Paleoliticul şi mezoliticul în România (pt.o mai bună înţelegere, a se completa cu informaţii din fişierele P a l e o l i t i c şi

M e z o l i t i c) Deşi nu sunt acceptate ca atare de întreaga comunitate ştiinţifică, cele mai vechi urme ale unor hominide în România, par a fi cele descoperite la Bugiuleşti (jud. Vâlcea) în punctul numit “Valea lui Grăuceanu”. Descoperirea consta în material osteologic provenind poate de la un Australopitecus (?), resturi osteologice de mamifere cu urme de lucru intenţionat (?), dar şi bolovani dintr-o rocă ce lipseşte în zonă. Dacă această descoperire reflectă prezenţa unor Australopiteci în Paleoliticul inferior al României, vechimea prezenţei unor hominide în această zonă ar fi de cca. 1,8 – 2 milioane ani. Neanderthalul (Paleoliticul mijlociu) este reprezentat sigur, cel puţin prin descoperirea falangelor de mână şi de picior din peştera “Bordu Mare” de la Ohaba Ponor (Transilvania). (vezi anexa la sf.) Homo Sapiens (Paleoliticul superior) este atestat în mod direct, mult mai bine, prin resturile osteologice descoperirite în peştera Cioclovina (jud. Hunedoara), în Peştera Muierilor (jud. Gorj), pe ostrovul Mocanu (jud. Giurgiu) sau la Peştera (jud. Brasov). Paleoliticul de la noi corespunde, în mare, schemei celor 4 glaciaţiuni din centrul şi nordul Europei, care alterneaza cu 3 perioade interglaciare. Totuşi, pe baza analizelor palinologice (analizarea polenului păstrat în sol pt. a reconstitui mediul înconjurător într-o anumită perioadă) s-a stabilit că pentru zona ţării noastre există unele diferenţe, detectabile mai ales în ultima perioadă glaciară, Würm, care este în general şi cel mai bine cunoscută. Astfel, glaciaţiunea Würm prezintă la rândul ei oscilaţii climatice (interstadii), care au fost stabilite şi pt. Paleoliticul de la noi şi au fost denumite Nandru, Ohaba, Herculane, Româneşti şi Erbiceni, la rândul lor împărţite în subfaze. Cele mai vechi unelte din paleoliticul inferior de la noi (cca. 1.000.000 – cca. 120.000), “cioplitoare” aparţinând culturii de prund şi lucrate deci în cea mai rudimentară tehnică, au fost găsite la suprafaţa solului (scoase la iveală de revărsări, alunecări sau eroziune) în bazinele râurilor Olt şi Argeş şi în depresiunea Sibiului.

“Cioplitoarele” culturii de prund, cele mai vechi unelte din Paleolitic.

Asemenea descoperiri atestă indirect prezenţa unor forme umane timpurii pe teritoriul ţării noastre. Şi alte culturi ale Paleoliticului inferior sunt atestate pe teritoriul României – abbevillian, acheulean, clactonian. Dacă în abbevillian hominidele încep să folosească împreună cu pietrele de prund, silexul şi cuarţitul, în acheulean tehnica de cioplire devine mai îngrijită, retuşarea marginilor uneltelor şi formele lor regulate trădând preocuparea pt. aspect, ceea ce presupune un salt în mentalitate.

“Vârf de mână” acheulean. Se observă aspectul mai îngrijit faţă de perioada

anterioară. Tot Paleoliticului inferior (sfârşitului acestuia) îi aparţine tehnica clactoniana, o tehnica aşchială (se lucreaza mult pe aşchii), în care obiectele sunt realizate şi retuşate nu numai prin cioplire ci şi prin presare (cu un instrument din corn sau os). În Paleoliticul mijlociu (cultura musteriană), încadrabil la noi în perioada cca. 120.000 – cca. 45/35.000, inventarul uneltelor folosite acum de Neanderthal este şi mai variat, pe lângă unelte de silex şi piatră (vârfuri de mână sau de suliţă, toporaşe – pt. împuns şi tăiat, răzuitoare – pt. cojitul lemnelor sau curăţatul pieilor), fiind întâlnite şi unelte mai “fine” realizate prin aşchiere (vârfuri, lame), într-o tehnică specifică acestei perioade – levallois. Din această perioadă datează numeroase descoperiri în peşteri (Peştera Muierilor, Boroşteni – Oltenia; Ohaba Ponor, Nandru, Peştera – Transilvania; Cheia – Dobrogea) şi din “aşezări” (sălaşe) în aer liber. Dintre acestea din urmă, una din cele mai importante este cea de la Ripiceni-Izvor (jud. Botoşani), care pare a fi fost o tabără de vânătoare. Neanderthalii care au folosit tabăra vizau turmele de mamuţi care

