OIEMBRIE - · PDF filedomeniului istoriei artei, ... Istoriografia prezintă numeroase...

1 STUDIU ISTORIC – PUG REGHIN

BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN – SUBCONTRACTARE PRIN SC AEDILIS POIECT SRL, BAIA MARE

PFA RUS VERONICA IOANA, STUDII DE ISTORIA ARTEI ȘI CERCETARE DE PARAMENT

CLUJ-NAPOCA, STR. DECEBAL, NR. 78/2, E-MAIL: [email protected], [email protected], F12/1376/16.07.2008

S T U D I U I S T O R I C D E F U N D A M E N T A R E

P E N T R U P L A N U L U R B A N I S T I C G E N E R A L

A L M U N I C I P I U L U I R E G H I N

NOIEMBRIE 2016

mailto:[email protected]






FOAIE DE CAPĂT

Volum: Studiu istoric de fundamentare pentru Planul

Urbanistic General al Municipiului Reghin

Beneficiar: Primăria Municipiului Reghin, subcontractare prin S.C.

Aedilis Poiect S.R.L., Baia Mare

Elaborat: lect. dr. Ioana Rus-Cacovean, istoric de artă

specialist MCC, 554S/24.03.2016.

Cu participarea unui grup de studenți și masteranzi de la

Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-

Bolyai din Cluj, specializarea Istoria artei







BORDEROU

Foaie de capăt p. 2

Borderou p. 3

Introducere p. 4

Obiectivul și scopurile studiului p. 4

Metode de cercetare și structura documentației p. 4

1. Reghin – Context istoric, evoluție politică, socială, culturală, demografică și

urbanistică p. 6

2. Arhitectura istorică a Reghinului – analiză morfologică și stilistică pe zone p. 50

2.1. Zona centrală (vechiul Reghin săsesc) p. 50

2.1.1. Strada Abatorului p. 50

2.1.2. Strada Apalinei p. 50

2.1.3. Strada Apelor p. 51

2.1.4. Strada Aurel Vlaicu p. 52

2.1.5. Strada Băii p. 52

2.1.6. Strada Bujorului p. 53

2.1.7. Strada Călărașilor p. 53

2.1.8. Strada Dealului p. 59

2.1.9. Strada George Coșbuc p. 59

2.1.10. Strada Gheorghe Doja p. 66

2.1.11. Strada Mihai Viteazul p. 66

2.1.12. Strada Mihai Eminescu p. 78

2.1.13. Piața centrală, azi Piața Petru Maior p. 80.

2.1.14. Strada Rândunelelor p. 99

2.1.15. Strada Republicii p. 100

2.1.16. Strada Sării p. 105

2.1.17. Strada Spitalului p. 108

2.2. Zona de nord (vechiul Reghin unguresc) p. 109







2.2.1. Strada Albinelor p. 109

2.2.2. Strada Măcieșului p. 109

2.2.3. Strada Pandurilor p. 111

2.2.4. Strada Vânătorilor p. 111

2.3. Zona gării (zona industrală) p. 113

2.3.1. Strada Axente Sever p. 114

2.3.2. Strada Gării p. 114

2.4. Iernuțeni p. 115

2.5. Apalina p. 116

2.5.1. Strada Casteluilui p. 116

3. Recomandări referitoare la zonele cu arhitectură istorică ale Reghinului și

concluzii p. 119

Surse p. 123

Sursa informațiilor p. 123

Lista și ilustrațiilor p. 125

ÎNTOCMIT:

LECT. DR. IOANA RUS-CACOVEAN, ISTORIC DE ARTĂ

SPECIALIST MCC, 554S/24.03.2016.







INTRODUCERE

OBIECTIVUL ȘI SCOPURILE STUDIULUI

Obiectivul studiului este identificarea elementelor valoroase şi specifice ale fondului şi

spaţiului construit din Municipiul Reghin (construcțiilor, amenajărilor, spațiilor, perspectivelor

valoroase, în vederea stabilirii elementelor protejate și de protejat și a metodelor de protecție a

acestora) în scopul protejării şi valorificării sale în strategia de dezvoltare spaţială propusă prin Planul

Urbanistic General (PUG).

Studiul istoric de fundamentare a PUG are o următoarele scopuri:

- analiza teritoriului studiat ca rezultat al evoluțiilor în timp, evidențiindu-se tendințele generale

de dezvoltare și elementele definitorii care au marcat diferitele epoci;

- identificarea și analiza zonelor urbane cu o morfologie coerentă și valoroasă, plasarea acestor

zone în contextul istoric, politic, economic și artistic al Transilvaniei;

- identificarea și analiza monumentelor listate în teritoriu și valorilor de patrimoniu construit

din teritoriul studiat și observarea modului în care acestea sunt conservate și protejate;

- identificarea și analiza zonelor istorice protejate, cu indicarea tipului și gradului de protecție

în funcție de categoria în care se încadrează;

- identificarea și analiza clădirilor istorice valoroase din teritoriul studiat, care nu se află pe

Lista Monumentelor Istorice și care ar trebui listate;

- identificarea de zone sau clădiri cu valoare ambientală, care trebuie protejate.

METODA DE CERCETARE ȘI STRUCTURA DOCUMENTAȚIEI

Studiul a fost elaborat de lect. dr. Ioana Rus-Cacovean, specialist atesat MCC

554S/24.03.2016., împreună cu un colectiv de studenți și masteranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie

din cadrul universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Istoria artei.

Sursele utilizate pentru întocmirea prezentului Studiu istoric sunt izvoarele specifice ale

domeniului istoriei artei, acestea fiind redate integral în aparatul critic al documentației (note de subsol

în infrapagină și în capitolul Surse), respectiv cercetarea de teren.

Din categoria surselor primare consultate menționăm desenele și fotografiile de epocă ce

ilustrează trama stradală, piețele istorice și arhitectura Reghinului de-a lungul vremii. De asemenea







desenele și releveele istorice realizate pentru diferitele monumente ale orașului ne oferă informații

importante legate de starea în care se aflau acestea și contextul urban în care erau plasate în anumite

intervale cronologice. Alte documente primare consultate sunt hărțile vechi și ridicările topografice de

arhivă, care ne-au ajutat în stabilirea istoricul tramei stradale și a istoriei monumentelor.

În ceea ce privește istoria acestei așezări, am studiat în mare parte istoriografia de specialitate

existentă, prezentată în Surse.

Prezentul Studiu istoric cuprinde istoria urbanistică, arhitecturală și artistică a Reghinului,

elaborată pe baza informațiilor culese din sursele primare și istoriografia de specialitate prezentată mai

sus, alături de analiza din punct de vedere morfologic și stilistic a zonelor istorice construite, în

vederea sublinierii elementelor valoroase, ce merită păstrate, conservate și puse în valoare, cuprinse în

capitolul 2, Arhitectura istorică a Reghinului – analiză morfologică și stilistică pe zone, unde în 5

subcapitole sunt prezentate pe rând, toate zonele istorice care compun astăzi orașul: (3.1. Zona

centrală (vechiul Reghin săsesc); 3.2. Zona de nord (vechiul Reghin unguresc); 3.3. Zona gării (zona

industrală); 3.4. Iernuțeni; 3.5. Apalina).

De asemenea, sunt prezentate numeroase intervenții realizate de-a lungul vremii în țesutul

istoric, cu exemple pozitive și negative.

Capitolul final cuprinde Recomandările referitoare la zonele cu arhitectură istorică ale

Reghinului și concluzii, documentația încheindu-se cu Sursele informațiilor și cele ale ilustrațiilor

cuprinse în text.







1. REGHIN – CONTEXT ISTORIC, EVOLUȚIE POLITICĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ

DEMOGRAFICĂ ȘI URBANISTICĂ

Date geografice

Municipiul Reghin este aşezat pe Valea Superioară a Mureşului, la marginea nord vestică a

podişului Transilvaniei, pe ambele maluri ale Mureşului, aproape de vărsarea râului Gurghiu în Mureş.

Oraşul se află la o altitudine de 395 m în punctul cel mai înalt la Pădurea Rotundă, iar punctul cel mai

de jos este Mureşul, la 350 m.1

Localitatea se află la intersecţia unor drumuri naţionale şi pe magistrala de cale ferată

Războieni – Braşov – Bucureşti. Din Reghin pleacă DN.16 prin localitatea Breaza spre Cluj, iar DN.15

de la Târgu-Mureş trece prin Reghin spre Brâncoveneşti, Răstoliţa, pe Valea Mureşului în sus, spre

Gheorgheni, Miercurea – Ciuc, Braşov – Bucureşti.2

Date istorice

Urme materiale care datează din preistorie și perioada romană în zona Reghinului sunt o serie

de materialele arheologice (topoare de piatră, fusaiole de lut ars, fibule, fragmente de ceramică,

monede), găsite în Reghin pe Dealul Bisericii și pe Dealul Cetății şi împrejurimi, alături de drumul

dinspre castrul din Cristeşti prin Reghin spre castrul roman de la Brâncoveneşti cu ramificaţii –

drumul cel mare de la Sceplok Goreni – la Reghin, care este un segment al drumului roman.3

Prin secolele X-XI pătrund în Transilvania maghiarii, sub regii Géza al II-lea între 1192 şi 1196

și Andrei al II-lea (1205-1235), spațiul intracarpatic fiind clonizat cu saşi din zona Rinului şi Mosellei

și secui, inclusiv zona Reghinului de azi, cetatea regală fiind ridicată la Gurghiu.4

Istoriografia prezintă numeroase neconcordanțe în legătură cu întemeierea primei așezări

medievale din zona Reghinului de azi, din cauza faptului că până la momentul primei atestări a

acesteia și a localităților înconjurătoare, semnalate în aceeași perioadă, nu avem nici un document care

să ne lămurească cum a luat ființă Reghinul. Atunci când apare prima mențiune documentară, în anul

1228, Reghinul era deja o așezare cu cca. 140 de locuitori, ceea ce presupune cca. 30 de familii și

gospodării.5 Nici numele cu care este el menționat nu ne oferă mai multe lămuriri. Originea numelor

1 http://turismreghin.ro/reghin-date-geografice-si-climatice/, 25.11.2016.

2 Ibidem.

3 Ioan I. Costea, Reghin – destin și istorie, Editura Petru Maior, Reghin, 2007, pp. 27-28.

4 http://turismreghin.ro/reghin-date-geografice-si-climatice/, 25.11.2016.

5 I. I. Costea, Reghin – destin…, pp. 27-28.



http://turismreghin.ro/reghin-date-geografice-si-climatice/






cu care apare în documente de-a lungul vremii (1228 – Regun, 1348 – Reen, 1358 – Decanatus Regun

– Pluuia, 1403 – Regyim apoi Reegen sau Rechen, 1427 – Oppidum Regen, 1475 – Zaazregen

Reghewn, 1501-1808 – Rennmark6) mai este și astăzi disputată în istoriografie, iar în lipsa unor dovezi

clare care să lămurească problema, nu a fost stabilită cu certitudine.7 Din anul 1919 este cunoscut

oficial sub numele de Reghin, reconfirmat la 1 ianuarie 1926.8

1. Prima așezare medievală timpurie a Reghinului

Prima mențiune documentară a acestei așezări medievale se regăsește într-un document de

danie de la 1228. Prin acesta, se atestă răsplata venită din partea Regelui Andrei al II-lea către

vistiernicul regatului, Dionisie de Tomaj, pentru serviciile sale, care primește moșia numită Săplac și

satul Goreni, pe drumul mare de la Săplac la Reghin (possessio nomine Sceplok et villa Gyeka,

magnum viam que ducit Sceplok usque in Regun). Mai târziu moșia de peste 3000 de iugăre va trece în

proprietatea fiului lui vistiernicului, Dionisie al II-lea, care la 1239 este pomenit ca palatin și comite de

6 http://turismreghin.ro/reghin-date-istorice/, 25.11.2016.

7 I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 28.

8 Ibidem, p. 35.



http://turismreghin.ro/reghin-date-istorice/





Solnoc. Posesiunea se va împărți la începutul secolului următor între nepoții săi, fiii lui Dionisie al III-

lea.9

Așadar nu se cunoaște cine au fost întemeietorii acestei așezări, care trebuie căutată în zona

cimitirului evanghelic de azi, locul fiind numit Dealul Cetății (germ. Buriech). Aici se presupune că a

fost o împrejmuire „din lemn și pământ” amplasată pe dealul de unde se putea observa albia Mureșului

și a drumului de pe Valea Gurghiului către Brâncovenești10

. La poalele dealului regăsindu-se o așezare

dispersată, de tip rural.

La 1241 Transilvania este pustiită de tătari. Și în zona Reghinului sunt înregistrate raiduri cu

pierderi mari, în urma cărora nu supraviețuiesc mai mult de 5 familii. Dezastrul de atunci nu a lăsat în

viață mai mult de 12-15 persoane și astfel a fost nevoie de o repopulare a localității. Regii maghiari

cheamă în consecință un nou val de coloniști sași, care sunt aduși și în zona Reghinului. Istoriografia

plasează astfel întemeierea așezării Reghinul săsesc după anul 1241, în etapa repopulării teritoriului în

urma marii invazii mongole.11

Hotarul inițial al așezării a fost reîmpărțit între cele câteva familii

rămase și noii veniți12

, care s-au așezat pe malul drept al Mureșului, în zona străzilor Subcetate și

Toamnei de azi.

La 1285 are loc o nouă invazie pustiitoare a tătarilor în Reghin şi împrejurimi, care incendiază

și jefuiesc așezările.

Se știe că anterior Bisericii Fecioara Maria ridicată la 1330, în Reghinul săsesc (germ.

Sächsisch-Regen) și Reghin-sat (magh. Magyarrégen) au existat patru capele ca edificii de cult. Capela

Sfânta Susana, Capela Sfântul Laurențiu (probabil pe locul actualei biserici evanghelice), Capela

Sfântul Pancratius și Capela Sfântul Severianus. Din cele patru capele nu a mai rămas nimic, ele fiind

distruse de cele de tătari și nu au mai fost reconstruite.13

De la mijlocul secolului XIII datează și primul edificiu de cult din așezarea învecinată, Reghin-

sat, dar care a fost reconstruit la începutul secolului al XX-lea.

După cele două invazii tătare Reghinul se va reface, hotarul inițial este reîmpărțit și populația

este reașezată pe noi parcele create pe o terasă proeminentă, în zona spațiului ce avea să devină piața

centrală, Piața Petru Maior de azi (germ. Marktplatz), dar departe de așezarea anterioară anului 1241

din zona Dealului Cetății.14

9 I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 33.

10 Ibidem.

11 Ibidem, p. 35.

12 Ibidem, p. 43.

13 Ibidem, pp. 39-40.

14 Ibidem, pp. 55-56.







Astfel, nucleul noii așezări care va fi numită Reghinul săsesc este format din parcelele de la

sud-vest de viitoarea piață, cele situate între Străzile Spitalului de azi (fosta Strada Nouă, germ.

Neuegasse) și Mihai Eminescu de azi (fostul Drum al Dedradului, germ. Dedrader-gasse). Apoi,

parcelele se extind către sud, spre Strada Coșbuc de azi (germ. Kessel-gasse) până la Strada Pictor

Grigorescu (germ. Schobelgasse), cu fronturile caselor orientate înspre strada Mihai Viteazul (fosta

Stradă de Mijloc, germ. Mittelgasse).15

Parcelarea s-a făcut regulat, în forme aproape egale de până la

trei ari, ce lasă în fața construcțiilor o zonă largă cu o formă neregulată, alungită pe direcție nord-sud,

care va deveni cu timpul piața mare a Reghinului, Piața Petru Maior de azi (germ. Marktplatz).

2. Reghinul după prima invazie tătară, cca. 1250

Pe aceeași axă nord-sud, piața se va continua cu artera principală a așezării. Pornind din piață

spre sud, pe drumul care duce spre așezarea Apalina, se va contura Strada Mihai Viteazu de azi, care

incorporează din străzi istorice: fosta Stradă de Mijloc (germ. Mittelgasse), Strada Crucii (germ.

Kreuz-Gasse) și Strada Magazinului (germ. Magazin Gasse). Limita dintre Strada de Mijloc și Strada

Crucii era trasată de Pârâul Temniței (germ. Tömölzgraben), care și-a primit numele de la închisoarea

târgului care a funcționat aici și lângă care se afla Podul Temniței. Înspre nord, piața centrală se

continuă cu drumul ce lega Reghinul săsesc de așezarea Reghin-sat, Strada Pandurilor de azi (germ.

Magyarregener-gasse).

De regulă, în aşezările săseşti înființate pe pâmânt crăiesc, comunitatea coloniştilor era cea care

ridica edificiile de cult. La Reghin însă, remiterea acestui pământ regal în 1228 a supus așezarea și

împrejurimile unui senior, care devine comanditarul bisericii parohiale.16

Astfel, la 1330 este ridicată

prima biserică a așezării, închinată Fecioarei Maria. Poate datorită faptului că edificiul este ridicat pe

15

Ibidem. 16

Dorin-Ioan Rus, „Capela Sfântul Gheorghe şi biserica Sfânta Maria, Reghin”, în Ținutul Reghinului,







cheltuiala seniorului și nu a reghinenilor, acesta a fost plasat la distanță de centrul așezării, la est de

piața centrală, dar la baza Dealului Cetății. Istoriografia menționează că biserica a fost construită pe

locul unde exista anterior o capelă (probabil închinată Sfântului Laurentius)17

și care a fost distrusă la

sfârșitul secolului al XIII în timpul invaziilor, acesta putând fi motivul pentru care a fost aleasă această

locație. Inscripția păstrată în biserică „Anno Domini MCCCXXX construitur Domus Marie tempore

Nicolai plebani cum rebus magistri Thome patroni eclesie…” conține numele parohului dar și al

comanditarului edificiului: magistrul Thoma de Regun, despre care știm că era unul dintre cei trei fii ai

lui Dionisie al III-lea, deci moștenitorul vistiernicului Dionisie de Tomaj amintit în anul 1228.

Magistrul a devenit prin căsătorie Thoma Bánffy de Losoncz, istoriografia mai veche considerând că

comanditarul împreună cu soția sunt reprezentați în sculpturile de pe capitelurile ferestrei în stil gotic

din partea de nord a edificiului18

.

3. Figurile considerate ale donatorilor bisericii 4. Inscripția de la 1330

O motivație suplimentară pentru ridicarea bisericii parohiale în altă zonă și nu în piața centrală

este existența în secolul al XIV-lea a unei capele în zona de sud a acestei piețe. Capela Sfântul

Gheorghe, menționată atât documentar cât și descoperită in situ, era încă în uz la 1380, dar nu știm

dacă a fost construită anterior sau după biserica parohială. În orice caz, la 9 mai 1387 Ladislau de

Losoncz îi cerea papei ca în satul Reghin unde se afla biserica parohială cu hramul Fecioarei Maria și o

capelă cu hramul Sfântul Gheorghe, iar biserica are un cimitir și o clopotniță cu un clopot, să se

construiască o mănăstire pentru călugării ordinului Sfântul Augustin. Biserica să fie predată

călugărilor, iar capela să devină biserică parohială și dreptul de patronat asupra ei să îi fie acordat lui

Ladislau de Losoncz și urmașilor săi19

. Capela se afla undeva în dreptul intrării Străzii Licurici de azi

(fostă Măcelarilor, germ. Fleischegasse) în piață, fundaţiile ei fiind acoperite odată cu pavarea pieţei

http://tinutulreghinului.ro/capela-sfantul-gheorghe-si-biserica-sfanta-maria-reghin/, 30.11.2016. 17

Ibidem. 18

Gustav Müller, „Contribuții la continuarea cercetărilor istorice în legătură cu clădirea Bisericii evanghelicie-lutherane din

Reghin”, 15 iulie 1958, ms., în Ținutul Reghinului, http://tinutulreghinului.ro/contributii-la-continuarea-cercetatilor-

istorice-in-legatura-cu-cladirea-bisericii-evanghelicie-lutherane-din-reghin/, 20.11.2016. 19

I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 65.



http://tinutulreghinului.ro/capela-sfantul-gheorghe-si-biserica-sfanta-maria-reghin/

http://tinutulreghinului.ro/contributii-la-continuarea-cercetatilor-istorice-in-legatura-cu-cladirea-bisericii-evanghelicie-lutherane-din-reghin/






centrale în 1851. Despre aceste ziduri din piatră se spune că erau „…late de trei stânjeni şi lungi de

patru stânjeni, cu o absidă rotundă îndreptată spre NNE”.20

Din păcate, documentele nu menționează

anul în care a fost abandonată și demantelată, însă cu siguranță înainte de 1750, pentru că deja pe

Ridicarea Iosefină nu mai apare (vezi il. nr. 12).

5. Reghin la cca. 1300


20

Dorin-Ioan Rus, Capela...







Importantă de menționat este și ascensiunea așezării Magyarrégen Reghin-sat, atestat

documentar la 1358 și care se dezvoltă la nord de așezarea săsească, peste cursul Pârâului Rozelor.

Secolul al XIV-lea, mai ales în anii 1347-1349 este marcat în Transilvania de o mare epidemie

de ciumă. În numai doi ani populația este înjumătățită21

, fiind semnalată și la Reghin, cu multe

episoade recurente și în deceniile următoare (1393).


La 1361 are loc menționarea Reghinului ca loc de târg, într-un document emis la 23 octombrie

de către voievodul Transilvaniei, care confirmă vechile privilegii ale clujenilor de a face comerț în

Reghin, deci atestă o activitate deja existentă. Și reghinenii se foloseau de alte târguri pentru

desfacerea mărfurilor lor, așezarea ajungând treptat un cunoscut centru meșteșugăresc al

împrejurimilor.22

Agricultura, întrecută de meșteșuguri, era totuși o ocupație importantă a locuitorilor

Reghinului, după cum se reiese din dimensiunea parcelelor create la începutul secolului al XIII-lea,

care se dezvoltau mult în adâncime, cuprinzând loturi de grădini extinse.

21

I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 61. 22

Ibidem, pp. 68-69.







Într-un act papal emis de Martin al V-lea la 7

decembrie 1427 este consemnat statutul de târg

privilegiat al Reghinului – iuxta privilegiatum

oppidum Regen, moment în care așezarea își

primește și prima stemă.

Vechea stemă a Reghinului se păstrează în

două locuri din biserica evanghelică de azi. Una,

realizată din piatră se găsește deasupra ușii sacristiei,

în interiorul bisericii. Cealaltă, din marmură brun-

roșcată, se găsește în timpanul ferestrei în arc frânt a

sacristiri, la exterior. Stemele au fost remarcate la 16

mai 1851, cu prilejul unor lucrări mai ample de

restaurare, dată la care erau acoperite cu mortar.23

Inscripția prezentă pe stemă, O. P. R.

reprezintă prescurtarea a Oppidum Privilegiatum

Regun, rangul primit de Reghin la 1427.

7. Stema târgului privilegiat Reghin în Biserica

evanghelică de azi

Deci cele două steme au fost realizate după această dată și montate în biserică.

Stema indică un scut despicat în două bucăți aproape egale, cu o fascie diagonală. Stema este

constituită prin unirea a două scuturi, având în dextra o floare de crin, simbolul casei regale de Anjou,

iar în senestra o stea cu șase colțuri. Deviza este așezată în bandă și poartă inscripția O. P. R., cu litere

sunt unciale, majuscule, separate una de alta prin mici ornamente cruciforme.24

Dreptul oficial de a ține târg săptămânal și recunoașterea localității ca așezare de meșteșugari, a

deschis la Reghin drumul spre înființarea breslelor, care au grupat în jurul lor meseriașii locali care

funcționau până atunci în afara unor astfel de organizații. Ridicarea localității la rang de târg a

însemnat și acordarea de privilegii corespunzătoare, care au stimulat aceste activități, dar și înființarea

unei judecătorii proprii, atestate la 1551, cu Instanță de apel la Bistrița și Sibiu.25

În această perioadă populația a crescut de la cca. 75 de gospodării în 1425, la cca. 125 familii la

1475, apoi la 144 case cu cca. 800 de locuitări la 1492, iar în jurul anului 1500 Reghinului săsesc

ajunge să aibă 175 gospodării cu cca. 1000 de locuitori.26

23

Dorin-Ioan Rus, „Vechea stemă a Reghinului”, p. 2, în Ținutul Reghinului, http://tinutulreghinului.ro/, accesat la

02.11.2016. 24

Ibidem. 25

I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 71. 26

Ibidem.



http://tinutulreghinului.ro/






Pe parcursul unei jumătăți de secol se realizează ocuparea integrală a intravilanelor din partea

de nord și vest a pieței mari, precum și strada Mihai Viteazul de azi, segmentul Strada Medie, pe

ambele părți, până la Pârâul Temniței.

Se populează zona cuprinsă între Strada Republicii de azi (fosta Stradă a Hotelului, germ.

Ballhausgasse) și Strada Sării (germ. Salzgasse). În felul acesta, la 150 de ani de la ridicarea sa,

Biserica parohială Fecioara Maria este inclusă în perimetrul noii așezări.

După 1470, familia Bánffy de Losoncz intră în mari dificultăți materiale, fiind silită la

amanetări și vânzări de terenuri. La 21 mai 1474 fiul lui Albert de Lossoncz a vândut a patra parte din

târgul Reghinul săsesc, împreună cu moara cu trei roți și jumătate din posesiunea Reghinul Unguresc,

alături de altele. Mai târziu, la 25 mai 1483 Conventul din Cluj-Mănăștur adeverește că „Ladislau fiul

lui Albert de Lossoncz a vândut toate părțile sale din oppidum Regen și din Magyar Regen”.27

Astfel,

din diferite cauze și în urma unor dispute succesorale, averea și pământurile familiei Lossoncz s-au

risipit, iar puterea i-a scăzut. Cu timpul, vor apărea însă și alți nobili în zonă ca Farcas de Haryna, sau

familia Bethlen semnalată după 1502 și familia Kemény după 1600.28

27

Ibidem, p. 74. 28

Ibidem, p. 76.







La 1460 este amintit primul dascăl la Reghin, Petrus magistrum scholorum, ce ne atestă

prezența unei școli cu un învățător, pentru ca la 1483 să fie consemnată prima şcoală a târgului, cu

predare în limba latină.29

După primirea rangului de târg privilegiat, a crescut numărul meșterilor și meseriașilor din

Reghin, ocupațiile diversificând-se și specializându-se tot mai mult. Astfel, la 1484 este consemnată

existența unui număr de 14 calfe de cizmari reghineni, aflați în frăția sibiană, care presupune existența

unui număr aproape egal de meseriași în aceeași specialitate.30

La sfârșitul secolului al XV-lea, o serie de acte emise de regele Ungariei la 12 martie 1484, 16

aprilie 1488 și 16 februarie 1492 ne demonstrează existența unor tensiuni între meșteșugarii din

Bistrița, care se bucurau de privilegii vechi pe piața reghineană și meșteșugarii din Reghin, care

încercau să se protejeze de concurență. Astfel, aflăm că regele poruncește autorităților de la Bonțida,

Baza, Reghin și Târgu-Mureș să nu supună pe negustorii din Bistrița la dări și taxe vamale abuzive la

târgurile din localitățile lor, împotriva vechilor privilegii ale bistrițenilor. Faptul că Sfatul Reghinului

încerca să împiedice vânzarea produselor de fierărie ale bistrițenilor pe piața locală dovedește că deja

în Reghin se produceau destule mărfuri ce trebuiau protejate.31

9. Propunere pentru traseul amenajărilor de fortificare a târgului Reghin

29

Ibidem, p. 72. 30

Ibidem. 31

Ibidem, pp. 72-73.







La 1501 târgul apare în documente cu numele de Castrum Reghewn şi Castrum Regen, ceea ce

înseamnă că suprafața locuită era deja protejată de o serie de amenajări cu rol defensiv. Totuși, se

consideră că aceste incinte erau destul de modeste, construite urmărind condițiile de teren, probabil din

lemn și pământ. Din zidărie au fost însă cele care înconjurau la 1555 biserica parohială, din care se mai

păstrau fragmente chiar și în secolul al XIX-lea. Ultimele rămășițe ale acestor întărituri s-au prăbușit la

1815, după ce în 1803 s-au făcut consolidări la cea mai mare parte a zidului ce mai era în picioare.32

De altfel, Reghinul săsesc apare și pe prima hartă a Transilvaniei, Chorographia Transylvaniae

Sybembürgen, întocmită la 1532 de către brașoveanul Johannes Honterus, care reprezintă așezarea

schematic, dar cu un turn clopotniță, probabil al bisericii parohiale și înconjurată de ziduri.

10. „Regen”, pe Chorographia Transylvaniae Sybembürgen publicată de Johannes Honterus la 1532

Sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului următor stau sub semnul unor noi valuri de

epidemii, ca holera din 1497-1509 și 1535, urmate de ani de secetă și foamete, care au ucis peste 1000

de reghineni. Astfel, la 1525 Reghinul avea cca. 190 de familii.33

În acest context, Transilvania este zdruncinată și de luptele ecleziastice pentru refoma Bisericii,

la 1531 maghiarii adoptând calvinismul, iar sașii luteranismul. La scurt timp, biserica parohială din

Reghinul Unguresc trece la reformă, iar la 1551 biserica parohială din Reghinul săsesc devine

evanghelică lutherană, păstrându-și confesiunea până astăzi.

