanţă tocmai fenomenele 0 pre&entate în anali&a care urmea&ă sub titlul de 'temporalitate( 0 sînt cele maitainice /udecăţi ale 'raţiunii comune() analitica acestora fiind numită de ant'preocuparea prin e+celenţă a filo&ofilor(. Urmărind sarcina destrucţiei pe firulcălău&itor al problematicii temporalităţii) lucrarea care urmea&ă va încerca săinterprete&e capitolul despre sc*ematism i) pornind de aici) doctrina Eantiană a>:K@ timpului. Totodată se va arăta de ce ant nu avea cum să pătrundă în

problematica timpului. $ouă lucruri l%au împiedicat să o facăB pe de o parte

faptul că a omis întrebarea privitoare la fiinţă în #enere i) le#at de aceasta)faptul că i%a lipsit o ontolo#ie tematică a $asein%ului) ceea ce) în termeniEantieni spus) înseamnă o analitică ontolo#ică prealabilă a subiectivităţiisubiectului. -n locul acesteia) ant preia în c*ip do#matic) c*iar dacă vine cuaportul unor de&voltări esenţiale) po&iţia lui $escartes. -nsă anali&a pe care el oface timpului) în ciuda faptului că readuce în subiect acest fenomen) continuă săse oriente&e după înţele#erea obinuită a timpului) aa cum ne%a fost eatransmisăJ acest fapt îl împiedică în cele din urmă pe ant să pună în evidenţă

fenomenul unei 'determinări transcendentale a timpului( în structura i funcţiacare îi sînt proprii. Ca urmare a acestei duble influenţe a tradiţiei) le#ătura*otărîtoare dintre timp 8 Critica raţiunii pure) ediţia a II%a) p. 8=; i urm. M.12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< :? i 'eucu#et( rămîne cu totul obscură i ea nici nu a/un#e vreodată să devină o

problemă. Prin preluarea po&iţiei ontolo#ice a lui $escantes) ant face totodatăo altă omisiune esenţialăB aceea a unei ontolo#ii a $asein%ului. Aceastăomisiune) conformă tendinţei celei mai proprii a lui $escartes) este una

*otărîtoare. Cu al său 'co#ito sum( $escartes pretinde că aa&ă filo&ofia pe un


10/24

sol nou i si#ur. -nsă ceea ce el lasă nedeterminat în acest început 'radical( estefelul de a fi al lui res co#itans) mai precis sensul fiinţei lui 'sum(. Punerea înevidenţă i elaborarea fundamentelor ontolo#ice nee+plicite ale lui 'co#ito sum(este cea care confi#urea&ă a doua etapă pe drumul întoarcerii destructive în

istoria ontolo#iei. Interpretarea aduce dovada faptului că $escartes nu numai cănu avea cum să nu omită în #eneral întrebarea privitoare la fiinţă) ci ea arată deasemenea de ce el a a/uns la opinia 0 cu acest 'fapt%de%a%fi%si#ur( absolut al luico#ito 0 că ar fi scutit de întrebarea privitoare la sensul fiinţei acestei fiinţări.Totui $escartes nu rămîne doar la această omisiune) acceptînd astfel un statutontolo#ic total nedeterminat pentru res co#itans sive mens sive animus. Princonsideraţiile fundamentale ale Meditaţiilor sale) el transpune ontolo#iamedievală asupra acestei fiinţări) considerată de el ca fundamentum

inconcussum. 4es co#itans este determinat ontolo#ic ca ens) iar sensul fiinţei luiens) pentru ontolo#ia medievală) este fi+at în înţele#erea lui ens ca ens creatum.$umne&eu ca ens ifinitum este ens i n c r e a t u m. -nsă creaţia în sensul cel mailar#) a ceva care a fost produs) este un moment structural esenţial al conceptuluiantic de fiinţă. Aparentul nou >:"@ început pe care $escartes îl propunefilo&ofării se de&văluie ca sădire a unei pre/udecăţi fatale pe ba&a căreia epocaurmătoare a omis să întreprindă o analitică ontolo#ică tematică a 'sufletului( pefirul călău&itor al întrebării privitoare la fiinţă) o analitică ce trebuia să fie

totodată o confruntare critică cu ontolo#ia antică în forma în care ea a fostmotenită. Orice cunoscător al 2vului Mediu poate vedea că $escartes este'dependent( de scolastica medievală i că folosete terminolo#ia acesteia. -nsăcu această 'descoperire( nu s%a cîti#at filo&ofic nimic atîta vreme cît nu e clarîn ce măsură ontolo#ia medievală a influenţat în c*ip fundamental determinarea

0 în speţă indeterminarea 0 ontolo#ică a lui res co#itans în epocile care auurmat. $imensiunea acestei influenţe nu va putea fi apreciată decît dacă maiîntîi vor fi evidenţiate) pornind de la întrebarea privitoare la fiinţă) sensul i

limitele ontolo#iei antice. Cu alte cuvinte destrucţia se vede pusă în faţa sarciniide a interpreta temeiul ontolo#iei antice în lumina problematicii temporalităţii.Procedînd astfel se va vedea că e+plicitarea antică a fiinţei fiinţării este orientatăîn sensul cel mai lar# către 'lume() respectiv către 'natură( i că în fapt eaobţine înţele#erea fiinţei M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print89. 8:. :;;8< :9 pornind de la 'timp(. $ovada pentru aceasta 0 care desi#ur căeste un fapt e+terior i numai atît 0 este determinarea sensului fiinţei ca

parousNa) respectiv osNa) ceea ce ontolo#ic%temporal înseamnă 'pre&enţă(.

