Organ al Cultului creştin adventist de ziua a şaptea din R. P. R. Redac(ia şi A-{ia, Bucureşti, Raionul T, Viadimirescu, Str. Mitrop. Ghenadie Petrescu 116

2 CURIERUL ADVENTISt

M I N T U I Ţ I P R I N HA RA. D. O P R IŞ A N

,,Căci prin har a ţi fo s t m în tu iţ i , prin credinţă, şi aceasta nu v in e de la voi; ci este daru l lui D u m n e z e u " . Efes. 2.8.

1 ) roblema mînturii a fost preocupa- i rea cea mai de seamă a credin- gcioşilor din toate veacurile. Incepînd Jgcu 'prima făgăduinţă făcută lui Adam, continuînd cu patriarhii apoi cu po- porul Iudeu şi pînă în zilele noastre, a avut loc o descoperire crescîndă a intenţiilor lui Dumnezeu^ în legătură | f ; cu preţiosul plan al mîntuirii. Prin f , j acest plan ni s-a prezentat unul şi ace- laşi Mîntuitor, ce era preînchipuit în « S | I ^ mod simbolic în rînduelile legii ceretno- jBgpf şSj niale, şi descoperit apoi pe deplin în Evanghelie. Cel care a vestit legea de ||g ? pe Sinai, şi care a transmis tui Moise prescripţiile legii ceremoniale, este Acelaşi, care rosti predica de pe tnun- ' ■ te, şi care Se jertfi pentru mîntuirea tuturor acelora care cred în El. ^

In legătură cu problema mîntuirii s-a făcut şi se mai face încă multă dis­cuţie. Ş i aceasta nu pentru că nu esteţ expusă destul de clar în Cuvîntul lui Dumnezeu, ci pentru că ea are la bază prin­cipii pe care omul firesc refuză să le în ­deplinească. S fîn tu l apostol Pavel s p u n e : „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dum nezeu căci, pentru el, sînt o nebunie; si nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte". 1 Cor. 2, 14. Astfel, omul care n-a primit lumina şi călăuzirea D u­hului Sfînt, poate face confuzii a tît de grave în ce priveşte mîntuirea prin har, încît să-şi pri­mejduiască mîntuirea sa şi a altora. Să urm ă­rim deci cum descoperă Biblia mîntuirea prin

har. . .Prima făgăduinţă de mîntuire este cuprinsa

în asigurarea divină că săm înţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Gen. 3, 15. Deşi ea oglin ­deşte o luptă aprigă între Hristos şi Satana, totuşi inima primilor credincioşi s-a: umplut de speranţă că în cele din urmă vor birui, şi prin Hristos — sămînţa femeii — vor fi mîntuiţi.

In Biblie găsim două l e g i . importante. Una veşnică, iar cealaltă vremelnică. De asemenea găsim si două legăminte. Primul, — legămîn- tul harului — care a fost încheiat cu Adam in Eden, si care este cuprins în făgăduinţa dată după căderea sa. „Acest legăm înt oferea tutu- ror oamenilor iertare precum şi harul lui Dutn- nezeu, care-i va ajuta să asculte pe viitor pji-n_ credinţa în Hristos. El le făgăduia totodată şi viaţa veşnică cu condiţia credinciosiei faţă de legea lui Dumnezeu. In felul acesta au prim it

patriarhii nădejdea mîntuirii". A l doi-H lea — vechiul legămînt — comparat cu

w k r Agar, a fost încheiat între poporulW Israel şi D umnezeu la M untele Sinai.

f îna in te de a studia aceste douăL legăminte e bine să stabilim că legă-m m int însemnează, o promisiune solem-jffl nâ, un angajam ent de a face ceva, a: j învoială, o înţelegere reciprocă, o con-

w vehţie legală.

Vechiul legămînt

M şa cum am amintit, acest legămînt a fost încheiat între poporul Israel

şi Dumnezeu, la Muntele Sinai, curînd după eliberarea din robie. Pentru în­cheierea lui a fost ales un mijlocitor în persoana lui Moise, care a primit de la D umnezeu următoarea po ru n că : „Aşa să vorbeşti casei tui lacov, şi să spui copiilor lui I s r a e l: „Aţi văzut ce

am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat' pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pă- m întul este al M eu ; îm i veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cu­vintele pe care le vei spune copiilor lui I s ra e l ' . Moise a chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum ii poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns . „Vom face tot ce a zis D o m n u l !“ „Moise a spus Domnului cuvintele poporului . Ex. 19, 4— 8. .

Acest legămînt se întemeia, deci, pe făgăduin­ţe omeneşti. Poporul Israel, a ascultat cuvintele şi legile spuse de Domnul prin Moise şi apoi a răspuns într-un g l a s : „Vom face tot ce a zis D o m n u l !“. Omul păcătos se obliga să împli­nească legile lui D umnezeu prin puterea sa. Această obligaţie era tot aşa de slabă .pe cît de slab era şi omul care şi-o lua. Experienţele următoare au dovedit că omul, oricîtă bună­vo in ţă ar fi avut, şi oricîtă stăruinţă ar fi d e ­pus, era departe de a-şi putea îndeplini anga ­jam entul luat. t

Dar de ce a fost nevoie să se mai încheie acest legămînt la Sinai, dacă primul legămînt conţinea făgăduinţa mîntuirii ? Răspunsul u găsim îndată dacă studiem starea spirituală a poporului Israel în m omentul eliberării din Iun- ga robie a faraonilor egipteni. „In timpul robiei

A ^ ACURIERUL ADVENTIST

sa/e poporul a pierdut într-o mare măsură cu­noştinţa de D umnezeu şi a principiilor primului legămînt... Trăind în mijlocul idolatriei şi stri­căciunii, ei nu aveau adevărata concepţie des­pre sfinţenia lui Dumnezeu, despre păcătoşenia cea mare a propriilor lor inimi, despre nepu­tinţa lor de a asculta de legea lui Dumnezeu prin ei înşişi, şi nici despre nevoia lor de a avea un M întuitor".

Pentru a le descoperi mila şi puterea Sa, şi pentru a-i ajuta să preţuiască iubirea Sa, le-a atras din nou atenţia la legăm întul Său. Dar ei fără să-şi dea seama de păcătoşenia lor, cît şi de faptul că, fără de Mesia cel făgăduit, le era cu neputinţă să păzească legea lui D um ne­zeu, şi simţindu-se în stare să statornicească, propia lor dreptate, au declarat: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis D um nezeu". A nga ja ­m entul acesta, şi cuvintele Domnului, de care s-au obligat să asculte, au alcătuit legămîntul cel vechi, şi a fost scris de Moise într-o carte.

Apoi a urmat ratificarea sau întărirea legă- mîntului. S-a ridicat un altar la picioarele m un ­telui şi alături de el au fost ridicate douăspre­zece pietre, pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, ca o mărturie că ei au acceptat legămîntul. Cînd totul a fost gata, s-au adus jertfe de către nişte tineri aleşi pentru slujba aceasta. Pentru desăvîrşirea lucrării, Moise a stropit altarul cu sîngele jertfelor, şi citind în faţa poporului cartea legămîntului, a repetat cu toată solemnitatea condiţiile acestuia, care con­stau d i n : „Ascultă şi trăieşte. Omul care le va împlini va trăi prin ele ; dar blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face",

Călcarea legămîntului

/ ) trecerea unui timp foarte scurt, acest legămînt a fost călcat de către poporul

Israel, cu toate declaraţiile solemne pe care le făcuse. In lipsa lui Moise, au făcut un viţel de aur, şi s-au închinat înaintea lui zicînd: „Israele, iată Dum nezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului". A tunci Domnul a zis lui M o ise : „Scoală, şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricai". Exod. 32, 1—8.

In urma acestui fapt grav, israeliţii „nu mai puteau să nădăjduiască a obţine favoarea lui Dumnezeu, printr-un legăm înt pe care l-au r u p t; şi acum văzînd păcătoşenia şi nevoia lor de a fi iertaţi, ei au fost aduşi acolo încît să s im tă nevoia de un Mîntuitor... Acum au fost pregătiţi să preţuiască binecuvîntările noului legămînt".

Noul legămînt

1! egăm întul cel nou ne* este prezentat de pro- 4 - ' fetul Ieremia a s t fe l :

„Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Iuda un legăm înt nou. N u ca legăm în­tul, pe care l-am încheiat cu părinţii tor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din ţara Egiptului, legăm înt pe care l-au călcat, macar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legămîntul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice D o m n u l: Voi pune legea Mea înlăuntrul lor, şi o voi scrie în inima lo r ; Eu voi fi D um ne­zeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. N iciunul nu va mai învăţa pe aproapele său, z ic înd: „Cu­noaşte pe D o m n u l!". Ci toţi M ă vor cunoaşte, de la cel mai mic pînă la cel m ai mare, zice D o m n u l; căci le voi ierta nelegiuirea, si nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor“‘. Ier. 31, 31—34.

Acest legăm înt a fost încheiat între Bunul D umnezeu şi Fiul Său înainte de creaţiunea m i­nunată, descrisă în primele capitole ale Bibliei. Atunci s-a făcut planul că în caz că om ul ar fi învins, D om nul Hristos, să-l răscumpere cu preţul sîngelui Său.

„Acelaşi legăm înt a fost mai, tîrziu înnoit faţă de Abraam prin făgădu in ţa : „Toate nea­murile păm întului vor fi binecuvîntate în sămîn- ţa ta !" Această făgăduinţă arăta spre Hristos. In felu l' acesta a înţeles-o şi Abraam şi s-a în ­crezut în Hristos pentru ca păcatele să-i fie iertate?. Această credinţă i-a fost socotită ca în ­dreptăţire. Legăm întul cu Abraam a m enţinui autoritatea legii lui Dumnezeu".

Aşadar, noul legămînt a fost încheiat cu Adam, reînnoit cu Abraam, şi se întemeiază pe făgăduinţă lui D umnezeu de a m întui pe om. Deşi este încheiat mai înainte decît cel de la Sinai, este num it noul legămînt, pentru că a fost ratificat sau întărit m ult mai tîrziu, adică cibia la moartea Domnului Hristos prin sîngele Sau ispăşitor. Acest legămînt are la bază legea lui Dumnezeu.

Să observăm că profetul Ieremia vesteste des­fiinţarea legămîntului de la Sinai, însă nu şi desfiinţarea legii morale, despre care spune că Domnul a z is : „Voi pune legea Mea înlăuntrul lor, şi o voi scrie în inima lor". Ea este ş i ră- tnine pe veci temelia noului legămînt. Domnul Isus Şi-a vărsat sîngele Său pentru ratificarea acestui legămînt. A z i E l îndeplineşte slujba de Mijlocitor „pentru cei chemaţi, să capete m oş­tenirea cea veşnică ce le-a fost făgăduită" Ebrei 9, 15.

„Ca expresie^ a voinţei sfinte a lui Dumnezeu, legea va rămîne pentru todeauna esenţa con­tractului între Dum nezeu şi o m ; ea nu va fi nici schimbată, nici desfiinţată. Mat. 5, 17— 19; Luca 16, 17. Numai, că în loc să fie impusă omului printr-o voinţă străină de a lui şi ca

4 CURIERUL ADVENTIST

o obligaţie din afară, ea va pune stăpînire pc inima lui, si va fi expresia însăşi a celui cre­dincios. La Sinai, legea a fost scrisă pe nişte table de p ia tră; sub. această formă ea se înfă­ţişă ca o slovă imperativă care întîtnea in omo voinţă opusă ei. Prin venirea Duhului Sfînt, promis in Ioel 2, 28.29, acest conflict de voinţa între Dum nezeu şi om, ia sfîrşit... Naşterea clin nou produce această armonie cu legea în inima copilului lui Dumnezeu. Conflictul este aplanat, şi legămîntului slovei, care era vremelnic, i se substituie acel al Duhului, care este veşnic .

In vechiul legămint poporul striga cu încre­dere în sine: „Noi vom face! Ş i Dumnezeul-a lăsat în propriile sale puteri, de unde a ur­m at căderea. In cel nou, Dumnezeu zice . „ Va voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele “. Ezech. 36, 25— 27.Ş i El schimbă inima omului. Acesta este trium ­ful harului.

„Nu este deajuns pentru sfinţenia dumne- zeească să distrugă răul; ea mai vtea să res­tabilească binele. Acest lucru nu-l poate face decît printr-o schimbare lăuntrică radicală, prin crearea unei inimi noi. Această inimă nouă pro­duce o purtare nouă, conform voinţei dumne- zeeşti". Gîndul acesta era în mintea aposto­lului Pavel cind spunea: „Acum dar n u mai este nici o osîndire pentru cei ce sînt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pă- mînteşti, ci după îndemnurile Duhului. In ade­văr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci lucru cu neputinţă legii, — întrucît firea pă ­r in tea scă o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimiţind din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca po­runca legii s ă ' f ie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci dupa îndemnurile Duhului". Rom. 8, 1 4.

