Pidalionsau
Reproducere diortosit dup originalul tiprit la Mnstirea Neamu în anul 1844, sub blagoslovenia
Mitropolitului Veniamin al Moldovei
Prin Corabia aceasta se închipuiete Soborniceasca Biseric a Lui Hristos, a crei temelie este Credina cea Ortodox în Sfânta Treime. Iar scândurile i grinzile sunt dogmele Credinei i
tradiiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, ndejdea i dragostea. Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari i marinari, Apostolii, i Diadohii Apostolilor, i toi Clericii. Gramaticii i notarii,
învtorii cei dup vremi. Cltorii, toi Ortodocii Cretini. Marea, este viaa aceasta. Suflarea cea lin i zefirul, sunt suflrile i harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar cârma
ei, prin care se îndrepteaz ctre limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor Canoane. Sfântul Ioan Hrisostom
3
Pidalionul (gr. Πηδλιον "cârm") sau Cârma Bisericii este o carte publicat la anul 1800 în limba greac de ieromonahul Agapie i sfântul Nicodim Aghioritul, i care cuprinde canoanele Sfinilor Apostoli, ale Sinoadelor Bisericii i ale Sfinilor Prini i dascli ai Ortodoxiei, însoite de preioasele tâlcuiri ale unor canoniti bizantini vechi, precum Ioan Zonaras, Teodor Balsamon i Alexie Aristen, completate de unele comentarii ale editorilor. În limba greac, Pidalionul a cunoscut patru ediii în secolul al XIX-lea. Dup ediia princeps, aprobat de Sinodul patriarhal de la Constantinopol înc din 1791, dar tiprit Leipzig abia în 1800, Pidalionul a cunoscut o a doua ediie în 1841, ediie dup care s-a fcut i prima traducere în limba român la Mnstirea Neam în anul 1844, de ucenicii Sfântului Paisie Velicicovski. Pentru cei care sunt în demnitatea preoeasc, inerea poruncilor canonice este mrturia unei bune rânduieli i a oricrei unimi duhovniceti. De aceea noi primim cu toat inima dumnezeietile canoane i întrim în întregime i fr vreo schimbare coninutul lor, aa cum a fost învat de alutele sfinte ale Duhului, întru toi slviii Apostoli, de cele apte sfinte Soboare A-toat-lumea i de Sinoadele locale întrunite pentru a proclama astfel de porunci, i de Sfinii notri Prini - cci toi, pân la unul, luminai de Duhul Sfânt, au statornicit ceea ce este spre folosul i mântuirea sufletelor noastre.
4
Oprelite i sftuire înaintea acestor vremuri tulburi, Pidalionul readuce prospeimea i venica-folosin a Canoanelor apostolice la urechile celor îndoielnici în dreapta credin, îndemnându-i deopotriv pe mireni, clugri, teologi, preoi i episcopi: „Dac le vei pstra întru totul, vei fi mântuii i vei avea pace; dar dac nu le vei asculta, vei fi pedepsii i vei avea o lupt continu, unii contra altora, primindu-v astfel plata cuvenit pentru neascultarea voastr.” (Epilogul canoanelor apostolice). „Cei ce pun întru defimare pe sfinitele i dumnezeietile canoane ale sfiniilor prinilor, care i pe sfânta biseric o trec cu vederea, anatema fie. Fiindc sfinii notri prini cretineasca vieuirea împodobesc, i ctre dumnezeiasca evlavie o povuiesc.”
5
CTRE CITITORI Începând de la cele mai mari trupuri ale lumii vzute, i încheind cu cele mai
mici fiine i trupuri microscopice ale lumii nevzute, nu aflm c ar putea ele oarecum a fiina sau a se mica decât numai dup oarecare legi.
Învoirea cea minunat a elementelor, în micarea cea universal a firii, scopul i armonia lor de la sine arat pe sfintele i preaîneleptele legi ce li s-au pus de ctre Atotputernicul Ziditor.
Deci precum în rânduiala universului i a firii, nu poate fi armonie fr de oarecare legi, aa i în rânduiala moral; nici o societate i nici un aezmânt nu se poate cârmui fr de oarecare legi; deci cu atât mai vârtos clerul, poporul i bisericile cretineti.
i iari precum nici un domnitor înelept nu ocârmuiete popoare cu înlesnire i fericire fr ca mai întâi s le fac cunoscut voia sa, prin legiuirile dup care ele se vor ocârmui, cu atât mai vârtos societatea nu poate dinui, fr biseric, care este sufletul cârmuirii i al legilor, i fr de care nici clerul nu este sufletul unui popor. Deci dac clerul nu va ti calea pe care trebuie s mearg spre a nu rtci i a nu cdea în pierzare, apoi cum va arta el turmei sale calea ce duce la fericire i mântuire? Pentru a le face cunoscute lor pe acestea nu este alt cale, decât a le publica în acei termeni cu care ele se pot înelege mai bine.
Biserica Moldovei, s-au mai bine zis bisericile naiei române, dimpotriv au greit, cci culegerea sa de legi sau canoanele bisericeti, nu i-au fost împrtite în întregime prin graiuri ce sunt înelese de fii turmei sale, sau dei i-a fost împrtit ceva, îns numai poate prin brouri i manuscrise care din veac în veac se tlmceau de ctre vreun prieten i fiu al ei adevrat.
În sfârit, în anul mântuirii 1652 s-a dat la lumin în Târgovite, capitala rii Româneti, Nomocanonul lui Alexie Aristin, tlmcit de Daniil monahul panoneanul, îndreptat de ieromonahul Ignatie Petri, tiprit cu cheltuiala Mitropolitului tefan, cu titlul Îndreptarea Legii care mai bine se putea zice Dreptarolege sau Lege Dreptar. Acest Nomocanon1 precum este tiut, este o prescurtare a canoanelor amestecate cu legi politice, iar nu o complet i simpl culegere de canoane.
Aceast carte de la artatul an 1652 pân astzi neavând noroc de a se retipri, a ajuns un lucru atât de rar, încât o episcopie sau o mitropolie se poate socoti foarte norocoas, dac înc i-a mai rmas vreun exemplar întreg!
Pricinile neretipririi pot fi de mai multe feluri, unele iertate iar altele neiertate, precum între altele este i aceea de a nu fi cunoscute de tot clerul i cretinii, deosebitele legiuiri ale Sfintei Biserici. Aceasta din urm s-a întâmplat i cu cartea de fa, tocmai pe când era s vad întâia oar lumina tiparului în grecete, precum mrturisete fericitul Patriarh Neofit, în scrisoarea sa din 1802, care s-a tiprit în dosul acesteia. i care carte poate c i la noi are acest fel de neprieteni, pe care cu o singur trstur socotesc îndeajuns a-i încredina despre 1Nomocanoane sunt mai multe, precum al patriarhului Fotie, al lui Vlastar, i ale altora.
6
adevr: adic este biserica învtoare i propovduitoarea luminii sau nu? Este ea un organism social sau nu? Unde se aplic prorocescul cuvânt: ,,Lumin sunt Poruncile Tale pe pmânt. Lumin crrilor mele este Legea Ta. i artarea cuvintelor Tale lumineaz i înelepete pe prunci”.2 Cum s înelegem cuvântul Sfântului Pavel: ,,C elinilor i barbarilor, înelepilor i neînelepilor datori sunt”.3 Totui le voi rspunde i cu acea mare zis a Sfântului Grigorie Teologul: „Cum necuviincios lucru este ca legea romanilor nimnui nu-i este iertat a nu o ti, dei ar fi ran i cu totul neînvat; nici nu este lege care s ajute pe cei ce lucreaz din netiin; iar învtorii mântuirii, se poate a nu ti principiile mântuirii, care dei altminterea sunt foarte simple i neadânci pentru înelegere?” 4
Afar de acestea i Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „S auzim dar toi câi ne lenevim la citirea scripturilor cât vtmare suferim i cât srcie, c nu putem începe vreo vieuire cândva, cei ce nu tim legile acelea dup care trebuie a vieui” 5.
i cu adevrat, cât ar fi de nepotrivit clerului care ar trebui s cârmuiasc pe acei ce li s-au încredinat spre a-i pstori la apa odihnei, i a-i povui ctre mântuire i Împria lui Dumnezeu, ca legiuirile sau canoanele bisericeti a le fi cu totul netiute! Ba înc ar fi i mai ru, când am voi s împiedicm pe cei ce ar voi a le tii, ascunzând lumina sub obroc.
Preasfinitul Mitropolit Veniamin, simind mai mult aceast necuviin, i trebuina de a se publica în limba româneasc adunarea tuturor canoanelor bisericeti, cu obinuita sa râvn pentru înmulirea crilor române, s-a apucat i a tlmcit aceast carte dup exemplarele tiprite la anul 1800 în Lipsca, adunat de Sfântul Sinod al Constantinopolului, din tomurile ce se zic sinodicale sau pandecte (culegeri) ale Canoanelor Bisericii Rsritului, tlmcindu-le în limba nou greceasc, potrivit cu însemnrile ce ne-au lsat Ioan Zonara6, i dup dânsul Theodor Valsamon7 câte odat i dup Alexie Aristin8, de multe ori dup anonimul 2Psalm 118: 105, 130 3Romani 1: 14 4În cuvântul la Marele Atanasie 5La Matei, SEIRA, capitolul 13, vers 52. 6Ioan Zonara, a trit în timpul lui Alexie Comnino la 1118 de la Hristos, fiind mare drugarios (comandantul unui corp de infanterie având între 1000 i 3000 de oameni) mai întâi al Viglei, i prim- secretar, pe urm s-a fcut monah în monastirea sfintei Glicheria, i îndemnându-se de oarecare precum însui zice în precuvântarea canoanelor, mai bine i mai înelepete decât toi le-a tlmcit dei toate tlmcirile acestea nu s-au pstrat. A scris Istoria Universal pân în zilele lui Alexie Comnino, i a tlmcit Canoanele Învierii ale Octoihului Sfântului Damaschin. El este foarte ludat nu numai de învaii contemporani cu el, ci i de muli alii. 7Theodor Valsamon, a sttut în zilele lui Manuil Comnino i a patriarhului Mihail Anhialul, pe la sfâritul veacului al XII-lea, mai pe urm de Zonara i de însui Alexie Aristin, fiind diacon al marii biserici, i nomofilax i hartofilax i cel dintâi al vlahernilor. Iar la anul 1203 împrind Isachie Anghel i fiind patriarh Gheorghe Xifilinie, a scris oarecare canoniceti întrebri i rspunsuri ctre Marcu al Alexandriei. Dup luarea Constantinopolului de ctre veneieni, la 1204 s-a hirotonisit i patriarh al Antiohiei. Acesta din îndemnarea lui Manuil Comnino i a patriarhului Mihail înc diacon fiind, precum însui zice în precuvântarea Nomocanonului, adic a celor 14 titluri sau prescurtare a legilor împrteti a lui Fotie sau cu alte cuvinte Nomocanonul lui Fotie, a fcut subînsemnri Canoanelor Apostoleti i
7
traductor9 i alii10 care se afl în greco-latine cele mai multe. Afar de care a adugat la sfârit i alte canoane de ale altor prini, care nu sunt întrite de Sinod Ecumenic, i care nu au putere ca acelea lui Ioan Postnicul, a Sfântului Nichifor, i a lui Nicolae patriarhul Constantinopolului, despre care vezi biografiile lor i la începutul canoanelor lor, i în subînsemnrile de la precuvântarea Pidalionului grecesc. Lmurindu-le cu însemnri teologice, filologice, istorice i printeti, ba înc le-au subînsemnat i cu legiuiri împrteti, mai vârtos ale lui Iustinian Digeste11, Codice12, Institutele13, Novelele14, care au fost mai potrivite, iar care se împotriveau lor s-au rsuflat (scos). Aijderea a lui Ioan Chitrus, a lui Nichita i a lui Petru diaconul i hartofilaxul bisericii celei mari. i în sfârit a adus învtura despre nuni, scoas din cartea numit Iuris Greco-Roman (Juris Greco- Romanam), i întrite spre a se publica în limba nou. Dându-i ca titlu Pidalion, adic cârm potrivit asemnrii ce face Sfântul Ioan Hrisostom Bisericii lui Hristos cu corabia, precum se vede aceasta la începutul crii acesteia, unde între altele se zice c, cârma corbiei acesteia, adic a bisericii acesteia sunt Dumnezeietile Canoane.