5iinţarea este concepută în fiinţa ei ca 'pre&enţă() adică este înţeleasă prin


11/24

referire la un mod determinat al timpului) 'pre&entul(. Problematica ontolo#iei#receti) asemeni problematicii oricărei ontolo#ii) trebuie să%i ia firul călău&itor

pornind de la $asein%ul însui. $asein%ul) adică fiinţa omului) în 'definiţia( saobinuită cît i în cea filo&ofică) este determinat ca &on lQ#on Rcon)

vieţuitorul a cărui fiinţă este determinată esenţial prin putinţa vorbirii. LS#ein7cf. ! 9) F< este firul călău&itor pentru obţinerea structurilor de fiinţă ale fiinţării

pe care noi o întîlnim tocmai prin faptul că o desemnăm i că vorbim despre ea.$e aceea ontolo#ia antică) confi#urată o dată cu Platon) devine 'dialectică(. Odată cu elaborarea pro#resivă a însui firului ontolo#ic călău&itor) adică a'*ermeneuticii( lQ#o/%ului) apare posibilitatea ca problema fiinţei să fieînţeleasă într%un c*ip mai radical. '$ialectica() care era o stare de perple+itateautentic filo&ofică) devine de prisos. Aristotel nu mai avea pentru ea 'nici un fel

de înţele#ere() tocmai deoarece o aa&ă pe un sol mai radical) ridicîndo la un altnivel. LS#ein însui) în speţă noen 0 simpla percepere a ceva de ordinulsimplei%pre&enţe în pura ei stare de simplă%pre&enţă) pe care de/a Parmenide>:?@ o luase drept călău&ă pentru e+plicitarea fiinţei 0 are structura temporală a

purei 'pre&enti&ări( a ceva. 5iinţarea) care se arată în ea i pentru ea i care esteînţeleasă ca fiinţare propriu&isă) îi primete e+plicitarea prin referire ieirea%ei%în%întîmpinare%în%pre&ent 73e#en%art


12/24

clar în c*ip retrospectiv că i concepţia Eantiană despre timp se mică înstructurile propuse de Aristotel) ceea ce înseamnă că orientarea ontolo#icăfundamentală a lui ant 0 oricare ar fi diferenţele pe care le presupune o nouăintero#are 0 rămîne cea #recească. -ntrebarea privitoare la fiinţă îi obţine

adevărata ei concreti&are abia o dată cu reali&area unei destrucţii a tot ceea ce s%a transmis la nivelul ontolo#iei. Prin această destrucţie putem dovedi pe deplincă întrebarea privitoare la sensul fiinţei este de neocolit) demonstrîndu%se astfelcă are sens să vorbim despre 'reluarea( ei. Orice cercetare desfăurată în acestdomeniu în care 'lucrul însui este adînc învăluit( trebuie să se ferească să%isupraaprecie&e propriile re&ultate. Căci o atare intero#are se că&nete ea însăiconstant să facă posibilă desc*iderea unui ori&ont mai ori#inar i mai universal)de la care pornind să poată fi e+tras răspunsul la întrebareaB ce înseamnă fiinţă

>:9@ $espre astfel de posibilităţi nu putem trata cu serio&itate i cu un cîti# realdecît atunci cînd întrebarea privitoare la fiinţă a fost resuscitată i cînd a fostobţinut un spaţiu în care confruntările devin controlabile. ! 9. Metodafenomenolo#ică a cercetării O dată cu caracteri&area provi&orie a obiectuluitematic al cercetării 7fiinţa fiinţării) respectiv sensul fiinţei în #eneral


13/24

concret al obiectelor cercetării filo&ofice) ci cum%ul lor. Cu cît un concept demetodă acţionea&ă mai autentic i cu cît el determină mai cuprin&ător conturulfundamental al unei tiinţe) cu atît mai ori#inar este el înrădăcinat înconfruntarea cu lucrurile însele) cu atît mai mult se îndepărtea&ă el de ceea ce

noi numim un procedeu te*nic) de #enul celor care e+istă) nu puţine la număr) iîn disciplinele teoretice. Termenul 'fenomenolo#ie( e+primă o ma+imă care

poate fi formulată astfelB 'către lucrurile înseleV( 0 i asta prin opo&iţie cu toate>:=@ construcţiile lipsite de temei) cu #ăselniţele întîmplătoare) prin opo&iţie cu

