Autori: Ruxandra Popescu & Ciprian Ciucu CRPE Policy Brief no. 39, Septembrie 2015

Orizontul EURO-2019:

Am invitat pe toatǎ lumea la o nuntǎ dar nu face nimeni pregǎtirile

1 | P a g e

Cuprins

Preambul .............................................................................................................................................................................................. 1

1. Context .................................................................................................................................................................................................. 2

2. Opțiuni strategice ............................................................................................................................................................................. 4

2.1. Opţiunea 1 – Opţiunea grăbită: Menţinerea ţintei asumate în Programul de Convergenţă .................. 4

2.2. Opţiunea 2 – Opţiunea realistă (amânăm ținta asumată în cadrul Planului de Convergenţă 2015-2019,

elaboram un plan de acţiune şi ulterior stabilim o dată de aderare) ............................................................................... 9

2.3. Opţiunea 3: Opţiunea “mai stăm și mai vedem ce se mai întâmplă” ...................................................... 11

Preambul

Adoptarea monedei euro constituie un pas crucial pentru economia fiecărui stat membru,

impunandu-se că decizia din spatele acestei acţiuni să fie una bine fundamentată şi gândită la nivelul

decidenţilor naţionali. În contextul spaţiului economic turbulent pe care îl regăsim la nivel european,

aderarea României la zona euro a devenit un subiect din ce în ce mai întâlnit pe agendele societatii

civile din decursul anului 2015 însă a lipsit cu desăvârşire sau într-o insuficientă măsură de pe

agenda publică a decidenţilor.

Lansarea acestui raport readuce în discuţie dezbaterea orizontului euro şi îşi propune să evalueze

opţiunile pe care România le are în prezent, cu privire la acest obiectiv cu potenţial de proiect de ţară

pe termen mediu. În urma unor consultări efectuate cu o serie de reprezentaţi relevanţi la nivel

naţional, am constat o incoerentă în luarea decizilor la nivelul tuturor decidenţilor, fapt care a

condus la lipsa unui ownership asumat şi a unui plan riguros de acţiune.

Raportul îşi propune să evalueze opţiunile pe care le deţine România la momentul actual, conferind

însă o perspectivă a problemelor care îngreunează întregul proces şi care a condus la tergiversarea

pentru încă o dată a termenului de aderare.

2 | P a g e

“Guvernului României își

păstrează angajamentul

din Programul anterior de

convergență de adoptare a

monedei euro începând de

la data de 1 ianuarie 2019”

1. Context

Conform tratatului de la Maastricht, aderarea unei ţări la Uniunea Europeană, presupune pe lângă o

serie de alte acţiuni asumate şi adoptarea monedei unice, ca şi condiţie juridică obligatorie, de

îndată ce se îndeplinesc condiţiile de convergenţă necesare, ţările membre având însă dreptul să

stabilească momentul pentru aderare. Pentru ca o ţară să poată adopta moneda euro, aceasta trebuie

să îndeplinească cumulativ o serie de criterii economice şi juridice.

Criteriile economice de convergenţă au fost gândite pentru a asigura astfel că economia unui stat

membru se dovedeşte suficient de pregătită pentru adoptarea monedei euro şi pentru integrarea

acesteia în regimul monetar al zonei euro. Înlocuirea unei monede naţionale cu moneda euro,

presupune luarea unor serii de măsuri care necesita la rândul lor multă pregătire practică în acest

sens, care să conducă în cele din urmă la un proces de integrare economică mult mai extins şi în

strânsă legătură cu celelalte state membre din zona euro.

România însă se confruntă cu o serie de provocări şi blocaje în faţa unei dezvoltări economice

sustenabile, printre care şi existenţa unei capacităţi administrative reduse, care a condus inevitabil la

întârzieri critice în punerea în aplicare a unor reforme necesare. Luând însă în considerare actualul

context european, România va fi nevoită să se confrunte în viitorul apropiat cu o serie de politici

fiscale europene din ce în ce mai uniforme şi cu rezolvarea unei nevoi acute de a se alinia

standardelor din ce în ce mai stricte ale Uniunii Europene cu privire la piaţa internă cât şi la

politicilor sale bugetare, monetare şi fiscale.

