P A M A N T U L V erotism I cosmic - revista.pamantulviu.ro · AAT RESTA E AO CTRA W W W. P A M A N...

PAMANTUL VIUREVISTA DE DIALOG CULTURAL

WWW.PAMANTULVIU.RO

NR.10/MARTIE/2017 ORCHESTRA PI

O-ultimă-dovadă-a-culorii-verde

Interetorica senzorială

MIHAI CRISTIAN FETCUCATALIN BADEA GHERACOSTEAALEXANDRA CEORNEIGEORGE MAHALUCALIN DANILACONSTANTIN LUNGUMIHAELA RUSUEVA PRECUBCIPRIAN GAGIUIOAN CAULEADORU AXINTE

erotismcosmic

pag 4 Interetorica Senzoriala

pag 7 Copacul tau nu are flori primavara

pag 13 De Ignorantia

pag 16 Contra senso poem

pag 21 Caricatura Pintilie Karciucas

pag 24 Fragment dintr-o discutie cu domnul director Emil Ursu

pag 28 O-Ultima-Dovada-a-Culorii-Verde

pag 34 Intalniri

pag 6 Erotism Cosmic

pag 8 Pictorul Ioan Soldanescu

pag 15 Troll-Troll-Trop

pag 18 Orchestra Pi fragment

pag 22 Turnul Pompierilor

pag 27 De ziua mea

pag 30 Educatia Altfel

pag 38 Acuratetea si insemnatatea improvizatiei muzicale

Alexandra Ceornei

Eva Precub

Catalin Badea Gheracostea

George Mahalu

Doru Axinte

Mihai Cristian Fetcu

Mihaela Rusu

Calin Danila

Eva Precub

Calin Danila

Mihaela Rusu

Calin Danila

Constantin Lungu

George Sauciuc

Ioan Caulea

Ciprian Andrei Gagiu

CUPRINSnumarul 10/martie 2017

SPONSORI

2 /REVISTA PAMANTUL VIU/martie 2017 www.pamantulviu.ro

EDITORIALmesaj

MIHAI CRISTIAN FETCU


Dacă o problemă te apasă atât de tare încât ai fi în stare să ieși în stradă și să strigi pentru ea, apucă-te de scris. Nu mai știu exact unde am auzit această frază sau cine a spus-o, dar o am în minte de fiecare dată când încerc să scriu un text. Nu curajul, ci o nevoie acută mă îndeamnă să strig prin scris că mă înspăimântă „aglomerările rele de ființe necunoscute-ntre ele” creatoare de singurătăți pustietoare. Din ce în ce mai mult în ultima vreme, am trăit sentimente de înstrăinare și de însingurare în spațiile publice. Pur și simplu nu mă regăsesc în emanațiile, conținutul și în geometria lor. Le lipsește ceva sau îmi lipsește ceva. Nu vreau să mă adâncesc în analize sociologice sau psiholo-gice. Observ doar că starea acestor spații publice la un moment dat este barometrul societății. Doar aici converg și se amplifică nemulțumirile, implinirile și frustările unei societăți. Nu caut confortul în raportul cu ele, ci răspunsurile creative ale celor care le locuiesc, la provocările de orice natură ar fi ele. Calitatea rela-ției noastre cu fenomenul social se reflectă direct în maniera în care reușim să ne proiectăm și să ne exprimăm grjile, nemulțu-mirile și împlinirile personale sau colective în spațiile publice. Când aceste proiecții iau forma unor mesaje cu valențe artis-tice sau bazate pe argumente, putem spune că am făcut un mare pas în față. Dacă dorința de a ne exprima sfârșește în certuri, bârfe, ofense sau jigniri nu putem avea pretenția unei schimări în bine. Cultura dialogului bazată pe înțelegere și încredere ar avea forța de a transforma spațiile publice din locuri de respingere în locuri de întâlnire. Sentimentul de absență ar fi înlocuit cu cel de prezență. Egoul străzii ar rezona cu nevoile de comunita-te și de spirit ale fiecăruia dintre noi. Responsabilizarea spațiu-lui public, aceasta cred că este soluția pentru toate problemele consumate aici. Îmi doresc un spațiu public care să fie mai mult decât un simplu interval între locuință, serviciu și supermarket sau decât o sursă a frustărilor. Îmi doresc ca el să fie un spațiu al regenerării noastre ca ființe sociale.

Urechea stânga:

„M-am săturat să-i ascult prostiile și actele de victimizare. Mi-a ajuns. Deja mi-am format un mecanism în care știu deja că atunci când va deschide gura va urma o ceartă. Nici nu mai știu cum e să te bucuri de muzica aia liniștitoare pe care o ascultam împreună înainte să adormim. Tot circuitul meu interior și-a pierdut sensul. Ce bine ar fi fost să nu mai fiu ureche...”

Gura: „ Auzi, bă! Nu te mai plânge ca un organ prăpădit ce ești! Tu nu trebuie să debitezi toate prostiile pe care ființa asta mă face să le scot. Nu știi tu cum e să fii tu aia care strică tot. A naibii amestecătura asta de cuvinte! Tu vrei să taci, dar ele vin și se agită și se transformă pe limbă și se întretaie printre dinți și se combină cu saliva și îți dau o putere din aia formidabilă și cum buricu’ ei de viață să nu le spui? Ahh, și nu doar să le spui pur și simplu. Să pui patos, să te îneci în el ego și să scuipi pe celălalt cu voce

INTERETORICA SENZORIALA

Teatru intern

înaltă, că doar poți să domini, și știi, hehe, știi că poți să domini. Și ajunge să-ți placă să te tăvălești în murdăria propriilor sensuri. Că doar tu și numai tu înțelegi ce-i în capul vorbelor tale. Înțelegi, băi organ smotocit în ceară? Sau te-ai înfundat de tot?

Ochiul drept:

„ Voi habar n-aveți ce-i aia durere, așa că terminați spectacolul ăsta ridicol. Eu văd în fiecare zi cum oamenii nici măcar

nu mai au curajul să se privească unul pe celălalt. Voi știți ce-nseamnă aia? S-a dus umanitatea pe apa Sâmbetei, amici. Câteodată, sunt răpus de șervețele și lacrimi pentru zile întregi. E ciudat, vă zic – se izolează într-o cameră și plânge pe-ntuneric să nu vadă nimeni. Retina mea, săraca, nici nu mai vrea să răspundă la comenzi. Refuză să mai focuseze. Îmi tot trimite erori și îmi spune că nu mai poate să mai vadă mizeriile din online și tristețea semenilor pentru nici măcar o clipă. Mi-a cerut lumină mai multă și să-i ofer o altă perspectivă vizuală,

Pe fundal, două respirații metamorfozează aerul încăperii într-un ritm egal, care sfidează realitatea. Felul lor de a pătrunde ajunge în zona lucrurilor unde oboseala a obosit să răsfire discrepanță


mai atrăgătoare. Îmi zice s-o duc undeva în creierul munților. Dar eu ce să fac? Că doar o bătaie din gene și o dilatare a pupilei nu mai funcționează demult cu stăpânul meu. Încotro să mă îndrept? Unde s-o apuc? Trebuie să-mi provoc un accident. Sau măcar un pic de roșeață. Poate se sperie și dormim un pic. Vai de pleoapele mele obosite și de vremurile astea insuportabile...”

Pielea: „ Toate poveștile voastre mă dezgustă și din cauza asta lumea iar o să mă arate cu degetul și o să-mi spună că sunt zbârcită și urâcioasă. Nu puteți și voi alege ce să dați mai departe? Vreți să încep să vă spun și eu câte prostii am atins la viața mea? Uite de aia refuz să fiu ca voi. Eu mă mulțumesc cu o mângâiere de sărbători și doi trei bulgări reci care să-mi trezească epiderma. Voi nu, voi vreți să sugeți toată energia de pe mine! Sunteți o haită de nerecunoscători inconștienți. Gata. M-am decis. Mă duc să mă-nec în fulare și cămeși moi. Dați-mi un semn când vă potoliți și aveți chef să ne bucurăm c-a venit iarna. Până atunci, gura mică și capu’ la cutie!

