OCTAVI AN ŞI REAGU

ÎN UMBRA LUI CRIST- POEME IN PROZĂ ŞI MAXIME -

8IBL.UN!V'.CLUJU ! S # U V. 1338

EXEMPLAR L F B 'J

C L U JEDITURA »TRANSILVANIA«

19 3 3

M O T T O :

l n ochii Tăi ard veşnice întrebări, al căror răspuns suntem n o i . ...

ROADELE UMILINŢEI

I.

Cerul şi*a închis porjile de azur şi eu

uitasem să*mi iau rămas bun delà Cel ce*mi

(ine sufletul în palmă. . .

Cu ce să bat oare, ca să*şi deschidă

portalurile pe-o clipă? C u ce să bat?

— 7

IL

Ridicare, sufletul meii, din vasul iau

oropsii, ridică*ie !Ierburile câmpurilor suni înrourate ' şi

Soarele nu şi*a aruncai încă de pe muchile

dealurilor năvodul de aur. . .

Dregeri aripile, sufletul meu, drege*fi*le I

La noapte, te va logodi cu un fir de

crin Ciobanul turmelor de stele. . .

8 -

m .

Floarea nu simte greutatea fluturelui, care,

după ce s’a ospătat din nectarul ei, a adormit

pe perna corolei sale de rubin . . .

Nici frunzele arborilor nu se pleacă sub

povara razelor de lună, dar cântecele mele

suni stânjenite cu uşurinţă de zizania păca*

tului. . .Lumină lina ! Insoteşte*mi porumbeii

Vie|ii în orice sbor al lor I . . .

- 9

IV.

Pomul zilei de azi e numai al meu, căci

roadele lui s’au pârguit la arşifa conştiinţei

mele. . .Sufletul m’a părăsit la cel dintâiu suspin

al Zorilor, pornind să fure aurul fiecărei

clipe. . .Şi pe când în zarea pală, mâni nevăzute

pieptănau Crepusculul, simţeam cum cresc

în mine, ca puterea unei rugăciuni rostite în

gând, temeliile Cerului. . .

10 -

V.

N ’am pa la te de marmură, nici averi chi*

vernisile din sudoarea celor obijduiţi,

Dar din minele creerului meu, împrejmuit

de albele tăceri, voiu putea scoate atâtea pietre

scumpe, ca să împodobesc cu ele toate căile

neprihănitului Călător. . .

E l cârmuieşte cu vâsle de aur scoicile

norilor, pe apele Slavei albastre, şi mă va mulţumi mai curând, decât pe bogatul răută*

cios, ce»mi calcâ’n picioare prietenia, numai

penlrucă nu sunt de*o seamă cu dânsul. . .

11

VI.

îmbie-mă, lu Primăvară, din cupa fio»

rului fău oblăduitor, îmbie-mă !

Eu suni lujerul crescul din Fiul Tâm»

plarului cu ochi albaştri şi iubirea mea răs*

pândeşte mirodenii de taină şi tămâie. . .

Cântă*mi, tu Primăvară, mărirea Celui

ce le»a vărsai peste noi cu balsamele sale

deşteptătoare, cântă*mi!

Adierile încropite şi-au întins brâiele de

lumină peste colibele pescarilor, deodată cu

sosirea Drumeţului, ce deschizându-şi panerul

inimei, plecă doinind pe marginea şoselei,

să culeagă roadele Lumii. . .

12 —

VII.

Săgeţile privirilor Lui de foc se pregătesc

să rănească dihania Nopţii, ce nu vrea s㻺i

ridice aripile de pe lacul Aurorei. . .

Inima mea!, fii arcul din care se vor

înfige săgeţile în fiara întunericului, ce suge

lacom sângele din sânul Zorilor. . .

- 13

VIII.

Un boboc de zambilă, în clipa când i*ai

crăpaf pofirul de borangic, ca mulţumire Ifi

sfrigă plin de bucurie :

„Te văd“ . . .

Celorlalţi bobocei de pe aceeaşi creangă,

uifând să le atingi pleoapele, au exclamat: „Vrem să Te vedem ! Vrem să Te ve*

dem i“ . . .

14 -

IX.

Trândăvia mea Te-a făcui să răiăceşli

şi şă nu nimereşti azi acasă. . .

In inima mea s’a strecura! poate duhul

Răului, care mi-a ascuns cavalul şi nu*Ţi

pot vesti unde sunt. . .

Dar pasărea sufletului meu e gafa să

sboare prin cenuşiul serii, să T e’mpace cu

cântecele ei şi să Te aducă înapoi:

Simt că*mi voiu îmbogă}i vistieria Vieţii

şi cu darul zilei de azi. . .

15

X.

Icoana de deasupra capului meu, când

mă descoperi că vreu să păcătuiesc cu gândul

că voiu fi iertat de Cel ce nu ştie să se

supere, scăpă câteva lacrimi în untdelemnul

ce-i aducea prinos. . .

Şi atunci mi*am zis plin de cutremur :

Stropi»mă»voiu pe obraji cu apa, cu care am

spălat pe la toacă limbile clopotelor,

Şi faţa mi se va înălbi, ca un cântec

omenesc, îngânat de*o privighetoare, în caiape*

teasma unui zăvoiu. . .

16 -

XL

Odafă, pela revărsalul zilei, când de prin

livezile nemărginifei Tale peruzele Iţi adunai

ciucurii diafani, în poala*Ţi lămăduiioare de

suflete bolnave, mă întrebam :

Să fii oare o candelă mică, ce abia*Ţi

desprinde umbra, sau eşti toată strălucirea Soa»

relui, de când L-ai aninat de baierele hlamidei

Tale tivite cu ceaprazuri de aur ? . . .Ori eşti poate un ochiu, curai numai

ochiu, în fântâna căruia se restrâng zi şi noapte

toate vieţuitoarele Tale, împreună cu rostul,

faptele şi schimbările lor din clipă în clipă?