preluarea de concepte care au doar aerul că sînt le#itime) prin opo&iţie cu falseleîntrebări care îi croiesc adesea drum de%a lun#ul #eneraţiilor cu titlul de

probleme. -nsă această ma+imă 0 s%ar putea replica 0 este perfect subînţeleasăi) în plus) este o e+presie a principiului oricărei cunoateri tiinţifice. $e ce

oare ceva care este de la sine înţeles trebuie atunci să fie în c*ip e+pres reluat întitulatura unei cercetări -n fapt este vorba aici de un 'de la sine înţeles( pe carevrem să îl privim mai îndeaproape) cel puţin atît cît e important pentrulimpe&irea demersului acestei lucrări. Wom e+pune acum doar pre%conceptul defenomenolo#ie. Cuvîntul are două părţi componenteB fenomen i lo#osJ ambeletrimit la termeni #recetiB fainQmenon i lQ#o/. Considerat în c*ip e+terior)cuvîntul fenomenolo#ie este format precum teolo#ie) biolo#ie) sociolo#ie) numecare sînt traduseB tiinţa despre $umne&eu) tiinţa despre viaţă) tiinţa despre

societate. 5enomenolo#ia ar fi atunci tiinţa despre fenomene. Pre%conceptul defenomenolo#ie trebuie pus în lumină prin caracteri&area înţelesului celor două

părţi componente ale cuvîntului 0 'fenomen( i 'lo#os( 0 i prin fi+areasensului numelui compus din acestea. Istoria cuvîntului însui) care se pare că aluat natere în coala lui Xolff) nu are aici nici o importanţă. M. 12I$23324)5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< ; A. Conceptul de fenomenCuvîntul #rec fainQmenon) la care trimite termenul de 'fenomen() derivă de laverbul faNnesYai care înseamnăB a se arătaJ de aceea) sensul lui fainQmenon

esteB ceea ce se arată) ceea ce este manifestJ faNnesYai însui este forma mediea lui faNn 0 'a aduce la lumina &ilei(J faNn aparţine radicalului fa 0)

precum fî/) lumina) strălucirea) adică acel ceva în care ceva poate să devinămanifest) vi&ibil în el însui. Trebuie de aceea să stabilim că semnificaţiacuvîntului 'fenomen( esteB ceea%ce%se%arată%în%sine% însui) ceea ce estemanifest. 5ainQmena) 'fenomenele() sînt atunci totalitatea a ceea ce se află în

plină lumină a &ilei sau care poate fi adus la lumină) ceea ce #recii identificăuneori pur i simplu cu tZ [nta 7fiinţarea


14/24

ea. 2+istă c*iar i posibilitatea ca fiinţarea să se arate drept ceea ce ea nu este înea însăi. -n această arătare de sine) fiinţarea >:@ 'arată ca iN( O asemeneaarătare de sine o numim fapt%dea%avea%aparenţa%a%ceva. Tot astfel i în #reacăcuvîntul fainQmenon) fenomen) are semnificaţia de ceea%ce%arată%ca%i)

'aparentul() 'aparenţa(J fainQmenon \#aYQn trimite la un bun care arată ca i)însă care 'în realitate( nu este drept ceea ce se dă a fi. Pentru înţele#erea maiadîncă a conceptului de fenomen important este să vedem cum anume ceea ceeste numit în cele două semnificaţii ale lui fainQmenon 7'fenomen( ca ceea%ce%se%arată i 'fenomen( ca aparenţă< alcătuiete) potrivit structurii sale) un între#.

umai în măsura în care ceva în #enere pretinde) potrivit sensului său) să searate) în speţă să fie fenomen) poate el să se arate ca ceva care el nu este) poate'doar să arate ca iN(. -n semnificaţia potrivit căreia fainQmenon înseamnă

'aparenţă() semnificaţia ori#inară 7fenomenul înţeles ca 'ceea ce estemanifest(< este de/a inclusă ca fundament al ei. Atribuim) terminolo#ic vorbind)termenul de 'fenomen( semnificaţiei po&itive i ori#inare a lui fainQmenon iarfenomenul îl distin#em de aparenţă ca modificare privativă a fenomenului. -nsăceea ce e+primă cei doi termeni nu are în primă instanţă nimic de%a face cu ceeace se numete în mod curent fenomen 72rsc*einun#< sau c*iar 'simplă apariţie(.,e vorbete) de pildă) despre 'fenomene patolo#ice(. Prin acestea se au învedere evenimentele somatice care se arată i care) în arătarea lor de sine ca cele

ce se arată) 'indică( ceva care el însui nu se arată. ,urvenirea unor asemeneaevenimente) arătarea lor de sine) mer#e mînă în mînă cu pre&enţa unor tulburăricare) ele însele) nu se arată. M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut7print 89. 8:. :;;8< 8 Acest fenomen 72rsc*einun#< ca apariţie 72rsc*einun#<'a ceva( nu semnifică deci cîtui de puţinB a se arăta pe sine însui) ci doaranunţarea a ceva care nu se arată prin ceva care se arată. 5aptul%de%a%apărea72rsc*einen< este o ne%arătare%de%sine. -nsă acest 'ne%( nu trebuie cîtui de puţinsă fie identificat cu ne#aţia privativă care determină structura aparenţei

