ORDIN nr. 480-O din 18.12.2006

16
SERVICIUL VAMAL O R D I N cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu nr. 480-O din 18.12.2006 Monitorul Oficial nr.199-202/697 din 29.12.2006 * * * În conformitate cu prevederile Codului vamal şi în legătură cu implementarea Sistemului Informaţional “Asycuda World” ORDON: 1. A aproba “Metodologia de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice”, conform anexei. 2. Prezenta metodologie intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007. 3. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa brokerilor vamali şi declaranţilor în nume propriu conţinutul prezentului ordin 4. Concomitent cu aprobarea prezentei metodologii se abrogă ordinul Serviciului Vamal nr.148-O din 06 iulie 2005. DIRECTORUL GENERAL AL SERVICIULUI VAMAL Feodosia FURCULIŢA Chişinău, 18 decembrie 2006. Nr.480-O. Anexă la Ordinul Serviciului Vamal nr.480-O din 18 decembrie 2006 Metodologia de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice CAPITOLUL I Definiţii 1. În aplicarea prezentelor norme se înţelege prin: a) procedura informatică de declarare a mărfurilor - ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal;

Transcript of ORDIN nr. 480-O din 18.12.2006

Page 1: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

SERVICIUL VAMAL 

O R D I N cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare

a declaraţiei vamale în detaliu  

nr. 480-O  din  18.12.2006 

Monitorul Oficial nr.199-202/697 din 29.12.2006 

* * *În conformitate cu prevederile Codului vamal şi în legătură cu implementarea Sistemului

Informaţional “Asycuda World” ORDON:

1. A aproba “Metodologia de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice”, conform anexei.

2. Prezenta metodologie intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007. 3. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa brokerilor vamali şi declaranţilor în nume

propriu conţinutul prezentului ordin 4. Concomitent cu aprobarea prezentei metodologii se abrogă ordinul Serviciului Vamal

nr.148-O din 06 iulie 2005.   DIRECTORUL GENERAL AL SERVICIULUI VAMAL Feodosia FURCULIŢA

Chişinău, 18 decembrie 2006. Nr.480-O. 

 Anexă la Ordinul Serviciului Vamal

nr.480-O din 18 decembrie 2006 

Metodologia de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice

 CAPITOLUL I

Definiţii 1. În aplicarea prezentelor norme se înţelege prin: a) procedura informatică de declarare a mărfurilor - ansamblul de instrucţiuni şi

activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal; b) utilizator al sistemului informatic - persoana juridică autorizată să folosească

procedura informatică de declarare a mărfurilor şi care poate fi declarantul sau brokerul vamal utilizator al sistemului informatic, potrivit definiţiilor din prezentul capitol;

c) declarant utilizator al sistemului informatic - persoana definită la art.1 p.13 din Codul vamal al Republicii Moldova, care declară mărfurile fără a apela la brokerul vamal şi care este autorizată să folosească sistemul informatic vamal pentru declararea mărfurilor, pe baza autorizării accesului la modulul informatic necesar procesării declaraţiei vamale în sistemul informatic;

d) brokerul vamal utilizator al sistemului informatic - persoana definită la art.162 din Codul vamal al Republicii Moldova, care este conectat la sistemul informatic vamal, pe baza autorizării accesului la modulul informatic necesar procesării declaraţiei vamale în sistemul informatic;

Page 2: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

e) modulul informatic - componenta software a sistemului informatic vamal, care permite întocmirea declaraţiei vamale în detaliu şi obţinerea liberului de vamă;

f) cod de autorizare - este codul atribuit în sistemul informatic declarantului sau brokerului vamal utilizator al sistemului informatic;

g) culoar de vămuire - grupare realizată pe baza unor criterii de selectivitate predefinite, care determină aplicarea unor tipuri de control vamal diferite în procesul de vămuire a mărfurilor;

h) culoarul verde de vămuire - culoarul de vămuire care determină acordarea liberului de vamă fără efectuarea controlului documentar şi fizic;

i) culoarul galben de vămuire - culoarul de vămuire care determină acordarea liberului de vamă după efectuarea obligatorie a controlului documentar;

j) culoarul roşu de vămuire - culoarul de vămuire, care determină acordarea liberului de vamă după efectuarea obligatorie a controlului documentar şi fizic;

