Arm XXXV, ~ Mr.. 34. 25 Sani în toatâ tara Duminică в Dccemb. 1919

Director : STELIAN POPESCU

R E D A C Ţ I A : A B O N A M E N T : A D M I N I S T R A Ţ I A : No. 11, Str. Brezoiant, No. 11 === Lei 10 Anual = = No. 11, Str. Brezoianu, No. 11

O V I A T A (Reflexii lăngă

Să iilozofoaî Nn! Filozofia e durere.

Să prezic? Iarăşi nu! Prezi­cerile sunt піітѵсігщі.

KL s'a născut; şi poatei în nceeaşj clipă- se va fi născut 9І vreo oarecare EA,

...Şi într'o|*i se vor cunoa­şte poate, se vor hrbb se vor dori, se vor uni-..

Iubirea, e marele maestru al vieţii.

Floarea a răsărit. Avea-va oare viaţă floarea? . Şi care va fi viitorul ei?

•EL s'a nă*cmt; şi «J încă

un nou năseut) nu şj dă веяшд ce v-a s<u zică născut.

într'o zi însă va îHeleee-.. ..Şl v'à înţelege, pentru a

binecuvânta aoest cuvânt, sau de cele тп-аі multe ori, pentru a-1 blestemai

Să nu cădem în filozofie du­reroasă, ci eă încercăm a prin­de cljpa care fuge-

împrejurul noului n&seut stau al lui.

E fiul unui bogătaş. Nu ştie încă, dar într'o zi—

oonştient de puterea caetei sale — intjnde-va oare mâna

umil semenilor Ini mal infe­riori, *au se va da k oparte din calea lor, dispreţuitor Şi tffindru?

Amară. fiJoaofie, oare şer-pueşte stăruitor în minte îvU depărtând farmecul cupei tu-gHîve-.

Ват eu Îăsăm eä4 înalte o-sanale cântăreţii şi noi să a-piaudăm cântecele lor.-- sunt cântece do linguşire.-.

Linguşirea e puţin un tonic reconfortant a l unui organism moral deprimat de tăcere.

- - .^Cântaţi, poeţilor. Căci n o i vă aplaudâm!"

Nu poate fi o plăcere mai mare pentru o mamă decât laudele aduse copilulqt.

0 піатгій ѳ întotdeauna oar­bă, oarbă moralmente-

Creatura ei ѳ cea mai fru­moasă din toat»-..

Ea ni/ лччіе ùiformifcatea, nu vede eenjneje timpului, nu ti" o<e seamă de legea fatală a e-Tedităţii sau ataviemu&ui.

C a s'o răneşti cu o ffiozof|e mte : npee liv & sau eu profban pesimist» p un sacrdiegiu

Să lăsam dar eă se înalţe o> sanale copilului ei şl să aplau­dăm, ea, cel puţin mama să surâdâ, căci aceasta e cea mai mare,, cea ш а і sublimă bine. facere* .

19JÎ> Const, Nutzescu

F A R A P O P A S

MerUwii morar» i e e e z«et>ţt»o« reitercabilft • сішоиШШиі şl apreciatului sculptor THEpDOR 8URCÄ.

2.—No. 34 Duminică ö Decenib. Î91Ô

M Â N T U I T O R U L Nuvelă de P. МіпІЦезеи-МеІеог

— Mi-am început ореха de mânteire.

Cu aceste cuvinte # nia m :

lâmpină Ojeerone ma^deomazi de dimjneata dueându-mă văz. . - • i: •

Cum!"Ce yrei^săspui ? — Da! Mi;ain înc&put cpfi'a

do isbăvh-e, ' cea mat măreaţă operă-

Priveşte. 9i Cicerone mă a :

pucă de mână ca; să raft tra­ira peste pragul uşei.

— Iată! Curios, privj i'\ di­recţia în care îmi arăta cu de­getul. - '

O! Ce âBgrozifor tablou, ВоаВДіе Dumnezeule. Mä. în fior §i acum când іщЛ aduc a-miiite. Pe perina .Unui Pa't de scânduri acoperit *u' G "ţoală veche, cu ochi* eşiţi afară din orbite,-cu picioruşele rjd'cate în eus'.şi cu mânuşiţele în po­ziţia ca si când ar fi dorit "Sä.

. înlăture un ^leşt» ce-i Hia" su­flarea vietei; ipar'eu văd pe copilaşul íuj vânăt aproape negru, mort do mâinile tatălui său, chiar în ravurs-atu.! ZOTÎ-

lor după noaptea în. oare se născuse-

—• făcut aëbwae?, Jn-ar - omorât copilul cu mûjn.elc t-a-

Je ? Ooo! Atât doar îmi aduc «•

minte că ani puiuţ să spui la vederea'In fioratoáre-T * prîVe-Ц$Ч- *.

— Ehe! Ţi-am &РЩ e". Pă­mântul trebue puri fièat,. aiâi-că оащеоі trebucsc btâfpfţi.

Iată! A. m făcut 'ce'a c*> toţj^ oamenii ar trebui sä facă.

La auzul acestor cuvinte am simţit în gât •înodânidu-iml-ee răsuflarea. 0 vorbă n'am u i r ' i putut scoate, căci privinîo ini m& săgetau la inimă-

— Vjèzi tu, mj_a vorbit el, mi-am ucis cop'tasul si cu toa­te astea nu mă'.einchisesc..Ія-trladevăr e îngrozitor, dar*'Şi frumos., Dece? Iţi voi răspun­de cu dea mai s^urmtä. Lumea, omenirea d e astăzi, o-

*mul ce este! Tot ce poate fi mai scârbos, mai stricai şi пга^ perfid.

Uităiţe! Privesi.e asi- A.ce* ta este sâmburejo tuturor re- í uelor, pângăritorul lutului din care suntem ieşiţi, şi eel <"e va terf eH cuvântul şi tal na pro povăduită de -Lsas. Merită să trăiaţcă acest sâmbure infec-Vcs şi Сугітіаи* Хя. ţi--a«n. mai

supus-o •prietene Я ţi-o repet Ba ceva mai muH. Iată lucrul împlinit. 0"іц1 nu ir>bue sä inaj trăiască. La dracu cu â-ceiastä vietate stupidă,

0 ! Dar ceea ee ani făcut eu e Prea puţin. Aş}-.va>a, şi mit i poţi închipui ce fericii aşi fi, ea toţi cei ce sunt ca mine, vo* er* să spui, coi ce pot fi taţi. de c'opii, -să-ifii 'mite întocmai fapta şi chiar în această dimi­neaţă- Ce. subHm. ar fii Doamn e

Doamne! Ziua aceasta am nu­mi-o zïuat sânge'ui; ziua p,uri-ficaţiuni','ziua renasterpj, ziua mântuiri, ziua fericirii- Su­blim, nespus.de-.eubliin ar fi. In locul nostru d u p ă ^ â t t ' i v a

ani sar ivi un non- Adam >j[ o nouă Evä. Ar veni aH' oame­ni, cu adevărat oameni «şa cum a voit' Dumnezeu sä fi-c- -cuan trebue să, fie o'- ul ;. . Intr'uchiiparea. sa a-devurata,.^piritua'lă şi eon ere-

h tă^ purtătorii crod'atei în Er, şi" săvârşitoj îi faptelor (porun­cite de Él.. Umuívjp.h! omul-'de azi, adică copilul acesta peste-câlăva vrem?,, -nti ar fi fost om.

Ar П fost, după cum ţi-;.m spus, — binc'nţeles după cofî-v4îigci;ii]e nielo — animalul col m ai dc*sfUötätor, fiinţă ce*-i maiíaráida-l<íírc, iiastFţiEuecQtu! singur distrugător al tuturor regulilor de umanitate şi m°4ft lit aie, un conglomerat de, pofte ве-su ferite şi niciodată' sătura Inie, şj de patimi senzuale niciodată mărgin'te şi astâm-rabije. Da! copjlul acesta ast­fel de CUI ar fi i'fost- Nn pen"u'u că este.a! meu, al unuj om să-i-»c ci că s'a anseilt azi. în .secolul ac(.i?tn5şi că ar.fi trebuit, să prj m:::i--ru o educaţie cu totul al­ta de câ f aceja cu care socresc

csîêâMuisIruia " © i

Azi m'ai fâçut.M ínfeleg că amândoi la fel , -, ' ! i . • * •• ' simţim

'Şi dorul Ші e éh şi-al mea $i deopotrivă ne wbî'fri. Céntând eet^iMţhnm'-sEt^ir^tTtm ce'tbrmntt nn

, mi-ai mai dat Să ubsaruţj ta ai'priait şi -eu-cu аги&щат să?ittaţ...r

Sûèiim de tot — рвіч-ar-fi fost sàfuktl fetei de # J-, ^ 'mpârat^

Şi tocma'n cel dm urmă ciu9rursita fetei a grait Y Că сгаШ ci s'* Що/sШе mu% iar la càminu-i păiăsit Şi s'a nsurai şi.iymmn ЬаЩп, copii lui au mari copii Şi deci-zadarnic 'l-sfteptaf^ân' a plecat dintre cei

*» vii l — -•

Povestea felii de 'mßiirat tare a iubit atât/de sfânt Pe cel ce a sărutate 'ntâi; şi-a aşteptat pân~ la

* . mormânt Şâ Pie s-o sărute iarf теЩръсбсШфаг cu sărutarea

* - ce ţi-am dap\ Decât atunci, când 4 g g i £ $ J ţ i & ea Mai le-am sărutai^

• -^^^^ЩфіщеаШі ' rutát. . ^ ai fost atunci

cehilor tăi dulci. .