Eu aflându-m catehet exortator (care îndeamn i însufleete) i spiritual pe lâng colile publice din mnstirea Sfinii Trei Ierarhi, dup o nedreapt i grozav calomnie am fost silit a veni la aceast sfânt mnstire, unde nu am Sinodiceti i altele. i a urmat mult lui Zonara, dei altminteri st departe de dânsul dup prerea unora. Vezi la subînsemnarea precuvântrii Pidalionului grec. 8Alexie Aristin, era tot în anii lui Manuil Comnino, mai în urm puin de Zonara, i mai înainte de Valsamon, pe la anii 1166. Diacon i nomofilax fcându-se al bisericii mari, a fcut prescurtare tuturor sfinitelor canoane, care i nomocanon se numete, i acesta este acela care s-a tiprit în românete în Târgovite la anii 1652, dup un manuscris grec tlmcit. Vezi în precuvântarea ce-i face Mitropolitul tefan, i în poarta lui. 9Anonimul traductor cum c a fost altul decât Aristin, i c mai în urm decât acela mrturisesc însi cele zise de dânsul, c la canonul 75 apostolesc vorbete despre prescurtarea ce a fcut-o Aristin: Cel ce a prescurtat acest canon nu l-a îneles bine. Cci la cel de-al 19-lea Canon al Anchirei, despre acest Aristin vorbete, îns o seam pentru c ar fi Simeon Magistrul i Logoftul, care ne-a lsat oarecare tlmciri ale canoanelor. 10Adic din Nomocanonul lui Matei Vlastar, care tria pe la 1335 i urmat tlmcirilor lui Zonara, iar mai cu seam lui Valsamon, dintr-a lui Iosif egipteanul i prezbiterul, ce a parafrasit(expus) i tâlcuit canoanele arbete, fiind pe la anul 1398. Din nomocanoanele lui Ioan al Antiohiei, i ale lui Ioan Scholasticul, ce a fost prezbiter Antiohiei, pe urm apocrisiar în Constantinopol, ale lui Anastasie al Antiohiei dup Zonara (Dositheu Dodicavivlion foaia 514) i dup ce s-a izgonit patriarhul Eutihie, s-a fcut de Iustinian patriarhul Consatntinopolului. i ca Sfânt se serbeaz la 3 februarie (pe vechi !) care dup Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar dup alii acesta i este. 11Digeste înseamn orânduire, iar aici însemneaz legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la deosebite naii, în cincizeci de cri, i le-au numit Digeste. Cine îns le-au mai prescurtat, care a fost pricina i altele, vezi la subînsemnrile Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face Mitropolitul tefan la Îndreptarea Legii, tiprit în Târgovite la 1652. 12Codic în grecete înseamn lege, luându-se apoi i în îneles de carte de lege, sau membran, sau pergament. Aici se înelege careta de legi a lui Iustinian, împrit în trei codice. 13Instituta sau Institutele înseamn introducere, iar aici însemneaz propedia, sau înainte învtur a legilor, care a fcut-o Iustinian, pentru mai lesnicioasa înelegere a tiinei legilor. 14Novel înseamn orânduirea nou a oricrui împrat, iar aici înseamn lege politic.
8
încetat de la sfintele învturi, i de a semna grâul Cuvântului lui Dumnezeu. În dat îns dup acest vifor al vieii mele, am fost numit profesor public la
coala din Politiea (localitatea, târgul, aezarea) Flticenilor, cu îndatorire din partea Prea Fericitului Mitropolit Veniamin, de-a înva manuscrisul acestor sfinte canoane i a sta pe lâng tipografie la ieirea lor de sub tipar, precum mai pe larg se arat în scrisoarea Înalt Preasfiniei Sale cu numrul 110 din anul 1842 ianuarie 26, care se pstreaz în hârtiile mele.
Dar fiindc deosebitele împrejurri ale Înalt Prea Sfiniei Sale, ale mnstirii i însi ale mele, nu am înlesnit darea ei la lumin atunci, rmânând eu la Flticeni cam 2 ani. i de acolo numit fiind egumen mnstirii Mogoeti din inutul Dorohoiului, poate c dup vechea zicere: „Toat piedica spre mai bine…”
În sfârit, în 12 august 1843, la cererea preacuviosului arhimandrit Kir Neonil i stareul de atunci al acestei sfinte mnstiri, mi s-a poruncit de Prea Înlatul Domn Stpânitor, ca prsind egumenia-mi, s m aez în aceast sfânt mnstire spre a preda tiina religioas i limba elin, tinerilor prini, i s îndreptez aceast sfânt carte. i aceasta a fost cea mai sigur ocazie pentru un atât de mult ateptat, i atât de mare lucru pentru cretini.
Deci iat c, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieit de sub tipar. Eu m-am silit în tot chipul spre a-i da o sintax mai româneasc, îns numai pe cât m-a iertat sfinenia lucrului, cci tiut este c la asemenea cri, trebuie a jertfi elegana limbii, urmând scumptii celei mai de aproape a înelesului termenilor originalului, ba înc de multe ori i însei ale literei. Pentru aceea, am întrebuinat multe cuvinte tehnice necunoscute poate tuturor, îns pe toate le-am fcut înelese însemnându-le cu stelu i punându-le cuvânt îneles sau i pe cel propriu, la marginea aceluiai rând.
Iar cea mai de aproape i mai ptrunztoare bgare de seam, am avut de a o face îneleas i lmurit i de a fi întru toate, precum vorbele i zisele, aa i ideea întocmai cu a originalului. i unde nevoia m-a silit am pus în paranteze, când în original erau fraze eliptice i idiomuri (dialecte), cuvântul necesar spre a face îneles textul, mai vârtos când verbul era foarte deprtat în perioade de subiectul su.
Am înmulit tâlcuirile i trimiterile ce rmseser netlmcite, precum i multe însemnri lsate, care se cer neaprat pentru lmurirea cuprinderii canoanelor. Din tâlcuiri multe mai c n-ar fi trebuit în limba noastr, îns m-am temut a le lsa ca unele ce i ele au luat trie sinodiceasc, i c sunt mai vârtos ale vrednicului de aducere aminte Zonara. Toate mrturiile din Scriptur s-au cercetat i s-au pus întocmai versurile Sfântului Grigorie Teologul i ale Sfântului Amfilohie cele atingtoare, care cri ale Sfintei Scripturi sunt primite fiindc au rmas netâlcuite, i s-au adugat scara (indexul) locurilor i a materiilor mai însemnate, icoana i desenul bisericii de la începutul crii i altele. Încât pot a m mguli c oricine poate s o citeasc cu însi încrederea ce o are în original. În sfârit, fiindc tlmcirea Prea Sfinitului Mitropolit Veniamin a fost fcut în grab, silit de nevoia ce vedea c o are biserica i neamul su, apoi la îndreptarea i îndeplinirea ce am fcut am avut în vedere nu numai originalul publicat la Atena
9
ci i cel publicat la Sankt Petersburg, care este tlmcit i tiprit cu o deplin luare aminte i lmurire. Pe lâng acestea trebuie s mrturisesc i neobosita struin osteneal i cheltuial ce au jertfit prea cuviosul arhimandrit i stare Kir Neonil, care cu aprins râvn se arat pentru luminarea clerului i înmulirea a tot felul de cri sfinte i morale, fr de a crui sprijin, împrejurrile poate m împiedicau a face i atâta.
Deci primii iubiilor aceste puine i mici osteneli ce le aduc bisericii i naiei, primii aceast sfânt carte care este îndat i cea întâi dup Sfintele Scripturi. i care vei binevoi a o citi i a o avea, de vei întâmpina vreo greeal îndreptai-o cu duhul blândeilor, cci afar de scurtimea timpului celui de nou luni în care s-a tiprit un atât de mare lucru, i dei cu toate puterile ca un om m- am îngrijit a nu se face greeli. Totui este tiut, c nimeni nu este fr de pcat, afar de Unul Dumnezeu. Pe lâng care, cu toat supunerea i cu cea mai adânc umilin m rog ca oricare în deosebite timpuri vei binevoi a citi aceste puine i slabe trsturi ale condeiului meu, v rog s zicei întru rugciunile voastre mcar un mic cuvânt pentru mine ticlosul, i pentru toi acei ce s-au ostenit de la începutul tlmcirii ei i pân la ieirea de sub tipar. Mai vârtos aceia pe care Milostivul Dumnezeu va binevoi ca s trii i atunci, pe când trupul meu i al acelora vor fi cenu i în mormânt întunecos! Nu uitai pe cei ce au trecut de la voi! Gândii la cele trecute i la cele ce v ateapt, c aa i viaa voastr de fa se va îndrepta potrivit venicului i adevratului nostru interes! Mai rugându-v înc o dat ca s nu m uitai în rugciunile voastre, totodat cu tot sufletul i inima mea, umilit rog pe Preaînduratul Dumnezeu, ca s v învredniceasc acelor bunuri ale Sfântului Apostol Pavel: ,,Pe care ochiul nu le-a vzut i la inima omului nu s- au suit”…
Aiderea: „i tuturor celor ce voiesc a vieui, cu dreptarul acesta, pace peste ei i mil spre tot Israelul lui Dumnezeu”… (Galateni 6, 16)
Protosinghel NEOFIT SCRIBAN În Sfânta Mânstire a Neamului.
Anul 1844, Noiembrie, 10.
CTRE CITITORI Prea sfiniilor arhierei ai patriei, cucernicilor preoi împodobii prin lucrarea
Sfântului Duh cu vemântul Preoiei Domnului, frai i fii iubii întru Iisus Hristos:
Iari cu ajutorul lui Dumnezeu, ieita la lumin, în limba româneasc i cartea de canoane intitulat Pidalion, adic Cârma Bisericii, în care dup Hrisostom credincioii stau ca într-o corabie mântuitoare de potopul pcatului, sub cârmuirea arhiereilor i a clerului urmtori lui Iisus Hristos i apostolilor prin lumina învturilor i a canoanelor lsate de Sfinii Prini. Plutim ctre limanul fericirii juruit de rostul Dumnezeiesc, celor ce fr prihan cuget i umbl în voia i în Legea Domnului. În aceasta se cuprind Legiuirile Dumnezeietilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice i Locale i ale osebiilor prini i dascli ai ortodoxiei, i sub titlul sus numit, au fost tiprite în elino-grecete în Leipzig la anul 1800.