k) punctul de recepţie-selecţie - punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde declarantul sau reprezentantul său prezintă declaraţia vamală în detaliu tipărită în setul corespunzător regimului vamal solicitat, semnată şi ştampilată, împreună cu documentele anexate, documentele de plată sau de garantare a obligaţiei vamale şi lista de documente în care acestea sînt evidenţiate;

l) punctul de control financiar - punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se verifică modul în care se efectuează plata sau garantarea obligaţiei vamale şi concordanţa obligaţiei vamale indicate în declaraţia vamală cu plata efectuată sau garantarea obligaţiei vamale;

m) punctul de control documentar - punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează controlul documentar atît pentru declaraţiile vamale selectate pe culoarul roşu cît şi pentru cele selectate pe culoarul galben de vămuire;

n) punctul de control fizic - punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează controlul fizic al mărfurilor ce fac obiectul declaraţiilor vamale selectate pe culoarul roşu;

o) punctul de validare - punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează verificarea circuitului declaraţiei vamale. La acest punct se realizează validarea informatică a declaraţiei vamale în detaliu prin intermediul sistemului informatic urmat de acordarea liberului de vamă;

p) borderou de plată - document electronic ASYCUDA World care evidenţiază instrumentele de plată folosite pentru acoperirea obligaţiei vamale;

q) număr de referinţă - numărul atribuit manual de către utilizator, care permite identificarea pe server a unei declaraţii vamale stocate. Numărul de referinţă se evidenţiază în rubrica 7 a declaraţiei vamale în detaliu;

r) număr de înregistrare - numărul şi data acestuia, de forma “I xxxxxxxx -zz/ll/aaaa”, atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală; numărul de înregistrare are semnificaţia acceptării declaraţiei vamale, iar data înregistrării constituie momentul în care se nasc drepturile şi obligaţiile aferente regimului vamal solicîtat. Numărul de înregistrare se evidenţiază în rubrica A a declaraţiei vamale în detaliu;

s) număr de validare - numărul şi data acestuia, de forma “V xxxxxxxx - zz/ll/aaaa”, atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală, avînd semnificaţia validării declaraţiei vamale prin intermediul sistemului informatic. Numărul de validare se evidenţiază în rubrica B a declaraţiei vamale în detaliu;

t) număr de borderou de plată - numărul şi data acestuia, de forma “R xxxxxxxx - zz/ll/aaaa”, atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală, avînd semnificaţia plăţii sau a acoperirii garanţiei aferente obligaţiei vamale pentru mărfurile ce fac obiectul unei declaraţii vamale. El se regăseşte în rubrica B a declaraţiei vamale în detaliu;

u) lista documente ataşate - document electronic ASYCUDA World care conţine o listă exhaustivă a tuturor documentelor ataşate declaraţiei vamale (facturi, certificate de origine, prospecte tehnice, acte juridice etc.) precum şi a referinţelor acestora (serii, numere, date calendaristice);

Page 3: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

v) act de inspecţie - documentul electronic ASYCUDA World întocmit pe parcursul fiecărei etape a procedurii informatice de declarare a mărfurilor, pe baza constatărilor privind completarea declaraţiei vamale cu date eronate sau nereale referitoare la încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea, cuantumul obligaţiei şi modul de aplicare a facilităţilor vamale. Cuprinde următoarele date aferente fiecărei declaraţii vamale: denumire birou vamal, număr de înregistrare, data înregistrării, regim vamal, numărul fiecărui articol ce face obiectul declaraţiei, rezultatele examinării, măsuri luate şi sancţiuni aplicate, informaţii suplimentare privind documentele întocmite cu ocazia măsurilor întreprinse sau sancţiunilor aplicate. Semnarea lui de către utilizatorul sistemului informatic are semnificaţia luării la cunoştinţă şi acceptării rezultatelor controlului;

w) invalidarea informatică a declaraţiei vamale - acţiunea desfăşurată de lucrătorul vamal desemnat, prin care o declaraţie vamală existentă pe serverul biroului vamal este nevalabilă să mai genereze consecinţe în procesul de declarare a mărfurilor, în situaţiile stabilite prin prezenta metodologie;

x) redirecţionarea declaraţiei vamale - acţiunea de schimbare a unei declaraţii vamale plasate de pe unul din culoarele de vămuire pe un alt culoar de vămuire;

y) rectificarea declaraţiei vamale - acţiune care permite colaboratorului vamal modificarea informatică a uneia sau mai multor date cuprinse în declaraţia vamală depusă şi acceptată;

z) post-control - funcţie a sistemului informatic vamal care permite rectificarea sau invalidarea din punct de vedere informatic a unei declaraţii vamale validate.

