PANCREASUL ENDOCRIN ISTORIC

PANCREASUL ENDOCRINISTORICMehring si Minkowaki realizeaza la caine un tablou clinic si umoral similar cu cel din diabetul zaharat uman prin pancreactectomie partiala sau totala. La randul sau Laguesse aduce argumente morfologice in favoarea participarii insulelor Langerhans la producerea secretiei endocrine pancreatice, pe care Meyer o denumeste sugestiv insulina. Extragerea si izolarea sa din pancreasul de bovine au fost realizat de Collip, Banting, Best si Mac Leod la cateva luni dupa ce Paulescu i-a semnalat prezenta in extractele pancreatice denumind-o pancreina.Tesutul glandular hepatic este construit din acini secretori de sucuri digestice in duoden si din insulele Langerhans. Insulele Langerhans, in numar de 20 30 se inaule / mm3, insumeaza aproximativ 1 milion, reprezentand doar 1- 2 %, din greutatea intregului pancreas. Ele contin 6 tipuri de celule, concentrate in regiunea capului pancreatic, dintre care 4(alfa, beta, gamma si delta)asigura functia endocrina a pancreasului.- celule alfa constituie 20 25% din totalul insulelor si sunt sediul procelor de secretie a glugagonului.- celule beta sunt mai mici dar mai numeroase 65% din insulel si secreta insulina.- celelel delta negranulate par a indeplini rol de elemente secretoare de somatostatin.- restul de 5% sunt celule gamma care contin urme de gastrina, iar celele PP secreta polipeptidul pancreatic.INSULINAInsulina este un polipeptid, format din 51 de aminoacizi dispusi in 2 lanturi peptidice unite prin 2 punti disulfidice. Este sintetizata de o proteina precursor proinsulina ce este supusa clivajului pentru a forma insulina si peptid C, ambele fiind secretate de celulele beta pancreatice.Secretia de insulina este reglata nu numai de catre nivelurile sangvine ale glucozei, dar si de alti hormoni si mediatori autinomi. Secretia este cel mai frecvent declansata de niveluri sangvine ridicate ale glucozei care este preluata si fosforilata in celulele beta pancreatice. Nivelurile de adenozin cresc si blocheaza canalele de potasiu, conducand la depolarizarea membranei si influx de calciu ce produce exocitiza pulsatila a insulinei. Actiunile insulinei se adreseaza in primul rand metabolismului glucidic. La cateva minute dupa administrarea intravenoasa a acesteia se produce o scadere brutala a concentratiei glucozei din sange. Efectele hipoglicemice ale insulinei se datoresc cresterii consumului de glucoza la nivel celula, pe de o parte, si intensificarii procesului de transformare si depozitare in tesuturi sub forma polimerizata de glicogen, pe de alta parte. Tesutul muscular si hepatic, ca principale organe de depozit, contin in primul caz 200 300g de glicogen, iar in cel de-al doilea intre 100 150g.In prezenta insulinei aproximativ o treime din glicidele alimentare sunt convertite in lipide prin intermediul placii turnante a metabolismului intermediar reprezentate de acetil coenzima A. Paralel cu intensificare consumului de glucide insulina reduce utilizarea lipedelor, favorizand nu numai sinteza ci si depozitarea lor in celulele adipoase sub forma de trigliceride.La nivelul adipocitelor, insulina activeaza transportul de glucoza si lipogenza in acelasi mod ca la nivelul ficatului si, totodata, inhipa actiunea lipazai implicate in transformarea trigliceridelor in acizi grasi liberi circulanti.In lipsa insulinei si a metabolizarii normale a gluzei la diabetici se produce intensificarea compensatoare a consumului de lipide, ca urmare a dezinhibarii lipazei respective. Catabolizarea exagerata a lipidelor, prin beta oxidare favorizeaza sinteza de tipul acizilor acetoacetic si beta hidroxibutiric, prezenti in cantitati crescute in sangele diabeticilor.Administrarea insulinei actioneaza indirect asupra catabolismului lipidic, in sensul franarii sale si activarii proceselor de biosinteza a acizilor grasi pe seama consumului