Omul Sistem Energetic

58
ELTA UNIVERSITATE O M U L Sistem Energetic 17 Cuprins CUV´NT CONTINUU 2.1. OMUL 2.2. MATERIE, ENERGIE, INFORMAÞIE 2.3. CORPUL FIZIC CA SISTEM ENERGETIC 2.3.1. LA CE NE ESTE NECESARˆ ENERGIA? 2.3.2. CUM CONTROLˆM ACEASTˆ ENERGIE? 2.3.3. CUM FOLOSIM ACEASTˆ ENERGIE? 2.3.4. SURSE DE ENERGIE ALE ORGANISMULUI UMAN

Transcript of Omul Sistem Energetic

Page 1: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE

O M U LS i s t e mEnergetic

17

CuprinsCUVÂNT CONTINUU2.1. OMUL2.2. MATERIE, ENERGIE, INFORMAÞIE2.3. CORPUL FIZIC CA SISTEM ENERGETIC

2.3.1. LA CE NE ESTE NECESARÃ ENERGIA? 2.3.2. CUM CONTROLÃM ACEASTÃ ENERGIE?2.3.3. CUM FOLOSIM ACEASTÃ ENERGIE?2.3.4. SURSE DE ENERGIE ALE ORGANISMULUI UMAN

Page 2: Omul Sistem Energetic

Omului

Informaþiile oferite prin aceastã carte pot fi înîntregime false, dar de asemenea, în egalã mãsurã, potfi adevãrate. Ca sã se poatã afla care este realitatea,singura ºansã este de a se aplica pânã la capãt celecitite. De-abia apoi, dupã ce se cerceteazã toate curãbdare, se poate ºti care este Adevãrul. Numai atunci.

Iar dacã aceastã carte se dovedeºte a fi Adevãratã,odatã cu încredinþarea, s-a învins deja boala, ignoranþa,frica, sãrãcia, egoismul, iar în cele din urmã, însãºiMoartea, ultimul duºman al Omului. ªi odatã curecãpãtarea tuturor darurilor ce se cuvin DivinitãþiiLucide ºi Conºtiente, întregul Univers se închinã,bucurându-se de revenirea Acasã a Fiului Risipitor, caredeja a trecut în urmãtoarea etapã a evoluþiei Sale,pãºind de la stadiul de Om la cel de Înger.

Te aºteptãm ºi fii sigur cã oricând eºti binevenit înlumea ce este a Ta de drept, Lumea Spiritualã. Îþi dorimcuraj, rãbdare ºi multã înþelegere în parcurgerea acestuidrum ce Te duce într-o lume minunatã, unde Lumina,Pacea ºi Iubirea domnesc de-a pururi. ªi nu uita cãdrumul care urcã Muntele este greu, plin de obstacoleºi povârniºuri, dar de-abia în vârf se pot vedea cuadevãrat priveliºtile minunate din jur.

Curaj, Prietene, curaj!

AUTOR: LUCIAN STRATANMATERIAL DE UZ INTERN REDACTAT ªI EDITAT DE

ASOCIAÞIA ELTA UNIVERSITATE BUCUREªTITOATE DREPTURILE DE AUTOR, EDITARE ªI DIFUZARE APARÞIN

ASOCIAÞIEI ELTA UNIVERSITATE

Page 3: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

3

CUVÂNT CONTINUU

Al doilea volum al lui Lucian Stratan edificã în continuarereevaluarea dimensiunii medicale dintr-un punct de vedere holistic ºimai ales din partea unui Învãþãtor ce n-a avut parte de experienþamisticã, cât de cea normalã ºi fireascã, întâlnindu-se în fiecare zi cupacienþi ºi cu suferinþele lor. Am discutat în mai multe rânduri cu eldespre situaþia medicinei ºi trebuie sã recunosc cã nu trebuie sã intervinîntr-un asemenea domeniu în care el este specialist la propriu. Pentrumine medicina nu mai existã dintr-un sens terapeutic obiºnuit, când înrealitate nu mai existã mobilul- infecþiile,suferinþa sau alte asemeneapatologii. Colaborarea cu autorul fiind într-o direcþie responsabilã lapropriu fiindcã fiecare dintre noi ne simþim rãspunzãtori faþã de suferinþacontinuã ºi fãrã ieºire a atâtor oameni care nu ºtiu, nu cã nu vor. Desigur,nu trebuie sã reproºãm instituþiilor actuale cã menþin asemenea situaþiicare deja vãd ºi ele cã sunt un cerc vicios. Cei în stare sã aducãinformaþia în aceastã direcþie o vor face. Tocmai de aceea în numelevostru îi mulþumesc lui Lucian Stratan pentru datoria sfântã siomeneascã de a-ºi sacrifica poate un renume faþã de colegi si prietenicare încã mai sunt cantonaþi în tradiþii si ignoranþe academice, cu toatecã suntem siguri cã vãd rezultatele care contestã astfel faptelemedicinei materialiste, alopatice.

Suntem siguri cã aceastã lucrare este de un real folos ºi studenþilordin facultãþile de medicinã pentru a avea ca alternativã o dimensiunemai pragmaticã ºi dinamicã a unor procese ºi probleme ale terapeuticiiactuale ºi pentru a simþi pe viu asemenea realitãþi ºi mai ales cea aexistenþei lui Lucian Stratan. Vã pot povesti cum într-o searã la Iaºi else lamenta cã mâinile îi sunt dureroase si aspre, povestindu-ne cumînainte de operaþie cam 10 minute trebuie sã se spele iar acest lucrudeterminã o schimbare totalã a biologiei dermei mâinilor. I-am prescrissã se ducã chiar în acel moment sã se spele dar numai cu apã, ºi maiales ºtind cã ceea ce face este libaþia atât de cunoscutã în atâteaoperaþii spirituale, numai cã la spital nu ar putea face acest lucru fiindcãtradiþia si prezenþa colegilor l-ar pune într-o situaþie indescriptibilã, darrevenind acasã aceastã libaþie îi este mai accesibilã. În concluzie seºtie cum pentru violoniºti ºi pentru chirurgi mâna este creierul, estetotul, ºi mulþi chirurgi ºi-au abandonat profesiunea fiidncã mâinile numai erau sigure pe miºcãrile lor. De altfel acest aspect l-am tratat într-unul din articolele din revista 17-A-B-C adresate numai alimentaþiei.

Sunt sigur cum mereu mai mulþi medici sunt determinaþi sãpriveascã peste gardul si limitele unei medicini care s-a generalizat

Page 4: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

4

având toate aceste consecinþe, mai exact spus realizând acest genocid.O rezolvare din partea medicinei alopate pur ºi simplu nu existã,continuarea unor astfel de situaþii ar determina pur si simplu decimareaºi degenerarea societaþii umane. Nu facem din asemenea publicaþiiun manifest, nu dorim sã o prezentãm ca o situaþie totalã, publicaþiilesunt adresate oricãrui cititor-colaborator. Vedem cum terapeuticilenetradiþionale sunt determinate de un aspect paradoxal ele nu suntviabile decât dacã existã mobilul, adicã boala, ceea ce devine din capullocului un paradox, total inutil, cãci sãnãtatea existã ºi trebuie doardeterminatã la nivel de educaþie. În altã ordine de idei sãnatatea esteºi are un fond holistic absolut, tocmai de aceea indicãm cã mãsurilepentru menþinerea ei sunt o viaþã în care împletim atât cunoaºtereamaterialistã cât ºi cea metafizicã, ele formând monada, unitateacunoaºterii ºi în ceea ce ne priveºte, a vieþii noastre. Sunt sigur cãmedicina prin asmenea eroi se va reabilita si va deveni un domeniucare va transgresa de la terapeuticã la prevenþie ºi mai ales va devenio instituþie educaþionalã în toate sensurile cuvântului. Medicul fiindpãrintele societaþii umane va împiedica astfel ca suferinþa sã setransforme în rãzboaie, sãracie ºi nefericire, el nu este dator sã-ºiasume o responsabilitate persuasivã, domeniul sãu este accesibiloricãrui om, menirea lui fiind doar a direcþiona sincer ºi simplu curãþenia,alimentaþia, menþinerea normelor civilizate de viaþã ºi convieþuire. Vompleda în continuare prin publicaþiile noastre pentru a evidenþia ºi altelucrari, ale altor medici care se vor simþi datori ºi responsabili pentrusituaþia de nedescris de la ora actualã.

Lumea se trezeºte chiar dacã aceastã dimineaþã este suferindã,aparent fãrã nici un orizont, nu trebuie sã disperãm, medicii se vorelibera de neîncredere, dogme, tradiþii, ideologii si teorii materialiste,aducând sãnatatea, restabilind valorile existenþei în armonia fireascãºi normalã cu celelalte regnuri ºi civilizaþii. Ni se va pãrea prematur sãvorbim despre eradicarea bãtrâneþii. Va veni acea zi care este mereumai aproape ºi gerontologia va rãmâne doar o tristã amintire. Graþieacestor minunaþi medici care-ºi sacrificã azi liniºtea ºi atâtea beneficii,neîndurând sã asiste indiferenþi la permanentizarea suferinþei gratuiteºi mereu mai scumpe, cu consecinþe incalculabile asupra armonieisociale.

ION, Iaºi, 1997

Page 5: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

5

2.1. OMUL

În Biblie, la Facerea Omului, stã scris : �Domnul Dumnezeua fãcut pe om din þarina pãmântului, I-a suflat în nãri suflare deviaþã ºi omul s-a fãcut astfel un suflet viu.� Existã deci douãcomponente distincte : corpul fizic pe de o parte, construit dinþarina pãmântului, deci având structurã mineralã, compus fiinddin atomi ºi molecule ºi �suflare de viaþã� pe de altã parte - acelsuflet ce animã complexul gigantic molecular ce este organismul.Vedem toþi cã viaþa înseamnã totuºi miºcare, o dinamicã continuãa acestui înveliº carnal, în faptele sale gãsindu-se, întrezãrindu-se personalitatea, conºtiinþa, trãsãturile acestui spirit dinãuntru.Sunt douã polaritãþi ce stau unite de la naºtere ºi pânã la moarte.Iar când douã polaritãþi se unesc, ele formeazã o sursã de energie.În cazul nostru, la aceastã energie îi spunem viaþã. Sigur,conectarea, cuplarea polaritãþilor se face prin straturi, valoriintermediare ce fac posibil ca gândurile, voinþa spiritului sã poatãfi îndeplinitã de organismul fizic.

Dar la ce bun toate acestea ? Vedeþi, mergând mai departeîn Biblie, gãsim cã Omului I s-au pus la îndemânã trei tipuri depomi : primii, �plãcuþi la vedere ºi buni la mâncare� - suntinformaþiile primite din planul fizic prin receptorii corpului mate-rial; altul, �pomul vieþii în mijlocul grãdinii� este acea axã energeticãpe care stau �fixate� cele ºapte chackre, acele straturi intermediarecare fac posibilã ca viaþa sã se manifeste ºi aici, pânã în planulfizic, iar ultimul ºi cel mai important - �pomul cunoºtinþei binelui ºirãului�. Apare astfel, parcã ceva mai clar, sensul vieþuirii acestuispirit �în carne ºi oase� când ar putea fi mereu liber, neîncastratîntr-o hainã limitatã ºi atât de vulnerabilã. Gustarea din primulpom reprezintã culegerea, aflarea unor informaþii �fãurite�, oferitede Tatãl. Imediat dupã aceea, nerãbdãtori de cele aflate, �ºoptite�de Tatãl, încercãm prin gustarea celui de-al doilea pom, al vieþii,al energiei, sã energizãm aceste gânduri, informaþii, cu ajutoruldorinþelor, ca ele sã aparã ºi în acest laborator ce ni s-a pus ladispoziþie - planul fizic. Pânã acum, totul se face asemãnãtor cujoaca unui copil neºtiutor, aflat la început de drum : I se aratã ojucãrie ºi ce frumos funcþioneazã ea, iar apoi imediat copilul o iaºi repetã aceleaþi gesturi, verificând dacã cele arãtate se petrecla fel ºi pentru el. Iar jucãriile oferite de Tatãl pentru Fiu, sunt

Page 6: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

6

rãspândite în tot acest Univers material, ca Fiul sã priceapã ºi sãînþeleagã prin cunoaºterea lor înþelepciunea, priceperea ce stãla baza fãuririi Universului. ªi urmând perfecþiunea Naturii, putemfi siguri cã în zidirea ei Tatãl ºi-a pus toatã cunoaºterea Sa, oferindastfel Fiului posibilitatea întregii Sale Înþelepciuni.

Dar iatã cã, apare a treia etapã în educarea, formarea acestuicopil, etapã ce îl conduce spre maturitatea sa, este trecerea înurmãtoarea etapã de evoluþie : gustarea din �Pomul cunoºtinþeiBinelui ºi Rãului�. Primii doi paºi aproape I-am fãcut, cunoaºtemstructurile atomice ºi parte din cele subatomice, precum ºiarhitectura Cosmosului, înþelegem mare parte din legile fizice,matematice sau chimice ºi iatã cã în dinamica noastrã am atinsaceastã etapã - alegerea binelui de rãu. Ca întotdeauna ceea ceaplicãm din cele învãþate, sã serveascã Binelui, continuei evoluþii.Binele - ne duce înapoi la Tatãl, Rãul - ne îndepãrteazã de Tatãl.Am fost preveniþi de la început cã aceastã etapã va fi cam durã,�în ziua în care vei mânca din el vei muri negreºit�. CunoaºtereaBnelui implicã automat ºi cunoaºterea Rãului, sunt polaritãþidiferite ale aceleaºi valenþe, iar aceastã oscilaþie este busolanoastrã, acest ghid ce ne îndrumã spre desãvârºirea noastrã caoameni. Polul Binelui care îl ºtim, îl putem vedea mereu doarascultând acea voce lãuntricã a Inimii, este Steaua Cãlãuzitoarecare ne spune ce alegeri sã luãm în viaþã ca sã evoluãm. Cãciacest pom este pomul Libertãþii, ce îl doreºte orice adolescent,este pomul Liberului Arbitru. Dar libertatea noastrã ne-a dus camdeparte de casã iar înapoi vor ajunge doar cei maturi ºi care auales întotdeauna Binele prin Credinþa, Iubirea ºi Înþelepciunealor. Cãci toate aceste trei calitãþi sunt necesare desãvârºiriiinterioare. Sunt cei ce merg pe Calea Inimii, alþii pe Calea Raþiunii,alþii pe Calea Credinþei, în cele din urmã toate cele trei drumurise intersecteazã, continuând împreunã spre acelaºi loc -Perfecþiunea Divinã, Acasã. Iatã deci ce preia Spiritul din acesteperegrinãri prin Universul Material. Gândurile, informaþiile, dar ºiposibilitatea �pipãirii� lor, sentimentele având rolul proiectãriiacestor gânduri într-un spaþiu virtual, Planul Fizic. Toate acestea,gânduri, sentimente, materie, aparþin acestei ªcoli ale Spiritului,sunt toate ale Tatãlui. Noi ne alegem însã cu formarea uneipersonalitãþi, cu ºlefuirea într-o anumitã geometrie a acesteinestemate interioare, ºlefuire datã de scurgerea vieþii, deci a uneimultitudini de gânduri înfãptuite. Mintea noastrã poate recepþiona

Page 7: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

7

o infinitate de gânduri din Oceanul Universului mental, maiîntunecate sau mai luminoase, dar noi dãm seamã doar de aceleaasupra cãrora ne-am oprit, de care ne-am fixat dorinþele. Astfel,acestea s-au manifestat ca fapte, viaþa fiind întotdeauna doarsuma acelor gânduri ce le-am ales noi ca sã fie manifestate.Cãci înºiruirea faptelor noastre formeazã firul vieþii.

Fireºte cã de-a lungul formãrii noastre am fãcut nenumãrategreºeli, de multe ori am ales Rãul în loc de Bine. Dar cu bun simþºi cu un grad minim de luciditate, observând consecinþele faptelornoastre, adicã manifestãrile din lumea în care trãim, putem ºtiexact sensul ales. ªi iatã cum tot Rãul merge spre Bine. Darnumai acel Rãu care este cunoscut, observat ca Rãu ºi care nedã astfel ºansa întoarcerii faptelor noastre cu 180°, spre Bine.Numai cã în Istorie de multe ori consecinþele Rãului au fostinterpretate ca Bine. Boala, sãrãcia, grijile, bãtrâneþea ºi moartea,toate acestea sunt ºi astãzi, în plinã luminã ºtiinþificã, consider-ate ca fireºti, inerente, ca fãcând parte din cursul obiºnuit al vieþii.Iar aceastã poziþie cvasioficialã, la unison, a tuturor Instituþiilor,face ca omul obiºnuit sã accepte la rându-I povara necazurilorvieþii. Acceptarea înseamnã undã verde manifestãrii acelor idei,informaþii, deci efectiv desãvârºirea lor ºi în planul fizic. ªi iatãcum în mod paradoxal, în mijlocul unei Creaþii Divine, perfecte,pot exista milioane de copii murind de foame, miliarde de oamenisãraci, necãjiþi, care îmbãtrânesc ºi mor, trãind ani în ºir însuferinþã ºi boalã. Nici cei �privilegiaþi�, ce au totul la dispoziþie,nici cei ce au în mâini soarta naþiunilor, nici mãcar ei nu scapãacestui supliciu. Cutia Pandorei s-a revãrsat cândva ºi fiecareeste împins, pãcãlit sã culeagã ceva dintr-însa. Este un paradoxcare numai prin ignoranþa ºi necredinþa civilizaþiei noastre,decretate oficial de toate cultele ºi instituþiile, îl fac posibil. ªiculmea, este de-ajuns un gând în care sã ai încredere, cã poþi fitânãr ºi fericit de-a pururi. Mecanismele energetice ale corpuluifizic, pus la dispoziþie de Tatãl, fac posibil acest lucru. La proiectarenici nu s-a pus problema bolii, bãtrâneþii ºi a morþii. Noi stricãmînsã de fiecare datã jucãria primitã, o îngropãm ºi dupã un timpprimim alta. Facem asta de zeci de mii de ani ºi se tot sperã cãtotuºi vom bãga de seamã cã gândurile ºi faptele noastre nusunt cele potrivite, mãrturie stând consecinþele lor ce se întipãrescpe corpul fizic. Niciodatã nu-I prea târziu. Deºi crucificãm pe ceice vin sã ne tragã de mânecã ºi sã ne arate direcþia bunã, deºi

Page 8: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

8

ne condamnãm singuri la boalã ºi moarte, deºi nu recunoaºtemLumina Spiritului ci numai valori cantitative atât de trecãtoare, defiecare datã ni se dã o nouã ºansã, un nou înveliº cu care sãcunoaºtem Adevãrul. Poate data asta existã mai mult bun simþ.Dar cei ce deja sunt încarnaþi jos, ce ne asistã la naºtere ºi nepreiau, ne scuturã bine ºi ne spun : �eºti într-o lume crudã ºidurã, luptã, muºcã, sã-þi fie fricã ºi sã suspectezi pe oricine dinjur, umple-þi burta ºi buzunarele, pune-te la adãpost în spateleunor ziduri groase ºi conturi grase, pânã când vei muri, cãci apoinu existã nimic, doar þãrânã eºti, doar atât, þãrânã�. Iar credinþaîn Rãu face ca acest Rãu sã se manifeste.

Încã o datã vã spunem, niciodatã nu este prea târziu, oricâtde jos aþi ajunge. Ce se încearcã în aceastã carte este sã seofere Omului un ghid cãtre Bine, o modalitate de a face ca pentrufiecare Soarele sã poatã strãluci ºi în afarã ºi înãuntrul sufletuluisãu, o posibilitate de a intra în rezonanþã cu Perfecþiunea Naturiiºi atâta timp cât suntem cuplaþi pe lungimea de undã a ArmonieiCosmice, Divine, avem aceleaºi calitãþi : Nemurire, Iubire,Înþelepciune - practic, Totul. Oferim ºansa de a obþine Totul con-tra a Nimic. Oferim încã o ºansã. Cãci niciodatã nu este preatârziu.

2.2. MATERIE, ENERGIE, INFORMAÞIE

Esenþa venirii noastre în aceastã lume este de a cãpãtaCunoaºtere, aceastã Cunoaºtere stând la baza Credinþei, ocalitate esenþialã pentru evoluþia oricãrei entitãþi din IerarhiaDivinã. Iar Cunoaºterea se capãtã doar pe baza experienþelor, afaptelor create aici, în planul fizic. Iatã necesitatea apariþiei acesteicreaþii divine, Planul Iluziei, tocmai ca un instrument prin care unspirit îºi poate testa rând pe rând, bucatã cu bucatã, toate calitãþilesale, aceastã verificare dându-I posibilitatea corecþiei lor, de fapta autocorecþiei.