traversau periodic vadul Prutului aflat în apropiere. Descoperirea constă dintr-un aliniament de pietre de calcar, defense de mamut şi oase de animale mari, care ar putea reprezenta o structură de locuire (un adăpost-paravan ?). Complexul a fost datat cu ajutorul metodei C14 în jur de 44.800 în musterian.

Urmele adăpostului-paravan construit de Neanderthali la Ripiceni. Cca. 44.800 În musterian apar şi primele diferenţieri între diversele zone/grupe, în funcţie de materia primă folosită la realizarea unor unelte/arme (cuarţit, roci vulcanice, silex) şi în funcţie de hrana/vânatul preferat – ursul de peşteră (Peştera Muierilor), mamutul (Ripiceni), calul (Ohaba Ponor). Pentru Paleoliticul superior (cca. 35.000 – 10.000/8.000) sunt atestate doar aurignacianul şi gravettianul. Odată cu aurignacianul, adică în prima parte a Paleoliticului superior, dispar vechile tehnici de cioplire caracteristice perioadelor de început şi de mijloc ale Paleoliticului. Se impune treptat tehnica lamelară – dintr-un miez de rocă se desprind lamele.

Lamele aurignaciene.

Cultura gravettiana este atestată mai ales în Moldova şi este contemporană cu solutreanul şi magdalenianul din vestul şi centrul Europei. Descoperirile ambelor culturi provin atât din peşteri cât şi din “aşezări”/sălaşe în aer liber. Cu uneltele din piatră (mai ales silex) Sapiens a prelucrat lemnul, pieile, osul, cornul, fildeşul; ca arme sunt prezente vârfurile de săgeată şi lance, harpoanele, pumnalele şi străpungătoarele din os, fildeş şi corn de cerb sau ren. Observaţiile atente realizate asupra artefactelor din paleoliticul superior (acţiuni completate fericit de arheologia experimentală) au permis reconstituirea unor arme/unelte ce trădează ingeniozitatea comunităţilor de Sapiens, alcătuite din vânători excelenţi şi în general din oameni perfect adaptaţi mediului în care trăiau.

Lamele folosite la fabricarea de săgeţi pentru vânat mare (mamuţi etc.) În Paleoliticul mijlociu, dar mai ales în cel superior asistăm la începuturile manifestărilor artistice. “Arta” din Paleoliticul dezvoltat stătea în legătura cu încercarea de a înţelege organizarea lumii în care trăiau (curiozitatea fiind dintotdeauna o trăsătură a rasei umane), în legătură cu magia şi totemismul. Din Paleoliticul superior datează un probabil loc de cult aflat pe înălţimea de la Buda – Bistriţa; amenajarea respectivă consta din oase de ren şi de bou sălbatic şi a fost pusă în legătură cu practici magice, deşi nu a fost exclusă nici explicaţia privind un eventual tip de adăpost. Înclinaţia pentru înfrumuseţare (poate şi unele practici magice) a lui Sapiens este sugerată de podoabele realizate din dinţi de animale, scoici, poate şi de hematită (aceasta este şi presărată peste cadavre). În legatură cu magia, poate fi amintită

amuleta din os de la Mitoc (jud. Botoşani) datată cu C14 la cca. 26.000 ani şi decorată cu incizii greu de interpretat.

Una din feţele amuletei de la Mitoc. Cca.26.000 În privinţa artei rupestre, singurul exemplu din România, care poate fi datat în Paleolitic, este peştera de la Cuciulat (jud. Sălaj), pe pereţii căreia au putut fi identificate cu siguranţă reprezentările unui cal şi, respectiv, ale unei feline (?), realizate cu ocru roşu.