crescut de glucoza. De aici, utilizarea insulinei in cura de ingrasare si denumirea ei de hormon al abundentei.Paralel cu efectele hipoglicemiante si de activare a formarii de lipide, insulina afecteza substantial si metabolismul proteic. In acest sens pledeaza atat proteoliza exagerata de la diabetici, cat si stimulrea sintezei proteice de catre insulina. Disparitia metioninei marcate din plasma diabticilor se face mai lent decat la normali, iar insulina activeaza captarea acesteia de catre tesutul muscular. Actiunea insulinei asupra sintezei proteice ridica problema rolului sau eventual in crestere. Intre hormonul somatotrop si insulina exista o sinergie functionala, realizata de efectele cumulative asupra anabolismului proteic si cresterii staturo ponderale.Reglarea secretiei de insulina. Excitantul fiziologic al secretiei de insulina este proportinal cu concentratia glucozei sangvine, cresterea acesteia peste valorile normale 1 1,1 g / l determina stimularea insulino secretiei in 2 faze:- prima faza apare la 3 5 minute dupa instalarea hiperglicemiei, realizand o insulino secretie de aproximativ 7 10 ori mai mare faza de secretia bazala. Aceasta are tendinta la scadere dupa care se produce cea de a doua descarcare de insulina, ampla si de lunga durata.- faza a doua a insulino secretiei are la baza atat eliberarea stocului preexistent de insulina, cat si activarea enzimelor implicate in sintaza si secretia insulinei nou formate.In general hipersecretia de inulina este rapida si proportionala cu concentratia glucozei din sange. La concentratia de 6 g / l glocoza sangvina, imunosecretia bazala de 10 70 mU/l poate creste de 10 30 de ori fata de valorile de baza. Revenirea la normal se realizeaza la scurt timp dupa scaderea glucozei din sange.In felul acesta debitul insulino secretiei este adaptat in permanenta la continul glucozei sangvine pentru a mentine glicemia constanta la o valoare medie de 0,9 1 g/l.Administrarea de insulinaDeoarece insulina este o proteina, este degradata in tractul gastro intestinala in cazul administrarii orale. In consecinta este administrata in general prin injectie subcutanata (intr-o urgenta hiperglicemica, insulina obisnuita este injectata intravenos). Insulina este inactivata de enzima reducatoare, insulinaza, care se gaseste in special in ficat si rinichi. Preparatele insulinice variaza in special in functie de timpul necesar instalarii actiunii si durata activitatii. Acesta se datoreaza dimensiunii si compozitiei cristalelor de insulina in preparatul respectiv.Cu cat un preparat insulinic este mai putin solubil, cu atat durata de actiune este mai lunga. Doza, locul injectarii, aportul sangvin, temperatura si activitatea fizica, pot influenta durata actiunii diferitelor preparate. Insulina umana este absorbita mai rapid de la locul injectarii decat hormanul de origine animala, bovin sau porcin. Astfel durata de actiune a insulinei umane este mai scurta, iar dozele trebuie ajustate in consecinta. Insulina umana este produsa de o tulpina speciala de Escherichia coli modificata genetic pentru a contine gena insulinei umane. Insulina porcina are structura cea mai apropiata de insulina umana, fiind diferita de aceasta printr-un singur aminoacid.Reactii adverse la insulinaSimptomele hipoglicemiei sunt cele mai severe si frecvente reactii advese ale supradozarii ale insulinei: tahicardie, confuzie, vertij, diaforeza, lipodistrofie si hipersensibilitate. La pacientii la care boala evolueaza de multi ani, nu se produc cantitati adecvate de hormani contra reglatori (glucagon, epinefrina, cortizol si hormoni de crestere) care furnizeaza un mecanism de aparare eficient impotriva hipoglicemiei.Beta blocante produc hipoglicemie deoarece inhiba simptomele fiziologice adrenergice ale hipoglicemiei, cu exceptia transpiratiilor, aceste medicamente pot masca instalarea comei insulinice.