Acest instrument creat funcþioneazã identic cu o oglindã, încare ne putem privi, analizând pe rând parte din trãsãturilenoastre. Un sistem în sine nu se poate autocunoaºte complet,altfel riscã stagnarea ºi implicit autodistrugerea, la fel nici un spiritnu poate reuºi aceastã autoanalizã în totalitate, doar prin sine.Dar aceastã cunoaºtere de sine este esenþialã pentru a putea

Page 9: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

9

coordona conºtient factorii de autocorecþie, pentru a avansa firescpe calea evoluþiei, fapt ce implicã o perfecþionare continuã. Deaceea, privind reflectarea Sinelui, putem surprinde, dacã avemun dram de luciditate, trãsãturi proprii ºi ce este mai important,putem avea la dispoziþie chiar evoluþia calitativã a acestora îndinamica lor, ca un monitor ce ne aratã produsul brut de-a lungulprelucrãrii sale pe linia de producþie.

Luat mai puþin abstract, scopul unei vieþi aici, în aceastã lumeºi civilizaþie, este de a ne ºlefui câte o trãsãturã de caracter saumai multe, sau de a ajuta pe ceilalþi sã realizeze acest lucru.Viaþa socialã nu face decât sã stabileascã puncte de referinþãfaþã de care ne observãm dinamica acestei ºlefuiri interioare.Fiecare vine într-o anumitã familie, capãtã o anumitã educaþie,va avea un anumit rol social, astfel cã fiecare va avea propriascalã de valori sã le zicem morale, fiecare calitate interioarã va fipreþuitã de fiecare într-un anumit fel, unele fiind mai importante,chiar dominante, altele deocamdatã ignorate pânã la urmãtoarealecþie. Astfel cã fiecare ºi-a �programat� cursul vieþii prezenteavând un scop precis, punându-ºi anumite jaloane, anumitepuncte de referinþã cu care sã se ajute. Cã în acest momenteducaþia schimbã la majoritatea aceastã scalã de referinþã cuuna comunã, raportatã doar la valori cantitative, financiare, asta-I o abatere de la Jocul Universului ºi fiecare abatere trebuiecorectatã.

Iatã deci necesitatea acestui Plan al Iluziei, în care fiecarepoate schimba orice parametru dupã voia sa, în care ce seîntâmplã în afarã este pur ºi simplu reflectarea a ceea ce este cuadevãrat înãuntru. �Ce-i Sus este ca ºi ceea ce-I Jos, ce-I Joseste ca ºi ceea ce-I Sus�. Avem aceastã posibilitate de manifestarecontinuã a gândurilor noastre, ce vedem afarã este ca ºi ceea cegândim înãuntru. Faptul cã vedem astãzi foamete, griji, boli,bãtrâneþe, neputinþã, dovedeºte cã majoritatea oamenilor aupierdut controlul asupra cursului gândirii lor. Societateabombardeazã omul cu imagini, informaþii care de care maipesimiste ºi îngrijorãtoare, pânã când acesta le acceptã, lãsându-le sã-I ocupe mintea în totalitate. Câþi dintre noi nu stau toatãziua ºi se lamenteazã de tot felul de probleme, personale,naþionale sau planetare, dar câþi creeazã efectiv în planul inte-rior, mental, un scenariu, o strategie de modificare a acestorimagini, iar apoi, dupã ce le îmbracã cu Lumina Sufletului, sã le

Page 10: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

10

spunã : �Amen� - sau �Aºa sã fie !� Puterea gândului este maimare decât se cunoaºte în civilizaþia actualã, ºi combinatã cuputerea Iubirii, devine o forþã absolutã, ce poate crea sau anulaorice din acest Plan al Iluziei.

ªi tocmai ca fiecare sã poatã reveni pe calea ce ºi-a ales-odinaintea venirii sale în aceastã lume iluzorie, sã facem o analizãmai amãnunþitã a Planului Iluziei, cunoaºterea sa fiind primul pasîn controlul a tot ce se întâmplã în jur. De fapt tot acest laboratorcosmic, Creaþie a Divinitãþii pentru a Se cunoaºte, cuprinde nunumai planul material, cel vãzut ºi simþit, ci încã douã straturi,mai subtile, mai aproape de Cauzal. Primul din cele trei planurieste Planul Mental, este cel mai aproape ca vibraþie de Spirit,este primul modificat, restul transformãrilor, pânã în lumea vizibilãurmând din aproape în aproape, ca o cascadã. Unitatea de bazãa acestui Plan mental este Informaþia, în funcþie de vibraþia sa,fiind perceputã ca sunet sau imagine. Dinamica personalã poatefi observatã ºi prin dinamica acestor imagini ºi sunete ce seperindã prin minte, sunt tocmai acele gânduri ce se rostogolescadesea fãrã control. Fericit cel ce reuºeºte sã-ºi controlezegândurile, acela are acces la fãurirea propriei vieþi.

Urmeazã apoi Planul Astral, cel al dorinþelor, al sentimentelor,având o frecvenþã mai scãzutã decât cea a gândurilor. Cum ºiimaginile pot varia de la lumina cea mai purã la întunericul absolut,trecând printr-o infinitate de culori, ºi sentimentele au paleta dedesfãºurare foarte largã, de la Iubirea absolutã, la ura cea maineagrã. Toate sunt unitãþi de mãsurã, de la o polaritate la alta,aflate pe o scalã ale aceleaºi unice Forþe : Iubirea . Aceasta-Iforþa ce stã la baza zidirii acestei Creaþii, cu ajutorul ei Dumnezeua Creat Lumea în cele ºapte etape. A rãmas ca Omul, folosind-oîn continuare cu o valoare sau alta, cu o polaritate sau alta, sãcontinue creaþia sau sã o anuleze. Fiecare este liber sã facãorice experiment în aceastã lume, iar forþa sau energia stau tocmaiîn puterea sentimentelor. De fapt acestea sunt punctele dereferinþã faþã de care ne raportãm evoluþia, o strategie legatã lapolaritatea de jos, a urii, terminându-se întotdeauna prindistrugere, având semn contrar cu Universul din jur, pe cândgândurile pline de Iubire manifestându-se din ce în ce mai plenar,deoarece sunt amplificate de forþa cu acelaºi semn a Lumii Di-vine din jur. Acestã scalã de valori ne oferã posibilitatea de a neda seama dacã ne apropiem de Tatãl, simbolul Perfecþiunii,

Page 11: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

11

cãpãtarea calitãþilor Acestuia fiind datã doar de alegerea unuisingur sens, cel al Iubirii.

Urmeazã cel de-al treilea Plan, cel fizic, material, aflat pescala cu vibraþiile cele mai joase, acele imagini ºi sunete suntatât de mult �încetinite�, încât pot fi captate de receptori cufrecvenþã mai redusã, acei analizatori ai corpului fizic. Avem deasemenea receptori ºi pentru celelalte planuri, dar educaþia ºimediul stressant din jur le bruiazã ºi le blocheazã, fãcându-lerupte de conºtient, dar nu nefuncþionale. Pur ºi simplu conºtientuleste pe o lungime de undã mai micã decât frecvenþa de emiterea acelor receptori subtili.

Dupã cum unitatea de bazã pentru Planul Mental esteInformaþia, pentru Planul Astral, Energia, la fel pentru Planul Fizicexistã Particula Materialã, sau Materia. Aceste trei elementeUna sunt de fapt, nici una neputând exista separat decealaltã. Acest tot formeazã baza Instrumentului ce ne creazãaceastã lume virtualã prin care ne putem cunoaºte mai bine. Simi-lar acestei tehnologii ce aparþine lumii calculatoarelor, RealitateaVirtualã. În acest caz, programatorul, sau Creatorul, a introdustoate informaþiile posibile, astfel încât sã se poatã acoperi toatesituaþiile posibile, permiþând realizarea oricãrui experiment. Numaifaptul cã în prezent experienþele atomice de pe atoli s-au mutatîn aceastã lume virtualã, oglindeºte destul de clar posibilitãþilesale. S-a creat astfel tot Planul Mental, din care utilizatorul îºiselecteazã treptat anumite secvenþe, anumite imagini, dupãnecesitãþi. Urmeazã apoi acea energizare, catalizare a informaþiei,pentru tehnologie, este generatorul de luminã, care este modulat,modelat de cãtre informaþiile ce le primeºte de la utilizator,generând astfel imaginile virtuale respective. Pentru Om, acestgenerator de energie este reprezentat chiar sentimentele sale.Imaginaþi-vã o fiinþã lipsitã de orice dorinþe. Va fi o fiinþã apaticã,complet imobilã, cãci nu-ºi doreºte absolut nimic din jur. Pentrucei ce fac lucruri împotriva dorinþei lor, vor trebui sã recunoascão dorinþã ºi mai puternicã, mai ascunsã, adeseori mascatã deorgoliu. Orice gest, orice faptã, se realizeazã tocmai datoritãacestor dorinþe, impulsuri interioare. Impulsuri ce modificã mate-ria din jur. Aveþi la îndemânã o forþã absolutã, ce stã la bazatuturor celorlalte forþe universale, cea nuclearã, cea electricã,cea de atracþie universalã, cea pur cineticã. Este forþa Vieþii, iarViaþa înterþine dinamica în tot Universul, este acea forþã mult

Page 12: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

12

râvnitã de alchimiºti ºi magicieni, dar ea este constructivã doarpentru dorinþele cu sens �pozitiv�, de fapt cu acelaºi sens cu celecreate de Tatãl pentru susþinerea Universului ce ne înconjoarã.În final, manifestarea se întrupeazã într-o anumitã formã materialã,mult mai puþin dinamicã comparativ cu celelalte, deci mult maiuºor de analizat prin �statica� sa.

Iatã cum Omul are posibilitatea absolutã, obligatorie de fapt,de a-ºi crea propriile scenarii în jur, controlându-ºi astfelposibilitãþile cunoaºterii. Uitarea ºi nefuncþionarea promptã a lor,în acest moment al civilizaþiei noastre, se datoreazã creerii unorscenarii, în trecut, împotriva Legilor Necesitãþii ºi folosind preaadesea Forþa Divinã cu sensul exact opus creaþiei, fiind îndreptatspre distrugere. Egoismul, ura, rãzbunarea, invidia, grijile ºi frica,toate acestea par a fi mult mai rãspândite astãzi decât calmul,iubirea ºi seninãtatea. De aici ºi aceastã situaþie de crizã actualã,în care fiecare, închis în celula propriului egoism ºi orgoliu, creazãscenarii pe mãsurã, avantajoase pentru el, dar împotriva celorlalþi,creind astfel forþe opuse scenariilor pozitive ºi optimiste createde cei din jur. Iar acestea din urmã sunt din ce în ce mai rare,oamenii pierzându-ºi prin ignoranþã ºi pasivitate, acea Credinþãîn Lumina Interioarã.

Dacã o singurã secundã toatã populaþia de pe Geea s-ar opridin învãlmãºeala de gânduri cotidianã ºi ar crea cu toþii o singurãimagine luminoasã, fericitã, plinã de Pace ºi Iubire, s-ar degaja oforþã imensã ce ar schimba brusc toate situaþiile absolutdezastruoase din orice colþ al planetei. Dacã.. Aºa, încercãm dinrãsputeri sã schimbãm mentalitatea, deci alegerea altor gânduri,altor imagini, mãcar cu puþin mai luminoase decât cele vechi.Tradiþia ºi lenea sunt forþe a cãror inerþie este uriaºã. Pare atâtde greu de imaginat o Africã cu copii zâmbitori ºi lipsiþi de griji, olume în care animalelor sã le facã plãcere sã se apropie deoameni, nu sã fugã disperate de furculiþa ºi cuþitul lor, pãdurile sãrãmânã întregi cu minunata lor verdeaþã, nu sã devinã o mare decioturi. Creem rãni adânci mamei noastre cosmice, acestei planetecare ar dori cu ardoare sã intre în armonie cu celelalte surori dincosmos, dar un anume regn de pe suprafaþa sa distruge toatãcreaþia la care a muncit de mii de ani. Este atât de greu oare sãalegem un zâmbet în locul încruntãrii cotidiene? Pare paradoxal,dar toate situaþiile critice sociale îºi au rezolvarea doar într-unsimplu zâmbet. Soluþia actualã este într-adevãr una educativã,

Page 13: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

13

a fiecãruia pe sine însuºi, nu mari împrumuturi sau noi descopeririºtiinþifice vor salva lumea. Cãci fiecare are în structura corpuluisãu toate instrumentele cu care sã perceapã ºi sã modeleze întregPlanul Iluzoriu, de la partea superioarã, mentalã, pânã la ceainferioarã, materialã. Totul este sã se ºtie de existenþa acestorinstrumente ºi cum sã fie folosite. Ele existã în noi, dar atenþianoastrã este îndreptatã doar asupra acelora din partea de jos,ignorându-le pe cele mai subtile, mai aproape de cauzalitate,deci implicit, mai eficiente. Necunoscându-le, necontrolându-le,nefolosindu-le, devenim jucãrii în planul fizic, la dispoziþia altora,ce aleg ei jocul. Iar eliberarea se face doar prin cunoaºtere, adicãprin educaþie.

Sã continuãm educaþia cu prezentarea acestei Lumi a Iluziei,care trebuie bine stãpânitã, dacã vrem sã ieºim deasupra ei.Imaginaþi-vã un infinit ocean de energie, întins peste tot, dar,asemenea unei ape mai adânci, care se sedimenteazã pe straturi.La nivelul de jos, va exista o energie mai �grea�, mai �joasã�,apoi, pe mãsurã ce urcãm, energia devine mai uºoarã, cu unzumzãit mai �înalt�. Lobsang Rampa, un foarte drag prietentibetan, asemãna Universul cu o imensã claviaturã de pian, fiecareclapã, fiecare sunet scos reprezentând un nivel de energie,respectiv o stare de agregare. La capãtul de sus, este ceva foarteluminos, cu o frecvenþã practic infinitã, astfel cã în orice momentcuprinde în sine toate celelalte frecvenþe, toate celelalte nivele.Având viteza de oscilaþie practic infinitã, reuºeºte sã urce ºi sãcoboare instantaneu, de la stratul cel mai de jos la stratul cel maide sus, astfel cã existã concomitent în toate planurile. Putemdefini aceastã extremitate superioarã ca fiind însuºi Dumnezeu,prin acestã calitate de infinit, reuºind sã cunoascã tot, sã poatãcrea orice în orice strat, sã energizeze tot cu Iubirea sa, cãcipractic, se confundã cu Tot. La fel se întâmplã cu fiecare nivel,prin viteza proprie de oscilaþie reuºind sã cuprindã total nivelelemai joase, dar din cele superioare nepercepând decât fragmente,instantanee seriate.

Mai precis, toate aceste energii coexistã în acelaºi spaþiu,fiecare nivel percepând instantanee din realitatea absolutã, divinã,la aceeaºi frecvenþã cu cea proprie. Altfel spus, cu cât un sistemreuºeºte prin energizarea datã de folosirea Iubirii, sã-ºi creascãvibraþiile, va avea acces la o vitezã mult mai mare de percepþiedin Realitate, adicã la o cantitate de informaþii tot mai mare. Acest

Page 14: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

14

carusel, cerc evolutiv funcþioneazã ca o dublã spiralã, aceastafiind de fapt simbolul Vieþii, sau a ADN-ului pentru planul fizic. Cucât Cunoaºterea capãtã o valoare mai mare, urcând pe una dinspire, cu atât se poate �folosi�, mai multã Iubire, sau Energie.Evoluþia merge în paralel pe cele douã spire, dintotdeauna Iniþiaþiiaveau de ales când Calea Inimii, când Calea Raþiunii sau aCunoaºterii. Dar întotdeauna, una ducea invariabil la cealaltã .Acesta este de fapt Jocul Vieþii, aceastã continuã urcare pe spireleCunoaºterii ºi ale Iubirii. Cei ce au o imagine limitatã, planã, cumo are civilizaþia actualã umanã, lipsitã de perspectiva celei de-atreia dimensiuni, celei a Spiritualitãþii, vor vedea aceastã evoluþieca o învârtire în cerc, cumva în jurul cozii, ºi deºi mulþi încearcãcumva sã fie mai buni, nevãzând ce se clãdeºte în plan interior,spiritual, nu vãd urcarea pe aceastã a treia direcþie ºi astfelmajoritatea renunþã în cele din urmã la aceastã cursã a evoluþiei,trecând la cursa acumulãrilor materiale ºi a onorurilor, cãci aceastaeste pipãibilã, rezultatele sunt vãzute imediat. Dar iarãºi nu sevãd cum coboarã pe spirele evoluþiei. Cãci în acest Univers per-fect, evoluþia înseamnã o continuã dinamicã, indiferent în ce sensse merge. Nu uitaþi cã numai cei ce se opresc obosesc.

Aºadar ceea ce vedem aici, în planul fizic, este un film, osuccesiune de imagini, sunete, senzaþii, sunt instantanee seriatela o anumitã distanþã, datã de frecvenþa de percepere aanalizatorilor noºtri. Sunt de fapt gândurile ºi dorinþele noastre,realitãþi sau energii cu o frecvenþã mult mai mare, din care aicipercepem doar frânturi. Astfel încât, în fiece moment, realitateafizicã este modificatã de gândurile ºi dorinþele noastre. Fiecareentitate îºi lanseazã propriile imagini în acest Univers. Cã la mareamajoritate nu se manifestã imediat este consecinþa faptului cãalte miliarde de entitãþi lanseazã imagini diferite, astfel încât cese vede în jur este o medie, o rezultantã a tuturor acestor gânduri.Noroc cã existã însã Legea Rezonanþei, aºa cã acei ce lanseazãgânduri cu vibraþii apropiate, luminoase ºi pline de iubire, se vorregãsi mai devreme sau mai târziu cu alþii asemenea lor, gãsindu-se astfel în realitãþi apropiate de creaþia minþii ºi credinþei lor. Pecealaltã parte, cei cu gâduri urâte, se regãsesc alãturi cu cei cuidei la fel de întunecate. Aceasta-I rezonanþa despre care se învaþãla ora de fizicã, dar se uitã aplicaþiile ei metafizice.

Materia, acest plan vizibil ºi pipãibil, poatre fi deci modelatdupã cum dorim, este efectiv în stãpânirea noastrã ºi doar

Page 15: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

15

necredinþa face pe om sã nu-ºi poatã manifesta dorinþele în planulfizic. Nerãbdarea ºi Necredinþa. De aceea Isus a spus : �De-aþiavea credinþã cât un bob de muºtar, aþi muta acest munte dinloc�. Dar faptul cã voi lansaþi un gând ºi acesta nu se manifestãimediat, vã faceþi sã spuneþi : �Ei, aºa-I viaþa, nu-I bine sã fimvisãtori, sã fim deci realiºti.� - ºi acceptaþi atunci realitatea fãcutãde ceilalþi, deveniþi practic marionete, cãci veþi crede doar înimaginile în care alþii au încredere, veþi crede ºi veþi manifestailuzia. Da, într-adevãr, fericiþi cei ce cred fãrã sã vadã. Rãbdareaîn credinþa lor modeleazã realitatea fizicã încetul cu încetul,precum un râu muntele prin care curge.

Din alt punct de vedere, sigur cã dacã lansaþi succesiv o miede gânduri, al mielea se va manifesta, în ordine, dupã ce s-aucreat toate celelalte 999. Aºa cã, aveþi grijã ce gânduri lansaþi !Ele oricum se manifestã, fie acum, fie peste o mie de ani. Multedin grijile ºi necazurile din viaþa actualã sunt pentru cã vieþi larând aþi crezut în ele, spunând de fiecare datã :�Ce nedreaptãeste viaþa cu mine! Uite, numai griji sunt pe capul meu !� Dar decâte ori aþi spus : �Ei, asta-I acum, pentru cã aºa am vrut, sauasta-I plata la cea ce am fãcut, dar de-acum hai sã gândescfrumos, ca Soarele sã aparã ºi în viaþa mea!�. Cu cât înjuraþi maimult, blestemând viaþa, cu atât vã veþi înfunda în mizerie, creatãnumai de voi ! Ba mai mult, vã veþi întâlni cu cei ce gândesc la felde urât, cu griji la fel de multe ca ºi voi ºi sigur cã uitându-vã înjur veþi spune ºi mai cu credinþã : �Da, aºa-I viaþa asta!� Încercaþisã zâmbiþi în fiecare clipã, indiferent ce-I în jur ºi curând veþiobserva numai oameni zâmbitori în jur!