Trebuina sau mai bine zis nevoia de o asemenea carte a fost pentru biseric mare. C precum vasul care înoat pe luciul oceanului fr de organul (instrumentul) povuitor, de bun seam s-ar face prad la furia furtunilor i la zbuciumrile talazurilor turbate, azvârlindu-se departe de la calea sa. De asemenea i vasul bisericii al cruia întâi cârmaci a fost i este Însui Mântuitorul ei Iisus Hristos, lipsit de legiuirile i graiurile dogmatice i morale ale învturii Sale preaînelepte, s-ar fi fcut în loc de cas de rugciune i lca Celui Prea Înalt peter de furi. i dac Iisus prin asemenea rostiri canonice cu care a insuflat pe urmtorii Si, nu ar fi certat marea eresurilor i valurile patimilor încât s se fac linite în biseric, de bun seam c oarecând vasul în care se aflau Apostolii înotând fr cârm, i bântuindu-se aproape de cufundare fiind, de multe ori cârmacii i credincioii ei s-au vzut nevoii a striga: „Doamne, mântuiete-ne c pierim…”
Iubiilor mei în Hristos frai i fii! Cunoscute v sunt i starea bisericii patriei noastre pe care Marele Arhiereu a o încredina smereniei mele cu 50 de ani mai în urm, i acelea câte sprijinit de daru-I, am lucrat în via Sa cu jintire (frmântare): Parte a lumina clerul i a-l rândui în faa poporului, dorind s se învredniceasc a zice cu contiina nejignit: „Aa s lumineze lumina voastr înaintea oamenilor!”. Parte a zidi i a curi Casa Domnului, pentru ca norul luminos al darului Su s nu apun de la altarul tmâierii, de la care noul Israil trebuie a se adpa prin învtura Evangheliei cu apa cea vie din care cel care bea numai însetoeaz, i îndreptat prin fapte bine primite, s-i fie i jertfele aduse i ascultate rugciunile ctre Fiul înlate ziua i noaptea în locul acesta. Parte m-am îndeletnicit cu organizarea i reforma dicasteriilor (tribunalelor) bisericeti, spre care scop dorind ca din Sion s ias Legea i Cuvântul Domnului din Ierusalim, am tradus în sfârit i aceast carte canonic, ca s nu se zic lipsii de ea ca i despre judectorii legii Evangheliei: „Povuitori orbi; nici pentru necazul srmanilor i suspinul mieilor
11
s se scoale Domnul i s se pun nou împotriv întru mântuirea lor.” Rânduind pe preacuvioia sa protosinghelul Neofit Scriban spre ai îndrepta greelile ce s-ar fi întâmpla în manuscris, i poftind pe prea cuviosul arhimandrit i stare al sfintelor monastiri Neamul i Secul Kir NEONIL spre a o tipri cu cheltuiala sa în tipografia aceleiai sfinte mnstiri.
Preasfiniilor arhierei i cucernicilor preoi! Primii-mi aceast umilit jertf cu braele bunei voine deschise, sub ochiul priveghetor al Mântuitorului, cunosctorul inimilor i preuitorul lucrurilor dup adevr, c muli pot face mai mari i mai multe întru prisosina cunotinelor. Iar eu întru lipsa avuiei tiinelor cu care aceea sunt înzestrai, cu inim doritoare aduc ca vduva fiilor tot ceea ce pot întru încredinare, c dac fiecare din noi va face tot ceea ce poate spre binele bisericii, patriei, omenirii, nu va pierii cetatea noastr. Deci primind aceast Cârm Canonic, i povuindu-v de legile ei, mergei spre lumina ce vine dinaintea strlucirii sale ca s v luminai mintea cu cunotine venice. Cci cuvintele ei sunt curate ca argintul prin foc ispitit pmântului, lmurit de apte ori. i ca aceste canoane ce aduc la via pzindu-se, i s nu ne aduc moartea clcându-se, sfiniii judectori s fie nu numai cititori ci i împlinitori graiurilor ei, cci nu din lege ne vom îndrepta ci din fapte, ca atunci s putem zice: „Fericii suntem Israile, c cele plcute lui Dumnezeu am fcut”. i poporul cel ce pentru netiina sa edea întru întuneric, acum prin publicarea acestei cri pzite cu sfinenie au vzut Lumin mare…
Al dragostei voastre de amândou fericirile doritor i duhovnicesc printe,
Veniamin fostul Mitropolit al Moldovei. În Sfânta Mânstire Slatina anul 1844.
12
COPIE ÎNTOCMAI TLMCIT DE PE TIPRITA COPIE A CRII PREASFINITULUI PATRIARH NEOFIT
De vreme ce Hristos este Însui Adevrul, i cela ce se împotrivete adevrului
se împotrivete dar Însui lui Hristos, pentru aceasta i noi dup datorie mrturisim tot adevrul crii acesteia, spre deplina încredinare a cititorilor ei. În vremea patriarhiei noastre celei dintâi s-a adus la noi aceast retiprit (carte de canoane), canoniceasc carte, prin preaînvatul Agapie Peloponisiul, cu socoteala spre a se cerceta, i vrednic judecându-se s se dea în tipar spre folosul de obte al dreptcredincioilor arhierei celor ce atunci se aflau pe lâng noi i împreun cu noi eztori în Sinod; i toi împreun socotind, singur fericitul întru pomenire fostul patriarh al Constantinopolului Gherasim, mitropolit Derkon atunci aflându-se înc împreun cu el i Meletie fost al Larisiei, întru teoria crii s-au înduplecat iar în tipar a se da s-a împotrivit, propunându-i c cele canoniceti ale bisericii nu se cuvin a se da în obte prin limba proast, ca nu cele ale sfintelor canoane s se fac cunoscute poporului celui prost. i noi stându-le împotriv le-am zis c de sunt acestea aa, nu se cuvenea nici în limba elineasc a se da din început sfintele canoane, fiindc în timpul acela cu acea limb vorbeau i însui lucrtorii cei de meteuguri groase i norodul. Acestea zic împotriv punându-le noi, deert s-a artat cuvântul acelora i fr trie. i iari cu socotina noastr i împreun cu socotina sfiniilor arhierei, sinodicete s-a hotrât a se teorisi (sistematiza) cartea. Pentru aceasta s-a i încredinat cuviosului i preacuvântreului15 dascl i sfinitului propovduitor al marii biserici a lui Hristos, lui kir Dorothei ca unui tiutor de sfinte canoane i împodobit cu mult învtur i fapt bun, care fcând teoria încredinatei lui cri de-a dreptul ne-a înfiat-o nimic adugând întru dânsa, i ne-a rugat s o trimitem i la preaîneleptul cuvântre dascl kir Atanasie Pariul aflându-se atunci în insula Chios, i la fostul prea sfinit al Corintului kir Macarie ce petrecea acolo; la care trimiându-o noi am luat i de la dânii buna mrturie pentru carte. Aa am rânduit, i s-a trimis cartea la tlmcitorii din Sfântul Munte, ca cu cheltuiala noastr s se transcrie i s se îndrepteze. Care i s-a fcut cu scopul ca i în tipar s o dm iari cu însi cheltuiala noastr. Îns întru acea vreme paretisindu-i16 de prostasia17 ecumenicului tron, ne-am lipsit de folositoare de suflet plat cea de acest fel. Pentru aceea i preacuvioii prini din Sfântul Munte din a lor srcie adunând dup putin, i muli alii din cei petrectori în afara Sfântului Munte, au dat-o în tipar. i Teodorit conductorul tipografiei, fiindc a adugat într-o carte ca aceasta fr cunotina tlmcitorilor i a brbailor vrednici de cuvânt care dup bisericeasca porunc au teoretisit (sistematizat) cartea, adugiri ale lui care au mult necuviin, pentru aceasta pe drept cuvânt adugirile acestea s-au acoperit cu hârtie alb ca nu cele adevrate cu neadevratele 15Învtor 16Demisionându-i 17Conducere, cancelarie, mai marii
13
adugiri amestecându-se, evghenia18 crii s o vatme, i în loc de folos cititorilor nu mic vtmare s le pricinuiasc i trupeasc i sufleteasc. Pentru c în adugirile acestea zice c Domnul nostru Iisus Hristos a înviat sâmbta. Ca s se fac plecri de genunchi i în ziua duminicii, i chiar în ziua Cinzecimii. C sâmbta are aceleai pronomii19 ca i duminica pentru c i ea este închipuirea Învierii.
C cu un chip viclean înnoiete vechile sminteli ce au urmat în Sfântul Munte despre pomenirile morilor, care cu darul Lui Hristos au fost i sunt încetate cu totul. De vreme ce Sfânta Biseric a lui Hristos mai înainte purtând grij de obteasca pace a mânstirilor, prin trei scriitori soborniceti ai ei cu înfricoate blesteme au oprit a nu se porni cineva nici a zice nici a scrie despre acestea.
C prihnete pe toate tipicele Sfântului Munte ca pe unele care nu ar gri toate acelai lucru i ar fi potrivnice, i care sunt potrivnice sobornicescului i obtescului tipic, i sunt mai desvtoare i mai arttoare decât locurile cele neluminat artate ale sobornicescului tipic.
C curat se împotrivete în adugirile acestea canoanelor Sfintelor Sinoade Ecumenice i Locale i predaniilor Bisericii lui Hristos.
i c mai de pe urm a cutezat preaîndrzneul a scrie într-o carte ca aceasta, întru cele ce pomenesc despre antihrist, un atât de înfricoat i cuteztor cuvânt încât ne-am îngrozit nu numai a-l da în scris ci nici mcar numele al numi, pentru primejduirea ce putea urma i pentru covârirea necuviinei. Îns aceste adugiri se afl în paginile urmtoare ale crii ce ne st de fa tiprit de el: 96, 104, 167, 183, 184, 203, 204, 212, 300, 380, 383, 399, 449, 502, 504, 533, 548 i 54920. i dac vreunul din cei ce au cumprat din aceste canoniceti cri de prin alte locuri ale pmântului, i ar voi a terge artatele neadevrate adugiri i ar voi a-i îndrepta cartea sa, gseasc numele paginilor de mai sus întru care se afl adugirile. C pentru acesta s-a i fcut i s-a întrit aceast mrturie prin patriarhiceasca noastr isclitur, i pentru întrirea crii i pentru obtescul folos, i fie darul lui Dumnezeu cu credin.
1802, August
NEOFIT FOST AL CONSTANTINOPOLULUI PATRIARH -----óñ-----
18Boierie, noblee 19Prerogativ, privilegiu, drept, putere FVezi c pricinele însemnate aici de preafericitul patriarh, în aceast carte nici cum s-au pus. 20Însemneaz c aceste numere se afl numai în prima ediie.
14
PROLEGOMENA ÎN DEOBTE DESPRE SFINITELE CANOANE.
CE ESTE CANONUL? Canonul, dup Zonara (în tâlcuirea epistolei 39 a Marelui Atanasie) chiar cu
adevrat este un lemn obtete numit cot, pe care îl întrebuineaz meterii spre a îndrepta lemnele sau pietrele ce lucreaz ei. C punând cotul acesta asupra celor ce se lucreaz de ei, de sunt acelea strâmbe înluntrul sau în afar, le tocmesc, i le fac drepte. Din aceasta îns dup metafor, canoane se numesc i pietricelele ori bilele (ce se întrebuineaz la balotaie) spre alegeri: i hotrârile atât cele ale Apostolilor cât i cele ale Sinoadelor Ecumenice i ale celor Locale, i ale Sfinilor Prini celor din parte care se cuprind în cartea aceasta. Pentru c i acestea ca atâia coi drepi i netezi leapd cu adevrat de la cei sfinii cu preoia i de la clerici i de la cei lumeti, toat nerânduiala i strâmbarea moravurilor. i pricinuiesc lor toat buna rânduial i îndreptare bisericii, i a strii cretineti, i a faptei bune.21 21Însemneaz îns, c pentru a înelege cineva mai lesne canoanele acestea, se cuvine a ti acest 14 preuiri sau cinstiri, ce de obte se socotesc la toate canoanele:
1. Cum c canoanele se osebesc de hotrâri, de legi, de decreturi, i de poruncitoarele trimiteri, cci canoanele sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinei (decât rareori), ci pe buna rânduial, pentru aezarea bisericii. Iar hotrârile sinoadelor, cuprind chiar pe singure Dogmele Credinei, mcar c unii ori cu abuz (rea întrebuinare) i canoanele le numesc hotrâri. Precum aceasta se arat din câteva canoane ale celorlalte sinoade, i mai ales din cel al 5-lea al Sinodului din Cartagina i din Practicalele lui, unde se zice c s-au citit acele 20 de hotrâri ale Sinodului din Niceea, adic acele 20 de Canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, cci legi chiar se numesc cele politiceti i din afar ale împrailor, iar canoanele sunt dinluntru i bisericeti, i mai tari decât legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi, precum înva Gratian în împrirea în 3 a canoanelor, ori de Particularnic (local) Sinod s-au rânduit, ori de Ecumenic s-au hotrât, ori s-au adeverit. Iar decretul este acela ce patriarhul cu sinodul su hotrte, spre a nimruia (nimnuia) sftuire sau rspuns. Se osebesc i de poruncitoarele trimiteri; cci acestea se rânduiesc, ori de vre-un pap, ori patriarh, ori i împreun cu sinodul lor spre dogmaticeasca sftuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).