 CAPITOLUL II

Autorizarea în calitate de utilizator al sistemului informatic 2. Persoanele juridice ale Republicii Moldova pot fi autorizate în calitate de utilizatori

(brokeri sau declaranţi) ai sistemului informatic pentru a fi conectaţi la sistemul informatic vamal.

3. Conectarea la sistemul informatic vamal se realizează cu acordul Serviciului Vamal, prin accesarea modulului necesar prelucrării declaraţiei vamale în detaliu în sistemul informatic, potrivit prezentei metodologii.

4. Accesul la sistemul informatic vamal se realizează pe baza cheilor de acces. 5. Pentru utilizarea sistemului informatic vamal pot fi autorizate numai persoanele juridice

care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: - dispun de infrastructură informatică adecvată; - utilizează standardele de conexiune la sistemul informaţional vamal agreate de Serviciul

Vamal; - nu are datorii faţă de autoritatea vamală; - dispun de autorizaţie de broker vamal (dacă se solicită autorizare de broker vamal

utilizator al sistemului informatic); - dispun de cel puţin un specialist în domeniul vămuirii angajat (dacă se solicită autorizare

de declarant în nume propriu utilizator al sistemului informatic). 6. Autorizarea Serviciului Vamal pentru utilizarea sistemului informatic vamal se obţine

prin parcurgerea următoarelor iteraţii: a) solicitantul depune o cerere (conform modelului din anexa nr.1 de autorizare pentru

utilizarea sistemului informatic vamal, întocmită în scris, care cuprinde următoarele informaţii: - denumirea agentului economic, sediul acestuia, numele şi funcţia persoanei sau

reprezentantul legal al agentului economic; - felul utilizatorului (declarant în nume propriu sau broker); - tipul de calculatoare pentru utilizare, precum şi parametrii tehnici aferenţi; - nominalizarea persoanelor care vor utiliza modulele informatice de prelucrare a

declaraţiei vamale în detaliu; - nominalizarea birourilor vamale la care se solicită acces;

Page 4: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

- mecanismele de procesare a declaraţiei vamale, din care să rezulte modalitatea de conexiune la sistemul informatic vamal (prin conexiune directă la reţeaua informatică a biroului vamal şi/sau conexiune Internet);

b) la cerere se anexează: - schema tehnică prin care se va realiza conexiunea la sistemul informaţional vamal; - declaraţia angajament întocmită potrivit modelului din anexa nr.2 la prezenta

metodologie, în original, semnată de aceeaşi persoană ce reprezintă legal societatea comercială şi care a semnat şi cererea de autorizare;

 - certificatul de înregistrare emis de Camera de Înregistrare cuprinzînd codul unic de înregistrare (IDNO), în copie;

c) Serviciul Vamal verifică cererea de autorizare, documentele anexate şi schema tehnică prin care se va realiza conexiunea la sistemul informaţional vamal; dacă rezultatul verificării este pozitiv, se emite un ordin prin care se stabileşte codul de autorizare al solicitantului.

7. Odată cu autorizarea, persoana juridică primeşte din partea autorităţii vamale cheile de acces la modulul informatic pentru prelucrarea declaraţiei vamale în detaliu.

8. În situaţia în care, persoana juridică autorizată solicită ulterior obţinerii autorizării, extinderea pe lîngă un alt birou vamal, sau extinderea numărului de staţii de lucru care să utilizeze conexiuni la reţeaua informatică a biroului vamal, şi/sau conexiuni Internet, se parcurg paşii de la pct.6.