Creierul:

„ M-a chemat cineva? (Pauză de așteptare) Voi cred că v-ați scurtcircuitat într-o altă direcție, măi ceată de organe. Să știți că nu prea știți să apreciați faptul că aveți de muncă și funcționați în fiecare zi. Eu trebuie să fiu manager peste 86 miliarde de neuroni și să fac în ordine în tot haosul ăsta al umanității, iar voi nu vă puteți duce până la capăt târâiala de zi cu zi... Dacă ceea ce simțiți acum e scârbă, atunci foarte bine, eu sunt cauza, haha! Și o s-o multiplic cu niște gânduri și stres, ca să vedeți ce înseamnă cu adevărat să fii în viață!” Inima oftează lung și tace.Pe fundal, două respirații metamorfozează aerul încăperii într-un ritm egal, care sfidează realitatea. Felul lor de a pătrunde ajunge în zona lucrurilor unde oboseala a obosit să răsfire discrepanță. Puterea lor de a izbuti într-o lume a unor simțuri nesatisfăcute invocă dimensiunea cosmosului divin. Copiii acestor două respirații vor naște o lume mai conștientă de abuzurile sale. Copii copiilor acestora vor înțelege meditația. Și tot așa, până când Prezența își va da seama că ea îi este sieși de ajuns.

text: Alexandra Ceornei


erotismcosmicce zi de potopperdelele încep să putrezească sub greutatea saturniană a stropilor

din sertare morţii mei încă mai râcâie eu îi aud și în somn le numărsuspinele șoaptele clipirile ochilor sticloși le spun nu plângeţi ca după-amiaza de afarăîntr-o zi gramofonul va cânta din noupianina veche va răsuna în holurifără ca degetele să atingă clapele

frigul mă învăluie ca o crustă groasă deseoriîmi ţine de cald ca puloverul tatălui plecat departe

în sertare crește iarbăpisica se caţără și o rupe morţii mormăie îmbufnaţizâttt de aici lasă Șuhi că-i scot eu în ploaiesă le spăl pământul amar

ei s-ar agăţa cu unghiile lungi de sârmele cu rufe dantelatevântul bate prin ele ca prin mine șuieră ca

un cor de bocitoare la înmormântarea unui sicriu gol

în zile ca aceasta zbor prinsă de cârlige printre ele ca o rochie subţire de varăîn frig stele mărunte albe plutescastăzi soarele nu a vrut să răsarăumbre de nori mi-au pictat fantome pe coloanăo după-amiază cu múm și fum dulceagvalsează pe parchetul scârţâind a nelocuit de ani întregi

fluturii primiţi cadou în plicurilibelulele adormite în cutii de chibriturimici colecţii morbidede ceva timp vreau să-mi colecţionez toate stărileîmpunse cu ace închizându-le într-un insectar de cristalcamera se animă ploaia rupe copaci cerul lovește cu bicesomnul cu bricheta lui mică îmi aprinde seara ca un soare


primăvara pielea întinsă de pe coloana vertebrală îţi crește flori cu miros de sânge le mângâi le zgârii te doare geamănul meu în serile mistice înecate în ploi îţi simt lipsa coloanei vertebrale din mine nu mă pot ridica deasupra aerului te-ai închis departe îţi razi sprâncenele rămâi inexpresiv îţi crestezi răni dar nu pe-acolo iese durerea din tine nu scapi de gol astfel știu ce e în tine eu sunt în tine m-am născut din tine tu din mine noi din același pântece de copac doi copii de lemn dacă ne gândim zilnic la mortalitatea noastră cum vrea biblia să înveţe asta ne face nemuritori deci putem încerca orice forţăm limita până la refuz putem sta treji săptămâni în șir putem pluti în râuri până aerul dinăuntru ne aduce la suprafaţă lama cuţitului separă coloana din trupul meu de cea din trupul tău așa vei reuși să te întorci și să-mi coși spatele moale de pluș mâncat de molii din care iese melană albă arăt ca păpușa cumpărată din anticariat fără mână fără scalp mă scot din când în când din sertarul cu comori mă șterg de praf îmi pun mătănii la gât mă parfumez îmi lipesc un plasture pe cicatricea de pe capul chel și mă închid la loc eu păpușa pe care o rujezi înainte să o îngropiprivește-mă dragule pune-mi oasele la loc în formă de om

COPACUL TĂU NU ARE FLORI PRIMĂVARA

Eva Precubs-a născut la data de 5 iulie 1986 în Fălticeni, iar în 2005 s-a mutat în Cluj-Napoca pentru a urma cursurile facultăților de Litere și de Teatru și Televiziune. A debutat în 2010 cu volumul de poezii aici nu mai locuiește nimeni, apărut la Casa de Pariuri Literare (București). În 2012 a publicat, la editura Ecou Transil-van (Cluj-Napoca), volumul dacă ți se face teamă de întuneric. Al treilea volum, unde luna acoperă țărâna, a apărut în 2014 la Editura Karth (București). Momentan scrie un volum de proză cu speranța că va vedea lumina tiparului la sfârșitul anului 2016.


PICTORUL IOAN ȘOLDĂNESCU

Când ești naiv și te încrezi în puterile tale, lucrezi și nu-ți iese nimic. Trebuie să fii în comuniune cu

Dumnezeu. Trebuie să reușești să te păstrezi în această stare.

Icoana este o cale către Dumnezeu.

În atelierul său, pictorul Ioan Șoldănescu, aplecat asupra planșetei, îmi apare liniștit, limpede, rupt de lumea exterioară. Mâna lui muncită dă trup unor personaje transfigurate, smulse parcă din întunericul lumii lui Dumnezeu. Actul estetic, supus canonului, devine un efort al inimii în încercarea de a exprima lumi din afara timpului. Icoanele de pe pereți, instrumentele de lucru și muzica bizantină dau atelierului o strălucire nepământeană.

„Când ești naiv și te încrezi în puterile tale, lucrezi și nu-ți iese nimic. Trebuie să fii în comuniune cu Dumnezeu. Trebuie să reușești să te păstrezi în această stare. Icoana este o cale către Dumnezeu. Nu vorbim despre estetică, cromatică sau compoziție. Nu te poți baza pe tine însuți. Prin tine, ca pictor, vine harul lui Dumnezeu, dacă vine. Și cu acest har ai o mare libertate de exprimare. Nu mai ești închistat și constrâns de convenții artistice, dar libertatea este în interiorul canonului. Trebuie să pictezi cu mintea la Dumnezeu. Noi am parcurs drumul ăsta cu anatomie realistă, cât mai artistică, respectând reguli de compoziție, dar mie îmi place să amintesc de minunea maicilor de la Cămârzani. Așa îmi place să o numesc: Minune! Deși nu au studiu în domeniu, maicile au făcut o pictură atât de frumoasă și curată. Ca să vezi cum lucrează rugăciunea! Trebuie să pictezi într-o permanentă stare de rugăciune. Nu ne închinăm la funcția estetică a icoanelor. Icoanele sunt făcătoare de minuni. Dacă ne rugăm cu evlavie, toate icoanele sunt făcătoare de minuni, iar minunea nu vine de la icoană, ci prin ea. Nu trebuie să facem confuzii. Nu ne închinăm la o suprafață colorată. Ne închinăm la arhetip,


la chipul din icoană. Am fost la muntele Athos. Și nu m-am dus acolo să-mi găsesc repere estetice. M-am dus să mă rog. Când am intrat în biserică să mă închin, erau montate schelele pentru restaurare. Acolo, între schele, am văzut pictura lui Panselinos, exact cea pe care încercasem să o studiez și să o înțeleg în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Când am realizat că eram la câțiva centimetri de ceea ce pentru mine era inaccesibilul, au început să-mi tremure genunchii. Dar cele mai mari trăiri le-am avut la întâlnirea cu icoanele Maicii Domnului. Pur și simplu lucrează în tine ceva, fără să-ți dai seama.