2- ir

XII.

Tu, minune neobosită a bucuriei! Zăpu­

şeala verii e nemărginită.

Cântecul a adormit în răcoarea gândului

meu, ca un copil la umbra jucăriilor sale.

Adierea şi*a oprit suflul, stând de po*

veşti cu liniştea, iar cobzarii aerului şuau agă*

ţat lăutele pe crengile chiparoşilor. . .

Numai Tu îţi legeni cădelniţa blândeţei

deasupra pălălăilor Apusului:

Dragostea Ta o vom împodobi cu toată

firoseala închinăciunilor noastre, înainte de a*şi

aşterne Noaptea pulpana peste noi. . .

18 -

XIII.

N u şfiu de ce vorbesc aceeaşi limbă

ne’njeleasă undele vie|ii mele cu acelea ale

gârlei ce salfă, ca un copil sburdalnic, în

cămaşă de argint, printre capişfele sălciilor

triste. . .

Ori talazurile ei izvoresc din acelaşi loc

cu ale mele : din muntele Cerului ? . . .

2*

19

XIV.

în lumina dorinţelor mele fremură chipul

celui dintâiu O m : cu blândeţea păcii în ochi,

cu troiţa iubirii pe faţă şi cu strălucirea drep*

lăţii pe buze . . .Mă aseamăn de minune cu acest Om 1

Totuşi, blândeţea Lui e mai mult decât

blândeţe, iubirea Lui mai mult decât iubire şi

dreptatea Lui mai mult decât dreptate . . .

20 -

XV.

Ce glumeţ eşti Í Găitanele unui fulger,

uitându*şi pe*o clipă sfrălucirea, în frunzişul

unei branişfi aromitoare, pasările, crezând că e

dimineaţă, au început să Te proslăvească cu

irmosul cântecelor lor. . .

Şi Tu, în loc să le lămureşti păcăleala,

prin a-Ţi ascunde biciul de aur în clăile

norilor, ai lăsat să-Ţi cânte toate cântecele pe

care Le*ai uitat. . .

— 21

XVI.

' De când m’a privii urii Tăria prinlre

zăbrelele de nori, n’am linişfe: îmi vine să

chem mereu pe Cineva, pe care nu-L văd şi

mă vede, nu*L înlreb şi*mi răspunde, nu

cânlă şi*i aud necontenit orga minunată :

Sunt gata oricând, să părăsesc pragul

lăcaşului meu, unde nu mai am ogod, de când

m’a pătruns Lumina printre jaluzele de nori...

22 -

XVII.

Un frandafir tânăr, ce simţi că la noapte

va fi nimicit de grindină, văzându*mă că-1

privesc, ma rugă să-i învăţ cântecul. . .

Micşuneaua, care stătea pitulată lângă el

şi auzi şoaptele, nu cuteză să zică nimic, ci*i

îmbrăţişă repede tulpina, slrecurându-şi în el

cântecul. . .

- 23

XVIII.

De n’aş fi umplut în fiecare zi năsfrapa

Iubirii din sufleful meu, i-ar fi secat demult

izvorul :

Secerea Lunii, începând să*şi adape

puişorii în fiecare seară, din caicul său de ar­

gint, în loc să i se sfârşească băutura, creşte

mereu, prefăcându*se în lac de lumină. . .

24 -

XIX.

Păşeam prin încăperea aleei, cu gândul încărunţit de" silnicia Vieţii.

Deodată, mă pomenii în faţă cu Copilăria mea. Nu mă recunoscu. întrebând*o de unde vine, mi*a zimbit dulce şi blând, fără să-mi răspundă îndată. Apoi, ca semn că începu să mă recunoască, zise :

„Roiul amintirilor tale mă abătu în calea ia. Dar, dac’ai vrea să*mi fii azi stăpân, nu te*aş putea primi şi nici îmbrăca în odoarele mele sfinte. Tu nu eşti cel de odinioară : suflet nepătat de copil. Tu, azi nu mai scoţi din ceanacul sfiiciunii plânsul şi râsul. Plânsul şi râsul tău de acum e plânsul şi râsul omului pământean“ . . .

„Ne vom întâlni încă deseori pe reţelele Vieţii, dar, dacă nu te vei coborî de pe mun-- tele sterp, unde ţi-ai clădit biserica zilelor tale, nu le voiu putea încinge cu brâul răscumpă» rării Marelui Tăcut“ . . .

— 25

XX.

Cireada norilor, înfierbântată de fuga ce-o

săvârşi pentru a=şi uşura ugerile pline, peste

holdele înflorite, sorbi lacurile seninului. . .

Marea îşi sfâşie atunci savana de ma*

lachită, de necazul că nu se putea privi în

zalele Eterului. . .

Iar Tu râdeai cu hohot din ascunzişurile

luminişurilor Tale, că eşti curat oglindă şi n’ai

nevoie să Te priveşti nicăiri. . .

26 -

X X L

Când Iniunericul se’mbrăcă în hainele

Dimineţii şi Soarele îşi deschise porţile ele*

menţei sale, inima mă făcu să*i prind un mis*

1er, pe care nimeni nu l*a auzii niciodată.

Spunea că port în sufletul meu un ghem

al durerii dumnezeeşii, din firul căruia, după

ce mi*am ţesut mantia Vieţii, trebue s’o aştern

peste mormântul vremurilor apuse, unde faini*

cui Zidar clădeşte din fărămiiurile celor dispă*

ruji noile minuni. . .

~ 27

XXII.

Dacă-mi umplu ulciorul auzului cu iso­

pul cântecelor Tale, sunt mai aproape de Tine

decât firele de iarbă, pe care ropotul ploii le face să se îmbrăţişeze,

Mai aproape şi decât ouăle din cuibul

turturelei, ce îmblânzeşte cu cântecul său fiorul

tainelor din moscheea pădurii. . .

