Reprezentarea echitabilă a statelor membre la nivelul

Parlamentului Uniunii Europene

În funcţie de contextul cultural, istoric, social şi mediul politic de dezvoltare,

fiecare parlament are propriile caracteristici. Parlamentul Uniunii Europene se distinge la

nivel mondial de celelalte structuri de acest tip printr-o serie de funcţii specifice. Această

structură nu poate fi însă înţeleasă fără o trimitere directă la organizaţia din care face

parte – Uniuniea Europeană.

În continuare, vom încerca o scurtă prezentare a paşilor de formare şi dezvoltare

ce au dat naştere instituţiei actuale, a modului său actual de organizare şi funcţionare

pentru ca în final să putem formula o soluţie pentru o reprezentare echitabilă a ţărilor

membre la nivelul său.

Formarea şi dezvoltarea Parlamentului European

Potrivit articolului 20 al Tratatului de la Paris privind instituirea Comunităţii

Economice a Cărbunelui şi Oţelului din 1951 şi al articolului 137 al Tratatului de la

Roma din 1957 privind constituirea Comunităţii Economice Europene, Parlamentul

European este o instituţie menită să reprezinte la nivelul său cetăţenii statelor membre ale

Uniunii Europene. Din punct de vedere instituţional, prin modificările aduse de semnarea

Tratatului de la Maastricht (1 noiembrie 1993) şi Tratatului de la Amsterdam (1 mai

1999), Parlamentul European a fost desemnat ca fiind reprezentantul cetăţenilor europeni

la nivelul organizaţiei, fiind alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii.

Parlamentul European a luat naştere la data de 30 martie 1962 când s-a luat

hotărârea ca Adunarea Europeana să îşi modifice în acest sens numele.1

1 Richard CORBETT, Francis Jacobs, Michael Shakleton, Parlamentul European, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1997, p. 8

1

La început, Parlamentul European funcţiona asemenea unui forum, fără atribuţii

decizionale sau de control, însă de-a lungul timpului competenţele sale au devenit din ce

în ce mai complexe, prin adoptarea noilor tratate. La 22 aprilie 1970, odată cu

modificarea Tratatului, Parlamentul a primit competenţe bugetare suplimentare. După

anul 1975, prin adoptarea celui de-al doilea tratat bugetar, Parlamentul, împreună cu

Consiliul, a primit funcţia de stabilire a bugetul anual în funcţie de limita de venit, dar şi

puterea de modificare sau respingere a sa.2

În 1979, Parlamentul a fost pentru prima dată ales prin vot universal. Numărul de

membri a ajuns atunci la 410 de europarlamentari, comparativ cu cei 785 de membri

actuali.3

Începând cu acea dată şi până în prezent, competenţele Parlamentului au crescut

în complexitate, iar numărul de membri a sporit odată cu aderarea de noi state. Astfel, în

iulie 1987, a intrat în vigoare Actul Unic European, conferind noi puteri Parlamentului,

dar şi stabilindu-i prin tratat denumirea de “Parlament European”. Au urmat Tratatul de

la Maastricht (1993), Tratatul de la Amsterdam (1999) şi Tratatul de la Nisa (2003) ce

au conferit treptat noi competenţe Parlamentului.4

În prezent, Parlamentul şi Consiliul European, alcătuiesc legislatorul bicameral al

organizaţiei. Parlamentul are trei funcţii de bază. Prima funcţie reprezintă adoprarea

legislaţiei Uniunii Europene (regulamente, directive, decizii), garantând în acelaşi timp şi

legitimitatea democratică a textelor adoptate. Alături de Consiliul Uniunii Europene,

Parlamentul are autoritate în domeniul bugetar, putând modifica cheltuielile şi adopta

bugetul în întregime. De asemenea, Parlamentul are control democratic asupra Comisiei -

aprobă desemnarea membrilor şi are dreptul de a o cenzura - şi control politic asupra altor

instituţii.5

Membrii Parlamentului European – reprezentarea actuală la nivelul instituţiei

2 ibidem, pp. 3-43 ibidem, p. 44 ibidem, pp. 8-95 Alina ANDRONE, Alegerile pentru Parlamentul European. Studiu documentar de legislaţie comparată cu o scurtă prezentare a Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 1/2007, în “Buletin de informare legislativă nr. 1/2007”, p. 15

2

În alcătuirea Parlamentului European intră reprezentanţia ai cetăţenilor statelor

membre UE. Din 1979, membrii Parlamentului au fost aleşi prin sufragiu universal, fapt

ce a conferit instituţiei o legitimitate democratică.

Conform Tratatului fundamental, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să

aibă un număr de reprezentanţi la nivelul Parlamentului care să reflecte populaţia ţării.

Alocarea locurilor în Parlament a fost modificată de-a lungul timpului în repetate rânduri,

cu aderarea fiecărui nou stat. Pentru perioada electorală 2004-2009, numărul de membri

pentru fiecare stat a fost alocat astfel: 6

Stat MembruNr. reprezentanţi

în ParlamentStat Membru

Nr. reprezentanţi

în Parlament

Germania 99 Austria 18

Franţa 78 Danemarca 14

Italia 78 Finlanda 14

Marea Britanie 78 Slovacia 14

Polonia 54 Irlanda 13

Spania 54 Lituania 13

Olanda 27 Letonia 9

Belgia 24 Slovenia 7

Cehia 24 Cipru 6

Grecia 24 Estonia 6

Ungaria 24 Luxemburg 6

Portugalia 24 Malta 5

Suedia 19

Fig. 1

Odată cu introducerea sufragiului universal a intervenit problema

reprezentativitării echitabile, juste a statelor membre la nivelul Parlamentului European.