Noi ne inspirăm din albume, din picturile marilor maeștri, dar ei, primii pictori au avut contact cu Dumnezeu. Icoana revelează o lume de dincolo de mormânt. Chipul îngerilor este atât de limpede, de curat, de non-conform cu modelele noastre estetice. Rubliov a avut un mare har. A pictat sfinții spiritualizați, care par că nu sunt atinși de gravitație. Picioarele lor nu ating solul. Capul intră de opt, zece ori în înălțimea trupului. În Sfânta Scriptură ni se spune cum arată heruvimii, serafimii, dar de acolo și până la a transpune în imagini este mult. În final, cam asta ar fi: trebuie să fii sincer când lucrezi, să pictezi cu mintea la Dumnezeu. Îmi place mult în atelier și vara îmi plac foarte mult șantierele și mă rog să pot picta cât o vrea Domnul.”


Ar fi trebuit ca extraordinara unealtă a Internetului să ne ajute să fim mai rapid informați și consiliați. De asemenea, în conjuncție cu uneltele informaționale care îl preced, radioul, TV-ul, ziarul și, mai ales, cartea, Internetul ar fi trebuit să ne facă mai buni în alegerea răspunsului optim în fața unui stimul necunoscut/unei situa-ții nemaiîntâlnite. Și totuși, în anul 2017, printr-o perversitate pe care nimeni nu a prevăzut-o, nici măcar amatorii de conspi-rații universale ori fundamentaliștii diver-selor ideologii paseiste ‒ religioase, politice sau culturale ‒, Internetul a prilejuit apariția „post-adevărului“ și îl răspândește ca „reali-tate alternativă“ („alternative facts“), cu bucle de feed-back ce se autoîntrețin. Nu construiesc aici un argument împotriva Internetului, nici măcar împotriva platfor-melor de „social media“ pe care, într-adevăr, le disprețuiesc profund. Nu cred că există un rău intrinsec în Internet, așa cum nicio altă unealtă nu este rea în sine (aici am adap-tat o replică din Blade Runner, a vânătoru-lui de recompense Harrison Ford, pardon, Deckard: „Replicants are like any other machines: they can be a benefit or a hazard. If they’re a benefit is not my problem.“ Scenaristul filmului și, înaintea lui, Philip K. Dick, au citit Categoriile lui Aristotel.)Nu fac decât să formulez aceeași problemă dintotdeauna: dacă putem ști și face totul/orice, cum putem rămâne morali? Pentru că, având Internetul la degetul mic, pe un touch-screen cât o oglinjoară de voiaj, putem ști și, prin formularea imediată a unei alegeri sau opinii, putem face orice. Ce mă înspăimântă este că „formularea imediată“ a ajuns să fie mai ușoară decât un click – care este o apăsare, o batere, mai blândă decât a unui cui, evident, dar tot atât de fermă ‒, cu tehnologia ecranului sensi-bil(izat), actul alegerii se face prin același D

e

Ig

no

ra

nt

ia Cătălin

B a d e a (n. 1968, Brașov), cu pseudonimul C ă t ă l i n B a d e a -Gheracostea, doctor în filologie cu

teza Fantastica românească după al doilea război mondial (2013, prima din țară dedicată exclusiv sf-ului românesc), după licența Morfologia și tipologia literaturii sf românești după 1980 (2001), ambele la Universitatea Transilvania din Brașov. Membru al clubului Antares (1985), al SRSFF (2013), secretar al ARCA SF (2014). A publicat după 1990 sute de articole despre sf-ul românesc în publicații tipărite și electronice din țară și de peste hotare, o parte dintre acestea fiind editate în volumele Alternative critice (ediția a II-a, Millenium Books/Ștef, Satu-Mare/Iași, 2010) și Aducerea la zi (Millenium Books/Brumar, Satu-Mare/Timișoara, 2012), SFada cu literatura (Bookmasters/Brumar, București/Timișoara, 2015). O altă lucrare dedicată fantasticii românești este Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction (MediaTech, Iași, 2012/Texarom, SUA, 2013). Primul român cu o bursă de studii la biblioteca Asociației Britanice de sf&f, din cadrul Sidney Jones Library din Liverpool (2012-2013). Este primul român cu un articol publicat în SFRA Magazine (Science Fiction Research Association Magazine), în 2014. A înființat și coordonat colecția Bendis la editura Tracus Arte, publicând cu obstinație autori români. Coordonează la aceeași editură colecția Mihail Grămescu. Opere Complete. Deține rubrica SFada cu literatura, în revista „Observator Cultural“. Continuă, împreună cu Cristina Ghidoveanu, rubrica Exploratorii Lumii de Mâine, la Radio România Cultural. Mai are ca interese de studiu istoria militară și istoria recentă a României; pentru aceasta din urmă este co-autor al volumului 15 Noiembrie 1987. Ziua Demnității (Brașov, KronArt, 2007).


gest fizic al ștergerii ‒ un deget care trece pe oglindă pentru a îndepărta o urmă de praf sau aburul respirației ‒ ceea ce încă ridică și mai mult la putere relativizarea generali-zată ce este o caracteristică a celui mai tare concept „post-“, cel care le înmoaie pe toate, cum zicea Vattimo: postmodernismul. Azi alegem și ne dăm cu părerea ștergând. Scri-erea este înlocuită de trecerea unui icon al unei aplicații – fișier dinamic, care își face treaba, nu doar stochează informația ‒ peste un alt icon. Cel care „scrie“ lasă aplicația să scrie. Acest fapt este degenerarea mora-lă adâncită a epidemiei „copy-paste“ de pe vremea click-ului – plagiatorul măcar trebuia să citească sursa pentru a fi în stare să selecteze ‒ și, fie în Bangladesh (unde au fost demonstrații stradale împotriva unei acțiuni politice de a elimina fițuicile din examene), fie în România (unde Facultatea de Drept din București nu mai cere lucrări de licență, fiindcă nimeni nu și le mai scrie după cunoștințele proprii, ci după capacită-țile, câteodată închiriate sau cumpărate, de asamblare de fragmente din lucrări prece-dente) starea de fapt este recunoscută public și, mai mult, acceptată de sistem. Rezultatul generalizării uzului touch-scre-en-ului telefonului mobil este paradoxal: o nouă ignoranță (prin alegerile simplificate, însă rapide, date de lipsa citirii; citirea unui text e înlocuită de privirea apoi acționarea/rularea iconului unei aplicații) vincibilă (este în puterea oricui să citească textul care, chiar dacă la sfârșit are secțiunea de comen-tarii, la început are like-urile de facebook; totuși este mai ușor să rămâi la început, decât să ajungi la sfârșit…) culpabilă (am fi putut citi textul înainte să dăm like-ul…). Este o cu totul diferită „acțiune textuală“ de cea pe care bunul nostru Gheorghe Iova o avea în minte în anii 80, „textuarea“ sa era rudă cu idealismul celor care au creat unel-tele pentru unealta Internetului. Ca dintr-o

oglindă borgesiană (vezi ficționalizarea prin serialul britanic Black Mirror), abominația ne privește de sub propriul deget atingând plasticul „sensibil“. Cine se ascunde după degete?


și o secundă înainte ca trenul să scrâșnească din gară nu știu nu mai știu dacă pleacă în direcția care-mi folosește trenu-mi aleargă seară de seară prin vene

cai cai cai herghelii prin sânge tropăie troll-troll-trop galop stămbăieți fete@comedy channel seară de searămai bun decât the fashion channel (arty boner)acu juma de ceas acum în tren ca inima giganticei larvede bumbac și gelatinăbum-bum bum-bumtic-tac tic-tac te-a luat un ..............atunci știi că e amor ziceaunu pierdut la TV-ntr-o seară zicea din stelezicea bine darchiar tic-tac tic-tac zăpadae mai arzătoare cândla a treia cobor în cătunul meu.

(Amsterdam, 11 ianuarie 2017)

troll-troll -trop

text: Mihaela Rusu


Un om mergea pe stradă… „Ehehei!”, își zicea el,

„Ehehei!”. Dar nimeni nu-l băga

În seamă. De băgat îl băgară mulți,

În multe alea… Dar în seamă, ba. Și căzu noaptea Peste omul nostru.

Și-i rupse șira spinării. Mirat peste măsură,

Ne-nțelegând defel ce se petrece, S-a scărpinat cu degetul mic

De la mâna stângă În urechea dreaptă,

În timp ce degetul mare De la piciorul drept Adăsta în nara stângă. Așa... de simetrie…

A strănutat o dată tare Și a doua oară moale

Și și-a spus: „Ehei!”

