572 CJ • nr. 9/2012 Noul Cod de procedură civilă

Ordonanţa președinţială în Noul Cod de procedură civilă – continuitate și noutate

Cristian-Paul Lospa Colaborator al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti Avocat asociat SCA Piperea & Asociaţii

Ab initio

Ofensiva în direcţia unei adevărate noutăţi legislative, a unui nou cod de procedură civilă care să afi rme într-o manieră diferită instituţii consacrate, păleşte, la o analiză mai atentă, în faţa consecvenţei legiuitorului Legii nr. 134/2010 faţă de Codul de procedură civilă din 1865. Desigur, nu negăm existenţa unui aport legislativ a Legii nr. 134/2010 la actualul Cod de procedură civilă, însă, mai degrabă, suntem în prezenţa unor noutăţi punctuale, decât a unui nou Cod de procedură civilă da capo al fi ne.

Şi nu înţelegem să criticăm acest aspect, ci din contră: patrimoniul normativ al Codului de procedură civilă din 1865 nu trebuia ignorat, ci doar adus la zi, la realităţile juridice de astăzi.

Constantele, permanenţele Codului de procedură civilă din 1865 le regăsim în Legea nr. 134/2010 şi în ceea ce priveşte procedura specială a ordonanţei preşedinţiale. Ca atare, pentru concizie, ne vom mulţumi doar cu aspectele noi aduse de NCPC1 şi, acolo unde va fi cazul, vom corija aceste aspecte cu previziunile NCC2.

I. Condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei

președinţiale12

Ordonanţa preşedinţială reprezintă un mijloc procedural ce întruneşte condiţiile unei acţiuni civile, având însă caracter specifi c, determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanţa preşedinţială trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale necesare pentru exercitarea acţiunii civile, cât şi cerinţe particulare, respectiv urgenţa, nerezolvarea fondului cauzei şi vremel nicia măsurii ordonate3.

Sub aspectul condiţiilor particulare de admisibilitate, art. 996 NCPC pare a adăuga o nouă condiţie pentru exercitarea unei acţiuni în procedură ordonanţei preşe din-ţiale. Pe lângă condiţiile urgenţei, vremelniciei şi nepre-judecării fondului4, deja consacrate în C.proc.civ. din 1865, art. 996 NCPC menţionează şi reţinerea, de către instanţă judecătorească, a unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului. Considerăm că formularea art. 996 NCPC doar transpune respectuos condiţia „pipăirii fondului”5 reţinută deja în doctrină. Verifi carea aparenţei de drept, condiţie subînţeleasă de art. 581 C.proc.civ. din 1865 şi amintită de doctrină, este acum doar prevăzută expres în

1 NCPC reprezintă abrevierea denumirii Noului Cod de procedură civilă, Legea nr. 134/2010, încă neintrată în vigoare.

2 NCC reprezintă abrevierea denumirii Noului Cod civil, actualizat la data de 20 aprilie 2012 de Legea nr. 60/2012 (M.Of. nr. 255/17.04.2012).

3 A se vedea I.C.C.J., Secţia comercială, în decizia nr. 3158/27.11.2009.

4 Din modul în care a fost aplicată în practică, putem trage concluzia că neprejudecarea fondului se suprapune cu condiţia vremelniciei. În acest sens, C.S.J., decizia civilă nr. 2327/1993 (în Buletinul Jurisprudenţei, 1993, p. 150) stabileşte că „astfel de măsuri nu pot fi luate niciodată pe calea aceste proceduri speciale, întrucât nu pot avea caracter vremelnic, soluţionarea lor rezolvând întotdeauna în mod defi nitiv raporturile litigioase dintre părţi”.

5 Expresie plastică folosită în doctrină, uşor demonetizată dacă avem în vedere frecvenţa utilizării ei. Unii autori folosesc şi expresia fumus boni iuris.

art. 996 alin. (1) NCPC: „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept (s.n.), va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, premisa de la care trebuie să se plece pentru luarea unei măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, în con diţiile prevăzute de art. 996 NCPC, este existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului. Dar această prudenţă justifi cată a noii reglementări pro-cesuale în vederea înlăturării pronunţării unor soluţii arbitrale, nu trebuie să fi e tradusă în practica instan-ţelor judecătoreşti prin pronunţarea chiar pe fondul pretenţiilor reclamantului6. Aşadar, şi în această nouă regle mentare, analiza ordonanţei preşedinţiale nu va putea să treacă peste pragul examinării sumare, instanţa neputând „a se pronunţa asupra valabilităţii actelor ori asupra unor eventuale cauze de anulare ori interpretare privitoare la aceste acte”7. Cu toate acestea, „un examen sumar al litigiului este autorizat de lege şi chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenta instanţei de a lua o măsură provizorie, cât şi pentru ca judecătorul să poată aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţele unei situaţii juridice legale şi justifi că un interes legitim pentru a menţine o anumită stare de fapt sau de drept”8. Deci, din dorinţa de a evita

6 S-a decis astfel că revendicarea unei suprafeţe de teren (C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 2327/1993, în Buletinul Jurisprudenţei, 1993, p. 150), anularea unei licitaţii (C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 665/2000, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii 2000-2001, p. 207), anularea unui contract (CSJ, Secţia comercială, decizia nr. 1060/1995, Buletinul Jurisprudenţei, 1995, p. 378) sunt incompatibile cu procedura ordonanţei preşedinţiale, pentru că prin analizarea acestor cereri s-ar prejudeca fondul.

7 C.Ctin. Dinu, Aspecte noi privind procedurile speciale în procesul civil, în Noile coduri ale României, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 452.

8 Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 38/1957 apud Al. Lesviodax, I.G. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară în

CJ • nr. 9/2012 573Noul Cod de procedură civilă

prejudecarea fondului, nu trebuie să se ajungă nici la neexaminarea fondului ordonanţei, întrucât s-ar ajunge la limitarea nejustifi cată a puterii de apreciere a instanţei judecătoreşti în materia ordonanţei preşedinţiale.

Subsumând, examinarea sumară impusă de art. 996 alin. (5) NCPC trebuie să se încadreze între limitele fi ne stabilite de condiţia neprejudecării fondului şi cerinţa verifi cării aparenţei dreptului. Aşa cum vom observa pe mai departe, există unele texte în NCC care fac trimitere la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale în anumite situaţii în care condiţia neprejudecării fondului este ignorată de plano. Contradicţia evidentă a acestor aplicaţii normative ale ordonanţei preşedinţiale cu condiţia neprejudecării fondului este astfel explicată de către unii autori9: „întrucât legiuitorul a optat pentru varianta soluţionării acestor cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale, problema examinării condiţiilor de admisibilitate nu se mai pune (s.n.), instanţa urmând a verifi ca doar temeinicia cererii, cu luarea în considerare a cerinţelor legale prevăzute de fi ecare normă juridică în parte”. Argumentaţia de mai sus reduce practic procedura specială a ordonanţei preşedinţiale la o acţiune civilă comună care sa îndeplinească cerinţele de admisibilitate comune. Ni se propune necercetarea condiţiilor speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale în situaţiile descrise de NCC, adică, în defi nitiv, ignorarea tipicităţii acestei proceduri speciale, concluzie pe care o primim cu multe rezerve.