Şi mi se veştejesc obrajii de suferinţa că

nu*mi pot umplea în fiecare zi harpa pieptului

cu cântecele dragostei T ale. . .

28 -

XXIII.

Un pământean, cocofat întâmplător pe

scările domniei, dacă vrea să vorbească cu

mine, îşi trimite servitorul să mă cheme înain*

tea s a . . .

Tu, care*mi povăfuieşti căleaşca zilelor,

Te apropii de mine, ca cea mai smerită

slugă. . .

Âşa eşti Tu, scutul celor mici!

- 29

XXIV.

Ce privelişfe mi s’ar deschide oare’n

faja, dacă înir’o noapte dalbă m’aş putea fu»

rişa în dosul Lunii?

Tot aceeaşi, ca de pe Păm ânt: un disc

luminos, cu încreţituri neregulate, ori chipul

sublim al unei fecioare, al cărei zimbet n’a

sosit încă pe ţinuturile noastre?

30 -

XXV.

Atâta mişcare e în această dimineaţă, de

par’că nu se va sfârşi niciodată.

Milioane de fiinţe văzute şi nevăzute îşi

isprăvesc munca zilnică, ca şi când cu ziua

de azi s’ar mântui izvorul Vremii. . .

Soseşte însă seara, cu susurul ei ne’nte-

les şi trezeşte somnul în ochii Lumii, ce

adoarme lâncezită în meterezele tăcerii. . .

Cineva a cutezat totuşi să spună odată,

că sgomotul nu e linişte. . .

- 31

XXVI.

Acolo, unde rândunelele, ca nişte mărgele

de nesiimafe negre, alunecă pe măfasea Ne*

cuprinsului, din faplul zilei, până la căderea Nopjii :

Acolo aş vrea să*mi bal undeva un

piron, în sideful Tăriei şi agă}ându*mi de el

frânghia, împlefifă din caerul cântecelor mele,

să mă cobor în jos, cu pieplul musfuind de

şoapte divine, pe care urzindu*le în psalmi,

mUaş umplea cu ei golul naiului meu părăsit. . .

32 -

XXVII.

Unde şi cine e ochiul mării ?

Cine*i cuprinde cu o singură clipire şi

cine se scaldă în nuanţele zimbelului ei neţăr­

murit, de smaragd?

Cinezi frimife somnul uriaş şi cine se

desfălează în visurile ei vijelioase?

Ale cui braţe îi susţin greutatea nemă*

surată din căldarea enormă, în care a fost

turnată, cu miriadele ei de peşti şi fiinţe ? . . .

3- 33

XXVIII.

Tu, umbră încărcafă cu cercei de Iu»

mină î

Din mine Te desprinzi şi’n mine dis»

pari, ca o închipuire sfântă. . .

Albinele gândului meu au pornit să cu»

leagă miere din florile stelelor Tale, iar Tu,

ca să»Ţi ară{i semnele prieteniei, îmi trecuşi

mănunchiul de cântece prin inelul Tău nevă»

zuf, şi ele se înauriră. . .

34 -

XXIX.

Câleva zile, Soarele şi*a ascuns fa (a în

pădurile norilor. în prisaca inimei mele creş*

teau semnele suferinţei. Boarea ce se strecura

prin teii pregăliji de cununie, nu mai aducea

de nicăiri cântece de păsări. Aşteptam indu*

rerat să se crape undeva zăveazda Cerului şi

să*şi risipească puzderia de hurmuze . . .

în dimineafa următoare îmi curmară firul

somnului laudele grangurilor. Ceasornicul de

aur al înălţimilor îmbrătişă cu smocuri de raze

nucii din grădina mea.

Şi atunci am exclamai:

Doamne 1 Zimbetul Tău e izvor de cân*

tece: lasă răcorească-mi fruntea aghiasma su*

râsului Tău ! . . .

3 '

- 35

XXX.

Cu ce suni eu mai mic, decâf Tine,

prietene, Tu care ţii lumea pe maidanul pal*

mei Tale, ca pe*o jucărie copilărească, dacă

Firmamentul, cu toate podoabele lui, se poale

privi în oglinjoarele ochilor mei?

De ce sunt eu mai slab, decât Tine,

dacă tunetul mâniei Tale încape, ca un auşel,

în colivia auzului meu, iar picioarele mele ştiu

să străbată câmpiile plutitoare ale mărilor şi

prăfăriile acestui zăcământ de oase ? . . .

36 -

XXXI.

Nu-Ţi lua în mână foiagul Dimineţii,

Tu, Faţă slrăvezie, până ce ochii mei nu vor

gusia pe*o clipă mierea somnului !

Âzinoapfe, vântul chinui îngrozitor arbo*

rii, iar norii, cari se rlzboiră între ei, cu su*

liţe de foc, mă făcură să mă desfăt până târ*

ziu în lupta lor crâncenă, pe care o potoli

prăvalul ploii.

XXXII.

întocmai, ca dintr’o coşnifă : albinele

opinlirilor mele, ies cântând în Casa Ta plină

de flori, unde se pierd şi nu ştiu să se în*

toarcă, iar altele sosesc cu şuviţele îmberezate

de nectar.

Ce s’ar petrece oare în inima mea ur*

gisită, dacă întâmplător albinele mele, în loc

de nectar, Te»ar fura pe Tine în stupul ei

sărăcăcios ? . . .

38 -

XXXIII.

Visurile mă freziră cu gânduri înlunecale.

Ca să le înălbesc, le»am legat mănunchiu cu

o făşie de rugă. . .Şi grija mi se şterse de pe faţă, ca un

suspin în oceanul deşertului. . .

- 39

XXXIV.

