Capitolul 8 Ameliorarea problemelor vizuale

§ 8.1 Probleme de focalizare.

Ameliorarea se face prin compensare folosind sisteme optice. Termenul

compensare este mai judicios decât termenul de corecţie pentru că, de fapt, defectul sau

problema nu dispar.

Ametropul compensat rămâne ametrop. Compensarea trebuie să tindă să îl aducă

aproape de situaţia de emetrop.

Valoarea compensării se fixează după un examen complet ţinând seama de analiza

focalizării, binocularizare, identificare, de individ în relaţie cu mediul.

La un subiect tânăr comportamentele operaţionale pot fi destul de maleabile;

noţiunea de confort are puţină importanţă şi datele structurale şi funcţionale sunt

primordiale.

La adolescent şi adult comportamentele operaţionale capătă importanţă şi

determină în mare măsură compensarea.

§ 8.1.1 Compensarea astigmatismului.

Compensarea cel puţin aproximativă a astigmatismului trebuie să preceadă

definitivarea echilibrului sferic. Datele structurale furnizate de keratometrie constituie

baza oricărei compensări a astigmatismului. Ea trebuie modificată funcţie de incidentele

cristaliniene.

Testele recomandate pentru determinarea compensării astigmatismului sunt:

keratometria, skiascopia departe şi aproape, controlul subiectiv, aprecierea perceptuală,

cilindrii încrucişaţi.

§ 8.1.2 Compensarea ametropiei sferice în vedere departe.

Compensarea emetropică presupune şi o compensare sferică care să ţină seama de

datele funcţionale şi operaţionale. Testele necesare: oftalmoscopia, skiascopia, măsurarea

latitudinilor de focalizare (variaţii dioptrice), măsurări operaţionale (bicrom, cilindri

încrucişaţi, aprecierea perceptuală). Dacă valorile numerice găsite sunt foarte apropiate,

compensarea este stabilită şi urmează să se aleagă modul de compensare. Dacă valorile

110

numerice sunt diferite, rezultatele fluctuante, latitudinile prea mari, comportamentele

nedeterminate, compensarea este delicat de stabilit.

În cazul progresiei miopice, valoarea măsurătorii structurale este adesea

superioară

valorilor măsurătorilor funcţionale şi operaţionale. Compensarea va fi în interiorul

variaţiilor dioptrice. Puterea (în valoare absolută) va fi minimă. Este mai bine să se

aleagă formule diferite pentru departe şi aproape. Dacă testele operaţionale sunt dificile

valoarea găsită la skiascopie va fi luată ca bază. La fel pentru ambliopi care nu au

suficientă precizie de focalizare.

§ 8.1.3 Compensarea sferică pentru aproape.

Dacă variaţiile dioptrice în vedere aproape nu includ valoarea pentru departe, va

trebui considerată o compensare pentru aproape. Testele folosite pentru compensarea în

vedere aproape sunt:

- skiascopia aproape fără lectură;

- skiascopia aproape cu lectură;

- variaţii dioptrice aproape optimale;

- stabilirea centrului variaţiilor dioptrice;

- bicrom aproape;

- cilindri încrucişaţi aproape;

- aprecierea perceptuală.

Exemplu

Echilibru departe -2,25

Variaţii aproape

111

-0,25-0,25

-0,25-1,25

+0,50+0,50

-1,75

ZONA OPTIMALA

ZONA MAXIMALA

-2,25 -1,75 -1,25-1,25 -0,25

0,00

+0,50

Echilibrul departe

Fig. 8.1

§ 8.1.4 Echilibrarea.

Ochiul uman este adaptat pentru vedere departe dar îşi poate modifica

caracteristicile optice pentru a se adapta la vedere aproape cu efort ceea ce duce la

oboseală fiziologică, în timp.

Limita acestei oboseli variază funcţie de individ. Putem uşura funcţionarea

echilibrând sistemul vizual în vedere aproape.

Testele folosite sunt ca la vedere departe dar cu unele nuanţe de interpretare.

Skiascopia dă valori diferite dacă se cere subiectului să privească un punct sau să

citească. Compensarea sferică pentru aproape nu va depăşi valoarea găsită la skiascopia

fără lectură. Măsurarea variaţiilor dioptrice permite să se fixeze limitele între care se

poate situa valoarea de echilibru. Echilibrul va fi dat de testele bicrom şi cilindru

încrucişat în vedere aproape.