În această direcţie, România şi-a trasat o serie de obiective şi activităţi aferente, transpuse în 2 două

programe naţionale şi anume Programul Naţional de Reformă care constituie platforma-cadru

pentru definirea reformelor şi a priorităţilor de dezvoltare economică a României (în concordanţă cu

Strategia Europa şi cu documentele rezultate din Semestrul European) cât şi Programul de

Convergenţă. Ca şi parcurs legislativ, în decursul lunii aprilie 2015, România şi-a prezentat

Programul Naţional de Reformă pentru anul 2015 cât şi Programul de Convergenţă pentru acelaşi an.

Astfel o serie de obiective au fost propuse, în concordanţă cu măsurile impuse la nivelul guvernantei

economice europene.

În cazul României, în cadrul Programului de Convergenţă (2015-2018)1 întocmit de către Guvernul României, anul 2019, este menţinut de către autorităţi drept reper pentru că obiectivul de adoptare a monedei unice să devină unul realizabil şi necesar, asumându-se astfel şi o serie de reforme bugetare şi structurale, absolut necesare în procesul de sporire a competitivităţii economiei.

Pentru a elabora un proces de aderare cât mai eficient, în trecut au fost instituite organisme de

coordonare a procesului de adoptare a monedei unice, astfel începând cu februarie 2010 a existat un

comitet interministerial, care a produs anumite lucrări şi analize macroeconomice, printre care şi un

draft de comunicare care a fost consultat de către agenţii şi ministere. În prezent acest comitet nu

mai funcţionează şi nu mai efectuează eforturi la viteza la care ar trebui pentru a discuta tinta

asumată de către Guvernul României. În ciuda faptului că România nu a beneficiat şi nu beneficiază

în prezent de un leadership asumat la nivel naţional, în ceea ce priveşte existenţa unui plan de

1 http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cp2015_romania_ro.pdf

3 | P a g e

acţiune, din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă nominală de la Maastricht, acestea sunt la

momentul actual îndeplinite cu succes (vezi tabelul 1).

Indicatori de convergenta

nominala Criteriile de la Maastricht

Indeplinirea criteriului de

catre Romania

Rata inflatiei (IAPC)

Sa nu depășească cu mai mult de 1,5% nivelul celor mai

performante trei economii membre privind stabiliatea

prețurilor pe o perioadă de un an anterioară accederii

la UEM;

DA

Ratele dobanzilor pe

termen lung

Să nu depășească cu mai mult de 2% nivelul celor mai

performante trei economii membre privind stabiliatea

prețurilor pe o perioadă de un an anterioară accederii

la UEM;

DA

Cursul de schimb fata de

euro

Stabilitatea cursului de schimb, in sensul mentinerii

cursului national in limitele marjelor normale de

fluctuatie ale MRS2 pentru cel putin 2 ani inainte de

intrare in zona euro

DA

Deficitul bugetului

consolidat Deficitul bugetar 3% din PIB DA

Datoria publica Nivelul datoriei publice să nu depășească 60% din PIB DA

Tabelul 1 Indicatorii de convergenta nominala conform Bancii Nationale a Romaniei

Spre deosebire de criteriile de convergență nominală, care sunt formalizate în Tratatul de la

Maastricht, pentru convergenta reală nu există o definiție clară, care să ne ofere o referinţă

cantitativă. Chiar dacă România îndeplineşte criteriile de convergenţă nominală prezintă însă

anumite probleme de convergenţă reală, care necesită stabilirea unor reforme şi planuri de acţiune

bine fundamentate, care ar putea conduce în cele din urmă la aderarea României la termenul stabilit

de către Guvernul României.

Un instrument utilizat cu scopul supravegherii dezechilibrelor macroeconomice este şi Tabloul de

Board2, care conţine 11 indicatori meniţi să ofere o viziune mai amplă şi complexă asupra situaţiei

macroeconomice a unei ţări şi de a detecta potențialele dezechilibre economice care necesită măsuri

de politică. Am folosit ca si sursa tabelul elaborat de catre Banca Nationala a Romaniei, pentru a

observa intr-o viziune comparativa situatia Poloniei cu cea a Romaniei.