Au venit apoi c-o targă Și l-au ridicat.

În timpul transportului L-au zdruncinat atât de zdravăn

Încât omului nostru I-a sărit un dinte.

Și un ochi. Dar nimeni n-a observat nimic

Și totul părea normal, Ca dintotdeauna

ContraSensoPoem

George Mahalu s-a născut la 25.07.1960. Este absolvent al facultăților de Fizică, Automatizări și calcu-latoare și Automatică, deține calculatoare și un doctorat în automat-

ică iar în prezent este conferențiar la Universitatea “Ștefan cel Mare“. Este autorul a zece contracte de cercetare și organizează şedinţe ştiinţifice de prezentare în cadrul clubului tehni-co-ştiinţific Quantum. A scris peste două sute de articole științifice, și nouă cărți. Cel mai recent titlu este Poeme în ritm Bob Dylan .


Și de pe oriunde. Pe urmă

L-a furat somnul. Norocul lui, Că cine știe

Unde-l mai duceau și ăia. Când s-a trezit Era noapte.

„Ptiu!” Și-a spus omul nostru,

Și-a înghițit un gât de aer În speranța

Că-i va face bine. Dar s-a înecat strașnic Încât era cât pe-aci

Să nu mai poată vorbi. Din fericire,

Până la urmă a reușit, Și a spus: „Ehei!

Ehehei!” Ei dar cum în jurul lui Întunericul era negru

Și gros, Și dens,

Chiar păstos,Omul și-a băgat un deget în gură.

Apoi, l-a înghițit. Și pe urmă și-a mai băgat unul.

Pe ăsta, Însă,

L-a scuipat cu scârbă. A sărit cât colo

Și s-a uitat chiorâș,

Mai întâi în dreapta, Pe urmă în pantofi. Dar nimeni…

Nu văzu pe nimeni. Era singur, Așa că

Nimeni nu-l putea opri Să-și mai spună o dată:

„Ehei!” Apoi gândi așa: Dacă merge

Nu-i ca și cum ar sta, Dar tot e mai bine,

Nu-i așa? Nu i-a trebuit mult timp

Să înțeleagă Că-i mai înțelept

Așa Decât altfel.

Și liniștit acum, Și-a întors

Un buzunar pe dos. Dar nu s-a întâmplat nimic.

Nici atunci, Nici după aia, Și nici înainte.

„Ehei!” Și-a spus, de aceea, Omul nostru.

„Ehehei”

1981


ORCHESTRA PIfragment

Sondăm vreo două cafenele și alegem ”Il tempo passa”. La o masă, Ștuț își răsucește o țigară. E mândru de cutiuța lui de Nivea în care își păstrează tutunul recuperat din chiștoace.-Trăiești ca un rege!-N-am inventat eu șervețele umede!-Totuși, care sunt lucrurile de care avem nevoie? -Toate și nici unul. Cele după care tânjim, care ne vor umple un gol afectiv sau spiritual și cele de care nu avem nevoie, printre care să le căutăm pe cele dintâi. Luați loc, domnilor!-Aparent banal.-Vizibil și dens, domnilor! Acesta este câmpul experienței noastre. -Întinerești. -Începând de azi. Ce părere aveți despre lenjeria intimă? -Ațâță… răscolește… tulbură…-Dă sens, invită la pipăit.-O adevărată derută; ba o iei la fugă, ba faci plecăciuni. Orbești ca Al Pacino.

A trage pe nas dantele fine, fire subțiri, fractali. A interioriza până la contopire. Până la demență sublimă.

-Cu ce vă servesc? -Două sute de jack în două pahare, un King Edward și o scrumieră care să fie martora acestui rug.

Diminețile neștiutoare, ca niște șoapte rătăcite, însuflețind corpul lucrurilor. Diminețile punând ziduri de lumină pe fruntea orașului, azvârlind pe străzi cuburi de aer proaspăt. Măturătorul, trăgându-și mereu un picior, în ritmul muncii sale, ca minutarul unui ceasornic. Sălile de concert ale păsărilor din parc, izbind timpanele celor vrednici și ale celor nevrednici. Laveta barmanului, alunecând pe mese, golul din pahare ca o promisiune. Partiturile au fost cântate. Într-un ropot de aplauze, cu o răutate ceremonioasă, clipa se sparge ca o matrioșcă. Dezmoșteniții de timp își împart anestezice. Se conjugă verbul ”a face”. Cineva spune că ar fi, de fapt, verbul ”a avea”. Calul troian a bubuit mai demult. Ulysses nu-i decât o legendă. Țepeș e printre noi: banking, marketing, shopping…


Fuli tace, haina lui tace, mâinile lui tac în buzunare.

Altă dată

Îl aduseseră pe terorist. Îmbrăcat în negru. Cu cagulă. Cu bocanci negri. Cu grenade la brâu. Cuțite la piept. Pistoale cu amortizor. Boxuri. Pușcă cu lunetă. Ochi de sticlă. Inexpresivi. Mâini de ceară. Înghețate. Era mort. Mort de-adevăratelea. Țeapăn. Li s-a spus:” acesta este dușmanul vostru”. Aveau nouăsprezece ani. Au fost aliniați. Au trecut pe rând și au atins teroristul. Mâinile lui reci. Genunchii lui casanți. Au fost duși în tranșee. Li s-a ordonat:”trageți în tot ce mișcă!” Li s-au adus lăzi cu muniție. Când trăgea unul, trăgeau toți. Frica trăgea ziua, trăgea noaptea. Trăgeau când mâncau, când urinau. De trei ori pe zi li s-e administra o pastilă. Jumătate albă, jumătate verde. N-au dormit nouă zile. Apoi li s-au strâns mâinile. Participaseră la revoluție. La inspecție, pe câmpul imens, cu burta umflată și copitele în vând, zăcea un măgar ciuruit de gloanțe.

Curgea Vă spun pentru a nu știu a câta oară: nu am decât o singură viață. Vă spun cu solemnitate. Viața mea face tumbe în plexul solar. Am urcat în fugă cele trei etaje cu un buchet de crizanteme. Tremuram când i le-am dat. Le-a lipit de sânii adolescentini. Când m-a privit, am înțeles că nu era acasă și asta se întâmpla în alt oraș, cu macarale în loc de copaci. Timpul a fost bătut în cuie. Eu am fugit cu un tren. De foame, am mâncat traversă cu traversă. De foame, rușine și neputință. Mai târziu, peste ani, când m-a călcat vaca neagră, am realizat cât de înalt a fost acel refuz.

Il tempo passa.

Lucrurile de care ai nevoie. Tu ești această nevoie. Tensiunea dintre tine și lucruri. Dintre tine și nevoile tale. Impulsul nestăpânit. Frâul liber. Consumul obiectelor, ca un ronțăit cosmic, între mandibulele timpului. Secunda aceasta este clanța ușii. Secunda următoare, următorul pas. Camera promisiunilor devorată mărunt, păcat cu păcat. Înfuleci. Te duci în brațe pe tine însuți, ca pe un învingător. Sub tălpile tale, lumea învinșilor. La mijloc, tu. Adică eu.


Fuli rânjind Fuli, sub un noruleț de fum, slăbind țigara din strânsoarea pumnului, cu mișcările agile ale unui dirijor, simulează o sculptură. Pentru o fracțiune de secundă, fumul devine docil, apoi dispare. ”Dust in the wind…”

Fuli își arată dinții

Părem confuzi. Nemulțumiți. Debusolați. Știm că, cel puțin din când în când, suntem ca toți ceilalți. Chiar suntem ceilalți. Grei de materie. Plin de camere goale prin care bântuie vântul.

Sigur că da. Fuli își arată dinții.

Noi suntem ei. Nici nu se putea altfel. Dacă există ceva de înțeles, atunci acesta este înțelesul. Aproapele tău ești din când în când, chiar tu însuți. Noi suntem ei.

Evrika! Și dinții lui fuli.

Nu vă bateți capul. Să dansăm un dans pentru ceilalți și ne vor primi ca niște străini.