II. Aplicaţiile NCC în materia ordonanţei preșe din-

ţiale. Înfrângerea condiţiilor speciale de admi si-

bilitate ale promovării ordonanţei președinţiale

Fără a încerca o enumerare exhaustivă, vom aminti câteva trimiteri ale NCC la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale care nu sunt compatibile cu condiţia „neprejudecării fondului”:

a) art. 1113 alin. (1) NCC prevede că pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate (creditori ai moştenirii, moştenitori legali, legatari etc.), un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât termenul legal de un an [art. 1103 alin. (1) NCC]. Ipoteza vizată de text este următoarea: unul sau mai mulţi succesibili nu îşi exercită în niciun fel dreptul de opţiune succesorală până la împlinirea termenului legal de an, neputând fi consideraţi încă renunţători, dar nici acceptanţi ai moştenirii, şi clarifi carea situaţiei juridice a masei succesorale se impune. După introducerea unei cereri întemeiate pe art. 1113 alin. (1) NCC, „succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire”10. Aşadar, pe calea ordonanţei preşedinţiale,

materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecă-toreşti pe anii 1952-1969, Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1970.

9 A se vedea C.R. Radu, Ordonanţa preşedinţială, Practică judiciară şi reglementarea din NCPC, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 14.

10 A se vedea C. Roşu, A. Fanu-Moca, Domeniile de aplicare a ordonanţei preşedinţiale în Noul Cod civil, în Dreptul nr. 6/2010, p. 73.

pârâtului-succesibil dintr-o astfel de cerere de ordonanţă preşedinţială îi poate fi afectat defi nitiv dreptul de opţiune succesorală, prin micşorarea termenului până la care acesta poate fi valabil exercitat. Putem înţe-lege grija legiuitorului pentru ocrotirea drepturilor persoanelor interesate, drepturi ce s-ar putea păgubi prin întârzierea exercitării dreptului de opţiune succesorală a succesibililor, dar nu putem concepe afectarea defi nitivă a dreptului de opţiune succesorală a unui succesibil prin darea unei ordonanţei preşedinţiale.

În altă ordine de idei, efectele reducerii termenului de opţiune succesorală ar trebui să se producă numai faţă de părţile atrase în ordonanţa preşedinţială, ca exigenţă a principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti. Însă, în planul dreptului substanţial, succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţă, nu va putea fi considerat renunţător numai faţă de părţile atrase prin cererea de ordonanţă preşedinţială, ci efectele renunţării la moştenire trebuie să se producă erga omnes. Neîndoielnic că această incompatibilitate a rigorilor specifi ce dreptului substanţial cu exigenţele drep tului procesual civil va suscita pe mai departe dezba-teri interesante în doctrină11 şi în practica instanţelor judecătoreşti.

În fi ne, sub aspectul competenţei de soluţionare, „până la ieşirea din indiviziune”, cererea pentru reducerea termenului de opţiune succesorală se judecă la instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, potrivit art. 118 NCPC.

b) în cadrul secţiunii „Efectele contractului”, în titlul privitor la pactul de opţiune, art. 1278 alin. (1) NCC dispune că „atunci când părţile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declaraţie de voinţă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuză, aceea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă”. Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul în care „părţile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă prin ordonanţă preşedinţială, cu citarea părţilor”. Astfel reglementat, mijlocul procedural prevăzut de art. 1278 alin. (2) NCC are ca scop stabilirea defi nitivă a termenului pentru acceptare, ceea ce contravine fără dubiu caracterului vremelnic al ordonanţei preşedinţiale impus de art. 996 alin. (1) NCPC. De aceea, considerăm că recurgerea la procedura ordonanţei preşedinţiale în cazul prevăzut de art. 1278 alin. (2) NCC se fundamentează mai degrabă pe celeritatea specifi că acestei proceduri, fără a se prelua toate condiţiile speciale de admisibilitate de la art. 996 alin. (1) NCPC. Cu alte cuvinte, din întregul regim juridic al ordonanţei preşedinţiale, art. 1278 alin. (2) NCC pare a se prevala doar de urgenţă, ca manieră de lucru mai degrabă decât ca o condiţie specială de admisibilitate a procedurii speciale vizate. Pe bune dreptate, s-a amintit în doctrină12 că „ordonanţa preşedinţială [în reglementarea art. 1278 alin. (2) NCC, n.n.] apare ca o acţiune propriu-zisă, care se judecă într-o procedură de urgenţă, nemaifi ind necesară introducerea vreunei acţiuni pe fond şi, pe cale de consecinţă, nici verifi carea condiţiei neprejudecării fondului litigiului”.

11 A se vedea, de exemplu, Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Con-stantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1156.

12 C. Roşu, A. Fanu-Moca, op. cit., p. 73.

574 CJ • nr. 9/2012 Noul Cod de procedură civilă

În fi ne, cererea prin care se solicită stabilirea judiciară a unui astfel de termen pe cale de ordonanţă preşedinţială se soluţionează de instanţa de la domiciliul pârâtului – contractant [art. 107 alin. (1) NCPC] sau, numai dacă părţile au prevăzut astfel13, de instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fi e în parte, a obligaţiei [art. 113 alin. (1) pct. 3 NCPC].

c) în materia împrumutului de consumaţie, cererea pentru stabilirea termenului de restituire, în situaţia în care acesta nu este stipulat, se soluţionează potrivit procedurii ordonanţei preşedinţiale. Art. 2162 NCC stabileşte că, pentru stabilirea unui termen pentru restituirea bunurilor împrumutate, instanţa trebuie să ţină seama de scopul împrumutului, de natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, de situaţia părţilor şi de orice altă împrejurare relevantă. E adevărat că stabilirea termenului de restituire – element esenţial al unui contract de împrumut – reclamă celeritate, dar regimul juridic al ordonanţei preşedinţiale nu trebuie redus la benefi ciul acestei proceduri – urgenţa soluţionării unei astfel de cereri. Subliniem că pe calea unei ordonanţe preşedinţiale întemeiate pe art. 2162 NCC nu se poate dispune şi restituirea bunului/bunurilor – obiect al împrumutului de consumaţie, ci doar stabilirea termenului de restituire. În fi ne, cererea prin care se solicită stabilirea judiciară a unui astfel de termen pe cale de ordonanţă preşedinţială se soluţionează de instanţă de domiciliul pârâtului – cocontractant [art. 107 alin. (1) NCPC] sau, numai dacă părţile au prevăzut astfel14, de instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fi e chiar în parte, a obligaţiei [art. 113 alin. (1) pct. 3 NCPC].