Echilibrarea reprezintă o adiţie în raport cu vederea departe şi este cel mai

frecvent cuprinsă între +1 şi +2 dpt.

Contrar presbiţiei care impune o compensare, echilibrarea nu este obligatorie. Ea

ameliorează performanţele globale şi este destinată celor care realizează o activitate

prelungită în vedere aproape. Echilibrarea se propune când istoria cazului indică

necesitatea şi se realizează cu lentile multifocale.

§ 8.1.5 Reechilibrare.

Prin reechilibrare se încearcă micşorarea sau chiar dispariţia astigmatismelor şi

miopiilor tensionale, reducerea amplitudinilor prea mari, favorizarea unui mai bun

echilibru de focalizare în vedere departe şi aproape. Reechilibrarea se adresează tuturor

celor la care o funcţionare vizuală necorespunzătoare reprezintă o piedică pentru o

activitate eficace. Testele sunt aceleaşi cu cele utilizate la echilibrare. Interpretarea

testelor diferă şi optometristul se va baza mai ales pe testele funcţionale (skiascopia) şi

variaţii dioptrice. Adiţia compensatoare se alege relativ mai mare fără a depăşi valoarea

găsită la skiascopia fără lectură sau limita superioară a variaţiilor optice optimale.

Reechilibrarea este provizorie. Se fac teste de control după câteva luni pentru a se vedea

dacă apar modificări ale funcţionării emetropice. Când rezultatul scontat a fost

112

obţinut, lentilele de reechilibrare sunt înlocuite eventual cu lentile de echilibrare.

Lentilele de reechilibrare pentru a fi eficace trebuie să fie purtate cât mai mult timp.

§8.2 Probleme de binocularizare.

În ce priveşte binocularizarea se încearcă următoarele metode de ameliorare:

dezvoltarea capacităţilor, compensare şi prevenire.

Încă înainte de a trece la examenul analitic funcţional se iau în considerare unele

probleme structurale descoperite la inspecţia preliminară şi de istoria cazului.

Dacă eventualele tratamente medicale nu reuşesc eliminarea lor şi deci se pune

problema ca optometristul să găsească metodele de ameliorare, se întreprinde examinarea

de detaliu în cadrul examenului analitic. În acest scop sunt prevăzute testele nr.1, 22, 23,

24, 25, 28, 29, 30, 31, 32.

Ameliorarea unora dintre problemele constatate de aceste teste se poate spera să se

facă încercând dezvoltarea capacităţilor vizuale ale individului.

§ 8.2.1 Dezvoltarea.

În funcţie de natura problemei trei metode sunt de luat în considerare:

reechilibrarea vizuală, antrenamentul vizual, reeducarea vizuo-motrice.

a. Reechilibrarea

Reechilibrarea cu mijloace optice constă în a crea un mediu înconjurător favorabil

pentru a construi sau reconstrui echilibrul binocular. Se folosesc lentile bifocale,

trifocale, progresive sau corneene.

Cu multifocale se realizează echilibrul între vederea departe şi vederea aproape

pentru a permite exercitarea funcţiei binoculare în condiţii optime.

Lentilele progresive sunt convenabile mai ales pentru copii (prag de sensibilitate ridicat).

Numeroasele aberaţii ce produc stimulări bogate, nu jenează copilul ale cărui exigenţe

vizuale sunt reduse.

Lentilele bifocale şi trifocale cu câmp mare vor fi preferate pentru subiecţii tineri.

Înălţimile de montaj se apropie pentru adulţi de marginea inferioară a pupilei (3-

4)mm. Pentru copii montajul se face astfel ca linia de separaţie să fie la circa 2 mm de

centrul pupilei. Înălţimile de montaj sunt diferite de cele folosite pentru presbiţi.

113

§ 8.2.2 Antrenamentul vizual.

În cazul unor probleme, folosirea mijloacelor optice nu ameliorează complet

problema. Apare necesitatea activării specifice a comportamentelor prost integrate.

Aceasta se face prin două feluri de activităţi:

- antrenament de tip instrumental bazat pe folosirea prismelor. Acest antrenament

interesează mai ales problemele de amplitudine de vergenţă. Acest antrenament muscular

necesită o bună fuziune prealabilă.