СагПеЩІ ШШ ín: Veci ín Şi çred p^K0tatva fi, câc£ Şi mult de tot m'a fermecat firip,

„0J5LAJEST*

copii, mai ales coi bogaţi, şi înir'im cadru care, întruchi­pează sărăcia cea mai absurdă. Da omul acesta, dacă ar fj trăit astfel ar i i fost. Omni: <?a* re s'ar fi condus după proju-deeăţi şi s'ar fi distrus prin •Ae însuşi. Te înfreb acunt ; mai merită să trăiască ast-fcu de neghine ? Nu. Nu; Chiar dacă ai spun o tu, da. Ciia co spui e-n' acum, spu­ne Dumnezeu prin m'ne. Nu e r e » E ş t i copiii Când ai a-tâiea exemple, en m Poţi să te mai îndocşti? O! De bună sea­mă taVoid acesta te îngroze­şte- B'ae, îl voi acoperi.

A Sa f й cu • C u m â na treni-u-'râudă trase plapomâ peste co­pil şi urma « l - m * vorbească-.

"după cuviiiiclle Pe care abia le pronunţai; eşti nebun Ci-c-e-ro-nc, tot astfel. ••• — Ţi-am ; m a i spus-o, dragă Eşti copii.. Crcerul îti este în iu •ciсІЦаіе.. Ca atare săţ i rea-niîtitesc. Dar câte ar tri'bni să ti spua ? Ş; po drept cu­vânt, nu Ie ţin iî>i'flte pe toate. Cr;ir,elc săvârşite de ощ sunt groaznice. Iţi voi rea«L'nti. mi-mnj războiul acesta- Revino-ti şi spunc-m1'- Hai !#Punc-mi. A fost. s'a putut concepe un răz­boire! mrai ojiibil c-a acesta? Nu, Şi acum rărspiindcm'. Această operă orjb'i'ă, pe care nici o

"-minte o'iP.en-'fioeă nu pra în sta-rei s'o conceapă: a oui este ? A lui Dumnezeu ? Nu. El a i1'-b't si iubc'işt'e Pe oameni- Adia-

. voiului? Nu- De-ar fi fogt a lut Dnmncz-ni ar fi îmPi'-'Ucat-o.

' E î a omnlui- A omu'ui de az».v

Omul cu mii de ani înaintea noastră SÎC mărginea să ucidă

.numai pe vecinul Iui. Azi e ] a străbătut oceane Şi a venit să ucidă pe cel des-pre care nu jpai ea prin vis auzise că Iră-«ieşte în părţ^jl acestea.

Luci-urile "Stând astfel, spu-ne-m', n'a m -făcut bine ? Hunt greşit în drumul po care l-am apucat? Nu, Nu- Am multă încredere în judecata ni ca. Om»l e e4a m a i păcătoa­să fijnta, mineînoasă, hontâ, PerX'orsă, invidioasă, vaPitoa,-să,. tot ce pofteşti. Adevăr, dreptate, dragoste, milă, cins­te, credinţă?!... Fleacuri, r.'in-сігті, &еогпЧЙі,ав oameni epi-lepticj. Aetfel coueideră ej ceea ce ap trehto din potrivă ea fio cea rikî subliniu^intă îti

/viaţa om«^^îl,

f\rino.ţi în fire şi spnne-uni P'ietme !'HjBßi Spune-mj гп-

•ífcittttl tău.'Ei va fi pentru lîjjne^i oca mai mare pedeap­sa; (tar !;'. rea • a .pare mân-gâere. In t*mniţa întunecoasă nude зті,;ѵлН nia} duce ziiele ţ&n& la îtîOfirte, dacă Дшіѵа à a tn* va îmipiedioa cineva să

, îmi ірйі «ap&t filelor cât mai cu râ&d, еепийвфі #ie* «r <t li

Duminică 6 Decemb. 1910 UNIVERSUL LITERAR No. 3 4 . - 3

mai împăcată ei euflètu m* mai ^U'îudoe-luic îu ur^a 1 sa-vârşjrei acestei fapte, bine în-ţe^es dacă ar-fi afirmativ, iar în оаи contrariu, aş simţi per­petuu îu inimă aceeaşi durere, ca şi când nu дчоп-ţ mi^r stră­punge ini ma- Haide! Spuno uij.

— Cicerone, Cicerone, eşti nsbtin. Ce-ai făeut tu,.e o ne­bunie.

— Lasă incojo făptaşa] Şj fcpu.ne.-mi crezi de-uro idee. Am o.j ui tu Şi înte'-neiătft con­vingere despre om, aţa că...

— Ceea ce aş vrea sa-tj spun .ev. nu poate decât să te ..

- S a m ă ! . - . — Aşteaptă ! Na-iuj lMa vor­

ba din g-ură. N'ar putea sä te facă în o-clii; mei de'eât ca eej iuai inteligent cin. :

—, Oh ! Simt cu voi.u muri de fericire-

— Linistest« te. Ar pu leahii te facă na treci în ochii ггк-і •ca cel mai inteligent dm, dar şi eul mai 'nechibzuit.

Ceea ie-o p„î făcut nu trebuia şă faci- Era niai bine, şi asta s'ar fi întâmplat cu siguranţa, fcă-j ila i să-şj dea ei lor în$Hc Pedepnsa. Asculta ce-ţi syiin. Va veni un timp, şi nu esti der pac'.©, când oamenii se'vor ve­dea euim simt cât Vßuut snfle-ts'o de d e ş e r t e şi píine de pă­cate* şi atunci se vor îngrozi şl se vor ucide singuri cu anâiia lor. Va fi o/uabnuie şe_ r-emi'ä- Părr^ânrtul'va. fj_la-4»< cePuţ» un balam«C(-enorm şi pe UT'iiä o camliie.de cadavre pes­te' care Don№:ttl va' căţea eu mioartpa pre moarte.

— Vorbele rab, prietene ей adevărat acum mă înebmiesc. Ele tria dejrd la o faptă ^і maj fericita- Prin e a îmi voi eâţt'r iîra odihna m,ai curând. Vei ve­dea. Dar, eât priveşte eee-a ce ioni. smU la^urmä; mă îndoese. In tot -.azul eu am dat sem­nalul:

jMâine, ba nu, ciliar № dimi­neaţa acestei zjle, aş vrea să înceapă ishăvîrea. E ora mân­tuirii acum. Ajtă dată «ici de cum- ,№сі de cum, «-'uci azi, a-d ;că ÎB secolul ac-esta, natura şi-a îniceput opera de disiru-gtíre. Omul. n?ai vftzufc- degene­rează. Semnalul p*u '„este şi sejţriiaLul nature}. Опіціі) n'a "bă­nuit-o Pi eu i-am atras atenţia. Ce mai rămâne? Fiecaie să fh.că ce am fuc-uţ. cu, mai întâi eu pjodurile' sate, ipe ur'mă cu

-.ceilalţi dïn împrejurul său a-poi.cu el şi în decurs de câţ-î-va ani, pamâiHu! va fi çol. Va veni u.n Adam, o nouă Evă, o nouă credinţă-gri-o viaţă nouă. O viaţă nouă ţvebue pamânitu-

• lui acesta- A noastră e .prea păcătoasă. -

Zicând ac3ste,vorbe C»oerone •isi înfipse pftóáreie ; în gât. Apasă atât de tare' pe bere

g a l ă tocat s© e n c r i j m ă «iDÄ««*.' împietrit, neştiin,d cë să faer

ţipai la ei- Dar'prea târziu. Apropiindu-mă se prăbuşi pe mat ca un copac tăiat ae la ră­dăcină.

— Da- -Tu. eşti mântuitorul 'păcătoasei noastre vieţi, m--a" «eäpat diu gwrä -pleeându-friă *ft-l eărnt Pe frunte. Apoi sgu-dnît ÎIP friguri, de frJguri'te-a-iU-.vărului şi ai'e dreptăţei sm ieşit îoplat'icinclu-nia în pra­da celor mái te^'liil-e juaghiuvi ce-mi ftrăfulí?eTa-u-'weerji. £u să îşi mai aştepte judaeata era prea "U'lt.

