Maturitatea, Responsabilitatea de a fi tu insutiMintea îndreptata spre afara este radacina naivitatii tale copilaresti. Chiar daca ai ajunge la luna, ce ai sa faci acolo? Vei fi acelasi! Vei sta pe luna având în cap aceleasi prostii, acelasi balegar de vaca sfânta pe care îl tot cari în inima. Nu va fi nici o diferenta. Poti sa fii sarac lipit, poti sa fii putred de bogat; poti sa fii total anonim, poti sa fii renumit în toata lumea - nu exista nici o diferenta, tot copilaros esti, si asa vei ramâne daca mintea ta nu va face o cotitura la o suta optzeci de grade, începând sa se îndrepte spre interior, daca mintea nu ia o cu totul alta dimensiune, devenind meditatie.

Meditatia este întoarcerea mintii catre sursa ei.

Meditatia te face matur; meditatia te face cu adevarat adult. Sa înaintezi în vârsta nu înseamna sa devii cu adevarat adult, pentru ca vad oameni de optzeci de ani care joaca jocuri urâte, se joaca de-a puterea politica. Somnul pare sa fie profund. Când au sa se trezeasca? Când se vor gândi la lumea launtrica?

Moartea îti va lua tot ce ai acumulat - putere, bani, prestigiu. Nu va ramâne nici urma din toate astea. Toata viata ta va fi anihilata. Va veni moartea si va distruge tot ce ai realizat; va veni moartea si îti va dovedi ca palatele tale n-au fost decât palate din carti de joc.

Maturitatea înseamna sa stii ca exista în tine ceva nemuritor, ceva care va transcede moartea. Ca sa stii, trebuie sa-1 cunosti. Mintea cunoaste lumea, meditatia îl cunoaste pe Dumnezeu. Mintea este o cale de a întelege obiectul, meditatia este o cale de a întelege subiectul. Mintea se preocupa de continut, meditatia se preocupa de continator - constiinta. Mintea e obsedata de nori, meditatia cauta cerul. Norii vin si pleaca; cerul ramâne, dainuie.

Cauta cerul launtric. Iar daca îl vei gasi, nu vei muri niciodata. Corpul va muri, mintea va muri, dar tu nu vei muri. Iar când cunosti asta, cunosti viata. Ceea ce numesti tu acum viata nu e viata adevarata pentru ca o sa moara. Numai cel care mediteaza stie ce e viata, pentru ca el a ajuns la sursa vesniciei.

Cuvânt înainte. Arta de a trai ... 5

DEFINITII ... 15   De la ignoranta la inocenta ... 15   Maturitatea si batrânetea ... 17   Maturitatea spiritului ... 23

CICLURILE DE SAPTE ANI ALE VIETII ... 27

SIMPTOME ... 39   Strainul din salon ... 39   Menopauza ... 41   Batrânul obscen ... 42   Amaraciunea ... 44

RELATIA MATURA ... 45   Dependenta, independenta, interdependenta ... 45   Iubirea între nevoie si daruire ... 46   Iubirea si casatoria ... 50   Parintele si copilul ... 52   Iubire plus constientizare egal fiinta ... 58

LA RASCRUCE DE DRUMURI ... 63   Când vesnicia se intersecteaza cu timpul ... 63   Legile batrânetii ... 69

TRANZITII ... 75   De la nu la da ... 75   Întregirea si centrarea ... 77

   Când nasterea si moartea devin una ... 82   Iesirea din joc ... 87

NEDUMERIRI ... 89   Omorul justificabil ... 89   Viata fara atitudine ... 92   De la sex la senzualitate ... 99