Acum, pentru acei care au rãmas fixaþi în logica ºtiinþificãmaterialistã, sã gãsim ºi pentru ei o reprezentare a ceea ce vãdei în jur. La ora actualã, cercetarea lumii microscopice a materieia ajuns la structurile subatomice. Acum câteva mii de ani, în Grecias-a emis ipoteza cã materia poate fi împãrþitã pânã la un anumitpunct doar, în acel moment obþinând o patriculã ce nu mai poatefi tãiatã, deci au denumit aceastã structurã universalã de bazã�a-tomos�, actualul atom. Iar aceastã ipotezã a fost una purteoreticã, deoarece tehnologia momentului nu le permiteavizionarea structurilor atomice. Dar au avut dreptate. Astãzi, cuajutorul microscoapelor performante, s-a reuºit obþinerea imaginiiacestui atom, ba chiar mai mult, ºi observarea electronilor ºi anucleului.. De aici încolo, ipotezele formulate þin iarãºi de domeniul

Page 16: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

16

teoretic, bazându-se doar pe rezultate obþinute din acceleratorulde particule. Astfel, s-a emis ipoteza cã ºi electronii ºi nucleul arfi construite din acelaºi tipuri de subparticule, au preferat sã lenumeascã cuarci. Aceºtia sunt cunoscuþi mai mult prin încãrcãturalor electricã, deci printr-o valoare energeticã mai mult, decât prinuna legatã de masã. Noi continuãm aceastã diviziune ºi susþinemcã aceste particule sunt energii cu valori bine determinate, a cãrorfrecvenþã proprie este mult coborâtã ºi cumva condensatã,realizând un fel de �cãrãmidã energeticã�, standard pentru totUniversul. Dar faptul cã frecvenþa sa de oscilaþie este multcoborâtã, aceasta va apãrea cumva staticã, rigidã, dând senzaþiade materie. Esenþa este aceeaºi cu a fotonului, elementul debazã al luminii, dar oscilaþia acestuia din urmã se produce lavalori mult mai mari, astfel cã îºi pierde acea senzaþie de rigid,de material, dar repet, poate fi aceeaºi particulã, ce diferã estedoar frecvenþa de oscilaþie, deci caracteristica aceleaºi cuantede energie. Iatã plastilina acestui Univers, aceasta mulându-sepe matriþele date de gândurile noastre ºi luând exact forma lor.Cu alte cuvinte, tot ce este în jurul nostru este energie purã,mulatã pe anumite informaþii. Deci ce considerãm materie, esteºi energie, este ºi informaþie.

Din punctul de vedere al Energiei ºi aceasta nu poate existade sine stãtãtoare, trebuie sã aibã anumite valori, anumiþiparametri, ce implicã o anumitã informaþie, iar dacã valorile suntsub un anumit prag, apare ca materie, caracterizatã prin masã,devine o energie purã, cu vitezã suficient de micã ca sã intre subacþiunea legilor atracþiei universale, care sunt o extensie, oaplicaþie inferioarã a Legilor Iubirii. Cãci energia de bazã, repetãm,este Iubirea. Toate celelalte forme energetice sunt manifestãriale Iubirii transformate, coborâte de noi la valori inferioare. Dinpunct de vedere al Informaþiei, ea necesitã un suport, nu arecum sã existe de sine stãtãtoare. Suportul, desigur, este cel en-ergetic, informaþia manifestându-se prin diferite valori, modulãriale acestei energii. Manifestarea energiei, cu parametrii daþi deinformaþie, este materia. Concluzia este simplã : INFORMAÞIA,ENERGIA ªI MATERIA UNA SUNT.

Acest Plan Iluzoriu a fost creat oferindu-se un suport Ener-getic Universal, Iubirea, precum ºi un suport informaþional complet,Înþelepciunea. Aceastã Cunoaºtere ºi Iubire ce stau la bazaUniversului sunt calitãþi absolut divine, sunt ale Tatãlui. Noi, Fiii,

Page 17: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

17

prin observarea manifestãrii acestei energii în tot felul de forme,încercãm, prin �culegerea� câte unui fragmenþel din aceaInformaþie Totalã, sã-l manifestãm ºi sã-l observãm . Planul Mentalreprezintã teoria, bibliografia obligatorie a elevului, iar Planul Fiziceste laboratorul în care se pot testa, aplica dupã fel ºi chip, fãrãca acele modificãri, experienþe, deseori nereuºite, sã afectezeAdevãrata Realitate, cea a Spiritului. Astfel, ce cunoaºtem, cene �vine în cap�, reuºim cu ajutorul dorinþelor, a sentimentelor sãaparã în jurul nostru. Fireºte cã acest studiu dureazã veºnic,pânã reuºim cuprinderea întrgii Înþelepciuni ale Tatãlui ºi implicitºi acea vibraþie cu frecvenþa infinitã, suportul întregii Cunoaºteri,adicã Iubirea Divinã. . De-abia atunci putem manifesta întregUniversul, suntem una cu el, cãci el deja existã ºi astfel suntemuna cu Tatãl. De-abia atunci Fiul se confundã, se cufundã înTatãl. ªi Isus spunea - �Eu de la Tatãl vin, iar Eu cu Tatãl unasuntem�.

Stadiul la care suntem ne permite accesul la cãrþile de perafturile de jos ºi pe mãsurã ce le aplicãm ºi vedem cã suntadevãrate, atunci Cunoaºterea se transformã în Credinþã, vibraþianoastrã creºte ºi putem avea acces ºi la cãrþi de pe urmãtorulraft, iar procesul evolutiv continuã. ªi doar informaþia trecutã înCredinþã se poate folosi instantaneu, este de nedistrus, devine,de-abia atunci, Înþelepciunea noastrã. Este singura moºtenire dela Tatãl, dar cuprinde tot ce ne poate oferi Tatãl, tot ce are ºi cereprezintã El. Cunoaºterea neexperimentatã este o informaþiegoalã - ce-I pasã furnicii, de exemplu, dacã Soarele este o steacu raza de câteva mii de kilometri, sau o farfurie cu jãratec, lacâþiva metri distanþã. Asta-I scris într-o carte de pe un raft la careîncã nu poate ajunge ºi nici nu-I poate folosi la evoluþia ei demoment. Aºa cã dacã aude cele douã informaþii din douã pãrþidiferite, nu are cum sã ºtie care este adevãrul. De-abia dupã oanumitã perioadã de evoluþie poate ajunge la carte ºiexperimenteazã ceea ce citeºte acolo ºi de-abia atunci furnicaspune cã a cãpãtat ºi înþelepciunea acestei informaþii. Atunci credecu adevãrat ºi nimeni nu mai poate sã o sminteascã din credinþaei.

Noi urmãm Facultatea de Creatori. Dar pentru a fi Creator,cu diplomã, ca Tatãl, trebuie sã cunoaºtem ºi sã credem în fiecepãrticicã a Universului. Imaginaþi-vã cã trebuie sã creaþi un mãr,nimic mai mult. Trebuie sã ºtiþi o dimensiune, o culoare, o formã,

Page 18: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

18

o arhitecturã biologicã interioarã. Ce gust are, ce concentraþieare fiecare substanþã, cum sunt alcãtuiþi atomii din acele mol-ecule constituente, din ce-I fãcut nucleul atomului ºi tot aºa maideparte. De-abia atunci, când ajungeþi sã le cunoaºteþi pe toateacestea, dar ºi sã credeþi în ele, înseamnã cã aþi înþeles ºi stãpânitLegile Universale, sunteþi Creatori cu adevãrat. Tot acest procesîncape într-o frazã, se poate scrie în câteva minute, darCreatorului I-au trebuit o mulþime de vieþi pentru a-l împlini.

În concluzie, Universul este în acelaºi timp informaþie, energieºi substanþã. Este acea �apã� întinsã de care se vorbeºte înGenezã, simbolul energiei. Lumina, ce se purta deasupra apelor,este simbolul Creaþiei, a informaþiei, a imaginii. Iar acest gând dãformã apei, manifestând substanþa.

Corpul fizic este aºadar acea manifestare a Luminii, aceaoglindire a Luminii în Apã. Prin aceastã reflexie, Apa poateinteracþiona cu Lumina ºi Lumina cu Apa. Iar aceastã interacþiuneeste Viaþa. Suntem fãcuþi din Luminã ºi Apã, iar când Viaþa s-asfîrºit, Lumina urcã la Luminã, iar Apa coboarã în Apã. Suntemceva divin, un cumul de Energie ºi Spirit pe care-l numim Viaþãsau Organic. Sã respectãm acest Organic. Dacã Lumina trimitereflexii întunecate în Apã, apa din noi, celulele ºi þesuturile vor fitot întunecate. Ca sã le tratãm, sau sã le luminãm, este suficientsã ne luminãm propria Luminã. Cãci Apa, sau corpul fizic, reflectãimaginea Luminii, sau a Sufletului. Nu numai ochii sunt oglindaSufletului, ci întreg organismul. Degeaba medicii modeleazã dinexterior aceastã reflexie, fie ei chirurgi, bioterapeuþi sau chiarsfinþi, în scurt Apa tulburatã se va liniºti ºi va oglindi aceeaºiimagine hâdã a bolii. Adevãratul medicament se administreazãLuminii, nu corpului.

Energia ia forma ce I-o dãm. Ca sã aibã o formã perfectã, sãfim mai întâi noi înºine perfecþi !

2.3. CORPUL FIZIC CA SISTEM ENERGETIC

Fireºte cã pentru a ne servi, corpul fizic are nevoie de oanumitã cantitate de energie, indiferent de activitatea desfãºuratã: recepþionarea unor informaþii din exterior sau din interior,deplasarea anumitor segmente sau eliminarea anumitor�surplusuri� nocive .Sã încercãm sã elucidãm natura acestei

Page 19: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

19

energii ºi modul ei de utilizare, tocmai pentru a putea sã o folosimcât mai eficient.

2.3.1. LA CE NE ESTE NECESARÃ ENERGIA?În esenþã, toatã activitatea noastrã din planul fizic este de a

imprima anumite modificãri Mediului din jur, iar apoi de arecepþiona informativ numai, ce anume transformãri s-au produs.Concluziile trase, identic ca în activitatea unui laborator, ne dauposibilitatea de a intui, iar apoi de a verifica Legile Universuluidin jur, Principiile Sale de bazã. Acestea ne-au fost prezentate înesenþã de Mari Învãþãtori Cosmici, prin Decalogul ce stã la bazareligiei creºtine, prin Legile Tablei de Smarald sau ale Kybalionului,fiecare Religie sau miºcare spiritualã are la bazã aceleaºi Legi,perceperea ºi interpretarea lor este diferitã. Rolul nostru este dea le verifica. Civilizaþia actualã s-a restrâns doar la studiul materiei,de aici decadenþa alchimiei, cabalei, metafizicii, astrologiei ºimultor alte metode de studiu ale Legilor, în întregul lor ansambluspiritual, la ramuri precum chimia, matematica, fizica, astronomia.ªi de aceea atenþia noastrã s-a redus doar la informaþiile primitestrict din planul material, prin analizatorii corpului fizic, ignorând rapoi uitând de semnalele primite de la ceilalþi receptori subtili.Aºa cã astãzi prin energie se înþelege doar un potenþial cinetic,electric, gravitaþional, osmotic sau alte forme fizice, ignorând alteenergii subtile, ce le genereazã pe cele enumerate ºi a cãrorforþã este mult superioarã. Spunem toate acestea pentru cãprocesul de cunoaºtere al vieþii cotidiene este mult limitat deconcepþiile primite moºtenire din educaþia materialistã.

Este bine de subliniat cã suntem practic cÐcreatori ai acestuiplan fizic, rolul sãu fiind numai de a ne verifica prin aceastã creaþieCunoaºterea. Noi suntem cei ce modificãm parametrii acestuiplan iluzoriu, iar apoi, urmãrind lanþul de reacþii produs de acestãmodificare, sã tragem o concluzie, o învãþãturã care sã nesporeascã Înþelepciunea.

Mai simplu, planul fizic are o infinitate de stãri de armonie,în concordanþã cu niºte Legi, Reguli de bazã, Universale.Schimbarea unui singur punct în acest spaþiu aflat în echilibru,duce automat la transformarea tuturor celorlalte puncte, într-onouã formã, aflatã din nou în acea stare de armonie cecaracterizeazã continuu Universul, doar aceastã stare de echilibrueste permisã de Legile Divine pe baza cãrora a fost format.

Page 20: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

20

Suntem aºadar ca niºte copii care se joacã cu un caleidoscop,urmãrind mereu, prin rãsucirea acestui tub, ce nouã formãgeometricã se obþine. Odatã admiratã noua geometrie, întorciarãºi tubul. Aparent e o joacã, dar prin aceastã continuãobservaþie, pot învãþa unele legi optice sau mecanice, doar vãzândaplicaþia lor ºi nu citindu-le teoretic din cãrþi. Astfel ºi noi, prinurmãrirea acestor modificãri ce respectã Legile, ce iau continuualtã formã, altã manifestare, învãþãm sã cunoaºtem însãºi Legileºi cum se pot aplica ele. Preluãm Înþelepciunea ºi CunoaºtereaTatãlui, planul fizic fiind un loc de joacã unde noi, Fiii, ne jucãmcu niºte jucãrii perfecte în care Tatãl ºi-a pus toatã CunoaºtereaSa. Ne zidim astfel un bagaj al Credinþei, un bagaj teoretic denezdruncinat, cu ajutorul cãruia iniþiem alte experienþe, din caresã deducem alte Legi. Viaþa este o continuã evoluþie, o continuãacumulare de informaþii trecute în Credinþã, iar pentru aceasta,ne servim de energie.

Matematic vorbind, viaþa noastrã are permanent evoluþia uneisinusoide, segmentul �a� fiind generarea unei modificãri ce neîndepãrteazã de la Armonia Divinã, �b� este revenirea sistemuluila o altã formã, dar tot de armonie, însã datoritã unei inerþii neapare ºi dimensiunea opusã, �c� ºi �d� fiind acea probã desprecare se tot discutã în cercurile metafizice, dându-ne astfelposibilitatea de a observa ºi polaritatea opusã a Creaþiei noastre.În urma parcurgerii acestei oscilaþii, trecând de la �a� la �d�,experienþa, respectiv vibraþia noastrã creºte, aceasta fiind esenþaevoluþiei oricãrui sistem din Univers. Acest lucru se reflectã prinpanta ascendentã ce o urmeazã dinamica evoluþiei. Ca sã cunoºtiperfect un lucru trebuie sã vezi partea bunã ºi cea rea din el.Doar aºa cunoaºterea este completã iar planul fizic, prin inerþiaaparentã datã de diferenþa dintre vibraþiile Spiritului ºi cele aleMateriei, ne oferã exact acestã posibilitate. Altfel spus, orice bineeste bine doar pentru o bucatã de vreme, apoi prin persistareasa în tradiþii, devine rãu.

Ei bine, tocmai pentru smulgerea unui sistem din echilibrulsãu, este necesarã investirea sau cedarea unei energii care vaacþiona ca o anumitã forþã, în funcþie de parametrii energeticialeºi. Automat, sistemul capãtã un �ceva� în plus, cãruia trebuiesã-I asigure un loc în sine ºi ca sã fie iarãºi echilibru, sistemul seschimbã. Aceastã dinamicã continuã a exteriorului, a întreguluiUnivers este consecinþa Vieþii, a existenþei tuturor regnurilor din

Page 21: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

21

Ierarhia Divinã, în care Omul ocupã doar o treaptã. Nu suntemsingura civilizaþie din Univers iar faptul cã tot Cosmosul din jurare o miºcare continuã, armonioasã, denotã faptul cã toþi ceilalþiîºi fac datoria. Ni se cere acelaºi lucru din partea noastrã, pentrua nu bulversa evoluþia celor aflaþi sub noi ca stadiu evolutiv.

2.3.2. CUM CONTROLÃM ACEASTÃ ENERGIE?Cum am mai spus ºi o vom repeta ori de câte ori va fi nevoie,

rolul existenþei noastre în Planul Fizic este Cunoaºterea.Conºtientul nostru, sau Fiul, comandã corpului fizic tot felul deacþiuni, ca prin dinamica creatã sã se poatã împlini aceastãcunoaºtere a Creaþiei, a Legilor Universale ce stãpânesc Creaþia.Ca aceastã cunoaºtere, experimentatã, verificatã, deci strictpersonalã, sã se transforme în Credinþã. Iar Credinþa noastrãeste Lege.

Dar pânã sã treacã toate Legile în Credinþa sa, Fiul încearcãmai multe variante ale Cunoaºterii, forþând Legea sã se manifeste.Automat, dezechilibrele din armonie, create de Fiu, trebuiesccorectate permanent de cãtre Legile Planului Fizic, ca Sistemulîn totalitate sã fse menþinã în echilibru. De aceea iatã cã nu numaiFiul controleazã corpul fizic ci ºi Legile, deoarece acest organ-ism se manifestã totuºi în Universul lor. Dar toate sunt create deTatãl, iar El este cel ce supravegheazã subtil întreaga evoluþie aFiului sãu, inclusiv a manifestãrii sale din Planul Fizic, corpuluman.

Iatã deci triada ce comandã în fiece clipã organismului modulsãu de manifestare, modul sãu de acþiune, modul sãu de a fi :Tatãl, Fiul ºi Legile, denumite în limbaj religios ºi Sfântul Duh. Iarmecanismele de control ale acestora sunt Codul Genetic, SistemulNervos ºi respectiv Sistemul Endocrin.

Sistemul Nervos este unitatea prin care Fiul controleazãplanul fizic ºi inclusiv propriul organism, unitate ce cuprinde aceleLegi pe care Fiul le-a priceput de-a lungul procesului sãu decunoaºtere ºi evoluþie din acest plan. Odatã pricepute, a hotãrâtsã le ºi aplice asupra propriei sale manifestãri materiale, dar casã fie mereu atent la noi Legi ce trebuiesc înþelese, a creat oanexã la Sistemul Nervos, aparatul cu care-ºi comandã proiecþiafizicã, ºi anume Sistemul Nervos Vegetativ. Astfel, existã o partece continuã sã primeascã ordine de la micul stãpân ºi sã leîndeplineascã, iar altã parte, acea anexã, rãspunde de aria

Page 22: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

22

inconºtientã, realizând exact acea armonizare a constantelorinterioare dupã Legile pricepute de acelaºi mic stãpân, dar fãrãa-l mai deranja. Este ca un calculator cãruia, odatã ce ai învãþatcum sã faci o anumitã operaþiune ce o vei folosi de rutinã, I-opredai, printr-un program, iar acesta continuã sã facã aceaoperaþiune, ori de câte ori este nevoie, fãrã a-þi mai cere voie,cãci aºa sunt instrucþiunile.

Ca exemplu, acum câteva mii de ani, când Fiul a cãpãtatpentru prima oarã acest înveliº carnal în care urma sã-ºi con-tinue un timp evoluþia, nu ºtia absolut de loc sã coordoneze ºi sãcontroleze activitatea acestui vehicol, atât de nou pentru El. Caurmare, a apãrut necesitatea Yogii, care prin exerciþii fizice ºienergetice bine stabilite, a oferit aceastã posibilitate de controlasupra activitãþii musculare ºi parþial ºi a organelor interne. De-alungul secolelor, evoluþia corpului fizic a continuat, dovadã cã ºivârsta medie de trai a crescut mereu. Acum ne-a mai rãmasdefinitivarea controlului asupra aparatului digestiv, respirator ºisexual, exact aceastã axã energeticã ce asigurã permanenþavehicolului în planul fizic, acea cuplare la Energia Absolutã,Universalã, cu consecinþe încã nebãnuite de civilizaþia actualã.

Asta nu înseamnã cã toate Legile predate Sistemului NervosVegetativ le-am priceput bine. Câteodatã nu le-am prea înþeles,iar rezultatele se vãd în unele disfuncþii vegetative ce mai apar.Vãzând cã actvitatea internã nu se desfãºoarã perfect, cum I seceruse prin program, Sistemul Vegetativ se adreseazãconºtientului, prin senzaþii difuze dureroase atrãgându-I atenþiaºi cerându-I pãrerea. Acesta urmeazã sã reanalizeze problemaºi sã reformuleze Legea, iar asta pânã când va alege variantaexactã, care sã nu-I mai creeze disfuncþiuni în propriul sistem.Medicii numesc aceastã activitate a SNV-ului activitate reflexã. Afost dobânditã treptat de-a lungul multor experienþe din parcursulevoluþiei Omului, dar acum activitatea majoritãþii organelor internese regleazã singurã : bãtãile inimii funcþie de efort, adaptareatubuluii digestiv pentru asimilarea substanþelor introduse îninteriorul sãu, epurarea toxinelor prin rinichi sau piele, reglareapupilei pentru vederea de aproape sau de la distanþã ºi multealtele. Practic, pentru fiecare astfel de reglaj ce se face automatîn organism, a fost necesarã la un moment dat o atenþie din parteaconºtientului ºi gãsirea unei soluþii pe care mai apoi a transferat-o inconºtientului.