Această problema a fost sursa unor numeroase dezbateri de-a lungul timpului, însă a luat

amploare după căderea zidului Berlinului şi unificarea celor două Germanii.

6 Koen LENAERTS, Piet van Nuffel, Constitutional law of the European Union, pp. 389-390

3

Teoretic, pentru a exista un sistemul electoral uniform este necesară o egalitate cel

puţin aproximativă între numărul de cetăţeni ai fiecărei ţări care au un reprezentant în

parlament. Cu toate acestea, este necesară şi o reprezentare adecvată a statelor mici. În

cadrul Uniunii Europene, această proporţionalitate la nivel de reprezentare nu este

abslută. Conform datelor afişate în tabelul de mai sus, numărul de mebri variază de la o

medie de 80 pentru statele mari, până la 5 europarlamentari din statul Malta. Astfel,

Malta are un reprezentant în Parlament la o populaţie de aproximativ 80.000 de locuitori,

în timp ce Germania are un reprezentant la aproximativ 850.000 de locuitori. Pornind de

la principiul reprezentării proporţionale în funcţie de populaţia ţării membre, Germania ar

trebui să primească un număr mult mai mare de locuri în Parlament, însă Consiliul a optat

pentru o egalitate aproximativă a locurilor pentru statele mari. Situaţia Germaniei datează

de la căderea zidului Berlinului, când populaţia ţării a crescut cu 16 milioane de locuitori

ce trebuiau să se reflecte la nivelul Parlamentului printr-un număr suplimentar de

membri. Modificarea numărului de europarlamentari a dus cu sine şi modificarea

numărului de reprezentanţi pentru celelalte state membre. La momentul actual,

Parlamentul European întruneşte 785 de membri, însă va scădea în 2009 la 736. Aceste

modificări succesive reprezintă încercări de soluţionare a problemei reprezentării

echitabile a statelor membre UE la nivelul Parlamentului.7

O soluţie de reprezentare echitabilă în Parlamentul European

Ideea reprezentării echitabile (juste) la nivelul Parlamentului a statelor membre

Uniunii Europene se extrage din concepte ample despre natura democraţiei şi despre cea

mai eficientă metodă de a lega opinia cetăţenilor de activitatea statului. În cazul concret

al Uniunii Europene, mecanismul ce uneşte opinia cetăţenilor de activităţile organizaţiei

este alegerea membrilor reprezentanţi. Aceştia din urmă sunt organizaţi la nivelul

instituţiei în partide politice. Este de aşteptat ca aceste partide să acţioneze conform

valorilor şi atitudinilor caracteristice, însă nu este posibil ca aceste grupuri politice să

actioneze asemenea partidelor “tradiţionale”. Având structuri formale reduse, mecanisme

7 Richard CORBETT, Francis Jacobs, Michael Shakleton, Parlamentul European, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1997, pp. 25-28

4

slabe de disciplină partidică şi o coeziune internă slabă, aceste structuri politice pot

administra şi coordona activitatea membrilor săi, însă nu vor avea o activitate asemena

partidelor.8

Având în vedere slaba coeziune internă a grupurilor politice din Parlamentul

European, o modificare a structurii acestuia ar putea fi o soluţie pentru o reprezentare mai

echitabilă a statelor. Astfel, se poate propune o regupare a membrilor parlamentului, nu în

partide politice, ci în grupuri care să reflecte structuri sociale şi economice din cadrul

statelor membre.

O reprezentare bazată pe distincţii economice poate fi soluţia pentru o

reprezentare mai eficientă a cetăţenilor în Parlament. Dreptul cetăţenilor de a forma

organizaţii este o caracteristică esenţială a democraţiei. Din punct de vedere economic,

astfel de organizaţii sunt deja recunoscute de alte instituţii ale Uniunii Europene. O

reprezentare a lor în Parlament ar fi însă esenţială pentru a forma o legătură mai clară

între populaţie şi instituţia legislativă.

În egală măsură, reprezentarea socială este fundamentală pentru o democraţie

eficientă şi legitimă. Conceptul se referă la introducerea grupurilor minoritare în

mecanismele de decizie dintr-un stat şi la necesitatea reflectării structurii sociale la

nivelul parlamentului unui stat. Translatând problema la Parlamentul European, putem

identifica acest concept ca o soluţie pentru o reprezentare echitabilă.

Luând în considerare cele două linii de restructurare a Parlamentului European

(reprezentarea economică şi socială), putem afirma că nu modificarea permanentă a

numărului de membri pentru fiecare stat membru este cheia problemei de reprezentare

echitabilă. Modificarea structurii Parlamentului în sensul reflectării stratificării sociale,

prin identificarea clară a unor valori şi necesităţi ce trebuie soluţionate, poate astfel

înlocui lipsa coeziunii actuale din cadrul grupurile politice.

Bibliografie:

8 Michael MARSH, Pippa Norris, Political representation in the European Parliament (http://www.ksghome.harvard.edu/~pnorris/Articles/Articles%20published%20in%20journals_files/Political_Reprezentation_Marsh_Norris.pdf

5

Androne, Alina, Alegerile pentru Parlamentul European. Studiu documentar de

legislaţie comparată cu o scurtă prezentare a Legii nr. 33/2007 privind

organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, modificată

şi completată prin O.U.G. nr. 1/2007, în “Buletin de informare legislativă nr.

1/2007”

Corbett, Richard; Jacobs, Francis; Shakleton, Michael, Parlamentul European,

Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1997

Lenaerts, Koen, Piet van Nuffel, Constitutional law of the European Union

Surse internet:

www.harvard.edu (http://www.ksghome.harvard.edu/~pnorris/Articles/Articles

%20published%20in%20journals_files/

Political_Reprezentation_Marsh_Norris.pdf)

6