Cineva îmi şopti că suni o mărgea ştirbă,

aruncată de Tine pe Pământ, când încunjural

de steble de heruvimi, îţi dregeai salbele de

mărgăritare. . .Iar acum Te bucuri, că Te poţi privi în

ochii acestei mărgele, ce se simte bine în lo»

cui, unde şi»a putut creşte din pelinul lacrimi»

lor ştirbina, pentru care ai lepădat»o din ar»

moariile Tale fulgerătoare. . .

40 -

XXXV.

Rămâi Tu culmea cea mai sirălucifă a

dragoslei şi mă voiu mulfumi să-Ţi fiu umbra.

Rămâi Tu floarea ce scaldă Lumea în

miresme şi mă voiu îndestuli să Te pot mi*

rosi. . .

Rămâi Tu clondirul de vin porfiriu, în*

cununat cu aurul spicelor de grâu, şi mă voiu

muljumi, dacă Te voiu putea gusta. . .

Rămâi Tu cuvântul veşnic înflorit şi mă

voiu îndestuli să Te pot asculta . . .

— 41

XXXVI.

O ciocârlie, descoperindu*şi odală figura

în oglinjoara unei boabe de rouă, ce fremura

pe geana unei floricele, s’a înspăimântai, spăr*

gând*o cu ciocul. . .Când vru să se privească însă din nou,

înzadar îşi plecă pliscul asupra ei, înzadar se

ridică şi deasupra celorlalte flori : nicăiri nu i se

mai lămuri fiinja . . .

42 -

XXXVII.

M û am Iras dopofele în furia sufletului

meu, ca să*i serbez nemurirea . . .

Păcatele mă năpădiră atunci în stoluri

dese, ca să se curăţe în bobotaia pocăinţei

mele,'pe când pieptul meu, îngropându*şi cân»

lecele vechi, compunea melodii nouă pentru

Cel ce semăna în ogorul Morţii sămânţa zilei

de m âne. . .

- 43

XXXVIII.

Siăteai după perdelele sufletului meu şi

Te uitai cum îmi descâlcesc firele conşfiinfei...

Aşteptam să» mi vii în ajutor, dar ştiind

că le voiu descurca singur, ai rămas statue,

desfălându»Te’n roadele ce se coceau pe

creanga cugetului meu, şi pe care începeai să

le zugrăveşti acum cu roşul zimbetelor Tale...

44 -

XXXIX.

Cui cânii, fu pasăre a Nopţii, când sub

aburii înfunerecului apele mângâie somnul peş* tilor adormi}i în pletele de rădăcini ale sălciilor

şi sfinţenia tăcerii preface în mister orice miş­

care ?

. . . Eu nu ştiu cui cânt şi totuşi cânt. Setea mi*o astâmpăr din apa adăpostită în ur*

mele căprioarelor, unde Crăiasa-Noptii se scaldă

mai liniştit decât în largul mării. . .

Tu ştii pe cine L*ai putea apropia de

tine prin cântecele tale, totuşi nu cânfi, ci

m’asculti pe mine.Şi eu mă bucur că m’asculti. . .

— 45

XL.

Era noapie târziu. Sfelele îşi pierdură

sfaminele lacrimilor printre coamele negre ale

furlunei. Din cremenele norilor ţâşneau fulgere,

spărgând coapsele Nemărginirii.

Crengi rupte suspinau adânc în tăcerea

ee răsbea caerele depărtărilor adormite,

Iar pe pajiştea înăuntrului meu, se’mbră*

fişau Vijelia şi Liniştea, ca două surori, năs*

cute una din misterul celeilalte...

46 -

XLI.

Unul dinire prieienii mei e foi din

aceasfă lume şi se deosebeşte totuşi de ceilalji

tovarăşi cu cari îmi petrec zilnic câteva ceasuri.

El nu ştie să vorbească, ci zimbeşfe

mereu. Limba Lui e o cascadă de semne în­trebătoare . . .

Când mă părăsesc tovarăşii şi cred că

am rămas singur, nu-L văd, dar simt că e

lângă mine . . .

El e prietenul meu făcut, ce-mi lărgeşfe’n

suflet hotarele acelei împărăţii, unde mizeria nu

ştie să dea mână cu păcatul. . .

- 47

XLII.

Unde să te caut, Tu, matcă de dărnicii?

în crugul Soarelui ce luminează Lumea,

sau în licuriciul care omoară întunerecul din

jurul urnii fir de iarbă?

în muntele de granit ce îngenunchiază la

uşciorii raiului Tău, ori în furnica ce dă

târcoale, cu un sac pe spate, în jurul încăU

jămintelor mele ? . . .

48 —

ICOANE DE PROMOROACÄ- COPILITEI MELE, BEATRICE -

I.

Mi-arn pus urechea la pieptul Tău, co­

pilita mea, şi am ascultai:

Porumbelul înţelepciunii psalmodia în

inima Ta, ca o jerbă de raze în jurul i posta*

sului unei sfin te...Din nou mUam aşezat urechea la pieptul

Tău, felija mea, şi am ascultat:

Izvorul Cuvântului îji trezea cu clopoţei

de lumină mugurii de pe lăstarul sufletului T ău ...

Iarăşi mi*am alipit urechea de pieptul Tău,

copilita mea, şi am ascultat:

Paznicul Ohăvniciei zicea că prin Tine,

zămislindu-mă a doua oară, şi»a întărit îm­

părăţia . . .

5'- 6r

II.

Am prins pe hoţul de jucării, care Te

făcu să plângi aznoaple, prin vis, fetiţa mea.

Tolba*i era îndesată cu undiţe şi lăţu-

şoare, iar pe faţa lui tremura un surâs ade­

menitor. El spunea că nu Te cunoaşte şi nu

Te-a văzut niciodată. Să fie adevărat, copiliţa

mea?

— Natali 1 Nadach 1 Nanic ! Dadat ! . . .