Page 23: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

23

În ce priveºte partea conºtientã a Sistemului Nervos, SistemulNervos Somatic, acesta este acel segment aflat permanent înlegãturã cu Fiul, este acea interfaþã principalã între Planul Men-tal, al informaþiilor ºi Planul Fizic, al manifestãrii acestora. Estepractic un foarte evoluat mecanism de emisie-recepþie, care preiaenergia aflatã la frecvenþe foarte mari, energia gândurilor ºi caun transformator, îi coboarã aceastã vitezã de oscilaþie, darpãstrându-I modularea, deci nealterându-I informaþia, aceaenergie mentalã devenind o energie a unui câmp electric.Urmeazã apoi conducerea selectivã a acestui câmp electric, cuaceeaºi informaþie nealteratã, la un organ efector, fie el muºchi,glandã sau altceva.La nivelul acesta, informaþia este predatãefectorului prin intermediul unei sinapse, alt transformator ce maischimbã încã o datã viteza de oscilaþie a acelui câmp energeticiniþial. Efectorul urmeazã sã exteriorizeze acea energie cufrecvenþa sa proprie, astfel definitivându-se manifestare oricãruigând. Lucrurile merg bineînþeles ºi în sens invers, cu scopul de aculege rezultatele acelei modificãri conºtiente a exteriorului.Energia modificatã din plan extern este preluatã prin fenomenulde rezonanþã de receptori specifici, ce au reglatã �lungimea deundã� pe o anumitã plajã vibraþionalã, asemenea unui aparat deradio ce este fãcut sã prindã un anumit post. Energia astfel captatãeste iarãºi transformatã la o frecvenþã superioarã, cea a câmpuluielectric, care se va propaga prin Sistemul Nervos la o anumitãarie de emisie , numitã arie corticalã senzitivã, urmînd apoi încão transformare, tot pe o vibraþie specificã fiecãrei arii, nouainformaþie culeasã fiind �aruncatã� în planul mental, la frecvenþacaracteristicã acestui nivel. Creierul nostru este practic unintermediar între unitatea conºtientã a Spiritului ºi Corpul Fizic, ointerfaþã ce asigurã îndeplinirea exactã a ordinelor transmise deFiu. Datoria sa este de a asigura transmiterea exactã a unordate, eventual o sistematizare, o compactare a lor, nu este sediulefectiv a unor procese de gândire ºi memorizare carecaracterizeazã Omul. Acestea se produc, dupã cum sperãm sã fiînþeles, într-un plan sã-I spunem mai subtil, având o frecvenþãce-l face imperceptibil senzorilor fizici. Unii oameni mai deosebiþireuºesc sã vadã efectiv gândurile ce sunt vehiculate prin minteacelor din jur, �prinzându-le� în momentul transferãrii lor spreinterfaþa nervoasã, acestea fiind proiectate ca pe un ecran situatîn jurul omului. Acest plan mental, având o frecvenþã mult

Page 24: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

24

superioarã, forþa sa va fi crescutã proporþional. Mintea noastrã,aºadar, poate fi ca o adevãratã �katiuºã�, lansatoare de racheteextrem de distructive, pentru cei ce gândesc urât, sau ca unadevãrat medicament minune pentru cei ce-ºi aleg doar gândurifrumoase. Controlul mental este un pas esenþial în tecerea spreNoua Civilizaþie ce urmeazã, de aceea atragem atenþia tuturorasupra acestui aspect.

Sistemul Endocrin este instrumentul de control al LegilorDivine, aparþine Spiritului. Toate glandele sunt dublate de chackre,acele porþi ca niºte turbioane ce fac legãtura între planuri diferitede vibraþii, între energii de frecvenþe diferite. Rotirea chackrelor(roatã, în limba sanscritã) într-un sens sau altul, ia din energiaplanului fizic ºi o transmutã într-o frecvenþã superioarã, trimiþând-o în alt plan, sau invers, converteºte energii superioare înfrecvenþe inferioare, care pot fi utilizate de corpul fizic. ªi cumcorpul fizic aparþine aceluiaºi Univers, se va supune ºi el auto-mat aceloraºi Legi, care includ ºi pe cele ale planului material,studiate de matematicã, chimie sau fizica clasicã. Aceste Legi augrijã de armonizarea energeticã a acestui corp fizic, armonizarenu numai în plan subtil vibraþional ci ºi în plan material, folosindu-se de mesageri care sã traducã ordinele întregului organism.Aceºti mesageri se numesc hormoni ºi ei sunt sintetizaþi, creaþide glandele endocrine, adevãrate porþi de control ale Spirituluiasupra noastrã. Sunã cam teologic, dar sunt adevãruri care cugreu pot fi exprimate prin cuvinte ºi atunci sunt nevoit sã folosesclimbajul cel mai utilizat în legãturã cu planurile subtile.

Aºadar, echilibrarea energiilor în organism, precum ºi înîntregul Univers, este fãcutã prin aceste chackre, orice sistemviu, organic având în dotare aºa ceva. Reglarea proceselorchimice, manifestarea dinamicii energetice în plan material, au-tomat va fi controlatã din acelaºi loc. De aceea, chackrele sauporþile subtile de echilibrare, folosesc un translator care sã iacomanda ºi sã o ducã tuturor celulelor din organism. Acest �trans-lator�, unul pentru fiecare chackrã, este glanda endocrinã ºi fiecarecelulã din organism, inclusiv Mãria-Sa, neuronul, are o �cãsuþãpoºtalã� pentru mesagerii Spiritului - hormonii. Existã hormonipentru fiecare celulã din corp, dar nu înseamnã cã fiecare celulãrãspunde la fiecare mesager, are �ziarul propriu� la care esteabonatã, deci un tip anume de hormon de care ascultã.

Existã de asemenea ºi alte structuri, în afara celor ºapte

Page 25: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

25

glande endocrine, care secretã hormoni sau substanþe hormone-like. Sunt cum ar fi �a doua ºtafetã� de mesageri, o nouã traducerea aceluiaºi mesaj, pentru câte o regiune anume. Aceastã �a douaºtafetã� poate primi mesaje ºi de la Fiu, reprezentat de SistemulNervos, cât ºi de la Menþinãtorul Legilor Universale, Sfântul Duh,prin hormonii endocrini. Un exemplu îl constituie teritoriul digestiv,care are limbajul propriu. Sigur cã hormoni precum cei tiroidienisau corticosuprarenalieni au acþiune directã asupra multor celuledigestive, dar existã hormoni precum colecistokinina sau gastrina,secretaþi �local�, dar a cãror sintezã este reglatã fie de SistemulNervos Vegetativ, fie de Sistemul Endocrin. Reglajul �central� seface deci tot de la aceste glande alãturate chackrelor.

Astfel, majoritatea hormonilor regleazã procesele metabolicedin organism, controlând în acest mod concentraþiile tuturorsubstanþelor, viteza de sintezã sau cea de distrugere a lor, reuºindastfel sã modeleze întreaga structurã a organismului, precum ºiviteza sa de reacþie. Astfel Spiritul, Legea, oferã Fiului înpermanenþã un instrument armonizat cu Totul, ca astfelcunoaºterea sã se poatã desfãºura fãrã probleme. La ce ajutãaceastã armonizare? O lege fizicã, deci o Lege, spune cã unsistem, ca sã poatã cunoaºte un alt sistem, trebuie sãinteracþioneze cu el iar pentru asta trebuie sã conþinã mãcar oparte, numitã receptor, care sã rezoneze cu sistemul ce trebuiecunoscut. Iar rezonanþa înseamnã a avea aceeaºi frecvenþã. DarFiul în permanenþã �face valuri�, dezechilibreazã armonia aceluisistem, Universul material, pentru a recepþiona o anumitãdinamicã. Astfel, frecvenþa întregului Univers este în continuãschimbare, respectând Legile, fireºte. Dar, pentru a rezonacontinuu cu acest Univers în continuã schimbare sau evoluþie ºiReceptorul Fiului, Corpul Fizic, trebuie sã-ºi acordeze perma-nent vibraþia, frecvenþa, la cea exterioarã. De acest reglaj se ocupãLegea, prin Sistemul Endocrin.

Ajuns în acest punct, atragem atenþia celor ce doresc sã preiacontrolul asupra acestor chackre, dorind cãpãtarea peste noaptea unor puteri �paranormale�. Bineînþeles cã acest lucru esteposibil, dar cu rãbdare, în liniºte, în armonie perfectã, lãsându-lesã se manifeste singure , ca abia apoi, prin cunoaºtereapersonalã a lor, sã le puteþi regla dupã plac. Forþarea manifestãriilor, prin meditaþii, yoga sau alte metode mai mistice, reprezintãforþarea evoluþiei voastre. Legile bucuroase vã predau controlul

Page 26: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

26

asupra propriului organism ºi asupra energiilor vehiculate, cã doarasta le cereþi, dar mai apoi vã pomeniþi cã nu sunteþi în stare sãle controlaþi, puterea acestor energii subtile fiind imensã, infinitãpractic. Ca apoi sã nu le mai controleze nimeni. Forþarea evoluþiei,prin reacþiune duce la involuþie. Am vãzut manifestarea celor ceau pierdut controlul asupra chackrelor iar viaþa lor deveniseaproape imposibilã. Repet - lãsaþi-le sã se manifeste de la sine!Nu forþaþi nimic! Altfel, din cei ce se joacã, deveniþi jucãriilealtora!

Ei bine, iatã-ne ºi la a treia formã de control asupra corpuluifizic ºi anume Aparatul Genetic, care aparþine Tatãlui. Estecuprins în fiece celulã a Corpului Fizic, înscris în ADN printr-unalfabet format din patru litere - A, T, C ºi G sau altfel spus -Adeninã, Timinã, Citozinã ºi Guaninã. Este un mesaj clar, strict,care se respectã întocmai. Nici o modificare conºtientã a Fiului,prin Sistemul Nervos, nici o reglare a Legilor Universale, prinSistemul Endocrin, nu pot schimba matriþa, baza informaþionalãprin care se manifestã întruparea Fiului, oferitã acestuia caposibilitate de cãtre Tatãl. Schimbarea se poate face doar cuacceptul Tatãlui. Doar o Lege înþeleasã ºi aplicatã corect, dupãce este verificatã ºi acceptatã ca valabilã, poate fi trecutã în ADN,odatã cu toate modificãrile fiziologice ce au loc în organism înurma acestei aplicãri. Vedeþi cã la fiecare naºtere ne cãpãtãm unnou corp cu îmbunãtãþiri faþã de �coborârea� trecutã. Între timpam reuºit sã înþelegem anumite reacþii ale organismului ºi cumse controleazã, iar dupã ce am vãzut cã funcþioneazã noua soluþie,am încredinþat-o unor structuri ale corpului care s-au specializatîn acest scop, la comanda noastrã, preluându-ne grija aceluiexperiment reuºit. Faptul cã este un succes, este recunoscut decãtre Tatãl, care permite �înscrierea� acestui bun câºtigat înmoºtenirea noastrã.

Nu putem schimba conºtient literele alfabetului genetic.Ingineria geneticã este minunatã prin descoperirile fãcute, , dara modifica zestrea biologicã a unui individ, fie ea bunã sau rea,reprezintã o intervenþie brutalã fãcutã în evoluþia acelui individ,înseamnã a-L corecta pe Tatãl, a mãslui calea evoluþiei ce I-afost hãrãzitã. Schimbându-se parametrii cu care el însuºi a hotãrâtcã trebuie sã cunoascã mediul, pentru captarea informaþiilor într-un anumit fel, reprezintã un bruiaj, reprezintã practic un �violintelectual�, blocarea evoluþiei acelei entitãþi în încarnarea

Page 27: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

27

respectivã. Ca gravitate este echivalentã cu crima, iar acesteasunt aspru pedepsite de Legile Universale. Conform Legii acþiuniiºi reacþiunii, acest blocaj evoluþional se va întoarce ºi se vamanifesta asupra celor ce l-au generat.

Codul Genetic, repet, este legãtura ce Fiul o are în planulfizic cu Tatãl, este unica moºtenire cu care a plecat de Acasã, încãutarea Cunoaºterii. Îi asigurã în permanenþã un ºablon clar,perfect, stabilitatea ºi buna funcþionare a corpului fizic. Sigur cãîn procesul cunoaºterii, conform aceleaºi legi a Acþiunii ºiReacþiunii, mediul va modela corpul fizic în sensul hipertrofieisau atrofiei anumitor structuri anatomice, dar esenþa lor rãmâneaceeaºi. Fiul are dreptul de a face orice cu jucãria sa, inclusiv dea o modela, dar în anumiþi parametri. Ieºirea din limitele stabilitecoincide cu retragerea sau distrugerea jucãriei. Este moartea dinplanul fizic. Dar Fiul a acumulat o cunoaºtere ºi ºtie data viitoaresã nu mai repete aceeaºi greºealã, ºtiind prin acea moarte ºiconsecinþa acelei fapte. Mãcar teoretic ar trebui sã ºtie.

Codul Genetic este Biblia corpului fizic, care este manifestatãºi respectatã întocmai, atât de Fiu cât ºi de Legi, sau de Spirit,acel Duh Sfânt de care vorbeºte ortodoxia. Este literã de lege, încare sunt înscrise toate succesele cunoaºterii noastre de laînceputul acestui Joc al Vieþii, al Evoluþiei noastre. Aici suntînscrise esenþa muncii noastre de-a lungul multor vieþi ºi ne aratãun sens evolutiv. E pãcat acum, în aceastã civilizaþie bazatã maimult pe distrugere ºi consum decât pe creaþie, sã pierdem acestsens, sã se considere cã, de fapt, nu am înþeles nimic avândtotul ºi pentru asta sã fim scoºi de pe terenul Cunoaºterii. Evoluþia,continuarea ei depinde doar de noi, de un bun simþ cosmic,elementar. Atât. Este suficient bunul simþ.

2.3.3. CUM FOLOSIM ACEASTÃ ENERGIE?Ei, acum cã am înþeles la ce ne foloseºte energia ºi culmea,

la dezechilibrarea permanentã a ceea ce-I perfect, sã vedem cumo putem folosi.

Dupã cum am prezentat în capitolul anterior, planul fizic încare ne împlinim cunoaºterea, cuprinde la rândul sãu trei niveluri,trei straturi componente, formate din energii cu frecvenþe diferite.Acestea pot exista simultan în acelaºi plan, în acelaºi �loc�, darfãrã a interacþiona unele cu altele, tocmai datoritã diferenþei maride vibraþii dintre ele : Planul Mental, Planul Astral, al sentimentelor

Page 28: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

28

ºi Planul Material. Numai Organicul, Viaþa, prin formatul sãu, prinstructurile sale intermediare, prin acele chackre, poate crealegãturi între aceste planuri. Dinamica sau modificareaparametrilor unui plan, prin aceastã voinþã a Spiritului ºi prininstrumentele subtile ce I le oferã organismul, poate fi transmisãconcomitent ºi simetric celorlalte douã, realizând pe deplinunitatea Planului Iluzoriu. Încã o datã vã reamintim Legea a douaa Kybalionului : � Ceea ce este Sus este ca ºi ceea ce este Jos,ceea ce este Jos este ca ºi ceea ce este Sus�. Aceastã împlinirea Legilor este asiguratã de însãºi instrumentul de bazã al oricãruiSpirit ce se coboarã în acest Plan, de manifestarea sa, de corpulsãu.

Ne-am învãþat sã fim atenþi la o singurã faþetã, la un singurplan, cel material, recunoscându-ne doar acea parte a corpuluiformatã din celule ºi þesuturi, din carne ºi oase. Dar ignorândcelelalte douã pãrþi ale corpului, cea a dorinþelor ºi cea agândurilor, controlul nostru asupra acestui instrument ce-l avemla dispoziþie este foarte slab, ºi cu o perioadã de latenþã foartemare, specificã materiei a cãrei principalã caracteristicã esteinerþia, latenþa.

Firesc ºi eficient ar fi sã coordonãm aceastã dinamicã a totce se petrece în jur, începând cu Planul Mental, ce are dinamicacea mai crescutã, trecând apoi în cel a dorinþelor ºi terminândfiresc în planul materiei. Fenomenul se aseamãnã cu o luminãce este trecutã prin douã lentile ºi este proiectatã în final pe unecran inert, ce va reflecta imaginea finalã a luminii. LuminaSpiritului este modificatã foarte dinamic de prima lentilã, cu omulþime de culori într-însa ºi care se miºcã foarte repede, sã onumim Lentila Imaginilor, a Gândurilor. Dupã trecerea prin aceastãprimã �lentilã modulatoare�, lumina va cãpãta o formã, o culoare,va fi încãrcatã cu o informaþie. Urmeazã a doua lentilã, mare,puternicã, ca o imensã lupã, care creºte foarte mult intensitatealuminii ºi mãreºte foarte mult dimensiunile acestei imagini, sã onumim Lupa Dorinþelor, Lentila Astralã, �lentila dinamizatoare�.Imaginea finalã, coloratã de gânduri ºi amplificatã de dorinþe,este proiectatã pe un ecran nemiºcat, mat ºi care o va reflectaexact. Inerþia materiei este o calitate, deoarece poate lua o formã,se poate modela într-un anumit mod doar de cãtre planurilesuperioare, asigurând astfel exactitatea, corespondenþa exactãa dinamicii petrecute mai sus. Este instrumentul ideal pentru acest

Page 29: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

29

scop, neavând erori de reflexie ce ar putea fi create de o eventualãdinamicã proprie. De fapt instrumentul analizei acestei lumini estetot sistemul, format din cele douã lentile ºi de ecran. Lumina prinacest sistem capãtã o formã �holograficã�, tridimensionalã, carese miºcã mult mai încet decât lumina în sine, ceea ce ne dãposibilitatea de a o analiza pe îndelete.

Nu mã pot abþine aici de a nu critica încã un pic mentalitateacivilizaþiei noastre. Lacomi de materie, toþi se luptã sã aibã unecran cât mai mare, cât mai panoramic, cât mai de marcã, darnu le pasã de fel ce film urmãresc pe acest ecran. Prea puþiniîncearcã sã urmãreascã pe propriul ecran, prin propriul instru-ment o imagine de calitate, o luminã frumos coloratã, cu o formãplãcutã. ªi mai puþini încearcã sã fie proprii lor regizori, scenariºtia filmelor ce se deruleazã pe ecranele lor. Degeaba ai ditamaiecranul, dacã imaginile proiectate pe acesta sunt mici, meschineºi din ce în ce mai întunecate ºi hidoase. Ca dupã 60-70 de anide rulare a acestui film care se urâþeºte pe zi ce trece, imaginilesã fie atât de distorsionate, îndepãrtate de lumina ce le creazã,încât cam toþi hotãrãsc în cele din urmã sã abandonezeinstrumentul, sãtui de viaþã ºi de imaginile ei. Lume, lume!

Fiecare are la bazã Lumina, tot acest corp, organism fiziceste o reflexie a unei Lumini pure ºi curate, minunate ºi eterne.Depinde de cum învârtim ºi manevrãm celelalte douã lentile, caimaginea de pe ecran sã oglindeascã mereu aceeaºi esenþã divinãa Luminii. Putem fi tineri ºi frumoºi mereu. Putem fi nemuritori,putem avea tot ce ne dorim, totul este sã avem acea dibãcie,înþelepciune de a manevra planul gândurilor ºi al dorinþelor.Fiecare este propriul sãu creator, în fiece clipã ne oglindim pesine! Iar pentru a vedea cât de mult evoluaþi, uitaþi-vã cum arãtaþi.Este atât de simplu, cã vã pare imposibil. Fiecare cu credinþa sa.Numai cã pe unii, aceastã credinþã îi îndepãrteazã din planul fizicdupã câteva decenii, pe alþii îi menþine o eternitate.

Concluzia pe care ar trebui sã o tragem este cã pentru amodifica parametrii planului fizic, cei ai propriului organism dar ºiai mediului din jur, se începe cu crearea unui scenariu mental,pornind de la imaginea ce o percepeþi, cea momentanã ºiterminând cu o alta la care vreþi sã ajungeþi. Fireºte cã aceastãrealitate la care vreþi sã ajungeþi este doritã de asemenea. Pânãaici totul este simplu, de câte ori nu visãm cu ochii þintiþi în gol,fluturând tot felul de imagini prin minte. Totul este sã o þintiþi ex-

Page 30: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

30

act pe cea la care þineþi cel mai mult ºi din acel moment sã nu omai distorsionaþi de loc. Urmeazã partea mai grea. Planul mate-rial din jur începe în urma acestui fenomen, în urma acestuiscenariu creat, sã-ºi înceapã modificãrile. Nu aveþi voie sã maiezitaþi , vã trebuie Rãbdare ºi Credinþã. Acestea sunt calitãþile debazã în evoluþia oricãrei entitãþi. Persistând acea Luminã cuaceeaºi informaþie ºi susþinutã, amplificatã constant de aceeaºidorinþã, în cele din urmã materia se va modela dupã scenariuldorit. Asta-I esenþa Creatorului, Divinitãþii care a venit sã cauteCunoaºtere, folosindu-ºi moºtenirea primitã de la Tatãl cucumpãtare ºi înþelepciune. Fireºte cã totul din jur îi recunoaºteesenþa divinã ºi se va supune dorinþelor ºi imaginaþiei Sale. Nufiþi neîncrezãtori în propriile forþe, asta înseamnã de fapt a nuavea Credinþã. Aceasta-I adevãrata Credinþã cãpãtatã de MariiSfinþi ºi Înþelepþi, nu cea alcãtuitã din vorbe goale ºi ritualuri înTemple ºi Biserici.