Ștuț

-Ați privit vreodată o adolescentă care știe câți kilometri de autostradă ați goni după fesele ei? Ați privit vreodată o adolescentă care strânge în pumnul ei o dorință incertă și o duce către piept, făcând aerul din jurul ei să sufere? Cât de sublim arată gura unei adolescente, sigură pe sine, când încep să-i cadă unul câte unul, steagurile fragilelor redute. Și cât de îngrijorată adoarme o adolescentă, când motanii vagabonzi fac salturi pe acoperișuri. Nu mă cac pe mine! Am ținut doi ani sub pernă șervețelul în care ea și-a suflat nasul când ne-am despărțit. Apoi, într-o dimineață, am pocnit ca o păstaie. Semințele mele au prins rădăcini prin alte părți. Murisem.

text: Calin Danila


Dor

u Ax

inte

:Pin

tilie

Kar

ciuc

as


“În momentul accederii în spațiul interior al turnului, vizitatorului i se declanșează senzația surprinzătoare și impresionantă a spațiului liber pe toata înălțimea”

TURNUL POMPIERILOR

TURNUL POMPIERILORCLUJ NAPOCA Propunerea constă în primul rând

în restaurarea turnului ca valoare de monu-ment . Având în vedere suprafața mică interioară considerăm că acest obiectiv ar fi pus cel mai bine în valoare în mod singu-lar. Funcțiunile de expoziție și alimenta-ție publică propunem să fie amplasate în construcțiile înconjuratoare, unde ar putea fi asigurate condițiile necesare de confort și siguranță. Din acest motiv, s-a dorit ca soluția propusă să-i producă vizitatorului o solici-tare a senzațiilor. După eliberarea turnului în interi-or de toate structurile din beton existente, acesta va deveni un “tub” gol, copleșitor in înălțimea sa de 25m. Aceasta abordare are avantajul că vizitatorul poate “consuma” spațiul interior al turnului foarte intens , simțind “forța” zidurilor isto-rice prin oferirea unor perspective foarte lungi rezultate din lipsa barierelor (planșee și pereți) .

Propunere conscurs Turnul Pompierilor Cluj NapocaArh. Luben Ana MariaArh. Luben MihaiArh. Lungu Constantin

Frag

ment

dint

r-o d

iscuț

ie cu

domn

ul di

rect

or Em

il Ur

su

Pe domnul director îl veți găsi în biroul lui din mansardă, ni s-a spus chiar de la intarea în Muzeul de istorie al Bucovinei. Am fi putut lua liftul, așa cum ni s-a recomandat, dar am preferat să urcăm cele câteva trepte care ne-au condus spre fostul pod al muzeului transformat de curând în spațiu expozițional la inițiativa domnului Emil Ursu. Odată ajunși aici, aproape am uitat că ne aflăm într-un muzeu dedicat unor evenimente din trecut. Niciodată istoria nu mi s-a părut mai actuală. Discursul acestui spațiu părea mai degrabă unul al viitorului decât al trecutului. Cele câteva minute de așteptare petrecute alături de Călin într-o cameră alăturată biroului, au fost îndeajuns pentru a-mi pune în ordine câteva întrebări la care lucrasem acasă. Știam că de numele lui Emil Ursu sunt legate realizări ca Festivalul de Artă medievală „Ștefan cel mare”, revitalizarea Muzeului Satului Bucovinean, reamenajarea Muzeului de istorie al Bucovinei și restaurarea Cetății de Scaun. Suntem invitați în birou și fără a pune vreo întrebare lăsăm discuția să curgă. Povestea Festivalului de Artă medievală „Ștefan cel Mare” a început în anul 2006, ne spune domnul Ursu, când am constatat că un astfel de eveniment este necesar pentru orașul Suceava. Festivalul a fost într-o continuă creștere de atunci, încât în tot acest timp a ajuns cel mai important eveniment de acest gen din România, lucru pe care îl știam de la participanții din anii trecuți. Festivalul este unic în SE Europei pentru cea mai lungă paradă a făcliilor și cea mai lungă paradă a domnițelor și a cavalerilor. De fapt cred că nevoia găsirii unei identități culturale distincte a orașului Suceava a activat resorturile interne ale acestui fenomen. La fel ca și oamenii, nici orașele nu există fără o identitate. Identitatea culturală în diversele ei forme este poate singura care dă sens și profunzime vieților oamenilor. Sunt convins că participanții la acest festival sunt amba-sadori culturali ai orașului. Duc cu ei în locurile din care vin, o imagine a unui oraș viu care trăiește și prin celebrarea trecutului. Vorbind despre identitatea culturală a locului, discuția ne poartă și spre Muzeul Satului


Bucovinean.Tradiția alături de istorie este și ea parte a acestei identități. Muzeul propu-ne un concept al locuirii în și prin tradiție, într-un context în care mulți dintre vizita-torii care ajung aici se consideră cetățeni globali. Probabil că marele merit al muze-ului este acela că reușește să facă tradiția contemporană cu nevoile noilor generații de vizitatori care nu mai pretind a fi locuitori ai unui singur spațiu sau loc. Doar în felul acesta muzeul își poate depăși limitele fizi-ce, devenind o parte din memoria noastră. Numărul vizitatorilor acestui muzeu a ajuns la aproximativ cincizeci de mii în fiecare an de când a intrat pe mâinile domnului Emil Ursu. Îi atrag elementele noi adăugate anual de directorul muzeului. Vara este anotimpul cel mai bun pentru muzeu pentru că vremea permite reconstituirea riturilor de trecere din timpul vieții unui om, botezul, nunta și

moartea, toate adaptate tradiției satului bucovinean. În timpul anului, aici se țin târguri ale meșterilor populari din toată țara, iar calitatea obiectelor de artă populară nu mai dau nicio șansă kitch-ului sau prostului gust, care în anii trecuți reușeau să-și mai facă loc în spațiul din fața muzeului. Marele câștig al Muzeului Bucovinei este transformarea podului în spațiu expozi-țional. Muzeul pare că își trăiește o a doua tinerețe prin restaurarea fațadei și prin schim-bările radicale care au fost făcute în interior. E o adevărată instituție de cultură pregătită să dea un exemplu de bună practică și celorlalte muzee din județ. Toate aceste inițiative fac posibilă normalitatea. O normalitate în care cultura să fie prima și cea mai importantă formă de dialog între generații, dar și o formă de conviețuire a noastră în spațiul urban. O modalitate de recuperare a orașului pentru cetățeni.


DE ZIUA MEA(1 decembrie)

roxana1 spune, că de ziua meapoeții, în orele când naționalismul uscă gurile,de fals patriotismvorbesc și storc, prin crâșme și parcuri, seva ţării și ziccă nu e doar ziua mea

de ziua mea, fratele,defilează sub arcul de triumf, asemenea altor înaintași.de ziua mea, asemenea înaintașilor, defileazădoar steagul e altulce spune că nu e doar ziua mea.

de ziua mea, stau și beau. singurcăci, de ziua mea, fasolea și ciolanul sunt vedete.cu frații am sărbătorit cu trei zile înainte, salutându-ne peste sârmă...

de ziua mea, prietenii sunt plecațiîn alte republici, și de ziua mea,vecinii rămași sărbătoresc ciolanul și fasoleași de ziua mea, din păcate, e doar ziua mea.