Harul şi* credinţa

ici■ un om nu este în stare — prin slabele sale puteri omeneşti — să împlinească ce­

rinţele legii lui Dumnezeu. Dar prin credinţa în Domnul Isus, şi în virtutea meritelor Sale, p u ­tem afla iertare şi m în tu i te ; iar prin Duhul Sfîn t ni se dă un izvor nesecat de putere d i­vină. . „

„Prin ascultarea Lui desăvîrşită, Isus a făcut cu putinţă oamenilor să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Cind ne supunem lui Hristos, initnci noastră se uneşte cu inima Lui, voinţa noastră se cufundă în voinţa Lui, m intea noastră se face una cu mintea Lui, cugetele noastre sînt robite L u i ; atunci noi trăim viaţa Lui. Aceasta înseamnă a fi îmbrăcaţi cu haina dreptăţii Lui. Atunci Domnul priveşte asupra noastră şi vede nu haina de frunze de smochin, ci propriul ves-

m int al dreptăţii Sale, care este desăvîrşită as­cultare de poruncile lui Dumnezeu.

„Cind sîntem îmbrăcaţi cu dreptatea lui Hris­tos nu vom avea nici o plăcere pentru p ă c a t; căci Hristos va lucra cu noi. Chiar dacă am mai face greşeli, totuşi vom urî păcatul care^ a cauzat suferinţele Fiului lui Dumnezeu . S în t mulţi care susţin că sîn t m întuiţi prin har: Ei susţin credinţa lor în Isus, şi că sînt îmbrăcaţi în dreptatea L u i; dar viaţa lor nu concordă cu susţinerile lor. Dreptatea lui Hristos nu ne este atribuită pentru ca să acopere un noian de pă­cate nemărturisite şi nepărăsite; ci ea devine un principiu nou de viaţă care transformă carac­terul şi. stăpîneşte faptele.

Harul şi legea

f 7 fintele Scripturi ne învaţă că cei ce trăiesc 3 sub har trebuie să trăiască o viaţă schim­bată. „Căci harul iui Dumnezeu care aduce mîn- tuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cum ­pătare, dreptate şi evlavie, aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nos­tru D umnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos „Căci păcatul nu va mai domni asupra voaştră, pen­tru că nu sînteţi ' sub lege, ci sub har . Titu 2,11—13; Rom. 6, 14.

„Aşa cum ne este descoperit în Evanghelie, harul este cel mai puternic legămînt de credin­ţă, cea mai solemnă consacrare faţă de lege. Harul acesta are un caracter deosebit. El nu este o îngăduinţă, o renunţare uşoară a unui tată slab, care, obosit de propria sa asprime, închide ochii în faţa răutăţilor unui copil vino- vat. Nu este nici pasivitatea unui guvernămînt timid, care neputînd să oprească dezordinea, lasă legile să doarmă şi el însuşi se culcă l in ­gă ele. Ci este o bunătate sfîntă, o dragoste fără slăbiciune care în acelaş timp iartă şi face dreptate. Nu este cu putinţă ca cel mai mare^ chezaş al ordinei să poată îngădui vreo umbră de neorînduială, nici unui. Dumnezeu S fîn t să-I fie indiferentă cea mai mică abatere dela legile sfinte pe care le-a dat El". Crucea, este trium ­ful harului, dar acesta de fapt este Jr ium fu l legii". „Dumnezeu era în Hristos, împăcind lumea cu Sine însuşi" . 2 Cor. 5, 19.

Aşa dar, în legămîntul harului noi sintem aduşi, prin Duhul Sfînt, la asemănarea deplină

■ cu Fiul lui Dumnezeu care a zis : „Iată-Mă ca vin!... Vreau să fac voia Ta Dumnezeule. Şi legea Ta este în fundul inimii Mele". Ps. 40, 7. 8. Orice adevărat copil al lui Dumnezeu are legea în inima sa. El iubeşte toată voia lui Dumnezeu, fiindcă este născut din Dumnezeu. El tine legea cea bună, sfîntă şi dreaptă nu pentru a fi mîntuit, ci pentru că este mîntuit. Ş i între aceste două poziţii, este o m a r e deose­bire. Această deosebire a fost scoasă în evi­

CURIERUL ADVENTIST 5

denţă de Dom nul Isus în convorbirea pe care a avut-o cu Nicodem şi cu ocazia cînd un tînăr bogat L-a întrebat ce bine să facă pentru ca să aibă viaţa veşnică. Acestuia El i-a ră sp u n s : „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile". Aceasta este aceeaş condiţie care a fost pusă lui Adam înaintea căderii sale. Dom nul nu a ş ­teaptă astăzi dela un suflet mai puţin, decît a aşteptat odinioară din partea omului în Para­dis. în Noul Testament, Legăm întul harului cere omului tot atît de mult, cît i-a cerut în Eden, adică deplină ascultare de legea lui Dumnezeu.

Religia care învaţă că harul lui Dumnezeu este o simplă absolvire, în timp ce omul îşi continuă viaţa sa veche, nu este o religie bi­blică. Religia Domnului Hristos transformă pe om şi-l face să trăiască o viaţă nouă. Acest om nod îşi pune în trebarea: „Ce vom zice dar ? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească ha­rul ? Ş i răspunsul logic e s te : Nicidecum ! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?" Rom. 6, 1. 2. 6. 11. Iar păcatul este definit ca fiind călcarea Legii lui Dumnezeu. 1 Ioan 3, 4.

D u h u l S fîn t simhsişiieaza peP re l . HR. A.

S/iinti

I J Itima lucrare de pregătire a sfinţilor lui Dumnezeu, ca să întîmpine pe Mîntaito-

rul lor, este lucrarea de sigilare a Spiritului Sfînt. Pavel ne recomandă cu tot d in a d in su l: „Să nu întristaţi pe Duhul S fîn t al lui D um ne­zeu prin Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării". Efes. 4, 30. Sigilarea cuprinde iot ce înseamnă o păzire acceptabilă a adevă­ratului Sabat, pentru că Sabatul trebuie să fie ţinut ca un sem n nu numai al puterii creatoare a lui Dumnezeu cînd a făcut lumea, ci de ase­menea şi un sem n al puterii recreatoare (mîn- tuitoare), ce se găseşte într-o viaţă sfinţită cu adevărat. Lucrul acesta înseamnă biruinţă asu­pra fiecărui păcat şi ispită în viaţa aceluia pe care Dumnezeu îl primeşte ca fiind al Său şi a cărui experienţă se datoreşte numai Duhului Sfînt. Lucrarea de sigilare se face de către a treia Persoană a dumnezeirii.

Sigiliul lui Dumnezeu nu poate fi pus asu ­pra păcatului, ci numai a supra . sfinţeniei. Aşa va fi în ultimele zile, cînd sfinţii vor fi sigilaţi de către Duhul S fîn t în timpul experienţei ploii tîrzii.

„Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu şi sînt ocrotiţi în timpul încercării, trebuie să reflecte în totul chipul lui Isus. A m văzut că m ulţi neglijează pregătirea cea atît de necesară şi aşteaptă timpul înviorării şi ploaia tîrzie care să-i facă în stare să stea în Ziua D om nu­lui şi să trăiască în faţa Sa. Oh ! Clt de mulţi văzui în timpul , acela fără acoperăm înt! Ei ne­glijaseră pregătirea atît de necesară şi de aceea nu puteau primi înviorarea pe care toţi ar fi trebuit să o aibă ca să-i facă în stare să tră­iască în faţa unui Dumnezeu sfînt... A m văzut că nimeni nu poate să aibă parte de înviorare, dacă nu a obţinut biruinţă asupra fiecărei is­pite, asupra mîndriei, egoismului, iubirii de lume şi asupra fiecărui cuvînt rău si fapte rele".

Vedem aici că lucrarea solemnă de sigilare, a sfinţilor lui Dumnezeu, face parte din lucra­rea Duhului S fîn t şi chiamă la sfinţire sufletul- omenesc. Aceasta este lucrarea care se face acum şi se săvîrşeşte numai în viaţa aceluia care cu toată inima sa caută şi se sileşte în mod stăruitor să obţină darul Duhului Sfînt. Cu cîtă atenţie, deci, ar trebui, ca poporul lui D um ­nezeu să facă loc Duhului lui Dum nezeu în vieţile lor şi să-I îngăduie ca El, să aibă locul cuvenit în tot aceea ce ei fac şi zic. Acesta este un timp de cercetare a inimilor, care are loc înainte de puternica revărsare a ploii tîrzii, spre a pregăti poporul pentru curţile cereşti.

C I N T S I V I A T Ă9 f

C înd soarele pe boltă, stră luce cu putere, Sau luna-n fa p tu l serii, se -na lţă m aies tos, C ind ra m u l p lin de f loare se p leacă-n adiere, E -aşa p lăcu t şi du lce ş i-a tîta d e frum os.

U n cîn t es te natura: u n c în t e -n treaga fire, C e-nalţă clar acorduri spre cer m ereu , m e r e u ; C înd zarea e sen ină , de-s negur i, viscolire, R e fren u l e acelaşi: e-un c în t spre D u m n ezeu .

Pîr'iul, care spr in ten , a leargă pe clm pie S i-m p ră ş tie v iea ţă \n juru-i n e-nceta t P rin m urm uru-i poetic, îna lţă melodie.S p re zăr i te albastre, spre Cel ce l-a creat.

A l păsărilor cintec, în triluri m in u n a te D in zori tre zesc f i in ţa ; ş i toa te v ia ţă p r in d ; Un fre a m ă t ondu lează , p ăduri îndepăr ta te Ce par în .p ra g u l serii, că braţe le-şi în tind .

A lor c în tare dulce, e im n u l de s lăv ire ,Ce z i ş i noap te urcă, prin spa ţiu i n f i n i t ; E te rn u lu i P ărin te , se-ncliină-n m ulţum ire ,Ş i-a zor ilor lum ină , ş i-a m u rg u l liniştit...

V. C A Z A N

6 CURIERUL ADVENTIST

SOL, I A C U V I N TU L UIP re l . GH. G R A U R

C fintele Scripturi conţin soliile lui Dumne- *■) zeu către oameni. Ele au fost scrise sub inspiraţia Duhului Sfînt. Acest Cuvînt este in ­suflat de Dumnezeu, inspirat de Dumnezeu şi dat de Dumnezeu. Un deservent primeşte solia din Cuvînt prin studiu, meditaţie şi rugăciune. Solia devine pentru el, parte integrantă din viaţa lui. Ea este apoi transmisă, — sub că ­lăuzirea Duhului Sfînt, — cu scopul de a mustra păcatul, de' a a răta mila şi compătimi­rea cea mare a lui Dumnezeu faţă de cel ce se căieşte ; de a prezenta P lanul de Mîntuire pen­tru cei păcătoşi şi pentru a-i ridica pînă la Hristos prin rugăciune şi credinţă. O solie, luată în felul acesta din Cuvîntul lui Dumnezeu şi vestită sub călăuzirea Duhului Sfînt, este o solie din partea lui Dumnezeu.

Propovăduicşte Cuvîntul

C u ocazia consacrării de pastori, se citeşte mai totdeauna şi textul din 2 Tim. 4, 2

p. p. : „Propovăduieşte Cuvîntul ; s tăruieşte asupra lui !“ .

Rînduirea pentru slujba predicării este una dintre cele mai serioase răspunderi.

Explicînd Cuvîntul lui Dumnezeu, se reco­m andă ca fiecare să-şi folosească propriul său. limbaj, propriul său fel de exprimare,- metodele- sale proprii. Niciodată nu e bine să se folo­sească imitaţia. David nu s-a putut folosi de hainele lui Saul şi el a fost destul de înţelept, încît nici n-a mai încercat s-o facă.

Este bine ca totdeauna predica să se în te ­meieze pe Cuvîntul lui Dumnezeu, şi să fie pre­gătită prin studiu, meditaţie şi rugăciune. Dacă nu se studiază, există primejdia de a se pierde legătura cu izvorul de inspiraţie şi cugetare, ajungîndu-se a se prezenta ideile şi părerile personale. Astfel există primejdia ca cineva să se aşeze în locul lui Dumnezeu, vorbind într-un fel omenesc, spre a se proslăvi pe sine. O ase ­menea laudă de sine vestită de la amvon este ca un foc străin adus înaintea Domnului. De aceea fiecare predicator ar trebui să dea o deo­sebită atenţie însărcinării pe care a primit-o din partea Duhului S f în t : „Propovăduieşte Cu­vîntul !". Vorbind din Cuvîntul lui Dumnezeu şi interpretînd acest Cuvînt şi spiritul în care a fost dat, aceasta este adevărata propovăduire'.