2. Se cuvine a ti cineva c canoanele câte nu cuprind artat certare acelora ce le calc, dup tcere, dau voie arhiereului celui de loc, fr patim s rânduiasc cuvenita i potrivita certare, adic canonisirea lor care o ar socoti, precum zice Valsamon în tâlcuirea canonului 45 al Sinodului 6. Vezi certrile, ori canonisirile Pustnicului Ioan, împreun cu canoanele lui cele nepomenite în celelalte canoane.
3. Se cuvine a ti c unul i acelai pcat, unele canoane îl ceart mai în îndelungat vreme, iar altele mai în puin. Fiindc dup mai mult, ori mai puin pocin a celor ce au pctuit, aa mai mult, ori mai puin, se rânduiete i iertarea lor (despre care vezi i subînsemnarea canonului 12 al Sinodului 1); i dup mai mult, sau mai puin cretere, i întrire a bisericii.
4. Se cuvine a ti fietecine, c dup capul 4 al titlului 1 al lui Fotie, canoanele nu se aeaz de un episcop, ci de obtime, i de Sinodul Episcopilor; precum zice canonul 47 al marelui Vasilie: „S se adune la un loc cei mai muli episcopi, i aa s se aeze canonul”, i cel al 6-lea al lui Grigorie de Nisa, zicând: „La noi aezarea canoanelor de un episcop, nu are stpânire, nici este vrednic de crezare.
5. Cum c cel vorbete din canoane sinodiceti, cuvântul lui este vrednic de crezare dup cel al 6- lea a lui Grigorie de Nisa.
15
„Cum c de ctre toi se cuvine a se pzi Dumnezeietile Canoane nestrmutate, c cei ce nu le pzesc se supun sub înfricoate certri ori canonisiri”.
„Episcopilor, acestea s-au rânduit vou pentru canoane de ctre noi. Voi îns rmânând întrânsele v vei mântui i pace vei avea, iar nesupunându-v v vei munci i lupt unii cu alii necurmat vei avea, plata neascultrii cea cuvenit luând-o”. (Apostolii în sfâritul [epilogul] cuvântrii canoanelor.)
„Am judecat cu dreptate c canoane cele de Sfini aezate pân acum, în fiecare Sinod s stpâneasc”(canonul 1 al Sinodului IV).
„S-a socotit de ctre Sfântul Sinod acesta, s rmân i de acum adeverite i întrite spre vindecarea sufletelor i spre tmduirea patimilor, canoanele cele primite i întrite de ctre Sfinii i Fericiii Prini cei mai înainte de noi i predanisite nou, anume ale Sfinilor i Slviilor Apostoli i ale Ecumenicelor IV Sinoade dup nume, ale celor Locale anume, i cele ale prinilor în parte anume. i nimnui nu-i a fi iertat a le schimba, i a surpa canoanele cele mai-nainte artate.”
„Iar de s-ar prinde cineva c a chenotomisit (a izvodit din nou) vreun canon din cele zise ori c se apuc s rstoarne, vinovat va fi dup canonul cel de acel fel
6. C cel ce face dup canoanele aceaste, are neprimejduire, dup însui cel 47 al marelui Vasilie.
7. Cum c cel ce calc canon sinodicesc, se cuvine s ia precum am zis, certarea care rânduiete canonul cel clcat de el, dup cel al 2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar sinodiceti canoane sunt i se numesc, nu numai cele aezate de ecumenicele sinoade, ci înc i cele localnice, i pe lâng acestea i cele de oarecari sfini în deosebi scrise. i mai ales au putere de canoane ecumenice, atât cele localnice sinoade, cât i cele alctuite de oarecari sfini. Pentru c de Ecumenice Sinoade, de al patrulea, zic, i de al aselea, i de al aptelea, s-au cercetat, i s-au întrit. Precum se vede în canonul 1 al celui al patrulea, i al aptelea, i în cel al 2-lea al cineselea Sinod.
8. Cum c ceea ce canoanele nu scriu artat, aceea din cele scrise în asemenea canoane se cuvine a se judeca i a se încheia, i vezi tâlcuirea canonului 15 al Sinodului al 6-lea i din Scripturile Prinilor celor din parte, ori i din desluirea dreptului cuvânt s se judece.
9. Cum c toate cele rare i iconomicos i de nevoie urmate, ori din vre-un obiceiu ru i de obte a zice, toate cele ce afar de canon s-au fcut lege sau canon, i pild a bisericii nu sunt; i vezi tâlcuirea apostolescului canon 68. Îns i iconomia aceasta i nevoia trecând, iari canoanele stpânesc. Vezi subînsemnarea canonului 46 i canonul 13 al Sinodului 1.
10. Cum c canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de canoane fiind de a treia persoan poruncitoarea care nu este de fa, negreit au trebuin de a doua persoan ce este de fa (care este sinodul) pentru ca s se lucreze. i vezi subînsemnarea canonului al 3-lea apostolesc.
11. Cum c canoanele i legile s-au pus pentru cei îndeobte, i nu pentru cei particularnici. i pentru cele ce se întâmpl mai de multe ori, i nu pentru cele ce urmeaz mai rar.
12. Cum c canoanele Ecumenicelor Sinoade, mai mult trie au decât cele ale celor localnice, i cele al celor localnice, mai mult trie au decât cele ale Prinilor celor din parte. i mai ales decât cele neîntrite de vreun Sinod Ecumenic, i citete zicerea preasfiniului Fotie despre aceasta.
13. Cum c unde nu este canon, sau lege în scris, stpânete bunul obicei, care cu drept cuvânt i în muli ani au fost cercat, i care nu se împotrivete vreunui canon în scris sau lege, inând rânduial de canon i de lege. i vezi subînsemnarea canonului 1 al Sinodului din Sardica.
14. Cum c toate cele ru judecate i închipuite, nici canon, nici lege, nici vremea, adic obiceiul nu le adeveresc dup legiuitori.
16
precum acela hotrte, s primeasc certare i prin acela în care greete, s se vindece” (Canonul al 2-lea al Sinodului VI).
„Bucurându-ne pentru acestea precum când afl cineva dobânzi multe i îmbriare primind la piept dumnezeietile canoane, o întrim pe aezarea acestora întreag i necltit a acelor aezate de ctre trâmbiele Sfântului Duh, adic de întru tot ludaii Apostoli i ale celor VI Sinoade Ecumenice, i ale celor de pe alocuri adunate… i pe ale Sfinilor Prinilor notri… Iar pe cei ce acelea îi anatematisesc, i noi îi anatematisim, pe cei îi caterisesc, i noi îi caterisim iar pe cei ce îi afurisesc i noi afurisim. i pe cei ce îi dau certrii, i noi aiderea îi supunem. (canonul I al Sinodului VI)”
„Deci legiuim ca bisericetile canoane s in rânduiala de legi, cele de ctre Sfintele Patru Sinoade aezate, ori adeverite, adic de cel în Nicheea, i de cel în Constantinopol i de cel dintâi din Efes i de cel din Halkidon. (novela 131 a lui Iustinian)”
„Legiuim dar ca rânduial de legi s aib bisericetile canoane, cele aezate de Sfintele cele apte Sinoade ori adeverite (prin ziceri adeverite se arat canoanele sinoadelor locale i ale prinilor celor din parte, cele adeverite de Sinoadele Ecumenice, dup Balsamon.). C dogmele mai înainte ziselor Sfinte Sinoade ca pe Dumnezeietile Scripturi le primim, i canoanele ca pe legi le pzim. (cartea a 5-a, titlul 3, cap.2 din Basilicale, la Fotie titlul 1, cap.2 )”
„Rânduirea a treia a titlului al 2-lea din Novele voiete ca, canoanele celor 7 Sinoade s se in, (ori s stpâneasc) i dogmele lor, ca Dumnezeietile Scripturi. (la Fotie, titlul 1, cap. al 2-lea) ” „Leon Îneleptul, (în cartea a 5-a din Basilicale, titlul 3, cap.1) zice; primesc pe Sfintele apte Sinoade Ecumenice ca pe Sfânta Evanghelie.”
„S-a hotrât de Sfinii Prini a se întrebuina i dup moarte a se anatematisi, cei ce ori în credin, ori în canoane ar pctui (al V-lea Sinod Ecumenic în trimiterea ctre Iustinian, foaia 392 al tomului al 2-lea). Vezi iubitule înfricoat cuvânt.”
„Cei ce pun în defimare Sfintele i Dumnezeietile Canoane ale Sfinilor Prinilor notri, care i pe Sfânta Biseric o sprijinesc i pe toat credina petrec împodobind-o i o povuiesc ctre Dumnezeiasca evlavie, fie anatema. (Sinodul din Constantinopol, cel dup Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2- lea al sinodicalelor, adic Tomul Unirii).”
Cum c Dumnezeietile Canoane sunt mai tari decât împrtetile legi. În praxa (cartea) a doua a Sinodului al II-lea se scrie: „Prea slviii boieri au
zis: mritului stpânitor al lumii (adic lui Marchian împratul) i-au plcut, ca nu dup împrtetile cri ori dup pragmaticile forme (i aa se numesc crile împrteti) s urmeze preacuvioii episcopi, ci dup canoanele cele legiuite de Sfinii Prini. Sinodul a zis: împotriva canoanelor, nici o lucrare s poat, Canoanele Prinilor s se ie. i iari: îi rugm ca fr zicerea împotriv, lucrrile cele de oarecare în toate eparhiile spre vtmarea canoanelor, s rmân
17
nelucrtoare; ci s stpâneasc canoanele prin toate… toi acestea le zicem. Toate lucrrile s se surpe, canoanele s stpâneasc dup hotrârea Sfântului Sinod, i în toate celelalte eparhii hotrârile canoanelor s stpâneasc.
Iar de va produce cineva vreo form împotriva celor hotrâte acum, s-a socotit de tot Sfântul i Ecumenicul Sinod s fie fr trie. (canonul 10 al celui de- al doilea Sinod Ecumenic)”„Pragmaticile forme cele ce se împotrivesc canoanelor sunt fr trie. (cartea 1, titlul al doilea, rândul 12; la Fotie titlul 1, cap. 2) ”
„ C acelea cu adevrat, adic canoanele, cele de împrai, i de Sfinii Prini aezate i întrite se primesc ca Dumnezeietile Scripturi. Iar legile, numai de împrai s-au primit, ori s-au aezat, i pentru acesta nu au trie mai mult decât Dumnezeietile Scripturi, nici decât canoanele. (Balsamon în scolie la cap. al doilea de mai sus a lui Fotie) ”
„Nu-mi spune legile cele din afar, cci i vameul legea dinafar plinete, dar îns se osândete (Hristostom cuvântul 57 la cea de la Matei).” i iari: „Nici toi împraii, de multe ori nu se ostenesc cu conglsuire la legi. Cuvântul 6 la Andriante.)”