1)Roxana Baltaru, Despre ţara mea (Zidul de Hârtie – o antologie, Zidul de Hârtie - 2011)

text: George Sauciuc


singurul fel de a te face aproapeera sfâșiatul hainelor eraadică să ți le sfâșii singur să ți le sfâșii

singurul fel de-a ajunge la mugurele sufletului învelitîn coji de carne neatinsă și sânge ușurat eraplânsul tău nesfârșit pe care nu apucam să-l adunîn muchiile hainelorfâșii fâșii fâșiidintr-o altă categorie semanticăcu o familie lexicală diferită de cea a durerii mai negândită caapropierea ca cea mai neașteptată galbenă revenire a iernii când eu

deja sunt în emisfera din Sud singurul fel de a te face aproape și-apoi

între pielea ta și carnea ta îți spun se poate construi un oraș întreg între fructul cărnii și șarpele sângelui pot să aprind torțele ca pe niște obiecte întâmplătoare într-o gară ruginită fără trenuri cu tunuri împlântate-nspre lună între sarcolemă și os e numai un spațiu gol nemăsurabil de alb în care aș putea pune orice aș putea arunca plute de fum pe luciul neterminat nedesenat al felului tău de-a-ți construi corpul din nimic în umbra sufletului îți spun alcătuit din lucruri bizare cum ar fi că în Africa de Sud până mai deunăzi un copil între un alb și-un negru ar fi fost ilegal ilegal cum e o pală de vânt trecând pe stradă cum trece o trăsură victoriană o vreme am gândit în felul acesta la trupul tău și la alcătuirea lui ca umbra unei lămpi galbene îți spun ar fi ca lumina în primul oraș construit pe Marte cu Pământul ciobit apunându-ne mereu la răsărit la apus în Sud cui îi mai pasă îți spun ar fivocea de viking răsunânddin Valhala chiar din inima ei în tunete peste câmpuri plinede soare și de sabie cu sângele-nghețat în rădăcinicare străbate din pământ uscat în flori fragede ca o ultimă dovadă aculorii verdeîți spun tu mă privești la fel nimic nu te mișcă parcă ai fi alcătuit din nimic

O-ultimă-dovadă-a-culorii-verde

text: Mihaela Rusu


foto

: Ale

xand

ra C

eorn

ei


Formal și non-formal în metoda dezbaterii

Coordonatele în care se înscrie societatea contem-porană presupun necesitatea formării unor oameni care să dispună de noi abilități și competențe. Schimbă-rile profunde și rapide ce caracterizează lumea de astăzi revoluționează toate domeniile, inclusiv educa-ția. În acest sens, reforma educațională este proiec-tată pentru a se adapta la schimbările și provocări-le începutului de mileniu. „Centrarea pe elev” pe care o propune noua pedagogie are drept scop crearea unor posibilități de a performa într-o societate complexă și imprevizibilă, precum cea a secolului XXI. „Activismul” noilor metode urmăresc să transforme elevul din recep-tor pasiv de informații în actor al procesului de învă-ţare. Noua școală îl educă să învețe autonom, îl stimulea-ză să cerceteze, îl implică în realizarea de proiecte desfă-șurate în situații concrete. Transmiterea de cunoștin-țe - fundamentul „vechii

educații” - nu mai este un scop în sine, rămânând doar la stadiul de variabilă necesară pentru formarea de competen-țe noi. Dintre competențele cheie propuse de noile politici educaționale stabilite la nivel european, demersul meu se va adresa celor de comunicare. De asemenea, comunicarea a devenit cea mai sofisticată armă în războiul continuu pentru supremaţie și profit în orice domeniu. De aceea, în ultimele decenii, comunicarea se instituie ca o realitate ce depășește granițele statelor naționale.Deoarece tinerii au o putere inestimabilă de a schimba viitorul, cred că acest lucru va fi posibil dacă aceștia vor fi conștienţi de nevoile comunităţilor lor, vor avea încredere în ei înșiși și vor deţine abilităţile necesare pentru a comunica, pentru a se face auziţi și pentru a lucra împreună pentru un scop comun. În asta va consta excelenţa în viitorul apropiat. Pentru ca procesul de dezvoltare personală a tinerilor să fie cât mai complet și mai eficient este necesar ca ei să fie antrenați în activități care să le dezvolte acele însușiri care le vor permite să joace un rol activ și responsabil în societatea românească: gândire critică, ascultare activă, discursuri, prezentări, etc. Abilitatea noastră de exprimare este greșit considerată un lucru de la sine înțeles, existând prejudecata conform căreia un nivel dezvoltat de cunoștințe gramaticale și lexicale conferă cadrul suficient pentru o alocuțiune inteligentă. Dacă vorbitul in public este stresant pentru mulți, cu atât mai stresantă poate deveni discutarea unui subiect controversat. Iar disciplinele școlare, cu precădere cele de

EDUCAȚIA … .. ALTFEL


EDUCAȚIA … .. ALTFEL

Prof. Ioan Caulea, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticenifactură umanistă, sunt impregnate cu astfel de subiecte. Unii nu se simt dispuși sa-si susțină punctul de vedere, în timp ce alții tind să devină dominatori si să manifeste ireverență in raport cu opiniile partenerilor de discuție.Prin educația prin debate, se poate crea un cadru dinamic de învăţare, bazat pe experienţă într-un mediu non-formal, fără însă a ignora aspectul formal al educației, în care elevii pot să își lărgească limitele, să lucreze strategic în echipă, să își dezvolte abilităţile de vorbit în public, comunicare și argumentare, să înveţe să aibă încredere în ei înșiși. Debate-ul presupune informare continuă și asimilarea de cunoștințe din domenii variate, presupune deschidere către cunoaștere și sete de informații noi și actuale. Nu e suficient ca elevii să aibă parte de informațiile oferite de către profesori la clasă, important e să știe și cum să

le folosească. O discuție pornind de la argumente pro sau contra unei afirmații reprezintă cadrul perfect in care aceștia să-și poată îmbunătăți cultura generală, au oportunitatea de a-și învinge teama de a vorbi în public și, foarte important, învață să îi convingă ușor pe ceilalți de faptul că ei au dreptate, că nu argumentul forței, ci forța argumentului primează, puterea cuvântului.În „debate” este necesară transmiterea unor informații bine selectate, complete, coerente și totodată persuasive, foarte bine organizate în timp. Aici ne suprapunem foarte bine peste partea formală a învățării: elevul se documentează, își organizează informațiile, încercând să rețină ceea ce este esențial (asta ține de tehnicile de învățare folosite) Pentru a putea câștiga un meci de debate trebuie să îți dezvolți abilitatea de a ține un discurs

Motto: S-ar putea să greșesc și s-ar putea să ai dreptate, dar prin efortul nostru ne-am putea apropia de adevăr”

(Karl Popper)


ușor de înțeles, foarte bine structurat și excelent gestionat atât ca și conținut, cât și ca mod de livrare. Și acest aspect este întâlnit în practica uzuală a evaluării, când profesorul verifică modul în care ai înțeles conținuturile predate prin prezentarea acestora în manieră liberă și individuală. În debate este necesară o strategie de caz, dar și de o adaptare continuă a cadrului de discuție și utilizarea unor argumente potrivite pentru a putea câștiga meciul de debate. Principalul scop al dezbaterilor este acela de a deprinde argumentarea, care este vitală pentru a hotărî în multele situații în care apar diferențe de opinii, întrebări sau incertitudini. Argumentarea presupune formularea unor raționamente clare, coerente și structurate. Acest aspect presupune o bună cunoaștere a principiilor logice, a corectitudinii raționamentelor, a erorilor de argumentare (sofismelor) ce pot apărea într-un discurs, ceea ce presupune o atentă abordare a informațiilor parvenite pe filiera disciplinei Logică, argumentare și comunicare. Există numeroase stiluri de dezbateri (Karl Popper, World Schools, British Parliamentary), dar toate au în comun un lucru: abordarea unei teme (moţiune) din două puncte diametral opuse. Această abordare, de tip pro-contra, le dezvoltă participanţilor abilitatea de a analiza diverse probleme controversate din multiple perspective, oferindu-le o imagine nedistorsionată de prejudecăţi sau de opinii majoritare, îi obligă să emită judecăţi asupra unui fenomen sau fapt folosind criterii obiective, să apere o poziţie cu ajutorul argumentelor susţinute de dovezi și nu de opinii. Elevii simt nevoia (și provocările lumii contemporane o impun) de a fi implicați în activități concrete, în proiecte educaționale care să le dezvolte gândirea logică și critică, abilitatea de a-și organiza propriile idei, exprimarea orală, înțelegerea și toleranța față de alte puncte de vedere, încrederea în propriile resurse sau capacitatea de a lucra în echipă. Debate-ul oferă o experiență valoroasă și pentru analiza din perspective diferite a fenomenelor sociale (care abundă spațiul public mai mult ca oricând în această perioadă) și dezvoltarea unui limbaj științific, pertinent gramatical. Prin abordarea și analiza ambelor fațete ale unei teme, dezbaterea poate fi utilizată în cazul unor teme ”controversate”, pentru a spori toleranța, acceptarea, a spori gradul de înțelegere. În acest sens, prezentul excurs discursiv își propune să prezinte sugestii concrete pentru a cunoaște și utiliza principiile societății civile, modul de organizare a unei expuneri, de exprimare și susținere liberă a propriei opinii, de colaborare, de utilizare a tehnicilor persuasive, de sintetizare a unor conținuturi complexe și vaste în manieră inteligibilă și logică. Formarea acestor abilități în rândul elevilor care vor fi „solicitați” educațional în această manieră va avea și „repercursiuni” care țin de conștientizarea valorii propriei persoane, respectul pentru valorile general-umane, dar și pentru cele naționale. Dezbaterile sunt, desigur, cea mai importantă formă de educație non-formală care îi ajută pe elevii de liceu să gândească și nu să memoreze, să argumenteze și nu să recite, să analizeze în loc să accepte. Dezbaterile sunt cel mai bun antidot împotriva ignoranței și un mijloc de informare constantă despre cele mai importante evenimente economico-politice din lume. Mai mult decât atât, dezbaterile dau șansa elevilor să cunoască alți elevi de vârsta lor, atât din țară, cât și din străinatate. Participările la competițiile naționale și internaționale de dezbateri vor reprezenta mereu experiențe de neuitat, oportunități de a ajunge în diferite colțuri ale lumii, cât și repere importante în CV.Cu toţii avem opinii, vedem realitatea din anumite unghiuri. Însă, realitatea în care trăim