Predicatorul trebuie să fie omul adevărului şi de aceea trebuie să predice adevărul. Oame­nii doresc să fie hrăniţi nu cu istorisiri, fabule sau poveşti, ci cu laptele curat al Cuvîntului. Cu cît cineva s-a obişnuit să vorbească despre lucruri închipuite, cu atît va aprecia mai puţin

Cuvîntul lui Dumnezeu. Adevărata predicare în ­semnează interpretarea Sfintelor Scripturi, a ceea ce „stă scris“.

Viaţă şi putere în Cuvînt

C înd Cuvîntul lui Dumnezeu este asimilat şi personificat de natura omenească, atunci

se dovedeşte că el are viaţă şi putere în sine. Faptul acesta s-a dovedit în decursul genera ­ţiilor. Primit în inimă, Cuvîntul lui Dumnezeu aduce îndreptarea vieţii noastre. Cel ce crede Cuvîntul, trebuie să-l şi trăiască. In felul acesta devine „Cuvîntul v iu“. El arată calea cea dreap­tă, ne îndrumează pe ea şi ne ajută să facem alegerea cea bună, influenţînd voinţa noastră. Astfel, Cuvîntul se personifică în noi. Dumne­zeu coboară în viaţa noastră, Hristos trăieşte în noi, iar Duhul Sfînt ne ia în stăpînire. Ni­mic nu poate înlocui Cuvîntul.

Tot mai multă lumină

C e poate întîmpla ca la început să vedem 3 numai puţină lumină în Cuvîntul lui Dum­nezeu ; dar cu cît îl. vom citi mai mult, îl vom studia mai mult şi vom medita mai mult asu ­pra acestui Cuvînt, vom descoperi tot mai m ul­tă lumină pînă cînd în cele din urmă, aceasta se va transforma într-o mare manifestare de lumină spirituală.

Scriptura trebuie studiată

N oi trebuie să studiem necontenit Scriptu­rile, spre a cunoaşte voia lui Dumnezeu şi

a auzi vocea Sa de pe paginile Cărţii Sfinte. Cu cît vom’ studia mai mult Sfînta Scriptură, cu atît ne va apărea mai preţioasă, mai fru­moasă şi mai luminoasă. Acelaşi pasaj din Scriptură, studiat şi aprofundat de mai multe ori, va prezenta de fiecare dată un înţeles tot mai clar şi o solie tot mai puternică. Aceasta este una din căile lui Dumnezeu prin care El ne vorbeşte şi anume, descoperindu-ne adîncul înţeles al Cuvîntului Său.

Pentru servul lui Hristos, prima carte este Cuvîntul lui Dumnezeu. Biblia este cartea de bază a studiului său de care nu se poate lipsi în nici un caz. Predicatorul poate să cunoască toată li teratura veche şi modernă, şi cu toate acestea, predicile sale să fie reci şi pline de defecte, dacă el nu este un adînc cunoscător al Cuvîntului inspirat. Pe de altă parte, dacă pre­dicatorul este bine versat în cunoaşterea Sfin­telor Scripturi, chiar dacă ar fi mai puţin cu­noscător în cele ale ştiinţei omeneşti, totuşi

CURIERUL ADVENTIST 7

predicile sale vor clădi şi se vor dovedi folosi­toare. El îşi va scoate inspiraţia sa din cartea cea sfîntă care îl va ajuta ca de pe buzele sale să curgă cuvinte care vor purta , o ungere sfîntă.

Cuvîntul lui Dumnezeu descoperă calea mintuirii

C e poate ca unii dintre noi să nu fi petrecut - la şcoala de pregătire atîţia ani, după cum am fi avut dorinţa. Insă aceasta nu trebuie să ne împiedece de a fi soli plini de putere pentru Hristos. Dacă vom fi dispuşi a studia Cuvîntul şi dacă vom fi doritori a ne ruga pentru lumină cerească, atunci aceasta va înlocui lipsa noas ­tră ! „Cuvîntul lui Dumenezeu, este un tezaur nesecat de ştiinţă cerească şi crucea (jertfa) Domnului Hristos, va fi ştiinţa şi cîntarea celor mîntuiţi în decursul veşniciei".

Biblia ne învaţă înalta ştiinţă a mîntuirii. Şi adevărata ştiinţă a mîntuirii se întemeiază pe Sfîntă Scriptură şi este în armonie cu ea.

Hrana noastră spirituală

C

uvîntul lui Dumnezeu trebuie să fie pentru noi hrana care să întreţină viaţa noastră

spirituală. Dorinţa noastră după Cuvîntul lui Dumnezeu ar frebui să fie asemenea lui Iere- mia care zicea : „Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit**. Ieremia era doritor, era înfo­metat, după o solie din partea lui Dumnezeu şi cînd a g^sit-o a stildiat-o cu mult zel şi a preţuit-o mai mult decît hrana zilnică. Hrănind inimile noastre Cu Cuvîntul lui Dumnezeu, el

------------------------ 4 ^

S P I C

• C a r tea cea mai m are ( în a ltă ) es te u n A tla s a n a to ­mic, ş i se a flă la Viena. A re o în ă lţ im e de 1,90 m. ş i la tă de 90 cm. Cartea a fo s t tipărită în tre anii 1823 şi 1830.

® C artea cea mai mică are m ăr im ea de 10X 6 m il i ­m etri. A fo s t tipărită în anu l 1897. S e com pune d in

.208 de p a g in i şi. con ţine în tre a lte le o scrisoare a lui Galilei, din_ 1616 ş i ne tipărită in a ltă parte.

© C a r t e a ' c e a m ai grea , este „Istoria d in I taca" , şi se cunoaşte sub n u m e le de „Paraga" Opera aceasta c in tăreşte 48 de kg .

• C a r tea cea m ai v a lo ro asă este B ib lia t ipărită d e Gu- tenberg . Un bogă taş a p lă ti t pen tru a a ju n g e în p o ­sesia ei, 1.300.000 de m o n ed e de aur.

® C a rtea cea mai g ro a să se n u m e ş te „Tu-csu-csi- cseng" un d ic ţionar ch inez care se com pune d in 5020 de vo lu m e a 170 de pag in i, şi care s-a tipărit la începu ­tu l seco lu lu i al 17-lea.

• C a r tea cea m ai ră sp în d i t ( es te B iblia , care a fo s t ră sp în d ită în în trea g a lum e, în aproape 1.000 de limbi şl dialecte.

9 Obiceiuri persane. — Istoria statelor antice ne rela­tează că plnă la vîrsta de 20 de ani, tinerii persani în ­văţau a face patru lucruri: „Să călărească, să trapă cu arcul, S,î S P U N Ă A D E V Ă R U L şi să nu facă datorii.

va deveqi într-însele ca un foc care va topi toată zgura şi asperităţile din ele, şi ca un ciocan care va sfărîma orice piatră şi’ va rupe ori.ce lanţuri ale păcatului, aşa încît Duhul Sfînt va putea să le vorbească.

Biblia este mîngîiere pentru cei întristaţi, este cale ce conduce sigur la Cetatea lui Dum­nezeu, este îndrumare şi sfat pentru cel ispitit, este putere de convingere pentru întoarcerea celor greşiţi la izvorul de curăţire a păcatelor, este călăuză către Mielul lui Dumnezeu care ri­dică păcatele lumii.

Ea prezintă exemple de bărbaţi nobili, demni, integri, blînzi, curaţi. Descrie viaţa de impre­sionantă curăţie de caracter a lui Iosif, care s-a dat înapoi îngrozit în faţa păcatului ; viaţa de blîndeţe a lui Moise, care nu s-a mîniat niciodată, pe cei ce l-au criticat, ci s-a arătat, blînd cu toţi, însă foarte hotărît contrş călcă­rilor de lege. Este descrisă viaţa cea nobilă a lui Daniel despre care stă scris că era n u m i t : „Om prea iubit şi scump**. Biblia descrie şi părţile mai puţin luminoase ale servilor lui Dumnezeu, cum este cazul cu Moise, cu David, cu Petru ; acestea sînt scrise pentru avertizare, iar nu spre a se trage de aci concluzia că n i­meni nu poate ajunge a trăi o viaţă sfîntă. Chemarea noastră este să predicăm că puterea lui Dumnezeu, manifestată în trup omenesc, e aşa de mare încît e în stare să reproducă viaţa Domnului Hristos în fiecare dintre noi. Misiu­nea noastră este să predicăm Cuvîntul şi să-l înălţăm în aşa fel încît ascultătorii să dorească de a trăi cu adevărat o viaţă de creştini.

---------

U I R I

• C uvîntu l „Far", v ine de ta „Faros“, o insu lă din apropierea oraşului A lexandria d in E gipt, oraş în fiin ţa t de A lexandru M acedon la anul 332 în Hr. şi unde s-a construit pentru prim a dată un far, pentru a veni în a ju toru l corăbiilor.

• Origina cuvîn tu lu i „M ausoleu", o găsim prin secolul al IV-Iea in Hr. D upă m oartea regelui Mausol d in Hali- carnas, s-a ridicat pe m o n n în tu l lu i u n m o n u m en t fu n e ­rar. De a tunci şi p înă in zilele noastre , orice m o n u m en t funerar, poartă num ele de m ausoleu.

• O rigina cuvîn tu lu i cangur. C înd în 1770 căpitanul Cook a debarcat in Australia, a v ă zu t un an im al curios, pe care nu l-a m a i văzu t în a ltă parte. In treb înd un indigen, cu m se num eş te acel animal, acesta ii r ă s p u n se : „Kan g u r“, ceea ce în lim ba lui în sem na „nu te in ţeleg". De atunci, num ele acestui anim al australian a răm as kangur.

• Cutrem ur de pămîint. „In Grecia centrală, s-a produs vineri 8.III.1957, un puternic cutremur. P otrivit primelor evaluări, cinci sate d in regiunea Voios şi 15 d in re­g iunea Larissa , au fost transform ate în ruine. Au fost distruse 1.300 de locuinţe. In regiunea Voios au fost ucişi 30 locuitori. N u se cunosc încă pierderile de vieţi om e­neşti în regiunea Larissa".

( Informaţia Bucuraştidlui d in 9.111,1957)

8 CURIERUL ADVENTIST

U N D E S Î N T M O R Ţ I UG H . G H E R A S E

A ceastă întrebare : „UNDE SINT MORŢII ?“ ,1 v a frămîntat în decursul veacurilor nu n u ­mai minţile teologilor, ci a frămîntat şi fră- mîntă încă şi minţile oamenilor de ştiinţă. Părerile au fost întotdeauna împărţite. Pe tema aceasta au fost şi dispute teologice, fiecare sus- ţinîndu-şi punctul de vedere. Ca să se poată da un răspuns clar la întrebarea : „Unde sînt morţii ?“, trebuie să aruncăm o privire asupra stării omului înainte de moarte.

Crearea omului din pulberea pă tn în tu lu i: Psalmul 139, 14-16.

D umnezeu a luat o cantitate din pulberea pămîntului, a lucrat-o în chip de om şi

printr-un proces de organizaţie pe care nu-1 cunoaştem şi despre care nu ne putem da sea ­ma, a preschimbat-o în carne. Toate erau gata pentru activitate, dar nu era viaţă. Atunci D um ­nezeu a suflat în nările omului suflare de viaţă omul devenind astfel un suflet viu. Corpul omului, întîi nemişcat, a devenit o fiinţă vie, mişcătoare ; inima a început să bată şi curentul vieţii a început să curgă, — aşa cum se arata în Lev. 17, 11, — prin canalele e i; plămînii şi-au început lucrarea şi s-a ară ta t procesul re sp ira ţ ie i ; nervii şi-au pornit lucrarea şi omul a început să simtă ; muşchii s-au umplut de vigoare si el a început să se mişte ; creerul a lucrat ş i ’ el a început să manifeste inteligenţa aceea care putea să priceapă învăţăturile F ă ­cătorului său şi să-şi exercite voinţa în împli­nirea voiei Lui“ .

Starea omului in v ia ţă : Iov. 4, 17 ; 14, 1. 2.

T ncercatul în suferinţă şi răbdătorul Iov ' spune că : „Omul născut din femeie are v ia ­ţă scurtă dar plină de necazuri ; se naşte şi este tă ia t ca o floare, fuge şi piere ca o um ­bră".