- antrenament de tip motor, bazat pe serii de exerciţii vizuale. Secvenţele de exerciţii

urmează ordinea cronologică a etapelor de dezvoltare a binocularităţii. Exerciţiile pot fi

întărite prin folosirea filtrelor care permit în mod artificial să privilegieze unele stimulări

retiniene. Este vorba în principal de: ocluzie, obturare, filtre colorate albastre (stimulare

actinică periferică).

Ocluzia reaşează ochiul în condiţiile care prevalează înainte de naştere. Este

realizată cu ajutorul unui plasture care blochează total lumina. Metoda se foloseşte pentru

probleme foarte profunde. Timpul de port este destul de lung şi în acelaşi timp trebuie să

se practice mişcări de reeducare vizuo-motrice.

Obturarea este o etapă care urmează ocluziei. Ea recrează condiţiile postnatale

când există numai o funcţionare retiniană periferică. Obturarea este realizată printr-o

diafragmă neagră pe un ochelar, ceea ce permite o stimulare luminoasă pe lateral

antrenând o reacţie a retinei periferice. Antrenamentul se face pentru ochiul care prezintă

carenţe ( maculă falsă, aliniere perimaculară, etc ).

Filtrul albastru, favorizează stimularea periferică fără să inhibe total zonele

intermediare şi centrale. În general filtrele albastre se folosesc binocular. Antrenamentul

vizual se aplică mai ales în cazul problemelor de aliniere şi coordonare şi este

complementar reechilibrării.

114

§ 8.2.3 Reeducare vizuo-motrice.

Într-o primă aproximaţie vizuo-motricitatea poate fi considerată ca o metodă de

ameliorare a funcţionării vizuale prin dezvoltarea motricităţii generale şi oculare.

Motricitatea oculară este legată de motricitatea capului. În paralel coordonarea binoculară

însoţeşte instalarea lateralităţii.

O caracteristică a reeducării vizuo-motrice este dezvoltarea. Problemele vizuale

sunt analizate în raport cu dezvoltarea normală a copilului. Antrenamentul va fi

desfăşurat respectând ordinea care există în cursul unei evoluţii normale.

Exerciţiile vizuo-motoare iau în considerare tot corpul şi au desfăşurare

cronologică corespunzătoare dezvoltării generale şi oculare.

Cu ajutorul analizei funcţionale a vederii se determină natura problemelor şi

momentul apariţiei lor. Optometria determină exerciţiile care vor repune subiectul în mod

artificial în condiţiile unei dezvoltări corecte plecând de la etapa care a lipsit.

Fiecare şedinţă comportă trei sau patru exerciţii pe care subiectul trebuie să le facă

în şedinţe bi-cotidiene de 10-15 minute. La 4-5 săptămâni se evaluează progresele şi se

modifică exerciţiile. Programul de antrenament poate dura de la 3 la 18 luni. Condiţia

este ca subiectul să fie motivat. Rezultatele depind de maleabilitatea sistemului nervos

central care scade cu vârsta.

§ 8.2.4 Compensarea

Compensarea cu lentile prismatice trebuie luată în considerare având în vedere

următoarele elemente:

- forie aproape orizontală şi verticală,

- foria departe,

- ducţiunile departe şi aproape,

- vedere simultană,

- elemente subiective care jenează.

Măsurarea ducţiunilor este esenţială. O amplitudine de fuziune mare face inutilă

compensarea prismatică.

115

În caz de suprimare sau suspendare importantă compensarea cu prismă este

inutilă.

Prisma poate servi ca mijloc de reechilibrare. Prisma se foloseşte dacă problema de

centrare binoculară provoacă jenă subiectivă, oboseală vizuală, dureri de cap. În cazul

unei forii combinată orizontală şi verticală compensarea se face mai întâi pentru cea

verticală.

Exemplu de recuperare verticală Exemplu de compensare orizontală

Fig. 8.2

Compensarea în vedere departe trebuie să ţină seama de nevoile subiectului în

vedere aproape.