•Se judecase singur. P. Mihăîleseu-Meteor

A D I O !

Paltonului meu \Ţe duc:, precum se duc in lume .Cele mai sfinte năzuind Vil dud fn oarba-ti rătăcire. Că esd doar singur la părinţi.

Mă laşi iubitul meu şi poate O viaţă dorui o să-ţi duc Căci, ce-i mai {''ist in lumea -

asta? Ca gol pislol ş'i singur cuc? Iţi aminteşti când a ldămaşul Ne-am dus cu prietenii betn Ce fericit eram?.,. Vni'miel ' Credeam-că ch'ur Matusulem De-ur fi să-mi Й>е Miojienjre Cei nouă sidoai lui <te ani , • li voi tdri cu tine '» cârcă.,. Şi-p.cuni când lefter sunt de bani,

De-abea 's trei ani Si jumătate

De când pe mâini mi-ai încă­put —

Şi-yni scării aşa Kai-hui de odată In nast impudicu-ţi KapuW.,. ' De unde un succesor ca care Să 'nfăşur rebegitul V'up, Când bine şti că 'n.buzíinaru-пн Când văd iin singxlr pol, ii pup? Hei.,, de-aşi. avea gospodărie.,.

In prada ăstei mari furii, Chemând ţiganuv de pe stradă: Tc-aşi da pe două farfurii. Dar, sunt burlac ţi şti doar bine Că viaţa-mi este un infern. Aşa că tot ce-mi mai-rămâne-E doar regretul meu-etern. Adio dar.,. Te du cu bme — Or cine xn lume-i pasage/ţ — Voi fi mereu în даца cu .tine.,. Când piatra va çrapa de <ger. Mă resemnez.,, sàracu 'n viaţă Nu poale ffivea rfecái befele. " .,.Mff m 'ncătzi de acum Ы

locu-ţi Privirea dulce-a dragii mele!

.

; V Aurel M. Iouescu.

Cu ochii plini de lacrimi, ca ranele 'nghiep.ite " Sfios Mşesc martirii pe calea de robie Şi duşi î/z triste cirdrirr, cu feţe 'ntunecate Dispreţul a lor faţă pe fearele turbate Aruncă prizonierii, cuprinşii de urgie...

Sărmani remîn în urmă pierduţii pe vecie.., ..Se laşă corbi pe cîmourî şi aspru vîntul batţ Inîngeraie feţe păşesc cu silnicie Cu neagia desnădejde in inima pustie Se stinge cîte-Q viaţă, scăpată de'păcate...

Duioase idealuri işi fese tn agonie < Acel uitat în urmă... Şi ln singurătate O linişte divină pe suţletu-i adié :* _ Şi facla i-o aprinde pe calea de vecie Şi-odihnă tainic fulgul, ce peste el $'abate.,.

Se scoală din zăpadă, murindul slab cum poate Cuprins de- Idealul cel sfînt şl bărbăţie! Pttterea ii renaşte! Şi inima ii bate: Zăreşte *nvhgătoare oştirile purtate » Prin glorii multe astăzi luptind cu'vitejie! • « • « • t a » • • • •

Departe-i este ţara şi singur e pe lume Copil uitat se vede pe drumuri părăsite^

Duioasă o fecioară, uitatu-i<t de nume, Suspină şi-l aşteaptă ea singură pe lume. "

Un înger alb apare şi ochii îi închide... •

O lasă-ţi vălul negru, că mai trăesc copilă Şi umezi ochii şterge-ţi cä sunt cu viaţă'încă, Strigă perdut acela, care-şi plîngea de milă Câzind cu mina 'ntinstf şi-l coprindea în silă De ghiaţă sufiul morţii în liniştea adîncă...'

Şl cerut'plin di şoapte l'acopere pe faţă JCU finul văl de -neaua în taină aşternută... Seninul se deschide şi.cîte-o stea căzută' Vesteşte omenirii cu slovele de ghiaţă • Ne dezlegată taina de veci, necunoscută...

• • • a i . • • • » » •

S'o mat întoarce*óare acel plecat departe?... lAcel de care vremea pe veci nu o desparte ?... Cu gene iuvioase ca pentru rugăciune Tot dprul caldei inimi iubita cu. drag spune Şi candela se stinge., o fi., vr'm semn de

^ moarlei...

Romeo PopovicJ,

4. -No. 34 rsss UNIVERSUL LITER AK Duminică Ѳ Deceinb. 1Э10

IN C U M P Ă N Ă

— Da'unde mal Pleci iar Petreo, păcatele mele, că de. ubea venlşil Ci stäi să îmbuci ceva, că Anişc-ara я gătit d;? mestecat mămăliga şl te-oi duet apoi...

— Lasă-mă, mamă! oiu veni mai încolo; mă duc să-mi iau tutun, zise Petrea, îndesân. du-şJ parcă cu dudă căctul? Pe caP şi Juându-şi băţul dc după uşe- Apoi ieşi grăbit călcând apăsat Prin ogradă. Pf lângă оЩв ce se ridicau be hPînd speriate, pe- iarba bă­tătorită şi măruntă, îmPrej"-rul cărora mieii săreau sprin­teni neastâmpăraţi.

f ând să treacă рѳ poartă Г întâmpină Joiana, mu.erinr' Preilupjar şi cătând leneşă ac' ePre viţelul sburdalnic ce s<-vâra m ereu sPi-ѳ ea, aci căW poarta închisă cu un zăvo n w e de lemn. c-a să пц v>?;" оііл. Pptrea se or>A. dete zäv<\ ml tn lături, ridică ."d pute-r Poarta si o Рт-opti d<v>Partp

lângă bardul de .mărăcini w desr.Sirtea oevcdq de iivede-

AştePţă până ce Joian a ş' Bourel intrară în ogradă, tra­se bine poarta la loc. o zăvori si porni grăbit pe dru-uT if bus, я-ге inima satului, fe-rlndu-Pe de vitele cari se în­torceau lihnind delà Păşune

Trecu pe 'lânfră biseric<* fără Privească în lături, cu capul în jos. îngândurat, s' c>ti la dj-fapta, spre drumu1

maro. Nu P r a n i m eni pe tot dru­

mul. Isi inceteni Paşii, oftă ndănc si-яі ridică capul Pri­vind drePt înainte.

Din sus. deV han, veneau cântece răepsite <d frânturi dc vorbe rSstite. Lurnrni se a-prindr.au prin casffe albe. văruita frumos de sărbători Brpn^ârid licăriri Flr>be snve d-4imi.ri n-ă-Mt. Pe d^Parbv d* ne de;iinri] 0 ţmh-ifoate în гпіпч Ѵ М Р « primiţve-H. vc-п^я o ^riiflre do vânt, <"8«т>.!"(. î^b^cKmof de mirosul fk>ri-lo~ 'r- íHf.iibe. - Petre 3 cată cercetător în

lăhn-i ci so on-t dinaintea unei r- se bătrânpflti. cu свтЛяг; în

""•'fată si cu ferestre тпягі şi lu-•rrdnnnse. Stătu o clipă (la. t n -doifllg. porni i,4T., apoi se op, i pi cp npronU de portiţă. Din-UŞnntm, din casă, s'auzeflP < r i s u b ţ i r e l e si păsuri ne­stăpânite.

Trdmq Лиі Petrea tresări. Aiizi«^ ras'd ei. râsul nebu­

natic ei neetăpânit ei Bultă-

— D E — = = = = = = VICTOR D I M I T R I U

nichii. Nu se putea înşela; îl cunoştea doar destul de bine, îl auzise de atâteaorl. de atâ-teaori inima i s« umPluse de bucurii şl de nădejdi fertdte când Sc întorcea seara delà câmp şi se oprea să ad*pe boii I R PUţU] C U oUmPfiuă.dln ГРЙТ-

ginea eatului şi când ea îi ie.

see înainte, râzând neastâm­părată sau Prefăcându-se cf se supără când el o strânge," prea tare ?i o săruta eu foc pe gura-i arzătoare, c* de je-ratec-"

Dar ae întrista iarăşi. s< ian stătu la îndoiflflă. Im ."ele din urmă se hotărî şi strigă :

— Tuia Mario!... Nimeni nu_i răspunse. M ai

strigă odată: — Tuşă Mario!.., — Acu'... iţî "răspunse un as. deschizând uşa, şi tuşa aria răsări în Prag. stràn-

I

I M N M O R T E I l J j j j

m - a :

Mister şi putere născută, din clina'nchegări for lumii, Poruncă ort lege ratată, ze'tă sau demon ai lum'i, Oi <ior de viaţă eternă, mănate'n vâltori ce le soarbe, Trudite a vieţeior unde, spre tine cu>g mirurea oarbe.

La sâriu-ţi eătând mântuire, ades pământenii te ch'nmă. Martiri prm .zăngât de lanţuri, projefi prin t'âmbiţi

de-ara'nă, Prin blesteme dezmoşteniţii, prin niais amiïgfii, iubirii, Iar alţii gonind după viaţă, sunt prinşi de vârtejul oteirii.

Dar eu, nu te chem nici nu tremur, supus hotărârilor tale,

Ca fruntea senină zâmbi-vo', tn ceasul chemării fatale, De trâsnetu-aprins nu se teme -a muntelui frunte ne

stâncă Cât poartă'mudită cu dânsa scânteia din cremene-

adâncă.

De ce când viaţa-l unica, de veci, sărbătoare a firii, Scurtând bucuria clipitei, să .creştem vecia pieirii ? O *runzâ aduce sporire, la freamătul codrilor zării. Şi valul vremelnic el face, eterna cântare a mâţii.

M. Mnlfu Mereanu.

0 0 O 0 0 0 I Ѳ O O O І 0 0 0 0 0 0

gându-ft tulpanul pe după cap.

— Cine mă strteă? — Eu sunt, tuşă Marjo ; Va­

cile nu-i Pe acasă ? — Nu e Petreo, răspunse bău

і.тапа. a plecat bj, jmst'a de cârciumă, după œ a îmlkuoat. T' găieşti acolo, dacă te i a-bate. — Apoi. cu bună eaxa- tuşă

Mario-., şi Petrea o porni ja. rSşi. după ce ajunse în drum, pro han, cu inima strânsă de

lu rere» m a i aruncând o prjvi--e desnădăjduită spre feres-treflo luminat©, dinspre oari an

mai străbăteau râsetele nepo. toiife de mai înainte.

„Va să zică, tot adevărul 3nf-a í'pus Raduou, şopti cu ne caz Petrea. De ce n'a vrut eă ioace cu m i n e astăzi la horă ! Şi do ce n | a ieşit" afară., acum când le-am strigat ţa poartă ! Hm ! Ca sa nu priceapă bă trâna ! ! Nici nu poate fi vor­ba ! Da' acu' trei züe, când le-am adus plugul în bătătu­ră, în Sâmbăta Maro, de ce mi-a ieşit în cale la poarta, de mi a deschis-o ! §i pe urmă a stat de vorbă cu mine până oe ада pijecat- Atunci nu pricepea.

bătrâna î 1 Tot adevărat mi-a vorbit Rftducu, gândi el şi of'ă cu durere,

'ÍJi doodată simţi o ciudă a-maruică şi inima 'i prjnse să bată cu putere. Sângele îi nu-văH în obraji-

D ö .mî-ar ic«| în cale ticălo­sul ! scrâşni Petrea cu ură.

îşi iuţi paşii şi ae po m eui în fata hanului.

La hanul lui Büjo'u era lu­me aîivliă. După ce se spăraeso horvi şi se aprinseră lumin»le în odailo hanuluţ şi fanarul veebiu d№ bătăturii şi după oe femeile bătrâne şi codanele de fe+-e se îndrontara în саічЗпгі spre ca»ft> pe áru­mul larg cţ pîâi'uit, în îmbi­narea celor d n urmă u m bre ale amturgulut, oamenii se a-'lunară pe la meşe. îft odăile hnrnUitf, c,a sa Siaj petreacă.

Êra à ăoun zi de Paşti săr­bătoare sfântă, aşteptată cu a-tâta neräMare. şi z\ de od'h-na şj de petreceri.

De ia mesele încărcate de егагяхе de У п sâîigeriu şi de pahaie răsb&teau afară, нв-cutîte şi гергиі euPiete de ală­ută ş ! de cobză- ölaeurl aapfe ţii cântece ră*ruş-:;te ee învăl­măşeau laobbă ş: se InăUau

I «pre tavanul veebiu, înegrit ca o catapeteasmă de schit bă­trân ca vremea.

Petrea privi puţin prin fe­reastră, apo> intră înlăuittru. D p ia uşă îl duhni tm mjros greu die tutun- îşi făcu toc ou anpvolntă printre oamenii oe fltătrau în juruä niese-Vr »i nriptre nevestei a tinerele cari beau ue fur:ş> stând în pîcioa-Tf. în spate1© îor. şl trecu in celula din dre?P+a, în care se strângeau flăcăii.

— 'Cr'-stoe a înviat ! strigă Petrea, zărind înlăuntru pe "Miţiяі al Ilincăî sf pe Rădncu lui Câi*st^a Dumbrava, pe cari îi căuta.

— Adevărat că a înviat! îi rfennnwră aceştia şl îl trase-ră b'nlşor Stpre ei. pe cana­peaua sprijinită de peretele rnirat văruit, dinaintea unei mese riHnă (ic ppbare.

— Da''und» pierişi, Petreo? '1 întrebă Eădu^n lui Cârtea Dnmbrpvă. un flăcău 'năbuţ. bălai «i tra,s la fată ; că nu te am mai văzut de la spartul horei !

— Mă repezii o Teacă p'ac.i-pă, Rădi'eui'e, de închise' vite­le, că tatutu 'i gubav şi »'агле cine sä miai vadă de ale tre­buri acum, răspunse Petrea domol, cătând în lături.

De la o masă din fundul o-dăii porni nn icnit de râs în­fundat, batjocoritor.

Petre;: tresări şi privi iu-ir'acolo. Tot $ftn,s«le i se opri la ibimă- Era eb ticălosul mitru lui Torna Moraru, Do'-u'

Duminică 6 D<ícémb. 19І9 "^1-" : UNIVERSUL LITERAR = : N o .

M i t i o ä cum Si zicwia fi&eàWa arii, fündcÄ purta haine d e târgovăţ si g u 1er d e cauciuc ei fiindcă tat'säu, Torna Moi-a* r u , făcuse avei-e ou moara d e f o c d i n capătul d« i n i a z ä - n o a ö -t e a l eatpluí.

• Moară c« . і п з і о п І о ц ' * , cum îi . хч^ац oamenii.

Răducu şi Mihai se priviră cu înţeles, cioeflirâ paharele si băură. P e t r e a 191 s r o i i paha­rul până în fund. djnfr'o în­ghiţi tură. şi-ei propti cotul pe m asă. cu fruntea încreţită şi cu faţa posomorâtă- Apoi şirul vorbei începu iarăş eă sc depe­ne şi paharele se umplură din nou. De la mfiea din fund se auzeau crâmnede dé vorbe *äi-п і і ^ с s b în răstimpuri, râsete uianuşjt*.

,>Dom' Mitică", cu coatele Pe masă, cu capul aplecat spre pahnrele de Pe muşamaua t a r ­ifată cè acoperea masa şi cu fata <lum;nată d© u n zâmbet mulţumit, vorbea încet cu alţi doui flăcăii cari îl ascultau ou băgare de seamă", zâmbind s * , lit. ca ся-і f ; e Pe plac, fiindcă .dom* Mitică" plătea t o t ce s e aducea d e băut. Din când în c â n d aruncau priviri furişe spre Petrea» care se prefăcea c ă nu ia seama,

Dar pricepuse ei dintru început că era vorba de el şi şt'a şi c a anume tăinuiau cei tre :, strânşi grămadă, unul în-tr'aitul-

Ar fi vrut să audă mai bi. n e oele ce vorbea ticălosul de ,,oiofijngar", cum î] numea el, dar larma c e venea din odaia cârciumii şi ţipătul necurmat şi sâcâitor a l scripeei astu­pau cuvintele şi făceau să u* s e mal înţeleagă nimic. Rădu-cu şi MihaJ, împreună cu oei-l a H i i l ă c â i c e erau în jurul me soi, vorbeau tare, cu însufleţi­r e . Pabarele so umpi eau şi se goleau mereu, iar fata han­giului, o codană mărunţică, Îndesată, cu faţa roşie ca o ci­reaşă, cu ochii sclipitori ca d e drăcuişor şi'%u nărui băVi, я-lerga sprintenă să umple din nou sticlele c e s e goleau ş i să toarne v : n î n pahare. Petrea s e scotoci prin buzunare să-şi facă o tigarc. І9і aduse amin­t e că nu яѵеа- tutun şi ceru un pachet- Răsuci o ţigare, arun­că un rotocol d e fum ş i _ ş i ă-ţinti privirea in gol.

ѲІ rămiase 99a tăcut, m-ultä vreme» pierdut în gândiri în mij^noul lar m ei ce venea din toate părţile.

Petrea Lui Ion Călugărul era un flăcău voinic, b ne legat, de etalură potrivită. Oacheş şi plin la faţă, c'o muşte ţă măruntă ce-i Înflorea sub nările larg deschise, cu priv rea domoală dar hotă­râtă, ee Întorsese delà oaste, ia­tă, aproape anul, Fus*»» B e r g « !

şi liupt&M doi ani tn «ir într'un regiment de vânători. Se Întor­sese din război cu trei răni, din­tre cari una netămăduita dëa-juns. S'a ma: căutat acasă, cu babele, până ce a'a lecuit pe de­plin. Ar fi rămas el în oaste, nu-i vorbă, că nici acasă nu-1 aştepta vre-o fericire, dacă nii-1 bătea mereu gândul de însurătoare.

Cât a stat în război, tn ceasu­rile tihnite do repaos, ori în zi­lele grefe de luptă, în tranşeele inviforate dé plumbi şl obuze, gândul lui e fost veşnic la ea, la Sultănica. Ii er,a dragă ca lumi­nile ochilor, singura lui mân-gâero în ceasurile do deenădejde. Când a plecat la război ea l'a pe­trecut până la puţul cu cumpănă din marginea satului, unde s'au întâlnit de atâtea ori în vremu­rile de linişte; ea a oftat cu du­rere ş ! din ochli-i mari, limpezi şi luminoşi ca. un răsărit de soare, se furişau lacrimi, înceti­

şor, pe gropitele diu ebraji. El e'a legat atunci că dacă o fi să scape teafăr din război o s'o cea­ră de neVastă tuşei Maria. Şi ea s'a jurat să-i răniâecred'neioasă pe toată viaţă ei. Iar când au fost să së despartă,- ea a plâns cu hohote, ca un copil; şl lui parcă 1 s'ar fi rupt o jumătate din in'mă, că nici nu ştie re i-a mai zis -şi cum s'.au despărţit.

Sultănica n'a plecat deodată acasă, ci l'a urmărit cu priv'rea până ce s'a şters in zare, la răs­crucea Lupului, de pe grind.

Par s'a milostivit bunul Dum­nezeu şi s'a întors acasă, sănă­tos şi cu cinste. Cu câtă bucurie nu l'a aşteptat ea în seara aceea, când el a venit iar, pentru în-tâiaş dată după atâta «mar dV vreme, cu vitele ca să le adape. Şi cum L'a ars po el —• ca un fer înroşit în foc —, cea dintâi să­rutare, după doi ani de necazuri şi griji. „Când şi-aduce aminte îl

R O L - E l r V l I C I

P a t r t o t l s w i l Im ¥h*or (Fftfca'i' Poetul care a scris, la Par!»

că ţăranul român e criminal şi laş iu timpul când eroicele, noastre armate luptau la Şi­ret; ne-o spune astăzi djn nou — şi nouă.

Si-a lăgăduit gestul -—im­placabil, dar printr'o incon­ştientă vinovată — l'a repetat î-n povestea „Plugul dc foc" publicată la 30 Septembrie 1919 - H în „ A p Ä T ä t o r r i i Pa­triei"?!?.' E părerea sa — e părerea autorului Iui , înşira­te Mărgărite" şi al revjete'tor ,,Cum a m iacei şi Migdi^e A-mare"..-

Mi-a căzut întârziat din în­tâmplare îu mână şi m'am gândit să diau la iveală un a-devăr .—• dieparte de luptele "'eschiie ale cabotinilor gru­paţi în cen-aolu-rj. In mica po­veste d- Bft'miu vorbeşte-" de lanuri părăsite. d« vii pärä-пгіпіѣе in mijlocul cărora in_ flcsea o gospodărie- Legenda bogăţiei consăteanului se mar-guoa la credinţa că are un plug de foc". S'au sfătuit să-l omoare (cum sunt ţăranii no­ştri criminali). Acum vVoi cita cuvânt cu cuvânt convorbirea lor :

— ,,Şi noi am fi bogaţi de am « v ea p!ug de foci

— Degeaba zice lumea — că nu n« merge biue fiindcă 6 u n -tem leneeî!

— Nau dreptate femei !e noastre când ne dau de pildă d- vvpfir.je pe gospodarul din vârful satului!

— Să-i furam n l u g - u i !

— Să-l omcrâ«n şi vom fi bogaţi!

O ceată de flăcăi (dpci sătuli se învoi să facă fapta cep cunnputâ"-..

Iată daci —" cele 3 Caracte­ristice ale românului »lene1? bot Si eriminail". Dar. pluarul, я ruginit in mann ..a!or noştri" şi astfel s'a întâmplat credin­ţa că ar ex'sta pluguri de foc.

Ţăranul nostru — nu 0 cri­minal. Domnule Eftionfu! Ţă­ranul nostru uu e hoţ Doumuie Eftimiu!

Kimeni nu umbU cu cuţitul la brâu m în Groc :a bună­oară. (A-ţi fest pe acolo d-le Eftimiu?) Nimeni nu fură căci pc -Dorul nostru e religios şi decalogul e săpat în sufle­tul Jui ca într'o marmură ra­ră. Iar porunca ,»sä nu furi" elfi scr:f»ă cn lstere de aur-..

Boni nul Eftim;.u nu a pro­nunţat cuvântul „român" dc data a§ta căci arc o experien­ţă. A văzut că a greşit od.-d" 'a Paris. Ideiiie povestoi sale îcsă sunt absolut aceleaşi po­trivit ered^nt-filor feale..-

Eroul .doia M'ărăsoşti si Oi fuz nu e leneş şi acest erou e ţăranul rornân care a «capot Bucureştii cu cafenelele in care îţi scrii, d-ta poveşvle. P© cân.d d-ta — erai departe (la Paris) aceşti hoţi şi crimi­nali mureau sub stinda,rdul li­bertatéi pentru un 'vis care nu v'a Inspirat nici odată-

A-ţi satisfăcut legea recru­t a r e a ?

Henry V Ö ü b u n e a

furnică şi acum uu fier aprind, pria tot trupul.

S'au drăgostit ei aşa, d u p a aceaa, o vreme bună, Iaca anu'!

Iar când s'o ceară delà mainfi *a, Sultănica Га lepădat ca pe o otreapă nefolositoare, pentru cio­flingarul lui Torna Moraru.

Şi Petrea oftă încet, dureron Dar tot mai nădăjdu'a la o în­toarcere din partea ei. Nu-i ve­nea să creadă. EI, care nu i-a rostit o vorbă împotrivă, care i-a împlinit toate vo le, care a iu­bi t-o şi a nădăjduit atât, să fi" rănit in suflet, fără nici o cru­ţare, ca, un ucigaş de oamenii Hotărât... nu-i venea să creadă.

— Da' ceai amuţit aşa, măi Petre? zise Într'un târziu Mina!, după ce îşi sfârşi vorba cu cei­lalţi. Ce năcaz ţi s'a abătut?

— Ia, nu mi-i tocmai bine, răspunse Petrea, mai mult pen­tru sine.

— F i vesel, măi, sări şi Eă-ducu cu vorba, văzându-1 aşa de mâhnit, că-i zi sfântă de sărbă­toare. Destui o să blestemi de năduf şi osteneală după ce îi eşi la câmp şi ţi-or înţepeni şa­lele de muncă.

— Aşa-i, vorbă sfântă, eise Niţu al Floarei, destul neom trudi toată vara pe câmp. Ba­rim acu' să ne mai petrecem ni-ţeluş.

— Sänötate şi voe bunăl şi ciocniră paharele.

bi odaea de alături larma в* m4à ,potol ise. Oamenii vorbeau 1 niştiţi despre întâmplările d :n zilele din urmă, despre treburile lor, despre necazurile tor. Prin uşa întredeschisă pătrundea un sgomot de glasuri domolite şi ciocn'ri de pahare. Lăutarii se 'opriseră din cântec şi voiau să se mai odihnească şi ei niţeluş, să-şi răsucească câte o ţigare de tutun şi să-şi mai ude gâtul cu un păhărel de vin; dar delà o masă din mijloc, de lângă tes-gheaua hangiului, se iscă de odată un glas aspru, tărăgănat, cu înmladieri de om beat:

— Ha!... lua-var dracul de cioroi, numai beţi şi mâncaţi, iar de cântat cântaţi când v'a-bate! Mă, cioarelor, măăl... Şt'ţl voi cine sunt eu mă!?... intră boala 'n voi dă nu mi otl cânta acum un cântec, da' un cântec... nu d'alea... ceva să mă topesc, să simt eu că mi se lipeşte de i-niină!.,.

Zi mâăă!.,. să simt că mă to­pesc...

Şi ţiganii, pentru ceri vorba, „ajutorului de, premare" era po­runcă straşnică, îşi dreseră gră­bit lăutele şi unul prinse a cân­ta, strădundu-se a-şi limpezi glasul ce se înălţa răguşit în o-daîa plină de'fum de tutun:

Foae verde de cucută. Am o mândră, n'am o rută, Şi тИ iragtt cé mtemtít&t.

UNIVERSUL LITERAR Duminică 6 Decemb. 19ІѲ

Petrea îşi întoarse capui) în bpre partea de unde venea cân­tecul si asculta cu o durere tai-ircă, negrSitu, cuvintele pline de voioşie ale cântecului.

— Şi ml-i dragă că m'as­cultă!?... Voi ce ziceţi, fraţilor, rosti batjocoritor tip glas delà masa din fund şi râsete pre­lungi, ca*de porunceai ă, se por­niră dealăturl.

Pctre.a păli, întoarse capul d :nti"odată şi-şi' aţinti privirea «pro partea ds unde porniseră vorbele şl râsetele pline de înţe­les, întâlni privirea batjoeori-toai'e a cioflingarului îndreptată spre el... şl, deodată, simţi ca un f.er ars în inimă, o furie oarbă ii răscoli tot sângele şi mi văl negru îi acoperi ochii; îi veni, o ciipă. să sară ca o feară rănită, să str'vească dintr'odată pe tică­losul ce-.şi bătea joc de nenoroci­rea pe care el iu.suşi i-o .abă­tuse... dar se stăpâni, îşi muşcă buzele (Sdânc rămase astfel1, cu ochii ţ'nta spre ticălos, prm*'cari s'ejungau necontenit, ca deşira-rea boabelor unui şirag de me­tanii, sclipri tăioase, ameninţă­toare. • In mintea lui prinse într'o cli­pă să Încolţească, adânc, temei­nic un gând arzător ca un punct de foc, un gând ce creştea necontenit şi prindea rădăcini tot. niai adânci.-- ^ 4

Iar când Petrea socoti că cres­cuse în deajuns şi rădăcinile-î erau destul de puternice, se ri-d'că încet, se sui să pară liniştit şi îndreptându-se spre Răducu. care îl privea ingr'jaf, îi spuse rtr glasul domol, aproape înă­buşit:

—. Eu. p!ef, Rădutule, hai cu ml d o pană niai încolo.

Sfârşitul Ы піѵпЛгчй viitor

cAnd luna... Când luna tn păru-ţi dc aur îşi hinc/e ruzelc-i de-argint, Mă ШіоГ; coprins de vraja Unei iubiri ce'n vis alint.

In crâng, când freamătă blănd [teii,

Şi'n -раги-Ц cad fiori albe-uş-or Gelos atunci sunt chiar de vântul Care-Ц sărută păru 'n sbor.

Şi când într'un isvor, iubito, Ca 'ntr'o ogl'ndă de cristal Tu te priveşti, zâmbind de dragai Ітадііщ ce-o vezi în val.

Atunci tn sufletu-mi se nişte TJn dor iïebun, ucigător.. Căci port adânc 1n al meu suflet Oglinda clarului isvor !

Const. P . Rliétoridy

MINTEA Şl NOROCUL ( P O V E S T E )

Mintea şi Norocul s'nu întâl­nit într'o zi venind unui -dea ră­sărit si altul delà a(pus.

Mintea a întrebat: De unde v'i Norocule?

NOROCUL: Am fost pe lângă un negustor şi l'am făcut eă câş­tige într'un timp scurt, bani mulţi ta sa rămână bogat şi el şi copii lu1'. Dar tu de unde vii iiinfeo?

MINTEA: Viu din satul ce se vede aci cjproape, unde am su­flat peste un prunc ce s'a năs­cut astăzi. *

NOROCUL: Ce mai treabă ai făcut. Dar de, tu eşti mai mică şi nu poţi face ce Iac eu, deci să recunoşti că cu suni mai mare ca tine.

De лсі începu între ele sfada pentru intâitate,

MINTEA. Nu. nu recunosc, eu sunt moi mare că eu fac lucruri mai mari ca tine.

NOROCUL. Ce lucruri mari poţi face tu?

MINTEA. Eu pot face pe om, sà deosebească, binele din rău, să respecte şi să ajute pe ori cine şi să fie iubit şi respectat de toţi.

NOROCUL. Eu pot mai mult. Fac pe om să câştige moşii în­tinse, să albe palate frumoase. In sfârşit îl fac să-şi împlineas­că orice dorinţă ori când ar voi.

MINTEA. Eu pot şi mai mult. II fac să născocească lucruri ce nu s?au mai văzut şi la care alţi nici nu s'ar fi gândit. Eu Pam făcut să plutească ipe mări şi oceane, să înoate ca peşti prin adâncul apelor.

Eu ÎI iac să meargă cu iuţeală pe sub pământ, să-şi trimită scrisul şi vorba peste mări şi peste ţări într'o clipă, să'zboare mai bine ca păsările prin văz­duh şi multe altele eu îl pot în­văţa să facă.

NOROCUL. —, Minteo. eu nu cred, că toate astea, tu le ai tă­cut şi Ie poţi face. Să. ne punem la probă la un singur lucru, şi care. din noi îl va face mai bine ş : mai frumos, acela va fi mai mare.

MINTEA. Bine, Începe şi fă-1 Întâi tu Norocule.

Norocul, luă forma unei co­roane de aur imlpodobită cu tot felul de pietre preţioase, se a-şeză pe capul unui purcar, aflat aci cu turma Ta păşune. îndată purcai-uli, văzu că d'ntr'un mal, unde un porc râma ca să gă­sească mâncare se vărsa ceva sclipitor. Erau boabe mari de diamant,^* mărgăritar şi bri­liant. Merge, ia In căciulă- cât

cursese, astupă unde mai era încă, cu pământ şi mărăcini, în cât. nu se mai cunoştea locul. Apoi scoase sfoară din tra'stă. irişiră salbe şi le puse la gâtul porcilor, pentru' că e'l ne mai văzând asemenea lucruri, nu cu­noştea va'oarca 1er. Seara, când venea cu corii acasă, Ia curtea stăpânului său, lumea privea uimită şi nu .ştia ce să treaza. Ca fulgeru s ia răspândit vestea şi a ajuns şi la urechile Irnpär Tatulu"'.

Pc dată din porunca împăra­tului, a şi fost adus împreună cu stălpânul său. Acesta, încre­dinţa рг împărat despre cele auzite şi că sa'lbele sunt 'n trais­ta purcarulm, care le şi arătă. Irnpăratu1, I'lntrebă : De unde' le-ai luat ?

Le-am găsit pe un loc al tată­lui meu ţi Kint üic ine'e.

Tu. D oi r« :ac« i u ele s6 ml dai ir '<-,

Ni. pot- să le dna inii Uvj.ue mi.», să Ie pui semn p u'r'lor, ca să-: pbt despărţi când se ames­tecă cu alţi străini şi să nu luat pierd vreunul cum. am mai >j ăţit.

împăratul îşi zise îm-sine: De şi e simplu, e tânăr, vioi şi nu urât şi apoi e norocos: pr u În­văţătură .se formează şi -se face bun. Sa s-fătue şi cu ai casei, cari fură de părerea sa. Intor-cânduise apoi către porcau, îi zise: Băete, vino la mine cu tot ce ai. eu n'am alţi copii decât a-ceastä fată ce vezi. Ţi-o dau de soţie şi te las moştenitor Ia îm­părat^, r-

El zise.- Păi dacă e aşa, iacă vin.

împăratul porunci să fie în-grij't şi pregătit ca şi un fiu de împărat. In ziua nunţii, îm­brăcat în hainele cele mai fru­moase, era lângă mireasa .sa, strălucind amândoi ca doi sori. Evi o nuntă cum nu mai fusese alta. Au fost. poftiţi şi împăraţi vecini, s'au ţinut mase bogate, cu urări şi laude pentru mire, despre bogaţi le ce a adus îm­părăţiei, în zgomotul muzicilor şi strigătele de bucurie alte po­porului.

Ar fi ţinut mai multe zi'e a-cea veselie, insă chiar în acea zi, eând cei mai mulţi dănţuiau, mireasa s'a dus în partea unde erau mâncări zaharoase'şi bău­turi răcoritoare (bufetu). Aci se afla şi mirele împreună cu alţi. Ea l'a luat de mână şi şezând pe un scaun, i-a zis: şezi^lângă mine scumpull meu.- El fie oîn simiplitate, fie poate ameţit de'a masă, şi-a smucit şi i-a zis: Eu

sunt ecimip fă? Nebuno, m'ai cumpărat tu cu bani? Eu v'arn cumpărat pe voi; n'ai auzit tu, aşa au spus şi alţii îâ masă.

Mireasa care nu mai auzise astfel de vorbe spuse cu aşa ton, zise: Vai de mine de ce vorbeşti aşa? şi începu а plânge. El îi trase o palmă zdravănă, ş'-i zi­se: Na, sä nu plângi nebătută.

Mireasa dând un ţipăt, căzu pe covor în nesimţire. Cei (îm­prejur săriră, o ridicară, era moartă. Îndată sosi şi un doctor; o cercetă şi spuse; riu e nimic, e numai leşinată, s'o ducem la aer mai rece. La îngrijirile date, după două ore, se deşteptă. îm­păratul, dete ord'n. ca vinovatul să fie pus in .lanţuri şl, arestat, apoi pronunţă, şi scrise cu mâna sa. sentinţa de moarte prin spânzurătoare.

Când 1' duceau la locul do exe­cuţie. Mintea şi Norocul, îl ur­mau tr'şti. Mititea plângând zi­se: Vezi Norocule unde l'ai a-dus? Nu era mai bine-să-l fi lă-

-fcat unde era? AeoTo îşi mânca vesel pâinea lui neagră şi usca­tă, boa apa cea ca cristalul dtn izvorul rece. ar fi trăit în aerul acela curat şi ar fi fost fericit.

Da, zise Norocul.. aşa este, a-fiim văd. i-am. făcut rău. După un minut de Randire adaogă: Minte, scaipă-1 tu dacă ui putere şi mă supui ţie.

Tocmai când era să-l pue la­ţul de Şut, osânditul deşteptat ca dîn. somn. ridică capul în sus, cu mamite amândouă făcu SCIBU strigând: Staţi am dreptul să îmi spun cel 'din urmă cuvânt.

Opriţi-vă zise îmipăratu1. Spu­ne osânditule ce ai de spus?

Osânditul zise Cu glas răsu­nător: Sunt nejudecat, adus la moarte_ Să vie aici judecătorii mei să spue în faţa lumei, caro este crima şi păcatul ce am să­vârşit şi să citească legea, care osândeşte pe împăraţi şi pe al săi la moarte.

împăratul uimit do aceste vor­be, înţe'tese că a ától cat legea, prin hotărîrea pripită. Daci stri­găt Este iertat, aduceţi-1 încoa, este- liber.

O pasăre blândă, nevăzută, mai sta încă pe capul celui -ce fusese osândit.

Norocul înclinându-se înaintea Minţii zise: Recunosc Minte, tu eşti mai mare ca m'-ne.

t—o °-фф*"° э-* *-» ^^*-ca^ô^

Credinţa susţine şi ot&leşţe. c'nstea înalţă.

Cern oá-1 a си caré'so scrie o a-попіціа, e o otravă producă de »ulkte otrăvite.

Dumin ică ú D e c e r a b . Í9Í9 tJNIVERSÜl LITERAR Ho, Ы. 7

4 pov-estea nui Oâiiîeo

D e câteva zii p. mă obsedează un cânte? — un cântec trist, nespus de dureros- îmi гйяішй au m : i nío şi cri unde m^aşi în­drepta pa.şi], ori înconti'o юі-aşi aiunea privirea, fără să vr.;-an, mă trezesc fredo-nându •'. şi cu enhü Plini de kpri'mj. Xn şt'u când l - a m au­zit întâia oară şi njei taj.ua cum s 'a putut s tv con ra. în «u-fjetul meu atât d G întristat caro numai poate vorbi decât printr'o tăcere grea şi apăsă­toare- Xu ştiu eâ"d l-am au­zit şi cum m'a •c»ptivat. Ştiu atât numai că astăzi nu mai mfi pot d'spärti de o', mu uraiăjoşte necontenit şi ca im ecou 'al unei vieţi vitrege, ca lin! suspin dureros a] unei vieţi 05 «o destramă c''pă cu eiipii. pierzâiifln-sp. în neant, ea freamătul jalnic al salcâ-mi'or cari, bătuţi do vânturile. toa r anfd, îşi scutură frunza, troenind potecile bätutp de jriilrăgoBtrţ'1, tot atât de ti'ls* .murmura în uijnteaj ш.с-а a r -

•i'onja ace-tui cântec, fa'a,' şi întremai ca şi frunzele bătu­te şi împrăşti-.'it:' de. • \ Auturi, iluziile in{te se scutură una caic una, pentru ta ' n а.сеЦс loc fiă răsară. altele- dar ai că­ror FÎAi şiţ va i'i la fel.

DQ mă trezesc dimineaţa dii scaii ' , fără.sâ vreau încep săi cânt şi toată ziua mi_j to­varăş, un tovarăş nemilos in­ba căci tare m ă ehinncşte şi ană învfiiiiiează.

Şi când soarele Ja*u spre «rară, când umbra nopţii înce­pe să se c iumă tainic prin si­ta amurgului, -învăluind sa­tul- da oare. ne leagă atât-a a-rainti-i, -înir'tm zăbranic sur, atunci 'cu ochii rătăciţi, pier­duţi m ѵя-g,-pilin i d<3 o lumj-т}Й h&i-iiP.vă,' dormi ană cuprin­de pe ncsimlţite, vraja câiite--ralfli mă fură. mă smulge după pământ şi n,u şt'u dacă, hiţradevăr. v|sez sau .tracer;.

Cântecul! Ah! cât e do lr':>t cântecul acesta, câte amintiri im^ e.voa.că şi cu câtă tristeţe se învftlne sufletul meu, când ca im giTas de clopot, într 'un Г"*;'-п, vine să^mj raraple în­treaga fi'ntÄ de nelinişte şi chin.

Aseară am adorat îmbră­cat, în ilumina Vândă a amur­gului, în svonui farmecL-lor firii еотиогоавр, când djn ea~ erul Hunii curgeau potop de raze |i tremurau ecânleietoft' re tact» fn№z»l« »al»fcaxiîeT,

de !0N PARISr.ŞTI

ca' nişte fire de beteală," fă­când din şoseaua, pe care pi­cioruşele tale, nu odată au hătut-o o paiigilie.l. de argint, când pretutindeni dorul de vja-ţă s e îngâna în şoaPie cal­de şi tainice cu -tăcuta, a-raao-Ы-е а unturii, contopindu-se j într'un s'maixr tot; -speranţă, j

«puno-m-i ţn fjinita, veşaac gânditoare, oe contrast- poate fi m a i dureros, decât acela d'ntre în'oarţj^şi vieţii, dintre speraută şi dezamăgire, dintre un suflet care vrea să trăias­că Şi să vi;-rae şi povara gâ'-1 JuriW cel copleşise?

Şi era aşa de tasaos afara, d.şr sufletul nie.ii рДодва fie tristeţe. .

Din .când. in când îœj ar un­ea m cehii pe fereastră şi mă uitam să to văd trecând; dar ştiam bine că nu vei mai tre­ce, c-ă e-Sti departe Şi poate cu tot mai mult lr» vei iepărta-

f a . c â n t e c . . .

Un cintic mi-a cán'.at odată Un c ч >ta>-et rătăcitor. ŞJ vocea lui blânda, carată, S.Ji-naa povestea unui dor, Âl unui dor neüun, sm;ntlt, Pe care atunci mi l'am ghizit. Eram copil... ffham să ştiu Cei jalea, 'n sufletul pustiu ?

El trist de-atèta nepăsare. Pomi pe drum iară; stingher. Sus. luna se ivise 'n zare, — Un chip ele v/s şi de mister. — Pe drum pustiu, bietul pribeag, Plecă, plângând visul lui drag. Eu îl p-iviam... puteam, să ştii Сз-і jalea 'n sufletul pustiu ?

Sdsiinv-i lainic de iubire, Eu n'am putut să înţeleg. Pe-o clipu doar de fericire, El şi-ar ii dat aufletu'-.treg Pe-o vorbă... blânda сзі o/ecaf, Pe D(imnez9>J l'ar fi uitat % Şi'n ţăndări mii şi-ar fi zdrobit CiUxr harfa lui, de-aş fi dorit. Dar eu zâmbeam... Duteanţ'-i.ţă ştiu,. Ce-i jalea'n sufletul pustiwf

Da /-a? fi spus c\ vreau p&màntul, Cu toate ale tui comori, • De-a? fi tanit s'opreascà. vântul, Să-mi dea şi ţulgerul din nori Pe morii sa'i scoale din mormânt, Ş; să blestome tot ce-i sfânt, El tot cu drag ar fi - jertfit. Drumeţul blând şi'ndragcstit. Dar eu a»7 râs ^ pulsam 8.1 ştiu Ce-i jalea'n sufletul pustiu ?

De alunei e vreme'ndelungatâ. ftâte-au foit şi s'au schimbat, Cântarea lui cea fermscatà, • O ştiu şi azi... Nu l-am uitat, Şi cum tl înţeles acum, ; Pe cel plecat stingher pe drum. Iar anii сэ s'au dus tn scor M-au InvAţat ce-i chin ş! dor. Am p'äns şi eu şi acuma ştiu Ce-i jalen '/) sufle ul pustiu ?

LUCIA T. iOAN

Şi cântecul iarăş începea sä-ш; sune în minte, versurilo izvorâte dintrun simţământ udâno codeau ca de plumb Peste sufletul m o u şi ecoul lor -stins se pierdea molcom în tăcerea odăii, repetâudu-.îe în rcsţinrpuri:

In ochi -ţi педЧ, plini de dor, Plângeau în svon melancoli, Sub vraj'aceluiaş f>or, Plângeam ca, visele târzii.