Din momentul cînd Adam şi Eva au călcat porunca, neascultînd de Dumnezeu care a spus „să nu mănînci“, din acel moment ei — şi după ei toată omenirea, — au devenit t recă­tori şi muritori pe pămîntul acesta. Scriptura spune : „Toate zilele pe care le-a tră it Adam au fost de nouă sute treizeci de ani ; apoi a murit". Gen. 5, 5.

Una din rostirile de seamă ale Bibliei pare să fie .cu adevărat aceea de a descoperi oam e­nilor că viaţa lor este scurtă, ea un abur, ca o umbră trecătoare. Niu numai că Biblia nu nu-

,jCei vii. în adevăr, m ăcar ş t iu că vor muri,, dar cei m orţi nu ş tiu n im ic, ş i n u m ai au n ici o răsplată, fi in d că p in ă şi pom enirea li se uită". Ecl. 9, 5.

meşte pe om nemuritor, sau că ar trăi veşnic, sau că ar fi veşnic, ci în mod categoric şi ho- tărît Biblia spune că omul este muritor. Biblia afirmă în cuprinsul ei că viaţa omului este ca un abur, ca un vînt, ca o suflare, ca un vis, ca iarba care încolţeşte, înfloreşte, creşte di­mineaţa iar seara este tăiată şi se usucă.

Cele menţionate mai sus sînt dovezi puter­nice arătînd clar din Cuvîntul lui Dumnezeu, că omul este muritor şi că numai Dumnezeu are nemurirea. Cu privire la întrebarea :

Unde sîn t morţii în prezent ?

Citim :“Unde sînt morţii în prezent ? Le vorbim dar

ei nu răspund, îi atingem cu cea mai mare duioşie, dar nu avem niciun răspuns. Inima noastră aproape se sfîşie de durere şi cu toate acestea ei stau întinşi şi nemişcaţi de lacrimile noastre. Ii urmăm pînă la cel din urmă loc de odihnă. Dar unde sînt morţii acum ? Care este s tarea lor ? Tăcerea domneşte suverană. Nici un cuvînt nu ne vine înapoi dela ei. Mormîntul îşi închide porţile grele faţă de orice încercare de a rezolva problema noastră şi de a privi cît de puţin la necunoscutul de dincolo. Nimeni n-a venit de acolo pentru a ne aduce vreun răspuns.

Unde sînt morţii ? Fără să avem încă un răspuns, lăsăm mormîntul şi pe morţi ca să întrebăm pe bunul Dumnezeu şi cu siguranţă că aici vom afla un răspuns la întrebarea noastră. Dumnezeu cu siguranţă ne va răspun ­de. Numai Cuvîntul lui Dumnezeu poate trage vălul întunecos la o parte şi ne p6ate spune ce este dincolo de mormînt, căci fără de acest Cuvînt ne rătăcim.

Răspunsul Bibliei la această întrebare

B iblia descrie nu numai crearea omului, dar şi dizolvarea lui. Am văzut că omul

a fost făcut din pămînt şi Dumnezeu i-a dat suflarea de viaţă care cuprinde principiul vie­ţii. Aceasta a făcut pe om viu, o fiinţă raţio ­nală. Reversul acestei părţi este că suflarea de v iaţă o retrage Dumnezeu la Sine ; ea iese dela om şi urmarea este că trupul, (ţărîna) merge înapoi în pămînt, aşa cum a fost mai înainte.

Apostol Pavel în Romani 6, 23 pr. p. spune că „plata păcatului este „moartea". Iar Psalmis- tul David spune clar : „Le iei suflarea, ele mor şi se întorc în ţărîna lor. Iţi trimiţi Tu suflarea,

CURIERUL ADVENTIST 9

ele sînt zidite şi înoieşti astfel faţa pămîntului“. Ps. 104, 29, 30.

Oricine, poate să observe legătura dintre crea- ţiunea şi moartea omului şi în nici iuna din ele nu vedem amintirea vreunei entităţi imateriale sau nemuritoare separate şi independente in­trodusă în compoziţia lui, ca să facă din el o fiinţă dualistă" (cu dublă existenţă) ca avînd în el un suflet capabil să existe ca personalitate conştientă, după ce omul a murit şi corpul î s-a distrus. In Eclesiastul 12 se spune că omul se apropie de timpul cînd suflarea vieţii trebuie să se retragă, iar elementele trupului său să se desfacă şi să se descompună în ţărîna pămîn- tului de unde a fost luat. Ultima lui suflare părăseşte trupul, inima încetează să mai bată ; creerul lui îrîcetează de a mai lucra ; sîngele lui încetează de a mai curge ; -puterea lui de a gîndi s-a d u s ; nu mai este nici pricepere, nici cunoştinţă ; chiar şi conştiinţa s-a dus. Toate procesele vieţii conştiente s-au sfîrşit. Iar organismul, el însuşi, începe îndată să cadă în ruină : „Suflarea lor trece, se întorc în pămînt şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor“ . Ps.i 46, 4.

Intrucît conştienţa depinde de unirea suflării de viaţă cu trupul, urmează că atunci cînd unirea aceasta este desfăcută şi suflarea se desparte de trup, conştienţa este distrusă şi în moarte nu există conştienţă. Dar nu există conştienţă nici în acest „spirit“ sau „suflare de v ia ţă“ care se întoarce la Dumnezeu. Con­ştienţa a fost nimicită atunci cînd suflarea a fost desfăcută de trup“.

Biblia ne învaţă lămurit că morţii nu merg imediat în cer. Ei sînt înfăţişaţi ca dormind pînă la înviere. In ziua aceea cînd ■ frînghia de argint a fost desfăcută şi vasul de aur s-a sfărîmat, gîndurile omului pier. Cei ce merg în mormînt sînt fără- glas. Ei nu mai ştiu nimic din tot ce se- face sub soare. Ei sînt într-un loc de tăcere, tainic,, de somn, odihnă, într-un loc întunecos. Acestea sînt numele locului unde sînt depuşi morţii atît cei drepţi cît şi cei ne ­drepţi. Fericită odihnă pentru cei drepţi, cei obosiţi. Timpul fie lung sau scurt este pentru ei numai o clipă. Ei dorm. Aşa a spus Domnul Isus Hristos în Cuvîntul Său către ucenicii Săi despre moartea lui Lazăr, că doarme ; apoi a afirmat că Lazăr a murit.

Morţii cei drepţi sînt acolo, deoarece la în ­viere sînt treziţi de trîmbiţa lui Dumnezeu la o nemurire plină de slavă... Atunci cînd sînt chemaţi din somnul lor adînc, ei reîncep cuge­tarea chiar de acolo de unde o lăsaseră. Ultima lor senzaţie fusese ghimpele morţii, ultimul lor gînd fusese că de acum cad sub puterea mor- mîntului. Cînd se trezesc din mormînt, cel din- tîi gînd al lor va fi repetat în strigătul de bi­ruinţă : „O ! moarte unde îţi este boldul ? mor- mîntule, unde 'î ţ i este biruinţa ?“ 1 Cor. 15, 55.

Iar morţii cei nelegiuiţi sînt acolo, deoarece la învierea pentru condamnare se spune că m oar­tea şi mormîntul îi predă. Apoc. 20, 3.

„Mulţi se aşteptau să audă din partea lui Lazăr o m inunată descriere a scenelor la care fusese martor după moarte. Au fost surprinşi că el nu le-a povestit nimic. Nu avea nimic de felul acesta de povestit... Dar Lazăr avea de adus o minunată mărturie cu privire la lucrarea lui Hristos11.

David, om după inima lui Dumnezeu, în loc de a fi în timpul de faţă în cer, după cum ai pretinde teoria nemuririi sufletului, este în mor­mîntul său şi doarme aşa cum spune Sfînta Scriptură, în Faptele Apostolilor 2, 29. 30 : „Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngă ­duit fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat şi mormîntul lui este în mij­locul nostru pînă în ziua de azi“.

„Pentru credincios moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbeşte despre ea ca fiind de scurtă durată. Dacă un om păzeşte cuvin­tele Mele, el nu va vedea moartea niciodată ; el nu va gusta moartea niciodată. Pentru creş­tin moarte nu este decît un somn, o clipă de tăcere şi de întuneric. Viaţa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, şi cînd Hristos care este viaţa noastră Se va arăta, atunci şi voi vă veţi a răta împreună cu El în s lavă '1.

Prin cele de mai sus am stabilit deci că morţii, atît cei credincioşi cît şi cei necredin­cioşi dorm în ţărîna pămîntului aşteptînd să fie înviaţi : unii pentru viaţă veşnică, iar alţii pentru moarte şi pierzare veşnică.

PRIMĂVARAA n o tim p u l p rim ăverii re înv ie toa tă firea.

Ş i de -un dor nespus de v ia ţă e cuprinsă o m e n ir e a !

Ia rn a a trecu t cu geru -i şi cu crivă ţu -i hain.

S -a u d us g r ij i le m ultip le . A trecut al iernii chin.

T o tu l g î lg i ie d e v ia ţă . S o a re le -n ă lţa t pe cer,

Cu-a lu i raze călduroase, a cuprins orice ungher.

P lanuri noi ne s tau in fată. S ln te m to ţi la m u n că iară

Ţ in em pas cu voioşie cu p lăcu ta prim ăvară.

A ru n că m să m în ţă bună şi aleasă să răsară

A poi p re g ă t im une lte pen tru rod bog a t la vară.

D ă-ne D o am ne să n ă ta ţe să lucrăm cu spor p ă m tn tu l

M ult p lăcuta p r im ăvară să ne s t im u le z e - a v în tu l !

Ori d e-am fo lo s i t trac torul, f ie c -a m arat cu p lugul,

P aşii Tăi să verse D o a m n e şi in acest an belşugul.

S ă re verş i cu-m belşugare , ploi boga te la soroc,

S -a d u n ă m cu bucurie snopii aurii in s tog .

R o d u l to a m n e i iar să-l s tr în g e m , B u n u l n o stru Creator,

Ca be lşu g să fie -n ţară, la to t o m u l m uncitor.

N. R. M.

10

D I E T A ŞI S Ă N Ă T A T E Aii

C E A M A I B U N Ă DIETĂ

P re l . ŞT. N.

/ n scopul de a cunoaşte care este cea mai bună dietă, vă recomand să studiaţi Biblia.

Veţi găsi că atunci cînd Dum nezeu a creiat pe om, i-a prescris şi meniul, şi eu găsesc că El i-a dat cea mai bună hrană şi că alta mai bună de cum i-a prescris Creatorul, nu se putea. Dumnezeu a încercat să determine şi pe vechiul Izrael să urmeze îndeaproape m eniul original, dar, vă aduceţi aminte, că a avut de întîmpinat anumite greutăţi.

Acelaş Isus care a condus pe vechiul Izrael, ne conduce şi pe noi. E l doreşte să ne ducă în Canaan. Să ascultăm solia Sa prin Spiritul pro­fetic. Să observaţi cît de binevoitoare sîn t so­liile. Nu e deloc greu cînd c i t im :

„Noi nu prescriem nimănui o linie precisă care să fie urmată în d ie tă ; dar spunem că în ţările unde se găsesc fructe, cereale şi nuci în abundenţă, hrana de carne nu este hrană bună pentru poporul lui D um nezeu".

Printre cei ce aşteaptă a doua venire a Domnului, consumarea cărnii va fi părăsită cu timpul. Carnea va înceta de a mai face parte din dieta lor. Noi ar trebui să ţinem mereu în minte lucrul acesta şi să ne străduim să lucrăm cu hotărîre pentru realizarea lu i" .

Dintr-un studiu al Spiritului profetic se poate constata cu uşurinţă că această problemă a sănătăţii a fost o desfăşurare treptată a luminii dela subiectele: locuinţe bune, sănătoase şi curate şi igiena în general, la subiecte despre alcool, tutun, ceai şi cafea. Ş i cînd Domnul a început să ne trimită mărturiile Sale, că E l ar dori ca Izraelul Său spiritual să se alim en­teze în cea mai mare parte cu fructe, cereale,

. vegetale şi nuci, la care să se adauge lapte şi ouă, mulţi din poporul nostru -au urmat acest sfat. Aceasta este cauza vegetarianismului prin ­tre noi ca popor. Acesta este motivul pentru care şcolile şi instituţiile de educaţie au început să adopte o dietă mai sănătoasă. Ş i tot acesta este motivul că revistele, cărţile şi celelalte publicaţii sanitare apără vegetarianismul ca fiind cea mai bună cale de a furniza hrana noastră zilnică. Noi ar trebui să m ulţum im Domnului pentru acest sfat m inunat care astăzi este întărit de unii dintre cei mai mari nutri- ţionişti ai lumii.

