1

OXIGENOTERAPIA

1. Definiție: reprezintă tehnica administrarii de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.

2. Scop: asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la

tesuturi pentru combaterea hipoxiei determinata de: scaderea oxigenului alveolar diminuarea hemoglobinei tulburari in sistemul circulator probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara.

3. Materiale necesare:

sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă);

sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen, etc , în funcţie de metoda aleasă

material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc.

4. Surse de oxigen:

statie centrala de oxigen microstatie butelie cu oxigen.

5. Precauţii în utilizarea surselor de oxigen deoarece oxigenul

favorizeaza combustia : a. atentionarea pacientilor si vizitatorilor asupra pericolului

fumatului sau al unei flacari in preajma sursei de oxigen b. verificate echipamentele electrice din incaperea respectiva, c. evitata utilizarea materialelor generatoare de electricitate

statica (materiale sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)

d. aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa sursei de oxigen,

e. transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul transportului,

f. buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozitie verticala, pe un suport si fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau soba

2

g. cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.

6. Metode de administrare a oxigenului sonda nazala:

o este metoda cea mai frecvent utilizata o permite administrarea oxigenului in concentratie de 28%-

35%, cu un debit de 2-4 l/min

o poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung o nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei

nazale masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat):

o permite administrarea oxigenului in concentratie de 35% -85% : masca simpla (cu reinhalarea aerului expirat) -

permite administrarea oxigenului in concentratie de 35-50%

masca Venturi cu valva - permite administrarea

oxigenului in concentratie de 24-60%. Datorita efectului Venturi calculabil, se produc de valve atasabile ce pot regla debitul si concentratia de oxigen administrate pacientului. Exista astfel de valve cu concentratie incepand de la 24% pana la 60%,de culori diferite, ce au inscriptionate pe ele debitul si concentratia de oxigen

masca fara reinhalarea aerului expirat - permite administrarea oxigenului in concentratie mare - pana la 85%, cu un debit de 15 l/min. Se recomanda folosirea pentru scurta durata si monitorizarea atenta a pacientului pe timpul utilizarii acestui tip de dispozitiv.

o toate tipurile de masti sunt incomode datorita sistemului de prindere si etanseizare

o accentueaza starea de anxietate a pacientului, mai ales la copii

o pot cauza iritatia tegumentelor fetei o nu se vor utiliza la pacientii cu arsuri la nivelul fetei

ochelari pentru oxigen: o sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele

nari o tehnica este asemanatoare cu cea descrisa la sonda nazala o se utilizeaza la copii si pacienti agitati o sunt mai bine tolerati de pacienti

cortul de oxigen:

o frecvent utilizat la copii

3

o concentratia oxigenului nu poate depasi 50% o are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste si se

supraincarca cu vapori datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu

o oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prininstalatii de racire

o in cort se pot monta instalatii de racire o copiii vor fi supravegheati permanent, pentru a nu disloca

cortul

7. Echipament necesar administrarii oxigenului:

sursa de oxigen umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului

conzinand apa sterila) sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in

functie de metoda aleasa material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

8. Interventiile asistentei:

pregatirea psihica a pacientului (informarea pacientului explicându-i procedura şi necesitatea ei, pentru a obţine colaborarea acestuia);

pregatirea fizica a pacientului prin asezarea intr-o pozitie comoda (daca este posibil in pozitie semisezanda, care favorizeaza expansiunea pulmonara);

asamblarea echipamentului; verificarea libertatii căilor respiratorii; masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus

(lobul urechii); umectarea sondei cu apa sterila pentru facilitarea insertiei si

prevenirea lezarii mucoasei; introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz, cu

benzi de leucoplast; daca se utilizeaza masca de oxigen, aceasta se va aseza

acoperind nasul si gura pacientuiui si se va fixa cu o curea in jurul capului;

fixarea debitului de administrare a oxigenului in functie de indicatia medicului;

aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea culorii tegumenteior, masurarea respiratiei si pulsului);

supravegherea pacientului pentru depistarea aparitiei unor posibile complicatii;

asigurarea îngrijirii nasului şi cavităţii bucale deoarece oxigenul usucă mucoasa;

4

supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit etc);

acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrarii oxigenului si combaterea oricarei cauze de disconfort;

schimbarea zilnica a sondei si mobilizarea periodica a sondei (scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara) folosind manusi;

inregistrare:

o data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei o debitul /min;

curatirea echipamentului la terminarea administrarii.

9. Incidente / accidente / complicatii

iritarea mucoasei congestie şi edem alveolar emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gatului distensie abdominală prin pătrunderea gazului în esofag.