Reprezentarea unui cal în peştera Cuciulat-Sălaj.

Epipaleolitic – mezolitic (mil. 9 – 7/6)

(pt.o mai bună înţelegere, a se completa cu informaţii din fişierul M e z o l i t i c)

anziţie de la paleolitic la neolitic), altele se retrag spre ord odată cu tundra şi vânatul lor preferat (reni, mamuţi – specii subarctice) –

acestea din urmă trăiesc un paleolitic întârziat, de aici şi denumirea epipaleolitic. Apărut încă de la sfârşitul paleoliticului, se răspândeşte acum arcul cu săgeţi, armă perfect adaptată mediului de pădure şi vânatului mărunt, care se înmulţeşte odată cu încălzirea climei şi dispariţia marilor mamifere adaptate la clima subarctică. Din aceleaşi cauze se intensifică pescuitul şi culegerea hranei, aceasta din urmă fiind o condiţie obligatorie ce va face trecerea mai târziu la stadiul superior al agriculturii primitive (în neolitic).

În faţa încălzirii climei şi a retragerii gheţarilor urmată de împăduriri pe arii tot mai largi, la capătul paleoliticului/începutul mezoliticului, comunităţile de vânători-culegători reactionează în mod diferit. Unele se adaptează noilor condiţii climatice şi traiului în păduri (lor li se poate atribui numele de comunităţi mezolitice, luând numele acestei perioade de trn

Răspunzând unei tendinţe vizibile încă de la sfârşitul Paleoliticului superior, se răspândesc microlitele lucrate din silex; de forme dintre cele mai diferite (trapezoidale, triunghiulare, semicerc etc.) utilitatea lor este pusă în legatură cu activităţile vânătoreşti – răzuitoare, diferite vârfuri pt. săgeţi, microburine (microlite realizate într-o manieră specifică, dar identice, aproape standardizate, care pot fi înlocuite la unealta propriu-zisă, realizată din lemn sau corn).

Microburin

entru grupul epipaleolitic dovezile provin în special din Moldova (unde este atestată ultura swideriană, denumită după o localitate din Polonia), iar din Banat şi Muntenia vem urmele unor “ateliere ilexului. Pentru mezoliticul

propriu-zis sunt atestate cultu

e şi modalităţi de folosire (vârfuri de săgeţi). Pca ” mari de prelucrare a s

rile azilian şi tardenoisian, întâlnite şi în restul Europei, centrale, de sud şi de vest. M

şi în

otive geometrice a căror semnificaţie scapă încă.

ileniilor 8 – 6 le aparţine, în zona Porţilor de Fier, pe ambele maluri ale Dunării,cultura Schela Cladovei. Purtătorii ei aveau locuinţe adâncite în sol şi dotate cu vetre. Se foloseau de unelte din cuarţ şi silex, din os şi din corn de cerb. Săpăligile din corn erau folosite la scoaterea rădăcinilor şi tuberculilor comestibili din solurile nisipoase, preferate de purtătorii acestei culturi. Analizele palinologice par a evidenţia chiar un început de cultivare intenţionată a plantelor, demonstrabil prin creşterea în diametru a micilor grăunţe de polen provenind de la plantele de tip cerealia, aflate într-o stare semisălbatică. Este atestată domesticirea câinelui. Totuşi, în lipsa ovezilor directe privind cultivarea cerealelor (grâunţe carbonizate de cerale) d

lipsa dovezilor privind domesticirea unor specii producătoare de hrană, aşezările culturii Schela Cladovei aparţin încă mezoliticului. În ce priveşte “arta” să amintim numai folosirea în continuare a hematitei de către comunităţile de epipaleolitici (bucăţi de hematită provin de pe muntele Ceahlău, dintr-un sălaş swiderian), ceea ce ar releva unele preocupări estetice, ca şi obiectele de os

ezolitice gravate cu mm

Obiecte din os gravate cu motive geometrice. Cuina Turcului, cultura aziliana, mil. 9 Gusty-Streitfelder Andrei