Iată o declaraţie a savantului care a desco­perit vitaminele A şi B :

„Eu nu am nici cea mai mică ezitare de a spune că ne este foarte posibil să fim bine hră­niţi şi potrivit hrăniţi prin ovo-lacto-vegetaria-

nism. Mîncarea, cu carne nu este necesară pentru întreţinerea vieţii. Aceasta a fost dem on­strat la diferite rase şi de către anumite per­soane, mai m ult decît o dată.

„Cînd dieta este plănuită cu înţelepciune, proteinele precum şi vitaminele şi mineralele pot fi obţinute uşor, printr-o d ie tă . lacto-vege- tariană. Eu sîn t sigur că mîncarea cu carne poate fi rărită sau chiar să ne dispensăm com­plect de, ea, fără ca să vătămăm cu ceva orga­nism ul omenesc, cu condiţia Ca dieta din care a fost exclusă carnea, să conţină lapte, ouă şt o provizie suficientă de fructe, vegetale, cereale şi nuci."

Un alt nutriţionist dec lară:„Laptele şi ouăle, nu sîn t numai înlocuitoa­

rele potrivite ale cărnii, dar ele aduc în plus o cantitate bogată de minerale şi vitamine care ar fi trebuit să fie adăugate la mîncarea cu carne, spre a putea să făcem carnea tot aşa de valoroasă ca şi fiecare din cele două."

A jungînd la problema aceasta, să nu uităm că sîn t ţări care nu au belşugul de bunuri pe care îl avem noi. Trebuie să facem faţă ali­mentaţiei acolo unde sînt oamenii şi deaceea nu trebuie să fim conştiinţă pentru ei, şi nici pentru vreo altă persoană în această problemă. In multe locuri pe unde am fost, nu am sim ţit răspunderea pentru dieta lor. Ceeace aveau ne­voie aceşti oameni era să-i învăţăm despre va ­loarea săpunului şi a apei, în loc de o alimen­taţie fără carne. Această problemă cere m ult tact, suficientă cunoştinţă şi multă iubire. Ş i numai în această privinţă în unele locuri am găsit m ult zel dar fără cunoştinţă, şi din nefe­ricire în alte părţi am găsit cunoştinţă, dar fără niciun zel. Oricare extremă în alimentaţie este primejdioasă şi dela oricare din aceste extreme, e cu neputinţă să prezentăm o discuţie bine echilibrată despre vegetarianism.

Să ne fie clar că problema consumării de carne nu este o condiţie de mî'ntuire. A m sim- ţăm în tu l că îndeosebi noi care sîntem dornici să şeclem pe scaun de judecător, avem nevoie să citim din nou această declaraţie şi altele asemănătoare ale Spiritului pro fe tic:

„In timp ce noi nu facem din folosirea căr­nii o condiţie, în timp ce noi nu dorim să for­ţăm pe nimeni să nu o mai folosească, totuşi este de datoria noastră să cerem ca niciun pre­dicator al Conferinţei să nu o trateze cu u şu ­rinţă, sau să se opună soliei de reformă în

(C on t inuare în p a g 14)

11

LUDWIG V A N BEETHOVENH O R S T G E H A N N

Ţ a s f îr ş i tu l seco lu lu i al 18-lea şi începu tu l sec al 4 - ' 19-lea, oraşul V iena a ju n se ta u n apogeu m uz ica l care In istoria m uz ic i i e s te cunoscu t m a i ales prin cei trei m ari clasici v ienezi: Joseph H a y d n , W o lfg a n g A m a- deus M o za r t şi L u d w ig va n B ee th o ven . H a y d n este acel co m p o z ito r , care a adus la desăv irş ire fo rm a clasică a sona te i, s im fo n ie i ş i a m uz ic i i d e cameră. M o za r t prin g e n iu l său a d a t m elod ie i acea su b ti l i ta te de lica tă caracteristică, iar B ee th o ven , ca cel m a i sub iec tiv d in ­tre ei a adus pe cu lm i nebănu ite expres iv i ta tea muzicii.

A n u l acesta se îm p linesc 130 d e ani dela m oartea lu i B ee th o ­ven , şi deoarece n u m e le său nu n e e s te n ecunoscu t, tiorHm să a runcăm o sc u r tă priv ire a s u ­pra vieţii sale.

L u d w ig v a n B ee th o ven s-a n ă ­scu t, probabil, la 17 decem brie 1770 în oraşul B o n n . B un ic u l lui ven ise d in O landa şi prin m uncă şi r îv n ă a ju n se se capelm aestru ( d irijor) al* curţii princiare. Dea- se m en ea îşi c îş tig a se o s tare m a ­terială bună ş i o bună repu ta ţie în societa te . N u to t a s t fe l s tau lucrurile cu ta tă l său , care d in tinere ţe căz înd pradă v iciu lu i be ­ţ ie i , îş i ris ip i a t î t pu terile m o ­rale, in te lec tua le ş i f iz ice cit şi po ziţ ia sa b u n ă în societate.

A s t f e l a fo s t m ed iu l în care s-a n ă sc u t L u d w ig şi um bra care a căzu t pe copilăria sa o s im ţ i toată viaţa. D eparte în să de a se lăsa in f lu e n ţa t de obi­ceiurile ta tă lu i său , L u d w ig se depr inse de mic copil să nă zu ia scă s ,pre lucruri înalte , nobile şi frum oase , şi încă d in anii copilăriei, cunosc înd su fe r in ţa o m e n e a ­scă, a în v ă ţa t lup ta d îrză a vie ţii care l-a caracte ­riza t p înă la m oarte .

Ca ş i la M ozar t, ta len tu l lu i se d ă d u pe fa ţă încă d in fra g e d ă copilărie, ceea ce îl d e te rm in ă pe ta tă l său să-ş i d reseze copilul sp re a-l face un copil m inune , pentru a avea prin el un izvor de c îştig . A şa se în- t îm p la adesea că ta tă l, v e n in d la m iezu l nop ţii acasă, îl trezea d in so m n pen tru a ţ in e lecţia cu el, cîte oda tă p înă în zor i i z i l e i ; ş i nici lacrăm ile copilului, nici ru g ă m in ţ i le m am ei, n -au reuşit să-i sch im be pro ­cedeul. C e deoseb ire fa ţă de copilăria lu i M o za r t al cărui g en iu precoce era în d ru m a t cu g r i jă de către u n ta tă -^cu concep ţii sănă toase . Ţ in ta to tu ş i a fo s t aju n să , şi la v îrs ta d e 7 ani ta tă l îl p re z in tă pen tru prim a d a tă în public, ind ic înd v ir s ta lu i ca f i in d de '> ani, pen tru a m ă r i m inunea . D upă 3 an i B ee th o ven în trepr inde îm preună cu m a m a sa , chiar u n tu rneu In O landa şi se bucură în tr-adevăr d e adm ira ţia o a m e ­nilor. In tr e t im p a s tu d ia t pe l în g ă p i a n : vioara, orga şi com poziţia . P ro fesoru l cel m a i d e se a m ă d in tim pu l copilăriei lu i e s te fă ră îndo ia lă o rg a n is tu l curţii, Neefe. A ces ta are m eritu l, re cunoscu t m a i t îrz iu şi de B ee th o ­ven , de a-i f i desch is o r izo n tu l şi® de a f i pus baza propriu z is ă a cunoş tin ţe lo r sa le com ponis tice .

La v îrs ta d e 11 ani, B ee th o ven în locu ieş te pe p ro ­feso ru l său ori d e cîte ori es te nevo ie , ş i se tipăresc prim ele sa le com poziţii.

I n an ii u rm ător i el se d is t in g e io t m a i m u l t prin tre m uzic ien ii localnici, aşa fel, in c i t e s te s fă tu i t să-şi desăv îrşească s tu d ii le la un m a es tru cu renum e. A s t fe l îl g ă s im în 1787 la Viena unde se p rez in tă lu i M o ­zart. L a în cep u t M o za r t nu este prea m u lt im presio ­

na t d e fe lu l lu i d e a cîn ta ş i se m u l ţu m e ş te cu cuvin te conven ţiona le . A tu n c i B ee thoven îi cere o tem ă pentru im p ro v iza re şi c în tă in aşa fe l înc ît M o za r t e x ­c la m ă : „Fiţi a ten ţi , acesta va face să vorbească lumea despre e l ! " Totuşi, B ee th o ven n-a p u tu t s tu d ia cu M o ­za r t pentru că acesta era - prea ocupat cu propriile sale com poziţii , şi pe l în g ă aceasta B ee th o ven în cu- r in d es te chem at acasă la pa tu l de su fe r in ţă al m a m ei sale. M oartea m a m e i sale a fo s t cea m a i grea lovitură pentru el. îm p r e u n ă cu d în sa s-a s t in s şi u l ţ im a rază

lu m in o a să d in v ia ţa sa d e fa m i ­lie. Tată l său căzu a cu m com plet pradă vic iu lu i beţiei în aşa fe l înc î t trebu i să f ie conced ia t d in serv ic iu l său d e cîn tăre ţ d e cor, şi sarcina în tre ţiner ii fam il ie i căzu pe um erii t înăru lu i de 17 ani (B e e th o v e n avea încă doi fra ţ i m a i m ic i) .

A s t f e l B ee th o ven ră m în e la Bonn ca o rg a n is t a l curţii, cîn- t în d to to d a tă la vio lă în orche­stră, p în ă în anu l 1792, c înd H a y d n după do i an i de răm înere în A n g lia s e în toarce d in n ou la Viena ş i îl p r im e ş te ca elev. De atunc i B ee th o v e n a ră m a s pentru to td ea u n a la Viepa. I n t r e t im p ş i cei do i fra ţi ai să i îş i g ă ­siră fiecare c îte o o c u p a ţ ie : unul ca m u z ic ia n , a l doilea ca fa r ­macist.

D e acum începe o n o u ă epocă d in v ia ţa lui. S tu d i in d cu r î v ­nă în a fară de H a yd n , ş i cu alţi

profesori de d iferite specia lită ţi , B ee th o ven în scurt t im p a ju n g e celebru ş i în capitala Austrie i. N u n u m a i co m ­poziţiile , dar m a i ales im p ro v iza ţi i le sa le s în t adm ira te şi îi c îş tigă prie ten i chiar d in soc ie ta tea îna ltă .

D upă c îţiva an i în să el începu să surzească . Ce în se m n e a ză aceasta pen tru un m u z ic ia n , poa te să-şi dea seam a fiecare cu uşurin ţă . A c u m lupta teribilă cu îm pre jurările ş i stăr ile ne favorab ile , cunoscu tă încă d in copilărie, capătă o am ploare de proporţii uriaşe. O m ul în d ezn ă d e jd ea sa se l u p t ă : cu s in e însuşi, cu advers ită ţ i le , cu lum ea în treagă . C îteodată , co ­p leş it d e durere, e aproape să -ş i p u n ă s in g u r capăt z i l e lo r ; a ttăda tă , b iru indu-se pe s in e în suşi, toarnă to t focul în arta sa ş i dăru ie ş te om enirii com poziţii nepieritoare.

Din anu l 1802 d a tea ză o scrisoare, n u m ită te s ta m e n ­tu l d in H e i l ig e n s ta d t , — o . m ică localita te unde B eethoven îş i pe trecuse vara, -— în care îşi descoperă in terioru l m ă r tu r is in d d e sp re lup ta sa ’ su fle tească .

Acolo, d în d u -ş i sea m a că e n e în ţe les de oam eni, sp u n e în tre a l te le : „D um nezeire, Tu p r iv eş t i in terioru l m e u I 7 u ştii că d ra g o s tea m ea de om şi b inefacere locuiesc acolo 1"

Tot d in t im p u l acesta d a te a ză cele 6 c în tece re li­g io a se pe tex te d e Getlert d in tre care cele m a i cuno ­scu te s în t „die H im m e l ru h m en " (M ă r iţ i pe D o m n u l) şi „ B usslied" (c în tec de p o că in ţă ) .

B ee th o ven , dela da ta aceea a m a i tră it încă un s fe r t d e veac şi a reuşit în c iuda su rze n ie i sa le co m ­plete să scrie cele m a i m ari co m p o z iţ ii a le sale. P e cît era d e zd r u n c in a tă v ia ţa sa pe a tî t de zb u c iu m a tă era ş i vrem ea în care trăia. E ra t im p u l revo lu ţie i franceze , era t im p u l lu i N apo leon şi în ,c e le d in urm ă c i luptelor

«(C on t inua re în pag . 14)

Z I U A M U N C I IQ H. CAZAN

12 __________________ _____ CURIERUL ADVENTIST________________

Z iua de 1 mai este numită ziua muncii. Ziua aceasta aniversează biruinţa oameni­

lor muncii, pentru obţinerea revendicărilor lor, în vederea cărora s-au străduit de-a-lungul veacurilor. Adevăratul credincios preţuieşte şi onorează munca, deoarece prima parte a po­runcii despr'e ziua de odihnă se referă intîi la m u n c ă : „Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate lucrurile tale", şi numai cel ce a muncit cu rîvnă in cele şase zile ale săptămînii are bucu­ria să se odihnească in ziua şaptea. Cele ca urmează arată înalta preţuire şi consideraţie ce se dă muncii de către credincioşii adventişti de ziua a şaptea.