Dacă*l mai prind vreodată răscolind prin

frăsurica Ta, îi voiu scotoci toate buzunarele, iar

tolba i-o voiu arunca-o acolo, unde râul e mai

adânc. Bine, fetiţa mea?

— Tabu! Emmemme! Nida! Dadeu! Inglingli ! . . .

6 8 -

III.

Copilifa mea, destăinuieşle-mi, cu cine

sfăfeai de vorbă în grădina somnului, de Ţi se

umplură gropitele obrăjorilor cu rouă zimbeiului?

N u 'Ţ i era feamă că Cel ce*Ţi prindea

mâna de catifea, e fără îndurare în iubirea

Lui şi Te va fura pentru cefele-i învăscute’n

minună|ii?

. . . El e singurul vâslaş, care se coboară,

ca o feerie de mângâieri, pe apele mohorîte

ale rostului nostru, fetija mea. . .

- 69

IV.

Te»am ridicat din leagăn, copilita mea,

şi am început să Te port în jurul odăii.

Ne*am oprit la fiecare icoană şi tablou;

am poposit şi în fa}a canarului, ce-Ţi îngână

pe loc vorbele cu care Uai deşteptat din piro*

leala de după masă.

Ţiaam arătat apoi dulapul cu cărfi, inain*

tea căruia ai început să râzi dulce, ciupindu*

mă de urechi.

Ştiam de ce râzi: Tu cunoşleai toate

limbile în cari sunt scrise aceste cărţi, fetiţa

m ea. . .

ro -

V .

Cheamă în jurul Tău pe to{i îngeraşii Tăi

priefeni, copilita mea, şi le arată jucăriile care

îţi fin de urît. . .

Eu mă voiu ascunde după uşă şi voiu

asculta fot ce vor întreba de Tine . . .

Iar, când îfi vor arăta şi ei jucăriile, îi

vei ruga frumos să şi le schimbe cu ale Tale

pentru câteva zile. . .Şi atunci ele vor deveni fot atât de slră»

lucite, ca ale lor. . .

— 71

VI.

A i sparl ulcica pe care Ţi*o dădusem să

Te joci, feíifa mea. Fără să vreu, Te*am lovit

atunci peste crinii manilor, iar plânsul se grăbi

să*}i încunune repede ochii cu stelişoare de

lacrimi.

.M ă întristase ceea ce făcusem. Simţeam

aceeaşi durere de care era pătrunsă Maică*

mea, în clipa, când m’a lovit întâi peste mâni,

în copilărie, îngeraşul m eu ...

72 -

VIL

Rugăciunea Ta e jocul, fetija mea. Abia

Ţi s’a urîf de jucăriile jerpelite, cu care-Ţi îm=

părtăşeşti zilnic bucuria, alergi bătând din

pălmi, pe la toate uşile mobilelor, scojându-le

pe rând cheile.

Dar ce nevoie ai Tu de chei, copilita

mea, când portija inimei Tale nu'cunoaşte încă

zăvoarele prefăcătoriei şi stă deschisă, zi şi

noapte, înaintea Cerşitorului de suflete albe ? . . .

- 73

VIII.

Tu»mi eşfi cel mai scump dar de Cră*

ciun, fetita mea!

în seara clopoţeilor, îngerul va sbura din

inima Ta, cu făclia nevinovăţiei şi va aprinde

luminiţele pomului încărcat cu bomboane de argint. . .

Va scoate apoi de sub cabaniţa sa se»

cerea Lunii şi va tăia cu ea legăturile de aur

ale pachetelor porfirii, •

Iar părin}ii Tăi, cu sufletele scăldate în

isonul graiului Tău, te vor închina în gând

Celui ce s’a născut în jghiabul vegheat de

ochii vitelor. . .

74

IX.

Ai (opăit veselă până la fereastră şi

muai arătat cu degetul stoborul Bunei*Vestiri,

copilita m ea...

Minunile chindiei prefăceau în corăbii

stacojii piloanele norilor, iar Maică*Ta te’mbrăca cu lumina ochilor săi, în rochiţa de aur a

fericirei sa le ...

Degetul Tău arătă a doua oară odăjdiile

Cerului, al căror surâs cârmâziu tălmăciră

clipa :Era ziua ce*Ţi dărui cei dintâi paşi,

fetita m ea. . .

- 75

X.

Primăvara şi*a desfăcut aripile de curcu*

beu, înlinzându-şi-le peste toate izvoarele ne*

începute, copilita m ea. . .

Vom eşi înlr’o zi, şi cu chiotele noastre

vom sparge şi noi vraja câmpului...

Apoi vom prinde toii fluturii pe care*i vom găsi răsfătându*se’n caliciul florilor şi*i

vom înhăma la căruciorul tău ...

Aşa*i, că Te vei bucura mult, feti ja mea ?

76 -

DIN OAZELE GÂNDIRII

M A X I M E

A crea cèva din nimic, înseamnă Dum*

nezeu.*

A crea ceva din ceva, înseamnă că

doreşti să fii O m . . .*

A crea ceva durabil din ceva, înseamnă

c’ai devenit O m ... *Norii memoriei sunt curierii sfin}i, care

îfi ofere posibilitatea să*}i trăieşti mai de multe

ori via(a...*

Curajul nu*şi părăseşte până atunci adă*

postul, până ce este ocolit de împrejurări. . .*

Elogiile dispreţului pot fi adesea punctul

de plecare spre cele mai pronunţate aprecieri

şi laude...*

O probă de înăljimea sufletului ţUo poate

da şi o faptă brutală, ori înfiorătoare...- 79

Misterul n’are numai o singură cheie,

având mai multe, nu mai e mister. . .*

Omul, manifestându»şi prefăcătoriile, nu

face altceva decât că trădează anonim pe cei

delà cari şi le-a însuşit. . .*

Consolările pot fi serioase numai atunci,

când ele sunt rodul unor remedii mai putere

nice decât lucrurile, care fe-au întristat...*

Orice demnitate înaltă e o slugărnicie a

celei mai smerite inferiorităţi. . .*

Răutatea păcatului constă în liniştea tai»

nică în care se săvârşeşte. . .*

Judecarea cu uşurinţă a acţiunilor ome»

neşti, porneşte din absenţa voinţei de a acţi»

ona . . .*

A pierde nădejdea în ceva, e dovada

cea mai vie a slăbiciunii celui ce a cutezat să

nădăjduiască . . .80 -

Nihiliştii şi aleii, nu suni, nici nihilişii,

nici alei: ei sunt cei ce cred în Dumnezeu, fără să v rea...