7,c*ein


15/24

ceva apare fără ca el însui să fie o apariţie) conceptul de fenomen nu este prinaceasta delimitat) ci presupus) această >;@ presupo&iţie rămînînd însă acoperită)deoarece în determinarea aceasta de 'apariţie( cuvîntul 'a apărea( este utili&atîn dublu sens. Acel ceva în care ceva 'apare( înseamnă acel ceva în care ceva se

anunţă) adică nu se aratăJ iar cînd spunem 'fără ca el însui să%i facă]apariţia^() 'apariţie( înseamnă arătare de sine. Această arătare de sine aparţineînsă în c*ip esenţial acelui 'ceva în care( ceva se anunţă. 5enomenele nu sîntaadar niciodată apariţii) pe cînd orice apariţie depinde de fenomene. $acădefinim fenomenul cu a/utorul unui concept de 'apariţie( care pe deasupra maieste i obscur) atunci totul este răsturnat cu capul în /os iar o 'critică( afenomenolo#iei) reali&ată pe asemenea ba&ă) este neîndoielnic o întreprindere*a&ardată. Cuvîntul 'apariţie() la rîndul său) poate să aibă el însui un dublu

sensB pe de o parte faptul%de%a%apărea în sensul unei anunţări de sine ca ne%arătare de sine i) pe de altă parte) însui acel ceva ce anunţă 7das Meldendeselbst< care) în arătarea sa de sine) indică ceva care nu se arată. Gi) în sfîrit)faptul%de%a%apărea poate fi folosit ca termen pentru adevăratul sens alfenomenului ca arătare de sine. $acă desemnăm aceste trei lucruri distincte ca'apariţie() atunci confu&ia este inevitabilă. -nsă această confu&ie este sporită înc*ip esenţial i prin aceea că 'apariţie( mai poate avea i o altă semnificaţie.$acă acel%ceva%ce%anunţă 0 deci cel care) în arătarea sa de sine) indică ceea ce

nu e manifest) este conceput ca ceva care survine în însui ceea%cenu%e%manifesti care emană din el astfel încît ceea%ce%nu%este%manifest este #îndit ca ceva care

prin esenţa sa nu este niciodată manifest) atunci apariţie înseamnă producere) înspeţă M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:. :;;8< :ceea ce este produs) însă ceva care nu constituie fiinţa autentică a acelui ceva ce

produceB apariţie în sensul de 'simplă apariţie(. $esi#ur) tocmai acel%ceva%ce%anunţă i care este produs se arată el însui în aa fel încît) ca emanaţie a aceluiceva pe care el îl anunţă) îl face pe acesta permanent să rămînă învăluit în el

însui. -nsă această ne%arătare care învăluie nu este) nici ea) aparenţă. antfolosete termenul apariţie 72rsc*einun#< în acest dublu sens. Apariţii sînt)

potrivit lui) în primul rînd 'obiectele intuiţiei empirice() ceea ce se arată înaceastă intuiţie. Acest ceva care se arată 7'fenomen( în sensul autentic ori#inar<este totodată 'apariţie( ca emanaţie anunţătoare a ceva care) apărînd) seascunde. -n măsura în care 'apariţiei( 0 în semnificaţia ei de anunţare de sine

prin ceva care se arată 0 îi este constitutiv un fenomen 7acesta putîndu%se însătransforma privativ în aparenţă


16/24

roii) iar această roeaţă care se arată poate fi luată drept anunţ >8@ pentru pre&enţa febrei) care la rîndul ei indică o disfuncţie în or#anism. 5enomen 0faptul%de%a%se%arăta%în%sine%însui 0 semnifică un mod privile#iat în care ceva

poate fi întîlnit. Apariţie) dimpotrivă) înseamnă o relaţie de trimitere) ea însăi

de ordinul fiinţării) care survine în fiinţarea însăi) în aa fel încît elementul caretrimite 7care anunţă< nu%i poate satisface funcţia posibilă decît dacă se arată înel însui) dacă e 'fenomen(. Apariţie i aparenţă sînt) ele însele) fundate înc*ipuri diferite în fenomen. Warietatea derutantă a 'fenomenelor() care sîntdesemnate prin termeni ca 'fenomen() 'aparenţă() 'apariţie() 'simplă apariţie()nu poate fi limpe&ită decît dacă de la bun început este înţeles conceptul defenomenB ceea%ce%se%arată%în%sine%însui. $acă surprindem conceptul defenomen în felul acesta) rămînînd nedeterminat care anume fiinţare este socotită