A urmat apoi lupta de la Mohács din 1541, ce a avut drept consecință transformarea

Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate turcească, plătitor de tribut și condus de un

principe agreat de otomani. La 24 decembrie 1660 Dieta Transilvaniei se întrunește la Reghin, în casa

32

Ibidem, pp. 76-77. 33

Ibidem.







cu nr. 221, aflată la intersecția Străzii Stadionului de azi cu Strada Sării, în scopul soluționării

problemei dintre principele Transilvaniei Acațiu Barcsay numit de turci și nobilul Kemény János, un

austrofil convins, care este aici ales ca principe și este recunoscută suzeranitatea habsburgică. Acest act

de nesupunere a stârnit răzbunarea turcilor, care, pătrunzând în Transilvania pe valea Mureșului în sus

și învingnd armata principelui la 12 ianuarie 1662, atacă și jefuiesc inclusiv Reghinul. Populația este

risipită prin păduri și orașele sunt incendiate, aducând-se principatul la ascultare.34

În această perioadă a principatului, Reghinul continuă să-și păstreze rangul de târg privilegiat,

condus de un primar și de către un consiliu al târgului.35

Chiar și în condițiile aspre prezentate mai sus, meșteșugurile din Reghin continuă să se

dezvolte pe tot parcursul secolelor XVI-XVII, pentru a-și atinge apogeul în secolul următor.

Spre sfârșitul anilor 1500, mai toate meseriile practicate în Reghin s-au organizat în corporații

meșteșugărești, în bresle. Și cele din Reghin, asemănător cele din alte orașe ale Transilvaniei, erau

asociații profesionale care se conduceau după statute proprii și erau administrate de un consiliu de

meșteri. Grija cea mai mare a breslelor era să asigure producția suficientă, de calitate corespunzătoare

și la prețuri reglementate, precum și administrarea breslei, în acest sens fiind stabilit numărul de calfe

și ucenici de care putea dispune fiecare meșter, în așa fel încât să nu se ajungă la concurență în cadrul

aceleiași frății. Un meșter putea avea un singur atelier și putea exercita o singură meserie, chiar dacă

știa mai multe. Era interzisă expunerea obiectelor în vitrină în scop de reclamă și se pedepseau meșterii

care încercau să atragă clientela altui atelier. Când au fost organizate în Reghin primele corporații

meșteșugărești și ce meseriași le-au alcătuit este greu de spus. Primele meșteșuguri au fost cu siguranță

cele producătoare de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte. Au urmat și producătorii de alte mărfuri:

dulgeri, tâmplari, dogari, săpunari, cuțitari etc. Pe la 1560 se amintește la Reghin de breasla cizmarilor,

care la început au funcționat împreună cu curelarii și pielarii (din 1590), dar care apoi se despart din

cauza neînțelegerilor (la 1639 curelarii, la 1662 pielarii) și formează bresle independente. La 1640 sunt

atestați blănarii independenți, la 1669 țesătorii și fierarii, la 1670 olarii, apoi dogarii, funarii, tâmplarii,

pieptănarii, lăcătușii, cuțitarii, croitorii, butnarii. La 5 decembrie 1570 este semnalată breasla

măcelarilor, foarte puternică, ce a dat și jurați și chiar primari.36

Lăzile de breaslă au constituit parte integrantă a vieții interne a acestor asociații meșteșugărești.

Ele erau confecționate de meșterii tâmplari locali, în ele reflectându-se priceperea profesională și

artistică a celor din urmă, dar și aspecte ale organizării acestor frății. În imaginea cu nr. 11 se poate

observa un detaliu al lăzii breslei tăbăcarilor din Reghin, păstrată azi la Muzeul Etnografic din oraș, pe

34

Ibidem, pp. 83-84. 35

Ibidem, p. 85. 36

Ibidem, pp. 90-96.







latura căreia se află stema acestei frății. Stema are formă de scut heraldic german, în câmpul căruia

apar piese specifice tăbăcăritului dispuse astfel: în partea superioară a câmpului, așezat orizontal, un

cuțit de șeruit; sub el, în poziție verticală, în partea dreaptă un câșlău, în mijloc un întinzptor, a cărui

părți superioară și centrală lipsesc, iar în stânga un calapod; sub acestea se află în poziție orizontală un

cuțit de fălțuit, iar în partea inferioară a scutului un butoi redat stilizat. La dreapta și la stânga acestuia

se află cei doi butoni folosiți inițial la fixarea convocatorului.37

11. Stema breslei tăbăcarilor pe lada de breaslă păstrate la Muzeul Etnografic din Reghin

Cu toată dezvoltarea acestor meșteșuguri, îndeletnicirile agricole nu au fost abandonate la

Reghin, practicându-se în special cultivarea vițe de vie.

Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de războiul austro-turc (1683-1699), care se încheie

cu înfrângerea otomanilor și anexarea Transilvaniei la 1699 la Imperiul Habsburgic, condus de

împăratul Carol VI. Însă, maghiarii nemulțumiți încep un război antihabsburgic condus de Francisc

Rákoczi al II-lea, urmând până la 1711 lupte între curuți și lobonți, în timpul cărora la 19 septembrie

37

Livia Rusu și Dorin-Ioan Rus, „Lăzi de breaslă în colecțiile Muzeului Etnografic din Reghin”, în Ținutul Reghinului,

http://tinutulreghinului.ro/lazi-de-breasla-din-reghin/, accesat la 15.11.2016.



http://tinutulreghinului.ro/lazi-de-breasla-din-reghin/





1708 și Reghinul este incendiat și prdădat, fiind mistuite în flăcări biserica evanghelic, școala și multe

case. Legenda spune că în acea toamnă însuși Rákoczi a poposit la Reghin, odihnindu-se cu statul

major sub stejarul singuratic de lângă Pădurea rotundă, ce se va planta mai târziu.38

Revolta maghiarilor este totuși înfrântă de trupele imperiale, astfel că Transilvania rămâne sub

stăpânire habsburgică până în 1867, ca provincie a imperiului administrată de un guvernator și un

consiliu gubernial. Secolul al XVIII-lea va sta sub regimul absolutismului luminat, în Transilvania

înregistrându-se o perioadă de prosperitate și mai multă toleranță. Astfel, la 1697 are loc apariția

cultului greco-catolic, iar la 6 mai 1729 Inochentie Ioan Micu este numit episcop al românilor uniți cu

Roma.

La 1700 este constituită parohia reformată din așezarea învecinată Iernuţeni, cu 510 enoriaşi și

la scurt timp după este înălțată biserica din lemn greco-catolică din Reginul unguresc.

În contextul Contrareformei, la 1736 este întemeiată și parohia romano-catolică din Reghinul

săsesc.

În anul 1772 viitorul împărat Iosif al II-lea trece prin Reghin, fiind găzduit în casa doctorului

Schuller unde a cinat și a primit mai multe petiții.

Populația Reghinului este mai bine cunsocută în acest secol, prin multele documente și statistici

ale vremii. Dacă până atunci numărul locuitărilor a fost estimat aproximativ, după numărul de locuri

de casă și gospodării, în secolul al XVIII-lea avem primele recensăminte ale populației din

Transilvania destul de precise, ce arată un spor natural mai ridicat și mai stabil. Din statistica primului

recensământ al populației efectuat în anii 1784-1787 rezultă că Reghinul săsesc avea 554 de case în

care locuiau 667 de familii, ce numărau 2705 locuitori, pentru ca în Reghinul Unguresc să fie 110 case

cu 183 de familii și 602 locuitori. În jurul anului 1848 Reghinul va ajunge deja la cca. 5000 de

locuitori.39

Modul de viață tradițional, conservator este ilustrat de faptul că în secolul al XVIII-lea încă se

mai pronunțau la Reghin condamnări la moarte pentru vrăjitorie. La 1744 este semnalată arderea pe

rug a unui condamnat.40

Viața cotidiană în acest secol a fost marcată însă și de perioade de secetă și incendii, epidemii

devastatoare, cum sunt anii 1709 și 1718-1719 în care se semnalează noi epidemie de ciumă, sau

inundații, ca în 19 noiembrie 1712, când apele Mureşului se revarsă peste Reghin și așezările din

împrejurimi. În consecință, în vederea prevenirii anilor secetoși se decide plantarea pădurii de deasupra

orașului, în partea de nord-vest, denumită azi Pădurea rotundă, înainte Pădurea caprelor (germ.

38

I. I. Costea, Reghin – destin…, pp. 107-107. 39

Ibidem, pp. 116-117. 40

Ibidem, pp. 125-126.







Zigenwald)41

. La 1717 are loc ultima mare invazie a tătarilor în Reghin şi satele din împrejurimi,

pentru ca în anii următori să se înregistreze o epidemie de molimă în rândul animalelor și o nouă

epidemie de ciumă, cu un al doilea episod în 1757.

Incendiile au fost totuși, cele mai mari pericole ale vremii. Unul dintre cele mai devastatoare

incendii a fost cel din 1740, care a transformat Reghinul în moloz şi cenuşă42

, pentru ca la 1750 să fie

înregistrat un alt mare incendiu când arde Şcoala de fete de pe Strada Toamnei de azi (fosta Strada

Raţelor, germ. Rosmaringasse). La 11 iunie 1767 izbucnește un alt incendiu de proporții, care în

câteva ceasuri a mistuit 21 de case cu toate anexele.

În octombrie 1770 flăcările au cuprins, din nou, Reghinul. Focul a pornit de la casa unui dogar

aflată în apropierea Judecătoriei din Piața Mare, clădirea de azi a Gimnaziului „Alexandru Ceușianu”.

Vântul puternic a aruncat focul și în partea cealaltă a pieței, purtându-l până în părțile de jos ale

așezării. Din piață focul s-a extins pe toată Strada Morii de sus, până la moară unde s-a aprins chiar

stăvilarul. Locuitorii nu au putut interveni imediat, cu toate chemările clopotului, pentru că era ziua

culesului de vie.

După aceste dezastre succesive, se vor lua măsuri mai serioare de prevenire a incendiilor, între

care obligația de a nu mai acoperi casele cu paie, ci cu șindrilă. Incendiile au continuat totuși până în

1850, când se răresc, mai ales datorită îmbunătățirilor urbanistice. La 1787 se dă dispoziția, înnoită și

la 1800, prin care se interzice fumatul în locurile publice și pe podurile de lemn.43

Până la mijlocul secolului al XVIII-lea majoritatea caselor erau construite din lemn, tencuite cu

lut, văruite și acoperite cu paie. Aveau fațada îngustă orientată către stradă, cu două ferestre mici.

Acoperișul era prelungit și deasupra târnațului aflat pe latura lungă, către curte, cu pardoseală din lut,

și care se sprijinea pe stâlpi din lemn.

După marele incendiu din 1767 au apărut elemente noi în tehnica construcțiilor de case în

Reghin, manifestându-se și o mare varietate stilistică. Casele primesc și pivniță, până atunci fiind

folosite încăperile din incinta zidiului din jurul Bisericii Evanghelice. În timp, tot mai multe case sunt

făcute din materiale trainice, astfel încât într-o sută de ani, majoritatea caselor din jurul pieței vor fi

ridicate din cărămidă și țiglă, materialul fiind produs de țiganii cărămidari semnalați la marginea

Reghinului în această perioadă.44

Lucrări importate se fac și în domeniul edificiilor de cult ale așezării.

41

Ibidem, p. 120. 42

Ibidem, pp. 122-123. 43

Ibidem. 44

Ibidem, p. 124.







La 1777 S-a instalat în Biserica Evanghelică o nouă orgă cu 20 registre, ce a costat 1100 florini

și a fost inaugurată la 19 septembrie. Orga a fost însă distrusă în incendiul din 2 noiembrie 1848. În

anul 1778 s-a turnat și clopotul bisericii, ce se trăgea în cazuri de mari pericole și incendii.

La 1783 s-a ridicat, pe vremea parohului Paulus Bogner, clădirea de lângă casa parohială

evanghelică, din partea de nord-est. Inițial clădirea a fost făcută pentru școală, care s-a dovedit curând

neîncăpătoare și a fost transformată în locuință pentru rector, corector și clopotar. Cu timpul va

redeveni școală, apoi iarăși locuință. Între 1787-1788 s-a clădit o nouă casă parohială evanghelică, care

de fapt este o completare la clădirea anterioară.45

La 1781 se termină construcţia Bisericii Romano-catolice de pe Strada Mihai Viteazu de azi, în

stil baroc târziu. Construcția a fost inaugurată la 12 iulie când s-a instalat globul de pe turla bisericii. În

anul următor, la 1782, locuitorii de confesiune catolică au clădit, mai jos de biserică, o școală și au

angajat un învățător. Clădirea adăpostește astăzi clasele I-V ale gimnaziului Virgil Onițiu.46

12. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe Ridicarea topografică iosefină (1763-1787)

Potrivit istoriografiei Reghinul se întindea atunci în partea de sud-vest până unde se află

Biserica romano-catolică, iar nucleul său cuprindea străzile de azi: Călărași, Apalinei până la

45

Ibidem.







intersecția cu Strada Morii, Strada Mihai Viteazu până la nr. 48, Piața Petru Maior, Strada Republicii,

Stadionului, Toamnei și Subcetate. Spre nord cuprindea Pârâul Rozelor. Această arie cuprindea și

cimitirul evanghelic de pe strada Toamnei, străzile Pandurilor și Ion Creangă, unde erau multe ateliere

de tăbăcărie, până la Pârâul Rozelor. Strada Spitalului a fost creată relativ târziu și s-a numit Strada

Nouă, iar în perioada interbelică Strada Averescu. În 1918 avea 18 numere de casă, din care 6 erau

grădini și urca din Piața Petru Maior spre liziera Pădurii Rotunde.47

De remarcat pe Prima ridicare topografică militară, Ridicarea Iosefină din anii 1763-1787, este

că în piața centrală nu mai apare reprezentată Capela Sfântul Gheorghe, deci fusese deja demolată, în

schimb apar o serie de alte construcții a căror funcțiune nu o cunoaștem.

13. Apalina pe Ridicarea topografică iosefină (1763-1787)

La 12 martie 1762 Guberniul confirmă independența judiciară a Reghinului față de comitat.

Acesta nu se mai amestecă în magistratură, Reghinul corespondând direct cu Guberniul. Un alt decret,

din 12 decembrie 1762 stabilește inclusiv ordinea ierarhică de apel în instanță. Diferendele dintre

reghineni se judecau la magistratura locală, iar în caz de apel, prima întmpinare se făcea la

46

Ibidem, p. 124. 47








magistratura din Bistrița, a doua la Universitate, iar a treia la Guberniu.48

În anul 1784 se face o nouă

împărțire administrativ-teritorială, când au fost stabilite 11 comitate pentru Transilvania. S-a contopit

zona Bistriței cu zona Reghinului, cu părți din Cluj, Dăbâca și Turda, formând comitatul Mureș-Turda.

În ceea ce privește ocupațiile reghinenilor, din Conscripția breslelor din anul 1749 reiese

numărul mare al acestora: 17. Breasla cea mai mare a fost cea a tăbăcarilor, care avea 36 de maiștri,

urmată de breasla cizmarilor cu 34 de maiștri, dogarii cu 30, pantofarii cu 17. Mai sunt consemnate

breasla olarilor cu 15 maiștri, țesătorii cu 12, frânghierii cu 9, măcelarii cu 8, croitorii cu 6, săpunarii

cu 4 ș.a. Unele dintre aceste bresle se vor dizolva cu timpul, așa cum s-a petrecut cu olarii.49

Șe știe că

breslele purtau o permanentă dispută cu meseriașii neasociați, care erau numiți fuscher-i, dar și cu

breslașii din alte localități. Fuscher-ii erau ținuți într-o evidență nominală și urmăriți prin toate

mijloacele de care dispunea brealsa, aflați în afara localității. Respectarea riguroasă a prescripțiilor

statutare, mai ales în ceea ce privea străinii, sunt urmărite mai ales cu ocazia târgurilor, prin așa-zisa

„libertate de târg” (germ. Marktfreiheit), un mijloc pentru înlăturarea sau delimitarea activității

meșteșugărești și comerciale străine. Cu ocazia marilor târguri, străinii erau adesea opriți la punctele de

vamă și întârziați până la spartul târgului. La Reghin astfel de puncte au fost la capătul Străzii Călărași,

și la intrarea dinspre Breaza, cam în dreptul străzii Liliacului. Aici, strada Mihai Viteazul era tăiată de

Pârâul Temniței peste care era un pod de lemn (care apare reprezentat și în Ridicarea Topografică

Iosefină). La capătul podului era punctul de vamă. Aceste puncte de control triau negustorii din alte

părți, îi întârziau sau îi vămuiau. Astfel, se aduceau venituri substanțiale pentru administrația târgului,

dar și pentru meseriașii breslelor din Reghin. În timp, primul segement al Străzii Mihai Viteazul de azi

s-a prelungit cu fosta Stradă a crucii, până la biserica Romano-catolică, iar de aici cu fosta Stradă a

Magazinului până la ieșire, spre Breaza. Punctul de vamă a fost mutat după necesități și extinderea

târgului.50

Totuși, frământările economice, sociale și politice au făcut ca o localitate mică, ca Reghinul,

pentru a rezista greutăților, să practice și agricultura până spre secolul XIX, activități ce acopereau

nevoile casnice. Se cultivau cereale, dar mai ales vița de vie. În 1720 se fabricau deja băuturi spirtoase

pe bază de vin și din cereale. În acest an funcționau 37 de cazane de spirt și 6 case de bere.51

Conservatorismul, anumite obiceiuri ale pământului, au făcut ca în agricultură se domine

tradiția în detrimentul necunoscutului, care era privit cu neîncredere. Așa s-a întâmplat și cu cultura

48

Ibidem, pp. 127-128. 49

Ibidem, pp. 131-132. 50

Ibidem, pp. 133-134. 51








porumbului și a cartofului. Abia pe la 1750 cultura porumbului a luat locul ovăzului și a meiului, și în

nici o jumătate de secol porumbul a devenit principala materie primă în distilarea rachiului.52

Reghinul își avea pământurile pe domeniul crăiesc, ca o insulă între domeniile proprietăților

nobiliare ce stăpâneau ținutul: groful Kemény de la Brâncovenești stăpânea pământurile din părțile de

nord ale Reghinului, groful Bornemisza administra Domeniul Gurghiului și Apalina la est, groful

Banffy avea pământurile la sud de Reghin. Aici mai erau și pământuri ale contelui Teleki de Herina,

Macskasi de Macicaș și Huszár de Apalina. Între acești mari proprietari de pământuri și comunitatea

din Reghin au fost în permanent dispute, sașii continuând să-și apere proprietatea funciară și încerând

să-și mențină privilegiile acordate de coroana maghiară, încă de la colonizare.

Abia începând cu secolul al XIX-lea structura etnică a început să se diversifice, cu mari accente

după Primul Război Mondial, când au fost mari colonizări în această zonă.53

La 1811 comunitatea românilor din Reghin va începe construirea Bisericii Greco-catolice pe un

teren cumpărat cu un an mai devreme. Construcţia se va termina în anul 1818.

14. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe Ridicarea topografică franciscană (1806-1869)

În contextul războiaielor napoleoniene și a anilor grei de foamete (1813-1817) din Transilvania,

pe care i-a resimțit și Reghinul, s-a impus găsirea unor noi forme menite să îmbunătățească condițiile

de trai. După acest flagel s-a impus cultura cartofului, care a luat în mare parte locul cânepii, ceea ce a

52

Ibidem, p. 141. 53

Ibidem, p. 140.







însemnat decăderea breslei funarilor. La 1814 este semnalată însămânţarea pentru prima dată a

cartofului, în hotarul Reghinului.54

La 1817 împăratul Austriei, Francisc I face o călătorie în Transilvania, primit cu simpatie și

mult fast. Profitând de vizita împăratului, Primăria Reghinului înaintează rugămintea pentru acordarea

dreptului de oraș regesc, dar pețitia este refuzată.

15. Apalina pe Ridicarea topografică franciscană (1806-1869)

În orașele mari apar casele de muncă, în timp ce producția meșteșugărească a continuat să se

desfășoare, în cea mai mare partem în cadrul breslelor, care cu toate că s-au manifestat împotriva

oricăror înnoiri privitoare la organizarea și lărgirea producției, dându-se o luptă permanentă împotriva

intrării în brealsă a negustorilor liberi, a fuscher-ilor, după răspândirea mașinilor de tors și scărmănat,

apar în domeniul textilelor și primele manufacturi.55

Astfel după 1800, cresc tot mai mult greutățile

privind menținerea ordinii de breaslă, învechită, depășită care face față tot mai greu concurenței venite

dinspre manufacturiile din împrejurimi, mai ales de la Gurghiu unde sunt deschise primele fabrici

(Fabrica de hârtie și cartoane, și Fabrica de porțelan)56

.

54

Ibidem, p. 154. 55

Ibidem, p. 146. 56

Ibidem, p. 149.







Negustorii armeni și evrei, pe care nu-i interesa activitatea de breaslă, au început să devină tot

mai puternici, fiind responsabili cu mai multe activități, de aprovizionare și producție, nefiindu-le

limitată activitatea, astfel că numărul de fuscher-i a crescut într-atât încât breslele nu-i mai puteau

controla.57

Pe la 1810 apar și angrosiștii, negustori care vindeau o gamă largă de produse și care se

stabilesc în Reghin. Un exemplu este familia Bardoși, de origine macedo-română, negustori veniți din

Istria.

Negustorii Marinovici, Bardoși și Munteanu au cumpărat cu mare greutate de la un sa un teren

la marginea târgului pentru construirea unei biserici românești. p. 151. Construcția Bisericii Sfânta

treime s-a făcut între 1811-1818, pe strada Nicolae Bălcescu, fost Strada Bisericii Române, cu sprijinul

comunității românești. Pe lângă această biserică unită, s-a construit la 1836 un locaș de școală, clădire

ce a fost demolată în anul 1999. În locul acestuia s-a construit casa Maria II, un așezământ social și de

ocrotire.

După trecerea crizei din 1825, viața economică din Transilvania s-a mai înviorat, exportul de

vite, vin, produse miniere, cherestea și sare fiind valorificate pe piețele din Ungaria și Austria. Astfel,

pe Mureș coborau anual, până la 12000 de plute spre Arad și Ungaria, multe fiind chiar din Reghin.58

În curând comerțul cu alcool distilat și lemne a devenit ocupația principală pentru Reghin.

Prosperitatea așezării a fost susținută de comerțul cu lemne, care se făcea cu plutele pe Mureș

care ajungeau până în Ungaria. La început, plutăritul pe Mureș se făcea de către cei din Reghinul

unguresc, care cumpărau bușteni și scânduri din Remeta și le transportau până la Lipova. Plutăritul pe

Mureș era totuși foarte dificil, depinzând de anotimp și de debitul de apă. Acum sunt amintiți marii

comercianți: Toma, Schobel, Wagner, care i-au adus într-un final la faliment pe negustorii mici de

lemne din Reghinul unguresc.59

Tot în secolul al XIX-lea s-a încercat și amenajarea pâraielor din Reghin, care a fost realizată

însă abia pe vremea primarului Johann Birtler, după 1857. Până atunci, pâraielie ce străbăteau târgul

curgeau în voie, colectând aluviuni, dar și reziduurile tăbăcarilor, măcelarilor, săpunarilor și ale altor

bresle.

Pârâul Săpunarilor, dinspre strada Apalinei curgea de pe strada Horea de azi (fosta Strada

Lupului), tăind apoi Strada Mihai Viteazu, pe segmentul fostei Străzi a Magazinului. Traseul continua

pe Strada Teilor (fosta Strada Căpitanului), de unde cobora spre Strada Apalinei pe care o tăia în zona

intersecției cu Strada Abatorului (germ. Eisgasse) și se vărsa în Canalul Morii.60

57

Ibidem, p. 150. 58

Ibidem, p. 146. 59

Ibidem, pp. 152-153. 60

Ibidem, p. 157.







Pârâul Temniței curgea dinspre partea de sud a Pădurii Rotunde, trecea peste Strada Medie

peste care era aruncat Podul Temniței și se scurgea pe Strada Capelei de jos. Pârâul are și astăzi același

traseu, însă a fost canalizat pe sub Strada Mihai Viteazu, spre Cartierul Libertății și Canalul morii.

Pârâul Școlii cobora din direcția Străzii Spitalului de azi, tăia Piața Petru Maior și se scurgea pe

Strada Sării de azi, spre Strada Morii de jos și de aici probabil se vărsa în Pârâul Rozelor. Acest pârâu

ce curgea pe lângă Școala de fete de pe fosta Stradă a Rațelor a fost asanat în timp și cu vremea a

dispărut completă, rămânând doar un terasament înalt, în dreptul Tribunalului de azi, ce separă Piața

Petru Maior de Strada Sării și Strada Gării.

Pârâul Rozelor este cel mai cunoscut dintre toate, fiind cel ce desparte cele două localități

istorice: Reghinul săsesc de Reghinul unguresc. Pârâul coboară din spatele Pădurii Rotunde, având un

traseu pe care-l respectă și azi. După ce forma granița dintre cele două localități, tăia Strada Toamnei

în două segmente de uliță (Strada Rozmarinului și Strada Rațelor), separa Strada Sării de Strada Gării

de azi și se vărsa în Canalul Morii. Prâul a fost un mare colector de reziduuri ale atelierelor de

tăbăcărie, mai ales în zona Ion Creangă de azi (fosta Strada Cojocarilor) și de la abatoarele de pe

Strada Licurici de azi (fostă Măcelarilor).

La 1808 localitatea cumpăra moara orașului de la groful Teleki pentru 50000 de guldeni, care

intră în proprietatea Reghinului la 27 februarie 1809. Aceasta se afla undeva la intersecția de jos a

Străzilor Rândunelelor, Sării și Toamnei de azi.

Tot în acest deceniu se iau și alte măsuri cetățenești: la 1803 este desființată jurisdicția

clericală, aceasta trecând în atribuția juraților comunali, la 1809 se introduce obligatoriu vaccinul

antivariolic, iar fiecare botez trebuia anunțat și înregistrat și în documentele laice. Din acest moment

exista o foarte precisă evidență a populației.61

Astfel, se știe că în 1844 Reghinul săsesc era târg cu cca.

5000 de locuitori.

În plus, la 1811 este transferat la Reghin Spitalul Regimentului din localitatea Petelea, amplasat

pe Strada Magazinului de azi. Spitalul avea 4 saloane ce puteau găzdui 100 de bolnavi, care erau tratați

din bugetul spitalului alcătuit din contribuție publică. Întâi a fost construită o magazie pentru provizii

și o bucătărie a spitalului: grâu, orz, fructe și fân pentru garnizoană. Așternutul spitalului era adus de

pe sate, iar celelalte lucruri se procurau de la populația Reghinului. La 1817 însă este semnalat un

incendiu în curtea spitalului, când a ars două magazii cu provizii.62

Un alt incendiu este menționat și la 23 ianuarie 1822, când a ars Hanul pieței, fiind distrusă

partea superioară.

În anul 1818 se pavează primul trotuar cu piatră de Mureş.

61

Ibidem, p. 159.







Lucrări se fac în anul 1822 și la Biserica evanghelică, unde se ridică un nou altar.63

La 1831 este construită o nouă școală de fete cu două clase pe fosta Stradă a Școlii, lângă

biserică pe Strada Călăraşilor de azi la nr.1, care a fost și etajată în 1861. Vechea clădire a școlii de pe

Strada Rațelor a fost vândută, la 25 februarie 1832, maistrului tâmplar Elsen, pentru suma de 1600 de

florini.

Pentru ca la 1838 să se construiască și o școală elementară în Reghinul unguresc, pe lângă

școala veche românească.

În această perioadă a fost construită și Casa de bal, de pe Strada Republicii de azi, iar la 1839

este instituit un serviciu de poliție, condus de către un magistru, un adjunct și un secretar.

Așadar, în câteva decenii Reginul a trecut prin bunăstare, sărăcie, apoi înviorare și prosperitate,

pentru ca toate să se prăbușească la 1848.

La 1 noiembrie 1848, după abandonarea de către Regimentul de grăniceri II Năsăud a târgului,

trupele secuiești scăpate de sub controlul autorităților au pătruns în Reghin, arzând casele, jefuind

prăvăliile și vârsându-și furia asupra celor rămași. Limbile de foc au cuprins careul pieței, extinzându-

se de acolo și pe străzile învecinate. Astfel, la 2 noiembrie este incendiată și biserica parohială.

Apoi au venit sătenii din împrejurimi să golească ce a mai rămas. În zilele de 3 și 4 noiembrie,

se vedeau pe drumurile ce ieșeau din oraș șiruri de căruțe încărcate cu lucruri prădate din Reghin. La

Turda, multă vreme se puteau cumpăra de la târg lucruri prădate de aici: vite, miere, pânzeturi,

îmbrăcăminte, vin și chiar cărți.64

Și conacele nobililor din apropiere au fost jefuite, baronul Bornemisza din Apalina fiind un

cunoscut austrofil.65

Incendiul, apoi jaful și distrugerile, au lăsat, în primăvara lui 1849 o așezare părăsită, acoperită

de moloz și cenușă, un peisaj dezolant. Au fost puse la pămnt toate instituțiile publice, bisericile, mai

puțin cea romano-catolică și biserica de lemn din Reghinul unguresc, aflate mai departe de centrul

târgului.66

Au fost distruse 397 de case, au murit peste 80 de localnici, valoarea pagubelor ridicându-se

la 1.582.858 florini.

Războiul civil de la 1848 s-a sfârșit cu înfrângerea revoluționarilor maghiari, în Transilvania

fiind reinstalați guvernatori imperiali ceea ce a însemnat debutul regimului absolutist. Împăratul trimite

trupe în toate orașele pentru a împiedica izbucnirea altor conflicte. Astfel, la 14 decembrie 1849

62

Ibidem, pp. 159-160. 63

Ibidem, p. 161. 64

Ibidem, p. 215. 65

Ibidem, p. 210. 66

Ibidem, p. 216.







sosește și la Reghin Regimentul de grănieri de la Năsăud, unde a rămas mai bine de un an. La

recensământul din 1850 Reghinul avea 954 de case în care locuiau 4881 persoane67

.

Pentru refacerea târgului s-a primit sprijin guvernamental. În anul 1850 primăria aprimit de la

stat un împrumut de 210.000 florini. Banii au fost daţi populaţiei pe 50 de ani.