Soldul

contului

curent

Pozitia

investitionala

internationala

neta

Cursul

de

schimb

real

efectiv

bazat

pe IAPC

Cota de piata

a

exporturilor

de bunuri si

servicii

Costul

unitar

nominal

cu forta

de

munca

Indicele

preturilor

locuintelor

Datoria

sectorului

privat

Flexul

creditelor

acordate

sectorului

privat

Datoria

sectorul

public

Rata

somaj

Total

pasive

sector

financiar

Romania 2012 -4.6 -67.7 -1.9 13.8 -0.2 -10.5 71.7 0.3 37.3 7.0

4.9

2013 -3.3 -61.7 0.3 16.4 -3.8 -3.8 66.6 -1.5 38.0 7.0 3.1

Polonia 2012 -4.7 -65.4 1.2 2.8 5.1 -5.5 74.0 3.6 54.4 9.8

10.4

2013 -3.3 -68.0 -4.3 2.1 3.8 -4.4 74.9 2.9 55.7 10.0 7.6

Tabelul 2 Tabloul de board

2 Sursa: Banca Nationala a Romaniei, Institutul de Statistica al Romaniei, Eurostat

4 | P a g e

2. Opțiuni strategice

Astfel în urma analizei noastre, se prefigurează 3 opţiuni majore, precum:

Opţiunea 1: Opţiunea grăbită

Menţinem ținta asumată în Planul de Convergenţă şi anume 1 Ianuarie 2019 însă trebuie să

elaborăm rapid un plan de acţiune concret, care să cuprindă anumite reforme structurale, inclusiv la

nivelul politicii monetare.

Opţiunea 2: Opţiune realistă

Amânăm tinta asumată în cadrul Planului de Convergenţă 2015-2019 şi propunem o ţintă flexibilă

însă la care să ataşăm un plan concret, cu un timeline stabilit şi asumat la nivel naţional, de către

toate instituţiile competente.

Opţiunea 3: Opţiunea “mai stăm să vedem ce se întâmplă”

Această opţiune pleacă de la premiza că trebuie să acţionăm cu precauţie în stabilirea unei ţinte reale

de aderare, nefiind astfel în situaţia urgentă de a propune o data exactă de aderare. Tergiversarea

termenului de aderare pe o perioadă cât mai mare, până la echilibrarea contextului economic.

2.1. Opţiunea 1 – Opţiunea grăbită: Menţinerea ţintei asumate în Programul de

Convergenţă 2015-2018

Acestă opțiune este cea transpusă în actualul Program de Convergenţă 2015-2018 elaborat de către

Guvernul României, în cadrul căruia acesta își păstrează angajamentul din Programul anterior de

convergență de adoptare a monedei euro, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Cu toate că acestei ţinte i-a fost atribuita şi un deadline concret, nu exista însă la nivel naţional o

asumare şi o responsabilizare a întregului proces transpuse în acţiuni concrete care ar putea

conduce în cele din urmă la atingerea ţintei de 1 ianuarie 2019. O serie de aspecte importante

trebuie abordate atunci când analizăm posibilitatea atingerii ţintei de aderare asumate de către

Guvern.

Conform Programului de Convergenţă 2015-2018 elaborat de către Guvernul României, din punctul

de vedere al convergentei reale, evaluate prin decalajele faţă de media europeană a produsului

intern brut pe locuitor (PIB) exprimat prin puterea de cumpărare standard (PCS), România a

efectuat progrese semnificative de-a lungul ultimilor doi ani, situându-se în prezent la circa 55% faţă

de media Uniunii Europene.

Cu toate că au fost efectuate progrese semnificative în acest sens, este important de menţionat şi

comparat aceasta medie înregistrată de către România cu valorile înregistrate de către ţările cele mai

sărace care au fost primite până în prezent în zona euro.

Potrivit Băncii Naţionale a României, în 2011, Estonia avea un PIB/locuitor ajustat paritatea puterii de cumparare (PPC), la momentul aderării, de 63,4% din media UE, în timp ce Letonia, în perioada

Aderarea unei ţări la zona euro presupune un plan riguros de pregătire, cu o cercetare bine fundamentată în spatele acesteia şi cu o situaţie economică bună care să se dovedească

totodată durabilă pe termen lung.

5 | P a g e

2014, avea un PIB/locuitor ajustat la PPC de 63,4% din media UE. Se poate observa astfel că deşi România aînregistrat un trend crescător al PIB-ului/locuitor ajustat la puterea de cumpărare standard, se poate dovedi totuşi insuficient raportat la rata medie de creştere a ţărilor din UE.