fenomen i dacă rămînînd în #eneral desc*is dacă ceea%ce%searată este de fiecaredată o fiinţare sau un caracter pe care îl are fiinţa unei fiinţări) atunci nu facemdecît să obţinem conceptul formal de fenomen. -nsă dacă prin ceea ce se aratăînţele#em fiinţarea care) aa%&îcînd) în sensul lui ant) este accesibilă prinintuiţia empirică) atunci conceptul formal de fenomen va fi folosit cum trebuie.Utili&at astfel) fenomenul acoperă semnificaţia conceptului obinuit defenomen. Acest concept obinuit nu este însă conceptul fenomenolo#ic defenomen. -n ori&ontul problematicii Eantiene) putem da o ilustrare a ceea ce este

conceput fenomenolo#ic prin fenomen lăsînd la o parte alte diferenţeB ceea cede/a se arată în apariţii) precedînd i însoţind de fiecare dată fenomenul înţelesîn sensul obinuit) poate) c*iar dacă se arată netematic) să fie adus tematic laarătare de sine) iar tocmai acest ceva%care%se%arată%astfel%în%sine%însui7'formele intuiţiei(< repre&intă fenomenele fenomenolo#iei. Căci în c*ipevident spaţiul i M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:.:;;8< timpul trebuie să poată să se arate astfel 0 ele trebuie să poată devenifenomene 0 în ca&ul în care ant pretinde că avansea&ă un enunţ

transcendental întemeiat pe ceva real) atunci cînd spune că spaţiul esteînlăuntrul aprioric al unei ordini. -nsă dacă a venit momentul să înţele#em în#enere conceptul fenomenolo#ic de fenomen) independent de cum anume ceeace se arată poate fi determinat mai îndeaproape) atunci aceasta presupuneinevitabil că trebuie să înţele#em sensul conceptului formal de fenomen isensul folosirii lui corecte într%o semnificaţie obinuită. 0 -nainte de a fi+a pre%conceptul de fenomenolo#ie) trebuie să delimităm semnificaţia lQ#o/%lui) pentruca să devină limpede în ce sens fenomenolo#ia în #eneral poate să fie 'tiinţa

despre( fenomene. F. Conceptul de lo#os >:@ La Platon i Aristotel) conceptul


17/24

de lQ#o/ are mai multe sensuri i anume în aa fel încît semnificaţiile devindis/uncte) fără să fie călău&ite în c*ip po&itiv de o semnificaţie fundamentală. -nfapt este vorba de o simplă aparenţă care se menţine atîta vreme cît interpretareanu reuete să surprindă în c*ip adecvat semnificaţia fundamentală în conţinutul

ei primordial. Cînd spunem că semnificaţia fundamentală a lui lQ#o/ este'discurs( 74ede


18/24

în faptul%de%a%face%să% se%vadă care pune în evidenţă ceva) numai de aceealQ#o/%ul poate avea forma structurală a lui snYesi/. ,nt*esis nu înseamnă aicile#area i cuplarea de repre&entări) mînuirea de evenimente psi*ice ale cărorle#ături ar pune atunci 'problema( cum anume aceste le#ături) ca ceva interior)

trebuie să se acorde cu elementele fi&ice e+terioare. ,un are aici o semnificaţie pur apofantică i vrea să spunăB a face să se vadă ceva în aflarea sa laolaltă cuceva) a face să se vadă ceva ca ceva. Gi la fel) deoarece lQ#o/%ul este un fapt%de%a%face%să%se%vadă) tocmai de aceea el poate fi adevărat sau fals. Iar aiciimportant este să ne desprindem de conceptul de/a construit al adevărului însensul de 'acord(. Această idee nu e în nici un ca& cea primordială în conceptulde \l^Yeia. '5aptul%de%a%fi%adevărat( propriu lQ#o/%ului ca \l*Yeein vrea săspună că) în lS#ein ca \pofaNnesYai) fiinţarea despre care este vorba e scoasă în

afară din ascunderea ei i e făcută să se vadă ca un neascuns 7\l*YS/


19/24

lucru către care el indică) astfel încît el face de fiecare dată să se vadă ceva caceva) el primete o structură de sinte&ă i) o dată cu ea) posibilitatea de aacoperi. 'Adevărul de ordinul /udecăţii( nu este însă decît ca&ul contrar alacestei acoperiri 0 adică un fenomen al adevărului fundat în mai multe feluri.

4ealismul i idealismul ratea&ă în aceeai măsură sensul conceptului elin deadevăr) sin#urul de la care plecînd poate fi în #eneral înţeleasă posibilitatea aceva precum 'doctrina ideilor( socotită ca o cunoatere filo&ofică. Iar lQ#o/

poate să însemne raţiune) tocmai deoarece funcţia lQ#o/%ului re&idă în simplulfapt%de%a%face%ceva%să%se%vadă) în faptul%de%a%face%să%fie%percepută fiinţarea. Giiarăi) deoarece lQ#o/ este folosit nu numai cu semnificaţia de lS#ein) cideopotrivă de le#Qmenon 7ceea ce este indicat ca atare"@ ceea ce trebuie să fie prelucrat în această tiinţă urmea&ă să fie pus înlumină i tratat. Gtiinţă 'despre( fenomene înseamnăB o asemenea sesi&are aobiectelor sale) încît tot ceea ce e de discutat despre ele trebuie să fie tratat