Tabelul 8.1

Factori favorabili Factori defavorabili

Diplopie

Forie verticală

Fuziune fragilă

Origine traumatică

Paralizie musculară

Acuitate binoculară inferioară

acuităţii ochiului cel mai bun

Dacă folosirea prismei măreşte

acuitatea binoculară

Îmbunătăţeşte contrastul

Îmbunătăţeşte stereo-ocularitatea

Amplitudine mare a ducţiunilor

Forii tensionale

Măsurători ale foriei dau

rezultate variabile

Diferenţă mică între foria

departe şi foria aproape

Inversarea foriilor pentru

aproape şi departe

Jenă subiectivă când se

încearcă prismele

Forii variabile funcţie de

modificările emetropice

Exoforie departe

116

SPARGERE

SPARGERE

RECUPERARE

RECUPERARE

7

5

1

0

3 0 2 15 27 BE

S Rec. Rec. S

În tabelele care urmează sunt prezentate sintetic probleme ale vederii binoculare şi

soluţii de ameliorare.

Probleme structurale

Tabelul 8.2

Probleme de orientare Probleme ale reflexelor

de compensare şi versiune

Probleme de urmărire

Orientare nedefinită

Obturare şi R.V.M.

Degajare corporală

proastă

Degajare corporală proastă

R.V.M.

Maculă falsă

Ocluzie şi R.V.M.

R.V.M.

Degajare corporală

Control prost

A.V.M.

Instabilitate

Lentila de contact + R.V.M.

bună

A.V.M.

Aliniere extra-maculară

extrafoveeală şi R.V.M.

Probleme funcţionale

Tabelul 8.3

Probleme de centrare Probleme de amplitudine

de vergenţă

Dificultăţi de menţinere

sau recuperare a fuziunii

Privire strabică

alternantă bifocal

intermitentă bifocal + RVM

Reducerea jocului

Convergenţă - divergenţă

Ortoptică, bifocal

A.V.M.

Ortoptică

R.V.M.

A.V.M.

Bifocal

Tropii

R.V.M. + bifocal

Prisme

Mărirea jocului

Convergenţă - divergenţă

Bifocal, A.V.M., R.V.M.

Forii

R.V.M. + bifocal

Prisme

Decalaj în convergenţă

sau divergenţă

Bifocal, A.V.M. + R.V.M.

117

Probleme operaţionale

Tabelul 8.4

Lipsă exoforia fiziologică Lipsă menţinerea

dinamică a fuziunii

Probleme de vedere stereo

Diferenţă aproape - departe

mai mică de 4 pdpt.

Bifocal, A.V.M.

Bifocal

R.V.M.

A.V.M.

Bifocal

Ortoforie departe

Bifocal + A.V.M.

Nu este ochi director

R.V.M.

A.V.M. - antrenament vizuo - motor

R.V.M. - reeducare vizuo - motoare

§ 8.2.5 Prevenirea problemelor de focalizare şi binocularizare.

Bazele optometriei funcţionale şi istoria cazului au relevat principalele relaţii între

sistemul vizual şi ansamblul organismului. Incidenţa directă a alimentaţiei, respiraţiei,

circulaţiei sângelui şi limfatică, a sistemului nervos autonom asupra funcţionării

sistemului vizual sugerează eventuale sfaturi date celor a căror concentrare are tendinţă

să inhibeze activităţile fizice şi fiziologice. Postura influenţează respiraţia, digestia şi

circulaţia.

Prevenirea este o prioritate şi constă din sfaturi şi controale optometrice regulate.

La copilul mic nu este vorba de reeducare pentru că dezvoltarea sa nu s-a terminat.

Trebuie să se propună copiilor sub formă de jocuri serii de exerciţii care îi vor face

să parcurgă normal etapele de dezvoltare.

Exemple Pentru copil de 12 luni care ar trebui să treacă prin etapa mersului în

patru labe se organizează jocuri cu treceri pe sub scaune, mese, tunele improvizate.

Pentru copil care a integrat prost lateralitatea se aranjează jocuri cu mingea cu una sau

două mâini, jocuri cu coarda. Pentru tineri şi adulţi se recomandă activităţi sportive care

fac apel la motricitate, coordonare. Postura influenţează respiraţia, digestia şi circulatia.

Subiectul trebuie să fie aşezat pe un scaun a cărui înălţime să permită menţinerea

pulpelor pe orizontală sau uşor înclinate spre şolduri.