Pe amplasamentul vechilor locuințe ce înconjurau Piața Mare au fost construite case noi,

trainice, din cărămidă și lemn, acoperite cu țiglă. Foarte multe dintre clădirile de azi din piață datează

din această perioadă a sfârșitului de secol XIX. Clădirea Hotelului a fost construită la 1862, la fel și

reconstrucția și etajarea școlii mici de lângă Biserica Evanghelică, ce găzduiește azi clasele primare ale

Gimnaziului Augustin Maior.

16. Gimnaziul Augustin Maior de azi, fostul Gimnaziu Evanghelic

După 1860 s-au reconstruit casele și de pe Strada Mihai Eminescu de azi, alături de atelierele

de tăbăcărie de pe fosta Stradă a Cojocarilor și Strada Coșbuc de azi, ce urca din piață spre cimitirul

românesc și Pădurea Rotundă.

A fost deschisă și o nouă stradă, ce pornea din piață spre Pădurea Rotundă, numită Strada

Nouă, Strada Spitalului de azi.

S-au refăcut case și pe drumul dinspre Breaza până în Reghinul unguresc, azi DN16, sau pe

segmentul Strada Magazinului până în dreptul Bisericii Romano-catolice, de unde începea Strada

Crucii. S-a refăcut și strada cea mai afectată, porțiunea de la Podul Temniței până la intrarea în piață,

67

Ibidem, p. 254.







la intersecție cu Strada Republicii (Strada Medie) lângă hotel. Zona pieței dar și străzile Medie, Sării,

Bisericii au fost amenajate cu piatră de Mureș68

.

17. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe A treia ridicare topografică militară (1869-1887)

Afectate au fost și Strada Republicii de azi, care la 1924 avea 32 de numere de casă, fiind o

importantă arteră spre Târgu-Mureș și părțile de jos ale orașului.

Se termină cu piața din fața Bisericii

Evanghelice (germ. Kirchhofplatz). Azi aici se află

Monumentul Viorilor. Pe această stradă s-au construit

case noi, casa preotului, o școală de fete la nr. 15 și o

grădiniță alături. A fost amenajat trotuarul străzii din

scânduri de stejar și fag, apoi pavat cu piatră de râu.69

Au fost remediate și stricăciunile din jurul

bisericii, la care au început lucrările de refacere ce s-au

finalizat 17 ani mai târziu.

Pe Strada Sării, la nr. 8 se afla Societatea

fântânii și fântâna publică, iar la nr. 10 Institutul de

Credit și Economii Mureșana.

18. Fântâna publică din piața mare

68

Ibidem, p. 257. 69

Ibidem, p. 258.







Fântâni publice au mai fost în piața mare în dreptul Cinematografului Patria de mai târziu, la intrarea

în cartierul Mihai Viteazu de azi și pe Strada Toamnei de azi.

La intersecția Străzilor Sării și Școlii exista o casă privată închiriată de comunitatea evreiască,

în care se țineau întruniri și rugăciuni până în 1863 când casa a fost cumpărată de evrei. Comunitatea

de numai 77 membri în 1850 au construit o casă de rugăciune, strângând 2165 florini pentru prima

sinagogă din localitate. S-a mai construit o casă de rugăciune pe Strada Sării în prelungire spre Canalul

Morii, o școală evreiască pe Strada Coșbuc de azi la nr. 7 și un cimitir la liziera Pădurii Rotunde pe

Strada Cerbului de azi.70

În 1882 evreii au ajuns la un număr de 1341 în Reghin, iar la 1930 erau 1556.

19. Apalina pe A treia ridicare topografică militară (1869-1887)

Împrumutul a impulsionat și viața economică, agricolă și industrială. După 1850 se produc

schimbări în cultivarea pământului, s-a desființat păstoritul, iar la 1857 se folosea deja mașina de

semănat și grebla trasă de cai pentru fânațe, accentuându-se și cultivarea viței de vie. Prelucrarea

lemnului în cherestea, parchet, mobilă, butoaie, căruțe ia avânt, produsele fiind vândute în diferite

târguri sau exportate în Ungaria și Turcia.71

În comparaţie cu alte state mari europene, ca Anglia, Germania sau Franţa, care la sfârşitul

70

Ibidem, p. 257. 71

Ibidem, p. 260.







secolului al XIX-lea şi începultul secolului al XX-lea dispuneau de o reţea diversificate de canale, căi

ferate şi drumuri, plus râuri navigabile care-şi aveau vărsarea pe propriul teritoriu, Austro-Ungaria

părea mai puţin favorizată din acest punct de vedere. Totuşi, situarea în interiorul continentului,

bogăţia de materii prime şi industriale au făcut din acesta unul dintre cele mai puternice state ale lumii

moderne. Începând cu anul 1860 Austria (după 1867 Austro-Ungaria), a încheiat mai multe tratate

comerciale, a reformat sistemul vamal şi al comerţului interior, s-au reorganizat camerele de comerţ şi

industrie, ceea ce a dus la un avânt puternic al economiei. Comerţul interior din Austro-Ungaria a fost

favorizat şi de uniunile vamale şi comerciale încheiate la 1878 între cele două părţi ale Imperiului, prin

care nici unul dintre cele două state n-avea dreptul să împovăreze cu taxe de import, export sau de

tranzit mărfurile intrate dintr-o parte în alta.72

Statul austriac, în prima jumătate a secolului al XIX-lea dezvoltă printre altele şi plutăritul. În

această perioadă au început să ia fiinţă unele asociaţii, transportul fiind concesionat particularilor

dornici în obţinerea de câştig adus pe apele Mureşului. Societatea de plutărit a fost, în ceea ce priveşte

răspândirea şi cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, situaţie

favorizată în primul rând de poziţia favorabilă a localităţii pe valea Mureşului, râu pe care veneau

plutele din munţii Călimanului.73

20. Plute pe Mureș și podul de lemn

Comerţul cu lemnul şi cu plutele a fost una din cele mai importante activităţi desfăşurate de

locuitorii vechiului Reghin, cu încercări timide chiar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În anul 1853

mai mulţi negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, dar pentru că lipsea

coeziunea şi o anumită conducere, în anul 1855 mai mulţi membri au ieşit din această „companie” şi

împreună cu lipovenii au întemeiat „Compania de plutărit Wermescher”, care includea și membri

lipoveni. Locuitorii Reghinul au constituit însă separat, „Prima Societate de plutărit din Reghinul

72

Dorin-Ioan Rus, „Din activitatea Societăţii de plutărit din Reghinul-Săsesc (1853-1908)”, în Revista Bistriţei,

vol XV, 2000, Bistriţa, pp. 91-95; http://tinutulreghinului.ro/din-activitatea-societatii-de-plutarit-din-reghinul-

sasesc-1853-1908-2/, accesat la 10.11.2016. 73

Ibidem.



http://tinutulreghinului.ro/din-activitatea-societatii-de-plutarit-din-reghinul-sasesc-1853-1908-2/

http://tinutulreghinului.ro/din-activitatea-societatii-de-plutarit-din-reghinul-sasesc-1853-1908-2/





Săsesc” care, nemaidorind să practice sistemul foarte dezavantajos de arendare de până atunci, a

început să achiziţioneze aşa-numitele proprietăţi ale composesoratelor nobiliare, astfel încât Societatea

avea la cumpăna veacului o posesiune de pădure de 45000 jugăre cadastrale, adică 25650 ha.74

Plutăritul pe Mureş începea la Suseni, lângă Gheorgheni. La 1871 geologul Halbrich constata

că apele Mureşului sunt în continuă scădere, primejduind tot mai mult comerţul cu lemne. De aceea, la

începutul secolului al XX-lea începeau mai de jos, la Topliţa. Dintre membri, unii aveau sarcina

conducerii şi supravegherii muncii acelor echipe compuse din 10-20 de români din satele

înconjurătoare, care lucrau la păduri. Alţi membri realizau transportul lemnului până pe malul

Mureşului, unde era stivuit şi în primăvară legat de plute. Lemnele destinate plutăritului se stivuiau

lângă râu, cu partea mai groasă în jos. Stinele se făceau aşa ca să rămână 12 m. până la malul râului,

pentru construirea plutei, care era lăsată în apă atunci când starea vremii o permitea. Plutele Societăţii

erau conduse de trei serii de plutaşi. Pe plută se aflau doi oameni, cârmacil (în faţă) şi hătaşul (în

spate); primul primea 2/3, al doilea 1/3 din preţul plutăritului. Ei veneau de la Gheorgheni până la

Reghin, unde proprietarii îşi vindeau plutele, respectiv plutaşii erau plătiţi şi se întorceau, pentru a face

un alt transport. Din Reghinul Săsesc în jos plutele erau date la întreprinzători care se obligau să le

ducă împreună cu ajutoarele lor până la Sânpaul. De aici încărcăturile erau duse prin aşa-numiţii

plutaşi lipoveni, la locul stabilit, la Arad, mai târziu la Lipova şi apoi la Zam.75

O călătorie cu pluta prin munţi până la Reghinul Săsesc dura, în funcţie de nivelul apei, 4 până

la 5 zile, de multe ori doar 3 zile. De aici mai departe, din cauza căderilor mici şi a numeroaselor cotiri

ale râului, de la 10 la 14 zile. Plutăritul era periclitat, până la începerea activităţii societăţii de

regularizare a râului Mureş, de existenţa a numeroase stânci, sălcii, mori de apă. Periculoase erau şi

digurile, cum a fost de exemplu „digul evreiesc” de lângă Târgu-Mureş, unde la 1852 au murit mai

mult de 20 de oameni. Pentru a înlătura aceste pericole, a fost întemeiată în 1867 la iniţiativa

„Societăţii de plutărit din Reghinul Săsesc”, „Societatea autorizată de regularizare a albiei Mureşului

de la Topliţa şi Deda”. Domeniul său de acţiune s-a extins la 1877 când s-a contopit cu „Societatea

pentru promovarea plutăritului pe Mureş”, nou înfiinţată la Tg-Mureş, care şi-a propus să regularizeze

albia Mureşului de la Gheorgheni până la Zam. Erau necesare mari spargeri de albie. Digurile trebuiau

reconstruite, posesorii de punţi trebuiau să-şi întindă funciile la o înălţime care să permită trecerea

plutelor pe sub ele, iar posesorilor de mori li s-a interzis să mai ancoreze bărcile pe cursul principal.76

Societatea a arendat de la stat, la 1880, tăietoare de la Ierbuş, de pe malul stâng al Mureşului. În

1894 s-a ridicat o tăietorie proprie la Reghinul Săsesc şi deja, pe lângă lemnul rotund mai era vândut şi

74

Ibidem. 75

Ibidem. 76

Ibidem.







lemnul tăiat. În afară de aceasta, Societatea mai lucra în Arad cu tăietoarea firmei Walder & Sohn şi în

regie proprie cu una la Pecica.77

În 1894 Societatea a participat la expoziţia universală de la Antwerpen, la expoziţia

„Mileniului” de la Budapesta, din 1896, unde a fost medaliată cu aur. În 1900 a fost trimisă la

expoziţia universală de la Paris.78

Până la lichidarea ei, societatea a amenajat mari depozite de lemne la Gurghiu și Ierbuș și a

construit un canal ce intra prin curtea Intreprinderii de Prelucrare a Lemnului – Amis de azi, canal ce a

fost abandonat în timp și colmatat de deșeuri.

În 1895 aceeași societate construiește o fabrică de cherestea pe terenul Societății comerciale

IRUM de azi, ce avea să devină cunoscuta Foresta română, mai ales în perioada interbelică.

În ciuda situaţiei bune din afaceri, în 1907, s-a terminat construcţia căii ferate Deda-Reghin,

care devenea deja un concurent foarte serios pentru transportul pe apă. La 1908, prin hotărâre unanimă

a fost desfiinţată „Prima Societate de comerţ cu plute din Reghinul Săsesc”. Materialul lemnos,

proprietăţile mobile şi imobile au fost vândute.79

La mijlocul secolului al XIX-lea, a crescut și numărul meseriilor și a meseriașilor. La 1857 la

Reghin erau 144 tăbăcari-pileari, cu 30 de calfe și 16 ucenici, 30 măcelari, 89 dogari-butnari, 54

cojocari, 37 tâmplari, 34 croitori, 5 pieptănari, 21 funari, 9 rotari, 10 bucătari, 15 curelari, 10 zidari, 7

săpunari, 23 căldărari, 5 strungari. În afara breslei lucrau și fuscheri: 5 tăbăcari, 1 mecanic, 2 coșari, 2

butnari, 1 armurar, 1 năsturar, 1 cuțitar, 42 fabricanți rachiu, sau maiștrii din afara breslelor care

practicau meserii noi: sticlari, coșari, strungari, ceasornicari.

La 1859 intră în vigoare un nou regulament ce lărgește instrucțiunile profesionale provizorii

emise la 1851, cu măsuri ce au amânat doar finalul breslelor, tot mai mult concurate de noile industrii,

sprijinite de stat.80

În anul 1863, la cererea adminitraţiei locale şi la propunerea Comitatului, majestatea Sa

Apostolică, prin ordinul regesc Z-336 din 15 ianuarie, ridică târgul Reginul săsesc la rangul de oraş

regesc, care iese astfel de sub conducerea Comitatului Turda şi intră direct în subordinea Guberniului,

cu drept de a avea reprezentanţi în Dietă. Momentul ridicării localităţii la rangul de oraș a fost

sărbătorit cu mari festivităţi.

Magistratura oraşului era condusă de un primar ales pe doi ani, ajutat de un vice primar şi de

consiliul magistraţilor, format din 7 persoane. Primăria mai avea un notar, un viecenotar, un arhivar,

77

Ibidem. 78

Ibidem. 79

Ibidem. 80

I. I. Costea, Reghin – destin…, p. 261.







precum şi câţiva practicanţi cu onorariu. De primărie aparţineau şi funcţionarii care deserveau

Judecătoria: judecători, aprozi, temniceri și poliţia orășenească.

Însă Reghinul nu s-a bucurat de acest statut privilegiat decât până în anul 1867, când este din

nou subordonat Comitatului Turda81

, cu ocazia încoronării la Budapesta, la 8 iunie 1867, a împăratului

Franz Josif, ca rege al Ungariei. În urma acestui act, Ungaria a fost restaurată ca regat în granițele ei

istorice, iar Transilvania devine parte a acestuia.

La Recensământul din 1869 Reghinul avea 929 de case, din care 133 cu 1-2 etaje și 5507 de

locuitor, pentru ca la 1882 să ajungă la 8074 de locuitori.82

La 27 februarie 1872, breslele din imperiu au fost desființate. Acestea au fost înlocuite cu

asociații cooperatiste, orice persoană fiind liberă să practice mai multe meserii, în ce localitate dorește

și să aibă mai multe ateliere și magazine.

21. Expoziția națională din București, 1909

Datorită dinamismului economic, la 1888 este organizată la Reghin și o expoziție industrială

deschisă până în 7 octombrie.83

Reghinul a participat cu mari beneficii și la comerțul exterior, unele

fabrici și ateliere prezentându-se la Expozițiile de la Antwerpen din 1894, de la Budapesta din 1896, de

la Paris din 1900, de la București din 1906 și chiar la cea de la Londra din 1908.

81

Ibidem, p. 262. 82

Ibidem. 83

Ibidem, p. 278.







Dacă la 1870 erau 16 distilerii de spirt care funcționau cu aburi, curând după desființarea

breslelor, la 1895 funcţionau, în oraş deja 4 fabrici mari de spirt: Fabrica Mendel Farkas de pe Strada

Apelor, fabrica Kosch&Schobel, Fabrica Samoilă Kloss și Fabrica Krauss Johann.

În paralel, se constituie societăți ale tăbăcarilor, cojocarilor, cizmarilor, curelarilor, croitorilor,

producătorilor de trăsuri etc.

Exista chiar o fabrică de trăsuri care în 1890 a fost pusă în vânzare, dar care și-a continuat

producția până în perioada postbelică. Robert J. Depner (1876-1949) a fost unul dintre cei mai

ingenioşi fabricanţi din Reghin care în anii 1920 deţinea această fabrică, pe Strada Magazinului la nr.

5, care oferea şi servicii de lustruit, execuţie şi montaj de tapiţare de automobile. Totodată fabricantul

construia trăsuri cu coarde, sănii în cele mai moderne forme şi deţinea şi un atelier de lustruire şi

şelărie de trăsuri.

Au fost construite și alte intreprinderi, ca Fabrica de cărămidă semnalată în august 1895 la

capătul străzii Mihai Eminescu de azi, cunoscută ca Fabrica Müller și care a devenit Cartierul Müller

de mai târziu. Colonia cuprindea 15 numere de casă, în totalitate ale muncitorilor de fabrică, casa

funcționarilor și casa administrativă. Pe locul fostei fabrici abandonate după cel de-al Doilea Război

mondial fiind amplasate fermele gospodăriilor de stat.

22. Uzina electrică a Reghinului

În anii 1910-1911 se construiește Uzina electrică de pe Canalul Morii, cu două turbine de 150

CP și un baraj în amonte la 500 de metri, care a fost apoi retehnologizată prin 1985. Și Canalul Morii

se lărgește, pe firul său fiind construite mori, tăbăcării și alte ateliere.84

84

Ibidem, p. 274.







23. Uzina electrică la 1931, detaliu

Astfel, la 1910 în Reghin erau deja 45 de comercianți cu ajutoare și o serie de meseriași liberi,85

la 1913 fiind semnalate în oraş 36 fabrici cu 1250 muncitori români, 680 saşi şi 573 muncitori

maghiari.

24. Gara Reghinului

Producția și circulația mărfurilor s-a înviorat și datorită extinderii căilor de comunicații, fie prin

modernizarea drumurilor, fie prin construcția de căi ferate.86

85

Ibidem, p. 276. 86

Ibidem, p. 278.







După anul 1883, la 24 mai este deschis drumul Reghin-Topliţa și se construieşte calea ferată

Târgu-Mureş – Reghin – Deda – Ciceu – Braşov. La 1886 va fi amenajată și stația de tren, ce va

deveni gara căilor ferate Reghin. Legătua cu Mureș a însemnat legătura cu Războieni și de aici ieșirea

în toată Transilvania și mai departe. La 17 ianuarie 1886 este publicat primul mers al trenurilor pe

relația Reghin-Mureș-Războieni-Cluj87

, iar din 1898 și până în 1905 se construieșe calea ferată îngustă

Reghin – Lăpușna (mocănița), cu halte şi cantoane. Astfel, la început de secol XX din gara Reghin

plecau și soseau zilnic 2 trenuri cu vagoane pentru călători și 2 trenuri de marfă.

Din păcate, construcția căii ferate înguste de la Lăpușna a dus la falimentul și lichidarea

Societății de plutărit.88

25. Hotelul orășenesc la 1902

În perioada dualismului s-a îmbunătățit și organizarea teritoriului și urbanismul, alături de

zestrea edilitară.89

Se reconstruiesc și se modernizează o serie de clădiri din centrul orașului: Hotelul

cu o sală de festivități, clădirea de la nr. 55 din piața centrală cu simbolul comerțului (un basorelief al

lui Hermes), clădirea visteriei statului (1870) care mai târziu a găzduit Judecătoria de ocol.90

La 1871 a

fost construită clădirea ce găzduiește azi Biblioteca Municipală, la început sediul Asociației

meseriașilor sași. Alte clădiri de interes public au fost: Casa de credit și economii Mureșana deschisă

la 29 octombrie 1885, aflată în piaţa centrală la nr. 48, Cooperativa de Credit la 1892, Banca

87

Ibidem, p. 279. 88

Ibidem, p. 277. 89

Ibidem, pp. 272-273. 90

Ibidem, p. 273.







industrială – comercială la 1898, aflată în piața centrală la nr. 39, Clădirea poștei de la nr. 30, precum

și sediul Gimnaziului Evanghelic, în 1893.

26. Latura de est a pieței mari

Datorită amplasării în zonă a gării, se conturează și se aglomerează și Strada Gării. În această

vreme strada avea 74 numere de casă, din care 23 parcele mai erau grădini. În apropiere, la nr. 66 se

deschide și hotelul lui Friedmann Josef. Strada se va completa cu alte construcții în perioada

interbelică.

Și viața culturală primește un avânt în această perioadă. La

1870 funcționa la Reghin o tipografie, pentru ca la 1872 să fie

menționate deja două, cea a lui Karl Schebesch și cea a lui Rudolf

Burghardt.91

La 1874 apare primul ziar din Reghin, Szászrégen

Havasalja, iar la 1894, Sächsisch – Regener Wochenblatt (Foaia

săptămânală a Reghinului săsesc). Tot în această perioadă, la 1874 se

constituie Despărţământul XVII Reghin al Astrei.

În ceea ce privește edificiile de cult, acestea se înmulțesc

considerabil. La 1890, pe segmentul istoric Strada Crucii nr. 7, azi

strada Mihai Viteazu nr. 51, s-a construit Biserica reformată după

planurile arhitectului Alpar Ignac, care cinci ani mai târziu, la 1895

proiectează și Biserica reformată din Iernuțeni. 27. Biserica reformată

91

Ibidem, p. 272.







28. Latura de nord a pieței mari, cu biserica românească ridicată la 1912 și palatul poștei

La 12 septembrie 1912 a fost sfințită și Biserica ordodoxă din piața centrală, azi Piața Petru

Maior nr. 27, cu hramul Înălțarea Domnului. Planul construcției a fost realizat de Gustav Wagner, iar

edificiul a fost ridicat de inginerul Ferenczi Béla. Inițial a avut formă simplistă, cu turn patrulater, dar a

fost extinsă în 1990 prin adăugarea absidelor laterale. La început acoperită cu eternit, după o grindină

din 1955 care a deteriorat acoperișul, biserica a primit o învelitoare din tablă zincată.

29. Parcul orășenesc

Cu timpul crește interesul și pentru amenajări edilitare și de agrement. Sporește preocuparea

pentru pavarea străzilor cu piatră cubică sau de râu, precum și alimentarea cu apă potabilă și energie







electrică. În anul 1898 este construită poșta și o centrală telefonică, Reghinul fiind conectat la linia

telefonică în 1902.

30. Parcul orășenesc, pavilionul debarcaderului și lacul cu bărci de agrement

Tot către sfârșitul secolului a fost amenajată, în partea de jos a orașului spre sud-est, zona de

promenadă, parte a unui ansamblu extins. Acesta includea Parcul orășenesc (germ. Promenade, magh.

Városliget), azi Parcul tineretului (fostul Parc Regina Maria în perioada interbelică și Parcul popular în

perioada comunistă), un ștrand amenajat la 1895 și abandonat după anul 1970, o școală de înot, chioșc

pentru fanfară, lac cu bărci de agrement, teren de sport și multă verdeață. Complexul de agrement

cuprindea mai multe străzi precum Strada Verii de azi (germ. Promenadegasse, magh. Sétatér utca,

fosta Stradă a Promenadei), Strada Băii de azi (germ. Schwimmschulegasse, megh. Uszoda utca, fosta

Stradă a Școlii de Înot) și Apelor de azi (germ. Maroschzele, magh. Marossor, fosta Stradă a

Mureșului), cu ieșire spre Uzina electrică.

Pentru activitățile comerciale, în această perioadă Reghinul avea mai multe piețe care

funcționau zilnic sau săptămânal. Piața Lemnelor (germ. Holzpiac, magh. Fapiac), care în perioada

interbelică s-a numit Piața principesa Ileana, apoi Piața 23 August, se situa la intrarea în Piața Mică,

zilnică, de pe strada Apelor de azi. Piața Cărbunilor (germ. Kohlenmarkt, magh. Szénpiac), care în

perioada interbelică s-a numit Piața Principele Carol, era poziționată în apropiere de uzina electrică, la

intrarea din Cartierul Unirii de azi. Piața Fânului (magh. Szénapiac), care în perioada interbelică s-a

numit Piața Victoriei, se afla pe Strada Nicolae Bălcescu de azi.







31. Zi de târg în piața mare

Alături de aceste piețe săptămânale, a continuat organizarea târgurilor și iarmaroacelor, fie

lângă Pădurea rotundă (târgurile de vite), fie în piața centrală (bâlciurile).

32. Planul cadastral al Reghinului săsesc la 1915







Și din punct de vedere demografic se înregistrează un progres, dacă la 1870 populaţia oraşului

era de 6544 locuitori, Reghinul ajunge la 7310 locuitori la 1910.

Această evoluție este întreruptă în anul 1914 când începe Primul Război Mondial, la care

Reghinul participă în patru ani cu 1.500 combatanţi, nu fără urmări. La întoarcerea din război,

primpretorul plășii Reghin comunica Consiliului Național din Târgu Mureș că militarii întorși acasă se

ridică împotriva moșierilor, unii din aceștia fiind complet jefuiți92

.

La 30 noiembrie 1918 intră în oraş Regimentul 27 Bacău, care marchează instaurarea oficială a

conducerii româneşti. Apoi, la 1 decembrie are loc Adunarea de la Alba Iulia, unde se decretează

unirea Transilvaniei cu România, iar la 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost

încoronați la Alba Iulia ca suverani ai tuturor românilor.

La scurt timp, în anul 1926 este creat Reghinul de astăzi, prin unirea localităţilor Reghinul

Săsesc şi Reghinul Unguresc, astfel încât la 1930 sunt semnalați deja 9290 de locuitori.

După instalarea noii administrații românești în oraș, Primăria și Consiliul orășenesc sunt

semnalate în sediul din piața centrală la nr. 41, alături de Poliție. Judecătoria de ocol și Cartea funciară

își desfășoară activitatea în clădirea din piața centrală de la nr. 11 (Gimnaziul Ceușianu de azi), în care

funcționa de alfel și notarul public. Poșta, telegraful și telefonul sunt instalate în sediul de azi al Poștei

din aceeași piață. Alte oficialități locale au fost Plutonul de gardă financiară de pe Strada Berăriei nr.

31, azi Strada Călărași, Perceptorul de stat din piață la nr. 25, Oficiul Silvic de stat de pe Strada Nouă

la nr. 12, Spitalul de Stat de pe Strada Schobel nr. 65, Strada Grigrescu de azi.93

Românii își aveau Școala și Liceul de stat pe Strada Medie la nr. 2, în locul Băncii Transilvania

de azi, iar Școala primară greco-catolică se afla pe Nicolae Bălcescu de azi, la nr. 11.94

Sașii aveau

Liceul și Școala primară pe Strada Bisericii la nr. 7, Școala civilă și Școala primară de fete pe strada

Hotelului la nr. 15 și grădinița la nr. 16, azi strada Republicii. Maghiarii aveau Școală medie și primară

romano-catolică pe Strada Bisericii catolice la nr. 1, azi Bujorului. Școala primară reformată era pe

Strada Dealului, la nr. 14. Evreii aveau Școală primară pe Strada Kessel la nr. 7, azi Coșbuc.

În perioada monarhiei până spre anul 1940 se fac puține modificări ce țin de urbanistica

localității, dar apar însă mai multe clădiri publice.

În 1930 este realizată clădirea Gimnaziului român Petru Maior cu sală de sport, de pe strada

Averescu de azi, la nr. 34, de la liziera Pădurii Rotunde, inaugurat la 28 iunie. În 1940 clădirea a fost

ocupată de Școala romano-catolică, azi clădirea fiind Grădinița nr. 1. Tot în 1931 va fi inaugurată

92

Ibidem, p. 288. 93

Ibidem, p. 314. 94

Ibidem, p. 315.







Școala românească cu 9 săli de clasă de pe Strada Mihai Viteazu, azi Gimnaziul Virgil Onițiu,

construită de firma Schonauer&Klosh.

Spitalul de pe Strada Averescu, azi Spitalului a fost realizat după planurile și pe cheltuiala dr.

Eugen Nicoară, constrit în 2 ani, reamenajat între 1930-1934 și extins cu noi secții în 1955-1962.95

Pe aceeași stradă a fost construit la 1939 Palatul Cultural al Despărțământului Reghin al Astrei,

azi Casa municipală de cultură, iar cinematograful de pe Strada Republicii este modernizat, care încă

din 1928 a fost dotat cu o cameră de proiecție modernă.

Tot în 1928 este reparat și modernizat Ștrandul orașului, fiind redimensionată și Școala de înot.

În plus, a fost îngrijit și Parcul Carmen Silva (Pădurea rotundă de azi) și dotat cu un vestiar pentru

Societatea de Gimnastică și Sport.

La 15 iunie 1927 Primăria a hotărât pavarea și asfaltarea unor străzi: Averescu, Sării, Gării,

Brătianu, Episcop Teutch, iar în 1928 au fost regularizate malurile Pârâul Rozelor.

Au fost amenajate din 1928 noi fântâni publice pe Strada Mihai Eminescu și Kessel și s-a

autorizat funcționarea benzinăriei din piața mare, aflată în zona Bibliotecii.

Marile construcții cu caracter industrial sunt realizate în partea de jos a orașului.

Viața economică a fost benefic susținută de instituțiile de credit și băncile locale, dintre care

unele mai vechi, altele nou înființate, au fost deosebit de active în perioada interbelică.96

Dintre cele mai vechi amintim: Banca Mureșana din piața centrală la nr. 48 era și prima

instituție de acest tip, fondată ca Institut de credit și economii, la 1886; Banca Industrială și

Comercială fondată în 1898 își păstrează sediul piață de la nr. 39; Casa de economii și credit înfințată

la 1865; sau Casa de Păstrare și Credit, înființată la 1893 cu sediul în piață la nr. 20.97

Dintre cele mai noi, menționăm Societatea Creștină de Credit din Strada Crucii nr. 2, înființată

în 1929; Casa de depunere din piața mare la nr. 28; Cerbul - Banca Populară funcționa pe Strada

Magazinului la nr. 41, azi Strada M. Viteazu nr. 105.98

Au funcționat și sucursale ale unor instituții bancare din alte localități: Cassa de Economii din

Târgu-Mureș, aflată în piață la nr. 3 sau Banca Ardeleana și Casa de Economii SA Cluj, aflată pe

Strada Medie nr. 2. În timp această clădire a fost preluată de Liceul român Flore Bogdan, apoi a

devenit tribunal, magazin de diverse produse industriale, pentru ca azi să fie sediul filialei Băncii

Transilvania.99

95

Ibidem, p. 316. 96

Ibidem, p. 326-327. 97

Ibidem. 98

Ibidem. 99

Ibidem.