Zice îns Blastar c mare ajutor dau Dumnezeietilor Canoane, legile cele iubitoare de buna cinstire de Dumnezeu: „Unele adic împreun ajutorându-le, iar altele, i plinindu-le, când se întâmpl a se trece acelea cu vederea. (Cap. 5, litera k)”
C Dumnezeietile Canoane i decât tipicele sunt mai puternice, când acelea se împotrivesc acestora i mai ales cele în parte i locale.
C zice Blastar: „Din novela 131 a lui Iustinian ai putea cunoate, c tipicele cele fcute de ctitori sunt datori a le primi de nu cumva se împotrivesc canoanelor (cap.16, litera l)”
Epigram la Sfintele Canoane
Precum Treimea ’nalt, cu legi preaînelepte, Pe lumea ’ceasta toat, a pus s se îndrepte, ’aceast rânduial nu poate s se strice,
Cci est’Un preaputernic ci’ oricine’i tare, ferice; Aa, i lumea toat, a lui Hristos numit, Cu Sfinte Legi, Canoane, ce in fericit;
Cci ele’ndreapt omul, feresc de la pcate, Primii cu bucurie aceast Sfânt Carte;
C’aa precum cu cârma, corabia se poart, Aa zic cu aceasta Biserica se’ndreapt.
P. N. Scriban
Câi vor umbla cu canonul (dreptarul) acesta, pace peste ei i mil. (Galateni 7, 16)
Suprascriere la Sfintele Canoane a Sfântului Ioan Hristostom
18
„ Am auzit i am inut… Nu ai inut, pe sinei te-ai osândit. În jumtate ai inut, i de nu vei ine, vei zice îns, nu am tiut. C cel ce se osândete pe sine pentru c nu a inut, se sârguiete spre a ine. ( În cuvântul 4, despre pocin, foaia 785, a tomului 6, tiprit la Veneia )
A Sfântului Maxim
„ Muli suntem cei ce zicem, puini îns cei ce fac; dar îns cuvântul lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincionoii pentru lenevirea sa. Ci a mrturisi cu adevrat neputina sa, iar nu a ascunde adevrul lui Dumnezeu. Ca s nu facem vinovai, împreun cu clcarea poruncilor, i de reaua tlmcire a cuvântului lui Dumnezeu. (capitolul 85 a celei de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie)
19
PROLEGOMENA DESPRE CANOANELE SFINILOR APOSTOLI
Feluri de Sinoade, sau mai bine a zice adunri ce s-au fcut22 de Sfinii
Apostoli, dup oarecare23. Cea dintâi adic în anul 33, sau 34 de la Hristos pentru alegerea apostolului, în locul lui Iuda vânztorul când punându-se înainte Iosif i Matia, au czut sorii pe Matia (Fapte 1). Iar a doua când fiindc inima i sufletul celor ce crezuser era una, câi aveau arini i case ori altceva le vindeau i aduceau câtigurile la picioarele apostolilor, ca s-i chiverniseasc pe cei ce nu aveau, mcar c adunarea aceasta nu se înelege artat din povestirea faptelor. A treia când s-a ales cei apte diaconi ca s slujeasc meselor (Fapte 6,2). A patra când dup ce au auzit apostolii i fraii cei din tierea împrejur, cum c Petru a botezat pe pgânul Cornelie i pe ce cei împreun cu dânsul, se priceau (contraziceau) cu Petru. A cincea când apostolii i prezviterii s-au adunat ca s cerceteze toate acestea, adic de nu pot a se mântui credincioii cei ce nu se taie împrejur dup legea lui Moisi precum aceasta o zice oarecare ce se pogorâse din Iudeea la Antiohia. Pe care aceasta, chiar sinod i adunare a apostolilor se cade a o numi, tot cel ce cu judecat ori mai bine a zice pild i prototip (original) al sinoadelor de dup acestea, fiindc cuprinde i numele i însuirile caracteristice ale sinoadelor. „C s-au sculat oarecare din cei din eresul fariseilor, zicând: c se cade a-i tia împrejur pe ei”(Fapte 15, 5). Iat pricirea (cearta) i prigonirea pentru care trebuia sinodul. „i s-au adunat apostolii i prezbiterii”(Fapte 15, 6). Iat sinodul i adunarea anume ce se zice, „i mult întrebare fcându-se”(Fapte 15, 7), i iat cea întâia cercetare pentru ea. „Atunci s-au prut apostolilor i prezbiterilor împreun i întregii adunri”(Fapte 15, 22). „i s-au prut Sfântului Duh i nou”(Fapte 15, 28) i celelalte. Iat alegerea i hotrârea. i s-a fcut adunarea acesta în al 17-lea an dup Înlarea Mântuitorului. A asea adunare a apostolilor s-a fcut în anul 56, ori 59, dup ce a intrat Pavel la Iacov fratele Domnului. „Au venit la dânsul toi prezbiterii”(Fapte 21,18) Iar oarecare vor ca s se fi fcut i alt adunare a apostolilor în Antiohia, care s fi dat nou canoane precum însemneaz oarecare prini apuseni (pentru care vezi subînsemnrile canonului 85 apostolic). Înc i altele, dintre care cea prea mare i vrednic de cuvânt adunare, zic apusenii s se fi fcut în anul 44, când apostolii erau s se despart unul de altul, la care au alctuit i Simbolul Credinei (pentru care vezi subînsemarea întâi a canonului 1 al sinodului al VI-lea), care Simbol se zice a Sfinilor Apostoli. 22Am zis mai vârtos adunri pentru c Sfântul Marcu al Efesului la sinodul cel ce a fost la Florena a rspuns ctre latini: noi adunare a apostolilor numim un Sinod, precum Silvestru marele eclesiarh scrie în cartea a asea, capitolul 6 i drept ca un preaînelept a rspuns. C Sinod cu adevrat este strângerea brbailor celor alei ai bisericii din feluri de eparhii i de clime ale pmântului, într-o oarecare cetate. Iar adunarea este împreun înfiarea cea a însui acestora i într-o zi hotrât la un loc i un timp. 23Dositei Patriarhul Ierusalimului în cartea numit Dodicavivlion le numete pe acestea. (foaia14 pân la 18) Asemenea i Spiridon Arhimandritul; Milias, foaia 1015 a tomosului al 2-lea al adunrii sinoadelor, cuvânt cu cuvânt le-a luat de la Dositei. Îns amândoi fr de rânduial cuprind adunrile acestea ale apostolilor, dup numr. Pentru acesta noi urmând mai vârtos rânduiala capetelor faptelor apostolilor, în mai bun rânduial le-am aternut, schimbând numrul.
20
Acestea aa zicându-se, la care adunare din acestea s-au dat prin Climent Dumnezeietii Apostoli pe aceste 85 de canoane ale lor, nici o scumptit tiin pentru acesta nu ne-a predat vechimea. Dup socotin24 îns poate cineva a zice cum c i-au rânduit pe acetia în timpul adunrii lor celei zise prea mare i vrednic de cuvânt, când voiau ei s se despart i s se samene ei spre propovduirea Evangheliei.
Dar fiindc muli eretici i poate i oarecare din apuseni (am zis îns poate, cci dup mrturia lui Antonie Forestul iezuitul, întru pregtirea cea pentru Sinodul lor cel Ecumenic ce s-a adunat în Trident au întrit pe toate aceste 85 la numr. Mustrându-se la nobelelor iscodiri de canoanele acestea, îi deschid gurile împotriva lor zicând: ori toate ori unele nu sunt canoane aezate ale sfinilor apostoli, noi cu mult sârguin ne-am silit a le îngrdi cu mii de zvoare i cu toate sgeile celor puternici dup cântare, ca i din însi singur privirea (teoria) mulimii a tot întrarmrii, s se team de dreptate fiecare lupttor. O zic mai artat: Ne-am silit s aflm care canoane ale sinoadelor adeveresc din cuvânt în cuvânt pe apostoletile canoane acestea i care le adevereaz cu singur numele, apostoleti. i cele ce din cuvânt în cuvânt se adeveresc, sunt acestea:
Cel al 5-lea Apostolesc de al 13-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 17-lea i al 18-lea, de al 3-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 22-lea i al 23-lea, de al 8-lea al Sinodului I i al II-lea; Cel de-al 26-lea, de al 6-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 27-lea, de al 9-lea al Sinodului I i II-lea; Cel de-al 29-lea, de al 5-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 30-lea, de al 3-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 34-lea, de al 9-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al 38-lea, de al 12-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 40-lea, de al 24-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al 44-lea, de al 25-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al 53-lea, din practicalele Sinodului al VII-lea; Cel de-al 64-lea, de al 55-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 73-lea, de al 10-lea al Sinodului I i al II-lea.
24Am zis dup socotin i nu cu adevrat. Pentru c Sfântul Meletie (în cuvântul pentru azime) aducând spre mrturie apostolescul canon cel pentru azime zice c, Climent a scris apostoletile canoane, cu porunca lui Petru i a lui Pavel (iar cum c acelai cuvânt al apostolilor rânduiri celor de Climent scrise se afl i în apostoletile canoane, prea cu adevrat o va mrturisi împreun fiecare înelept dintr-o singur simpl citire). Ci i Gheorghe Susgduri, la rugminile lui Petru i a lui Pavel zice c: unindu-se în Antiohia Petru i Pavel a fcut apostoletile canoane acestea. Înc i însui Climent acesta în canonul 85 apostolesc îi scrie numele su. Iar Sfântul Climent a fost nu numai ucenic i urmtor al apostolului Petru, precum pomenete epistola purttorului de cuvânt Ignatie ctre Tralisieni care zice: „Anegclitos i Climent lui Petru (slujind) fiind episcop al Romei, ori fr mijlocire dup Petru, ori al patrulea”, adic dup Petru, i dup Linos, i dup Clitos, ori dup Anaclitos, ori Anegclitos. Ci i ucenic a lui Pavel, precum aceasta o arat epistola lui Pavel ctre Filipeni, care zice: „i împreun cu Climent, i cu ceilali împreun lucrtori ai mei.”(Filipeni 4,3)
21
Iar cele cu singure numele, Apostoleti, sunt acestea: Cel al 12-lea, al 13-lea i 16-lea Apostoleti, din Epistola lui Alexandru al Alexandriei, pe care o trimite ctre Alexandru al Constantinopolului. (Teodorit cartea I, cap.4 iar de alii cap.3 al Istoriei Bisericeti ). Cel al 14-lea i al 15-lea Apostoleti, de al 15-lea al Sinodului I, ci i de
epistola ce o trimite marele Constantin ctre Evsebie al Chesariei (Evsebie la viaa
lui Constantin. cartea a 3-a, cap.59 i 60 i de ctre alii 61). Cel al 34-lea i cel al 35-lea, de al 50-lea al sinodului al III-lea. Cel al 74-lea de sinodicetile însemnri cele fcute în Constantinopol pentru Agapie i Bagadie, adic de Sinodul local din Constantinopol, despre care
vezi dup cel din cetatea Sardicii. Toate acestea 85 apostoleti se adeveresc de canonul al 2-lea al Sinodului al VI-
lea i al Sinodului al VII-lea înc i Novelele 6 i 137 lui Iustinian, zic adeverindu- le pe acestea zic: „i acesta credem c va fi, dac luarea aminte a sfintelor canoane se pzete pe care Apostolii le-au dat cei ce cu dreptate se laud i sunt închinai, i însui vztori au fost i slujitori ai Dumnezeiescului Cuvânt, i Sfinii Prini o au pzit i o au învat”.