118

Trunchiul trebuie să fie uşor îndoit .

Planul de lucru trebuie să fie înclinat cu 200 şi înălţimea să corespundă celei a

cotului.

În timpul lecturii antebraţul trebuie să fie rezemat pe planul de lucru.

Distanţa de lucru este distanţa lui Harmon.

Iluminarea O iluminare ambiantă cuplată cu o iluminare suficientă a planului de

lucru sunt indispensabile pentru a reduce tensiunile emetropice date de efortul de

decodificare. Optometristul are un veritabil rol de educator.

§8.3 Ameliorarea problemelor de identificare.

Sistemul nervos senzorial are structuri fine, stabilite în cursul embrio-genezei sau

imediat după naştere. Astfel sunt: receptorii fotosensibili, celulele bipolare, ganglionare,

intercalare, celulele inhibitoare (amacrine orizontale) şi multiplii neuroni care în corpii

geniculoşi, în tuberculii cvadrigemeni, în cortexul vizual vor analiza sau integra stimulii

captaţi de ochi. Aceste structuri se consideră neschimbabile.

Cortexul vizual posedă un număr mare de microneuroni de asociaţie, rari la

naştere, care se multiplică cu atât mai mult cu cât sistemul senzorial primeşte mai multe

stimulări.

Trebuie să considerăm diferitele comportamente ale identificării ca rezultate ale

unei organizări structurale convenabil activată în timpul copilăriei. Plasticitatea

sistemului nervos ne permite să sperăm că performanţe insuficiente pot fi ameliorate prin

stimulări corespunzătoare care favorizează stabilirea de circuite nervoase mai numeroase,

mai eficace.

Există limite dificil de determinat dar care pot fi întrevăzute. Dacă leziunile sunt

prea numeroase şi prea întinse, mijloacele de substituire dezvoltate de sistemul nervos

vor fi insuficiente. Dacă neuronii sunt prea vechi, plasticitatea lor scade şi nu mai sunt

capabili să creeze asociaţii noi.

Metodele de ameliorare prin reeducare sunt destinate copiilor şi adolescenţei. La

adulţi rezultatele sunt mult mai modeste.

119

§ 8.3.1 Mijloace de ameliorare funcţională.

a. Obturatoare totale.

Obturatoarele totale nu lasă să treacă lumina deloc. Poate fi un pansament al cărui

contur se lipeşte de nas şi marginile orbitei. Se poate folosi un obturator din plastic suplu

care vine în contact cu nasul şi marginile orbitei şi se ţine lipit de lentila de ochelari

printr-o ventuză. Unele obturatoare au un sistem de aerisire fără să lase să treacă lumina.

Dacă trebuie obturată numai zona zona centrală a retinei se realizează aceasta

lipind hârtie adezivă pe ochelar. Metoda are inconvenientul că nu rmăreşte fidel zona de

obturat c6and ochiul se roteşte spre periferia c6ampului. Este preferabil să se folosească o

lentilă de contact. În cazul lentilei rigide ea poate fi în întregime neagră. Regiunea

obturată depinde de diametrul lentilei.

Se poate folosi lentila de contact suplă cu coloraţie neagră pe o zonă centrală cu

diametrul de 12 mm. Sunt posibile obturări parţiale cu lentile de ochelari mătuite care

lasă să existe o vedere centrală cu acuitate mică. Se utilizează pentru probleme de

binocularizare.

Tehnici de obturare.

Există două tehnici deosebite:

- obturarea ochiului "slab",

- obturarea ochiului "normal".

Obturarea ochiului slab are ca scop destructurarea relaţiilor neuronice considerate

rele pentru a pregăti o nouă structură. Ochiul ambliop este obturat de preferinţă cu

ocluzie totală sau, dacă ambliopia este mai puţin severă, cu obturatorul central.

Ocluzia totală este realizată în general pentru ambliopii funcţionale lăsând o

acuitate inferioară de 0,05. Ocluzia durează toată ziua şi este scoasă pentru toaletă numai

la întuneric. Durata portului ocluziei poate fi de două sau şase luni şi chiar mai mult. Cel

mai frecvent perioada de ocluzie totală este urmată de ocluzie centrală. Ocluzia totală

suprimă tendinţele posturale rele şi caută să repună ochiul în condiţiile iniţiale.