Munca este o primă formă de acţiune inte­lectuală şi fizică a unui om. Ea pune la contri­buţie toate forţele vitale, cunoştinţele şi toată iscusinţa sa. Munca este un mijloc de propă­şire individuală şi colectivă şi orice om trebuie să muncească într-un fel sau altul, dacă vrea să se bucure de viaţă aşa cum se cuvine. „Omul este o fiinţă inteligentă care se menţine în viaţă prin munca continuă a organelor sale, stare care este necesară pentru sănătate. Orice muncă făcută cu speranţă este sănătoasă şi necesară, iar o ocupaţie încununată de succes este unul din marile secrete ale fericirii".

„Munca este unul din cele mai bune mijloa­ce de educaţie pentru formarea unui caracter practic. Ea trezeşte şi dezvoltă ascultarea, stă- pînirea de sine, atenţia, sîrguinţa şi răbdarea, şi tot ea face ca omul să fie îndemînatic în munca pe care o prestează".

„Munca este o datorie de onoare pentru orice om, un drept al tuturor, o şcoală a virtuţii, şi deci — o mare binecuvîntare dela Dumnezeu. Fără muncă stăruitoare, nu se poate realiza nimic bun şi de folos pentru individ şi pentru societate. Toate realizările la care a ajuns om e­nirea pe tărîm cultural, economic şi social, s în t rezultatul unei munci sîrguincioase". Tot ce

' este mare în omenire, este rezultatul muncii, iar civilizaţia este produsul ei.

„Prin muncă se ridică oamenii şi popoarele la bunăstare, la civilizaţie şi cultură".

„In toate timpurile, munca a fost aceea prin , care s-au născut toate înfăptuirile omului. Stă- vilarele şi canalele, minele şi avioanele, casele în care locuim şi bunurile de care ne folosim în viaţa de toate zilele, sînt produse de munca noastră".

* „Viaţa de muncă a fost destinată omului din iubire. Aceasta era o parte a marelui plan al lui Dumnezeu, pentru restabilirea omului şi salvarea liii din stricăciunea şi degradarea pă- _ catului

„Unul din cele mai sigure scuturi de apărare împotriva răului, este lucrarea folositoare, în vreme ce lenea este unul din cele mai mari blesteme, deoarece viciul şi sărăcia merg pe calea ei. Aceia care totdeauna lucrează, care fac cu plăcere datoriile lor zilnice., s în t membrii folositori ai societăţii. Dacă cei credincioşi în ­deplinesc diferitele lor datorii care le stau în cale, ei fac ca viaţa lor să fie o binecuvîntare atît pentru ei cit şi pentru alţii".

„Omul harnic, este ca apa de izvor; gîndu- rile lui sînt limpezi, simţurile curate şi viaţa puternică. Omul leneş este ca apa stătătoare în care se clocesc toate poftele, patimile şi gîn- durîle re le ; sau ca fierul ruginit, care deşi din acelaşi material, nu mai seamănă cu fierul de plug : frumos şi strălucitor".

„Domnul Hristos, prin exemplul şi învăţătu­ra Sa, a înălţat munca folositoare. In atelierul de dulgherie al lui Iosif, E l a trăit viaţa unui muncitor manual. Cea mai mare parte a vieţii Sale pămînteşti, a fost petrecută în muncă răbdătoare în atelierul de dulgherie din Naza- ret. Prin pilda Sa, ne învaţă că, este o datorie pentru noi să muncim şi că, lucrul nostru să fie făcut cit mai desăvîrşit. Domnul a s p u s : «Tatăl M eu lucrează şi Eu deasemenea lu ­crez»".

„Agricultorii creştini pot face o bună lucrare ajutînd pe alţii şi învăţîndu-i să lucreze pămîn- tul şi să-l facă productiv. Invăţaţi-i să folo­sească cele mai bune metode de agricultură, cum să cultive diferite feluri de bucate, cum să planteze grădini de pomi şi cum să le în ­grijească".

„Mulţi cultivînd pămîntul, nu culeg roadele corespunzătoare muncii lor, şi anume din cauza neglijenţei. Grădinile lor cu pomi nu sînt în­grijite cum trebuie; bucatele nu sîn t p u se . la timp, iar păm întul este lucrat numai la supra ­faţă. Recolta slabă, ei o atribuie nerodniciei pămîntului. Este astfel condamnat pe nedrept pămîntul, care, dacă ar fi lucrat cum trebuie, ar da recoltă bogată".

„învăţaţi metodele cele mai bune, pe cei vo­ioşi să înveţe. Celor ce nu vor să audă de m e­tode mai înaintate, dă-le învăţături pe tăcute, îm bunătăţeşte Sultura propriului tău pămînt. Vorbeşte apoi vecinului un cuvînt la ocazie şi fă ca secerişul tău să pledeze în favoarea m e­todelor bune. Dovedeşte ce poate produce pă­mîntul, dacă este bine lucrat".

Multe şi binecuvîntate sîn t foloasele muncii sîrguincioase şi cîtă bucurie şi mulţumire ■ adu­ce ea, muncitorului harnic: Dar acela care nu

CURIERUL ADVENTIST iâ

munceşte, nici nu se poate lăuda cu rodul muncii sale. „Viaţa unui om ar trebui să fie măsurată după ceea ce realizează şi simte în tot timpul ei. Viaţa sa este cw atît mai m eri­tuoasă, cu cît este mai folositoare". „Arată-mi ce poţi munci şi-ţi voi spune cine eşti", spune o maximă.

Pentru unii oameni însă, cuvîntul „să lu ­crezi", nu prea sună plăcut. N u le place să lucreze. Aceasta înseamnă lene, şi a fi leneşi, nu este niciun privilegiu şi nicio onoare. Le­nea este un lucru înjositor pentru oameni, şi leneşii n-au realizat niciodată cetţa de seamă şi folositor pentru societate şi nici nu vor rea­liza vreodată.

Despre omul leneş, Biblia s p u n e : „Toamna, leneşul nu a r ă ; la secerat, ar vrea să strîngă roade, dar nu este nim ic". „Lenea te cufunda într-un som n adînc, şi sufletul molatic sufere de foam e". „Pînă cînd vei sta culcat leneşule ? Cînd te vei scula din som nul tău ? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai în ­crucişezi puţin mîinile ca să dorm i! Ş i sărăcia vine peste tine, ca un hoţt şi lipsa, ca un om înarmat". Prov. 6, 9 -11 ; 19, 15; 20, 4.

Biblia, preţuieşte foarte m ult hărnicia şi ri­dică munca la rangul de virtute. „Cine lucrează cu o mină leneşă sărăceşte, dar mîna celor harnici îmbogăţeşte. Cine strînge vara, este un om ch ibzu it; cine doarme în timpul seceri­şului este un om care face ruşine". Prov. 10, 4. 5. Iar despre femeia harnică, Biblia s p u n e : „Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîini harnice. Ea se. scoală cînd este încă noap­te, şi dă hrană casei sale. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

Ea pune mîna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul... Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. Bărbatul e î este bine văzut la porţi cînd sade , cu bătrînii ţării. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pîinea lene- virii. Fiii ei se scoală şi o numesc fer ic ită ; băr­batul ei se scoală şi-i aduce laudă z ic în d : «Răs­plătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii»". Prov. 31, 13-31.

Sf. Ap. Pavel, scrie : „Cine nu vrea să lucre­ze, nici să nu mănînce". Ş i ia ră ş i: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mîinile voastre". „îndemnăm pe oa­menii aceştia şi-i sfătuim în Domnul nostru Isus Hristos, să-si mănînce pîinea lucrînd în linişte". 1 Tes. 4, 1 3 ; 2 Tes. 3, 10-12.

In lumina acestor învăţături, creştinul con­sideră munca, drept fiind o parte din religia sa. El va fi voios să lucreze „cu mîinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea şi celui lipsit".

Munca oricum ar fi ea, grea sau obositoare, totuşi este dată oamenilor de D umnezeu şi e spre binele nostru. Munca ne aduce mari foloa­se, deoarece prin ea, ne putem cîştiga în mod cinstit cele necesare vieţii de toate zilele. „Prin muncă, omul îşi poate dezvolta bine facultăţile fizice, sufleteşti şi spirituale. Ea luminează m in ­tea, întăreşte voinţa, înalţă simţimintele, aduce răbdare, bărbăţie şi stăpînire de sine, potoleşte patimile şi înlătură ispitele. Fiecare om poate găsi ceva de făcut pentru a avea atît el cît şi alţii, folos din munca lui. D umnezeu a rîn- duit ca munca să fie o binecuvîntare, şi numai muncitorul sîrguincios descoperă în ea adevă­rata măreţie şi bucurie a vieţii.

LUCRĂRI AGRICOLE ÎN L U N A IUNIE

C u l tu ra mare. La începu tu l lunii se recoltează ra: piţă, apoi secara şi o rzu l de to a m n ă , iar spre s f îr ş i i

g r iu l ş i chiar o văzu l. S p re sf ir ş i tu l lun ii se m ai recol­tează cartofii tim purii , m azărea şi uneori chiar m uşta - rul şi in u l de fuior. I n în trea g a lună iunie se recol­tează p lan te le fu ra jere ( f in , trifoi, lucernă). S e con ­t inuă lucrările de îngrijire a c u l tu r i lo r : praşila a 3-a şi a 4-a la porum b, m uşuro irea p lan te lor de. carto fi în re g iun ile u m ed e ş i c iupitul p lan te lor de bumbac. S e vor lua m ăsuri de com batere a cuscu te i şi a lu- poaiei d in culturi.. G r ă d in a de legume. L a începu tu l lunii se seam ănă pe brazdele reci se m in ţe le de varză , d e conopidă de to a m n ă pen tru producerea răsadurilo r , ceapa de apă şi prazul. S e face răritu l m orcovilor ş i se d is tru g bu ­ru ienile d in ei. S e lea g ă de araci ş i se m uşuro iesc uşor tom a te le (roş iile ) . S e com bat, în con tinuare , d ă u ­nă torii şi bolile legum elor . S e reco ltează conopida t im ­purie, varza tim purie , m orcov ii pen tru legături, fa so ­lea verde, car to fii t im purii şi se con tinuă recolta tu l castraveţilor timpurii.

Viticul tura . S e con tinuă s trop itu l viei, lega tu l lă s ta ­rilor şi săpa tu l sau aratu l p rin tre r în d u r i şi butuci. C ătre ’s f îr ş i tu l lun ii v ia pusă pe rod se va copiii, adică

se vor re te za cu foarfecele de vie , la' 5 sau 6 fru n z e de la bază spre v îr f, lăstar ii crescuţi la sub ţioara frunzelor.

P om icu l tu ra . S e repetă p răşitu l so lu lu i d u p ă ploi sau cină apar buruienile. S e face o nouă îngrăşare su p l i ­m en tară a pom ilor în vederea creşterii fruc te lor şi fo rm ăr ii m u g u r ilo r de rod. d în d u -se aceleaşi d o ze de în g ră şă m in te ca şi la p r im a îngrăşare. L a pom ii t ineri se face ciupirea lăstarilor în vederea fo rm ăr ii coroa­nei, iar la p iersicii ş i caişii m a tu r i se aplică tăierile în verde cu scopul asigurării u n u i rod bogat. S e în lă tură to ţi lăstarii apăru ţi pe trunch i şi d in rădăc i­nile pom ilor. La pom ii cu rod bogat se pun proptele sau se ancorează ram urile spre a nu f i rupte de g re u ­ta tea cresc îndă a fructe lor. S e reco ltează în co n ti ­nuare cireşele, v iş in ile ş i căpşunile . în c e p e reco lta tu l soiurilor t im purii de caise, piersici şi zm eură .