*

Frumosul e mama Iubirii, căci până ce

n’a existat frumosul, n’avea nimeni ce să iubească.. . «

Cel ce vorbeşte singur, îşi caută sufletul pierdut. . .

*

Un exemplu strălucit de imparţialitate :

Soarele înveseleşte deopotrivă atât pe cei buni cât şi pe cei răi. *

Dreptatea n’a putut să*şi ridice braţele

sale răscumpărătoare, până ce n’a cunoscut

nedreptatea. . . *

Semnele cele dintâi ale bucuriei şi ale

mângăierii, au fost trezite în sufletul omului

de Lumină ! . . . *Descoperind în deaproapele meu răul

din mine, îl urăsc şi pe e l . . .- 81

6

nu e decât o încercare a frăiniciei înşelătoare... *

Adevărul n’ar fi adevăr, dacă ar avea

origine. . . *E greu să culegi material pentru conce*

perea poeziei Infinitului. . .*

Să n’am prilej de păcătuit, niciodată

nu m’aşi putea apropia de Cremenele Vie{ii.

Păcatele sunt deci şi ele o cale spre platoul

veşnic. . . *

Mai demult, adevărul şi minciuna au fost

duşmani de moarte. Azi însă sunt pe cale de

a se împăca. . . *

A te codi, când eşti centrul unei împre*

jurări, ce*Ji cere o soluţie sănătoasă, înseamnă

o pustietate a sufletului. . .*

Moartea mi*e cel mai bun prieten: el

mă cercetează în fiecare z i. . .

Ceea ce e statornic în ochii oamenilor,

82 -

Oamenii mari răsar din cerbicia deşii»

nului lo r ...*

Parodia este un plagiai, îmbrăcat în hai»

nele originalităţii. . .i t

Prin desele negaţii, devii în urmă un

focar al celor mai meschine afirmări. . .*

Unii spun: „Ştiu prea bine, că mă va

părăsi odată Viaja“. E u zic: în clipa Mor}ii,

sunt convins că mă va cuprinde fiorul Viejii... *

Răsbunarea şi dragostea femeii sunt nişteramificaţii ale izvorului maternităţii. . .

*

Cea mai frumoasă sărbătoare a sentimen»

telor omeneşti este rugăciunea . . .*

Multi se simt genii, când au făcut cu»

noştinfă cu câteva mediocrităţi. . .*

Nici cucerirea celei mai puternice forţă»

refi nu e mai strălucitoare decât o mică cu»

cerire morală. . .6; - 83

în viafă nu pofi numai înainta. . .*

Acei, care înaintea lor nu văd aproape

nimic şi la spatele lor îşi simt Viata, se gă*

sesc în apropiereâ Mor}ii. . .*

Cu oamenii de o seamă nu m’am po*

trivit nicicând şi nici nu doresc să mă potri­

vesc, tocmai pentrucă n’am găsit în ei mai

mult decât în mine . . .*

Duşmanii făjişi sunt mai buni decât

prietenii prefăcuţi şi ingrafi, ce caută să ie

distrugă, numai ca să nu le descoperi prostia... *

Când eşti neliniştit, înseamnă că numai

locuieşte în tine nimeni. . . •*

Piedecile de a renunţa azi la via}ă, sunt

urletele precoce ale zilei de mâne. . .84 -

Dacă pata păcatului s’ar ivi pe dinafara

omului, el n’ar mai cuteza să păcătuiască, ori

cel puţin ar păcătui mai rar. . .*

în lume nu există nimic original! „Ori*

ginalifafea" e un cuvânt, cu care fixăm apro*

ximativ un lucru presupus original. . .*

Voinja este fiica laudei...*

Scriitorul, sau poetul, rareori urmăreşte

în opera sa ceea ce încearcă să scoală din ea

criticii. Totuşi, şi prin aceste erori po}i deveni

celebru. . . *

Viefii, de care eşti stăpânit, nu pofi sări

ceri mai mult decât cântăreşti tu . . .

*

Ridicându*mă deasupra oamenilor, acea*

sta nu mă îndreptăţeşte încă să mă numesc

„fiinţă supranaturală“, ci numai „subome*

nească“ . . .- 85.

de noi decât ceea ce se vede aproape. . .*

N u pot urî realitatea, până ce vetuiesc... *

„Adevărul“ Domnului suntem noi ; noi

însă nu putem fi „adevărul“ Domnului. . .*

Viata omenească e efemeră, numai în

ochii celor ce iubesc comoditatea, evitând

munca. . .*

Originea patimilor omeneşti trebue cău*

tată în contopirea binelui cu răul *.. N u toate

patimile sunt deci distrugătoare. . .*

P e cei buni îi iubesc pentru bunătatea

lor, pe răufăcători pentru răutatea lor. . .

*

• Bucuriile provocate de un talent me*

diocru, sunt roadele premature ale unei ambiţii

închipuite. . .

Ceea ce se vede departe, e mai aproape

86 -

Cele dintâi zăvoare ale sufletului au fost turnate din metalul rigid al singurătăţii.. .