Pentru acuităţi între 0,05 şi 0,2 obturarea este în general preferată dar cu port

funcţional limitat la câteva intervale ziliere. Obturarea se cuplează cu reeducare vizuo-

motrice.

120

Obturarea ochiului bun are obiective diferite şi anume să facă să lucreze ochiul

slab. În contexte de reeducare, această obturare poate interveni de îndată ce obturarea

ochiului ambliop a activat funcţionarea periferică, pentru a ameliora vederea centrală.

Obturarea ochiului bun poate fi limitată la câteva ore pe zi sau la perioade când se

desenează, se scrie, se colorează. Activităţile proximale sunt un excelent ghid de

dezvoltare.

Obturările parţiale au toate rolul de a inhiba funcţionarea periferică. Ele constituie

un bun mijloc de reluare a etapelor de identificare. Este convenabil să se cupleze cu

reeducarea generală care favorizează şi stimulările tactile, auditive şi activităţile motrice

generate de vedere.

b. Filtrele colorate.

Ele constituie un extraordinar mijloc de recuperare a problemelor de identificare.

Filtrele joacă un rol selectiv la nivelul cunoaşterii spaţiului vizual.

Fiziologic funcţia neurovegetativă a retinei se poate descrie astfel: hipotalamusul,

care comandă funcţiile vegetative, primeşte prin intermediul ochiului şi retinei de care

este legat prin nervul optic, informaţii asupra mediului exterior. Retina îndeplineşte o

funcţie neurovegetativă iniţiată de radiaţiile luminoase.

Creierul este mobilizat selectiv prin informaţii energetice primite din părţile

viscerale. Prin aranjamentul neurologic al bastonaşelor şi conurilor şi al prelungirilor lor

nervoase, culorile, sub aspectul lor energetic - lungime de undă, vor exercita asupra

zonelor creierului o stimulare mai mult sau mai puţin importantă.

Radiaţiile cu lungime de undă mică realizează o stimulare mai importantă pe plan

energetic a analizorilor primari decât cele cu lungime de undă mare.

Radiaţia albastră ar corespunde la o reluare funcţională a dezvoltării şi

mobilizează selectiv structurile care în ontogeneză permit o acuitate slabă şi aliniere

oculară (reflexul vizuo-postural).

Retina periferică este foarte sensibilă la lumină şi în particular la albastru. Pe de

altă parte retina centrală este mai puţin sensibilă la albastru. Filtrul albastru micşorează

activitatea proiecţiilor corticale ale retinei centrale. Aşadar stimulii luminoşi pot astfel

favoriza mobilizarea altor zone vizuale mai puţin elaborate, mai primare pe planul

maturizării în ontogeneză.

121

Filtrele galben şi roşu, din contră, selecţionează zone retiniene centrale şi structuri

corticale mai elaborate. Terapia prin filtre se bazează pe rolul lor de selectivitate.

Organizată în secvenţe (albastru-galben-roşu) ea retrasează o evoluţie conformă

ontogenezei şi filogenezei.

Exemple de folosire a filtrelor:

- ambliopia funcţională a formei şi a detaliului;

- probleme de binocularizare (strabism, nistagmus);

- unele cazuri de dislexie.

Filtrul galben oranj este folosit pentru a mări randamentul vizual al afacilor, al

celor cu ambliopie structurală, prin mărirea contrastelor.

În cazul secvenţei albastru-galben-roşu are mare importanţă momentul când se

trece de la unul la altul. Trebuie urmărită regulat evoluţia acuităţii şi când se constată că

aceasta nu mai progresează sau chiar regresează se schimbă filtrul. Perioadele de folosire

a filtrelor pot fi de câteva saptămâni sau câteva luni sau chiar ani.

Portul constant al filtrului albastru dă un confort durabil în caz de ambliopie

structurală mărind sensibil utilizarea resturilor de vedere.

Filtrul galben procură un mai bun confort vizual.

Utilizarea secvenţei albastru-galben micşorează nistagmusul.

Utilizarea filtrului roşu dă rezultate în caz de dislexie.

c. Becurile colorate.

Becul albastru - este destinat să amelioreze confortul vizual prin stimularea

zonelor paracentrale şi periferice. Pot fi folosite pentru persoanele cu leziuni foveale

pentru a îmbunătăţi funcţionarea retinei.