Toate acestea au funcționat până pe la 1940, când multe au fost închise, sau obligate la

fuzionări și reorganizări.100

Întreaga viață economică a deceniilor trei și patru a continuat să fie dominată de întreprinderile

mici și mijlocii orientate către exploatarea și prelucrarea lemnului, fiind semnalate 65 de intreprinderi

și ateliere. Fabrica Foresta a fost modernizată, extinsă și dotată cu utilaje acționate electric, având 608

salariați, care produceau în serie uși și ferestre pentru tot regatul. Prin 1926 apare fabrica de

industrializare a lemnului de pe Strada Râului unde funcționează azi Agromec. Pe malul stng al

Mureșului, pe actualul amplasament al Remex, se deschide o fabrică de prelucrarea buștenilor de

rezonanță, producând cherestea dar și subansambluri pentru instrumente muzicale, în special capace

pentru viori, voloncele și contrabasuri. Din 1932 își schimbă profilul, numindu-se SA. Nautica,

producând în unele perioade și schiuri masive din frasin, rachete de tenis, bețe de schiuri. După 1940

fabrica se închide.101

Atelierele de pielărie și tăbăcăriile își păstrează amplasarea pe Strada Cojocarilor, Strada

Laterală (Gh. Doja de azi), pe firul Pârâul Rozelor.

Cunoaște o oarecare dezvoltare și industria ușoară, fiind semnalate dărăcitoare de lână, fabrici

de ulei, mezeluri și brânzeturi, ca cea de pe Strada Dedradului.102

Fabrica Mendel Farkas și Fii a continuat să producă

spirt în sediul de pe strada Apelor la nr. 4, cu 55 de salariați.

Existau și 7 mori, între care s-a impus moara Schwartz

Mendel cu o capacitate de 7000 de tone anual, prima moară

automată. Pe Strada Apalina la nr. 41 funcționa moara

orășenească cu acționare mixtă – mecanică și cu apă.

În industria construcțiilor trebuie menționată

activitatea Fabricii de cărămizi Müller de la capătul Străzii

Mihai Eminescu, o fabrică de țigle și lespezi de ciment, țevi

de beton și inele de fântâni pe Strada Gării.

Alături de acestea se practica și mica industrie, în

atelierele de producători de trăsuri, strungari, mecanici,

lăcătuși, tinichigerii, sobari, pălărieri. 33. Stema Reghinului la 1934

La 1934 apare noua stemă a oraşului, care își păstrează forma de scut, dar își schimbă

simbolurile. Apa râului Mureșul este reprezentată la bază, pe care un plutaș își duce lemnele stivuite,

100

Ibidem. 101

Ibidem, pp. 319-320. 102

Ibidem, p. 321.







ajutându-se de o vâslă de adâncime. În partea superioară se află un turn stilizat cu trei creneluri și 5

ferestre.

Din nou, acest deceniu este marcat de schimbări drastice în administrație, la 30 august 1940,

Reghinul intrând sub administraţie maghiară. S-a trecut urgent la denominalizarea străzilor,

majoritatea primindu-și numele anterioare, iar străzile noi, nume sonore: Teleki Pál, Petöfi, Hitler,

Horthy, Mussolini etc.103

34. Reghin și Iernuțeni pe ridicarea topografică din 1941

Este o perioadă sumbră, în care evreii orașului sunt ghetoizați în Colonia Müller, fosta fabrică

de cărămidă de pe Strada Mihai Eminescu de azi, unde au stat închise cca. 4000 de suflete. În anul

1944, la 13 mai, 3149 evrei din ghetou au fost transportaţi spre o destinaţie necunoscută, de unde au

luat drumul lagărelor naziste de exterminare. În anul 2002 în Reghin trăiau mai puțin de 5 evrei.104

Războiul a pus capăt prosperității și ascensiunii înregistrate în perioada antebelică, din cauza

situației extrem de grele, fiind închise majoritatea fabricilor și prăvăliilor, care intră în faliment. În

plus, la 1944 trupele nemților în retragere au bombardat sau incendiat fabricile de cherestea, atelierele

mari, uzina electrică și podurile de peste Mureș.

103

Ibidem, p. 330. 104

Ibidem, p. 332.







35. Apalina pe ridicarea topografică din 1941

În seara zilei de 29 septembrie 1944 prima divizie de soldați ruși intră în oraș pentru „eliberarea

României”, urmând săptămâni de jafuri, devastări și haos.105

După instaurarea administrației sovietice, sașii, socotiți colaboraționiști și simpatizanți ai

amatei germane, au fost obligați peste noapte să părăsească orașul: casele părăsite sunt jefuite,

locuințele erau ocupate la întâmplare de către noii veniți din mediul rural sau de la marginea orașului.

Apoi, din martie 1945 a urmat o colonizare forțată și controlată, fiind aduse familii sărace și mutate în

casele părăsite.106

Străzile sunt din nou rebotezate: Karl Marx, Stalin, Stalingrad, Lenin, Ana Pauker, Molotov

etc.107

105

Ibidem, p. 334. 106

Ibidem, p. 338. 107

Ibidem, p. 340.







La 11 iunie 1948 au fost naţionalizate toate intreprinderile mari din oraş (Nautica, Foresta

Română, Transilvania, Mara şi Vulturul (tăbăcărie), dar și micile prăvălii, cabinete, farmacii etc, iar la

1459 se organizează Gospodăriile Agricole Colective, dispărând proprietatea privată în agricultură.

După retragerea trupelor sovietice, și la Reghin se elaborează un plan de dezvoltare sub

îndrumarea PCR. În 1950 se constituie Sfatul popular local și orașul devine raion, condus de Comitetul

raional PMR, cu sediul în clădirea actualei Policlinici orășenești și Sfatul popular raional, cu sediul în

clădirea actualei Primării.108

Sfatul popular orășenesc își avea sediul pe Strada Mihai Viteazu, azi

Grădinița nr. 2.109

În anul 1956 sunt încorporate în oraș, localitățile Iernuțeni și Apalina, astfel încât Reghinul

ajunge la 15 martie, la 18.091 de locuitori.

În ceea ce privește cultura, cărțile au fost scoase din biblioteci, distruse și risipite. Brutăria de

pe Strada Școlii nr. 6 multă vreme a ars cărțile bibliotecii Gimnaziului săsesc, la fel s-a întâmplat și cu

biblioteca castelului Kemeny din Brâncovenești, distrusă prin vandalizare. Cele recuperate se găsesc în

fondul de carte al noii Bibliotecii orășenești (înființate la 1950) și în cel al bibliotecii Bisericii

evanghelice. Apoi, din oraș au fost demolate toate însemnele monarhice, au fost curățate fațadele

clădirilor de sfinți, cum a fost cea de pe Strada Pandurilor nr. 1, care a devenit sediul Cooperativei de

Consum.110

Se realizează și mici obiective de interes public, adesea prin muncă voluntară. Este construită

tribuna din lemn de pe stadionul Avântul, amenajat în 1948 pentru un manifestații cultural-sportive.111

Este retehnologizată uzina electrică de pe Canalul morii și sunt reconstruite 2 poduri peste

Mureș112

și începe refacerea zonei promenadei, redenumită Parcul popular. La 1960 se termină și

amenajarea Parcului central în fosta piață a orașului, azi Piaţa Petru Maior. Lucrările începute în 1953,

au presupus înlocuirea pietrei cubice şi de râu cu asfalt și realizarea de ronduri de flori şi pomi

ornamentali.

Tot la 1960 este înfiinţat și Muzeul Etnografic din Reghin, aplasat pe strada Vânătorilor de azi.

Din anii 1963-1964 datează primul plan al dezvoltării și sistematizării din Reghin, urmat de

altul în 1974. Evoluția urbanistică a cuprins orașul și cartierele Iernuțeni și Ierbuș113

, străzile fiind din

nou rebotezate, după 1965.

108

Ibidem, p. 357. 109

Ibidem, p. 358. 110

Ibidem, p. 360. 111

Ibidem, p. 358. 112

Ibidem, p. 359. 113

Ibidem, p. 363.







Până în 1964 au fost construite 5 poduri din beton în locul celor de lemn de peste Mureș și

Canalul Morii.

Unele străzi au fost completate cu noi construcții între 1960-1962. Pe Strada Republicii a fost

intercalat un bloc de locuințe, Complexul Progresul, iar ceva mai târziu, sediul unei bănci, la nr. 1.

Pe Strada Sării la nr. 8, unde a fost Societatea Fântânii, iar după 1948 o autogară, a fost

intercalat la colțul cu Strada Școlii, un bloc de locuințe, zis La chimicale.

Asemenea plombe au mai fost pe Strada Rândunelelor, lângă Casa pensionarilor pe Strada

Călărași la nr. 5, sau blocurile de locuințe din Parcul tineretului, de lângă uzina electrică.

Planul de sistematizare de după 1963 prevedea construirea masivă de locuințe, astfel primele au

fost realizate pe Strada Viorelelor, și pe ambele părți ale Străzii Iernuțeni, la ieșire spre Târgu Mureș.

La 12 mai 1970 se înregistrează mari inundaţii în oraş, cu pagube materiale și victime

omeneşti. Întreaga parte de jos a orașului a fost acoperită de ape, casele măturate, iar fabricile

inundate. Imediat după acest an Mureșul a fost îndiguit și regularizat de la intrare în oraș și până la

Petelea.

Începând cu anul 1972 se elaborează un nou plan de sistematizare, ce preconiza două zone

industriale în partea de jos a orașului: în est pe malul stâng al Mureșului a fost plasată industria

prelucrătoare – lemn, metalurgie, utilaje (unele exitente și azi, transformate în tot felul de companii

noi), iar în partea de sud-est insudtria alimentară – fabrica de bere, lactate, abator (toate au decăzut

după 1990).

Marile construcții din perioada comunismului se încheie în jurul anului 1982, după care nu s-a

mai realizat nimic în afară de blocuri.

După evenimentele din 1989 și schimbarea regimului, în anul 1994 Reghinul este ridicat la

rang de municipiu, prilej cu care între 12 şi 18 decembrie au fost organizate ample manifestări

culturale, alături de dezvelirea unor ansambluri statuare în centrul orașului: Lupa Capitolina și

busturile lui Patriciu Barbu şi Constantin Roman-Vivu realizate de sculptorul reghinean Simion

Moldovan.

După 1990 ascensiunea edificiilor de cult a fost impresionantă, contruindu-se în oraș nu mai

puțin de 13 lăcașuri de cult și o serie de ansambluri de blocuri de locuințe.







2. ARHITECTURA ISTORICĂ A REGHINULUI

ANALIZĂ MORFOLOGICĂ ȘI STILISTICĂ PE ZONE

2.1. ZONA CENTRALĂ (FOSTUL REGHIN SĂSESC)

2.1.1. Strada Abatorului

36. Strada Abatorului

Strada Abatorului se află în zona de sud a orașului vechi, la limita vechiului Reghin săsesc. Pe

hărțile istorice apare cu denumirea de Strada Gheții (germ. Eisgasse, magh. Jégutca). Este mai degrabă

o uliță cu parcelele sunt de tip rural, cu grădini și doar câteva contrucții. Arhitectură istorică nu se mai

păstrează decât în două cazuri (de factură vernaculară), restul fiind case construite în a doua jumătate a

secolului al XX-lea.

2.1.2. Strada Apalinei

37. Strada Apalinei, exemple de arhitectură specifică târgurilor săsești transilvănene

Strada Apalinei (germ. Abafájer-gasse) se află în zona de sud a orașului vechi, pornind de la

intersecția cu Strada Călărașilor de azi. Este o stradă lungă, istorică, ce lega Reghinul săsesc de







localitatea învechinată acestuia, Apalina, de la care își primește și numele.

Pe segmentul care se afla pe teritoriul Reghinului săsesc, regăsim până astăzi un număr ridicat

de case istorice, databile pentru secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. Dintre acestea, unele

sunt exemple de arhitectură prezentă în târgurile săsești ale Transilvaniei, unde ocupația principală

erau meșteșugurile și comerțul.

Astfel casele mari, zidite din piară și cărămidă,

au latura lungă plasată în paralel cu linia străzii, cu

demisol și parter înalt, cu fațadele ritmate de ferestre și

goluri ce deserveau atelierele și spațiile comerciale.

Unele dintre ele mai păstrează și elemente decorative și

compoziții ce imită arhitectura urbană a palatelor,

încadrându-se din punct de vedere stlistic în curentele

neoclasic și eclectic.

Din păcate, această stradă nu s-a bucurat de

atenție sau vreo formă de protecție în ultimele decenii,

ceea ce a dus la pierderea semnificativă a substanței

38. Strada Apalinei, exemple valoroase de

arhitectură eclectică

istorice, transformată agresiv în unele cazuri, sau mai grav, înlocuită de edificii noi, lipsite adesea de

calități estetice și grijă pentru caracterul zonei.

2.1.3. Strada Apelor

Mai degrabă o uliță chiar și în prezent, Strada Apelor (germ. Wassergasse) se află în zona de

est a fostului Reghin săsesc, făcând legătura dintre Canalul Morii cu Strada Toamnei de azi (fostă

Rozmarinului, germ. Rosmaringasse), în piața formată la intersecția cu Strada Libertății de azi, fiind

amenajată în prezent piața de legume.

39. Casă Secession pe Strada Apelor 40. Exemplu de intervenție asupra edificiilor vechi de pe

Strada Apelor







Strada păstrează puține edificii istorice, iar calitatea de uliță secundară a dus la ignorarea sau la

transformarea agresivă a celor existente.

2.1.4. Strada Aurel Vlaicu

Fosta Stradă a Pătlăgelelor (germ. Paradeis-gasse) făcea legătura între Strada Toamnei de azi

(germ. Rosmaringasse) și piața unde Pârâul Temniței se vărsa în Mureș. Și în prezent aceasta este o

uliță îngustă, cu traseu sinous, cu numeroase case de factură vernaculară și parcele cu grădini mari, în

pantă, de la culturile cărora își trăgea probabil și vechiul nume.

41-42. Arhitectură istorică, de factură vernaculară pe Strada Aurel Vlaicu

Semnalăm prezența câtorva case cu un farmec deosebit, cu valoare ambientală și care ar trebui

conservate sau modernizate cu grijă ridicată pentru pătrarea autenticității lor. În ultimii ani, unele

dintre acestea au fost drastic transformate sau demolate și înlocuite cu vile de mari dimensiuni, care

alterează caracterul uliței.

2.1.5. Strada Băii

43. Vilă Secession cu fronton asimetric curbat 44. Vilă interbelică cu colț rotunjit și atic

Strada se numea în trecut Strada Școlii de înot (germ. Schwimschule gasse, magh. Uszoda

utca), pornind de la Piața Lemnelor către nord, pe malul stâng al Canalului Morii și al Parcului







orășenesc.

Pe segmentul paralel cu Canalul Morii, întâlnim un ansamblu unitar și coerent de vile de mici

dimensiuni, construite la începutul secolului XX în stil Secession cu fronton triunghiular asimetric, sau

vile interbelice cu un colț rotunjit, decorat la partea superioară cu un atic supraînălțat.

Fostele Piețe ale Cărbunilor și Lemnelor sunt azi ocupate de o stație de alimentare benzină,

așezată chiar la intrarea în cartier. În această parte sunt amplasate Uzina electrică acționată cu apă pe

Canalul Morii și o piață de legume.

2.1.6. Strada Bujorului

45. Casă cu poartă monumentală, cu tâmplărie originală din lemn

Strada Bujorului de azi se află în partea de sud a vechiului Reghin săsesc, fiind cunoscută în

istorie ca Strada Lemnelor (germ., Holzgasse). De la intersecția cu Strada Mihai Viteazul de azi, strada

coboară înspre sud-est, intersectându-se pe dreapta, cu Strada Nicolae Bălcescu de azi, fosta Stradă a

Bisericii catolice (germ. Katholiche Kirchengasse) și cu Strada Apalinei (germ. Abafajer-Gasse).

Se păstrează puține exemple de arhitectură istorică, și acestea sever transformate în ultimele

decenii. Semnalăm prezența unor edificii cu latura lungă paralelă cu linia străzii, cu porți monumentale

din zidărie și elemente mobile din lemn, cu decor clasicit, cum este și cea din imaginea de mai sus.

2.1.7. Strada Călărașilor

Strada Călărașilor de azi se numea Strada Berăriei (germ. Bierhausgasse), datorită amplasării

undeva la capătul ei a unei fabrici de bere. Strada s-a numit de-a lungul vremii Cuza Vodă (1924),

Stalingrad (1945-1950) și Emil Bodnăraș (1950). Strada s-a conturat cândva în secolul al XVII-lea,

pornind de la zidul care înconjura Biserica Evanghelică spre sud-est. La capăt se intersecta cu Pârâul







Temniței, cu ocazia marilor târguri, pe podul din capătul străzii fiind instalat un punct de vamă.

Cel mai important monument prezent pe această stradă este biserica parohială a Reghinului

săsesc, azi Biserica evanghelică (MS-II-m-A-15761.01), care împreună cu Casa parohială de la nr. 1

(MS-II-m-A-15761.01) și fosta Școală confesională (MS-II-m-B-15762) alcătuiesc un ansamblu istoric

extrem de valoros, coerent, protejat (MS-II-a-A-15761).

46. Biserica evanghelică

Strada Călărașilor, nr. 1 (Cod LMI 2015 MS-II-m-A-15761.01) – Biserica evanghelică, 1330,

transformări importante în secolele XV şi XVIII

Biserica este în prezent cea mai veche clădire a oraşului, având o concepţie arhitecturală

pretenţioasă. Data finalizării construcției este indicată de tabla comemorativă din 1330, parohul

Nicolaus aparând şi în dijmele papale (1332-1335). Din punct de vedere stilistic clădirea este unitară,

elementele decorative ale portalului vestic apărând în mai multe detalii și la interior, fapt ce indică

terminarea în 1330 a clădirii în întregime, cu transformări în jurul anului 1400. Rezultatele

construcţiilor din jurul anului 1500 sunt capela Sf. Laurenţiu şi ancadramentul sudic cu baghete

încrucişate. La începutul secolului al XVI-lea biserica era apărată şi de zidurile unei incinte. În 1551 a

avut loc Reforma la Reghin, când enoriaşii s-au convertit la religia luterană. Biserica a fost incendiată

în răscoala antihabsburgică condusă de Francisc Rákóczi II (1703–1711). Actuala înfăţişare interioară

şi exterioară a bisericii, construirea tribunei actuale de nord s-a realizat în perioada Mariei Terezia sau

a lui Iosif II. Porticurile laterale au fost construite în 1791. Boltirea navei principale şi înălţarea

turnului a fost terminată în 1803. În timpul revoluţiei din 1848 biserica a fost incendiată din nou, când







a ars şi mobilierul bisericii, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 1851. Ultima mare restaurare

a bisericii a avut loc între anii 1927-1930, şi a fost condusă de Gustav Müller.114

Biserica gotică este o bazilică cu trei nave, iar în continuarea navei centrale se află corul

poligonal. La nord de cor se găseşte sacristia, la sud de colaterala sudică capela Sf. Laurenţiu (?).

Colateralele dispun de intrări din exterior, astăzi este folosită uşa sudică. La capătul vestic al navei

centrale se află o tribună care susţine un turn. Acesta formează un decroş uşor din planul faţadei

vestice, coiful turnului cu patru turle este o construcţie din secolul XIX.115

Contrar planimetriei foarte clare şi unitare, faţadele bisericii prezintă urmele a mai multor

intervenţii, chiar din evul mediu. În axa faţadei centrale se deschide portalul monumental cu fronton

triunghiular, ancadrament ogival şi gol dreptunghiular. În ambrazura portalului găsim patru perechi de

colonete angajate care se continuă ca profilatură în jurul timpanului. Colonetele de plan variat (ogivă,

cilindru, pară, ogivă) susţin capiteluri unite într-o friză. În continuarea celor două frize se află câte o

consolă cu figură de înger, care susţin timpanul ogival. Zona de capitel a fost completată ulterior, pe

zona inferioară a capitelurilor în formă de pocal se ridică ramuri şi ciorchine de struguri, ale căror

frunze formează de fapt friza pe partea superioară a zonei de capitel. Ogiva interioară a timpanului are

pe cheia de boltă o figură de înger astăzi fragmentar, reprezentat în zbor. Se poate constata că iniţial

îngerul ţinea în mână nişte obiecte, şi în mod firesc figura ei era în corelaţie cu scena dispărută a

timpanului: pe partea inferioară a timpanului se găsesc trei console cu decor de mulură, iar în axa lor

se observă găuri de fixare. Compoziţia cu trei figuri pe console, figura îngerului, dar şi poziţia găurilor

de fixare indică scena Răstignirii pe timpan. Pe faţada vestică se deschid două ferestre ogivale în

spaţiul navei. Faţada sudică a bisericii urmăreşte sistemul bazilical. La capătul vestic al colateralei de

sud se ridică un turn cu scară spiralată, care asigură accesul tribunei de vest. În peretele estic al

porticului s-au amplasat trei table comemorative (1715, 1718, 1803), pe cea din 1718 se vede vechiul

blazon al oraşului cu un corn vânătoresc.116

Colaterala sudică astăzi dispune de o singură fereastră, ogivală cu decor bogat de mulură.

Partea estică a faţadei de sud este ocupată de capela Sf. Laurenţiu, mai înaltă decât colaterala,

medievală, dar ulterioară bisericii. Pe zidul vestic al capelei se deschide o fereastră mult mai simplă,

lângă care se observă o figură în relief. Figura în stare deosebit de alterată, acoperită de numeroase

straturi de tencuială este greu identificabilă, dar haina lungă cu falduri bogate sugerează o figură

feminină, eventual Fecioara Maria. Fereastra mică gotică din peretele nordic al sacristiei are un blazon

114

Weisz Attila, „Biserica evanghelică, Reghin”, în Enciclopedia virtuală magiară din România,

http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=214, 22.11.2016. 115

Ibidem. 116

Ibidem.



http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=214





inscripţionat şi o monogramă. Scutul blazonului în formă de inimă este traversat în diagonală de o

bandă care poartă inscripţia O P R, pe câmpul din dreapta heraldică se vede un crin, pe câmpul din

dreapta o stea. Deasupra blazonului se văd literele B U. Din considerente stilistice compoziţia poate fi

datată în a doua jumătate a secolului al XV-lea.117

Peretele nordic al navei prezintă urmele unor transformări. În intercolumniul vestic al faţadei,

sub o ogivă (probabil neogotică din secolul XIX) s-a zidit un ancadrament ogival, cu menouri noi.

Profilatura montanţilor şi a arcadei este diferită şi montanţii au zonă de capitel, decorate cu frunze şi cu

câte un bust. Bustul din nord este al unui bărbat cu părul şi mustaţa lungă, cel din sud este al unei

femei în port nobiliar, cu scufiţă şi lănţişor. Literatura presupune că busturile sunt portretele

donatorilor.

Nava centrală a bisericii este acoperită de calote boeme cu decor de stuc, în concordanţă cu

bolta tribunei de nord. Pe tribuna vestică extinsă în secolul al XIX-lea se ridică orga construită în 1855,

care acoperă şi fereastra turnului spre navă. Boltă gotică s-a păstrat doar în colaterala sudică şi sub

tribuna de vest, dar şi acestea în parte sunt restaurate. Colaterala de sud poartă chei de boltă figurative,

cu Mielul Mistic şi cu blazonul familiei Losonci (Bánffy). Corul are o boltă gotică în două traveei,

cheia de boltă estică este decorată cu vrejuri şi ciorchine de struguri, cea de vest cu frunze, în stilul

ornamenticii portalului. În peretele nordic se află una dintre cele mai valoroase piese ale bisericii, una

dintre cele mai vechi inscripţii medievale ale Transilvaniei, din 1330, care menţionează patronul

bisericii închinate Maicii Domnului, magistrul Toma şi parohul Nicolaus. Pe altarul principal

monumental sub baldachin din 1857-58, este reprezentată figura Mântuitorului, iar amvonul bisericii a

fost realizat în 1871. Pe coronamentul amvonului se disting figurile aşezate ale evangheliştilor.118

Strada Călărașilor, nr. 1 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15762) – Fosta Școală confesională

47. Fosta Școală confesională

117

Ibidem. 118

Ibidem.







Strada Călărașilor păstrează un număr ridicat de clădiri istorice, valoroase din punct de vedere

al vechimii și al decorului arhitectural, care le plasează stilistic la sfârșitul secolului al XIX-lea

(clasicist și eclectic) și secolul XX (Secession), dar care în prezent sunt lipsite de protecție, nefiind

incluse pe lista monumentelor individual sau ca ansamblu istoric.

48. Edificii valoroase pe Strada Călărașilor








50-51. Edificii valoroase pe Strada Călărașilor









2.1.8. Strada Dealului

Numită în trecut Strada Dealului de sus (germ. Obere Berg-gasse), aceasta se află în zona de

nord-vest a vechiului Reghin săsesc. Are un traseu paralel cu vechiul Pârâu al Temniței, pornind de la

Strada Mihai Viteazul de azi, pe segmentul de la capătul fostei Străzi de mijloc (germ. Mittel-Gasse),

către cimitirul catolic de pe deal.

55-56. Case istorice pe Strada Dealului, în stil clasicit, eclectic sau Secession de factură vernaculară

Este o uliță îngustă, cu o pantă accentuată, pe care se păstrează, mai ales în partea de jos, un

număr ridicat de case istorice. Unele dintre acestea prezintă latura lungă paralelă cu strada și decor

clasicis, altele sunt de factură vernaculară, mai mici, cu latura scurtă plasată la stradă, dar care unele

dezvoltă un fronton curbat sau cu laturile evazate.

Caracterul de uliță al acestei străzi a însemnat lipsa unei protecții asupra clădirilor istorice, care

sunt prost întreținute, cu toate că prezintă un farmec deosebit, întărind impresia de târg istoric pe care o

lasă Reghinul.

2.1.9. Strada George Coșbuc

Strada George Coșbuc de azi era numită în secolul al XIX-lea Strada Kessel (germ. Kessel-

Gasse), după numele unui medic-farmacist cunoscut al Reghinului în secolul al XVIII-lea. Strada

pornește din Piața Petru Maior de azi, de pe latura de est, urcând către vechiul cimitir greco-catolic și

de aizi, către Pădurea Rotundă. La numărul 7, pe această stradă funcționa până înainte de cel de-al

Doilea Război Mondial, o școală evreiască.

Datorită apropierii de piața mare, această stradă a apărut destul de repede, în special și datorită

faptului că la capătul ei, lângă Pădurea Rotundă, se țineau marile târguri de vite.

Astfel, întâlnim pe Strada Coșbuc un număr ridicat de clădiri istorice, de mare valoare, care din

păcate nu se bucură de vreun sistem de protecție.

Predomină casele cu demisol înalt și parter, dezvoltate cu latura lungă paralelă cu strada,

ritmate de ferestre cu ancadramente decorate pretențios, de factură clasicistă, eclectică sau Secession.







Întâlnim și multe frontoane asimetrice, triunghiulare cu laturile evazate, montate pe fațadele vilelor

Secession, sau chiar pe cele ale unor case de dimensiuni mai mici, cu latura scurtă la stradă, de factură

vernaculară cu influențe Secession.

Strada George Coșbuc, nr. 1, începutul secolului XX, Secession

Fațada nordică, singura care dă spre strada

principală, se desfășoară vertical pe două niveluri,

parter și etaj. Nivelul parterului este cel asupra

căruia s-au realizat numeroase intervenții recente,

fiind transformat parțial în spațiu comercial. În

partea stângă se păstrează ușa cu tâmplărie

originală, din lemn, cu două canaturi.

Limita dintre parter și etaj este marcată de

un brâu profilat, cu retrageri succesive, care

prezintă la bază un șir de motive semicirculare,

realizat din stucatură albă. 57. Strada Coșbuc, nr. 1

Nivelul etajului este mai dinamic și mai bogat decorat. Acesta prezintă 6 ferestre patrulatere,

penultima dinspre dreapta fiind astăzi înzidită, fiecare cu un solbanc profilat și ancadrament cu motive

geometrice și vegetale stilizate, realizate din stucatură albă, dispuse ritmat pe fațadă, oferindu-i unitate

și echilibru. Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă profilată simplu, cu retrageri succesive

din tencuială, precedată de un brâu profilat, elemente ce articulează orizontal acest nivel.

Strada George Coșbuc, nr. 2, secol XIX, clasicist-eclectic

Fațada se desfășoară vertical pe două

niveluri, parter și etaj parțial în partea stângă.

Nivelul parterului, cu un soclu simplist, fără

profil ce prezintă deschideri dreptunghiulare ce

servesc la iluminarea și aerisirea subsolului,

prezintă 5 deschideri patrulatere de fereastră.

Cele din partea dreaptă și-au păstrat tâmplăria și

ancadramentul original, în timp ce următoarele au

suferit numeroase transformări, astăzi fiind din 58. Strada George Coșbuc, nr. 2

PVC. Fereastra din axul central, cu două ochiuri de sticlă, este zidită la partea inferioară și este







precedată de o treaptă din ciment, elemente ce ne indică prezența anterioară a unui gol de acces. De

asemenea, în partea stângă se regăsesc două deschideri pătrate de mici dimensiuni, urme ale unor

ferestre dreptunghiulare alungite. Nivelul parterului este marcat și de o poartă masivă cu închidere la

partea superioară în segment de arc, plasată în retragere față de planul fațadei, cu două canaturi, fiind

surmontată de un segment de arc realizat în tencuială, cu motive geometrice înscrise. Fațada parterului

prezintă pe întreaga suprafață și o serie de linii orizontale trasate în tencuială. Tot la acest nivel

întâlnim o puternică articulare pe verticală rezultată din prezența a 4 pilaștrii angajați. Partea stângă

este singura care prezintă și etaj, delimitat de nivelurile precedente printr-un brâu profilat, cu retrageri

succesive, ce vine în continuarea cornișei. Nivelul etajului prezintă două ferestre patrulatere, fără

solbanc, cu doi montanți tratați geometric și cu un chenar și o cornișă profilată decorative la partea

superioară. Pe extremitățile acestui nivel este redat un bosaj cu blocuri de dimensiuni alternante,

ferestrele sunt surmontate de sprâncene de cornișă profilate. Fațada se încheie la partea superioară cu o

cornișă profilată simplu, cu retrageri succesive din tencuială.