d) art. 1337 alin. (4) NCC pune la îndemâna geran-tului calea ordonanţei preşedinţiale pentru înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în vederea garantării cheltuielilor necesare15. Pe lângă înfrângerea regulii neprejudecării fondului, textul comentat mai pune două probleme: (i) competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, întrucât prin sesizarea instanţei cu o cerere întemeiată pe art. 1137 alin. (4) NCC se urmăreşte înscrierea unei menţiuni în cartea funciară, s-ar putea susţine că determinarea competenţei se face potrivit regulii de drept comun înscrise la art. 107 alin. (1) NCPC sau potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 din NCPC potrivit căruia „în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului unde se afl ă imobilul (...) pentru cererile în rectifi care

13 Jurisprudenţa a statuat că nu există competenţă alternativă dacă prin convenţia părţilor nu s-a stabilit locul executării obligaţiei, într-o atare situaţie urmând a fi aplicată regula de drept comun prevăzută de art. 107 NCPC, în sensul că este competentă teritorial instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului (a se vedea, mutatis mutandis, C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 120/2002, în B.J., Bază de date).

14 A se vedea nota anterioară.15 Atragem atenţia că dintre cheltuielile pe care geratul

trebuie să le ramburseze gerantului, ordonanţa preşedinţială prevăzută de art. 1337 alin. (4) NCPC vizează numai cheltuielile necesare. Oare tocmai caracterul acestor cheltuieli să justifi ce opţiunea legiuitorului de a recurge la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale?

tabulară”; (ii) obligativitatea16 dispunerii unei expertize pentru determinarea cuantumului cheltuielilor necesare ar putea conduce către paralizarea ordonanţei preşedinţiale, întrucât art. 998 alin. (3) NCPC prevede expres că nu vor fi admisibile „probe a căror administrare necesită un timp îndelungat”.

e) Art. 2198 alin. (1) NCC permite instituţiilor de credit sau unei alte entităţi autorizate deschiderea forţată a casetelor de valori, după obţinerea autorizaţiei date de instanţa de judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale. Este evident că măsura deschiderii forţate a casetelor de valori este defi nitivă prin natura sa, aspect ce ar trebui să atragă incompatibilitatea acestei măsuri cu procedura specială a ordonanţei preşedinţiale. Se confundă, aşa cum am mai arătat17, cerinţa soluţionării rapide a unor astfel de cereri cu însăşi instituţia ordonanţei preşedinţiale.

f) alin. (4) al art. 1979 NCC dispune că, în caz de neînţelegere asupra calităţii sau stării unei mărfi , instanţa poate dispune cu procedură prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, constatarea stării, calităţii şi identităţii bunurilor transportate de către unul sau mai mult experţi numiţi din ofi ciu. O astfel de cerere mărginită la constatarea stării, calităţii şi identităţii bunurilor transportate nu este în contradicţie cu regula neprejudecării fondului, numai că, prin ordonanţa prin care se dispune cu privire la cele trei aspecte, instanţa va putea decide şi măsura sechestrării bunurilor sau depunerea lor într-un depozit public sau chiar vânzarea acestora. Or, măsura vânzării unui bun transportat, prin natura sa, nu poate fi vremelnică.

În fi ne, competenţa de soluţionare a unei cereri înte-meiate pe art. 1979 alin. (4) NCPC se determină potrivit regulii de drept comun prevăzute de art. 107 alin. (1) NCPC18, fi ind incidentă şi norma de competenţă teritorială alternativă înscrisă la art. 113 alin. (1) pct. 6 NCPC19.

g) Art. 2287 NCC stabileşte că pricinile cu privire la caracterul sufi cient al bunurilor fi deiusorului sau al garanţiei oferite în locul fi deiusiunii sunt soluţionate de instanţa de judecată, pe cale de ordonanţă preşe-dinţială. Aşadar, în viziunea legiuitorului NCC aprecierea (in)sufi cienţei garanţiilor oferite de debitor în locul fi deiusiunii (se pot oferi garanţii reale, scrisori de garanţie, depozite bancare etc.), se poate realiza doar printr-o simplă verifi care a aparenţei dreptului. Ne îndoim, alături de alţi autori20, de această opţiune legislativă: chiar dacă este o chestiune de fapt21, lăsată la

16 Potrivit modul de redactare al art. 1337 alin. (4) NCC, considerăm că acest text impune instanţei de judecată dispu-nerea efectuării unei expertize.

17 A se vedea supra lit. b).18 Art. 107. „(1) Cererea de chemare în judecată se introduce

la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

19 Art. 113. „(1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:

6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport”.

20 C. Roşu, A. Fanu-Moca, op. cit., p. 76.21 A.-G. Atanasiu, A.-P. Dimitriu, A.-F. Dobre ş.a., Noul

Cod civil. Note. Corelaţii, Explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 1990.

CJ • nr. 9/2012 575Noul Cod de procedură civilă

aprecierea instanţei, capacitatea debitorului de a acoperi întreaga datorie contractată este capitală pentru creditor şi nu ar trebui verifi cată doar prin „pipăirea fondului”, ci prin verifi carea de fond a existenţei bunurilor sau a garanţiei oferite de debitor în locul fi deiusiunii.

Prejudecarea fondului în toate aceste ipoteze are consecinţe şi asupra caracterului autorităţii de lucru judecat al ordonanţei. Deşi proclamat ca relativ de art. 1001 NCPC, caracterul autorităţii de lucru judecat al ordonanţei este, prin excepţie de la art. 1001 NCPC, unul absolut în ipotezele identifi cate mai sus, de vreme ce (i) cererile de ordonanţă preşedinţială în aceste materii au ca fi nalitate stabilirea defi nitivă a drepturilor părţilor şi (ii) partea nemulţumită de măsura luată prin ordonanţă nu mai are interesul, folosul practic, de a se adresa instanţei, pe calea procedurii de drept comun, câtă vreme, odată executată hotărârea dată în ordonanţă preşedinţială nu mai este posibilă restabilirea situaţiei de fapt22.