Aici am dori sã atragem atenþia cã mai este necesarã încã ocalitate : Bunul Simþ dat de acea Iubire Universalã din fiecare.Indiferent de câtã credinþã ºi rãbdare aveþi, scenariul trebuieîncãrcat cu acea Luminã puternicã, caldã a Iubirii, ca imagineade pe ecran sã aparã la fel de clarã ºi luminoasã. Dorinþele egoisteºi meschine, cele încãrcate cu urã ºi rãzbunare, dau, prin lentilaa doua, cea ce amplificã puterea imaginii, o imagine întunecatã.ªi chiar dacã la început se poate realiza visul, apelând la tot felulde tertipuri ºi instrumente ajutãtoare, ca în magia neagrã, nu puteþitriºa la nesfârºit, reacþiunea materiei se petrece inevitabil în celedin urmã. Nimeni, oricât de puternic mental ar avea, nu se poatesustrage de la a vedea ºi trãi efectiv consecinþele creaþiei proprii.Cãci cine dã Luminã va primi înzecit Luminã, cine împrãºtieÎntuneric, va culege de zece ori mai mult Întuneric. CãciSpiritualitatea amplificã de zece ori legile planului fizic. Suntemîn planul Experimentelor, în care nici o modificare a lentilelor nupoate ºterge Lumina, esenþa Spiritului creator. Aºa cã primirea,recepþionarea propriei creaþii o va face tot numai Planul Fizic,corpul material. Aºa se explicã de ce este posibil ca oamenii,divini ºi perfecþi în esenþã, cu o imagine minunatã menþinutã înADN-ul fiecãrei celule, pot fi bolnavi, urâþi, bãtrâni, iar în cele dinurmã pot dispãrea din planul fizic, realizând ºi scenariul morþii.Cînd abatoarele sunt pline ºi funcþioneazã din ce în ce mai eficient,când mereu în câte un colþ al planetei existã rãzboaie, existã

Page 31: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

31

foamete, existã urã, este firesc ca toþi acei ce au participat ºi auacceptat aceastã situaþie, luând-o ca fireascã ºi normalã, sãmanifeste pe propria lor manifestare, pe propriul organism,stigmatele a ceea ce au fãptuit. De aceea spitalele ºi cimitirelesunt pline. Datoritã necredinþei în Luminã. Datoritã acelei friciascunse din fiecare pentru ziua de mâine, care se manifestã caurã ºi neîncredere pentru cei din jur. ªi cu cât omul este maibolnav, cu cât este mai bãtrân, cu cât este mai sãrac ºi ignorant,cu atât aceastã teamã interioarã creºte, cu atât va suspiciona ºiva nedreptãþi mai mult pe cei din jur. Cercul vicios se închide încele din urmã cu trãirea morþii, atingerea acelei limite la carelumina nu mai poate trece sã se oglindeascã în materie, prinmaterie.

Unde se greºeºte ? Simplu, majoritatea îºi bazeazã creaþiapornind de la materie, de la manifestãrile din jur. κi fixeazãCredinþa ºi Rãbdarea pe ce-I vizibil ºi pipãibil. Iar în acest mo-ment, jos, aici, în planul materiei, lucrurile nu sunt prea roz. Se iaviaþa din jur cum este ea ca atare �Asta-I viaþa, stimaþi domni!� ºiprin aceastã acceptare a unei materii menþinute într-o formã destulde neplãcutã, se imprimã planului mental, dinamizator, continuuaceeaºi imagine. Dinamica lentã a planului material se imprimãastfel planului mental. De aici acea viaþã ºtearsã, cenuºie, lipsitãde ce-I frumos ºi lumionos, pe care o trãiesc majoritatea celor depe Geea. Pentru cã toþi au fost educaþi sã o accepte ca atare.Lipseºte acea Speranþã, acea Credinþã într-o viaþã mai bunã ºimai luminoasã. Lipsã de Credinþã, lipsã de putere, lipsã demanifestare. Oamenii mor încã de la vârsta la care au încetatsã spere. Restul vieþii va fi drumul cãtre moarte, inerþia acceptãriiinevitabilului. Ceea ce toate celelalte regnuri ºi civilizaþii nu potpricepe, este cum pot ºase miliarde de oameni, ce au atins oanumitã evoluþie, sã creadã cã în câteva zeci de ani trebuie sãmoarã, cã boala este un rãu inevitabil, cã pot exista maladiiincurabile. ªi culmea, dupã ce li s-a pus la dispoziþie o tehnologieabsolut minunatã, cu care au ajuns sã cunoascã atâtea dindomeniul medicinei, al fizicii ºi al chimiei. Ceea ce-I paradoxalpentru un întreg Univers, este luat ca oficial ºi predat firesc înºcoli ºi Universitãþi, aici, în civilizaþia umanã.

Fiecare primeºte ceea ce creazã ! Ne facem datoria de aatrage atenþia, ca nimeni sã nu mai poatã spune : � Nu cã nu amvrut, pur ºi simplu nu am ºtiut!�. Din acest moment, fiecare om

Page 32: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

32

aflat în faþa bolii ºi a morþii nu va mai putea spune decât cã �Aºaam vrut�.

2.3.4. SURSE DE ENERGIE ALE ORGANISMULUI UMANSã desluºim acum, dupã ce am vãzut cum reuºim sã

dinamizãm tot ce se petrece în jur, de unde luãm aceastã energie,aceastã forþã care imprimã întregului Univers continua sa miºcare.

Avem la dispoziþie un corp, un organism, o manifestareidenticã cu planul în care ne coborâm pentru a-l cunoaºte. Aceastãmanifestare a noastrã, prin instrumentele cu care este dotatã,dupã comenzile primite, induce o anumitã modificare mediuluistatic din jur, investeºte aºadar o anumitã cantitate de energie înexterior. Este ceva identic cu un submarin telecomandat de lasuprafaþa apei, care este coborât în adâncuri, în locuri undecercetãtorul nu poate ajunge prin sine însuºi. Aºadar, apeleazãla aceastã prelungire a sa, un submersibil plin cu instrumentecare sã poatã crea modificãri în acel mediu subacvatic ºi care deasemenea sã poatã culege informaþii de acolo. Spiritul, sau omulde deasupra apei, a planului fizic, este conectat, legat înpermanenþã de acest submarin, percepând cu ajutorul acestuiatot ce se petrece pe fundul oceanului. De asemenea, poate fiasemãnat cu un program de realitate virtualã, sau dintr-unholospaþiu, în care, deºi nu exiºti ca atare, totul din jur pare real.Numai cã se poate ieºi din acest program definitiv, numai dupãce s-a trecut de toate nivelurile. Odatã început, trebuie dus labun sfârºit. Momentan, ne-am blocat la un anumit nivel din carenu putem ieºi, deºi nici nu ne prea place ceea ce vedem. Ceîncercãm aici este de a oferi câteva reguli ale Jocului prin carese poate depãºi situaþia de stagnare, de înþepenire la un nivel,pentru a putea merge mai departe.

Sã încercãm sã vedem de unde provine aceastã energiemanifestatã în exterior pentru a crea dinamica vieþii. Cãci aceastaeste esenþa, cheia Jocului, de a modifica cât mai multe în jur,pentru ca informaþiile primite sã poatã fi cât mai diverse, doaraºa ne putem �prinde� de regulile Jocului, chiar le ºi putem verificamai apoi. Un om lipsit de dinamicã, pãstrându-ºi acea monotoniea vieþii, aceleaºi tabieturi ºi tradiþii din care nu doreºte sã iasã,este un om ieºit deja din Joc. Cãci exteriorul are propria sadinamicã, datã de Jucãtori aflaþi pe trepte mai avansate, iar casã poþi trece la urmãtorul nivel, trebuie sã le observi miºcarea

Page 33: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

33

lor, în care ei folosesc regulile învãþate anterior, anume cele pecare trebuie în acest moment percepute, înþelese. Noi credemcã tot Universul se miºcã de la sine, dar în dinamica sa se reflectãViaþa unor Entitãþi mult mai înþelepte, mai evoluate ca noi. Nuputem pricepe cã planetele au ºi ele propria lor viaþã ºi cã datoritãlor ne putem duce ºi noi viaþa noastrã. Ni se pare normal caGeea, sau Soarele, Ra, sã fie punctuali, sã aibã acea ritmicitatedatoritã cãreia ne putem regla ºi noi viaþa noastrã. Dar de câteori nu întârziem noi la întâlnirile noastre!. Vedem doar la nivelulnostru, egoist ºi meschin, refuzând sã vedem lecþiile ce ni le oferãfraþii mai mari sau mai mici prin firescul ºi normalul vieþii lor.

Oricum, reîntorcându-ne la Joc, imaginaþi-vã cã înholospaþiul în care ne ducem actuala viaþã, suntem ca niºte ºoferiaºezaþi într-un anumit vehicol, corpul nostru, cu care ne putemdeplasa prin jur. Ca imagine a evoluþiei noastre, noi ne confundãmcu vehicolul, credem cã esenþa noastrã este acest ansamblu decelule ºi þesuturi. Aici percepem faptul cã, din desfãºurareaordonatã a vieþii noastre, existã ºi entitãþi mai mici, ce au ladispoziþie manifestãri, vehicule celulare, a cãror existenþã ºievoluþie depinde de a noastrã. Iarãºi legea a doua a Kybalionuluiîºi gãseºte confirmarea ºi ea este o regulã pe care ar fi bine sã opricepem, poate pentru civilizaþia noastrã ar fi mai bine ca stelelesã se aºeze sub formã de litere, sã formeze cuvinte, cãci dãmcrezare numai cãrþilor nu Naturii din jur.

Sã vedem o altã desconspirare a Jocului : ca ºoferi ai acestuivehicol, energia ce trebuie sã o investim este doar una mentalã,acea forþã a gândului, care sã întoarcã volanul sau sã apese peniºte pedale ºi fiþi siguri cã aceste manete se aflã în planulinformaþional, în Plan Mental. Într-o maºinã obiºnuitã, care estediferenþa dintre forþa investitã de ºofer, care nici mãcar nu depuneun efort deosebit ºi cea efectuatã de autovehicol, ca sã realizezeinstrucþiunile ºoferului ? Raportul este de cel puþin 1/1000. Exactla fel se întâmplã ºi cu vehicolul nostru din carne ºi oase. Fiul,prin gând, cu ajutorul unui sistem de �pârghii�, care trec din cabinaºoferului, planul mental al acestuia, pânã la motorul maºinii, aflatîn planul fizic, �pârghii� reprezentate de Sistemul Nervos, vine cuacel impuls, cu acea �energie cineticã�, dar repet, aceastãinvestiþie este pur informaþionalã.

�Energia potenþialã�, acest metabolism bazal, aceastã energienecesarã organismului pentru a menþine funcþiile vitale,

Page 34: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

34

funcþionarea la �relanti�, este asiguratã de Legile Universale prinprincipiul echilibrãrii energiilor în întreg sistemul, tocmai prin acelechackre, precum ºi prin alte mecanisme subtile, porþi de legãturãa energiilor din planul fizic cu energiile de frecvenþã mai înaltã,din planuri mai subtile. Turbioanele merg bidirecþional, fiepompând de sus energie, cînd apare un minus, un necesar, fiepreluând energie, când existã un surplus. De la chackre, princanalele energetice speciale, acele meridiane de acupuncturãce erau cunoscute de civilizaþia Chinei Antice, se distribuie,asemãnãtor Sistemului circulator, la toate celulele organismului.Numai cã, dacã în cazul vascularizaþiei existã numai o pompã,inima, în acest sistem energetic existã ºapte pompe, cele ºaptechackre. La nivel celular, aceste energii sunt coborâte în planulfizic, li se scade frecvenþa, practic energia se materializeazã însubstanþã, dupã necesarul fiecãrei celule în parte, oferindu-leastfel atât energia cât ºi substanþa de care au nevoie. Cãcisubstanþa în sine nu este combustibil, creind energie, acest lucruse petrece doar în cazul cînd entitatea se rupe de ArmoniaUniversalã, prin stressul cotidian, prin alimentaþia cu totuldenaturatã ºi plinã de un etheric ºi de o informaþie cu totul nocivã,prin ejaculare ºi orgasm care dau pierderile energetice cele maimari. În acest moment canalele energetice se �înfundã� cusubstanþe ºi energii reziduale pe care organismul nu mai facefaþã sã le epureze ºi astfel celulele sunt rupte de o sursãinepuizabilã de forþã vitalã. Doar în acest moment, alimentaþiafuncþioneazã ºi ca sursã de energie, dar întotdeauna va mergecu randament negativ, deci sub 0%, adicã energia rezultatã dinarderea materiei este mai micã decât cea investitã pentru digestia,transportul, asimilarea sa. Apare astfel firesc acest proces deîmbãtrânire caracteristic omului în momentul de faþã, deoarece,ca sã funcþioneze, trebuie sã se consume din propriile rezervede energie vitalã, consumându-se practic pe sine. Pare paradoxal,dar orice prânz copios, mai ales cele cu carne, orice ejacularesau orgasm, orice gând negativ aruncat în spaþiul din jur, reduceîncã un pic din moºtenirea energeticã, vitalã ce am primit-o de laTatãl, cãci civilizaþia noastrã este acel Fiu Risipitor la care sereferea Isus acum 2000 de ani.

Acest necesar de substanþã ºi energie oferit de Universuldin jur vehicolului nostru, prin aceste turbioane energetice, estecontrolat foarte strict ºi acest control este asigurat de glandele

Page 35: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

35

endocrine. Fiecare turbion, fiecare chackrã are în imediata eivecinãtate o asemenea glandã, care vegheazã ca investiþiaenergeticã oferitã corpului omenesc sã acopere exact, nici maimult nici mai puþin decât necesarul. Cum? Simplu, prin hormoni,aceºti mesageri ai glandelor cãtre toate celulele, care le regleazãintensitatea proceselor interne, asigurând ordinea, echilibrul întot corpul. Fenomenul se aseamãnã cu Fondul MonetarInternaþional, care are la dispoziþie fonduri, deci energii imense.Dar, le vor acorda doar acelora ce au realã nevoie de ele, numaiîn scopuri constructive. Glandele sunt reprezentate de acest FMI.Fondurile, de Oceanul Universal de Energie, de unde ne luãmforþa interioarã. Hormonii sunt asemenea acelor reprezentanþi FMIcare vin la cei ce depun o cerere, le analizeazã proiectele, ºi leimpun o anumitã succesiune a evenimentelor interne, cu oanumitã intensitate, prin acei receptori celulari primindu-seimpunerile cãtre celulã din partea �FMI�-ului endocrin. Mai ºtiinþific,hormonii controleazã cantitatea, concentraþia fiecãrei substanþedin organism, întreg echilibrul biochimic, ei hotãrând pãstrareasau îndepãrtarea anumitor substanþe prin jocul metabolic ºi prinreglarea epurãrii organismului. Ca exemplu, hormoniicorticosuprarenalieni regleazã pe lângã multiple priocesemetabolice ºi cantitatea de apã ºi minerale ce este excretatã prinrinichi, astfel reuºind pãstrarea apei ºi mineralelor la un niveloptim, la nivelul cerut de informaþia primitã prin AND. Fiecaresubstanþã practic are un hormon care sã o menþinã la un anumitnivel, cel cerut de buna funcþionare a corpului. Chackra oferãnelimitat acel fluid etheric, dar existã aceºti ambasadori, hormoniice supravegheazã ca sã se trimitã doar atât cât este necesar.Ce-I în plus, prin schimbarea sensului de rotaþie a turbioanelor,se întoarce înapoi.

Mai simplu, Fiul, prin Sistemul Nervos este ca un ºofer careprimeºte prin tot felul de indicatoare, de cadrane, parametrii exacþiai organismului. Sistemul Nervos Vegetativ îi oferã toateinformaþiile despre toate celulele corpului, existã cadrane în faþaºoferului pentru fiecare mecanism, dar Fiul se uitã selectiv, exactla ce indicator doreºte, nu se poate uita concomitent la toate.Energia cheltuitã de el este cea a spiritului, a gândului, careimprimã energia volanului, pedalelor sau manetelor ce-I stau ladispoziþie. Interfaþa Conºtient - Organism, Sistemul Nervos, preiaacea energie, având receptori �reglaþi� pe lungimea de undã a

Page 36: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

36

Planului Mental, ºi o transmite mecanismelor �carnale�, fizice,care se vor pune în miºcare dupã ordin.

Atenþie, însã! Toatã energia de care avem noi înºine nevoieeste cea a gândului, a imaginaþiei practic, aici este hrana noastrã,o luãm din informaþiile primite de �jos�, hrana adevãratã oreprezintã Cunoaºterea! Energia consumatã de corpul fizic,carnal, este oferitã prin chackre din Creaþia Divinã din jur, ce arerezerve infinite de energie, în diferite panuri ºi manifestãri.

Legile Universale, biblic gãsite sub numele de Sfântul Duh,armonizeazã totul în fiece punct al Cosmosului, oferã �la cheie� omaºinã acestui ºofer, ca el sã poatã vizita ºi cunoaºte acele spaþii.Când maºina are nevoie de energie ,sau când o piesã este slãbitã,sau când un mecanism trebuie întreþinut, apare un minus deenergie comparativ cu exteriorul. Atunci, prin �ºapte guri dealimentare�, coboarã energii de la ºapte nivele diferite, ca sã umpleacel gol, ca totul în Univers sã aibã în fiecare moment o cantitateegalã de energie. Nu noi trebuie sã punem �benzinã�, adicãalimente, existã un �motor solar� ce se alimenteazã singur decâte ori este nevoie. Iar Soarele Spiritului lumineazã 24 de oredin 24 în Creaþia Tatãlui.

Sigur, veþi spune, când urcãm un munte consumãm o groazãde energie, suntem foarte obosiþi sus ºi ne este o foame de lup !Da, prin gândurile negre ºi întunecate ce le-aþi tot creat de-alungul cãlãtoriilor voastre, aþi format nori mari, grei ºi negri cestau deasupra maºinuþei voastre, care nu lasã Lumina sã treacã.Apoi, în loc sã folosiþi acest motor solar, manevrat de Inconºtient,aþi ales în mod conºtient sã utilizaþi un motor cu ardere internã,introducând tot felul de substanþe care nici nu ard bine ºi mai ºicreazã tot felul de reziduuri toxice pentru maºinuþã. Aceºti �nori�,aceste gânduri, asociate cu sentimente de vibraþie foarte joasãºi cu o alimentaþie denaturatã, nu numai cã nu lasã Lumina sãajungã la vehicol, oferindu-I energie motorului solar, dar blocheazãºi chackrele ºi toate conductele de la acestea cãtre celule,înfundându-le cu tot felul de reziduuri ce se tot acumuleazã,micºorând tot mai mult capacitatea motoarelor adevãrate.

Sigur cã pentru începutul evoluþiei noastre a fost nevoie sãfolosim ºi acest motor cu ardere internã (mitocondriile), utilizândsubstanþã, materie din care sã extragem energia, dar în pros-pect (Biblia, cap. I Genezã), scrie clar : folosiþi substanþa aºacum o gãsiþi în jurul vostru, aºa cum a fost creatã, ºi numai cea

Page 37: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

37

adusã fãrã sacrificiu ºi moarte. �Apoi a zis Dumnezeu : � Iatã, vãdau toatã iarba ce face sãmânþã de pe toatã faþa pãmântului ºitot pomul ce are rod cu sãmânþã în el. Acestea vor fi hranavoastrã.�.� Universul este perfect, fiind Creaþia Tatãlui ºi tot cegãsim în el - fructe, seminþe, lapte ºi miere - sunt daruri obþinutede la alþi �turiºti� din zonã, luaþi-le ca atare, sunt ºi ele perfecte.Nu omorâþi colegii de cunoaºtere, iar apoi nu le distrugeþi darurile.Mesajul este cu totul diferit dupã ardere ºi nu are nici un rost sãardeþi o substanþã ca apoi în interiorul vostru sã o mai ardeþi odatã prin catabolism. Dacã nu vã gândiþi la cei din jur, mãcar înacel superb egoism, gândiþi-vã doar la voi. Mãcar la voi. Sigur cãdacã nenorociþi o maºinuþã ºi în 60-70 de ani se distruge aproapesigur la modul actual de viaþã al omului, o duceþi la cimitir ºi pesteun timp luaþi alta. Dar în tot acest timp, în loc sã vã plimbaþi fericiþiºi sã vã minunaþi de perfecþiunea acestui Univers, mergeþi în totfelul de birouri, completaþi tot felul de acte, de procese verbale,pe cine aþi ciocnit, ce semne de circulaþie (Legi Universale ) aþiîncãlcat ºi sunteþi apoi plini de griji ºi remuºcãri, gândindu-vã laplata tuturor acestor dandanale, pe care în mod sigur o veþi achita!Dar, deh, alegerea este a fiecãruia!