Strada George Coșbuc, nr. 4

Fațada sudică se desfășoară pe un singur

nivel, cel al parterului. Acesta prezintă un soclu

simplist, fără profile, cu o deschidere mediană

dreptunghiulară pe suprafața sa, trei ferestre

geminate, cu un solbanc profilat, despărțite de

montanți realizați din cărămidă, și un gol de acces

din PVC, plasat puternic în retragere față de

câmpul fațadei, precedat de 4 trepte turnate din

ciment. Un brâu profilat scoate separă partea

superioară a fațadei, încheiată deasupra golului de

acces printr-o cornișă profilată simplu.

59. Strada George Coșbuc, nr. 4

În axul corespunzător ferestrelor, este redat un fronton semicircular cu umeri și cornișa cu

profilaturi în retragere, în timpanul acestuia fiind prezente 3 deschideri ovale de fereastră de mici

dimensiuni, decorate simplist din tencuială. În partea stângă a casei este plasată o poartă din lemn, prin

care se face accesul în curtea interioară a edificiului.

Strada George Coșbuc, nr. 3-5







60. Strada George Coșbuc, nr. 3-5

Fațadele celor două case alăturate se desfășoară pe un singur nivel, cel al parterului, prezentând

ferestre patrulatere, de diferite dimensiuni, cu un solbanc profilat. O poartă monumentală, cu

deschidere în segment de arc, permite accesul spre curtea interioară a imobilului nr. 5, pe când la nr. 3

accesul se realizează pe ușa deschisă în fațadă.


Fațada se desfășoară vertical pe două

niveluri, parter și etaj. Nivelul parterului este

unul unitar și ritmat, cu un soclu simplist, fără

profile, deasupra căruia se află 4 deschideri

patrulatere de fereastră amplasate ușor în

retragere față de câmpul fațadei, cu solbanc

profilat, montanți trasați din zidărie și un șir de

bolțari patrulateri la partea superioară, bolțarul

median de forma unui bosaj în diamant alungit

servind drept cheie de arc. Această fațadă este

articulată orizontal de o serie de linii trasate în

tencuială. 61. Strada George Coșbuc, nr. 7

Etajul păstrează ritmicitatea nivelul anterior, dar prezintă o tratare decorativă diferită. În axa

ferestrelor parterului, sunt deschise alte 4 ferestre rectangulare, fiecare cu un solbanc profilat, doi

montanți ce imită ordinul doric, o friză lisă deasupra, surmontată de o cornișă profilată simplă. Fațada

prezintă aceleași linii orizontale trasate din tencuială, iar la extremități regăsim blocuri de bosaj rustic

alternate cu blocuri de bosaj simplu. Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă profilată

simplu, cu retrageri succesive din tencuială.








Deși clădire istorică, de factură clasicistă,

acest edificiu a suferit numeroase intervenții

contemporane, toate elementele decorative ale

fațadei fiind transformate, probabil anvelopate cu

polistiren.

În acest caz avem un exemplu ilustrativ de

intervenție complet greșită asupra fațadelor

istorice, care se datorează în primul rând lipsei de

protecție a acestora și lipsei de înțelegere a

importanței lor de către proprietar și meșteri. 62. Strada George Coșbuc, nr. 8

Strada George Coșbuc, nr. 15, începutul secolului XX, Secession

Fațada se desfășoară pe două niveluri,

parter și etaj. Nivelul parterului este unul unitar și

ritmat, cu un soclu simplist, fără profile, deasupra

căruia se află trei deschideri rectangulare de

fereastră cu închidere la partea superioară în

segment de arc, amplasate în retragere față de

câmpul fațadei, cu doi bolțari sugerați din

tencuială și un bolțar median profilat și

supradimensionat, intrând în câmpul brâului de

delimitare a nivelurilor, ce servește drept cheie de

arc. Deschiderea de fereastră de pe latura estică

este zidită astăzi. În axul central este plasat un gol

de acces, cu două canaturi, ce prezintă la partea

superioară aceeași tratare decorativă ca cea a 63. Strada George Coșbuc, nr. 15

ferestrelor.

Fațada este articulată orizontal de o serie de linii trasate în tencuială și prezintă în continuarea

nivelului, spre est, două goluri de acces, o ușă simplă din lemn, prin care se face accesul în curtea

interioară a imobilului, și o poartă masivă cu două canaturi. Limita dintre parter și etaj este marcată de

un brâu profilat cu retrageri succesive din tencuială. Nivelul etajului este mai dinamic și mai bogat

decorat, fiind încadrat de un chenar trasat din tencuială. Deasupra brâului menționat se află 4 chenare







ușor profilate, flancate de două motive geometrice dreptunghiulare, cu un mic trapez la bază și un cerc

înscris. Fiecare chenar deservește câte o fereastră de formă rectangulară cu închidere la partea

superioară în segment de arc, cu un cadru simplu cu profilaturi în retragere, un solbanc profilat, doi

montanți cu soclu, o cheie de arc marcată de un bolțar în consolă, înscris într-un câmp ce imită

modelul bosajului rustic, și alte două elemente dreptunghiulare alungite, tratate decorativ asemănător

celor de la baza ferestrelor, pe care se sprijină o cornișă profilată simplu. Între ferestre și deasupra

acestora sunt înscrise ritmat motive geometrice similare, un chenar dreptunghiular, platbande, aceleași

alungiri dreptunghiulare. Acest nivel se termină la partea superioară cu un brâu profilat simplu, urmat

de o cornișă profilată masivă, ce articulează puternic fațada pe orizontală și o încheie.

Strada George Coșbuc, nr. 17-19


Cele două case dispuse în oglindă, cu o curte comună, se desfășoară vertical pe două niveluri,

demisol supraînălțat și parter.

La numărul 17, nivlelul demisolului prezintă un soclu simplist, de dată recentă, în care sunt

înscrise două deschideri pătrate de fereastră, precedate de un grilaj decorat cu motive vegetale, plasate

ușor în retragere față de câmpul fațadei. Nivelul etajului prezintă două deschideri rectangulare de

fereastră, în axa ferestrelor menționate, plasate ușor în retragere, cu un solbanc profilat, un cadru

simplu ce le înconjoară pe toate laturile, o cornișă profilată la partea superioară surmontată de un

chenar dreptunghiular cu retrageri succesive, în care este înscrisă o decorațiune romboidală cu două

dintre vârfuri teșite. O bandă decorativă traversează fațada în dreptul solbancurilor și, împreună cu cele

două elemente decorative de pe extremități, ce imită aspectul unor pilaștrii, și brâul profilat cu retrageri

succesive ce surmontează ferestrele, precedat de un decor zimțat, încadrează ferestrele ca într-un

chenar. Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă profilată simplu, cu retrageri succesive din

tencuială.

La numărul 19, nivelul demisolului prezintă un soclu supraînălțat, simplu, cu două deschideri







dreptunghiulare de fereastră încorporate, precedate de câte un grilaj, care servesc la iluminarea

interioriului. Limita dintre demisol și etaj este marcată de un brâu simplu care se desfășoară pe toată

lungimea fațadei. Nivelul etajului este articulat de două deschideri patrulatere de fereastră cu închidere

la partea superioară în segment de arc, cu un solbanc profilat în retrageri succesive și un cadru trasat

din stucatură, de forma unui segment de arc cu urechi. Cele două ferestre sunt încadrate ca într-un

chenar de trei elemente decorative canelate abia schițate, ce imită forma unui pilastru, ce se

intersectează la partea superioară cu un brâu decorativ cu profilaturi în retragere. Un chenar

dreptunghiular trasat din tencuială închide fațada, cu 2 șiruri de 3 deschideri dreptunghiulare de

dimensiuni reduse, ce servesc la aerisirea podului imobilului, dintre care cele mediane sunt astăzi

zidite. Întreaga fațadă se finalizează la partea superioară cu o cornișă profilată simplu, cu retrageri

succesive.


Compusă în același ton și stil cu celelalte

clădiri clasiciste de pe această stradă, edificiul de față

este un alt exemplu de intervenții greșite pe fațadele

clădirilor istorice. Placarea soclului și montarea de

rulouri din plastic la ferestre sunt lucrări care îi

denaturează caracterul de clădire istorică, dovedind

lipsa de înțelegere a acestuia de către proprietari și de

către meșteri.


66-67. Exemple de intervenții aberante la clădirile istorice pe Strada Coșbuc







2.1.10. Strada Gheorghe Doja

Strada cu numele vechi de Laterală (germ. Seitengasse) face legătura dintre Strada Dedradului

(germ. Magyarregenergasse) ce ducea spre Reghinul Unguresc și Strada Licurici de azi, fosta Stradă a

Măcelarilor (germ. Felischergasse).

68. Casă Seccesion pe Strada Gheorghe Doja 69. Schimbarea tâmplăriilor istorice la casele de pe

Strada Gheorge Doja

Și aici regăsim o serie de clădiri istorice, eclectice și Secession, cu nivel parter și fațada lungă

dispusă paralel cu linia străzii.

Lipsa de protecție a edificiilor în această zonă duce la degradarea lor accelerată, cauzată în

principal de intervențiile lipsite de înțelegere a valorilor istorice, ca de exemplu tâmplăria originală a

ferestrelor.

2.1.11. Strada Mihai Viteazul

Strada Mihai Viteazul de azi, reprezintă pe segmentul dinspre Piața Petru Maior de azi, cea mai

veche stradă a Reghinului săsesc, apărută după repopularea așezării în urma pustiirii acesteia de către

invazia tătară din 1241.

Astăzi, ea este alcătuită din trei segmente istorice, care se continuă de la nord spre sud, pornind

de la capătul de sud al pieței mari, cu fosta Stradă de Mijloc (germ. Mittelgasse) până la traseul

Pârâului Temniței; apoi se continuă cu segementul al doilea, fosta Stradă a Crucii (germ. Kreuz-

Gasse), până la intersecție cu Strada Bujorului de azi, fosta Stradă a Lemnelor (germ. Holzgasse); și se

prelungește sud-vest cu segmentul al treilea, fosta Stradă a Magazinului (germ. Magazin-Gasse).

Această stradă a fost de la bun început artera de acces principal înspre târgul Reghin pentru

călătorii care veneau la Reghin, mai ales dinspre Bistrița.

Astazi, Strada Mihai Viteazul se întinde până la limita perimetrului localității și astăzi o arteră







foarte circulată, cu multe edificii istorice (fostul hotel, unele bănci, vechiul spital, vechea temniță, școli

și două biserici importante: Biserica Romano-catolică și Biserica Reformată).

Această stradă veche se bucură de o oarcare protecție, ca parte a ansamblului urban „Centrul

istoric” (MS-II-a-A-15758) până în dreptul străzii Porumbei de azi, însă monumente listate punctual,

există unul singur, la nr. 95: fostul spital militar al Reghinului. Celelalte clădiri de mare vechime și

valoare istorică și arhitecturală (baroce, clasiciste, eclectice, neogotice, neoromânești sau Secession),

inclusiv cele două biserici și Gimnaziul Virgil Onițiu, sunt absente de pe Lista Monumentelor Istorice.

Strada Mihai Viteazul, nr. 1 – Fostul Hotel orășenesc (hotelul mare)

Clădirea are trei niveluri, parter și două

etaje. Prezintă un soclu simplist, cu goluri

dreptunghiulare acoperite de grilaj sub

deschiderile ferestrelor dreptunghiulare de pe

primul registru.

Portalul de pe fațada vestică este unul cu

arc turtit, plasat în retragere față de câmpul

fațadei iar extremele stânga și dreapta ale

cladirii sunt în rezalit. 70. Strada Mihai Viteazul, nr. 1

La primul etaj, ferestrele prezintă un fronton simplu profilat surmontat unei frize cu muluri

zoomorfe, sunt încadrate într-un chenar profilat (pe colaterale) sau două chenare suprapuse în zona

centrală – unul dreptunghiular sub un altul cu segment de arc în partea superioară. De asemenea în

zona centrală solbancul este sprijinit pe două console. La al doilea etaj ferestrele au un chenar profilat,

din nou solbancul sprijinit pe console în registrul central iar sub cornișă se desfășoară pe toată

lungimea fațadei o friză cu romburi.

Strada Mihai Viteazul, nr. 2 – Fosta Bancă Ardeleana

Clădirea are două niveluri, parter și etaj. Soclul este simplu, fără profile și prezintă deschideri

dreptunghiulare astăzi acoperite de nivelul trotuarului. Fațada parterului este tratată simplu, are 10

deschideri de fereastră și una de acces pe diagonală, toate cu arc semicircular. Pe latura străzii George

Coșbuc doi pilaștri angajați cu caneluri încadrează două dintre ferestre și susțin o cornișă. Nivelul

parterului este despărțit de cel al etajului de un brâu profilat, în retrageri succesive.

La etaj sunt 11 deschideri, 10 ferestre și portal de acces pe balcon. Balconul este din metal cu

motive vegetale și se sprijină pe trei console triunghiulare din același material.







Etajul este mai ritmat, ferestrele având două

casete decorative cu muluri vegetale și antropomorfe și

un mic capitel sprijinit pe două console cu palmete. Pe

fațada dinspre strada Mihai Viteazul între ferestre sunt

stâlpi stilizați cu capitel și caneluri. Cornișa este

profilată.

71. Strada Mihai Viteazul, nr. 2

72. Strada Mihai Viteazu, nr. 3 73. Strada Mihai Viteazu, nr. 4

Strada Mihai Viteazu, nr. 6

Clădirea are două niveluri, parter și etaj. Soclul

este în retragere față de câmpul fațadei și placat cu

gresie. Nivelul parterului este simplu și are două

deschideri dreptunghiulare cu fereastră și portal și una

cu arc turtit, gol de acces spre curte, cu tâmplăria

originală din lemn. Un brâu desparte parterul de etaj.

Nivelul etajului are patru deschideri patrulatere,

încadrate într-un chenar alb, cu solbanc individual și

trei casete sub solbanc și două deasupra brâului profilat.

74. Strada Mihai Viteazu, nr. 6







Cornișa este profilată iar pe acoperiș sunt două lucarne metalice, cu gol circular, una dintre ele

având un decor cu volute în partea superioară.

Strada Mihai Viteazu nr. 7-11

75. Strada Mihai Viteazu nr. 7-11

Aici se regăsește un exemplu de plombă realizată în perioada comunistă, fostul Magazin Big al

orașului.

Strada Mihai Viteazul, nr. 10

Clădirea are trei niveluri, demisol, parter înalt și

etaj. Soclul este simplu, profilat. Fațada are două

deschideri de acces la demisol și o poartă

monumentală, două ferestre la parter și patru la etaj.

Registrul parterului este decorat prin trasarea unor linii

orizontale în tencuială și un brâu De asemenea, de pe

soclu se naște linia ancadramentului profilat cu bolțari

stilizați care încadrează poarta.

Deasupra acesteia, în zona bolțarului median

este un decor pretențios, cu volute și decor vegelat,

alături de o figură antropomorfă încununată cu o scoică. 76. Strada Mihai Viteazul, nr. 10

Poarta are tâmplăria originală din lemn, decorată cu motive eclectice.

Nivelul etajului, mai dinamic, are fiecare fereastră încadrată de doi pilaștri stilizați sprijiniți pe

baze care mărginesc o casetă decorată cu motive vegetale. Deasemenea, o linie întreruptă împarte

câmpul acestui nivel pe verticală, între ferestrele centrale. Deasupra ferestrelor, pe capitelul pilaștrilor,

se sprijină sproncene de cornișă drepte, cu profile. Sub cornișă se desfășoară o friză cu decor vegetale

și geometric.









este simplu, neprofilat. Poarta este cea originală, din

lemn, cu decor eclectic.

Primul nivel este marcat de trasarea unor bolțari

din tencuială pe arcele deschiderilor și între acestea, pe

verticală. O cornișă mediană profilată separă nivelul

parterului de etaj. Ferestrele de la etaj prezintă un

chenar pretențios, cu pilaștri cu capitel ce sprijină câte

un fronton triunghiular, pe console. Între acestea se

regăsește un decor vegetal, iar în timpanul frontonului

se observă un medalioane circulare.

Deasupra frontoanelor se desfășoară nivelul

podului, aerisit de patru deschideri mici de formă

patrulateră, intercalate de triglife, care sprijină cornișa

profilată.



Clădirea are trei niveluri, demisol, parter

supraînălțat și un etaj. Soclul este simplist, placat cu

plăci de beton și superior acestuia este o regiune în

retragere, care se desfășoară orizontal și delimitează

nivelul demisolului de cel al parterului. Poarta de acces

este originală din lemn cu casete decorate și

supralumină.

Fațada parterului este tratată prin trasarea unor

striuri în tencuială. La parter are două deschideri de

fereastră cu solbanc și ancadrament profilat, iar

timpanul porții și cheia de arc sunt decorate cu motive

neogotice și un mascheron.

La nivelul etajului, mai dinamic,cele trei ferestre au

același tip de ancadrament însă au cheia de arc 78. Strada Mihai Viteazul, nr. 28

marcată de un decor cu ghirlante iar în partea inferioară sunt două console care susțin solbancul și







încadrează o casetă decorativă. Un șir de console de triglife și cornișa proeminentă încheie fațada. Pe

acoperiș sunt două lucarne metalice, cu gol semicircular și volute, încoronate de câte o sferă în partea

superioară.


Clădirea are două niveluri, parter și etaj.

Soclul este simplu, fără profile.

Nivelul parterului are patru deschideri și

un gol de acces în zona centrală, aflată în

rezalit. Deasupra portalului de acces se remarcă

cheia de arc stilizată cu un motiv vegetal, de la

care pornesc două ghirlande.

Al doilea nivel este dinamic și ritmat, 79. Strada Mihai Viteazul, nr. 29

bogat în decor, remarcându-se mai ales balustradele prezente sub fiecare deschidere de fereastră.

Ferestrele sunt încadrate de un ancadrament profilat, cu solbanc, montanți cu capiteluri sub forma unor

console cu palmetă, pe care se sprijină sprâncene drepte de cornișă. Registrul central aflat în rezalit

este încoronat de un frontonul triunghiular înălțat deasupra cornișei.



este placat cu materiale moderne.

Nivelul parterului are trei goluri în retragere, un

portal de acces spre curte, unul spre interiorul clădirii și

o fereastră. Poarta este cea originală, din lemn, cu

tâmplărie de factură clasicistă.

Deschiderile ferestrelor de la nivelul etajului

sunt încadrate într-un chenar cu console cu triglife, care

sprijină un fronton în forma literei grecești omega

turtite, cu timpanul bogat decorat.

De asemenea, la acest nivel sunt trei pilaștri

angajați cu capitel stilizat cu motive vegetale. 80. Strada Mihai Viteazul, nr. 30

Între capitelurile pilaștrilor se desfășoară un brâu profilat și o friză lisă, deasupra căruia este o

cornișă cu console cubice. Pe acoperiș se observă trei lucarne cu deschideri semicirculare.







Strada Mihai Viteazul, nr. 31, 33 și 35

81. Strada Mihai Viteazul, nr. 31, 33 și 35

Pe această stradă, cu cât ne îndepărtăm de piața centrală, apar tot mai multe ansambluri formate

din gurpuri compacte de clădiri de mai mici dimensiuni. Acestea reprezintă tipul de case specifice

târgurilor transilvănene, cu pivniță, eventual demisol și parter, cu fațada scurtă a casei dispusă la

stradă, în care se deschid două ferestre înguste. Ritmul casă-poartă –casă-poartă este păstrat și aici, în

această zonă regăsindu-se numeoase porți monumentale, cu tâmplăria originală din lemn.

Strada Mihai Viteazul, nr. 37, 39 și 40


84-85. Case Seccesion pe Strada Mihai Viteazul







Strada Mihai Viteazul, nr. 43, 45 și 47 – zona fostei temnițe a orașului


87. Strada Mihai Viteazul, nr. 47 88. Strada Mihai Viteazul, nr. 49

89. Strada Mihai Viteazul pe segmentul fostei Străzi a Crucii, cu case clasiciste și eclectice și cele două biserici

istorice: Biserica Reformată (sec. XIX, neogotic-secession) și Biserica Romano-catolică (sec. XVIII, baroc)







Strada Mihai Viteazul, nr. 51, Biserica Reformată, sfârșitul secolului al XIX-lea, stil neogotic

cu numeroase elemente Secession

90. Vedere aeriană a bisericii reformate 91. Interiorul bisericii

Biserica a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Alpar

Ignac, cel care a proiectat câțiva ani mai târziu biserica reformată din Iernuțeni.

Interiorul a primit un mobilier specific, pretențios, realizat mai târziu de Debreczeni Laszló.

Strada Mihai Viteazul, nr. 63 – Biserica Romano-catolică și fosta școală confesională

92. Strada Mihai Viteazul, nr. 63 – Biserica Romano-catolică și fosta școală confesională

Parohia Romano-catolică din oraș se reînființează în 1736, dar construcția bisericii se termină

de abia în anul 1781, când, la 12 iunie, pe turn i s-a fixat globul cu cruce. Până la acea dată catolicii

frecventau biserica din Apalina. Un an mai târziu, la 1782, se construiește școala de lângă biserică.







93. Biserica Romano-catolică în interior

93. Strada Mihai Viteazul, nr. 78 94. Strada Mihai Viteazul, nr. 81

95. Vile interbelice și Secession pe Strada Mihai Viteazul sau Secession







Strada Mihai Viteazul, nr. 87, azi Gimnaziul Virgil Onițiu

Aici a fost construită una dintre primele școli

românești din Reghin, clădirea fiind un edificiu

în stil neoromânesc, cu subsol, parter și etaj.

Decorul fațadei cu rezalit central este specific

acestui stil, cu ferestre semicirculare intercalate

de colonete cu capiteluri decorate. Portalul

monumental de acces este în retragere, situat pe

un plan în rezalit central, având un ancadrament

profilat și este surmontat de balconul patrula- 96. Gimnaziul Virgil Onițiu

ter de la etaj, cu parape cu baluștri.Acoperișul are cinci lucarne cu deschideri geminate și un turn

patrulater cu ceas în axul central.

Strada Mihai Viteazul, nr. 105 – Casa Bogdan Florea

97-98. Vila Bogdan Florea

A fost casa în care a locuit una dintre personalitățile Reghinului de la începutul secolului XX și

care a deschis aici și o instituție bancară, cu numele de „Banca Cerbul”.

Edificiul are un plan în formă de U, dispus cu aripa centrală retrasă de la stradă, permițând

astfel amplasarea în curtea formată o mică grădină. Aripa centrală este surmontată de un acoperiș

piramidal, cu balustradă metalică la partea superioară. Fațadele aripilor secundare, decorate cu motive

Secession, prezintă către stradă frontoane semicirculare, dinamice, surmontate de câte trei turnulețe cu

fleșe.

Casa Bogdan Florea este una dintre vilele impozante ridicate în stil Secession în Reghin, un

ansamblu extrem de valoros, care nu se regăsește pe Lista Monumentelor Istorice.







99. Strada Mihai Viteazul, nr. 100 – Detașamentul de Pompieri

100-101. Case istorice de factură vernaculară pe Strada Mihai Viteazul

2.1.12. Strada Mihai Eminescu

Strada Mihai Eminescu de azi, care s-a numit în trecut Strada Dedradului (germ. Dedrader

Gasse), pornește de la Piața Petru Maior de azi, din colțul nord-estic, ducând către limita localității.

Strada este cunoscută în istorie datorită existenței la începutul secolului XX, la capătul ei, a Fabricii de

cărămidă Müller, una dintre ele mai prospere companii private a Reghinului, până la al Doilea Război

mondial. De istoria fabricii se leagă și povestea evreilor reghineni, care în anii 40 au fost adunați aici,

într-un fel de tabără de concentrare, de unde au fost deportați către lagărele de exterminare.

Strada păstrează un număr ridicat de clădiri istorice, dintre care doar două se află pe lista

monumentelor: casa de la nr. 1 (MS-II-m-B-15763) și casa de la nr. 5 (MS-II-m-B-15764).

Strada Mihai Eminescu, nr. 5 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15764)

Edificiul de la nr. 5 este unul valoros,

cu un bogat decor pe factură eclectică pe

fațada desfășurată în paralel cu strada. La

nivelul subsolului întâlnim un soclu simplist

cu trei deschideri de fereastră de formă 102. Strada Mihai Eminescu, nr. 5







patrulateră, lipsite de orice fel de decor. Delimitarea dintre nivelul subsolului și cel al parterului se

realizează printr-un brâu median profilat. Acest nivel al parterului este cel mai dinamic și cel mai

decorat nivel prezentând cinci deschideri de fereastră, de formă patrulateră. Sub ferestre se află un

solbanc comun de forma unui brâu sub care observăm trei galbări profilate de forma unei vaze alungite

decorate cu motive vegetale și câte o scoică. Peretele fațadei este de asemenea decorat prin trasarea

unor linii orizontale în tencuială.

Ferestrele cu un ancadrament format din montanți simpliști și frontoane bogat decorate

înfrumusețează fațada edificiului, întâlnind aici două tipuri de frontoane; la fereastra centrală și la cele

din lateral avem frontoane descrise de două sprâncene de cornișă cu o deschidere semicirculară care

prezintă câte un cartuș de influență barocă împodobit cu motive vegetale și volute; celelalte frontoane

prezintă un segment de arc având în timpan o cheie de arc.

Următorul nivel, cel al podului este delimitat de nivelul parterului printr-un brâu median

profilat în retragere lipsit de decor. La acest nivel se pot observa cinci deschideri circulare decorate cu

vrejuri, deasupra cărora se află o bandă decorativă cu ove și săgeți. Deasupra acestei benzi avem o

cornișă profilată și decorată cu denticuli, care susține acoperișul.

În partea stângă a clădirii se află o poartă din zidărie cu deschidere arcuită în mâner de coș.

103. Vile și case Secession pe Strada Mihai Eminescu

La numărul 10 pe aceeași stradă întâlnim o vilă de mari dimensiuni, construită în stil Secession,

cu planimetrie complexă și decor pretențios, dar nepusă în valoare.

104-105. Case de factură vernaculară, cu decor Secession pe Strada Mihai Eminescu







2.1.13. Piața centrală, azi Piața Petru Maior

Piața Petru Maior până în anul 1918 s-a numit „Piața Mare”, iar în perioada interbelică „Piața

Regele Ferdinand”. Din anul 1940 a devenit „Piața Horthy Miklós”, iar după cel de-al Doilea Război

Mondial a fost botezată „Piața Lenin”, pentru ca în 1990 să devină „Piața Petru Maior”.

Este punctul cel mai important al orașului Reghin, aici desfășurându-se majoritatea

evenimentelor notabile ale așezării și concentrându-se un număr ridicat de clădiri istorice. De-a lungul

vremii, în această piață au funcționat mai multe edificii publice, între care: Judecătoria de ocol la nr.

11, Poșta la nr. 38, Banca la nr. 39, Primăria și Poliția la nr. 41, Institutul de Credit și Economii

Mureșana la nr. 48, precum și unele societăți comerciale, între care sediul firmei Leopold Hugel,

moara „cu vălătuci” la nr. 40 sau Librăria Nouă la nr. 56, cu tipografie. La capătul pieței, la intersecția

cu str. Mihai Eminescu, la nr. 27 se află Biserica „Înălțarea Domnului”, construită între anii 1910-1912

de comunitatea ortodoxă din Reghin. În ceea ce privește unitatea fronturilor zonei centrale, acestea

alcătuiesc un centru unitar și închegat, atât stilistic cât și volumetric, regimul de înalțime variind de la

edificii cu unul sau două etaje.

106. Piața Mare la începutul secolului XX

Tot ansamblul pieței este protejat, având codul în LMI 2015 MS-II-a-A-15759, alături de alte

case și ele au statut de monument protejat (numerele 2, 8, 10, 17, 34, 35, 41, 55). Cu toate acestea,

numeroase intervenții complet greșite s-au realizat asupra acestei zone, atât în secolul al XX-lea, cât și







în istoria mai recentă. Menționăm în primul rând transformarea pieței în parc, realizată în anii 60, care

a suprimat caracterul istoric al pieței. În plus, plantarea de copaci de mari dimensiuni în acest spațiu a

dus la obturarea patrimoniului construit, casele fiind și astăzi ascunse de vegetație și prin urmare,

lipsite de apreciere și înțelegere din partea proprietarilor, dar și a autorităților și victimele unor

intervenții de eliminare a golurilor și vitrinelor vechi, de acoperire cu panouri de publicitate stradală,

de placare a soclurilor cu faianță, eliminarea decorului arhitectural sau tencuirea fațadelor în culori

străine de caracterul istoric al pieței. Astfel, multie dintre clădirile din centrul orașului (construite sau

reconstruite în stil neobaroc, neoclasic, eclectic și secession între anii 1850-1910, după incendierea și

distrugerea acestora în anul 1848) au suferit modificări recente prin realizarea spațiilor comerciale de

la parter și degradări la paramentul fațadelor, necesitând intervenții substanțiale.

Pe latura de vest a pieței se desfășoară numerele de la 1 la 26; pe latura de nord, numerele de la

27 la 31, pe latura de vest numerele de la 32 la 54. Datorită dezvoltării sale, piața nu are latură închisă

către sud, ea îngustându-se și continuându-se cu Strada Mihai Viteazul.

