Parintele Calciu: Patimile, Moartea si Invierea Domnului

download Parintele Calciu: Patimile, Moartea si Invierea Domnului

of 1

Transcript of Parintele Calciu: Patimile, Moartea si Invierea Domnului

  • 8/17/2019 Parintele Calciu: Patimile, Moartea si Invierea Domnului

    1/1

    2 Veghea

    Joi, seara, a avut loc Cina cea deTaină. Se pare că Iisus Şi-a luat toatemăsurile pentru ca Ultima Cină cu apostoliiSăi să nu fie tulburată de marii arhierei carear fi putut să trimită ostaşi şi servitori să-La din foişor, căci ei se temeau să facă o

    arestare în public. De aceea, niciunul dintreucenici (pentru ca Iuda să nu afle de loculCinei) nu a fost înştiinţat de planul lui Iisus,până în faptul serii, când, întrebat fiind, atrimis doi ucenici în Ierusalim să pregătescăCina. Scopul acestei ultime Cine cu uceniciiera instituirea Sfintei Euharistii (Împăr-tăşanii).

    În această privinţă, iată ce scrieSfântul Evanghelist Matei în Evangheliaui: Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-

    au adunat în curtea arhiereului care senumea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca,prin vicleşug, să-L prindă pe Iisus şi să-Lomoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului,ca să nu se facă tulburare în popor. (Mt.26: 3-5) Din cauza aceasta, Iuda nu a ştiutnimic dinainte, ci s-a trezit numai că,împreună cu ceilalţi ucenici, a trebuit să

    meargă în foişor, după ce totul fusesepregătit.

    Să mergem la relatarea Cinei laSfântul Matei Evanghelistul: Iar când s-afăcut seară, a şezut Iisus cu ucenicii Săi lamasă şi pe când mâncau, Iisus le-a zis:Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi măva vinde. ( Mt. 26: 21) Această afirmaţie aMântuitorului, care putea fi o acuzaţie laadresa oricăruia dintre ucenici, i-a tulburatfoarte mult şi au început, pe rând, să-Lîntrebe pe Învăţător:  Doamne, nu cumvasunt eu? Pentru a-i linişti, Iisus precizează:Cel care a întins cu Mine mâna în blid,acela Mă va vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El.

    Dar, vai, pentru acel om prin care Fiul Omului este vândut; bine era acelui de nu s-ar fi născut. (Mt. 26: 24) Iuda care întinseseîn blid cu Iisus, s-a simţit obligat să întrebe:Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Raspunsu-i-a Iisus: Tu ai zis! (id. v. 25). Ceea ce eraconfirmarea că aşa este.

    La Ioan, această scenă este pre-zentată oarecum diferit, pentru că se lăsasedeoparte de către sinoptici un incident pecare ceilalţi nu-l observaseră: în timp ceucenicii se întrebau şi-L întrebau pe Iisus:Doamne, nu cumva eu sunt acela, Petru i-afăcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pepieptul lui Iisus, să-L întrebe: Doamne, cineeste? Iisus i-a răsupuns: Acela este căruia

    Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voida. Şi întingând îmbucătura de pâine, aluat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui SimonIscarioteanul şi după îmbucătura de pâine,atunci a intrat satana într-însul... Deci,după ce a luat acela îmbucătură de pâine,îndată a ieşit. Şi era noapte. (In. 13: 25-27şi 30). Acest incident s-a petrecut în taină şiceilalţi ucenici nu au auzit întrebareadiscretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisusdin cauza tumultului care se făcuse printreApostoli. Când Iuda a plecat, dupăînghiţirea îmbucăturii dată de Mântuitorul,şi acesta i-a spus:   Ceea ce faci, fă mairepede, ucenicii au crezut că Învăţătorul avrut să-i spună (pentru că Iuda purta punga),să cumpere ceea ce trebuia pentrusărbătoare. (In. 13:29)

    Ioan mai relatează un eveniment

    foarte semnificativ şi mişcător, o faptă aMântuitorului pe care cei care dau titlulcapitolelor au numit-o Spălarea picioarelor ucenicilor.

    ... ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mână şi că de la Dumnezeu a ieşit 

     şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de laCină, S-a desbrăcat de haine şi luând un

     ştegar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele

     picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci şila Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne,oare Tu să-mi speli mie picioarele? Iisus i-a răspuns zicând: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii,dar vei înţelege după aceasta. Petru i-a zis:

     Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine. Zisu-I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci şimâinile, şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce s-aîmbăiat nu are nevoie să i se spele decât 

     picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţicuraţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel care avea

     să-L vândă. (In. 13: 2-11)

    Întreaga Cină a fost plănuită deIisus în secret, pentru ca nu cumva Iuda să-L vândă înainte de instituirea SfinteiEuharistii (Împărtăşanii). Aceasta a fostesenţa Sfintei Cine a lui Iisus: să nu-ilipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Luisensibilă după moartea, Învierea şi Înălţareala cer. Şi să nu ne lipsească nici pe noicreştinii de prezenţa Lui palpabilă până lasfârşitul veacului, când Îl vom avea pe Iisuscu noi în deplinătatea slavei lui Dumnezeu.

