Bogdănoiu MarianaAnul II, jurnalismGr. 2

  ORIENTALISMUL  

Orientul este aproape o invenţie a Europei, loc de fantezie, plin de fiinţe exotice, de amintiri şi de peisaje obsedante.Orientalismul este un stil occidental de dominaţie, de restructurare şi de autoritate asupra Orientului.Dacă nu studiem orientalismul ca discurs, suntem incapabili să înţelegem disciplina care a permis culturii europene să gestioneze – şi chiar să producă – Orientul din punct de vedere politic, sociologic, militar, ideologic, ştiinţific şi imaginar în timpul perioadei care a urmat secolului Luminilor.Din cauza orientalismului, Orientul nu a fost niciodată un subiect de reflecţie sau de acţiune liberă.

Cultura europeană şi-a precizat identitatea demarcându-se de un Orient pe care l-a considerat ca fiind o formă inferioară şi refulată.“Idei” orientale: despotism oriental, splendoare orientală, cruzime orientală, senzualitate orientală.Orientalismul provine dintr-o afinitate specială a Angliei şi a Franţei pentru Orient.Ca şi Occidentul, Orientul este o idee care are o istorie şi o tradiţie de gândire, o imagologie şi un vocabular care i-au dat realitate şi prezenţă în Occident şi pentru Occident.Totuşi, ar fi greşit să concluzionăm că Orientul este doar o construcţie a spiritului care nu corespunde niciunei realităţi.

Orientalismul este un corp de doctrine şi de practici în care s-a făcut o investiţie considerabilă timp de numeroase generaţii.Orientalismul nu este departe de ceea ce Denis Hay a numit “ideea de Europa” (ideea unei identităţi europene superioare tuturor popoarelor şi tuturor culturilor care nu sunt europene).Doctrinele orientaliste sunt traversate de ideea superiorităţii europene, de diferite tipuri de rasism, de imperialism, de vederi dogmatice privitoare la Oriental ca un fel de abstracţie ideală şi imuabilă.În ciuda faptului că cercetarea euroamericană se pretinde ştiinţifică, obiectivă şi dezinteresată, încă nu s-a găsit o formulă care să-l rupă pe cercetător de condiţionările multiple la care-l supune mediul său social. Cunoaşterea europeană este iremediabil una de tip politic.Societatea politică penetrează zonele societăţii civile şi le saturează de semnificaţii care o privesc în mod direct.Orientalismul este distribuţia unei anumite concepţii geo-economice în texte de estetică, de erudiţie, de economie, de sociologie, de istorie şi de filologie.

Orientalismul este o dimensiune considerabilă a culturii politice şi intelectuale moderne care, ca atare, are mai puţine în comun cu Orientul decât cu lumea occidentală.Erudiţia contemporană îşi conservă “puritatea” izolând textele de epoca în care au fost create. (De exemplu, Locke şi Hume, filosofi empirici, sunt studiaţi fără să se reveleze relaţia dintre “filosofia” lor şi teoria rasială, justificarea sclavagismului şi argumentele în favoarea exploatării coloniale). Orientalismul ne confruntă cu faptul că imperialismul politic guvernează un întreg domeniu de studii, al imaginaţiei şi al instituţiilor savante.Judecăţi de tip rasist şi pro-imperialiste pot fi găsite la John Stuart Mill, Matthew Arnold, Carlyle, Newman, Macaulay, Ruskin, George Elliot şi Dickens.Autoritatea orientalismului nu are nimic misterios. Ea este formată, iradiată, diseminată. Este de natură instrumentală şi persuasivă. Ea trebuie şi poate fi analizată.Orientalismul se sprijină pe exterioritate, adică pe faptul că orientalistul face Orientul să vorbească, îl descrie, îi lămureşte misterele în faţa Occidentului. Tot ceea ce el scrie are ca obiect indicarea faptului că orientalistul este în afara Orientului.Ceea ce este îndeobşte pus în circulaţie de discursul cultural nu este “adevărul”, ci nişte reprezentări.În orice limbă scrisă nu există nici o prezenţă dată, ci re-prezenţă, sau reprezentare.Aserţiunea scrisă este o prezenţă pentru lector, pentru că a exclus, deplasat, făcut inutil “Orientul” ca realitate.În cele din urmă, orientalismul este un sistem de citate din lucrări şi din autori.Pentru Occidentul ultimilor 50 de ani, Estul a însemnat întotdeauna pericol şi ameninţare, fie că a fost vorba de Orientul tradiţional

Bogdănoiu MarianaAnul II, jurnalismGr. 2fie Rusia.Unul dintre aspectele lumii electronice “postmoderne” este solidificarea stereotipurilor care descriu Orientul.