9. În cazul în care survin completări de autorizare, acestea se efectuează prin ordin. 10. Autorizarea se anulează de către Serviciul Vamal dacă: a) se anulează autorizaţia de broker vamal, în cazul brokerului utilizator al sistemului

informatic; b) cînd se constată că una din condiţiile ce au stat la baza acordării autorizării nu mai este

îndeplinită; c) cînd se constată că persoana autorizată nu respectă regulile de funcţionare şi de

securitate impuse de sistemul informatic vamal; d) emiterea autorizării s-a făcut pe baza unor informaţii şi date incorecte sau incomplete,

iar solicitantul avea cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă de acest fapt. 11. Birourile vamale sînt obligate să informeze Serviciul Vamal imediat ce au luat la

cunoştinţă de existenţa uneia din situaţiile menţionate mai sus. Decizia de anulare a autorizării conţine date de la care măsura intervine şi este notificată de

Serviciul Vamal persoanei în cauză, birourilor vamale pe lîngă care intervine măsura respectivă. 12. O nouă autorizare poate fi emisă după un an calendaristic de la data anulării autorizării

precedente. Prin excepţie, în situaţia în care una sau mai multe din condiţiile ce au stat la baza emiterii autorizării nu mai sînt îndeplinite din cauze obiective ce nu puteau fi prevăzute sau nu puteau fi împiedicate de către persoana vizată, termenul de un an pentru emiterea unei noi autorizări poate fi redus corespunzător.

Pentru emiterea unei noi autorizări se reia procedura menţionată prin prezenta metodologie.

 CAPITOLUL III

Etapele procedurii informatice de declarare a mărfurilor 13. Etapele procedurii informatice de declarare a mărfurilor sînt următoarele: A. Completarea, stocarea, înregistrarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în

detaliu B. Recepţia declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare C. Controlul documentar, după caz D. Verificarea efectuării plăţii sau a existenţei garanţiei pentru obligaţia vamală în

funcţie de regimul sau destinaţia vamală solicitată şi încasarea obligaţiei vamale E. Controlul fizic, după caz

Page 5: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

F. Validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal şi acordarea liberului de vamă

 A. Completarea, stocarea, înregistrarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în

detaliu 14. Utilizatorul sistemului informatic efectuează la sediul său următoarele operaţiuni: a) completează declaraţia vamală conform normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea

şi completarea declaraţiei vamale în detaliu accesînd modulul informatic pus la dispoziţie de autoritatea vamală;

b) verifică declaraţia vamală completată şi rezolvă erorile de completare evidenţiate de modulul informatic în raport de datele de referinţă privitoare la tariful vamal, cursul de schimb valutar, regimuri vamale, coduri adiţionale aferente reglementărilor în vigoare, ţări, mijloace de transport etc.;

c) solicită stocarea informatică a declaraţiei vamale pe serverul central, atribuind manual declaraţiei vamale un număr de referinţă unic;

d) solicită înregistrarea informatică a declaraţiei vamale in urma căreia declaraţia vamală primeşte automat număr şi data de înregistrare.

Declaraţia vamală se consideră că a fost depusă cînd variantă electronică a acesteia este înregistrată pe serverul autorităţii vamale.

Acceptarea declaraţiei vamale se comunică declarantului prin trimiterea unui mesaj de răspuns conţinînd detaliile de identificare, numărul şi data de înregistrare a acesteia.

e) tipăreşte în setul corespunzător declaraţia vamală în detaliu înregistrată pe formularele prevăzute în anexele nr.1 şi 2 la Ordinul nr.199-O din 29 octombrie 2004 al Departamentului Vamal al Republicii Moldova. De asemenea, tipăreşte formularul standard ASYCUDA World reprezentînd lista documentelor anexate;

f) semnează declaraţia vamală în detaliu şi lista documentelor anexate în care acestea sînt evidenţiate şi aplică ştampila;

g) în interval de maximum 1 oră de la momentul înregistrării, depune declaraţia vamală în detaliu şi documentele anexate stabilite pentru regimul vamal solicitat, inclusiv documentele care probează acoperirea obligaţiei vamale, la punctul de recepţie-selecţie din cadrul biroului vamal/postului vamal. Depunerea declaraţiei vamale se efectuează numai de către persoana care a semnat declaraţia vamală.

În situaţia în care nu a fost posibilă începerea sau continuarea verificării mărfurilor în perioada stabilită de organele vamale din cauza declarantului sau reprezentantului, declaraţia vamală în cauză este considerată fără efect şi organele vamale o invalidează.

Invalidarea declaraţiei nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a declarantului. B. Recepţia declaraţiei vamale şi ale documentelor însoţitoare 15. La punctul de recepţie-selecţie se primeşte declaraţia vamală în detaliu însoţită de

documentele anexate şi lista documentelor anexate în care acestea sînt evidenţiate. 16. Declarantul sau reprezentantul său, la solicitarea declarantului, poate retrage declaraţia

vamală cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare a acesteia, după predarea la punctul de recepţie-selecţie, dar pînă la momentul începerii controlului fizic.