S în te m la începu tu l verii. F inu l de pe f in i t e le n a tu ­rale a da t în f loare şi trebuie cosit. C ă ldura g răbeşte creşterea. Lucrările de vară trebuiesc fă cu te cu sîr- g u in ţă mare. A c i se p o tr ive ş te c u v în tu l D o m n u lu i , — aplicat în să în se n su l cel bun, — : „Ce ai d e făcu t, fă repede /"

R edacţia

14 CURIERUL ADVENTIST

DIETA ŞI SĂNĂTATEA(U rm a re din pag . lOJţ

această vrivinţă... Să nu luaţi o poziţie înaintea oamenilor, care să le îngăduie să gîndească că nu e >;evoe de o chemare la o reformă în ceeace priveşte consumarea de carne, pentru că Domnul ne chiamă la o reformă. Domnul ne-a dat nouă lucrarea de a proclama solia reformei sanitare, şi dacă tu nu poţi trece înainte, în rîndurile celor ce vestesc această solie, cel p u ­ţin nu te afişa ca protivnic. In lucrarea ta îm ­potriva eforturilor conlucrătorilor tăi, care în ­vaţă reforma sanitară, tu eşti afară din rînduri, lucrezi de partea cea rea."

„Ca popor noi ar trebui să înaintăm in ra­port cu lumina primită. Este de datoria noastră să cunoaştem şi să respectăm principiile refor­mei sanitare. Cu privire la subiectul cumpătă­rii noi ar trebui să fim înaintea oricărui alt popor. Ş i totuşi, s în t printre noi membri ai Comunităţii bine instruiţi şi chiar predicatori ai Evangheliei care au puţin respect pentru lu ­m ina pe care D umnezeu a dat-o cu privire la subiectul acesta. Ei mănîncă ce le place şi lucrează cum doresc".

„Noi nu tragem o linie precisă care să fie urmată în alimentaţie, dar spunem că în ţările unde se găsesc fructe, cereale şi nuci din abun­denţă mîncarea cu carne nu este mîncarea cea mai bună pentru poporul lui Dumnezeu. A m primit învăţătura că mînearea cu carne are tendinţa de a animaliza natura, de a jefui pe bărbaţi şi pe femei de aceea iubire şi simpatie, pe care ei ar trebui să o sim tă pentru orişicine, şi oferă patimilor josnice controlul asupra pu ­terilor superioare ale fiinţei. Dacă mîncarea cu carne a fost vreodată sănătoasă, acum nu mai avem siguranţa. Cancere, tumori şi boli pulm o­nare sîn t în cea mai mare parte cauzate de mîncarea cu carnev

Noi nu trebuie să facem din folosirea mîn- cării cu carne o condiţie de părtăşie cu Dom nul Isus, dar trebuie să avem în vedere influenţa pe care o au astfel de credincioşi asupra altora. Ca soli ai poporului, nu trebuie să spunem oare poporului : „Deci fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu"? 1 Cor. 10, 31. Nu trebuie să ducem o solie hotărîtă împotriva îngăduinţei unui apetit stricat ? Oare vreun predicator al Evangheliei, care vesteşte cel mai solemn ade­văr încredinţat vreodată muritorilor, va da vreun exemplu de întoarcere la oalele cu carne din E g ip t? Cei ce sîn t întreţinuţi cu zecimea Casei lui Dumnezeu vor permite ca prin îngă­duinţa de sine, să otrăvească curentul dătător de viaţă care curge prin vinele lor ? Vor dis- preţui ei lumina şi avertizmentele pe care D u m ­nezeu li le-a dat ? Sănătatea corpului trebuie

să fie socotită ca esenţială pentru creşterea în har şi ca o condiţie pentru dobîndirea unui temperament liniştit. Dacă stomacul nu este îngrijit, formarea unui caracter drept şi moral, va fi împiedicată. Creerul şi nervii sîn t în strîn- să legătură de colaborare cu stomacul. M înca­rea şi băutura greşită, au ca rezultat gîndirea şi făptuirea greşită.

„Toţi sînt acum cercaţi şi probaţi. Noi am fost botezaţi în Hristos, şi dacă noi ne vom face pqrtea noastră, despărţindu-ne de tot ce ne-ar putea atrage în jos, şi ne-ar face ceea ce nu ar trebui să fim, ne va fi dată puterea de a creşte în Hristos, care este Căpetenia şi noi vom vedea mîntuirea lui Dumnezeu".

LUDWIG VAN BEETHOVEN( u rm a re d in p ag . 11)'

pen tru eliberare ş i in d ep en d en ţa , care îş i g ă se sc a pogeu l în b iru in ţa dela V ittor ia şi C ongresu l dela Viena. Ş i tocm ai congresu l dela V iena trebuia să a- ju n g ă apogeul aprecierii arte i sal& I n fa ţa m onarh ilor şi a reprezen tan ţilo r tu tu ro r ţărilor europene răsuna m uzica sa ş i contr ibuia la sărbătorirea m arilor e v e ­n im ente .

E s te in te re sa n t fa p tu l că com poz iţii le d in u ltim ii ani de v ia ţă ale tu turor com pozitorilor au ceva com un. C u cit o m u l se apropie m a i m u l t d e s f ir ş i tu l vieţii, cu

qa t î t s im te m a i m u lt n evo ie de in teriorizarea ş i echi­librarea g în d u r ilo r ş i se n t im e n te lo r sale. E s te pacea su fle tească , ce se s im te ş i în u tt im ile lucrări m o n u ­m en ta le ale lu i B e e th o v e n : M isa so le m n is ş i S im fo ­n ia a noua. A ic i c în tă îndu ioşă toarea r u g ă : dona nobis oacem (d ă -n e nouă p a c e ) ; ş i în im n u l înch ina t bu­curiei ne în fă ţ işea ză „un T a tă iubit, care locuieşte deasupra ste le lo r ş i Căruia I s e înch in ă m ilioanele In sm eren ie . Ia r în u lt im ile quarte te d e coarde g în d u l este tra n sp o rta t de ja în lu m ea transceden ta lă .

B ee th o v e n es te com poz ito ru l specific al m u z ic i i in ­s tru m en ta le . M area m a jorita te a com poziţii lor sa le s în t fără cuvin te . Ş i to tu ş i vorbesc pen tru că m u z ic a în săş i es te u n lim ba j al su fle tu lu i. Lucrările sa le vorbesc despre to t ce poa te s im ţ i o in im ă o m e n e a s c ă : s u fe ­rin ţă , durere, lup tă p în ă la d isperare , în fr în g ere , b i­ru in ţă , d ra g o s te , pocăinţă, bucurie ş i pace. A d e se a se aude în s im fon ii le , concertele ş i m uz ica de cameră, cum d in în vă lm ă şea la v ie ţii se ridică un g în d curat şi ru g ă to r spre cer. A ş a se explică fa p tu l că unele părţi ale com poziţii lor sa le in s tru m en ta le _au fo s t apoi t ra n s fo rm a te în im n u r i re lig ioase , p re v ă zu te cu un te x t corespunză tor.

La 26 m ar tie 1827 s-a s t in s v ia ţa lu i zbuc ium ată . 20.000 de o a m en i au partic ipa t la funera li i le sale. M urise doar ,,genera lu l m u z ic a n ţilo r ', — cum se e x ­p r im a se o fem e ie d in popor. — M u zic ien i d e seam ă,— prin tre ei F ra n z Schuber t , — p urtau pe um eri s i ­c r iu l ; scriitori ş i m u z ic ien i în so ţea u convo iu l cu făclii. La m o r m în t m arele poet Grillparzer, ţ in u cuvin tarea .

A sc u l t în d a s tă z i m u z ic a lu i vo m g ă s i în ea o v ia ţă care a cunoscu t deşertăciunea deşertăciun ilor ş i to tu ş i a cău ta t în to td ea u n a fru m o su l, a căutat binele. V om recunoaşte prin ea un om care s-a lu p ta t şi nu s-a lăsa t înv ins.

. . _______ CURIERUL ADVEN îiSf

Vrei să f i i desăvîrşit ?

A I G R I J A DE V O R B I R E A T A IO. P H E R M A N N

I n z iua c înd D om nul I sus fu judeca t , o s lu jn ică se aprop ie în cur te de P e t ru şi îi s p u s e : „Si tu erai

cu I sus G a l i l e a n u l !“ M a t . 26, 69. I a r alţi i, care se af lau în aprop ierea lui P e t ru s p u n e a : „Vorba t a te dă de g o l “ . v. 73.

P e t ru a fost liber să facă to t ce a dor it, ch ia r să se fo losească de m inc iună ; d a r toa te nu-i folosiră la nimic, pen t ru că r e a l i ta tea n u o pu tea nega , că a um bla t cu Isus timp de trei ani şi jumăta te^ P e t ru , în t impul cît um b lase şi v ie ţu ise cu I sus şi-a în suş i t vo rb irea şi ' expresi i le Domnului . Şi de ab ia atunci c înd in ten ţ iona t dori să rev ină la v ia ţa sa de o d i ­n ioară , ad ică v ia ţa sa de pescar , de abia a tunci folo­s ind acele cuv in te ca re nu aveau n imic com un cu cuvinte le lui .Isus, convinse pe s lu jn ică şi pe ceilal ţi că nu era ucenicul Dom nulu i şi că nu e ra „ur.ul d in tre oam enii ace ia" ca re iubeau pe Domnul.

Ce ad e v ă ra te şi p en t ru fiecare d in t re noi s în t aces te cuv in te : „V orba t a te dă de gol" . De m a re î n s e m n ă ­ta te s în t cuv in te le pe care noi le rost im . Ele ne dau de gol ce s în tem , cine s în tem şi ce g înd im , căci „din pr isosul inimii vorbeşte g u r a “ .

Apa^ es te to t a t î t de cu ra tă după cum es te butoiul sau f în t îna din ca re es te scoasă . La fel şi cuvintele s în t to t a ş a de cura te , c î t es te de cu ra t cel ce le ex ­p r imă . Cuvintele lui P e t ru a r ă t a r ă că el a t r ă i t în t r-o soc ie ta te a leasă , îm p re u n ă cu I su s în cercul ucen i ­cilor. Acolo se a u z e a u num ai cuv in te f rum oase , a d e ­v ăra te , î n ă l ţ ă to a re şi alese. Şi cele auzi te acolo se î n ­t ipărise' în in ima şi m in tea lui P e t ru . D a r Pe tru , în z iua c înd D om nul fu judecat , pa rcă re g re ta că l im ­ba ju l ,îl da^ de gol , şi de aceea, tocm ai ca să pa ră că nu ar fi d in t re cei ai lui Isus , îşi schimbă felul său de a vorbi şi cu acea s ta c rezu că v a fi l ă s a t în pace de că t re cei care-1 acuzau. Ce a d e f ă r a t es te şi a s tăz i aces t lucru că omul poa te fi cunoscu t după cuv in te le pe care el le foloseşte. Om ul a c e l a ' c a r e are u n limbaj p lăcut , frumos, b laj in , acelâ care fo loseşte cuv in te alese, des igur , şi as tăz i es te foar te a p r e c i a t ; d a r cel care es te cunoscu t ca o p e r so an ă ce foloseş te cuv in te ur î te , j ig n i to a re şi ch ia r m inciuni acela şi a s tăz i es te c o n s id e ra t ca o per so an ă nese r io asă şi n e ­cuvi inc ioasă , n eav în d nici prie teni a d e v ă r a ţ i ; iar cei care v in în le g ă tu r ă cu o as tfe l de persoană , îşi vor p ierde orice impresie bună- despre ea.

U n a d e v ă ra t om ca re se g în d e ş te şi la binele a l tora , îşi va c în tăr i b ine cuvinte le pe care le rosteş te . C u ­v in te le sa le vor fi a tunci o b inecuv în ta re ce zideş te, î n a l ţ ă şi înnobi lează f irea cea a sp ră a ce lor cu care v ine în contact . F irea cea a sp ră a lui Petru , fusese in f luen ţa tă în t impul ce lor 3 ani şi ju m ă to a te , cît u m ­b la se cu Isus . Aşa se în t îm p lă şi cu cei ce vin în le g ă tu ră cu persoane , care au un limbaj plăcut şi î n ă l ­ţător .

Cei cu un c a r ac te r nobil, cu un l imbaj ales , — a s e ­m enea lui Lot de pe vremuri , — nici nu se ,vor simţi b ine în tr-o soc ie ta te sa u în t re p ersoane ca re vorbesc u r î t şi care fo losesc cuv in te în jos i toare . 2 P e t ru 2, 7. 8. Ca şi Lot, m ai de g r a b ă ei vor cău ta ca prin felul lor de a vorbi, pr in exemplul lor pe rsona l să in f luen ­ţeze în b ine pe cei d in ju ru l lor. „A supra fiecărei familii şi a sup ra fiecărui om bun a p a s ă acea s tă d a ­torie , de a închide complet ca lea vorbir i lor s tr icate . D acă în cercul în ca re te găseş t i , îşi î n g ă d u ie c ineva cuv in te nebuneşti , e d a to r ia ta să schimbi im edia t s u ­biectul conversa ţie i . Să în d re p tă m discuţia î n t r :o d i ­rec ţie folositoare" .