Cel puþin mie mi se pare mult mai simplu ºi mai plãcut sãumbli într-o maºinuþã curatã, având Soare ºi cer senin mereudeasupra capului, zâmbind ºi salutându-vã cu ceilalþi cu care vãîntâlniþi ºi acceptându-le darurile ca atare. Puteþi folosi toatemotoarele, ceea ce vã permite sã ajungeþi departe ºi sã cunoaºteþimult mai multe locuri, iar respectând Legile, rãmâneþi înpermanenþã bogaþi putând cere ºi primi pe loc tot ceea ce doriþi.De ce nu pricepeþi cã tot Universul are datoria de a vã oferi locuriºi priveliºti minunate pe care sã le vizitaþi ºi sã puteþi pleca maiînþelepþi de acolo ºi tot El, Universul are datoria de a vã asiguravehicolul cu care sã puteþi merge ºi cunoaºte totul în spaþiul sãu,oferindu-vã ºi benzinã ºi Soare ºi tot. Cea ce voi trebuie sã faceþieste doar sã alegeþi o anumitã direcþie, o anumitã vitezã, un anumitsens, adicã sã vã urmaþi propria Cale, propriul Destin. Atât. Restul,lãsaþi Legile sã se îngrijeascã.

Toate acestea cer doar puþin bun simþ, adicã sã respectaþiLegile Spaþiului în care vã aflaþi! Este oare aºa greu ? Încercaþi ºiveþi descoperi cã sunteþi oaspete drag, sunteþi Fiul Rãtãcitor cese întoarce Acasã unde I se oferã toate bogãþiile ºi onorurile. Darpentru asta, încercaþi !

Page 38: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

38

Sã analizãm pe rând cele trei motoare de bazã aleorganismului nostru : I - Arderea alimentelor (Alimentaþia), II -Absorbþia ethericului (Respiraþia), III - Generarea de EnergiaInfinitã Universalã (Erosul).

I. Arderea (Alimentaþia)Clasic, în ºtiinþa oficialã astãzi, se recunoaºte doar acest

motor, doar acest furnizor de energie ca fiind valabil. Datã fiindformaþia pur materialistã a cercetãrilor ºtiinþifice este normal casã se descopere doar acel mecanism ce este inclus în planulfizic ºi anume - alimentaþia.

Se recunoaºte cã prin arderea, în diverse �uzine� chimice aleorganismului, a substanþelor introduse printr-o cavitate, rezultãenergie. Cum ? Prin scindarea moleculelor, prin ruperea anumitorlegãturi interatomice din structura acelor molecule, se va eliberaexact acea energie care anterior a fost investitã pentru creareamoleculei. Practic, regnul mineral ºi vegetal au ca rezultat alevoluþiei lor crearea unor structuri moleculare tot mai complexe,þelul lor este de a gãsi forme cât mai diferite de aranjare a diferiþiloratomi puºi la dispoziþie de cãtre Naturã. Asta ca manifestare strictîn planul fizic. Ori noi, regnul uman, aflat cu douã - trei trepte maisus pe scara evoluþiei, considerãm cã unica noastrã sursã deviaþã este energia investitã, manifestatã de regnurile inferioarenouã. Cã doar aceastã apelare la creaþia celor mai mici ca noi nepoate þine în viaþã. ªi culmea, trãim doar prin distrugerea creaþieicelor mai puþin evoluaþi. Dacã ar fi cu adevãrat aºa, ar trebui sãne punem serios un semn de întrebare dacã am evoluat sau aminvoluat în ultimii 20-30.000 de ani.

De unde însã aceastã concepþie ? S-a observat cãîntreruperea acestui proces alimentar un timp mai îndelungat,creazã o anumitã neliniºte, definitã ca foame. Prelungirea acesteiperioade ºi mai mult, poate duce la slãbirea fizicã a organismului,urmatã chiar de moarte. De ce nu s-a þinut cont a fost exactstarea psihicã ºi spiritualã a corpului respectiv. De fapt procesulse aseamãnã unei operaþii chirurgicale. Pentru a �opera� câtevamii de ani pe un tip de corp fizic, care nu a atins o perfecþiune, oarmonie cu planurile energetice subtile, la care trebuie cuplat, Ise lasã vechiul motor, cel bazat pe combustie, cu un randamentminim, cât sã I se menþinã un minim energetic bazal care sã-l

Page 39: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

39

susþinã pânã la sfârºitul operaþiei, acceptându-se nocivitatea saºi reacþiile sale secundare. Sigur cã este necesarã menþinereaacestuia, pânã se definitiveazã ºi se perfecþioneazã urmãtorulmotor, mult mai eficient, de aici acea foame din momentul lipseialimentaþiei. Dar ºtiinþa materialistã a avut într-un fel dreptatedoar pânã acum câteva zeci de ani. Regnul animal, nereuºindcuplarea decât cu planul astral ºi prea puþin cu cel mental, atrebuit sã apeleze la o sursã de energie a planurilor inferioare.La fel ºi cel uman, dar deja în proiectul de construcþie, prinverticalizarea coloanei, s-a reuºit alinierea canalelor energeticede bazã la liniile de forþã ale Universului, cu alte cuvinte, s-ainiþiat cuplarea la surse de energie cu valoare mult superioarã.Urma ca, prin evoluþia Omului, acesta sã definitiveze planul mentalºi sã treacã astfel deasupra Planurilor Universului Iluzoriu, trecândîn planurile reale, nemuritoare, ale Spiritului. Iar prin armonizareaacestor legãturi, prin �reglarea� lungimii de undã a mecanismelorde legãturã dintre corpurile omului, sã se facã posibilã echilibrareaenergiilor din toate planurile la care are acces. Ori având accesla planul etern, al Spiritului, deja toate celelalte corpuri devin ºiele nemuritoare, tocmai prin armonizarea, prin copierea corpuluispiritual. Este tocmai acea Spiritualizare a corpului fizic de carese vorbeºte în Cãrþile Sfinte. Deja corpul nu mai depinde deefemera materie, cãci se hrãneºte direct din Energia InfinitãSpiritualã.

De fapt, procesul de hrãnire, chiar ºi în cazul alimentaþieiclasice, se bazeazã tot pe acea energie spiritualã ºi nu pecombustia materiei. Cãci adevãrata hranã, aºa cum se înþelegeea acum, ca mâncare, este cea preluatã din armonia naturii, esteformatã din lapte, miere, fructe, legume, seminþe, toate pãstrateîn exact aceeaºi formã în care au fost luate de la entitatea ce le-a oferit. Aceastã hranã îºi menþine astfel legãturile dintremanifestarea fizicã, molecularã, cu cea ethericã, astralã saumentalã. Este ca o dischetã de calculator, ca o bandã magneticã,care pe un suport material au inscripþionate tot felul de informaþii,dar pentru omul obiºnuit, nu se vede decât partea fizicã, pipãibilã,deºi ºi partea subtilã existã. Noi considerãm cã ne hrãnim cupartea materialã, dar de fapt noi folosim energia ºi informaþiile cesunt susþinute de acest suport material, acea Viaþã transmisãprin fructe ºi seminþe de cãtre plante, sau prin lapte de cãtreanimale. Cãci aºa este de fapt. Fiecare mãr, sau fiecare picãturã

Page 40: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

40

de lapte poartã cumva în plan subtil toatã informaþia despreentitatea ce a creat-o, inclusiv sentimentele acelei entitãþi pe totparcursul vieþii. Cãci de fapt ºi fructul ºi laptele sunt ambasadori,mesageri purtãtori ai unui mesaj, ce transmit celorlalþi vibraþia,cunoaºterea ºi starea de spirit a celui ce îi creazã ºi îi trimit. ªimai repet încã o datã : hrana noastrã realã este Cunoaºterea.

Acum ar fi bine sã meditaþi cam ce informaþii ºi ce sentimentesunt cuprinse într-o fripturã bine rumenitã. Acea durere ºidisperare din faþa morþii, acea fricã agonicã, lipsitã de speranþã,acea neputinþã, toate acestea vã asigur cã sunt bine pãstrate camesaj în acea bucatã gustoasã de carne, prezentatã nevinovatpe o farfurie. Plus cã la toate acestea se adaugã informaþia uneitemperaturi peste limita de suportabilitate a vieþii, datã deprelucrarea termicã. Prin fenomenul de rezonanþã dintre structurilemoleculare identice, cele alimentare ºi cele proprii organismului,acest status astral ºi informaþional al animalului muribund,impregnat profund în toate celulele sale, se transmite organismuluice acceptã în interiorul sãu acea bucatã de fripturã. Se produceastfel un fenomen care în lumea calculatoarelor se numeºtevirusare. Informaþia de pe dischetã este preluatã de calculator ºiacceptatã în propriul bagaj, în propria memorie. Pare poateparadoxal, dar acea informaþie de teamã, de durere, de arsurã,este preluatã ºi de corpul celui ce mãnâncã friptura �virusatã�,iar apoi o manifestã ca atare. Apar astfel acele accesenecontrolate ºi neexplicate de urã, de mânie, de neliniºte, caresunt etichetate ca �stressul cotidian al civilizaþiei�, iar în plus, înurma informaþiei supra-termice datã de gãtit, se produce pierdereaapei din celule, încetul cu încetul, aceastã fiind de faptcaracteristica fiziopatologicã a bãtrâneþii. Cu alte cuvinte eºti ceeace mãnânci.

Aici vã putem da câteva date din partea membrilor �EltaUniversitate�, care au câþiva ani buni de hranã naturistã înexperienþa lor de viaþã. Dacã dupã o perioadã de �naturalizare�,de curãþare a unor receptori mai subtili, în urma acestui regimcomplet natural, se introducea în alimentaþie un aliment fiert sauprãjit, urma efectiv o anestezie foatre puternicã, apãrea o starede somnolenþã continuã, de slãbiciune, lipsa de concentrare,nemaivorbind de tulburãrile digestive adiacente, organismulrefuzând sã mai accepte o astfel de alimentaþie. Iar acestesimptome apãreau la înghiþirea unei simple felii de pâine sau de

Page 41: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

41

cozonac, simptomele se amplificau cu mult în cazul preparatelorde carne. În fapt, majoritatea celor ce au deja câþiva ani dealimentaþie naturistã, nu mai suportã nici mãcar mirosul de fripturã,fiind aproape imposibilã trecerea bruscã la preparate din carne,acest lucru putând fi efectiv mortal pentru cei ce s-au cuplatdefinitiv pe �lungimea de undã� a Energiei Universale, depãºindstadiul de hranã propriu-zisã, alimentarã. Este ceva foarteasemãnãtor cu ceea ce percepe un telepat cuplat pe gândurilecuiva ce moare în chinuri. Senzaþiile ºi trãirile morþii, recepþionatefoarte clar, sunt trãite efectiv ºi de entitatea receptoare, iar încazul unei sensibilitãþi prea mari, le poate ºi manifesta în acelaºitimp. Iar cineva ce a reuºit sã depãºeascã capcana materiei, înmod cert are aceºti receptori subtili extrem de sensibili.

Alimentaþia tradiþionalã, fiartã ºi prãjitã bine s-a dovedit a fide fapt exact acel anestezic foarte puternic care sã permitã unuispirit, în realitate liber ºi atotputernic, sã se închisteze, sã seîncarcereze într-un corp atât de limitat spaþio-temporal, ca sã-ºidefinitiveze Experienþa Cunoaºterii. I se inducea astfel acel procesde uitare a esenþei Sale, a locurilor de unde venea, tocmai pentrua putea duce la bun sfârºit experienþa deloc plãcutã a vieþii înplanul fizic.

ªi ca sã ne convingem de pãcãleala alimentaþiei tradiþionale,susþinute de o ºtiinþificã medicinã dieteticã, metabolicã ºinutriþionalã, sã coborâm în planul laboratoarelor moderne ºi sãanalizãm teoriile actuale. Cum s-a stabilit practic acea valoareminimã de hranã care trebuie recomandatã unui om ? S-a mãsuratexact cantitatea de oxigen consumatã de un subiect aflat înrepaos, prin diferenþa concentaþiilor din aerul inspirat ºi cel expirat(metoda calorimetriei indirecte). Prin calcule matematice, s-astabilit apoi ce cantitate de substanþã solidã este complet arsãcu acea cantitate de oxigen aflatã din experienþa de mai sus. Aurmat apoi sã se stabileascã câtã energie se elibereazã dinarderea completã a acelei cantitãþi de substanþã (metodacalorimetriei directe). S-a apelat la o �bombã calorimetricã�,ermetic închisã, în care s-a stabilit cu exactitate câtã energie seelibereazã din arderea câte unui gram de proteine, de glucide ºide lipide, iar valorile le-au exprimat în funcþie de o unitate demãsurã, caloria. Pentru cei ºi mai curioºi, caloria este aceacantitate de energie necesarã pentru a ridica temperatura unuigram de apã de la 15 la 16 grade Celsius. Din toate aceste

Page 42: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

42

experienþe, s-a rezultat clar cã acea cantitate de substanþãintrodusã cotidian prin alimentaþie, este absout necesarã vieþii.S-a neglijat faptul cã în metabolismul normal substanþele nu suntarse pânã la completa carbonizare, deci ºi energia eliberatã dinprocesele catabolice va fi de fapt mai micã. Apoi, nu s-a pututvedea pierderea de energie necesarã digestiei alimentare,transportãrii acestor substanþe pânã la consumatori, prelucrãriiacelei substanþe în alþi compuºi chimici. Aparatele necesare artrebui sã fie de ordinul nanometrilor, sã aibã aceleaºi dimensiunicu o moleculã ºi sã o însoþeascã pe tot traseul ei prin organism.Deci tot calculul s-a fãcut intuitiv, considerându-se cã trebuie sãreiasã un plus energetic în final, cã doar astfel se menþine viaþa.Se evitã sistematic în tratatele de fiziologie sã se calculezeeficienþa acetei metode de procurare a energiei, cât la sutã sepierde prin digestia alimentelor, cât prin absorbþie, cât prin trans-port ºi cât prin catabolismul efectiv. Tocmai pentru cã se porneºtede la o anumitã premizã, cã viaþa este posibilã numai pe bazaarderii unei cantitãþi de hranã, se ia ca axiomã faptul cã eficienþa,randamentul catabolismului alimentelor, din punct de vedere en-ergetic, trebuie sã fie pozitiv.

Chiar o fi aºa ? Persoanele care au reuºit sã-ºi sensibilizezeºi sã-ºi cureþe acei receptori subtili de care s-a mai discutat, vãdefectiv curenþii energetici cum intrã prin chackre, cum alunecãpe nadisuri, acele canale energetice ce strãbat precumvascularizaþia întreg corpul uman, cum îmbracã fiecare celulã aorganismului, convingându-se de realitatea acestei metode deenergizare a organismului. În cadrul oricãrei miºcãri spirituale,pentru a se atinge o anumitã deschidere mentalã ºi spiritualã, serecurge la acele posturi ce pot dura la nesfârºit. În cadrul �EltaUniversitate� existã experienþe de pauze alimentare de pânã la40 de zile, cu consecinþe efectiv fantastice, dupã trei pânã laºapte zile de adaptare se ajunge la cãpãtarea unei energiidebordante, la o claritate a minþii cu totul ieºitã din comun, la oadevãratã efervescenþã mentalã ºi fizicã, chiar ºi necesarul desomn a scãzut mult. Dar acest lucru se reuºeºte doar pe fondulunei spiritualizãri continui, a unei înþelegeri depline a tuturorfenomenelor ce se petrec în organism, doar astfel reuºindu-secoordonarea lor ºi menþinerea lor în armonia vieþii. Vom discutaaceste aspecte mai pe larg în ultimul capitol.

În fond, randamentul energetic al alimentaþiei tradiþionale (mã

Page 43: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

43

refer la acea mâncare bine fiartã ºi prãjitã) este negativ, adicãenergia rezultatã din arderea substanþei este mai micã decâtcheltuiala necesarã procesului de obþinere a acestei energii.Aceastã alimentaþie a fost necesarã de fapt doar pentru inducereaacelei �anestezii a întregului regn uman�, pentru a rezista în planulfizic în condiþii de dizarmonie, de imperfecþiune a corpurilor sale.Iniþial doza consumatã era uriaºã, bazatã în mod principal pecarne, ca apoi treptat, pe mãsurã ce a evoluat, împreunã cumanifestãrile sale din diverse planuri, omul sã ajungã sã con-sume din ce în ce mai puþinã hranã. Imaginaþi-vã acei eroi dinantichitate sãturându-se doar cu un hamburger ºi cu o Coca-Cola. Nu ºtiu dacã le-ar ajunge ca aperitiv doar, în schimb nouãne este adesea suficient. Foamea ce apare este ca un fenomende sevraj, este acea dependenþã de drogul anestezic, semn cãîncã nu sunt armonizate corpurile subtile cu cel fizic, semn cãtrebuie sã mai lucraþi pentru evoluþia voastrã. Semn cã mai aveþinevoie de anestezic. Pentru a vã convinge de valoarea anestezicãa alimentaþiei, analizaþi acel �sindrom de burtã plinã�, când, sãtuidupã o masã copioasã, nu vã puteþi concentra pe nimic, aveþi ostare de moleºealã, de somnolenþã. �Fie omul cât de mic, dupãmasã doarme-un pic.� Este o frazã edificatoare zic eu.

Apoi, din alt punct de vedere, procesul cunoaºterii seîmplineºte ºi prin folosirea receptorilor gustativi. Luaþi ca exempluun nou-nãscut, care se bazeazã în special pe gust ºi pipãit pentrua cunoaºte ceea ce este în jur. Veþi observa cã are tendinþa de abãga în gurã cam tot ce-I picã în mâini. Cam la fel ºi noi, proaspãtintraþi în contact cu planul fizic, am început cunoaºterea ºi pringustarea a ceea ce gãseam prin jur. De aici ºi pânã la înghiþire,nu a fost decât un pas. A urmat uitarea ºi întreg periplul FiuluiRãtãcitor care s-a îndepãrtat de Tatãl. Pe mãsurã ce renunþãmla acest anestezic, bazându-ne tot mai mult pe energia spiritualã,ne aducem aminte drumul înapoi ºi în plus venim ºi cu aceastãCunoaºtere care prin experienþã s-a cristalizat în Credinþã. Neîntoarcem în Lumea Spiritului de care aparþinem de fapt.

II. Absorbþia Ethericului (Respiraþia)Iatã-ne analizând o sursã energeticã a organismului, care,

deºi nu este recunoscutã ca atare, o foloseºte continuu fiecareom de pe Geea. Este vorba despre singurul motor eficient folositla ora actualã de majoritatea umanitãþii, datoritã lui reuºim sã

Page 44: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

44

supravieþuim în planul fizic o perioadã de timp cât de câtrezonabilã. Este acea sursã ce ne furnizeazã continuu energie,pe care nu plãteºte nimeni nici un ban ºi cu ajutorul cãreia diferitelemecanisme de reglaj din organism reuºesc acea refacere continuãa celulelor, afectate în fiece moment de un mod de viaþã cu totulneraþional dus de majoritatea oamenilor.

La ora actualã, respiraþia este consideratã a fi necesarã doarpentru aportul de oxigen, ca sã se poatã realiza diferitele procesede ardere din organism. Pornind de la aceeaºi axiomã a caloriilorobþinute din arderea substanþelor alimentare, se �vede� doarconsumul de oxigen, acesta reuºind a fi inclus în aceastã teorieºtiinþific acceptatã. Da, într-adevãr, este necesar acest oxigen,pentru ardere, dar nu pentru a obþine energie, ci pentru a distrugetoate substanþele nocive care au reuºit prin procesul de digestiesã pãtrundã în organism. Sau pentru a arde acel surplus dematerie cu care este încãrcat continuu corpul fizic, cãci adesea,chiar ºi dacã se consumã o alimentaþie naturalã, se mãnâncãpânã se atinge o suprasaturaþie, pânã la completa ghiftuire, nuse respectã de loc acea lege a strictului necesar. Iar acel plus dematerie pompat printr-un adevãrat ritual ce se repetã de trei oripe zi, trebuie îndepãrtat, cãci concentraþiile substanþelor dininteriorul organismului trebuie menþinute între niºte valori foartestricte. Nouã nu ne pasã de fel de acest lucru, ne satisfacempoftele, lãsând pe seama acelor mecanisme interne deautoreglare sã-ºi facã datoria ºi sã ne epureze tot ce-I nociv sauexcesiv.