Un alt aspect important de evidenţiat este şi scepticismul unor ţări în a stabili o ţintă de aderare la

zona euro, deşi acestea deţin o situaţie macroeconomică mult mai bună decât a României (precum

Polonia, Cehia, Ungaria). Această strategie abordată la nivelul mai multor ţări, posibile candidate la

spaţiul Euro, trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru România şi să accentueze nevoia

luării unor decizii concrete, bazate pe o strategie bine fundamentată, pentru a obţine astfel

rezultatele dorite.

În prezent ne confruntăm cu lipsa unui leadership asumat de către o instituţie centrală (care să fie

recunoscută ca atare). O astfel de poziție ar trebui să fie asumata (inclusiv public) de către Ministerul

Finanţelor Publice (model observat în alte ţări în care leadershipul este asumat de către ministerele

de finanţe aferente iar acțiunile efective sun implementate în principal de către băncile naţionale).

În cadrul unui grup de consultare, organizat de către Centrul Roman de Politici Europene, la care au

participat persoane relevante la nivel reprezentantativ din aria instituțiilor cu atribuții în domeniu, o

opinie unanimă care a reieşit din cadrul acestuia, a fost faptul că ţinta asumată în Planul de

Convergenţă 2015-2018 este o ţintă realistă însă doar în condiţiile în care ar exista un ownership şi

un plan de atac foarte bine fundamentat. Astfel, putem afirma cu tărie că România nu a depus

eforturi în a se alinia la obiectivele unui plan de acţiune, bine determinat.

La fel de important de reţinut este faptul că procesul de aderare a unei ţări la zona euro cât şi

activitatea acesteia în calitate de stat membru în zona euro, presupune o monitorizare permanentă

a politicii economice, în cazul României, actorul cheie fiind Guvernul. În lipsa unui actor de bază

care să îşi asume acest rol la nivel naţional şi european, ne putem confrunta încă odată cu

tergiversarea termenului de aderare. România se afla, în prezent, în această situaţie de risc,

asumarea termenului țintă nereflectandu-se însă şi în paginile unui plan de acţiune.

Pentru a putea înregistra rezultate sustenabile, care să conducă la stimularea factorilor obiectivi care

compun PIB-ul unei ţări, precum capitalul, forţa de muncă şi nu în cele din urmă productivitatea

totală a factorilor, România trebuie să formuleze şi să aplice o serie de politici publice stimulate

prin reforme structurale aflate la toate nivelurile. Aceste reforme se reflectă, în cele din urmă în

convergența reală a unei ţări.

Poziţia adoptată de către Comisia Europeană în ceea ce priveşte ținta asumată de către România, de

aderare la zona euro începând cu ianuarie 2019, este prezentă şi în cadrul raportului raportului de

ţară al României pe 2015, reiterandu-se faptul că sunt necesare progrese suplimentare în ceea ce

priveşte convergența reală cu media la nivelul UE. Acesta poate fi considerat un prim semnal că CE

nu consideră că România va fi pregătită în momentul 2019 (cu toate că criteriile de convergență

reală nu sunt parte a criteriilor de la Maastricht).

Importanța asumării unui plac de acţiune foarte bine fundamentat şi pliat pe vulnerabilităţile României

Importanța formulării şi aplicării unor serii de politici publice stimulate prin reforme structurale la toate nivelurile

6 | P a g e

De astfel, foarte important de menţionat este ca şi în cadrul acestui raport se accentuează faptul că

România, deşi îndeplineşte cele cinci criterii de la Maastricht, aceasta se afla cu mult sub nivelul de

convergenţă atins de ţările care au adoptat recent moneda euro, precum Lituania, Slovacia,

Estonia. Concomitent, pentru că România să poată atinge ţinta prevăzută în Planul de Convergenţă

2015-2018, este nevoită să deţină un ritm de creştere economică dublu faţă de ritmul actual şi să

atingă un deficit de 1% din PIB faţă de 2% cum este în prezent.

Cele de mai sus demonstrează faptul că România mai are de parcurs o serie de paşi şi obstacole

pentru a atinge nivelul de convergenţă reală care se impune, fiind la fel de important ca aceasta

convergentă să se regăsească în economie şi după procesul de aderare a României la zona euro.