III. Aplicaţii ale NCC și ale altor acte normative în

materia ordonanţei președinţiale care nu înfrâng

regula neprejudecării fondului

a) Art. 217 alin. (1) NCC reglementează posibilitatea suspendării, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a actelor contestate emise de organele persoanelor juridice23. Articolul în cauză este asemănător cu art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 cu singura diferenţă că, în cazul celui din urmă text citat, posibilitatea suspendării pe calea ordonanţei preşedinţiale viza numai actele societăţilor comerciale, nu şi cele ale tuturor persoanelor juridice. Tot ca o noutate, NCC conferă posibilitatea suspendării efectelor actelor emise de oricare dintre organele de conducere ale persoanelor juridice şi nu numai ale celor emise de adunările generale.

Specifi c ordonanţei preşedinţiale reglementate de art. 217 alin. (1) NCC este obligativitatea existenţei unei acţiuni de drept comun prin care se solicită anularea actului respectiv. Dar aceasta nu înseamnă că cererea de suspendare în procedura ordonanţei preşedinţiale trebuie judecată împreună cu acţiunea pe fond, asemenea unui capăt accesoriu al cererii de drept comun24, ci cele două cereri se vor judeca în dosare separate. Dispoziţiile

22 Art. 982 alin. (5) NCPC stabileşte clar că „pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse (…) măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt”. Cu titlu de exemplu, după punerea în executarea a hotărârii prin care s-a dispus măsura desfacerii forţate a casetelor de valori (art. 2198 NCC), nu se mai pune problema restabilirii situaţiei de fapt, ci doar, eventual, a recuperării pagubelor pricinuite.

23 În schimb, „suspendarea ţinerii adunării generale re-prezintă o măsură cu caracter defi nitiv şi nu temporar. În plus, măsura este de natură să prejudece fondul cauzei, deoarece presupune analizarea, înainte ca adunarea generală a acţio-narilor să aibă loc, şi înainte ca adunarea generală să decidă în vreun fel, a hotărârilor ce vor fi adoptate în viitor în cadrul adunării, această analiză putând fi făcută doar în cadrul acţiunii în anularea hotărârii adunării generale”, Trib. Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, sentinţa nr. 568/19.01.2011 în Cr.R. Radu, op. cit., p. 240.

24 În acelaşi sens, a se vedea C.R. Radu, op. cit., p. 9.

ce reglementează judecata25, pronunţarea26 şi căile de atac27 sunt diferite în ce priveşte cele două cereri. Spre exemplu, cererea de anulare trebuie judecată în camera de consiliu, potrivit art. 216 alin. (3) NCC, în timp ce, în lipsa unei dispoziţii speciale, cererea de suspendare va fi judecată în şedinţa publică. Subliniem însă că legitimarea procesuală în cererea de anulare formulată pe dreptul comun se răsfrânge şi asupra cererii de suspendare solicitate în procedură specială a ordonanţei preşedinţiale. În acest sens, într-o cerere privind suspendarea efectelor unei hotărâri a adunării generale, Tribunalul Bucureşti a statuat irevocabil că „doar persoanele care ar putea solicita anularea hotărârii au calitate procesuală activă pentru a solicita suspendarea până la analiza irevocabilă a motivelor de nelegalitate invocate”28.

Competenţa de soluţionare a cererii de suspendare întemeiate pe art. 217 alin. (1) NCC se determină potrivit art. 997 NCPC29 coroborat cu art. 216 alin. (3) NCC, deci o astfel de cerere va fi introdusă la instanţa în circumscripţia căreia persoana juridică îşi are sediul30.

b) Art. 255 şi art. 257 din NCC reglementează cererea de încetare a acţiunilor prin care se aduc prejudicii drepturilor patrimoniale ale persoanei (fi zice sau juridice) şi de luare a măsurilor necesare pentru conservarea probelor [art. 255 alin. (2) lit. b) NCC]. Art. 255 alin. (6) NCC reglementează cu titlu de excepţie şi de noutate sancţiunea încetării de drept a măsurilor luate pe calea ordonanţei preşedinţiale31, ca urmare a neintroducerii acţiunii pe fond. În cazul în care cererea de ordonanţă a fost formulată înaintea acţiunii de fond, instanţa astfel

25 Art. 998 alin. (3) teza fi nală din NCPC menţionează că în procedura ordonanţei preşedinţiale, „dispoziţiile privind cerce-tarea procesului nu sunt aplicabile”.

26 În privinţa cererii de drept comun, potrivit art. 396 alin. (1) NCPC, pronunţarea se ia de îndată sau poate fi amâ-nată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile, în timp ce în privinţa cererii de ordonanţă preşedinţială, potrivit art. 998 alin. (4) NCPC, pronunţarea se ia de îndată sau se poate amâna cu cel mult 24 de ore.

27 Chiar dacă, în privinţa cererii de anulare întemeiate pe dreptul comun, art. 216 alin. (3) teza fi nală din NCC prevede aceeaşi cale de atac – apelul – ca şi cea prevăzută de art. 999 alin. (1) NCPC pentru cererea de suspendare dată în procedura ordonanţei preşedinţiale, termenul pentru exercitarea căii de atac este diferit: 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 468 alin. (1) NCPC, în privinţa cererii de drept comun şi 5 zile de la pronunţare sau de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, potrivit art. 999 alin. (1) NCPC în privinţa cererii de ordonanţă preşedinţială.

28 Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 548/23.02.2011, în C.R. Radu, op. cit., p. 63-68.

29 Art. 997 NCPC: „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”.

30 Art. 206 alin. (3) NCC trebuie corelat cu art. 227 NCC şi cu art. 63 din Legea nr. 31/1990. Acest din urmă text prevede expres că cererile şi căile de atac prevăzute de respectiva lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de instanţa locului unde societatea îşi are sediul principal.

31 Efectele măsurilor dispuse pe calea ordonanţei încetează fi e prin schimbarea împrejurărilor ce au condus la luarea măsu-rii, fi e prin împlinirea perioadei de timp prevăzute în ordonanţa pentru măsura dispusă, fi e prin soluţionarea litigiului pe fond.