Pomenete de ele, i Teodosie i Valentian în Sacra, purtându-se ei împotriva lui Irineu Episcopul Tirului. (vezi foia 610 din Dodecabiblonul lui Dosithei.) Le adeveresc pe acestea i tâlcuitorii canoanelor: Zonara, zic Balsamon, Alexie Aristin, Simion Magistrul i Logoftul; Ieromonahul Matei Blastar, Iosif Egipteanul, Fotie. i le adeverete pe acestea i Ioan Damaschin, zicând: „Canoanele Sfinilor Apostoli prin Climent (în cartea a patra, cap. 18 despre ortodoxie) sunt 85”. Cum c canoane ale Sfinilor Apostoli sunt, zice i Ioan Antiohianul în titlul 8 i Ioan cel din scolastici Arhiepiscopul Constantinopolei, în precuvântarea adunrii canoanelor, aa zice: „sfinii ucenici i apostoli ai Domnului, au dat prin Climent 85 de canoane”. Las a zice cum c i cele 25 de canoane ale Sinodului celui din Antiohia, nu numai c se conglsuiesc dup noim cu cele apostoleti, ci i întregi ziceri din ele cuprind semnate printr-însele. Dovad c sunt adevrate apostoletile canoane este i conglsuirea i potrivirea cea dup noim (coninut) a celorlalte canoane, atât a celor sinodale, cât i a prinilor celor din parte, care se vede în fiecare canon apostolesc în aceast carte. Anevoie este cu adevrat, iar mai bine a zice cu neputin s cread cineva, cum c din sinei i dup întâmplare s-au conglsuit cu ele atâtea Sinoade Ecumenice, atâtea locale, i atâia prini din parte. i dimpotriv cu totul prea lesne este s cread cineva, cum c canoanele cele atâtea i atâtea, având înaintea lor pe acestea apostoleti, ca pe atâtea pilde originale i temelii prea întemeiate (fundamentele), dup imitaie (urmare sau pilduire) s-au conglsuit cu ele, i asupra acestora s-au mai zidit.
22
CANONUL 1
Episcopul s se hirotoneasc de doi episcopi, sau de trei25. [al 1.4; al 7.3; al Sob. din Antiohia can. 19; al Sob. din Laodikia can. 12; al Sob. din Sardica can. 6; al Sob. din Constantinopol can.1]
TÂLCUIRE
Zicerea „episcop”, mai întâi adic chiar li se d, de Dumnezeietile i Sfintele Scripturi a lui Dumnezeu, celui ce pe toate le privete i le cerceteaz, precum mrturisete Iov zicând: „Aceasta este partea omului necredincios de la Domnul, i agonisita averilor lui de la Cercettorul” (adic de la Dumnezeu) (cap 20, stih 29). i iari: „Iar certarea Ta a pzit pe duhul meu” (cap.10, stih 12); i Domnul nostru Iisus Hristos, precum zice Petru verhovnicul apostolilor pentru dânsul: „C erai ca nite oi rtcite. Ci va-i întors acum la Pstorul i Învtorul sufletelor voastre”(epistola întâi, cap.2, stih 25). Iar al doilea i dup dar, glasul acesta s d celor de Dumnezeu alei, precum zice pentru Eleazar Însui Dumnezeu: „Episcop (cercettor) Eleazar fiul lui Aaron preotul” (Numerele 4,16). i ctre Iezechia zice Dumnezeu: „Fiul omului, pândar te-am dat pe tine casei lui Israil” (Cap. 3, Stih 12). i în scurt s zic, episcopi se numesc în Scriptura cea Veche, atât lutorii aminte i pzitorii ocârmuirilor i a locurilor celor din luntru i bisericeti, precum este scris pentru cel mai sus Eleazar, cum c avea purtare de grij pentru tot cortul (Numerele 4,16), i pentru arhiereul Iodae, cum c aezat purttori de grij în Casa Domnului: „i a pus preotul lutori aminte în Casa Domnului”.(4 Împrai 11,18), cât i lutori aminte a lucrurilor i ocârmuirilor celor din afar i politiceti, precum s-a scris: „S-a mâniat Moisi pe cei mai mari ai otii, pe cei peste mii, i pe cei peste sute”. (Numere 30, 14). Nici unul din apostoli s-a hotrât, ori s- 25Anaclit episcopul Romei zice cum c: canonul acesta întâiul este cuvânt al Apostolului Petru, i c, dup legiuirea canonului acestuia au hirotonit pe Iacov fratele Domnului aceti trei Apostoli Petru, Iacob i Ioan i mcar c dumnezeiescul Hrisostom zice, c l-a hirotonit pe el Domnul. Ci poate c Domnul adic l-a ales pe el episcop al Ierusalimului (hirotonia cea dup Hrisostom, în loc de alegere luându-se), iar aceti trei apostoli dup Înlarea Domnului prin dumnezeiasca sfinit svârire l-au hirotonit pe el. Precum i Dositei mrturisete în cartea pentru cei ce au patriarhisit în Ierusalim. Dar pentru ce episcopul adic se hirotonete de trei sau de doi episcopi; iar prezbiterul i ceilali clerici de unul numai? De crezut este cum c acesta este pricina cea dinluntrul, i mult mai de aproape. C de vreme ce dup apostolul „Cel mai mic de cel mai mare se blagoslovete”(Evrei 7,7) care osebit pentru preoie s-au zis la hirotonia prezbiterului (adic a preotului) mai mic fiind, ajunge un singur episcop, ca unul ce este mai mare i mai covâritor cu treapta decât acela. Iar la a episcopului, de asemenea tagm i de asemenea treapt fiind, i nu mai mic fiind, nu ajunge un singur episcop ca de unul ce este de asemenea treapt, i nu decât acela mai mare. Deci ca cel mai mare pe cel mai mic s blagosloveasc, doi sau trei pe cel unul hirotonesc. Fiindc negreit mai buni, adic mai mari sunt cei doi decât cel unul, precum zice Solomon (Ecleziast stih 4).
23
a numit episcop, când vieuia Domnul pe pmânt, care singur este Episcopul sufletelor noastre, ci pe singur stpânire de vindeca toat boala, i de a scoate pe draci o aveau ei (Matei 10, Marcu 3). Iar dup Învierea din mori i Înlarea Mântuitorului nostru, trimiându-se acetia de Dânsul, precum El s-a trimis de Tatl, în toat lumea, i toat stpânirea de a lega i dezlega luând ei, i toate darurile Prea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, nu numai numele cel apostolesc îl aveau, din însi lucrurile, ci cu adevrat i pe însui cel episcopesc, precum mrturisete Sfântul Epifanie c zicând: „Cei întâi Pertu i Pavel însui apostolii, au fost i episcopi”. Asemenea i toi ceilali precum adeveresc prinii. Pentru aceasta au i rânduit de trei, sau de doi episcopi s se hirotoneasc episcopii cei din ceti. Ci i ei prin sate i prin ceti propovduind, precum zice Sfântul Climent episcopul, la epist. I ctre Corinteni: „Cercetând cu duhul, aez prile propovduirii lor, în episcopi, i diaconi ai celor ce urma s cread. Pentru aceea i purttorul de Dumnezeu Ignatie scriind ctre credincioii cei ce erau în Trallesa poruncete: „Cinstii i pe episcopul vostru ca pe Hristos, precum au rânduit vou fericiii apostoli”. i aceasta adic pentru zicerea episcop. Iar zicerea hirotoniei se face de la aceasta: „întind mâinile”. i are dou însemnri. Fiindc, hirotonie se numete i hotrârea i alegerea a vreunui dregtor, care se fcea cu întinderea mâinilor norodului, dup zicerea lui Demostene. „Mcar pe oricare voievod de oti ai hirotoni”(Cuv: 1 asupra lui Filip). i mai ales dup obiceiul bisericii care din vechi stpânea, când fr împiedicare, mulimile adunându-se, hirotonea, adic alegea prin întinderea mâinilor, pe arhierei, precum zice Zonara, mcar c la urm pe acesta soborul cel în Laodikia, întru al cincilea canon al su l-a stricat, zicând c: „Nu se cade hirotoniile sau alegerile a se face, în fiina de fa a celor ce se înva credina”. Iar hirotonie în ziua de astzi se numete, cea prin rugciuni i prin chemarea Sfântului Duh, fcându-se sfinita svârire a arhiereului, punând întru aceeai vreme i mâinile sale, pe capul celui ce se hirotonete, dup hotrârea aceea apostoleasc: „Mâinile în grab pe nici unul s pui”. i este lucrul acesta tuturor prea cunoscut. Deci poruncete canonul acesta, c, tot arhiereul (ori mitropolit de ar fi, ori arhiepiscop, ori episcop) s se hirotoneasc de doi episcopi ori de trei26. i s vede c chipul cuvântului este pe dos. C cel mai curat, i mai ales ar fi fost, de ar fi zis aa: episcopul s se hirotoneasc de trei episcopi, ori (mai puin) de doi. Aa rânduielile apostolilor fr formluire pe însui canonul acesta l- au aezat zicând: „Iar episcopul poruncim a se hirotoni de trei episcopi, ori îns cel mai puin de doi”27. 26Iar episcopii cei ce se hirotonesc trebuie a fi trecui cu vârsta, adic numai puin de 50 de ani afar numai dac în vreo mic eparhie nu se afl cineva trecut cu vârsta dup rânduielile cele apostoleti, cartea a doua cap.1 i dup epistola 52 a Sfântului Ciprian. Ori i peste treizeci de ani dup novela 137 a lui Iustinian. 27Iar episcopul se hotrte de împraii Leon i Constantin aa: „Episcopul este lutor aminte i purttor de grij al tuturor sufletelor celor ce se adun în bisericile eparhiei sale, având putere svâritoare peste prezbiter, diacon, anagnost, i psalt (cântre) i monah. Iar însuirea episcopului este cu cei smerii adic a se împreun smeri, iar pe cei ce se mândresc a-i defima… i mai întâi a se primejdui pentru turm i pe strâmtorarea acelora a sa chinuire a o face (în pravilele împrailor 8, foaia 92 a crii, a 2-a a lui Ghiur). Iar mitropolit pentru aceasta se numete episcopul, dup Gavriil al Filadelfiei (în cuvântul pentru
24
SIMFONIE [unire de glasuri] Întru un glas cu canonul acesta, i multe alte canoane legiuiesc: „C trebuie cu
adevrat ori toi episcopii eparhiei (dup al 4-lea al Soborului I i al 3-lea al Soborului 7 i al 19-lea al celui din Antiohia) ori muli (dup al 13-lea al celui din Cartageni ) s se adune i s hirotoneasc pe episcopul. Dar fiindc aceasta este anevoie, cel mai puin trebuie s-l hirotoneasc trei, i ceilali s se fac împreun hotrâtori la hirotonia lui prin scrisorile lor. i adeverind pe acest apostolesc cel al 8-lea al Soborului din Cartageni, zice: forma cea veche se va pzi ca nu mai puini28 de trei episcopi s fie de ajuns la hirotonia episcopului, mitropolitul adic, i ali doi episcopi. Pe însi aceasta zice i canonul cel întâi al soborului local din Constantinopol. Înc i al 12-lea al celui din Laodikia rânduiete cum c cu judecata episcopilor celor de primprejur trebuie a se aeza episcopii la stpânirea bisericeasc. Iar dac dup întâmplare va rmâne într-o eparhie un singur episcop care chemându-se de mitropolitul, nici nu va merge, nici prin scrisori nu va împreun alege pe cel ce urmeaz a se hirotoni arhiereu, atunci trebuie mitropolitul s se împreun aleag i s-l hirotoneasc pe el cu episcopii apropiatei strinei eparhii, asemenea i pe însui mitropolitul înii aceti apropiai cu locul trebuie a-l alege i a-l hirotoni, dup canonul al 6-lea al celui din Sardica. Iar rânduielile apostolilor (cartea a 8-a, cap. 27) poruncesc c cel ce se va hirotoni de un episcop s se cateriseasc, dimpreun cu cel ce l-a hirotonit, afar numai dac dup nevoie de prigoan, ori alt oarecare pricin nu pot muli a se aduna, i cu alegerea acestora se va hirotoni de unul. Precum Sidirie s-a hirotonit episcop Palebiskei, dup Sinesie, nu de trei ci de un episcop de Filon, pentru c nu puteau episcopii a se înfia în vremurile acelea.