    (…) Sfânta Scriptură relatează îndetaliu chinurile Mântuitorului. Se păreaatunci că toată lumea era cuprinsă de ură şide dorinţa de a ucide pe Mesia. Şi totuşi,există un moment mişcător, când un om,

    Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus peumerii săi, atunci când Fiul lui Dumnezeunu a mai putut-o duce şi I-a purtat-o până lalocul răstignirii. A fost momentul treziriiumanităţii care preia greutatea crucii luiIisus.

    Sfânta Scriptură, care relateazătoate aceste lucruri, menţionează că, fiind

     pe cruce, Iisus a rostit şapte strigări:1. – După ce l-au pus pe Iisus pe

    cruce, iudeii îl batjocoreau şi-L ocărau cutot felul de cuvinte insultătoare.Atunci IisusS-a rugat: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce

     fac. (Lc. 23: 34)2. – Doi tâlhari au fost răstigniţi

    împreună cu Mântuitorul, unul de-a dreapta

    şi altul de-a stânga. Cel din stânga Îl insulta pe Iisus cu aceleaşi cuvinte pe care le auzeade la iudei. Cel din dreapta însă îl mustra petâlhar şi mărturisea că ei sunt vinovaţi, dar Iisus era nevinovat: Apoi s-a adresatMântuitorului să-L pomenească întruÎmpărăţia Lui. Domnul i-a răspuns: Adevăr îţi spun Eu ţie, mâine vei fi cu Mine în Rai.(Lc. 23: 42)

    3. – La picioarele crucii lui Iisusstătea mama Sa cu alte femei mironosiţe şicu Sf. Evanghelist Ioan. Iisus i-a spusmamei Sale arătându-l pe Ioan: Femeie, iată

     fiul tău. Apoi către ucenic: Iată mama ta.(Lc. 19: 26-27)

    4. – Iisus pierduse mult sânge dincauza torturii. Această pierdere I-a provocatsete. Atunci a strigat: Mi-e sete. (In. 19: 28)Unul din ostaşi a luat un burete muiat în oţet

    şi l-a pus într-o trestie şi ducându-l la guralui Iisus, i-a dat să bea. În unele versiuni sespune că Iisus a gustat, dar nu a băut. Deobicei, oţetul era amestecat cu smirnă;oţetul potolea setea, iar smirna era unanestezic. Se pare că Iisus nu a băut, cinumai a gustat, ca să nu I se uşureze sufe-rinţa. Din clipa aceea începe agonia pecruce a Mântuitorului.

    5. – El strigă:   Eli, Eli, Lama sabahtani? (Mt. 27: 46), adică Dumnezeul  Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?  Această frază a rostit-o Iisus înaramaică, limba pe care El o vorbea deobicei. Din cauza aceasta, iudeii, necunos-când limba, au crezut că îl cheamă pe Sf.Prooroc Ilie şi spuneau între ei: „lasă să vieIlie să-l mântuiască”.Acesta este momentulcel mai tragic, când Iisus este lăsat singur de Tatăl ceresc, pentru a suferi ca un omdurerea totală a chinului şi a singurătăţii

     pentru răscumpărarea noastră.6. –  Părinte, în mâinile tale Îmi

    dau duhul Meu.  În clipa supremă, Iisussimte mângâierea Tatălui Său din ceruri.

    7. –  Săvârşitu-s’a! Cu acest ultimcuvânt, Iisus Şi-a plecat capul şi Şi-a datduhul.

    În clipa morţii Lui, s-au petrecutcâteva lucruri suprafireşti: din ceasul alşaselea şi până în ceasul al noulea s-a făcutîntuneric mare; catapeteasma templului s-asfâşiat de sus până jos; s-a făcut uncutremur mare şi s-au deschis gropilemorţilor şi unii dintre cei îmviaţi au intratîn cetate şi au mers la familiile lor. Văzândtoate aceste lucruri, sutaşul a spus cu glastare: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost 

     Acesta. (Mt. 27: 54) Astfel, lumea păgânămărturiseşte, în ciuda batjocurei iudeilor căIisus era Fiul lui Dumnezeu. După Simon

    din Cirene, un ostaş păgân aduce lui Iisus olaudă promiţătoare de mântuire pentrulume.

