Ordine şi medalii de la preşedinte

8
Ordinul Republicii”: BULGARI Valeriu - director executiv al Unităţii de Implementare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare 2KR CHERDIVARENCO Natalia - profesor-consultant la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” CORCIMARU Ion - şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” LAVRIC Vladimir - conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova În semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru curajul şi spiritul de sacrificiu manifestate în timpul catastrofei aviatice din 27 mai 2005 de pe aerodromul Mărculeşti, s-au conferit post-mortem: Ordinul „Ştefan cel Mare”: PANTEA Vasile - pilot superior Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III: CEAGLEI Valeri - tehnician LISNEAC Eugeniu - tehnician SLOVINEANU Valeriu - pilot

description

Ordine şi medalii de la preşedinte. Mai mult de 70 de persoane au fost decorate azi de Timofti

Transcript of Ordine şi medalii de la preşedinte

Page 1: Ordine şi medalii de la preşedinte

„Ordinul Republicii”:

BULGARI Valeriu - director executiv al Unităţii de Implementare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare 2KR

CHERDIVARENCO Natalia

- profesor-consultant la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

CORCIMARU Ion - şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

LAVRIC Vladimir - conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova

În semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru curajul şi spiritulde sacrificiu manifestate în timpul catastrofei aviatice din 27 mai 2005

de pe aerodromul Mărculeşti, s-au conferit post-mortem:

Ordinul „Ştefan cel Mare”:

PANTEA Vasile - pilot superior

Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III:

CEAGLEI Valeri - tehnician

LISNEAC Eugeniu - tehnician

SLOVINEANU Valeriu - pilot

„Ordinul de Onoare”:

SOLCAN Nicanor - preşedinte al Uniunii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor „Inovatorul”;

Ordinul „Gloria Muncii”:

BAHNAREL Ion - director general al Centrului Naţional de Sănătate Publică

BELOSTECINIC Ştefan - secretar responsabil al Societăţii „Cernobîl” din Moldova

Page 2: Ordine şi medalii de la preşedinte

CAZAC Fiodor - şef de laborator la Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare

COSTIN Ion - şef de secţie la Spitalul Raional Căuşeni „Ana şi Alexandru”

CUZNEŢOV Victor - cameraman la Compania „Teleradio-Moldova”

GAINA Gheorghii - primar al satului Tabani, raionul Briceni

GOROŞENCO Boris - şef de secţie la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală

GUŢAN Valentina - director al Centrului Medicilor de Familie Orhei

GUŢAN Valentin - primar al oraşului Cricova, municipiul Chişinău

MIDRIGAN Neonila - şef de secţie la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii

MORGOCI Gheorghe - director general al Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric”, Chişinău

PLIUTA Nicolae - director tehnic la Societatea pe acţiuni „Apă-Canal”, Chişinău

POPAZU Gheorghe - consilier în Consiliul raional Cahul

SIMENIŢCHI Larisa - specialist principal la Ministerul Mediului

SUVAC Mihail - şef de direcţie la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare;

Medalia „Pentru Vitejie”:

IVANOV Ivan - locuitor al comunei Svetlîi, Găgăuzia, pentru salvarea unui copil de la înec;

Medalia „Meritul Civic”:

BOGATÎI Hristofor - director al Filialei Criuleni a Întreprinderii de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională”

Page 3: Ordine şi medalii de la preşedinte

CALIUJNÎI Victor - director al Întreprinderii Municipale „Gospodăria Specializată Auto”, Bălţi

CAZACU Aglaida - asistentă medicală la Casa-Internat pentru Copii cu Deficienţe Mintale din oraşul Orhei

CHIRICĂ Lazăr - viceministru al mediului

CHIRILĂ Petru - consultant la Ministerul Mediului

COJOCARI Gheorghe - şef adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat

CRĂCIUN Elena - asistent parental profesionist din satul Step-Soci, raionul Orhei

CREŢUL Ludmila - medic-psihiatru la Casa-internat Pentru Copii cu Deficienţe Mintale din oraşul Hînceşti

DUMBRĂVEANU Viorica - şef de direcţie la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

ELISEEVA Svetlana - director al Filialei Leova a Întreprinderii de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională”

FELDMAN Abram - electrician auto la Întreprinderea Municipală „Regia Autosalubritate”, Chişinău

GHEORGHIŢA Tamara - şef al Direcţiei politică de cadre a Cancelariei de Stat

GHERILĂ Zinaida - părinte-educator din comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei

GOLAN Constantin - membru al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Buiucani, municipiul Chişinău

GURIN Andrei - şef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice

LAPP Elena - şef de secţie la Întreprinderea Municipală „Infocom”, Chişinău

Page 4: Ordine şi medalii de la preşedinte

LEU Vasile - prim-vicedirector general al Societăţii pe Acţiuni „Termocom”, Chişinău

MOCREAC Mihail - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Cahul

MUSTEA Mihail - fost angajat al Inspectoratului Ecologic de Stat

NOVOSELSCHII Victor - excavatorist la Întreprinderea Municipală „Regia Apă-Canal”, Bălţi

OLARI Maria - şef de serviciu la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

PALII Lidia - director de direcţie generală la Ministerul Economiei

PASCARU Vasile - şef al Direcţiei Teritoriale Inspectare Financiară Ungheni

PAZÎNA Nicolae - lăcătuş la Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 13, Chişinău

POPA Lidia - consultant principal în Biroul pentru reintegrare al Cancelariei de Stat

RADAMOVSCHI Ivan - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Rîşcani

ROMANIUC Mihail - director adjunct al Filialei Hînceşti a Întreprinderii de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională

RUSU Sergiu - director al Societăţii pe Acţiuni „Servicii Comunale”, Floreşti

STATI Ecaterina - director al Centrului pentru Copii cu Dizabilităţi „Ciocîrlia” din oraşul Drochia

STEPANEATOV Victor - instructor la Filiala Rîşcani a Întreprinderii de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională”

STEPANENCO Alexandru - preşedinte al Întreprinderii Mixte „Agregat” S.A.

Page 5: Ordine şi medalii de la preşedinte

ŞCHILIOV Vladimir - şef de secţie la Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”

ŞCHIOPU Ana - locuitoare a satului Ochiul Alb, raionul Drochia, pentru educarea a nouă copii şi crearea unei familii trainice, de o înaltă ţinută morală

ŢELIŞCEV Pavlina - primar al comunei Dolinnoe, raionul Criuleni

URSACHI Elena - muncitoare la Întreprinderea Municipală „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi”, Chişinău

VASILACHI Ion - director interimar al Centrului de Sănătate Rudi, raionul Soroca;

Medalia „Nicolae Testemiţanu”:

CARAGHENOVA Alexandra

- felcer la Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare

IZMAN Emilia - medic la Internatul Psihoneurologic, comuna Cocieri, raionul Dubăsari

Titlul onorific „Artist al Poporului”:

MIHAI Veronica - interpretă de muzică populară;

Titlul onorific„Om Emerit”:

BODIUL Valentin - director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” -SA

BORDEIANU Nicolae - specialist principal regie audio la Compania „Teleradio-Moldova”

DUMBRAVA Vlada-Tatiana

- şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

EFTODI Victor - vicedirector al Institutului Oncologic

GAINA Anton - şef de catedră la Universitatea Agrară de Stat

GULEA Aurelian - şef de catedră la Universitatea de Stat din Moldova

Page 6: Ordine şi medalii de la preşedinte

PASCARI Anastasia - director executiv al Institutului Naţional de Justiţie

ŢAPEŞ Aliona - medic la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii.