Obiectul dreptului privat roman

Dreptul roamn cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extreme de vast si complex format din numeroase ramuri si institutii juridice. Dreptul roman a trait o viata milenara intrucat el s-a format in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian din sec. al VIII- lea i. Hr pana in sec. al VI –lea d. Hr.. Pentru a intelege specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca la origine si romanii ca si alte popoare ale antichitatii au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar spre deosebire de celalalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie foarte clara intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala. Dovada ca inca din epoca veche romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul “ius”, iar normele religioase prin cuvantul “fas” , mai mult la romani idelile juridice si-au pus amprenta asupra intregii vietii spirituale, incat in antichitate se spunea asa cum grecii sunt un popor de filizofi, romanii sunt un popor de juristi. Dar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica trebuia sa faca dovada ca a fost elev al unui jurist-consult celebru (jurist-consultii erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului roman). Cu toate acestea in unele texte juridice clasice constatam cu surpindere ca persista stravechea confuzie dintre drept, religie si morala, spre exemplu printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian ni s-a transmis definitia juris-prudentei sau definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text “Iuris-prudentia est divinarum adve humanarum rerum natitia iusti adve inusti cenzia” prin urmare Iuris-prudentia este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept. In aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala. Printr-un text care apartine marelui Ulpinian ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpinian « Iuris precepta sun hec : Honeste vivere alterum non ledere sum cuicve tribuere » adica principiile dreptului sunt acestea : a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altu, a da fiecaruia ce este al sau. De data aceasta constatam ca dreptul se confunda cu morala intrucat primul principiu tine de domeniul moralei pe cand urmatoarele 2 principii sunt de domeniul dreptului. In fine marele jurist consul Celsus ne-a transmis definitia dreptului potrivit lui Celsus : « Ius est ars buni et ecvi » adica dreptul este arta binelui si a echitabilului. Si de aceasta data dreptul se confunda cu morala intrucat conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de echitate are un sens moral si un sens juridic. Faptul ca in unele texte clasicii persista confuzia dintre drept, religie si morala in ciuda faptului ca aceasta confuzie fusese demult depasita in practica institutiilor judecatoresti isi are explicatia sa. In primul rand romanii erau profund conservatori, un popor care nu a renuntat niciodata la valorile sale traditionale chiar daca acele valori erau demult depasite de realitate. In al doilea rand romanii aveau un ascutit simt practic. Trasatura de caracter care se oglindeste si in felul in care au cercetat fenomenul juridic intrucat jurist-consultii romani nu-si incepeau lectiile cu teorie, ci ei si incepeau lectiile cu expunerea unor spete pe care le analizau impreuna cu studentii si constatau ca intre acele cazuri exista o serie de elemente comune, puncte comune pe baza carora incercau apoi sa formuleze anumite principii de drept « acele principii erau consacrate » adica erau cunoscute ca atare de toti jurist-consultii numai daca erau in masura sa ofere solutii optime pentru toate cazurile reale sau imaginare dintr-un anumit domeniu. In al III –lea rand romanilor nu le placea teoria de aceea ei au formulat cateva definitii si acelea imprumutate de la greci, iar grecii n-au facut distinctie intre drept si morala dimpotriva ei considerau ca dreptul este un element component al moralei (principiile juridice se formeaza si sunt consacrate in practica instantelor judecatoresti, pe cand definitiile sunt

formulate din notiuni de ordin teoretic in vederea sistematizarii anumitor materii care sunt supuse cercetarii juridice ; principiile apar in practica, definitiile in teorie).Practica juridica romana a creat concepte, categorii, principii, procedee si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice si au fost preluate atat in societatea medievala cat si in societatea moderna. Aceasta evolutie a fost posibila datorita faptului ca romanistii adica cercetatorii s-au preocupat inca de la inceputurile evului mediu de reconstituirea si valorificarea tezaurului gandirii romane. Intradevar inca din secolul al VII –lea la Rovena s-a fondat prima scoala de drept roman care si-a propus sa cerceteze textele juridice romane. Iar in secolul X in orasul Pavia s-a fondat o scoala de drept similara insa lucrarile elaborate de reprezentantii celor doua scoli s-au pierdut, astfel incat noi mondenii le cunoastem numai din surse indirecte adica din alte lucrari. Fapt este ca acele lucrari nu au putut avea o valoare stiintifica deosebita pentru ca in mod sigur profesorii acelor scoli nu au cunoscut digestele imparatului Iustinian (digestele lui Iustinian sunt o culgere de fragmente din lucrarile jurist-consultilor clasici, lucrari care s-au pierdut pe cand digestele au ajuns pana la noi, astfel incat prin intermediul digestelor putem cunoaste macar in parte lucrarile jurist-consultilor clasici).In sec. XI in orasul Bologna profesorul Irnerius a fondat scoala glosatorilor. Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metode exegetica in sensul ca ei au explicat, au comentat de asa maniera textile juridice romane incat acele texte sa poata fii intelese si de acei practicieni care nu erau specialisti in drept roman. Asadar scoliile glosatorilor nu au avut o finalitate practica devreme ce acele comentarii denumite glosse nu s-au aplicat in practica instantelor. Cel mai valoros reprezentant al scolii glosatorilor a fost profesorul Acurius, care a scris “marea Glosa”, care cuprinde 96.260 de glose (comentarii).In sec. XIV tot la Bologna profesorul Baltorus a fondat scoala post-glosatorilor sau scoala Baltoriana. Post-glosatorii s-au condus dupa metoda dogmatica intrucat ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane ci au cercetat glosele cu scopul de a extrage din acele glose principii, care sa fie aplicate in practica instantelor prin urmare scoala post-glosatorie a avut o finalitate practica, iar principiile fondate de post-glosatori nu s-au aplicat numai in Italia ci si in intreaga Europa de Apus, mai cu seama in Germania, deoarece in sec . XV germanii au renuntat la dreptul lor national si au preluat principiile formulate de post-glosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la realitatiile din Germania feudala. Pe aceasta cale in sec al. XVI –lea in Germania s-a nascut un nou sistem de drept denumit Uzus-modernus Pandentarum sau Uzusu-hudiermus Pandentarum adica dreptul modern al digestelor sau dreptul de azi al digestelor (Grecii desemnau digestele lui Iustinian « pandente »). In sec al. XVI –lea in Franta profesorul Alciat a fondat scoala istorica a dreptului roman. Aparitia scolii istorice a marcat o inflorire a cercetarii in domeniul dreptului roman, deoarece profesorii acestor scoli au valorificat pe langa textele juridice romane si informatii din alte domenii cum ar fii istoria, filizofia si mai cu seama filologia. Cel mai valoros reprezentant al scolii istorice a fost profesorul Jack Cujacs care pentru prima oara in istorie a incercat sa reconstituie lucrarile jurist-consultilor clasici pe baza digestelor lui Iustinian. In 1802 prin lectiile pe care le-a tinut la Universitatea din Malburg profesorul Savigny a fondat noua scoala istorica a dreptului roman. Profesorul Svigny era de parere ca statul nu avea indreptatirea necesara sa elaboreze norme juridice de unde se desprinde concluzia ca normele dreptului nu pot fi exprimata in forma legii ca este nelegitima. Normele dreptului trebuie sa fie exprimate numai in forma nescrisa a obiceiurilor juridice sau traditiilor juridice care exprima sufletul national sau psihologia poporului. Ori traditia juridica germana se formase pe baza principiilor formulate de post-glosatori, astfel incat intelegerea corecta a traditiilor juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. De aceea cei mai mari romanisti sunt germanii. Dovada ca in a doua jumatate a sec. XIX in Germania s-a afirmat cu rezultate stralucite Teodor Memmzem care a fost si este considerat

cel mai mare romanist. Teodor Memmzem s-a condus dupa metoda dialictica in sensul ca el sustinea ca dreptul roman trebuie cercetat in evolutia sa istorica si in stransa relatie cu viata economica, sociala si politica. La inceputul sec. al – XX- lea la Sorbona, Paris s-a remarcat profesorul Paul Federic Gerard care este autorul unui tratat de drept modern si totodata el a elaborat o colectie a tuturor textelor juridice romane. Iar in perioada interbelica s-a remarcat Pietro Bonfante care printre altele a editat cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Iustinian. La noi la romani cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput odata cu aparitia lucrarii lui Titu Maiorescu contra lui Barnutiu prin care demonstra ca dreptul roman poate fi inteles corect numai daca este cercetat in stransa legatura cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul roman in evolutia sa istorica. La inceputul sec. XX-lea s-a remarcat profesorul Stefan Loginescu cu doctorat in Germania, autor al unui tratat de drept roman. In perioada interbelica s-au remarcat la Cluj, Ion Catuneanu, iar la Bucuresti profesorul Nicolae Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dumitrescu si Gheorghe Dumitru, iar dupa al doilea razboi mondial catedrele de drept roman au fost ilustrate la Bucuresti de profesorul Constantin Tomulescu membru al academiei Constantiniene din Perugia, la Cluj - Vladimir Hanga, iar la Iasi - Mihai Jacota. La cursul nostru nu vom studia intregul drept roman ci numai dreptul privat roman, deoarece dreptul privat este domeniul in care romanii au dat masura spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat legi care se aplica si azi. Fireste romanii au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat inca din epoca veche insa nu au teoretizat aceasta distinctie abia la sfarsitul secolului al-doilea d. Hr.. Marele jurist-consult Ulpinian ne-a infatisat criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpinian « publicum Ius est cvod, ad, statarum, rei, romane, spectat privatum, cvod, ad, sirbulorum utilitate », adica « dreptul public este acela care se refera la organizatia statului, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia ». Aceasta definitie este criticabila deoarece in conceptia lui Ulpinian ar exista anumite norme de drept care dau expresie unor interese generale ale socitetatii alaturi de alte norme de drept, care dau expresii unor interese individuale. In realitate toate normele dreptului fara exceptie, dau expresie unor interese generale, nu exista norme de drept care sa exprime interese individuale, iata de ce este necesar sa recurgem la alt criteriu pentru a realiza distinctia dintre dreptul public si dreptul privat. Avem in vedere criteriul sferei de reglementare juridica intrucat normele de drept public reglementeaza anumite cateogorii de relatii sociale, iar normele de drept privat reglementeaza alte categorii de relatii sociale.Astfel normele de dreptului public reglementeaza relatii sociale care iau nastere in legatura cu organizarea statului precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cand normele dreptului privat reglementeaza relatiile care iau nastere in legatura cu statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial (este patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat in bani) precum si relatii sociale care se nasc intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private (se numesc private acele procese care au un obiect patrimonial). Fata de aceste precizari dreptul privat roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia judecarii proceselor private.

II Importanta dreptului privat roman

Problema importantei dreptului roman s-a pus inca din epoca Renasterii deoarece dreptul privat roman a trait o viata speciala , a avut un destin istoric aparte in sensul ca el a supravietuit societatii care la creat si la aplicat cu deplin succes atat in epoca feudala cat si in epoca moderna. Spre deosebire de toate celalalte asa zise sisteme de drept ale antichitatii care nu au supravietuit si care prezinta numai valorile unor documente arheologice in intelesul ca pe baza lor putem reconstitui anumite aspecte din viata popoarelor lumii antice asadar acele asa zise sisteme de drept nu au o importanta istorica numai una culturala. Vitalitatea exceptionala a dreptului privat roman a fost explicat fie pe baza unor factori subiectivi, fie pe baza unor factori obiectivi. Cert este insa ca dreptul privat roman este expresia juridica generala si abstracta a relatiei dintre o societate care se intemeiaza pe proprietatea privata si pe economia de schimb. Astfel incat orice societate care cunoaste proprietatea privata si economia de schimb gaseste gata elaborate in dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare pentru reglementarea acelor relatii. In al doilea rand dreptul privat roman este un vast teren de verificare a tezelor teoretice cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic. Avem in vedere faptul ca societatea nu este o masa amorfa ci este un ansamblu organizatoric, este un sistem format din numeroase componente intre care si componenta juridica. Componenta juridica a sistemului social se afla intr-o relatie de interconditionare cu latura economica, sociala si politica, iar istoria dreptului privat roman ne ofera prilejul sa urmarim dialectica relatiei dintre componenta juridica si celalalte componente ale sistemului social. In al treilea rand romani sunt aceia care au creat alfabetul dreptului, limbajul dreptului, terminologia juridica.Aceste notiuni, acesti termeni s-au constituit intr-un sistem de sine statator care functioneaza dupa reguli proprii caci terminologia juridica este destinata numai exprimari ideilor juridice. Aproape toti termeni pe care ii utilizam in dreptul modern sunt preluati din dreptul privat roman. Celalalte popoare ale antichitatii nu au fost in masura sa elaboreze o asemenea terminologie astfel incat acele popoare nu au dispus de un criteriu de ordin lingvistic pentru a distinge intre ceea ce este juridic si nejuridic. Asa se explica faptul ca acele popoare nu au reusit sa realizeze distinctia dintre normele dreptului, normele religioase si cele morale prin aceeasi terminologie. Pentru noi romani dreptul privat roman prezinta o importanta cu totul speciala devreme ce dreptul romanesc s-a format si a evoluat sub influenta dreptului privat roman. Aceste influente s-au exercitat in 3 momente istorice distincte. Avem in vedere: 1. Momentul formarii legii tarii pe fondul juridic daco-roman2. Momentul elaborarii legiuirilor feudale scrise3. Momentul elaborarii operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza Cu privire la primul moment trebuie sa precizam ca in Dacia romana s-a realizat o impletire pana la contopire intre dreptul privat roman si dreptul geto-dac. Din aceasta impletire a rezultat un nou sistem de drept original in cadrul caruia institutiile juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitatii. Pe acest fond juridic s-a format in secolul urmator dreptul romanesc nescris sau dreptul cutuniar romanesc desemnat prin termenul de lege a tarii. Facand o analiza comparativa a institutiilor juridice din dreptul privat roman si legea tarii, istorici dreptului au constatat o serie de elemente comune. Existenta acestor puncte comune se explica prin faptul ca legea tarii a fost creata pe fondul juridic daco-roman prin care s-au transmis in dreptul feudal romanesc ? juridice romane. Al doilea moment este marcat de aparitia ? bisericesti si laice care s-au inspirat din izvoare bizantine. Ori dreptul bizantin nu este alceva decat adaptarea operei legislative a imparatului Justinian la realitatile din societatea feudala bizantina. De aceea se afirma ca ? sau legiuirile noastre feudale au receptat influenta romana prin filiera bizantina adica prin intermediul dreptului bizantin.

In sfarsit in vreme lui Cuza s-a constituit sistemul de drept romanesc modern. In centrul acestui sistem se afla codurile care au fost adoptate sub domnia lui Cuza mai cu seama Codul Civil roman care a preluat in forma pura adica fara modificari si adaptari conceptele, categoriile, principiile si institutiile juridice din digestivele lui Justinian.

III Diviziunile de drept privat roman

Asa cum dreptul roman in ansamblu sau se divide in drept public si privat. La randul lui dreptul privat cunoaste o impartire pe 3 ramuri de drept1. Drept civil sau iuscivil2. Dreptul gintilor sau iusgentiu 3. Drept natural sau iusnature Conceptul de drept civil are in textele juridice romane 3 intelesuri. Intr-un prim sens dreptul civil desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatia dintre cetateni romani si intrucat cetateni romani erau denumiti cvinti. Dreptul civil mia este denumit in unele carti drept cvintar. Institutiile dreptului civil au fost reglementate prin legile votate de poporul roman si se caracterizeaza printr-un formalism extrem de rigid. Formalismul actelor de drept civil se explica in primul rand prin aceea ca in epoca veche atunci cand s-a format dreptul civil roman cetateni Romei nu aveau experienta vietii juridice astfel incat conditiile de forma exterm de rigide erau de natura sa atraga atentia cetatenilor asupra efectelor grave pe care le produc actele juridice. In al doilea rand formalismul dreptului civil se explica si prin dorinta romanilor de a ii impiedica pe straini sa participe la viata juridica romana. De altfel in epoca foarte veche nici nu erau posibile relatiile juridice intre cetateni romani si straini de vreme ce la acea epoca se aplica principiul conform caruia orice strain venit la Roma cade automat in sclavie. Cu timpul insa odata cu dezvoltarea economiei de schimb romani erau interesati sa-i tolereze pe straini. Initial strainii puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie fie in calitate de oaspeti fie in calitate de clienti, iar incepand cu secolul al III-lea i.Hr locuitori cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau venii la Roma fara a cadea in sclavie in calitate de peregrin. Acei peregrini puteau incheia acte juridice cu cetateni romani subliniat dar nu in conformitate cu dreptul civil ci in conformitate cu dreptul gintilor subliniat. In al doilea sens dreptul civil roman se confunda cu jurisprudenta sau stiinta dreptului. Iar in al treilea sens dreptul civil se confunda cu intregul drept privat exceptand dreptul pretorian care a fost creat prin mijloace procedurale pe care le-au utilizat magistrati romani denumiti pretori. Si conceptul de drept al gintilor este utilizat cu 3 sensuri. Intr-un prim sens dreptul gintilor desemneaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetateni si peregrini. Fata de faptul ca dreptul gintilor s-a nascut in legatura cu extinderea economiei de schimb actele juridice pe care le consacra nu presupun respectarea unor conditii de forma caci se incheiau prin simpla manifestare de vointa a partilor. De aceea se afirma ca dreptul gintilor a determinat evolutia dreptului privat roman in directia subiectivizarii si abstractizarii. Fata de avantajele pe care le prezinta cu timpul actele de drept al gintilor au preluat functiile actelor de drept civil, iar in epoca imparatului Justinian dreptul gintilor a devenit un drept general in sensul ca toate institutiile dreptului civil au fost asimilate de dreptul gintilor. In al doilea sens dreptul gintilor desemneaza totalitatea normelor juridice care regelmenteaza relatiile dintre statele cetati ale antichitatii, ceea ce astazi ar corespunde dreptului international public.In al treilea sens dreptul gintilor se confunda cu dreptul natural caci in conceptia unor jurist-consulti clasici exista anumite norme de drept privat cu aplicatiune universala. Mai mult decat atat uni clasici afirmau ca unele norme de drept natural se aplica nu numai tuturor oamenilor ci si tuturor vietuitoarelor. Pornind de la conceptia romana despre dreptul natural ca drept

universal mai tarziu in preajma revolutiei franceze, filozoful Rousseau a elaborat teoria contractului social.

IV Scurt istoric (istoria sociala si politica a Romei)

Istoria minelara a Romei poate fi periodizata in 2 mari epoci: epoca prestatala si statala.Epoca prestatala a durat de la jumatatea secolului VIII i.Hr pana la jumatatea secolului VI i.Hr , iar epoca statala din secolulu VI i.Hr pana in secolul VI dupa Hr dar in legatura cu istoria veche a Romei si mai ales in legatura cu epoca prestatala trebuie sa precizam ca istoriografia romana adica istoria scrisa a Romei a inceput abia in secolul III i.Hr. Astfel incat toate informatiile pe care le detinem in legatura cu evenimentele anterioare secolului III ne-au parvenit fie prin izvoare indirecte fie prin traditie si prin legenda, iata de ce toate acele informatii trebuie privite cu reticenta. Potrivit acelor surse orasul Roma s-ar fii fondat in anul 753 i.Hr de catre 3 triburi denumite triburile fondatoare formate din sabini, latini si etrusci. Membrii celor 3 triburi fondatoare precum si urmasi lor erau denumiti patricieni. Alaturi de patricieni in Roma prestatala traiau si plebeii care proveneau in majoritate din randurile autohtonilor. Cu toate ca plebei participau la viata economica a cetatii totusi nu au aveau acces si la conducerea ei caci conducerea exercitata numai de catre patricieni prin 3 organisme fara caracter statal este vorba despre ,,Comitia curiata” despre rege si senat. La lucrarile ,,Comitiei curiatei” participau membri triburilor fondatoare organizati pe curi si pe ginti. In total existau 30 de curi si 300 de ginti, fiecare dintre curi dispuneau de un vot. Aceasta adunare a adoptat toate hotararile cu privire la viata cetatii. Regele era ales de Comitia curiata si exercita numai atributiuni de ordin militar si de orin religios iar senatul era format din sefii gintilor si exercita acele atributiuni care revin in epoca prestatala Sfatului Batranilor. Fata de faptul ca plebei nu aveau acces la conducerea cetatii intre plebei si patricieni s-a declansat un conflict care s-a adancit tot mai mult si s-a finalizat cu fondarea statului roman. Deoarece in dorinta de a solutiona acest conflict pe la jumatatea secolului VI regele Servius Tulius a initiat 2 reforme pe care a pus bazele statului roman, este vorba despre o reforma sociala si despre o reforma administrativa. In virtutea reformei sociale regele Servius Tulius a impartit subliniat intreaga populatie a Romei fara a mai tine seama de distinctia dintre patricieni si plebei in 5 categorii sociale pe criteiul averii subliniat. In acelasi timp cele 5 categorii sociale au fost impartite in centurii, care erau in acelasi timp si unitati de lupta si de vot. Fiecare centurie dispunand de un vot. Acele centuri insa nu aveau un numar egal de membrii caci centuriile din prima categorie numarau cateva zeci de membri iar centuriile din categoria urmatoare numarau sute de membri. Asa a fost posibil ca prima categorie sociala desi era minoritara in cetate sa dispuna de majoritatea centuriilor 98 din totalul de 193. Ceea ce inseamna ca prima categorie sociala dispunea de majoritatea voturilor si putea sa-si impuna vointa, de aceea se afirma ca in momentul fondarii sale statul roman s-a intemeiat pe un regim politic de aristocratie sclavagista. Iar in virtutea reformei administrative Servius Tulius a impartit teritoriul Romei in circumscriptii teritorial administrative sau cartiere pe care le-a denumit triburi (in teminologia lui Tulius cuvantul trib nu desemneaza o comunitate umana ci un cartier). In total el a creat 4 triburi urbane si 17 triburi rurale. Din acel moment in cazul Romei s-au intrunit cele 2 conditii care ne ajuta sa distingem intre societatea prestatala si societatea organizatorica in stat. Avem in vedere criteriul stratificari sociale care s-a introdus prin reforma sociala si criteriul teritorial care s-a introdus prin reforma administativa (in virtutea criteriului teritorial apartenenta individului la comunitate nu se mai face in functie de rudenia de sange cum se facea in epoca prestatala ci in functie de teritoriul locuit in sensul ca fac parte din aceeasi comunitate toti aceia care locuiesc pe acelasi teritoriu

indiferent daca sunt sau nu rude de sange).