17. În situaţia în care are loc retragerea cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare a declaraţiei, se aplică dispoziţiile cu privire la sancţionarea contravenţională prevăzute în Codul vamal, dacă se constată că una din faptele sancţionate prin acestea a fost săvîrşită.

18. Colaboratorul vamal de la punctul de recepţie-selecţie desfăşoară următoarele activităţi succesive:

a) verifică dacă declaraţia vamală a fost înregistrată pe server, utilizînd modulul informatic;

 b) compară datele dintre declaraţia vamală depusă în format electronic şi cea depusă în formă scrisă;

Page 6: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

c) verifică dacă documentele care însoţesc declaraţia vamală în detaliu au fost înregistrate de sistemul informatic vamal astfel încît să fie identificate prin cod document, număr şi dată;

d) verifică dacă documentele înregistrate necesare regimului vamal solicitat şi înscrise în borderoul documentelor sînt prezentate împreună cu declaraţia vamală;

e) primeşte declaraţia vamală dacă aceasta respectă condiţiile menţionate mai sus şi comandă validarea informatică a acesteia; această comandă conduce la aplicarea criteriilor de selectivitate generale. Concomitent se efectuează distribuirea în mod automat a declaraţiei unui colaborator vamal, în cazul în care declaraţia vamală este selectată pe unul dintre culoarele de control (roşu sau galben);

f) efectuează redistribuirea manuală a declaraţiei vamale unui alt examinator atunci cînd acest lucru se impune (grupaje);

g) înscrie data şi ora primirii pe lista documentelor anexate declaraţiei, semnează şi aplică ştampila individuală pe aceasta şi înmînează un exemplar al listei declarantului sau reprezentantului său;

h) transmite dosarul operaţiunii la punctul de control documentar, iar în cazul declaraţiilor vamale selectate pe culoarul verde în aşteptare, la punctul de validare.

Aplicarea criteriilor de selectivitate generate de comanda de validare determină una din următoarele situaţii:

- obţinerea numărului şi datei de validare, precum şi a numărului şi datei borderoului de plată în cazul culoarului verde de vămuire;

- obţinerea mesajului “Prezentare documente în vamă” în cazul culoarului galben de vămuire;

- obţinerea mesajului “control fizic” în cazul culoarului roşu de vămuire; i) dacă declaraţia vamală nu respectă condiţiile de la punctele a)-d), procedează în modul

următor: - deschide şi completează informatic formularul ASYCUDA World “Act de Inspecţie” cu

utilizarea opţiunii “Conform = nu”; - tipăreşte Actul de Inspecţie în 2 exemplare, ambele semnate atît de colaboratorul vamal

constatator, cît şi de utilizatorul sistemului informatic; - rectifică declaraţia vamală pe baza datelor din actul de inspecţie şi o remite declarantului

sau a reprezentantului său în vederea retipăririi sau, după caz, invalidează informatic declaraţia vamală utilizînd opţiunea “anulare” şi o remite în vederea refacerii ulterioare;

- reîntoarce, după caz, declaraţia vamală, care va fi depusă la momentul în care toate documentele necesare pot fi prezentate.

 C. Controlul documentar 19) Controlul documentar constă în verificarea: a) corectitudinii completării declaraţiei vamale în detaliu; b) existenţei documentelor anexate la declaraţia vamală în detaliu potrivit destinaţiei

vamale solicitate; c) concordanţei între datele înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentele

anexate; d) formală a documentelor anexate. 20. Colaboratorul vamal de la punctul de control documentar desfăşoară următoarele

activităţi succesive: a) efectuează controlul documentar în conformitate cu cele de mai sus utilizînd modulul

informatic specific; b) verifică dacă datele de referinţă ale documentelor anexate declaraţiei vamale au fost

înregistrate în sistem; c) vizualizează declaraţia vamală, accesînd-o intr-una din listele disponibile ce conţin

declaraţiile selectate, pentru a vedea culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;

Page 7: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

d) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate în cazul în care selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau mai multor criterii de selectivitate;

e) colaboratorul vamal desemnat anunţă şeful ierarhic superior despre situaţia apărută atunci cînd selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau mai multor criterii de selectivitate care va dispune măsurile necesare pentru efectuarea controlului vamal;

f) în cazul în care controlul documentar nu a condus la sesizarea de neconcordanţe sau erori:

- semnează şi aplică stampila personală; - transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare în cazul culoarului galben de vămuire

sau la punctul de control fizic în cazul culoarului roşu de vămuire; g) în cazul în care controlul documentar a condus la sesizarea de neconcordanţe sau erori: - deschide şi completează informatic formularul ASYCUDA World “Act de Inspecţie” cu

utilizarea opţiunii “Conform = nu”; - tipăreşte Actul de Inspecţie în 2 exemplare, ambele semnate atît de colaboratorul vamal

constatator, cît şi de utilizatorul sistemului informatic; - rectifică declaraţia vamală pe baza datelor din actul de inspecţie şi o remite declarantului

sau a reprezentantului său în vederea retipăririi sau după caz invalidează informatic declaraţia vamală utilizînd opţiunea “anulare” şi o remite în vederea refacerii ulterioare.

 D. Verificarea efectuării plăţii sau a existenţei garanţiei pentru obligaţia vamală în

funcţie de regimul sau destinaţia vamală solicitată şi încasarea obligaţiei vamale 21. Colaboratorul vamal de la punctul de control financiar desfăşoară următoarele activităţi

succesive: a) utilizează modulul informatic specific pentru gestionarea datelor din documentele legale

care atestă efectuarea plăţii obligaţiei vamale; b) efectuează verificarea documentelor de plată sau garantare a obligaţiei vamale, astfel: - preia datele din documentele legale şi le asociază contului ASYCUDA World de gestiune

a debitorilor. Dacă acesta nu există, îl creează la acel moment; - verifică concordanţa între cuantumul obligaţiei vamale datorate înscris în declaraţia

vamală şi cel înscris în documentele de plată sau garantare; - aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală în rubrica B. c) vizualizează declaraţia vamală, dintr-una din listele care afişează declaraţiile selectate,

pentru a vedea culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată; - daca declaraţia vamală a fost selectată pe culoarul verde sau galben şi verificarea de la

punctul b) este conformă transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare; - dacă declaraţia vamală a fost selectată pe culoarul roşu transmite dosarul operaţiunii la

punctul de control fizic. E. Controlul fizic 22. Controlul vamal fizic constă în identificarea bunurilor pe baza declaraţiei vamale în

detaliu, însoţita de documentele depuse împreună cu aceasta, cu excepţia cazurilor cînd mărfurile sînt declarate în regim de tranzit.

23. Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale nu poate fi aprobată decît pînă în momentul începerii controlului fizic.

24. Colaboratorul vamal de la punctul de control fizic desfăşoară următoarele activităţi succesive:

a) vizualizează declaraţia vamală accesînd-o într-una din listele declaraţiilor selectate, pentru a determina culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;

b) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate;

Page 8: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

c) colaboratorul vamal desemnat anunţă şeful ierarhic superior despre situaţia apărută atunci cînd selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau mai multor criterii de selectivitate care va dispune măsurile necesare pentru efectuarea controlului vamal;

d) efectuează controlul vamal fizic al mărfurilor; e) în cazul în care nu constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire şi

documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale: - semnează declaraţia vamală şi aplică ştampila individuală conform normelor tehnice

privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu; - transmite dosarul operaţiunii colaboratorului vamal desemnat cu responsabilităţi de

validare informatică a declaraţiei vamale şi acordare a liberului de vamă; f) în cazul în care constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire şi

documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale: - completează informatic Actul de Inspecţie accesibil in ASYCUDA World, dacă acesta a

fost creat anterior, pe parcursul controlului documentar, sau creează un Act de Inspecţie nou cu utilizarea opţiunii “Conform = nu”;

- tipăreşte Actul de Inspecţie în 2 exemplare, ambele semnate atît de colaboratorul vamal constatator cît şi de utilizatorul sistemului informatic;

- rectifică declaraţia pe baza datelor din actul de inspecţie şi o remite declarantului sau a reprezentantului său în vederea retipăririi sau după caz invalidează informatic declaraţia vamală utilizînd opţiunea “anulare” şi o remite în vederea refacerii ulterioare.