a încetat de mult să mai fie analizată în nuanţe simple de alb și negru. Confruntaţi cu o diversitate de opinii, va trebui să învăţăm să deslușim care dintre opiniile exprimate se sprijină pe fundamente valide și care sunt simple afirmaţii sau speculaţii. Ca orice joc, și dezbaterea se desfășoară după reguli stricte, care împiedică transformarea dezbaterii în ceartă. Dar nu mi-am propus aici să descriu modalitatea în care se desfășoară acest „joc educativ”. Debate-ul este un sport al minții și una dintre cele mai bune căi de educație nonformală existentă la momentul acesta în lume. Cu atât mai mult, România are nevoie de promovarea acestor dezbateri pro și contra, pe subiecte sensibile, pentru a avea o generație viitoare mai implicată și mai atentă la bunul mers al societățiiLa fel cum filosofia încearcă să ne învețe că, deși empirismul și raționalismul sunt două poziții ideologice fundamental opuse, ele rămân perfect valide împreună și de sine stătătoare, dezbaterile reprezintă mijlocul perfect prin care înveți să accepți că și partenerul tău de discuție are un punct de vedere la fel de valid ca și tine. Și asta deoarece nu există adevăruri absolute sau păreri ce nu au o contra-părere. Dezbaterile sunt, așadar, mediul propice prin care societatea poate evolua în spiritul toleranței, al spiritului civic participativ și al inteligenței sociale ce transcende conjuncturile specifice din lume. „Dezbaterile sunt o poartă către o lume în care nu există un argument irefutabil, o situație fără soluții, o perspectivă absolută sau o tiranie informațională”.

BIBLIOGRAFIE

1. Cazacu, M., Aurel, Argumentarea. Teorie și aplicații, Editura Fundației România de Mâine,București, 2007.2. Drăgan, Ioan, Comunicarea – paradigme și teorii, Editura RAO, București, 20073. Driscoll, William, Manual de dezbateri academice. Comunicare. Retorică. Oratorie, (traducere și

adaptare din limba engleză), Editura Polirom, Iași, 2002.4. Rybacki, K, C, Rybacki, D, J, O introducere în arta argumentării, Editura Polirom, Iași, 2004


Dr. Corneliu Moroșanu născut la 9 mai 1966 a urmat liceul „Nicu Gane” din Fălti-ceni dupa care absolvit în 1991 Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din IaşiDevine medic primar în chir-urgie generală și chirurgie vasculară. Obține în 2009 titlul de doctor în medicină cu lucrarea „Opțiuni tera-peutice în traumatismele vasculare ale membrelor.Participă la o serie de special-izări în țara și străinatate „chirurgie cardio-toracică în Israel la Hadassah University Hospital., Cliniques Univer-sitaires U.C.L. de Mont Godine-BELGIA, Universi-tatsklinik und Poliklinik fur Herz und Thoraxchirurgie din Halle Germania. ‘

Intervenții chirurgicale

-peste 200 traumatisme vasculare operate -peste 10.000 intervenții de chirurgie digestivă -peste 1000 intervenții de chirurgie vasculară periferică, - peste 5000 fistule a-v, ca abord vascular la pacienții hemodializați.- peste 1000 catetere ,,long life’’ pentru hemodializă Chirurgia de transplant:Din 2007 în echipa de Trans-plant Renal la Sp. C.I. Parhon Iași- peste 200 trasplanturi renale efectuate

Mult așteptata întâlnire cu domnul doctor Corneliu Moroșanu ne adună la crâșma Thales, față în față cu trei cafele și un laptop din care domnia sa își reduce drastic CV-ul care se întinde pe șase pagini. Specializări și diplome obținute în țară și străinătate sunt înlăturate cu ușurință, din dorința de a ușura misiunea cititorilor și mi se face rușine gândindu-mă la cât talent am eu în a pierde timpul, pe lângă programul foarte încărcat al domniei sale, care în ultimii ani a făcut nu mai puțin de două sute de transplanturi de rinichi. „Ziua mea de lucru începe dimineața la ora șapte, la spital și ajung acasă pe la ora opt seara sau mai târziu. Operez în jur de douăzeci de pacienți pe săptămână. Uneori mai mulți. Dimineața operez la spitalul Parhon, iar după amiază în clinicile private. Când eram mai tânăr și lucram la Urgențe, am stat odată 36 de ore în sala de operație, iar pe vremea aceea nu exista nici măcar aer condiționat. Într-o vară slăbeai 7-8 kilograme, fără să faci efort fizic. Dar hai să trecem la pasiunea pentru bărci, că pentru asta ne-am întâlnit. În clasa a VI-a am mărit la scară planurile navei Fram, luate dintr-o carte, cu gândul să construiesc o machetă. Apoi, în clasa a IX-a

ÎNTALNIRE CUDR.CORNELIU MOROȘANU


Sant

orin

i Gre

cia

foto

: Cor

neliu

Mor

oșan

u


șă a X-a, am făcut canotaj. Până în 2010, nu am găsit timp să concretizez ceva. Începând cu acest an, am cursuri în Corfu, la cea mai veche școală de navigație din Europa – RYA(Royal Yachting Association). Instructorul școlii din Corfu are peste patruzeci de ani de navigație și a fost ofițer în Marina Regală Britanică. De la el am învățat foarte multe lucruri. De obicei, facem două-trei escapade pe an, iar un echipaj are trei-patru sau mai mulți membri. Înainte de a pleca în larg, trebuie să respectăm un set de reguli: evaluarea bărcii din punct de vedere tehnic și al siguranței; în funcție de componența echipajului, abordăm tipul de călătorie, iar în funcție de condițiile meteo, abordăm direcția și distanțele pe care le parcurgem. De obicei navigăm pe distanțe între douăzeci și șaizeci de mile. Deși bărcile sunt dotate cu GPS, am învățat să folosesc harta și busola și exersez asta permanent, gândindu-mă că electricitatea nu este cea mai bună prietenă cu apa, iar la o furtună poți rămâne fără serviciile ei. De altfel, cu cât navighezi mai mult, cu atât te întâlnești cu situații diverse, pe care trebuie să le rezolvi. Deși bărcile au motor, scopul nostru este să navigăm cu pânze. Noaptea dormim în barcă, chiar dacă acostăm.

Am vizitat peste 25 de insule. Sunt pitorești și toate au istoric interesant. În astfel de călătorii întâlnești oameni exotici, care și-au făcut din navigație un mod de viață. Odată ne-am întâlnit cu un tânăr care ne-a ajutat cu un reflector să acostăm noaptea pe furtună. Era de patru ani pe mare. Altădată ne-am întâlnit cu o familie care venea din Australia. Deocamdată nu dispun de atâta timp, dar mă gândesc că după 60-65 de ani, aș putea să ies pe mare câte două luni sau chiar mai mult.

text: Corneliu Morosanu si Calin Danila


Doru Axinte s-a născut la 4 decembrie 1962 în Fălticeni, Suceava. Este absolvent al Academiei de Poliție Al. I. Cuza București-Faculatatea de Drept. A publicat la 9 ani în revista școlii un

desen satiric despre un copil care copia la matematică din cartea de geografie.