printr%o punere în lumină directă i printr%o le#itimare directă. 2+presia


20/24

tautolo#ică 'fenomenolo#ie descriptivă( are în fond acelai sens. $escrierea nuînseamnă aici un procedeu în #enul) să spunem) al morfolo#iei botaniceJtermenul acesta are) pe de altă parte) un sens pro*ibitivB ţinerea la distanţă aoricărei determinări nele#itimate. Caracterul descrierii însei) sensul specific al

lQ#o/%ului) pot fi în primul rînd fi+ate pornind de la 'realitatea( a ceea cetrebuie 'descris() adică a ceea ce trebuie să capete o definiţie tiinţifică dupăfelul în care noi îl întîlnim ca fenomen. ,emnificaţia conceptului formal iobinuit de fenomen ne îndreptăţete să numim în c*ip formal fenomenolo#ieorice punere în lumină a fiinţării aa cum se arată ea în ea însăi. -nsă prinraport cu ce anume trebuie de%formali&at conceptul formal de fenomen îndirecţia unui concept fenomenolo#ic i cum anume poate fi el deosebit de celobinuit Ce anume este ceea ce fenomenolo#ia trebuie 'să facă să se vadă( Ce

anume este ceea ce într%un sens privile#iat trebuie numit 'fenomen( Ce anumeeste) potrivit esenţei sale) în c*ip necesar tema unei puneri în lumină e+plicite-n c*ip evident tocmai ceea ce) în primă instanţă i cel mai adesea) nu se aratăJceea ce 0 prin raport cu ceea ce în primă instanţă i cel mai adesea se arată 0este ascuns) însă care în acelai timp este ceva care în c*ip esenţial ţine de cevacare în primă instanţă i cel mai adesea se arată) i anume în aa fel încît îiconstituie sensul i temeiul. M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut7print 89. 8:. :;;8< 9 -nsă ceea ce într%un sens de e+cepţie rămîne ascuns sau

care recade în acoperire sau nu se arată decît 'disimulat() nu este cutare saucutare fiinţare) ci) aa cum au arătat consideraţiile noastre inau#urale) fiinţafiinţării. 2a poate fi acoperită pînă într%acolo încît să fie uitată) iar întrebarea

privitoare la ea i la sensul ei să nu fie pusă. Prin urmare) ceea ce pretinde) într%un sens privile#iat i pornind de la realitatea care îi e cea mai proprie) să devinăfenomen este tocmai ceea ce fenomenolo#ia a luat în 'posesie( tematic caobiect. 5enomenolo#ia este modul de acces la ceea ce trebuie să devină temă aontolo#iei i totodată modul în care îi dăm o determinare care să%l le#itime&e.

Ontolo#ia nu este posibilă decît ca fenomenolo#ie. -n conceptul fenomenolo#icde fenomen) acel ceva care se arată este fiinţa fiinţării) sensul ei) modificările iderivatele ei. Gi această arătare de sine nu este una oarecare i nici ceva deordinul faptului%de%a%apărea. 5iinţa >?@ fiinţării poate mai puţin ca oricînd săfie ceva 'în spatele căruia( se mai află ceva 'care nu apare(. '-n spatele(fenomenelor fenomenolo#iei nu se află în c*ip esenţial nimic altceva) însă ceeace are să devină fenomen poate foarte bine să fie ascuns. Gi tocmai pentru căfenomenele) în primă instanţă i cel mai adesea) nu sînt date) este nevoie de

fenomenolo#ie. Acoperirea este conceptul contrar 'fenomenului(. 2+istă


21/24

diferite feluri în care fenomenele pot fi acoperite. Un fenomen poate mai întîi săfie acoperit în sensul că el este încă nedes%coperit. -n privinţa sa atunci nu e+istănici cunoatere) nici necunoatere. Un fenomen poate apoi să fie obturat. Ceeace înseamnă că el a fost cîndva des%coperit) însă că apoi a recă&ut în acoperire.

Aceasta poate deveni totală sau) cum se întîmplă de obicei) ceea ce a fost maiînainte des%coperit este încă vi&ibil) c*iar dacă doar ca aparenţă. Totui cîtăaparenţă) atîta 'fiinţă(. Această acoperire ca 'disimulare( este cea mairăspîndită i cea mai periculoasă) deoarece aici posibilităţile de a ne înela i dea fi indui în eroare sînt deosebit de persistente. -n interiorul unui 'sistem()structurile de fiinţă disponibile) a căror temeinicie ne rămîne însă învăluită 0 ideopotrivă conceptele care le sînt proprii 0 pot la o adică să%i revendicedreptul. Prinse în construcţia unui sistem) ele se dau drept ceva care nu are

nevoie de nici o altă /ustificare) drept ceva care este 'clar( i care) de aceea) poate slu/i ca punct de plecare pentru o deducţie pro#resivă. Acoperirea însăi)fie că este concepută în sensul de ascundere) de obturare sau de disimulare) arela rîndul ei o îndoită posibilitate. 2+istă acoperiri întîmplătoare aa cum e+istăaltele necesare) adică cele întemeiate în felul de a sub&ista al lucrului des%coperit. Orice concept sau orice propo&iţie fenomenolo#ică e+trase ori#inar sînt

pîndite) în măsura în care sînt comunicate sub forma unui enunţ) de posibilitateadenaturării. 2le M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89. 8:.