576 CJ • nr. 9/2012 Noul Cod de procedură civilă

învestită trebuie să fi xeze şi termenul în care acţiunea în fond trebuie introdusă, dar nu mai târziu de 30 de zile de la „luarea măsurii”32. Neintroducerea acţiunii de fond în termenul stabilit atrage sancţiunea încetării de drept a acelei măsuri.

c) Art. 630 alin. (3) NCC trimite la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale pentru luarea măsu rilor necesare în vederea prevenirii pagubei pricinuite de proprietar care, prin exercitarea dreptului său, creează inconveniente mai mari decât cele normale de vecinătate. Instanţa competentă pentru soluţionarea unei astfel de cereri este cea în circumscripţia căreia se afl ă imobilul potrivit art. 997 NCPC coroborat cu art. 117 NCPC33.

d) Art. 1592 NCC permite persoanei ce a fost depose-dată în mod nelegitim de un titlu la purtător să îl împiedice pe debitor să plătească creanţa celui care îi prezintă titlul. Obţinerea unei ordonanţe în acest sens este singurul temei ce poate împiedica executarea obligaţiei de către debitor. Cererea de ordonanţă preşedinţială este de competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului (art. 107 NCPC) sau aceleia în circumscripţia căreia se afl ă locul de plată34 [art. 113 alin. (1) pct. 7 NCPC].

e) Art. 2181 alin. (2) NCC. În materia contului curent, ca regulă, creanţele părţilor nu pot fi folosite de curentişti pentru executarea unei obligaţii şi nici nu pot face obiectul executării silite pornite împotriva lor. Totuşi, pentru a împiedica prejudicierea intereselor creditorilor curentiştilor, NCC instituie dreptul oricăruia dintre creditorii curentiştilor de a cere instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, închiderea contului curent, înaintea termenului convenţional sau, dacă este cazul, legal, pentru executarea sau poprirea soldului rezultat35.

f) Potrivit art. 450 alin. (5) NCPC, până la dezle garea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii judecătoreşti, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, pe calea ordonanţei preşedinţiale, cu depunerea unei cauţiuni36.

g) Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organi-zarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi pentru

32 Nu înţelegem care este data în care măsura se consideră a fi luată. Să fi e vorba de data pronunţării, respectiv data comu-nicării ordonanţei, după cum aceasta a fost soluţionată cu sau fără citarea părţilor?

33 A se vedea şi art. 94 pct. 1 lit. e) NCPC care stabileşte competenţa materială în privinţa „cererilor referitoare la zidu-rile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească”.

34 Referitor la instanţa locului de plată prevăzută de acest text, jurisprudenţa a stabilit că „instanţa în a cărei rază terito-rială se afl ă banca prevăzută în contract drept bancă la care se poate face plata este competenţa să soluţioneze litigiul comercial al părţilor” (C.A. Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 816/2001), soluţie jurisprudenţială grefată pe art. 10 alin. (4) C.proc.civ. din 1865, dar aplicabilă şi în noua reglementare procesuală.

35 Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 2151.

36 Pentru detalii a se vedea G. Popescu, Suspendarea pro-vizorie a executării silite pe cale de ordonanţă preşedinţială, în Pandectele Române nr. 2/2003, p. 223.

îndeplinirea altor atribuţii ce revin instanţei judecătoreşti în arbitraj, art. 547 NCPC pune la dispoziţia persoanei interesate o cerere care se va formula pe calea ordonanţei preşedinţiale37.

h) Art. 919 NCPC permite instanţei să dispună, „pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”. „Aceste măsuri pot fi luate pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru că aşa prevede legea, deci fără a fi necesară justifi carea vreunei urgenţe din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului de divorţ, sub toate aspectele”38.

i) Încălcarea sarcinilor şi regulilor legale sau con-venţionale ce decurg din raporturile de vecinătate dintre proprietari sau în materie locativă poate fi rezolvată provizoriu, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, potrivit art. 1031-1034 NCPC39.

j) În cazul în care există suspiciuni cu privire la încălcarea unor drepturi recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cel interesat poate recurge la procedură specială a ordonanţei preşedinţiale pentru prevenirea producerii unor pagube iminente, potrivit art. 139 alin. (4) din actul normativ indicat40.

III. Competenţa de soluţionare a ordonanţei

președinţiale

Textul art. 997 NCPC determină instanţa competenţa în această procedură atât sub aspect material, cât şi sub aspect teritorial: „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”. Aşadar, competenţa soluţionării ordonanţei preşedinţiale se determină în abstract după competenţa unei cereri de chemare în judecată, introduse pe calea dreptului comun, având un petit unic şi identic. În niciun caz identifi carea competenţei de soluţionare a unei cereri de ordonanţă preşedinţială nu trebuie realizată după competenţa reţinută de instanţa care judecă efectiv fondul dreptului.

În mod judicios s-a stabilit că „judecătorul ordonanţei nu este ţinut de soluţia pronunţată de instanţa ce judecă acţiunea pe fond în ceea ce priveşte competenţa, ci trebuie să stabilească dacă este competent numai pe baza obiectului şi probelor existente în cauza cu care

37 Într-o atare situaţie, hotărârea pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 547 alin. (2) NCPC.

38 Trib. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 239/1990, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 892.

39 A se vedea V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv, Teste grilă, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 405-408.

40 A se vedea şi art. 50 din Acordul TRIPS şi Cr.R. Radu, op. cit., p. 210-239 pentru soluţii jurisprudenţiale date pe calea ordonanţei preşedinţiale în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

CJ • nr. 9/2012 577Noul Cod de procedură civilă

a fost învestit”41. În concluzie, competenţa judecării ordonanţei preşedinţiale nu este dată de instanţa fondului, ci de lege.

IV. Procedura de judecată

1. Aplicarea art. 200 şi 201 NCPC în materia ordonanţei preşedinţiale

Cu titlu de noutate, NCPC aduce unele modifi cări în ceea ce priveşte etapele necesare şi imediat următoare înregistrării cererii. Astfel, potrivit art. 200 NCPC:

„(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifi că, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, recla mantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modifi cările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modifi -carea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluţionează prin încheiere defi nitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) În caz de admitere, cauza se retrimite comple tului iniţial învestit”.

Văzând aceste formalisme obligatorii chiar înainte de fi xarea primului termen de judecată42, ne întrebăm desigur dacă acestea sunt condiabile cu esenţa ordonanţei preşedinţiale: celeritatea procedurii. Asemănător, art. 201 NCPC referitor la procedura şi termenele necesare pentru pregătirea şi depunerea întâmpinării sau pentru pregătirea răspunsului la întâmpinare ridică aceeaşi întrebare. Răspunsul, chiar dacă este unul negativ, nu poate, considerăm noi, să ne conducă la concluzia că, în materia ordonanţei preşedinţiale, art. 200 şi 201 NCPC sunt inaplicabile. Şi este aşa întrucât: (i) „specifi c procedurilor speciale este faptul că ele nu au o reglementare completă a judecăţii în materia respectivă, ci numai un număr de texte derogatorii de la dreptul comun”43; (ii) normele procedurale ale procedurilor speciale se completează cu normele procedurale ale

41 C.R. Radu, op. cit., p. 3-4.42 A se vedea art. 201 alin. (1) NCPC.43 M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, ed. a II-a,

Ed. Uni versul Juridic, Bucureşti, p. 199.

dreptului comun; (iii) atunci când legiuitorul a dorit inaplicabilitatea unor norme procedurale din dreptul comun în materia ordonanţei preşedinţiale, a menţionat expres aceasta: art. 998 alin. (3) teza fi nală NCPC prevede că „dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile”.