Fragmente

CUVÂNT ÎNAINTE

                     Arta de a trai

   Omul se naste sa izbândeasca în viata, dar totul depinde numai de el. Poate sa si esueze, trecând prin viata fara sa înteleaga nimic din ea. Poate sa respire, sa manânce, sa îmbatrâneasca si sa se îndrepte spre mormânt, dar asta nu e viata, e moarte lenta. O moarte treptata, care se întinde pe o perioada de saptezeci de ani, sa zicem, din leagan pâna la mormânt. si, pentru ca în jurul tau, milioane de oameni mor în felul asta treptat, lent, îi imiti si tu. Copiii învata de la cei din jurul lor, iar noi suntem înconjurati de morti.   De aceea, ma simt obligat sa explic, în primul rând, ce înteleg eu prin "viata". Viata nu înseamna doar sa îmbatrânesti, înseamna si maturizare. Iar îmbatrânirea si maturizarea sunt doua lucruri diferite.   Orice animal îmbatrâneste, pe când maturizarea este specifica numai fiintelor umane.   Maturizarea înseamna sa patrunzi clipa de clipa tot mai adânc în principiile vietii; ea înseamna sa te îndepartezi de moarte, sa nu mergi catre ea. Cu cât patrunzi mai adânc viata, cu atât întelegi mai bine nemurirea din tine. Te îndepartezi de moarte, si vine o clipa când întelegi ca moartea nu e decât o schimbare de haine, sau o schimbare de casa, sau o schimbare de forma - nimic nu moare, nimic nu poate sa moara.   Moartea este cea mai mare iluzie care exista.   Ca sa te maturizezi, uita-te la un copac. Pe masura ce copacul se maturizeaza, radacinile lui patrund tot mai adânc în pamânt. Exista un echilibru - cu cât creste copacul mai înalt, cu atât mai adânci sunt radacinile lui. N-ai sa gasesti un copac de cincisprezece metri cu radacini mici; ele nu ar putea sustine un copac atât de mare.   În viata, maturizarea înseamna sa patrunzi adânc în tine, acolo unde îti sunt radacinile. Pentru mine, primul principiu al vietii este meditatia.

***

Relatia matura

         Dependenta, independenta, interdependenta

   Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenta; este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.   A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente. Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta.   Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.   A treia posibilitate este interdependenta. Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua

corpuri.   Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

****

...sau mai târziu vei vedea ca libertatea te va aduce la tine însuti, libertatea va deveni meditatie, constientizare.   Libertatea este un alt aspect al meditatiei. Fie începi cu libertatea si vei ajunge sa constientizezi realitatea fiintei tale, fie începi cu constientizarea si vei deveni liber. Libertatea si constientizarea merg mâna în mâna. Iubirea este un gen de legatura subtila, însa este o experienta esentiala pentru maturizare.   Iubirea te face real; altfel, ramâi o fantezie, un vis fara substanta. Iubirea îti da substanta, iubirea îti da integritate, iubirea te face sa fii centrat. Însa ea este doar o jumatate a calatoriei; cealalta jumatate trebuie completata prin meditatie, prin constientizare. Însa iubirea te pregateste pentru cealalta jumatate. Iubirea este jumatatea de început, constientizarea este jumatatea de la sfârsit. Între iubire si constientizare, între aceste doua maluri, curge râul realitatii fiintei tale.   Nu evita iubirea. Intra în ea, cu toata durerea pe care o aduce ea. Da, iubirea doare, dar daca esti îndragostit, nu conteaza. De fapt, durerea te întareste. Uneori durerea este cumplita, dar toate ranile alea sunt necesare pentru a te provoca, pentru a te face mai putin somnoros. Toate acele situatii periculoase sunt necesare pentru a te face vigilent, pentru a te trezi. Iubirea pregateste terenul, iar în solul iubirii poate sa se dezvolte samânta meditatiei - numai în solul iubirii.   Cei care, de frica, fug de lume, nu vor ajunge niciodata la meditatie. Pot sa stea vieti la rând în grotele din Himalaya, ca tot nu vor ajunge la meditatie. Lucrul asta nu e cu putinta pentru ca, fugind de lume, au fugit si de iubire, or numai iubirea pregateste terenul în care încolteste si se dezvolta samânta meditatiei.   De aceea insist eu asupra nerenuntarii la lume. Fii în ea, accepta-i provocarile, accepta-i pericolele, ranile, durerile. Treci prin ea. Nu o evita, nu încerca sa gasesti o scurtatura, pentru ca nu exista nici una. Viata e o lupta, e o sarcina anevoioasa, dar numai acceptând lupta ajungi în vârf.   si bucuria va fi mai mare, mult mai mare decât daca ai fi lasat în vârf de un elicopter, caci atunci ai ajunge acolo nedezvoltat si n-ai putea sa te bucuri de faptul ca esti acolo. Gândeste-te la diferenta... Te straduiesti din greu sa escaladezi Everestul. E foarte periculos, moartea pândeste la orice pas, exista toate posibilitatile sa nu ajungi în vârf, exista toate posibilitatile ca muntele...