:;;8< = sînt transmise mai departe pier&îndu%i înţelesul i temeinicia lor idevin o simplă te&ă fără acoperire. Posibilitatea ca 'ceea ce a fost captat(ori#inar să se înc*iste&e i să ne scape ţine de travaliul concret alfenomenolo#iei însei. Iar dificultatea acestei cercetări constă tocmai în faptulcă ea trebuie să se e+ercite) într%un sens po&itiv) critic faţă de ea însăi. 5elul încare fiinţa i structurile fiinţei sînt întîlnite ca fenomene trebuie mai înainte detoate să fie cucerit e+tră#îndu%l din obiectele fenomenolo#iei. $e aceea punctulde plecare al anali&ei ca i accesul la fenomen i traversarea straturilor

acoperitoare dominante pretind) toate) o asi#urare metodolo#ică proprie. >9@Ideea sesi&ării 'ori#inare( i 'intuitive( a fenomenelor i a e+plicării lor esteopusul naivităţii unei 'vederi( întîmplătoare) 'nemi/locite( i nereflectate. Odată ce am delimitat pre%conceptul de fenomenolo#ie) putem acum stabili isemnificaţia termenilor 'fenomenal( i 'fenomenolo#ic(. umim 'fenomenal(ceea ce este dat i este e+plicitabil în modul în care este întîlnit fenomenulJ deaceea i vorbim despre structuri fenomenale. Iar 'fenomenolo#ic( înseamnă totceea ce aparţine modului punerii în lumină i e+plicării i care constituie

aparatul conceptual cerut în această cercetare. $eoarece fenomenul în înţeles


22/24

fenomenolo#ic este întotdeauna doar ceea ce constituie fiinţa) însă fiinţa este defiecare dată fiinţă a fiinţării) este mai întîi nevoie) dacă vrem să scoatem laiveală fiinţa) de o corectă pre&entare a fiinţării însei. Aceasta trebuie deasemenea să se arate după modul de acces care îi aparţine în c*ip natural. Astfel

conceptul obinuit de fenomen devine fenomenolo#ic relevant. $acă vrem caanalitica noastră să fie una autentică) atunci sarcina prealabilă a unei asi#urări'fenomenolo#ice( a fiinţării e+emplare 0 ca punct al ei de pornire 0 va fiîntotdeauna de/a prefi#urată pornind de la scopul acestei analitici. Considerată

pe linia conţinutului ei) fenomenolo#ia este tiinţa despre fiinţa fiinţării 0ontolo#ie. $in felul în care am lămurit sarcinile ontolo#iei a re&ultat necesitateaunei ontolo#ii fundamentale care ar urma să aibă ca temă fiinţarea privile#iatăontolo#ic%ontic) deci $asein%ul) i anume în aa fel încît această ontolo#ie să

a/un#ă să îi transforme în problemă a sa problema cardinală) care este cea aîntrebării privitoare la sensul fiinţei în #eneral. $in cercetarea însăi va re&ultacă sensul metodolo#ic al descrierii fenomenolo#ice este e+plicitarea. LQ#o/%ulfenomenolo#iei $asein%ului are caracterul lui rm*neein) prin care sensulautentic al fiinţei precum i structurile fundamentale ale fiinţei $asein%ului sîntfăcute cunoscute înţele#erii pe care $asein%ul însui o are despre fiinţă.5enomenolo#ia $asein%ului este *ermeneutică în semnificaţia ori#inară acuvîntului) potrivit M. 12I$23324) 5iinţă i timp 6 te+tul revă&ut 7print 89.

8:. :;;8< căreia el desemnea&ă activitatea interpretării. -nsă în măsura încare prin des%coperirea sensului fiinţei i a structurilor fundamentale ale $asein%ului în #enere este pus în lumină ori&ontul oricărei cercetări ontolo#iceulterioare a fiinţării de ordinul $asein%ului) această *ermeneutică devinetotodată '*ermeneutică( în sensul de elaborare a condiţiilor de posibilitate

pentru orice cercetare ontolo#ică. Gi în măsură în care) în sfîrit) $asein%ul are preeminenţă ontolo#ică în raport cu orice fiinţare 0 în calitatea ei de fiinţareaflată în posibilitatea e+istenţei 0) *ermeneutica) >=@ ca e+plicitare a fiinţei