*Trecutul e ca o pădure tăiată, care în*

verzeşte şi creşte din nou . . . »*

Am numai 33 de ani, totuşi povestea

sufletului meu e mai veche decât istoria ori*

cărui popor. . .if

Seninătatea unui gând le poate conduce spre cel mai seducător obscur...

*

Lumea s’a născut deodată cu mine : sfâr*

şitul meu deci trebue să fie şi al e i.,.a

Via(a e lumânarea pe care o suflă vân*

tul: M oartea...*

Castitatea creerului meu s’a păstrat

numai până în clipa, când începusem a mă

gândi. . .*

Cântecul cel dintâiu al Nimicului a fost Lumina.. .

— 87

Justificarea adâncă a oricărui lucru nu

înseamnă încă A devărul...*

Ş i’n cea mai respingătoare fiinţă găseşti

urmele frumosului: astfel nu există nici o

fiin(ă urîfă...*

Femeea e un complex al celor cinci

arte, de aceea produce ea atât de rareori

capod’opere....*

MUam pus odată întrebarea : ce sunt ?,

dar în loc să dau vreo deslegare acestei în*

frebări, mă năpădi a doua întrebare: ce am

fo st? ...*

Rezerva de răbdare e cea mai bună deo*

sebire între om şi animal.*

Dumnezeu nu ştie să distrugă, numai

să creeze. De aceea în Moarte n’aşi putea în*

frezări niciodată sfârşitul, căci ea este însuşi

V ia(a...88 -

Albina se apropie de fiecare floare cu

câfe un câtec, ca astfel să fie ospătată bine. . .

*

Unde şUar privi Pământul murdăria, dacă

n’ar pluti deasupra lui oglinda Eternităţii?\ *

Cheia mintii nu se va putea introduce

in broasca Naturii, până când ea va fi stă**

pâniiă de gândul, ca s ’o deschidă. . .

*

Vremea grăbeşte, fiindcă ştie că va ră*

mâne întotdeauna tînără...*

Cu ce m’a răsplăti dragostea pentru

căldura ce i»o păstrez?— Cu dragostea altora...

«Oglinda Cerului se războieşte mereu cu

aceea a mării, pentrucă niciuna nu e stabilă. . . *

Sufletul nu ştie păcătui...- 89

Lumea n’a descoperii până acum numai

„adevăruri“ ; când va descoperi însă Adevărul,

n’a mai avea ce să cerceleze, căci se va găsi

în faţă cu Sfârşitul. . .*

Fără*de-legile omeneşti sunt izvorul de

iertare al Mântuitorului...

*

Ce deosebire este între norul ce tremură

pe Cer şi cugetul meu? Nimic: amândoi

sunt prieteni călători, cari nu ştiu de unde au

pornit şi încotro pleacă. . .

*

Sufletele îngreunate de rele vorbesc me*

reu de mormânt, celea înălbile de frica lui D*zeu, de urcuşuri înalte...

*

De ce nu'Ji inspiră un sentiment înăl*

Jător ruinele unei case şi de ce*{i trezeşte en*

tuziasmul ruinele unei cetăţi ?9 0 -

Adesea, înir’o societate, care-şi petrece

sgomolos, se întâmplă că, deodată tofi cei de

fată lac. Şi atunci te întrebi: la a cui poruncă

s’a produs această tăcere neaşteptată?

*

Soarta nu poate trăi nici pentru o clipă,

fără de tovarăşa sa nedespărţită, Via}a. Când

va înceta Viafa, va muri şi Soarta. . . Cât de

strălucită le va ft îngropăciunea! Se poate?

D*zeu ştie oare să moară ?*

„Linişte, pace, tăcere“, sunt cuvinte cari

nu înseamnă nimic şi nimeni nu le cunoaşte

înţelesul Cine va căuta totuşi să le înterpre*

teze, vom vedea într’ânsul însăşi P acea ...*

Zilele de toamnă, pline de negură, dar

între cari se mai amestecă şi câte o dupămasă

înveselită de soare, se pot asemăna cu clipele,

în cursul cărora poetul concepe o poezie...- 91

In orice suflet omenesc, pe lângă amă*

răciunile şi bucuriile din el, arde şi o flacără.

Ea este prezenta începutului şi sfârşitului

nostru...*

Două scântei divine mi»au croit soarta:

una, care m’a aşezat în acest labirint de oase :

Mama, alta, care mă va ridica spre cântecele

neprihănite ale Nemuririi : Tatăl. . .

*

Mulţi, sub masca de a*şi menţine la

suprafaţă prestigiul şubred, neglijează bucuros

frâna ordinei morale, care le poate aduce şi

lor prăpădul...*

Scepticilor, din fire, le place să distrugă

credinţa altora. . .*

Cele mai obişnuite specii ale anarhiei

sunt discreditarea şi şantajul. Cea dintâi e

rezultatul insinuărilor mişeleşti, iar a doua a

ameninţărilor cu dedesubturi sinecuriste . . .92 -

O conlrazicere poale fi loi atât de con»

vingătoare ori poale şi mai prejioasă, decât

afirmarea contrariata. Natural, aceasta depinde şi

de valoarea personalităţii, care susţine, sau contra»

zice ceva. *Războiul poartă în sine loji germenii

răului, dar şi pe aceia ai unei ere de abun*

dentă productivă. *Pasiunea de a se refugia în abstracţiuni

e condiţionată uneori şi de muşamalizarea

mediocrităţii. . . *Ce răsplată ar primi azi din partea

Omenirii autorul unui remediu universal?

— A r fi atăcal de toate individualităţile cu minte galinacee. *

Fericirea nu lasă nicicând loc pentru neprevăzut.