Piața Petru Maior, nr. 1 – Biblioteca municipală „Petru Maior”, fosta Asociație a meseriașilor

sași (1871), stil eclectic

107-108. Piața Petru Maior, nr. 1

Edificiul are un plan în formă de U, cu două fațade orientate către stradă, cea secundară către

Strada George Coșbuc, iar cea principală către Piața Petru Maior de azi. Colțul este teșit, orientat către

intersecția dintre cele două străzi.

Faţada principală dinspre piață se desfășoară pe două niveluri, parter şi etaj.

Nivelul parterului prezintă cinci deschideri din care cele patru din flancuri reprezintă vitrine ale

spațiilor comerciale și instituției care ocupă parterul. În axul central întâlnim poarta de acces la

interior, din lemn masiv, în două canaturi. Poarta este decorată pe batanți cu motive geometrice de

formă dreptunghiulară, în câte două şiruri pe verticală. Toate acestea sunt tratate cromatic cu alb, în

timp ce fundalul porții este vopsit cu brun roșcat. Poarta are și supralumină, formată din patru ochiuri







patrulatere fixe, închise cu sticlă. Vitrina din partea dreaptă a parterului este din tâmplărie PVC de

culoare albă, neconformă cu cerințele specifice arhitecturii istorice și care nu respectă nici vechea

dimensiune a vitrinelor istorice, vizibile de altfel și în fotografiile de epocă. Se remarcă și modul

negativ de realizare și amplasare a firmei publicitare din acest spațiu. Vitrina din partea stângă este mai

discretă și respectă dimensiunile și împărțirea cu ochiuri de sticlă a vitrinelor istorice, chiar dacă și

aceasta ar mai putea fi îmbunătățită.

La nivelul finisajelor, tencuiala parterului este una modernă, soclul fiind acoperit faianţă.

Delimitarea dintre cele două niveluri se face printr-o cornişă profilată, cu retrageri succesive.

La nivelul etajului axul central este marcat de prezența unui balcon de formă patrulateră, cu

parapet metalic, decorat cu vrejuri şi elemente florale stilizate. Acest registru este ieșit în rezalit față de

restul fațadei, marcat de două uși înguste, flancate de două coloane adosate, cu fusul canelat, ale căror

capiteluri corintice sprijină un antablament, format din cornişă profilată, o friză amblu decorată cu și

un fronton triungiular întrerupt, în timpanul căruia se regăsește un blazon. Rezalitul central este flancat

de câte patru ferestre de dimensiuni egale pe fiecare parte. Ferstrele prezintă ancadramente

pretențioase, de formă patrulateră, cu frontoane triunghiulare ce alternează cu frontoane în segment de

cerc, sprijinite pe console cu frunze de acant și montanți stilizați, amplu decorați. Întreaga compoziţie

se încheie într-o manieră unitară cu o cornişă, urmată apoi de o friză ce prezintă câte două deschideri

de formă patrulateră plasate în corespondența podului. Totul se încheie cu o cornişă profilată în

retrageri succesive. Pe acoperiş se află un atic cu trei stâlpi și balustradă cu chenare decorate.

Tâmplăria originală, profilată și de culoare albă a etajului, s-a păstrat la câteva dintre ferestrele acestui

nivel, în timp ce la 4 dintre deschideri aceasta a fost înlocuită cu una nouă, din PVC, care nu respectă

nici profilatura și nici împărțirea originală a ochiurilor de sticlă.

Piața Petru Maior, nr. 2 (Cod LMI 2015: MS-II-m-B-15766) – Sediul Poliției Reghin

(începutul secolului XX), stil Secession








Edificiul este unul desfășurat pe 2 niveluri (parter și etaj).

Fațada principală prezintă 3 registre pe verticală şi 3 pe orizontală. La nivelul parterului se

remarcă un soclu supraînălţat, tratat cu mozaic modern. În axul central se află o deschidere cu arc în

plin cintru la partea superioară, închisă cu o uşă în două canaturi. Arcul prezintă un decor „scobit”,

montanții arătând ca niște vârfuri de obelisc. La partea inferioară, golul porții prezintă două pietre de

roată. Golul porții este flancat de două vitrine de dimensiuni diferite, de formă patrulateră, cu tâmplărie

databilă pentru sfârșitul secolului XX.


La nivelul etajului, în flancuri se remarcă două bovindouri de formă poligonală, cu trei laturi

libere. Pe latura dinspre piață a bovindourilor se păstrează câte o fereastră cu tâmplăria este împărţită

în trei ochiuri mari și şase mici. Ferestrele laterale sunt alungite, având un singur ochi pe verticală şi

trei mici la partea superioară. Împreună se sprijină pe un solbanc profilat. Deasupra ferestrelor sunt alte

trei casete decorative, alternate de elemente de colonete stilizate, cu capitel şi abacă geometrizate.

Fiecare bovindou prezintă câte un acoperiș independent, cu învelitoare este din ţiglă. În axul central

regăsim un balcon cu parapet compus din trei stâlpi din zidărie ce alternează cu feroneria decorată cu

elemente vegetale și geometrice. Golul ușii către acest balcon are o formă patrulateră cu colțurile

rotunjite, cu ancadramentul din stucatură, uşor profilat și tâmplăria originală din lemn.

Deasupra acestuia se află un fronton curbat, cu o deschidere ovală, plasată central. Ea este

încadrată de o stucatură decorată cu vrejuri. Cornişa este profilată, urmată în partea inferioară de o

friză decorată în zig-zag. În registrele laterale, întâlnim două frontoane mai înalte, de formă poligonală

și cu acoperiș independent. Pe faţada acestora întâlnim în partea superioară, poziţionate în plan central,

câte o deschidere de forma hexagonală, încadrată de stucatură decorată vegetal. În partea inferioară

sunt patru casete alungite plasate în adâncime. Întreaga compoziţie este încadrată de pilaştrii stilizaţi

din stucatură.







Piața Petru Maior, nr. 3 și 4, secol XIX

113-114. Piața Petru Maior, nr. 3 și 4

Cele două edificii, aflate la numerele 3 și 4 reprezintă exemple complet nereușite de intervenții

asupra unor clădiri istorice, care denaturează compoziția inițială a fațadelor, poluează vizual ansamblul

Piața Petru Maior. Modul de transformare a golurilor, înlocuirea tâmplăriei originale și amplasarea de

instalații și reclame reprezintă lucrări ilegale într-un ansamblu istoric protejat.

Transformările extrem de agresive fac ca la edificiul de la nr. 3 să fie imposibilă analiza

morfologică. Date despre înfățișsarea celor două clădiri putem afla din imaginea de mai sus, unde se

observă fațadele lor în secolul XIX.

La nr. 4 fațada mai păstrează unele elemente originale. Menționăm în primul uşa cu două

canaturi ce mai păstrează tâmplăria originală. În partea superioară aceasta prezintă un decor metalic, cu

motive vegetale.

Piața Petru Maior, nr. 5, secol XIX, stil eclectic

Edificiul de la nr. 5 este unul de mare

valoare din punctul de vedere al decorului, care

s-a păstrat în mare parte neafectat. Doar

tâmplăria a suferit unele modificări, fiind

înlocuită cu una nouă, din PVC la nivelul

vitrinelor deschise la parter și la unele dintre

ferestrele etajului.

La nivelul parterului, soclul este acoperit

cu materiale moderne.

115. Piața Petru Maior, nr. 5

În axul din partea stângă se află un gol de acces, de formă patrulateră, cu o poartă cu două

canaturi din lemn. Poarta este încadrată de pilaştri stilizaţi, cu fus canelat, capitel şi abacă tratate







geometric. Urmează deschiderile vitrinelor, de dată recentă, ambele cu tâmplăria din PVC.

Separarea parterului de către nivelul etajului se face printr-un brâu profilat, cu retrageri

succesive.

La nivelul etajului regăsim patru ferestre și un gol de ușă în axul central, ce duce spre balconul

cu parapet realizat din metal, bogat decorat cu elemente vegetale şi geometrice, care se sprijină pe 3

console din acelaşi material şi cu același stil de decor.

Ancadramentul este foarte atent realizat. Solbancul este profilat, comun pentru toate ferestrele.

În partea inferioară se observă casete dreptunghiulare sub care este câte un motiv romboidal, de

culoare albă. Tot aici, între ferestre se găsesc motive geometrice. Montanții au capiteluri decorate cu

motive vegetale. Lintelul are marcat bolțarul median. Compoziţia se încheie cu câte un timpan, fie

întrerupt, triunghiular, sau semicircular, în câmpul căruia sunt prezente decoruri gometrice.

Limitele fațadei sunt marcate de bosaje care diferă ca dimensiune.

Întreaga compoziţie de încheie cu o friză bogat decorată. Deasupra fiecărei ferestre sunt

ghirlande încadrate de console şi elemente geometrice de formă dreptunghiulară sau pătrată, precum şi

de un şir de denticuli.

Fațada se încheie cu o cornişă profilată.

Piața Petru Maior, nr. 6, secolul XIX, stil eclectic

Edificiul prezintă o fațadă marcată la nivelul

parterului de o deschidere de formă patrulateră, ce

păstrează poarta originală din lemn. Deasupra acesteia

se află o cornişă proflată, dublă.

În axul următor, soclul ajunge până la

jumătatea ferestrelor, două vitrine ce acoperă întreaga

faţadă cu tâmplărie din PVC. Deasupra acestora se

remarcă un brâu simplu.

Limita către nivelul următor este marcată de o

friză simplă şi un brâu profilat.

Nivelul etajului este împărțit în trei registre:

două cu ferestre şi un balcon. Registrele laterale conţin

câte două ferestre geminate, alungite. 116. Piața Petru Maior, nr. 6

Delimitarea dintre ele se face de către pilaştri stilizaţi cu capiteluri compozite. Pilastrul central

are un vas în locul capitelului. Partea inferioară imită o balustradă din stucatură cu stâlpi în lateral şi







are în centru o rozetă. În partea superioară este o friză cu volute ce alternează cu motive geometrice şi

ove. Urmează un timpan triunghiular, profilat, în câmpul căruia regăsim un decor vegetal cu volute.

În axul central al faţadei regăsim o uşă semicirculară, plasată în adâncime, cu ancadrament în

retrageri succesive. Pilaştrii laterali sunt stilizaţi, cu capiteluri vegetale ce sprijină un arc semicircular,

dublu. Acesta are în timpan un cartuş cu volute ce ţine locul cheii de arc, iar la extremităţi, ghirlande

vegetale. Parapetul balconului este metalic, cu feronerie decorată cu volute.

Fațada se încheie cu o cornişă profilată. Friza este şi ea foarte bogată. În dreptul fiecărei

ferestre se află câte o deschidere ovală, ce alternează cu ghirlande, aflate în corespondența podului.

Deasupra acestora este un şir de ove şi denticuli, marcate de capiteluri decorate cu caneluri şi ove în

partea superioară.

Piața Petru Maior, nr. 7

Edificiul de plan bară, cu fațada scurtă spre

stradă și dezvoltat în adâncimea curții, delimitată de o

poartă monumentală cu arc semicircular și acoperiș

independent este unul de factură vernaculară, specific

arhitecturii așezărilor săsești și maghiare din

Translivania, în secolul al XVIII-lea.

Edifiuciul are demisol înalt și etaj, vizibile și pe

faţada principală. Astfel că, la nivelul demisolului

putem observa intervenții contemporane care au

modificat aspectul faţadei, prin finisaje necorespunză- 117. Piața Petru Maior, nr. 7

toare (soclu îmbrăcat în faianță) și transformarea golurilor. Toate tâmplăriile de la acest nivel sunt din

PVC.

La nivelul parterului putem obsera un echilibru compoziţional, atât din punct de vedere

cromatic, cât şi stilistic. Astfel că, avem trei ferestre dreptunghiulare plasate în plan central. Tâmplăria

este cea originală, fiind împărţită în două ochiuri pe orizontală şi altele două pe verticală. Sub streaşină

este o friză simplă urmată de o cornişă profilată.

Fațada se încheie cu un fronton trapezoidal, în care se deschid două ferestre dreptunghiulare, de

mici dimensiuni.

În partea stângă a imaginii observăm poarta carosabilă monumentală, cu arc semicircular amplu

și poarta din lemn, orginală, cu două canaturi.

Datorit faptului că următoarele edificii de pe această latură a pieței sunt construite mult retras,







în cazul clădirii de față este vizibilă și fațada sa nordică. Întreaga faţadă este redată într-o manieră

simplistă, lipsită de elemente decorative şi cu puţine elemente arhitecturale.

118. Piața Petru Maior, latura de vest, nr. 8-9-10-11

Petru Maior, Nr. 10 - MS-II-m-B-15768

Aflat la intersecția Străzii Spitalului cu

Piața Petru Maior, edificiul prezintă două faţade

orientate către acestea, cu puține intervenții

moderne, păstrând astfel înfățișarea sa iniţială.

Golurile de pe fațada dinspre piață se

află în corespondența subsolului, a parterului și

a podului. Deasupra brâului se află ferestrele cu

arc turtit și solbanc, încadrate de câte două 119. Piața Petru Maior, nr. 10

verticale trasate din tencuială cu o profilatură în arc și un chenar realizat de aceleași două verticale

menționate, în partea superioară. Pe axul fiecărei ferestre sunt două deschideri dreptunghiulare mici,

geminate, poziționate sub cornișă. Aceste deschideri sunt zidite deasupra ferestrelor de pe colț, trei la

număr. Între aceste deschideri și chenarul superior ferestrelor se desfășoară un brâu cu retrageri

succesive, de la stâlpul drept al portalului până unde se întrerupe cornișa primului nivel.

Ferestrele de pe colț sunt în retragere față de câmpul fațadei și sunt tratate diferit în zona

inferioară solbancului.

Accesul se face pe latura Pieții Petru Maior, printr-un portal de lemn cu bolțarii arcului trasați

în tencuială. Deasupra acestei porți se află o fereastră tripartită încadrată de un chenar simplu, sub ea

observându-se un chenar realizat de două verticale realizate din tencuială. Adosați portalului se

desfășoară până sub cornișă doi stâlpi angajați cu o profilatură evazată în partea superioară, dublați

fiecare de câte o jumătate de stâlp în retragere. Pe axul portalului de acces, deasupra cornișei se înalță

un fronton triunghiular cu o deschidere semicirculară.







Fațada dinspre Strada Spitalului se desfășoară vertical pe două niveluri. Nivelul parterului este

marcat de o fereastră cu două chenare în flancuri și două baghete care se desfășoară până la brâul

superior. Deasemenea, între doi stâlpi trasați în tencuială sunt două ferestre geminate cu arc turtit și

solbanc comun.

Cornișa este întreruptă de un balcon patrulater cu grilaje de fier, flancat mai sus de câte două

chenare pe fiecare parte. Nișa cu arc a balconului deservește două deschideri cu fereastră și rol de

acces. Surmontat acesteia se află o deschidere circulară aparent zidită pe jumătate, cu un decor

semicircular deasupra. Frontonul semicircular este întrerupt de două segmente de arc concave la

extremitățile cărora sunt montate două sfere, câte una pe fiecare parte.

Piața Petru Maior, nr. 11 – Gimnaziul de stat „Alexandru Ceușianu”, fosta Viterie a statului și

Judecătorie de ocol, secolul XIX, stil istorist cu elemente neoromanice și neogotice


În mod surpinzător, clădirea fostei Judecătorii de ocol, un palat istorist impozant, cu decorațiuni

pretențioase în stil neoromanic și neogotic nu se află pe Lista Monumentelor Istorice, deși este o

prezență marcantă în peisajul urban al Reghinului.

Piața Petru Maior, nr. 12, secol XIX, stil eclectic

Clădirea are trei niveluri, subsol, parter și etaj.

La nivelul parterului se remarcă o deschidere amplă,

cu arc în maner de coş și o poartă din lemn cu două canaturi

din lemn și sticlă. Ancadramentul ia forma arcului, la care se

adaugă cheia de arc marcată. Cele trei axe din partea dreaptă

sunt reprezentate de ferestre alungite, cu arc semicircular,

fiecare cu solbanc profilat.

Separarea dintre nivelul parterului şi cel al etajului se 122. Piața Petru Maior, nr. 12







face de o cornişă profilată.

Etajul este compus simetric, cu patru ferestre ce flanchează o ușă ce duce la balconul din axul

central. Feretrele sunt dreptunghiulare, cu tâmplărie împărţită în trei ochiuri, dar de dată recentă. În

partea inferioară se sprijină pe un solbanc profilat, continuat de un decor din stucatură. Ancadramentul

respectă forma ferestrei, având în părţile laterale decoruri asemeni unor butoni, iar în partea superioară

decorul se încheie cu un bolțar marcat. În axul central se află balconul din piatră ce se sprijină pe două

console. Acestea sunt decorate cu motive zoomorfe, mai exact, un cap de leu, precum şi elemente

florale. Uşa balconului prezintă acelaşi ancadrament cu ferestrele. Clădirea prezintă pe lateral pilaştri

din stucatură, cu fusul canelat şi capiteluri de formă circulară cu decor vegetal. Întreaga compoziţie se

încheie cu o friză încadrată de două cornişe profilate, care prezintă console decorate vegetal. Sub

cornişă este un şir de ove.

Piața Petru Maior, nr. 13, secol XIX, stil neogotic

Edificiu cu două niveluri (parter și etaj) şi trei

registre. În partea stângă, la nivelul parterului se află

golul de acces carosabil, în arc frânt și poartă metalică.

Ancadramentul urmărește forma arcului, delimitarea de

nivelul etajului realizându-se printr-o cornişă profilată

dublă. Tot la nivelul parterului se observă trei

deschideri, două ferestre și o ușă, care nu mai păstrează

tâmplăria originală.

La etaj întâlnim șase ferestre geminate, cu 123. Piața Petru Maior, nr. 13

solbanc comun și ancadramente în arc fânt și muluri ce imită ferestrele bisericilor medievale, gotice.

Nici una dintre acestea nu mai păstrează tâmplăria originală. Deasupra lor se află o cornișă

intermediară, ce marchează limita către nivelul podului. În acest registru se află trei deschideri

trilobate, similare ferestrelor medievale.

Piața Petru Maior, nr. 14, secol XIX, eclectic, cu influențe Secession

Edificiu cu două niveluri (parter și etaj) şi trei registre. În partea stângă, la nivelul parterului se

află golul de acces carosabil, cu arc în mâner de coș şi ancadrament simplist. Tot la nivelul parterului

se observă trei deschideri, două ferestre și o ușă, care nu mai păstrează tâmplăria originală, dar

păstrează fragmentele ancadramentelor la partea superioară, evazate în zona bolțarului median și

profilate.







Delimitarea de nivelul etajului se

realizează printr-o cornişă profilată.

La nivelul etajului, deasupra gangului se

găsește o logie de plan patrulater, cu parapet

curbat din zidărie. Cele două tracturi ale fațadei

sunt delimitate de pilaştri cu fusul canelat.

Ferestrele din tractul următor au formă

dreptunghiulară, alungită. Solbancul este profilat,

iar în partea superioară au câte o sprânceană de

cornişă. Acestea păstrează tâmplăria originală din

lemn și storurile. 124. Piața Petru Maior, nr. 14

Întreaga structură se încheie cu o cornişă intermediară profilată ce se desfășoară pe toată fațada.

Deasupra acesteia se află un registru în care se deschid cinci goluri de aerisire la nivelul podului, un şir

de denticuli, iar în final o cornişă profilată.

Piața Petru Maior, nr. 15, secol XIX, clasicist

Edificiu cu două niveluri (parter și etaj) şi

două registre. În partea stângă, la nivelul

parterului se află golul de acces carosabil, cu arc

în mâner de coș, lipsit de ancadrament simplist,

dar care păstrează poarta din lemn, cu două

canaturi și timpan fix. Tot la nivelul parterului se

observă trei deschideri, două ferestre și o ușă,

care nu mai păstrează nici forma și nici tâmplăria

originală.

Delimitarea de nivelul etajului se

realizează printr-o cornişă profilată. 125. Piața Petru Maior, nr. 15

La nivelul etajului regăsim cinci ferestrele de formă dreptunghiulară, alungită. Solbancul este

profilat, iar în partea superioară au câte o sprânceană de cornişă. Nici aici nu se mai păstrează

tâmplăria originală din lemn, iar storurile au fost înlocuite.

Întreaga structură se încheie cu o cornişă profilată, în retrageri succesive, ce se desfășoară pe

toată fațada.







126. Piața Petru Maior, nr. 16, stil eclectic 127. Piața Petru Maior, nr. 17 (Cod LMI 2015 MS-II-

m-B-15769), secol XIX, stil eclectic

128. Piața Petru Maior, nr. 18, stil eclectic 129. Piața Petru Maior, nr. 19, stil Secession

130. Piața Petru Maior, nr. 20, stil eclectic 131. Piața Petru Maior, nr. 21, stil eclectic, cu

influențe Secession







132. Piața Petru Maior, nr. 22, stil eclectic 133. Piața Petru Maior, nr. 23

134. Piața Petru Maior, nr. 24 135. Piața Petru Maior, nr. 25, stil clasicist

136. Piața Petru Maior de azi, latura de nord, cu Biserica „Înălțarea Domnului” la nr. 27, nr. 28-29 și Palatul

Poștei la nr. 30







137. Piața Petru Maior, nr. 27, Biserica ortodoxă 138. Piața Petru Maior, nr. 28

Piața Petru Maior, nr. 30, Palatul Poștei, începutul secolului XX, Secession

Clădirea are o fațadă asimetrică,

dinamică, conform cerințelor stilului Secession.

În partea stângă, parterul este acoperit în

totalitate de o deschidere dreptunghiulară, restul

faţadei fiind acoperit cu ceramică colorată

(verde). Nivelul etajului are un bovindou închis

de formă poligonală. Toate cele trei laturi

prezintă ferestre alungite, tâmplăria fiind

decorată în partea superioară cu motive

romboidale. Sub streaşină este o cornişă

profilată, iar acoperişul este independent. 139. Piața Petru Maior, nr. 30

Urmează frontonul supraînălţat și curbat în lateral, ce are în centru trei deschideri

dreptunghiulare alungite sprijinite pe un solbanc profilat.

Registrul central se ridică pe două niveluri. Brâul este acoperit cu piatră bosată. Nivelul

parterului are în plan central două ferestre dreptunghiulare mari, plasate uşor în adâncime. Faţada este

acoperită cu ceramică. Trecerea către nivelul etajului se face prin intermediul unei frize lipsite de

decor.

În partea dreaptă, la nivelul etajului avem un balcon semicircular, cu balustradă din zidărie,

încoronat de un bovindou poligonal la nivelul mansardei și un turn patrulater la nivelul acoperișului.

Nici această clădire nu este inclusă pe lista monumentelor, în ciuda valorii sale din punct de

vedere stilistic și al funcțiunii istorice pe care o are.







140. Piața Petru Maior, nr. 31 - Policlinica 141. Piața Petru Maior, nr. 34 (Cod LMI 2015 MS-II-m-

B-15770)

142. Piața Petru Maior, nr. 32 143. Piața Petru Maior, Nr. 33 – Palatul Finanțelor

Piața Petru Maior, Nr. 35 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15771)

Clădire construită pe două niveluri, a câte

două registre. Nivelul parterului prezintă două

deschideri ce acoperă aproape în toatiltate faţada.

Este vorba despre o fereastră şi o uşă, ambele vitrine

noi, din PVC. Soclul este placat cu faianţă.

Următorul registu este reprezentat de un gang boltit,

ce ia în partea superioară forma arcului în mâner de

coş și care păstează poarta originală, din lemn.

Deasupra acestuia este un un ancadrament ce imită

forma arcului.

La etaj avem patru axe, o ușă și trei ferestre. 144. Piața Petru Maior, Nr. 35

Nici una nu mai păstrează tâmplăria originală. Ferestrele sunt semicirculare, plasate în adâncime, cu







ancadramente de formă patrulateră. Doar ferestrele din flancuri se sprijină pe câte un solbanc profilat,

sub care se află trei casete dreptunghiulare lipsite de decor. În zona centrală a faţadei avem o uşă ce

duce spre balconul cu balustradă metalică, decorată cu motive geometrice.

Sub streaşină este o cornişă profilată construită în retrageri succesive.

145. Piața Petru Maior, nr. 36 146. Piața Petru Maior, nr. 37

În anii 60 ai secolului XX, în piața centrală a fost construit Cinematograful Patria. Acesta a fost

plasat ca o „plombă” în frontul stradal, acolo unde piața se intersecta cu Strada Licurici de azi, fosta

Stradă a Măcelarilor (germ. Fleischergasse), una dintre cele mai importante ale Reghinului săsesc,

încă din secolul al XVI-lea.

147. Piața Petru Maior, nr. 38, Cinematograful Patria, stil socialist







148. Piața Petru Maior, nr. 39, un exemplu de

tratare necorespunzătoare a fațadei unui edificiu

istoric


Piața Petru Maior, nr. 41 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15772) – Primăria orașului

150-151. Piața Petru Maior, nr. 41, Primăria orașului








Piața Petru Maior, nr. 45 – Judecătoria, secol XIX, stil eclectic

Clădirea de colț este una dintre cele mai

importante palate ale pieței mari, ridicată la

sfârșitul secolului XIX, în stil eclectic. Este unul

dintre puținele exemple de arhitectură cu

cărămidă clincherizată pe fațade, din Reghin.

Fațada dinspre piață este cea principală,

prezentând la parter un portic sprijinit pe stâlpi

decorați pretențios.

La nivelul etajului se remarcă un balcon

de tip consolă, de formă semicirculară și o

elegantă balustradă metalică, decorată cu vrejuri,

evazată la partea inferioară. Deasupra ușii ce

duce la acest balcon, remarcăm prezența unei

marchize, din nou un element inedit în arhitectura

Reghinului.

Ferstrele etajului sunt geminate, surmon- 154. Piața Petru Maior, nr. 45

tate de frontoane ascuțite întrerupte, în câmpul cărora întâlnim ciubuce.

Elementul cel mai dinamic al edificiului este bovindoul plasat pe colț, la nivelul etajului. Acesta are

plan patrulater, este sprijinit pe console și un acoperiș independent, de factură neobarocă. Fleșa

acestuia prezintă un motiv decorativ bogat, sub forma unui buchet.

Edificiul nu se află pe Lista Monumentelor Istorice.

155. Piața Petru Maior, nr. 46 156. Piața Petru Maior, nr. 47 și 48







157. Piața Petru Maior, nr. 49, 50 și 51

158. Piața Petru Maior, nr. 53 159. Piața Petru Maior, nr. 55 (Cod LMI 2015 MS-II-

m-B-15773) – Casa Roesler








Edificiul de la nr. 55 este și el unul dintre cele mai importante ale pieței Reghinului, apărând

reprezentat în mai toate fotografiile de epocă ce surpind această zonă istorică. Construit la sfârșitul

secolului XIX, palatul este printre puținele exemple de case cu poarta plasată în axul central al fațadei,

respectiv care să pătreze decor figurativ de asemenea importanță. Pe aticul ce încoronează axul central,

luând forma unui fronton în trepte, apare în relief figura lui Mercur, zeul comerțului, extrem de

sugestiv pentru Reghin, care datorită comerțului cu lemne și produsele meșteșugărești ale breslelor a

reușit să atingă statutul de oral liber regal, la mijlocul secolului al XIX-lea.


2.1.14. Strada Rândunelelor

164-165. Strada Rândunelelor, fosta Sinagogă







166-167. Case istorice pe Strada Rândunelelor de azi

2.1.15. Strada Republicii

Strada Republicii cunoscută în trecut ca Strada Casei de bal, datorită prezenței aici în secolul al

XIX-lea, în spatele fostului Hotel orășenesc, a Cazinoului și casei de bal unde se organizau chermezele

săptămânale și ocazionale.

Strada Republicii pornește din Piața Petru Maior, ajungând până în fața Bisericii evanghelice,

de unde se face azi legătura cu Strada Școlii (spre stânga), Stadionului (înainte) și strada Călărașilor (la

dreapta).

Datorită numeroaselor edificii de mare valoare de pe această stradă, ea este inclusă pe Lista

Monumentelor Istorice ca ansamblu protejat, cu codul MS-II-a-A-15760. Cu toate acestea, nu întâlnim

monumente listate individual, în ciuda vechimii lor și decorului arhitectural deosebit prezent pe fațade.

168. Strada Republicii, nr. 2 și 4







Casa de la nr. 2 (din dreapta imaginii) prezintă fațada pe un singur nivel, cel al parterului

(mansarda din spate este o adăugare recentă). Acest nivel este unitar și ritmat, cu un soclu simplist, din

piatră spartă tencuită, deasupra căruia se află, în registrul vestic, două deschideri de fereastră

dreptunghiulare, din PVC, încadrate de un bosaj masiv, ce ajută la aerisirea și iluminarea subsolului.

Acestea sunt surmontate de un brâu profilat, cu retrageri succesive, deasupra căruia se află două

ferestre de formă rectangulară, cu solbanc profilat, un cadru din stucatură, cu profilaturi în retragere, și

o sprânceană de cornișă profilată la partea superioară, sprijinită pe două elemente alungite ce imită

forma pilaștrilor, tot din stucatură, cu o bandă cu protuberanțe înscrisă. În acest registru, fațada

prezintă o serie de linii orizontale și verticale trasate în tencuială, ce redau dispunerea cărămizilor de

construcție. Golul de acces de mari dimensiuni, cu două canaturi, de formă rectangulară, închis la

partea superioară în segment de arc, este încadrat de un chenar cu retrageri succesive și prezintă un

bolțar profilat cu rol de cheie de arc. Poarta este încadrată de doi pilaștri angajați, cu bază și capitel

puternic geometrizate. În câmpul de deasupra golului de acces este înscris un motiv decorativ circular

profilat, încadrat de două chenare ornamentale, din stucatură, mulate după forma acestuia pe una din

laturi. Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă puternic profilată, cu retrageri succesive din

tencuială.