E s te b ine să luăm am in te la u rm ă to a re le s fa tu r i „Niciun cuv în t nu trebuie ros t i t f ă ră socoteală . Nici vorbiri de rău , nici cuvin te fr ivole sa u uşura t ice , nici vorbe cu două în ţelesuri , in sp i r în d cuge te necu ra te nu trebuie să iasă de. pe buzele noas tre . Aposto lul Pavel sc r*?„: »Nici un cuv în t s t r ica t să nu vă iasă din g ^ ră " . P r in acea s ta nu s în t în ţe lese num ai cuvin tele abso lu t m u rd a re şi in ju rioase , ci şi or ice expresie con ­t r a ră principiilor sf in te şi cura te . Aci s în t cupr inse d easem enea orice sem ne şi a luzi i necurate .

Isus ne recom andă : „Felu l v o s t ru de vorb ire să fie : Da, da nu, nu". P r in aceas ta D om nul nu vrea să s pună să nu fo losim şi a l te cuvin te , d a r cuvin te le pe care le fo losim să reprez in te n u m a i adevăru l , tocmai pen tru ca să se ev ite ne în ţe leger i şi altfel de p r e z e n ­ta re a lucrur ilor . P en t ru a avea cît mai m ulte cu ­vin te alese şi p lăcu te în „ v o cab u la ru l" n o s t ru de toa te zi ele, t rebuie să cit im căr ţ i bune, u n d e au to ru l se fo loseşte de cuv in te şi idei în ă l ţă to a re . L im ba ju l său, cuvintele sa le , ne vor fi de a ju tor . Dar dacă cit im cărţ i u şu ra t ice şi cu con ţ inu t g lum eţ , d es igu r şi g în- direa şi vorbirea n o a s t ră vo r fi la fel.

Şi încă^ un s f a t : vorbirea cea m ai go tr iv i tă nu es te vorb irea în f lo r i tă sa u bom bas tică , ci vorbirea s implă, m odes tă sa u b ine a leasă şi potr iv i tă .

D ar dacă dor im să ne folosim de l imbajul cerului , a tunci d es igu r s în tem invi ta ţ i să c i t im cî t mai mult în acea s tă ca r te a cerului — S f în ta Sc r ip tu ră — p e n ­tru a nu^ ră m în e s t ră in i f a ţă de l im baju l ei pe care trebuie să-l î n v ă ţ ă m încă de pe acest pă m în t pen t ru a pu tea să s t ă m la v rem ea po t r iv i tă î n . a tm osfera cerului.

1. Care p ietre pre ţioase d in tre cele a f la te pe pieptarul m a te lu i preot (E x o d . 39) au, d u p ă pre ţu irea de a z i cea m a i m are va lo a re?

2 Care îm p ă ra t a m ur it în a l optu lea an al v îrste i sale, ş i to tu ş i a fă cu t ce era rău îna in tea lu i D u m ­nezeu ?

3 I n care te x t d in S f. S cr ip tu ră n i se sp u n e că o o lo m o n a ro s t i t 3000 d e p ilde si a a lcă tu it 1005 cm tă r i ?

4. U nde se vorbeşte d e tre i oam eni, care „su indu-se la D u m n e ze u , la B e te l" , u n u l ducea tre i iezi, a ltu l tre i p l in i , iar a l treilea u n burdu f cu v i n ?

5. Care om a z i s că p ă ze ş te porunc ile lu i D u m n e ze u şi a re fu za t to tu ş i să p rim ească v ia ţa v e ş n ic ă ?

6 Cu care ocazie prizonierii de războ i au fo s t unşi şi b in ecu v în ta ţi ?

16 CURIERUL ADVENTIST

MEDITAŢI ASUPRA SUBIECTULUI:

F a c e r e a de b i n e

A cei care pract ică b inefacerea nu nu m ai că fac o lucrare pen tru alţii, ci aces t b ine se r e s f r în g e şi

a s u p ra lor înşile. Orice rază de lum ină r e v ă r s a t ă a sup ra al tora se v a r ă s f r î n g e a sup ra inimilor noas t re proprii . Orice cuv în t de b u n ă ta te şi s im pat ie ros t i t c ă t r e cei în t r is ta ţ i , or ice faptă d e ajutor , ţ a ţ ă de cei nevoiaş i şi orice dar făcut pen t ru a face f a ţă l ipsuri lor sem enilo r noştr i , dacă e făcu t sau dă ru i t av înd ochiul î n d re p ta i că t re s lava lui D um nezeu, va aduce b inecuv în tş r i dă- ru i to ru lu i . P lăcerea de a face b ine a l to ra t r a n s m i te o că ld u ră s im ţur i lo r ca re s t r ă b a t nervii , înv io re ază c i r ­cu la ţ ia s înge lu i şi în tă r e ş te s ă n ă t a t e a m in ta lă şi t r u ­pească.

„Spir itu l dărniciei es te sp ir i tu l c e r u l u i ; sp ir i tu l e g o ­ism ului es te sp ir i tu l lui S a tan a . La cruce se descopere iubirea je r t f i toa re de sine. El a d a t to t ce-a avut, şi apoi S-a da t pe S ine însuşi , ca omul să fie m în tu i t . Crucea lui H r is to s apelează la sp ir i tu l de dărn ic ie al f iecărui u rm a ş al M întuitorulu i .

„Cei ca re s im t o p o v a ră p en t ru lucra rea de b ine ­facere , au dovedi t prin ac t iv i ta tea lor, că nu s în ţ n u m a i credincioşi teoretici, ei au u m b la t în lum ină şi au dovedi t c red in ţa lor prin fap te, com bin înd as tfel c r ed in ţa cu fapte" .

D om nul zk;e despre b in e face re :„Ci tu, c înd faci o milostenie , să nu şt ie s t î n g a

t a ce face dreap ta , pen tru ca m ilos ten ia ta să fie făcu tă în ascuns; şi T a tă l tău , ca re vede în ascufis, î ţi va răsp lă t i" .

Se spune despre un p red ica tor , ca re în tr -o i a rn ă g rea făcuse în tr -o zi u n d ru m de m ai multe ore pe jos. Biruit de foam e şi oboseală s -a cu lca t î n z ă p a d ă şi în cu r înd a căzu t în tr-o s ta re de to ropeală . După u n t imp s-a s im ţi t cupr ins de două bra ţe pu te rn ice şi r id ic a t în t r -o sanie . I s-a d a t să m ănînce , a fost înve l i t cu o h a in ă g ro a să şi t r a n s p o r t a t în cea m ai ap rop ia tă com ună. U n c ă ru ţa ş îi s a lv a se v ia ţa . P r e d i ­ca to ru l i-a m u l ţum i t şi dori a-1 ră sp lă t i pen t ru aces t s a c r i f i c iu ; d a r că ru ţa şu l refuză categoric.^ „Atunci , spune-mi cel puţ in num ele D - ta le“ , îl rugă p r e d ic a ­torul. D ar şi de da ta acea s ta că ru ţa şu l d ţndu şi se a m a că are de a face cu un p redica tor , ră sp u n se . „P recu m văd , Dvs. s în te ţ i p r e d i c a t o r ; a tunc i spuneţi-mi, vă rog , cum l-a c h em at pe s a m a r i t e a n u l m i lo s ? "

I n legă tură cu facerea d e bine :— D esăv î rş i re a ca rac te ru lu i nu poate fi a t in să f ă ră

sacr if iciul de sine.— ,vP e un nenoroc i t nu-1 în t re ba : din ce ţa ră , ori

de u n d e es te ? Fap tu l că suferă , e d ea ju n s pen t ru tine, ca să-l iei în g r i jă şi să cauţi a-i a l ina d u re ­rile sale.

— Vreţi să ştiţi cum trebuie să a ju ta ţ i ? A şezaţ i -vă în locul aceluia ca re a ş te a p tă a ju torul .

— Om ul sufe r ind nu trebuie doar com păt im it , ci a ju ta t şi respec ta t .

ClNTÎND CU DUHUL

yoi c în ta cu duhul, vo i c în ta şi cu m in tea" . 1 Cor. 14, 15, S p ir i tu l lui D u m n e ze u vo rb eş te prin în trea g a m u z ic ă adevărată . M uzica cea bună n u n u m a i că a

iz v o r i t d in Tată l cel veşn ic şi v in e la noi prin H r is to s, dar ea es te in tr-un m od m in u n a t ş i vocea Sp iritu lu i S f in t .

C înd la începu t p ă m in tu l era haos, fă ră fo rm ă şi deşert, S p ir i tu l lui D u m n e z e u se m işca pe deasupra apelor. P rin Sp ir i tu l S ă u , E l a îm p o d o b it ^cerurile . Prin S p ir i t v ine ordinea şi f rum use ţea . U nde es te d e ­zo rd in e nu poate f i m uz ică , pen tru că m u z ic a es te ab ­so lu t perfectă, e m a tem atică . Ş i d u p ă cu m prin S p ir it a v en it ordinea, to t a şa cu ordinea, în c în tecu l bucuros al îngerilor , a supra creaţiunii, a v en it m u z ic a g lo ­rioasă.

G ăsim în Scr ip tu r i că to td ea u n a D uhu l S f î n t şi m u ­z ic a s în t in s tr în să legă tură . M u zica a fo s t fo lo s i tă de D o m n u l ca u n m ijloc pen tru convertirea lu i S a u l şi în a-l face profe t. „Tu v.ei în t i ln i o adunare a pro ­fe ţilor coborînd de pe în ă lţ im e , cu o psaltire , un t im p a n , u n f la u t şi o harfă în a in tea lor, ş i ei vor profe ţi. Ş i D uhu l D o m n u lu i va ven i a supra ta, şi^ vei pro fe ţi cu ei, şi ve i f i sc h im b a t In tr-un a lt om . I S a m . 10, 5. 6.

C îţ iva an i m a i t îrz iu , c înd pe S a u l u n sp ir it rău îl turbura, D avid . c în tă re ţu l p lăcu t „a lua t o harpă şi a c în ta t cu m in a s a : a s t fe l S a u l a fo s t re în v io ra t şi lin iştit. S p ir i tu l cel rău s-a dep ă r ta t dela el". 1 S a m . 16, 23 .O dată cu m u z ic a a v e n i t asupra lu i Sau l, D uhul S f în t , ş i to t prin m u z ic ă duhul cel rău a fo s t a lu n g a t dela el. P u te m f i s ig u r i că m u z ic a c în ta tă de D a vid d in harpa sa a fo s t o m u z ic ă so le m n ă care ape ­lează m a i m u lt la in im ă. D ar acele a rm on ii aşa de blînde, to tu ş i a t î t de putern ice , au ven it prin in sp i ­raţie. D ulcele cîn tăre ţ al lu i Isra e l a s p u s : „Duhul D o m n u lu i vorbeşte prin m in e , şi C u v în tu l S ă u es te pe l im ba m ea". A ceea a fo s t m u z ic a in sp ira tă de D uhul S f în t , m uz ica prin care pu tern icu l Sp ir i t al lu i D u m ­n ezeu a vorb it cu aşa tărie înc ît sp irite le rele au fo s t a lu n g a te ; aşa după cu m a fo s t în anii mai tirz iu , c înd prin c în tarea tânărului d in N a z a re ţ , — I su s Fiul lui D avid , — „părea să a lu n g e înger ii răi, şi a sem en ea tă m îii f ru m o s m irositoare de pe v re ­m uri, să u m p le locul cu m iros p lăcut.

( V a urm a)

R ăspu nsu l la în trebări le „CUNOAŞTEŢI1* din rev is ta nr. 2 — februarie

1. I n , nici un loc. S -a tras concluzia d u p ă darurile

aduse.2. 24 de d e g e te 2 S a m . 21, 20 ( ş i nu 26 cum a

fo s t pub lica t d in greşea lă ) .

3. Io a n 2, 5.

4. M o ise şi Ja ve l (E x o d . 2, 3— 10; Fapte 9, 25).

5. B a la a m — (N u m e r i 23, 1 0 ; 31, 8 ) .

6. 2 Im p. 3, 26. 27.7. Io a n pe insu la P a tm o s , — N o u l Ierusa lim . Apoc.

21, 10 etc.

8. Zaliaria 11, 1, 2.

9. 2 Sarnuel 23, 10. E leazar.

10. Prov. 31, 24.

Redacţia: Str. Mitrop. Ghen. Petrescu 116, Raionul T. Vladimirescu, Bucureşti

Redactor responsabil Gh. Graur. Tel. 9.59.60.Întreprinderea Poligrafică Nr. 2, Bucureşti, Str. Brezoianu Nr. 23—25, c. 1504