Este drept că art. 998 alin. (2) NCPC care prevede că „în caz de urgenţă deosebită, ordonanţa va putea fi dată chiar în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor” ar putea sugera înlăturarea art. 200 NCPC. Însă, dacă reclamantul sesizează instanţa cu o cerere de ordonanţă preşedinţială regularizată potrivit condiţiilor de la art. 194-197 NCPC, iar instanţa, observând urgenţa deosebită, consideră că părţile nu trebuie citate, atunci nimic nu se opune la judecarea ordonanţei preşedinţiale chiar în ziua sesizării instanţei.

Caracterul urgent al măsurii solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale afectează aplicarea art. 201 alin. (1)-(4) NCPC referitor la procedura şi termenele necesare pentru pregătirea şi depunerea întâmpinării sau pentru pregătirea răspunsului la întâmpinare. Aceasta întrucât, pe de o parte, art. 201 alin. (5) NCPC lasă posibilitatea instanţei sesizate cu o cerere de ordonanţă preşedinţială să micşoreze termenele prevăzute de art. 201 alin. (1)-(4) NCPC şi, pe de altă parte, potrivit art. 998 alin. (2) NCPC, „ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor”, ceea ce exclude logic procedura şi termenele prevăzute de art. 201 alin. (1)-(4) NCPC.

Dacă instanţa a hotărât citarea părţilor, chiar dacă potrivit art. 998 alin. (1) ultima teză NCPC, „întâmpinarea nu este obligatorie”, nu se va putea omite parcurgerea etapelor stabilite de art. 201 alin. (1)-(4) NCPC. În plus faţă de argumentele oferite în sprijinul aplicării art. 200 NCPC în materia ordonanţei preşedinţiale, modul de redactare simplist al art. 998 alin. (1) NCPC nu ne poate convinge că intenţia legiuitorului a fost, de fapt, să deroge de la art. 201 NCPC.

În consecinţă, neobligativitatea întâmpinării în această materie nu presupune excluderea automată a art. 201 alin. (1)-(4) NCPC, ci, într-o atare situaţie, instanţa cel mult va putea reduce termenele de la art. 201 alin. (1)-(4) NCPC, „aşteptând” depunerea întâmpinării de către pârât în termenul legal de 25 zile de la comunicarea cererii de ordonanţă preşedinţială sau în termenul redus de instanţă. Numai dacă în termenul astfel stabilit pârâtul nu va depune întâmpinare, instanţa va putea trece la fi xarea prin rezoluţie a primului termen de judecată, potrivit art. 201 alin. (4) NCPC.

Deci, dacă instanţa a hotărât citarea părţilor, se atrage mecanic aplicabilitatea art. 201 NCPC. Inconvenientul opus de această situaţie vă putea fi depăşit fi e prin scurtarea termenelor în temeiul art. 201 alin. (4) NCPC (de exemplu, instanţa va putea fi xa de pe o zi pe alta termenul pentru depunerea întâmpinării, însă pârâtul nu va fi obligat la aceasta), fi e prin hotărârea instanţei de a nu cita părţile, dar numai atunci când o urgenţă deosebită o justifi că44.

44 „Ordonanţa preşedinţială poate fi dată şi fără citarea părţilor, însă, fi ind vorba de o derogare de la principiul citării, instanţa trebuie să facă uz de aceasta numai în situaţii deose-bite. În cazul în care instanţa a dispus citarea, cererea nu se va

578 CJ • nr. 9/2012 Noul Cod de procedură civilă

Tot în sensul înţelegerii consecinţelor aplicării art. 201 NCPC în materia ordonanţei preşedinţiale, consi derăm că reclamantul, pentru a-şi asigura obţinerea unei ordonanţe într-un timp cât mai scurt, nu ar putea renunţa la posibilitatea depunerii unui răspuns la întâmpinare. Chiar dacă în materia ordonanţei preşedin-ţiale întâmpinarea nu este obligatorie, răspunsul la întâmpinare, potrivit imperativului de la art. 201 alin. (2) NCPC, este obligatoriu: „Întâmpinarea se comu nică de îndată reclamantului, care este obligat (s.n.) să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare (…)”. În lipsa unui text expres, neobligativitatea întâmpinării la ordonanţa preşedin ţială nu atrage şi neobligativitatea răspunsului la întâmpinare în aceeaşi materie. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare sunt acte procedurale distincte, cu regim juridic distinct. Singura situaţie când răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu este atunci când pârâtul nu formulează întâmpinare, instanţa trecând direct la fi xarea, prin rezoluţie, a primului termen de judecată potrivit art. 201 alin. (4) NCPC.

2. „Citarea părţilor conform normelor privind citarea în procesele urgente”

Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, pe lângă regularizarea cererii de ordonanţă preşedinţială în temeiul art. 200 NCPC, va putea decide asupra necesităţii citării părţilor în cauză. „Cererea de ordonanţă preşedinţială se soluţionează, de regulă, cu citarea părţilor, dar, în unele situaţii, apreciate de instanţă, ea poate fi judecată şi fără citarea lor”45.

Curtea Constituţională a decis în câteva rânduri că nu există o incompatibilitate între posibilitatea instanţei de judecată de a soluţiona ordonanţa şi fără citarea părţilor şi art. 24 din Constituţia României republicată. S-a reţinut că „aceleaşi considerente, ce privesc caracterul vremelnic al măsurilor dispuse prin ordonanţa preşedinţială, urgenţa adoptării unor asemenea măsuri, ca şi posibilitatea de a stinge litigiul pe baza înţelegerii părţilor, reprezintă motive sufi ciente pentru a justifi ca soluţionarea cererii şi fără citarea părţilor”46.

Mai mult, „posibilitatea recunoscută părţilor de a ataca cu recurs (în noua reglementare, ordonanţa se atacă cu apel; a se vedea art. 999 NCPC, n.n.), la a cărui judecare citarea este obligatorie [a se vedea art. 999 alin. (3) NCPC, n.n.], ordonanţa preşedinţială soluţionată în primă instanţă, după o procedură derogatorie de la dreptul comun, având ca principal imperativ celeritatea, lipseşte de temei susţinerea potrivit căreia o asemenea procedură ar nesocoti principiile consacrate prin normele constituţionale de referinţă”47.

„În orice caz, dacă la primirea cererii s-a dispus citarea pârâtului, judecătorii trebuie să constate că procedură de citare a fost legal îndeplinită, o hotărâre dată fără

putea rezolva dacă la termenul de judecată procedura de citare nu este îndeplinită”. C.A. Bacău, decizia civilă nr. 429/1997 apud. V.M. Ciobanu, G. Boroi, op. cit., p. 401.

45 Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 5/1975, pct. 15, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 861.

46 DCC nr. 396/05.10.2004.47 Ibidem.

citare fi ind nelegală. Aceasta înseamnă că nu se poate reveni asupra citării dispuse iniţial”48.