169. Strada Rebublicii, nr. 6 170. Strada Republicii, nr. 7

Edificiul de la nr. 7 are fațada desfășurată pe un singur nivel, cel al parterului. Aceasta prezintă

un soclu simplist, ușor profilat și supraînălțat, în partea dreaptă fiind de dată recentă. Deasupra

soclului, fațada prezintă în axa vestică două deschideri rectangulare de fereastră, cu două canaturi, un

cadru sobru decorat, din stucatură, un solbanc profilat, cu retrageri succesive și un chenar

dreptunghiular sub acesta. În registrul central, se află un gol de acces, de formă rectangulară cu

închidere în segment de arc, cu două canaturi, un cadru simplu, din stucatură, surmontat de un motiv

circular, de asemenea din stucatură, flancat de două chenare decorative. Partea dreaptă prezintă două

deschideri rectangulare, un gol de acces și o fereastră, ambele din PVC. Fațada se încheie la partea







superioară cu un brâu profilat decorativ și o cornișă finală profilată simplu, cu retrageri succesive din

tencuială.


Edificiul de la numărul 10 (stânga imaginii) se desfășoară vertical pe două niveluri, parter și

etaj. Nivelul parterului este dinamic, cu un soclu simplist, ușor profilat, deasupra căruia, în axa estică,

se află o deschidere dreptunghiulară de fereastră, parțial înscrisă în planul soclului, precedată de un

grilaj și surmontată de 3 bolțari decorativi, care asigură iluminarea și aerisirea subsolului, și un gol de

acces rectangular, în ambrazură, închis la partea superioară în segment de arc, care dădea spre subsol

(astăzi transformat în spațiu comercial).

Cele două elemente menționate sunt surmontate de două ferestre rectangulare, cu solbanc

profilat, încadrate de două elemente decorative ce imită forma pilaștrilor, cu bază și capitel dorice, și o

cornișă ornamentală profilată deasupra, ambele fiind armonios încadrate de câte un fronton

semicircular. În acest registru, fațada prezintă pe margini bosaj în retrageri alternante. Registrul vestic

este plasat în rezalit față de colaterala sa, prezintă un gol de acces rectangular, precedat de 2 trepte

turnate din ciment, surmontat de o fereastră rectangulară în segment de arc de mici dimensiuni, ambele

elemente fiind plasate în retragere față de câmpul fațadei, și 2 deschideri de fereastră, una rectangulară,

iar cealaltă în segment de arc, supradimensionate față de celelalte elemente. Fiecare axă a golurilor

prezintă la partea superioară o serie de bolțari, cu un bolțar median de formă distinctă pentru a indica

cheia de arc, și un chenar dreptunghiular masiv, surmontat de un fronton triunghiular profilat, cu

denticuli. Și acest registru este încadrat de bosaj simplu pe laturi. Limita dintre parter și etaj este

marcat de o cornișă cu profilaturi în retragere și denticuli la partea superioară. Nivelul etajului prezintă







o decorațiune sobră, are 3 deschideri rectangulare de fereastră, fiecare cu un chenar simplu, trasat din

tencuială. Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă simplă profilată.

172. Strada Republicii, nr. 9, 11 și 13

Strada Republicii, nr. 9

Fațada sudică, cu acces spre stradă, se desfășoară vertical pe un singur nivel, cel al parterului.

Acesta prezintă un soclu simplist, din cărămidă, în care sunt înscrise două deschideri dreptunghiulare

de fereastră, precedate de un grilaj, care asigură iluminarea și aerisirea subsolului. Deasupra soclului,

în axa estică, se află două deschideri rectangulare de fereastră, plasate în retragere față de câmpul

fațadei, cu un solbanc profilat, un cadru simplu și un bolțar median ce servește drept cheie de arc. În

axa vestică, este deschisă o poartă cu două canaturi, plasată mult în retragere față de câmpul fațadei,

existând și un gol de acces lateral pentru spațiul comercial. Ancadramentul acestuia este înscris în arc

semicircular, cu profilaturi, ce prezintă două platbande pe laterale și o cheie de arc profilată, doi

pilaștri cu capitel geometric pe extremități și două cornișe profilate succesive, înscrise peste un chenar

dreptunghiular trasat din tencuială. Fațada prezintă un antablament puternic profilat, cu o cornișă la

bază, o friză decorată fitomorf, urmată de o friză lisă și o cornișă finală, cu retrageri succesive din

tencuială.


Fațada sudică, singura cu acces spre strada principală, se desfășoară vertical pe două niveluri,

parter și etaj. Nivelul parterului este aproape lipsit de decorații deoarece a suferit numeroase intervenții

recente, având un soclu simplist, acoperit cu gresie de exterior, în care este înscrisă o deschidere

dreptunghiulară de fereastră, ce servește la aerisirea și iluminarea subsolului, o deschidere rectangulară

de fereastră, din PVC, un gol de acces, de asemenea din PVC, precedat de 4 trepte acoperite cu gresie,







și o poartă de formă rectangulară, închisă la partea superioară în arc semicircular, marcat de o serie de

bolțari decorativi, toate elementele fiind plasate în retragere față de câmpul fațadei. Limita dintre parter

și etaj este marcată de o cornișă mediană profilată, cu retrageri succesive. Nivelul etajului este mai

dinamic și mai bogat decorat, cu 3 deschideri semicirculare de fereastră. Fiecare dintre acestea este

încadrată de un cadru profilat, cu linii trasate din tencuială pe chenarul exterior, un solbanc comun

continuu, sub care se desfășoară o serie de casete decorative, alternante ca dimensiune. La partea

superioară, fațada se încheie cu un șir de motive triunghiulare zimțate și o cornișă puternic profilată, cu

retrageri succesive din tencuială.


Fațada sudică se desfășoară vertical pe un singur nivel, cel al parterului. Acesta prezintă un

soclu profilat simplist, în care sunt înscrise trei deschideri dreptunghiulare de fereastră, plasate în

retragere față de câmpul fațadei, ce asigură iluminarea și aerisirea subsolului. Un brâu decorativ simplu

se poziționează între acest nivel al fațadei și cel următor, intermediar, marcat de casete dreptunghiulare

cu retrageri și profilaturi din tencuială. Fațada prezintă 3 deschideri rectangulare de fereastră, cu un

solbanc sugerat de o bandă decorativă simplă ce se desfășoară pe toată lungimea fațadei, montanți

marcați de elemente decorative ce imită forma pilaștrilor suprapuși, cu decorațiuni fitomorfe și volute,

ce servesc drept console pentru frontonul triunghiular profilat de deasupra. În câmpul de sub froton,

este înscris într-un chenar patrulater un bolțar de forma bosajului în diamant. Fațada este articulată

vertical de șiruri de bosaj simplu, iar orizontal de o cornișă intermediară cu profilaturi în retragere. La

partea superioară, nivelul prezintă 3 deschideri elipsoidale alungite și o cornișă puternic profilată

finală, cu retrageri succesive, din tencuială.

173. Vedere generală a ansamblului format de casele de pe Strada Republicii


Fațada nordică, cu acces spre strada principală, se desfășoară vertical pe două niveluri, al

parterului și al etajului. Nivelul parterului prezintă un soclu cu profilaturi romboidale, deasupra căruia,







cu solbancul înscris, sunt deschise 2 goluri rectangulare de fereastră, nedecorate. Limita dintre nivelul

parterului și cel etajului este marcată de un brâu profilat simplu. Nivelul etajului prezintă 3 deschideri

rectangulare de fereastră, cu solbanc, un cadru pronunțat și o sprânceană de cornișă simplă la partea

superioară. Două benzi decorative simple traversează toată lungimea fațadei. În axa estică, este deschis

un gol de acces rectangular, cu două canaturi, cu închidere în segment de arc la partea superioară, două

motive decorative pătrate deasupra, surmontate de doi octogoni cu laturile arcuite, înscriși în 2 chenare

delimitate de benzi verticale. Fațada se încheie la partea superioară cu o friză lisă și o cornișă simplă

profilată cu retrageri succesive din tencuială.


2.1.16. Strada Sării

175. Vedere generală a Străzii Sării de azi







2.1.17. Strada Școlii

Cel mai important edificiu de pe Strada Școlii de azi este Gimnaziul de stat Augustin Maior,

fostul Gimnaziu evanghelic, construit în stil clasicist, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În ciuda valorii

ei, clădirea nu este listată ma monument istoric.

176-177. Gimnaziul de stat Augustin Maior

Fațada principală se desfășoară pe trei niveluri (subsol, parter și etaj), articulată de un rezalit

central supraînălțat, flancat de două colaterale plasate în retragere.

Rezalitul central prezintă la parter 3 axe, iar axa centrală este, de asemenea, ieșită în rezalit și

asigură accesul principal în interiorul imobilului, precedat de două trepte, cu un soclu simplist, fără

profile, la bază. Golul de acces de formă rectangulară cu închidere la partea superioară în segment de

arc este plasat în retragere față de cele două coloane independente ce îl flanchează. Coloanele au bază

de factură clasicistă, fus lis și un capitel cu croșete stilizate, deasupra căruia este plasat un bloc de

piatră cubic având muchiile săpate în forma unei croșete și o abacă cu muchii în retragere. Un brâu

profilat, care se desfășoară pe toată lungimea fațadei estice, desparte acest prim nivel de cel de-al

doilea ce corespunde etajului intermediar, iar axa centrală a rezalitului este articulată de un fronton

triunghiular întrerupt de o deschidere rectangulară cu un cadru profilat în retragere, cu rol de iluminare

a imobilului.

Colateralele axei centrale verticale a rezalitului prezintă același soclu simplist, fără profile,

deasupra căruia, pe colaterala sudică este plasată o deschidere rectangulară în retragere zidită, ce a

marcat anterior prezența unei ferestre cu rol de aerisire a demisolului, în timp ce pe colaterala nordică

se remarcă o fereastră de plan dreptunghiular, cu un cadru nedecorat, precedată de un grilaj. O bandă

trasată din culoare desparte acest nivel de cel al ferestrelor nivelului intermediar, plasate în axă cu cele

analizate anterior. Ferestrele rectangulare cu un cadru simplu, în retragere, sunt surmontate de un

chenar în care este înscrisă o placă ce imită bosajul în diamant, iar la partea superioară prezintă o cheie







de arc marcată de un bolțar profilat. Solbancurile ferestrelor se suprapun cu brâul median profilat ce

desparte nivelul demisolului supraînălțat de cel al etajului intermediar. Extremitățile acestor laturi

prezintă plăci orizontale inegale de bosaj rustic.

Limita dintre nivelul etajului al axei centrale și nivelul anterior se realizează printr-o cornișă

profilată cu retrageri succesive, care se desfășoară pe toată lungimea fațadei. Deasupra acesteia, în axa

centrală, se află două ferestre geminate de plan rectangular, alternate de trei pilaștrii angajați, cu o bază

clasică, supraînălțată, fus canelat și capitel robust, patrulater, cu muchii în retragere. Cele două ferestre

prezintă la partea inferioară câte un chenar nedecorat, încadrat de un chenar trasat din tencuială, iar la

partea superioară a acestora este prezentă o friză nedecorată, deasupra căreia se observă un froton

triunghiular. Ferestrele colateralelor rezalitului sunt flancate de câte doi stâlpi angajați, similari ca

decorativism celor descriși anterior, finalizați la partea superioară cu aceeași friză nedecorată, iar o

cornișă profilată cu retrageri succesive surmontează fiecare fereastră și o încheie. Ca la nivelul etajului

intermediar, și ferestrele acestuia prezintă un solbanc ce se confundă cu un brău profilat care se

desfășoară pe întreaga suprafață a fațadei estice.

Extremitățile rezalitului au plăcile de bosaj rustic văzute și la etajul intermediar, iar la partea

inferioară acesta se încheie cu o friză cu metope trasate în culoare ce alternează cu porțiuni nedecorate,

o cornișă profilată simplă cu retrageri succesive deasupra și o lucarnă semicirculară în axa centrală cu

un chenar în retragere, decorat pe intrados cu o serie de motive geometrice și cu două croșete stilizate

la baza muchiilor.

Colateralele fațadei estice sunt ritmate și unitare, marcate de un soclu simplist, fără profile,

întrerupt pe alocuri de patru ferestre dreptunghiulare precedate de un grilaj pe partea nordică și patru

deschideri rectangulare cu un cadru în retragere zidite la interior pe partea sudică. Nivelul parterului

este despărțit de cel al etajului intermediar de un brău trasat în culoare. Deasupra acestuia, fațada

prezintă un bosaj în diamant surmontat de o cornișă profilată cu retrageri succesive ce se identifică și

cu solbancurile celor 8 ferestre din colaterale. Ferestrele etajului intermediar, de plan rectangular,

prezintă un cadru nedecorat, în retragere.

Limita dintre cele două nivele, al etajului intermediar și al etajului, este dată de o cornișă

profilată cu retrageri succesive, deasupra căreia, în ax cu ferestrele și deschiderile discutate, apar alte 8

ferestre de plan rectangular cu un cadru tratat similar ferestrelor analizate. Acestea sunt precedate de

un chenar în retragere în două trepte, nedecorat, un solbanc ce se identifică, ca în cazul celorlalte

ferestre, cu un brâu profilat. La partea superioară, ferestrele prezintă un bolțar profilat, ca în cazul

ferestrelor din rezalitul fațadei, dar înscris, de această dată, într-un chenar dreptunghiular cu retrageri

succesive ce încadrează întreg corpul ferestrei, și un froton triunghiular clasic, cu retrageri succesive.







Între ferestre sunt redate o serie de casete dreptunghiulare de dimensiunea acestora.

Fațada se încheie la partea superioară cu o cornișă profilată simplu, cu retrageri succesive.

Fațadele secundare sunt similare cele de pe fațada principală.

2.1.18. Strada Spitalului

Strada Spitalului de azi s-a numit Strada Nouă (germ. Neue Gasse) în perioada interbelică, apoi

până în 1990 Strada Petru Maior. Coboară de la liziera Pădurii Rotunde și intră în Piața Petru Maior în

partea ei de vest, unde se află plasată pe colț, fosta Vistierie a statului și Judecatoria de Ocol de mai

târziu, care în perioada postbelică a devenit Gimnaziul de stat Alexandru Ceușianu.

Azi, strada găzduiește Casa de Cultură „Eugen Nicoară”, construită în anul 1937, prin strădania

cunoscutei personalități locale, dr. Eugen Nicoară, cel care a pus temelia și Spitalului municipal

„Eugen Nicoară”, construit în 1923, și care se află tot pe această stradă.

Nici unul din cele două edificii menționate anterior nu este monument istoric.

178. Strada Spitalului, nr. 1 (Cod MS-II-m-B-15776) 179. Casa de Cultură „Eugen Nicoară”

180. Spitalul orășenesc, azi „Eugen Nicoară”







2.2. ZONA DE NORD (FOSTUL REGHIN UNGURESC)

Acest areal urban a fost atestat în 1358 și a evoluat ca localitate separată până în anul 1927,

când a fost alipită orașului Reghin. Este locuită de o populație româno-maghiară cu veche tradiție.

Reghinul Unguresc este situat peste Pârâul Rozelor, în partea de nord a orașului.

Principalele străzi din acest areal urban sunt: strada Pandurilor, Vânătorilor, Măceșului,

Mureșului, Albinelor. Pe strada Măceșului este vechiul cimitir și Bisericuța românească de lemn de

secol XVIII-XIX.

Pe Dealul cetății a fost ridicat primul și cel mai vechi edificiu de cult din zona Reghinului

(atestat în secolul al XIII-lea, însă care a fost reconstruit integral în secolul al XIX-lea.

Din anii 1960, în cartierul Reghinul Unguresc, pe strada Vânătorilor funcționează Muzeul

etnografic, ce găzduiește piese de patrimoniu mobil adunate din întreaga zonă mureșeană și de pe

Valea Gurghiului, precum și case țărănești, amplasate în grădina care formează secția în aer liber.

2.2.1. Strada Albinelor

181. Strada Albinelor

Strada Albinelor este o uliță de legătură între Strada Pandurilor și Strada Subcetate. Casele de

aici au fost ridicate sau transformate începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Nu s-au

identificat elemente valoroase.

2.2.2. Strada Măcieșului

Biserica Sfântul Nicolae, de pe Strada Măcieșului (Cod LMI 2015 MS-II-m-A-15774)

Biserica din secolul al XVIII-lea (1725 sau 1744-1748), fiind transformată și renovată în 1760,

1857, 1957, 1982. Tradiția locală indică biserica drept una strămutată, adusă din Moldova de



https://ro.wikipedia.org/wiki/Cod:LMI:MS-II-m-A-15774

https://ro.wikipedia.org/wiki/1725





negustorii macedoneni, la mijlocul secolului XVIII.119

182. Biserica Sfântul Nicolae

Planul este triconc, cu abside poligonale, cu tâmpla de la 1760 (conform pisaniei în limba

română, cu caractere latine și parțial cu ortografia limbii maghiare), apoi cu pridvorul și turnul

clopotniță adăugate de Petru Maior la 1791.

La 1857 s-a refăcut iconostasul, veche

tâmplă fiind completată cu 6 pilaștri profilați,

asemenea unor colonete, surmontate de îngeri,

care flanchează cele trei intrări. Îngerașii

încadrează a doua pisanie care datează lucrarea.

Restaurări s-au făcut în anii 1957 și 1982.120

După renovările din secolul XX nu s-a mai găsit

pictură la interior (pronaos, naos și abside), doar

183. Biserica văzută la interior

119

Beatrice Budea, „Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Reghin, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. VII, 2004,

p. 37. 120

Ibidem, p. 39.







pictura altarului s-a păstrat, semnată de Toader zugravul.121

Este cunoscută sub denumirea de biserica lui Petru Maior, care a slujit în acest edificiu între

1784-1809.

2.2.3. Strada Pandurilor, azi DN15

Strada Pandurilor de azi este fosta Magyarregener gasse, artera principală care lega cele două

așezări învecinate, Reghinul săsesc de cel Reghinul Unguresc.

2.2.4. Strada Vînătorilor

Strada Vânătorilor, nr. 51, Muzeul Etnografic (Cod LMI MS-II-a-A-15777)

Clădirea care adăpostește muzeul a fost construită în 1892, fiind utilizată la început ca locuință

și școală profesională. Muzeul a fost înființat în anii 60 ai secolului XX, când devine păstrătorul unei

vaste colecții de obiecte etnografice de pe valea Gurghiului și a Mureșului.

184. Muzeul Etnografic Reghin

Clădirea are un aspect ritmat, unitar, simplist, caracterizat de simetrie. Se desfășoară pe un

singur nivel.

121

Ibidem, p. 45.



https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Maior







Fațada principală prezintă trei deschideri, un portal și două ferestre precum și o deschidere

circulară pe fronton. Soclul este simplu, fără profilatură iar deasupra acestuia este dispus un bolțar

alungit sub solbancul fiecărei ferestre.

Ferestrele sunt semicirculare, dispuse simetric față de portal, cu cheia de arc stilizată și sunt

împărțite în formă de cruce cu un ochi de fereastră semicircular alungit, acest ansamblu având formă

de U întors. Ancadramentul este profilat iar pe cheia de arc se sprijină un brâu profilat care se

desfășoară pe toate cele trei planuri ale construcției intrării. La extremitățile fațadei principale sunt doi

stâlpi angajați, cu o baghetă și profil în partea superioară,care sprijină brâul mai sus menționat.

Deasupra brâului, corespunde fiecărui stâlp câte un bolțar stilizat iar între acești bolțari se desfășoară o

friză fără decor. Deasupra frizei este cornișa și surmontat acesteia frontonul triunghiular format dintr-

un plan trapez cu muchiile laterale concave și un semicerc suprapus deschiderii circulare cu

ancadrament pătratic, cu baghetă de inspirație renascentistă. La extremitățile frontonului, pe doi bolțari

stilizați dispuși vertical sunt așezate două sfere, iar altele două flanchează semicercul.

Planul fațadei secundare este decorat prin trasarea unor linii orizontale în tencuială și prezența

aceluiași tip de stîlpi menționați mai sus. Pe fiecare colaterală sunt trei ferestre semicirculare cu

ancadrament profilat, bolțar cheie stilizat și solbanc.

185-186. Alte clădiri valoroase de pe Strada Vânătorilor







2.3. ZONA GĂRII

Zona „de jos” a orașului a început să fie locuită mai intens în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, dezvoltându-se noi străzi, mai ales în perioada interbelică și după. Pe lângă Râul Mureș și

Brațul Morii au apărut fel de fel de ateliere care ulterior s-au dezvoltat în mari unități economice.

Azi este principala zonă industrială a orașului, cu cele mai mari obiective economice.

Cea mai mare și importantă arteră, ce împarte zona în două, trecând peste râul Mureș, este

Strada Gării. Numele îl are de la data construirii căii ferate Reghin-Deda și a stației C.F.R.

Pornește ca o prelungire a străzii Sării, din dreptul Parcului Tineretului de azi, până la stația

C.F.R., cu ieșire spre comuna Ideciul de Jos.

De la trecerea podului de peste Râul Mureș, din aceasta stradă se desprinde o arteră, Axente

Sever, care se prelungește cu străzile Ierbușului și Muncitorilor, până spre comuna Solovastru.

În perioada interbelică, strada pornea de la Brațul Morii, aproape de Uzina electrică, până la

gara C.F.R., și avea 103 numere de casă, cu destule intravilane, ateliere și imobile proprietate

comunală orășenească.

Pe partea stângă, în direcția de mers spre gară, erau numere fără soț. La numerele 25-31, pe

locul unde până recent se afla SC Metalurgica SA, se afla punctul de vamă peste podul Mureș. În acest

spațiu erau „Casa Picherului” și „Transformatorul de curent”.

Tot pe această parte, după trecerea Mureșului, se afla Fabrica de sârmă de lemn (Wermescher-

Samuel Erben & Gross Friedriech-Schwab), la nr. 51, pe locul unde a fost societatea ILEFOR. Pe acest

amplasament, în 1922, se deschide o fabrică de prelucrare a buștenilor de rezonanță, care se primeau

spintecați de la fabrica de cherestea din Ierbuș.

Azi, amplasamentul aparține SC Remex SA, profilată pe fabricarea mobilei. La capătul străzii,

peste drum de stația C.F.R., la nr. 103, se afla „Turnul de apă”.

Pe partea dreaptă, în direcția gării, se aflau numerele cu soț. Lângă podul de peste Mureș, la nr.

28, a fost Fabrica de ciment (Kerekes & Muller-Zementfabrik).

În spatele statiei C.F.R., la nr. 66 (lângă autogară), se afla Hotelul Friedman Iosef, precum și

„casa de stație”, „depozit de mărfuri” și „casa de îngrijitor”.

Această stradă a fost cea mai afectată de marile inundații din anul 1970. În ziua de marti, 12

mai 1970, strada Ierbușului a fost inundată, apele ajungând la streașina caselor. Toată partea de jos a

orașului a fost acoperită de ape: case, ferme, fabrici, magazii. Toate străzile, împreună cu strada Gării,

au disparut sub ape, viitura atingând peste 2 metri.







2.3.1. Strada Axente Sever

Azi, din zona industrială istorică se mai păstrează foarte puțin, cum este fosta fabrică de pe

Strada Axente Sever și ansamblul de locuințe de peste drum. Acestea ar merita puse sub o formă de

protecție și regândite ca obiecte patrimoniu industrial, care pot fi valorizate și refuncționalizate, cu

păstrarea substanței istorice și elementelor decorative originale.

187-188. Fosta fabrică de pe Strada Axente Sever

189. Ansamblu de locuințe muncitorești, peste drum de Fabrica de pe Strada Axente Sever

2.3.2. Strada Gării

190. Piața din fața Gării Reghinului







191-192. Case de factură Secession în apropierea gării

3.4. IERNUȚENI

Iernuțeni (germ. Radnotfaja) a fost localitate de sine stătătoare, până în anul 1956, când în urma

noii organizări administrativ-teritoriale, a fost încorporată orașului Reghin, devenind o suburbie a

acestuia.

Localitatea a fost atestată în 1330, locuită de o populație română și maghiară.

Iernuțeni este situat pe strada Gurghiului, începând de la intersecția cu strada Iernuțeni, pe

malul stâng al Mureșului, până la trecerea de nivel de cale ferată, de unde se continuă „Drumul

Gurghiului”.

Principalele străzi din Iernuțeni sunt: Oltului, Argeșului, Târnavei, Someșului, care au toate

ieșire în Calea Gurghiului.

Suburbia Iernuțeni găzduiește o biserică ortodoxă și o biserică reformată.

193. Case de factură vernaculară în Iernuțeni, cu elemente Secession







3.5. APALINA

Apalina este în prezent un cartier-suburbie al municipiului Reghin, la 2 km în aval, și legat de

acesta prin strada Apalinei, ce se desprinde din strada Călărașilor, fosta stradă a Berăriei.

Localitatea a fost atestată la 1332. Secole de-a rândul, Apalina fost comună separată, cu o

comunitate româno-maghiară. Încă din 1824, avea parohie greco-catolică, iar din 1871 „școala de

lemn” frecventată de 50 de școlari.

În acest cartier se găsește monumentul istoric și de cult construit în sec. XIII-XIV în stil

romanic, cu elemente gotice.

Cele mai importante construcții civile din Apalina a fost castelul baronului Huszár care până la

retrocedarea din ultimii ani a găzduit școala specială profesională pentru copii cu probleme psihice.

După retrocedare, castelul a fost scos la vânzare, dar nefiind dorit de cumpărători, a fost abandonat și

ulterior jefuit, astfel încât în doar câțiva ani a ajuns o ruină.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost construită și biserica cultului reformat, după planurile

arhitectului Alpar Ignac, cunoscutul arhitect ce a proiectat și construit, în 1890, biserica reformată din

oraș și pe cea din Iernuțeni.

Azi, Apalina, suburbie a Reghinului, are mai multe străzi, între care: străzile Grâului, Mioriței,

Căprioarei, Pavatorilor, Florilor, Semănătorilor, Margaretelor și strada Castelului, considerată artera

principala, ce este, de fapt, o prelungire finală a străzii Apalinei din vechiul Reghin săsesc.

194. Ruina Castelului Huszár din Apalina în prezent







3.5.1. Strada Castelului

Strada Castelului, nr. 12, Castel Huszár (Cod LMI MS-II-m-A-15592)

Castelul este astăzi aproape complet ruinat, doar grădina se mai păstrează.

Str. Castelului, nr. 101, Biserica romano-catolică din Apalina (Cod LMI MS-II-m-A-15591)

Fațada vestică prezintă un turn patrulater,

desfășurat vertical pe 3 niveluri.

Primul nivel prezintă pe toate cele 3 laturi ale

turnului câte o deschidere semicirculară, prin care se

realizează accesul spre portalul principal al edificiului.

De asemenea, pe fiecare latură a acestui nivel apare în

axul central al fațadei, imediat sub brâul profilat cu o

retragere succesivă, ce îl delimitează pe acesta de nivelul

superior, câte o mortieră alungită ce sugerează scopul

defensiv al bisericii. Pe fațada principală a turnului, în

partea sudică, este plasată o deschidere semicirculară,

încadrată de un cadru cu profilaturi în retragere,

inscripționată la interior, iar în partea nordică este redată

o cruce de lemn înscrisă în două sulițe din același

material, unite la bază cu brațul lung al crucii, element

adăugat într-o etapă ulterioară. În partea dreaptă a arcului

semicircular de pe fațada sudică a turnului este înscris un

195. Biserica catolică din Apalina

chenar din metal, cu două motive heraldice inscripționate.

Limita dintre primul nivel și cel de-al doilea este marcată de un brâu profilat cu o retragere

succesivă, care se desfășoară pe toate laturile turnului.

Spre diferență de primul nivel, fațada principală a celui de-al doilea este marcată în axul central

de două mortiere, una de dimensiuni mai reduse la partea inferioară a nivelului, iar cealaltă de aceeași

dimensiune ca cele de la primul nivel. Aceste elemente nu se repetă și pe laturile nordice și sudice ale

turnului, păstrând o suprafață nedecorată.

Ultimul nivel este delimitat de cel anterior prin același element plastic, un brâu profilat cu o

retragere succesivă. Nivelul superior al turnului este mai decorat decât precedentele și mai ritmat,







prezentând pe toate cele trei laturi câte două ferestre geminate semicirculare, cu o deschidere

decorativă romboidală deasupra. Fiecare fereastră prezintă 6 ochiuri de sticlă. Sub cornișa finală a

acestei fațade, pe fiecare dintre cele 3 laturi ale turnului, este plasat un cadran de ceas circular, flancat

de două deschideri ovale de mici dimensiuni, zidite. Fațada se finalizează la partea superioară cu o

cornișă profilată, în retrageri succesive.

Corul și sacristica sunt întărite la exterior cu o serie de contraforți masivi și robuști. La partea

inferioară, atât contraforții, cât și peretele corului și al sacristiei prezintă un soclu simplist, fără profile,

ce se continuă și pe celelate fațade ale edificiului. Axul central al corului prezintă o deschidere

circulară de mici dimensiuni, înscrisă într-un cadru patrulater, ce servea la iluminarea corului. Pe latura

sudică a acestuia este deschisă o fereastră semicirculară nedecorată. Sacristia prezintă în axa centrală

două deschideri rectangulare, una pătrată la partea inferioară, iar cealaltă, de plan dreptunghiular,

prezintă și patru ochiuri de sticlă. Fațada sa este despărțită de planul navei bisericii de un contrafort

masiv, supradimensionat față de contraforții adiacenți menționați.

Fațada sudică a bisericii prezintă soclul simplist menționat la partea inferioară, iar în axa

centrală orizontală sunt redate trei ferestre semicirculare nedecorate, de dimensiuni diferite. Prima

fereastră din axa vestică a fațadei are dimensiuni mai reduse, cu 12 ochiuri de sticlă, în timp ce

următoarele două în axă sunt supradimensionate față de prima, cu 14 ochiuri de sticlă. În axa verticală

dintre cele două ferestre menționate există urmele unei deschideri semicirculare ca a servit drept

intrare laterală în edificiu, astăzi zidită. De asemenea, pe suprafața fațadei, dispuse dinspre partea de

vest spre est, se regăsesc trei grinzi de întărire a zidului. Fațada se încheie la partea superioară cu o

cornișă profilată simplă.