Un exemplu în acest sens regăsim în ţări precum Finlanda şi Estonia, spre deosebire de Grecia,

Spania şi Italia, care se confruntă în prezent cu grave probleme de convergenţă reală. Grecia

reprezintă un caz aparte care ne-a demonstrat că luarea unor decizii în baza unor fundamente total

nepregătite pot conduce la mari dezechilibre economice.

România a înregistrat în ultimii ani o serie de progrese considerabile în direcţia reducerii

dezechilibrelor macroeconomice, care alături de politicile monetare şi reformele structurale

implementate sau aflate în curs de implementare, să contribuie în mod direct la menţinerea unei

stabilităţi financiare şi macroeconomice.

Deşi au fost evidenţiate o serie de îmbunătăţiri la nivelul unor domenii structurale cheie, precum

creşterea ratei absortiei fondurilor europene, continuarea reformării sistemului de sănătate,

consolidarea mediului de afaceri cât şi egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femeie,

România se confruntă în continuare cu multe provocări şi blocaje în faţa unei dezvoltări economice

sustenabile.

Luând însă considerare actualul context european, România va fi nevoită să se confrunte în

viitorul apropiat cu o serie de politici fiscale europene din ce în ce mai uniforme şi cu rezolvarea

unei nevoi acute de a se alinia standardelor din ce în ce mai stricte ale Uniunii Europene cu privire la

piaţa internă cât şi la politicilor sale bugetare, monetare şi fiscale.

Cazul Greciei

Situaţia economică a Greciei şi criza cu care se confruntă în prezent, reprezintă un exemplu de

referinţă atunci când discutăm despre riscurile asumate de către o ţară în momentul în aderării la

un proiect care se poate afla în afara puterilor sale. Grecia se confruntă în prezent cu grave

probleme de convergenţă reală, probleme care au decurs din neimplementarea unor strategii

naţionale bine fundamentate şi sustenabile, susţinute la nivelul decidenţilor, care să îi confere

acesteia o stabilitatea economică necesară. Cazul Greciei şi a altor ţări din spaţiul euro care se

confruntă cu probleme economice, trage un semnal de alarmă la nivel naţional şi european,

asupra modului în care o ţară membră îşi elaboreazǎ politicile nationale.

7 | P a g e

Din analiza efectuată la nivelul anumitor factori, se poate observa totuşi că deşi România a înregistrat progrese considerabile într-o serie de aspecte, cu deosebire în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică, posibilitatea aderării acesteia se aflǎ însă într-o legătură direct proporţională şi dependenta de existenţa unui plan de acţiune asumat la nivel naţional.

În prezent, la nivel naţional nu exista o unanimitate în ceea ce priveşte momentul oportun de aderare la zona euro. În timp ce avem anul 2019 ca şi ţinta asumată de către Guvernul României în planul de Convergentă, reprezentanţii Băncii Naţionale a României au declarat faptul că România ar putea atinge un nivel suficient de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro abia în perioada 2022-20233.

Subiectul aderării României la zona euro a fost adus în discuţie şi pe agenda preşedintelui Klaus Iohannis, acesta declarând faptul că “obiectivul de aderare la zona euro este pentru România, în egală măsură, o ancoră pentru disciplină economică, pentru predictibilitate şi stabilitate”.

Unul dintre paşii care trebuie efectuaţi în procesul de aderare la zona euro este şi participarea

României la Mecanismul de schimb valutar (ERM II), acesta fiind un sistem menit să contribuie la

evitarea unor fluctuaţii excesive ale ratelor de schimb, între moneda naţională şi monedă euro.

Având un rol preventiv, ţările care îşi doresc să adere la zona euro, trebuie să participe la acest

mecanism, cu cel puţin doi ani înainte de a îndeplini criteriile necesare pentru adoptarea monedei

euro. În această direcţie, România nu şi-a stabilit încă un plan de acţiune din care să reiasă o ţintă

asumată pentru participarea la acest mecanism. Neparticiparea României în cadrul Mecanismului de

schimb valutar până la acest moment, confirma faptul că România nu este încă pregătită să adere la

zona euro în ţinta propusă în Planul de Convergenţă.