În privinţa modalităţii şi a termenelor de citare, art. 998 alin. (1) NCPC face trimitere la dispoziţiile art. 159 NCPC: „Citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedură, despre aceasta făcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedură”. Adică, atunci când se justifi că, citaţia poate fi înmânată chiar şi în ziua judecăţii. Însă, la această posibilitate se poate recurge numai pentru termenele acordate pe parcursul judecăţii, deoarece fi xarea primului termen de judecată primeşte regulile speciale de la art. 201 NCPC.

Semnifi caţia „citării părţilor conform normelor privind citarea în procesele urgente” prevăzută în art. 998 NCPC trebuie coroborate şi cu prevederile art. 154 alin. (6) din NCPC. Spre deosebire de vechea reglementare, aceste ultime două texte de lege vizează comunicarea actelor de procedură şi prin mijloace moderne: „telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confi rmarea primirii acestuia” [art. 154 alin. (6) NCPC]. Alăturând şi prevederile art. 165 pct. 3 NCPC, vom constata că momentul procesual la care procedura de citare prin aceste mijloace moderne de comunicare se consideră îndeplinită este „la data arătată pe copia imprimată a confi rmării expedierii”49. Altfel spus, partea, odată ce va recepţiona actul de procedură, va putea fi xa (arbitrar) momentul primirii actului de procedură prin trecerea unei date care să îi convină.

În consecinţă, dacă pârâtul din procedura ordonanţei preşedinţiale va trebui citat [avem în vedere ipoteză de la art. 998 alin. (1) NCPC], iar acesta va accepta să fi e citat prin „mijloace moderne de comunicare”, pârâtul va putea foarte uşor vicia procedură de citare şi, implicit, va putea deturna urgenţa specifi că unei astfel de proceduri.

3. Reguli de desfăşurare a judecăţii

Sunt câteva restricţii şi reguli derogatorii de la normele procedurale de drept comun în ceea ce priveşte judecata unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

În primul rând, prima teză a art. 998 alin. (3) NCPC stabileşte că „judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefi ind admisibile probe a căror administrare necesita un timp îndelungat”. În consecinţă, instanţa va respinge ca inadmisibile probele a căror administrare ar necesita un timp îndelungat, cum ar fi o audiere de martori prin comisie rogatorie, o expertiză, interogatoriul părţii care domiciliază în străinătate şi care nu a dat procură specială mandatarului etc.

„Urgenţa cu care trebuie să se desfăşoare aceasta (procedura ordonanţei preşedinţiale – n.n.) impune o exigenţă sporită la încuviinţarea acelor probe care sunt de natură a întârzia judecata. Astfel, fi ind vorba despre o procedură urgentă, în care este permisă uneori

48 M. Tăbârcă, op. cit., p. 211.49 O formulare mai exactă ar fi fost „la data arătată pe copia

imprimată a confi rmării primirii (...)”.

CJ • nr. 9/2012 579Noul Cod de procedură civilă

şi pronunţarea hotărârii fără citarea părţilor, instanţa trebuie să aibă în vedere, în fi ecare caz concret, dacă încuviinţarea anumitor probe nu ar compromite însăşi raţiunea acestei proceduri. Deşi în condiţiile dreptului comun afi rmarea unui fapt, pe lângă obligaţia de a-l dovedi, naşte şi dreptul de a fi administrate probele adecvate situaţiei invocate, în procedură curentă a ordonanţei preşedinţiale, această regulă nu poate fi aplicată în mod mecanic. La fel cum reclamantul nu poate supune judecăţii orice fel de pretenţii, fi ind limitat de specifi cul procedurii, nici pârâtul nu poate invoca orice apărări şi nu poate propune orice probe, trebuind a se înscrie, de asemenea, în sfera acesteia. A admite că în momentul formulării unei apărări, respectiv al afi rmării unei situaţii de fapt, instanţa ar fi obligată, fără distincţii, să încuviinţeze probele propuse în dovedire, ar însemna lăsarea procedurii şi a duratei sale la îndemâna pârâtului, ceea ce nu poate fi permis. Acesta, întrucât pentru aproape orice situaţie poate fi imaginată o apărare care să cuprindă o afi rmaţie care să nu poate fi dovedită decât prin probe a căror administrare ar întârzia judecata”50. Am preferat expunerea în întregime a acestei soluţii jurisprudenţiale pentru argumentaţia judicioasă şi pentru a înţelege raţiunea pentru care NCPC, spre deosebire de C.proc.civ. din 1865, a consacrat expres regula inadmisibilităţii probelor a căror administrare necesită un timp îndelungat. În situaţia în care instanţa apreciază că pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea unui probatoriu mai complex, dar care poate fi administrat potrivit exigenţei celerităţii ordonanţei preşedinţiale, pentru respectarea principiului unui proces echitabil, apreciem că are obligaţia citării părţii adverse pentru a acorda şi acesteia dreptul la apărare şi posibilitatea de a contracara pretenţiile reclamantului.

În al doilea rând, potrivit art. 998 alin. (3) teza fi nală NCPC, „Dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile”. Aceasta nu înseamnă că toate dispoziţiile cuprinse în Capitolul II, Secţiunea a II-a denumită „Cercetarea procesului” nu vor căpăta aplicabilitate în judecarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, întrucât, de exemplu, nu este de conceput darea unei ordonanţe fără administrarea unui probatoriu corespunzător51, ci aceste norme vor trebui corijate manierei de lucru specifi ce unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

În al treilea rând, „judecarea ordonanţei fără citarea părţilor presupune neparticiparea acestora, situaţie ce determină inefi cienţa anumitor principii procesuale, cum este contradictorialitatea, dar nu şi al egalităţii de tratament a părţilor. În acest sens, este exclusă efectuarea vreunui act de procedură ce implică activ părţile, personal ori prin reprezentant; mai mult, o atare limitare a intervenţiei lor, din raţiuni de efi cienţă a măsurii adoptate de instanţă, trebuie aplicată în mod egal”52. În consecinţă, nu se poate asculta o parte care a

50 Jud. Sect. 2 Bucureşti, Secţia civilă, sentinţa nr. 12199/07.12.2010, în C.R. Radu, op. cit., p. 129-130.

51 A se vedea art. 249-264 NCPC privind dispoziţiile generale în materia probelor, cuprinse în Capitolul II, Secţiunea a II-a denumită „Cercetarea procesului”.

52 C.A. Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr. 2317/R/2003 apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 861.

cunoscut termenul de judecată, nici în privinţa punerii de concluzii preliminare, nici în privinţa concluziilor fi nale. În această situaţie, chiar dacă actele de procedură efectuate înaintea instanţei nu trebuie să antreneze o dezbatere contradictorie, nu se poate considera că ordo-nanţa preşedinţială dată fără citarea părţilor are o natură necontencioasă, „întrucât părţile au interese contra-dictorii, iar confl ictul dintre ele este născut şi actual”53.