ªtiinþa a observat deci doar acest consum de oxigen, ignorândcelelalte douã elemente esenþiale aduse prin respiraþie. Unul ar fiun aport de energie subtilã, nematerialã, numit de indieni�prana�, iar al doilea, ar fi aportul de azot, acesta fiind de 70%,comparativ cu oxigenul ce se gãseºte doar în proporþie de 27-30%. Azotul, spre deosebire de oxigen, nu se consumã, rolul sãufiind doar de catalizator al reacþiilor chimice interne, iar catalizatoruldoar mediazã, nu intervine propriu-zis în procesul chimic. Astfelcã, dupã ce îºi face datoria, va pãrãsi în aceeaºi concentraþieorganismul. Neavând o dinamicã vizibilã, oamenii de ºtiinþã auignorat rolul azotului, nu s-a pus de loc întrebarea de ce ocupãun procent aºa de mare în atmosfera terestrã, mult mai ridicatdecât oxigenul, considerat atât de �folositor�. Pare paradoxal,dar dupã cum nici alimentaþiei nu I se cunoaºte adevãratul rol, în

Page 45: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

45

locul furnizãrii de energie, aceasta oferind o stare de anestezienecesarã suportãrii unui mediu dizarmonic, precum ºi cunoaºtere,nici respiraþiei nu I se recunoaºte meritul de a dinamizaorganismul, precum ºi de a-I oferi energie, considerându-se a finecesarã doar pentru un aport de combustibil gazos, oxigenul.Oricum, este bine cã mãcar o folosim, chiar dacã ignorãm cerealizãm cu adevãrat prin ea.

Ca sã se poatã înþelege funcþia de energizare a organismuluidatoratã respiraþiei, sã ne apropiem puþin de aceastã �prana�.Uneori, în special în zilele însorite, dacã sunteþi atenþi, puteþisurprinde cu colþul ochiului niºte mici sfere care se miºcã destulde încet prin aer. Sunt sfere transparente, uneori confundate cuniºte fire de praf. �Prana� reprezintã de fapt acele particule deEnergie Universalã. Ele formeazã acea �apã� biblicã din Genezã,înainte de a se forma Lumea, pe deasupra cãreia se purta �Lu-mina�. Reprezintã acea �plastilinã� energeticã, sculptatã degândurile ºi dorinþele noastre, în funcþie de acestea se modeleazã,luând o anumitã formã materialã, formã ce pãstreazã un halou înjur, acea energie aflatã puþin înainte de faza de condensare înmaterie. De fapt o astfel de particulã energeticã, prin condensare,formeazã cea mai micã particulã structuralã ºi anume protonulsau sã-I spunem atomul de hidrogen polarizat pozitiv. Sau,dimpotrivã, putem obþine electronul, polaritatea negativã. Nasulnostru pãstreazã aceeaºi schemã a polaritãþii, nara stângãatrãgând energia cu polaritate Yin, iar nara dreaptã energia cupolaritate Yang. Desigur, aceastã energie va fi condusã mai apoipe �autostrãzi� energetice, la fiecare celulã din organism, ºi de-abia la acest nivel se poate condensa, oferind celulei nu numaienergia, dar ºi substanþa necesarã..

De fapt nasul este adevãrata gurã de alimentare aorganismului ºi utilizând mentalitatea clasicã, materialistã, nu amputea explica la ce folosesc douã nãri, când oxigenul ar putea fiabsorbit foarte bine ºi printr-un singur orificiu. La fel ca ºi în cazultubului digestiv, în care gura are rolul cel mai important, aicirealizându-se absorbþia de informaþie ºi energie subtilã, înrespiraþie, nasul este adevãratul captator de energie, aceastaurmând apoi, de la nivelul plafonului nazal, alt traiect decât celcontinuat de aparatul respirator. De aici, energia urmeazã un drumascendent, trecând prin mijlocul frunþii, depãºind �al treilea ochi�,prin care trece, iar apoi merge posterior, continuând sã coboare

Page 46: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

46

de-a lungul coloanei, poposind rând pe rând în toate celelaltechackre, pânã ce ajunge la ultima, Muladhara, cea aflatã întretesticule la bãrbat sau între ovare la femeie, aici fiind adevãratulrezervor de energie vitalã al întregului organism. Nu întâmplãtoraceastã regiune este numitã sacralã, cunoscându-se natura sacrãa acestei surse de Viaþã. Acest drum este autostrada principalãenergeticã, care uneºte sursa de energie exterioarã, preluatãdin planul fizic, cu cele ºapte surse ce aduc energie din planurileinterioare. ªi cum majoritatea oamenilor, datoritã modului de agândi, de a se alimenta, de a iubi, încã nu îºi pot folosi chackrelepentru a atinge planuri energetice superioare, acestea fiind înmare mãsurã neutilizate, rãmâne ca Viaþa lor sã le fie alimentatãde unica sursã de energie din exterior, anume nasul. ªi nuîntâmplãtor se produce aceastã uniune a energiei exterioare cucea provenitã din planurile interioare, cãci Viaþa reprezintã odinamicã continuã datã de cunoaºterea Sinelui prin recunoaºtereaSa în manifestãrile exterioare.

Aceastã autostradã este alcãtuitã din douã cãi, câte unapentru fiecare polaritate a energiei, acestea intersectându-se doarla nivelul chackrelor, unde se face legãtura cu energii armonioase,deci �neutre�, stabile, permanente, precum ºi la �utilizatorul final�celula. Este la fel ca în cazul reþelelor electrice, unde curentuleste transportat folosindu-se nu un singur fir ci douã, unirea,conectarea acestora fãcându-se doar la nivelul consumatoruluide energie. Organismul nostru îºi poate gãsi energie în exteriorîn cantitãþi nelimitate, prin preluarea celor douã polaritãþi secreeazã o diferenþã de potenþial, acea tensiune ce alimenteazãreþeaua energeticã a corpului fizic. Iar corpul nostru fizic esteîmpânzit de o întreagã reþea energeticã ce porneºte de la nivelulnasului ºi a celor ºapte chackre, unite toate printr-un canal ener-getic principal, ce se suprapune ca poziþie cu coloana vertebralã,iar de aici pornesc �linii de tensiune� spre fiecare celulã aorganismului. Astfel, fiece entitate celularã îºi îndeplineºte pro-pria datorie, neavând grija zilei de mâine, cãci aceasta este treabaStãpânului, a Conducãtorului. Dacã fiecare celulã s-ar îngrijorade situaþia energiei ºi a aportului nutritiv, situaþia ar fiasemãnãtoare cu cea a civilizaþiei umane în care trãim. Nici noinu ar trebui sã ne facem griji, ci sã ne vedem de propria datorie,dar interesele noastre fiind pur egoiste, ne neglijãm realele scopuriale existenþei, creind tot felul de scenarii pesimiste despre ziua

Page 47: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

47

de mâine. Iar apoi ne mirãm de situaþia dezastruoasã economicã,politicã ºi socialã ce apare ca o consecinþã fireascã la ceea ceam creat.

Aceastã separare a energiei exterioare în douã polaritãþicreazã tocmai acea dinamicã a vieþii. Cãci în fiecare momentabsorbim predominant o anumitã polaritate energeticã. Pentru aavea o mai mare dinamicã fizicã, necesarã unei manifestariexterioare, inspirãm mai mult pe nara dreaptã, iar în cazul situaþiilormeditative, interiorizate, se inspirã pe nara stângã. ªi ºtiinþamaterialistã a observat acest lucru, anume folosirea numai a uneisingure nare pentru a inspira, omul folosind succesiv cele douãcavitãþi nazale, în funcþie de activitatea ce o desfãºoarã. Iatãdeci o informaþie ce v-ar putea ajuta: dacã sunteþi în plin efortfizic, inspiraþi numai pe nara dreaptã, randamentul efortului vacreºte ºi veþi obosi mai puþin, dacã vreþi sã vã calmaþi, sã vãliniºtiþi dupã o situaþie tensionatã sau dupã un efort, inspiraþi penara stângã, vã veþi calma mai repede.

Este un proces ce încã trebuie conºtientizat, pânã se ajungela o autoreglare perfectã. Regnul uman în aceastã perioadã maiare de reglat douã aparate din organism, cel respirator ºi celgenital, practic cele ce furnizeazã energie organismului, în cantitãþinelimitate. Celelalte aparate ºi sisteme au fost perfecþionate ºicomplet reglate pânã acum, de-a lungul celor 26000 de ani decând ne-am cãpãtat ºi acest corp fizic. Sigur cã procesul deevoluþie a fost dificil, trãit într-o continuã dizarmonie, ca într-ohainã foarte incomodã din care nu se poate ieºi, hainã vulnerabilãºi muritoare, dar mai avem de depãºit aceste ultime douã etape,care ne permit cuplarea unui corp devenit perfect, la fel ca ºicelelalte corpuri subtile, la Energia Infinitã Universalã. Dupã cese reuºeºte ºi acest lucru, corpul fizic va cãpãta acelaºi statutdivin cu al celorlalte, armonizându-se pe deplin cu celelaltemanifestãri ale noastre din alte planuri vibraþionale, unde suntemperfecþi ºi nemuritori. Cãci corpul fizic, sau Fiul, este fãcut dupãchipul ºi asemãnarea Tatãlui, adicã a celorlalte corpuri Divine acãror proiecþie în planul material a dat naºtere la acest organismcarnal, iniþiind o nouã etapã de evoluþie. Din acel moment, dupãce se reuºeºte spiritualizarea corpului fizic, intrãm în urmãtorulregn, cel al Îngerilor. Iar dupã Programul Divin, acest lucru artrebui definitivat pânã la sfârºitul Apocalipsului actual, adicã înmaxim 20 de ani. Cum am depãºit ºi etapele trecute, o vom împlini

Page 48: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

48

ºi pe cea prezentã, în care, pe mãsurã ce ne perfecþionãm ºiacest aparat respirator, ºi energia absorbitã va fi folositã tot maieficient, de aceea se asistã la o dinamicã tot mai crescutã aevenimentelor din jur. Dar cu rãbdare ºi înþelepciune, ne vomduce evoluþia tot mai departe.

III. Generarea de Energie Universalã (Erosul)Iatã-ne aducând în discuþie un aparat al organismului, cel

sexual, care este vãzut la ora actualã ca generator de corpurifizice, ca instrument prin care specia umanã se poate perpetua,cei deja aflaþi în planul fizic reuºind astfel sã asigure un vehicolpentru cei ce ar dori sã coboare aici, la rându-le. Din aceastãconcepþie s-a considerat cã Natura, ca sã determine omul sã-ºifacã datoria de perpetuator al speciei, I-a creat un instinct foarteputernic, bazat pe plãcere, instinctul sexual. Cu alte cuvinte, atrasde satisfacerea cu orice chip a unei plãceri, omul participa maimult sau mai puþin conºtient la generarea unui nou membru alspeciei. Toatã aceastã teorie se bazeazã pe concepþia tradiþionalãde-acum cã omul moare în câteva zeci de ani, aºa cã aparefireascã înlocuirea sa cu un nou membru în momentul când nu-ºimai poate face datoria, iar aceastã prevedere trebuie luatã dintimp, ba chiar devine un þel major în viaþa multora.

În ultima vreme, totuºi, I se acordã acestei activitãþi sexualeun rol tot mai puþin important ca reproducere, crescând multinteresul pentru partea de plãcere creatã. Astfel a apãrut oîntreagã industrie a anticoncepþionalelor, bazate pe nenumãratemetode, oamenii apelând la sex tot mai mult ca distracþie, canecesitate chiar, dorind însã evitarea pãrþii de concepþie a unuiviitor copil. Din datorie, sexul a devenit totuºi dorinþã.

De fapt, la baza întregii relaþii a unui cuplu, culminând cuactul sexual, stã o atracþie fireascã ce are loc între douã polaritãþidistincte, ynn - yang sau feminin - masculin. Aceastã polaritateaparþine unui plan mult mai subtil decât corpul fizic ºi anumeplanului spiritual. Acum câteva zeci de mii de ani, la începutulEpocii Atlante, omul avea un corp androgin, deci incluzând ambelepolaritãþi, manifestare a unui spirit complet, armonizat cu el însuºiºi implicit ºi cu exteriorul. Astfel era posibil acel Eden Biblic, cãciceea ce este Sus este ºi Jos, iar un spirit perfect va realiza în jurun mediu perfect. În schimb, având aceastã armonie, aceastãstabilitate, lipsea dinamica ce stã la baza oricãrei evoluþii. ªi tocmai

Page 49: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

49

pentru o evoluþie s-a realizat aceastã �întrupare� a spiritului. Aºacã a apãrut fireascã o dinamizare a vieþii tocmai prin separareacelor douã polaritãþi în douã corpuri distincte, cu conºtiinþedistincte. A urmat apoi ca de-a lungul vieþilor, prin cãutareaceleilalte polaritãþi, datã de necesitatea acutã de armonizare cuvibraþia neutrã a Universului din jur, sã se realizeze tot felul deexperienþe, aceasta fiind baza oricãrei evoluþii. Aceastã operaþiecosmicã a unui întreg regn este simbolizat în Genezã prin ziua aºaptea, când, dupã facerea Omului, un Adam perfect, Dumnezeua spus : �Nu este bine sã fie omul singur, sã-I facem ajutor potrivitpentru el.�

Nu înseamnã cã prima datã a fost bãrbatul ºi de-abia pe urmãa apãrut ºi femeia, amândoi au apãrut separaþi dintr-un singurspirit, numai manifestãrile lor sunt diferite, pentru cã reprezintãpolaritãþi diferite. � Cãci omul se va uni cu femeia sa ºi vor fiamândoi un trup�. Sigur, aceasta este varianta finalã, fericitã,numai cã arareori cineva îºi întâlneºte exact jumãtatea de spirit,exact cealaltã polaritate, cea cu care Una sunt. Adesea cuplurilese formeazã la întâmplare, sau urmare a unor interese materialesau pur senzoriale, astfel cã nu vor fi unul completarea celuilalt.Sigur cã, fiind polaritãþi diferite, se realizeazã o minimã armonizarece pãstreazã o relativã stabilitate de cuplu, iar prin încercãrilecelor doi de a se armoniza, unul modeleazã pe celãlalt. În fiecareviaþã, prin cuplarea cu tot felul de entitãþi având polaritate diferitã,se capãtã o nouã faþetã, se cizeleazã o nouã trãsãturã de caracter,tocmai prin încercarea continuã de a fi adaptat, de a fi �mulat�cât mai bine pe amprenta celuilalt, care ºi el la rândul sãu are�asperitãþile� spirituale proprii. De-abia în final, când aceastãmodelare este aproape de a fi definitivatã, când evoluþia interioarãa atins nivelul dorit, de-abia atunci apare completarea, unirea cuadevãrata jumãtate, cãci atunci se reface sistemul neutru, ce numai poate fi influenþat de exterior, Omul redevine Om, Fiul îºirecapãtã perfecþiunea ºi toate darurile ce se cuvin oricãreiDivinitãþi. Fiul Risipitor se întoarce Acasã. Atunci când doi vorredeveni Unul.

Suntem dar, fiecare în parte, doar o polaritate a unui Spirit, aunei Monade. Polaritate ce existã încã din Planul Cauzal, dinPlanul Esenþei. Diferenþele dintre sexe, la nivel de mentalitate,de reacþie sentimentalã la faptele din jur, de fiziologie a corpului,toate acestea sunt doar manifestãri, efecte ale unei diferenþe mult

Page 50: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

50

mai profunde, situatã profund în interiorul nostru. Aceastãseparare a unui Spirit în douã manifestãri distincte, un El ºi o Ea,având conºtiente ºi experienþe complet diferite, Îi conferã odinamicã a evoluþiei mult mai accentuatã decât varianta unuisingur corp androgin, echilibrat ºi armonizat la toate nivelurile.Aceasta este Opþiunea Pomului Cunoaºterii Binelui ºi Rãului, dincare s-a început sã se guste încã de acum câteva zeci de mii deani. Dar important este cã foarte adânc, în interiorul celor douãmanifestãri, este întipãritã, chiar în esenþã, aceastã dorinþã de ase uni una cu cealaltã, având la bazã Forþa de Atracþie Universalã,sursa a tuturor celorlalte energii ºi forþe din Univers, anume ForþaIubirii. Aceastã Forþã are tendinþa de a uni cele douã polaritãþi,Ynn cu Yang, pentru a recrea Spiritul Unic ºi Perfect, DivinitateaCompletã. Cãci Omul, Fiul lui Dumnezeu, este un Spirit Complet,un El ºi o Ea uniþi ºi contopiþi în toate planurile existenþiale, atâtfizic, astral, mental ºi pânã în Cauzal.

Numai cã paradoxul Vieþii din Planul Fizic, pe Pãmânt, a fostde a uita esenþa Divinitãþii, de a trãi orbi ºi suferind de o amneziegeneralizatã. Acest proces a fost mult ajutat de introducerea înobiceiuri a unei alimentaþii denaturate, mai ales cea bazatã pecarne, fapt ce inducea vulnerabilitatea, apropierea de materie ºiîndepãrtarea de Planurile Spirituale. Aparent a fost o catastrofãpentru evoluþia Spiritelor ce aveau curajul de a coborî pe Geeapentru a-ºi iniþia aceastã nouã etapã a Cunoaºterii.. Dar de fapt,doar aºa s-a putut menþine aceastã polarizare a Spiritului în ceidoi poli aparent separaþi ºi total diferiþi unul de celãlalt, fapt ce amenþinut permanent o dinamicã a cãutãrii, a soluþionãrii acestuidezechilibru interior.

Freud are dreptate, la baza fiecãrei acþiuni, activitãþi din PlanulFizic, stã tocmai aceastã dorinþã de armonizare cu polaritateaopusã. Freud având o formaþie materialistã, a considerat-o ca odorinþã pur sexualã, instinctualã, de refulare a unor instincteerotice. Dar oricât de sus s-ar ajunge spiritual, aceastã dorinþãde Armonizare persistã, numai cã se capãtã un conºtient diferit,nu mai este acea pornire animalicã, instinctualã, ci dorinþa uneiuniuni la cu totul alte niveluri. Nu mai conteazã forma, oricât desexy ºi de provocatoare ar fi, ci puritatea, calitatea planurilorsuperioare, cãci de acolo primim o hranã, cu ele ne contopim. Înmomentul intim, erotic, nu mai este doar un simplu corp carnalce-ºi împlineºte plãcerile ºi dorinþele prin cele cinci simþuri, alãturi

Page 51: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

51

de un alt corp carnal. Deja se creeazã o îmbinare, o contopire,un schimb, atât în planuri energetice, în cele ale sentimentelor,în planuri informaþionale, culminând cu cele Cauzale, Spirituale.

În acest moment, nimeni nu-ºi mai permite o contopire laîntâmplare, cu oricine, oricând, cãci se capãtã conºtienþa faptuluicã �un ceva� foarte subtil, intim, esenþial, pleacã din interior ºitrece la celãlalt, precum ºi invers. Ispite bineînþeles cã existã,aceasta este doar proba Planului Fizic, dar cel ce-ºi pãstreazãcurãþenia interioarã, cãutându-ºi cu rãbdare unica sa Jumãtatedin infinitatea de celelalte posibile jumãtãþi, are în final bucuriaÎmplinirii. Care este singura ce astâmpãrã toate nemulþumiriledin viaþa de aici. Fiþi foarte atenþi la acest lucru. Doar gãsireaJumãtãþii ºi contopirea cu aceasta astâmpãrã continuafoame, continua sete, permanenta nemulþumire, oricât demult am avea, oricât de multe am stãpâni, oricât de multeam cunoaºte.Doar aºa se poate recãpãta valenþa Universuluicare este armonios ºi neutru, doar aºa se poate intra în rezonanþãºi accesa orice informaþie, oricâtã energie, orice manifestarematerialã, indiferent de formã, calitate ºi cantitate. Doar fiind înarmonie ºi rezonanþã cu Întreaga Creaþie. �Când doi vor fi Unul,iatã Omul!� Poate acum înþelegeþi mai bine vorbele lui Isus spuseîncã de acum 2000 de ani.