 F. Validarea informatică a declaraţiei vamale şi acordarea liberului de vamă 25. Colaboratorul vamal de la punctul de validare desfăşoară următoarele activităţi

succesive: a) utilizează modulul informatic specific şi verifică îndeplinirea tuturor etapelor anterioare.

De asemenea, verifică dacă au fost verificate criteriile de selectivitate ataşate; b) verifică existenţa actului de inspecţie şi a înscrisurilor din acesta, dacă a fost creat; c) tipăreşte actul de inspecţie în 2 exemplare dacă acesta nu a fost tipărit în cadrul etapelor

anterioare, ambele semnate atît de colaboratorul vamal constatator cît şi de utilizatorul sistemului informatic;

d) redirecţionează declaraţia vamală de pe culoarul galben sau de pe culoarul roşu pe culoarul verde de vămuire.

În cazul în care, după operaţia de înregistrare, declaraţia vamală a fost selectată direct pe culoarul verde sau galben şi există motive temeinice care indică o posibilă fraudă vamală, din dispoziţia şefului ierarhic superior, redirecţionează declaraţia vamală pe culoarul roşu şi transmite dosarul operaţiunii la punctul de control documentar sau fizic, după caz.

e) validează informatic declaraţia vamală, numai dacă nu a constatat nereguli în ceea ce priveşte etapele parcurse anterior;

f) înscrie în rubrica “B” din declaraţia vamală, numărul de validare şi data validării declaraţiei vamale, precum şi numărul şi data borderoului de plată;

g) tipăreşte borderoul de plată în două exemplare; h) aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală; i) în cazul mărfurilor care anterior au circulat în regim de tranzit efectuează confirmarea de

descărcare a tranzitului; j) în cazul mărfurilor care urmează a fi plasate în regim de tranzit efectuează validarea

informatică şi a tranzitului. 

CAPITOLUL IV Funcţia post-control

Funcţia de post-control se utilizează în aplicarea prevederilor Codului vamal, privind controlul ulterior al declaraţiilor vamale, în vederea modificării sau invalidării din punct de vedere informatic a unei declaraţii vamale după acordarea liberului de vamă.

Page 9: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

 CAPITOLUL V

Dispoziţii finale şi tranzitorii 26. Organizarea punctelor de lucru stabilite la Capitolul III al prezentei Metodologii, se

face prin ordin de serviciu de către şeful biroului vamal, în funcţie de personalul existent şi volumul de activitate.

27. (a) În toate cazurile în care biroul vamal are suspiciuni temeinice cu privire la nerespectarea reglementărilor privind utilizarea sistemului informatic vamal înaintează un raport scris către Serviciul Vamal, care poate suspenda dreptul de utilizare pînă la clarificarea situaţiei.

(b) Atunci cînd, pe parcursul declarării mărfurilor şi verificării operaţiunii se constată săvîrşirea unei infracţiuni, persoana care a constatat-o sistează vămuirea şi informează conducerea biroului vamal despre cele constatate; aceasta din urmă ia măsurile stabilite de reglementările în vigoare.

   

Anexa nr.1 la metodologie

  Directorului General al

Serviciului Vamal al RM 

CERERE 

Întreprinderea ____________________________ , autorizată în calitate de broker vamal (Autorizaţia nr._________) /declarant în nume propriu n-are datorii faţă de Serviciul Vamal şi solicită autorizarea/suplimentarea de utilizator al Sistemului Informaţional “Asycuda World”, avînd angajat la serviciu specialistul/specialiştii în domeniul vămuirii dl(dna)

__________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

Datele: 1. Adresa juridică

____________________________________________________________________________________2. Adresa sediului

___________________________________________________________________________________3. Reprezentantul legal - director

________________________________________________________________________4. Tehnica de calcul

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________

___________Anexă: - Copia certificatului de înregistrare al întreprinderii - Schema de acces la Serverul Central al Serviciului Vamal - Declaraţie-angajament   Director _______________ / /  