În al patrulea rând, întrucât pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se rezolvă fondul, în materia ordonanţei preşedinţiale nu sunt admisibile chemarea în garanţie, chemarea în judecată a altei persoane sau arătarea titularului dreptului.

Discutabilă este însă posibilitatea introducerii forţate, din ofi ciu, a altor persoane, deoarece acest incident prelungeşte automat durata litigiului, aspect con tra dictoriu cu specifi citatea procedurii ordonanţei preşedinţiale. Necesitatea acordării unui nou termen pentru citarea terţului introdus din ofi ciu, eventualele vicii de citare ale acestuia, precum şi posibilitatea terţului de a solicita instanţei readministrarea probelor sau administrarea de noi probe, posibilitate oferită de art. 73 alin. (2) NCPC, ne determină să concluzionăm că şi această formă de participare a terţilor în ordonanţa preşedinţială este inadmisibilă.

În schimb, considerăm că s-ar putea formula o cerere de intervenţie voluntară: prin cea principală, intervenientul nu ar putea obţine decât luarea unor măsuri urgente şi vremelnice, iar nu valorifi carea defi nitivă a dreptului său, iar prin cea accesorie, intervenientul va putea sprijini apărarea uneia dintre părţi. Având în vedere că art. 64 alin. (2) NCPC impune ascultarea intervenienţilor voluntari, atunci, în mod obligatoriu, o cerere de intervenţie voluntară va putea fi făcută numai dacă judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială se face cu citarea părţilor.

În fi ne, noua reglementare procesuală prevede la art. 1000 NCPC posibilitatea transformării cererii de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept comun, „situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu această menţiune”. Trebuie să înţelegem că în toate cazurile este obligatorie citarea şi acordarea unui nou termen de judecată, chiar şi în ipoteza în care reclamantul îşi transformă cererea în şedinţa publică şi de faţă este şi pârâtul. Transformarea cererii de ordo nanţă preşedinţiale modifi că întreaga fi zionomie a procesului civil prin: (i) dobândirea caracterului absolut al autorităţii de lucru judecat al hotărârii spre care se tinde; (ii) deschiderea accesului către mijloa-cele procesuale sau cererile incompatibile cu ordo-nanţa preşedinţială dar compatibile cu procedura de drept comun: posibilitatea de a propune probe a căror administrare este îndelungată, posibilitatea formulării unor cereri de intervenţie forţată, formularea unei cereri reconvenţionale care să tindă la o măsură defi nitivă, invocarea unui drept de retenţie etc. Tocmai de aceea, considerăm că se impune acordarea unui nou termen şi citarea pârâtului în orice situaţie în care reclamantul transformă cererea de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept comun pentru asigurarea dreptului la

53 M. Tăbârcă, op. cit., vol. II, p. 212.

580 CJ • nr. 9/2012 Noul Cod de procedură civilă

apărare şi a principiului contradictorialităţii [art. 14 alin. (2) NCPC].

V. Căile de atac

În ce priveşte calea de atac prevăzută de NCPC în materia ordonanţei preşedinţiale, art. 985 alin. (1) se înscrie în tendinţa întregului NCPC de a prevedea „prea numeroase categorii de hotărâri care nu ajung în faţa instanţelor de recurs, ci se opresc la nivelul instanţelor de apel (art. 483 NCPC)”54. Formularea „dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului (...)” este teribil de solicitantă, această sintagma-refugiu fi ind mult prea generoasă în condiţiile în care avem un arsenal de reglementări55.

Momentul de la care curge termenul de apel depinde după cum ordonanţa s-a dat cu sau fără citarea părţilor, iar nu după legalitatea procedurii de citare. Chiar dacă procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, dar a fost dispusă de către instanţa, termenul de apel va curge de la pronunţarea ordonanţei. Cu alte cuvinte, ceea ce importă este opţiunea instanţei în privinţa citării părţilor, nu şi realizarea efectivă a acestei opţiuni sau legalitatea procedurii de citare. Mai subliniem şi că în apel citarea este obligatorie, potrivit art. 999 alin. (3) NCPC.

În ce priveşte contestaţia în anulare nu există restricţii privind exercitarea acestei căi de atac extraordinare

54 V.M. Ciobanu, Prefaţă la Noul Cod de procedură civilă, Codul de procedură civilă republicat, Bucureşti, 2012.

55 Noi am identifi cat doar art. 547 alin. (2) NCPC care stabi-leşte, prin excepţie de la art. 985 alin. (1) NCPC, că ordonanţa dată în ipoteza descrisă nu este supusă niciunei căi de atac.

împotriva hotărârilor date în procedură ordonanţei preşe-dinţiale. Însă revizuirea este, în principiu, inadmisibilă deoarece ea are ca obiect numai hotărârile de fond, iar prin procedura ordonanţei preşedinţiale se ia o măsură vremelnică, fără a prejudeca fondul56.

În fi ne, NCPC prevede expres că împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate formula executare silită.

VI. Caracterul executoriu al ordonanţei președinţiale

Astfel cum prevede art. 996 alin. (2) teza I NCPC, ordonanţa preşedinţială este executorie prin ea însăşi, în temeiul legii şi poate fi executată înaintea defi nitivării, fără a fi învestită cu formulă executorie57, înscriindu-se între excepţiile prevăzute de la art. 632 alin. (2) NCPC. Totuşi, potrivit art. 637 NCPC, „punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modifi cat ori desfi inţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.

56 Art. 509 NCPC: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul (s.n.) poate fi cerută dacă: (…)”; a se vedea şi V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 403.

57 Oricum procedura învestirii cu formulă executorie nu mai este prevăzută de NCPC.

Prin prezentarea în paralel a dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă şi ale Noului Cod de procedură civilă, cititorul are o imagine completă asupra modului de desfăşurare a procesului civil, ambele fi ind necesare datorită coexistenţei acestor sisteme procedurale.

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 a modifi cat şi completat Noul Cod de procedură civilă. În urma republicării Noului Cod de procedură civilă, schimbările efectuate au făcut necesară reactualizarea manualului de Drept procesual civil. Partea specială, corespunzător noilor prevederi legale.

Referitor la partea specială, cele mai multe modifi cări au vizat căile de atac, dispoziţiile privind asigurarea unei practici judiciare unitare, arbitrajul, executarea silită, măsurile asigurătorii şi procedurile speciale. În rândul procedurilor speciale a fost introdus un nou capitol „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”.

Drept procesual civil. Partea specialăEdiţia 4

Claudia Roşu

584 pag., 59,90 lei