Debutul oficial în clubul graficii satirice s-a produs în 1992, când a publicat primele desene în revista “Moftul român“. A mai colaborat cu revistele “Șopârla“, “Flacăra rebus“, “Urzica“ și “Satiricon“.

A obținut premii și distincții la saloanele și festivalurile din străinătate la care a participat în mod constant.

-în China a obținut premiul de aur la International Cartoon Contest, -în Serbia a obținut medalia de aur la a XIV-a ediție a Cartoon Salon Kragujevac, -în Istrael a obținut medalia de bronz la My comic dentist,- în Bulgaria a obținut premiul întâi în cadrul manifestării Together for Security and Peace, -în Catalonia a obținut premiul secțiunii “Reconcilierea dintre familie și muncă” pentru lucrarea “Labour security“

D o r u A x i n t e


Acuratețea si țnsemnatatea improvizației muzicale


Ț

Ț

Î

Dirty - o manieră de a cânta apelând la proce-dee ce permit o alterare a sunetului normal. În aceas-tă zonă intră efecte precum GROWL- sunete aspre, răgușite, ce șochează audi-toriul și chiar sunetele hot din jazz-ul timpuriu. Iniți-al, cei care practicau aceste tehnici urmăreau capacita-rea emoțională a auditoriu-lui. În zilele noastre, aceste tehnici fundamentează stilul FUNKY.Profunda seriozitate inte-lectuală a atitudinii față de muzică generează inevita-bil exigență și gust. Când nu mai poți vedea în muzi-că ceva care ,,gâdilă plăcut urechea’’, te supără tot ce se compune fără idei și parti-cipare, fiind urmărită doar impresionarea senzorială.

Fizionomia noului ascultă-tor al muzicii: serios, cuge-tător, perseverent, exigent, tinzând spre absolut. Acest tip de ascultător nu este încă predominant cantita-tiv însă reprezintă germenul viitorului. Unul din mijloa-cele expresive care ajută în cel mai înalt grad muzica să-și îndeplinească menirea sa neîntrecută de tălmăci-toare a sufletului uman este elementul vocal.

Planeta născătoare de viață - nu înseamnă că doar Terra se distinge albas-

tră când o privim din Cosmos, ci și că e învăluită de sunet. Susur, murmur, zbârnăit, trosnet, zăngănit, scrâșnet, plescăit, bâzâit, pocnet, huruit, muget, explo-zie, tunet, vaier, freamăt, țiuit, șoptire, clinchet, foșnire, șoaptă, ecou - o junglă sonoră în care omul instituie Muzica. Aceste sunete naturale, în timp, capătă culmi insurmontabile.

Coeficientul de sonorizare pe glob tinde să devină excedentar. Industrializarea și mecanizarea acusticii contribuie din păcate la creșterea poluării auditive. Cum să formulezi un răspuns armonic și consonant printr-o cale de mijloc naturală și evidentă? Putem spune că răspunsul este format din patru litere: JAZZ.

Muzica este singura artă care transmite ceva peste timp, dincolo de imediat, mai departe de satisfacția momentană. Opacitatea este incapacitatea de a trans-mite sensuri către viitorime și privează muzica de una din laturile ei funcționale.

Consolarea mea este că omul are puterea să cugete, iar câinele să latre.

Neantul, în ascensiune spre extaz, este simbolizat perfect prin jazz, prin spontan și creștere treptată a simțirii...și a pulsului.

JATP- numele grandios al unei agenții înființate în 1942- Jazz at the philharmonic.Un rol imens în promovarea jazz-ului în cât mai multe săli de concert, l-au avut Lester Young, Roy Eldridge, Coleman Hawkins. Locul unde se lansau așa zisele ,,cutting contests” între doi sau mai mulți interpreți. Din păca-te, ultimul concert JATP are loc in 1957, dar se perpe-tuează apoi în Europa și Japonia.

Precursorul fenomenului Jazz, renumit prin stilul abordat Ragtime, Scott Joplin, a lăsat în urma sa o schiță clară și arhitectural muzicală asupra jazz-ului. Dovada clară că în dezordine poate să existe ordine și că în haos poate să existe și metrică.

Evident, componenta principală a muzicii planetare e


cea sud-americană. Astor Piazolla, unul din argentinienii de seamă, a reușit să atingă cotele maxime ale explorarii folclorului argentinian exprimat .Adagiul puritan, conform căruia artiștii iși merită suferința, fiindcă fac ce le place, ba mai câștigă și bani de pe urma acelei activități, rămâne cât se poate de discutabil. Aduce cu alte concentrate de cinism, confecționate după formula ,,las să moară și capra vecinului”. Muzica greierilor îi încântă, dar de-abia așteaptă înghețul, cand le arată lor cine are pâinea și cuțitul.Fluxul firesc al recunoștinței este cel îndreptat către binefăcători, iar nu cel deviat înspre opresori. Cred în continuare că oamenii care iubesc cultura, sunt binefăcători ai umanită-ții. Ei știu că au pornit pe cai donquijotesti, însă perseverează.

Bunul auditiv al jazz-ului rămâne cel spontan și de moment, însă ce efect are ? Unul abso-lut terapeutic ce activează toate celulele brain-iale.Libertatea și rigoarea sunt esențiale, dar nu trebuie să uităm de creativitatea ce se dezlăn-țuie între aceste două porți gigant. Gânditori ai arhitecturii muzical-jazzistice sunt idem considerați ca și compozitori ce compun în fața publicului. Genialitatea e la locul ei, adică în improvizația Jazz.

Gagiu Ciprian Andrei a început pianul la vârsta de 7 ani, fiind și acum fascinat de clape și fantezia lor armonică. A absolvit liceul de muzică Sigismund Toduță și Academia de muzică Gh. Dima, secția interpretare muzicală-pian. Are un masterat în interpretare muzicală-pian și este profesor titular la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” – Suceava pe catedra de pian principal din 2009 și pănă azi. Activitatea didactică și artistică implică participări la concursuri, recita-luri, festivaluri cu consecvență, obținând rezultate cu elevii săi. Pasionat

de muzică improvizatorică modernă și jazz, muzică de film și teatru, literatură și poezie. A susținut recitaluri în capele ortodoxe, aziluri de bătrâni, în săli ale liceelor și conser-vatoarelor, în locații cultural educative. A acompaniat diverși soliști vocali în cadrul recitalu-rilor de canto și masterclass. Membru de comisie în cadrul unor festivaluri muzicale. Premii câștigate: Premiul II la concursul internațional George Georgescu, Premiul I la concur-sul național ’’Tinere Talente’’, Premiul I la Festivalul ’’J.S.Bach’’Cluj –(singura ediție cu premii). Repertoriu: F.Liszt, F.Chopin, G.Enescu, A.Skriabin, R.Scedrin, L.V.Beethoven, S Toduță, J.S.Bach, O.Maessiaen, M.Ravel,C.Debussy, D.Scarlatti, W.A.Mozart.


REDACTOR SEF

EDITOR

GRAPHIC DESIGNER

COLABORATORI

COPERTA 1

COPERTA 4

Mihai Cristian Fetcu

Calin DanilaConstantin Lungu

Ramona Danila

Constantin Lungu

Catalin Badea GheracosteaDoru Axinte

George MahaluMihaela Rusu

Alexandra CeorneiGeorge Sauciuc

Ciprian Andrei Gagiu

Pintilii Karciucas “Falticeni”

Bucovina rock castle foto: Gicu Bobocsursa: wwwmetalhead.eo

REDACTIEnumarul 10/martie 2017

P A M A N T U L V erotism I cosmic - revista.pamantulviu.ro · AAT RESTA E AO CTRA W W W. P A M A N...

Documents

Transcript of P A M A N T U L V erotism I cosmic - revista.pamantulviu.ro · AAT RESTA E AO CTRA W W W. P A M A N...