Aderarea unui stat membru la spaţiul euro, presupune îndeplinirea anumitor criterii economice şi

juridice, fiecare având un rol esenţial în a decide dacă o ţară este pregătită sau nu pentru a face acest

3 http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-20449690-bogdan-olteanu-estimam-2022-2023-putea-termen-potrivit-pentru-aderarea-zona-euro.htm

Participarea României la Mecanismul de schimb valutar (ERM II)

Atingerea unei convergente juridice prin continuarea procesului de preluare şi transpunere în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare

Prioritizarea reformelor structurale

România întâmpină provocări diferite la nivelul economiei naţionale, fiind nevoită să elaboreze

și să prioritizeze o serie de politici publice care să conducă la implementarea unor reforme

structurale sustenabile. Discuţia reformelor structurale a fost adesea asociată convergenței reale

a României, fiind bine ştiut că întâmpinăm o serie de probleme cheie la nivelul mai multor

domenii de bază, precum: infrastructură, educaţie, sănătate, forţa de muncă (ocupare și

productivitate), administraţie publică, eficiență energetică etc. În lipsa unei mecanism de

planificare strategică și bugetară eficient și care să permită planificarea pe mai mulți ani și

având drept ținte indicatori de dezvoltare obiectivi, România are puține șanse de a realiza

reforme structurale eficiente care să conducă către convergență reală.

8 | P a g e

pas. Convergentă juridică presupune că legislaţia naţională, cu precădere cea referitoare la Banca

Naţională a Romaniei, să fie în concordanţă şi compatibilă cu dispoziţiile Tratatului de Funcţionare a

Uniunii Europene.

Tot acest proces are rolul de a asigura independenţa Băncii Centrale şi de a preveni presiunile, care

ar putea surveni, din partea altor organisme ale statutului. Până în prezent, nu au fost efectuate

modificări de care Banca Naţională a României, Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale

a României aflându-se într-o nevoie acută de revizuire şi aliniere la cerinţele impuse de către tratat.

Pentru a demonstra un minim interes față de obiectivul euro, Executivul, Legislativul și Banca

Națională trebuie măcar să cadă de acord și să promoveze legislația necesară.

Avantaje şi dezavantaje ale Optiunii 1 – Opțiunea Grăbită

Avantaje Dezavantaje

•Dacă este asumată rapid de către guvern,

aderarea la Euro, prin complexitatea și urgența

implementării reformelor structural necesare,

poate deveni un adevărat proiect de țară,

obiectiv care va stimula un effort cu adevătar

necesar;

•Menținerea țintei asumate în planul de

Convergenta ar presupune o disciplinare rapidă

în domeniul planificării strategice;

• România nu și-ar pierde credibilitatea în fața

actorilor de pe scena guvernanței europene;

• Într-un context neclar, România dă un semnal

la nivel European cu privire la faptul că

proiectul integrării europene (totale) rămâne de

actualitate;

• În cazul în care demersal va fi unul de success,

România va reduce mai rapid decalajul de

dezvoltare;

•Lipsa unui plan concret de acțiune, care să

ofere un calendar clar acestei ținete, face ca

termenul 2019 să fie nerealist.

•Adoptarea monedei europene fătă ca

economia să fie pregătită la o situație de risc

economic;

•Elaborarea unui plan de actiune bine

fundament, are rolul de a evidentia

vulnerabilitatile tarii si a preconiza o serie de

riscuri cu care s-ar putea confrunta Romania,

lipsa acestuia putand conduce la crearea unui

dezechilibru major la nivelul tarii pe termen

mediu si lung;

Concluzie: Această abordare reprezintă o asumare la nivel naţional, neavând însă un plan de atac

bine definit şi un ownership clar. Precum cele menţionate în analiza aferenta opţiunii, problemele

care trebuie abordate într-un ritm accelerat, sunt foarte complexe şi numeroase, iar iniţiativa

rezolvării acestora nu este observabilă la momentul actual. Nu există o unanimitate la nivel naţional,

atunci când vine vorba de stabilirea şi asumarea ţintei de aderare, aceasta reflectându-se în poziţiile

total diferenţe ale principalilor actori relevanţi, precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de

Externe şi Banca Naţională a României. Pentru că această opţiune să devină una viabilă (la momentul

actual şansele sunt minime că ţinta asumată în actual Plan de Convergentă, să fie atinsă la momentul

stabilit) sunt necesare o serie de eforturi uriaşe, care să conlucreze către acelaşi obiectiv, lucru care

nu se întâmplă în prezent.