CANONUL 2
Prezbiterul (ori preotul) i diaconul, i ceilali clerici s se hirotoneasc de un episcop.
TÂLCUIRE
canonul acesta rânduiete c fiecare preot i diacon i ceilali clerici29, preoie), pentru c este ca maica cetii sale, pe care este dator a o hrni duhovnicete cu învturile i cu viaa i cu sfinte nravurile sale, i cu veniturile eparhiei sale”. Vezi i la canonul 58 cel apostolesc. Iar cum c obicei prea folositor a urma în biserica lui Dumnezeu, cei ce urmau a se hirotoni episcopi, a se face întâi monahi apoi a se face episcopi, vezi la subînsemnarea canonului 51 apostolesc. 28Poate pentru aceasta au zis nu mai puini de trei, nu împotrivindu-se canonului apostolesc ci pentru c în vremurile acelea era mai mult mulimea episcopilor decât în vremurile apostolilor în care era i nevoia prigoanei. 29Cleric prost (inferiori) i de obte se numesc toi aceia care au punere de mân ieraticeasc i bisericeasc de la episcopul i de la cei de aici ai rânduielii bisericeti, pân la anagnost i psalt (cântre) i catehet i portar, dup canoanele 26, 68 i 70 apostoleti, i dup canoanele 24 i 30 ale Laodikiei i dup epistolia marelui Vasile cea ctre horepiscopii cei de sub dânsul i dup Nomiconul lui Fotie, titlul I, cap 31. Pentru care i novela 123 a lui Iustinian zice aa: „Iar prezbiterii i diaconii i ipodiaconii i
25
ipodiaconi adic, anagnoti i psali, i cei de aici, s se hirotoneasc numai de un episcop30.
CANONUL 3 Dac vreun episcop ori prezbiter afar de rânduiala Domnului cea pentru
jertf, va aduce alte oarecare la jertfelnic, ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, buturi meteugite, ori psri, ori oarecare vite, ori legume afar de rânduire, s se cateriseasc. Afar de mnunchi de grâu nou, ori struguri la vremea cuviincioas. Dar s nu fie iertat a se aduce altceva în altar, decât untdelemn la candel, i tmâie la vremea aducerii înainte. [Apostolesc 4; Sob.6: 28, 32, 57, 95; din Cartagina: 44; a lui Theofil: 8]
TÂLCUIRE
Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit apostolilor Taina Dumnezeietii Sfintei Lucrri, a rânduit lor s nu osebeasc cu nici un alt fel fr numai cu pâine i cu vin amestecat cu ap, Însui El întâi fcând aceasta la Cina cea de Tain, precum în Liturghia Sfântului Iacob, fratele Domnului, s-a scris: „Din vin dregând (paharul adic) i din ap”. Pentru aceasta i dumnezeietii Apostoli în canonul acesta rânduiesc, cum c oricare episcop, ori preot clcând rânduirea ce Domnul a rânduit pentru Jertfa aceasta nesângeroas, ar aduce pe Sfânta Mas alte oarecare feluri, ori miere (de pild), ori lapte, ori în loc de vin, buturi meteugite, adic toat butura cea beiv, precum rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori altceva asemenea; ori va aduce psri ori niscaiva vite, ori legume, unul ca acesta s se cateriseasc31.Ci aduce-se la Altar mnunchiuri de anagnotii i psalii pe care toi clerici îi numim, care i canonici se zic dup al 6-lea al Antiohiei i dup alte canoane”. Iar chiar clerici se numesc toi cei ce afar de altar au hirotesie. Iar Valsamon, tâlcuind la canonul 51 al marelui Vasilie, zice c: „i monahii clerici se numesc”. i s-au numit clerici dup Hrisant (Sintagmation foaia a 20-a), de la clerul (sau sorul) ce au aruncat apostolii pentru Matia. Iar în ziua de astzi clerici se numesc mai vârtos cei ce au boierie i cinuri bisericeti, atât cei sfinii cât i lumenii. 30Însemneaz c mcar dei episcopii, prezbiterii, diaconii i ipodiaconii se zic chiar s se hirotoneasc, iar anagnotii i psalii s se pecetluiasc adic s se hiroteseasc dup Zonara, i cei asemenea lor (c hirotesia este mai de obte decât hirotonia), iar iconomii, ecdichii (arttorii dreptii), prosmonarii (strjuitorii) s se pun înainte, dup canonul 2 al Soborului IV. Iar Simeon al Tesalonicului, episcopii, prezbiterii i diaconii se hirotonesc, iar ipodiaconii se hirotesesc, iar anagnotii se pecetluiesc (se blagoslovesc). Cu toate acestea canonul acesta, nici o deosebire nu face, ci la toi clericii zice numele hirotoniei. i acesta înc însemneaz-o, dup Hrisostom (în cuvântul întâi ctre Filipeni, foaia a 5-a, tomul 4) cum c episcopul, prezbiter i diacon se numete (ca unul ce cuprinde lucrrile acestora) i dimpotriv prezbiterii episcopi se numesc (ibidem), iar c prezbiterii, i diaconii se alegeau precum episcopii, artat este din canonul al 3-lea al soborului al VII-lea, i al 7-lea a lui Teofil i Chiril al Alexandriei tâlcuind la capitolul 8 al numerilor, zisa aceea: „i vei aduce pe levii înaintea Domnului, i îi vor pune mâinile lor pe levii”, zice pentru cei ce se cheam la sfinita lucrarea lui Hristos hotrsc noroadele, cu toate c hotrârile de astzi nu se lucreaz în ziua de astzi. Iar forma mrturiei care se d celor ce vor s se hirotoneasc preoi i diaconi, vezi la sfâritul crii, care mrturie isclit fiind de preoii cei mai alei, i de clerici se vede c are loc de alegere. 31Trebuie s tim c certrile ce le poruncesc canoanele, adic acestea: s cateriseasc, s se afuriseasc, i s se anatematiseasc, acestea dup meteugul gramaticii a treia persoan care nu este de fa, la care spre a se da porunca acesta de nevoie trebuie a fi a doua persoan, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii s cateriseasc pe preoi, ori s afuriseasc, ori s anatematiseasc pe mireni, când calc canoanele. Îns dac soborul nu va pune în lucrare caterisirea
26
spice noi de grâu, (precum evreii acetia le aduceau lui Dumnezeu: ,,C spice noi, zice, prjite? (coapte) nu vei mânca, pân ce nu vei aduce voi darurile Dumnezeului vostru. i iari, vei aduce mnunchiuri pârga seceriului vostru la preot i struguri”(Leviticon 23: 10,14). Îns nu ca o nesângeroas jertf a Trupului i Sângelui Domnului, nu fie! Ci ca o pârg, i întâi artate roduri în vremea cuviincioas, când se vor coace32. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt ceva în Sfântul Altar, afar de untdelemn pentru luminare, i tmâie la vremea ce se svârete Dumnezeiasca Liturghie.
SIMFONIE
Întru un glas cu canonul acesta i cel de aici al 4-lea rânduiete, c celelalte poame s nu se aduc la jertfelnic, ci la casa episcopului, ca nite întâi artate. Iar cel al 44-lea al Soborului din Cartaghei rânduiete altceva, a nu se aduce la Sfintele Taine, decât numai pâine i vin amestecat cu ap33. Iar cel 28 al Soborului 6 poruncete, ca strugurii ce se aduc în Sfântul Altar, trebuie a se blagoslovi de preot preoilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoii acetia i mirenii, nici caterisii nu sunt cu lucrul nici afurisii, ori anatematisii. Învinovii îns sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre Dumezeiasca osând. Precum i când un împrat va porunci slugii sale s bat pe un altul, care i-a greit, dac sluga cea poruncit nu va lucra porunca împratului, acela ce a greit împratului a rmas nebtut, învinovit îns spre btaie. Drept aceea tare greesc cei fr minte care zic cum c în vremurile acestea toi cei sfinii care în afar de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisii. De cei sfini prihnitoare limb este aceea ce nebunete pe acest fel de cuvinte le bârfete, neînelegând c porunca canoanelor fr de punerea în lucrare a persoanei a doua, adic a soborului, este nesvârit. Fr mijlocire i mai înainte de judecat, ne lucrând de sinei. Însui Dumnezeietii Apostoli artat se tlmcesc pe sinei cu al 46-lea canon al lor, fiindc nu zic c îndat acum cu lucrul se afl caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adic a sta de fa la judecat, i de se va dovedi c a fcut acesta atunci s se dezbrace cu hotrârea voastr de preoie, aceasta poruncim. 32Pentru aceast pricin precum se vede la Praznicul Adormirii Preasfintei de Dumnezeu Nsctoarei, aduceau struguri la patriarhul în Altarul Bisericii celei din Vlaherna, dup sfâritul Dumnezeietii Liturghii, precum zice Valsamon. Iar în ziua de azi, obiceiul cel mai în multe locuri se zice, este a se aduce struguri cei de acest fel la Praznicul Schimbrii la Fa a Mântuitorului, i a se blagoslovi de preoi. i ar putea cineva a se nedumeri, pentru ce numai spicele grâului i strugurii s se învredniceasc de atâta cinste, i s se aduc în luntru în altar, i nu vreo alt road? Poate pentru acesta, pentru c din acestea se face pâinea i vinul care se prefac în Trupul i Sângele Domnului. i cum c noile mnunchiuri nu sunt legume precum a tâlcuit Valsamon, se arat din însui canonul acesta care pe legume artat le-a oprit. Pe mnunchiuri i Teodorit spice noi le-a tâlcuit la tâlcuirea celei leviticeti, i Filon iudeul. Iar canonul 44 a Soborului din Cartageni, anume zice: S se aduc pârga de struguri i de grâu. 33Mai artat decât toi proorocii i mai desluit a proorocit pe acestea trei feluri cretineasc jertf Solomon zicând, ca din partea Ipostaticii înelepciuni a lui Dumnezeu, în capul al noulea a pildelor. „Venii de mâncai pâinea mea. i bei vinul carele am dres vou”. Iar în loc de care am dres, arbeasca tlmcire are, cel amestecat cu ap. Vezi (Ravvenul Samuil, alctuire de aur. Cap. 20). i înseamn cum c unirea vinului i a apei în Potir, odat se face la Dumnezeiasca Liturghie. La punerea înainte numai la început adic. C apa cea cald care în vremea împrtirii singur la urm se pune, pentru alt pricin pune. i vezi sub însemnarea canonului 32 al Soborului al aselea. Drept aceea ru fac oarecare fcând a doua unire în vremea heruvicetii cântri, i punând vin i ap în Potir. i de acum înainte (s) înceteze (despre) aceast nerânduial, ca s nu cad sub canon i sub certare. C niciodat întru alt vreme se face a doua unire fr numai când se întâmpl a se vrsa Sfintele, ori a uita preotul, i vezi la acelai subînsemnare a canonului al 32-lea al Soborului al VI-lea.