****

...sa te învinga. sansa de a ajunge în vârf e una la o suta. Însa pe masura ce te apropii de vârf, bucuria e tot mai mare. Spiritul tau pluteste în înaltimi. ti-ai câstigat aceasta bucurie, ai platit pentru ea, nu ti-a dat-o nimeni pe degeaba. Cum ar fi, însa, daca ai coborî în vârf dintr-un elicopter? Ai sta acolo, ca un prost, uitându-te în jur si întrebându-te ce cauti acolo? Dupa cinci minute, ti-ai spune: "Am facut-o si pe asta! Nu-i mare lucru de vazut aici!".   Calatoria creeaza telul. telul nu e sa stai acolo la capatul calatoriei, calatoria creeaza telul pas cu pas. Calatoria este telul. Calatoria si telul nu sunt doua lucruri distincte. Scopul si mijloacele nu sunt doua lucruri separate. Scopul e raspândit de-a lungul întregului drum; toate mijloacele contin în ele scopul.   Sa nu ratezi nici un prilej de a trai, de a fi viu, de a fi responsabil, de a te angaja, de a te implica. Sa nu fii las. Înfrunta viata, ia-te la trânta cu ea. si apoi, încetul cu încetul, ceva în tine se va cristaliza. Da, lucrul asta ia timp. S-ar putea ca atunci când ajungi la capatul drumului parul sa-ti fi cazut si sa tremuri din toate încheieturile, dar toate astea nu conteaza deloc, pentru ca o data ce ai ajuns sa fii real, nu mai poti fi ireal - lucrul asta dureaza vesnic. Însa l-ai câstigat. Da-mi voie sa repet: în viata nu obtii nimic gratis. si chiar daca ai obtine, ar fi inutil. Trebuie sa platesti, si cu cât platesti mai mult, cu atât ai mai mult de câstigat. Daca poti sa-ti risti toata viata pentru iubire, mare va fi realizarea ta. Iubirea te va trimite înapoi la tine; ea îti va oferi câteva crâmpeie din meditatie. Dupa ce vei fi întrezarit acele crâmpeie, în tine se va naste o mare dorinta de a ajunge la starea pe care ai intuit-o în acele crâmpeie, de a trai vesnic. Iubirea îti da gustul meditatiei.   O experienta orgasmica nascuta din iubire este prima experienta a starii de samadhi, a extazului. O data ce ai gustat extazul, nu te mai multumesti cu lucruri lumesti. Sacrul a patruns în tine, a ajuns la inima ta. Dumnezeu ti-a atins inima, i-ai simtit atingerea. Acum ai vrea sa traiesti vesnic în acea clipa, ai vrea ca acel moment sa nu se mai termine niciodata. Atâta timp cât n-ai sa ajungi ca acel moment sa fie întreaga ta viata, ai sa fii nemultumit.   Pe de o parte, iubirea îti va da o mare bucurie, iar pe de alta parte, setea de bucuria eterna.