9 | P a g e

2.2. Opţiunea 2 – Opţiunea realistă (amânăm ținta asumată în cadrul Planului de

Convergenţă 2015-2019, elaboram un plan de acţiune şi ulterior stabilim o dată de

aderare)

Cu toate că România are o ţintă stabilită şi asumată în Planul de Convergenţă naţional, nu exista însă

şi o voinţa politică. Trebuie să existe o asumare acest nivel pentru a urni astfel şi eforturile tehnice în

direcţia potrivită.

În acest sens, propunem elaborarea unui plan de acţiune, care să însumeze o serie de paşi absolut indispensabili în momentul stabilirii unui obiectiv şi atingerea lui;

Astfel una dintre marile probleme identificate la nivelul actualului context politic, reiese din lipsa

existenţei unui plan de acţiune concret, neavând totodată o imagine clară a problemelor cu care se

confrunta economia ţării. În acest sens, recomandăm efectuarea unui studiu de analiză a actualului

context economic, politic, social şi de ce nu geopolitic care să ne ofere o viziune reală asupra

vulnerabilităţilor actuale ale României şi care să se reflecte la rândul ei în fundamentarea soluţiilor şi

recomandărilor aferentei obiectivului de aderare a României la spaţiul euro.

Pe parcusul acestui întreg proces, propunem şi realizarea unui studiu de impact care să analizeze

modul în care România va fi afectată de întregul proces, care să fie efectuat cu cel puţin 2-3 ani

înainte de momentul propus aderării. Un exemplu în acest sens îl reprezintă materialele de

fundamentare realizate înainte de aderarea României la UE şi NATO.

Opţiunea 2 – Opțiunea realistă este cea pe care o propunem şi care reprezintă în opinia noastră, cea

mai bună soluţie la momentul actual, este o opţiune menită să ofere o responsabilizare şi mobilizare

la nivel naţional, prin propunerea unui plan de acţiune concret care să ofere însă concomitent şi o

PLANIFICAREA SI EFECTUAREA UNOR STUDII SI CERCETARI DE IMPACT Analiza spatiului economic actual și efectuarea de prognoze care să reflecte

vulnerabilitațile și oportunitățile României pe termen mediu și lung;

CREAREA UNUI ORGANISM DE COORDONARE A PROCESULUI DE ADOPTARE A

MONEDEI EURO Înființarea unui organism, direct responsabil de planul de acțiune al aderarii României la

zona euro (alcatuit din cei mai relevanți actori la nivel național); Acest organism trebuie să reprezinte în unanimitate poziția României și să pună bazele

planului de actiune; Stabilirea unei ținte de aderare in urma consultarilor și pe baza cercetarilor și studiilor

efectuate; Elaborarea unei strategii de comunicare;

PREGATIREA TEHNICA SI LEGISLATIVA

Alinierea Romaniei din punct de vedere tehnic la standardele si cerintele impuse de catre spațiul euro;

Sisteme IT si dezvoltarea unei infrastructuri aferente; Adoptarea unei legislatii Euro;

PARTICIPAREA LA MECANISMUL DE SCHIMB VALUTAR (ERM II)

10 | P a g e

anumită flexibilitate în atingerea ţintei asumate. Recunoaştem importanta setării unui deadline, lipsa

acestuia putând conduce la o implicare insuficientă la nivel naţional însă recomandăm în acest sens,

efectuarea în prima fază a unui întreg proces de alcătuire al unui plan de acţiune, care să pună bazele

în cele din urmă la luarea unei decizii bine documentate şi fundamentate de aderare la o anumită

dată la zona euro.

Recomandăm decidenţilor nationali să analizeze şi să ia drept model de bune practici, planul de

acţiune de aderare la zona euro al Letoniei. În cadrul conferinţei organizate de către reprezentanta

Comisiei Europene în România "Calea României către zona euro”, fostul ministru de Finanţe al

Letoniei a adus spre cunoştinţa decidenţilor naţionali un model de plan de acţiune de aderare la zona

euro, plan care s-a dovedit ulterior a fi unul bine gândit şi fundamentat.

Fig. 1 Principalele etape de aderare la zona euro ale modelului letonian4

Concluzie: Această abordare reprezintă în opinia noastră cea mai bună soluţie, care ar putea să îi

confere României o perspectivă reală de aderare şi care ar putea conduce la menţinerea situaţiei

macroeconomice şi după aderarea la spaţiul euro, prin realizarea unui plac de acţiune care să fie

constituit dintr-o serie de paşi gândiţi strategic şi în unanimitate la nivelul actorilor relevanţi.