Şi po când afară în sânul firii liniştite- se înălţa un in*i do Pace, ca un omagiu adus vieţii, în sufletul meu sbu-. ciuimat.se stingea o rază şi în p&abnodia nesţiivilitulni cân­tec îmi legănam speranţele spulberate. -

Am adormit, gândindu-niă la t-ine. P.'anpesei. mu]t, foarte mult şi mă 'ntrebom.d-aeă şi'n elipa aceea câni nu te pu­team vedea decât prjn' а т 'ш-tiri, ochü îţi VOT mai fi plini de Iacrămi. După ce ai ple­cat, am trecut pe acolo r.:•(!•> ştiu şi privirea, r n i oprit fit-upra uimi buchet de j! ori cari iucepnseră sä so v-eştejeaseă. A-ni privjt trist tintu'a lui Napoleon şi dintre toate câte se găseau- aeoîb, pin-guriil cu caro aim. vorbit mai mulf. a fo-'t aeeet geiiin neferjeit, căci raniţe a văzut . şi mult-e a auzit el cU-i'a noii

Fără tine, -totul părea, pu­stiu. Nici o .mişcare, nici 0

viată-Tăcere, amintiri, regrete!!,.

Ion Parjseşt'.

- i? -<£іЗиЫ

Cântarea Rcjnânjeî într'o atmosferă 'ntinvă

in mijlcc-ul «mai a,şistc-nţe d*(?-tiri.>e, ,s1a făcut — I)iwninică 30 Xoembrie a. e., —- inaugura­rea soc'efătii corale „Cânta­rea României"- După oficierea serviciului divin de către P-S. S. părlfl^le Avr-ameseu — • do'a biberi ea Jireţuleseu — D. Oh- M-irgnr, în câteva fraze bine alese arată iendinţa pe oaie o are aeaastă societate — de а propaga m-uzic-a în masa 7)Opoi-u'.lui — ea fiind singura modalitate, caro poato să rege­nereze iriorav-urile noastre. Uimcază apoi productm n 5le actÍ£d';oe. D-na Drăguiiueseii-Stinghe — eu ѵоссл-.і fcdorabi- . la şi cu di;-.tiu=u_i simţ muzi­cal —- inierprotează ,,Ave Ma­rja" ţi -c-âtwa arii româneşti ale ;d Vui T- Вге-сП ec-r^au-Juga, care de {a.tţă este viu ciolăudat/ Baritonul Lupe&cu-cânta .va­ria Mare" din Paulus, cu o lOarö «aiidwr* ?i d. Ѣ, Ѵт&Ш,

& - Ko U. ШІѴИШШ LÎTKRAR Duminică в Decem b. 19Ш.

seu în duet eu 4- ïrtipesiïu ofts-%ă tin potop neobişnuit de a-planze- La pian d. Aifr^d A-lexandrescu, harmonium d. Ncna Otteseu si la vioara D-C. Noit&ra susţin mtr-uaa« »• «dit : une muzicala-

ВЁС . Zii

Randevu-Til. " 0 revistă care n'ar trebui să арчга. O revistă condusă cu I Tarte putină pregătire sufle­tească. Opt pfegimi sunt umplu­te ou cele -mai deşănţate $i stupfdio glume- Intenţia se vc-de: aceia de a perverti cât mai <TÏb-l sufletele tinerilor "-oştri. ţi a mutjla orice sentiment a_ Ies. Foarte rău că i so îngă-due să facă aecwt lucru Foarte rău — cu atât тЭіі mult — cu cât pi .aşa, starea morală a u-nei mari părţi din tineret e destul do pegTotabjIă Cei-ace fa ce Randevu-ud e- o crimă şi am • fătul tineretul să'l ocolească-

P. Mlhăilefcn-Metccr-

FIGURINE u5omnişoara delà Poştă-F'inta PaHdă, cu buzele ro.

sij şi sub te cu ghete Elbe pâ-I á la genunchi, c a unghiile marj.... In fereastra .mică a glifciiet-ului îti Pare o păpuşe într'o cu^e prea strâmtă şi o-<;hji săi mai*i de un albastru tuiiburător se întunecă stăpâ­niţi d3 două dungi negre: g<*-II el o- Ocarcänü se legănau în i.ohii săi tocmai ca pniaje11© într-o odaie părăsită- B'uza cerise iasă să «e zareaascä «loi sâni albj, împachetaţi in dan­telă aibă, trasată cu panglicu-lă lila. Rochia e scurtă iar eu-•oa.rea obişnuită: tnrkeaznl-Acum reprezoatati-vă în ni in­te silueta bizară şi înfrigurată spinarea mlădioasă ca o tres-r'"0 şi aveţj acest Pimostec do ( fivialitatc şi poezie care se' iveumă în, 3 nuvinjjŞ ce par 3

*m>te, scăpate după -ti.n porta­tiv preitenţioR „Donimşoara de" la poştă".

Şi ochii l i sboară departe!..-•-îunt asemenea unor vulturi, vulturi obosiţi, vnltnri cu ari­pele rupte în spasmul' unor dureri fără sfârşit...

Surâeuî, miwi vânzătoare de timbre e qujnteAenţa col­turilor de imahala ce se pierd îu întuneric.

Iar râsul se apropie de strL .'lentul cântec al pfetíünei oare 'o urmăreşte şi atunci când un îl rn-ai aiuzi.

'Şi în paîatnil magnifie, eu Ptăîbpi titanjbi, eu scări lângă o*rt leij рйя«и> marmnwi tee*

*î nepăsltoare, cu ofiţeri cu şnururi groase împodobiţi ou .Méki14 şi mai ales cu dudui co j^or^spondeazu'' prin ш ar­murii1 -nedefinit străbate un leit motiv .Jini place flirtul"... po care îl repetă cu încăpătâ-na.ro d-ra X.-. (imPiogată «are a avut cin&tca în greva troeu-tă să primească ordin de mo­bilizare da la coreu de recru­ta re). Să se mai spună, că d. A- Arse-ncscu, n u dă drepturi femeilor...

Henry V. Gabunea-

TOAMNA Călărind pe vreme toamna

findoliată, A sosit iar astăzi aiă pe pământ; La a ei vedere florile de-odatâ, Av. murit... eu ele, s'a stins orice

•^[ednt.

Căci pe cerul negru mii de [cântatoare

Sbor bătând din aripi sbor [neîncetat,

Vai'... să nu le prindă toamna [vrăjitoare

Să le amuţească viersul minunat.

PudurUe-acunm au rămas [deşarte

Şi-{i apar în faţă — tabîou [dureros — m

Fiindcă toamna, crudă e ne 'n-[frdnta moarte

La tot ce'n natură-i verde ţi [frumos.

Totu-i trist.,, doar vdnţu imn d« [înmormântare

Zice fără milă, veştedelor foi,

Văntu bocitorii ct le 3-fl , ft sburore Ca »ă U arunce de sus tn noroi...

Saturi fă^ă viaţă c'a,rămas chiar [han-u

In răscrucea văiif'ta un cuib [pustiu.»

P« câmp nu тЩ cântă din flutr [ъЬоЪапи*.

Numai pârâvaşu part-un ţearpe [viu

Toamnă cin'teaduse... ein'te-a-[duse oare

De-au rămas copacii de podoabă [gotf...

şî n'aud un cântec.,, şi nu văz o [floare...

Toamnă cin'te-adux* iarăşi pe la [noi?...

Oh. Florescu-Ţăranu

Jocuri d i s t r a c t i v e

15. k&BJS de I. Const.

Să se găsească uu proverb cu­noscut.

16. IOC I - »i*!^N@,J^ de Bacher Samuel.

a 0 Buruiană Popor peşte

. plantă textilă consoană

Către deslegaori Pentru ca pe cititorii noştri

să-i iutereseie ş\ mai mult jocu­rile distractive co lc publicăm In fieenre număr, îi înştiinţăm că im hotârlt, cu începere ilela numărul viitor, să oferim dcsie-gătoriior trei premii.

Pnn urinare, cine va rteslega diri c::le 192 jocuri publicate în cursul unui mi, 150 de jocuri, va avea dreptul la

r гкЕИІУІ B = = care Constă dintr'un abona ueut pe un an la „Universul' Zilnic, „Universul Literar" şi „Veseli*".

/ •L Ц . . еа P~EMkU constând diutr'uu abonament pe nu an la „Universul" zAnlc, se va atribui desiegáiorului a 100 jocuri.

adică un abonament pc un an la „Universul Literar", va гв\ч-пі .oiicurentului care va deslegu 8 • de jooiiri.

Şi acum, cititorii noştri au cu-vuutul.

I Corespondenţa Кеоафеі I. C. P. Giurgiu. A şl apărut.

N« pare rău. Гга.ап S. Vdícee. Nici proza,

nki versurlie. Bentze. Se publică numai „Hoţ

inteligent'-. Paul laşi. Nu e în nota revis­

tei. Fratilinescu. Nu se publică. Nicorescu Călăraşi. Nu. Iordach Bacău. Nu. Ilie Dogaru. Nu. Toby. Nu.