****

Constientizarea se face în trei pasi. Mai întâi, fii constient de corpul tau - când mergi, când tai lemne, sau când cari apa de la fântâna. Fii atent la el, constientizeaza fiecare miscare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul. Dupa ce ai devenit constient de corpul tau si de miscarile lui, treci mai departe la minte si la activitatea ei - gânduri, imaginatie, proiectii.   Când devii constient de minte, te asteapta o mare surpriza. Cu cât esti mai constient de ea, cu atât circula mai putine gânduri. Gradul de constientizare este invers proportional cu numarul gândurilor, energia fiind aceeasi.   Când esti constient în proportie de suta la suta, nu mai exista energie disponibila pentru gânduri, si mintea devine absolut tacuta. Atunci este timpul sa mergi si mai adânc.   Al treilea pas este sa devii constient de sentimente, de stari de spirit, de emotii. Cu alte cuvinte, treci la inima si la activitatile ei. Atunci te asteapta o noua surpriza. Tot ce e bun creste, si tot ce e rau începe sa dispara. Iubirea creste, ura dispare. Compasiunea creste, supararea dispare. Darnicia creste, lacomia dispare.   Când ai constientizat pe deplin inima, ai ultima si cea mai mare surpriza: nu trebuie sa mai faci nici un pas. Un salt cantitativ se produce de la sine. Din inima, te pomenesti dintr-o data în însusi centrul fiintei tale. Acolo esti constient doar de constiinta. Nu mai ai de ce altceva sa fii constient. Iar asta este puritatea suprema. Asta este ceea ce numesc eu iluminare.   si asta e dreptul tau câstigat prin nastere! Daca îl ratezi, numai tu esti de vina. Nu poti da vina pe altcineva.   si totul e atât de simplu si natural. Nu trebuie decât sa începi.   Numai primul pas e greu. Mai departe, calatoria e simpla. E o vorba care spune ca primul pas e aproape întreaga calatorie.

Despre OSHO

Osho s-a nascut in Kuchawada, Madhya Pradesh (India centrala), la 11 decembrie 1931, fiind primul copil din cei unsprezece, cati aveau sa aiba parinti sai. Tatal sau a fost un modest negustor de haine si apartinea religiei Jaina. In anul 1946, la varsta de 14 ani, Osho are experienta primului sau satori. De-a lungul anilor experientele sale meditative au devenit din ce in ce mai profunde, insa intensitatea cautarii spirituale si-a manifestat efectele asupra sanatatii sale fizice. La varsta de 21 de ani, Osho atinge iluminarea, cea mai inalta culme a constiintei omenesti. In acel moment, spunea el, biografia lui exterioara a luat sfarsit, si de atunci inainte el a trait intr-o stare total lipsita de ego, o stare de unitate cu legile intime ale existentei. "Nenumarate vieti am lucrat asupra mea, luptandu-ma, facand tot ce se poate face, insa nu s-a intamplat nimic. Acum inteleg de ce nu s-a intamplat nimic. Efortul in sine era, de fapt, obstacolul... Nu vreau sa spun prin aceasta ca se poate ajunge fara cautare. Cautarea este necesara, insa vine o vreme cand ea trebuie lasata in urma. Si in ziua in care cautarea s-a oprit ... a inceput sa se intample. O noua energie s-a ridicat ... Venea de nicaieri si de pretutindeni. Era in arbori si in stanci, in cer, in soare si in aer - iar eu credeam ca este foarte departe. Si era atat de aproape ..." 

In plan exterior si-a continuat studiile la Universitatea din Sagar, unde a absolvit cu onoruri Prima Clasa de Filozofie, in anul 1956. A fost Campionul dezbaterilor pe intreaga Indie si a castigat Medalia de Aur. Dupa terminarea facultatii, Osho este numit profesor la Colegiul Sanskrit din Rajpur. Un an mai tarziu devine profesor de filozofie la Universitatea din Jabalpur. De asemenea, el intreprinde calatorii in intreaga Indie, vorbind in fata unui larg auditoriu si polemizand cu liderii religiosi in dezbateri publice. In 1966 demisioneaza pentru a se dedica in intregime scopului de a initia omul modern in arta meditatiei. Incepe sa se adreseze unor multimi de 20.000- 50.000 de persoane in cadrul adunarilor ce aveau loc in aer liber. Conduce tabere de meditatie de zece zile. Osho, numit in acea perioada Bhagwan Shree Rajneesh, incepe sa-i initieze pe cautatorii spirituali in neo-sannyas - o cale in care acestia se daruiesc cautarii de sine si meditatiei, fara a renunta la lume sau la orice altceva. Acest punct de vedere relativ la renuntare reprezinta o ruptura totala fata de traditia orientala. Pentru el nu renuntarea la lumea materiala este cea care conteaza ci renuntarea la trecut, la conditionarile si la credintele nefondate pe care fiecare generatie le impune generatiei urmatoare. 