Revenind la necesitatea acestei variante a evoluþiei, celedouã polaritãþi ale Spiritului, El ºi Ea, având acea anesteziecompletã a Conºtiinþei Superioare, cãutã cu desperare un �ceva�nedefinit exact în mintea lor. Astfel, în fiecare viaþã, sau ciclu deviaþã, se încearcã pe rând o nouã soluþie la aceastã frãmântarelãuntricã, poate bogãþia, sau puterea, sau ºtiinþa, sau orice altcevapoate fi soluþia fericirii, a împlinirii. Ori tocmai astfel se realizeazãCunoaºterea, Experienþa Planului Fizic. A gãsi din primaadevãrata soluþie, ar fi însemnat anularea, inhibarea tuturorposibilitãþilor de Cunoaºtere ce o oferã viaþa pe acest Pãmânt.Desigur, au fost incluse în acest program, ca o polaritate aCunoaºterii ºi flagelurile spirituale ale Umanitãþii, aduse din cutiaPandorei. Dar acestea reprezintã trãirea unei polaritãþi, ceanegativã, a calitãþilor Divine, experienþã ce aducea cu sine omodificare la fel de neplãcutã ºi în planurile inferioare, în viaþaaºa-zis cotidianã. Acest lucru împinge automat Omul sã aleagão nouã variantã a stãrilor sale interioare, iar dupã ce observã cãºi în jur lucrurile se schimbã ºi ele în bine, va închide un cerc, va

Page 52: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

52

cãpãta o experienþã din care, lucid ºi conºtient, va putea în viitorsã-ºi modeleze singur acea trãsãturã ºi asta datoritã simpluluifapt cã ªTIE CE ÎNSEAMNÃ BINELE ªI RÃUL. ªi astfel, CREDE.Iatã instrumentul principal al evoluþiei Omului ºi iatã ºi motorul cepune în miºcare acest instrument.

Bine, spuneþi voi, dar cum sã iasã energie din chestia asta ?Orice altceva, plãcere, copii, satisfacerea unui instinct, dar deunde energie ? Este simplu. La fizicã se învaþã la un momentdat, în cadrul circuitelor electrice, despre sursele saugeneratoarele electrice. Sunt simbolizate printr-o linie mare,catodul, încãrcat cu o polaritate consideratã pozitivã, iar alãturi olinie micã, anodul, încãrcat cu sarcini având polaritate opusã,deci negative. Tocmai acest dezechilibru, aceastã împãrþire asarcinilor electrice între douã entitãþi distincte, fiecare preluândunaa din cele douã polaritãþi, reprezintã sursa ce genereazãenergie sistemului. În �esenþa� lor, înscrisã în legile fizicii, sarcinileelectrice au întotdeauna tendinþa de a se contopi, pentru a formaun �tot neutru�, cât mai stabil ºi echilibrat. Iar pentru a împliniacest lucru, vor ceda din Forþa, Energia lor, obstacolelor aflate încale (respectiv rezistenþelor din circuitul electric), unicul lor þelfiind de a se uni, de a se echilibra. Situaþia este asemãnãtoarepentru toate regnurile bisexuate, numai cã intervin aici ºi factoriemoþionali, mentali, spirituali, care se vor transforma ºi ei,încercând sã treacã de �rezistenþele� din Sistem.

O altã lege a Fizicii spune cã în momentul când sarcinileelectrice tind sã se apropie unele de altele, Forþa lor va creºteinvers proporþional cu distanþa. F = k x Q1 x Q2/ r

2 . Dan Iacob a creatun comentariu sintetic asupra acestei ecuaþii transpuse în LegileSuperioare ale Iubirii, într-unul din numerele revistei Elta. ªi aºaºi este, cu cât suntem mai aproape de persoana îndrãgitã, cu câto simþim mai aproape, ceva se �aprinde� în noi, suntem în staresã facem lucruri mai mãreþe, teribilisme ºi chiar eroisme, doar-doar sã fim ºi mai aproape de sufletul celuilalt. Priviþi începutulunei idile între doi îndrãgostiþi. În jurul lor este mereu primãvarã,s-a creat un câmp energetic de o mare intensitate, dovadã cãmulþi se încarcã ºi ei cu Iubire uitându-se la ei, sau dimpotrivã,întorc privirile dacã nu au dispoziþia necesarã. Deja acel câmpsubtil din jur le conferã o protecþie. Iar trãirile, sentimentele, totulcreºte treptat, proporþional, totul culminând cu intimitatea actuluierotic. Dacã pânã acum crearea energiei s-a fãcut mai subtil,

Page 53: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

53

limitat, apelându-se la contopirea unor efecte, manifestãri aleEsenþei Interioare ºi anume la câmpurile etherice din jurulcorpurilor carnale, în momentul actului erotic distanþa ce separãcele douã entitãþi este practic nulã, Forþa creatã va avea valoareainfinitã. Aceasta este Forþa Divinã din fiecare, care poate atingeorice valoare, iar asta nu doar aºa, metaforic, sau doar pentruplanurile subtile. Iubirea este forþa ce poate deplasa orice munte,ea este cea care a creat întregul Univers ºi ea stã la baza tuturorcelorlalte forþe ºi energii ce se manifestã în Planul Fizic.

În momentul actului erotic, organele sexuale funcþioneazã caniºte conductori de mare putere, de mare intensitate energeticã,de aici vine acea plãcere imensã, crescândã. Cãci în interiorullor existã densitatea cea mai mare de canale energetice, ºiculmea, care nu se continuã pe traiecte închise, realizândcircuitele energetice ale organismului, ci se proiecteazã la exte-rior, terminându-se la nivelul mucoaselor sau tegumentelor. Suntclar instrumente de cuplare a energiilor din circuitele interioarecu energii ale altor sisteme. Iar când se unesc energii de polaritateopusã, se creazã un generator continuu. Aici nu mai este vorbade limitãri cantitative, cãci aceste energii provin din planuri multsuperioare celor fizice, coboarã prin chackre, dar se distribuiecumva polarizat în corpurile separate. Un corp nu poate susþineo cantitate prea mare de energie �dezechilibratã�, acest lucru arbulversa echilibrul relativ fizico-chimic al organismului fizic, aceahomeostazie fiziologicã, de aici venind acea limitare energeticã.Dar în momentul când energiile interioare se armonizeazã, capãtão �neutralitate� prin contactul, interacþiunea cu un sistem depolaritate opusã, acele energii nu mai sunt dezechilibrante,dimpotrivã, deci pot fi �susþinute� pe circuitele energetice cu valoritensionale mai mari. De aceea, urmând o constantã armonizare,o continuã echilibrare eroticã, dar bazatã pe Iubire, energiilevehiculate prin organism devin din ce în ce mai mari, reuºindastfel sã reintroducã în funcþiune ºi instrumente mai subtile alecorpului uman, care necesitã frecvenþe energetice crescute. Avedea aurele din jurul celorlalþi, a comunica telepatic, a aduceLuminã ºi Sãnãtate celor bolnavi ºi ignoranþi, sunt lucruri pe careoricine le poate face, totul este sã se poatã asigura nivelul necesarde tensiune energeticã, fiecare instrument având parametritensionali proprii de funcþionare.

Fiziologic vorbind, acele zone cu densitate energeticã sporitã

Page 54: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

54

ºi în care canalele sunt deschise spre exterior, urmând a seînchide într-un circuit cu alt sistem de polaritate opusã, se numesczone erogene. Bineînþeles cã fiecare are particularitãþile proprii,dar în principal existã trei asemenea zone: prima este mucoasabucalã, aceasta fiind de fapt adevãrata ei menire, nu se poatemesteca ºi sãruta în acelaºi timp; alimentaþia a fost o deviere dela planurile divine iniþiale, dar prin revenirea celeilalte funcþiiprincipale toate vor reveni la normal. A doua zonã estereprezentatã de sâni, în special de areolele mamare, iar a treiacuprinde întreaga suprafaþã a mucoasei organelor sexuale. Existãºi alte zone tegumentare cu sensibilitate deosebitã, în carecanalele energetice trec pe la suprafaþa tegumentarã, dar ele îºicontinuã mai apoi traiectul, excitaþia cea mai ridicatã fiind cea azonelor enumerate mai sus. În jocul erotic participã toate celetrei zone, vraja ºi farmecul sãu depinzând de pasiunea ºiimaginaþia fiecãruia. Rãmâne în continuare sã analizãm doarfenomenele energetice cuprinse în intimitatea acestuia.

Practic, încã din momentul preludiului, prin apropierea celordoi, începe sã se acumuleze energie prin Muladhara, primachackrã, situatã în regiunea perinealã. Aici ar fi cazul sã facem oparantezã ºi sã precizãm cã majoritatea percep instinctual aceastãcreºtere a energiei vitale ca o senzaþie de plãcere, care va sporiºi ea proporþional cu intensitatea energeticã. Ca atare, aceastãsenzaþie va spori din ce în ce pe mãsurã ce actul erotic îºi urmeazãcursul firesc. Deja, din momentul intromisiunii, energiile încep sãcircule masiv ºi prin Swadisthana, chackra situatã în dreptulpubisului, aducând astfel o acumulare ºi mai ridicatã de energie.În acest moment cei doi ºi-au lipit efectiv sursele de energie,energia Yang a bãrbatului fiind transmisã din Axul Energetic alChackrelor, prin penis, chiar în dreptul celei de-a doua chackre afemeii, vaginul funcþionând ca un fel de aspirator, absorbant deenergie. Acesta este sensul de circulaþie a energiilor, fapt ceconferã o vulnerabilitate sporitã a bãrbatului în momentul actuluierotic, prin ejaculare sau orgasm acesta pierzând masiv din pro-pria sa energie. Nu întâmplãtor aceastã regiune se numeºtesacralã, de aici omul preluând acea putere ce-l poate aduce înapoila calitãþile divine. În China Anticã acesta era considerat un se-cret ce era cunoscut doar de Împãrat, fiind pãzit cu strãºnicie deceilalþi, ca sã nu intre în posesia acestei puteri interioare ce-lface pe Om lucid, stãpân pe sine, învingãtor al tuturor temerilor,

Page 55: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

55

al tuturor bolilor ºi în cele din urmã creator al propriului destin, cuadevãrat liber ºi etern.

Traseul urmat de energii mai apoi poate fi cumva intuiturmãrind anatomia întregului aparat genital, vaginul, uterul,anexele, urmãrind canalele principale energetice, ce preiau practicmasiva încãrcãturã energeticã venitã prin vagin, ºi o conduc apoirotund, circular, fãrã cotituri sau unghiuri bruºte, ascendent, înspatele regiunii pubiene, spre Swadisthana, introducând-o astfelpe Axa Vieþii. Fireºte, când douã sisteme sunt în contact, energiilese echilibreazã, bãrbatul cãpãtând mai apoi acelaºi potenþial caºi femeia, aceasta însã preluând prima rolul de armonizare, despiritualizare a energiilor. ªi la bãrbat se poate urmãri traiectulascendent al energiilor, epididimul, ductul spermatic având acelaºitraiect mereu circular, de urcare dinspre Muladhara spreSwadisthana.

Ce trebuie sã se înþeleagã foarte bine este faptul cã actulsexual deschide efectiv porþile Spiritului cãtre alt Spirit, este unproces de comunicare completã. Iar energiile , stãrilesentimentale, informaþiile trimise de la unul la celãlalt se schimbãcu o vitezã de nedescris. Deja în urma acestui proces, ceva dinbãrbat trece în femeie ºi invers ºi asta fãrã sã alterezeindividualitatea fiecãruia, numai cã fiecare va fi altul mai apoi,cãpãtând multe influenþe din partea celuilalt. Fac aici încã oparantezã, datoritã folosirii în cadrul alimentaþiei a cavitãþii bucale,ce este în sine un instrument de schimb masiv energetic ºiinformaþional, în nici un caz moarã de mãcinat materie, se preiadin acea hranã toatã încãrcãtura sa energeticã ºi informaþionalã.Astfel cã alimentaþia devine un act la fel de intim ca ºi actul erotic,consecinþele pozitive sau negative fiind în mare la fel deimportante. Ori din alimentaþia denaturatã, mai ales cea bazatãpe carne, obþinutã prin crimã, durere ºi suferinþã, va induce ostare de tensiune, de iritare, de boalã efectiv, situaþie în carepersistã majoritatea celor din civilizaþia actualã. Fiecare are însãposibilitatea recunoaºterii ºi recorecþiei.

Revenind însã la minunea ºi sacralitatea actului erotic,deschiderea chackrelor rând pe rând, pe mãsurã ce energia urcãmai apoi de la Swadisthana în sus, de-a lungul tuturor celorlaltechackre, permite contopirea celor doi în planuri din ce în ce maiînalte, la început se schimbã energie, mai apoi sentimente, trãiriinterioare, apoi informaþie, frânturi de gânduri ºi imagini, iar apoi,

Page 56: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

56

cuvintele, ce aparþin Planului Fizic, sunt neputiincioase îndescriere. Urmeazã Lumina, Pacea ºi Iubirea. De aici vineEnergia, Forþa ce stã la baza civilizaþiei regnului superior Omului,anume cel al Îngerilor. În acel moment poþi crea orice, poþi obþineorice, poþi ºti orice. În acel moment Spiritul devine liber, nemuritor,puternic ºi atotºtiitor. Divinitatea, unitã în Unul, în Monadã, ºi-arecãpãtat Calitãþile Divine.

Sigur cã acest lucru se obþine atunci când cele douã polaritãþis-au regãsit exact una pe cealaltã, fiecare om având exact oJumãtate ce I se potriveºte. Unirea cu alte jumãtãþi îi poate oferinenumãrate experienþe de viaþã, ºlefuirea treptatã a unor calitãþiinterioare, lucruri absolut necesare Evoluþiei prin Cunoaºtere, darnu pot forma Monada. Cãci nu sunt cele douã felii de mãr care sãse îmbine exact, perfect, sã recreeze acelaºi Unic Tot Iniþial. Iaracest proces, de ºlefuire interioarã, obþinut de-a lungul vieþilor,este absolut necesar, cãci în momentul întâlnirii Jumãtãþii trebuiedeja sã ai puritatea necesarã, altfel iarãºi, Unirea Totalã nu poateavea loc. Canalele ºi structurile subtile ale corpurilor trebuie sãfie limpezi ºi curate, ca Lumina sã treacã nealteratã de Jos pânãSus, în straturile Spirituale. Este necesarã obþinerea unei curãþeniiinterioare care se reuºeºte numai dupã multe experienþe, multeneliniºti ºi mai ales dupã multe greºeli. Nici o faptã nu esteperfectã, dar tocmai din aceste imperfecþiuni ne clãdim evoluþiacare are la bazã permanenta corecþie a acestor imperfecþiuni.

Iar una din imperfecþiunile majore, încã prezente, din civilizaþiaumanã este tocmai abordarea acestui act erotic doar din punctde vedere egoist, instinctual, al plãcerii. Se urmãreºte doarsenzaþia obþinutã, care este un simplu efect, nevãzându-seadevãratele procese cauzale, iar lipsa de control al acestora leface sã-ºi schimbe polaritatea din creatoare în distructive,devitalizante. Cum se întâmplã practic acest lucru ? Din momentulînceperii propriu-zise a actului erotic, oamenii se concentreazãpractic numai pe acea senzaþie minunatã, a cãrei intensitate creºtedin ce în ce, pe mãsurã ce se acumuleazã tot mai multã energie.Se gândesc numai la plãcerea lor, uitã complet de celãlalt, iaratenþia este îndreptatã numai spre zonele erogene, unde excitaþiaºi stimularea este maximã. Chiar acesta este ºi scopul lor,obþinerea unor senzaþii cât mai intense, pe cât posibil, în timpulcel mai scurt cu putinþã. Astfel încât acele energii vitale treziteprin uniunea cu cu altã polaritate spiritualã, cresc într-un ritm

Page 57: Omul Sistem Energetic

OMUL - Sistem Energetic

57

accentuat, forþat, fãrã a se lãsa un timp de acomodare la acestevalori tensionale ridicate. Desigur, acest lucru necesitã rãbdare,calm, diminuarea cu puþin a senzaþiilor de plãcere, ori tocmai înacele momente nimeni nu prea mai are timp de rãbdare, numaicã în graba lor stricã practic curând toatã vraja amorului. Prindepãºirea acelor valori energetice peste o limitã ce poate fisusþinutã de circuitele energetice ale organismului, intervin acelemetode de siguranþã, de autoprotecþie, care feresc efectiv corpulde o explozie, de o supraîncãrcare energeticã. Soluþia în acelmoment este simplã - scurtcircuitarea, sau eliberarea la exterior,la �masã� a acelei energii trezite ºi manifestate. În plan fizic acestfenomen coincide cu ejacularea la bãrbat ºi orgasmul la femeie,moment în care, acea limitã maximã energeticã este resimþitã caºi plãcere maximã, numai cã exact acea energie obþinutã esterisipitã, se scurge efectiv la exterior. Tocmai de aceea apare operioadã de latenþã dupã orgasm, o perioadã refractarã, demoleºealã, de somnolenþã, în care organismul tinde sã se refacãenergetic. Cei mai sensibili simt efectiv scurgerea energiei vitalela exterior, odatã cu lichidul spermatic, iar de la plãcere pânã ladurere este un pas foarte mic.

Acest fenomen devenit tradiþie în civilizaþia umanã, majoritateaavând în mintea lor un semn de egalitate între amor ºi orgasm,este cauza epuizãrii masive a corpului fizic, ce este spoliatcontinuu de o energie puirã, esenþialã. Bãtrâneþea este practicconsecinþa neputinþei organismului de a mai pune în acþiunemecanismele de refacere. Orice corp are pãstrat în AND imaginea,informaþia unui trup perfect, tânãr ºi frumos, numai cã omul, prinrisipirea capitalului energetic, nu mai poate întreþine prinmecanismele intime, intracelulare, de refacere, acea imagine.Apar treptat devieri de la imaginea perfecþiunii, ca dupã câtevadecenii imaginea manifestãrii din planul fizic sã nu mai semenede loc cu acel tânãr ce ar fi trebuit sã fie. Bãtrâneþea nu este deloc frumoasã, dimpotrivã, continua deshidratare (aceasta fiindfenomenul principal ce stã la baza îmbãtrânirii), neputinþa, slãbireaprogresivã, gârbovirea, toate sunt consecinþa unei pierderi continuide energie. Lucru ce este considerat firesc, fiziologic, de cãtreºtiinþã ºi îndoctrinat ca atare prin educaþie. Dar prea puþini suntdispuºi sã renunþe la orgasm, deºi în cealaltã variantã plãcereaactului erotic este cu mult prelungitã, putând continua ore în ºir,dar totul cu calm ºi rãbdare. Acesta este ultima probã ºi cea mai

Page 58: Omul Sistem Energetic

ELTA UNIVERSITATE Colectia 17

58

grea, oferitã de planul fizic. ªi nu poate fi trecutã având la bazã oalimentaþie denaturatã, ce anesteziazã complet acei receptorisubtili ºi o mentalitate închistatã în tipare ºi axiome tradiþionale,materialiste. Cãci paºii fireºti ai primei triade din evoluþia Omuluisunt : Alimentaþie, Informaþie, Sex.

Paradoxal, în momentul erotic, intim, majoritatea, pierzândcontrolul conºtient, încep sã respire din ce în ce mai precipitat,gâfâind, ori astfel se introduce tot mai multã energie într-un sistemdeja supraîncãrcat energetic, dar aceastã suplimentare sporeºteproporþional ºi plãcerea. Evoluþia însã reprezintã înlocuirea uneisoluþii cu alta, ºi aºa cum nu se poate mânca în timp ce se respirã,aparatul glotic având grijã de acest lucru, de asemenea nici nuse prea poate accelera resiraþia ºi a continua ºi amorul. Cãci unadin cheile controlului erotic este controlul respiraþiei. Cu câtrespiraþi mai rar, cu atât vã liniºtiþi, vã calmaþi acele continui valurienergetice ce apar, reuºind repartizarea uniformã a lor în întregorganismul. Cãci a face dragoste ºi a face sex sunt polaritãþitotal opuse. Una, creind Iubire, aduce Viaþã, cealaltã, ispitã aPlanului Fizic, ia Viaþa. A face Dragoste. Efectiv, acea încãrcãturãenergeticã creatã, împrãºtiatã în tot organismul, creazã aceasenzaþie de Pace ºi Iubire, o senzaþie de beatitudine în care Rãulnu mai este posibil, pentru cã dai în jur numai Iubire, în plansubtil apare ca un Soare ce lumineazã totul în jur. Este LuminaZeilor, a Creatorilor, a Divinitãþilor.

În primele douã etape, Alimentaþia ºi Respiraþia, energiaoferitã organismului se bazeazã pe un consum din exterior, omulfiind dependent de o sursã externã de energie, mai mult sau maipuþin eficientã. În ultima etapã, Erosul, energia este creatã, adusãdin Planuri Subtile Cauzale, din Esenþa Interioarã, în acel mo-ment Omul este independent de Planul Iluziei, poate trãi în oricemediu, orice perioadã, este nemuritor ºi atotputernic. Din acelmoment este cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu, ce lumineazã ºicreazã totul în jurul Sãu. Iar esenþa Sa este Pacea ºi Iubirea !Pacea ºi Iubirea fie cu voi !

PENTRU COMENZI, INFORMAÞII ªI SUGESTII VÃ RUGÃM SÃ NE CONTACTAÞI LANUMERELE DE TELEFON:

PAGINA DE WEB ELTA UNIVERSITATE: http://elta.dntis.ro

BUCUREªTI IAªI TIMIªOARA

092-352769 092-352800 092-371196