Becurile galbene - lumina galbenă măreşte contrastele şi este benefică opentru

persoanele cu cataracte neoperate. Cristalinul difuzează mai puţin lumina galbenă.

d. Reeducarea vizuo-motrice.

122

Reeducarea vizuo-motrice necesită cunoaşterea aprofundată a relaţiilor între

vedere şi organism. Trebuie să se considere obiectiv toate simptomele care apar în acelaşi

timp cu simptomele vizuale, deficienţe auditive, motrice, psihologice.

Soluţiile adoptate pentru remediere trebuie să ţină seama de tot individul. Nu se

aplică o tehnică standardizată ci mai degrabă se adaptează, puţin câte puţin, în funcţie de

rezultatele obţinute, metode complementare.

Tehnica de reeducare deşi suplă se bazează pe principii fundamentale:

a. Reeducarea este o recapitulare a ontogenezei;

b. Durata exerciţiilor, frecvenţa, pauzele joacă un rol foarte important.

Frecvenţă creşte şi duratele scad când copilul este mic.

Perioadele de pauză sunt importante. Diversele mecanisme de compensare care ajută

sistemul vizual să menţină performanţele cât mai aproape de normal s-ar putea ca în lipsa

pauzelor să încetinească şi să blocheze reeducarea.

Tehnica recomandată

1. Se fixează etapele de reeducare şi deci punctele de oprire.

2. Se sugerează o perioadă de reeducare cu frecvenţe maxime posibile.

3. Se opreşte reeducarea dacă s-a atins punctul de oprire, pentru un timp de repaus.

4. Se controlează progresele realizate în această perioadă.

5. Se verifică cum acţionează mecanismele de compensare care trebuie să

contribuie la progres.

6. Se reia reeducarea un interval de timp de îndată ce vechile progrese sunt

complet integrate.

c. Raporturile terapeutului cu familia subiectului sunt importante. Adeziunea

părinţilor la reeducare condiţionează în parte reuşita. Pentru a se putea realiza de exemplu

frecvenţă şedinţelor necesare (3 pe zi de exemplu) şi durata lor, se recomandă ca

exerciţiile să se facă acasă sub controlul părinţilor.

d. Testele de control în timpul reeducării sunt importante.

Trebuie să se menţină un echilibru între testele şi observaţiile de efectuat în cursul

controalelor. Testele şi observaţiile repetate la diferite intervale de timp permit să se

măsoare sau să se aprecieze progresele realizate ca urmare a tratamentului şi la nevoie să

se aducă corecţii.

123

§ 8.3.2 Mijloace de compensare.

Mijloacele de compensare se folosesc atunci când ameliorarea funcţională este

puţin probabilă şi capacităţile de identificare ale subiectului sunt inferioare nevoilor.

În cazul ametropiilor mari sau de cornee neregulată, subiectul este echipat

optimum, adică cel mai des poartă lentile de contact corneene. În afara acestora se

folosesc sisteme optice care dau o mărire subiectivă şi care pot fi purtate de subiect sau

exterioare lui.

Sisteme exterioare.

- Lupa simplă, caracterizată prin grosisment şi câmp obiect (diafragma de câmp), este

folosită de persoanele în vârstă la citit. Grosismente practic realizabile - maxim 4x.

- Telelupe formate dintr-un obiectiv şi ocular sau un sistem telescopic şi un sistem

adiţional. Există diverse variante constructive în care sistemul optic este susţinut de

un stativ. Observarea câmpului obiect se face monocular.

- Epiproiectoare care realizează imaginea mărită a textului pe un ecran.

- Sisteme cu cameră video şi monitor la care se obţin măriri de ordinul 30:1.

Sisteme purtate de subiect.

- Ochelari cu lentile cu distanţă focală scăzută.

- Telelupe care furnizează grosismente de până la 8x şi care sunt montate pe o ramă de

ochelar şi permit observarea binoculară.

- Sisteme ambli-contact formate dintr-o lentilă de ochelar şi o lentilă de contact de circa

-40dpt.