27
cu osebit rugciune i blagoslovenie de cea a Tainelor, ca noi luând cu blagoslovenie din mâinile preoilor, c mulumim lui Dumnezeu, c prin buna întocmirea vremilor iconomicete cele spre îndestularea vieii noastre. Iar pe preoii cei ce nu fac aa, ci unesc strugurii acetia cu Trupul i Sângele Domnului, caterisirii îi supune. Iar cel 32 al aceluiai mustr pe armeni, ca pe unii ce aduc vin numai, i nu amestecat cu ap. Iar cel 99 al aceluiai, oprete i a se aduce la Jertfelnic crnuri fripte. Iar cel 57 al aceluiai, anume oprete a se aduce la jertfelnic lapte, i miere. Mcar c acestea se aduceau mai înainte dup zisul canon 44 al Soborului din Cartaghei, pentru prunci. Iar cel al 8 al lui Theofil rânduiete ce s se fac, câte vor rmâne din aducerile înainte i din ape.
CANONUL 4
Celelalte poame toate la cas trimit-se pârg episcopului, i prezbiterilor, i nu la jertfelnic. i artat este, cum c episcopul i prezbiterii, le vor împri diaconilor i celorlali clerici [Apos. 3; Sob.6: 28, 32, 57, 59; Cart: 44, Theofil 8].
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduiete, c toate celelalte poame, (afar de spicele de grâu, i de struguri, i de unt de lemn, i de tmâie) s nu se aduc în Sfântul Altar, ci s se trimit la casa episcopului i a preoilor, când sunt întâi artate. Ca cei ce trimit acestea, vrednic mulumire se înal lui Dumnezeu printrânii, cci le-au druit nite bunti ca acestea. i este artat c episcopul i preoii nu se vor îndulci de ele singuri, ci le vor împri i diaconilor, i celorlali clerici ca i ei s se împrteasc.34 Vezi tâlcuirea canon 3 apostolesc.
CANONUL 5
Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, pe femeia sa s nu o lepede cu pricinuire de evlavie. Iar de o va lepda, s se afuriseasc, iar mai rmânând s se cateriseasc. [canon 13, 48; Sob: 6; Gang:4; Cart: 4, 33]
TÂLCUIRE
Legea cea veche adic ierta celor cstorii a-i despri pe femeile sale când voia, i fr de nici o binecuvântat pricin. Iar Domnul la Evanghelie, o a oprit aceasta foarte. De unde i apostolii urmând rânduirii Domnului, opresc aceasta în canonul acesta i zic: episcopul, sau preotul, sau diaconul, s nu îi lepede femeia, adic s nu o despart cu sila, adic fr de învoiala aceleia pentru pricinuire i chip de evlavie. Iar de o va despri, s se afuriseasc, pân ce se va îndupleca ca iari s o ia în casa sa. Iar de va rmânea întru pizma sa i nu va voi a o primi, s 34Mai curat înii apostolii pentru acestea rânduind în rândurile lor cartea 2 cap 27 zic, c poamele i protofanisima (adic cele ce întâi se arat), i zeciuielile grâului, a vinului, i unt de lemnului, i a celorlalte semine, c se trimit la episcop i la preoi, ca ei s le împart la clerici. Adic la cei afar de Altar câte o parte, iar la cei din luntru Altarului, câte dou pri. Dar vezi i cartea a patra a acelorai rânduiri cap. 6, 7, 9, 10. Ca s te învei de la care trebuie a primi clericii acest fel de daruri i courile, i de la care s nu le primeasc. Vezi i subînsemnarea canonului al 8 al lui Theofil.
28
se cateriseasc de preoie de istov. Fiindc cu aceasta ce face s vede c necinstete nunta, care dup apostolul este cinstit, i c socotete patul i împreunarea necurate, care de însui apostolul s-au numit nespurcate (evr. 13: 1, Col. 4). Las a zice c i la aceast desprire mijlocete preacurvie, precum au zis Domnul: „Cela ce -ar lsa pe femeia sa, afar de cuvânt de curvie, o face pe ea s prea ea s preacurveasc” (Mat. 5: 32). Dar i apostolul a zis: „Legatu-te-ai cu femeie, nu cuta dezlegare. i, s nu v lipsii pe unul de altul, fr numai dac din învoire, ca s v zbovii cu postul i cu rugciunea35”(1 Cor. 7: 5, 27).
SIMFONIE
Aa i soborul al 6-lea în canonul 13 rânduiete, ca s rmân statornice i nedesprite cstoriile celor sfinii, i fiind acestea mai înainte de a se sfini însurai, s nu se opreasc pentru nunt de a lua preoia. Nici s fie datori când se hirotonesc a mrturisi, c dup ce se vor face preoi s se despart de femeile lor, precum un nelegiuit obicei ca acesta a stpânit la Roma. Iar dei canonul al 4-lea i al 33 al Soborului din Cartagina zic c episcopii i preoii i diaconii i ipodiaconii s fie întreg înelepi, i s se deprteze de femeile lor dup hotarele lor, dar tâlcuitorii canoanelor, Zonara i Valsamon, i mai ales Soborul al 6-lea în canonul 13, tâlcuind canoanele cele de mai sus: s se deprteze numai la vremea efimeririi lor (a sptmânii, dup obinuina limbii noastre), i nu totdeauna, afar de episcopi i vezi acolo.36 35Înseamn c în vremurile vechi era iertat a avea episcopii femei, pentru aceasta i canonul acesta rânduiete s nu despart episcopul pe femeia sa. Iar din vremea Soborului 1 se vede s-au luat obiceiul a nu se însura sfinii, i mai ales arhiereii, îns câi voia i nu de nevoie precum aceasta se arat din cuvintele ce au pus înainte Sfântul Pafnutie Mrturisitorul i episcopul unei ceti a Tivaidelor de sus la Soborul 1 precum vom zice în urmtoarea subînsemnarea aceluiai canon adeveritor al obiceiului acestuia înc nu era. Iar sfântul i a toat lumea Soborul 6 mai în urm i prin canon a întrit obiceiul acesta, rânduind în al 12-lea canon al su de nevoie singuri episcopii s nu aib femei. Nu stricând pe acest apostolesc (c nu rânduiete ca preoii cei ce au femei s le lepede, adic s le despart în sil i fr învoirea lor, care este împotriva apostolescului canon, ci cu amândoura învoire i cu mulumire desprindu-se femeile, aa cei ce le aveau pe ele preoii, ori diaconii, ori ipodiaconii, s se hirotoneasc episcopi, dup canonul 48 al aceluiai), ci înainte purtând grij zice pentru mântuirea i mai multa sporire cretinilor, i pentru neprihnirea arhieretii vrednicii. Fiindc i Moise, dup ce s-a învrednicit prorocescului Dar, cu femeie nu s-a împreunat dup Sfântul Epifanie. (tomul 2, cartea 3 alegerea 87) 36Fiindc latinii aduc înainte pe Dumnezeiescul Epifanie care în alegerea 50 zice, pe brbatul unei femei nu-l primete biserica spre preoie de nu se va înfrâna despre dânsa, cu care s unete la socoteal i Inochentie i Dialogul: se cade a zice cum c nou nu ne pas ce au zis sau ce au socotit oarecare prini, ci ce zice Scriptura i soboarele cele de toat lumea, i socoteala obteasc a prinilor. C socotina unora nu întrete dogm în biseric. Zice înc i Sozomen cartea 1, cap. 23 „Pafnutie Mrturisitorul la întâiul Sobor în Niceea nu a lsat s se opreasc nunta preoilor, mcar de o voiau oarecare ci au zis c nunta preoilor este întreag înelepciune, i trebuie a se lsa fietecare în voia sa dup predania cea vechie a Bisericii. C scrie i Pavel lui Timotei, diaconii s fie brbai au unei femei. i lui Tit „De este cineva neprihnit, brbat al unei femei”; i soborul cel din Gangra anatematisete pe cei ce nu se împrtesc de preot însurat, canon 4. Cci a împiedica nunta preoilor, este socoteal a ereticilor, i mai ales a maniheilor, precum zice Augustin, eres. 40 i 46. C mai ales i pildele mrturisesc. C Felix episcopul Romei, a fost fiu al preotului Felix. Papa Agapit fiu al prezbiterului Gordian. Papa Ghelasie, fiu al lui Valerie episcop, i muli alii au fost fii de preoi, i mrturisete acelai Epifanie la acelai loc, c
29
CANONUL 6 Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, lumeti purtri de grij s nu ia
asupri, iar de nu s se cateriseasc. [Apostolesc 81, 83; al Sob. 4: 3, 7; a celui 7: 1; al celui I-II: 11; din Cart: 18]
TÂLCUIRE
Nu este iertat celor preoii (ori sfinii) a se împletici pe sinei în lucruri lumeti, ci s se îndeletniceasc la Dumnezeiasca slujb a fgduinei lor, i s pzeasc mintea lor slobod de fietece tulburare i zarv lumeasc. Drept aceea i canonul acesta rânduiete, ca episcopul, sau preotul, sau diaconul, s nu primeasc asupri purtri de grij lumeti. Iar de le primete acestea, i nu voiete a le lepda de la sine, ci rmâne întru ele, s se cateriseasc. Iar cartea cea praviliceasc a lui Fotie titlu 8 zice c episcopii nu se cade a primi purtri de grij, i a se face epitropi, nici ai însui rudeniilor sale. Dup a 13, 14, 15 titlu 1, cartea a 3-a a celor împrteti. Afar numai dac epitropia aceasta este ca s se împart pomene, i milostenii pentru ruda lor cea moart, dup neara 68 a îneleptului Leon. Citete i canoanele însemnate la margine unite cu acesta, care opresc pe clerici de la lumetile purtri de grij.
CANONUL 7
Dac vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Patilor mai- nainte de primvreasca isimerie cu iudeii o va svâri, s se cateriseasc. [Apos: 70, 71; Sobor 6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117]
TÂLCUIRE38
Dou echinocii face soarele în an, adic una în timpul primverii, iar alta în timpul toamnei. i s zic echinocii (isimerii), fiindc atunci întocmai este ziua cu noaptea, i dimpotriv, noaptea cu ziua. i echinociul de toamn (tomnateca isimerie), se face în luna septembrie, când soarele intr în prima mir (lun plin) a zodiei ce se cheam cumpn. Nu acei în stele i simite, ci acei fr de stele i gândite. Iar echinociul de primvar (cea primvreasca isimerie), se face în luna martie, când soarele intr în prima mir (lun plin) a zodiei ce se cheam berbec, nu acelui simit i în stele, a celui ce este schimbcios, ci a celui gândit i fr stele ce este neschimbcios dup astronomi. Deci echinociul de primvar, pentru nepotrivirea a însi micrii soarelui de la apusuri ctre rsrituri, nu se face totdeauna întru una i aceeai zi, ci în vremea sfinilor apostoli, era în 22 a lui martie dup rânduiala acelorai apostoli (Cartea 5, cap 17), ori dup alii în 23. Iar în timpul primului sobor a toat lumea, era în 21 martie, dup Sevastos i alii. i acum în vremurile noastre, se face în 11, ori i 10 a lui martie (c dup astronomii vechi, Ptolemeu i alii, o noapte i o zi se pogoar în 134 de ani; precum se vede în cartea numit „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea aa mai înainte fiind cunoscute, canonul acesta apostolesc rânduiete, cci care episcop ori prezbiter ori diacon ar socoteala aceea, numai la unii se urma i nu la toi. Dar poate c cu sftuitor chip o zice acesta, nu cu silnic.
30
prznui Sfintele Pati mai înainte de echinociu de primvar, împreun cu pat