Avantaje si dezavantaje ale Optiunii 2 – Opțiunea Realistă

Avantaje Dezavantaje

• Oferă mai mult timp și posibilitatea unuei

planficări mai bine a procesului de aderare la

moneda unică (și totodată un control mai mare);

• Ofertă un interval de timp mai realist, necesar

implementării unor reforme complexe, structural

care să conducă către o mai bună convergență

• Conduce la rezultate sustenabile;

• Reduce din riscurile economice pe termen mediu;

• Creşterea credibilităţii în fața actorilor cheie la nivel european;

•Flexibilitatea în stabilirea unei ţinte poate conduce la neimplicare suficientă a actorilor cheie, neexistând astfel un stimulent principal;

4 http://ec.europa.eu/romania/images/20042015_andris_vilks.pdf

•Planificare; •Sisteme de plati in euro;

•Monitorizare a preturilor; •Stabilirea

strategiei de comunicare

Anul I - VII Anul VII-Anul

VIII Anul VIII Anul VIII-

Anul XI Ultima etapa

•Ajustarea legislatiei nationale;

•Seminarii; •Stabilirea unei

retele de comunicare cu

ONG-uri si municipialitati;

•Estimari de costuri;

•Sisteme IT;

•Etapa de

comunicare

intensiva;

•Testarea

sistemelor IT;

•Kituri de

initiere si

ajutor;

•Perioada de

tranzitie: ATM-

uri, POS,

internet

banking,

sisteme IT

•Sondaj final

de opinie;

•Linii Euro

Info;

•Monitorizarea

preturilor pana

la finalul

anului de

aderare

SUPERVIZARE

INTENSIV SUPERVIZARE

E

11 | P a g e

2.3. Opţiunea 3: Opţiunea “mai stăm și mai vedem ce se mai întâmplă”

Această opţiune presupune tergiversarea termenului de aderare pe o perioadă cât mai mare, până la echilibrarea contextului economic internaţional. Considerăm că această opţiune nu reprezintă o soluţie reală, amânarea întregului proces de aderare a României la zona euro nu ar conduce decât la o amânare în asumarea unor responsabilităţi economice/fiscale necesare care se impun în actualul context economic. Corespunzător tratatului de la Maastricht, aderarea unei ţări la Uniunea Europeană, presupune că şi condiţie juridică obligatorie, adoptarea monedei unice, de îndată ce se îndeplinesc condiţiile de covergenta necesare. Este important de menţionat însă ţările membre deţin dreptul de a stabili momentul pentru aderare, astfel deşi acestea au obligativitatea de a adera în cele din urmă la spaţiul euro, deţin puterea în a decide momentul potrivit. România trebuie să-şi evalueze opţiunile geo-strategice şi să analizeze care este cea mai bună variantă de avansare în spaţiul economic global. În acest sens, trebuie să existe o definitivare a poziţiei pe care o adoptă şi anume să analizeze ce nivel de încredere exista în fundamentele de bază ale Uniunii Europene şi în conceptele pe care le propune şi să se alinieze cu succes la acestea.

Concluzie: Această abordare nu reprezintă în opinia noastră o soluţie pentru România, tergiversarea

întregului proces de aderare a României la zona euro, conducând doar la amânare în asumarea unor

responsabilităţi la toate nivelurile. România are nevoie de plan de acţiune riguros fundamentat, care

să vină în ajutorul decidenţilor naţionale şi care să genereze o stabilitate economică a ţării, chiar şi

după aderarea la spaţiul euro.

12 | P a g e

Acest Policy Brief a fost elaborat în cadrul proiectului “Influenţi, alerţi şi informaţi în

negocierile din UE –Expertiză şi consultare în politici europene“ finanţat prin granturile SEE

2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Conţinutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE

2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate

revine promotorului proiectului, Centrul Român de Politici Europene și autorilor raportului.

© Romanian Center for European Policies; 2015

29 Știrbei Vodă, Parter

București – 1

office@crpe.ro

www.crpe.ro

Tel. +4 0371.083.577

Fax. +4 0372.875.089

Pentru mai multe detalii despre CRPE vizitați pagina www.crpe.ro