In anul 1974, este inaugurat ashramul de la Poona. Influenta spirituala a lui Osho este de nivel mondial, 25000 de persoane trecand anual portile comunitatii. Osho se retrage din ce in ce mai mult in intimitatea camerei sale, pe care o paraseste numai de doua ori pe zi: dimineata - pentru un discurs de nouazeci de minute si seara - pentru a-si initia discipolii si a-i calauzi. Discursurile sale includ toate caile spirituale majore cum ar fi Yoga, Zenul, Taoismul,Tantra si Sufismul. El se refera, de asemenea, la Gautama Buddha, Isus, Mahavira, Lao Tse si la o serie de mistici. Aceste discursuri au fost stranse in apoximativ 650 de volume si traduse in 34 de limbi. Grupurile de terapie existente in jurul lui Osho in acea vreme combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentala.

Catre sfarsitul anilor '70 ashramul lui Osho devenise o adevarata Mecca a cautatorilor adevarului. In 1981, dupa ce a fost tinta unei incercari de de asasinat, Osho pleaca in SUA si se stabileste la Rajneeshpuram, o mica localitate din desertul Oregon ridicata de adeptii sai din America. Festivalurile anuale care se organizeaza aici reunesc peste 20.000 de vizitatori din intreaga lume. In scurt timp, Rajneeshpuram devine cea mai mare si mai controversata comunitate spirituala din America. Odata cu dezvoltarea rapida a comunitatii din Oregon, alte comunitati se ivesc in majoritatea tarilor occidentale si in Japonia, sprijinite de fonduri proprii. Scandalurile provocate de o serie de activitati criminale si delapidari de fonduri petrecute in anturajul lui Osho, duc in cele din urma la arestarea lui; nu este gasit implicat personal in respectivele fapte, insa acuzat fiind de incalcari ale legilor imigrarii, este expulzat din Statele Unite. 

O saptamana mai tarziu comunitatea din Oregon este dispersata. Dupa mai multe incercari nereusite de a se stabili in alte state - pretutindeni fiind considerat "un pericol pentru securitatea nationala" - Osho se intoarce in India, la ashramul din Poona. Incepe sa conduca personal meditatia de la sfarsitul fiecarui discurs si introduce o noua tehnica de meditatie numita "Mystic Rose". In 1989, declara ca nu se va mai numi Bhagwan Shree Rajneesh, deoarece pentru multi Bhagwan inseamna "Dumnezeu".Discipolii sai hotarasc sa-l numeasca Osho. 

Cuvantul "Osho" provine din japoneza veche si a fost folosit pentru prima data de Eka, ca formula de adresare pentru maestrul sau, Bodhidharma. "O" inseamna "cu multa recunostinta, iubire, gratitudine" dar si "echilibru, armonie". "Sho" inseamna "extinderea multidimensionala a constiintei" si "total binecuvantat de existenta". Din acel moment, ashramul de la Poona se va numi "Osho Commune International". Osho si-a parasit corpul la 19 ianuarie 1990; fara sa fie resemnat sau fatalist, el a explicat discipolilor sai ca: "existenta a hotarat ca i-a venit timpul". Pentru el devenise limpede faptul ca a ramane in limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru dezvoltarea operei sale. Inainte de a muri, a mai spus: "Va las visul meu."