Cel ce spune azi adevărul, devine as»

pectul unei păsări cântătoare, urmărită de toate

răpitoarele. . .- 93

Desmor{irea complefă a instinctului (i-o

poale procura numai o slare de lucruri excesivă.*

Àdaplarea repede la un mediu, justifică,

ori prevesteşle alifudinea ciudată de mai târziu .

a celui ce s’a adaptat cu uşurinţă . . .*

Mentalitatea comună persistă până înmomentul, când idolii ei sunt lămâia|i egal deduhul circumstanţei. . .

*Pentru oameni există o singură emfi*

teoză: mormântul.*

Cândva, postul de martir a fost cel mai

greu de obţinut ; azi se câştigă însă cu uşu*

rinfa uimitoare a unei emotivităţi. . .*

Când cineva, fără să*l cunoşti, se im*

provizează în apărător al cauzei tale, înseamnă

că şi dânsul sufere de acelaş necaz cu tine.*

O întrebare fără răspuns:Cari sunt normele conducătoare ale

Naturii ?94 -

C U P R I N S U L

R o a d e l e u m i l i n ţ e i

Pag.I. C e ru l ş i» a în ch is p o r ( i l e ......................... 7

I I . R id ic a r e , sufletul m eu ! ............................. 8I I I . F lo a re a nu s im t e .................................................... 9I V . P o m u l zilei d e a z i .............................................10

V . N ’a m palate d e m arm ură ................... .................. 11V I . Im b ie»m ă, tu P r i m ă v a r ă ............................ 12

V I L S ă g e (ile privirilor L u i l...................................... 13V I I I . U n bo b o c d e z a m b i l ă ...................................14

I X . T râ n d ă v ia m ea T e « a f ă c u t .....................15X . Ic o a n a de d e a su p ra capului m eu . . . 16

X I . O d a tă , pe la revărsatu l z i l e i ........................ 17X I I . T u , m inune n eo bosită a bucuriei ! . . . 18

X I I I . N u ştiu d e ce v o r b e s c ............................... 19X I V . In lum ina d o r i n ţ e l o r ......................................20X V . C e glum e) eşti ! ...................................................21

X V I . D e cân d m ’a p r iv it ............................................ 22X V I I . U n trandafir t i n â r ............................. 23

X V I I I . D e n ’a ş i fi um plut în fiecare zi . . . 24X I X . P ă ş e a m prin în căperea a l e e i .....................25X X . C ire a d a n o r i l o r ................................................ 26

X X I . C â n d în tunerecul s e ’m b r ă c ă .....................27X X I I . D a c ă »m i u m plu u l c i o r u l ............................... 28

X X I I I . U n p ă m â n t e a n ...................................................29X X I V . C e privelişte ...................................................................30

X X V . A t â t a m işcare e în ace a stă dim ineaţă . 31X X V I . A c o lo , unde r â n d u n e le le ........................... 32

X X V I I . U n d e şi cine e ochiul m ă r ii? . . . . 33X X V I I I . T u , um bră în cărcată cu cercei de lu m in ă 34

X X I X . C â te v a z i l e .......................................................35X X X . C u ce su n t eu m ai m i c ? .................... 3 6

X X X I . N u » Ţ i lua în m ân ă t o i a g u l .................... 37X X X I I . în tocm ai, ca d in fr’o c o ş n i f ă ........................38

X X X I I I . V isu rile m ă t r e z i r ă ............................................ 39X X X I V . C in e v a îm i ş o p t i ............................................ 40

X X X V . R ă m â i T u c u l m e a ............................................ 41X X X V I . O c i o c â r l i e ..........................................................42

- 95

Pag.X X X V I I . M i» a m Iras c l o p o t e l e ....................................4 3

X X X V I I I . S tă te a i d u p ă perdelele sufletului m eu . 4 4X X X I X . C u i cânfi, tu p a s ă r e ? ....................................4 5

X L . E r a n oapte târziu ..............................................4 6X L I . U n u l dintre prietenii m e i .................................4 7

X L I I . U n d e s ă T e c a u t ? .............................................. 4 8X L I I I . M aram ele A m u r g u l u i ....................................... 4 9X L I V . In im a T a .................................................................. 5 0

X L V . D igu rile V iefii .....................................................51X L V I . D e câte ori m ă g â n d e a m .................................52

X L V I I . N u su n t locul d e în făptuire a l m inunilor 5 3X L V I I I . M u lte flinte m ’au i s p i t i t .................................5 4

X L I X . B u jo ru l A s f i n ţ i t u l u i .............................................. 5 5L . T u , In trare nezăvorîtă ! ........................................5 6

L I . Ş t iu , c ’ ai a sc u n s odată în m ine . . . 57L I I . C â tă brum ă ........................................................... 5 8

L I I I . U n convoiu de o a m e n i ....................................... 5 9L I V . E ş t i atât de h r ă p ă r e ţ ........................................6 0L V . M U a m să p a t a z n o a p t e ....................................... 61

L V I . F ap te le m ele su n t foarfecele . . . . 6 2 L V I I . C eru l m i*e cel m ai bun tovarăş . . . 6 3

I c o a n e d e p r o m o r o a c ă~ Copilitei mele, Beatrice —

I. M i»a m p u s u r e c h e a ..................................................67I I . A m prin s pe hoţul de j u c ă r i i ............................. 6 8

I I I . C o p ilita m ea, d e s fă in u e ş le ^ m i.................................6 9I V . T e »a m ridicat d in l e a g ă n ....................................... 7 0V . C h e a m ă în ju ru l T ă u ..............................................71

V I . A i sp art u l c i c a ............................................................72V I I . R u g ă c iu n e a T a e j o c u l ...........................................7 3

V I I I . T u »m i eşti cel m ai sc u m p d ar . . . . 7 4I X . A i {opăit v e s e l ă ........................................................ 7 5X . P r im ă v a ra şU a d esfăcu t arip ile . . . . 7 6

D i n o a z e l e g â n d i r i i M a x im e .........................................................................7 9

96 -