$asein%ului) primete un al treilea sens specific) în speţă sensul) filo&oficvorbind cel primordial) al unei analitici a e+istenţialităţii e+istenţei. -n această*ermeneutică) în măsura în care ea elaborea&ă ontolo#ic istoricitatea $asein%ului ca o condiţie ontică a posibilităţii istorio#rafiei) se înrădăcinea&ă apoi ceeanu poate fi numit decît în c*ip derivat '*ermeneutică(B metodolo#ia tiinţeloristorice ale spiritului. 5iinţa ca temă fundamentală a filo&ofiei nu este o specie aunei fiinţări i totui ea privete fiecare fiinţare în parte. 'Universalitatea( eitrebuie căutată undeva mai sus. 5iinţa i structura fiinţei stau mai presus decît

orice fiinţare i decît orice determinaţie posibilă) la rîndul ei fiinţătoare) a uneifinţări. Fiinţa este t r a n s c e n d e n s-ul pur şi simplu. Transcendenţa finţei


23/24

Dasein-ului este una privilegiată, în măsura în care în ea rezidă posibilitatea şinecesitatea celei mai radicale individuaţii. Orice descidere de finţă catranscendens este cunoaştere transcendentală. !devărul "enomenologic #stareade descidere a finţei$ este v e r i t a s t r a n s c e n d e n t a l i s. Ontologia şi"enomenologia nu sînt două discipline di"erite aparţinînd, în rînd cu

ele, flozofei. !mbii termeni caracterizează flozofa însăşi potrivit obiectului ei şipotrivit modului ei de tratare. Filozofa este o ontologie "enomenologicăuniversală, avînd ca punct de plecare ermeneutica Dasein-ului, care, caanalitică a e%istenţei, a f%at capătul frului călăuzitor al oricărei interogăriflozofce acolo de unde ea izvorăşte şi acolo unde ea se repercutează.&ercetările care urmează au devenit posibile doar pe terenul pregătit de '.(usserl, ale cărui )ogisce *ntersucungen + &ercetări logice au permis"enomenologiei să iasă la lumină. )ămuririle privitoare la pre-conceptul"enomenologiei arată că ceea ce este esenţial în ea nu rezidă în realitatea ei ca

direcţie flozofcă. ai presus decît realitatea este posibilitatea. /u putem înţelege "enomenologia decît dacă o surprindem ca posibilitate.0 0 Dacăcercetarea care urmează "ace cîţiva paşi înainte în desciderea lucrurilor

însele, autorul îi rămîne îndatorat în primul rînd lui '. (usserl, care, în cursulanilor de ucenicie ai autorului la Freiburg, i-a permis . ('1D'22'3, Fiinţă şi timp4 te%tul revăzut #print 56. 57. 7885$ 98 :n ce priveşte caracterul greoi şinemăiestria e%presiei în cursul analizelor care urmează, se cuvine să "acemaceastă remarcă; ? una este să dai socoteală de finţare în cip narativ şialtceva este să surprinzi finţarea în finţa ei. @entru cea din urmă sarcină nunumai cuvintele sînt cele care adesea ne lipsesc, ci în primul rînd gramatica.

Dacă ne este permis să "acem o trimitere la cercetări mai veci de analitică afinţei şi desigur incomparabile între ele ca nivel, atunci să punem alături pasaAeontologice din @armenide al lui @laton sau capitolul 9 din cartea a B11-a aetafzicii lui !ristotel cu un pasaA narativ din Tucidide şi atunci se va vedea cîtde ieşite din comun erau "ormulările cu care grecii sau văzut asaltaţi din parteaflozoflor lor. 1ar acolo unde "orţele sînt cu mult mai plăpînde şi, în plus, domeniulde finţă ce urmează să fe descis este, ontologic vorbind, cu mult mai difcildecît acela care le era dat grecilor, pedanteria în "orAarea conceptelor şicaracterul rigid al e%presiei vor f cu atît mai accentuate. C . @lanul lucrării:ntrebarea privitoare la sensul finţei este cea mai universală şi cea mai vidăE însăea poate f totodată individualizată deosebit de precis, raportînd-o la fecareDasein în parte. Obţinerea conceptului "undamental de finţă şi prefgurareaaparatului conceptual ontologic pe care el îl cere, precum şi modifcările luinecesare, au nevoie de un fr călăuzitor concret. *niversalitatea conceptului definţă nu intră în contradicţie cu caracterul special al cercetării, adică nu ne

împiedică să pătrundem pînă la finţă pe drumul unei interpretări speciale a uneifinţări anumite, Dasein-ul, aici trebuind să fe dobîndit orizontul înţelegerii şie%plicitării posibile a finţei. Dar însăşi această finţare este în sine istorică,ast"el încît cea mai proprie elucidare ontologică a sa devine în cip necesar ointerpretare de tip istoriografc. 'laborarea întrebării privitoare la finţă sedistribuie ast"el în două sarcini, acestora corespunzîndu-le împărţirea lucrării îndouă părţi; @artea întîi; 1nterpretarea Dasein-ului pe linia temporalităţii şi


24/24

e%plicarea timpului ca orizont transcendental al întrebării privitoare la finţă.@artea a doua; trăsăturile "undamentale ale unei destrucţii "enomenologice aistoriei ontologiei pe frul călăuzitor al problematicii temporalităţii

Partea Adoua

Documents

Transcript of Partea Adoua