Anexa nr.2

Page 10: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

la metodologie 

   Serviciul Vamal al Republicii Moldova  Direcţia tehnologii informaţionale şi

statistică vamală 

NR. _____________________  

NR. _____________________ 

DECLARAŢIE-ANGAJAMENT privind respectarea obligaţiilor ce revin utilizatorilor modulelor specifice din cadrul

sistemului de prelucrare informatică a declaraţiei vamale în detaliu 

Subscrisul agent economic ______________________________ cu sediul în _______________ număr de înregistrare IDNO ____________________, cod fiscal ______________________, cont deschis la _____________________, în lei nr. _______ şi în valută nr. ___________ prin reprezentant legal ______________ deţinînd funcţia de ___________________________, în calitate de utilizator cunoscînd dispoziţiile legale cu caracter general şi special în materie de protecţie a dreptului de proprietate, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul săvîrşirii unor fapte prin care se aduc atingeri dreptului de proprietate, ne asumăm în mod direct şi necondiţionat obligaţiile privitoare la utilizarea modulelor specifice (interfaţa utilizatori ai sistemului de prelucrare informatică a declaraţiei vamale) faţă de Serviciul Vamal, în calitate de proprietar al Sistemului Informatic Vamal, astfel:

 I. Obligaţiile utilizatorului:

 Ne angajăm, în calitate de utilizatori ai sistemului de prelucrare electronică a declaraţiei vamale, să respectăm regulile impuse de autoritatea vamală, proprietară a sistemului. Ea este singură în măsură să furnizeze utilizatorilor pachetul software ce cuprinde modulele specifice (interfaţă utilizatori) şi tabelele de referinţă aferente, în condiţiile pe care le consideră necesare.

Faţă de cele de mai sus, ne asumăm următoarele: 1. Condiţiile tehnice: a) Să deţinem echipamentele de calcul adecvate pentru instalarea şi utilizarea modulelor informatice destinate

utilizatorilor; b) Să asigurăm susţinerea tehnică şi asistenţa tehnică necesară pentru utilizarea interfeţei. 2. Comunicaţiile: Să asigurăm infrastructura de comunicaţie corespunzătoare soluţiei de conectare la Sistemul Informatic

Vamal adoptată, în condiţiile stabilite de normele legale în vigoare. 3. Resursele umane: a) Să asigurăm personalul calificat în domeniul informatic şi vamal necesar utilizării interfeţei cu Sistemul

Informatic Vamal. b) Să asigurăm şcolarizarea personalului disponibil pentru desfăşurarea acestei activităţi. 4. Confidenţialitatea şi securitatea datelor: a) Să asigurăm utilizarea modulelor specifice puse la dispoziţie de autoritatea vamală, numai la parametrii

definiţi de către acesta; b) Să nu permitem accesul terţilor la sistem; c) Să nu difuzăm modulele şi tabelele de referinţă altor persoane juridice sau fizice; d) Să nu utilizăm modulul în numele altor persoane juridice sau fizice; e) Să nu modificăm modulul pus la dispoziţie; f) Să nu utilizăm alte produse informatice cu aceeaşi destinaţie ca modulele specifice, pentru accesul la

Sistemul Informatic Vamal; g) Să nu utilizăm prin orice alte mijloace alte module informatice; h) Să luăm toate măsurile ce se impun pentru a nu afecta securitatea Sistemului Informatic Vamal. 5. Asigurarea exercitării dreptului de control al Serviciului Vamal asupra activităţii desfăşurate privind: a) Respectarea obligaţiilor referitoare la condiţiile tehnice, comunicaţii şi confidenţialitatea şi securitatea

datelor; b) Existenţa marcajelor hardware şi software convenite pentru control şi securitate; c) Existenţa numărului de copii ale modulelor informatice instalate pe staţiile de lucru ale utilizatorului la

adresele respective; d) Nivelul de instruire a persoanelor desemnate să utilizeze modulele specifice şi a respectării normelor de

operare. 

II. Măsuri cu caracter administrativ ce pot fi luate de către Serviciului Vamal  În cazul nerespectării obligaţiilor asumate, am luat cunoştinţă că sîntem pasibili de a suporta următoarele

sancţiuni, în funcţie de gravitatea faptelor săvîrşite: a) avertisment;

Page 11: ORDIN nr. 480-O  din  18.12.2006

b) suspendarea temporară a autorizaţiei de utilizare a modulelor pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 12 luni; c) retragerea avizului de utilizare a modulelor.  Serviciul Vamal are dreptul de a anula sau de a prelungi sancţiunile acordate.  Aplicarea sancţiunilor de către autoritatea vamală nu exclude răspunderea civilă şi penală a utilizatorului

pentru eventualele prejudicii cauzate prin faptele săvîrşite. 

Data ............................Funcţia _____________Numele _____________Semnătura _________

 UTILIZATOR:

__________