Sacristia prezintă spre nord o deschidere patrulateră în axa centrală Fațada este finalizată la

partea superioară de o cornișă profilată simplă.







3. RECOMANDĂRI REFERITOARE LA ZONELE CU ARHITECTURĂ ISTORICĂ ALE

REGHINULUI ȘI CONCLUZII

În urma parcurgerii și analizei istoricului orașului Reghin, a evoluției sale urbanistice și a

fondului construit istoric, considerăm necesare o serie de precizări.

În primul rând, „Centrul istoric” al orașului reprezintă o suprafață infinit mai mare decât ceea

ce este astăzi inclus în Ansamblul urban protejat „Centrul Istoric” al orașului Reghin (Cod LMI 2015

MS-II-a-A-15758), care include exclusiv Piața Petru Maior și un segment al Străzii Mihai Viteazul.

În condițiile în care istoriografia a demonstrat că vechea așezare a apărut pe Dealul cetății, la

nord-est de zona care astăzi este protejată, înseamnă că de fapt, nucleul vechii așezări se află în afara

oricărei forme de protecție, casele construite aici în secolele XVII-XIX putând avea la nivelul

fundațiilor și pivnițelor rămășițe ale unor edificii mai vechi. Apoi, toate străzile care pleacă din Piața

Petru Maior sunt străzi conturate cel mai târziu în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, ceea ce din nou

înseamnă că în afară de Strada Mihai Viteazul și Republicii care beneficiază de protecție ca

ansambluri, nici o altă stradă a Reghinului nu este măcar minimal ferită de intervenții greșite. Astfel,

ansambluri valoroase au fost distruse de apariția unor case din perioada comunistă și postcomunistă, cu

forme bizare și culori stridente, în totală contradicție cu situl istoric.

Așa cum reiese din analiza făcută în capitolul 2 al acestui studiu, majoritatea străzilor de pe

teritoriul Reghinului săsesc păstrează edificii istorice de mare valoare sau ansambluri coerente cu

valoare istorică și ambientală, care trebuie inventariate cu rigurozitate și protejate în cel mai scurt timp:

Strada Strada Aurel Vlaicu, Strada Băii, Strada Bujorului, Strada Călărașilor, Strada Dealului, Strada

George Coșbuc, Strada Gheorghe Doja, Strada Mihai Eminescu, Strada Rândunelelor, Strada Școlii,

Strada Toamnei, Strada Sării , Strada Spitalului etc.

Traseul acestor străzi a rămas neschimbat din secolul al XV-lea și până în prezent, ceea ce

justifică tratarea zonei istorice a Reghinului săsesc ca un întreg. Fondul construit din acest perimetru

atestă această evoluție: dezvoltat unitar pe etape istorice, cu caracteristici comune fiecărei etape.

În ceea ce privește aceste străzi neprotejate dar și Piața Petru Maior și Republicii, remarcăm

faptul că există chiar și în în cazul ansamblurilor protejate extrem de puține clădiri monument istoric,

fiind listate mai degrabă clădiri cu valoare memorială decât clădiri cu valoare arhitecturală și artistică.

Astfel, edificii istorice cu reale calități estetice, construite în secolele XVIII (!) – XIX – XX

sunt absente de pe lista monumentelor (Palatul Poștei din Piața Petru Maior, fosta Judecătorie de ocol,

actulala Judecătorie, Spitalul Eugen Nicoară, Gimnaziul Virgil Onițiu, Detașamentul de Pompieri,







Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Gimnaziul Augustin Maior și încă multe altele, sau

numeroase ansambluri compacte de case specifice târgurilor transilvănene aflate pe ulițele sinuoase).

Apoi, în ceea ce privește tratarea piețelor Reghinului, piețe istorice, în care s-au desfășurat

târgurile, iarmaroacele și bâlciurile timp de secole, se observă o ignorare totală a acestor spații. În

primul rând menținerea Pieței Petru Maior în forma sa actuală de parc este o încălcare serioasă a

statutului de piață istorică a ansamblului. În plus, așa cum am mai arătat în acest studiu, plasarea de

arbori înalți în fața clădirilor de patrimoniu generează de fapt absența lor din peisajul urban și

înstrăinarea localnicilor față de ele.

În aceeași idee, se remarcă absența plăcuțelor de semnalizare a monumentelor istorice, a

ansamblurilor istorice și a celor protejate. Turda este un bun exemplu de târg prosper în secolele

XVIII-XIX, care în ultimii ani a primit o atenție deosebită în sensul marcării vechilor trasee de

circulație, a numelor istorice ale străzilor și a locurilor importante care se leagă de istoria orașului. Un

bun punct de pornire în acest sens ar fi marcarea numelor piețelor istorice (a Lemnelor, a Cărbunilor, a

Fânului etc.).

De asemenea, pentru că și datorită lor Reghinul a devenit un târg atât de prosper în istorie,

legătura orașului cu pâraiele și Canalul Morii trebuie reluată și regândită după un concept modern și nu

în ultimul rând, cu râul Mureș.

Actualul Parcul al Tineretului, înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea, trebuie să redevină

principalul loc de promenadă al reghinenilor, alături de străzile care duc înspre acesta din Piața Petru

Maior și care ar putea deveni pietonale. Abandonarea acestui spațiu de recreere istoric și invadarea cu

vegetație a pieței mari care trebuie să aibă un alt rol decât acela de parc reprezintă o mare pierdere

pentru oraș.

În concluzie, în ceea ce privește arhitectura zonei istorice a Reghinului remarcăm prezența unui

bogat patrimoniu aparținând mai multor curente artistice: evul mediu și Renaștere (Biserica

Evanghelică), baroc (Biserica Romano-catolică), neoclasic (Hotelul orășenesc, alături de numeroase

case de locuit, împrăștiate pe ulițele orașului), istorism (Fosta Judecătorie de ocol și numeroase case de

locuit în Piața Petru Maior), eclectic (de departe cel mai bine reprezentat curent în arhitectăra

reghineană, atât în cazul instituțiilor publice, cât și al caselor de locuit), Secession (Palatul Poștei și

Poliția, alături de zeci de case de locuit), neoromânesc (Gimnaziul Virgil Onițiu), interbelic/art deco

(vilele interbelice)

Acest atât de vast patrimoniu istoric este uniform răspândit în Reghin, fiecare stradă prezentând

asocieri dintre aceste stiluri, dar care este total necunoscut publicului. Arhitectura Reghiunului trebuie

mai bine pusă în valoare și prezentată locuitorilor săi, pentru a fi cunoscută și transformată într-o







marcă a orașului, nu o piedică în calea dezvoltării.

Pentru a se putea analiza starea actuală a zonei istorice și modul cum funcționează actualul

sistem de protecție, s-au identificat în teren construcțiile valoroase, care au fost grupate în construcții

cu valoare arhitecturală și construcții cu valoare ambientală. Din prima categorie fac parte clădirile

publice sau reședințele importante, cu fațade bine marcate sau cu arhitectură deosebită; din a doua

categorie fac parte reședințele obișnuite, cu fațade mai mult sau mai puțin ornamentate, a căror

prezență participă la ambianța istorică a străzii. Desigur, limita între cele două categorii nu este una

fermă, o casă putând avea valori din ambele categorii. La toate acestea se adaugă valoarea istorică a

clădirilor, care în eventualitatea demarării unui proces de listare de noi monumente și de marcare pe

clădiri cu plăcuțe a acestui statut, va trebui cercetată amănunțit.

Pentru a se evita situațiile semnalate și în text, în care clădiri cu caracter istoric au fost mutilate

de transformări recente, includem mai jos o serie de reglementări generale:

Se va interzice placarea cu polistiren a oricăror fațade istorice vizibile din stradă, care păstrează

chiar și numai urme de decorațiuni originale. Faptul că decorațiunile nu s-au păstrat întregi nu va fi un

argument pentru a se permite placarea cu polistiren a fațadelor. Proprietarii vor alege soluții de

termoizolare la interior, care să nu distrugă fațadele.

Se va interzice afectarea oricărei urme de decorațiuni existente pe fațadele mai vechi de anul

1950, orcât de lipsită de valoare. Chiar dacă multe nu au fost niciodată foarte valoroase, iar altele s-au

distrus în timp, existența lor dă unicitate caselor și valoare urbanistică și arhitecturală străzilor.

Dispariția ornamentelor sau a resturilor de ornamente- oricât de lipsite de valoare- ar face ca acele case

să devină impersonale și străzile respective să piardă din ambianța istorică.

Se va interzice înlocuirea tâmplăriilor decorative. Acestea vor fi reabilitate.

Se va interzice desfacerea porților decorative. Acestea vor fi reabilitate.

Se vor interzice culorile stridente. Se vor permite doar culori discrete.

Se va interzice utilizarea finisajelor străine mediului istoric, atât la case, cât și la împrejmuiri-

de ex. materiale plastice (PVC, policarbonat, învelitori bituminoase). Se vor interzice finisajele atipice

mediului urban istoric- de ex. piatră spartă, lemn cioplit cu motive țărănești.

Se va permite utilizarea pentru învelitori doar a țiglelor ceramice, învelitorile de tablă să fie

evitate complet. Culorile învelitorilor vor fi discrete (cărămiziu, brun).

Orice plombă între două case în aliniament se va face tot în aliniament, cu preluarea cornișelor

și a coamelor învecinate și cu o arhitectură care să respecte raportul plin- gol și ritmul golurilor

fațadelor istorice.

La regimul de înălțime maxim admisibil este interzis a se adăuga jumătăți de niveluri care cresc







artificial înălțimea construcției- demisol sau mansardă. De exemplu, acolo unde se permite max. P+1

este interzis a se construi D+P+1, P+1+M sau D+P+1+M. Este permis a se înlocui unul din cele două

niveluri permise cu un nivel parțial- de ex.: în loc de P+1, se poate construi D+P sau P+M.

Se interzice orice intervenție fără avizul DJCPN la construcțiile valoroase identificate pe tot

teritoriul orașului, la monumente și în zonele de protecție ale monumentelor, precum și în cadrul

tuturor ZCP de pe teritoriul orașului.







SURSE

SURSA INFORMAȚIILOR

*** Beiträge zur Kenntniss Sächsisch-Reens. Festgabe den Mitgliedern des Vereins für

siebenburgische Landeskunde, dargeboten von der Stadt Sächsisch-Regen, Hermannstadt 1870.

***, Orașul regesc Reghin 1863-2013, Editura Regsan, Reghin, 2013.

***, Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. II, 1990.

***, Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. VI, 2002.

***, Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. IX, 2009.

Biró, Donát, „Bisericile, monumente ale orașului Reghin”, în Reghinul Cultural. Studii și

articole, vol. VIII, 2006, pp. 73-77.

Idem, „Industria Reghinului la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX”, în

Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. VII, 2004, pp. 153-159.

Borzan, Maria, „Muzeul etnografic din Reghin”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol.

III, 1994, pp. 178-191.

Idem, „Din istoricul Muzeului etnografic din Reghin”, în Reghinul Cultural. Studii și articole,

vol. IV, 1999, pp. 213-220.

Budea, Beatrice, „Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Reghin, în Reghinul Cultural. Studii

și articole, vol. VII, 2004, pp. 36-64.

Bugnariu, Alexandru, „Regin, arcade peste vremuri”, în Reghinul Cultural. Studii și articole,

vol. I, 1982, pp. 7-10.

Chiorean, Ioan, „Din moștenirea culturală a Reghinului”, în Reghinul Cultural. Studii și

articole, vol. I, 1982, pp. 11-16.

Idem, „Evoluția social-economică și culturală a orașului Reghin la începutul secolului XX”, în

Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. V, 2001, pp. 236-243.

Costea, Ioan I., Reghin – destin și istorie, Editura Petru Maior, Reghin, 2007.

Idem, Reghin și împrejurimi, ghid turistic, Editura Regsan, Reghin, 2011.

Gherman, Dumitru, „Scurt istoric al Bisericii Ortodoxe Române cu hramul Sfânta Treime

Reghin, în în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. VIII, 2006, pp. 231-233.

Lazăr, Valeriu, „Antichitățile orașului Reghin”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. III,

1994, pp. 22-25.







Man, Ioan Eugen, „Câteva considerente de ordin urban din a doua parte a secolului al XIX-lea

pe marginea unor imagini ale Reghinului din anul 1894”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol.

X, 2010, pp. 145-158.

Moldovan, Emil, „Considerații privind cimitirul evreiesc din Reghin”, în Reghinul Cultural.

Studii și articole, vol. VII, 2004, pp. 95-104.

Müller, Gustav, „Contribuții la continuarea cercetărilor istorice în legătură cu clădirea Bisericii

evanghelicie-lutherane din Reghin”, 15 iulie 1958, ms., în Ținutul Reghinului,

http://tinutulreghinului.ro/contributii-la-continuarea-cercetatilor-istorice-in-legatura-cu-cladirea-

bisericii-evanghelicie-lutherane-din-reghin/, 20.11.2016.

Nicoară, Eugen, Spitalul din Reghin. Viața lui de 8 ani 1923-1930, Tipografia Librăria Nouă,

Reghin, fără an.

Nussbächer, Gernot, „Diplomatarium Regnense 1228-1585 (Contribuții pentru un corpus de

documente privind istoria orașului Reghin)”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. V, 2001, pp.

15-85.

Ploeșteanu, Grigore, „Aspecte ale vieții culturale din Reghin în epoca modernă”, în Reghinul

Cultural. Studii și articole, vol. I, 1982, pp. 23-40.

Rus, Dorin-Ioan, Breasla cizmarilor din Reghinul Săsesc, Editura NAPOCA STAR, Cluj-Napoca,

2004.

Idem, Breasla pălărierilor din Reghinul săsesc, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 2005.

Idem, „Capela Sfântul Gheorghe şi biserica Sfânta Maria, Reghin”, în Ținutul Reghinului,

http://tinutulreghinului.ro/capela-sfantul-gheorghe-si-biserica-sfanta-maria-reghin/, 30.11.2016.

Idem, „Contribuții la cunoașterea evoluției urbane a Reghinului”, în Reghinul Cultural. Studii

și articole, vol. IV, 1999, pp. 11-25.

Idem, „Din activitatea Societății de plutărit din Reghinul-Săsesc (1853-1908)”, în Revista

Bistriței, vol. XV, 2000, Bistrița, pp. 91-95.

Idem, „Steme moderne ale Reghinului”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. V, 2001,

pp. 86-94.

Idem, „Vechea Stemă a Reghinului”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. IV, 1999, pp.

26-39.

Rusu, Livia și Rus, Dorin-Ioan, „Lăzi de breaslă în colecțiile Muzeului Etnografic din Reghin”,

în Ținutul Reghinului, http://tinutulreghinului.ro/lazi-de-breasla-din-reghin/, accesat la 15.11.2016.

Schüller, Peter și Bogdan, Florin, „Demersuri ale conducătorilor Reghinului săsesc pentru

ridicarea localității la rangul de oraș liber regesc (1762-1863)”, în Reghinul Cultural. Studii și articole,





http://tinutulreghinului.ro/capela-sfantul-gheorghe-si-biserica-sfanta-maria-reghin/






vol. XI, 2013, pp. 24-26.

Szabó, Mihai, „File din istoria presei și a tiparului din Reghin”, în Reghinul Cultural. Studii și

articole, vol. I, 1982, pp. 41-51.

Șara, Marin, „Inițiative și realizări în perioada dintre cele două războaie mondiale”, în Reghinul

Cultural. Studii și articole, vol. I, 1982, pp. 52-59.

Șerbănescu, Emil, „Casa orășenească de cultură <Eugen Nicoară> în viața spirituală a

orașului”, în Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. III, 1994, pp. 200-204.

Șomodi, Antoaneta, „Dezvoltarea învățământului în anii revoluției și construcției socialiste”, în

Reghinul Cultural. Studii și articole, vol. I, 1982, pp. 60-65.

Weisz Attila, „Biserica evanghelică, Reghin”, în Enciclopedia virtuală magiară din România,

http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=214, 22.11.2016.

***, http://turismreghin.ro/reghin-date-geografice-si-climatice/, 25.11.2016.

***, http://turismreghin.ro/reghin-date-istorice/, 25.11.2016.

LISTA ȘI SURSA ILUSTRAȚIILOR

Coperta. Piața centrală la 1912, vedere de epocă,

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/1529.jpg, accesat la 02.11.2016.

1-2, 5-6, 8-9. Klaus Birthler, „Piața centrală din Reghin, o revizuire istorică”, în Țintutul

Reghinului, http://tinutulreghinului.ro/category/stiri/, accesat la 15.11.2016, prelucrat după

….Niedermaier….

3-4, 7. Weisz Attila, „Biserica evanghelică, Reghin”, în Enciclopedia Virtuală Maghiară din

România, http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=214, accesat la 15.11.2016.

10. „Regen”, pe Chorographia Transylvaniae Sybembürgen publicată de Johannes Honterus la

1532, https://ro.wikipedia.org/wiki/Harta_Transilvaniei_-_Johannes_Honterus, accesat la 02.11.2016.

11. Stema breslei tăbăcarilor, Livia Rusu și Dorin-Ioan Rus, „Lăzi de breaslă în colecțiile

Muzeului Etnografic din Reghin”, în Ținutul Reghinului, http://tinutulreghinului.ro/lazi-de-breasla-din-

reghin/, accesat la 15.11.2016.

12. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe Ridicarea topografică iosefină (1763-

1787),

http://mapire.eu/en/map/firstsurvey/?bbox=2746525.7457144177%2C5903007.160693574%2C27595

77.3682941115%2C5908577.509129857, accesat la 18.11.2016.

13. Apalina pe Ridicarea topografică iosefină (1763-1787),






https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/1529.jpg

http://tinutulreghinului.ro/category/stiri/


https://ro.wikipedia.org/wiki/Harta_Transilvaniei_-_Johannes_Honterus



http://mapire.eu/en/map/firstsurvey/?bbox=2746525.7457144177%2C5903007.160693574%2C2759577.3682941115%2C5908577.509129857






http://mapire.eu/en/map/firstsurvey/?bbox=2745899.9175453326%2C5900520.568617173%2C27524

25.7288351795%2C5903305.742835313, accesat la 18.11.2016.

14. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe Ridicarea topografică franciscană

(1806-1869),

http://mapire.eu/en/map/secondsurvey/?bbox=2744165.752466113%2C5903656.875433998%2C2757

217.3750458066%2C5909227.223870281, accesat la 18.11.2016.

15. Apalina pe Ridicarea topografică franciscană (1806-1869),

http://mapire.eu/en/map/secondsurvey/?bbox=2744165.752466113%2C5903656.875433998%2C2757

217.3750458066%2C5909227.223870281, accesat la 18.11.2016.

16. Gimnaziul Augustin Maior de azi, fostul Gimnaziu Evanghelic, http://hereditatum.ro/large-

image.jpeg?id=22610, accesat la 18.11.2016.

17. Reghinul săsesc, Reghinul unguresc și Iernuțeni pe A treia ridicare topografică militară

(1869-1887),

http://mapire.eu/en/map/hkf_75e/?bbox=2737038.0048292363%2C5899432.536737788%2C2763141.

249988624%2C5910573.233610352, accesat la 29.11.2016.

18. Fântâna publică din piața mare,

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genfc591tc3a9r-1906.jpg?w=775,

accesat la 29.11.2016.

19. Apalina pe A treia ridicare topografică militară (1869-1887),

http://mapire.eu/en/map/hkf_75e/?bbox=2748163.438983258%2C5901355.795111137%2C2749794.8

918057196%2C5902052.088665673, accesat la 29.11.2016.

20. Plute pe Mureș și podul de lemn, https://www.okazii.ro/737-reghin-1904-a173955118,


21. Expoziția națională din București, 1909, http://i2.wp.com/politeia.org.ro/wp-

content/uploads/2013/06/Expo-1.jpg, accesat la 29.11.2016.

22. Uzina electrică a Reghinului, http://www.multihobby.ro/Ilustrate/Mures/Reghin-12693.php,


23. Uzina electrică la 1931, detaliu,

http://images.delcampe.com/img_large/auction/000/326/088/112_002.jpg, accesat la 29.11.2016.

24. Gara Reghinului, https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/l_-19012139.jpg, accesat

la 29.11.2016.

25. Hotelul orășenesc la 1902,

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genszc3a1lloda-1902.jpg?w=775,





http://mapire.eu/en/map/secondsurvey/?bbox=2744165.752466113%2C5903656.875433998%2C2757217.3750458066%2C5909227.223870281




http://hereditatum.ro/large-image.jpeg?id=22610

http://hereditatum.ro/large-image.jpeg?id=22610

http://mapire.eu/en/map/hkf_75e/?bbox=2737038.0048292363%2C5899432.536737788%2C2763141.249988624%2C5910573.233610352


https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genfc591tc3a9r-1906.jpg?w=775



https://www.okazii.ro/737-reghin-1904-a173955118

http://i2.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/06/Expo-1.jpg

http://i2.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/06/Expo-1.jpg

http://www.multihobby.ro/Ilustrate/Mures/Reghin-12693.php

http://images.delcampe.com/img_large/auction/000/326/088/112_002.jpg

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/l_-19012139.jpg

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genszc3a1lloda-1902.jpg?w=775






26. Latura de est a pieței mari, http://ad-

vesz.hupont.hu/felhasznalok_uj/2/2/22619/kepfeltoltes/szaszregen.jpg2.jpg, accesat la 30.11.2016.

27. Biserica reformată, https://www.okazii.ro/carte-postala-cp-ms017-reghin-biserica-

reformata-necirculata-a157994932, accesat la 30.11.2016.

28. Latura de nord a pieței mari, cu biserica românească ridicată la 1912 și palatul poștei,

http://erdelyvisszatert.uw.hu/marosmegye/regen1940n/foter%20regenvisszatert1940belyegzo.jpg,


29. Parcul orășenesc, http://www.multihobby.ro/Ilustrate/Mures/Reghin-12693.php#thumb,


30. Parcul orășenesc, pavilionul debarcaderului și lacul cu bărci de agrement,

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/l_-34297143.jpg, accesat la 30.11.2016.

31. Zi de târg în piața mare, http://www.multihobby.ro/Ilustrate/Mures/Reghin-

12693.php#thumb, accesat la 30.11.2016.

32. Planul cadastral al Reghinului săsesc la 1915, http://tinutulreghinului.ro/plan-de-situatie-al-

orasului-reghin/, accesat la 20.11.2016.

33. Stema Reghinului la 1934, http://turismreghin.ro/reghin-date-istorice/, accesat la

20.11.2016.

34. Reghin și Iernuțeni pe ridicarea topografică din 1941,

http://mapire.eu/en/map/hungary1941/?bbox=2737038.0048292363%2C5899432.536737788%2C276

3141.249988624%2C5910573.233610352, accesat la 28.11.2016.

35. Apalina pe ridicarea topografică din 1941,

http://mapire.eu/en/map/hungary1941/?bbox=2748163.438983258%2C5901355.795111137%2C2749

794.8918057196%2C5902052.088665673, accesat la 28.11.2016.

36. Strada Abatorului

37. Strada Apalinei, exemple de arhitectură specifică târgurilor săsești transilvănene

38. Strada Apalinei, exemple valoroase de arhitectură eclectică

39. Casă Secession pe Strada Apelor

40. Exemplu de intervenție asupra edificiilor vechi de pe Strada Apelor

41-42. Arhitectură istorică, de factură vernaculară pe Strada Aurel Vlaicu

43. Vilă Secession cu fronton asimetric curbat

44. Vilă interbelică cu colț rotunjit și atic

45. Casă cu poartă monumentală, cu tâmplărie originală din lemn



http://ad-vesz.hupont.hu/felhasznalok_uj/2/2/22619/kepfeltoltes/szaszregen.jpg2.jpg

http://ad-vesz.hupont.hu/felhasznalok_uj/2/2/22619/kepfeltoltes/szaszregen.jpg2.jpg

https://www.okazii.ro/carte-postala-cp-ms017-reghin-biserica-reformata-necirculata-a157994932

https://www.okazii.ro/carte-postala-cp-ms017-reghin-biserica-reformata-necirculata-a157994932

http://erdelyvisszatert.uw.hu/marosmegye/regen1940n/foter%20regenvisszatert1940belyegzo.jpg

http://www.multihobby.ro/Ilustrate/Mures/Reghin-12693.php#thumb

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/l_-34297143.jpg



http://tinutulreghinului.ro/plan-de-situatie-al-orasului-reghin/

http://tinutulreghinului.ro/plan-de-situatie-al-orasului-reghin/


http://mapire.eu/en/map/hungary1941/?bbox=2737038.0048292363%2C5899432.536737788%2C2763141.249988624%2C5910573.233610352








46. Biserica evanghelică, http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1588533&page=6,

15.11.2016.

47. Fosta Școală confesională


55-56. Case istorice pe Strada Dealului, în stil clasicit, eclectic sau Secession de factură

vernaculară

57. Strada Coșbuc, nr. 1









66-67. Exemple de intervenții aberante la clădirile istorice pe Strada Coșbuc

68. Casă Seccesion pe Strada Gheorghe Doja

69. Schimbarea tâmplăriilor istorice la casele de pe Strada Gheorge Doja





75. Strada Mihai Viteazu nr. 7-11








83. Casă Seccesion

84-85. Case Seccesion pe Strada Mihai Viteazul




http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1588533&page=6







89. Strada Mihai Viteazul pe segmentul fostei Străzi a Crucii, cu case clasiciste și eclectice și

cele două biserici istorice: Biserica Reformată (sec. XIX, neogotic-secession) și Biserica Romano-

catolică (sec. XVIII, baroc),

https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genkereszt.jpg?w=775, 27.11.2016.

90. Vedere aeriană a Bisericii Reformate,

http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=719, 27.11.2016.

91. Interiorul bisericii, http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=719, 27.11.2016.

92. Strada Mihai Viteazul, nr. 63 – Biserica Romano-catolică și fosta școală confesională

93. Biserica Romano-catolică în interior, http://turismreghin.ro/item/biserica-romano-catolica/



95. Vile interbelice și Secession pe Strada Mihai Viteazul sau Secession

96. Gimnaziul Virgil Onițiu

97-98. Vila Bogdan Florea, http://turismreghin.ro/item/vila-florea-bogdan/, accesat la

18.11.2016.

99. Strada Mihai Viteazul, nr. 100 – Detașamentul de Pompieri

100-101. Case istorice de factură vernaculară pe Strada Mihai Viteazul

102. Strada Mihai Eminescu, nr. 5

103. Vile și case Secession pe Strada Mihai Eminescu

104-105. Case de factură vernaculară, cu decor Secession pe Strada Mihai Eminescu

106. Piața Mare la începutul secolului XX




113-114. Piața Petru Maior, nr. 3 și 4




118. Piața Petru Maior, latura de vest, nr. 8-9-10-11





https://kepeslapok.files.wordpress.com/2012/04/szc3a1szrc3a9genkereszt.jpg?w=7752

http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=719

http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=719

http://turismreghin.ro/item/vila-florea-bogdan/









126. Piața Petru Maior, nr. 16, stil eclectic

127. Piața Petru Maior, nr. 17 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15769), secol XIX, stil eclectic


129. Piața Petru Maior, nr. 19, stil Secession


131. Piața Petru Maior, nr. 21, stil eclectic, cu influențe Secession




135. Piața Petru Maior, nr. 25, stil clasicist

136. Piața Petru Maior de azi, latura de nord, cu Biserica „Înălțarea Domnului” la nr. 27, nr. 28-

29 și Palatul Poștei la nr. 30

137. Piața Petru Maior, nr. 27, Biserica ortodoxă



140. Piața Petru Maior, nr. 31 – Policlinica

141. Piața Petru Maior, nr. 34 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15770)


143. Piața Petru Maior, Nr. 33 – Palatul Finanțelor

144. Piața Petru Maior, Nr. 35



147. Piața Petru Maior, nr. 38, Cinematograful Patria

148. Piața Petru Maior, nr. 39, un exemplu de tratare necorespunzătoare a fațadei unui edificiu

istoric


150-151. Piața Petru Maior, nr. 41, Primăria orașului











156. Piața Petru Maior, nr. 47 și 48

157. Piața Petru Maior, nr. 49, 50 și 51


159. Piața Petru Maior, nr. 55 (Cod LMI 2015 MS-II-m-B-15773) – Casa Roesler




164-165. Strada Rândunelelor, fosta Sinagogă

166-167. Case istorice pe Strada Rândunelelor de azi


169. Strada Rebublicii, nr. 6

170. Strada Republicii, nr. 7


172. Strada Republicii, nr. 9, 11 și 13



175. Vedere generală a Străzii Sării de azi

176-177. Gimnaziul de stat Augustin Maior

178. Strada Spitalului, nr. 1 (Cod LMI MS-II-m-B-15776)

179. Casa de Cultură „Eugen Nicoară”

180. Spitalul orășenesc, azi „Eugen Nicoară”

181. Strada Albinelor

182. Biserica Sfântul Nicolae

183. Biserica văzută la interior

184. Muzeul Etnografic Reghin

185-186. Alte clădiri valoroase de pe Strada Vânătorilor

187-188. Fosta fabrică de pe Strada Axente Sever

189. Ansamblu de locuințe muncitorești, peste drum de Fabrica de pe Strada Axente Sever

190. Piața din fața Gării Reghinului

191-192. Case de factură Secession în apropierea gării

193. Case de factură vernaculară în Iernuțeni, cu elemente Secession







194. Ruina Castelului Huszár din Apalina în prezent

195. Biserica catolică din Apalina



OIEMBRIE - · PDF filedomeniului istoriei artei, ... Istoriografia prezintă numeroase...

Documents

Transcript of OIEMBRIE - · PDF filedomeniului istoriei artei, ... Istoriografia prezintă numeroase...