    Iisus, fiind atârnat pe cruce princuie bătute în mâini şi picioare, a pierdutmult sânge, a slăbit şi, până seara, a murit.Cei doi tâlhari, fiind legaţi cu funii de

     braţele crucilor, nu au murit. Iosif dinArimateea, care era ucenic ascuns alMântuitorului, s-a dus la Pilat şi i-a cerut să-i dea trupul lui Iisus să-l îngroape. Pilat s-amirat că Iisus a murit aşa de curând şi atrimis ostaşi să vadă dacă Iisus murise cuadevărat. Aceşti s-au dus întâi la cei doitâlhari care încă mai gemeau şi le-a zdrobitfluierele picioarelor.Această zdrobire era o

     practică obişnuită la Romani, pentruscurtarea suferinţelor: zdrobirea brutală afluierelor picioarelor crea un şoc atât de

     puternic în corpul slăbit al condamnaţilor,încât ei mureau fulgerător.Au văzut că Iisusera mort şi ostaşul a căutat să se asiguredeplin de moartea Lui şi, cu lancea, i-astrăpuns coşul pieptului din partea dreaptăspre cea stângă. Aceasta era o lovitură deluptător pedestru care provoca moartea, căcistrăpungea tot pieptul de jos în sus şi de ladreapta la stânga pătrunzând inimaadversarului. A curs din rana Domnuluisânge şi apă. Asta dovedea că Iisus era mortde multă vreme, căci în inima Lui seseparase serul sanguin de globulele roşii.

    (...) Duminică spre zori, Iisus aînviat din morţi. Când femeile mironosiţeau venit la mormânt, foarte de dimineaţă, au

    văzut un înger ca un fulger străbătând cerulgrădinii lui Iosif. Ele au alergat la mormântşi au văzut în mormânt doi îngeri, unul lacap şi altul la picioare, care le-a spus căIisus a înviat şi le-au îndemnat să se ducă şisă vestească ucenicilor Învierea. Ostaşiizăceau ca morţi, străfulgeraţi de luminaÎnvierii Domnului.

    Evident că Mântuitorul a înviat dinmorţi înainte de sosirea la mormânt afemeilor mironosiţe care veniseră să ungătrupul Lui Iisus cu miresme, după tradiţiaiudaică. Iată ce spune Sf. EvanghelistMatei: Înfăţişarea lui (a îngerului, nm) eraca a fulgerului iar îmbrăcămintea lui eramai albă ca zăpada. Şi de frica lui s-aucutremurat străjerii şi s-au făcu ca niştemorţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis

     femeilor: Nu vă temeţi, căci ştiu că pe IisusCel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci S-a

     sculat precum a zis. Veniţi de vedeţ i locul unde fusese pus. Şi mergând degrabă,

     spuneţi ucenicilor că S-a sculat din morţi.Şi iată că va merge mai înainte de voi înGalileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am

     spus. Şi plecând el în grabă de la mormânt,cu frică şi bucurie mare alergau să-ivestească pe ucenicii Lui. (Mt. 28: 3-8)

    În general, ucenicii s-au arătatfoarte sceptici la spusele femeilor, crezândcă, din durerea morţii Învăţătorului, ele auavut halucinaţii. Petru şi cu Ioan însă aualergat la mormânt, l-au găsit deschis şinepăzit, au intrat înăuntru, întâi Petru şi apoiIoan şi au văzut giulgiurile singure zăcând .Am spus că Giulgiul fusese înmuiat de Iosif şi Nicodim într-un amestec de aloe cusmirnă, care era repede sicativ, aşa că ei augăsit giulgiul întărit, nedesfăcut, ca şi cumIisus ieşise prin ţesătură, fără a strica formade pânză a trupului său. Aceasta era dovada

    că Învăţătorul ieşise în mod minunat dingiulgiu fără a fi nevoie să desfăşoare pânza.Mântuitorul s-a arătat mai multor 

     persoane dintre ucenici, în mod separat.Aceştia alergau la ceilalţi Apostoli şi lespuneau că L-au văzut pe Domnul, dar ei totnu credeau. Apoi s-a arătat tuturor Apostolilor (fără Toma), după aceea iarăşituturor, de astă dată cu Toma, şi iarăşi demai multe ori la grupuri de ucenici şi dediscipoli ai lor, vreme de 40 de zile, când, lao ultimă arătare, S-a înălţat la cer, înaintealor.

    Am urmat pas cu pas evenimentedin Săptămâna Patimilor Mântuitoruluinostru, uneori cu informaţie lucidă, alteori

    cu durerea vinovăţiei că fiecare dintre noi, pe baza unei solidarităţi umane, suntem părtaşi la Răstignirea lui Iisus, dar şi că dinfaptele noastre am rănit pe Cel Răstignit. Cufiecare păcat al minţii, am apăsat un spin pecapul Fiului lui Dumnezeu; cu fiecare păcatal trupului am mai bătut un cui în palmele şi

     picioarele Lui şi cu fiecare păcat al inimiiam mai străpuns încă odată coasta însuliţatăde soldatul roman a lui Hristos.

    Dumnezeu ne-a rânduit postulispăşirii, să nu abandonăm calea lui Iisus.Dincolo de păcatele noastre şi ale neamuluinostru, Iisus ne-a ispăşit pe toţi şi bucuriaÎnvierii Lui străluceşte peste noi toţi, aşacum ploaia cade şi soarele luminează şi

     peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi.

    HRISTOS A ÎNVIAT!

    Preot Gheorghe Calciu: Patimile, moartea şi Învierea Domnului

    Publicaţie a Generaţiei Neaşteptate