Demersul orientalist se bazează pe axioma conform căreia a cunoaşte un obiect (aici, Orientul), înseamnă automat a-l domina, a avea o autoritate asupra lui.

Cunoaşterea asupra Orientului, născută din forţă, creează într-un sens Orientul, orientalul şi lumea lui. Orientalul este zugrăvit ca fiind ceva judecat (ca într-un tribunal), ceva ce se studiază şi descrie (ca într-un curriculum), ceva ce este supravegheat (ca într-o şcoală sau o puşcărie), ceva ce este ilustrat (ca într-un manual de zoologie). Orientalismul este ştiinţa Orientului care plasează Orientul într-o clasă, într-un tribunal, într-o închisoare, într-un manual, pentru a-l analiza, studia, judeca, supraveghea şi guverna. Principala întrebare intelectuală ridicată de orientalism este dacă realmente putem diviza realitatea omenească în culturi, istorii, tradiţii, societăţi şi rase.Orientalismul, ca formă de gândire dedicată alterităţii, s-a fundamentat pe distincţia dintre “Vest” şi “Est”. Pentru că această tendinţă ocupă centrul teoriei şi a practicii orientalismului, sensul puterii occidentale asupra Orientului este acceptat fără discuţie ca adevăr ştiinţific.Domeniile cunoaşterii sunt fabricate. Ele dobândesc coerenţă şi soliditate cu timpul, pentru că savanţii se consacră la ceea ce pare a fi o disciplină general acceptată. Dar un domeniu de cercetare este rareori definit atât de simplu pe cât o pretind partizanii săi cei mai convinşi.Nimeni nu-şi poate imagina un domeniu simetric: “occidentalismul”. Cel puţin până la a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Europa avea o cunoaştere fondată pe ignoranţa complexă a uneia dintre formele culturii orientale, cultura islamică. Mult timp islamul a fost considerat drept o versiune nouă şi frauduloasă a unei experienţe mai vechi: cea creştină.Subiectul de studiu al orientaliştilor contemporani nu este atât Orientul însuşi ci Orientul redus la dimensiuni familiare, pentru un public de lectori occidentali. Orientalismul este o formă de domesticire a exotismului.Minciună: în la Chanson de Roland, epopee medievală franceză de primă mărime, musulmanii sunt reprezentaţi adorându-i pe Muhammad şi Apollon.Odată cu colonizarea, noţiunea de “oriental” devine o noţiune administrativă, subordonată unor factori demografici, economici şi sociologiciOrientalismul este ceea ce Flaubert numea “idée reçue” (idee prefabricată, idee de-a gata).Imediat ce începem să gândim orientalismul comme un tip de proiectare a Occidentului asupra Orientului şi de voinţă de a-l guverna, întâlnim foarte puţine surprize. Nu există o muncă intelectuală strict erudită, dezinteresată şi abstractă.

Orientalismul este una dintre disciplinele seculare şi cvasi-religioase ale gândirii europene a secolului al XIX-lea. Elementele care i s-au adăugat în această perioadă (expansiunea Europei, confruntarea istorică, simpatia, clasificarea) anticipează faza evanghelică de mai târziu.Pe de o parte, orientalismul a dobândit Orientul în modul cel mai literar posibil, pe de altă parte, el a domesticit această cunoaştere filtrând-o pentru Occident prin intermediul codurilor sale regulatoare, a clasificărilor sale, a dicţionarelor, a gramaticilor, a comentariilor, a ediţiilor, a tradiţiilor, care împreună formează un simulacru al Orientului şi-l reproduc material în Occident, pentru Occident. Altfel spus, Orientul avea să fie convertit de la mărturia personală, uneori mincinoasă, a călătorilor şi a rezidenţilor, în definiţii impersonale forjate de o armată de lucrători ştiinţifici. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, Orientul avea să devină o carieră, în care putea fi refăcut şi restituit nu doar Orientul, ci şi propria persoană implicată în această întreprindere.

Orientalismul avusese ca funcţie, în cultura secolului al XIX-lea, să restituie Europei o porţiune din umanitate, dar, în secolul al XX-lea, a devenit atât un instrument politici cât şi un cod permiţând Europei să interpreteze în favoarea ei atât Orientul cât şi pe sine.

Bogdănoiu MarianaAnul II, jurnalismGr. 2

Bibliografie:

Said, Edward, “Orientalism“, First Vintage Books,1979