- Filtrul roşu este uneori folosit ca un mijloc de compensare a insuficienţei de

sensibilitate cromatică. El permite să se transpună la nivelul contrastelor performanţă

care nu este realizabilă prin discriminarea culorilor. S-a folosit spre exemplu o lentilă

corneeană roşie.

§ 8.3.3 Educarea identificării vizuale.

124

Educarea identificării vizuale capătă un rol important în momentul în care

cerinţele sociale noi pot să provoace obiceiuri vizuale inadaptate şi dăunătoare.

Se cunoaşte deja cazul miopiei şcolare care este în final o ripostă adaptivă la o

utilizare prea intensivă şi prematură a focalizării în plan apropiat.

Ea se traduce prin ajustare structurală a dioptricii oculare favorizând vederea

aproape în detrimentul vederii departe.

Optometristul trebuie să vegheze ca exigenţele mediului să respecte capacităţile

copilului funcţie de dezvoltarea sa. El are acţiune preventivă sfătuind părinţii şi

pedagogii. El propune mijloace educative specifice şi adaptate pentru cei care prezintă

dificultăţi vizuale. Optometristul are rol educativ şi pentru adulţi în scopul ameliorării

eficienţei vizuale prin antrenament specific.

Dirijarea părinţilor şi educatorilor.

Se realizează prin sfătuirea părinţilor cu copii mici în ceea ce priveşte condiţiile în

care se dezvoltă aceştia. Expunerea la soare, iluminatul, jucăriile, desenele, scrierea şi

lectura sunt importante pentru dezvoltarea vederii.

Cunoştintele optometristului ajută educatorii în ce priveşte învăţarea lecturii şi

scrierii, cunoaşterea posibilităţilor vizuale ale copiilor ajută pedagogul în orientarea

programului sau alegerea timpului de scriere, a sculelor, a hârtiei, viteza de citire, etc.

Pentru student optometristul dă sfaturi privind postura în timpul lecturii,

iluminarea, planul înclinat al mesei de lucru, tehnica lecturii.

Educarea lecturii.

Întârzierile în ce priveşte dezvoltarea vederii sunt la originea eşecurilor în

învăţarea scrisului şi cititului.

Dislexicul are o proastă utilizare a acuităţii formei şi detaliului, a integrării

spaţiului vizual orientat şi simbolic.

Există şi alte manifestări de focalizare şi binocularizare.

Procedura de ameliorare se descompune în patru timpi:

1. Se recuperează capacităţile vizuale absente sau insuficiente de focalizare,

binocularizare sau identificare. Mijloace terapeutice folosite: lunete, lentile, reeducare.

2. Se asigură condiţiile necesare actului lexic. Pentru aceasta se lărgeşte câmpul de

125

privire, se eliberează motricitatea oculară, se pun la lucru mecanismele de reprezentare

vizuală (decodificarea).

3. Se instruieşte tehnica lecturii: explorare completă, reperare şi analiză care să permită

să se scoată din text maximum de informaţii în timp minim.

4. Sfaturile în ceea ce priveşte atitudinile cele mai eficace în timpul lecturii: postura,

pregătire înainte de lectură cum ar fi analiza prealabilă, starea de spirit deschisă şi

pozitivă, etc.

Educarea lecturii se face individual cu sau fără ajutorul părinţilor sau în grupe de acelaşi

nivel. Curba de progres prezintă pante urmate de platouri.

Fig. 8.3

Pare eficace de oprit lucrul educativ când progresul randamentului tinde să se

stabilizeze (punctul A). Se reia antrenamentul când randamentul începe să scadă (punctul

B) şi aşa mai departe.

Educarea reziduului vizual.

Pentru cei cu vedere proastă (subnormală) optometristul poate veni în ajutor cu

sisteme optice tradiţionale (ochelari, montaj telescopic, lentile de contact), filtre şi cu

sfaturi privind utilizarea optimă a reziduului vizual. În acest scop trebuie să existe

siguranţă că problema patologică nu evoluează. Pornind de aici există un evantai de

tehnici pentru a obţine maximum de eficacitate a sistemului vizual.

Antrenamentul pentru lectura eficace.

Acest antrenament permite adulţilor să aibă o eficacitate mai mare a actului de a

citi. Cursurile de lectură eficace organizate în general în grup au ca scop ameliorarea

acestui instrument al comunicării.

126

AB

CD

E

R%

Durata